MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE” A MAI

REFERAT

TEMA: ,,NEACORDAREA ASISTENȚEI MEDICALE

DEȚINUȚILOR”

A efectuat:
Masterand al anului I
Grupa 113 A
LAPTEACRU MIHAELA
A verificat:
doctor în drept
conferenţiar universitar

Chişinău – 2020
CUPRINS:

1. INTRODUCERE...........................................................................................3

2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND NEACORDAREA

ASISTENȚEI MEDICALE DEȚINUȚILOR ÎN R.M...........................4-7

3. JURISPRUDENȚA CEDO - R.M. CU PRIVIRE LA NEACORDAREA

ASISTENȚEI MEDICALE DEȚINUȚILOR........................................7-24

3.1. CAUZA HADJI IURIE CONTRA REPUBLICA MOLDOVA……..…..…7-8

3.2. CAUZA ŞARBAN CONTRA REPUBLICII MOLDOVA……………….8-10
3.3. CAUZA HOLOMIOV CONTRA REPUBLICII MOLDOVA……..…...10-11
3.4. CAUZA PALADI CONTRA REPUBLICII MOLDOVA………….……11-14
3.5. CAUZA LEVINȚA CONTRA REPUBLICII MOLDOVA………….….14-18
3.6. CAUZA BREGA CONTRA REPUBLICII MOLDOVA…………….….18-19
3.7. CAUZA BOTNARI CONTRA REPUBLICII MOLDOVA………….….….20
3.8. CAUZA OPREA CONTRA REPUBLICII MOLDOVA………….……..20-21
3.9. CAUZA STEPULEAC CONTRA REPUBLICII MOLDOVA….……....21-22
3.10. CAUZA ISTRATI ȘI ALȚII CONTRA REPUBLICII MOLDOVA…...22-24

4. CONCLUZIE…………….………………………………………………………….…25

5. BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….…...26

2
 1. INTRODUCERE

Asistența medicală trebuie să fie acordată fiecărui deținut în mod corespunzător, iar
incapacitatea de-a garanta integritatea fizică a unui deținut prin acordarea îngrijirii medicale
adecvate poate conduce la încălcarea articolului 3. Această tematică este abordată detaliat într-o
publicație conexă a Consiliului Europei.

Ideea esențială este că asistența medicală inadecvată poate genera rapid situații ce intră
sub incidența articolului 3, care interzice tratamentul „inuman sau degradant”. O deteriorare
bruscă a stării de sănătate a unui deținut dă naștere, în mod inevitabil, unor probleme legate de
caracterul adecvat al asistenței medicale, iar autoritățile de stat vor fi obligate să răspundă pentru
tratamentul pe care îl aplică deținuților. Astfel, există necesitatea de a asigura monitorizarea, în
mod regulat, a sănătății unui deținut nu doar la momentul primirii, ci și ulterior. În penitenciare
există,în mod inevitabil, un procent mai ridicat de persoane cu probleme de sănătate (mai ales de
sănătate mintală) decât în rândul populației generale. Mai mult, încarcerarea în sine este
susceptibilă de a duce la deteriorarea sănătății fizice și psihice a unui deținut, decât dacă nu se
iau măsuri pozitive pentru asigurarea unui regim adecvat de activități. În multe sisteme
penitenciare există, totodată, niveluri ridicate de prevalență ale bolilor transmisibile, în timp ce
mulți deținuți ar putea, de asemenea, suferi de probleme asociate consumului de droguri:

În cauza Mc Glinchey și alții c. Regatului Unit, moartea unei persoane dependente de heroină la
o săptămână după încarcerarea sa a fost considerată ca constituind o încălcare a articolului 3,
căci, în pofida monitorizării regulate a stării acesteia în primele șase zile și luării de măsuri
pentru a reacționa la simptome, pierderea dramatică în greutate și deshidratarea acesteia cauzată
de o săptămână de vomă, în mare parte necontrolată, și de imposibilitate de a mânca sau de a
reține lichide, i-au produs chinuri și suferință și au prezentat un risc foarte ridicat pentru
sănătatea personală. Cu toate că starea ei se deteriora în continuare, ea nu a fost examinată în
niciuna dintre următoarele două zile, deoarece ofițerul medical nu lucra în weekend.

Pe lângă abordarea eficientă a riscurilor pe care le prezintă deținuții cu boli transmisibile,

autoritățile penitenciare sunt așteptate de asemenea să adopte măsuri rezonabile pentru a aborda
riscul pe care îl prezintă fumatul pasiv.

3
 2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND NEACORDAREA
ASISTENȚEI MEDICALE DEȚINUȚILOR ÎN R.M.
În prezent sistemul penitenciar este constituit din Departamentul instituţiilor penitenciare,
19 – penitenciare (două penitenciare cu activitate suspendată), 4 – instituţii specializate (Direcţia
trupelor de pază supraveghere și escortare, Centrul instructiv, Detaşamentul cu destinaţie
specială și Centrul de aprovizionare tehnico materială) şi 9 întreprinderi de stat din cadrul
sistemului penitenciar. În sistemul penitenciar, persoanele private de libertate se dețin în:

a) penitenciare de tip închis (11 instituții dintre care 5 cu statut de izolator de ur. p.

b) penitenciare de tip semiînchis (3 instituții);

c) un penitenciar pentru femei;

d) un penitenciar pentru minori;

e) un spital penitenciar.

Cadrul normativ actual permite ca într-o instituţie penitenciară să fie create mai multe
sectoare distincte de detenţie, cu respectarea particularităţilor prevăzute de Codul de executare al
Republicii Moldova. Astfel, în condiţiile prevăzute de art.72 din Codul penal al Republicii
Moldova, pedeapsa închisorii, detenţiunii pe viaţă şi măsurii arestului se execută, în penitenciar
de tip deschis, semiînchis şi închis, iar în caz de necesitate, pentru perioada acordării asistenţei
medicale specializate de staţionar, şi în spitale penitenciare. Deţinerea preveniţilor se efectuează
în izolatoarele de urmărire penală și în sectoare special amenajate în instituţiile penitenciare.
Aspectele privind repartizarea deţinuţilor şi particularităţile detenţiei persoanelor în categorii
respective de penitenciare sunt reglementate de Codul penal, Codul de executare şi Statutul
executării pedepsei de către condamnaţi, precum și de alte acte normative adoptate de Guvern,
Ministerul Justiţiei şi Departamentul instituţiilor penitenciare.1

Responsabil pentru acordarea serviciilor medicale în instituţiile penitenciare şi unităţile

subordonate este Direcţia medicală din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare6 . În
instituţiile de detenţie personalul medical este în subordinea şefului penitenciarului, dar din punct
de vedere organizatorico-metodic se subordonează Direcţiei Medicale a Departamentului
Instituţiilor Penitenciare. În comun acestea organizează şi acordă asistenţă medicală deţinuţilor
în subdiviziunile subordonate Ministerului Justiţiei, precum şi efectuează controlul asupra
executării normelor şi regulilor sanitaro-igienice, asistenţei antiepidemice şi educaţiei igienice a
1
https://www.google.com/maps/d/u/0/viewer?
mid=1_S4d4EkiOkOPP1PZ5U0I5PxlDn1620M8&ll=47.06277730598543%2C28.778557761376987&z=18
4
deţinuţilor. În activitatea sa, personalul serviciilor medicale se ghidează în strictă conformitate cu
legislaţia execuţional penală, Regulamentului cu privire la modul de asigurare a asistenţei
medicale persoanelor deţinute în penitenciare (aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr.478
din 15 decembrie 2006), precum şi conform ordinelor şi dispoziţiilor Ministerului Sănătăţii. În
penitenciar, deţinutului îi este garantat dreptul la asistenţă medicală, care se acordă ori de cîte ori
este necesar, sau la cerere, de către personal calificat, în mod gratuit, iar utilizatorilor de droguri
intravenoase li se oferă opt servicii din cele nouă recomandate de Ghidul Tehnic al Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii (OMS), Fondului Naţiunilor Unite pentru SIDA (UNAIDS) şi Agenţia
Naţiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor şi Criminalităţii (UNODS), cu excepţia tratării
hepatitei şi prevenţiei supradozajului cu droguri. 2Instituţia penitenciară trebuie să aibă la
dispoziţie cel puţin un medic generalist (terapeut ori medic de familie), un stomatolog şi un
medic psihiatru. În penitenciarele cu capacitatea de detenţie de 100 şi mai multe locuri, pe lîngă
unitatea medicală, trebuie să funcţioneze, în regim permanent, un centru curativ staţionar pentru
acordarea de asistenţă medicală fiecărui condamnat. Primirea pacienţilor şi acordarea asistenţei
medicale se efectuează în unitatea medicală a instituţiei penitenciare după înscrierea prealabilă a
acestora şi conform unui grafic aprobat de şeful penitenciarului (cu excepţia cazurilor de
urgenţă). Din cont propriu, condamnatul, cu acordul administraţiei penitenciare, iar arestatul
preventiv, cu acordul administraţiei penitenciare şi al organului de urmărire penală, al
judecătorului de instrucţie sau al instanţei de judecată, poate beneficia de serviciile unui medic
privat (cu excepţia expertului psihiatru-legist). Deţinuţii bolnavi, care au nevoie de servicii
medicale specializate de urgenţă, sînt transferaţi, cu asigurarea de pază şi supraveghere, în
instituţiile medicale specializate ale sistemului penitenciar sau în Instituţiile medico-sanitare
publice ale Ministerului Sănătăţii. Examenul medical al deţinutului se efectuează în condiţii de
confidenţialitate la primirea/ieşirea în/din penitenciar şi, în timpul executării pedepsei, la
solicitare şi în mod periodic, nu mai rar de o dată la 6 luni. La sosirea în penitenciar, în termen de
pînă la 15 zile, condamnatul este chestionat şi supus examenului medical şi igienizării sanitare în
încăperile de carantină ale penitenciarului. Efectuînd examenul medical, medicul are obligaţia de
a sesiza procurorul, în cazul în care constată că deţinutul a fost supus la tortură, tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante, precum şi obligaţia de a consemna în fişa medicală cele
constatate şi declaraţiile deţinutului în legătură cu acestea. În asemenea cazuri, deţinutul are
dreptul de a cere să fie examinat, din cont propriu, la locul de deţinere, de un medic din afara
sistemului penitenciar sau de un medic legist. Constatările medicului din afara sistemului
penitenciar se consemnează în fişa medicală a deţinutului, iar certificatul medico-legal se
anexează la fişa medicală, după ce deţinutul a luat cunoştinţă de conţinutul acestuia, contra
2
http://anp.gov.md/
5
semnătură. Deţinutul poate fi obligat să suporte cheltuielile legate de tratamentul automutilării
intenţionate, cu excepţia cazurilor în care sănătatea sau viaţa deţinutului este expusă pericolului,
iar el şi-a pierdut capacitatea de discernămînt şi raţionament. Dacă deţinuţii sînt transferaţi în
instituţiile curative în legătură cu automutilarea sau simularea unei maladii, timpul aflării lor în
instituţia curativă nu se include în termenul de executare a sancţiunii disciplinare aplicate
anterior. Izolatoarele disciplinare ale instituţiilor curative penitenciare se amenajează conform
cerinţelor generale şi sînt zilnic vizitate de lucrătorii medicali, cu efectuarea indicaţiilor prescrise
de medicul curant. Acei deţinuţi care suferă de boli sau deficienţe psihice se iau la evidenţă şi se
tratează în instituţiile curative specializate sub supravegherea strictă a medicilor. În unităţile
medicale ale penitenciarelor se efectuează: - examenul clinic şi supravegherea deţinuţilor în
scopul aplicării terapiei raţionale şi determinării capacităţii lor de muncă; - tratamentul
ambulatoriu şi de staţionar, somatic şi specializat, prin metodele şi mijloacele recomandate de
indicaţiile instructiv-metodice ale Ministerului Sănătăţii. Serviciul medical al penitenciarului este
obligat să verifice regulat: - cantitatea, calitatea, prepararea şi servirea hranei; - starea sanitaro-
igienică a încăperilor şi a teritoriului penitenciarului; - starea şi curăţenia îmbrăcămintei, a
aşternutului deţinuţilor, corespunderea lor anotimpului. Şeful penitenciarului este obligat să ia
cunoştinţă de raportul şi de recomandările medicului şi ale serviciului medical şi să întreprindă
urgent măsuri necesare. Asistenţa medicală în sistemul penitenciar, este finanţată din bugetul de
stat, iar bugetul Direcţiei Medicale este în inclus în cadrul bugetului comun al Departamentului
Instituţiilor Penitenciare şi nu are o linie bugetară specifică. Astfel, suma totală alocată anual
pentru cheltuielile de îngrijire a sănătăţii, este de circa 3,5 milioane lei şi este destinată să
acopere atît serviciile medicale contractate de la Ministerul Sănătăţii, cît şi procurarea de
medicamente, precum şi alte costuri. La compartimentul procurare de echipament medical, în
ultimii 3 ani nu a fost alocat nimic. Serviciul de sănătate din penitenciar beneficiază şi de suport
financiar de la Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Malariei, Tuberculozei, Fundaţiei
KNCV, inclusiv ONG-uri şi Fundației Soros.3

Problemele principale ridicate cu privire la Penitenciarul nr. 13 pot fi rezumate după cum
urmează:

a) supra aglomerarea celulelor și lipsa paturilor

b) hrana insuficientă sau de calitate proastă;

c) infectarea celulelor cu paraziți sau rozătoare;

3
http://www.unodc.org/documents/hiv-aids/idu_target_setting_guide.pdf
6
 d) obloanele de fier nu permiteau pătrunderea luminii naturale;

e) lenjeria de pat prea veche;

f ) deconectarea apei și a electricității, ceea ce impunea restricţii la folosirea veceului;

g) fumatul pasiv, asistenţa medicală precară, nesepararea veceului, efectuarea dușului o

dată la 15 zile.

Convenţia nu conţine nicio dispoziţie specifică cu privire la situaţia persoanelor private

de libertate, a factorului i bolnav, dar nu este exclus ca detenţia unei persoane bolnave ar putea
ridica probleme în temeiul art. 3 din Convenţie. Din prevederile art. 3 din Convenţie nu rezultă
obligaţia generală a statului de a elibera un deţinut din motive de sănătate sau de a-l plasa într-un
spital civil pentru a-i acorda un tratament medical special.

3. JURISPRUDENȚA CEDO-R.M. CU PRIVIRE LA

NEACORDAREA ASISTENȚEI MEDICALE DEȚINUȚILOR

3.1. CAUZA HADJI IURIE CONTRA REPUBLICA MOLDOVA

La 24 septembrie 2003 reclamantul a fost arestat fiind bănuit că este membru al unei
bande criminale specializată în furturi de maşini. La 23 noiembrie 2006 reclamantul a fost
condamnat, iar la 25 aprilie 2007 sentinţa lui a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău. El a
fost condamnat la 12 ani privaţiune de libertate. În perioada procesului penal reclamantul a fost
deţinut în următoarele locuri de detenţie: - 26 noiembrie 2003 – 2 decembrie 2003: Penitenciarul
nr. 13; - 2 decembrie 2003 – 14 ianuarie 2004: izolatorul de detenţie provizorie al
Departamentului Servicii Operative al Ministerului Afacerilor Interne (MAI); - 14 ianuarie 2004
– 16 februarie 2004: Penitenciarul nr. 13; - 16 februarie 2004 – 25 februarie 2004: izolatorul de
detenţie provizorie al Departamentului Servicii Operative al MAI; - 25 februarie 2004 – 4
ianuarie 2007: Penitenciarul nr. 13; - 4 ianuarie 2007 – 1 martie 2007: Penitenciarul nr. 16; - 1
martie 2007 – 1 aprilie 2008: Penitenciarul nr. 13; - 1 aprilie 2008 – 2 iunie 2010: Penitenciarul
nr. 8; - 2 iunie 2010 – 4 februarie 2011: Penitenciarul nr. 12; - 4 februarie 2011 – prezent:
Penitenciarul nr. 8. 6. Potrivit reclamantului, condiţiile de detenţie din Penitenciarul nr. 13 şi
Penitenciarul nr. 8 erau foarte proaste, şi au constituit un tratament inuman şi degradant. În ceea
ce priveşte Penitenciarul nr. 13, reclamantul a susţinut că celulele erau suprapopulate, umede şi
nu exista ventilare. De asemenea reclamantul s-a plîns de calitatea şi cantitatea hranei. Referitor
la Penitenciarul nr. 8, reclamantul a susţinut că acesta se află pe teritoriul controlat de către
autorităţile separatiste din autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană (RMN), dar se

7
afla sub controlul autorităţilor constituţionale a Republicii Moldova. Autorităţile separatiste au
deconectat penitenciarul de la sistemul de aprovizionare cu energie electrică, apă şi de la reţeaua
de canalizare. În rezultat, deţinuţii aveau energie electrică doar 3 ore pe zi, iar apa era limitată la
15 litri pe zi, plus o dată pe săptămînă, erau alocate alţi 50 de litri pentru duş şi spălarea rufelor.4

În cauza Hadji, Curtea a respins ca vădit nefondat capătul de cerere al reclamantului în

privinţa condiţiilor de detenţie în Penitenciarul nr. 8 din Bender, reţinând constatările CPT,
potrivit cărora condiţiile de detenţie în acea închisoare erau în general mai bune decât în alte
instituţii penitenciare, unica problemă majoră fiind deconectarea de la sistemul de aprovizionare
cu apă şi electricitate. Curtea a reţinut că deţinuţii care au solicitat să fie transferaţi în alte
penitenciare din cauza condiţiilor austere au fost transferaţi la cerere, iar reclamantul nu
prezentase probe care ar confirma faptul că el sau avocatul său au depus în acest sens vreo
cerere.5

