LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI NAȚIONAL

„MEMORIA HOLOCAUSTULUI- EDUCAȚIA PENTRU

TOLERANȚĂ”
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAIL SADOVEANU” VASLUI

Nr. 3/2021
VASLUI
11 NOIEMBRIE 2021

1
  Coordonator: Cocuz Gianina - Cristina - prof. istorie
Anca Anușca-Popa - director
Tăbăcaru Cristina - prof. înv. primar

ISSN: I2668-6880
ISSN-L 2668-6880

Responsabilitatea pentru conținutul articolelor publicate aparține, în

exclusivitate autorilor.

2
COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE- PROFESORI

VECHIUL CARTIER EVREIESC DIN PRAGA- JOSEFOV

Profesor Cocuz Gianina Cristina

Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Vaslui

Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri‖ din Vaslui a implementat un nou proiect

Erasmus - „ATENȚIE + IMPLICARE + MOTIVAȚIE = SUCCES‖ (AIMS), care se desfășoară
în perioada 1 septembrie 2020 – 31 decembrie 2021.
Obiectivul general al Proiectului constă în obținerea succesului, în plan școlar, personal, a
preșcolarilor și elevilor, prin îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor cadrelor didactice de
la școala Gimnazială„Vasile Alecsandri‖ în domeniile: managementul atenției – motivației –
implicării elevilor și abordării creative a procesului de predare.
În acest sens, în perioada 19- 23 iulie 2021, doisprezece profesori din cadrul școlii din
învățământul peșcolar, primar și gimnazial, au participat în cadrul acestui proiect, alături de
profesori din Grecia, Cipru, Portugalia, Slovacia, Spania și Letonia, la cursul de formare cu tema
,,Innovative Approaches to Teaching‖ / ,,Abordări inovative în predare‖, organizat de ITC
international în Praga, Cehia.
Praga, capitala Republicii Cehe, oraș situat pe râul Vltava, în Boemia Centrală, numit și
orașul de aur, găzduiește numeroase atraacții culturale celebre, precum Castelul Praga, Podul
Carol, Piața Orașului Vechi cu ceasul astronomic, dealul Petrin, Cartierul evreiesc- Josefov.
A fost o adevărată lecție de istorie, să descopăr comorile Vechiului Cartier Evreiesc din
Praga- Josefov, pe străduțele căruia m-am plimbat cu încântare!
Cel mai bine păstrat complex de cladiri evreiești din Europa, cartierul evreiesc din
Praga, rămâne una dintre atractiile
principale ale orașului. Istoria lui
începe în secolul al XII-lea cand evreii
au fost obligați să se stabilească într-
un singur loc și au fost mutați în zona
dintre râul Vltava și centrul vechi. Nu
aveau voie să iasă de aici și, cu timpul,
au început să-i primească și pe cei
izgoniți din alte țări, ajungând la un
număr foarte mare de locuitori.
Cartierul evreiesc se află într-o zonă
restrânsă, cunoscută sub numele de
Josefov, după împăratul Iosif al II-lea,
al cărui reforme au ușurat condițiile de
viață ale evreilor (Cartierul evreiesc conține vechile rămășițe ale ghetoului evreiesc din Praga).
Cimitirul evreiesc, Sinagoga veche-nouă, Sinagoga Klaus, Sinagoga Spaniolă, Sinagoga Pinkas
etc. sunt locuri care merită văzute!
Muzeul evreiesc gestionează șapte locații, rămășițele vechilor așezări evreiești, deținând
una din cele mai impresionante colecții de artă evreiască, textile și argintării din lume. Sunt peste
40.000 de exponate si peste 100.000 de cărți.

3
 Vechiul cimitir evreiesc (Stary zidovsky hrbitov), este parte a Muzeului Evreiesc din
Praga. Format dintr-o înghesuială de pietre funerare explicată prin legea Halacha (toate pietrele
funerare trebuiau păstrate), din lipsa spațiului, decedații erau îngropați deasupra celorlalte
morminte. Folosit încă de pe la mijlocul secolului al XV-lea (cel mai vechi mormânt datează din
anul 1439) , până în anul 1787, cimitirul înconjurat de ziduri, parțial umbrit de pomi stufoși, este
plin până la refuz cu pietre de mormânt purtând inscripții, aproape șterse, în limba ebraică.
Numărul oamenilor înmormântați aici depășește cu mult cele aproximativ 12.000 de pietre
de mormânt. Cel mai important este mormântul rabinului Low, creatorul Golemului mistic,
datând din secolulul al XVI-lea.
Cimitirul este totodată, un memorial extrem de important al comunității evreiești din
secolele trecute, rămânând, un ecou al suferințelor și al vieții evreilor din Praga!

Sinagoga Pinkas (Pinkasova

Synagoga) , aflată la intrarea in Vechiul
Cimitir praghez și botezată după rabinul care
a înființat-o, datează din anul 1479 și este
dedicată victimelor Holocaustului din
Boemia și Moravia. Interiorul conține
numele a 77. 297 de victime ale
Holocaustului. Aici găsim o o galerie pentru
femei adaugată la începutul sec al XVII-
lea și colecție de tablouri și schițe făcute de
copii în timpul celui De-al Doilea Război
Mondial.
Sinagoga Spaniolă se remarcă prin bogația decorațiilor interioare și exterioare,
neobișnuite pentru o asemenea structură. Al doilea detaliu deosebit este legat de arhitectura
maură a clădirii. A fost proiectată de catre Vojtech Ignatz în anul 1868, fiind constrută pe situl
celei mai vechi case de rugăciuni evreiești din Praga (Vechiul Shul). Sinagoga are un plan
regulat, cu o cupolă mare. Pe trei dintre laturi sunt amenajate galerii pe structuri de metal, care se
deschid integral sub naos. Decorațiile interioare sunt într-un remarcabil stil arăbesc,

4
predominând elementele de stucătură, arabescuri cu motive islamice, aplicate atât pe uși,
balustradele galeriilor, cât și pe pereți. Aici se află o expoziție care arată evoluția vieții evreilor
in Republica Cehă si până la emanciparea lor din ziua de astăzi.
La 130 de ani dupa inaugurare, în anul 1998, Sinagoga Spaniolă a fost redată publicului

larg, reprezintând una dintre atracțiile turistice cele mai populare din Praga. Faima recentă se
datorează și concertelelor de muzică clasică, susținute periodic aici.

Vechea Sinagogă Nouă-Veche din Praga, ridicată în jurul anului 1270 este cea mai veche
sinagogă aflată încă în funcțiune din Europa și una din cele mai vechi și valoroase clădiri din
Praga. Este în același timp si una dintre cele trei sinagogi din Cartierul Evreiesc din Praga care
încă mai este folosită.
Clădirea în stil gotic timpuriu este oarecum mică ca dimensiuni și este alcătuită dintr-o sală
centrală înconjurată de câteva camere mai mici. Bolta din sala principală este sprijinită de doi
stâlpi de susținere octogonali. Singurii care pot asista la ceremoniile religioase din sala principală
sunt bărbații. Femeile au voie doar în camerele alăturate. Niște ferestre mici care au fost
adaugate în secolul al XVIII-lea, le permit femeilor să vadă desfășurarea ceremoniilor religioase
din sala principală.

Sinagoga Maisel (Maiselova synagoga) a fost construită în 1592, ca sinagogă privată, de

către Mordechai Maisel, căruia îi poartă numele. Acesta a lăsat-o moștenire comunității evreiești

5
deși în 1906 toate posesiunile sale au fost confiscate. Avariată într-un incendiu (1689), a fost
reconstruită mult mai mică, modificată arhitectural (1862-1864) apoi, la începutul secolului XX
reconstruită în stil neogotic. A fost restaurată în anul 1965, apoi, deteriorată, în 1988 a fost
închisă. După Revoluția de Catifea a fost reconstruită și deschisă vizitării în 1996. Ultima
renovare a avut loc în 2015.
Sinagoga Klausen este astăzi cea mai mare sinagogă, din fostul ghetou evreiesc din Praga și
singurul exemplu de sinagogă în stil baroc timpuriu din ghetou (construită în anul 1570). Astăzi,
sinagoga este administrată de Muzeul Evreiesc din Praga. Vizitatorii sunt invitați să se
familiarizeze cu textele fundamentale ale iudaismului (Tora și Talmud), spațiul sacru al
iudaismului (componentele tradiționale ale interiorului sinagogii, ordinea slujbei de rugăciune
din sinagogă și textele și obiectele folosite în timpul acesteia etc.).

Deși ocupată de naziști în perioada 1942-1945, Hitler a decis să păstreze acest cartier
intact, ca muzeu al unei rase care se dorea dispărute pentru generațiile viitoare. Doar din acest
motiv a fost atât de bine conservat!
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mulți evrei au murit, iar cei care au
supraviețuit au fost forțați de comuniști să părăsească țara, comunitatea evreiască de astăzi din
Praga numărând doar 5000-6000 de oameni.

Bibliografie selectivă
https://www.infotour.ro/ghid-turistic/catedrale-si-biserici/vechea-sinagoga-noua-din-praga-8078
https://ro.wikipedia.org/wiki/Praga

6
 EVREII LUDUŞENI ÎN PERIOADA GUVERNĂRII LEGIONARE
Prof. dr. Berar Antoniu-Ioan
Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu” Luduş

În primul an al Războiului, România a rămas neutră, dar a fost obligată să cedeze teritorii
(în urma pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939). Asigurările date României de
Franţa şi Marea Britanie s-au dovedit fără acoperire, din acest motiv apropierea de puterile Axei
părea inevitabilă.
În comuna Luduş, Amos Horaţiu Pop, conducătorul legionarilor din zonă a preluat funcţia
de primar în data de 6 septembrie 1940. În funcţia de ajutor de primar a fost numit Hoza
Partenie, membru al Mişcării Legionare. Pretorul plasei Luduş a fost numit Octavian Miron iar
Ioan Drăgan îndeplinea funcţia de notar al plasei Luduş.
În data de 24 septembrie 1940, notariatele din plasa Luduş au primit o circulară de la
Pretura plasei Luduş care conţinea Ordinul nr.14.415/1940 emis de prefectul judeţului Turda.
Prin acest ordin autorităţile locale erau rugate să ia măsuri ca afişele legionare care cuprindeau
comunicatele conducătorilor sau instrucţiuni de organizare să nu fie confiscate sau distruse.1
O altă problemă cu care se confruntau autorităţile locale legionare în toamna anului 1940
viza refugiaţii proveniţi din teritoriile cedate: Transilvania de NV, Basarabia, nordul Bucovinei şi
Cadrilaterul. Astfel, prin Ordinul Comisariatului General pentru Asistenţa Populaţiei din
Basarabia şi Bucovina nr.3061/28.08.1940, refugiaţii care din motive bine întemeiate trebuiau să
se mute din localităţile unde au fost plasaţi în alte localităţi, primeau aprobare în acest sens.
Orice refugiat putea pleca în altă localitate doar dacă primea din partea autorităţilor viză. Cu
ajutorul carnetului de refugiat vizat, cei aflaţi în refugiu primeau ajutoarele de întreţinere
zilnică.2
La cererea Prefecturii judeţului Cluj-Turda, Primăria comunei Luduş a raportat o situaţie
privind imobilele care puteau găzdui refugiaţi sau expulzaţi din teritoriile cedate. Autorităţile
aveau la dispoziţie în Luduş 19 imobile cu un număr total de 40 camere. Acestea puteau găzdui
refugiaţi sau expulzaţi din teritoriile cedate. La aceste clădiri se adăugau proprietăţile expropriate
de la evrei. Una dintre proprietăţi aparţinuse lui Goldştein Mauriţiu – o casă cu cinci camere care
putea găzdui 20 persoane şi cinci vite3 administrată de profesorul legionar Socol Victor. A doua
proprietate expropriată aparţinuse văduvei lui Aron Mauriţiu şi era compusă din trei case cu 17
camere. Casa putea găzdui 70 persoane şi 20 vite4 şi era administrată de învăţătorul legionar
Mureşan Ioan.5 În data de 27 noiembrie 1940 în Registrul refugiaţilor din Luduş erau înscrişi 86
refugiaţi dintre care 46 capi de familii şi 46 persoane ca membrii de familie.6 Moşiile evreieşti
expropiate din plasa Luduş în toamna anului 1940, pentru care Prefectura Cluj-Turda nu a primit
procesele verbale de preluare a moşiilor, sunt prezentate în tabelul următo

1
Adresă semnată de pretorul plasei Luduş, Octavian Miron, ibidem, f.399
2
ANR-DJM, Fondul Primăria comunei Luduş, Dosar 22/1940, f.105
3
La acea dată proprietatea era închiriată Companiei 4 Grăniceri
4
La acea dată proprietatea era închiriată lui Stoica Petru junior
5
ibidem, f.209
6
Informare trimisă de Primăria comunei Luduş către Pretura plasei Luduş, ibidem, f.223

7
 Tabel Moşii evreieşti expropriate din plasa Luduş7
Nr. Numele şi prenumele persoanei Localitatea
crt. expropriate
1. Pancz Vartolomeiu Zau de Câmpie
2. Nemeny Iosif Cheţani şi Hădăreni
3. Mendel Herman şi soţia Hădăreni
4. Goldştein Mauriţiu Luduş
5. Văduva lui Aron Mauriţiu Luduş
6. Izrael Iacob Bogata
7. Weiss Emanoil Aţintiş
8. Erezii Berkovits Cipăieni şi Papiu
9. Bernath Mendel Sânger
10. Hirsch Mendel Cuci
11. Klein Ileana Hădăreni
12. Karp Avram Tăureni
13. Comunitatea Izraelită Luduş
14. Schvartz Herman şi soţia Luduş
15. Salamon Isac Papiu-Ilarian
16. Erezii Salamon Bernath Papiu-Ilarian
În adresa nr.2197/29.11.1940 trimisă de Camera de Comerţ şi de Industrie Alba-Iulia, cu privire
la starea juridică a locuitorilor evrei din România, se comunica că:
„evreii prevăzuţi în categoria I şi a III-a nu pot fi: a. membrii în Consiliile de
administraţie ale intreprinderilor de orice natură, publice şi particulare; b. comercianţi în
comunele rurale; c. comercianţi de băuturi alcoolice şi deţinători de monopoluri sau orice titlu;
d. exploratori sau închiriatori de cinematografe, editori de cărţi, ziare şi reviste româneşti,
colportori de imprimate româneşti şi deţinători ai oricăror mijloace de propagandă naţională
românescă.”8
Într-un document aparţinând Securităţii din anul 1953 se menţiona că legionarii din plasa
Luduş, după venirea lor la putere în anul 1940, au confiscat prăvăliile de la comercianţii evrei 9,
au organizat manifestări deschise, au trecut şi la agresiuni împotriva evreilor, iar Poliţia legionară
condusă de Mureşan Ioan „a bătut şi maltratat mai mulţi locuitori la dispoziţiile date de Amos
Horaţiu Pop, care la data de 6 septembrie 1940 a preluat conducerea primăriei.”10 Legionarul
Vasile Coman consemna următoarele în legătură acest aspect: „Dar, ceea ce a cauzat Mişcării
Legionare din judeţul Turda grave şi ireparabile prejudicii morale s-a petrecut la Luduş. (...) În
Luduş erau două cadre gradate şi decorate care, în cele patru luni cât a durat victoria, nu au făcut
altceva decât să umble ca hienele şi să adulmece prada. Acapararea de prăvălii luate cu japca de
la evrei, depozite de băuturi, de cherestea şi de alte bunuri, confiscate de aceşti legionari. Aşa o
goană după căpătuială nu s-a văzut nici la detestaţii politicieni.‖11

7
Adresa nr. 19556/2.12.1940 a Prefecturii Cluj-Turda către Pretura plasei Luduş, ibidem, f.252
8
Extras din Decretul-Lege nr.2630/1940 publicat în M.O. nr.183/9.08.1940 privitor la starea juridică a locuitorilor
evrei din România, ANR-DJM, Fondul Primăria comunei Luduş, Dosar 22/1940, f.281
9
Stabiliţi după 1871 în comuna Luduş, după construirea căii ferate Războieni-Tg.Mureş, evreii au adus o contribuţie
importantă la dezvoltarea comerţului în zonă şi la schimbarea aspectului centrului comunei prin magazinele şi
locuinţele pe care le-au construit.
10
ACNSAS, Fond Documentar, Dosar nr.D007400, vol.X, f.12.
11
ANR-DJCJ, Fond personal Vasile Coman, Dosar 2 Memorii legionare, vol.II, f.133

8
 O altă categorie de bunuri care intra în atenţia statului erau proprietăţile considerate
părăsite. În categoria bunurilor părăsite intrau acelea care au fost lăsate de proprietarii lor în grija
sau în administrarea fraţilor sau a rudelor. Dacă proprietarul era plecat din localitate, bunul se
considera părăsit.12 Situaţia proprietăţilor părăsite din Luduş la data de 20 decembrie 1940 este
prezentată în tabelul următor.
O altă măsură a guvernării legionare este datată 30 octombrie 194013. La Subsecretariatul
de Stat al Presei şi Propagandei, în urma hotărârii generalului Ion Antonescu, conducătorul
statului român, s-a propus un proiect de lege pentru naţionalizarea şi protecţia imprimatului
românesc, cărţi, reviste, broşuri, calendare, almanahuri, chipuri, etc. Urma să fie reglementată
folosirea cărţilor scrise de evrei în biblioteci şi în instituţiile publice. Subsecretariatul de Stat al
Presei şi Propagandei întocmea liste cu autorii evrei tipăriţi în româneşte, care trebuia afişată în
instituţii, biblioteci şi şcoli, pentru ca populaţia să-i cunoască pe aceşti autori şi să evite
cumpărarea acestor lucrări, „dăunătoare educaţiei naţionale şi culturii româneşti în general‖.14
Populaţia cunoscătoare (în special învăţătorii şi notarii) era invitată de autorităţi să semnaleze
Prefecturii, până în data de 5 noiembrie 1940, lucrările publicate de evrei aflate în comună.
Preşedinţia Consiliului de Miniştri a hotărât scoaterea din folosinţa publică a tuturor lucrărilor
scrise de evrei, fie în limba română, fie în alte limbi.15 O altă dispoziţie dată împotriva evreilor
viza exproprierea pădurilor deţinute de aceştia. Populaţia era înştiinţată în data de 11 octombrie
1940 să nu cumpere păduri de la proprietarii evrei, „fiind expuşi să piardă banii, actele de
vânzare fiind nule‖.16 În aceeaşi notă de idei, magazinele aparţinând proprietarilor evrei trebuiau
să fie deschise şi în timpul sărbătorilor evreieşti.17 Deciziunea nr.42160 a Ministrului Secretar de
Stat la Departamentul Cultelor şi Artelor interzicea la art.1 „în mod absolut tuturor cultelor
creştine din ţară să achiziţioneze, sub orice formă, direct sau indirect, de la magazinele evreieşti,
oricare ar fi denumirea comercială sub care acestea ar exista (firme individuale în nume colectiv,
societăţi anonime, etc) obiecte de cult, veşminte bisericeşti sau alte articole în legătură cu nevoile
cultului respectiv. Comercializarea acestor lucruri sfinte de către comercianţii evrei constituie o
pângărire a altarului şi a slujbaşilor săi, prea îndelung tolerată.‖18
Situaţia evreilor luduşeni în perioada guvernării legionare a fost una destul de dificilă în
condiţiile în care antisemitismul a atins cote ridicate în România.

Bibliografie:
1. Berar, Marcela, De la democraţia interbelică la totalitarism. Oraşul Luduş între anii
1940-1960, Editura University Press, Târgu Mureş, 2021
2. Berar, Antoniu-Ioan, Mişcarea legionară din zona Luduş (1929-1990). Istorie şi
memorie, Editura University Press, Târgu Mureş, 2021
3. Arhivele CNSAS
4. Arhiva Primăriei oraşului Luduş 1938-1945

12
Adresa nr.2877/1940 a Preturii plasei Luduş către totate notariatele din plasa Luduş, ANR-DJM, Fondul Primăria
comunei Luduş, Dosar 22/1940, f.256
13
Ordinul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri nr.4908-1940
14
ibidem, f.120
15
bidem, f.175
16
Notă telefonică primită de Pretura plasei Luduş de la Prefectura judeţului Cluj-Turda. ibidem, f.373
17
Notă telefonică primită de Primăria comunei Luduş de la prefectul Vasile Hanu în conformitate cu Ordinul
Ministerului de Interne nr.15755/1940. ANR-DJM, Fondul Primăria comunei Luduş, Dosar 22/1940, f.384
18
Deciziunea era semnată de Ministrul Cultelor şi Artelor, Radu Budişteanu. ibidem, f.393

9
 SPRE ŢARA FĂGĂDUINŢEI. EVREI POLONEZI TRANZITEAZĂ
LUDUŞUL ÎN ANUL 1945
Prof. dr. Marcela Berar
Şcoala Gimnazială „Ioan VLăduţiu” Luduş

De-a lungul existenţei sale, Luduşul a fost o localitate cu un caracter predominant agricol.
După 1850 în zonă s-a dezvoltat comerţul, în principal datorită construirii căilor ferate
Războieni-Târgu-Mureş, Luduş-Budeşti-Bistrița, precum şi datorită stabilirii în localitate a unui
număr însemnat de evrei care aveau ca activitate principală comerţul. Primul germen al industriei
pe aceste meleaguri luduşene a apărut în anul 1920, când se înfiinţează o moară cu tracţiune
mecanică având o capacitate de măcinare de 12 tone în 8 ore. În anul 1925 s-a dat în exploatare o
nouă moară cu aceeaşi capacitate şi o moară cu o capacitate de 8 tone în 8 ore. În anul 1933 a
fost inaugurată presa de ulei cu o capacitate de 4 tone floarea-soarelui, precum şi o mică fabrică
de drojdie cu 10-12 salariaţi.19Alături de acestea, în perioada interbelică a fost dată în exploatare
o uzină electrică, şi brutării. Toate acestea au reprezentat intreprinderile industriale care în urma
naţionalizării DIN ANUL 1948 au trecut în proprietatea statului român. Politica de
industrializare, începută doi ani mai târziu, nu a ocolit nici Luduşul, aceste întreprinderi
enumerate reprezentând punctul de plecare în acest proces de dezvoltare economică iniţiat de
autorităţile comuniste ale vremii.
În data de 7 mai 1945, germanii au capitulat, iar o zi mai târziu a fost declarată „Ziua
Victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste”. Din păcate, pentru puţinii evrei care fuseseră
salvaţi din lagărele de exterminare, calvarul nu s-a sfârşit. Dacă foştii prizonieri neevrei au putut
să se întoarcă la casele lor alături de familii, devenind oameni liberi, pentru foştii prizonieri evrei
situaţia era diferită. Ei nu mai aveau case, familii şi nici patrie. Evreii polonezi sau lituanieni nu
se puteau întoarce în ţările în care s-au născut, deoarece Lituania fusese devastată, iar Polonia
arsă până la temelii. În această situaţie, singura speranţă pentru cei rămaşi în viaţă era emigrarea
în teritoriul care avea să devină în anul 1948 statul Israel.20
Refugiaţii care au supravieţuit lagărelor de exterminare au trăit multe luni cu acte false şi
cu identităţi împrumutate. Mii de evrei s-au îndreptat în anul 1945 spre porturile Europei pentru a
se îmbarca cu destinaţia Israel. Ei s-au îndreptat spre oraşele-porturi din Italia sau spre
Constanţa. Organizaţia evreiască „Brichach‖, cu ajutorul Brigăzii Evreieşti21 a uşurat emigrarea
evreilor spre Palestina. În drumul evreilor polonezi spre ţara de origine, aceştia au trecut şi prin
Luduş. Documentele atestă în Luduş prezenţa a 34 evrei polonezi deportaţi, în data de 10 iunie
1945. Aceşti evrei, amintiţi în tabelul următor, au sosit în Luduş în data de 4 iunie 1945.

19
Iosif Andreica, et alii, Monografia oraşului Luduş, Editura Nico, 2008, p.58
20
„Ei vor fi mereu în memoria mea”, program pedagogic în
https://www.yadvashem.org/zv/education/languages/romanian/lesson_plans/in_my_memory.asp accesat în data de
24.11.2018
21
Brigada evreiască a fost înfiinţată de Guvernul britanic în luna iulie 1944. A fost parte componentă a Armatei
britanice alcătuită din voluntari proveniţi din rândurile populaţiei evreieşti din Palestina, care a participat la efortul
militar britanic în cel de-al Doilea Război Mondial. A numărat 5000 de militari din totalul de 38.000 de voluntari
evrei din Palestina care au făcut parte din armata britanică în timpul războiului. Activitatea Brigăzii a continuat şi
după terminarea războiului, îndeplinind misiuni pentru administraţia militară aliată în vestul Europei, ajutând evreii
care au supravieţuit Holocaustului, contribuind cu sprijin moral şi ajutându-i să emigreze în Palestina, viitorul Israel.

10
 Tabel Deportaţii evrei polonezi care au sosit în comuna Luduş în data de 10 iunie 194522
Nr. Numele şi prenumele
crt
1. Goldberg Bernard
2. Antopolsky Zvi
3. Bercovici Iechiel
4. Ghegujinsky Isac
5. Tauber Liza
6. Mendelschn Mose
7. Schapiro Riva
8. Cisicovici Besael
9. Zaltz Mose
10. Rozenkreun Henia
11. Gerschenovits Pesach
12. Steinberg Pincas
13. Freilich Debora
14. Liebches Miriam
15. Liebches Smera
16. Jevreisky Tuvia
17. Jevreisky Zalmen
Nr. Numele şi prenumele
crt.
18. Ievreisky Clara
19. Berdrant Zvi
20. Epstein Oser
21. Pesachov Chana
22. Afromovici Naftole
23. Schapiro Chana
24. Clott Cilla
25. Savleisky Chaim
26. Savreisky Miriam
27. Slomovici Nucham
28. Zakroisky David
29. Klein Daniel
30. Malach Berl
31. Diobag Elia
32. Zilbermann Iosif
33. Zilbermann Hanna
34. Klein Hanna

Localităţile de unde proveneau cei mai mulţi dintre deportaţi erau: Lublin, Bedzin, Kalis,
Bialystok, Varşovia. Comitetul Apărării Patriotice Luduş23 s-a îngrijit, în acea perioadă, ca
deportaţii să primească alimente, deşi vremurile erau grele, iar alimentele erau în cantităţi
insuficiente, inclusiv pentru populaţia locală. Primăria comunei Luduş a dispus eliberarea raţiei
de pâine, zahăr, făină de grâu şi alte alimente raţionalizate la preţul oficial.24
După greutăţile pe care le-au îndurat, aceşti evrei nu au renunţat la visul lor de a trăi şi de
a emigra în Israel. În acest sens şi-au riscat viaţa călătorind pe mare, pe vase aflate într-o stare
precară şi înghesuiţi cu miile sau sutele. Din august 1945 şi până la formarea statului Israel în
mai 1948, 64 vapoare au transportat 70.000 emigranţi în Israel.

Bibliografie:
1. Berar, Marcela, De la democraţia interbelică la totalitarism. Oraşul Luduş între anii
1940-1960, Editura University Press, Târgu Mureş, 2021
2. Andreica, Iosif, et alii, Monografia oraşului Luduş, Editura Nico, 2008
3. ANR-DJM, Fondul Primăria comunei Luduş, Dosar 97/1945
4. https://www.yadvashem.org/zv/education/languages/romanian/lesson_plans/in_my_m
emory.asp

22
ANR-DJM, Fondul Primăria comunei Luduş, Dosar 97/1945, f.19
23
Apărarea Patriotică a fost înfiinţată în septembrie 1944 sub supravegherea serviciilor de securitate sovietice
NKGB, iar comanda a fost încredinţată lui Emil Bodnăraş. Acestea cuprindeau şi deţinuţi de drept comun sau
legionari convertiţi la comunism. Primeau ajutor logistic din partea comandamentului sovietic, fiind un paravan
pentru instruirea agenţilor care urmau să fie infiltraţi în poliţie şi în serviciile secrete după preluarea Ministerului
Afacerilor Interne de către comunişti. În Luduş, sediul Apărării Patriotice era în casa Goldstein aflată lângă Arena
sportivă.
24
ANR-DJM, Fondul Primăria comunei Luduş, Dosar 97/1945, f.16

11
 HERSCHEL ȘI EDJYA. O POVESTE DE DRAGOSTE DIN VREMEA
HOLOCAUSTULUI

Prof. Cristian Marius Balea

Școala Gimnazială Bălilești

Dragostea este sentimentul sublim care poate face imposibilul să devină realitate, însă a
găsi dragoste în umbra morții este ceva remarcabil. Remarcabili au fost tinerii evrei care, prinși
în gherele Holocaustului, au rămas în viață în ghetouri, păduri, lagăre de tranzit, lagăre de muncă
și lagăre ale morții.
Herschel Lipa era adolescent în 1939 când naziștii au ordonat ca evreii din satul său din
Bransk, Polonia, să fie închiși într-un ghetou și să lucreze într-un lagăr de muncă din apropiere
până la 10 noiembrie 1942, ziua în care el și colegii săi deținuți au aflat că vor fi mutați. Vestea l-
a tulburat pe Herschel. „Auzisem povești teribile, știam lucruri‖, își amintește el. În timp ce
nemții îi încărcau pe deținuți în vagoane trase de cai, Herschel a rupt de pe haină steaua sa
galbenă (un act pedepsit cu executare instantanee), a luat un bici de la un vagon și s-a prefăcut a
fi unul dintre birjari. În mijlocul haosului, s-a strecurat în tufișuri și a dispărut înainte ca
vagoanele să fi transportat muncitorii la gara în care erau urcați în vagoanele ce aveau ca
destinație lagărul de exterminare Treblinka. „A doua zi, întregul ghetou din Bransk a fost golit și
expediat la Treblinka", își amintește Herschel, care în cele din urmă s-a alăturat brigăzii evreiești
a partizanilor ruși din nord-estul Poloniei. „Am pierdut pe toată lumea. Nimeni din familia mea
nu a supraviețuit în afară de mine ‖.
Edjya Katz, fiica unui important rabin din Bialystok, se ascunsese în aceleași păduri din
nord-estul Poloniei. În 1943, după ce a fost martoră la torturarea și uciderea tatăl ei de către
naziști, împreună cu mama sa au fost expediate la Treblinka. Pe traseu, mama ei și ceilalți
prizonieri au ridicat-o și au împins-o prin gura de aerisire pe acoperișul vagonului. „Când atigi
pământul, fugi, Edjya, fugi. Și spune cuiva. Spune cuiva ce se întâmplă!‖, a instruit-o mama sa.
Era slabă, suficient pentru a încăpea prin mica deschidere. Gărzile au împușcat-o în timp ce ea
sărea de pe trenul aflat în mișcare, însă a scăpat cu viață și a fugit în pădure.
Într-o noapte de iarnă, în timp ce ea se înghesuia într-un hambar cu alți evrei fugari,
milițienii polonezi au tras cu armele spre întregul grup, îngrămădind corpurile lipsite de viață
într-o groapă comună neacoperită. Evreul care conducea brigada evreiască a partizanilor a aflat
despre masacru și l-a trimis pe Herschel și un alt adolescent pentru a îngropa cum se cuvine
corpurile. "Era pe 2 februarie", își amintea mai târziu Herschel. „Nu voi uita niciodată acea
noapte. Era foarte frig și era lună plină‖. În groapa comună, acoperită parțial de zăpadă, Herschel
a observat un picior care se mișca printre cadavre. El a reușit să scoată din groapă o fată grav
rănită și înspăimântată. Piciorul îi era gangrenat. Nu era sigur că fata va trăi, dar a condus-o cu
mașina la o fermă din apropiere unde cunoștea o poloneză amabilă cu ceva aptitudini medicale.
El a implorat femeia să ajute și s-a oferit să-i aducă carne proaspătă, extrem de rară în timpul
războiului. Herschel o ținea pe Edjya în timp ce femeia tăia gangrena din piciorul ei cu un cuțit
ascuțit. Edjya își amintește cât de speriată a fost când a fost salvată de Herschel. „Când i-am
văzut părul blond și ochii albastrii, mi-era teamă că sunt răpită de un soldat german ", a spus
ea."Herschel m-a asigurat în idiș că este într-adevăr evreu și că va avea grijă de mine ".

12
 Întorși în pădure, tânărul i-a curățat rănile și i-a schimbat bandajele zilnic, folosind cârpe și
alcool. Cei doi adolescenți se ascundeau în grote săpate cu mâinile și trăiau cu rădăcini și
plante.Numai când sovieticii au eliberat Polonia și a înființat un guvern de facto, cei doi au ieșit
din pădure în căutarea unui certificat de căsătorie. Dar trauma lor nu se terminase. "Noi căutam
un loc în care să dormim când rușii m-au luat de pe stradă ", își amintește Herschel. „Pur și
simplu m-au ridicat și m-au expediat armatei rusești. Înainte de a pleca, i-am promis Edjyei, care
era însărcinată, că o voi găsi, oriunde ar fi fost.
În timp ce Herschel lupta pe front, Edjya a lucrat la un spital militar din Polonia ocupată de
ruși și a născut pe fiul lor Milton. Respectându-și cuvântul dat, Herschel a aranjat ca Edjya și
copilul să îl viziteze pe front. „Ofițerii mei au fost furioși când au descoperit că soția mea venise
și mi-au dat doi cai și un vagon ca să o conduc la gară și am pus-o într-un tren". Herschel și-a
condus într-adevăr familia la gară, dar a sărit în tren cu ei. A urmat o călătorie periculoasă pentru
Herschel care ar fi putut fi împușcat împreună cu tânăra soție și copilul de trei luni, că au trecut
ilegal frontieră după frontieră încercând să ajungă la liniile americane.
În 1950, după cinci ani într-o tabără pentru persoane strămutate de lângă München, au
ajuns la Boston Harbor. În timp ce treceau prin vamă, Herschel a văzut un panou gigant care
avea reclama Black & White Scotch Whisky și a adoptat primul cuvânt de pe semn ca numele lor
de familie american. Herschel și Edjya, acum Harry și Ethel Black, stabiliți la Chicago, au
crescut doi fii și o fiică.

Bibliografie:

„Edwin Black: Why Surviving the Holocaust Was Historically Significant‖ în

historynewsnetwork.org
„Great Love Stories from the Holocaust. Inspiring Tales of Courage, Grace and Spirit‖ în
momentmag.com
„Granddaughter of Holocaust survivors: Stories need to be told‖ în eu.gctelegram.com

13
 PROIECT DE LECȚIE

Prof. Cerna Delia

Colegiul Național “Mihai Eminescu” Petroșani

Unitatea școlară:
Profesor:
Clasa: a XI-a
Data:
Aria curriculară: Om și societate
Disciplina: Istorie
Unitatea de învățare: Statul și politica
Tema: Regimuri totalitare interbelice. Nazismul
Timpul: 50 min.
Tipul lecției: mixtă
Strategia didactică:
Metode de învățământ: brainstorming; conversatia euristică; explozia stelară, jurnalul cu dublă
intrare, diagrama Venn.
Mijloace de învățământ: fișe de lucru, imagini si texte, selecție film documentar
Competenţe Generale:
1. Utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate.
2. Exersarea demersurilor şi acţiunilor civice democratice.
3. Aplicarea principiilor şi metodelor adecvate în abordarea surselor istorice.
4. Folosirea resurselor care susţin învăţarea permanentă.
Competenţe Specifice:
1.3. Compararea unor opinii şi argumente diferite referitoare la o temă de istorie
2.2. Analizarea instituţiilor, normelor şi procedurilor de guvernare
3.3. Descoperirea în sursele de informare a perspectivelor diferite asupra evenimentelor şi
proceselor istorice.
Strategii: activitate on-line ; activitate pe grupe; activitate frontală ; activitate individualã.
Evaluare: frontala, autoevaluare.
1. MOMENT ORGANIZATORIC
Verificarea prezenţei , pregătirea diagramelor Venn 5 minute

2. VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR ŞI A COMPETENŢELOR DOBÂNDITE ÎN

LECŢIA ANTERIOARĂ -Elevii trebuie să raspunda la intrebarile puse de
profesor(caracteristici democrație, asemănări/deosebiri comunism-fascism) 5
minute

3. DESFĂŞURAREA LECŢIEI

Titlul lecției este scris în mijlocul tablei și sunt puse întrebări, fiind așteptate răspunsuri în
cadrul exploziei stelare. Se continua cu un scurt film documentar despre Ascensiunea lui Hitler,
elevii fiind rugați să noteze idei, impresii, comentarii legate documentar (jurnal audio-video).

14
Sunt aduse completări printr-o fișă (citate din lucrări de specialitate) în care sunt identificate alte
caracteristici ale nazismului.
Caracteristici suplimentare – extrema dreaptă în România, asemănări, deosebiri, amănunte
despre Antonescu, comentarii despre neonazism.
Elevii au avut de realizat un arbore genealogic pe care îl postează, apoi sunt rugați să să taie
un număr mare de membri – De ce? Răspunsuri film documentar, discuții despre genocidul din
secolul trecut, despre cât de ușor te poți trezi într-o situație similară sau cum oamenii închid ochii
dacă nu îi afectează, țin doar de timpul disponibil, deoarece elevii sunt angajați în subiecte care îi
impresionează.
Activitate - grupe de 4 elevi - PREGĂTEȘTE-ȚI VALIZA PENTRU DRUM - Sunteți
familia de evrei X și sunteți somați să părăsiți locuința, în 30 de minute, deoarece vă așteaptă
soldații să vă însoțească spre o destinație nedeclarată. Elevii au 1-2 minute să scrie pe foaie
obiectele luate, iar fiecare grup prezintă conținutul valizei și argumentează alegerile
Se vorbește despre 9 octombrie, 27 ianuarie, 2 august – zile comemorare Holocaust
Se postează fișa lecției – deschisă pentru completări

4. Realizarea Feed-back-ului – prin întrebarea – Se poate vorbi despre RĂUL CEL MAI
MIC? Caracteristici care sunt apreciate de la regimurile de extremă stânga/dreapta
5 minute

5. ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII 5 minute

Sunt propuse, pentru cele 4 grupe, câte o temă inedită
1. Descoperă personalitățile evreiești din România. Vezi listă asociere. Alege o personalitate
și scrie mai multe despre viața și opera acesteia.
2. Scrie un eseu liber pornind de la citatul lui Elie Wiesel – „Opusul iubirii nu este ura. Este
indiferența”
3. Scrie un eseu liber de la următorul citat al lui Eugen Ionescu : ―Se poate face un circ cu
purici. Puricii trebuie dresați, primul lucru care trebuie făcut este să se obțină ca puricii
să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să
sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Și iată-i pe
purici avansând încet, prostiți; ei pot fi împinși cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai
sar.”
4. REBUS – gooogle classroom

MOMENTELE LECȚIEI
Capitolul Satul si politica – forme de guvernamant – 2, regimuri politice – democratia,
comunismul, fascismul, nazismul – urmeaza State in perioada contemporana
Democrație – câteva caracteristici(puterea poporului, reprezentativitate, separarea puterilor în
stat, pluralism pollitic, pluripartidism, drepturi și libertăți afirmate și respectate, stat de drept,
etc.)
Diagrame Venn – comunism, fascism – asemănări, deosebiri
Vizionează – gândește – în profunzime – discută
Explozia stelară – nazismul – cuvinte-cheie
Jurnalul cu dublă intrare – film ascensiunea lui Hitler – impresii – a fost ca temă!
https://www.youtube.com/watch?v=jFICRFKtAc4&feature=youtu.be – Ascensiunea lui Hitler

15
Fișe caracteristici nazism – identificarea caracteristicilor, in texte
Ce mai știm despre nazism? Extremă dreapta în RO? Cu cine o asociați?LANC – 1923-AC
CUZA, Legiunea Arhanghelul Mihail – CZ Codreanu, 1930-Garda de Fier, 1933- IN AFARA
LEGII IG Duca(asasinat 29 decembrie)1934 – Totul pentru tara(Horia Sima), 1939- Armand
Calinescu, 1940 – il asasineaza pe N. Iorga, V. Madgearu. Sept 1940-ianuarie – STAT
NATIONAL LEGIONAR
Fragmente film Infruntand rinocerul(Simcha Jacobovici- regizor israelian, tata supravietuieste
pogrom Iasi 1941 – revine in tara, infrunta realitatea si spune povestea familiei.
Extrema dreaptă în România? – vezi RINO 1 (2 MINUTE)
Cum se poate ajunge la aceste situații? Vezi RINO 2 – Eugen Ionescu-teatru absurd – asistă
la transformarea elitei europene în susținători ai nazismului - aluzie directă la răspândirea
nazismului – 1,03
Antonescu – PRO TV 3 – 15 sec și RINO 4 – eroul I. Antonescu
Chiar și astăzi???? Neonazism – 2,45 - RINO 3 DOAR DACĂ E TIMP...
Arbore genealogic – vezi vreo două – să taie un număr mare de membri – De ce? PRO 1 (1
minut), PRO 2 (30 de secunde) discuțiile pornite despre genocidul din secolul trecut, despre cât
de ușor te poți trezi într-o situație similară sau cum oamenii închid ochii dacă nu îi afectează, țin
doar de timpul disponibil, deoarece elevii sunt angajați în subiecte care îi impresionează.
PREGĂTEȘTE-ȚI VALIZA PENTRU DRUM - Sunteți familia de evrei X(găsiți un nume) și
sunteți somați să părăsiți locuința, în 30 de minute, deoarece vă așteaptă soldații să vă însoțească
spre o destinație nedeclarată. Elevii au 1-2 minute să scrie pe foaie obiectele luate, iar fiecare
grup prezintă conținutul valizei și argumentează alegerile
PRO 6 (2,48 min)– COMEMORARE HOLOCAUST RO, vezi și 27 ianuarie și 2 august
https://www.facebook.com/CNCRRK/videos/2709816225928022/ - 2 august romii (4.06 minute)

Tema
1. RĂUL CEL MAI MIC? Caracteristici apreciate de la regimurile de extremă
stânga/dreapta
2. Descoperă personalitățile evreiești din România. Vezi listă asociere. Alege o personalitate
și scrie mai multe despre viața și opera acesteia.
3. Scrie un eseu liber pornind de la citatul lui Elie Wiesel – „Opusul iubirii nu este ura. Este
indiferența”
4. Scrie un eseu liber de la următorul citat al lui Eugen Ionescu : ―Se poate face un circ cu
purici. Puricii trebuie dresați, primul lucru care trebuie făcut este să se obțină ca puricii
să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să
sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Și iată-i pe
purici avansând încet, prostiți; ei pot fi împinși cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai
sar.”
5. REBUS – gooogle classroom

NAZISMUL - zvastica, in sensul acelor de ceasornic

- prescurtare de la ―national-socialism‖, ideologie fondata de Hitler, in Germ. interbelica ,

16
 Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani(NSDAP)
- 1925 - ―Mein Kampf‖ - ―Lupta mea‖, idei expuse de Hitler, caracteristici ale doctrinei
1933 - Hitler devine cancelar al Germaniei
- subdiviziune a fascismului - ―toti nazistii sunt fascisi, dar nu toti fascistii sunt nazisti‖
-nationalism etnic - germanii sunt ―rasa stapanitoare‖
- rasismul, antisemitism, anticomunism, anticlericism;
- eugenia – omorarea raselor sclave si parazitare, pentru purificarea rasei stapane;
- ideea crearii unui ―spatiu vital‖in care sa traiasca ―rasa ariana‖;acest spatiu trebuia epurat de
rasele inferioare(evreii, tiganii, slavii) si putea fi realizat prin expansiune teritoriala;
- elitismul, fanatism, violenta
- lider providential
- revigorarea economiei, masuri populiste, promite paine, locuri de munca si ordine sociala. -
religios: chiar national-socialismul avea o tenta spirituala
A. Omul devine Dumnezeu” “Cei ce vad in national-socialism doar o miscare politica, nu au
inteles nimic. Este mai mult decat o religie…este dorinta de a recrea Omul” (Adolf Hitler) B.
„Ce baftă pe conducători că oamenii nu gândesc.” Adolf Hitler/ “Acolo unde suntem noi, nu
mai este loc pentru nimeni.” Adolf Hitler/ “Nimeni nu e mai presus de lege... iar legea sunt eu.”
Adolf Hitler/ “În luptă, una dintre părţi trebuie să cedeze: sau marxismul va fi suprimat, sau noi
vom fi suprimaţi. Adolf Hitler (februarie 1926)
C.„ Noi cerem constituirea unei Germanii Mari,care să reunească toţi germanii pe baza
dreptului popoarelor la autodeterminare. 2.Vrem egalitatea în drepturi a poporului german cu
celelalte naţiuni,abrogarea tratatelor de la Versailles şi Saint Germaine. 3.Cerem pământ şi
colonii pentru a ne hrăni populaţia şi a resorbi suprapopularea noastră. 4.Doar cetăţenii trebuie
să beneficieze de drepturi civice;pentru a fi cetăţean, trebuie să ai sânge german, fără deosebire
de confesiune.Nici un evreu nu poate fi cetăţean. 5.Dreptul de a fixa direcţia şi legile statului
este rezervat doar cetăţenilor. Cerem ca toate funcţiile publice,indiferent de natura lor, să fie
deţinute doar de cetăţeni germani.”
(Extrase din Programul N.S.D.A.P. 1920)
D. “ Doctrina noastră respinge idea democratică a maselor […]. Partidul trebuie să facă din
rasă centrul vieţii comunităţii.”
( Adolf Hitler, Mein Kampf)
E. „Nu a fost întâmplare că primele civilizaţii s-au născut acolo unde Arianul a întâlnit rasele
inferioare, le-a înfrânt şi le-a impus voinţa sa.Politica externă a statului rasist trebuie să asigure
mijloacele de existenţă a rasei, stabilind un raport sănătos între numărul ţi creşterea populaţiei,
pe de o parte, şi dimensiunea şi valoarea teritoriului,pe de altă parte.”
( Doctrina naţional-socialistă a lui Hitler)

17
 FEMEILE ÎN HOLOCAUST

Prof. Chihaia-Stanciu Simona

Școala Profesională Cristești

Femeile evreice, de etnie rromă și alte femei, inclusiv disidenți politici din Germania și
din țările ocupate de naziști, supuse unor experimente medicale și executate, așa cum erau
bărbații. „ Soluția finală ‖ nazistă pentru poporul evreu a inclus toți evreii, inclusiv femeile de
toate vârstele. În timp ce femeile care au fost victime ale Holocaustului nu au fost victime numai
pe baza genului, ci au fost alese din cauza etniei, religiei sau activității lor politice, tratamentul
lor a fost adesea influențat de sexul lor.
Zonele de tabără pentru femei: unele lagăre aveau în ele zone speciale pentru femeile
deținute ca prizoniere. Un lagăr de concentrare nazist, Ravensbrück, a fost creat special pentru
femei și copii; din 132.000 din peste 20 de țări încarcerate acolo, aproximativ 92.000 au murit de
foame, boală sau au fost executați. Când tabăra de la Auschwitz-Birkenau a fost deschisă în
1942, aceasta a inclus o secțiune pentru femei. Unii dintre cei transferați acolo erau din
Ravensbrück. Bergen-Belsen a inclus o tabără pentru femei în 1944.

Imagine din lagărul Bergen-Belsen

Sexul unei femei din lagăre ar putea să o supună victimizării speciale, inclusiv violul și
înrobirea sexuală, iar câteva femei și-au folosit sexualitatea pentru a supraviețui. Femeile
însărcinate sau care aveau copii mici au fost printre primele trimise în camerele de gazare,
identificate ca neputând lucra. Experimentele de sterilizare au vizat femeile și multe alte
experimente medicale au supus femeile și tratament inuman.

Într-o lume în care femeile sunt adesea apreciate pentru frumusețea și potențialul lor de a
avea copii, forfecarea părului femeilor și efectul unei diete de înfometare asupra ciclurilor
menstruale s-au adăugat umilinței experienței lagărului de concentrare. Așa cum rolul protector
așteptat al unui tată asupra soției și copiilor a fost batjocorit atunci când acesta era neputincios
să-și protejeze familia, tot așa s-a adăugat umilinței unei mame să fie neputincios de a-și proteja
și îngriji copiii.
Aproximativ 500 de bordeluri cu muncă forțată au fost înființate de armata germană
pentru soldați. Câțiva dintre aceștia se aflau în lagăre de concentrare și lagăre de muncă.
Un număr de scriitori au examinat problemele legate de gen implicate în experiențele

18
Holocaustului și ale lagărelor de concentrare, unii susținând că „discordurile‖ feministe scad de
la enormitatea generală a groazei, iar alții susțin că experiențele unice ale femeilor definesc în
continuare această groază.
Cu siguranță, una dintre cele mai faimoase voci individuale ale Holocaustului este o
femeie: Anne Frank . Anne Frank a fost unul dintre miile de copii evrei ce au fost omorâți în
timpul Holocaustului.

Ea a devenit un nume cunoscut în întreaga lume și

una dintre cele mai dezbătute victime ale holocaustului după
ce jurnalul său ‖Jurnalul unei tinere fete‖ a fost publicat de
către tatăl său, câțiva ani mai târziu de la moartea ei. Anne
Frank a stat ascunsă alături de familia ei, timp de doi ani
între anii 1942-1944, în Anexa unei fabrici a tatălui ei,
pentru a nu fi deportată într-un lagăr de concentrare nazist.
În tot acest timp, adolescenta de 13 ani, la momentul
ascunderii ei în Anexă,şi-a descoperit talentul şi pasiunea
pentru scris… Din păcate Anne şi ceilalţi şapte locatari ai
Anexei au fost arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul
transport spre Auschwitz. Cu excepţia tatălui sau, toți au
murit. Anne şi sora ei s-au stins de tifos la Bergen-Belsen la
începutul anului 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz,
Otto Frank, tatăl Annei, va publica jurnalul fiicei sale ca pe
un omagiu adus vieţii, speranţei, o bucăţică din sufletul unui
copil care s-a înălţat către Veşnicia Neuitării fără să apuce să-şi înţeleagă destinul atât de crud…
Poveștile altor femei, precum cea a Violettei Szabo (o britanică care lucrează în rezistența
franceză și care a fost executată la Ravensbrück) sunt mai puțin cunoscute. După război, multe
femei au scris memorii din experiența lor, inclusiv Nelly Sachs care a câștigat Premiul Nobel
pentru literatură și Charlotte Delbo care a scris declarația obsedantă: „Am murit la Auschwitz,
dar nimeni nu știe asta‖. Femeile rome și femeile poloneze (neevreice) au primit, de asemenea,
ținte speciale pentru tratament brutal în lagărele de concentrare.
Unele femei erau, de asemenea, lideri activi sau membri ai grupurilor de rezistență, în
interiorul și în afara lagărelor de concentrare. Alte femei făceau parte din grupuri care căutau să
salveze evrei din Europa sau să le aducă ajutor.

Bibliografie:
Elena Chiriță, Holocaust. Destine la răscruce, Ed. Universitara, Iași, 2018;
David R. Gillham, Annelies. Povestea lui Anne Frank continuă..., David R. Gillham, Ed.
Corint Fiction, București, 2021.
https://life.ro/viata-lui-anne-frank-cea-mai-cunoscuta-fetita-din-istorie-de-la-educatia-motesouri-
la-viata-in-ascunzatoare-si-pana-la-arest-si-la-moartea-in-lagar/

19
 HOLOCAUSTUL ÎN TRANSILVANIA DE NORD

Codău Dorin Grigore

Liceul cu Program Sportiv Bistrița

Holocaust (din greacă: ὁλόκαυστον (holókauston): holos, „complet‖ și kaustos, „ars‖.

Termenul este utilizat pentru a descrie uciderea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a
aproximativ șase milioane de evrei, majoritatea din Europa , ca parte din „soluția finală a
problemei evreiești‖.
Programul de exterminare a evreilor a fost elaborat și executat de regimul nazist din
Germania, condus de Adolf Hitler. Din cele șase milioane de victime 1,5 milioane au fost copii.
Printre cei asasinati au fost si neevrei, precum romi și alte grupuri etnice, prizonieri de război,
homosexuali, negri, persoane cu handicap fizic și mental.
Uciderile au fost comise în toată Europa ocupată de germani, precum și în Germania Nazistă
propriu-zisă și în teritoriile aliaților acesteia. Pentru concentrarea victimelor au fost folosite
aproximativ 42.500 de centre de detenție.
Concluzia Comisiei Internaționale a Holocaustului este că în timpul Holocaustului în
România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280.000 şi
380.000 de evrei români şi ucraineni. Raul Hilberg a afirmat că „nici o ţară, în afara Germaniei,
nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară.‖ Între 45.000 şi 60.000 de evrei au
fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de către trupele germane şi române în 1941. Între 105.000
şi 120.000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria. În
regiunea Transnistriei, între 115.000 şi 180.000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special în
Odessa şi în districtele Golta şi Berezovca). Cel puţin 15.000 de evrei din Regat au fost ucişi în
pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri antievreieşti.
În Transnistria au fost deportați 25.000 (jumătate dintre ei, copii) de romi din care aproximativ
11.000 au pierit. Comunităţi rome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.
Transilvania de Nord a devenit parte a Ungariei în urma Dictatului de la Viena (30 august
1940), act impus de Germania Nazistă și Italia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Din
această zonă sub administrație maghiară, au fost trimiși spre exterminare în total circa 166.000
de evrei, din care circa 18.000 în 1941
În vara anului 1941, populația evreiască din Transilvania de Nord fost prinsă în campania
pornită ,,împotriva străinilor‖, pusă în aplicare de către autoritățile maghiare, măsură aplicată în
comitatele Transilvaniei de Nord, dar în special în comunitățile din Sătmar și Maramureș, unde
au fost adunați mai mulți evrei catalogați ,,străini’’. Aceștia s-au numărat printre cei 16.000-
18.000 de evrei deportați de pe teritoriul Ungariei, în zona localității Kamieneț-Podilskîi
(Ucraina) și masacrați în marea lor majoritate în zilele de 27-28 august 1941.
În dimineața zilei de 3 mai 1944, la ora 5, a început concentrarea evreilor din zona II spre
ghetouri. Evreii din Maramureș, Satu Mare și Baia Mare au fost concentrați în 11 ghetouri.
Ghetoizarea, concentrarea și deportarea celor aproximativ 135.000 de evrei din Transilvania de
Nord s-a făcut în baza Decretului cu numărul 6163/1944.
Evreii au fost adunați de către unități speciale alcătuite în cadrul primăriei locale și formate
din funcționari publici, cadre didcatice, jandarmi și voluntari din formațiunile Partidului Crucilor

20
cu Săgeți. Aceste unități erau organizate de comisiile din primării și se aflau în subordinea
acestora.
La 10 mai 1944, toți evreii erau concentrați. Germania l-a însărcinat pe Edmund
Veesenmayer să raporteze numărul celor din ghetouri, în raportul din 11 mai 1944 figurând pe
listă 325.000 de persoane. După ce evreii au fost înghesuiți în spații neamenajate, fără facilități
sanitare, autoritățile maghiare au invocat pericolul epidemiilor, cerând deportarea cât mai
grabnică a celor închiși.
Calendarul și parcursurile trenurilor cu deportați au fost definitivate în perioada 4-6 mai
1944, la consfătuirea de la Viena, la care au participat reprezerntanți ai căilor ferate,
jamdarmeriei ungare și poliției de securitate germane. Deportările au început la data de 15 mai,
zilnic fiind trimise câte 4 trenuri (35-40 de vagoane) spre diferite centre de îmbarcare. O
garnitură avea aproximativ 3000 de evrei înghesuiți în vagoane de marfă. Aveau voie să ia cu ei
doar câteva obiecte personale, nu aveau voie sa ia bani,bijuterii sau obiecte de valoare.
După ce erau înghesuiți în vagoanele de marfă, acestea erau legate cu lanțuri și închise cu lacăte.
Conducătorii germani si maghiari responsabili cu soluția finală consemnau zilnic mersul
îmbarcărilor și deportărilor.
Din rapoartele primite de către generalul SS Otto Winkelmann, comandantul de cel mai înalt
rang din Ungaria al trupelor SS și al poliției, din zonele I și II de dezevreizare ( Transcarpatia,
Ungaria de Nord-Est și Transilvania de Nord) în primele zile numărul evreilor deportați se ridica
la 23.363, în 18 mai numărul a crescut la 51.000, 19 mai – 62.644, 23 mai – 110.556, 25 mai –
138.870, 28 mai- 204.312, 31 mai – 217.236, 1 iunie – 236.414, 2 iunie – 247.856, 3 iunie –
253.389, 8 iunie – 289.357.
Germanii și maghiarii implicați în soluția finală și-au atins scopul, în douăzeci și patru de zile
au deportat 289.357 de evrei; 92 de garnituri de tren, 12.056 de persoane pe zi și peste 3000 de
persoane în fiecare garnitură de tren. Printre aceștia se aflau și cei 131.639 de evrei deportați din
Transilvania de Nord în cele 45 de garniture de tren.
Victimele evreiești din Transilvania au crescut din cauza acțiunilor antievreiești comise de
trupele maaghiare în septembrie 1944, după atacarea României și pătrunderea acestora în
Transilvania de Sud. In această perioadă evreii din Arad, Turda și din alte localități au fost
obligați să poarte steaua galbenă. În unele localități (ex. Arad) se plănuia ghetoizarea și
deportarea evreilor, în timp ce în alte localități s-a trecut la exterminarea populției evreiești.
Astfel, în noaptea de 16 spre 17 septembrie 1944, în localitatea Sărmașu, jandarmii maghiari su
împușcat în cap 126 de locuitori evrei (52 de femei, 43 de copii și 31 de bărbați) și i-au aruncat
într-o groapă comună. În aceeași perioadă au fost uciși 17 evrei la Luduș și alți evrei la Arad de
către formațiunile militare maghiare.
După sfarșitul războiului mulți militari și civili germani și maghiari care au organizat și pus în
aplicare ,,soluția finală‖ din Transilvania de Nord au fost judecați pentru crimele de război.
Prinderea și inculparea persoanelor bănuite de crime de război în Transilvania de Nord a avut loc
conform prevederilor Convenției de Armistițiu semnate la Moscova în 12 septembrie 1944.

Bibliografie:
Eskenasy Victor, Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România, Vol. I Ed. Hasefer,
București 1986;
Randolph L. Braham, Zoltan Tibori Szabo, Enciclopedia Geografică a Holocaustului din
Transilvania de Nord, București, Editura Cartier, 2019.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Holocaust

21
https://www.yadvashem.org/yv/pdf-
drupal/en/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut%20gina.pdf
https://romanialibera.ro/sport/atletism/cum-a-fost-organizat-holocaustul-din-transilvania-de-
nord-334643/
https://www.ushmm.org/m/pdfs/20080725-romania-commission-findings-recommendations-
romanian.pdf

EXTERMINAREA EVREILOR DIN BASARABIA, BUCOVINA DE NORD

ȘI TRANSNISTRIA ( 1941-1942)

Prof. CORNEA LIVIU

Școala Gimnazială „Grigore Silași” Beclean

La 19 august 1941, Germania și România au semnat acordul de la Tighina prin care

Transnistria era trecută sub administrație românească; aceasta era condusă de un guvernator
subordonat direct șefului statului; Transnistria a fost împărțită în județe și raioane, în frunte cu
prefecți și pretori.
Pretorii au avut un rol determinant în exterminarea evreilor, aplicând operațiunile de curățare
a terenului; evreii care au scăpat de execuțiile de pe teritoriul Basarabiei și Bucovinei au fost
organizați în convoaie și direcționați în Transnistria.
În perioada septembrie- decembrie 1941 regimul Antonescu a organizat deportarea în masă a
evreilor din Basarabia, Bucovina de Nord și Sud; de asemenea au fost deportați evreii din
Dorohoi și ținutul Herța. Convoaiele au fost organizate conform planului lui Ion Antonescu, ce
cuprindea direcțiile de deplasare a evreilor și stabilea punctele de trecere peste Nistru; jandarmi
aveau misiunea de a executa pe oricine care rămânea în urmă sau care se prăbușea din cauza
epuizării; aceste marșuri forțate ale evreilor au însemnat exterminarea lor prin înfometare și
epuizare; unul dintre marșurile evreilor era prin Tiraspol spre Odessa, către Nikolaievka, până la
Bogdanovka, jud. Golta ce însuma 200 km mers pe jos.
Din lucrările studiate aflăm că erau cinci puncte de trecere spre Transnistria, unde au acționat
unități ale armatelor a III-a și a IV-a române, jandarmeria română și ucraineană.
Regimul Antonescu și-a propus să rezolve așa-zisa problem evreiască, mai ales, prin
deportare, dar fără un plan bine gândit; prima fază a procesului de deportare s-a terminat în
decembrie 1941, majoritatea evreilor fiind concentrați în regiunea Golta- în județele Moghilev,
Tulcin și Balta. Procesul de deportare a fost considerat un dezastru, autoritățile române au arătat
incapacitatea de a gestiona procesul, iar planul de a-i deporta pe evrei peste Bug, în zona
administrației germane, a eșuat.
Județul Golta a fost cunoscut sub numele de Regatul morții, deoarece sub administrația
română, reprezentată de prefectul Modest Isopescu au fost exterminați prin împușcare și
incendiere aproape 80.000 de evrei.
Deportările au fost reluate în vara anului 1942, când au fost trimiși în Transnistria câteva mii
de evrei din Bucovina de Nord, județul Dorohoi și- sub diferite pretexte- din vechiul Regat și
sudul Transilvaniei. În Transnistria au fost deportați între 154.449 și 170.737 de evrei dintre care

22
au supraviețuit doar 49.927; evreii deportați din România au fost așezați în lagăre și ghetouri în
județele Moghilev, Balta, Tulcin și Golta; autoritățile române nu au asigurat mijloace modeste de
trai deportaților.
Evreii locuiau în case sau încăperi parasite, în condiții greu de acceptat, fără minima hrană,
iar unii își vindeau hainele pentru a nu muri de foame; iarna grea a anilor 1941/1942 a determinat
o rată crescută a mortalității la care s-a adăugat epidemia de tifos exantematic, igiena precară și
numărul mare de cadavere rămase neînhumate.
În urma înfrângerii de la Stalingrad din iarna 1942/43, atitudinea politicii regimului
Antonescu față de evrei s-a schimbat radical: la 16 0ctombrie 1942 a fost anulat planul de
deportare a evreilor din Vechiul Regat și din sudul Transilvaniei către lagărele de exterminare
din Polonia, iar o parte din evreii deportați în Transnistria au fost repatriați; astfel un grup de
evrei originari din județul Dorohoi, care au supraviețuit, respective 6.000 de persoane din 11.000
au revenit în România ( la sfârșitul anului 1943); un grup de copii, aproximativ 1800- până la 15
ani- rămași orfani în Transnistria, a fost repatriate, în martie 1944. Prin aceste măsuri Ion
Antonescu spera că va obține condiții de pace rezonabile, mai blânde, în contextul pierderii
războiului de către aliatii mareșalului.
Numărul victimelor Holocaustului românesc diferă de la cercetător la cercetător; acest lucru
se întâmplă fie din cauza lipsei documentelor sau a interpretării lor: astfel Matatias Carp
vorbește de dispariția a 265.000 de evrei români; Radu Ioanid opinează că au pierit 270.000 de
evrei aflați sub autoritate românească; Dinu Giurescu afirmă că peste 100.000 de evrei români au
murit în Transnistria, fără a calcula între victime pe evreii ucraineni și pe cei uciși în Basarabia și
Bucovina; Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România
precizează că între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni au fost uciși în teritoriile
aflate sub administrație românească- Basarabia, Bucovina și Transnistria
Ion Antonescu, conducătorul statului român in perioada septembrie 1941- august 1944 este
direct responsabil pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina și Transnistria și a acționat
după un plan propriu, ce s-a soldat cu un eșec, așa cum am menționat mai înainte; în același
timp, atunci când interesele politice proprii au cerut respingerea solicitării germane de a deporta
evreii din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei în lagărele de exterminare din Polonia,în toamna
anului 1942, regimul Antonescu a respins cererea ; astfel, se estimează că au fost salvați
aproximativ 290.000 de evrei

Anexe.

Declarație a lui I. Antonescu la ședința Consiliului de Miniștri, 5 Septembrie 1941 ( fragmente)

Am să fac o opera de curățire totală de evrei și de toți cei care s-au strecurat la noi. … dacă
noi nu făceam acest război, ca să curățim rasa de acești oameni care sug viața noastră economică,
națională și fizică, noi eram amenințați să pierim cu desăvârșire…Prin urmare, politica în această
privință este să facem un tot omogen și în Basarabia și în Bucovina și în Moldova- eu și cu
dv.dacă vom trăi, dacă nu, ova face altul și în Transilvania. Să nu credeți că atunci când am
hotărât deparazitarea neamului românesc de toți evreii nu mi-am dat seama că produc o criză
economică. Dar mi-am spus că este un război pe care îl duc. Și atunci, ca la război, sunt pagube
pentru nație. Dar dacă (îl ) câștig acest război, națiunea obține compensațiile. Trecem printr-o
criză pentru că scoatem pe evrei…dacă scăpăm momentul acesta istoric de acum, l-am pierdut
pentru totdeauna. Și dacă câștigă evreii războiul, noi nu mai existăm ( Benjamin L., 1996, 298)

23
Mărturie a lui Esther Golbelman, supraviețuitoare a lagărului de la Bogdanovka, iarna 1941/42 (
fragment)
La Bogdanovka, zilnic erau aruncați din Baracă cei ce muriseră noaptea. Din nou drumurile
erau pavate cu trupuri. Ucraineni de abia așteptau să mai fie aruncați afară în curțile sovhozului
cadavrele celor morți. Se repezeau ca
ulii de pradă să-I despoaie. Ce era
mai bun din îmbrăcămintea morșilor
luau soldații români, zdrențele le
lăsau pentru ucraineni.
În dimineața zilei de 21
decembrie 1941, zi de iarnă grea, am
auzit împușcături. În încăperea
noastră nimeni nu știa de unde vin.
Cine împușcă pe cine. …
Din toate barăcile oamenii erau
goniți afară. Piața de lângă casele de
jos ale sovhozului era neagră de
oameni.
În ziua de 22 decembrie am
rămas închiși în barăci. Ucigașii erau
ocupați cu evreii de sus, din cocini.
Se ucideau cam 2.000 de oameni pe
zi: femei, bărbați, bătrâni. Pe copii
nici nu-I mai împușcau, îi aruncau
direct în râpă, peste foc. Pe cei
maturi îi împușcau, ucigându-i. Pe
marginea gropii stăteau polițiști
ucraineni și jandarmi români.
Împușcau cu schimbul (Rozen
M.,2004, 65).
Harta reprezintă localitățile unde au avut loc masacre ale evreilor precum și organizarea de
lagăre și ghetouri.

Bibliografie

Ioanid Radu, Evreii sub regimul Antonescu, București, 1998

Lustig, Oliver, Dicționar de lagăr, București,2002
Petrescu Florin, Istoria evreilor, Holocaustul, Ediția a II a, EDP, 2007
Rozen Marcu, Holocaust sub guvernarea Antonescu, București,2004

24
 ASPECTE DIN ISTORIA EVREILOR DIN ZONA DORNELOR

Prof. Dincă Sorin

Școala Gimnazială „Liviu Suhar” Iacobeni

Războiul ruso-turc din 1768-1774 a oferit prilejul Imperiului Habsburgic să facă planuri
pentru anexarea nordului Moldovei.
La data de 10/21 iulie 1774 este semnat tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi iar la 31
august 1774 trupele austriece deja pătrund în nordul Moldovei. Până la 25 octombrie 1774 este
ocupată o zonă ce cuprindea ținutul Cernăuți, raiaua Hotin și 142 de așezări din ținutul Sucevei.
Austriecii ocupau Cheia Moldovei25.
După ocuparea Nordului Moldovei (redenumit de austrieci Bucovina) o preocupare de
căpătâi a autorităților habsburgice a fost modificarea structurii etno-demografice a populației
prin instalarea aparatului militar și civil austriac dar și prin colonizări și imigrări organizate și
stimulate.
Scopul urmărit de autoritățile habsburgice a fost scăderea preponderenței românilor în
Bucovina și crearea unui amalgam etnico-demografic care să ușureze integrarea teritoriilor
ocupate în cadrul imperiului.
În Bucovina au fost aduși germani, slovaci, unguri, lipoveni, evrei, ruteni, huțuli,
polonezi, armeni.
În ceea ce privește populația evreiască, conform unui recensământ realizat în 1774,
existau 52 de familii la nivelul teritoriului ocupat.
Primele elemente evreiești sosesc în nordul Moldovei în timpul războiului ruso-turc,
ocupându-de cu comerțul. Imigrarea lor din Galiția și Padolia continuă după 1774. În anul 1780,
în Bucovina se aflau deja 1069 de familii iar în 1890 existau 82.717 evrei, reprezentând 12,79%
din totalul populației, pentru ca în anul 1910 să ajungă să reprezinte 14% din totalul populației26.
Evreii se ocupau cu activități comerciale, arendau moșii, vămi interne, drumuri
împărătești, poduri și vaduri, cârciumi și mori.
În marea lor majoritate, evreii s-au așezat la orașe, ca proprietari de prăvălii și dughene,
negustori de mărunțișuri, arendași de moșii, cămătari, avocați și funcționari.
Conform recensământul din 1930, în Bucovina trăiau 92.492 de evrei reprezentând
10,81% din populația provinciei. În județul Câmpulung trăiau 7.738 evrei 27.
Istoria zonei Dornelor este strâns legată de istoria Ocolului Câmpulung.
Sursele istorice arată că în anul 1120 se formează Ocolul Liber al Câmpulungului. În
lucrarea „Topografia Bucovinei‖ din anul 1895 apare informația că de Ocolul Liber al
Câmpulungului a aparținut și vatra satului Dorna, până în 1855, când satul primește „pecetea‖ de
târg28. În acest context istoric, zona Dornelor v-a face parte din teritoriul Moldovei anexat de
habsburgi în anul 1774.

25
Mihai Iacobescu, Din Istoria Bucovinei, Vol.I (1774-1862), București, Editura Academiei Române, 1993,
p. 66.
26
Op.cit., p.167-168.
27
Ion Nistor, Istoria Bucovinei, București, Editura Humanitas, 1991, p. 416.
28
Mircea Vădică, Vatra Dornei plai mioritic de istorie și legendă, leagăn de credință și cultură bucovineană, Cluj-
Napoca, Editura Napoca Star, 2007, p.24.

25
 Spre deosebire de alte zone din nordul Moldovei, recensământul populației din 1774 nu a
înregistrat evrei, și nici subiecți aparținînd altor naționalitâți conlocuitoare, în toată aria
teritorială a Dornelor.
În lucrările catagrafice ale Moldovei din anul 1832, cu referire la localitățile Dorna, Șarul
și Păltinișul (rămase în cadrul Moldovei) s-a consemnat existența unui singur evreu, cârciumar
la Șarul Dornei29.
Dincolo de granița stabilită în urma anexării din 1774, evreii s-au așezat pe teritoriul
Dornelor și mai ales în vatra târgului în perioada ce a urmat războiului ruso-turc din 1768-1774,
în număr mic la început, dar cu timpul numărul lor a crescut.
La fel ca și în restul Bucovinei, marea lor majoritate proveneau din Galiția.
În Vatra Dornei afacerile lor au prosperat, ei găsind un câmp larg pentru negoțul de tot
felul, dar în special cel cu lemnul rezultat din exploatarea pădurilor.
O dată cu dezvoltarea stațiunii balneoclimaterice, numărul evreilor a deținut o pondere
din ce în ce mai mare în structura celor ce se tratau la Vatra Dornei, mulți sosiți din străinătate.
În aceste condiții, în anul 1908 se ridică templul evreiesc. Clădirea monumentală a reprezentat un
loc de atracție pentru evreii statorniciți în localitate, pentru cei veniți la băi în stațiunea
balneoclimaterică și pentru cei aflați în tranzit prin Vatra Dornei.
La recensământul din 1930, din cei 9826 de locuitori ai orașului Vatra Dornei, 17,78%
erau evrei. Procentual, populația evreiască din comunele învecinate orașului se prezenta astfel: în
comuna Dorna Candrenilor – 4,7% din totalul de 2739 locuitori iar în comuna Iacobeni – 6,2%
din totalul de 3628 locuitori.
În anul 1938 se impune și în România legislația antisemită. Prin Decretul-lege privind
dobândirea și pierderea naționalității române, publicat în Monitorul Oficial nr. 171 din 27 iulie
1939, erau prevăzute măsuri restrictive pentru evrei; cei care care nu au obținut înscrierea în
listele de naționalitate, nu au mai primit pensiile după 31 martie 1940. Cei care au pierdut
cetățenia, nu mai aveau dreptul să ocupe posturi în întreprinderi publice sau private, de a lucra în
fabrici, ateliere și magazine. Un alt decret publicat în Monitorul Oficial din 5 octombrie 1940,
prevedea trecerea tuturor proprietăților rurale evreiești în proprietatea statului.30
La 22 iunie 1941 România intra în război alături de Germania nazistă cu scopul de a
recupera teritoriile cedate în vara anului anterior în urma ultimatumurilor sovietice: Basarabia,
Nordul Bucovinei și Tinutul Herța. Până la sfârșitul lunii iulie 1941 Basarabia și Bucovina de
Nord sunt eliberate. În acest context se completează legislația antisemită cu noi restricții.
La 1 iulie 1941 prin Ordonanță a Guvernatorului Bucovinei, au fost introduse interdicții
pentru evreii din Bucovina, care aveau obligativitatea de a purta ca semn distinctiv pe piept
„steaua lui David‖, cu șase colțuri, în culoare galbenă pe fond negru.
Prin Ordonanța nr. 23 din 13 octombrie 1941, s-a dispus dislocarea întregii populații
evreiești din Bucovina în teritoriul de la est de fluviul Nistru în Transnistria.
Cu un bagaj care nu putea depăși 30 kg de persoană, evreii din Vatra Dornei și din satele
și comunele apropiate s-au prezentat la gară, unde după o evidență furnizată de Biroul de
evidență a populației, sub supravegherea jandarmilor au fost îmbarcați în vagoane de marfă, nu
înainte ca fiecare cap de familie, să predea cheia casei deținute, Poliției iar bunurile
reprezentând valori, predate sub inventar unui organism instituit de autorități.

29
Petru Țăranu, Memoria Dornelor. Stațiunea balneoclimaterică, Suceava, Editura Biblioteca Bucovinei, 1999,
p.259.
30
Ion Cernat, Dorna Candrenilor, satul de la poalele Oușorului (Pagini de monografie), Iași, Editura PIM, 2008, p.
278.

26
 În zilele de 16 și 17 octombrie 1941 mii de evrei din zona Dornelor au fost îmbarcați în
garnituri de tren în gara Vatra Dornei și au plecat spre Moghilev în Transnistria.
Timp de aproape trei ani evreii și-au petrecut zilele în lagărele transnistriene în condiții
grele, fără hrană îndestulătoare, minime condiții de igienă și fără îngrijire medicală.
Au revenit la casele lor în perioada octombrie-noiembrie 1944. Și-au găsit casele
devastate, cu geamurile sparte și obiectele răvășite prin curți, din care lipseau majoritatea
bunurilor. Obiectele încredințate unor vecini, cu mari riscuri, înainte de deportare, au fost însă
recuperate.
Nu avem date despre numărul celor întorși, nici despre cei care nu s-au mai întors,
murind în deportare.
În anii de după război, treptat marea majoritate a populației evreiești din Vatra Dornei și
localitățile limitrofe a emigrat, mai ales în Israel.
Datele statistice de astăzi înregistrează un număr nesemnificativ de evrei în Vatra
Dornei.
Evreii au trăit în Dornele de altădată, s-au adaptat la viața comunității și au viețuit în
deplină armonie cu populația majoritară, au prosperat și au construit. Despre ei și despre
trecerea lor prin această viață mai poate vorbi doar amintirea vreunui bătrân și cimitirul lor ce stă
mărturie.

Bibliografie:
Cernat Ion, Dorna Candrenilor, satul de la poalele Oușorului (Pagini de monografie),
Iași, Editura PIM, 2008.
Iacobescu Mihai, Din Istoria Bucovinei, Vol.I (1774-1862), București, Editura Academiei
Române, 1993.
Nistor Ion, Istoria Bucovinei, București, Editura Humanitas, 1991.
Țăranu Petru, Memoria Dornelor. Stațiunea balneoclimaterică, Suceava, Editura
Biblioteca Bucovinei, 1999.
Vădică Mircea, Vatra Dornei plai mioritic de istorie și legendă, leagăn de credință și
cultură bucovineană, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2007.

27
 HOLOCAUSTUL - O REALITATE A MORŢII
Prof. Gheorghe Liliana
Şcoala Gimnazială ”Iancu Rosetti”, Roseti
Prof. Dumitru Cristina
Şcoala Gimnazială Nr.1 Jegălia

Deşi în Europa prosperă istoricii, politicienii şi scriitorii continuă să se preocupe de

ororile Holocaustului. Uciderea în masă a civililor europeni, între 1930-1940 este punctul de
referinţă al discuţiilor confuze de astăzi despre memorie şi piatra de temelie a eticii împărtăşite
de europeni. Gulagul sovietic. Birocraţiile Germaniei naziste şi ale Uniunii Sovietice, au
transformat vieţile individuale în moarte în masă, persoanele umane în cote şi numere care
trebuiau să moară.
Sovieticii şi-au ascuns ororile propriului Holocaust în păduri întunecoase, au înfometat oamenii
până la moarte şi au falsificat arhivele doveditoare.
Germanii au avut lucrători-sclavi, care să îngroape şi să ardă trupurile evreilor, victime pe
ruguri uriaşe. Noi, istoricii, atât cât putem, trebuie să luminăm aceste umbre şi să numărăm
aceste victime. Încă nu am făcut acest lucru. Auschwitz, considerat în general simbolul adecvat
sau chiar cel mai important al răului produs de uciderea în masă, reprezintă de fapt doar
începutul cunoaşterii, un punct de plecare al adevăratei socoteli cu trecutul, care abia acum se
arată.
Principalele motive pentru care ştim ceva despre Auschwitz, ne deformează înţelegerea
Holocaustului. Ştim despre Auschwitz, pentru că acolo au existat supravieţuitori, şi au existat
supravieţuitori pentru că Auschwitz, a fost un lagăr de concentrare şi o fabrică a morţii, în
acelaşi timp. Aceştia au fost în mare parte evrei vest-europeni, pentru că la Auschwitz aceştia
erau trimişi de obicei.
După Al Doilea Război Mondial, supravieţuitorii evrei din Europa de Vest au fost liberi
să scrie, să publice liber, pe când evreii est- europeni, prizonieri în spatele Cortinei de Fier nu
puteau face acest lucru. În Vest amintirile despre Holocaust puteau să intre în scriitura istorică şi
în conştiinţa publică.
Această formă de istorie a supravieţuit prin operele lui Primo Levi, cel mai bun exemplu
care a surprins realitatea uciderii în masă a evreilor. Jurnalul Annei Frank vorbeşte despre
comunităţile evreieşti europene, precum cea germană şi cea daneză,a căror tragedii oribile au
reprezentat o mică parte a Holocaustului.
În 1943-1944, când au avut loc majoritatea crimelor în rândul evreilor vest-europeni,
Holocaustul era în mare măsură complet. Două treimi dintre evreii care vor fi ucişi în timpul
războiului, erau deja morţi la sfârşitul anului 1942. Principalele victime, evreii polonezi şi evreii
sovietici, au fost ucişi de gloanţe trase din cuiburi ale morţii sau de monoxidul de carbon din
motoarele cu combustie internă, pompat în camerele de gazare din Treblinka, Belzec şi Sobibor
din Polonia ocupată.
O viziune adecvată a Holocaustului, ar trebui să plaseze Operaţiunea Reinhardt, uciderea
evreilor polonezi din 1942, în centrul istoriei sale. Evreii polonezi au fost cea mai mare
comunitate evreiască din lume, iar Varşovia cel mai important oraş evreiesc. Această comunitate
a fost exterminată la Treblinka, Belzec şi Sobibor . Aproximativ 1,5 milioane de evrei au fost
ucişi în aceste trei locuri.

28
 Chiar dacă numărul evreilor ucişi de gloanţe n-a fost la fel de mare ca acelora ucişi prin
gazare, ei au murit de gloanţe în locuri uitate, într-o amintire ceţoasă. La sfârşitul anului 1941 pe
teritoriul URSS, germanii, împreună cu trupele locale auxiliare şi cu trupele române, au omorât
un milion de evrei, echivalentul numărului de evrei ucişi la Auschwitz în timpul întregului
război.
Pe scurt, Holocaustul a însemnat în ordine: Operaţiunea Reinhardt, Shoah cu gloanţe, Auschwitz
sau Polonia, URSS şi restul. Din aproximativ 5,7 milioane de evrei omorâţi, trei milioane au fost
cetăţeni polonezi şi un alt milion cetățeni sovietici.
După evreii polonezi şi sovietici, următorul grup mare de evrei omorâţi au fost din
România, Ungaria, Cehoslovacia. Dacă îi luăm şi pe aceştia în considerare, observăm caracterul
est-european al Holocaustului.
Chiar şi această imagine concretă a Holocaustului conduce către un sens incomplet al
amplorii politicilor de ucidere în masă declanşată în Europa de către hitlerişti, aşa numita
,,Soluţie finală,, care în perspectiva nazistă urma ca după războiul victorios, să se aplice în
Uniunea Sovietică. Dacă lucrurile se desfăşurau aşa cum sar fi aşteptat Hitler. Mimmler şi
Goring, forţele germane ar fi aplicat un ,,Plan de înfometare,, în URSS,în iarna lui 1941-
1942.,,Planul de înfometare,,ar fi fost doar un preludiu la ,,General plan Ost,, planul de
colonizare pentru Vestul URSS, care urma să elimine 50 de milioane de oameni.
Germanii au reuşit să îndeplinească anumite politici asemănătoare acestor planuri de
exterminare fizică,în cazul polonezilor non-evrei din teritoriile anexate de Reich-ul german, unde
Himmler a ordonat aplicarea unei prime etape a ,,Generalplan Ost,, în estul Poloniei, unde zeci
de mii de copii au fost ucişi şi sute de mii de adulţi au fost izgoniţi. În timpul asediului
Leningradului, a existat planul şi intenţia înfometării oamenilor până la moarte. Dacă
Holocaustul nu ar fi avut loc, acestea ar fi numite cele mai oribile crime de război din istoria
modernă.
Germanii au ucis peste 10 milioane de civili, în cele mai mari acţiuni de ucidere în masă,
aproape jumătate dintre ei au fost evrei iar jumătate non-evrei. Proiectul de a ucide toţi evreii a
fost în mare parte realizat. Proiectul de a ucide populaţia slavă a fost în mică parte aplicat.
Auschwitz este doar o introducere la Holocaust este doar o sugestie a planurilor finale ale lui
Hitler.

