RECAPITULARE NOȚIUNI DIN CLASA a IX a

1. Poziția/proprietățile unor elemente în SP

1H-nemetal 2He–gaz rar, structură de dublet

IA IIA IIIA IVA VA VIA VIIA VIIIA
Per 2 3Li 6C 7N 8O 9F 10Ne

Per 3 11Na 12Mg 13Al 14Si 15P 16S 17Cl 18Ar

Per 4 19K 20Ca 35Br 36Kr

Sunt metale și I
formează ioni
Sunt nemetale, formează ioni Sunt gaze rare,
pozitivi prin cedare
negativi prin acceptare de cu structuri
de e-
electroni (8 – nr grupei). stabile de octet
(electronii de pe
Valența față de H/metale= 8 –
ultimul strat).
nr. grupei. Valența față de O
Au valența =
este variabilă, dar niciodată mai
numărul grupei
mare decât grupa din care
provine. Ex: CO, CO2. În CO, C
are valenta II, iar în CO2 are
valența IV.

Valențe ale nemetalelor- necesare în clasa a X a

Valența I: H, X (F, Cl, Br, I)

II: O
III:N
IV: C

2. Structura atomului
Protoni, p+ (au sarcină pozitivă)
Nucleu Neutroni n0 (nu au sarcină)
Atom
Inveliș electronic – format din electroni, e- (au sarcină negativă)
Atomul este neutru din punct de vedere electric pentru că numărul de protoni din nucleu este
egal cu numărul de electroni din învelişul electronic.
Numărul protonilor din nucleu reprezintă numărul atomic Z.
Z indică nr căsuței ocupate de element in S.P. De ex: elementul cu Z = 12 este al 12 lea element
din SP.
Izotopi- specii de atomi cu același nr atomic, dar cu nr de masă diferit.
Nr de masă-A= suma protonilor și a neutronilor din nucleu.
A
Izotopii se reprezintă astfel: Z E , unde Z-nr atomic= nr p+ , A= nr de masă = p+ + no
Ex: izotopul 18
8𝑂 ; nr atomic Z= 8 8p+; sarcina nucleară = +8
A= 18 no= 18-8=10 deci în nucleu se găsesc 8p+ și 10 no; sunt 18 nucleoni

Învelişul electronic reprezintă totalitatea electronilor care gravitează în jurul nucleului.

Este format din 7 straturi (notate de la 1 la 7 sau K, L, M, N, O, P, Q) pe care se rotesc
electronii. Straturile formează cercuri concentrice in jurul nucleului
Distribuţia/repartizarea electronilor în straturi, substraturi și orbitali reprezintă configuraţia
electronică.
Ordinea de completare a straturilor cu electroni și nr max de e- din fiecare strat:
1s22s22p63s23p64s23d104p6
C; Z=6→ 6 e- → 1s22s22p2
Na; Z=11→ 11 e- →1s22s22p63s1
Electronii de pe ultimul strat se numesc electroni de valență.

Relația între configurația electronică și poziția în sistem

Pe baza configuraţiei electronice se poate stabili poziţia elementelor în sistemul periodic:
- numărul electronilor = nr protonilor= numărul atomic Z şi indică numărul de ordine al
elementului în sistemul periodic;
- numărul straturilor electronice = numărul perioadei;
- pentru grupele principale, numărul electronilor de pe ultimul strat = numărul grupei;

Ex:
a) despre elementul X, cu configurația electronică 1s22s22p63s1, știm că:
- este al 11 lea element din sistem (11 e- Z=11)
-se află in per a 3 a – pt că are 3 straturi ocupate cu e-;
- se află in gr I – pentru că are 1 e pe ultimul strat -stratul 3
b) despre elementul cu configurația 1s22s22p63s23p4 știm că:
este al 16-lea element (are 16 e-, deci 16 p+, Z=16), se află in perioada a 3 a (are 3 straturi
ocupate), se află in grupa a VI a A, pt ca are pe ultimul strat, stratul3, 6e-)

3. Legături între atomi

- Legături ionice – în general între metale si nemetale prin transfer de electroni. Metalele
cedează, nemetalele acceptă electroni, se formează ioni pozitivi si negativi care se atrag prin forte
electrostatice.

- NaCl
+1 -1 + -
f.e
Na + Cl Na + Cl Na Cl
(Natriul este in grupa I, are un electron pe ultimul strat pe care îl cedează clorului, care este in
grupa a VII a, are 7e- pe ultimul strat și mai are nevoie de unul pentru a realiza configuraţie
stabilă de octet. Se formează ioni, Na+1 și Cl-1. Între ionul pozitiv și cel negativ apar forțe de
atracție electrostatică).
- MgCl2

Compușii ionici nu formează molecule.

- Legături covalente – între nemetale, prin punere în comun de electroni.

Atomii de nemetale pun în comun atâţi electroni câți au nevoie pentru a realiza configuraţii
stabile de octet sau dublet.
Substanţele cu legături covalente sunt molecule.
Legătura covalentă poate fi:
- polară/eterogenă: se realizează între atomi diferiţi de nemetale. Ex: HCl, H2O, NH3
- nepolară/omogenă: se realizează între atomi identici de nemetale. Ex: H2, Cl2, O2

Exemple de modelări ale unor legături covalente:

-legătura covalentă polară

- HCl
δ+ δ-

H + Cl H Cl H-Cl; H-Cl

δ+, δ- sunt sarcini parțiale. Molecula acidului clorhidric este un dipol.