Curtea hotărăşte, că statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni
de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din
Convenţie, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei de
schimb aplicabile la data executării hotărîrii: 3000 (trei mii) Euro cu titlu de prejudiciul moral,
plus orice taxă care poate fi percepută; 100 (o sută) Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus
orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă
la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata
minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, plus trei procente;6

3.2. CAUZA ŞARBAN CONTRA REPUBLICA MOLDOVA

Într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a menţionat că ,,condiţiile de detenţie a

unei persoane bolnave trebuie să garanteze o protecţie a sănătăţii acesteia, luând în consideraţie
cerinţele practice de detenţie”. De asemenea, Curtea a reţinut că persoanele arestate sunt într-o
poziţie vulnerabilă şi că autorităţile au obligaţia de a le proteja bunăstarea fizică. În acelaşi timp,
Curtea a precizat în cauza Şarban că „art. 3 din Convenţie nu poate fi interpretat ca impunând o
obligaţie generală de a elibera un deţinut din motive de sănătate, totuşi exigenţele articolului îi
impun statului obligaţia de a proteja integritatea fizică a persoanelor private de libertate şi anume
prin acordarea asistenţei medicale necesare”. Astfel, în această speţă, Curtea a constatat că
reclamantului nu doar i s-a refuzat asistenţa medicală din partea administraţiei izolatorului, dar,
4
http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/04/HADJI-RO.pdf
5
Cauza Hadji v. Republica Moldova, id., § 15.
6
https://www.inj.md/sites/default/files/Conventia%20Europeana.pdf
8
de asemenea, acestuia i s-a refuzat posibilitatea de a o primi din alte surse, precum ar fi medicul
său de familie sau un alt medic calificat. Mai mult, atunci când i s-a acordat asistenţă medicală,
recomandările medicului nu au fost respectate.7

În ciuda stării sale de sănătate precară, reclamantul nu a beneficiat de tratament medical

pe perioada în care a fost deţinut, fiind examinat medical o singură dată.

Acuzat de trafic de influenţă în raport de cumpărarea a 40 de ambulanţe de către Primăria

din Chişinău, reclamantul a fost arestat în noiembrie 2004. Agentul de poliţie ce a participat la
arestarea sa a afirmat ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă, că dosarul penal al
reclamantului a fost o comandă politică. Reclamantul a introdus mai multe cereri de punere în
libertate invocând în special starea sa de sănătate. Instanţele au respins cererile sale invocând de
fiecare dată gravitatea faptei şi riscul ca reclamantul să fugă. Una dintre cereri, depusă la 13
ianuarie 2005, a fost respinsă la 2 februarie 2005. reclamantul suferă de mai multe boli grave şi a
afirmat că nu exista personal medical în centrul de detenţie, însă nu i s-a permis să fie consultat
nici de un medic la alegerea sa. Art. 3. Curtea a constatat că, în ciuda stării sale de sănătate
precară, reclamantul nu a beneficiat de tratament medical pe perioada în care a fost deţinut, fiind
examinat medical o singură dată. În plus, nu i s-a permis să primească sprijin medical din
exterior decât după comunicarea prezentei plângeri către statul moldav. Curtea a constatat că
reclamantul a suferit un tratament degradant, în condiţiile în care a trăit permanent cu angoasa că
orice eventuală criză ar putea să îi fie fatală, în lipsa posibilităţii de a obţine ajutor medical.
Curtea a constatat, de asemenea, că reclamantul a fost dus la propriul proces în cătuşe şi a fost
ţinut într-o cuşcă în timpul şedinţei de judecată, deşi nu exista nici un pericol privind securitatea.
Curtea a considerat că astfel de măsuri nu se justifică şi au un caracter umilitor, cu atât mai mult
cu cât totul s-a petrecut sub ochii publicului. De aceea, art. 3 a fost violat.

Art. 5 § 3. Curtea a considerat că maniera în care autorităţile interne şi-au motivat

deciziile de menţinere în stare de detenţie nu sunt nici pertinente nici suficiente. Curtea a
constatat că reclamantul a adus mai multe argumente în cererile sale de contestare a detenţiei.
Curtea observă că instanţele interne, deşi aveau obligaţia de a examina aceste motive şi de a le
oferi un răspuns, s-au mulţumit să respingă cererile repetând de fiecare fată aceleaşi motive
abstracte. De aceea, art. 5 § 3 a fost violat.

7
http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/SARBAN%20(ro).pdf
9
 Art. 5 § 4. Curta a constatat că una dintre cererile de punere în libertate a fost respinsă
după 21 de zile şi trei amânări, deşi nu existau motive întemeiate de amânare, iar importanţa
litigiului era foarte mare. De aceea, art. 5 § 4 a fost violat.8

3.3. CAUZA HOLOMIOV CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

La originea cauzei se află cererea (nr. 30649/05) depusă împotriva Republicii Moldova la
Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către Victor Holomiov („reclamant”), la
10 august 2005. Reclamantul pretinde că el a fost deţinut în condiţii de detenţie inumane şi
degradante şi că nu i s-a acordat asistenţă medicală corespunzătoare, ceea ce contravine
articolului 3 al Convenţiei. De asemenea, el a pretins, în temeiul articolului 5 al Convenţiei,
încălcarea dreptului său la libertate. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra. La 11 noiembrie
2005, Preşedintele acestei Secţiuni a decis să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu
articolul 29 § 3 al Convenţiei, Secţiunea a decis examinarea fondului concomitent cu
admisibilitatea cererii. De asemenea, ea a decis, în temeiul articolului 41 al Regulamentului
Curţii, să acorde prioritate cauzei avându-se în vedere starea precară a sănătăţii reclamantului.
Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la fondul cauzei (articolul 59
§ 1 al Regulamentului Curţii).9

Începând cu 26 ianuarie 2002, reclamantul a fost deţinut în Izolatorul Anchetei

Preliminare nr. 3 al Ministerului Justiţiei. De câteva ori el a fost internat în Spitalul Penitenciar.
Potrivit certificatelor medicale prezentate de reclamant, care nu au fost contestate de Guvern, el
suferea de multe boli, precum: hepatită cronică, hidronefroză de gradul doi (acumularea urinei în
rinichi din cauza obstrucţiei în uretră), diateză urică, hipercogenitatea parenchimului pancreatic,
pielonefrită cronică bilaterală (inflamarea rinichilor şi a pelvisului cauzată de infecţie
microbiană) cu hipofuncţionalitate a rinichiului drept, hidronefroză a rinichiului drept cu
diminuarea funcţiilor acestuia, calculi în canalul urinar, patologie somatică, insuficienţă renală
cronică, traumatism cranio-cerebral şi anxietate generalizată de hipertensiunea arterială. De mai
multe ori, lui i-a fost prescris tratament în spital şi chiar operaţie la rinichiul drept. La 21
octombrie 2002 şi 22 aprilie 2003, reclamantul a fost examinat de doctorul Spânu, urolog de la
Spitalul Clinic Republican, spital care aparţine Ministerului Sănătăţii, care a recomandat
operarea urgentă a rinichiului drept al reclamantului, pentru a elimina obstrucţionarea uretrei.

8
Cauza Şarban v. Republica Moldova, id., § 77.
9
https://jurisprudentacedo.com/Holomiov-contra-Moldova-Arestare-preventiva-nejustificata.-Conditii-
neadecvate-de-detentie.-Asistenta-medicala-in-detentie/Pagina-2.html
10
Medicul a constatat că o întârziere ar putea duce la agravarea stării rinichiului şi extirparea
acestuia. O recomandare similară a fost repetată la 23 iunie 2003 de medicul-şef al Spitalului
Penitenciar, dr. Cuţitaru, care a recomandat ca operaţia să fie efectuată într-un spital specializat
de urologie al Ministerului Sănătăţii. Din observaţiile Guvernului nu rezultă că această
recomandare a fost vreodată urmată. Guvernul a declarat că reclamantului i-a fost acordată
asistenţă medicală suficientă, însă reclamantul a contestat acest fapt. Guvernul a prezentat
numeroase rapoarte întocmite de medicii penitenciarului, potrivit cărora reclamantul a refuzat să
fie supus controalelor medicale şi tratamentului şi că a solicitat să fie transferat întrun spital
obişnuit. Potrivit unora din aceste rapoarte, reclamantul a declarat că tratamentul în penitenciar
era ineficient şi că el necesita medicamente care acolo nu erau disponibile. Potrivit unei scrisori
din 15 noiembrie 2004, adresată Judecătoriei Centru şi procuraturii de către administraţia
penitenciarului, reclamantul a declarat greva foamei pentru a protesta împotriva tratamentului
său în penitenciar. La o dată nespecificată, reclamantul s-a plâns Ministerului Justiţiei de lipsa
unui tratament medical adecvat. Printr-o scrisoare din 23 septembrie 2003, plângerea
reclamantului a fost respinsă, iar el a fost informat inter alia că el a fost supus de 43 de ori
controlului medical de către medicii penitenciarului şi de către medici din afara penitenciarului.
Lui i-a fost acordat tratament medical potrivit „posibilităţilor modeste” ale serviciului medical al
penitenciarului şi cu medicamente aduse de către rudele sale. El a fost internat în secţia medicală
a penitenciarului de patru ori, unde i s-a acordat tratament medical adecvat şi de două ori în
Spitalul Penitenciar. Reclamantul a prezentat o scrisoare din 7 octombrie 2003 a medicului-şef al
Spitalului Penitenciar adresată avocatului său, în care se menţiona că în Spitalul Penitenciar nu
erau medici urologi, cardiologi şi neurochirurgi. Printr-o altă scrisoare, din 12 octombrie 2005,
adresată avocatului reclamantului de către şeful penitenciarului în care reclamantul era deţinut,
avocatul reclamantului a fost informat că nici în penitenciar nu erau asemenea medici şi că, în
caz de urgenţă, reclamantul va fi transferat în Spitalul Penitenciar.10