Bibliografie:

1. Ancel Jean,Contribuţii la istoria României. Problema evreiască. vol.I-II,Ed.Hasefer, Bucureşti,

2001
2. Badea Marin, Germanii împotriva lui Hitler, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1980
3. Giurescu C. Dinu, România în al II -lea război mondial, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 2000
4. Gotz Aly, Soluţia finală, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2001
5. Hilberg Raul, Exterminarea evreilor din Europa, vol I-II, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1997
6. Lusting Oliver, Dicţionar de lagăr, Ed.Hasefer, Bucureşti, 2002

29
 DRUMUL HOLOCAUSTULUI BISTRIȚEAN

Prof. Galben Călin Cornel

Liceul Tehnologic Agricol Bistrița

Holocaustul a reprezentat poate cea mai neagră pată a istoriei Europei moderne, care din
păcate nu a ocolit județul Bistrița-Năsaud. Se presupune că au murit în Transnistria în jur de
120.000 de evrei deşi se vehiculează şi cifra de 400.000 de victime în Basrabia şi Bucovina. În
total în urma Holocaustului din România au pierit în jur de 380.000 de evrei, în teritoriile
controlate de statul roman.
Lângà orasul Bistrita în anul 1944 s-a infiintat un lagăr in care vor fi incarcerati evreii din
orasele Bistrita si Nasaud. La data de 28 aprilie 1944 autoritatiile hortyste ale judetului in frunte
cu Szomlenschi Láslo,subprefect al județului si primarul orasului, Kuales Norbert, au luat parte
la conferinta administrativă ținută de Endre Láslo la Târgu Mures, unde s-au discutat măsurile ce
trebuiau luate in vederea strângerii evreilor in lagăre si ghetouri. La intoarcerea in judet s-au adus
la cunostinta prefectului judetului, grof Bethlen Béla, mäsurile ce trebuiau luate de autoritați in
vederea deportărilor populatiei evreiesti si s-a "fixat"' terenul unde urma sa fie stabilit lagărul pe
domeniul fermei agricole "Stromboli", aflată la 3-4 km depärtare de orasul Bistrita.
Pentru a nu crea panicà si suspiciuni in rândul evreilor bistriteni, autoritătile au "procedat" la
anumite diversiuni, lăsând zvonuri că pe locul lagărului vor fi construite crescatorii de porci,în
acest sens s-au reparat acolo barcile existente si s-au construit unele noi.
La data de 2 mai 1944 s-a lansat zvonul că evreii vor fi ridicati și deportati, insă autoritățile
continua să nege vehement aceste zvonuri, auzindu-i chiar pe evrei de aceste lucruri si amenințau
cu trimiterea in fata Curtii Martiale.
Începând cu 2 mai 1944 seful politiei Debreczényi Miklos, a dat ordinul nr.9211/1944 prin
care toti evreii erau obligati sà poarte steaua galbenà pâná la data de 4 mai si sà nu paraseascà
locuintele. De asemenea se cerea fiecărui evreu să-si pregàtească câte 2 rânduri de haine, lenjerie
de corp și de port, pătură, tacâmuri, toate într-un bagaj care să nu depăsească 50 kg. Tot prin
ordin li s-a interzis evreilor să ia cu ei bani, obiecte de valoare etc.
În dimineata de 3 mai, orele 7, echipe formate din detectivi, polițisti, functionari, jandarmi,
voluntari maghiari, au descins in locuințele evreilor trecând la ridicarea tuturor persoanelor
inclusiv a bolnavilor. Astfel in scurt timp au fost ridicați si internați in lagăr cca 6300 de evrei
dintr-un numar de 6800 câti existau în județ. Acestia toți au fost îngramadiți in barăcile si
cotețele de porci din ferma Stromboli, iar cei care nu incapeau inăuntru, au râmas afară sub cerul
liber.
Conditiile din lagar au fost inumane, nu existau surse de apă potabilă, condiți de pregătit
mâncarea, nu existau puncte de tratare a bolnavilor, a femeilor gravide si lehuze. Hrana a fost
drastic diminuată, apa era transportată de o cisternă a primăriei dar nu ajungea niciodată,
îmbrăcamintea era dijmuită si păturile insuficiente in fata ploilor si a frigului. Pentru tratarea
bolnavilor nu erau medicamente iar medicii evrei internați in lagăr erau neputincioși in fata
acestei situații. Mulți bolnavi erau din rândul copiilor si ai batrânilor. Din aceste cauze la Bistrița
au pierit in lagar 300 de evrei care au fost aruncați intr-o groapă comună unii peste alții.
Paza acestui Lagăr a fost efectuatà de câtre șeful politiei Debreczényi Miklos, ajutat de
Smolca Heinrich si de Orendi Gustav, care erau si agenți ai SS stabiliți in localități. Aceștia și
agenții de pază au trecut la maltratări fizice si psihice, batăi și interziceau aducerea de apă in

30
 lagăr, agravând astfel însetarea oamenilor. Orendi Gustav face inspecți zilnice si aplica
lovituri cu bastonul de cauciuc tuturor oamenilor care-i ieseau in cale, fară nici un motiv.
Odată cu sosirea in lagăr a unei echipe speciale de jandarmi venită de la Târgu Mures, s-a
amplificat procesul de teroare deoarece aceștia maltratau oamenii pentru a descoperi bunuri de
valoare presupus ascunse. Victimele erau dezbrăcate pana la piele și apoi cercetate, bătute cu
bastonul de cauciuc la talpi și peste corp, bărbatii erau loviți in testicole până leșinau, femeile
erau torturate la rândul lor și percheziționate și la organul intim. În fața acestor orori unele
persoane au cedat și s-au sinucis precum dr. Raezner.
Următorul pas al Holocaustuli evreilor a început în ziua de 1 iunie 1944 și a durat pănâ la
data de 10 mai 1944, când Comandamentul Corpului IV al armatei maghiare, ce avea sediul la
Cluj, prin ordinul nr.10597/R.L.N. III n.y.t. 1944, cu aceeași dată, a dat dispoziții cu privire la
deportarea evreilor din județul Bistrița-Năsăud in Germania.
Deportarea propriu-zisă a evreilor a început în ziua de 1 iunie 1944 și a durat până la data
de 4 iunie.Acest transfer s-a desfășurat la fel, în condiții inumane, de o duritate excesivă din
partea autorităților. La ieșire, evreii erau dezbrăcați la piele, bărbații fiind așezați în partea
dreaptă, iar femeile pe partea stângă și din nou percheziționați.S-au confiscat toate lucrurile,în
afară de haine și doua rânduri de lenjerie de corp, două batiste, o pătură, ½ pâine de persoană
și o găleată de apă de vagon. Vagoanele au fost sigilate, închise cu lacăt și sărmă ghimpată și
trimise la drum până la Kosice unde au fost preluați de jandarmi maghiari și trimise la drum
până la destinația finală Auschiwitz, unde pe supraviețuitorii ghetoului bistrițean îi așteptau o
soartă mai crudă.
Guvernul maghiar încearcă să nege că evreii au fost deportați, adevărul este că am asistat la
cea mai rușinoasă și cea mai neomenoasă acțiune de deportare, care a întrecut în bestialitate și
metodele naziste germane.
În confruntarea cu tragicul, aproape cu imposibilul, populația evreiască din nord-vestul
Transilvaniei, condamnată cu premeditare și irevocabil la pieire sigură, ca orice ființă umană
care speră la viață, chiar și în aceste împrejurări tragice și unice din ultimele secole ale
Europei moderne a încercat și a căutat mijloace și căi de apărare pentru supraviețuire, în
diferite forme de acțiune si organizare.
Totalul populației evreiești care a aparținut și a provenit din teritoriul românesc ocupat de
ungaria în anul 1940 fără alte adaosuri de populație evreiască din afară, s-a ridicat, în jurul
datei de 1 mai 1944, la circa 156.285 locuitori evrei, care au căzut victimă holocaustului.

Bibliografie:
1.Ion Ardeleanu, Gh. Bodea, Mihai Fătu, Oliver Lustic, Mircea Mușat, Ludovic Vajda, Teroarea
hortysto-fascistă in nord-vestul României (sept. 1940- oct. 1944)
2.Vasile T. Ciubăncam, Maria I.Ganea, Ion V.Rauca, Drumul Holocaustului, Calvarul evreilor
din nord-vestul Transilvaniei sub ocupația Ungariei 5 IX 1940 – 25 X 1944, Ed. Ciubăncan,
Cluj- Napoca, 1955.

31
 HOLOCAUSTUL – O PAGINĂ NEAGRӐ DIN ISTORIA SECOLULUI XX

Profesor Cristea Mariana

Colegiul Tehnic “Miron Costin” Roman

Secolul al XX-lea a însemnat progrese remarcabile ale umanitӑţii pe plan ştiinţific,

cultural, ecomomic sau politic, dar în acelaşi timp a fost şi martor al unor tragedii greu de
explicat. Una dintre acestea a fost holocaustul, o patӑ neagrӑ în istoria acestui secol.
Termenul de holocaust este un cuvânt ebraic de origine greacӑ, care înseamnӑ sacrificiu
oferit divinitӑţii. În ultimii ani, înţelesul termenului de holocaust s-a lărgit. Potrivit Raportului
Comisiei Internaţionale de istorici, publicat în noiembrie, 2004, prin holocaust trebuie sӑ
înţelegem persecuţia sistematică sprijinitӑ de stat şi anihilarea evreilor europeni de cӑtre
Germania nazistӑ, precum şi de aliaţii şi colaboratorii sӑi din perioada 1933-1945. Din document
aflӑm cӑ au fost exterminate aproximativ 6 milioane de evrei, dar printre victimele nazismului s-
au numӑrat şi oameni de diferite etnii, opozanţi politici şi religioşi, simpli locuitori ori prizonieri
de rӑzboi din Polonia, Iugoslavia, U.R.S.S. Persecuţii şi arestӑri, în masӑ, au avut loc şi
împotriva persoanelor cu dizabilitӑţi mentale, homosexuali.
Cronologic, primul grup care a beneficiat de politica nazistӑ de exterminare, a fost cel al
handicapaţilor, pentru ei instituindu-se în anul 1939, ―programul de eutanisiere‖. Numai între
decembrie 1939 şi august 1940 au fost ucişi în secret, prin injecţii letale sau gazaţi în instituţii
medicale, între 50.000 – 60.000 de copii şi adulţi germani.
Politica de tip criminal a regimului nazist începe cu definiţia evreului şi a ―ţiganului‖,
continuӑ cu expropierea şi concentrarea în lagӑre, şi sfârşeşte cu exterminarea. La originea
acestei politici se aflӑ rasismul promovat de nazism, obsesia pentru ―spaţiu vital‖ necesar rasei
germane, ―superioare‖. Persecuţia sistematicӑ şi oficialӑ a evreilor a început în Germania, fiind
apoi extinsӑ în tertoriile anexate de aceasta: Austria, Cehia, şi cucerite din anul 1939 precum:
Polonia, Olanda, U.R.S.S. Persecuţii au existat asupra evreilor şi în statele aflate sub control
german ca: Franţa, Ungaria.
Programul antisemit nu era opera exclusivӑ a lui Hitler şi a acoliţilor lui. Teoriile
eugeniei şi ale darwinismului social se rӑspândiserӑ în mediile intelectuale germane încӑ din
secolul al XIX-lea, iar culpabilizarea evreilor pentru eşecul Reichului în primul rӑzboi mondial,
deşi nu se justifica faptic, era acceptatӑ. Încӑ din anul 1919, Hitler elabora o strategie pe care
ulterior avea sӑ o urmeze pas cu pas: ―un avertisment raţional trebuie sӑ înceapa cu eliminarea
evreilor prin legislaţie‖. Era ceea ce va decide Congresul nazist de la Nürenberg, din 1935, sub
forma ―Legii pentru protecţia sângelui şi rasei germane‖, prin care erau interzise relaţiile sexuale
între arieni şi nearieni, iar titlul de cetӑţean al Reichului era atribuit exclusiv persoanelor de
origine arianӑ. ―Noaptea de cristal‖ avea sӑ inaugureze ―expluzarea evreilor din corpul social‖.
În aceastӑ noapte 91 de evrei sunt ucişi, mii sunt rӑniţi, 191 de sinagogi cad pradӑ flӑcӑrilor,
7500 magazine sunt jefuite şi distruse, iar 30.000 de evrei sunt arestaţi şi trimişi în lagӑrele de
concentrare. Pentru ca nu cumva evreii sӑ scape vigilenţei autoritӑţilor şi sӑ ―infesteze‖
Germania, a început şi însemnarea acestora, la 17 august 1938, evreii au fost obligaţi sӑ adauge
la numele lor, prenumele de Sara sau Israel. La 5 octombrie paşapoartele evreilor au fost
ştampilate cu litera J (de la Jude, evreu in germanӑ). În timpul rӑzboiului, evreii au fost obligaţi

32
sӑ poarte steaua lui David, mai întâi in Polonia, din 1940, apoi şi în Germania din 19 septembrie
1941.
La 30 ianuarie 1939, Hitler în persoanӑ anunţa in faţa lumii soarta pe care o rezerva
totalitӑţii evreilor europeni: ―În ziua de azi, care poate va rӑmâne memorabilӑ nu numai pentru
germani, aş vrea sӑ adaug urmӑtoarele: în viaţa mea cu ocazia luptei pentru putere, am fost
adesea profet şi am fost adesea fӑcut ridicol, în primul rând de poporul evreu. Cred cӑ acest râs
rӑsunӑtor al evreilor germani le-a rӑmas între timp în gât. Azi vreau sӑ fiu din nou profet: dacӑ
evreimea internaţionalӑ va reuşi în Europa sau în altӑ parte sӑ precipite popoarele într-un rӑzboi
mondial, rezultatul nu va fi deloc o bolşevizare a Europei şi o victorie a iudaismului, ci
exterminarea rasei evreieşti în Europa.‖
Dupӑ declanşarea celui de-al doilea rӑzboi mondial au fost luate mӑsuri din ce în ce mai
dure împotriva evreilor. În zonele ocupate au fost create ghetouri, cartiere în care erau constrânşi
sӑ trӑiascӑ membrii comunitӑţii evreieşti în condiţii inumane. Ele însemnau adevӑrate centre de
exterminare. Într-o singurӑ camerӑ locuiau pânӑ la 25 de oameni. Nu exista încӑlzire; multe
dintre aceste camere nu aveau ferestre; igiena lӑsa de dorit. Deşi existau medici şi aşa-zisele
spitale, acestea nu aveau strictul necesar pentru a acorda vreun ajutor bolnavilor sau rӑniţilor.
Sӑrӑcia era atât de mare, încât se puteau vedea destul de des cadavre zӑcând în stradӑ, deoarece
familiile nu aveau cu ce sӑ-i îngroape.
Ultima fazӑ a suferinţei au fost lagӑrele de exterminare. În 1941, a fost luatӑ decizia aplicӑrii
―soluţiei finale‖, adicӑ a eliminӑrii tuturor evreilor din Europa dominatӑ de nazişti. Planul
acesteia a fost elaborat la Conferinţa de la Wansee, în 20 ianuarie 1942, de cӑtre conducӑtorii
gӑrzii naziste, în frunte cu Adolf Eichmann. Timp de 3 ani, în cele 6 lagӑre de exterminare care
au funcţionat în acest scop în Polonia (Chelmno, Belzec, Sobibor, Treblinka, Maidanek,
Auchwitz), dar şi în lagӑrele de concentrare şi-au pierdut viaţa prin gazare, împuşcare,
înfometare sau în urma experienţelor medicale inumane milioane de evrei, majoritatea cadavrelor
fiind apoi incinerate.
Cifrele oferite de statistici nu pot dezvӑlui singure imensa dramӑ umanӑ din spatele lor.
În Polonia, dintr-o comunitate evreiascӑ ce numӑra 3,3 milioane de oameni, în 1945 mai existau
300.000; în ţӑrile baltice au supravieţuit 25.000 din 250.000 de evrei; în Cehoslovacia au rӑmas
în viaţӑ 44.000 din 260.000
În România, mӑsurile antisemite au fost luate încӑ din timpul regimului de autoritate monarhicӑ a
lui Carol al II-lea. La 22 ianuarie 1938 sub guvernarea Goga-Cuza, prin legea nr. 169 era revizuit
statul de cetӑţean al evreilor, drept urmare mulţi dintre aceştia pierzându-şi nu numai drepturile
politice, ci şi drepturile de muncӑ şi proprietate.
În contextul cedӑrii Basarabiei şi Bucovinei s-au desfӑşurat acţiunile antisemite ale armatei
române, care au culminat cu evenimentele tragice de la Dorohoi din iulie 1940, unde, în
conflictul ce s-a produs în cimitirul din localitate cu prilejul funeraliilor unui soldat român şi
unui soldat evreu, au fost ucişi 10 soldaţi evrei.
Odatӑ cu preluarea puterii de cӑtre generalul Ion Antonescu, prigoana impotriva evreilor
a devenit politicӑ de stat. ―Ion Antonescu intenţiona să-i elimine pe evreii din România prin
deposedarea de proprietӑţi şi mijloace de trai, deportare şi, în cele din urmӑ, ucidere. Aceastӑ
schimbare era sprijinitӑ, sau cel putin acceptatӑ, de majoritatea elitei politice, culturale şi
religioase a ţӑrii.‖1
În lunile octombrie-decembrie ale anului 1940 erau adoptate decretele prin care evreii erau
expropriaţi de proprietӑţile rurale, forestiere şi transporturile pe râuri. Prin decretul adoptat

33
la 28 martie 1941 evreii erau expropriaţi de proprietӑţile urbane. În vremea rebeliunii legionare
au fost ucişi 121 de evrei, iar în anii 1941-1942 principalul obiectiv a fost ―curӑţirea terenului‖ în
Moldova, precum şi în Basarabia şi Bucovina. Prin pogromul de la Iaşi din 28-29 iunie 1941 era
inauguratӑ distrugerea fizicӑ a evreilor. La ordinul lui Ion Antonescu a fost organizatӑ o
adevӑratӑ vânӑtoare a evreilor la care au participat autoritӑţile române, soldaţi români şi germani,
jandarmi şi poliţişti precum şi civilii români. Un recensӑmânt efectuat de comunitatea evreiascӑ a
stabilit cӑ în ziua pogromului şi în cele doua ―trenuri ale morţii‖ în care au fost urcaţi cu forţa
evreii, au murit 14.850 de persoane.
Matatias Carp în lucrarea ― Cartea Neagra‖ fӑcea o reconstituire apropiatӑ de realitate, a
tregediei trӑitӑ de evreii din Iaşi în zilele de 29 şi 30 iunie 1941. ―Din toate cartierele curg
nesfârşitele convoaie de oameni chinuiţi, majoritatea bӑrbaţi, dar printre ei multe femei şi copii,
pӑrinţi alӑturi de copii, bunici alӑturi de nepoţi, soţii alӑturi de bӑrbaţi, unii îmbrӑcaţi, dar cu
hainele rӑvӑşite, alţii în pijamale de noapte, foarte mulţi desculţi, aproape toţi cu urmele
chinurilor din timpul nopţii, cu vânӑtӑi şi rӑni deschise, cu feţele murdare pe care şiroaiele de
sânge se îmbinӑ cu cele de lacrimi şi sudoare. Sfârşiţi de oboseală, ei sunt nevoiţi totuşi sӑ
meargӑ în pas cadenţat pentru ca aşa le ordonӑ bestiile, dar mai ales trebuie sӑ suporte calvarul
mâinilor permanent ţinute în sus, ameninţaţi cu moartea la orice şoaptӑ sau neascultare. Se
îmbrâncesc între ei, pentru ca fiecare cautӑ sӑ se strecoare cӑtre mijlocul rândurilor, cu nӑdejdea
cӑ acolo vor fi ceva mai feriţi de ciomegele, pietrele şi balele vulgului de pe margini, sӑlbӑticit
de urӑ şi extaziat de cruzimea spectacolului, care fӑrӑ intrerupere înjurӑ, scuipӑ şi loveşte. Aşa
trec mereu convoaiele evreieşti din Tӑtӑraşi, din Pӑcurari, din Sӑrӑrie, din Nicolina, de
pretutindeni, printre cadavrele aruncate pe strӑzi, prin faţa prӑvӑliilor devastate şi jefuite, şi
vaietele lor înӑbuşite se pierd în mijlocul vacarmului în care se amestecӑ urletele mulţimii şi
pocnetele împuşcӑturilor care nu mai contenesc, cu acordurile de vals difuzate de câteva
amplificatoare plimbate prin oraş, pe automobile nemţeşti…toate convoaiele au fost mânate spre
Chestura de poliţie. Imensa curte a acesteia v-a devein curând neîncӑpӑtoare pentru miile de
oameni înghesuiţi acolo.‖2 Dupӑ orele 15 începea masacrul cel mare. Dupӑ terminarea acestuia,
cei aproximativ 250.000 de evrei, supravieţuitori ai masacrului au fost duşi în gara din Iaşi. ―
Colonelul Mavrichi, delegatul Marelui Stat Major, în gara Iaşi, a acordat cele 50 vagoane cerute
de colonelul Captaru pentru cei circa 2 500 evrei câţi se presupunea la început cӑ vor fi expediaţi,
dar 12 din ele au fost refuzate, pe motiv cӑ erau vagoane pentru transportul vitelor, cu obloane de
aerisire, iar nu vagoane de marfӑ ce puteau fi închise complet.‖3
―Cartea Neagrӑ‖ a lui Matatias Carp ne mai informeazӑ despre numӑrul evreilor din cele
douӑ trenuri ale morţii. În primul tren au fosț urcaţi 2430 în 33 vagoane, acesta avea destinaţia
Târgu Frumos . În al doilea tren au fost urcaţi 1902 evrei, aceştia au fost înghesuiţi în 18
vagoane. În ambele trenuri încӑrcarea evreilor s-a fӑcut dezordonat astfel încât,‖ au fost vagoane
în care s-a putut rӑsufla, dar au fost şi altele în care s-a ajuns pânӑ la 150 de oameni, atât de
înghesuiţi încât atunci când a început sӑ sufle moartea, cadavrele rӑmâneau în picioare, lipite de
muribunzi si oamenii vii, tot în picioare. Chinurile celor expediaţi cu al doilea tren au fost de
duratӑ mai scurtӑ, dar mai înfiorӑtoare…Au fost vagoane în care murea la fiecare 2-3 minute câte
un om, iar cei rӑmaşi în viaţӑ nu mai aşteptau şi nici nu doreau altceva, decât sӑ le vinӑ rândul.
La capӑtul drumului, în unele vagoane, mai traiau 3-4 oameni , între 100 de cadavre.‖
Programul de deportӑri, cu toate consecinţele sale a fost inaugurat în iulie 1941, având
iniţial drept destinaţie teritorii de dincolo de Nistru şi de Bug, ulterior Transnistria, regiune
încredinţatӑ administraţiei româneşti. Aici s-au organizat 3 lagӑre de exterminare pe malul

34
Bugului: Bogdanovka, Domanovka, Akmechetka, şi alte câteva mai mici. Într-un spaţiu restrâns
şi neamenajat erau înghesuiţi 10.000 de evrei locali, 30.000 din Basarabia (majoritatea din
ghetoul de la Chişinӑu), 70.000 din Odessa, unde militarii români au ucis cel puţin 25.000 de
evrei, şi din judeţele din sudul Transnistriei.
Generalul Ion Antonescu este rӑspunzӑtor pentru moartea a peste 70.000 de evrei de la
Domanovka şi Bogdanovka, datoritӑ înfometӑrii acestora şi unor boli contagioase, precum
tifosul, malaria, tetanosul sau dezenteria. Alti zeci de mii de evrei pieriserӑ însӑ în timpul
marşurilor obositoare spre lagӑr sau fuseserӑ sub diverse pretexte ucisi, înainte de a ajunge la
destinaţie. Cert este ca din cei 150.000 de evrei adunaţi din Basarabia şi Bucovina, în vara anului
1941, au supravieţuit doar 47.000.
În vara anului 1942, Antonescu a fost de acord sӑ-i deporteze pe toţi evreii din România
în lagӑrul de exterminare de la Belzec, cu excepţia a 17.000 de persoane considerate
―folositoare‖ economiei naţionale sau beneficiind de privilegii speciale.
În anii care au urmat, autoritӑţile române au rezistat presiunilor germane constatându-se
situaţia paradoxalӑ cӑ pe mӑsurӑ ce sistemul de exterminare nazist devenea din ce în ce mai
cumplit, Antonescu îşi modifica atitudinea, repatriindu-i
selectiv pe evreii din Transnistria şi îmblânzind legislaţia antisemitӑ. Deportӑrile s-au încheiat
definitiv în lunile martie-aprilie 1943. Au putut supravieţui în aceste condiţii aproximativ
340.000 de evrei români; au murit însӑ, în teritoriile administrate de oficialitӑţile române între
280.000 şi 380.000 de evrei. Cei mai mulţi supravieţuitori au fost evreii din Vechiul Regat,
aproximativ 340.000 de persoane. Printre victimele mӑsurilor de deportare s-au numӑrat şi circa
25.000 de membri ai etniei rrome. Din 1942, atitudinea guvernului Antonescu s-a modificat în
România nefiind aplicatӑ ―soluţia finalӑ‖.
În Transilvania de Nord, cedatӑ Ungariei prin dictatul de la Viena (30 august 1940),
trӑiau 160.000 de evrei, care au fost supuşi mӑsurilor antisemite deja în vigoare în aceastӑ ţarӑ.
Dupӑ ocuparea Ungariei de cӑtre trupele germane la 19 martie 1944, naziştii şi autoritӑţile
maghiare au trecut la aplicarea soluţiei finale, numӑrul total al victimelor din Ardealul de Nord
ridicându-se la 135.000.
―Cercetarea istoricӑ meritӑ însӑ sӑ fie fӑcutӑ, dacӑ nu pe procente, pe cifre absolute. La
eliberarea României de sub tirania fascistӑ, au rӑmas în viaţӑ circa 300.000 de evrei între
graniţele ţӑrii şi alţi circa 68.000, în afara teritoriului naţional. Acesta e miracolul.
Elementele care au concurat la atingerea acestui rezultat, au fost multiple şi variate. Cele
mai de seamӑ ar fi urmӑtoarele:
1. România nu a fost o ţarӑ de ocupaţie militarӑ germanӑ.
2. Economia naţionalӑ româneascӑ, nu se putea dispensa de serviciile evreilor.
3. Caracterul şi temperamentul inegal al principalilor conducӑtori români a fost
susceptibil de şovӑieli şi influenţe.
4. Opinia publicӑ româneascӑ nu s-a adaptat decât sporadic şi temporar ideilor şi mai
ales metodelor fasciste.‖4
Documente diverse menţioneazӑ gesturi de solidaritate, cu atât mai preţioase cu cât
reprezentau un act de imens curaj, care au permis salvarea unor persoane sau a unor familii
întregi de evrei. Dupӑ rӑzboi, statul Israel a instituit titlul de ―drept între popoarele lumii‖, pentru
a-i cinsti pe cei care, fӑrӑ a cere nimic în schimb i-au ajutat pe evrei. Peste 16.000 de oameni din
întreaga lume au primit aceastӑ distincţie. Din România, au primit titlul, printre alţii, regina
Elena, dr. Traian Popovici, Viorica Agarici, presedinta filialei Crucii Roşii din Roman, preotul
Petre Gheorghe si alţii.

35
 Simon Wiesenthal în cartea sa, ―Asasinii printre noi‖ apӑrutӑ in noiembrie 1969 scria: ―Este de
datoria noastrӑ sӑ nu uitӑm. Dacӑ noi toţi am uita lucrurile acestea s-ar putea repeta din nou peste
douăzeci sau peste o sută de ani.

POGROMUL DE LA IAȘI. RECUPERAREA MEMORIEI UNEI TRAGEDII

COLECTIVE.
– RECENZIE –
prof. Ioana Alexandra Morar
Școala Gimnazială ”Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca

Lucrarea Pogromul de la Iași, scrisă de Radu Ioanid, îngrijită de Elisabeth Ungureanu și

prefațată de Alexandru Florian, a apărut în 2021 la Editura Institutului Național pentru Studierea
Holocaustului ‖Elie Wiesel‖ și la Polirom, Iași. Este o istorie ilustrată a celui mai cunoscut eveniment
din șirul asasinatelor antievreiești din România și surprinde din mai multe unghiuri complementare
întâmplările asociate masacrelor antisemite din iunie – iulie 1941, marcând 80 de ani de la acel
moment tragic. Volumul de 144 de pagini propune o narațiune cât mai completă prin informație și
sursele utilizate, aspect care reiese din bogăția notelor, a bibliografiei îngropate și a creditelor foto,
care se regăsesc la sfârșitul cărții.
De menționat ar fi faptul că textul este preluat din Radu Ioanid, Holocaustul în România, ediția
a III-a revăzută și adăugită, apărută la Polirom, în coeditare cu Editura Institutului Național pentru
Studierea Holocaustului ‖Elie Wiesel‖, apărută la Iași, în 201931. Astfel, înțelegem ab initio că această
lucrare se înscrie într-un efort colectiv de recuperare a memoriei pogromului și de publicare a celor
mai recente studii pe această temă, bazate pe cercetarea arhivelor, dar și pe redarea microistoriilor
parțiale a celor care au avut șansa supraviețuirii și puterea povestirii.
Structural, Pogromul de la Iași debutează cu o Prefață, semnată de Alexandru Florian la data
de 15 aprilie 2021, care explică menirea comemorativă a volumului și face o trecere în revistă a
modului de receptare a istoriei evreilor și a Holocaustului în România, a modului de înscriere a
pogromului din Iași în memoria colectivă. Această parte face legătura între trecutul antisemit,
precedent celui de-al doilea război mondial, și manifestările antievreiești, radicale și nesancționate ale
zilelor noastre, subliniind în același timp importanța publicării unor astfel de istorii: menținerea activă
a conștiinței civice în fața derapajelor dictatoriale sau extremiste și mesajul umanist ”a nu uita pentru
a nu se mai repeta”.
În secțiunea dedicată desfășurării evenimentelor, capitolul Pregătirile reliefează contextul
ideologic și propagandistic în care s-a desfășurat pogromul. Premisele asasinatelor antievreiești din
vara anului 1941 trebuie căutate în câteva zeci de ani de antisemitism și discriminare, în ideologii și
acțiuni de dinainte de anul 1900 chiar. Această parte aduce în atenție cifre, statistici, nume de partide
politice și reprezentanți ai lor, care au făcut din retorica îndreptată împotriva evreilor una dintre temele
lor predilecte. De fapt, în preajma masacrului de la Iași din vara anului 1941, în oraș se instalase o
adevărată psihoză, o zvonistică alimentată prin mai multe canale, cum că întreaga populație evreiască
a capitalei Moldovei s-ar afla în slujba Armatei Roșii, semnalizând aviației sovietice unde să-și arunce

31
Ioanid, Radu, Pogromul de la Iași, Polirom și Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului ‖Elie Wiesel‖, Iași, București,
2021, pg.15;
36
bombele. Aceste informații false au legitimat acțiuni ca obligativitatea purtării de către evrei a stelei
galbene, dar și emiterea ordinului de săpare a gropilor comune, cu două săptămâni înainte de pogrom.
În realitate, seria asasinatelor arbitrare împotriva locuitorilor israeliți a început în 27 iunie 1941, 29-30
fiind doar zilele de apogeu în oraș, după care până în 6 iulie tragedia exterminării a continuat în cele
două trenuri ale morții.
O parte semnificativă ocupă în acest volum Desfășurarea pogromului, capitol care surprinde o
gradație ascendentă în ceea ce privește violența manifestărilor și viteza exterminării evreilor, indiferent
de vârsta sau statutul lor social. Narațiunea istorică se îmbină cu pasaje extrase din declarații oficiale,
acte militare sau memorii ale supraviețuitorilor și urmărește escaladarea nivelului urii și transformarea
unor idei nocive în fapte criminale. Deși în istoriografia românească, ca și în memoria noastră
colectivă, s-a încercat o externalizare a vinei și plasarea responsabilității privind asasinarea a circa 13
000 de evrei pe umerii autorităților străine, aliate nouă în prima parte a războiului, datele istorice
demonstrează în mod evident că responsabili pentru genocidul din Iași au fost deopotrivă soldați
români și germani, dar și populația civilă românească. De la afișarea publică a unor mesaje
instigatoare la pogrom precum: ”Români! Cu fiecare jidan ucis ați ucis un comunist. A sosit momentul
răzbunării!”32, evenimentele au degenerat înspre jafuri, violențe, umilire publică, asasinat, aruncarea
corpurilor defuncte în apa Bahluiului și profanarea cadavrelor. Imaginile dramatice întipărite pentru
totdeauna în memoria supraviețuitorilor alternează cu figurile torționarilor de conjunctură, care au dat
frâu unor porniri genocidare. Printre cei care au ucis cu sânge rece, în stradă, fără teama unor represalii
profesori, avocați, ingineri, medici, farmaciști, industriași și bancheri evrei se numără, pe lângă cei în
uniformă, cizmari, căruțași, ceferiști, fabricanți de cazane și alte brute din rândul populației românești.
Nu îi putem uita totuși pe acei români, creștini, declarați ”drepți între popoare”, care încercând să îi
salvezi pe evrei au fost uciși ei înșiși. Emblematice pentru ideea de umanitate și pentru ceea ce ar fi
trebuit să constituie normalitatea gândurilor tuturor în acele momente sunt cuvintele unei țărănci, o
româncă, care la un moment dat în zilele acelea tulburi, și-a ridicat glasul spre polițiștii și jandarmii
care păzeau evreii spunând: ”Jidani, jidani, dar și ei sunt oameni, bre! Ce Dumnezeu v-a cășunat pe
bietele suflete?33”.
În Trenurile morții, sunt redate parcă scene din ecranizări celebre ale Holocaustului în vestul
Europei: evrei îngrămădiți în vagoane suprapopulate, cadavre fără număr depozitate în camioane în cel
mai josnic mod, nevoia disperată de oxigen și apă, incertitudinea următoarei clipe, transportul printre
cadavre și multă, multă mizerie. Drumul groazei și pentru unii, drumul morții, a reprezentat evacuarea
unor grupuri de 2500, respectiv 1900 de evrei din Iași în condiții greu de suportat, cu două trenuri ale
CFR-ului, în ziua de 30 iunie 1941. Desigur, unii dintre aceștia au continuat să moară în zilele
următoare, contribuind prin jertfa lor la teribila statistică.
Imaginile din cuprinsul lucrării se constituie într-o puternică mărturie a tragediei evreilor
ieșeni, iar portretele celor sacrificați sau a supraviețuitorilor reprezintă tributul colectivului care s-a
îngrijit de scrierea și apariția acestui volum, omagiul și dorința lor de a-i înscrie pe acești eroi fără voie
în patrimoniul sufletesc al cititorilor de istorie veridică.
Considerăm că obiectivul propus de Radu Ioanid prin scrierea acestei cărți, și anume acela de a
oferi o perspectivă de ansamblu asupra cercetărilor despre pogromul de la Iași a fost atins. În opinia
noastră, acest volum se va constitui într-o carte reper în ceea ce privește evenimentele tragice ale
anului 1941, desfășurate la Iași, ea fiind accesibilă publicului larg, și în același timp utilă istoricului
aflat în căutarea de dovezi, probe și mărturii credibile. Cartea poate fi considerată și un demers
inovator, datorită modului inedit de alternare a informației cu imaginea, pe fundalul unor mărturii
cutremurătoare, toate acestea împletindu-se firesc într-o narațiune istorică clară, precisă și elocventă.

32
Ibidem, pg.34;
33
Ibidem, pg.64
37
Bibliografie:
Radu Ioanid, Pogromul de la Iași, Iași și București, Polirom și Editura Institutului Național pentru
Studierea Holocaustului ‖Elie Wiesel‖, 2021;

DEZUMANIZAREA

Movilă Oana Maria

Școla Gimnazială Domnească Tg. Neamț

În momentul în care hotărăști să extermini un număr mare de oameni dintr-o populație,

obligatoriu trebuie să te gândești la reacția celorlalți. În cazul în care opozanții nu sunt foarte mulți, ei
pot fi (și au și fost) exterminați. Așa s-a procedat atât în Germania cât și în teritoriile
controlate/ocupate de naziști. Dar, pentru a evita o astfel de situație, majoritatea populației trebuie
transformată în complici, în martori indiferenți sau în co-autori. Deoarece evreii erau bine integrați în
societatea în care trăiau, statul totalitar, Reich-ul, nu și-a propus să obțină ca fiecare german să-și
masacreze vecinul evreu ci a urmărit încă de la începuturile nazismului să-i facă pe cât mai mulți
germani complici. Adolescenții trecuți prin Hitlerjugend nu au avut de ales iar în ceea ce privește
restul populației s-a urmărit transformarea ei în martori tăcuți sau în martori indiferenți. Așa s-a ajuns
la procesul de DEZUMANIZARE.
Acest proces poate fi împărțin în șapte etape:
1.DEFINIREA. Este neapărat necesară să se definească acel „altul‖ care trebuie neapărat exterminat.
Statul totalitar nazist nu poate tolera nici o derogare de la supremația și uniformitatea „rasei‖
superioare. Pentru nazism , ceea ce nu poate fi controlat este calificat ca „asocial‖(țiganii- nu sunt
sedentari; handicapații și alienații- nu sunt „rasă pură‖; homosexualii; martorii lui Iehova- căci refuză
jurământul, salutul hitlerist și serviciul militar; opozanții politici). Evreii erau transformați într-o
„problemă‖ la care trebuia să se găsească o „soluție finală‖.
2.RECENZAREA. Din punct de vedere ficic, în ciuda caricaturilor propagandei, evreul nu arată deloc
a evreu. Atunci, se punea întrebarea „cine este acel altul diferit care trebuie exterminat?‖ Așadar, s-a
trecut la depistare, localizarea cu nume și adresă a acelor persoane care trebuiau găsite la momentul
potrivit.
3. ÎNSEMNAREA. Trebuia să i se arate populației cine este evreu. Astfel, lumea știa de cine să se
pazească deoarece făcea parte din „rasa inferioară‖. De aici, a apărut obligația de a purta un semn
distinctiv (steaua lui David, o brasardă...).
4. RESTRICȚIILE ȘI SPOLIERILE. Aceasta se referă la proprietatea asupra unor bunuri sau
achiziționarea lor. „Arianizarea‖ intreprinderilor considerate evreiești a fost un proces de lungă durată,
mult mai ușor în cazul întreprinderilor mici decât a celor mari care puteau aduce consecințe nedorite
pe piața internațională. După izbucnirea războiului, confiscarea bunurilor s-a transformat în jaf.
Spolierea a fost atât imobiliară cât și financiară (evreilor li s-au tăiat pensiile și toate drepturile
sociale).
5.EXCLUDEREA. Excluși din serviciul public, evreilor li se interzic numeroase profesii (avocat,
doctor...), profesii care erau ocupate în mod tradițional în număr mare de aceștia. În același timp, sunt
opriți să frecventeze anumite locuri (mijloace de trasport, spații publice, anumite cartiere...) și li se
limitează la o oră pe zi accesul la magazine pentru a face aprovizionarea.
38
6.IZOLAREA SISTEMATICĂ. Evreii și celelate victime sunt extrase din sânul populației și sunt
internate în lagăre de diverse tipuri (demuncă/de concentrare).Deoarece numărul evreilor creștea prin
anexarea de noi teritorii iar lagărele aveau o capacitate limitată, izolarea s-a realizat prin înființarea
ghetourilor. Cantitățile de alimente repartizate ghetourilor erau insuficiente și epidemiile (în special
tifosul) au dus la procesul de „dispariție naturală‖.
7.EXTERMINAREA ÎN MASĂ. A fost declanșată sub diverse forme:
 Einsatzgruppen-în bună coordonare cu armata, executau în spatele frontului „operațiuni mobile
de masacrare‖ (evreii șicomisariipolitici au fost ținte principale). Erau alcătuite din rezerviști și
militari auxiliari.
 Suprimarea indivizilor în lagărele de concentrare prin muncă, înfometare, frig și maltratări.
Deși rata morții în ghetouri și lagăre era ridicată, se dovedea insuficientămai ales după înfrângerea de
pe frontul rusesc. În acest context au fost înființate lagărele alcăror obiectiv unic era eliminarea fizică:
Auschwitz-Birkenau, Chelmno, Lublin-Maidanek, Belzec, Sobibor și Treblinka. Pe măsură ce trupele
sovietice își continuau înaintarea, exterminarea finală s-a extins. Confruntațicu revolta prizonierilor,
naziștii au ras de pe fața pământului ghetoul de la Varșovia dar și unele lagăre de exterminare.
Existența acestor etape ilustrează caracterul sistematic, organizat al genocidului.

