Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

Senzori pentru sisteme încorporate

Prelucrarea mărimilor specifice automobilelor cu echipamente electronice presupune

conversii ale acestora în mărimi electrice cu ajutorul traductoarelor. Traductoarele
electrice sunt mijloace de măsurare destinate conversiilor mărimilor electrice şi
neelectrice în mărimi electrice. Un traductor electric generic este format din senzor
şi adaptor. Senzorul este obiectul fizic în care are loc conversia propriu-zisă, iar
adaptorul este un circuit electronic prin care semnalul de la senzor se condiţionează
pentru ieşire standard. De cele mai multe ori, conversiile au eficienţe reduse, iar
mărimile de ieşire din senzori sunt mici. Senzorii obișnuiți sunt surse de semnale
slabe, au impedanţe de ieşire relativ mari, fiind incapabile să suporte sarcini
semnificative precum cele corespunzătoare capacităților cablurilor de transmitere a
semnalelor.
Pe de altă parte, senzorii pot avea mărimi de ieşire parametrice (rezistenţă,
inductanţă, capacitate) care nu pot fi transmise simultan mai multor circuite
electronice. În aceste situaţii, adaptoarele trebuie să realizeze și conversii ale
mărimilor parametrice în mărimi de tip intensitate (curenţi sau tensiuni). Adaptoarele
oferă aşadar suporturi fizice pentru transferurile semnalelor de la senzori către
celelelate circuite şi echipamente electronice.
Uneori, între circuitele componente ale sistemelor electronice, semnalele sunt
transferate prin cuvinte binare în diferite formate pe linii paralele, sau prin sau
trenuri de impulsuri - pe linii seriale. Alteori, mărimile de ieşire din traductoare
sunt frecvenţa, perioada, faza, factorul de umplere, etc.
Modelul matematic al unui senzor este o ecuaţie de forma: Y = f(X,s1,s2,...,sn)
unde Y reprezintă mărimea de ieşire a senzorului, X – mărimea de intrare iar s1,
s2,...,sn – parametrii funcţionali ai senzorului.
-1
Mărimea măsurată se obţine aplicând funcţia inversă: X = g = f (Y,s1,s2,...,sn)
semnalului Y (deja în formă numerică). În acest context, formele tabelare ale
caracteristicilor statice ale senzorilor și traductoarelor sunt optime cu precădere în
sistemele numerice.

Reprezentare formală a unui senzor

Senzorii “inteligenţi” oferă posibilitatea calculelor mărimilor de intrare știind

mărimile de ieşire şi perturbaţiile. Funcțiile intrare-ieșire ale senzorilor conțin şi
parametri liberi cu care, în etapa de calibrare, se ajustează modelele matematice
generale pentru diferite tipuri de senzori. Parametrii modelelelor sunt memoraţi în
memoriile nevolatile ale sistemelor numerice şi permit compensarea neliniarităţilor
caracteristicilor senzorilor şi ale influenţelor condiţiilor de operare în medii reale.
Calibrarea senzorilor „inteligenţi” din echipamentele electronice pentru automobile se
realizează prin comparaţii cu alţi senzori cu precizii superioare, comparaţii în urma
cărora se obţin curbe de calibrare memorate în forme tabelare. Parametrii de corecţie
sunt calculaţi, testaţi în diverse condiţii şi apoi memoraţi în suporturi nevolatile.
Formele tabelare sunt preferate și pentru memorarea caracteristicilor senzorilor care
funcționează conform funcţiilor polinomiale cu grad ridicat, pentru degrevarea
procesoarelor de eforturi exagerate de calcul pentru corecții analitice. Determinarea
mărimilor de intrare este astfel redusă la căutări în tabel după mărimile de ieşire și
formule simple de interpolare liniară pentru valorile intermediare.