3.4. CAUZA PALADI CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

La 10 iulie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea sa în

cauza Paladi c. Moldovei (cererea nr. 39806/05) În această cauză, reclamantul este fostul
viceprimar al municipiului Chișinău. La 17 septembrie 2004, Centrul pentru Combaterea Crimei
Organizate și a Corupției (CCCEC) a inițiat o urmărire penală în privința reclamantului în
temeiul art. 185 (3) și 327 (2) ale Codului de procedură penală. La 24 septembrie 2004,
reclamantul a fost reținut de către ofițerii CCCEC. La 27 septembrie 2004, Judecătoria Buiucani
a emis un mandat de arest pe numele reclamantului pe un termen de 30 zile. La 22 octombrie

10
http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/04/HADJI-RO.pdf
11
2004, dosarul penal împotriva reclamantului a fost transmis în instanța de judecată pentru
examinare. La 15 decembrie 2005, reclamantul a fost eliberat de sub arest. După data de 22
octombrie 2004 și până la eliberarea reclamantului de sub arest, mandatul de arest nu a fost
prelungit. Pe durata arestului, reclamantul a depus 10 cereri de eliberare de sub arest (habeas
corpus). Toate cererile au fost respinse. Între 24 septembrie 2004 și 25 februarie 2005,
reclamantul a fost deținut în Izolatorul de Detenție Provizorie al CCCEC. Reclamantul suferea
de o serie de boli serioase (diabet (insulin dependent), insuficiență cardiacă, hipertensiune
arterială, bronșită cronică, pancreatită și hepatită). Pe perioada detenției, el a fost vizitat de
diferiți medici. Unii din ei au considerat că reclamantul avea nevoie de intervenții chirurgicale,
care puteau fi efectuate doar în instituții medicale. Potrivit reclamantului, CCCEC-ul nu
dispunea de personal medical înainte de februarie 2005. Asistența medicală solicitată de rude și
avocat era acordată sporadic și doar în cazuri de urgență. La 25 februarie 2005, reclamantul a
fost transferat la Închisoarea nr. 3 din mun. Chișinău. În martie 2005, reclamantul a fost
transferat la spitalul Departamentului Instituțiilor Penitenciare din localitatea Pruncul (spitalul
penitenciar). La 20 mai 2005, un neurolog de la Centrul Republican de Neurologie (CRN) a
recomandat transferarea reclamantului într-o instituție unde ar putea fi supus terapiei HBO
(hyperbaric oxygen therapy). Între mai și septembrie 2005, directorul spitalului a informat
instanțele de judecată de 7 ori despre imposibilitatea aplicării acestei terapii în acest spital din
cauza lipsei echipamentului medical. La 7 și 15 septembrie 2005, reclamantul a fost examinat de
consiliul medical al Ministerului Sănătății. La recomandarea acestuia, la 20 septembrie 2005,
Judecătoria Centru a dispus transferul reclamantului la CRN, unde dlui Paladi i s-a aplicat terapia
HBO. Conform reclamantului, el era escortat fiecare a doua zi la Spitalul Clinic Republican
(SCR), unde era examinat. Terapia a avut rezultate pozitive și medicii SCR au prescris
reclamantului continuarea acesteia până la 28 noiembrie 2005. La 9 noiembrie 2005, CRN a
informat instanța de judecată despre îmbunătățirea stării de sănătate a reclamantului și a
recomandat externarea acestuia. La 10 noiembrie 2005, instanța de judecată a dispus transferul
dlui Paladi la spitalul penitenciar.În seara zilei de 10 noiembrie 2005, Curtea a indicat prin fax
Guvernului Republicii Moldova măsura interimară potrivit art. 39 al Regulamentului Curții, prin
care cerea ca reclamantul să nu fie transferat de la CRN. La 11 noiembrie 2005, Grefierul
Adjunct al Secțiunii a Patra a încercat fără succes să contacteze oficiul Agentului Guvernamental
prin telefon. La 11 noiembrie 2005, avocatul reclamantului a solicitat instanței de judecată
suspendarea transferării reclamantului, prezentând instanței scrisoarea Curții cu privire la măsura
interimară. Această cerere nu a fost examinată. În aceeași zi, reclamantul a fost transferat la
spitalul penitenciar. La 14 noiembrie 2005, la cererea Agentului Guvernamental, Judecătoria
Centru a dispus transferarea reclamantului la CRN până la 29 noiembrie 2005. Potrivit
12
reclamantului, fiind adus la CRN, el a așteptat circa 6 ore pentru a fi internat la CRN, deoarece
medicii refuzau să-l interneze, motivul declarat fiind lipsa fișei medicale. În fața Curții,
reclamantul pretindea violarea art. 3 (interzicerea torturii), deoarece pe perioada detenției nu a
beneficiat de asistență medicală adecvată și prin detenția sa în IDP al CCCEC în condiții
inumane și degradante; violarea art. 5 § 1 (legalitatea lipsirii de libertate), deoarece a fost deținut
fără un mandat de arest valabil după transmiterea cauzei în instanța de judecată și prin arestarea
sa în lipsa unor „motive verosimile de a bănui că el a săvârșit o infracțiune”; violarea art. 5 § 3
(motivarea arestului) prin privarea de libertate fără motive suficiente și relevante; violarea art. 5
§ 4 (dreptul la un recurs împotriva deciziei de privare de libertate) prin examinarea prea
îndelungată a cererii habeas corpus și refuzul de a examina recursul împotriva încheierii de
respingere a cererii sale habeas corpus  și violarea art. 34 ale Convenției (dreptul de a sesiza
Curtea) prin conformarea întârziată cu măsurile interimare dispuse de Curte. Curtea a declarat
inadmisibilă, ca vădit nefondată, pretenția reclamantului cu privire la condițiile de detenție în
IDP al CCCEC, deoarece suferințele cauzate reclamantului prin detenția în IDP nu atingeau
nivelul minim de severitate necesar pentru ca art. 3 să devină aplicabil (a se vedea
hotărârea Șarban c. Moldovei, 4.10.2005). Curtea a mai notat că, în baza materialelor dosarului
de care dispune, nu a putut conchide că reclamantul a fost arestat în lipsa unor „motive
verosimile de a bănui că el a săvârșit o infracțiune”, astfel declarând inadmisibilă pretenția
respectivă cu privire la violarea art. 5 § 1 al Convenției.Curtea a constatat, în
unanimitate, violarea art. 3 al Convenției, deoarece reclamantul nu a beneficiat de asistență
medicală necesară în IDP al CCCEC, deși suferea de câteva boli serioase, avea nevoie de
supraveghere medicală constantă, asistența medicală i-a fost acordată sporadic și doar în cazuri
de urgență, iar până în 11 februarie 2005 în IDP al CCCEC nu a fost angajat personal medical.
Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 3 al Convenției prin transferarea întârziată
(peste 4 luni) a reclamantului la CRN. Curtea a notat că instanțele de judecată naționale trebuie
să se bazeze pe recomandările medicale când decid asupra transferării persoanei deținute într-un
alt spital. Instanța care examina transferarea reclamantului în CRN nu a luat în calcul
recomandarea medicală din 20 mai 2005, nu a grăbit obținerea unui raport medical alternativ și
nu a luat vreo măsură pentru a grăbi examinarea cauzei, ceea ce a pus în pericol sănătatea
reclamantului.11