Bibliografie:
1. Hedi Fried, Pendulul vieții, Ed. Humanitas, București, 2011
2. Jean-Michel Lecomte, Predarea Holocaustului în secolul al XXI-lea, Fundația W. Filderman,
București, 2001

CERCETAREA COMUNITĂȚII EVREIEȘTI DIN ORAVIȚA - PRILEJ DE

ASUMARE A MULTIPERSPECTIVITĂȚII

Prof. Murășan-Givadă Maria

Școala Gimnazială ”Romul Ladea” Oravița

Societatea actuală este marcată de tehnologie și rafinament spiritual, în care elevii se află în
fața tuturor acestor stimuli și noutăți. Pentru a trăi în armonie, pentru a deveni adulți responsabili și
autonomi, capabili să facă față provocărilor vieții, dascălul poate implica elevii în activități
educaționale prin care ei să poată discerne binele, efectele deciziilor umane, schimbările produse în
societate, să priceapă clișeele, controversele, să recunoască stereotipiile și discriminările, să adopte o
atitudine de înțelegere, de toleranță, de acceptare a diversității lumii contemporane.
În plan educațional, problematica lumii contemporane a generat identificarea unor
‖răspunsuri‖, de tipul ‖noilor educații‖. Pentru a experimenta, percepe și respecta alteritatea, tinerii
sunt formați în spiritul educației interculturale34, un mijloc strategic pentru profesor de a sensibiliza
elevul și de a-l orienta spre respectarea diversității, a solidarității și a toleranței, principii pe care
disciplina istorie le formează conform documentelor oficiale reglatoare în vigoare. Înțelegerea
sensurilor termenilor istorici sau a conceptelor istorice, identificarea consecințelor generate de
acțiunile umane, privind terorismul, dezarmarea, războiul, agresiunea, revizionismul, iredentismul,
xenofobia, antisemitismul, rezolvarea pe cale nonviolentă a conflictelor, negocierea soluțiilor,
34
Sorina Paula Bolovan, Didactica istoriei. Noi orizonturi în predarea, învățarea și evaluarea istoriei prin metode active,
Presa Universitară Clijeană, Cluj-Napoca, 2007, p. 37.
39
încrederea, solidaritatea, receptivitatea, cooperarea fac obiectul educației pentru pace și pentru
dezarmare.
Așadar, în timpul orelor de istorie și prin activitățile extrașcolare cu tematică istorică, dascălul
de istorie formează elevilor mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naţionalism, de
formarea de stereotipii şi xenofobie și prin care să stimuleze asumarea multiculturalităţii şi
multiperspectivităţii. Un exemplu în acest sens este participarea copiilor la activități extracurriculare
prin care să redescopere istoria locală orăvițeană.
Revenind în plan local, prezentul Oraviței stă sub reconstrucția tradițiilor de multiculturalitate
și conviețuiri interetnice, idee exprimată ingenious într-un fragment al doamnei Smaranda Vultur:
‖Acest scurt excurs istoric este suficient pentru a anticipa că pluralitatea etnică, diversitatea
religioasă, stratificările sociale, unificarea teritorială și percepțiile identitare joacă un rol important
în reconstituirea, în diferite momente, a frontierelor interioare ale acestui mic oraș, situate mai întâi
la marginea Imperiului Austro-Ungar, apoi, după 1918, la marginea de sud-vest a a României... Un
nou discurs, al memoriei și un nou discurs istoriografic se construiesc sub ochii noștri, discursuri prin
care vocația multiculturală a Oraviței redevine parte integrantă a identității ei”35.
Prin redescoperirea istoriei locale, elevul își construiește o imagine mai clară asupra propriei
persoane, asupra familiei, asupra cartierului său, asupra instituțiilor locale, asupra mentalităților și
ideilor arealului în care trăiește. Tânărul percepe sensul holistic al devenirii umane, importanța fiecărei
comunități la conturarea istoriei regionale, naționale și la integrarea în spații de cultură mai vaste.
Cercetând elemente de istorie locală, elevul își construiește și regăsește identitatea proprie,
conștientizează locul și rolul său în societate.
O pagină de istorie locală se referă și la implicarea comunității orăvițene în demersurile politice
ale celui de-al doilea război mondial, în contextul extinderii legislației discriminatorii din învățământ,
evreii nefiind școlarizați. O altă caracteristică a regimului antonescian antisemit se referă la regimul
muncii obligatorii. În acest context, evreii din Caraş vor fi „concentraţi‖, începând cu octombrie 1940,
în Oraviţa (cei mai mulţi dintre „deportaţi‖ proveneau din Reşiţa, Caransebeş, Bocşa - Vasiova, Anina,
Caraşova etc., bunurile imobiliare fiind rechiziţionate în folosul armatei).
Mobilizaţii pentru munca forţată prestau, în Oraviţa, munci de folos obştesc: curăţenia drumurilor şi
spaţiilor din instituţii publice, a pieţei de bunuri agro-alimentare, prestau munci la popota unităţii
militare (îndeosebi femeile), participau la dezăpezirea oraşului, operaţii de deratizare şi reparaţii ale
sistemului de canalizare, munci forestiere la joagărele de la Lişava şi Ciclova; în anii 1942 si 1943, un
segment semnificativ din bărbaţii evrei din spaţiul de concentrare orăviţean au fost deplasaţi, sub
regim de jurisdicţie militară, la munci de săpare a tranşeelor în zona Prut şi Păuliş–Arad,
precum şi la repararea reţelei de cale ferată în zona Predeal 36. Se cuvine menţionat şi mecanicul de
locomotivă Mătăsăreanu, din Banat, care încetinea mersul trenului la cantonul 21 – Oraviţa, pentru ca
evreii să poată sări din tren sau pentru a putea fi aruncate din tren pachete pentru cei aflaţi în tabăra de
muncă de la Lisava37.

35
Smaranda Vultur, Orășele cu tradiție interculturală din Banat: Oravița, în Smaranda Vultur
(coord.), Banatul din memorie – studii de caz -, ed. Marineasa, Timișoara, 2008, p. 182-201.
36
Mihai Vișan, Statutul juridic al evreilor bănățeni în regimul dictaturii de război, în BANATICA
19/2009, p. 332.
37
Text preluat de pe
https://www.yadvashem.org/yv/pdfdrupal/en/report/romanian/1.11_Solidarity_and_Rescu_%20gina.p
df
40
 Această pagină de istorie locală rămâne vie în memoria comunității orăvițene. Cu prilejul
zilelor cu semnificație istorică, 9 octombrie sau 27 ianuarie, le ofer elevilor un prilej de a discuta și
analiza contextul istoric, legislația antisemită, soarta evreilor supuși muncii obligatorii, încălcarea
drepturilor umane, îi provoc la gândire critică, deschisă, reflexivă și independentă, le pot dezvolta
valori și atitudini, comportamente și sentimente de demnitate, respect, adevăr, empatie, integritate,
cultivarea sensibilității și a expresivității. Comemorarea victimelor Holocaustului este o datorie
morală, un prilej de a descoperi elemente de continuitate și schimbare în evoluția sistemului de valori,
de a promova valorile umane. Studierea acestui fragment de istorie locală prin mijloace nonformale
oferă posibilități de aplicare a competențelor școlare formate interdisciplinar. Investigarea trecutului
orașului, date, personalități, evenimente, realizări, eșecuri contribuie la identificarea elevului cu
comunitatea din care face parte, cu modelarea sentimentului de mândrie ca apartenență la un spațiu de
cultură și civilizație, la un sistem de valori culturale construite în timp.

Activitățile extrașcolare și extracurriculare pe tema Holocaustului confruntă elevii cu dilemele

actuale locale, precum deteriorarea clădirilor istorice, lipsa interesului pentru reabilitarea cimitirului
evreiesc, revigorarea greoaie a turismului local, inițierea unor sporadice evenimente culturale.
Consider că o abordare extracurriculară și extrașcolară integrată, transdisciplinară pe tema istoriei
locale a comunității evreiești oferă educabililor potențiale alternative de implicare și soluționare a
problemelor comunitare locale, apelând la educația pentru schimbare, educația pentru cetățenie,
educația pentru drepturile omului, educația pentru dezvoltare durabilă. În acest context, activitățile de
comemorare a victimelor Holocaustului formează noi deprinderi și aptitudini, capacități de acțiune,
analiză, investigare, percepție, abilități de viață, de comunicare, de relaționare, de integrare socială,
inteligența emoțională, aspecte multiple ale personalității lor.

Bibliografie:

Bolovan Sorina Paula, Didactica istoriei. Noi orizonturi în predarea, învățarea și evaluarea istoriei
prin metode active, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007;,
Vișan Mihai, Statutul juridic al evreilor bănățeni în regimul dictaturii de război, în BANATICA
19/2009,
Vultur Smaranda, Orășele cu tradiție interculturală din Banat: Oravița, în Smaranda Vultur (coord.),
Banatul din memorie – studii de caz -, ed. Marineasa, Timișoara, 2008.

https://www.yadvashem.org/yv/pdfdrupal/en/report/romanian/1.11_Solidarity_and_Rescu_%20gina.p
df

41
 SOARTA COMUNITĂȚII EVREIEȘTI DIN CLUJ

Prof. Popa Ionuț-Alexandru

Liceul Teoretic „Elf”, Cluj-Napoca

Istoria comunității evreiești din Cluj-Napoca reprezintă o temă interesantă în contextul istoriei
Transilvaniei, de asemenea particulară în cadrul istorie naționale. În „orașul comorilor‖
(Cluj/Kolozsvár), evrei au dezvoltat o întreagă rețea, dezvoltând instituții în toate sectoarele vieții
omenești: economic, religios, financiar, social sau caritabil.
În perioada interbelică, istoria evreilor este strâns legată de istoria națională, iar la finalul
anului 1927, sinagogice din orașe precum: Oradea, Cluj, Huedin au fost devastate de către
aderenți/reprezentanți ai extremelor politice38. Situația s-a generalizat odată cu ascensiunea regimurilor
totalitare de extremă dreapta în Europa. Concomitent cu instaurarea regimurilor politice în statele
satelit ale Germaniei naziste, România condusă din 1937 de un guvernul național creștin a elaborat o
serie de legi antirasiale care limitau sau interziceau o serie de drepturi fundamentale39.
Anihilarea evreilor a început odată cu trecerea Clujului sub stăpânirea hortistă și din vara
anului 1941 autoritățile maghiare au trecut la deportarea a sute de evrei spre centre de concentrare,
spre exemplu Kamenets-Podolskii (Ukraina), iar de acolo era utilizați la diverse munci sau trimiși pe
front40.
Începând cu 3 mai 1944, autoritățile maghiare (poliția și jandarmeria) au concentrat
comunitatea evreiască într-un ghetou lângă fabrica de cărămidă din zona Iris a Clujului. Arestarea
acestora a început cu orele 05:00 dimineața, fiind transportați către gheto cu mașini de gunoi și
camioane. La numai o săptămână după începerea deportării, rapoartele presei indicau circa 12 000 de
evrei, iar la 16 mai, numărul acestora a crescut la peste 14 000 ajungând la circa 18 00041.
Spre sfârșitul lunii, majoritatea au fost deportați către Auschwitz, în 6 transporturi dintre care 4
în zilele de 25, 27, 29, 31 mai, iar următoarele 2 în zilele de 5 și 7 iunie. Fiecare transport era
identificabil unui număr: 3130, 3417, 3270, 3100, 1784, 1447. Majoritatea au fost trimiși direct în
camerele de gazare, doar 10 % au supraviețuit Holocaustului42.
După război, un număr mic de evrei supraviețuitori s-au reîntors la Cluj. Conform
recensământului din 1947,comitatea evreiască s-a diminuat considerabil, numărul acestora reducându-
se 6500, iar mulți dintre ei nu s-au putut reintegra în viața socială a orașului, emigrând în Israel sau
țările vestice.
Bibliografie
 Gidó Attila, Două decenii. Evreii din Cluj în perioada interbelică, Editura Institutului pentru
studierea problemelor minorităților naționale, Cluj-Napoca, 2014.

38
Attila Gidó, Două decenii. Evreii din Cluj în perioada interbelică, Editura Institutului pentru studierea problemelor
minorităților naționale, Cluj-Napoca, 2014, pp. 142-148.
39
Radu Ioanid, Sabia arhanghelului Mihail. Ideologia fascistă în România, Editura Diogene, București, 1994, pp. 69-70.
40
Zoltán Tibori Szabó, Frontiera dintre viață și moarte. Refugiul și salvarea evreilor la granița româno-maghiară (1940-
1944), Editura Compania, București, 2005, p. 115.
41
Dániel Löwy, From the calvary to the tragedy. The Jewish history of Kolozsvár, Editura Koinóna Kiadó, Cluj, 2005, p.
181-182.
42
Idem, Din prima linia a culturii în curtea fabricii de cărămidă din zona Iris, în Antonio Faur (coord.), Evrei în lagăre și
ghetoruri dinEuropa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Editura Academiei Române. Centrul de Studii
Transilvane, Cluj-Napoca, 2015, p. 133.
42
  Ioanid Radu, Sabia arhanghelului Mihail. Ideologia fascistă în România, Editura Diogene,
București, 1994.
 Löwy Dániel, From the calvary to the tragedy. The Jewish history of Kolozsvár, Editura
Koinóna Kiadó, Cluj, 2005.
 Idem, Din prima linia a culturii în curtea fabricii de cărămidă din zona Iris, în Antonio Faur
(coord.), Evrei în lagăre și ghetoruri dinEuropa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,
Editura Academiei Române. Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2015.
 Szabó Zoltán Tibori, Frontiera dintre viață și moarte. Refugiul și salvarea evreilor la granița
româno-maghiară (1940-1944), Editura Compania, București, 2005.

PREDAREA HOLOCAUSTULUI
FIȘE DE LUCRU

Prof. Prisacariu Elena Mihaela

Colegiul Tehnic ,,Dimitrie Ghika” Comănești

Fişă de lucru nr. 1

Studiaţi textele de mai jos:

a. ,,Punctul nostru de plecare nu este individul: Nu împărtășim viziunea că trebuie să-i
hrănim pe cei flămânzi, să dăm apă celor însetați sau să-i îmbrăcăm pe cei dezbrăcați...
Obiectivele noastre sunt altele: Trebuie să avem un popor sănătos pentru a triumfa în
lume.‖ (Joseph Goebbels, 1937)
Holocaust Remembrance Network

b. „Odată ce voi fi la putere, prima și cea mai importantă treabă a mea va fi anihilarea
evreilor. Imediat ce voi avea puterea să fac asta, am să construiesc rânduri de
spânzurători... Apoi evreii vor fi spânzurați fără discriminare, și vor fi lăsați acolo până
încep să se împută; vor rămâne spânzurați acolo atâta timp cât permit principiile igienei.
Imediat ce sunt dezlegați, vor fi agățați următoarea tranșă de evrei, și tot așa, până când și
ultimul evreu din München va fi exterminat. Până când toată Germania va fi curățată de
evrei.‖
Adolf Hitler
( Hitler and the Final Solution. Berkeley: University of California Press. 1984. p. 17)

c. „O națiune care se respectă nu poate, pe o scară acceptată până acum, să-și lase activitățile
cele mai importante în mâinile unor oameni de origine rasială străină … A permite
prezența a unui procentaj prea mare de oameni de origine străină, în raport cu procentajul
lor din populație poate fi interpretat ca o acceptare a superiorității altor rase, ceva ce
trebuie în mod cert respins.‖
(Friedländer, Saul Nazi Germany and the Jews Volume 1: The Years of Persecution, 1933–1939)
Cerinte :

43
 • În ce constă teoria nazistă a rasismului?
• Care sunt ideile propagate de către ea
Fişă de lucru nr. 2

Citiţi textul de mai jos:

„În iunie 1942 am primit ordin să mă ocup de construirea unor instalaţii de exterminare la
Auschwitz. În acest guvernământ existau deja pe atunci alte trei lagăre de exterminare: la Belzec,
Treblinka, Volzec‖. (...) Cred că acolo ( la Auschwitz) au fost exterminate prin gazare şi ardere cel
puţin 2 500 000 de victime; cel puţin 500 000 de oameni au pierit de pe urma foametei şi a bolilor.
Aşadar, cifra celor morţi ajunge la aproximativ trei milioane, adică 70-80 %din numărul total al celor
deportaţi la Auschwitz (...) „ Soluţia finală‖ a problemei evreieşti însemna exterminarea tuturor
evreilor din Europa.
( Mărturia lui Rudolf Hỏss, comandantul lagărului de la Auschwitz )

Sarcină de lucru:
Identificaţi din text informaţiile care demonstrează caracterul oficial, masiv şi organizat al
politicii de exterminare practicate de regimul nazist

Fişă de lucru nr. 3

Decret- lege privind statutul militar al evreilor :

„ Art. 1. Evreii, indiferent de categoria din care fac parte, sunt excluşi de la serviciul militar.
Ei sunt obligaţi a plăti taxele militare statornicite prin legi, cum şi de a presta munci în interes
obşesc potrivit nevoilor statului...
Art. 2. Sunt obligaţi, de asemenea, taxe militare şi evreii care, din cauza condiţiilor fizice, ar fi găsiţi
improprii pentru serviciul militar:
( Monitorul Oficial, 5 decembrie 1940 )

Decret – lege privind evreii deportaţi :

„ Art. 1. Evreii de ambele sexe, de la 15 ani în sus, trimişi în Transnistria, vor fi pedepsiţi cu moartea,
dacă se vor întoarce în ţară în mod fraudulos
Art. 2. Oricine va înlesni evreilor să se întoarcă în mod fraudulos în ţară va fi pedepsit cu muncă
silnică de la 5 la 25 ani‖
(Monitorul Oficial ,22 decembrie 1942)
Cerințe:
1. Care sunt măsurile luate de regimul antonescian contra evreilor?
2. Identificați deosebirile dintre cele două documente.

44
 PROIECT EDUCAȚIONAL: „SPUNE NU DISCRIMINĂRII! IN MEMORIAM,
HOLOCAUST”

Prof. Prisacariu Florica

Liceul Teoretic Peciu Nou

ARGUMENT:
În ziua de 9 octombrie omagiem, an de an, memoria victimelor Holocaustului din România.
Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor
din Bucovina în Transnistria. Momentul comemorării victimelor Holocaustului din România este unul
de reflecție asupra episoadelor întunecate din istoria națională, de învățare din lecțiile trecutului pentru
ca aceste tragedii să nu se repete niciodată. În această zi, diverse ceremonii au loc în toată țara, pentru
a comemora evreii și rromii care au murit în Holocaust. Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în
această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Bucovina revenise sub
administrația României conduse de Ion Antonescu în luna iunie a aceluiași an.
Prima Zi Națională de Comemorare a Holocaustului a fost ținută în 2004.
Holocaustul în România denumește prigoana și exterminarea evreilor în teritoriile controlate de
statul român în anii 1937-1944, adică de la primele legi anti-evreiești ale guvernului Goga-Cuza și
până la lovitura de stat din 23 august 1944. Potrivit istoricului Raul Hilberg, includerea soartei evreilor
din teritorii foste românești înainte de 1940, dar care nu se aflau sub control românesc în momentul
faptelor, constitue o definiție eronată a Holocaustului în România. Mai precis aceasta privește evreii
care, indiferent de cetățenia lor, au fost fie persecutați sau uciși de agenți ai statului român (sau de
particulari precum Legionarii) în teritoriile controlate de acest stat la momentul faptelor (inclusiv și
mai ales Transnistria), fie predați Germaniei naziste (cazul evreilor de cetățenie germană din România
și celor de cetățenie sovietică care fugeau de Einsatzgrupe trecând Bugul spre Transnistria).
Este deci datoria noastră, a tuturor, să nu contenim a spune tinerilor adevărul despre istorie deoarece,
așa cum spunea G. Santayana: ―Cei care uită trecutul sunt condamnati să îl repete‖.
PROGRAM DE ACTIVITATE: Comemorarea Holocaustului
Activitate : „HOLOCAUSTUL ÎN ROMÂNIA”
Locul desfăşurării: Liceul Teoretic com. Peciu Nou - Cabinetul de istorie
Grup ţintă: elevii claselor VIII-X
ORGANIZATORI:
 Prof. Prisacariu Florica

OBIECTIVE:
- Proiectul are menirea de a încuraja tinerii să contribuie activ la integrarea europeană, la
consolidarea valorilor fundamentale – drepturile omului, lupta împotriva rsismului şi a
xenofobiei, solidaritatea umană, la recunoaşterea educaţiei nonformale şi la întărirea cooperării
între toţi oamenii active în domeniultineretului.
- Proiectul dezvoltă responsabilitatea personal a tinerilor, iniţiativa, grija faţă de ceilalţi,
implicarea cetăţenească activă la nivel local, naţional şi European la un grad superior.
- Elaborarea proiectului ajută la înţelegera realităţii curente şi la asumarea de responsabilităţi în
comunitate.
ACTIVITĂŢI:
- Identificarea şi obţinerea de informaţii pe tema dată;
45
 - Stabilirea echipelor de lucru şi a responsabilităţilor;
- Prezentarea proiectului;
- Evaluarea proiectului;
- Organizarea unei expoziții pe holul liceului;
- Publicarea activităăţilor desfăşurate în revista şcolii.
CONȚINUTUL PROIECTULUI:
Nr.crt. Activitatea Locul desfășurării Data Responsabil
1 Semnificația zilei sala de clasă 08 octombrie prof. Prisacariu Florica
2 Pregătirea materialelor sala de clasă 04- 07 prof. Prisacariu Florica
necesare desfășurării octombrie
activității (ppt, referate,
comunicări, postere)
3. Desfășurarea activității sala CDI a liceului, 11 octombrie prof. Prisacariu Florica
cabinetul de istorie.

REZULTATE AŞTEPTATE:
 În rândul elevilor:
 Stimularea muncii în echipă, iniţiativa şi creativitatea;
 Formarea unei conştiinţe de cetăţeni europeni responsabili;
 Creşterea gradului de informare a elevilor de gimnaziu privitor la problematica Holocaustului;
 Accentuarea sentimentelor elevilor, de condamnare a Holocaustului.
POZE DE LA DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:

46
Bibliografie:
1. Frankl E. Viktor, Omul în căutarea sensului vieții, Editura Vellant, 2018.
2. Frank, Anne, Jurnalul Annei Frank, București, Editura Humanitas, 2011.
3. Defonseca, Misha, Printre lupi, București, Editura Rao, 2007.

47
 HOLOCAUSTUL - ÎN RETROSPECTIVA ISTORIEI
Prof. Rusu Anca Elena
Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău

Holocaust are etimologie greacă: din ―holo‖ (întreg) şi ―kaustos‖ (ars). În Antichitate termenul
de ―holocaust‖ desemna un ritual religios în cadul căruia un animal sacrificat era ars în întregime ca şi
jertfă adusă zeilor. În zilele noastre termenul desemnează uciderea (prin ardere) a unui foarte mare
număr de oameni. Cuvântul este folosit mai ales în legătură cu exterminarea aproape în totalitate a
evreilor din Europa de către Germania nazistă.
Holocaustul a fost unul dintre cele mai groaznice genociduri din istorie. Un genocid similar a
fost cel al armenilor omorâţi de turci sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk, "părintele"
Republicii Turcia. Autorii Holocaustului au creat metodic mijloacele de a aduna şi de a omorî
milioane de oameni.
Evreii nu au fost singurele victime ale naziştilor în timpul celui de-al doilea război mondial.
Naziştii au încarcerat şi omorât şi oameni care, pe motive ideologice, se împotriveau regimului
naţional-socialist; romi; germani cu handicap mental şi fizic; soldaţi slavi capturaţi în război, dizidenţi
religioşi (Martorii lui Iehova etc.).
Timp de secole, creştinii din Europa au avut o atitudine discriminatoare faţă de evrei. Biserica
şi anumite guvernări au adoptat măsuri legislative care prevedeau interdicţii pentru evrei, ca să nu
poată desfăşura anumite activităţi sau să exercite anumite profesii, îi obligau să locuiască numai în
anumite zone, îi împiedicau să urmeze studii universitare sau chiar îi expulzau de pe teritoriul
anumitor state.
Pe la jumătatea secolului al XIX-lea în Europa a apărut o nouă teorie: cea a rasei. Potrivit
acestei teorii, omenirea era împărţită în rase "superioare" şi rase "inferioare". După părerea adepţilor
acestei teorii, evreii ar fi reprezentat o rasă subumană şi totodată ar fi constituit o ameninţare mortală
la adresa "purităţii" raselor "superioare".
Când regimul nazist a ajuns la putere a trecut imediat la adoptarea unor masuri antisemite
sistematice. Unul din primele decrete defineau noţiunea evreu. Crucială în această determinare era
religia bunicilor. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era considerat automat ca fiind evreu,
indiferent dacă persoana respectivă făcea sau nu parte din comunitatea evreiască. Cei care aveau doar
doi bunici evrei, cunoscuţi ca "evrei pe jumătate", erau consideraţi evrei numai dacă erau de
confesiune iudaică sau erau căsătoriţi cu un evreu. Ceilalţi "evrei pe jumătate", precum şi persoanele
care aveau numai un bunic evreu erau clasificaţi ca Mischlinge ("metişi"). Evreii şi "metişii" erau
"non-arieni", în contrast cu germanii zişi "puri", supranumiţi "arieni". În doctrina nazistă sublinierea
descendenţei era privită ca o afirmare a rasei, dar scopul principal al acestor clasificări era delimitarea
clară a celor împotriva cărora acţionau legile şi directivele discriminatorii.
La 15 septembrie 1935, Reichstagul s-a întrunit la Nürnberg şi a adoptat două legi, cunoscute
ca "Legile de la Nürnberg". Prima, „Legea cetăţeniei Reichului”, prevedea că numai persoanele "cu
sânge german" puteau deţine cetăţenia germană, ceea ce însemna că evreii nu mai puteau fi cetăţeni ai
ţării. Cea de-a doua, „Legea pentru protecţia sângelui german şi a onoarei germane”, formaliza
barierele între evrei şi germani, interzicând căsătoria şi relaţiile sexuale între evrei şi "arieni". Astfel,
naziştii i-au lipsit pe evreii germani de drepturi civile şi i-au exclus efectiv din viaţa socială şi
culturală. Politica nazistă a avut apoi în vedere exproprierea evreilor, în intenţia de a-i forţa pe evrei să
părăsească Germania.

48
 În 1938, evreilor li s-a interzis să profeseze ca medici şi avocaţi şi au fost obligaţi să-şi
înregistreze proprietăţile, ca măsură preliminară a confiscării şi "arianizării", respectiv a vânzării
forţate către germani. Evreii erau siliţi să accepte de la cumpărătorii "arieni" preţuri cee reprezentau
doar o parte din valoarea reală a proprietăţilor.
Până în 1938, două treimi din evrei părăsiseră Germania şi 60% din rămaşi îşi pierduseră
proprietăţile. Acţiunile antisemite naziste au culminat cu pogromul din Noaptea de cristal (în
germană: Kristallnacht), care s-a desfăşurat pe tot teritoriul Germaniei şi Austriei în noaptea de 9
noiembrie 1938. Pretextul pogromului a fost asasinarea secretarului de legaţie Ernst von Rath al
reprezentanţei diplomatice germane în Franţa de către tânărul (17 ani) evreu polonez Herschel
Grynszpan (Grünspan). În acea noapte, bande de nazişti, mai cu seamă subunităţi SA ("batalioanele de
asalt"), au ucis 90 de evrei, au bătut alte câteva sute, au demolat 76 de sinagogi, au incendiat alte 191
şi au distrus şi vandalizat mii de magazine şi birouri de afaceri deţinute de evrei. Autorităţile au arestat
30.000 de evrei pe care i-au trimis în lagăre de concentrare unde au fost supuşi unui tratament inuman.
La o întrunire organizată la două zile după pogrom, liderii nazişti au decis ca evreii din Germania să
suporte costurile distrugerilor, indiferent de acoperirea pe care o aveau prin asigurări.
Până în septembrie 1941 evreii din Germania au fost forţaţi să poarte insigne sau banderole
marcate cu o stea galbenă – „steaua lui David‖. În lunile următoare naziştii au început deportarea
tuturor evreilor din Europa ocupată către est (Polonia şi vestul URSS-ului) pentru a-i extermina. Între
timp, în Germania fusese dus la îndeplinire programul de exterminare a persoanelor cu handicap
mental sau cu handicap fizic sever.
În aşa-numitul program de eutanasiere, care a început în toamna anului 1939, medici nazişti au
ucis germani cu handicap mental sau fizic. Zeci de mii au fost omorâţi, majoritatea prin administrarea
monoxidului de carbon. Mulţi alţii au fost ucişi în dube de gazare. în august 1941, Hitler a ordonat
încetarea programului de eutanasiere, întrucât producea nelinişte în populaţia germană. Experienţa
acumulată a fost folosită pentru soluţia finală, numele sub care a rămas cunoscut programul de ucidere
a evreilor din Europa ocupată de nazişti.
Lagărele echipare cu facilităţi pentru gazarea oamenilor au fost construite pe teritoriul Poloniei
ocupate. Odată ce şi-au perfecţionat tehnicile de gazare, naziştii au decis deportarea tuturor evreilor
din Europa ocupată pentru a fi ucişi în est. Ţările din care evreii erau deportaţi includeau ţări sub
ocupaţie germană: Norvegia, Franţa, Olanda, Belgia, Luxemburg, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia,
Grecia, ca şi ţări aliate Germaniei: Italia şi Ungaria.
În diverse ţări europene, echipe SS erau trimise să conducă adunarea şi deportarea evreilor cu
trenul spre centrele de execuţie şi lagărele de concentrare din Polonia. Aceste operaţiuni erau
supravegheate de Adolf Eichmann, căruia i se încredinţase aducerea la îndeplinire şi coordonarea
soluţiei finale. Sarcina lor a fost îndeplinită pe etape: mai întâi au fost adunaţi membrii sărăci ai
comunităţii evreieşti, apoi evreii străini şi refugiaţii şi, la sfârşit, ceilalţi membri ai comunităţii
evreilor. Unii evrei din vestul Europei au fost transportaţi mai întâi în ghetourile din est, iar abia apoi
în lagărele de concentrare. Alţii au fost trimişi direct în centrele de exterminare.
Transportarea victimelor către lagăre se făcea în general cu trenul, poliţia trebuind să plătească
căilor ferate germane câte un bilet de pasager la clasa a treia pentru fiecare deportat. Când într-un tren
se încărcau 1000 de persoane, era permisă achitarea unei taxe de grupla jumătatea tarifului normal.
Trenurile, alcătuite din vagoane de marfă, se deplasau încet cu un orar special către destinaţia lor.
Adesea cei bolnavi şi bătrâni mureau pe drum.
49
 Punctele de sosire din Polonia erau Kulmhof (Chelmo), Belźec, Sobibór, Treblinka, Majdanek
(Lublin) şi Auschwitz (Oświecim). Klumhof, era aprovizionat cu gaz, aici având să moară 150.000 de
oameni. Belźec avea camere de gazare cu monoxid de carbon în care au fost omorâţi circa 600.000 de
evrei. La Sobibór au murit 250.000 de oameni, iar la Treblinka între 700.000 şi 800.000. la Majdanek
circa 50.000 au fost gazaţi sau împuşcaţi; la Auschwitz numărul morţilor a depăşit un milion.

Auschwitz (anexă), în apropiere de Cracovia, era cel mai mare lagăr de concentrare. Spre
deosebire de celelalte, aici se folosea acidul cianhidric (Cyclon-B) pentru gazări, având un efect mult
mai rapid. Victimele de la Auschwitz veneau din toată Europa: Norvegia, Franţa, Ţările de Jos, Italia,
Germania, Cehoslovacia, Ungaria, polonia, Iugoslavia şi Grecia. Mare parte din deţinuţi era folosiţi la
munca în industrie; unii au fost supuşi unor experimente medicale, în special sterilizărilor. Deşi numai
evreii şi ţiganii erau gazaţi regulat, alte câteva sute de mii de deţinuţi de la Auschwitz au murit din
cauza în fometării, a bolilor sau prin împuşcare. Pentru a şterge urmele crimelor din cele 4 camere de
gazare, au fost construite crematorii uriaşe în care cadavrele să poată fii incinerate.
Până la sfărşitul războiului au fost construite 22 de lagăre de concentrare, în care au fost închişi
între 7 şi 8 milioane de oameni, în marea lor majoritate evrei.
La sfărşitul războiului milioane de evrei, slavi, ţigani, homosexuali, martori ai lui Jehova şi alte
categorii considerate ţinte ale naziştilor muriseră în Holocaust. Numărul evreilor morţi depăşea 5
milioane: circa 3 milioane în lagăre, 1,4 milioane în execuţii prin împuşcare şi peste 600.000 în
ghetouri. Unele estimări depăşesc chiar suma de 6 milioane.
Un rezultat neprevăzut al luptei antisemite din Europa a fost înfiinţarea unui stat evreu.
Holocaustul a adâncit dorinţa supravieţuitorilor şi a zioniştilor (naţionaliştii evrei) de a stabili Palestina
ca stat capabil să apere toţi evreii rămaşi în lume. S-au execritat presiuni asupra Aliaţilor pentru a se
înfiinţa aici un refugiu permanent pentru evreii supravieţuitori. Înfiinţarea Israelului la trei ani după
înfrângerea Germaniei a fost astfel un efect întârziat al Holocaustului.

50
 ANEXĂ

„Arbeit macht frei!‖ – Munca te eliberează!

Bibliografie :
1. Ternon, Yves; "Statul criminal. Genocidurile secolului XX", editura Institutul European, colectia
CIVITAS, Iasi, 2002
2. Raphael Lemkin, Axis Rule in Occupied Europe, Washington DC, Carnegie Endowment for World
Peace, 1944
3. Hilberg, Raul; "Exterminarea Evreilor din Europa", volumul I, editura Hasefer, Bucuresti, 1997,
4. Albert S. Lidemann ; Richard S. Levy , Atisemitism : A History, Oxford, 2010,
5. Barber , Nathan; "Istoria Europei", editura Curtea Veche, Bucuresti, 2012.

51
 TRAGEDIILE HOLOCAUSTULUI ÎN VIZIUNEA COPIILOR

PROF. SIMIOANCA SIMONA

Liceul cu Program Sportiv Bistrița

Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu
rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.
Declarația Universală a Drepturilor Omului

Speranța noastră Europa trebuie dezvoltată ca o comunitate politică bazată pe un sistem de

valori bine definit și care oferă viziunea unui continent unit și fără conflicte în care rolul primordial să-
l dețină toleranța. Multe generații trecute au visat la o astfel de Europă iar noi, astăzi suntem datori să
îndeplinim acest vis spunând nu antisemitismului, da toleranței-păcii-democrației.
Nu consider că este un curaj să vorbești despre cele mai mari crime ale umanității. Cred că
trebuie să ai mult curaj ca să le treci cu vederea. – afirma doctorul în istorie Sergiu Musteață vorbind
despre Holocaustul din România și Transnistria.
Termenul Holocaust este utilizat pentru a desemna exterminarea de către Germania nazistă și
aliații săi a unui număr de aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, din Europa.Genocidul
organizat împotriva evreilor a făcut ca, la sfârșitul războiului, să nu mai existe în Europa decât o
treime din ansamblul populației evreiești antebelice, dintre cei uciși un sfert fiind copii. În limba
ebraică, Holocaustului (holos=complet, kaustos=ars) îi corespunde cuvântul SHOAH=catrastofă, a
cărui semnificație indică distrugerea deliberată a poporului evreu. La originea acestei politici se afla
rasismul promovat de nazism și, în baza acestuia, obsesia pentru spațiul vital-Lebensraum necesar
rasei superioare germane. Persecuția sistematică și oficială a evreilor a început în Germania, fiind apoi
extinsă în teritoriile anexate de aceasta-Austria, Cehia- și cucerite din 1939-Polonia, Olanda, U.R.S.S.,
statele aflate sub controlul german contribuind în proporții diferite-Franța regimului de la Vichy,
Ungaria etc. Inițial, s-a procedat la definirea calității de evreu, apoi, pe rând, la excluderi din cadrul
comunităților sau a diferitelor categorii sociale, la impunerea de taxe speciale evreilor. După cucerirea
Poloniei-1939, au fost constituite ghetourile, cartiere speciale pentru izolarea populației evreiești, viața
în cadrul acestora fiind marcată de privațiuni, violență, foamete. Din momentul atacării U.R.S.S. în
1941, s-a trecut la masacre înfăptuite de trupele speciale ale S.S.-Einsatzgrupen, care au acționat în
Polonia, Ucraina, Bielorusia, statele baltice. În paralel s-au desfășurat acțiunile de deportare în lagărele
de concentrare de pe teritoriul Germaniei sau al țărilor ocupate. Anul 1941 aduce cu sine soluția finală
adică eliminarea tuturor evreilor din Europa dominată de naziști. Planul acesteia a fost elaborat la
Conferința de la Wansee, în 20 ianuarie 1942, de către conducători S.S., în frunte cu Adolf Eichman.
Timp de trei ani, în cele șase lagăre de exterminare care au funcționat în acest scop în Polonia la-
Chelmno, Belzec, Sobibor, Treblinka, Maidanek, Auschwitz, dar și în lagărele de concentrare și-au
pierdut viața prin gazare, împușcare, înfometare sau în urma experiențelor medicale inumane milioane
de evrei, majoritatea cadavrelor fiind apoi incinerate. Și în România au fost multe victime din rândul
evreilor, amintim pogromurile de la Dorohoi, București, Iași. În județul nostru victimelor
Holocaustului le-a fost ridicat un monument în fața Sinagogii din orașul Bistrița, pe care eu ca dascăl îl
indic elevilor ca material didactic și unde depunem în fiecare an în data de 9 octombrie coroane și
păstrăm un moment de reculegere.
Au existat și gesturi de solidaritate, cu atât mai prețioase cu cât reprezentau un act de un imens
52
curaj, care au permis salvarea unor persoane sau a unor familii întregi. După război, statul Israel a
instituit titlul de drept între popoarele lumii, pentru a-i cinsti pe cei care, fără a cere nimic în schimb,
i-au ajutat pe evrei. Peste 16000 de oameni din întreaga lume au primit această distincție. Din
România, au primit titlul, printre alții, regina Elena, dr. Traian Popovici, Viorica Agarici, acad. Raoul
Șorban.
Tema Holocaustului este o temă care trebuie predată si discutată cu elevii pentru a înțelege de
ce viața e importantă,valorile democrației trebuie respectate,crimele umanității nu trebuie repetate. Eu
personal, ca dascăl și nu numai, acord o mare atenție acestei teme. Plecând de la informațiile oferite de
manualele școlare, de la filme, documentare, studii și cercetări, cărți despre această temă, internet și
alte diferite surse împreună cu elevii mei descoperim, analizăm, comemorăm victimele Holocaustului.
Elevii s-au mobilizat și implicat realizând desene, afișe, postere, studii de caz, portofolii, mape
tematice, compuneri, scrisori și reportaje prin intermediul metodei atelierelor de scriere, au participat
la concursul național MEMORIA HOLOCAUSTULUI. Acest concurs are următoarele obiective care îi
ajută pe elevi să cunoască și conștientizeze istoria Holocaustului: prezentarea și conștientizarea
problematicii Holocaustului, a semnificației acestuia ca o încălcare brutală, gravă a primului drept al
omului- dreptul la viață; formarea și dezvoltarea, la elevi, a comportamentului tolerant, democratic, a
spiritului civic, a deprinderilor de participare la o comunitate fără manifestări de rasism, antisemitism,
violență, discriminare, intoleranță; evaluarea competențelor elevilor de raportare și valorizare a
modului în care mass-media prezintă acest moment istoric; cunoașterea și interpretarea surselor
istorice; evaluarea modalităților originale de exprimare plastică a elevilor.
Viața și jurnalul Annei Frank este un subiect care marchează și impresionează prin povestea sa
atât elevii din ciclul gimnazial cât și liceal. Jurnalul său a fost tradus în peste 50 de limbi, fiind una
dintre cele mai citite cărți din lume. Pasajul următor a fost cel care a emoționat elevii : Aș vrea să pot
trăi cumva și după moarte. Iată de ce îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu care, prin naștere, mi-a dat
prilejul de a mă dezvolta și a scrie. Filmele precum PIANISTUL sau scurte documentare au fost
vizionate de elevi cu sufletul la gură iar, la final m-au întrebat : cum a fost posibil să se întâmple așa
ceva ? Răspunsul meu a constat în teme despre cele vizionate sub forma atelierelor de scriere. M-a
impresionat o scrisoare a unei eleve din clasa a zecea pe care o atașez partial, la anexe.
Un alt episod tragic din istoria Holocaustului care i-a impresionat pe elevi a fost drama copiilor
evrei despre care au scris și desenat. Selectez câteva din opiniile lor : Poate cea mai tulburătoare
abordare a Holocaustului este cea făcută din perspectiva suferinței copiilor. În general când vorbim
despre exterminarea evreilor europeni, avem în vedere numărul victimelor, responsabilitatea celor
care au știut ce se întâmplă, dar au ales să tacă. Cel mai adesea uităm însă faptul că dintre cele 6
milioane de victime vinovate de a se fi născut evrei, un milion și jumătate au fost copii.
Nu cred că ne putem imagina cât de cumplită trebuie să fi fost experiența de viață a acestor
copii. Înainte de a fi deportați și exterminați au fost mai întâi discriminați: caricaturizați, excluși din
școli, supuși atacurilor antisemite verbale și fizice, apoi ghetoizați, înfometați murind de foame sau de
frig, uciși pentru experimente sau uneori pentru propria distracție a naziștilor.
Crimele acestor oameni nu au fost și nu vor fi niciodată uitate, chiar dacă au fost judecați unii
vinovați sau au fost acordate recompensații bănești urmașilor celor uciși.

Studii de caz dezbătute împreună cu elevii mei în ultimii trei ani.

53
54
 PROGRAMUL NAZIST DE EXTERMINARE A EVREILOR

Prof. Sîmpetru Ana-Maria

Liceul Tehnologic „Paul Bujor” Berești

După încheierea primului conflict armat mondial, populaţia din Germania, a învinuit populaţia
evreiască, ca fiind singura vinovată de cele întâmplate. Mulţi germani i-au învinovăţit pe evrei pentru
înfrângerea Germaniei în primul război mondial, unii susţinând chiar că aceştia au trădat naţiunea
germană în timpul acestui război.
După război, în Germania s-a instaurat Republica de la Weimar. Politicienii şi intelectualii
evrei au jucat un rol important în viaţa Germaniei în timpul acestei republici şi mulţi ne-evrei au fost
nemulţumiţi de influenţa lor. Având ca bază convingerile sale anti-semite, Adolf Hitler a atacat rolul
impresionant jucat de evrei în societate în timpul Republicii de la Weimar.
În Mein Kampf, apărută în 1926, Hitler descria situaţia grea pe care a îndurat-o Germania la
primului mondial pe baza unei conspiraţii internaţionale a evreilor, folosind termeni de extirpare foarte
duri. El susţinea că evreii au dobândit puterea şi abilitatea de a controla mass-media în avantajul
propriu şi despre necesitatea eradicării puternicei lor poziţii economice chiar prin eradicare lor , dacă
este cazul.
Ceea ce s-a întâmplat în perioada cât timp Adolf Hitler a fost la conducerea celui de-al trei-lea
Reich, este dovedită de mărturisirile pe care le-au făcut puţinii supravieţuitori ai Holocaustului, dar şi
jurnalele celor care au murit în lagăr şi care sau găsit ulterior. Aceste însemnări şi mărturisiri au arătat
lumii ceea ce mulţi nu au crezut că s-a întâmplat şi care au arătat adevăratele chinuri prin care au trecut
prizonierii lagărelor naziste.
Legarea acuzaţiilor antisemite de problema rasială a determinat gravitatea extremă şi efectele
genocide ale nazismului.
Naziştii credeau că evreii sunt răspunzători de ceea ce era privit ca degenerarea societăţii
moderne. Hitler vedea ideologiile moderne ce susţineau ideea de egalitate şi emancipare ca pe o
revoltă a claselor şi indivizilor inferiori conduşi de evrei.
Naziştii considerau bolşevismul ca pe cea mai radicală formă recentă a vechii conspiraţii
evreieşti ce urmărea dezmembrarea şi dezintegrarea naţiunii, iar pentru Hitler nazismul era o doctrină
a salvării umanităţii de pericolul evreiesc-bolşevic. Era convins că rasa germană trebuia să
dobândească şi să păstreze supremaţia totală prin războiul total împotriva evreilor, un război în care
unica alternativă, pentru ambele tabere, era victoria sau dispariţia totală. De îndată ce au preluat
puterea, naziştii au făcut din rasism şi anti-semitism componentele centrale ale regimului lor. În
primele luni la putere, Partidul Nazist a instigat la revolte anti-semite şi campanii ale terorii ce au
culminat la 1 aprilie 1933 cu un boicot la nivel naţional împotriva comercianţilor şi liber-
profesioniştilor evrei – doctori, avocaţi. În plus, noul guvern a emis regulamente şi ordonanţe prin care
îi lipsea pe evrei de drepturile civile şi de mijloacele economice de subzistenţă.
Pe 7 aprilie 1933, Parlamentul a adoptat o lege prin care guvernul era abilitat să îi înlăture pe
evrei din serviciile administrative germane. Mai târziu, au fost adoptate acte adiţionale prin care se
limita numărul studenţilor evrei.
Cu toate acestea, Hitler şi alţi lideri nazişti considerau aceste reglementări insuficiente şi au
decis să implementeze un cadru legal complet pentru politicile lor anti-semite.
Unul din primele decrete defineau termenul evreu. Crucială în această determinare era religia
bunicilor. Oricine avea trei sau patru părinti evrei era considerat automat ca fiind evreu, indiferent
dacă persoana respectivă făcea sau nu parte din comunitatea evreiască.