1. Termistoare
Termistoarele sunt cei mai utilizaţi senzori de temperatură în sistemele încorporate,
datorită sensibilităţilor mari (variaţii relativ mari ale rezistenţelor corespunzătoare
unor variaţii relativ mici ale temperaturilor) care permit uneori renunțarea la
amplificatoarele de măsurare. Materialele principale utilizate pentru realizarea
termistoarelor sunt oxizii de cobalt şi de nichel. Dependenţele intrare-ieşire R(θ)

1/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

(direct sau invers proporţionale, după cum termistoarele sunt de tip PTC sau NTC), pot
fi specificate sub forma U(θ), presupunând alimentarea circuitelor termistoarelor cu
surse de curent constant. Funcţionarea termistoarelor este modelată matematic prin
ecuaţia Steinhart-Hart:
1
= a + b ln R + c ln 3 R
T
în care a, b, c sunt parametrii Steinhart-Hart, specificaţi pentru fiecare tip de
termistor iar T este temperatura absolută.
Exemplu orientativ: pentru un termistor cu Rn=3kΩ /25ºC aceşti parametri sunt: a =
-8
0,0014; b = 0,000237; c = 9,9x10 .
Dependenţele de temperatură ale rezistenţelor termistoarelor au aspectele din figura de
mai jos.

Forme tipice ale caracteristicilor termistoarelor

Ecuaţia Steinhart-Hart modelează dependenţa R(θ) cu eroare absolută 0,02ºC într-un

interval cu lățimea 200ºC. Tipul cel mai des întâlnit în practică este cel cu
coeficient negativ de temperatură (NTC). La temperaturi mari, electronii se desprind
din legaturile covalente şi devin liberi, participând la conducţie. Valorile tipice ale
rezistenţei termistoarelor utilizate în electronica auto sunt în domeniul x1kΩ /0ºC …
x100Ω /100ºC.
1 1 1
Pentru NTC, a = − ln R0 ; b = ; c = 0, iar ecuaţia se simplifică:
T0 B B
1 1 1 R
= + ln
T T0 B R0
în care T este temperatura absolută, R0 este rezistenţa termistorului la temperatura de
referinţă T0 (25ºC sau 298,15K) iar B este un parametru constructiv specificat în
 1
datele tehnice ale termistorului  B = .
 b
1 1 
B  − 

B
R0
R0e  
T T0
Rezultă: R = sau R = R∞e T unde: R ∞ = B
T0
e
B
Temperatura măsurată are valoarea: T =
R
ln
R∞
1 1 1 1
Făcând schimbarea de variabilă T → se obţine dependenţa liniară: = ln R − ln R∞ .
T T B B

Circuite de măsurare
Alimentând termistorul dintr-o sursă de curent constant se poate controla încălzirea
acestuia prin intermediul puterii disipate – principala problemă la utilizare. Exemplu:
pentru termistoare miniatură eroarea de temperatură este 1ºC/mW (valoare orientativă).
Răspunsul este deasemenea neliniar.
Schemele de măsurare în punte compensează parţial neliniaritatea termistorului prin
propria-le neliniaritate. Tensiunea pe diagonala de măsurare are valoarea:
 R2 RT 
∆U = Vs − 

 1
R + R 2 R3 + RT 

2/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

Dimensionând R1, R2, R3 cu valori adecvate, alura caracteristicii globale a circuitului

de măsurare cu termistor poate fi apropiată de forma liniară.

Utilizarea unui termistor într-o schemă de măsurare în sfert de punte

Valorile potrivite ale celor 3 rezistoare se obţin scriind ecuaţia de echilibru a

punţii pentru 3 valori distincte ale rezistenţei termistorului (în 3 puncte ale
domeniului de măsurare) şi propunând trei valori corespunzătoare ale tensiunii de
ieşire. Rezultă un sistem de 3 ecuaţii cu 3 necunoscute a cărui soluţie este tripletul
R1, R2, R3.

