Vasile ALECSANDRI

Vasile ALECSANDRI - poza (imagine) portret Vasile ALECSANDRI

Despre Balta Alba

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Balta Alba - tema si subiectul povestirii

Comentariu literar Balta-Alba, de Vasile Alecsandri - referat

Comentariu literar Balta-Alba, de Vasile Alecsandri - referat :: Balta Alba

Vasile ALECSANDRI Balta Alba

Tema operei Balta-Alba

Tema povestirii o constituie imaginea Valahiei din secolul al XIX-lea, realizata

prin contradictia stridenta dintre aspectele primitive si cele de civilizatie
avansata, viziune naucitoare pentru vizitatorul european.

Naratiunea este la persoana I pe parcursul intregii povestiri, inceputul fiind

relatat, la persoana a III-a, de vocea auctoriala (naratorul se confunda cu
autoruL), in ipostaza unui tanar valah, iar intamplarile propriu-zise sunt
istorisite de naratorul-personaj, adica turistul francez. Modalitatea narativa se
remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului subiectiv, de unde
reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre
personaj. Perspectiva temporala este continua si limitata, evenimentele sunt
povestite cronologic si se desfasoara in numai 24 de ore. Perspectiva spatiala
reflecta un spatiu real, statiunea balneara Balta-Alba si un spatiu imaginar
inchis, al bulversarii si perplexitatii din constiinta protagonistului.

Alecsandri este primul care aduna si publica productiile literaturii populare si

creatorul pastelului, ca specie literara lirica. Garabet lbraileanu sustinea insa
ca paginile interesante si moderne sunt cele de proza, desi exista prejudecata ca
„Alecsandri este mai ales, si mai inainte de toate, un poet in versuri”, iar George
Calinescu aprecia ca proza constituie „cea mai durabila parte a operei sale”.

Povestirea Balta-Alba a fost scrisa in vara anului 1847, cand Alecsandri se afla in
aceasta statiune balneara, fiind publicata mai intai in revista „Calendarul pentru
romani” a lui Gheorghe Asachi, din Iasi, in 1848, apoi in revista „Romania
literara” (1855).

Naratiunea Balta-Alba are ca principala modalitate literara de creatie motivul

strainului, frecvent in secolul al XVIII-lea mai ales in literatura franceza.
Montesquieu in Scrisorile persane si Voltaire in Naivul folosesc drept pretext,
pentru a realiza o imagine mai sugestiva a societatii franceze din acel timp,
vizita unor straini, care observa mult mai profund si mai adevarat aspectele
sociale si istorice decat oamenii locului, obisnuiti deja cu imaginile respective,
devenite banale pentru ei.

In literatura romana, romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda de Mihail

Sadoveanu ilustreaza motivul strainului prin intermediul abatelui de Marenne, care
calatorea „din Apus spre Rasarit”, strabatand Moldova in drumul spre Istanbul si
avand o misiune secreta, ce-i fusese incredintata de marchizul de Croissy, secretar
si ministru de externe „al Regelui Soare” din Franta.

Povestirea Balta-Alba are la baza constructiei literare motivul strainului in

ipostaza unui tanar pictor francez, care intreprinde un voiaj in Orient, prilej cu
care observa si comenteaza cele vazute in timpul calatoriei prin Valahia.

Comicul operei Balta Alba

Comicul povestirii este construit prin contrastul dintre aparenta si esenta, dintre
ceea ce protagonistul nadajduieste sa gaseasca in Valahia si ceea ce exista in
realitate: „sperarea de a manca un biftec la tractir si mai ales dulcea sperare de
a ma odihni o noapte intreaga pe un pat elastic”, dar nu exista restaurant in sat,
iar patul era din lemn, fara saltea, fara asternut; in loc de salbatici sau
canibali intalneste un surugiu ciudat si morocanos dar si tineri cu maniere si
toalete elegante care vorbesc limba franceza impecabil; nu exista hotel, dar sunt
doua „marchande de mode”; iar faptul ca femeile si barbatii se scaldau la un loc in
balta nu stie daca tine de primitivism sau de cea mai avansata civilizatie.

Limbajul artistic in opera Balta Alba

Limbajul artistic se caracterizeaza, in principal, prin oralitate, dand senzatia de

comunicare directa intre povestitor si ascultator, remarcandu-se talentul si
spiritul de observatie al strainului, ironia si autoironia („talul meu, viind la
Balta-Alba, nu era de a petrece noaptea in convorbire sufleteasca cu stelele”) care
confera naratiunii o mare putere de sugestie, construind spectacolul naucitor al
contradictiilor ce definesc Valahia: primitivismul infricosator si civilizatia
europeana.

Se remarca in cursul povestirii si o serie de figuri de stil: hiperbole (strajerul

ii pare un „uries ingrozitor, care cata la mine, pare ca ar fi vroit sa ma inghita
dintr-o imbucatura”); personificari („toate planetele se uita cu ochii stralucitori
la mine si asista la epizodul voiajului meu”; „rotile radea scartaind de mine”);
comparatii („bodoganind din gura ca un urs suparat”).