55
 Cei care aveau doar doi bunici evrei, cunoscuţi ca jumătate-evrei, erau consideraţi evrei numai
dacă aparţineau religiei iudaice sau erau căsătoriţi cu un evreu.
Toti ceilalţi jumatate-evrei precum şi persoanele care aveau numai un bunic evreu erau
clasificaţi ca Mischlinge (metişi). Evreii şi Mischlinge erau „non-ariani‖ în contrast cu germanii „puri‖
care erau „ariani‖. În doctrina nazistă sublinierea descendenţei era privită ca o afirmare a rasei, dar
scopul principal al acestor clasificări era delimitarea clară a celor împotriva cărora acţionau legile şi
directivele discriminatorii.
Pe 15 septembrie 1935, Reichstagul s-a întrunit la Nuremberg şi a adoptat două legi, cunoscute
ca „Legile de la Nuremberg‖. Prima, Legea Cetăţeniei Statului, care declara că numai persoanele „cu
sânge german‖ pot fi cetăţeni ai Reich-ului (statului) german, lipsindu-i astfel de cetăţenie pe evreii
germani. Cea de-a doua, Legea pentru Protejarea Sângelui şi Onoarei Germane, formaliza barierele
între evrei şi germani interzicând căsătoria şi relaţiile sexuale între evrei şi "ariani". Astfel, naziştii i-au
lipsit pe evreii germani de drepturile lor civile şi i-au exclus efectiv din viaţa socială şi culturală.
Politica lor s-a îndreptat apoi spre exproprierea proprietăţilor evreieşti cu intenţia de a-i forţa pe evrei
să emigreze din Germania.
În 1938, evreilor li s-a interzis să profeseze ca medici şi avocati şi au fost obligaţi să-şi
înregistreze proprietăţile, ca o măsură preliminară a confiscării şi "arianizării" lor sau vânzării forţate
către germani. În fapt, guvernul îi forţa pe evrei să accepte de la cumpărătorii "ariani" preţuri care
reprezentau doar o fracţiune din valoarea reală a proprietăţilor.
După anexarea Austriei de către Germania, în martie 1938, aceleaşi măsuri anti-semite au fost
implementate şi aici. Peste un an, aceste măsuri erau aplicate în Boemia şi Moravia, teritorii pe care
Germania le-a ocupat după dezmembrarea Cehoslovaciei.
Până în 1938, două treimi din evreii germani părăsiseră ţara şi 60% din cei care au rămas îşi
pierduseră proprietăţile. Activităţile anti-semite ale naziştilor au culminat cu pogromul din Noaptea de
Cristal, care s-a desfăşurat pe întreg teritoriul Germaniei şi Austriei în noaptea de 9 noiembrie 1938.
În acea noapte, bande de nazişti au ucis 90 de evrei, au bătut alte câteva sute, au demolat 76 de
sinagogi şi au incendiat alte 191 şi au distrus şi vandalizat mii de magazine şi birouri de afaceri
deţinute de evrei. Autorităţile au arestat 30 000 de evrei pe care i-au trimis în lagăre de concentrare
unde au fost supuşi unui tratament inuman.
Pogromul Nopţii de Cristal a marcat un punct de răscruce pentru acţiunile naziste împotriva
evreilor, pentru că a fost prima situaţie din istoria modernă în care violenţa a fost îndreptată pe scară
largă şi în mod deliberat împotriva evreilor într-o ţară vest europeană. La o întrunire organizată la două
zile după pogrom, liderii nazişti au decis că evreii din Germania trebuie să suporte costurile
distrugerilor indiferent de acoperirea pe care o aveau prin asigurări.
După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în septembrie 1939, naziştii au căutat o
soluţie finală pentru problema evreiască. Cei mai înalţi lideri se gândeau la o soluţie teritorială pentru
evreii europeni. Conducătorii SS-ului, o secţie de elită a Partidului Nazist, au fost însărcinaţi cu
rezolvarea problemei evreieşti. Ei au propus două variante: prima era crearea unei rezervaţii în sud-
estul Poloniei unde urmau să fie deportaţi evreii; cea de-a doua soluţie a fost propusă pe fondul
anticipării victoriei Germaniei împotriva Angliei, ca o urmare firească a înfrângerii Franţei în iulie
1940, şi consta în deportarea pe Insula Madagascar a tuturor celor 4 milioane de evrei din ţările
ocupate sau controlate atunci de Germania. Pe atunci Madagascarul, situat în apropierea coastei de
sud-est a Africii, era colonie franceză.
Nici una dintre propuneri nu a fost adoptată. La sfârşitul anului 1940 naziştii au început să
planifice invadarea şi cucerirea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).
Totuşi, înainte ca aceste idei să fie abandonate, germanii au făcut un pas preliminar viitoarelor
deportări în lagărele de concentrare sau rezervaţii evreieşti. Evreii din Polonia au fost obligaţi să se
mute în ghetouri, unde li s-a ordonat să organizeze consilii care să aducă la îndeplinirea ordinelor
56
germane. De asemenea, au fost obligaţi să poarte pe haine o stea galbenă, simbolizând originea lor
evreiască, şi să execute muncă forţată. Condiţiile de locuit absolut îngrozitoare, suprapopularea, lipsa
condiţiilor sanitare, a serviciilor de sanatate şi raţiile de hrană insuficiente au determinat o rată a
mortalităţii foarte ridicată în rândurile locuitorilor din ghetouri. De exemplu, în 1941 a murit 20% din
populaţia din ghetoul Varşovia.
În timp ce evreii polonezi erau închişi în ghetouri, evreii din ţările vest europene ocupate sau
controlate de nazişti suportau aspre măsuri anti-semite. Din Norvegia până în Africa de Nord toţi
evreii şi-au pierdut drepturile şi proprietăţile şi au fost forţaţi să trăiască în anumite cartiere sau au fost
închişi în tabere păzite.
În toamna anului 1941 s-a trecut la o nouă fază. Dacă până acum ţinta o reprezentau evreii ruşi,
acum urmau să fie ucişi evreii din Polonia şi Serbia. Pentru aceasta, germanii au folosit dube de
gazare, maşini special etanşate în care gazul de eşapament era introdus în compartimentul unde se
aflau victimele, pentru a le asfixia. În iarna 1941-1942, execuţiile prin împuşcare au încetat, în parte
din cauza faptului că pământul îngheţat nu permitea săparea gropilor pentru evreii ucişi. În plus,
germanii trebuiau să trimită mulţi evrei în Germania pentru a munci ca sclavi în vederea susţinerii
efortului de război. Cu toate acestea, în primăvara lui 1942, campania intensivă de omoruri a fost
reluată, de data aceasta fiind ucişi chiar şi evreii ce munceau ca sclavi.
În toamna anului 1941 naziştii au început deportarea tuturor evreilor din Europa ocupată către
est (Polonia şi vestul URSS-ului) pentru a-i extermina. Între timp, în Germania fusese deja adus la
îndeplinire programul de exterminare a persoanelor cu handicap mental sau cu handicap fizic sever.
În aşa numitul program de eutanasiere, care a început în toamna anului 1939, doctorii nazişti au
ucis germani cu handicap mental sau fizic. Zeci de mii au fost omorâţi, majoritatea prin administrarea
monoxidului de carbon. Mulţi alţii au fost ucişi în dube de gazare. În august 1941, Hitler a ordonat
încetarea programului de eutanasiere întru-cât producea nelinişte în rândul opiniei publice germane.
Experienţa acumulată a fost folosită pentru soluţia finală, numele sub care a rămas cunoscut programul
de ucidere a evreilor din Europa ocupată de nazişti. Dubele de gazare şi personalul care activa în
programul de eutanasiere au fost mutate în estul Europei şi puse la dispoziţia lui Odilo Globocnik,
ofiţerul SS care răspundea de zona Lublin - în Polonia ocupată.
Odată ce şi-au îmbunătăţit tehnicile de gazare, naziştii au decis deportarea tuturor evreilor din
Europa ocupată pentru a fi ucişi în est.
Un număr relativ mic de bărbaţi şi femei şi-au riscat viaţa pentru a-i ajuta pe evreii persecutaţi.
Aproape 18 000 dintre ei au fost omagiaţi de statul Israel cu titlul de Cei Drepţi între Popoare.

Bibliografie:
- Petrescu, Florin, Istoria evreilor. Holocaustul, Editura Didactică și Pedagogică, București,
2005;
- Johnson, Paul, O istorie a evreilor, Editura Humanitas, București, 2019;

57
 HOLOCAUSTUL
SCHIȚA LECȚIEI
Prof. Socol Daniela
Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Brăila

Holocaustul- este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, majoritatea din Europa, în timpul
celui de-al doilea război mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești‖, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de
regimul național-socialist din Germania.
- A fost declanșat contra evreilor, rromilor, persoanelor cu dizabilități, sau a altor persoane considerate indezirabile/ periculoase.
- Aceștia au fost deportați în ghetouri, lagăre de muncă și de exterminare: ex- Auschwitz

1942- Soluție finală- constă în exterminarea evreilor prin : izolare, deportări ,ghetoizare, muncă forțată, gazare, ardere în crematorii,
experimente medicale inumane etc.
27 ian 1945- Finalul Holocaust-ului prin eliberarea Auschwitz-ului de către armata sovietică.
Consecințe- moartea a aprox. 6 milioane de evrei, peste 200 mii de rromi
- Între 1945-1946- Tribunalul Militar Internațional de la Nurnberg- condamnă pe cei 24 lideri principali ai Germaniei naziste pentru crime
împotriva umanității, rolul în Holocaust, crime de război și împotriva păcii.

Legi antievreiești din Germania, 1933-1942

Citiți cu atenție, următoarele măsuri adoptate împotriva evreilor.

1933

Evreii nu mai sunt luați în serviciul public german, din cauza nesiguranței lor.
Actorilor, actrițelor de origine evreiască li se interzice să iasă în scenă.
1934
Evreii sunt demiși din armata germană.
Evreii nu mai sunt admiși la universități.
1935
Evreilor le este interzis dreptul de a ridica steagul german.

58
Evreilor li se interzice să publice ziare.
Evreii nu mai pot oferi împrumuturi băncilor germane.
Evreilor le este interzis să se căsătorească cu persoane de "sânge german".
1936
Evreii nu pot obține cetățenia germană.
Evreilor le este interzice să meargă în parcuri, băi publice și restaurante.
Evreilor le este refuzat dreptul de a vota în alegerile din Germania.
1937
Evreii nu pot obține o diplomă de învățământ superior.
Evreilor le este interzis să interpreteze din muzica lui Beethoven și Mozart.
1938
Evreii sunt obligați să obțină pașapoarte de identitate speciale.
Evreii nu au voie să deschidă magazine și să aibă propria afacere în Germania.
Copiii evrei nu au permis să meargă la școli germane.
Pe toate pașapoartele evreilor germani este aplicată ștampila cu mențiunea "J" (evreu).
Tuturor bărbaților evrei le este atribuit numele suplimentar Israel, femeilor - Sarah.
1939
Evreilor li s-a ordonat să predea toate bijuteriile statutului, cu excepția inelelor de nuntă.
Evreii sunt evacuați din casele lor, fără preaviz sau compensare.
Testamentele evreilor sunt anulate.
Evreilor li se interzice să aibă propriul aparat de radio.
1940
Evreii pot face cumpărături doar între orele 16.00 – 17.00.
Evreilor le este interzisă utilizarea telefonului.
1941
Evreii sunt obligați să poarte o stea galbenă cusută pe haine (Steaua lui David).
Evreilor le este interzis să emigreze din Germania.
1942
Evreilor li se ordonă să predea animalele, echipamentele electrice și optice, bicicletele și mașinile de scris.
Copiilor evrei le este interzis să meargă la orice școală.

SARCINI DE LUCRU :

1. Care dintre măsurile de mai sus, este în opina ta , cel mai greu de acceptat?

59
 2. Determină 2 legi, care îţi par mai puţin dure. Motivează-ți alegerea!

3. În cazul în care astfel de legi ar fi adoptate împotriva oricărui grup de oameni care trăiesc în țara ta, ai pleca din țară? Dacă da, ce lege te-ar face să
pleci?
4. În ce țară ai pleca?

5. Dacă guvernul / parlamentul ar adopta o lege , cu care nu sunteți de acord, ce puteți face ca cetățean?
6. Care a fost scopul tuturor constrângerilor de mai sus?

Recomandări suplimentare!
 Citește una dintre operele literare pe tema Holocaustului( de exemplu, Jurnalul Anei Frank.12 iunie1942-1 august 1944/ Dicționar de lagăr, Oliver
Lustig etc).
 Accesați și resursele online:

- https://www.educatieprivata.ro/elev-evreu-intr-o-scoala-nazista-povestea-lui-rabbi-jacob-g-wiener/

- https://www.youtube.com/watch?v=CXWtUUyeeH0&t=629s Cobaii lui Mengele

- https://panorama.auschwitz.org/tour1,en.ht Turul virtual al Muzeului Auschwitz

60
 PROIECT DE LECŢIE

Prof. Stoica Gilda- Maria

Liceul Teoretic „J. L.Calderon” Timișoara
Data: 11.10.2021
Instituția de învățământ: Liceul Teoretic „J. L.Calderon‖ Timișoara
Clasa: a VII a
Disciplina: Istorie
Profesor: Stoica Gilda- Maria
Unitatea de învătare:. Lumea în război
Titlul lectiei: HOLOCAUSTUL
Tipul lectiei: Lecție de predare-însuşire de cunoştinţe
Metode didactice: Conversația, RAI, Bulgărele de zăpadă, Mozaic, Analiza, Explicatia, Învăţarea prin descoperire, Tehnica Gândiți – Lucrați în
perechi – Comunicați
Materiale didactice: Harta, Manualul, Fişe de lucru, Film, Afișe.
Bibliografie: Adrian Cioroianu, Doru Dumitru, Mirela popescu, Istorie - Manual pentru clasa a VII a, Grup editorial Corint; Maria Ochescu,
Istorie – Clasa a VII, Ed. Art Klett, https://www.yadvashem.org, https://ro.wikipedia.org/wiki/Ghetouri_naziste,

Competențe generale:
 2. Utilizarea critică şi reflexivă a limbajului de specialitate şi a surselor istorice;
 3. Manifestarea comportamentului civic prin valorificarea experienţei istorice şi a diversităţii socio-culturale.
Competenţe specifice:
 2.1. Folosirea surselor istorice în vederea descoperirii elementelor de continuitate şi schimbare în procesele istorice;
 2.2. Explorarea surselor istorice prin utilizarea instrumentelor specifice gândirii critice;
 3.1. Determinarea relaţiilor dintre personalităţile şi grupurile umane în desfăşurarea faptelor istorice.
Obiective operationale:
 O1 – să recunoască elementele de schimbare apărute în evoluţia unor comunităţi evreiești europene pe baza surselor istorice;
 O2 – să rezolve în echipă sarcinile de lucru folosind sursele istorice referitoare la evoluția antisemitismului nazist;
 O3 – să realizeze un proiect de grup în care să evidențieze principalele aspecte ale Holocaustului.

61
 DESFĂŞURAREA LECŢIEI
Momentele Ob Obser
lecţiei . Activitatea Profesorului Activitatea Elevului Strategia didactica vatii
Op Metode Materiale Forme
Durata era didactice didactice de
tio organi
nal zare
e
1. Momentul - Salutul. Face prezenţa, se - Răspund la salut, - -
organizatoric pregăteşte pentru începutul orei, conversaţia frontal
2 minute ă
2. Verificarea O1 - Supraveghează corectitudinea - răspund la întrebări în funcţie de cine a - RAI - cerc
cunoştintelor întrebărilor și a răspunsurilor prins mingea, respectiv formulează
anterioare formulate de elevi din lecția întrebări, în cazul în care au răspuns
„Viața pe front și frontul de acasă‖ corect, aruncă mingea unui alt coleg.
Exemple de întrebări:
5 minute 1. Implicarea femeilor în viața de pe
front?
2. Cine a preluat activitatea în fabrici?
3. Ce produse au fost restricșionate?
4. De ce s-au raționalizat produsele în
această perioadă?
5. Exemple de atrocități cărora le-a
fost supusă populația in zonele ocupate?
6. Ș.a.
Posibile răspunsuri:
1. Erau surori medicale, piloți de avioane
sanitare, se ocupau cu aducerea mâncării
soldaților pe front, agenți secreți.
2. Femeile rămase acasă.
3. Prodese de primă necesitate:

62
 îmbrăcăminte, hrană.
4. Pentru susținerea frontului.
5. Milioane de oameni au fost uciși,
executați, deportați.
3. Captarea - Anunţă obiectivele operaţionale, - elevii nominalizați își expun punctul de - -
atenţiei - Sunt afișate cele 2 imagini – vedere referitor la cele două imagini. conversaţia - imagini frontal
Afișe de propagandă antisemită, Posibile răspunsuri: steaua lui David, - Analiza ă
3 minute Steaua galbena - steaua lui David; eliminarea evreilor, propagandă ș.a.
- elevii sunt rugați să analizeze
cele două imagini și spună dacă
știu ce reprezintă.
4. Însușirea O1 - Anuntă titlul lecției – - Se grupează în cele 6 grupe - Bulgăr - Sursel Activi
cunoștințelor HOLOCAUSTUL conform instrucțiunilor venite de la ele de e istorice tate
- Elevii sunt rugați să se profesor; zăpadă; din pe
Prezentarea grupeze câte 5 în funcție de Activitate pe grupe - Mozai anexe grupe
conținutului și a modul în care sunt asezați ETAPA I - timp de lucru 5 minute c;
sarcinilor de în banci;  Grupa 1: - Convers
învățare - Primesc sarcinile de lucru - Citesc individual conținutul lecției ația
și materialele didactice din manual pag: 76 și fiecare își notează didactică:
35 minute (conform anexelor 3-9): termenii istorici noi (Holocaust, Shoah, Tehnica
Activitate pe grupe Lagăr de concentrare, Lagăr de muncă, Gandiți –
- ETAPA I – lucrul Lagăr exterminare, Pogrom, Ghetou, Lucrați în
individual cu sursele Antisemitism); perechi –
istorice – timp de lucru 5  Grupa 2: Comunicați
minute - Citesc individual Sursa istorică
Grupa 1 (Fișa 1) – primesc primită: Fragment din Istoria Europei,
sacina de a citi lecția din manual autori: Jean Carpentier, Francois Lebrun
individual și să extragă 8 termeni - Extrag cele două evenimente :
istorici noi, cu care nu s-au mai 1. 1935 – Legile de la Nürnberg;
întâlnit până acum (Holocaust, 2. 9-10 noiembrie 1938 – Noaptea
Shoah, Lagăr de concentrare, de cristal.
Lagăr de muncă, Lagăr - Formulează întrebări acolo unde

63
exterminare, Pogrom, Ghetou, au nelămuriri față de informația oferită
Antisemitism) de text, sau pe care doresc să le adreseze
Grupa 2 – Politica colegilor.
antisemită a regimului nazist în - Posibile întrebări:
perioada 1933-1938 (Fișa 3) - 1. Scopul celor două evenimente
Fragment din Istoria Europei, istorice?
autori: Jean Carpentier, Francois 2. De ce a acționat astfel Hitel?
Lebrun și fragmentul din Mein 3. Cauza atitudinii discriminatorii a
Kampf– trebuie să extragă cele naziștilor față de evrei?
două evenimente prezentate în 4. Scopul acestor evenimente ș.a.
fragment. Trebuie să formuleze  Grupa 3
fiecare 2 întrebări/ nelămuriri cu - Extrag două informații despre
privire la cele două evenimente. ghetourile naziste:
Grupa 3 – Politica a) 1939 – decizia înființării
antisemită a regimului nazist în ghetourilor pentru gruparea evreilor și
perioada 1939-1942 (Fișa 4) - romilor în zone speciale ale orașelor
Fragment de pe wikipedia – din tărie ocupate; Sursele
Ghetouri naziste – Trebuie să b) Cel mai mare ghetou – Ghetoul istorice
extragă 2 informații despre din Varșovia – condiții mizere de viață din anexe
apariția Ghetourilor naziste și și interzicerea legăturilor cu exteriorul,
rolul acestora. revolta deținutilor.
Grupa 4 - Politica  Grupa 4
antisemită a regimului nazist în - Extrag două informații drespre: - Bulgăr
perioada 1942-1945 (Fișa 5) – Soluția finală – Conferința de la ele de
Soluția finală – Conferința de la Wannsee: zăpadă; Activi
Wannsee și activitatea IV din a) Soluția finală este decisă în cadrul - Mozai tate în
manual, Ed. Art Klett, pag. 79 - conferinței de la Wannsee 1942; c; cadrul
Trebuie să extragă 2 informații b) A presupus eliminarea fizică a - Convers grupe
cu privire la această decizie; evreilor europeni în lagărele de ația lor
Grupa 5 – Viața evreilor exterminare. didactică:
în lagărele de concentrare și  Grupa 5 Tehnica
exterminare (Fișa 6) și activitatea - analizarea celor două imagini și Gandiți –

64
 III, manual, Ed. Art Klet, pag.
79 – analizarea celor două
imagini și descrirea condițiilor
de viață din lagăre.
Grupa 6 – Holocaustul în
România (Fișa 6) – extragerea a
două informații despre acțiunile
O2 antisemite din România
ETAPA II - Lucrul pe echipe – 5
minute
ETAPA III – Raportarea
rezultatelor în colectivul clasei. –
O3 20 minute
ETAPA IV – Se analizează schița
finală și se stabilec concluziile
5 minute
5. Fixarea Anunță tema pentru acasă – elevii
cunoștințelor și au de vizionat acasă două filmulețe
asigurarea și să completeze un Jurnal Reflesiv
retenției (Fișa 7) cu impresiile fiecăruia.
5 minute Adresele filmelor vor fii încărcate
pe classroom.
descrirea condițiilor de viață din lagăre; Lucrați în
- separarea bărbaților de femei, perechi -
existența barăcilor de locuire foarte Comunicaț
aglomerate, mizere și insalubre,
Uniforma deținuților, condițiile grele de
viață ș.a.
 Grupa 6
- Analizează informațiile oferite de fișa
6 și extrag două informații despre
Holocaustul din România
a) Regimul lui I. Antonescu –
adoptă politica antisemită;
b) Sunt organizate pogromuri la
Dorohoi, București și Iași.
ETAPA II – Elevii discută rezultate
individuale în cadrul echipei și stabilesc
o structură comună a răspunsurilor,
- Sunt adresate întrebările
formulate de elevi și se formulează Activi
răspunsuri din partea colegilor de tate
grupă. pe
ETAPA III – Fiecare grupă își grupe
expune rezultatele pe tablă, se Sursele
răspunde la întrebările colegilor; istorice
ETAPA IV – se stabilesc concluziile din anexe
finale
- Notează Tema și rubrizile - Conver
jurnalului reflesiv asa cum îl notează sația
profesorul pe tablă. didactică
https://www.youtube.com/watch?v=HlIZ
2si67xMhttps://www.youtube.com/watch
?v=ZR_dcqf6SXk
65
 ANEXA 1 – CAPTAREA ATENȚIEI

ANEXA 2 – FIȘE DE LUCRU

Fișa 1- Termeni istorici noi
Nr. Termeni istorici Explicații
Crt
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
Fișa 2 – Antisemitismul german 1933-1938
A. „La scurtă vreme după venirea lui Hitler la putere, sunt adoptate primele măsuri discriminatorii, cum ar fi excluderea de la funcțiile
publice și viața intelectuală; în 1935, legile de la Nürnberg le anulează cetățenia germană, li se interzice apoi exercitarea profesiilor liberale.
Asasinarea la Paris a unui diplomat german de către un tânăr evreu provoacă dezlănțuirea de violență cunoscută sub numele Noaptea de cristal

66
(9-10 noiembrie1938), urmată de persecutarea lor sistematică: excluderea de la orice ptrofesie, arestări și internarea în lagăre.‖
Jean Carpentier, Françoi Lebrun, Istoria Europei
B. „Toate realizările artei, științei și tehnicii sunt aproape exclusiv fructele geniului creator al Arianului. […]Amestecarea sângelui, cu
scăderea nivelului rasial care a urmat, este singura cauză a declinului civilizațiilor trecute ... Toți cei care, în această lume, nu aparțin rasei pure,
sunt doar niște deșeuri.‖ Adolf Hitler, Mein Kampf
Fisa 3 – Ghetouri 1939-1942
‖La scurt timp după invadarea Poloniei de către Germania în 1939, naziștii au început să desemneze zone din orașe și din târgurile
poloneze ca spații exclusiv evreiești, și, uneori, și pentru locuitorii de etnie romă și în câteva săptămâni a fost declanșat un program masiv de
strămutare a evreilor polonezi din localitățile lor de origine prin expulzări forțate. Întregi comunități evreiești au fost deportate sistematic cu
trenul din locurile lor de origine în aceste zone închise,
Majoritatea ghetourilor evreiești au fost înființate în 1940 și 1941. Ulterior, mai multe ghetouri au fost închise din exterior cu pereți cu
cărămidă sau împrejmuite cu sârmă ghimpată. În cazul ghetourilor închise, orice evreu care încerca să fugă de acolo putea fi împușcat. Ghetoul
din Varșovia, situat în centrul orașului, a fost cel mai mare ghetou de pe teritoriul ocupat de naziști, cu peste 400.000 de evrei înghesuiți într-o
zonă cu suprafața de 3,4 km2‖ Wikipedia
Fisă 4 – Soluția finală
„Soluția finală a problemei evreiești‖ a fost termenul eufemistic folosit de autoritățile naziste germane pentru a face referire la planul de
anihilare/eliminare fizică a evreilor europeni. Cea mai importantă utilizare a termenului a fost într-un memorandum trimis de Herman Gӧring
către Reinhard Heydrich, la 31 iulie 1941, cerându-i lui Heydrich să pregătească „un plan general al măsurilor preliminare organizatorice,
practice și financiare pentru executarea soluției finale plănuite a problemei evreiești.‖
Implementarea și coordonarea Soluției finale a fost stabilită la 20 ianuarie 1942, la o reuniune a ofițerilor superiori SS și a oficialilor
guvernamentali germani din diferite ministere și agenții în suburbia berlineză Wannsee – cunoscută sun numele de Conferința de la Vannsee.
https://aboutholocaust.org/ro/facts/ce-a-fost-solutia-finala.

67
Fisă 5 – Viața în lagăr

Fișa 6 – Holocaustul în România

„Regimul condus de Ion Antonescu(1941-9144) a organizat un genocid la adresa evreilor și romilor din teritoriile controlate de
autoritățile române, care a dus la uciderea a circa 200 000 – 300 000 de evrei. ... Pogromuri au fost comise și în România impotriva populației
evreiești precum cel de la Dorohoi (1 iulie 1941), București (21-23 ianuarie 1941), Iași (27-29 iunie 1941)‖

Fișa 7 – Jurnal Reflexiv

Idei care m-au impresionat din mărturiile supraviețuitorilor Comentarii

- De ce am ales acest pasaj/idee?
- La ce m-a făcut să mă gândesc?
- Ce ma impresioant?

68
 PROIECT DE LECŢIE

Prof. Tănasă Ileana Daniela

Colegiul Tehnic Costin “D. Nenițescu” Pitești

Data: 9 noiembrie 2021

Şcoala: Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu Pitești
Clasa: a X- a A
Tema: Al doilea război mondial- Holocaustul
Tipul lecţiei: Mixtă( predare-învăţare-evaluare)
Competenţe specifice:
 Înţelegerea şi reprezentarea timpului şi a spaţiului istoric.
 Cunoaşterea şi interpretarea surselor istorice.
 Determinarea relaţiilor de cauzalitate şi schimbare în istorie.
 Aprecierea critică şi obiectivă a situaţiilor, faptelor şi proceselor istorice.

Obiectivele operaţionale: la sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili:

• Să definească noţiunile de ―holocaust‖,―genocid‖; ―ghetou‖; „soluţie finală‖ nazism, antisemitism;

• Să identifice măsurile antievreşti adoptate în timpul regimului nazist de către Hitler și subordonații săi;
• Să descrie ce acţiuni presupunea ―Soluţia finală― și în ce context istoric au fost aplicate;
• Să formuleze opinii argumentate despre Holocaust pe baza surselor istorice studiate;
.
Strategii didactice:
a) metode şi procedee: - analiza şi interpretarea textelor istorice, conversaţia, explicaţia, învăţarea prin descoperire, problematizarea ;
- activitate frontală, pe grupe, individuală.
b) material didactic: manualul de istorie de clasa a X a, fişe de lucru, harta, videoproiectorul,

c) Material bibliografic: - Istorie, Manual de clasa a X-a, Autori: Mihaela Selevet, Ecaterina Stănescu, Marilena Bercea, Ed. Corint, 2005
- Internet : www.wikipedia.org www.hystoria.ro www.annefrank.org
Evaluare: -continuă prin întrebări frontale şi analiza răspunsurilor la fişele de muncă independentă

69
Nr. Planul de lecţie Activitatea desfăşurată de Metode, procedee, Mijloace de învăţare
crt. Profesor Elevi strategii
Momentul Pregătirea mijloacelor
I organizatoric necesare activităţii
( 1 min) didactice

Numiți cele mai importante Elevii răspund la întrebări , Conversația

Reactualizarea conflicte militare ale expun propriile opinii .
II cunoştinţelor secolului al XX lea
3 min. Prezentati evenimentele
care au contribuit la aparitia
si raspandirea ideilor
naziste
III Anunţarea temei şi Se prezintă structura lecţiei Expunere Proiector
a obiectivelor (2
min)

70
IV Dobindirea noilor Definiți termenii de Elevii notează pe caiet noţiunile Explicaţia PPT
. cunoștinţe totalitarism, nazism, noi
( 34 min) „ holocaust‖, „ghetou‖,
Definiţie „genocid‖

Teoriile rasiste ale Identificați principalele idei Expun în baza textelor despre Fişa de lucru
nazismului ale nazismului, a teoria nazistă a rasismului Expunerea Manualul
lerasismului pe baza fișelor
de lucru.

Prezintă cu ajutorul Vizionează imaginile expuse și

Persecuţiile evreilor videoproiectorului notează ideile esențiale Expunerea Videoproiector
discriminările şi Explicația Imagini video
persecuţiile evreilor în Conversația
imagini

Elevii rezolvă cerinţele fişei de

Cere elevilor să identifice lucru și argumentează motivele Descoperirea Atlasul istoric
Lagăre de
pe hartă zonele geografice pentru care cele mai multe
exterminare
unde erau construite lagăre de exterminare erau
lagărele de exterminare concentrate pe teritoriul
Poloniei

71
 Soluţia finală Explică motivele pentru Elevii citesc textele prezentate, Învăţarea prin Videoproiector
care naziștii au aplicat urmărind totodată şi imaginile descoperire
soluția finală din expunere

Prezintă imagini din lagărul Urmăresc imaginile prezentate Conversaţia Fişe de lucru
. de exterminare de la
Auschwitz

Fixarea Se citeşte scrisoarea Elevii expun propriile păreri

V. cunoştinţelor Pastorul luteran Martin formulează concluzii
(5 min) Niemöller

Temă pentru acasă Fişă de lucru cu sarcini

VI.

72
 HOLOCAUSTUL ÎN LITERATURA PENTRU COPII

Prof. Tăbăcaru Cristina

Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Vaslui

„S-a întâmplat o dată. Ar fi trebuit să nu se

întâmple, dar s-a întâmplat. Trebuie să nu se mai
întâmple vreodată, dar s-ar putea. De aceea educația
despre Holocaust este fundamentală.”
(Göran Persson, Forumul Internațional despre Holocaust
de la Stockholm)

Holocaustul nu e temă ușor de abordat în lecțiile cu elevii. Realitatea dură, traumatică,

proporțiile colosale al acestei tragedii sunt marcante pentru adulți, cu atât mai mult pentru copii. Dar
memoria a unui milion și jumătate de copii evrei care au dispărut în Holocaust și a mii de alți copii
care au fost victime ale persecutărilor naziste trebuie menținută vie, fiind un mod eficient de a
introduce tinerii în subiectul Holocaustului și de a-i informa despre pericolele rasismului și ale
intoleranței etnice. Copiii și tinerii trebuie să învețe despre importanța includerii persoanelor în
societate și manifestarea respectului pentru toți oamenii, indiferent de proveniența etnica, handicap
sau religie. Învățându-i despre Holocaust, consider că trebuie să accentuăm prioritar emoția,
compasiunea, empatia, admirația pentru exemplele pozitive, dorința de a contribui la o lume mai
bună. Antisemitismul, rasismul, xenofobia sunt manifestări care pot fi combătute prin exemplele date
de studiul acestei perioade.
Copiii trebuie ghidați cu atenție în această zonă traumatică a istoriei, sursele trebuie explorate
interdisciplinar și din perspective diferite, într-o manieră flexibilă, adaptată vârstei și orizontului lor
cultural. Foarte utile pot fi cărțile și creațiile cinematografice care oglindesc direct sau indirect această
perioadă abisală din istoria omenirii. Chiar dacă filmele și cărțile nu pot reproduce în totalitate și
intensitate grozăvia celor petrecute, ele pot păstra vie amintirea evenimentelor și a experiențelor
umane ale acestei lecții a istoriei care nu trebuie uitată.

 Pnina Bat Zvi, Margie Wolfe, Promisiunea

Este o poveste care încearcă să abordeze nazismul și

lagărele de concentrare, traducând astfel de realități atroce pe
înțelesul copiilor. Personajele principale sunt două fetițe, surori,
care s-au confruntat cu ororile zilnice ale Auschwitzului,
protejându-se una pe cealaltă, împărtășind amintiri, temeri și
chiar râsete – întotdeauna împreună.
În noaptea în care părinții lui Rachel și Toby sunt luați
de naziști, tatăl îi dă lui Toby trei monede de aur spunându-i: „Asta e tot ce am să-ţi las. În crema de
ghete sunt ascunse trei monede de aur. Foloseşte-le doar dacă trebuie. O să ştii când e momentul
potrivit. Şi mai mult decât orice, rămâneţi împreună. Aşa veţi reuşi să supravieţuiţi.‖
Când Rachel se îmbolnăvește și este luată de paznicii nazisti, probabil pentru totdeauna, Toby
își riscă viața și folosește monedele de aur bine ascunse pentru a-și salva sora mai mică. Promisiunea
făcută și dragostea care le leagă le ajută să treacă prin toate greutățile din lagăr și reușesc să se salveze
la finalul războiului.

73
 Povestea este scrisă de fiicele celor două surori, care au redat-o exact așa cum le-a fost
povestită.

 Anne Renaud, Inima mamei mele

O carte despre lagăre de concentrare. Însă, dincolo de
realitățile prezentate, esența cărții se referă la curajul omenesc,
solidaritate, speranță, iubire și păstrarea umanității chiar și în
cele mai grele condiții.
O lecție de prietenie care spune povestea Faniei, o femeie
evreică ajunsă într-unul din lagărele de la Auschwitz, unde
suferința o leagă de alte femei asemenea ei. Ajung să se sprijine
una pe alta, își fac surprize și daruri, muncite cu greu și ascunse
de ochii paznicilor naziști, iar relația dintre ele le ajută să
supraviețuiască lagărului până la finalul războiului. Povestea Faniei este spusă de Sorale, fiica sa, care
la 9 ani a aflat cumplitul secret al mamei sale.

 Markus Zusak, Hoțul de cărți

Spune povestea dătătoare de inspirație a unei fete pline de viață și

curajoase, pe nume Liesel, care transformă viețile tuturor celor din jurul ei când
este trimisă să locuiască la o familie adoptivă, în Germania celui de-al Doilea
Război Mondial.
Pentru Liesel, puterea cuvintelor și a imaginației devine un mijloc de a
evada din vâltoarea evenimentelor de care sunt înghițiți ea și toți oamenii pe
care îi cunoaște și pe care îi iubește, ba chiar un mijloc de a găsi bucurie. O
ilustrare emoționantă a capacității spiritului uman de a face față vicisitudinilor, această poveste
optimistă înfățișează contrastul dintre inocență (întruchipată de Liesel) și tirania omniprezentă care a
marcat epoca respectivă și patria ei.
Analogiile cu evenimentele istorice din timpul Germaniei naziste sunt văzute prin intermediul
unor ochi de copil, ochii lui Liesel. „Noaptea de cristal‖, eveniment rămas în istorie prin faptul că în
timpul acestei nopţi au fost sparte vitrinele magazinelor evreilor, precum şi
cărţile scrise de autori evrei incendiate, reprezintă pentru Liesel, un asasinat prin care se declanşează
impulsul hoţului. Indiferent de durerile pe care le simte, aceasta reuşeşte să facă rost de încă o carte.

 John Boyne, Băiatul cu pijamale în dungi

Băiatul cu pijamale în dungi este o carte pentru copii ce are ca

subiect Holocaustul. Cartea este scrisă de autorul irlandez John Boyne și a fost
publicată prima dată în anul 2006.
După o vizită a lui Adolf Hitler chiar în casa lor, Bruno află că întreaga
familie trebuie să se mute la Auschwitz, cel mai mare lagăr de concentrare din
istorie deoarece tatăl său a fost făcut comandant. Noua casă, situată în mijlocul
pustietății nu-l încântă deloc pe Bruno. În plus, îi este dor de Berlin și de prietenii
săi. Din întâmplare, într-o zi descoperă lagărul îngrădit cu sârmă ghimpată unde
prizonierii poartă pijamale în dungi.
Curiozitatea și singurătatea îl fac să se apropie de tabără. Aici întâlnește
un băiat evreu pe nume Shmuel, născut în aceeași zi cu el. Bruno află că fratele și
tatăl lui Shmuel se află și ei după gard, dar că a fost separat de mama sa. Bruno îi vizitează zilnic pe
Shmuel și-i duce mâncare. Astfel, între cei doi se dezvoltă o prietenie profundă.

74
 Jurnalul Annei Frank

Este o carte formată din fragmente dintr-un jurnal ținut de fetița

evreică Anne Frank, în cei doi ani cât a stat ascunsă, împreună cu familia
ei, de teama deportării în lagăr.
Însemnările sunt realizate începând din 12 iunie 1942, înainte de
mutarea familiei Frank în ascunzătoare, și se întind pe aproape tot
parcursul recluziunii forțate (6 iulie 1942 – 4 august 1944).
În 4 august 1944, Anne si ceilalți șapte locatari ai Anexei sunt
arestați si deportați cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepția lui
Otto Frank, toți vor muri. Anne și sora ei se sting de tifos la Bergen-
Belsen în februarie sau martie 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica și va
face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale.
Povestea tragică e bine cunoscută, Anne Frank si jurnalul ei figurând pe mai toate listele de
excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți - Cei mai importanți oameni ai
secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX ș.a.
Tema Holocaustului este abordată în literatura beletristică cu accent pe viaţa de zi cu zi a
evreilor şi pe lupta lor de a supravieţui în condiţii insurmontabile. Consider că și abordarea didactică a
temei Holocaustului trebuie să urmeze această direcție, concentrând atenția nu numai pe procesul
nazist de exterminare, ci și pe poveşti personale care îi încurajează pe elevi să se identifice cu
victimele. Utilizând astfel de texte, putem să le facem copiilor o mică introducere în ceea ce înseamnă
comunitate, solidaritate, empatie, omenie, bine comun, curaj și altruism, dar și în zonele întunecate în
care putem ajunge în lipsa lor.

