Un nume din Scrisoarea către Ioan Tăutu: Iohan Gorghias

În 1973, Gh. Ungureanu publica, în volumul „Documente” („Minerva”, București), o

scrisoare, adresată comisului Ioan Tăutu, scrisă de spițerul Iohan Gorghias/Gorgias din
Botoșani. În nota la scrisoare, Gh. Ungureanu specifica: „Între documentele rămase de la
comisul Ionică Tăutu, aduse de la Constantinopol, se găsesc și alte scrisori de la prietenul lui
din Botoșani”. Aceste scrisori, însoțite de o detaliată prezentare a vieții și activității lui
Iohann Gorgias, le publică, în Analele Științifice ale Universității din „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași (Serie nouă), Tom LX, 2014, Sorin Grigoruță.
Scrisorile primului spițer al Botoșanilor, Iohann Gorgias, care „a jucat un rol
însemnat” în târg (Artur Gorovei, „Monografia orașului Botoșani”, p. 121), conțin numeroase
detalii privind relaționările dintre oamenii timpului și viața socială din Botoșani. Una dintre
preocupările constante ale lui Iohann Gorgias, din aceste scrisori, este locul de veci pentru
„nemții” din Botoșani, pe care spițerul, născut în Brașov și ajuns aici prin 1793-1794, vrea să-
l obțină. În scrisoarea din 3 ianuarie 1824, el îi scrie lui Ioan Tăutu:
„Frat(e), aş voi mai încolo să fac un hrisov fără cheltuială pentru mărmântul unde să
îngroapă aicea toţi nemţii dă vreo 40 anii şi mai bine, că ştii bină că daca n-oi face eu aşa un
lucru, nimene n-a face şi mai vârtos că acei mai mulţi din nemţi sânt băţii şi n-au nimica.
Pentru aceia caut ca să-l fac fără cheltuială, care nedejduesc că voi putea sfârşi prin
dumne(a)t(a), însă pă când voi cere ca să-m(i) faci acest bină mie şi tuturor nemţilor şi mai
vârtos o pomănire veşnică or n(e)-om întâlni pâră atuncea ca să-ţ(i) spun un ce fel chip voesc
ca să fie acest hrisov, voi scrie dumitali”. Iar pentru a obține hrisovul, Iohann Gorgias
folosește și alte căi, trimițând și două lădițe „cu cât(e) 2 oca vutcă” pentru domnitor.
Clarificatoare pentru demersul spițerului este scrisoarea din 16 august 1824. „Nemții”
și „toată legea creștinească” – explică Gorgias – sunt îngropați „la Zamca afară”. Pentru acel
loc el vrea să obțină un hrisov sau vreo carte domnească, urmând ca evangheliștii din oraș să
aibă loc „de îngropăciune”, iar cu vremea să-și facă și o biserică cu clopot. Acolo ar fi vrut
Iohan Gorgias să facă „începutul unei fundații veșnici”, ca – scrie el – „mai vârtos hodihnind
şi ciolanele familii mele şi ale mele supt fondaţia aceasta ca un om care am cunoscut târgu
Botoşanii ca însuş patria me, ca să pot zice: ubi bene ibi Patria”.
Iohann Gorgias n-a apucat să ctitorească biserica. A murit pe 28 decembrie 1841,
dimineața, la ora 6.45 – această datare exactă fiind cunoscută datorită Necrologului publicat în
numărul din 22 ianuarie 1842 al gazetei brașovene ”Siebenburger Wochenblat” și preluat de
A. Gorovei în monografia citată (p. 123). A fost condus spre locul de veci într-o procesiune
„măreață”: un car tras de patru cai; „înainte mergeau în șiruri lungi jandarmii și pompierii
locali, în urma veneau copiii, functionarii mari mici ai orașului, toată boerimea, toți negustorii
de clasa întâi, într-un șir nesfârșit de trăsuri, și pe jos mai toata populația orașului și puțini se
vedeau cu ochii fără lacrimi”.
Locul de veci al lui Iohann Gorgias pare a fi fost cimitirul nemțesc, cunoscut și ca
cimitirul romano-catolic din Botoșani, desființat astăzi.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești