Sunteți pe pagina 1din 5

Acidul formic

Folosit în Germania şi Rusia, acidul formic se utilizează primăvara după zborul de curăţire, vara
şi toamna. Se pune pe fundul stupului acid formic 98% în sticluţe a 180 ml, prin a căror gură se
introduce un fitil lejer de tifon, hartie sau bumbac, pentru evaporarea lentă.

Este eficient la temperaturi de peste 14-15 grade Celsius.

Prof. dr. F. Ruttner (Germania) afirmă că după o întrebuinţare de 3 săptămâni, în prezenţa


puietului acarienii sunt omorâţi în procent de 80 % iar în absenţa puietului procentul de acarieni
morţi se apropie de 100%. Pentru diagnostic sticluţa se lasă în stup timp de 14 zile, iar pentru
tratament 28 de zile. Cantitatea de acid formic evaporată se reglează prin alungirea sau scurtarea
fitilului, astfel încât substanţa să scadă cu cca 10 ml pe zi.

În prezent sunt recomandate concentraţiile de 60% administrate sub forma buretelui


absorbant sau avaporizatorului, respectând însă condiţiile de temperatură şi administrare.

Inconveniente:

1. Concentraţia optimă de vapori depinde nu numai de cantitatea de substanţă evaporată ci şi


de puterea familiei, de tipul stupului şi de temperatura exterioară, astfel încât dozarea
corectă este inconvenientul principal al acestei metode.
2. Al doilea inconvenient este mirosul puternic al acidului formic care se transmite şi mierii,
fapt ce restrânge folosirea acestei metode numai la perioadele când în stup nu mai există
miere destinată consumului uman.
3. Trebuiesc respectate cu stricteţe regulile de manipulare, păstrare şi utilizare pentru a
preveni accidentările datorate contactului cu acidul, inhalării sau înghiţirii accidentale. În
acest sens apicultorul trebuie să dispună de mănuşi rezistente la acid, ochelari de protecţie
pentru ochi, mască cu cartuş filtrant, şorţ şi cizme de cauciuc etc.

Moartea paraziţilor în interiorul celulelor închise depinde de concentraţie şi de distanţa dintre


sursa produsului şi puietul infectat. Diferenţa dintre doza capabilă să elimine varroa şi cea care
este toxică pentru albine este foarte strânsă, tratamentul fiind ineficient sub limita de evaporare
de 6 ml/zi.

În România, folosirea acidului formic a fost recomandat de Hristea, iar prin OUG 34/2000 şi
Normele metodologice de aplicare (conform HG 917/2001 art 26, 3, e) se recomandă folosirea
acizilor organici în controlul varozei datorită calităţii de a nu contamina mierea şi ceara cu
reziduuri neadmise, a lipsei fenomenului de rezistenţă a parazitului şi a eficacităţii
tratamentului în condiţiile unei folosiri adecvate.

Atenţie!

1
Trebuiesc respectate cu stricteţe regulile de manipulare, pastrare si utilizare, pentru a preveni
accidentarile datorate contactului acidului cu ochii, pielea ori prin inhalare sau inghitire.