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 3 al Convenției prin întreruperea

tratamentului medical al reclamantului la CRN între 11 și 14 noiembrie 2005. Ea a constatat că,
deși instanța de judecată care a dispus transferarea reclamantului din CRN avea la dispoziție
11
https://jurisprudentacedo.com/Moldova.html
13
două concluzii medicale contradictorii (una eliberată de SCR și alta de CRN) cu privire la
necesitatea continuării tratamentului reclamantului, ea a ignorat una din ele și nu a examinat
posibilul risc al întreruperii tratamentului pentru sănătatea reclamantului.Curtea a constatat, în
unanimitate, violarea articolului 5 § 1 al Convenției prin deținerea sa sub arest fără un mandat
legal după expirarea mandatului de arest. În lumina acestei constatări, Curtea nu a găsit necesar
de a examina separat pretențiile reclamantului cu privire la violarea art. 5 § 3 și 4 ale Convenție.
Curtea a constatat, cu șase voturi „pro” și unul „contra”, violarea articolului 34 al Convenției din
cauza pericolului pentru sănătatea reclamantului și a deficiențelor serioase în executarea
măsurilor interimare dispuse de Curte, mai ales datorită lipsei unui funcționar în cadrul biroului
Agentului Guvernamental care să răspundă la sunetele urgente ale Grefei Curții, inacțiunii
Agentului Guvernamental între dimineața zilei de 11 noiembrie și după-amiaza zilei de 14
noiembrie 2005, omisiunii Judecătoriei Centru de a examina de urgență cererea avocatului
reclamantului din 11 noiembrie 2005 și refuzului, timp de 6 ore, de a-l interna pe reclamant în
CRN la 14 noiembrie 2005. Președintele Camerei, Sir Nicolas BRATZA, a votat împotriva
acestei violări, considerând, inter alia, că executarea întârziată a măsurii interimare nu pare să fie
intenționată, nu a împiedicat reclamantul să-și prezinte cererea la Curte, iar pericolul pentru viața
și sănătatea sa nu a fost suficient de iminent pentru a stabili o asemenea violare. Curtea a acordat
reclamantului EUR 2,080 cu titlu de daune materiale, EUR 15,000 cu titlu de daune morale
și EUR 4,000 cu titlu de costuri și cheltuieli, și orice alte taxe care urmează a fi plătite din aceste
sume.12

3.5. CAUZA LEVINȚA CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

În cauza Levința c. Moldovei, reclamanții, frații Vitalie LEVINȚA („primul reclamant”)

și Pavel LEVINȚA („al doilea reclamant”), au fost arestați în Rusia, la 30 octombrie 2000, de
către poliția locală, în urma unei cereri a autorităților moldave. Ei erau suspectați de apartenența
la o organizație criminală și de omorul sau tentativa de omor a mai multor persoane în Moldova.
La 31 octombrie 2000, reclamanții au fost examinați de către un medic, care a constatat vânătăi
pe corpul lor. Reclamanții au explicat că leziunile au fost căpătate pe perioada arestului. La 3
noiembrie 2000, ei au fost transmiși poliției din Moldova, unde au fost deținuți la inspectoratul
de poliție Chișinău aproximativ de la ora 3 după-amiază. Potrivit reclamanților, ei au fost
maltratați în după-amiaza zilei de 3 noiembrie 2000 și în noaptea între 3 și 4 noiembrie de către
V. Ivarlac, anchetator în cadrul Departamentului Procuraturii Generale pentru investigarea

12
https://www.lhr.md/ro/2007/07/ctedo-a-pronuntat-hotararea-sa-in-cauza-paladi-c-moldovei/
14
cazurilor excepționale, și de către ofițerii de poliție G. Stavila, V. Gusev, V. Ciobănaș și V.
Railean de la inspectoratul de poliție Chișinău. Ofițerii au pus reclamanților măști de gaz pe față
și i-au suspendat pe câteva ore de o bară metalică având mâinile legate în spate (o metodă
cunoscută sub denumirea de „ În această poziție, reclamanții erau loviți cu bâte din cauciuc pe
corp și pe tălpi, iar de gât le erau agățate greutăți. Din când în când, aerul din masca de gaz era
oprit până reclamanții leșinau.

Aproximativ la ora 3:30 după-amiază la 4 noiembrie 2000, a fost chemată o ambulanță pentru a
acorda ajutor primului reclamant. Medicii au constatat contuzia țesuturilor moi de pe cap, traumă
la cap și o posibilă encefalopatie posttraumatică. De asemenea, ei au notat că poliția nu a
autorizat spitalizarea reclamantului, deoarece aceste era deosebit de periculos.

Reclamantul a solicitat să consulte un avocat. La 4 noiembrie 2000, aproximativ la ora 3:30

după-amiază, reclamanților li s-a permis să consulte un avocat, în prezența anchetatorului și a
ofițerilor de poliție. Observând semne de maltratare, avocatul a solicitat examinarea medicală a
clienților săi. Examinarea medicală a reclamanților a avut loc în aceeași zi. O parte din leziunile
constatate în acest raport medical nu au fost constatate în cel întocmit în Rusia la 31 octombrie
2000. Reclamanții au întâmpinat diverse obstacole în ceea ce privește întâlnirile cu avocații lor
între 4 și 8 noiembrie 2000. Reclamanții au afirmat că, nefiind în stare să mai reziste
maltratărilor, ei au semnat declarații de recunoaștere a vinovăției în comiterea tuturor
infracțiunilor de comiterea cărora erau învinuiți la 7 și 8 noiembrie 2000. Doar după aceasta, lor
li s-a permis să aibă întrevederi cu avocații lor la 8 noiembrie 2000. Ulterior, întrevederile cu
avocații lor au întâmpinat numeroase obstacole.

La 20 decembrie 2000, cel de-al doilea reclamant a solicitat Procurorului General

examinarea brațului său de către un medic, pe care nu-l mai putea mișca după maltratările la care
a fost supus de către poliție la 4 noiembrie 2000. Deoarece el nu a primit niciun răspuns,
avocatul său s-a adresat, la 22 martie 2001, cu o cerere Procurorului General, solicitând răspuns
la plângerea clientului său din 20 decembrie 2000. La 4 aprilie 2001, el a fost informat că
reclamantului i-a fost expediat un răspuns la 29 decembrie 2000, în care i-a fost explicat că orice
plângere urma să fie adresată direct instanței de judecată în urma transmiterii acestei cauze în
instanță și că reclamantul a primit asistența medicală. Avocatul a solicitat informație
suplimentară despre instanța la care a fost expediată plângerea clientului său. Nu este clar dacă
avocatul a primit vreun răspuns. Reclamantul nu a primit asistența medicală pe care a cerut-o la
20 decembrie 2000. La 19 aprilie 2003, pe când se aflau la închisoarea nr. 29/4, reclamanții au
fost bătuți de către alți deținuți. Ei au declarat că leziunile erau rezultatul practicării artelor

15
marțiale și au refuzat să depusă declarații în scris. Ambii reclamanți au fost duși la spital și apoi
transferați la închisoarea nr. 29/15. Ulterior, la 6 septembrie 2003, ei au fost iarăși bătuți de către
alți deținuți. Reclamanții au susținut că, în ambele cazuri, personalul închisorii a dispărut pe
durata luptei dintre deținuți. Reclamanții nu au depus plângeri privind aceste atacuri și au refuzat
să dea declarații împotriva deținuților care i-au atacat. Potrivit Guvernului, în urma celui de-al
doilea atac, au fost identificați trei organizatori, însă investigațiile pornite împotriva acestora au
încetat pe parcursul anului 2003.

La 16 aprilie 2002, Curtea de Apel, în calitate de primă instanță, a condamnat reclamanții la 20

de ani de privațiune de libertate fiecare. Instanța a constatat că fiecare dintre reclamanți era
implicat în 7 infracțiuni diferite, asistarea în comiterea infracțiunilor și fiecare era membru al
unei grupări criminale. Probele pe care instanța și-a întemeiat hotărârea au fost, pentru fiecare
caz în parte, declarațiile coacuzaților, declarațiile victimelor care au supraviețuit sau a rudelor
lor, declarațiile martorilor și rapoartele de expertiză. La 22 octombrie 2002, Curtea Supremă de
Justiție a respins cererile de recurs ale reclamanților și a constatat că Curtea de Apel a adoptat o
hotărâre legală.

În fața Curții, reclamanții au pretins, în temeiul art. 3 CEDO (interzicerea torturii), că poliția i-a
maltratat în noiembrie 2000 și nu a investigat plângerile de maltratare în modul adecvat; că
primului reclamant nu i-a fost acordată asistență medicală la 4 noiembrie 2000 și că nu a fost
efectuată nicio investigație în privința plângerii celui de-al doilea reclamant din 20 decembrie
2000; că ei au fost ținuți în condiții inumane și degradante; că autoritățile au permis maltratarea
reclamanților în 2003 și nu au investigat în mod adecvat plângerile lor privind maltratarea.