Alura caracteristicii punţii de măsurare a temperaturii cu termistor

Important: Optimizarea liniarizării constă în plasarea pe curba dependenţei ∆U(∆T)

(prin dimensionare) a punctelor mediane ale domeniului temperaturii şi al domeniului
tensiunii de ieşire.
Dezavantajul esenţial al schemelor în punte – tensiunea de mod comun egală cu
aproximativ jumătate din tensiunea de alimentare – poate fi depăşit prelucrând
tensiunea de pe diagonala de măsurare a punţii cu amplificatoare operaţionale, care
asigură rejecţie mare pentru tensiunile de mod comun.
În schema următoare este prezentată o variantă simplă de liniarizare a caracteristicii
senzorului alimentat în curent constant cu ajutorul unui amplificator operaţional dual.
Senzorul termorezistiv este conectat în circuitul de reacţie al primului AO, primind de
la ieşirea acestuia curentul constant Is.

Liniarizarea punţii simple cu un singur senzor alimentat în curent constant

3/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

Tensiunea de ieşire este direct proporţională cu variaţia ∆R. Câştigul global este
determinat de tensiunea de alimentare (ca la orice punte) şi de raportul R2/R1:

Vs +  R2 
Vo = 1 +  ∆R
2R  R1 

2. Senzor inductiv cu reluctanţă magnetică variabilă pentru turaţie şi poziţie

unghiulară

În sistemele încorporate, senzorii inductivi sunt utilizaţi pentru măsurarea vitezelor

unghiulare (turaţiilor) şi a poziţiilor unghiulare ale elementelor cu mişcări de
rotaţie. Funcţionând pe principiul inducţiei electromagnetice, senzorii inductivi au la
ieşire o tensiune alternativă cu formă de undă cvasi-sinusoidală. Aceasta se obţine la
bornele înfăşurării senzorului prin variaţia fluxului magnetic produs de un magnet
permanent inclus în circuitul magnetic al senzorului propriu-zis. Variaţia fluxului
magnetic din miezul înfăşurării senzorului este produsă de a doua piesă din ansamblul
de măsurare – roata dinţată din material feromagnetic. Variaţia întrefierului definit
de miezul senzorului şi dinţii roţii produce o reluctanţă magnetică variabilă a
circuitului magnetic al ansamblului de măsurare, de unde şi numele complet al
traductorului.

Principiul senzorului inductiv

Tensiunea alternativă de la ieşirea senzorului propriu-zis este dublu modulată: în

amplitudine şi în frecvenţă. Valoarea amplitudinii este influenţată de numărul de spire
din înfăşurarea senzorului, de valoarea inducţiei remanente a magnetului permanent, de
dimensiunile întrefierului şi de viteza de variaţie a fluxului magnetic (turaţia roţii
dinţate). De aceea mărimea de ieşire utilizată în aplicaţii este frecvenţa tensiunii de
la bornele senzorului.

Circuit de prelucrare a semnalului de la senzori inductivi

Prelucrarea semnalului de la senzorul inductiv cu reluctanţă magnetică variabilă poate

fi realizată cu un circuit simplu, format dintr-un trigger Schmitt, sau cu un oscilator
comutat de tensiunea alternativă de la ieşire. Rezultatul este un tren de impulsuri de
frecvenţă mare (cca. 4MHz), care, prin filtrare, generează un semnal dreptunghiular,
aşa cum se prezintă în figura următoare. Avantajul acestei configuraţii este imunitatea
la perturbaţii.

3. Accelerometrul pentru detectarea detonaţiilor

Accelerometrele pentru detectarea detonaţiilor sunt de tip piezoelectric cu masă

seismică. Un material piezoelectric transformă variaţiile forţelor de compresie

4/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

datorate mişcării masei seismice în variaţii de tensiune. În figura de mai jos, se

observă că materialul piezoelectric are şi rol de suport elastic pentru masa seismică.