75
 HOLOCAUST - REPERE ŞI SUGESTII METODOLOGICE

prof. Tudor Mihaela

Colegiul Naţional ,,Alexandru Ioan Cuza” Ploiești

Trăim într-o societate aflată în continuă și rapidă schimbare supusă unui ritm alert de modernizare.
Astfel, în contextul societății cunoașterii, rolul educației în crearea capacităților intelectuale pe care se
bazează generarea și utilizarea de noi cunoștințe este mai influent ca niciodată. Ĩn condiţiile în care
învăţământul românesc se află în continuu proces de reformă, proiectarea didactică trebuie să devină
un act de creaţie făcând apel la creativitate, imaginaţie, intuiţie. Se impune o modernizare a procesului
instructiv-educativ prin transformări esenţiale atât în optica gândirii pedagogice, cât şi în tehnologia
didactică, plecând de la stabilirea clară a obiectivelor, de la alegerea competenţelor, modernizarea
conţinuturilor până la strategiile potrivite, care să asigure calitate sistemului de învăţământ.
Prezentarea de faţă include câteva repere și sugestii metodologice ce pot fi aplicate cu succes la
orele de istorie, în cadrul temei referitoare la ,,Holocaust‖.
Ĩn contextul european actual există interes şi preocupare în ceea ce privește modalitatea prin care
să fie abordată în mod echilibrat şi raţional istoria relaţiilor dintre majorităţile şi minorităţile naţionale,
etnice şi religioase şi relaţiile cu ţările învecinate. Astfel, referitor la problematica ,,Holocaustului‖,
abordarea conţinutului pe baza multiperspectivităţii poate reprezenta o strategie eficientă de învăţare.
Principalul avantaj rezidă din faptul că elevii ajung la ideea potrivit căreia fiecare are o perspectivă
care a fost filtrată prin propriul context cultural, reflectă propriul punct de vedere şi propria
interpretare a ceea ce s-a întâmplat, de ce s-a întîmplat. De ex., principiul al multiperspectivităţii se
poate aplica la analiza unor surse diverse (mărturii orale, fotografii, filme, afişe, caricaturi, documente
istorice, surse literare). Susele despre Holocaust sunt ofertante în acest sens întrucât îl ajută pe cadrul
didactic să orienteze elevul, mai întîi, spre înţelegerea logicii din spatele punctului de vedere exprimat
(posibile întrebări: De ce autorul sau persoanele menţionate gîndesc şi scriu aşa?, Pe care date şi-au
bazat acest punct de vedere?, Ce concluzii desprindem din fotografii?, Ce știu despre mediul social,
politic și cultural în care a trăit autorul sursei?, Ce opinii pot desprinde pe baza sursei? etc.).
Metoda cadranelor, reprezintă o metodă ce poate fi utilizată pentru formarea și dezvoltarea
capacităţii elevului de a organiza și sistematiza conţinutul informaţional al unui text/lecţii. Se are în
vedere implicarea elevilor în realizarea unei înţelegeri cât mai adecvate a unui conţinut informaţional.
Pentru a realiza această metodă pagina este împărţită în patru părţi. Cadranele se numerotează de la
unu la patru. Ĩn aceasta metoda pot fi cuprinse patru obiective. Prezintă următoarele avantaje:
stimulează procesul cognitiv, conduce la sintetizarea și esenţializarea informaţiilor, facilitează
asimilarea de noi cunoştinţe, transformă elevul din obiect în subiect al învăţării. Metoda presupune
următoarele etape:
1. cadrul didactic explică metoda și indică elevilor conţinutul informativ;
2. pe baza celor citite, încadrându-se în timpul acordat, elevii completează pe caiet cele patru
cadrane cu informaţiile solicitate;
3. discuţii și corectarea eventualelor greșeli.
Model:
1 lider 2 cauze

3 măsuri 4 consecinţe
O altă metodă interactivă de predare-învăţare, caracterizată prin atractivitate și prin capacitatea
de valorificare și stimulare a potenţialului creativ al elevilor, la nivel gimnazial, este și aritmogriful.
Aritmogriful reprezintă o metodă grafică atractivă, captivantă și antrenantă ce poate fi folosită
cu succes în toate tipurile de lecţie fie că este vorba de lecţii de predare de noi cunoştinţe, de
consolidare ori de recapitulare, precum și în orice moment al acesteia. Elevii sunt puşi în situaţia de a
76
sintetiza cunoştinţele dobândite până în acel moment, iar în etapa de feed-back prin completarea
rebusului sunt fixate noţiunile nou predate.
Pentru a-și atinge scopul, aritmograful trebuie să cuprindă cunoştinţe dintr-o parte a unitaţii de
învăţare sau dintr-o unitate de învăţare, astfel încât elevul să fie dirijat din aproape în aproape spre
descoperirea cuvântului-cheie. Totodată, informaţiile trebuie să fie scurte, clare şi precise, iar sacina de
lucru să fie cât mai diversificată. Se poate folosi cu succes la etapa de sistematizare a
cunoștinţelor/asigurarea feedback-ului.
Model:
Completând corect casetele cu informaţiile solicitate, veţi descoperi pe verticală termenul folosit
pentru acţiunile de exterminare a unei mari părţi a populaţiei evreiești din Europa de către naziști și
aliaţii lor.
A
1
2
3
4
5
6
7
8
9
B

1. Termen, în limba ebraică, utilizat pentru a descrie acţiunile de exterminare (prin diferite
metode) a unei mari părţi a populaţiei evreiești din Europa de către naziști și aliaţii lor.
2. Acţiune care urmărește exterminarea în masă a unui grup etnic, rasial, religios, considerată
crimă împotriva umanităţii.
3. Loc în care sunt ținuți închiși și sub supraveghere prizonierii de război sau, în regimurile
totalitare, persoanele considerate ostile regimului.
4. Masacrarea unui grup minoritar sau rasial de catre elemente extremiste.
5. Formă de guvernare în care o persoană (sau o colectivitate restrânsă) deține autoritatea
supremă, nelimitată prin legi, bazată adesea pe violență.
6. Poliţie politică a regimului nazist creată în 1933.
7. Cartier al unui oraș în care erau constrânși să trăiască evreii din unele țări.
8. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite
drepturi pe baza unor considerente nelegitime.
9. Atitudinea de ostilitate și discriminare faţă de evrei.

Utilizarea surselor istorice este o necesitate, deoarece pe baza lor elevii acumulează informații și
își formează deprinderi de muncă intelectuală. Elevii sunt parte activă a procesului de învățare,
informațiile aflate sunt rezultatul muncii proprii și nu niște date transmise de profesor.
Model:
Citiţi, cu atenţie, următoarele surse:
A. ,, Încă de la începutul politicii antisemite, se creează o imagine a evreului răufăcător [...].
Repetate de-a lungul veacurilor se întipăresc adânc în credinţele populare şi declanşează regulat
prigoane care sfârşesc de multe ori prin masacre. Din capul locului, antisemitismul este o politică
activă, decretând mereu interdicţii profesionale, obligându-i pe evrei să se adune în anumite cartiere şi
să practice numai anumite meserii, cum ar fi finanţele.‖
(Jean Michel Lecomte, Predarea Holocaustului în secolul al XXI-lea)

B. ,,În condiţiile intensificării activităţii agenţilor sovietici şi fricii colective de „iudeo-comunişti", la

Iaşi au avut loc incidente, în ziua de 29 iunie (1941), soldaţi şi civili români, precum şi unii militari
germani «atacând populaţia evreiască, foarte numeroasă la Iaşi (aproape jumătate din oraş)«. A doua
zi, două coloane militare româneşti au fost atacate cu focuri de armă […]. Militarii români, secondaţi
de cei germani, au ripostat, trecând la execuţii sumare. Ĩntrucât instanţele militare germane ceruseră în
repetate rânduri ca aglomeraţia de populaţie evreiască — socotită ca inamică — să fie îndepărtată din

77
spatele frontului, autorităţile române au trecut la evacuarea rapidă a evreilor din Iaşi, în condiţii
inumane (aglomerări excesive în vagoane, lipsă de aer şi apă, în condiţiile unei temperaturi ridicate)
[…] Numărul celor morţi în trenurile ticsite de cei evacuaţi a făcut ca, în final, câteva mii de evrei să-şi
piardă viaţa în ceea ce s-a numit „pogromul de la Iaşi".
(Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

C. „ [...] Cred că acolo ( la Auschwitz) au fost exterminate prin gazare şi ardere cel puţin 2 500 000 de
victime; cel puţin 500 000 de oameni au pierit de pe urma foametei şi a bolilor. Aşadar, cifra celor
morţi ajunge la aproximativ trei milioane, adică 70-80 % din numărul total alcelor deportaţi la
Auschwitz [...]. „ Soluţia finală‖ a problemei evreieşti însemna exterminarea tuturor evreilor din
Europa. În iunie 1942 am primit ordin să mă ocup de construirea unor instalaţii de exterminare la
Auschwitz. În acest guvernământ existau deja pe atunci alte trei lagăre de exterminare: la Belzec,
Treblinka, Volzec‖.
( Mărturia lui Rudolf Hỏss, comandantul lagărului de la Auschwitz)
1. Precizaţi, pe baza sursei C, denumirea politicii naziste de exterminare a evreilor din Europa,
aplicată în Al Doilea Război Mondial.
2. Menţionaţi, pe baza sursei A, două informaţii referitoare la politica antisemită.
3. Identificaţi, pe baza sursei B, două cauze care au contribuit la măsurile luate împotriva
populaţiei evreiești, la Iași.
4. Stabiliţi, pe baza sursei B, o urmare a ,,pogromului de la Iași‖.
5. Identificaţi, pe baza sursei C, două lagăre de exterminare.
6. Precizaţi, din sursa C, o informaţie referitoare la lagărul de la Auschwitz.

Ĩn concluzie, strategiile didactice, metodele utilizate trebuie să fie alese astfel încât să contribuie la
îmbogățirea, fixarea, sistematizarea, aprofundarea și evaluarea cunoștințelor și deprinderilor elevilor.
Ĩn felul acesta, întreaga clasă este dinamizată, iar asimilarea cunoștințelor se face prin forțe proprii,
elevii, participând activ și efectiv la procesul de învățare ca protagoniști și nu ca spectatori.

Bibliografie:
Căpiţă, Laura, Căpiţă, Carol, Tendinţe în didactica istoriei, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2005.
Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Ed. Poliorom, Iaşi, 2006.
Manea, Mihai, Palade, Eugen, Sasu, Nicoleta, Predarea istoriei şieducaţiei pentru cetăţenie
democratică: demersuri didactice inovative, Editura Educaţia 2000+, Bucureşti, 2006.
Oprea, Crenguţa, Strategii didactice interactive: repere teoretice şi practice, Ed. Didactică şi
Pedagogică, București, 2009.

78
 STATUL –POMPIER
Profesor Turcus Peter
Colegiul national ,,Johannes Honterus,,Brasov

A.Pe 9 noiembrie 1938 in Germania au avut loc demonstratii ,,spontane,, in urma carora au fost sparte
ferestrele locuintele evreilor.Datorita neimplicarii politiei ,manifestantii s-au indreptat spontan spre
sinagogi pe care le-au incendiat tot ,,spontan,,.Pompierii conform martorilor oculari stateau intr-un
cerc pentru a impiedica raspandirea flacarilor spre alte cladiri.
B.Cand am citit acest lucru mi-am adus aminte de situatia din Roma republican cu numele cand un
dictator Sylla,apeleaza la Crassus acesta cumparand la un prêt minimal sau primind gratis locuintele
deteriorate sau incendiate.Crassus care avea unitatile de pompieri personale daca nu primea taxa de
protective ceruta cladirea ardea sau era lasata sa fie arsa .Dupa incendiu era reconstruita de acelasi
echipaje de pompieri .Datorita viciilor de constructie acestea se prabuseau si trebuiau rechemati
pompierii. Crassus a innabusit in sange revolta sclavilor dar la prima confruntare serioasa in Orient
capul lui va reveni la Roma avand argint topit in gat.
Daca in 1938 ai fi citit povestea despre Crassus ai fi intuit ca este posibil daca esti,, un dusman
al sistemului nazist ,,trebuie sa te exilezi pina cand sistemul se va prabusi.Din pacate increderea in
sistemul german de drept si proprietate privata a fost mai mare decat lectia istoriei.
Ideile totalitare nu au aparut din neant.Orice lider populist sau demagog a intuit ca democratia
este o structura sensibila la socurile totalitare.Spre deosebire de organismul uman care incearca sa
elimine direct orice virus democratia are timp de reactive intarziat in ani de zile.Timp in care acel virus
isi face loc in societate.Este de ajuns ca nivelul redus de empatie,educatie,alimentat cu frustrari si
reactii imature sa domine un individ si el va deveni un agent al focului.Daca institutiile democratice
inteleg sa opreasca focul urii si al frustrarilor totalitare statul mai are o sansa.Este irational sa crezi ca
daca un partid care nu recunoaste regulile jocului si doreste eliminarea,,sistemului democratic,,va
ajunge la putere nu va pune in practica ceea ce a zis.Cand Adolf Hitler a spus in manifestul partidului
nazist ,,Mein Kampf,,ce va face evreilor opinia publica interna si internationala nu a reactionat.Cand a
luat puterea si a introdus ,,certificatul de stramos,, a fost ignorat de opinia politica interna si
internationala.Nu poti ignora masurile totalitare si dupa sa te intrebi retoric:cum a fost posibil ? Asa a
fost posibil.Se mai pastreaza stenogramele sedintelor in care Adolf Hitler a spus ca daca exista luari
de pozitie externa campaniile antisemite sa fie stopate.Cine porneste in politica dand foc nu se va opri
la o sinagoga care nu se poate apara singura.Dar cand statul ii organizeaza pe pompieri sa nu intervina
este clar ca in acel stat exilul devine singura solutie.Statul pune presiune pe cei care nu se
subordoneaza modelului standard sa plece sau nu mai le este garantata siguranta.Exact ceeea ce trebuie
sa faca un stat.Imoralitatea ideologica totalitara se transfera in spatiul public prin politicile sale.Frica si
teama fac ca sistemul sa nu aiba nevoie de spatiu concentrationar acolo unde cetatenii se
autocenzureaza.Acela este primul pas spre instaurarea regimului autoritar.
Primul lucru pe care trebuie noi ca cetateni trebuie sa-l facem este sa nu lasam statul sa si uite
obligatia de a fi pompier in lupta cu totalitarismul din spatial public.
Oricand as semna o petitie prin care AUR si orice alt partid care utilizeaza sloganuri fasciste sa
fie interzis din punct de vedere legal.Putem taia raul de la radacina si astfel aratam ca am invatat ceva
din lectiile istoriei.Nu esti totalitar daca intterzici un partid ci esti un democrat care il scoate din joc pe
acela care nu respecta regulile jocului si doreste sa le modifice in timpul jocului.daca am oberva jocul
copiilor acestia exclud pe oricine care doreste sa modifice regulile in timpul jocului.Nu este vorba la ei
de intelepciune ci de bun simt.
Sa triumfe bunul simt in jocul democratic.

79
 CUNOAȘTEREA ȘI ÎNȚELEGEREA HOLOCAUSTULUI - NECESITATE ÎN
REALIZAREA EDUCAȚIEI
PENTRU TOLERANȚĂ ȘI PACE
Prof. înv. primar Verman Cristina
Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” Vaslui

De câteva decenii bune, toleranța reprezintă o temă extrem de prezentă, însă, în zilele noastre,
necesitatea înțelegerii și promovării toleranței este mai necesară ca oricând, cu toții dorind să
construim o societate mai bună. Noi toți trebuie să cunoaștem trecutul, cu tarele sale, pentru ca tânăra
generație să fie educată în spiritul promovării toleranței și să ajungă la înțelegerea și analiza unor
fenomene mult mai complexe, din perspectivă istorică. O lecție despre puterea toleranței este oricând
binevenită, cu atât mai mult, cu cât aceasta, se adresează celor tineri prin teme ce pun în dezbatere
combaterea discriminării, promovarea respectului și înțelegerii reciproce, umanismul, definit prin
valorile lui fundamentale.
Toleranța este capacitatea omului de a accepta semeni și de a forma astfel un grup unitar numit
societate. Ideea de toleranță în accepțiune modernă, aceea de azi, a apărut pentru a stinge conflictele
între religii și etnii. Toleranța colectivă apare atunci când e vorba de grupuri de oameni sau de state.
Prin toleranță colectivă, se impun norme de etică și morală pentru cei ce fac parte din societate, astfel
încât fiecare cetățean își cunoaște limitele și este conștient de ceea ce face, fără să afecteze sau să fie
afectat de vorbele sau de faptele altuia.
Fiecare țară își stabilește prin legi, deci prin justiție, ceea ce este tolerat și ceea ce nu este tolerat.
Faptele care nu sunt tolerate intră sub incidența justiției, care îi sancționează pe cei care nu se pot
adapta regulilor. Atunci când ne raportăm la una dintre cele mai negre pagini ale istoriei
contemporane, Holocaustul, putem afirma că a constituit un subiect intens mediatizat în ultima
perioadă.
Acesta a însemnat distrugerea aproape completă a evreilor din Europa de către Germania nazistă
şi colaboratorii ei în timpul celui de-al doilea război mondial (1939 – 1945). În cultura iudaică, evreii
se referă adesea la Holocaust folosind cuvântul "Shoah" (cuvânt de origine ebraică însemnând
„catastrofă‖ sau „distrugere totală‖). Ca etimologie, cuvântul holocaust derivă din grecescul holo
(întreg) şi caustos (ars) desemnând la origine o ofrandă în flăcări sau un sacrificiu religios care este
consumat în întregime de flăcări.
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, întreaga cultură laică şi religioasă a
evreilor din Europa fusese distrusă şi între 5.6 şi 5.9 milioane de evrei fuseseră exterminaţi. Dintre
aceştia, aproximativ 1.5 milioane erau copii. Acesta a fost ‖bilanțul‖ Holocaustului.
Trebuie să tolerăm ca să fim toleraţi, trebuie să respectăm ca să fim respectati, trebuie să oferim
libertate ca să fim liberi. Cu alte cuvinte toate aceste stări stau la baza toleranţei. Toleranţa trebuie
privită ca pe o virtute şi nu ca pe o obligaţie.
Școala, alături de alte instituții educative, trebuie să își îndrepte atenţia în prezent asupra
educării tinerei generaţii în spiritul valorilor democratice autentice, să conștientizeze importanţa
perceperii istoriei Holocaustului ca o lecţie despre toleranţă şi democraţie, adresată tuturor cetăţenilor
Europei de astăzi. Este necesar ca Holocaustul să fie comemorat în cadrul sistemului educațional și în
țara noastră. Majoritatea țărilor din Europa au introdus în școală subiectul Holocaustului prin
reformele educaționale. Și în România, ca și în celelate țări, se desfășoară diverse acțiuni, printre care
și Simpozionul Național ‖Memoria Holocaustului - educatia pentru toleranță‖ desfășurat la Vaslui,
având ca scop implementarea Proiectului Consiliului Europei „Să învăţăm, să ne amintim!‖. Pe lângă
aceste acțiuni, lecțiile de istorie pot constitui oportunități pentru ca toți elevii să cunoască aceste pagini
de istorie, să înțeleagă necesitatea toleranței în societatea modernă. Filmele, fotografiile,
documentarele care conțin mărturii și informații reale pot completa ceea ce oferă manualele și dau
posibilitatea înțelegerii cât mai complete a Holocaustului.
Ca să înțelegem necesitatea toleranței, ca să înțelegem Holocaustul, trebuie să ne informăm și să
cunoaștem această pagină dramatică a istoriei. Supraviețuitori ai Holocaustului au scris despre această
perioadă istorică și despre întâmplările trăite de ei, dar și diverși scriitori și-au așternut gândurile pe
80
hârtie, impresionați de dramele acestora. Printre cărțile pe care tinerii le pot citi pentru a înțelege
această pagină tristă a istoriei sunt ―Dicționar de lagăr‖, Oliver Lustig, ‖Obsesia, Ion Grigorescu,
‖Întoarcearea huliganului, Norman Manea, ‖Jurnal din vremuri de prigoană‖, Emil Dorian,
‖Binevoitoarele‖, Jonathan Littell, ‖ Fără odihnă‖, Hillo Ostfeld, Trudy Ostfeld de Bendayan,
‖Holocaust. Destine la răscruce‖, Elena Chiriță, ‖Povestea unui supraviețuitor‖, Art Spiegelman,
Maus, care prezintă Auschwitz în benzi desenate, precum și multe altele. În paginile acestor cărți
descoperim povești de viață cutremurătoare ale supraviețuitorilor din lagărele naziste.
Din cuvintele autorului Hillo Ostfeld înțelegem imensa durere trăiată în lagărele morții, dar și
speranța că generațiile viitoare, vor înțelege, vor fi tolerante și vor prețui pacea: ‖Sunt experiențe atât
de sfâșietoare și extreme care ne produc răni psihice și emoționale, imposibil de vindecat. Nu există
niciun elixir în stare să șteargă acele amintiri. În multe situații trăite de-a lungul atâtor ani, m-am
întrebat dacă ar trebui să-mi retrăiesc viața la fel cum am trăit-o, știind că fiecare bucurie sau durere,
fiecare triumf sau înfrângere ar reveni în mod inexorabil, răspunsul meu a fost și va fi mereu un Nu.
Ca un elixir de viață, nu-mi rămâne decât să spun că aș fi pe deplin răsfățăt de soartă, dacă generațiile
următoare vor fi în continuare animate de simțul solidarității, de generozitate și onestitate. Aceste
valori au fost pentru mine alfa și omega, și-mi doresc să devină verigi care să unească puternic multe
generații de oameni de bine, în veșnicia care va să vină.‖
Pentru ca generațiile următoare să fie animate de simțul silodarității, de generozitate și onestitate,
dar, mai ales, de toleranță, este necesar ca acestea să cunoască adevărurile istorice, să cunoască
paginile ei negre, pentru ca acestea să nu se mai repete. De aceea, toți factorii implicați în educația
tinerelor generații trebuie să facă cunoscute această parte întunecată a istoriei, să înțeleagă ce a
însemnat Holocaustul, să știe cum au fost exterminate milioane de oameni în lagărele naziste.
În mod ironic parcă, naziștii au amplasat la intrarea lagărului de exterminare de la
Auschwitz (Oświęcim, Polonia) sloganul ‖Arbeit macht frei" (Munca te face liber), deși întreaga
omenire a aflat despre ororile petrecute aici, dar și despre cei 1,1 millioane de oameni care au fost
uciși doar în acest lagăr, dintre care nouă sute de mii au fost evrei. Aceeași lozincă a fost afișată și la
intrarea în alte lagăre naziste de exterminare, cum sunt cele de la Dachau și de la Sachensenhausen.
Sloganul își are originea în Fenomenologia spiritului a lui Hegel și se referă la faptul că omul se
eliberează prin muncă, devenind astfel stăpânul naturii și liber de ea. Este parte a conceptului eticii
protestante a muncii. Sloganul a fost folosit de Partidul Nazist german și în anii '30, dar în scopul de a
arăta că toți șomerii își pot găsi un loc de muncă, ținând cont de politica masivă de construcții din acea
vreme. Însă nimeni nu își imagina atunci că va însoți spre moarte milioane de oameni. Naziștii au
experimentat și şi-au îmbunătăţit tehnicile de gazare și au decis deportarea tuturor evreilor din Europa
ocupată pentru a fi ucişi în est. Ţările din care evreii erau deportaţi includeau ţări sub ocupaţie
germană: Norvegia, Franţa, Olanda, Belgia, Luxemburg, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Grecia,
cât şi ţări aliate Germaniei: Italia şi Ungaria.
Mărturiile unor supraviețuitori ai acestor lagăre, poveștile lor cutremurătoare prezentate în
paginile unor cărți stârnesc emoții deosebite, iar o vizită la lagărul de la Auschwitz care acum e
muzeu, ne poate aduce imaginea reală, foarte crudă, a realității istorice. Clădirile în care erau ținuți
oamenii în condiții inumane, de neimaginat, cât și în cele în care erau arși sau gazați sunt realități care
trebuie să ne cutremure. Filmele cu imagini surprinse cu ultimii prizonieri găsiți și eliberați de armata
sovietică, pe 27 ianuarie 1945, prezentate în diferite limbi, printre care și limba română îți pot aduce
imaginea reală a lagărului, a prizonierilor, a ceea ce a însemnat Auschwitz pentru istorie și pentru
omenire. Peste 7.500 de prizonieri au fost eliberaţi în acea zi pe poarta pe care, şi astăzi, stă marcat
îndemnul nazist: „ Arbeit macht frei!/ Munca te eliberează!‖.
Cu doar câteva zile înainte de sosirea trupelor sovietice, peste 60.000 de oameni au fost
evacuaţi de către SS şi duşi în „Marşul morţii‖ în Germania. Din cele 1,3 milioane de oameni
deportaţi în lagărul de la Auschwitz, 1,1 milioane au murit. Dintre aceştia, 960.000 au fost evrei, între
70.000 - 75.000 au fost polonezi, 21.000 au fost rromi , 15.000 au fost prizonieri de război sovietici.
Auschwitz a fost lagărul de concentrare în care sistemul nazist şi-a perfecţionat tehnicile de
ucidere în masă. Naziştii au deportat la Auschwitz evrei din întreaga Europă. Împreună cu aceştia,
81
numeroase grupuri etnice, germani cu handicapuri fizice sau mentale, homosexualii, țiganii, dizidenți
religioși, soldați capturați în război, dar și aproape două milioane de polonezi au fost vânați şi uciși în
camere de gazare, iar mai apoi duși în uriaşele crematorii de unde li se pierdea orice urmă. Numărul
celor ucişi în timpul Holocaustului nu este cunoscut cu exactitate. Istoricii arată că Holocaustul a avut
ca rezultat uciderea a peste şase milioane de evrei europeni şi un număr considerabil de persoane de
alte naţionalităţi de către regimul nazist german.
Aceasta trebuie să fie o lecție pentru toată lumea, o lecție din care viitoarele generații trebuie să
învețe cât de importante sunt pacea și toleranța.
Construirea unei societăți incluzive și tolerante, adesea presupune promovarea unei discuții
deschise și vindecătoare despre perioadele dureroase din istoria unei țări, înainte, în timpul și după cel
de-al Doilea Război Mondial.
La 25 ianuarie 2005, Consiliul Europei a organizat o ceremonie de comemorare pentru a marca
aniversarea a 60 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz. În timpul ceremoniei, steagurile
statelor membre arborate în faţa sediul Consiliului Europei au fost coborâte în bernă.
De asemenea, Consiliul a instituit o „Zi de comemorare a Holocaustului şi pentru prevenirea
crimelor împotriva umanităţii‖, o măsură propusă de către miniştrii educaţiei ai statelor membre ale
Consiliului Europei, reuniţi la Strasbourg la 18 octombrie 2002. Cu această ocazie, a fost exprimată
dorinţa ca „fiecare ţară să poată fi în măsură să aleagă ziua în care aceasta să comemoreze Holocaustul
în funcţie de propria sa experienţă istorică‖. România comemorează pe 9 octombrie - declanşarea
măsurilor de deportare. Această zi ar trebui să ne reamintească să fim vigilenți în fața urii, a
discriminării și a dezumanizării.
La 1 noiembrie 2005, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 27 ianuarie
drept ‖Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului‖ organizat de către regimul
nazist pe perioada desfăşurării celui de-al doilea război mondial (Rezoluţia 60/7). Procedând în acest
mod, Adunarea Generală a respins orice negare totală sau parţială a Holocaustului ca eveniment
istoric.
Prin această rezoluţie, Adunarea Generală a cerut statelor membre să elaboreze programe
educaţionale care să explice generaţiilor viitoare lecţiile Holocaustului, pentru a putea preveni în viitor
săvârşirea altor acte genocide.
Studierea Holocaustului se bazează, mai mult decât alte domenii de cercetare pe o varietate mare
de arhive, care sunt fragmentate şi împrăştiate peste tot în lume, făcând accesul complicat, dacă nu
chiar imposibil. Fragmentarea acestor surse rezultă nu doar din faptul că Holocaustul nu a fost limitat
la un singur loc sau ţară, dar şi din încercările naziştilor de a distruge dovezile, precum şi din migraţia,
după al doilea război mondial, a supravieţuitorilor Holocaustului. După război, multe proiecte diferite
au fost înfiinţate pentru a documenta ceea ce s-a întâmplat. În ultimele decenii, au fost create colecţii
specifice, în special în centrele regionale, şi s-au deschis arhivele din Europa de Est.
Din școală nu trebuie să lipsească acțiunile care au ca obiectiv formarea şi dezvoltarea la elevi a
comportamentului tolerant, a acceptării diversităţii, a deprinderilor de participare la viaţa unei societăţi
lipsite de orice fel de manifestări de rasism, violenţă, discriminare, intoleranţă şi antisemitism.
Profesorii pot, pe lângă lecțiile de istorie, să organizeze concursuri pe tema Holocaustului, expoziții
de postere, prezentări de filme și cărți-document, precum și alte activități prin care să sublinieze
importanța formării acestor comportmante. Școala trebuie să formeze elevilor deprinderi morale
sănătoase pentru a lupta împotrica discriminărilor de orice fel, să le formeze capacitatea de înțelegere
și asumare a consecințelor ce decurg din orice faptă care presupune discriminarea oamneilor de către
oameni. Cadrele didactice au o datorie morală față de elevi, aceea de a-i educa în spiritul cunoașterii,
aprecierii, al respectului față de principiile și valorile democratice, acceptării pluralismului,
diversității, non-discriminării, promovării toleranței. Fiecare lecție a trecutului trebuie învățată, astfel
încât, pe viitor, să avem capacitatea de a nu mai repeta greşelile comise, de a nu mai perpetua violența,
agresivitatea, conflictul, inechitatea în relațiile dintre oameni.
Trebuie să construim o societate solidă, capabilă să apere ceea ce este drept. Tinerii trebuie să
învețe să ia atitudine și să acționeze atunci când asistă la acte rasiste sau când aud sloganuri
antisemite.
82
Bibliografie
1. Chiriță, Elena, Holocaust. Destine la răscruce, Editura Universitară, București, 2013;
2. Ostfeld, Hillo, Ostfeld, Trudy de Bendayan, Fără odihnă, Editura Universitară,
București,2018;
3. https://www.gandul.info/magazin/au-trecut-71-de-ani-de-la-eliberarea-lagarului-de-la-
auschwitz-15000135;
4. https://www.senat.ro › UploadFisiere › comemorarea holocaustul;
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Lag%C4%83rul_de_concentrare_Auschwitz

JOSEF MENGELE – „ÎNGERUL MORȚII”

profesor Vişan Elena Roxana

Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Bradu, Argeş

Holocaust-ul este un termen ce desemna sacrificiul uman prin ardere, practicat în lumea
orientală, dar el a devenit, în Al Doilea Război Mondial (1939-1945), sinonim cu exterminarea
sistematică a evreilor din Europa de către regimul nazist. La baza acestui act criminal, fără precedent
în istoria umanităţii, a stat teoria nocivă a superiorităţii rasei germanice, ariene, precum şi teoria
„spaţiului vital‖.
Holocaustul a fost unul dintre cele mai mari genociduri din istorie; reprezintă distrugerea
aproape totală a evreilor din Europa de către Germania nazistă (Adolf Hitler) şi colaboratorii ei în
timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Adolf Hitler îi făcea responsabili pe evrei („şobolani
purtători de microbi‖ în concepţia nazistă) de înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, cât şi
de greutăţile economice de care se lovea naţiunea germană, multe apărute pe fondul acestei înfrângeri.
Astfel că, naziştii au încarcerat şi omorât oameni, care se împotriveau ascensiunii lor, rromi, germani
care prezentau un handicap fizic sau mental, dizidenţi religioşi, etc.
Josef Mengele a fost unul dintre cei mai cunoscuți criminali de război din toate timpurile,
întruchipând eficiența sadică și devotamentul pentru o viziune grotească asupra lumii, simbol al
Holocaustului în sine, medic care a dirijat crime în masă în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, poreclit
―Îngerul Morții‖, simbol al răului. A fost un doctor infam, care a șocat o lume întreagă în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial, prin atrocitățile săvârșite de el și prin exterminarea medicală – “El era
capabil să fie blând cu copiii, să facă astfel încât ei să-l îndrăgească, le aducea zahăr, se gândea la
detalii mărunte din viețile lor cotidiene și făcea lucruri pe care noi le admiram cu adevărat ...Iar apoi,
imediat alături ... fumul de la crematorii și copiii aceștia, pe care mâine sau după o jumătate de oră,

83
avea să-i trimită acolo. Aici rezidă anomalia”. (Mărturie supraviețuitor, medic deținut de la
Auschwitz)43.
A fost un doctor german și căpitan SS; a inițiat și condus odioasele „selecții‖ ale evreilor
deportați din toată Europa pentru exterminarea lor de la Auschwitz-Birkenau. A efectuat experimente
inumane pe deportați, mai ales pe cupluri de gemeni.
Josef Mengele s-a născut pe data de 16 martie 1911 și a murit pe 8 februarie 1979. Aproape de
jumătatea vieții lui, în vara anului 1944, și-a petrecutzile și nopți făcându-și datoria pe rampa lagărului
de concentrare de la Auschwitz – Birkenau, sortând nou-veniții și hotărându-le soarta.Se spune că,
Mengele ajunsese într-un punct înalt al vieții sale; la vârsta de 33 de ani a ajuns pe culmea succesului,
pasiunea lui arzătoare fiind căutarea cunoașterii (din acest motiv făcea și odioasele experimente pe
gemeni și nu numai). Numit Îngerul Morții, cum am spus mai sus, Mengele a devenit un personaj
foarte cunoscut și o prezență în coșmarurile celor de la Auschwitz.
Se spune că Mengele ar fi venit la Auschwitz direct de pe front, că ar fi fost chiar rănit. Ar fi
fost dorința lui de a ajunge la Auschwitz din cauza oportunităților oferite pentru cercetări. Mengele a
comis delicte reale, delicte hidoase cu sete de sânge, crime, omoruri directe. Delictele au inclus
selecții, injecții letale, împușcări, bătăai și alte forme de omoruri deliberate. Pe de altă parte, Mengele
avea un comportament impecabil ca ofițer SS și avea calități personale, ca de exemplu: discursul liber,
lipsit de constrângere, convingător.
Pentru mulți deținuți, Mengele a reprezentat procesul de selecție. Își dezvoltase o idee fixă:
selecții, selecții, cât mai multe selecții. Dorința lui era să fie identificat ca un fel de șef al celor care
efectuau selecțiile – „Totul la Auschwitz era sub ... Mengele‖, după cum declara un medic deținut. El
era prezent la sosirea tuturor transporturilor; de obicei, el stătea singur la peron când se făceau
selecțiile.
Foști deținuți l-au descris pe Mengele ca fiind un bărbat elegant, chipeș, cochet și cu ținută
foarte dreaptă.
În blocurile spital, Mengele era relaxat și în largul său. Se spune că ar fi fost un specialist în
selecții. Pentru el, era important să fie depistați absolut toți cei care, în opinia lui, trebuiau selecționați.
Pasiunea sa pentru curățenie și perfecțiune s-a transpus într-o estetică a selecțiilor: îi trimitea la camera
de cazare pe cei cu pete pe piele, cu mici abcese sau cu cicatrice vechi de apendicectomie. Reacțiile
deținuților față de aceste selecții erau dominate de teamă și neajutorare.
Mengele și-a alimentat legenda, dramatizând politicile criminale, așa cum a făcut de exemplu,
când a tras o linie pe peretele blocului pentru copii, undeva între 150 – 156 de cm de la podea, pentru
a-i trimite după aceea la camera de gazare pe cei ale căror capete nu ajungeau la acea linie. Putea să
ucidă cu mâna lui. A fost văzut, după spusele supraviețuitorilor, făcând injecții cu fenol.
De asemenea, Mengele era pasionat de cercetările pe care le desfășura asupra gemenilor. Nu s-
a limitat să ordone ca toți gemenii să fie strânși laolaltă, ci a jucat un rol esențial în acel proces.
Gemenii identici erau cei mai prețuiți subiecți de cercetare ai lui Mengele, adesea erau examinați
împreună. Mengele injecta cu fel de fel de substanțe chimice direct în ochii copiilor în încercarea de a
le schimba culoarea, realiza diverse amputări de membre și alte operații brutale și cel puțin o tentativă
de a transforma o pereche de gemeni în „siamezi‖ prin sutura venelor lor. Operația a eșuat, rezultând
infectarea gravă a mâinilor copiilor în cauză.
Un alt experiment extrem de odios a fost introducerea deținuților în cazane cu apă fierbinte
pentru a vedea până la ce temperatură rezistă omul înainte să moară.
De asemenea, Mengele a făcut experimente și pe femei - Femeile selectate credeau că vor fi
scutite de o zi grea de muncă, dar în realitate erau supuse unor proceduri de sterilizare și șocuri
electrice. Unele mureau la scurt timp după aceea, altele mai târziu din cauza unor infecții grave.
Conform Wikipedia - Mengele ar fi părăsit lagărul de concentrare și exterminare de la
Auschwitz-ul și ar fi plecat la Gross-Rosen (lagăr de concentrare în Polonia), în aprilie 1945 ar fi
fugit, dar a fost capturat și deținut la Nürnberg. A fost eliberat de Aliați, care nu îi cunoșteau
identitatea. După ce a stat ascuns la o fermă din Bavaria, Josef Mengele a plecat în 1949 în Argentina,
unde s-au refugiat și alți naziști. A fost căutat pe plan internațional și nu s-a reușit capturarea lui. Ar fi

43
Lifton Robert Jay, Medicii naziști, București, Ed. METEOR PUBLISHING, 2014, p. 408;
84
trăit 35 de ani cu identități false. Abia în 1992 medicii legiști au reușit să confirme identitatea lui cu
ajutorul testelor ADN.
Se spune că Mengele ar fi murit în anul 1979 în urma unui atac de cord pe când înota și că a
fost îngropat sub un alt nume în Brazilia. Identificarea a fost făcută în urma studierii rămășițelor lui,
mai ales a oaselor și dinților. „Acum, cadavrul lui era cel disecat, nu cadavrele victimelor sale de la
Auschwitz‖44.

Bibliografie:

1. Enciclopedia Universală Britannica – Vol. VII, București, Ed. Litera, 2010;

2. Guez Oliver, Dispariția lui Josef Mengele, București, Ed. METEOR PRESS, 2019;
3. Laurence Rees, Auschwitz. Naziştii şi Soluţia Finală, București, Ed. RAO, 2007;
4. Lifton Robert Jay, Medicii naziști, București, Ed. METEOR PUBLISHING, 2014
5. Marwell G. David, Mengele: Demascarea „Îngerului Morții”, București, Ed. RAO, 2021;

44
Lifton Robert Jay, op.cit, București, Ed. METEOR PUBLISHING, 2014, p.462
85
 COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE-ELEVI

EVREII DIN LUDUŞ ÎNTRE ANII 1850-1945

Elev Antoniu Berar, clasa a VIII-a A

Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu” Luduş, judeţul Mureş
profesor coordonator Berar Antoniu Ioan

Nu se ştie când au ajuns în Luduş primii evrei. În 1850 erau doar 6, toţi trăitori în Gheja. O dată
cu dezvoltarea infrastructurii, numărul evreilor creşte rapid şi comunitatea începe să se organizeze. În
anul 1872 a apărut o filială a societăţii „Chevra Kadisha‖, care se ocupa cu îngrijirea evreilor bolnavi
şi înmormântarea membrilor comunităţii.
Între anii 1885 şi 1936 rabin al Luduşului a fost Gershon ben Moses Stern (magh. Stern Géza).
Stern, elev al rabinilor Moses Schick şi Abraham Judah ha-Kohen Schwartz a fost considerat unul
dintre cei mai importanţi rabini ai vremii sale. A fost şi un cunoscut publicist şi scriitor, publicând
cărţi, studii şi articole cu caracter religios. Lucrarea sa de căpătâi, „Yalkut ha- Gershuni‖, a fost larg
răspândită printre savanţii evrei, are 13 părţi şi a apărut în două volume, tipărite în 1899, respectiv în
1927. Rabinul Gershon Stern a avut o contribuţie esenţială la dezvoltarea şi prosperitatea comunităţii
evreieşti din Luduş. A construit sinagoga şi şcoala confesională evreiască, precum şi instituţiile
comunitare specifice. A fost preocupat de yeshivele din zonă, încercând să le ridice standardele
spirituale şi economice.

Sinagoga din Luduş în anul 1908

86
 Comunitatea evreiască din Luduş număra în ultimul sfert al secolului XIX doar 53 familii. Nu-
şi permiteau să construiască propria sinagogă şi se rugau în locaţii închiriate. În anul 1886, din cauza
mijloacelor financiare limitate şi din dorinţa de a avea propria sinagogă, ei au format un comitet de
construcţie şi au distribuit un apel în maghiară şi ebraică pentru strângere de fonduri în comunităţile
evreieşti mai bogate din întreaga Ungarie. Nu există foarte multe date despre sinagoga din Luduş. Se
pare că apelul a avut succes şi comunitatea evreiască reuşeşte să-şi înalţe rapid lăcaşul de cult.
Conform scrierii Sinagogi din România, „după anul 1880 a existat un templu modern, ruinat în
septembrie 1944.‖
În clădirea din dreapta sinagogii funcţiona o „sală de pregătire‖. În stânga, la intrarea în aşa-
zisul „Parc al Pompierilor‖, era baia comunitară evreiască, iar mai jos un abator shehitah.
În anul 1895 a fost înfiinţată şcoala elementară „Talmud Torah‖ a comunităţii evreieşti
ortodoxe, într-o clădire de pe actuala stradă a Primăverii. În anul 1900 şcoala avea şase clase.45

Elevi şi profesori ai şcolii “Talmud Torah”

Elevii şcolii evreieşti în anul 1928

În perioada 5 septembrie 1944 şi 9 octombrie 1944, Luduşul a fost ocupat de trupe maghiare şi
germane. Atunci sinagoga a fost dinamitată, incendiată cu aruncătoare de flăcări şi distrusă în mare
parte. Sinagoga a fost refăcută parţial după încheierea războiului, dar datorită emigrării practic totale
a populaţiei evreieşti, rămâne în paragină. După evenimentele din 1989, comunitatea evreiască vinde
clădirea, care a fost transformată radical şi acum adăposteşte spaţii comerciale.
Conform bazei de date cuprinzând numele evreilor dispăruţi în Holocaust a Yad Vashem din
Israel (Institutul Mondial pentru Studierea Holocaustului), s-a reuşit până în prezent identificarea a
189 de evrei născuţi sau trăitori în Luduş, care au dispărut în timpul Shoah; foarte probabil, lista nu
este completă. Aceştia apar cu domiciliul stabil după cum urmează: 110 în Ungaria şi Transilvania de
nord; 5 în Slovacia; 1 în Franţa; 1 în Voivodina; 1 în Polonia; 42 în Luduş; 29 cu domiciliu neprecizat.

45
Gráberné Bősze Klára, Léces Károly, A magyarországi iskolai értesítők bibliográfiája 1850/51 1948/49, vol. 11
(Lajosmizse- Mitrovica), A magyar neveléstörténet forrásai XVIII, p. 140

87
 Imediat după ocuparea Luduşului de către trupele maghiare şi germane, a început ceea ce
istoricii numesc ―masacrul de la Luduş‖, asasinarea a 15 evrei luduşeni46 şi a 2 români. Din analiza
datelor aflate în arhiva primăriei Luduş, se poate stabili următoarea cronologie a evenimentelor:
Membrii familiei Polak (sau Pollak, Pollac): Miha (Mikha, Mikhael, Mihai), 69 de ani, fost
sub-notar al primăriei; Rosa Vilma (Blima), soţia sa (născută Gatlib), casnică, 49 de ani; Rozalia,
elevă, 17 ani şi Maier, elev, 16 ani, copiii lor, au fost transportaţi la hotarul comunei Luduş şi apoi
împuşcaţi în 5 septembrie de către trupele germano-maghiare. Moartea a fost verificată de medicul
comunei Luduş şi înregistrată de ofiţerul stării civile Vlas Ioan şi notarul Gardăuş Virgil. Într-un
raport al biroului raional de securitate Luduş se menţionează că Miha Polak a fost executat ―fiind
descoperit că făcea spionaj în favoarea statelor Imperialiste, cărora le transmitea printr-un aparat de
radio-recepţie şi emisie instalat în locuinţa sa ştiri şi informaţii despre mersul războiului.‖
La 8 septembrie preotul maghiar din satul Ozd predă trupelor maghiare doi ciobani români.
Aceştia sunt duşi sub escortă în Luduş, unde sunt executaţi prin împuşcare şi îngropaţi.
Surorile Heler (sau Heller, Haller) Sara (sau Sarolta, 25 ani, casnică), Fani Feiga (21 ani,
casnică) şi Roza (sau Rozalia, Reizl, Rizel, 19 ani, elevă), împreună cu Kopstein (sau Kopshtein,
Kapstein) Rozalia Sara (născută Schreiber, 80 ani, casnică) şi Israel (sau Izrael) Adel (sau Adele,
Adina, Dina, Tzina; 32 de ani, necăsătorită, funcţionară) au fost duse în pivniţa locuinţei lui Heller
Moisă, situată în clădirea în care se află în zilele noastre sediul poliţiei. Aici au fost violate şi apoi
executate prin împuşcare de trupele germane la 10 septembrie 1944, ora 13.00. Moartea a fost
verificată de medicul comunei Luduş şi înregistrată de ofiţerul stării civile Vlas Ioan şi notarul
Gardăuş Virgil.
La 13 septembrie ora 16.00, Glick (sau Glik, Glück), Yosef (sau Josef) Bentzion (76 de ani,
editor, librar şi comerciant) şi fiica sa Glick Rozalia, casnică, 35 de ani; dr. Frieder (sau Frider) Mar
Moshe (sau Moric Marci, Mauriţiu, 80 de ani, avocat) şi soţia sa, Frieder Gizela Gitel (născută
Bretter) sunt transportaţi la hotarul coloniei Andrássy şi executaţi prin prin împuşcare de trupele
germane. Moartea a fost verificată de medicul comunei Luduş şi înregistrată de ofiţerul stării civile
Vlas Ioan şi notarul Gărduş Virgil.
La 21 septembrie au fost împuşcaţi pe strada Gh. Coşbuc Genad (sau Ghenard), Volf Zeev
Wili (sau Vilhelm, Wilhelm), tehnician dentar, 34 de ani şi Martin Stechel, comerciant din Ozd, 39
de ani. Moartea a fost verificată de medicul comunei Luduş şi înregistrată de ofiţerul stării civile Vlas
Ioan şi notarul Gardăuş Virgil.
În arhivele Yad Vashem este menţionată o posibilă a 16-a victimă: în septembrie (la o dată
neprecizată), a fost asasinat Arthur Haasz, 45 ani, liber-profesionist.

46
Numele celor asasinaţi au fost extrase din baza de date Yed Vashem. Aceasta a fost realizată în bună parte
pe baza „fişelor de mărturie‖ întocmite de rudele sau cunoscuţii celor dispăruţi în Shoah; pentru unele
persoane au fost întocmite mai multe fişe, de unde apar mai multe variante ale numelor persoanelor.

88
 Sinagoga din Luduş în septembrie 1944

Bibliografie:

1. Arhiva Primăriei Oraşului Luduş, Registrul persoanelor decedate, 1944

2. Gráberné Bősze Klára, Léces Károly, A magyarországi iskolai értesítők bibliográfiája
1850/51 1948/49, vol. 11 (Lajosmizse- Mitrovica), A magyar neveléstörténet forrásai
XVIII
3. Banea, Ioan Adrian et alii, Monografia oraşului Luduş, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2019
4. Olaru, Adrian, Luduş, o istorie neterminată, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016

89
 PERSECUŢIA ASUPRA EVREILOR LUDUŞENI ÎN PERIOADA 1940-
1941

Elev: Sidonia Bubău-Buza, clasa a VIII-a A

Şcoala Gimnazială nr.1 Luduş
profesor coordonator Berar Marcela

În rândurile următoare voi prezenta situaţia dramatică prin care au trecut evreii luduşeni în anii
celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul guvernării legionare, în Luduş o comună din sudul
Câmpăiei Transilvaniei în care existau numeroase familii de evrei, guarzii comunali au devenit
poliţişti legionari. Comandantul Poliţiei legionare a fost numit Ioan Mureşan. În luna decembrie 1940,
având aprobarea prefectului judeţului Turda, Vasile Hanu, dar şi a primarului Ioan Şerbu, s-a format la
Turda o echipă legionară condusă de Amos Horaţiu Pop. Acesta era compusă din: subprimarul Boroş,
Nicolae Olteanu, şeful Poliţiei Legionare Turda, Vasile Coman din Luduş, comisar legionar, fraţii
Mitică şi Ioan Dăncilă, mari proprietari şi alţi membri legionari. Documentele menţionează că au
reuşit să-i jefuiască pe aproape toţi comercianţii evrei din localitate. Prăvăliile care urmau a fi jefuite
au fost închise din anumite motive în prealabil, la ordinul subprimarului Boroş. A doua zi, legionarii
puneau stăpânire pe prăvălie, iar proprietarii erau obligaţi să vândă legionarilor afacerea, şi de cele mai
multe ori nu primeau niciun ban. Cei care se opuneau, erau duşi la sediul Primăriei unde erau torturaţi
şi bătuţi, până cădeau la învoială. În zilele următoare, echipa a continuat jafurile în localităţile
învecinate Turzii.
În Luduş, afacerile evreilor Haller şi Farkas47 au fost preluate de fraţii Dăncilă48. În perioada
guvernării legionare, la Luduş au fost jefuiţi comercianţi evrei, dar şi români şi maghiari. Sumele de
bani şi bunurile care au fost obţinute prin metodele amintite anterior, au fost folosite pentru câştigarea
de noi adepţi. În aceeaşi perioadă şefii tuturor instituţiilor şi şcolilor din Luduş care nu au acceptat
politica legionară au fost schimbaţi cu membrii sau simpatizanţii Mişcării Legionare. „Neavând
suficiente fonduri pentru diferite cheltuieli, zilnic la Primărie erau chemaţi diferiţi comercianţi
români, evrei, maghiari care erau forţaţi de Pop Amos Horaţiu să depună sumele cerute de el. În caz
contrar, era trecut respectivul într-o cameră special amenajată unde era bătut de călăii poliţiei
legionare în frunte cu Mureşan Ioan49. Evreilor le era interzis să desfăşoare activităţi în domeniul
comercializării de alcool sau de alimentaţie publică. În luna ianuarie 1941 au fost verificate de
autorităţile poliţieneşti toate debitele în care ar fi putut funcţiona evrei „camuflaţi sub formă de
angajaţi salariaţi sau grataragii‖.50
O altă confirmare a neregulilor pe care le-au făcut conducătorii legionari luduşeni, uzând de
funcţiile pe care le aveau în perioada guvernării legionare, sunt confirmate şi de Vasile Coman. „Amos
a suferit în trecut multe şicane şi pierderi materiale din partea adversarilor şi autorităţilor. El şi cu

47
În Luduş, sub protecţia Bucureştiului, legionarii locali au pătruns în sediul Depozitului de băuturi spirtoase „Haller şi
Farkas”, o întreprindere care prospera bine cu un capital de câteva milioane de lei, fiind foarte bine administrată de
proprietari. Legionarii, având asupra lor pistoale, au năvălit în birourile depozitului şi i-au forţat pe proprietari să predea
cheile şi să renunţe la afacere. (ANR-DJCJ, Fond personal Vasile Coman, Dosar 3 Memorii legionare, vol III, f.123).
48
Matatias Carp, Cartea neagră: Suferinţele evreilor din Romania 1940-1944, vol.I Legionarii şi rebeliunea, Atelierele
Grafice Socec/Co, Bucuresti, 1946, pp.182-183.
49
Antoniu Berar, Mişcarea legionară din zona Luduş, Editura University Press, Târgu Mureş, 2021, p.66.
50
Ordinul Administraţiei Comerciale M.A.T., Biroul Licenţelor nr.67.192/8.01.1941 primit de Primăria comunei Luduş în
data de 6.02.1941.
90
Moga au crezut că sunt îndreptăţiţi să-şi scoată pârleala, şi încă ceva pe deasupra. În acele câteva luni
de guvernare legionară, Amos şi Moga nu au făcut altceva decât să adulmece hoitul precum hienele
flămânde. În acea perioadă am fost numit comisarul guvernului cu românizarea comerţului.‖51În acea
calitate, Coman s-a opus acaparării de către cei doi legionari luduşeni a unor bunuri necuvenite
preluate de la evreii din Turda. Însă nu s-a putut opune unor astfel de practici pe teritoriul Luduşului.
Aici, corupţia autorităţilor locale a atins cote ridicate, fiind încurajate contrabanda şi evaziunea fiscală,
uneori chiar cu complicitatea comercianţilor evrei.
În tot timpul existenţei legionarismului, toate instrucţiunile primite de la Bucureşti în legătură
cu Mişcarea Legionară se dezbăteau în sediul creat în anul 1940 din centrul comunei Luduş, unde se
ţineau toate şedinţele celor 7 cuiburi, cu excepţia unor şcoli sau instituţii care ţineau şedinţele şi la
sediile lor. La toate aceste şedinţe participau trimişi ai conducerii judeţene.
Învăţătorul Mureşan Ioan relata următoarele cu privire la activitatea lui în calitate de şef de
plasă în perioada 25 septembrie 1940-22 ianuarie 1941:
„Am preluat averile evreieşti şi le-am predat administratorilor din ordinul Prefecturii. De felul
cum am procedat au fost mulţumiţi şi evreii şi directorul Camerei de Agricultură. După ce am
căzut de la putere târziu, mi-au adus elogii de felul corect în conducerea şi administrarea
bunurilor evreieşti, rog a fi ascultat dl. Ing. Corbuţiu de la Camera Agricolă Turda. Am infiinţat şi
condus o cantină la punctul de frontieră Sărmăşel pentru refugiaţii din Ardealul de Nord. Din
ajutorul legionar am îmbrăcat 400 de copii din plasa Luduş şi Sărmaş cu bocanci şi hăiniţe, am
dat ajutoare în natură la moţii expulzaţi din Ardealul de Nord. Din cotizaţiile lunare am cumpărat
un camion care azi este folosit de funcţionarii publici din Turda, la economatul lor. Am pus bazele
unui cămin de ucenici în comuna Luduş, realizat de profesorul Socol. D-nul Hass din Sărmaşu a
fost jefuit de către legionari iar eu i-am obligat pe camarazi să predea înapoi tot ce au luat. Pe
domnul Spilmann din Miheş, în momentul când l-au urcat în maşină ca să-l ducă să-l maltrateze
pentru a-l obliga să semneze ce voiau ei, l-am scăpat şi i-am spus că nu-i obligat să semneze
nimic.
Pentru mai multe abuzuri am cerut prefectului Vasile Hanu să fie pedepsiţi. În loc să mi se dea
satisfacţie, mi s-a luat comanda dându-i-se plasa Luduş ing. Dragomir, iar plasa Sărmaşu
învăţătorului Merdaru.”52
Pentru confirmarea celor relatate în memoriu, învăţătorul Mureşan Ioan cerea să fie audiaţi Dr.
Onişca, notar public, şeful Partidului Liberal din plasă, Timoteiu Moldovan, directorul Uzinelor
Electrice, avocatul Dr. Pintea, șeful Partidului Național Țărănesc din plasă şi Victor Socol, directorul
Școlii de Ucenici. Alături de aceștia, cerea să fie audiați și evreii din Luduș: farmacistul, dentistul,
comerciantul de manufactură Schvarz, Soția lui Hass din Sărmașu, Spilmann din Miheș sau orice altă
persoană din plasele Luduș și Sărmașu.53
Am prezentat în rândurile de mai sus situaţia dramatică a evreilor din localitatea Luduş, în anii
războiului.

Bibliografie:
1. Berar, Antoniu, Mişcarea legionară din zona Luduş, Editura University Press, Târgu Mureş,
2021
2. Berar, Marcela, De la democraţia interbelică la totalitarism. Oraşul Luduş între anii 1940-
1960, Editura University Press, Târgu Mureş, 2021
3. Matatias Carp, Cartea neagră: Suferinţele evreilor din Romania 1940-1944, vol.I Legionarii şi
rebeliunea, Atelierele Grafice Socec/Co, Bucuresti, 1946

51
Antoniu Berar, Mişcarea legionară din zona Luduş, Editura University Press, Târgu Mureş, 2021, p.54.
52
Antoniu Berar, Mişcarea legionară din zona Luduş, Editura University Press, Târgu Mureş, 2021, p.78.
53
ibidem, f.53.
91
 POVESTEA EMOȚIONANTĂ A ANNEI FRANK

Berechet Ioana Maria, clasa a VIII a

Liceul Tehnologic „Paul Bujor”, Berești, Galați
profesor coordonator Sîmpetru Ana Maria

Holocaustul reprezintă o pagină neagră din istoria Europei și a omenirii. În timpul

Holocaustului au pierit milioane de oameni, majoritatea fiind evrei. Numărul evreilor uciși este estimat
de specialiști la aproximativ șase milioane și, cu toate că cifra este cutremurătoare, administrația
nazistă nu a reușit în totalitate ceea ce și-a propus și anume exterminarea evreilor europeni, dovada
făcând-o zecile de mii de supraviețuitori. Din jurnalele, scrisorile acestora, din alte documente
personale dar și din scrierile lor despre experiențele trăite aflăm ce s-a petrecut în timpul
Holocaustului. Mărturiile sunt numeroase și, în același timp, tulburătoare.
Anna Frank a fost unul dintre sutele de mii de copii care au căzut victime ale politicii naziste.
Anna s-a născut la Frankfurt, în Germania, în 1929, ca fiică a lui Edith și Otto Frank. Familia Frank,
de origine evreiască, după ce Hitler a ajuns la putere, s-a mutat în Olanda unde tatăl avea relații de
afaceri. Șapte ani mai târziu, în 1940, Olanda este invadată de naziști iar soarta evreilor începe să
devină tot mai grea.
Când germanii au început să deporteze evreii din Amsterdam, pentru a evita deportarea, Anna
și întreaga familie s-au ascuns într-o anexă secretă a clădirii unde funcționase firma tatălui. Au reușit
să se ascundă astfel timp de doi ani dar în 1944, în urma unui denunț, au fost descoperiți, arestați și
deportați în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Anna și sora sa vor fi mutate într-un alt lagăr unde
vor muri de tifos cu puțin timp înainte ca lagărul să fie eliberat.
La împlinirea vârstei de 13 ani (1942) , Anna primise cadou un jurnal în care va consemna tot
ce i se întâmplă. Deși avea o vâstă așa de fragedă Anne deținea, prin construcția ei interioară dar și
prin puterea circumstanțelor în care este nevoită să trăiască, accesul interior la multe adevăruri ale
vieții. Astfel că, reușește să surprindă prin maturitate când notează de exemplu:
În aceste momente nu mă gândesc la toată nefericirea, ci la frumusețea care încă mai există.
Sfatul meu este: “Ieși afară, du-te undeva la țară, bucură-te de soare și de tot ceea ce natura are să ne
ofere. Mergi afară și încească să surprinzi fericire din interiorul tău: gândește-te la toată frumusețea
din tine însuți și din tot ceea ce te înconjoară și fii fericit. (...)
Frumusețea rămâne, chiar și în nefericire. Dacă doar îți propui să o cauți, poți descoperi din
ce în ce mai multă fericire și îți poți recăpăta echilibrul. O persoană fericită îi va face și pe ceilalți
fericiți; o persoană care are curaj și credință nu va muri niciodată în nefericire!”
Tatăl Annei a fost singurul supraviețuitor. Eliberat în 1945 s-a reîntors în Amsterdam unde s-a
ocupat de publicarea jurnalului Annei. Acesta a fost publicat după sfârșitul războiului fiind tradus în
peste 65 de limbi și vândut în peste 30 de milioane de exemplare iar povestea Annei a devenit un
simbol.
Cu toate aspectele legate de istorie, de desfășurarea celui de-al doilea război mondial, cartea nu
este doar o lucrare de referință pentru cei pasionați de istorie, interesați de soarta evreilor, ci este un
jurnal de adolescentă. Prezintă deci toate stările, emoțiile specifice vârstei, căci Anna nu face doar
referiri la război, ci, în afară de greutățile prin care trece, își mărturisește și micile bucurii pe care le
are în contextul dat și visează, scrie și speră.
Emoționantă și dură în egală măsură mărturia Annei Frank te îndeamnă la reflecție și te ajută
să conștientizezi cât de norocoși suntem noi pentru simplul fapt că astăzi ni se respect dreptul
92
fundamental la viață. De asemenea e o lecție de viață a unei tinere care a reușit să trăiască veșnic prin
paginile jurnalului său, traduse în zeci de limbi și cunoscute în toată lumea care spun că trebuie să ne
amintim, ca să nu se mai repete niciodată!

VIORICA AGARICI – OM DE OMENIE ÎN VREMURI DE NEOMENIE

Elev : Cantoreanu Giorgio

Colegiul Tehnic ,,Miron Costin,, Roman
profesor coordonator Cristea Mariana

Eroina noastră a intrat în istoria oraşului Roman prin evenimentul ce s-a petrecut în ziua de 3
iulie 194 , în vechea gară a Romanului. Viorica Agarici, este semnul durabil al faptului că fibra
umană a acestui pământ poate fi, în momente de cumpănă, una eroică. Într-un univers înfierat
îndeobşte ca aparţinând laşităţii oportuniste, aşteptărilor tăcute şi jumătăţilor de măsură, urmaşa
neamului de răzeşi din Moldova de mijloc şi Marea doamnă a Romanului trebuie să rămână o
emblemă de veşnică aducere aminte.
S-a născut la Bucureşti în anul 1886 în familia ofiţerului de cavalerie, George Văsescu şi a
Ortansei (născută Morţun , sora lui V. Gh. Morţun, om politic din acea vreme. Familia a avut o
influenţă puternică asupra formării caracterului şi trăsăturilor morale ale Vioricăi Agarici. Clasele
primare le-a facut la Paris, unde tatăl ei era ataşat militar al ambasadei României; şi-a desăvârşit
cunoştinţele generale în pensionul de domnişoare de la Ruches, de lângă Paris, o şcoală particulară
care dădea o educaţie feministă elevată tinerelor care aspirau la o carieră de leader. Printre elevele
institutului s-a aflat şi Eleanor Roosevelt, viitoarea activistă feministă şi prima doamnă a Americii.
Aici,Viorica Văsescu, a învăţat şi limbile engleză şi germană. După studiile făcute în străinatate
revine în ţară şi la scurt timp, se căsătoreşte cu Ionică Agarici, nepotul primarului din Roman. Acesta
studiase şi el, în străinătate, în Germania. După moartea prematură a soţului său, în 1927, Viorica
Agarici se va dărui cu pasiune şi cu toată energia activităţii sociale şi caritabile din oraşul Roman.
Astfel a preluat de la Cornelia Morţun, preşedininţia Filialei Societăţii Naţionale de Cruce Roşie. A
făcut parte din Comitetul de sprijin al orfelinatului din Roman; aici a desfăşurat o activitate de
voluntariat prin ajutorul dat „la cârpitul lenjeriei, hainelor ciorapilor, la cusutul nasturilor‖ . Apoi timp
de 23 de ani a fost preşedinta Comitetului de sprijin al Şcolii nr. 1 de fete. În această calitate, cerea
ajutoare în bani şi materiale, cu care, în fiecare toamnă erau ajutaţi copiii săraci, iar de sărbătorile de
iarnă le oferea acestora numeroase daruri. A contribuit în acelaşi timp, la clădirea de şcoli în mai
multe sat , pentru care în anul 1937 i s-a acordat medalia „Răsplata muncii pentru construcţiuni
şcolare” – clasa I.
Activitatea Vioricăi Agarici devine intensă mai ales în timpul celui de-al II-lea război mondial ,
când la necazurile obişnuite s-au adăugat cele ale războiului. Principala activitate era atunci ajutorarea
răniţilor în spitale şi la trecerea lor prin gară Ca şi în celelalte gări principale, în Roman funcţiona o
cantină a Crucii Roşii. Aici eroina noastră îşi petrecea mai bine din jumătatea unei zile, organizând
foarte bine serviciul. Restul timpului şi-l împărţea între spitale şi gară. În gară, de câte ori se oprea un
tren cu răniţi, voluntarele de la Crucea Roşie în frunte cu preşedinta cutreierau vagoanele şi le
împărţeau răniţilor: ceai, lapte, supă, vin,alte alimente, dulciuri, ţigări, cărţi de citi .

93
 În ziua de 3 iulie 1941, trecând peste teamă, prejudecăţi şi reţinerea celor care o înconjurau, a
dat dovadă de curaj, înalt umanism,oferind ajutorul organizaţiei,careia îi era devotată şi în ale cărei
principii credea.
În ziua de joi, 3 iulie 1941, “Trenul morții” a intrat în stația Roman la ora 11, înainte de
amiază. Între orele 11 și 14,30, în timp ce trenul a fost remorcat spre peronul companiei sanitare din
gară, s-a petrecut drama în central căreia s-a aflat Viorica Agarici. Jandarmii au împiedicat
personalul Crucii Roșii să dea apă evreilor atârnați pe zăbrelele vagoanelor care țipau “Crucea
Roșie, apă!”.
Timp de trei ore președinta Crucii Roșii a alergat în oraș după o aprobare pentru ―a-și
îndeplini misiunea‖. Iată un fragment din Declarația Vioricăi Agarici dată la Tribunalul Poporului din
București, 26 iulie 1945: M-am dus la gară; am vorbit cu comandantul militar al gării despre acest
lucru, mi-a spus că nu este voie sa dăm apă la oamenii [aceia]. Atunci m-am adresat d-lui colonel
Graur, comandantul garnizoanei [din Roman], i-am spus că Crucea Roșie este împiedicată a-și
îndeplini misiunea. D-sa mi-a spus că nu poate dispune singur ci trebuie să întrebe [pe] un superior al
d-lui. M-am dus cu dânsul la mașină, ne-am dus la Cercul Militar unde la acea dată lua masa dl
General Tătăranu, care a autorizat să se dea apă la oameni. M-am întors la locul unde trenul [era]
oprit și am spus că avem ordin [care permite] să dăm apă la oameni.
La toate acțiunile care au urmat, de spălare și dezinfecție a vagoanelor, a fost de față și Viorica
Agarici,cea care a adus vestea apei, iar jandarmii din Roman i-au respectat dispoziția: De jandarmi nu
am fost împiedicată să dau asistență, de asemenea nici doctorii nu au fost împiedicați să dea ajutoare .
Reprezentanta Crucii Roșii locale, d-naViorica Agarici s-a cutremurat de ce a văzut în acele vagoane
ce alcătuiau ―trenul morții‖: Într-un strat gros de murdărie de om și de sânge [zăceau] zeci și zeci de
oameni în fiecare vagon, goi, înnebuniți, lipiți între ei ca sardelele, morți, muribunzi și vii
[împreună]…Duhnea îngrozitor…. Primii care au coborât au primit o ceașcă cu apă și un cub de
zahăr de la medicii evrei (primii care au intrat în contact cu evreii din tren), după care au fost
îndreptați spre alt capăt al curții, unde au fost tunși, au aruncat hainele într-o groapă plină cu var și
au urcat în vagonul de baie.
…Ar fi nedrept – scria prof. Radu Florian – dacă ocupându-ne de responsabilitatea călăilor,
mulţi dintre ei rămaşi neidentificaţi, să nu amintim de acei oameni, puţini la număr, care au încercat
să micşoreze manifestările criminale, numărul victimelor. Eu unul nu i-am întâlnit, dar documentele
justiţiei pomenesc de căpitanul de rezervă, avocatul Richard Filipescu, de avocatul căpitan Petru
Şerban care s-au opus masacrării a 5-600 de evrei în curtea Legiunii de jandarmi din Iaşi. Ei au fost
sprijiniţi de locotenent-colonelul Alexandru Manole .Trebuie amintită de asemenea preşedinta Crucii
Roşii din Roman, Viorica Agarici, care înfruntând organelle militare ,a împărţit apă oamenilor
deshidrataţi din “trenul morţii”, în gara Roman.
După această eroică şi drept creştinească faptă, Viorica Agarici a primit emoţionante manifestări de
recunoştinţă. Începând cu anul 1943 Viorica Agarici renunţă la şefia filialei Roman a Societăţii
Naţionale de Cruce Roşie, slujire pe care a onorat-o timp de 15 ani şi se mută la Bucureşti, la fiul ei,
Gheorghe. Nu-şi putea imagina,că odată cu sfârşitul războiului şi venirea bolşevicilor la putere,avea să
revină la Roman, de această dată forţată, cu ―domiciliul obligatoriu‖, cu toată averea confiscata.Acum
trebuia să trăiască printre străini, din mila cunoscuţilor, în timp ce doi din cei trei fii ai săi,vor fi
încarceraţi pentru ani buni în temniţele comuniste.
Din anul 1949 şi pânӑ în 1967 putea fi vӑzutӑ pe strӑzile Romanului cu o broboadӑ pe cap,
iarna cu un fost mantou de astrahan mâncat de moli , cu un bagaj în mânӑ şi cu zâmbetul ei blând, care
sfida de fapt situaţia nenorocitӑ, de muritoare de foame, pe nedrept în care se afla. Îşi câştiga existenţa
dând lecţii de limbӑ francezӑ unor copii ai familiilor care o ajutau.

94
 Relaţiile ei cu intelectualitatea romaşcanӑ nu au încetat niciodatӑ. Era primitӑ oricând în casӑ la
doctorii Epifanie Cozӑrescu, la familiile Abraham, Lecaşi Petrovici, care locuiau în cartierul fabricii
de zahӑr, la doctoral Aurel Grecu, ca şi la medici şi avocaţi evrei.
În anul 1966, dupӑ ce scӑpase de ―domiciliu obligatoriu‖, atunci când a venit la Roma ,
eminenţa sa, rabinul Mozes Rosen din Bucureşti şi a slujit împreunӑ cu presfinţitul episcop de Roman
şi Huşi , Teofil Herineanu, la cimitirul israelit, s-a luat legӑtura între marele rabin şi Viorica Agarici.
Dupӑ acest an, soarta acesteia s-a îmbunӑtӑţit deoarece, primea lunar de la cancelaria rabinului din
Bucureşti,o pensie viagerӑ de 400 lei pe lunӑ .
După eliberarea băieţilor din închisoare a plecat să locuiască la Bucureşti, la fiul cel
mare,Georgel. Fapta de eroism nu a fost apreciată de regimul comunist, de aceea au apărut puţine
articole despre aceasta. Astfel,în anul 1971 apare în Revista cultului mosaic un amplu articol intitulat
Eroii se afla printre noi.
La 8 februarie 1979, la vârsta de 93 de ani s-a stins din viaţă. A fost înmormântată la cimitirul
Bellu,în cavoul unor rude îndepărtate.
La 8 iunie 1983 Institutul Yad Washem din Ierusalim i-a acordat, post-mortem,doamnei
Viorica Agarici,diploma şi titlul de ―Drept între popoare‖,un arbore fiind plantat în memoria ei pe
―Aleea celor drepţi‖ .
Astfel, în oraşul unde români,evrei şi armeni locuiau într-o concordie de care imi amintesc înca,
gestul eroic al doamnei Agarici, nobleţea fără seaman a faptei sale se pot explica prin educaţie,
mediu, cultură.

HOLOCAUSTUL, DRAMA OMENIRII

Croitoru Elena, clasa a XI a C

Colegiul Tehnic ,,D. Ghika” Comănești
profesor coordonator Prisacariu Elena Mihaela

Holocaust este un termen utilizat pentru a descrie uciderea pentru aproximativ șase
milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al doilea Război
Mondial, ca parte din ,,soluția finală a problemei evreiești‖, programul de exterminare al evreilor,
plănuit și executat de regimul național-socialist, din Germania, condus de Adolf Hitler și de
colaboratorii acestuia.
Holocaustul este considerat cel mai mare genocid al tuturor timpurilor. Umilirea față de
evrei a început încă din 1933. Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic. Peste 200.000 de
oameni se estimează că au comis crime asociate Holocaustului. Victimele Holocaustului nu erau doar
evrei, ci și romi, polonezi, grupuri etnice slave, oameni care erau bolnavi mintal sau aveau handicap
fizic, prizonieri de război, adversari politici ai naziștilor, etc.
Înainte și în timpul celui de-al doilea Război Mondial și al Holocaustului s-au înființat în
Europa lagăre de concentrare naziste și lagăre de exterminare, precum Auschwitz-Birkenau, Drancy,
Katowice, Varșovia, Alderney, etc. Cel mai mare lagăr și cel mai cunoscut este Auschwitz, devenind
un loc emblematic, fiind omorâți peste 1,1 milioane de persoane, dintre care 90% au fost evrei. În
Auschwitz, deținuții erau împărțiți în diferite blocuri, precum primul bloc de barăci, care cuprindea B
Ia-lagărul femeilor, B Ib-inițial lagărul barbaților, iar in 1943 al femeilor, al doilea bloc de barăci, care
95
era format din B IIa-lagărul de carantină, B IIc-lagărul de tranzicție pentru evreice, etc. și al treilea loc
de barăci. Pe lângă aceste blocuri, se aflau și biroul condamnantului, barăcile SS, stație de epurare,
cameră de gazare și Crematoriul I și II, latrine și camere de spălare, loc unde erau arse cadavrele, etc.
Evreica Yvonne Redgis-Klug afirmă că ,,Dacă mă apuc să povestesc în ce iad am trăit nu demult, o fac
pentru că eu socotesc cazul meu mai deosebit sau mai interesant decât altele.‖, ce sugerează chinul la
care erau supuși prizonierii în lagărele de concentrare.
Majoritatea deținuților erau transportați cu ajutorul vagoanelor de animale, neavând acces la
hrană, apă, iar unii dintre ei mureau în drum spre taberele de muncă. Era o căldură dogoritoare, iar
evreii încercau să evadeze, scoțând scândurile și să iasă pe sub ele. De cele mai multe ori, trenurile se
opreau cu zilele, iar deținuții rămâneau închiși, neștiind care le este soarta ,,trenul nu a pornit decât
seara(...)mergea încet, cu lungi și istovitoare opriri‖, așa cum afirmă Primo Levi în ,,Mai este oare
acesta un om?’’.
În lagărele de concentrare, mâncarea oferită deținuților era o supă fără gust și câte o bucată
de pâine, care era uneori ascunsă de către aceștia pentru zilele în care nu primeau rația. În jur de 1%
din populație murea de foame și de sete. Pe timp de noapte, prizonierii erau deseori bătuți de către
membrii SS, trezindu-i în chinuri și nelăsându-i să se odihnească. Aceștia dormeau înghesuiți, fiind
obligați să-și suporte partenerii, obișnuindu-se cu timpul să adoarmă în orice ipostază se aflau. De
asemenea, deținuții aveau acces la diferite consultări în cazul în care aceștia întâmpinau probleme de
sănătate. Dar nici în acest caz ei nu erau tratați corect, făcându-se experimente. Ei primeau trei feliuțe
de pâine și apă, iar de multe ori nici măcar nu erau băgați în seamă, murind pe patul din infirmerie.
Erau puse două persoane în același pat, fără grija că se vor molipsi. Doctorul Josef Mangele era
cunoscut pentru experimentele sale, de exemplu, încercarea de a uni doi gemeni, crezând că va crea
siamezi.
Povestea crâncenă a perioadei Holocaustului este scrisă sub formă de memorii, jurnale,
documente, ce stârnesc curiozitatea lectorilor. Prin aceste scrieri, ne sunt prezentate evenimentele
realizate în lagărele de concentrare și groaznica luptă cu viața. Mulți dintre autorii cărților au fost chiar
evrei, ce au supraviețuit Holocaustului și au vrut să împărtășească acele vremuri cu cititorii care sunt
interesați să afle cu exactitate ceea ce s-a întâmplat ,,tocmai pentru că suntem sute de mii care au
îndurat aceeași soartă și foarte puțini cei care au scăpat, lumea civilizată trebuie să cunoască martirul
care a fost viața noastră în lagărele germane, pentru a face totul ca acesta să nu se repete‖, transmite
evreica Yvonne Redgis-Klug în cartea ,,Am supraviețuit‖, amintiri ce au fost prezentate și adnotate de
Jean-Marc Dreyfus. În ,,Jurnalul Annei Frank‖ descoperim tactica prin care evreii se ascundeau în
diferite locuințe, ce aveau camere ascunse. Aceștia stăteau uneori chiar și nemișcați, fără să vorbească,
pentru nu a fi prinși. Ei trebuiau să renunțe la viața lor de zi cu zi, pentru a supraviețui. Se descurcau și
împărțeau mâncarea, gândindu-se doar la sfârșitul groaznicului moment ,,mă întind pe divan și dorm
ca să scurtez timpul, liniștea și frica înspăimântătoare, căci să le ucid e cu neputință‖.
Auschwitz a fost eliberat de către Armata Roșie pe 27 ianuarie 1945. Holocaustul nu distruge
doar indivizi și familii, ci și comunități și culturi care s-au dezvoltat în Europa, având un impact
negativ. Istoria evreilor și a tuturor oamenilor care au fost umiliți nu trebuie uitată, pentru a nu se
întâmpla iarăși asftel de evenimente. Fiecare om ce a supraviețuit perioadei Holocaustului este un
învingător, căci a reușit să treacă peste cel mai crunt și de neimaginat moment.
Bibliografie selectivă:
Yvonne Redgis-Klug ,,Am supraviețuit‖ (iulie 1945),
,,Jurnalul Annei Frank‖ (12 iunie 1942-1 august 1944),
Primo Levi ,,Mai este oare acesta un om?‖(1946-1956),
Wikipedia,
Historia

96
 FEMEILE-VICTIME ȘI PERSECUTORI ÎN VREMEA HOLOCAUSTULUI

Eleva Enache Ștefania, Clasa a VII-a

Școala Gimnazială Bălilești
Profesor coordonator: Balea Cristian Marius

Poate cel mai impresionant aspect referitor la ceea ce a însemnat holocaustul este legat de
umilințele și suferințele indurate în ghetouri, lagăre de muncă sau de exterminare de femei și copii. La
Ravensbrück a fost cel mai mare și cel mai notoriu lagăr de concentrare nazist, exclusiv pentru femei,
deschis în 1939. Ravensbrück este aparte deoarece a reprezentat unitatea principală de antrenamente
pentru mii de femei naziste, cunoscute ca Aufseherinnen. Odată instruite în arta brutalității, de la
noțiuni despre abuzul psihologic și verbal, până la bătăi și biciuiri, aceste femei erau delegate în
taberele din Reich. De exemplu, infama Irma Grese, poreclită hiena Auschwitzului, și-a început cariera
în Ravensbrück în 1942. Lagărul a fost unul distinctiv datorită faptului că era condus aproape exclusiv
de femei Aufseherinnen, sub conducerea Dorotheei Binz. Tânăra în vârstă de 26 de ani, Dorothea Binz,
în ciuda faptului că era femeie, a condus anumite secțiuni ale închisorii, drept Oberaufseherin. Printre
crimele lui Binz, se numărau și împușcări, biciuiri și întărâtatul câinilor să atace prizoniere.
„Oamenii vorbesc despre gardienii SS, dar femeile nu aparțineau armatei SS, ci reprezentau o
anexă a organizației militare. SS-ul era pentru bărbați. Multe dintre femeile astea erau foarte brutale și
deseori proveneau din clasa mijlocie sau din familii sărace. Faptul că erau femei-gardieni le oferea un
statut care le plăcea" afirmă dr. Rochelle G. Saidel, autoarea lucrării „Evreicele din lagărul de
concentrare Ravensbrück‖.
Pentru a satisface nevoile războiului german, prizonierele erau exploatate, muncite în condiții
austere și până la moarte. Doctorii lagărului au întreprins experimente medicale chinuitoare pe 74 de
prizoniere poloneze, cunoscute ca „iepurii din Ravensbrück ". În perioada celui de-al Doilea Război
Mondial, peste 130 de mii de prizoniere au ajuns în acest lagăr, printre care membri ai rezistenței,
comuniști, academicieni, membri comunității rome și alte persoane care nu s-au conformat cu
idealurile naziste ale feminității. Unele femei au ajuns aici cu tot cu copii, altele au născut în lagăr.
Prizonierele erau adunate din toate colțurile Europei ocupate de Germania nazistă: Rusia, Franța,
Germania, Olanda, iar cele mai multe din Polonia. S-a estimat că în jur de douăzeci și șase de mii de
prizoniere au fost evreice. „Condițiile nu erau bune pentru nicio femeie, dar evreicele au fost cele mai
asuprite. Ele erau tratate mai dur, iar condițiile de trai erau și mai rele" arată dr. Saidel. Între 1942 și
1943, prizonierele evreice au fost mutate de la Ravensbrück, multe dintre ele au fost trimise la
Auschwitz, iar altele direct în camera de gazare de lângă Bernberg.
Eva Mozes Kor și sora sa geamănă, Miriam, erau doar niște copile când au trăit ororile
Holocaustului, la Auschwitz, unde și-au pierdut părinții, gazați împreună cu alte câteva mii de evrei și
au fost supuse experimentelor îngrozitoare ale doctorului Josef Mengele. In martie 1944, familia Evei
a fost luată pe sus de jandarmii maghiari și dusă într-un ghetou din Simleul Silvaniei.
"Am construit corturi din paturi și cearșafuri. Imi amintesc că ploua foarte mult și pământul era umed
și rece. Fiecare cap de familie a fost chemat pentru interogatorii. Tatal meu a fost adus pe o targă,
sangerând de la loviturile de bici, cu unghiile de la mâini și picioare smulse și fața arsă. Soldații unguri
voiau să știe unde se află aurul și nu l-au crezut pe tatăl meu când le-a spus că toți banii erau în
pământ", a rememorat Eva Mozes.
Comandantul maghiar le-a spus că vor fi trimiși la muncă, în Ungaria, când toți evreii din
ghetou au fost băgați în trenuri marfare, alături de vite. "Ne-au înghesuit ca pe sardine. Nu aveam cum
97
să ne mișcăm, nu aveam mancare, nu aveam apă... Vagoanele erau încuiate și păzite de un gardian
înarmat. El ne-a avertizat că, dacă încercăm să evadăm, ne va împușca. Trenul se mișca foarte rapid și
se oprea doar pentru realimentare cu combustibil. Am cerut apă, iar paznicul ne-a spus că ne costă
cinci ceasuri de aur, pe care un adult urma să i le dea prin spațiul izolat cu sârmă ghimpată, iar
gardianul trebuia sa arunce o găleată de apă. Eu am primit doar câteva picături, insuficiente pentru a-
mi potoli setea. In a treia noapte în vagonul cu bovine, trenul a oprit și noi am cerut apă. Raspunsul a
venit în limba germană: "Wass, Wass". Atunci am înteles cu toții că ne-au mințit și nu mergeam la
muncă în Ungaria, ci în Germania pentru a fi uciși. Fiecare persoana din tren plângea și se ruga.
Urmatoarea oprire avea să fie Auschwitz, nu mai auzisem niciodată pâna atunci de acest loc ", a mai
povestit Eva.
Ea și-a amintit și despre întâlnirile cu Mengele și despre experimentele pe care acesta le facea
pe gemeni, inclusiv pe ea și sora sa, Miriam. "Nu știam cine este când aparea în fiecare dimineață în
fața barăcii, pentru a ne număra. Tot ce știam este că oamenilor le era frică de el și că era tratat ca un
Dumnezeu, iar numele său era dr. Mengele. Eram folosiți ca niște cobai umani, pentru a se descoperi
secretul creării gemenilor blonzi, cu ochi albaștri. Eram injectați cu germeni și boli, iar când
geamănul-subiect murea, naziștii îl omorau pe celălalt geamăn, pentru a compara autopsiile",
rememorează Eva Mozes. Iși amintește că, dupa o injecție, s-a îmbolnavit grav și a făcut febră
puternica. Doctorul nazist supranuit "Ingerul morții" i-a spus atunci că va muri. A decis, însă, să lupte
pentru a supraviețui. "Instinctul de supraviețuire a preluat controlul și nu era loc în viața mea ca să
plâng ori să-mi pară rău pentru mine, supraviețuirea îmi consuma fiecare dram de energie pe care îl
aveam", a marturisit Eva Mozes.

Bibliografie:
www.historia.ro
www.vice.com
www.ziare.com

98
 HOLOCAUSTUL- LECȚIE A ISTORIEI CE NU TREBUIE UITATĂ

Eleve: Farcaș Ioana și Gheorghiu Daiana, clasa a VIII a A

Școala Gimnazială Grigore Silași, oraș Beclean
Profesor coordonator: Cornea Liviu

Holocaustul este politica sistematică de discriminare și exterminare a evreilor europeni de către

regimul nazist din Germania, de către aliații și colaboratorii acesteia. Au fost ucisi aproximativ șase
milioane de evrei, de toate vârstele, fiind persecutați și asasinați.