Reclamanții s-au mai plâns, pentru prima dată, în observațiile lor din 5 aprilie 2007, că au fost
deținuți în condiții inumane și degradante între noiembrie 2000 și aprilie 2001. Curtea a notat că
această pretenție a fost înaintată după 6 ani de la evenimentele relevante și, prin urmare, cu
depășirea termenului de 6 luni. Pretenția a fost respinsă ca inadmisibilă potrivit art. 35 § 4
CEDO.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO în urma torturării reclamanților

la 4 noiembrie 2000, prin omisiunea de a investiga în modul potrivit plângerile reclamanților
privind maltratarea și prin omisiunea de a asigura asistența medicală necesară.

a) În ceea ce privește maltratările din noiembrie 2000, Curtea a notat că reclamanții au fost
examinați de două ori de către medici, și anume la 31 octombrie 2000 în Rusia și la 4 noiembrie
2000 în Moldova. Raportul medical întocmit în Moldova a atestat un număr de leziuni care nu au

16
fost menționate în cel întocmit în Rusia. După transferul primului reclamant în Moldova la 3
noiembrie 2000, nu s-a menționat necesitatea asistenței medicale. Însă după o zi de detenție, a
fost nevoie de asistența medicală de urgență și medicii au constatat starea reclamantului ca fiind
destul de gravă. Primul reclamant a declarat că această stare era rezultatul maltratării. Guvernul
nu a adus nicio probă rezonabilă pentru a explica cauza acestei asistențe medicale de urgență.
Guvernul nu a adus probe plauzibile cel puțin pentru unele leziuni cauzate reclamanților pe
perioada aflării în Moldova. În special, pentru cele de pe tălpile reclamanților, care nu puteau
apărea doar în urma unei lupte de pe perioada arestului. Astfel de leziuni demonstrează intenția
clară de a cauza durere puternică și poate fi considerată doar ca fiind tortură. În plus, după
maltratarea inițială, reclamanților nu li s-a permis să aibă întrevederi cu avocații lor timp de
câteva zile, ceea ce i-a făcut să se simtă și mai vulnerabili față de orice abuz, iar autoritățile știau
despre acest lucru. Curtea a considerat revoltător faptul că reclamanții au fost lipsiți de accesul la
avocați pe parcursul primelor zile care sunt cruciale și că nu li s-a permis ulterior să beneficieze
pe deplin de asistența legală.

b) Referitor la investigațiile privind maltratarea din noiembrie 2000, reclamanții s-au referit la
refuzul autorităților de a iniția urmăriri penale în urma plângerilor de maltratare și omisiunea de
a răspunde celui de-al doilea reclamant la plângerea acestuia din 20 decembrie 2000. Guvernul a
prezentat o scrisoare din partea Procuraturii Generale din 9 ianuarie 2007, potrivit căreia, în
urma verificării pretențiilor reclamanților, s-a constatat că pretinsa maltratare nu a avut loc și că
reclamanții nu s-au plâns personal de maltratare. Scrisoarea nu specifica data la care a avut loc
verificarea și nu se referea la vreun alt detaliu. Guvernul nu a anexat copia vreunei decizii care ar
fi fost adoptată în urma acestei verificări

Curtea a notat că examinarea medicală din 4 noiembrie 2000 a avut loc la cererea avocaților, și
nu a reclamanților. Aceasta contrazice argumentul Guvernului precum că, în absența unei
plângeri personale a unui învinuit, autoritățile nu pot acționa. Curtea a mai notat că, în răspuns la
plângerea celui de-al doilea reclamant din 20 decembrie 2000, procuratura l-a informat despre
dreptul de a se adresa la instanța de judecată, ceea ce înseamnă, în practică, că plângerea nu a
fost examinată deloc. Curtea a conchis că, chiar admițând faptul că o „verificare” în urma
plângerilor reclamanților privind maltratarea a avut loc, aceste măsuri, precum și examinarea
plângerii din 20 decembrie 2000 a celui de-al doilea reclamant, nu satisfac cerințele privind
investigațiile prin prisma art. 3 CEDO.

c) În ceea ce privește asistența medicală prestată în 2000, primul reclamant s-a plâns că lui nu i s-
a permis să fie spitalizat la 4 noiembrie 2000, în pofida recomandărilor medicilor, iar cel de-al

17
doilea reclamant a invocat că nu a primit niciun răspuns la scrisoarea sa din 20 decembrie 2000,
prin care solicita asistență medicală, și nu a primit nici asistența medicală solicitată.13

Curtea a observat că, la 4 noiembrie 2000, medicii de la spitalul de urgență l-au examinat pe
primul reclamant și au recomandat spitalizarea acestuia. Astfel, deși în inspectoratul de poliție
Chișinău era disponibilă asistența medicală, medicii au considerat-o insuficientă pentru starea
primului reclamant. Curtea a considerat că, deși trebuie luate în considerație anumite măsuri de
securitate la acordarea asistenței medicale a deținuților, aceste măsuri nu trebuie înțelese ca
scutirea autorităților de la acordarea asistenței medicale potrivite deținuților. Autoritățile puteau
găsi soluții alternative, cum ar fi plasarea reclamantului sub supraveghere într-un spital sau
trasferarea lui la spitalul închisorii din Cricova. Totuși, autoritățile au ales să-l țină în
inspectoratul de poliție, deși erau conștiente că nivelul asistenței medicale nu era suficient. Nici
cel de-al doilea reclamant nu a fost examinat de un medic în urma cererii sale de solicitare a
examinării medicale a brațului său, în pofida faptului că a pretins că și-a pierdut funcțiile în urma
maltratării. Prin urmare, Curtea a conchis că ambii reclamanți au fost lipsiți de asistența medicală
necesară în timp ce se aflau în detenție.

Curtea a acordat 8,000 euro fiecărui din reclamanți cu titlu de prejudicii morale și suma totală
de 2,000 euro (minus 850 euro acordați cu titlu de asistență judiciară) cu titlu de consturi și
cheltuieli.14

3.6. CAUZA BREGA CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

În cauza Brega v. Republica Moldova, reclamantul Ghenadie Brega era jurnalist, membru
al organizaţiei non-guvernamentale Hyde Park din Chişinău, care pleda, inter alia, pentru
libertatea de exprimare şi dreptul la întruniri paşnice. Ca urmare a unei demonstraţii organizate
de această organizaţie non-guvernamentală, fratele reclamantului a fost reţinut şi plasat în
detenţie. Pentru că reclamantul nu a reuşit să dea de urma fratelui său timp de două zile, el a
decis să declare greva foamei în faţa clădirii Guvernului din Piaţa Marii Adunări Naţionale din
Chişinău. În consecinţă, el a fost abordat de ofiţerii de poliţie, urcat într-o maşină a poliţiei şi
escortat la Comisariatul de poliţie, unde i-au fost ridicate lucrurile personale şi a fost chestionat
aproximativ două ore. Potrivit reclamantului, el a insistat să fie informat cu privire la motivele
arestării sale, dar fără niciun rezultat. Reclamantul s-a aflat în detenţie timp de patru zeci şi opt
de ore. Ulterior, reclamantul a fost escortat la Judecătoria sectorului Buiucani, unde i-a s-a adus

13
Hotărârea Levința c. Moldovei (cererea nr. 17332/03)
14
http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/04/LEVINTA-2-RO.pdf
18
la cunoştinţă acuzaţia în comiterea contravenţiilor de opunere de rezistenţă în faţa reţinerii şi
ultraj împotriva colaboratorilor de poliţie. La finele şedinţei de judecată, reclamantul a fost
eliberat. În cele ce au urmat, reclamantul a depus o plângere la Procuratura Generală, contestând
acţiunile ofiţerilor de poliţie. El a sesizat faptul că ofiţerii de poliţie au încălcat mai multe
prevederi ale Codului penal. Aceştia l-au agresat fizic şi l-au insultat, au împiedicat un protest
paşnic, care se desfăşura în conformitate cu legea, l-au lipsit în mod ilegal de libertate pentru
patruzeci şi opt de ore şi l-au percheziţionat, i-au ridicat bunurile sale şi i-au şters înregistrările
video din memoria camerei sale. Plângerea a fost respinsă. Reclamantul a contestat această
măsură. În contestaţia sa, reclamantul a mai adăugat că a fost ţinut în condiţii inumane şi
degradante şi nu i s-a acordat o asistenţă medicală corespunzătoare. Între timp, instanţa de
judecată a adoptat decizia, achitând reclamantul în privinţa tuturor acuzaţiilor. După examinarea
înregistrărilor video ale confruntărilor reclamantului cu poliţişti şi ale reţinerii, precum şi după
audierea martorilor, instanţa a considerat că acuzaţiile împotriva reclamantului sunt false şi că
acesta nu a insultat poliţia şi nu s-a opus în faţa reţinerii. Totodată, Procuratura municipiului
Chişinău a respins contestaţia reclamantului, pe motiv că acţiunile ofiţerilor de poliţie nu au
constituit elementele unei infracţiunii. S-a constatat că reclamantul a insultat ofiţerii de poliţie şi
că cei doi ofiţeri de poliţie, care l-au agresat fizic şi verbal, fuseseră sancţionaţi deja pentru
faptele lor.