Accelerometru piezoelectric cu masă seismică

Bolţul pretensionează materialul piezoelectric astfel încât acesta să nu suporte decât

eforturi de comprimare indiferent de valoarea acceleraţiei (în limitele domeniului de
măsurare).
Pentru detectarea detonaţiilor nu este necesară nici un fel de amortizare suplimentară,
fiind suficientă cea intrinsecă a materialului piezoelectric.
Domeniul de frecvenţă de lucru al senzorului este situat în jurul valorii 15kHz, iar
limita maximă a benzii de frecvenţă la circa 50kHz. Frecvenţa de rezonanţă a senzorului
este:
1 k
f =
2π m
unde k reprezintă constanta elastică a elementului elastic (foarte mare) iar m – masa
seismică (foarte mică).
Senzorul de detonaţii detectează şi alte mişcări oscilatorii, dar programul MCU (ECU)
rejectează aceste detecţii neinteresante activând detecţia detonaţiilor doar cu câteva
grade ale rotaţiei arborelui înaintea punctului mort superior. În plus, se realizează
şi o filtrare electrică la nivelul amplificatorului de sarcină asociat senzorului,
împreună cu care acesta alcătuieşte traductorul de detonaţie.
2
Sensibilitatea senzorului de detonaţie este circa 20mV/g. (g=9,81m/s )

4. Traductoare rezistive de poziţie

Gama de lucru largă a traductoarelor rezistive le recomandă detectării/măsurării

poziţiei în mișcarea circulară. Unghiul măsurat poate lua valori într-un domeniu foarte
larg : 0...3600º sau mai larg. Rezoluţiile sunt determinate de diametrele
conductoarelor cu care sunt realizate traductoarele bobinate, sau de granulaţiile
materialelor rezistive - la cele peliculare.
În figura de mai jos este reprezentat un traductor circular cu caracteristică liniară.

Traductor de poziţie unghiulară

Traductoarele pot fi utilizate ca rezistoare variabile (R=kα) sau ca potențiometre. În

ultimul caz, tensiunea de ieşire Vo evoluează în domeniul 0...Vs, proporţional cu
α
poziția unghiulară în domeniul: 0...αmax. Vo = Vs
α max

5/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

Acelaşi senzor poate fi utilizat şi pentru măsurarea debitului de aer. În acest caz,
unghiul clapetei este proporţional cu debitul de aer care trece prin colector. Cuplul
rezistent necesar acestei proporţionalităţi este obţinut cu un arc spiral iar cuplul de
amortizare – cu un amortizor pneumatic rotativ cu paletă, ca în figura următoare.
Materialul rezistiv este un amestec metalo-ceramic sinterizat la temperatură înaltă.
Prin construcţie, potenţiometrul este calibrat astfel încât să aibă o dependenţă
liniară între debitul de aer şi tensiunea de ieşire. Senzorul este imun la detonaţiile
externe (rateuri) din galeria de admisie.

Traductorul de poziţie pentru colectorul de aer

5. Senzorul Hall

Efectul Hall a fost observat încă din 1879 de fizicianul american Edwin Herbert Hall
(1855-1938).

Principiul senzorului Hall

Senzorul Hall răspunde printr-o tensiune de ieşire la câmpul magnetic de intrare.

Vectorul inducţiei câmpului magnetic, al curentului injectat şi al tensiunii Hall
definesc un sistem triortogonal. Curentul injectat reprezintă mijlocul de control al
sensibilităţii senzorului. Tensiunea Hall depinde direct proporţional de intensitatea
câmpului magnetic.
Una din aplicaţiile senzorilor Hall este distribuitorul electronic din figura
următoare. Câmpul magnetic este asigurat de un magnet permanent, iar intensitatea
acestuia este modulată de un ecran magnetic cu tot atâtea fante câţi cilindri are
motorul.

6/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

Utilizarea senzorului Hall într-un distribuitor electronic

Tensiunea de ieşire are o formă de undă cvasidreptunghiulară cu amplitudine constantă.

După formare (shaping) cu un comparator sau cu un circuit numeric repetor cu hysterezis
(trigger Schmitt) se obține o formă de undă dreptunghiulară, ale cărei fronturi pot fi
utilizate direct pentru declanșarea circuitelor de aprindere prin scânteie ale
motoarelor Otto.
Asociate cu numărătoare şi circuite de ceas, traductoarele cu senzor Hall pot fi
utilizate şi pentru măsurarea turaţiei.
Senzorii Hall de câmp magnetic pot fi utilizaţi şi pentru măsurarea curenților, pe baza
proproţionalităţii directe dintre aceștia și câmpurile magnetice pe care le produc în
jurul conductoarelor pe care le parcurg.
Traductoarele cu senzor Hall cunosc o extindere rapidă şi reprezintă o alternativă
posibilă pentru măsurarea fără contact a curentului în circuite de joasă tensiune
precum cele pentru automobile (HSD).