Holocaustul a debutat prin

definirea calității de evreu și prin
măsuri legislative; au urmat
confiscarea proprietăților
evreiești, izolarea evreilor în
ghetouri, deportarea și în
exterminarea acestora.
Regimul nazist avea în plan să
extindă soluția finală până în Marea
Britanie, Statele Unite ale Americii și
în toate teritorile pe care le-ar fi
cucerit, victimele Holocaustului
fiind evreii. Numai pentru ei s-a
adoptat planul final de exterminare
fizică totală prin așa zisa ―soluție
finală‖. În afară de aceștia naziștii au ucis și alte grupuri umane - romi, membri sau simpatizanți ai
partidului comunist, prizonieri de război sovietici, homosexuali, polonezi, oameni cu afecțiuni fizice
sau pshice, martori ai lui Iehova, sindicaliști și disidenți de orice fel.
Pe lângă evreii uciși în lagărele de exterminare, aproximativ patru milioane cinci sute de mii de
victime, aceștia au murit și din alte cauze. Una dintre cauze era traiul dus de evrei în ghetouri. Mureau
din cauza lipsei de mâncare,unii arătau ca niște schelete, drumurile fiind pline de cadavre . Pe lângă
lipsa de mâncare, condițiile în care trăiau erau oribile, iar lipsa igienei personale era predominantă în
lagăre și ghetouri.

Lagărul de exterminare Auschwitz

Principalul lagăr din Oświęcim a fost Auschwitz .În august 1944, aici trăiau aproximativ
16.000 de prizonieri – 10.000 de evrei, 4.000 de polonezi şi 3.000 alte etnii. Tot aici se afla şi
administraţia SS, comandantul garnizoanei locale şi comandantul de la Auschwitz I, care era superior
celorlalţi doi comandanţi.
Acest lagăr era împarțit în alte trei lagăre:
1. Auschwitz I
2. Auschwitz II -Birkenau
3. Auschwitz III
99
 Auschwitz I a fost primul lagăr înființat în
Oświęcim, construcția începând în anul
1940. Autoritățiile SS folosind prizonieri
pentru a muncii la extinderea acestuia.
În data de 20 mai 1940, ajung primii
prizonieri la Auschwitz.
Scopul acetui lagăr, la fel ca și al altor
lagăre de concentrare, era furnizarea de
muncitori pentru a-i forța să muncească în
construcțiile deținute de SS și pentru a ucide
oameni a căror soartă era stabilită de
autoritățile SS, tot odată fiind necesar pentru
securitatea germană.
Ca și celălalte lagăre, Auschwitz avea o
cameră de gazare și un crematoriu. Inițial
această cameră avea să fie în Blocul 11, dar
ulterior a fost construită în afara
complexului prizonierilor.
În tot acest timp au fost făcute
experimente pe oameni, precum cercetări
pseudoștiințifice asupra sugarilor, gemenilor
și sterilizarea forțată sau castrarea adulților.
Unul dintre cei mai cunoscuți doctori nazisti
a fost căpitanul SS, doctorul Josef Mengele,
cunoscut și sub numele de ―Îngerul Morții.‖
În anul 1945, el a fugit cu notițele sale. Fiind declarat unul dintre marii criminali de război.
Auschwitz II- Birkenau a început la Berzezinka în octombrie 1941. Acesta a avut cea mai
mare populație de prizonieri. A fost împărțit în zece secțiuni, care au fost despărțite de garduri
electrice de sârmă ghimpată.
Lagărul a avut un rol important la uciderea evreilor din Europa. Pe la începutul lui
septembrie 1941 s-au efectuat primele teste cu Zyklon B, un insecticid folosit inițial pentru uciderea
șobolanlor, care la contactul cu
aerul devine un gaz letal.
Experimentele s-au terminat cu
succes, acest fapt ducând la
folosirea gazului Zyklon B
pentru a extermina victimele.
Aproximarea
transporturilor de evrei între anii
1942-1944:
 Ungaria: 426.000
 Polonia: 300.000
 Franța: 69.000
 Olanda: 60.000
 Grecia: 55.000

100
 Boemia și Moravia: 46.000
 Slovacia: 27.000
 Belgia: 25.000
 Iugoslavia: 10.000
 Italia: 7.500
 Norvegia: 690
 Altele(inclusiv lagăre de concentrare): 34.000
Auschwitz III, numit și Monowitz a fost înființat în anul 1942. Adăpostea prizonierii care
erau forțați să lucreze în fabrica Buna, pentru a produce cauciuc sintetic și combustobil. Din mai 1941
până în iulie 1942, prizonierii de la Auschwitz I au fost transferați la ―Departamentul Buna‖, la început
pe jos și mai târziu pe calea ferată.
Auschwitz III a avut și un așa zis lagăr de
educare a prizonieriilor neevrei despre care se
credea că au încălcat disciplina muncii impusă
de Germania.

În ianuarie 1945, lagărul Auschwitz

a început să fie evacuat, deoarece se apropriau
tot mai mult forțele sovietice.
Mii de oameni au fost uciși cu
câteva zile înainte ca evreii rămași în viață să
fie puși să mărșăluiască fie spre nord
parcurgând aproximativ 55 de kilometri până la Gliwice (Gleiwitz) fie spre vest, să parcurgă
aproximatix 63 de kilometrii până laWodzislaw(Loslau).
La 27 ianuarie 1945, armata sovietică a intrat în Auschwitz, Birkenau și Monowitz și a
eliberat peste șase mii de prizonieri, dintre care cei mai mulți bolnavi și pe moarte.

Bibliografie
1. Ochescu Maria, Manual Istorie clasa a VII-a, editura art Klett, București, 2019
2. Petrescu Florin, Istoria evreilor, Holocaustul, Ediția a II-a, Editura Didactică și Pedagogică,
Bucucești 2007
3. https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/auschwitz

101
 ULTIMA ZI ÎN RAI, PRIMA ZI ÎN INFERN

Elevă: Necula Viviana-Alexia,

Elevă clasa a X-a, Liceul Tehnologic „Petre Ionescu-Muscel”,
Domnești-Argeș
Prof. coordonator Ogrinjea Maria-Magdalena

Când vorbim despre Holocaust, cred că pe mulți dintre noi ne trece un fior rece. Lecturăm
diferite materiale, cărți, reviste, privim fotografii sau vizionăm filme… Emoția ce te cuprinde este de
nedescris în cuvinte! Nu poate fi descrisă, oricât am încerca să ne căutăm cuvintele!
Cei care știu și simt durerea Holocaustului sunt ultimii dintre supraviețuitori sau, în opinia
mea, rudele acestora, frica, tristețea, chinul, dorul nefiind doar al unei persoane, ci și al celor din
familie, al copiilor, al nepoților…
Holocaustul a luat vieți de toate vârstele, numărul total de victime adăugându-se celorlalte zeci
de milioane de oameni, morți în anii celui de al Doilea Război Mondial. Au murit copii, femei, bătrâni,
toți fără nicio vină! „Vina‖ lor era aceea de a se fi născut evrei!
Ce putea fi mai nedrept?!
În anii aceia, nedreptatea și intoleranța față de semeni a fost mai mare ca oricând. M-am
întrebat, la fiecare filă pe care am dat-o în cărțile citite, de ce oamenii nu pot sau nu vor să ofere
compasiune, să fie altruiști, să fie buni cu ceilalți și cu ei înșiși. De ce bunătatea umană să fie văzută ca
un semn de slăbiciune, de ce atunci când să fii tolerant înseamnă pentru mulți o vulnerabilitate!?
Majoritatea mureau în condiții inumane! Dintr-un moment într-altul, de la o zi la alta, viața
victimelor Holocaustului s-a schimbat radical! Au cunoscut agonia sub cele mai crude manifestări,
deși, cu o oră sau o noapte înainte nimic nu prevestea acest lucru. Lipsa de hrană, de îmbrăcăminte, de
adăposturi confortabile în ceea ce-i privește pe copii, au făcut ca evreii să cunoască raiul și infernul…
Lipsa de toleranță, de acceptare, de normalitate a societății, au influențat și schimbat viața unei
generații întregi. Probabilitatea că urmau să fie deportați și închiși în lagărele de concentrare, unde
iminența morții pândea la fiecare colț, era tot mai mare. Unii copii căutau cu disperare găsirea unui
mijloc de supraviețuire și participau la acțiuni de rezistență în ilegalitate. Mulți copii erau deportați
împreună cu părinții sau alte rude, erau desărțiți de aceștia și-și trăiau zilele triste și chinuite gândind la
îmbrățișarea caldă a tatălui sau la sărutul de noapte bună al mamei…
Am citit Jurnalul Annei Frank. M-a curtemurat și, mărturisesc sincer, că au fost dăți în care am
plâns! Tânăra copilă află în jurnal, prietenul și confidentul ei: „Începând din mai 1940, s-a terminat cu
vremurile bune: mai întâi râzboiul, apoi capitularea, înaintarea nemților, când, pentru noi, evreii, au
început nenorocirile. Legile antievreiești au venit una după alta și libertatea ni s-a restrâns foarte
tare. Evreii trebuie să poarte o stea galbenă, evreii trebuie să-și predea bicicletele, evreii n-au voie să
circule cu nicio mașină, nici măcar cu una particulară; evreii nu-și pot face cumpărăturile decât între
orele 15.00 și 17.00, evreii nu pot merge decât la un frizer evreu, evreii nu au voie să iasă pe stradă
între orele 22.00 și 6.00; evreii nu au voie să frecventeze teatrele, cinematografele și alte locuri de
divertisment, evreii n-au voie să meargă la piscină și nici pe terenul de tenis, de hochei ori pe alte
terenuri de sport; evreii n-au voie să practice canotajul, evreii n-au voie să practice nici un sport în
spațiul public, după ora opt seara; evreii n-au voie să stea în propria grădină și nici la cunoștințe de-
ale lor; evreii n-au voie să meargă acasă la creștini, evreii trebuie să meargă la școli evreiești, și așa
mai departe. Așa ne-am dus traiul de pe o zi pe alta, fiindu-ne interzis să facem ba una, ba alta…‖
Anna este o fetiță simbol. Ea reprezintă suferința tuturor copiilor care nu și-au trăit copilăria,
102
care au fost privați de cele mai frumoase bucurii și sentimente pe care le poate simți o ființă umană!
De teama deportării, se ascunde împreună cu familia, dar nefericirea și teroarea cuprinde și
căsuța ce le-a fost adăpost și scut împotriva furiei și intoleranței germane: „Și-am mers așa, prin
ploaia torențială, tata, mama și cu mine, fiecare cu câte un ghiozdan și o sacoșă de piață, plină ochi
cu cele mai diverse lucruri. Muncitorii care mergeau dimineața devreme la muncă se uitau după noi
cu milă, pe fețele lor se putea citi limpede regretul că nu ne puteau oferi nici un mijloc de transport,
steaua galbenă, în stridența ei, vorbind de la sine…‖
Jurnalul Annei Frank este o carte document, nu este doar un jurnal ori niște însemnări zilnice
făcute de o adolescentă. Anna și-a scris suferința în pagini pe care, noi, astăzi, poate le răsfoim în
grabă! În grabă s-a dus și viața fetei, firavul ei trup stingându-se în chinurile epidemiei de tifos, în
lagărul de concentrare Bergen-Belsen.
Mesajul jurnalului poate fi un testament pentru posteritate!
Un mesaj de pace și de toleranță, de iubire și bunătate, de speranță și dorință într-o lume a
tuturor!
Tatăl Annei, singurul supraviețuitor din familie, se va ocupa până la moartea sa de jurnalul
fiicei sale și de transmiterea mesajului copilei sale.
La fel ca familia Frank au fost mii de suflete, suflete care au îndurat, au suferit, care au vărsat
lacrimi amare…Unii dintre ele au reușit să răzbească peste infernul îndurat!
Astăzi ascultăm poveștile bunicilor care n-au avut copilărie, care-și aduc aminte, în detaliu,
patimile de acum zeci de ani! Calvarul vieții lor nu poate fi descris în cuvinte, oricât aș încerca…
Privind dincolo de ochii lor înlăcrimați, vezi adevărata suferință, pătrunzi, pentru o secundă, în sufletul
curat și pur de copil de-atunci, căruia i s-a furat copilăria și i s-a dat la schimb umilință, foamete,
moarte…
Holocaustul a răpit dreptul la viață oamenilor!
Istoria nu va uita acest trist eveniment și va păstra vie memoria milioanelor de victime care au
trăit raiul și infernul… Să trăim într-o lume a toleranței, cred că este visul oricărui copil! De astăzi și
dintotdeauna!

Bibliografie:
Frank Anna, Jurnalul Annei Frank, București, Editura Humanitas, 2011
Ellory Anna, Scrisoarea pierdută de la Auschwitz, București, Editura Corint, 2021

103
SIMONE VEIL: SUPRAVIEȚUITOARE A HOLOCAUSTULUI ȘI O CARIERĂ
POLITICĂ DE SUCCES

Elevă: Onu Bianca

Şcoala Profesională Cristeşti
Prof. Coord. Chihaia-Stanciu Simona

Avocat, politician și feministă, Simone Veil a fost ministru al sănătății în guvernul francez, în
perioada 1974-1979. În anul în care și-a încheiat mandatul de ministru a devenit membru al
Parlamentului European și a fost aleasă președinte al acestei instituții, funcție pe care a ocupat-o până
în 1982. Simone Veil a fost, astfel, președintele primului Parlament European ales în mod direct și
prima femeie numită în această funcție. Este recunoscută în Franța mai ales pentru legalizarea
avortului și pentru îmbunătățirea vieții femeilor și a condițiilor din penitenciare. La nivel european,
este apreciată pentru eforturile de onorare și păstrare a amintirii evreilor uciși în Holocaust, în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial și pentru angajamentul în favoarea valorilor și unității europene.
Simone Veil este admirată deopotrivă pentru curajul politic și personal, fiind o supraviețuitoare a
lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Copilăria și experiențele traumatizante trăite în al
Doilea Război Mondial au fost punctul de plecare al angajamentului față de o Europă unită, o cauză pe
care Simone Veil a promovat-o toată viața.

Primii ani de viață

Simone Jacob s-a născut la data de 13 iulie 1927 la Nisa, în Franța, într-o familie de evrei. În
1944 a fost trimisă, împreună cu ceilalți membri ai familiei, în lagărele de concentrare de la
Auschwitz-Birkenau, Bobrek și Bergen-Belsen. Ea și cele două surori au supraviețuit, dar părinții și
fratele lor au murit în lagăr. Simone s-a întors la Paris în mai 1945 și și-a început studiile de drept și
științe politice. S-a căsătorit cu Antoine Veil în 1946. Cariera politică Veil a devenit magistrat și în
această calitate a consiliat mai mulți miniștri ai justiției, printre care și François Mitterrand. În 1970 a
devenit prima femeie secretar-general al Consiliului Superior al Magistraturii. O legendă spune că
Valéry Giscard d’Estaing, ales președinte în aprilie 1974, a mers acasă la Antoine Veil cu intenția de
104
a-i propune acestuia să facă parte din noul său guvern. Președintele s-a decis pe loc să nu-l mai
numească pe Antoine, alegând-o, în schimb, pe soția sa, Simone. Aceasta s-a alăturat guvernului
Giscard d’Estaing, ca ministru al sănătății. La scurt timp după numire, a dus o luptă aprigă pentru
legalizarea avortului în Franța. Demersul său a reușit doar în momentul în care opoziția din Adunarea
națională s-a alăturat cauzei sale, făcând posibilă adoptarea legii în 1975. A fost un moment
semnificativ, iar legea a devenit cunoscută sub numele de la loi Veil (legea Veil). Angajamentul față
de o Europă unită
Ca supraviețuitoare a Holocaustului, Veil nu a putut înțelege cum de a fost posibil ca o țară
europeană să-i declare război alteia. Pe măsură ce cariera sa politică a progresat în Franța, ea a devenit
tot mai atrasă de ideea unei Europe în care să nu se mai petreacă astfel de atrocități. De aceea, când
președintele Giscard d’Estaing i-a propus să fie prima pe lista candidaților din partea partidului său la
primele alegeri directe pentru Parlamentul European, organizate în 1979, Simone Veil a acceptat
imediat această oportunitate. A fost aleasă și apoi desemnată președinte al acestei instituții, devenind
liderul primului Parlament European votat direct de cetățeni și prima femeie numită în fruntea unei
instituții europene. În plus, a fost președinte al comisiei pentru afaceri juridice și membru al comisiilor
pentru mediu, afaceri politice, afaceri externe și securitate, precum și al subcomisiei pentru drepturile
omului. De asemenea, a făcut parte din comisia specială privind reunificarea Germaniei, înființată în
1990. În timpul mandatului de europarlamentar, a fost președinte și vicepreședinte al Grupului
liberalilor și democraților, care a devenit ulterior Grupul liberalilor, democraților și reformatorilor. În
1981 a primit premiul Charlemagne, în semn de recunoaștere a contribuției la unitatea europeană să fie
gravate următoarele: numărul care i-a fost tatuat la Auschwitz (78651), deviza Republicii Franceze
(„Libertate, egalitate, fraternitate‖) și deviza Uniunii Europene („Unitate în diversitate‖). În 2011,
esplanada din fața principalei clădiri a Parlamentului European din Bruxelles a primit numele de
Agora Simone Veil. Un an mai târziu, în 2012, Simone Veil a fost decorată cu Marea Cruce a Legiunii
de Onoare.
S-a stins din viață la data de 30 iunie 2017. În discursul rostit cu această ocazie, președintele
Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a adus un omagiu lui Simone Veil numind-o cel mai mare
președinte al Parlamentului European, conștiință a UE, promotoare a luptei împotriva antisemitismului
și apărătoare a drepturilor femeii. Mesajul său privind femeile și antisemitismul rămâne și astăzi de
actualitate, a spus Antonio Tajani. Simone Veil a fost înmormântată în iulie 2018 în mausoleul
Panthéon din Paris. A fost a cincea femeie căreia i s-a făcut această onoare.

Bibliografie:
https://www.wikiwand.com/ro/Simone_Veil
https://europa.eu/european-union/sites/default/files/foundingfathers-simoneveil-ro-hd.pdf

105
 HOLOCAUSTUL, ÎNTOARCERE ÎN TRECUT

Elev: Radu Remus Dumitru

Colegiul Național „Johannes Honterus” Brașov
Profesor coordonator: Turcuș Jurgen Peter

Termenul de ―holocaust‖ este folosit pentru a descrie uciderile in masă a peste 6 milioane de
evrei de catre Germania nazista si a altor colaboratori . Acest eveniment a fost unul trist pentru
noi toți , totodata el nu trebuie uitat . Prigoana evreilor din Germania a inceput in anul 1933 ,
imediat dupa ajungerea la putere a naziștilor. Totusi , uciderea sistematica in masa a evreilor a
început deabea în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial . A început cu împuscari în masă
,mai târziu , din 1941 până în 1945 (ultimul an de existentă al partidului național
socialist,totodată este si anul când prizonierii lagărelor germane sunt eliberați de catre trupele
americane ) , au inceput deportările în centre de ucidere în masă , precum Auschwitz ,
Treblinka si Belzec , urmând ca germanii sa profite de mana de muncă gratuită a deținuților și
să-i ucidă pe cei inapți. Faza finală de anihilare se numea ― Soluția finală a problemei
evreiești‖ Uniunea sovietică ucidea și ea evrei , de cele mai multe ori prin împușcături . În anul
1939 Polonia fusese cucerită de către Germania nazistă , urmând , ca după puțin timp , să fie
pentru a doua oară cucerită, de data asta de către Uniunea Sovietică. Pentru a nu creea un
conflict intre cele două tări cuceritoare au căzut la un comun acord de a impărți polonia in
două părți. Evreii din părțile rurale a le tării au fost obligati sa se mute in orașe pentru a creea
mult prea cunoscutele ‖ghetouri‖, cei ne-evrei erau obligați să evacueze zona . Evreii polonezi
erau văzuți de către germani ca fiind mult mai prejos decât evreii din țara natală. In zonele de
ghetou erau ridicate ziduri pentru a izola evreii , urmând să primească un însemn care trebuia
să fie purtat la vedere zi de zi pentru a le fi recunoscut statutul.
În concluzie , părerea mea este că nu trebuie să uităm de istoria holocaustului, fie ea
bună sau rea , pentru ca din ea putem să invățăm ca și oameni că toleranța indiferent de rasă
este cea mai importanta . Omul este făcut pentru a evolua , nu pentru a decădea.

106
 MEMORIA ISTORIEI- HOLOCAUSTUL, O RANĂ NEVINDECATĂ?
Vlaicu Matias, cls a-VI-a D
Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza”Brăila
Prof. coordonator Socol Daniela

Holocaustul este reprezentativ unei perioade din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, plecând
de la ideile de ,,curaţire a terenului’’, culminând cu ,,soluţia finală a problemei evreieşti‖, dorindu-se
astfel exterminarea unei importante mase a populaţiei evreieşti de toate vârstele, minorităţi etnice, dar
şi alte grupuri sociale: persoane cu diferite dizabilitaţi, bolnavi mintal şi persoane cu alte orientări
sexuale, plănuit si executat de regimul naţional-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.
Aceasta ,,soluţie finală a problemei evreieşti‖ a fost pusă în practică prin diferite metode: înfometare,
muncă silnică până la epuizare şi ulterior moarte, gazare, împuşcare şi numeroase alte metode de
mutilare, ,,experimente ştiinţifice‖ oribile la care erau supuşi în general gemenii, cunoscuţi fiind ca
gemenii lui Mengele în lagărul de concentrare de la Auschwitz.
Din această categorie fac parte si cele două surori gemene din Porţ, Transilvania, Eva şi Miriam
Mozes, care abia împliniseră zece ani, iar într-o dimineaţă de martie au fost obligate ca împreună cu
familia să-şi strângă lucrurile şi să părăsească locuinţa din Porţ, deoarece Reinhard Hezdrich, şeful
Biroului Principal de Securitate al celui de-al Treilea Reich, emisese un ordin oficial potrivit căruia
toţi evreii din regiunile ocupate de nazişti, urmau să fie strămutaţi în aşa numitele ,,ghetouri‖ special
amenajate pentru ei, iar ghetoul unde familia Mozes locuia ere pe un câmp, într-un cort. Tatăl lor
fusese supus de către gardienii germani la umilinţe şi torturi greu de închipuit, iar copiii neajutoraţi nu
puteau schimba cu nimic soarta lor, iar mama era mai bolnavă şi slăbită pe zi ce trecea. Într-o
dimineaţă de mai în anul 1944, gardienii germani i-au trimis într-un lagăr de muncă, escortaţi în
vagoane de vite, îndesaţi cu forţa, mergând zile în şir către o necunoscută destinaţie. Când însă trenul
s-a oprit, au fost întâmpinaţi de soldaţi germani cu puştile îndreptate spre ei, iar locul acela era
descumpănitor: copiii plângeau, oamenii urlau, iar mirosul era insuportabil, o ,,duhoare copleşitoare‖
peste tot şi imposibil de evitat. Gardianul SS care le-a zărit, n-a ţinut cont de ţipetele şi plânsetele lor,
acesta ducându-le într-o clădire mare, unde imediat au fost tunse scurt, iar rochiţele lor au fost vopsite
cu o cruce mare şi roşie pe spate, la fel cum ceilalţi evrei erau siliţi să poarte steaua lui David în
ghetouri. Eva a încercat din răsputeri să scape de gardianul care tatua pe braţ fiecare om ajuns acolo,
pentru ei fiind doar numere, iar numarul Evei a fost A-7063 şi al lui Miriam A-7064. Toată imaginea
era înfiorătoare pentru cele două fetiţe: oameni scheletici, miros oribil şi greu de suportat, iar baraca în
care au ajuns era dezumanizantă, la fel ca şi restul lagărului. În mintea Evei a încolţit ideea, că va
trebui să fie inteligentă şi puternică pentru a părăsi lagărul vie, împreună cu sora sa. Întreaga sa fiinţă
dorea cu disperare să supravieţuiască.
În dimineaţa următoare Dr. Josep Mengele a intrat în baracă şi după ce a numărat gemenii, Eva si
Miriam au fost duse în laboratoarele de la Aushwitz, unde dr. Mengele prin experimente
traumatizante, voia să descopere secretul apariţiei gemenilor, iar unul dintre obiectivele sale majore
era modalitatea de a crea copii blonzi cu ochii albaştrii şi piele albă-,,rasa superioară’’. Ore in şir, zile
la rând au fost supuse la măsurători, radiografii, dezinfectări cu soluţii chimice care ardeau corpul,
analize epuizante de sânge, ace care injectau tot felul de substanţe, mai târziu aflând că dr. Mengele
după ce inocula boli periculoase, injecta gemenii pentru a încerca vindecarea bolii, altora le încerca
schimbarea culorii ochilor. ,,Le-am dat sângele nostru, corpul nostru, demnitatea noastră si, în schimb,
ne lăsau să trăim încă o zi. Nu îmi amintesc nici măcar un singur geamăn care să nu fi cooperat‖.
Experimentele morbide la care erau supuse făceau ca zilele să semene tot mai mult, iar într-o
dimineaţă Evei i s-a injectat un anumit microb, care a dus la creşterea temperaturii corporale, dar
107
această fetiţă de numai zece ani şi-a impus cu toată fiinţa că trebuie să trăiască. ,,A fi în Auschwitz era
ca şi cum ai fi fost într-un accident de maşină în fiecare zi. Atât de des se întâmplau lucruri groaznice‖.
Dupa săptămâni în infirmerie, ea reuşeşte să supravieţuiască, inteligenţa sa ajutând-o chiar să
păcălească infirmiera care-i lua temperatura zilnic. Dar, pentru Miriam acest timp a fost extrem de
dificil ea îmbolnavindu-se, dar Eva îşi dorea din tot sufletul să-şi ajute sora, astfel că se oferi să ajute
la bucătărie pentru a fura câţiva cartofi, aflând că Miriam se putea înzdrăveni.
În toamna anului 1944 circula zvonul că se apropiau aliaţii, care vor elibera pe cei închişi aici, dar
totuşi dr. Mengele îşi continua experimentele. Însă, eliberarea veni la începutul anului 1945, când într-
o dimineaţă deţinuţii au fost obligaţi să părăsească barăcile, iar gardienii, soldaţii SS şi chiar dr.
Mengele au dispărut fără urmă. Totuşi, o parte dintre nazişti s-au întors pentru a incendia orice dovadă
a crimelor săvârşite, iar cei rămaşi au fost încolonaţi într-o gloată uriaşă, mânaţi de la Birkenau spre
Auschwitz. Zilele ce-au urmat au angrenat pe fiecare, într-o continuă căutare de hrană, fiind obligate
să rămână in interiorul lagărului, deoarece afară se dădea o luptă aprigă. Zorii zilei de 27 ianuarie
1945 a adus eliberarea din lagăr, ziua în care dorinţa de supravieţuire a devenit realitate pentru Eva şi
Miriam Mozes. Cu toate că erau libere, au rămas încă câteva săptămâni în interiorul lagărului, fiind
două copile de doar unsprezece ani. Ulterior, au fost duse la un orfelinat al unei mănăstiri din Polonia,
unde au trăit alături de călugăriţe până în ziua când au părăsit Polonia, împreună cu oameni cunoscuţi
de la Auschwitz pentru a ajunge în România. Odată ajunse în Porţ, cu inimile zdrobite s-au îndreptat
spre casă, ele fiind singurele supravieţuitoare ale familiei Mozes. Anii ce-au urmat i-au petrecut la
Cluj, în casa mătuşii Irene. Problemele de sănătate n-au încetat să apară, iar viaţa în România
comunistă era din ce în ce mai grea. Dorinţa tatălui lor era de a ajunge în Palestina, încă dinainte de
Auschwitz, aşa că Eva şi Miriam cer vize de emigrare, care le sunt cu greu acceptate abia în vara
anului 1950, când părăsesc România pe la Constanţa, cu destinaţia Israel, Ţara libertăţii!!!
Eva şi Miriam Mozes, doua fetiţe gemene, au supravieţuit ororilor, au ,,supravieţuit lagărului
morţii’’, iar istoria lor nu trebuie niciodată uitată.
Însă, dacă Eva şi Miriam Mozes au supravieţuit, soarta lui Bruno, fiul comandantului SS, care
odată avansat, trebuie să părăsească casa din Berlin pentru a se muta împreună cu familia lângă lagărul
de concentrare de la Out-With, a fost cu totul alta. Bruno s-a născut în Berlin, pe 15 aprilie 1934, în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania luptând de partea Axei (Ungaria, Italia, Japonia)
împotriva Antantei ( Marea Britanie, Rusia, Statele Unite ale Americii, Franţa).
Bruno trăia fericit împreună cu sora sa şi părinţii într-o casă frumoasă, iar timpul liber îl petrecea
jucându-se cu prietenii săi pe străzile Berlinului. Vestea că familia sa va muta din Berlin a fost
tulburătoare pentru Bruno, dar părinţii l-au asigurat că va avea noi prieteni în locul unde vor trăi. Îşi
luă „rămas bun‖ de la prietenii săi şi au plecat spre noua viaţă pe care o începeau, dar nici măcăr casa
nu-i părea un loc prietenos, ci dimpotrivă era sinistru. Bruno era un explorator şi noul loc l-a
determinat să umble de colo-colo pentru a vedea împrejurimile. De la fereastra dormitorului a văzut
mulţi copii adunaţi într-un loc şi crezând că era o fermă, cere mamei sale permisiunea de a merge
acolo să se joace cu ceilalţi copii, dar mama sa îl refuză deoarece înţelesese că acel loc era un lagăr de
concentrare. Pentru ca Bruno să nu mai poată vedea ceea ce se întâmpla dincolo de gardul casei,
fereastra camerei i-a fost acoperită cu zăbrele. Însa zăbrelele nu l-au împiedicat să dorească a explora
acel loc. Într-o zi, Bruno ceru locotenentului Kotler să-i aducă un cauciuc, pentru a-şi face un leagăn
între cei doi copaci din faţa casei. Însă locotenentul comandă lui Pavel, un evreu adus din lagăr pentru
a ajuta la treburile casei, să meargă împreună cu Bruno într-una dintre magaziile anexă casei. Pavel
construi acel leagăn pentru Bruno, iar la un moment dat, când acesta căzu din leagăn şi se lovi, Pavel
care i-a curaţat şi pansat rana, astfel aflând că Pavel era medic înainte de a fi adus în lagăr şi în situaţia
lui era mulţi alţi evrei. În magazia aceea Bruno văzu o fereastră şi dorinţa lui de explorare, îl împinse
să se caţăre şi să ajungă într-o pădurice. Copilul fu încântat de împrejurimi, alergă şi în depărtare văzu

108
un gard, care desparţea păduricea de ceea ce el credea că este ferma, pe care o văzuse de la fereastra
camerei sale. În spatele gardului, descoperi un băieţel îmbrăcat în pijamale vărgate, ras pe cap şi fără
încălţăminte în picioare. Bruno a fost foarte surprins să vadă acel copil acolo şi-i puse tot felul de
întrebări: de ce era acolo? Şi de ce purta acele haine? De ce hainele aveau un număr şi ce reprezenta
acel număr? Băieţelul i-a spus că se numeşte Shmuel şi are nouă ani, iar faptul că era închis în acel loc,
nu era datorită faptului că a făcut ceva rău şi doar pentru că era evreu, iar pentru nazişti, evreii erau
duşmani de moarte. Shmuel i-a spus că toţi poartă acele haine vărgate şi fiecare are un număr. Copilul
a întrebat dacă are ceva de mâncare pentru el, deoarece acolo nu primeau mâncare să se poată sătura.
Bruno i-a promis lui Shmuel că va reveni şi-i va aduce şi mâncare.
În casa familiei lui Bruno, a fost adus profesorul Liezt care trebuia să se ocupe de educaţia celor doi
copii: Bruno şi sora sa Gretel, încercând să insufle copiilor ura pe care nemţii o aveau pentru evrei;
erau obligaţi să citească presa, pentru a iubi Nazismul şi pe Fuhrer. Dacă Gretel şi-a schimat întru totul
comportamentul şi îmbrăcămintea, a aruncat toate păpuşile, locul lor fiind luat de afişe naziste care
promovau ura pentru evrei şi considerau rasa ariană, ca fiind cea pură, Bruno şi-a continuat explorările
sale, dincolo de păduricea care ducea la gardul, care-l despărţea de Shmuel. Zile în şir, a continuat să
plece pe furiş de acasă, cu geanta plină de mâncare şi ciocolată pentru Shmuel, cei doi povestind ore în
şir, aflând că sunt chiar născuţi în aceiaşi zi, 15 aprilie 1934, până când într-o zi Shmuel nu mai era la
gard, iar când Bruno îl revăzu, starea lui era una demnă de milă. Shmuel îi spuse că nu-şi găseşte tatăl,
iar Bruno se oferi să trecă dincolo de acel gard, ca să-l poată ajuta. De multe ori, Bruno îşi întreba tatăl
şi mama, de unde venea acel fum gros care mirosea atât de greu în apropierea casei, dar niciodată nu
primea răspuns. Dacă tatăl său, ştia ceea ce se întâmpla în acel loc şi că fumul gros şi insuportabil de
respirat venea de la furnalul unde evreii erau arşi, mama sa nici nu bănuia ce se întâmpla dincolo de
gardul lagărului şi ca toţi nemţii, credea că lagărul este un loc unde evreii munceau, nu că erau
exterminaţi de minţile diabolice a celor ce-i erau loiali Fuhrer-ului. Însă, aflând aceste adevăruri din
spatele gardului ea se hotarî să plece cu copii pentru un timp. Dar, în ziua plecării Bruno cere voie
mamei să se mai joace puţin, însă copilul plecă în grabă către gardul lagărului, unde-l aştepta prietenul
său. Pregătit fiind să sape şi cu o pereche de pijamale vărgate aduse de Shmuel, Bruno intră în curtea
lagărului, spre baraca unde se afla tatăl băiatului, în încercarea lor de a-l găsi. Shmuel nu-şi găsi tatăl,
însă au primit ordin să iasă toţi afară, iar cei doi băieţi au fost prinşi în grupul bărbaţilor, duşi spre
camera de gazare. Intraţi acolo, obligaţi să se dezbrace, li se spunea că vor face un duş, dar de fapt,
printr-un orificiu se arunca gazul otrăvitor, gazul care aducea moartea. Hainele lui Bruno au fost
descoperite mai târziu de către un soldat, care-şi anunţă comandantul. Bruno alege să-şi ajute
prientenul, mergând într-un loc sinistru şi asta l-a costat viaţa. A luat mâna mică a lui Shmuel în mâna
sa, a strâns-o cu putere şi i-a spus că este cel mai bun prieten al său. Cel mai bun prieten pe viaţă!!!
Avem imaginea celor doi băieţi, despărţiţi de un gard. Înţelegem unde se află acel gard, un loc în
care nu ar trebui să se afle nimeni, niciodată, darămite doi copii. Tristă a fost călătoria care i-a adus
acolo, discuţiile pe care le-au purtat în fiecare zi, momentul în care Bruno vede realitatea lagărului: „o
mulţime de oameni care stăteau adunaţi în grupuri, cu ochii în pământ, arătând oribil de trişti; toţi
aveau un singur lucru în comun: erau grozavi de slabi, cu ochii înfundaţi în orbite şi cu capetele rase‖
Mintea omenească naşte monştrii! Oameni avizi de putere, fără control, fără empatie faţă de cei din
jur, oameni plini de ură, nu trebuie să ajungă niciodată le conducere. Este de datoria mea şi-a ta, ca
atrocităţile din timpul Holocaustului să rămână istorie, istorie care să nu se mai repete, istorie care să
ne amintească că suntem egali în faţa lui Dumnezeu, cu atât mai mult în faţa oamenilor, istorie pe care
să n-o mai trăiască nimeni, nici acum şi niciodată!
Aşa să ne ajute Dumnezeu! pentru că: „Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete‖, iar „Cei ce nu-
şi pot aminti trecutul, sunt condamnaţi să-l repete‖ George Santayana.

109
Bibliografie
Eva Mozes Kor şi Lisa Rojanz Buccieri-„ Am supravieţuit lagărului morţii‖ Bucureşti
2012, Meteor Press
John Boyne- „ Băiatul cu pijamale în dungi‖ Bucureşti, 2013 Editura Rao

110
 CUPRINS

Secțiunea cadre didactice

VECHIUL CARTIER EVREIESC DIN PRAGA- JOSEFOV
COCUZ Gianina Cristina................................................................................................................................................... ....3
EVREII LUDUŞENI ÎN PERIOADA GUVERNĂRII LEGIONARE
BERAR Antoniu Ioan........................................................................................................... ................................................. 7
SPRE ŢARA FĂGĂDUINŢEI. EVREI POLONEZI TRANZITEAZĂ LUDUŞUL ÎN ANUL 1945
BERAR Marcela.............................................................................................................................. ................................... 10
HERSCHEL ȘI EDJYA. O POVESTE DE DRAGOSTE DIN VREMEA HOLOCAUSTULUI
BALEA Cristian Marius........................................................................................................ .............................................. 12
PROIECT DE LECȚIE
CERNA Delia........................................................................................................................................................................14
FEMEILE ÎN HOLOCAUST
CHIHAIA-STANCIU Simona..............................................................................................................................................18
HOLOCAUSTUL ÎN TRANSILVANIA DE NORD
CODĂU Dorin-Grigore........................................................................................................................................................ 20
EXTERMINAREA EVREILOR DIN BASARABIA, BUCOVINA DE NORD ȘI TRANSNISTRIA ( 1941-1942)
CORNEA Liviu......................................................................................................................................................................22
ASPECTE DIN ISTORIA EVREILOR DIN ZONA DORNELOR
DINCĂ Sorin.........................................................................................................................................................................25
HOLOCAUSTUL - O REALITATE A MORŢII
GHEORGHE Liliana, DUMITRU Cristina......................................................................................................................... 28
DRUMUL HOLOCAUSTULUI BISTRIȚEAN
GALBEN Călin Cornel.......................................................................................................... .........................,......................30
HOLOCAUSTUL – O PAGINĂ NEAGRӐ DIN ISTORIA SECOLULUI XX
CRISTEA Mariana.............................................................................................................. ......................,,,,,....................... 32
POGROMUL DE LA IAȘI. RECUPERAREA MEMORIEI UNEI TRAGEDII COLECTIVE– RECENZIE –
MORAR Ioana Alexandra.....................................................................................................................................................36
DEZUMANIZAREA
MOVILĂ Oana Maria........................................................................................................................ .................................. 38
CERCETAREA COMUNITĂȚII EVREIEȘTI DIN ORAVIȚA - PRILEJ DE ASUMARE A
MULTIPERSPECTIVITĂȚII
MURĂȘAN-Givadă Maria................................................................................................................................................... 39
SOARTA COMUNITĂȚII EVREIEȘTI DIN CLUJ
POPA Ionuț-Alexandru ......................................................................................................................................................42
PREDAREA HOLOCAUSTULUI- FIȘE DE LUCRU
PRISACARIU Elena Mihaela..... ........................................................................................... ......................................... 43
PROIECT EDUCAȚIONAL: „SPUNE NU DISCRIMINĂRII! IN MEMORIAM, HOLOCAUST”
PRISACARIU Florica............................................................................................................................................................45
HOLOCAUSTUL - ÎN RETROSPECTIVA ISTORIEI
RUSU Anca-Elena.................................................................................................................................................................48
TRAGEDIILE HOLOCAUSTULUI ÎN VIZIUNEA COPIILOR
SIMIOANCĂ Simona.............................................................................................................................................. ..............52
PROGRAMUL NAZIST DE EXTERMINARE A EVREILOR
SÎMPETRU Ana-Maria................................................................................................................. ........................................55
HOLOCAUST - SCHIȚA LECȚIEI
SOCOL Daniela...................................................................................................................... ...............................................58
PROIECT DE LECŢIE
STOICA Gilda- Maria............................................................................................................................................................61

111
PROIECT DE LECŢIE
TĂNASĂ Ileana Daniela...................................................................................................................................................... 61
HOLOCAUSTUL ÎN LITERATURA PENTRU COPII
TĂBĂCARU Cristina ............................................................................................................................................. ..........73
HOLOCAUST - REPERE ŞI SUGESTII METODOLOGICE
TUDOR Mihaela...................................................................................................................................................................76
STATUL –POMPIER
TURCUS Peter ............................................................................................................................. .......................................79
CUNOAȘTEREA ȘI ÎNȚELEGEREA HOLOCAUSTULUI - NECESITATE ÎN REALIZAREA EDUCAȚIEI
PENTRU TOLERANȚĂ ȘI PACE
VERMAN Cristina.............................................................................................................. ................................................ 80
JOSEF MENGELE – „ÎNGERUL MORȚII”
VIŞAN Elena Roxana........................................................................................ ...................................................................83
Secțiunea elevi
EVREII DIN LUDUŞ ÎNTRE ANII 1850-1945
BERAR Antoniu................................................................................................................................. ...................................86
PERSECUŢIA ASUPRA EVREILOR LUDUŞENI ÎN PERIOADA 1940-1941
BUBĂU-Buza Sidonia...........................................................................................................................................................90
POVESTEA EMOȚIONANTĂ A ANNEI FRANK
BERECHET Ioana Maria...................................................................................................................................................... 92
VIORICA AGARICI – OM DE OMENIE ÎN VREMURI DE NEOMENIE
CANTOREANU Giorgio.......................................................................................................................................................93
HOLOCAUSTUL, DRAMA OMENIRII
CROITORU Elena.................................................................................................................................................................95
FEMEILE-VICTIME ȘI PERSECUTORI ÎN VREMEA HOLOCAUSTULUI
ENACHE Ștefania.................................................................................................................................................................97
HOLOCAUSTUL- LECȚIE A ISTORIEI CE NU TREBUIE UITATĂ
FARCAȘ Ioana și GHEORGHIU Daiana............................................................................................................................ 99
ULTIMA ZI ÎN RAI, PRIMA ZI ÎN INFERN
NECULA Viviana-Alexia................................................................................................................................................... 102
SIMONE VEIL: SUPRAVIEȚUITOARE A HOLOCAUSTULUI ȘI O CARIERĂ POLITICĂ DE SUCCES
ONU Bianca........................................................................................................................................................................ 104
HOLOCAUSTUL, ÎNTOARCERE ÎN TRECUT
RADU Remus Dumitru....................................................................................................................................................... 106
MEMORIA ISTORIEI- HOLOCAUSTUL, O RANĂ NEVINDECATĂ?
VLAICU Matias.................................................................................................................................................................. 107

112