Reclamantul a contestat această ordonanţă. Instanţa de judecată a respins contestaţia

reclamantului depusă împotriva ordonanţei emise de Procuratura municipiului Chişinău. Curtea a
considerat că reţinerea reclamantului a constituit „o ingerinţă a unei autorităţi publice” în dreptul
la liberă întrunire, în sensul primului paragraf al articolului 11. Asemenea ingerinţe conduc la o
încălcare a articolului 11, cu excepţia cazului când sunt „prevăzute de lege”, se potrivesc
scopurilor enunţate de dispoziţiile paragrafului 2 al acestui articol şi sunt „necesare într-o
societate democratică” pentru atingerea acestor scopuri. Protestul reclamantului s-a desfăşurat în
conformitate cu Legea privind întrunirile, a fost unul paşnic şi nu a tulburat ordinea publică. Nici
în timpul disensiunilor cu colaboratorii de poliţie reclamantul nu a procedat contrar legii.
Reclamantul a continuat să fie paşnic şi politicos, chiar după ce a fost apucat de haine de
colaboratori de poliţie şi nu s-a opus reţinerii. În astfel de circumstanţe, ingerinţa în dreptul său
de întrunire nu poate fi considerată una legală în sensul legii naţionale. Prin urmare, a avut loc
violarea articolului 11 din Convenţie.15

15
Cauza Brega v. Republica Moldova, hotărârea din 20/04/2010.
19
 3.7. CAUZA BOTNARI CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

La 5 iunie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza

Botnari v. Republica Moldova (nr. 74441/14). Reclamanta, Viorica Botnari, care a fost deținută
în penitenciar în perioada 2011-2016, s-a plâns în faţa Curţii în temeiul Articolului 3 şi 13 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând că a fost
deținută în condiţii inumane, care au dus la agravarea problemelor sale de sănătate. În același
timp, acesteia nu i-a fost acordată asistența medicală corespunzătoare, precum şi un remediu
efectiv întru realizarea drepturilor sale. La data de 26 februarie 2003, reclamanta a fost
diagnosticată cu limpfomă non-Hodgkin, o varietate a cancerului de sânge. Această boală i-a
afectat splina, măduva oaselor şi nodurile limfatice. De asemenea, ea a fost diagnosticată cu
hepatită cronică. Potrivit reclamantei, pe durata detenției, tratamentul medical a fost întrerupt şi
administrația a refuzat să o transfere la spital. După transferarea la penitenciar, ea nu a fost
asigurată cu asistenţă medicală corespunzătoare stării sale.

Pe durata detenției, starea sănătății s-a agravat, din motiv că nu a avut un specialist
oncologic şi chemioterapist disponibil. În aprilie 2013, reclamanta a fost supusă unei sesiuni de
chimioterapie în spital. În baza a două extrase din fişele medicale ale reclamantei datate cu 26
iunie 2014 şi 9 iulie 2015, semnate de şeful şi adjunctul unităţii medicale din Penitenciarul nr.
13, reclamanta avea nevoie de tratament special în Institutul Oncologic şi starea medicală era
calificată ca de o seriozitate medie. Tratamentul oncologic necesar nu i-a fost acordat în volum
suficient reclamantei.

Curtea a constatat violarea art. 3 și 13 din Convenție și prin urmare i-a acordat 10.000
Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.500 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.16

3.8. CAUZA OPREA CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

În cauza Oprea c. Moldovei, reclamanta, Daria Oprea, este președintele unui ONG

Dumitrița, organizație specializată în acordarea asistenței persoanelor nevoiașe. Ea a fost reținută
la 27 iulie 2006 de către colaboratorii CCCEC, fiind bănuită de însușirea în mod ilegal a unei
donații care a fost oferită asociației de către o organizație de caritate suedeză. Reclamanta a
informat ofițerul de urmărire penală despre faptul că suferă de epilepsie și că necesită
administrarea regulată a medicamentelor. Cu toate acestea i s-a comunicat că deținuții nu au
dreptul să aibă în posesia lor medicamente. Ulterior ea a avut o criză de epilepsie și a fost
chemată o ambulanță. Mai târziu reclamanta a fost plasată într-o celulă neventilată cu o femeie
care fuma încontinuu, astfel fiind supusă fumatului pasiv ceea ce a exacerbat boala sa.
16
https://rm.coe.int/16806dbc05
20
 La 29 iulie 2006, procurorul a cerut Judecătoriei Buiucani eliberarea unui mandat de arest
pe numele reclamantei, însă cererea a fost respinsă ca nefondată. Totuși procurorul i-a comunicat
reclamantei că i-a fost impusă interdicția de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile. La 1
august 2006, procurorul a atacat decizia judecătorului de instrucție. Curtea de Apel a dispus
arestarea preventivă a reclamantei. La 11 august 2006, procurorul a solicitat prelungirea
mandatului de arest încă pentru 30 zile, iar la 15 august 2006, judecătorul de instrucție a admis
acest demers.
La o dată necunoscută, avocatul reclamantei a înaintat o cerere habeas corpus prin care a
solicitat eliberarea clientei sale pe motive de sănătate. El a informat instanța despre condițiile
medicale și asistența inadecvată de la CCCEC, contrare prevederilor art. 3 CEDO. O plângere
similară avocatul a formulat la Curtea de Apel Chișinău împotriva deciziei din 15 august 2006,
adăugând că clienta sa a avut mai multe crize de epilepsii după arestarea sa și că CCCEC nu i-a
acordat asistență medicală specială de care ea a solicitat. Se pare că nu a existat nici un răspuns
la aceste solicitări.
Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 3 CEDO. Părțile au prezentat dovezi
contradictorii cu referire la faptul dacă reclamantei i-a fost acordată asistență medicală adecvată
conform stării sănătății sale. Curtea a considerat că necesitatea oferirii reclamantei a unei
asistențe medicale suplimentare era un fapt evident. Și prin urmare în primul rând medicul care o
trata urma să decidă dacă starea ei de sănătate este compatibilă cu condițiile de detenție, sau
necesita a fi spitalizată. În final Curtea a constatat violarea art. 5 § 3 CEDO, deoarece arestarea
sa nu a fost bazată pe motive relevante și suficiente.

Reclamanta a solicitat 9 000 Euro cu titlu de daune morale și 1 600 Euro cu titlu de costuri și
cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului 3 000 Euro cu titlu daune morale și 1 000 Euro cu titlu
de costuri și cheltuieli.17

3.9.CAUZA STEPULEAC CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

În cauza Stepuleac c. Moldovei, reclamantul, Gheorghe STEPULEAC, este directorul

Tantal SRL, o companie ce oferă servicii de securitate. Reclamantul a fost arestat la 29
noiembrie 2005, arestul fiind motivat prin faptul că reclamantul a fost identificat de către o
victimă și că el putea influența martorii sau victima. El a rămas în detenție până la 7 decembrie
2005, când a fost eliberat pe cauțiune. După eliberarea sa, reclamantul a dat un interviu în care a
menționat că arestul și detenția sa au constituit rezultatul eforturilor Ministerului Afacerilor
17
Hotărârirea Oprea c. Moldovei (cererea nr. 38055/06) 
21
Interne de a monopoliza piața serviciilor de securitate. La 18 decembrie 2005, reclamantul a fost
arestat din nou și deținut până la 23 mai 2006. Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3
CEDO în privința condițiilor de detenție în IDP al Direcției Generale de Combatere a Crimei
Organizate și Corupției al MAI, a insuficienței asistenței medicale acordate reclamantului în
acest centru de detenție și a lipsei unei anchete adecvate din partea autorităților privind pretinsa
intimidare a reclamantului în celulă; și violarea art. 5 § 1 CEDO (legalitatea detenției) deoarece
cele două arestări ale reclamantului au avut loc fără a exista motive verosimile că el ar fi comis o
infracțiune.
Curtea a acordat reclamantului 12,000 euro cu titlu de daune morale și 3,000 euro cu titlu
de costuri și cheltuieli. În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl Alexandru
TÄNASE, avocat din Chișinău.18

3.10. CAUZA ISTRATI ȘI ALȚII CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

La 27 martie 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat

hotărârea sa în cauza Istratii și alții c. Moldovei.  În această cauză reclamanții, Dl Viorel Istratii,
Dl Alexandru Burcovschi și Dl Roman Luțcan, au fost reținuți la 12 noiembrie 2004, fiind
suspectați de afaceri frauduloase cu loturi de teren. În aceeași zi judecătorul de instrucție al
Judecătoriei Buiucani a emis un mandat de arest pe numele reclamanților pe un termen de 10
zile, motivând arestul doar prin faptul că reclamanții erau bănuiți de comiterea unei infracțiuni
pentru care legea prevedea o sancțiune de mai mult de 2 ani privațiune de libertate, puteau să se
ascundă de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată și puteau să împiedice
stabilirea adevărului. Mandatul de arest a fost prelungit de 4 ori, din aceleași motive, până la
eliberarea reclamanților de sub arest la 29 aprilie 2005.
Toate deciziile cu privire la eliberarea și prelungirea mandatului de arest au fost
contestate de către reclamanți cu recurs, solicitând eliberarea de sub arest. Reclamanții invocau
că s-au prezentat permanent la cerere la organul de urmărire penală, nu au încercat să influențeze
și să se ascundă de urmărirea penală, nu au fost condamnați anterior, au familii, copii minori și
domicilii permanente în mun. Chișinău și aveau nevoie de îngrijiri medicale speciale.
Recursurile la aceste decizii au fost respinse ca neîntemeiate, fără a se expune asupra acestor
argumente. La 29 aprilie 2005 reclamanții au fost eliberați din motivele indicate în recursurile lor
anterioare.