Forme de undă specifice turometrelor electronice

6. Traductorul tensometric pentru forţă şi pentru presiune

Forţa şi presiunea pot fi măsurate prin efectele lor de deformaţie a unor elemente
elastice.
Variante convenabile de traductoare pentru forţă şi pentru presiune utilizate în
domeniul auto sunt cele cu mărci (timbre) tensometrice. Acestea sunt traductoare
complexe, formate din părţi mecanice şi din părţi electrice. Traductorul primar este
mecanic, având ca mărime de intrare - forţa sau presiunea, iar ca mărime de ie şire –
deformaţia. Traductorul secundar este electric, având ca mărime de intrare deformaţia
iar ca mărime de ieşire – rezistenţa unui fir sau a unui film rezistiv, care creşte la
alungire şi scade la comprimare.
Puntea tensometrică din figura următoare este realizată pe un suport elastic în formă
de diafragmă, fiind destinată măsurării presiunii. În acest caz diafragma este parte a
unei camere aneroide(*) cu care se măsoară presiunea din colectorul de aer.

7/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

Senzor tensometric de presiune în configurație de punte completă

Semnalul de ieşire din punte (tensiunea pe diagonala de măsurare) include tensiunea de

mod comun egală cu jumătate din tensiunea de alimentare. Rejecţia acesteia poate fi
realizată prin mai multe tehnici, dar metoda generală presupune asocierea punţii cu un
amplificator diferenţial sau cu un amplificator de instrumentaţie. În plus, oricare din
acestea asigură şi impedanţa de intrare suficient de mare încât să nu afecteze
echilibrul punţii.
În figura următoare este reprezentat un traductor tensometric în punte completă asociat
amplificatorul diferenţial.
Unul din parametrii definitorii este constanta mărcii tensometrice.
∆R
K= R
∆l
l
în care R este rezistenţa iniţială a mărcii nedeformate în condiţii normate, iar l –
lungimea nedeformată.

Punte tensometrică completă cu amplificator diferenţial

Constanta mărcii tensometrice este chiar sensibilitatea relativă (logaritmică).

Rezistenţa tipică a mărcilor tensometrice utilizate în electronica auto este x100Ω iar
constanta tipică este 2. Realizările practice pot fi miniaturizate până la dimensiuni
sub-milimetrice, limitările fiind legate de aspecte tehnologice de montaj şi (mai
puțin) de depanare.
O altă problemă a senzorului tensometric rezistiv este variaţia rezistivităţii sale cu
temperatura. Contracararea acestui efect presupune utilizarea a cel puţin doi senzori
(semipunte) din care unul montat pe o direcţie neutră, într-un braț opus celui cu
senzorul activ, având rol unic de compensare termică.

7. Debitmetre pentru aer

a) Debitmetrele cu fir cald sunt preferate pentru aplicaţiile auto deoarece pot evalua
masa aerului din colectorul de aer. Principiul lor de funcţionare presupune răcirea
unui fir de curentul de aer în care acesta este plasat, şi un circuit electric de
compensare a temperaturii prin încălzirea firului prin efect Joule. Evident, curentul

8/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

injectat în fir pentru menţinerea costantă a temperaturii acestuia va fi proporţional

cu debitul aerului care tinde să răcească firul (figura de mai jos).