Tratamentul varozei cu acid formic


Folosirea acizilor organici in controlul varozei este una din metodele recomandate de legislatia
romana chiar si in cazul apiculturii organice (OUG 34/2000 si Normele metodologice de aplicare a
acesteia conform HG 917/2001 Art. 26, 3, e) datorita calitatii de a nu contamina mierea si ceara cu
reziduuri neadmise, a lipsei fenomenului de rezistenta a parazitului la tratament si a eficacitatii acestora
in conditiile unei folosiri adecvate.
Acidul formic este singurul tratament cunoscut pana la aceasta data (cu exceptia supunerii la
temperatura inalta) care omoara parazitul varoa in celulele cu puiet. De aceea este un mijloc eficace de
stavilire a infestarii primavara, chiar si cand in familia de albine exista puiet capacit.
Actiunea acidului formic, un compus volatil, se manifesta prin atacarea directa a parazitilor care
sunt putin rezistenti la mediul agresiv creat prin vaporizarea acestuia. Volatilitatea mare a acidului
formic precum si comportamentul agresiv asupra metalelor constituie factori de risc care trebuie
cunoscuti de apicultor. Tratamentele cu acid formic pot duce la o relativa corodare in timp a
componentelor metalice ale stupului si mai ales a pavilionului. De asemenea trebuiesc respectate cu
strictete reguli de manipulare, pastrare si utilizare pentru a preveni accidentarile datorita contactului
acidului cu ochii sau pielea ori prin inhalare sau inghitire.
Din multitudinea de metode de folosire a acidului formic noi recomandam 2, si anume folosirea
buretelui absorbant si a vaporizatorului.
1. Metoda buretelui absorbant. Are avantajul ca ofera o aplicare simpla si rapida si se poate
folosi practic in orice sistem constructiv al stupului. Se foloseste un burete de vase (tip Vileda, cu
dimensiunile aproximative 20x20x0,5 cm) si acid formic cu concentratia de 60%. Mai este necesara de
asemenea o seringa gradata de volum mare, pentru eficienta. Buretele se imbiba cu acid formic si se
plaseaza cat mai aproape de albine, in partea de sus sau de jos a cuibului. Se fac 3-4 tratamente intr-un
interval de 4-7 zile.
Tratamentul de sus. Buretele se aseaza direct pe laturile de sus ale ramelor. Se imbiba cu acid
formic 60% in cantitate de 2,7 ml/rama Dadant cu albina.
Tratamentul de jos. Buretele se aseaza pe fundul stupului si se imbiba cu 4 ml/rama Dadant de
acid formic concentratie 60%.
Aplicarea tratamentului se face cand temperatura exterioara depaseste 12 grade Celsius. Daca
temperatura in timpul zilei depaseste 25 grade tratamentul se face seara.
2. Metoda vaporizatorului. Are avantajul unui control mai precis al aplicarii consatante si
economice a tratamentului si al unui efect mai indelungat. Este necesar insa dispozitivul care se
monteaza pe o rama goala, dar cheltuiala cu achizitionarea acestuia se amortizeaza in timp prin
manopera redusa. Se foloseste acid formic la concentratia de 60%. Se urmareste cantitatea de acid
evaporata in timpul primei zile a tratamentului si daca aceasta depaseste 10 ml/zi se taie o portiune din
fitilul dispozitivului pentru a micsora suprfata de evaporare. Tratamentul este ineficient sub limita de
2
evaporare de 6 ml/zi.
Se lasa urdinisul deschis, se inlatura magazinele. Daca stupul este prevazut cu fund anti-varoa se inchide
sertarul de tabla. Tratamentul se incepe la primele ore, racoroase, ale diminetii. Se poate face trtament cu
acid formic atat primavara, cat si toamna cu conditia ca temperatura exterioara sa fie intre 5 si 30 grade
Celsius. Firma Biocontrol din Elvetia si producatorul german al vaporizatorului (Nassenheider)
recomanda 2 tratamente pe an, primul in luna August, dupa ultima extractie si al doilea in a doua
jumatate a lunii Septembrie. Daca la sfarsitul lunii Iulie caderea naturala de acarieni este in medie mai
mica de 10 bucati/zi la stupul pe 10 rame se renunta la tratamentul din August, facandu-se numai cel din
Septembrie.
De mare importanta in combaterea varozei este o atenta urmarire a familiei de albine pentru o corecta
diagnosticare a gradului de infestare. Caderea naturala de acarieni se verifica cu foaia cu margarina cel
putin saptamanal pentru a tine sub observatie tendinta de infestare a stupilor. Fiecare apicultor trebuie sa
aprecieze singur eficienta tratamentului si sa aduca corectiile necesare pentru imbunatatirea acestuia.

Hristea recomandă ca în fiecare stup să fie prezentă o sticluţă cusoluţie de formol 20%, în
interiorul acesteia introducând un fitil ce iese prin gâtul sticlei cu 2-3 cm deasupra Concentratia
acidului formic este de 20% evaporarea este lenta albinele sint mai agitate consuma mai multa
miere si nu fac nosemoza si scapa si de varroa daca mai sint in stup dupa tratmentele din toamna,
considerând că evaporarea lentă a formolului previne apariţia bolilor (Vezi Stupăritul, pag 553,
558-559, 601. Acest lucru nu ştiu dacă este recomandat, având în vedere noile prevederi ale
normelor UEdar, probabil că e de folos în stupinele contaminate, de la care oricum nu se
comercializează miere

a). Daca stie cineva mai multe despre acest lucru este rugat sa vina cu completari. Tratamentul cu
soluţia de formol are un folos îndoit: din cauza puternicului miros ce se răspândeşte în
stup,albinele sunt silite să facă o ventilaţie foarte puternică, datorită căreia, larvele moarte din
stupii bolnavi se usucă şi, în acelaşi timp, prin faptul că pentru această ventilaţie stau mai multe
albine la urdiniş, acesta emult mai bine apărat şi hoaţele nu pot să intre.