18
Stepuleac v. Republica Moldova, hotărârea din 06/11/2007, § 54.
22
 Între 12 noiembrie 2004 și 23 februarie 2005 reclamanții au fost deținuți la Izolatorul de
Detenție Provizorie al CCCEC. La 18 noiembrie 2004 dl Istratii a suferit de o criză care a dus la
o hemoragie gravă. El a fost transferat la spital abia după trei ore, unde a suportat o intervenție
chirurgicală. Pe durata intervenției chirurgicale reclamantul a fost prins cu cătușe de radiatorul
din sala de operație, iar ofițerii CCCEC au fost prezenți în sala de operație. După operație
reclamantul nu se putea mișca din cauza durerii și riscului de hemoragie. Peste circa patru ore
după operație reclamantul a fost dus de către ofițerii CCCEC la spitalul Departamentului
Instituțiilor Penitenciare din localitatea Pruncul, transferul durând circa 2,5 ore. Conform
concluziilor medicale, perioada de recuperare după astfel de intervenții chirurgicale este de o
lună.Camera pentru întrevederi între avocat și client din Izolatorul de Detenție Provizorie al
CCCEC era dotată cu un perete de sticlă care îi separa. În timpul întâlnirilor în această cameră
avocații nu puteau transmite sau primi documente de la client. Între 1 și 3 decembrie 2004
Baroul Avocaților a organizat o grevă solicitând demontarea peretelui de sticlă menționat, pe
motiv că întrevederile nu erau confidențiale. Greva nu s-a soldat cu success.

Între 23 februarie 2005 și 29 aprilie 2005 reclamanții au fost deținuți în Închisoarea nr. 3
din mun. Chișinău. În fața Curții, reclamanții s-au plâns de violarea art. 3 al Convenției
(interzicerea torturii) datorită condițiilor în care au fost deținuți în Închisoarea nr. 3. Dl Istratii
mai pretindea că nu i-a fost acordată rapid asistența medicală necesară la 18 noiembrie 2004,
încătușarea pe durata operației și transferarea rapidă după operație într-o altă instituție medicală.
Reclamanții mai pretindeau violarea art. 5 al Convenției (dreptul la libertate) prin privarea de
libertate fără motive suficiente și relevante și prin imposibilitatea de a avea întrevederi cu
avocatul în condiții de confidențialitate19

Curtea Europeană a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 al Convenției în privința dlui

Istratii, în partea neacordării asistenței medicale adecvate și umilinței la care a fost supus în
timpul operației, deoarece reclamantul a fost dus la spital abia peste trei ore după începerea
hemoragiei, în timpul operației a fost încătușat fără o necesitate convingătoare, a fost transferat
într-o altă instituție medicală prea repede, iar transferul după operație a durat prea mult. Curtea a
mai constatat violarea art. 3 al Convenției în privința condițiilor de detenție în Închisoarea nr. 3
datorită supraaglomerării celulelor, a calității și cantității insuficiente a hrănii, lipsei paturilor
libere, accesului la lumina naturală și condițiilor sanitare insuficiente în celulă

19
https://www.lhr.md/ro/2007/03/curtea-europeana-a-drepturilor-omului-a-pronuntat-hotararea-istratii-si-altii-c-
moldovei/
23
 Curtea a mai constatat violarea art. 5 § 3 al Convenției deoarece instanțele de judecată
care au autorizat arestul și care au examinat legalitatea acestuia nu au invocat motive suficiente
și relevante pentru eliberarea și prelungirea mandatului de arest. Curtea a notat că, deși conform
legislației naționale, arestul poate fi aplicat doar în situații excepționale, instanțele naționale nu
au arătat care au fost aceste circumstanțe excepționale, iar eliberarea reclamanților la 29 aprilie
2005 a avut loc pe motivele invocate de apărare pe toată durata procedurii anterioare. Curtea a
mai constatat violarea art. 5 § 4 al Convenției deoarece, în lumina comportamentului CCCEC în
alte cauze, prezența peretelui de sticlă dădea suficiente temeiuri unui observator independent de a
crede că întrevederile nu erau confidențiale (că convorbirile erau interceptate)

Curtea a acordat cu titlu de daune morale dlui Istratii EUR 6,000, dlui Luțcan EUR
5,000 iar lui Burcovschi  4,000 eur. Curtea a acordat în total alte 4,000 eur cu titlu de costuri și
cheltuieli.20

4. CONCLUZIE

20
Istratii şi alţii v. Republica Moldova, hotărârea din 27/03/2007,
24
 Există o serie de factori cu relevanță în contextul penitenciarelor. Prevenirea vătămării
corporale sau psihologice are o importanță crucială în jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului în raport cu articolele 2 și 3 reprezintă tocmai esența mandatului Comitetul
European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante.
Există numeroase situații care pot atrage după sine încălcarea articolului 3. (iar în cazuri care
implică moartea sau amenințarea cu moartea, încălcarea articolului 2): aplicarea forței în
operațiuni de securitate sau în acțiuni de asigurare a ordinii, condițiile precare de detenție,
incapacitatea de a proteja un deținut împotriva pericolului prezentat de alți deținuți,
autovătămării sau sinuciderii, asistența medicală inadecvată și tratamentul medical fără suficiente
garanții. Combaterea relelor tratamente începe cu aceste aspecte fundamentale ale îngrijirii în
penitenciare.

Un deținut asupra căruia s-au aplicat mijloace de constrîngere prin forță trebuie să aibă
dreptul de a fi imediat examinat și, după caz, tratat de către un medic. Această examinare trebuie
realizată în afara razei auditive și de preferat în absența altor angajați, iar rezultatele examinari
(inclusive orice afirmații relevante ale deținutului și concluziile medicului) trebuie să fie
înregistrate official și puse la dispoziția deținutului. În cazuri rare cînd se impune recurgerea la
instrumente de constrîngere fizică, deținutul în cauză trebuie ținut sub supraveghere constant și
adecvată. Ulterior, instrumentele de constrîngere trebuie îndepărtate cît mai repede posibil,
acestea nu trebuie niciodată aplicate și nici nu trebuie extinsă durata de folosire a acestora în
calitate de pedeapsă. În final, trebuie să se țină evidența fiecărei situații de aplicare a forței față
de deținuți si la timpul și momentul potrivit să-i fie acordată asistența medical garantată de stat și
conform legislației.

5. BIBLIOGRAFIE
25
1 https://www.google.com/maps/d/u/0/viewer?
mid=1_S4d4EkiOkOPP1PZ5U0I5PxlDn1620M8&ll=47.06277730598543%2C28.77
8557761376987&z=18
2 http://anp.gov.md/
3 http://www.unodc.org/documents/hiv-aids/idu_target_setting_guide.pdf

4 http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/04/HADJI-RO.pdf
5 Cauza Hadji v. Republica Moldova, id., § 15.
6 https://www.inj.md/sites/default/files/Conventia%20Europeana.pdf
7 http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/SARBAN%20(ro).pdf
8 http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/04/HADJI-RO.pdf
9 https://jurisprudentacedo.com/Moldova.html
10 https://www.lhr.md/ro/2007/07/ctedo-a-pronuntat-hotararea-sa-in-cauza-paladi-c-
moldovei/

11 Hotărârea Levința c. Moldovei (cererea nr. 17332/03)

12 http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/04/LEVINTA-2-RO.pdf
13 Cauza Brega v. Republica Moldova, hotărârea din 20/04/2010.
14 https://rm.coe.int/16806dbc05
15 Stepuleac v. Republica Moldova, hotărârea din 06/11/2007, § 54.
16 https://www.lhr.md/ro/2007/03/curtea-europeana-a-drepturilor-omului-a-pronuntat-
hotararea-istratii-si-altii-c-moldovei/
17 Istratii şi alţii v. Republica Moldova, hotărârea din 27/03/2007,
18 Hotărârirea Oprea c. Moldovei (cererea nr. 38055/06) 
19 Cauza Şarban v. Republica Moldova, id., § 77.
20 https://jurisprudentacedo.com/Holomiov-contra-Moldova-Arestare-preventiva-
nejustificata.-Conditii-neadecvate-de-detentie.-Asistenta-medicala-in-
detentie/Pagina-2.html

26