Principiul debitmetrului masic cu fir cald (Toyota)

Firul cald este din platină (Pt), are o lungime de câţiva mm şi o grosime de câteva
zeci de microni. Aceste dimensiuni miniaturale asigură o viteză mare de reacţie,
constanta de timp a senzorului fiind doar câteva milisecunde. Ca urmare, MCU (ECU
pentru controlul injecției de benzină în motor) pot evalua rapid fluctuaţiile
temperaturii și admisiei aerului, comandând adecvat injecţia combustibilului şi alte
mărimi prin care se controlează funcţionarea motorului. Acest senzor de debit include
şi o rezistenţă (termistor) pentru compensarea temperaturii aerului al cărui debit se
măsoară. Sesizarea curentului de încălzire – măsură a debitului masic de aer – se
realizează cu o rezistenţă de precizie. Curentul injectat în firul cald are valori în
domeniul x100mA.
Compensarea temperaturii aerului se face cu un termistor cu valoarea nominală de circa
500Ω plasat în afara curentului de aer din debitmetru. Timpul de răspuns al sistemului
de control al alimetării la modificarea temperaturii este cca 3s.
Răspunsul debitmetrului masic cu fir cald este afectat de acoperirea firului cu
impurităţi din aer. Eliminarea lor se realizează prin încălzirea firului pe durată
scurtă (cca. 1s) mult peste temperatura nominală de funcţionare la fiecare pornire a
motorului.

Debitmetru masic cu fir cald şi compensare termică

b) Debitmetrele de aer cu film subţire sunt similare (dpdv funcţional) celor cu fir
cald, cu deosebirea că în locul firului de platină se foloseşte un film subţire din
nichel (Ni). Avantajul principal este scurtarea timpului de măsurare cu efectul
creșterii vitezei de reacţie a sistemului de control (ECU).
În figura următoare este reprezentată structura unui traductor cu film subţire pentru
debit masic produs de Bosch.

c) Debitmetrele de aer cu tub Pitot sunt cele mai simple traductoare de debit, fiind
formate dintr-un tub subţire cu deschiderea în calea fluxului de aer şi un traductor de
presiune diferenţială. Aerul care intră în tubul subţire este parte din aerul al cărui
debit se măsoară, şi produce presiunea p2 asupra membranei traductorului diferenţial.

9/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

Pe cealaltă faţă a membranei acţionează depresiunea statică p1 datorată vitezei de

curgere a aerului prin secţiunea de curgere. Aplicaţia tipică a acestui traductor este
determinarea vitezei realtive a aerului la avioanele în zbor.

Structura unui traductor cu film subţire pentru debit masic

Traductorul de debit cu tub Pitot

8. Senzorul de oxigen (sonda Lambda)

Închiderea buclei de reglare automată a amestecului carburant presupune captarea unei

mărimi de ieşire determinată direct de procesul de ardere: compoziţia gazelor
rezultate. Conţinutul de oxigen din gazele de ardere este una din mărimile determinante
pentru ajustarea la valoarea optimă a proporţiei masice aer-carburant din cilindri:
14,7/1 căreia îi corespunde valoarea unitară a coeficientului λ.
Senzorul de oxigen funcţionează corect la temperaturi în intervalul 300ºC...850ºC. De
aceea el este plasat în țeava de eșapament în imediata apropiere a galeriei de
evacuare, unde gazele rezultate din ardere au temperaturi potrivite.
Pentru funcţionarea optimă începând chiar de la pornire, unele automobile sunt echipate
cu elemente încălzitoare pentru gazele de ardere. Puterea acestor încălzitoare este
relativ mică, începând de la 10W.

10/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

Structura senzorului lambda

Elementul activ al senzorului lambda este electrolitul bioxid de zirconiu (ZrO2) plasat
în interiorul unor electrozi din platină permeabili pentru gazele de ardere. Protecţia
chimică împotriva compuşilor corozivi din gazele de ardere se realizează cu o teacă din
material ceramic în porţiunea expusă.
La temperaturi peste 300ºC bioxidul de zirconiu devine permeabil pentru ionii de
oxigen. Prin proiectare şi dimensionare, răspunsul senzorului lambda este neliniar,
sensibilitatea maximă fiind în jurul valorii λ=1.
Unul din electrozii senzorului este în contact cu aerul atmosferic, concentraţia
ionilor de oxigen fiind mai mare pe acest electrod. Aceşti ioni penetrează electrodul
şi migrează către electrolit (ZrO2), formând o sarcină spaţială asemănătoare celei din
pila electrică Nernst. Valoarea acestei sarcini depinde de procentul de oxigen din
gazele de ardere şi produce o tensiune de circa 0,45V pentru =0,95 (optim pt
cantitatea minimă de CO în gazele de eșapament). Valorile în domeniul 0,2V...0,45V
corespund amestecurilor sărace (combustibil prea puțin), la care arderea produce doar
CO2, iar cele din domeniul 0,45V...0,8V - amestecurilor bogate, pentru care în gazele
de ardere apare combustibil nears și monoxid de carbon (CO) peste normele admise.