Sticluţele nu vor fi niciodată pline până sus, ci numai pe treisferturi. Concentratia acidului formic
este de 20% evaporarea este lenta albinele sint mai agitate consuma mai multa miere si nu fac
nosemoza si scapa si de varroa daca mai sint in stup dupa tratmentele din toamna Acest tratament
se foloseste de foarte mult timp eu l am reluat dupa ce am vazut filmele lui Dan Margarit

Ele pot fi aşezate într-o tăietură făcută într -un colţ de ramă, sau la marginea dinspre
diafragmă,alături de ramă. Singura grijă a apicultorului va fi ca din când în când, să deschidă
stupul şi să vadă dacă nucumva albinele au propolizat capătul fitilului care iese din sticluţă,
împiedicând astfel evaporaţia. În acestcaz ori va schimba fitilul, ori va dizolva propolisul în puţin
spirt.

3
Tratamentul efectuat toamna se poate face incepand cu jumatatea lunii octombrie, procedeul in
sine consta in introducerea in stup a unui burete imbibat cu acid formic, care poate fi pus
deasupra ramelor cu albina, iar cantitatea administrata in acest caz trebuie sa fie de 2 ml/rama de
albina sau il putem amplasa la baza stupului in partea de jos a unei rame, iar cantitatea
administrata este 4 ml/rama de albina

. Diferenta de cantitate in cele doua cazuri se datoreaza faptului ca vaporii de acid formic sunt mai grei
decat aerul, daca amplasam dispozitivul cu acid formic in partea de sus cantitatea trebuie redusa, in
comparatie amplasarea lui in partea de jos, cand aceasta trebuie marita, asfel incat vaporii sa vor
dispersa in intreg stupul.

Dezinfectia stupilor

Formolul comercial

Formolul comercial Formalina 29%, care conţine ca principiu activ aldehida formică, în soluţii de
2-4 %, se administrează cu echipament de protecţie şi numai sub supraveghere sanitar-veterinară.
Se foloseşte şi în concentraţie de 14%(140 ml formol comercial 1/1 litru apă), cantitatea de soluţie
folosită pentru dezinfecţia unui stup fiind de 4litri soluţie, sau în concentraţie de 20%.

Hidroxidul de sodiu

Hidroxidul de sodiu (NaOH) Soda caustică- în concentraţii de 4% (40 g la 1 litru apă calda),
impune folosirea unor haine de protecţie. Eadistruge majoritatea bacteriilor, protozoarelor,
virusurilor şi paraziţilor în formele lor de dezvoltare şi derezistenţă (spori), puterea sa de
dezinfecţie crescând direct proporţional cu temperatura soluţiei (soluţiilefierbinţi de 70-90 C fiind
cele mai active). cu care se acoperă stupul în vederea stingerii focului. În felul acesta se evită mirosul
neplăcut generat de flambarea stupilor cu benzină.

Acidul acetic glacial

Acidul acetic glacial 96% Se foloseşte sub formă de vapori neîncălziţi, pentru dezinfecţia fagurilor
goi de la rezervă, pentrucombaterea sporilor de nosema şi a găselniţei, aceştia introducându-se în
corpuri de stup, dulapuri sau camere etanşate. In cantitate de 2 cm 3 /l volum. Pentru un corp
Dadant se folosesc circa 120 cm3. Expunereala vaporii de acid acetic glaci al emişi la temperatura
mediului este de minim 7 zile.

Sulful

4
Sulful Este utilizat sub formă de fumigaţii prin arderea batoanelor (pulberea nu e recomandată) şi
necesită 50 g lam 3, fiind recomandat pentru dezinfecţiile împotriva nosemozei şi pentru combaterea
găselniţei. Pentru stupină

S-ar putea să vă placă și