9. Senzorul de ploaie

În spiritul degrevării șoferului de cât mai multe operaţii care au însemnat până nu
demult a ”conduce o maşină”, automobilele moderne oferă facilitatea pornirii automate a
ştergătoarelor când sunt sesizate picături de apă (ploaie sau condens) pe parbriz.
Senzorii de picături sunt incluşi în structura fizică a parbrizului şi funcţionează pe
principiul reflexiei luminii de picăturile de apă. Mai multe LED montate pe marginea
parbrizului emit lumină către receptoarele distribuite pe suprafața parbrizului.

Senzor de ploaie (Bosch)

11/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

Cantitatea de lumină recepţionată de fotoreceptoare depinde de reflexia globală a

parbrizului, care scade când pe parbriz apar picături de apă
(https://www.freepatentsonline.com/7236249.pdf).
Sensibilitatea ansamblului de detecţie este remarcabilă, acesta putând detecta chiar şi
modificări minore ale cantităţii de lumină, precum cele produse de apariţia doar a
câtorva picături de apă.
http://www.farnell.com/datasheets/21731.pdfDin păcate, această funcție este cel puţin
la fel de malefică pentru parbriz pe cât este de spectaculoasă, deoarece pornirea
repetată a ştergătoarelor în lipsa apei abundente pe un parbriz plin de praf produce
foarte multe zgârieturi mici și mari care duc la mătuirea prematură a parbrizului și
modificarea proprietăților lui optice până la disfuncția senzorului. Contracararea
acestui efect nedorit impune inhibarea manuală a funcţiei sau ajustarea la minim a
sensibilităţii funcției respective.

Indicatori de performanţă pentru senzori

O proprietate importantă a senzorilor este măsura în care perturbă mărimile măsurate.
Unii senzori sunt invazivi, adică sunt prezenţi în procesul fizic, ocupând în acesta
spaţii în care afectează stările termică, hidrodinamică sau electrică. Exemplu:
debitmetrul cu diafragmă. Alţi senzori sunt neinvazivi, măsurând indirect mărimile de
interes, prin intermediul unor mărimi secundare, de care acestea depind. Exemplu:
termometrul în infraroşu.
Invazivitatea nu afectează precizia de măsurare, deoarece senzorul respectiv poate să
indice corect mărimea măsurată, numai că aceasta nu este cea reală, din absenţa
senzorului. Pentru senzorii utilizaţi în electronica automobilelor, problema are
soluție relativ simplă, deoarece toţi senzorii (invazivi sau nu) sunt fixaţi în
locurile de măsurare iar configuraţiile fizice presupun prezenţa lor permanentă, care,
deși perturbă procesul fizic (în măsură mai mare sau mai mică), e previzibilă și
corectabilă în hardware sau în software.

Precizia conversiei reprezintă proprietatea unui senzor de a converti o mărime în alta

respectând o funcţie (caracteristică) biunivocă, specificată printr-o formulă analitică
sau printr-un tabel. În funcţie de precizia conversiei, un traductor poate furniza mai
exact sau mai puţin exact informaţii cantitative despre mărimea de măsurat.
Precizia se exprimă de regulă prin eroarea maximă admisibilă, posibilă sau probabilă de
conversie, specificată sub formă de procent sau sub forma ppm. De aceea denumirea
corectă a acestui parametru este “imprecizia de conversie”.

Rezoluţia unui traductor reprezintă “fineţea” cu care acesta realizează conversia (şi,
prin urmare, cu care s-ar putea realiza măsurarea dacă nu ar interveni alte limitări).
Un traductor poate fi foarte precis, dar poate avea o rezoluţie insuficientă pentru a
menţine un proces fizic în limitele de stabilitate. De aceea rezoluţia se corelează cu
precizia de măsurare în raportul minim 1:10.
Exemplu: un potenţiometru rotativ cu imprecizie relativă 1% trebuie să aibă o rezoluţie
relativă 1‰.
Obs: În exemplul de mai sus, o rezoluţie relativă 1ppm ar fi complet inutilă.

Sensul de variaţie a mărimii de intrare este deasemenea determinant pentru majoritatea

senzorilor utilizaţi în sistemele încorporate. Mărimea de ieşire a acestor senzori este
dependentă de valoarea mărimii de intrare dar şi de sensul în care această mărime
ajunge la valoarea respectivă.
Exemplu: temperatura de 95ºC poate fi “văzută” de senzor ca 94ºC dacă temperatura este
în creştere, şi ca 96ºC dacă temperatura este în descreştere.
Proprietatea se numeşte histerezis şi în cazul de mai sus are valoarea absolută 1ºC.

Repetabilitatea este proprietatea unui senzor de a răspunde cu exact aceeaşi mărime de

ieşire la exact aceeaşi mărime de intrare. Determinarea acestei specificaţii presupune
măsurarea repetată a aceleiaşi mărimi şi analiza împrăştierii rezultatelor. Se exprimă
în procente din capătul de scală.

Eroarea în origine (offset) reprezintă m ărimea de ieşire prin care răspunde senzorul la
mărime de intrare nulă. Această mărime nu are o influenţă semnificativă în funcţ ionarea

12/13
Electronică şi interfețe pentru sisteme încorporate – note de curs pentru uzul studenţilor

sistemului care include respectivul senzor, deoarece efectul său poate fi anulat prin
calibrare manuală sau automată. Deriva erorii de zero (offset drift) are însă efecte
notabile, este cauzată de variaţiile de temperatură sau de îmbătrânirea dispozitivelor
şi circuitelor, şi presupune inserarea unei etape de autozero înainte de fiecare ciclu
de măsurare.

Liniaritatea unui senzor reprezintă apropierea reprezentării grafice a dependenţei sale

intrare-ieşire de linia dreaptă. Se exprimă prin mărimea abaterii (absolute sau
relative) de la forma liniară (analitic ă sau tabelară) şi de aceea se numeşte corect
eroare de neliniaritate.
Senzorii sunt în general neliniari în gama dinamică, dar sunt utilizaţi în zonele
liniare ale caracteristicilor.

Sensibilitatea unui senzor este raportul dintre variaţia mărimii de ieşire prin care
răspunde senzorul la o variaţie a mărimii de intrare. Acest raport defineşte panta
caracteristicii senzorului. Exemplu: 0,2/ºC. Pentru senzorii liniari (sau în zonele
liniare ale caracteristicilor senzorilor) sensibilitatea se numeşte factor de scară.

Timpul de răspuns caracterizează viteza de conversie a unui senzor şi se defineşte ca

interval de timp scurs între momentul unei schimbări în mărimea de intrare şi momentul
în care mărimea de ieşire ajunge la valoarea corespunzătoare. Timpul de răspuns
însumează timpul de întârziere, timpul de creştere, timpul de oscilaţie şi
restricţionează momentul evaluării mărimii de ieşire a senzorului respectiv. O măsurare
prea timpurie, efectuată înainte de epuizarea timpului de răspuns, poate avea ca
rezultat o valoare neconformă cu cea reală deoarece conversia la nivelul senzorului
este încă în curs.

Sursele de erori de la nivelul senzorilor din sistemele încorporate sunt:

- neliniarităţile senzorilor;
- zgomotele din senzori, din conexiuni şi din circuitele de prelucrare;
- erorile de bază ale circuitelor de prelucrare (analogice şi numerice): offset,
neliniaritate, histerezis, amplificare, erori de discretizare în conversia analog-
numerică;
- derivele erorilor (termice şi în timp);

13/13