Atât hidrogenul cât și clorul au nevoie de câte un electron pentru a ajunge la configurație stabilă
de dublet, respectiv octet; fiecare pune în comun câte un electron; perechea comună de electroni
se notează cu o liniuţă, iar electronii care nu participă la legătură se numesc electroni
neparticipanţi.
Perechea comună de electroni nu aparţine în egală măsură H şi Cl, ci mai mult clorului, care,
fiind mai electronegativ, atrage mai mult spre el electronii. Clorul devine polul negativ (sarcina
δ-) iar hidrogenul polul pozitiv (δ+); în HCl legătura dintre atomi este legătură covalentă polară,
iar HCl este o moleculă polară

- H2 O

Obs: Pentru a modela formarea acestor legături, trebuie să vă gândiți mai întâi la atomul care
este singur. Exemplu: în apă: O este în grupa a VI a, mai are nevoie de 2e -, deci 2e- pune în
comun, câte unul cu fiecare H; și molecula apei este un dipol.
legătura covalentă nepolară

- H2
H•+ •H → H••H → H–H
Perechea de electroni comună aparţine în egală măsură celor doi atomi de hidrogen; nu se
formează poli, deci legătura dintre atomi este nepolară și molecula de H2 este nepolară.

- Cl2

- O2

Între atomii de oxigen se realizează o legătură covalentă dublă.

- N2

Între atomii de azot se realizează o legătură covalentă triplă.

Moleculele pot fi:

- polare: conţin atomi diferiţi de nemetale: HCl, H2O, NH3, H2S
- nepolare: conţin atomi identici de nemetale: H2, Cl2, O2, N2, + excepţii datorate simetriei (polii
nu mai apar): CH4, CCl4, CO2.

4. SOLUTII
Concentraţia soluţiilor
Concentraţia soluţiei reprezintă un raport între cantitatea de substanţă dizolvată şi o anumită
cantitate sau volum de soluţie.
Moduri de exprimare a concentraţiei:
a) concentraţia procentuală (c%) - reprezintă masa de substanţă dizolvată în 100 g soluţie;
md
c% = 100 , unde m d - masa de substanţă dizolvată; m s - masa soluţiei
ms
ms = md + m H 2O
b) concentraţia molară (cm) sau molaritatea - reprezintă numărul de moli de solvat dintr-un litru
(dm3) de soluţie.
𝑛 𝑚𝑑
𝑐𝑚 = = , unde n - numărul de moli de substanţă dizolvată;
𝑉𝑠 (𝑙) 𝑀⋅𝑉𝑠
Vs- volumul soluţiei (L); M- masa molară (g/mol).
Obs. Concentraţia molară se măsoară în moli/L. O soluţie de 1mol/L se notează prescurtat 1M,
o soluţie 0,5 M înseamnă o soluţie cu Cm = 0,5 mol/L.
𝟏𝟎𝝆𝑪%
Legătura între C% și Cm: 𝑪𝒎 = , unde ρ - densitatea soluţiei,
𝑴
relaţie care se obţine din formulele pentru C%, Cm şi ms = Vs·ρ.
Atenţie! Volumul soluţiei din formula pentru Cm este în L, iar în ms = Vs·ρ, V este în general în
ml, cm3, pentru că, de obicei, ρ se dă în g/ml sau g/cm3. Urmăriţi de fiecare dată, unităţile pentru
densitate.
Unităţi pentru volum: L, ml, m3, dm3, cm3;
1 L = 1dm3 , 1ml = 1cm3, 1m3 = 103L , 1L = 10-3m3
Solubilitatea substanțelor- O substanță se dizolvă în solvenți cu structură asemănătoare cu a
lor. Substanțele ionice și polare se dizolvă in solvenți polari (apa). Substanțele nepolare (Cl2, I2)
se dizolvă in solvenți nepolari (CCl4).

5. Gaze. Legile gazelor

Parametrii care caracterizează gazele sunt: presiunea, volumul, temperatura.
Unităţi folosite cu precădere în calcule chimice:
a) pentru presiune: atm, mm col.Hg; 1atm = 760 mm col.Hg;
b) pentru volum: L, ml, m3, dm3, cm3
c) pentru temperatură: C, K (grade Kelvin)
Temperatura absolută, T(K) = t (C) + 273

Condiţii normale de temperatură şi presiune (c.n.)

Prin c.n. se înţelege condiţiile pentru care presiunea este 1 atm şi temperatura de 0C. Se foloseşte
indicele zero, po= 1atm, to= 0C, To= 273K
Consecinţele Legii lui Avogadro:
a) 1 mol din orice gaz (poliatomic) conţine 6,023 10 23 molecule
b) 1 mol din orice gaz ocupă în c.n un volum de 22,4 L

are masa m = M (g)

1 mol din orice gaz (poliatomic) conţine NA molecule
are volumul V = 22,4 L, în c.n.

𝒎 𝑵 𝑽
sau, se poate folosi relația: n = = =
𝑴 𝑵𝑨 𝟐𝟐,𝟒

Ecuaţia de stare
Se referă la starea unui gaz: pV = nRT, unde: n- numărul de moli de gaz, R-constanta universală
a gazelor;
R = 0,082 atm  L ;
K  mol

6. Acizi și baze
Acizii - substanţe/specii chimice care cedează ioni H+.
Bazele -substanţe/specii chimice care acceptă ioni H+.
Amfoliți – substante/ specii chimice care pot și ceda și accepta ioni H+.
Acizii și bazele ionizează in soluții apoasese:

Ionizând, un acid se transformă in baza sa conjugată, iar o bază in acidul conjugat. Ex de

acid/bază conjugată: HCl/Cl- ; HSO3-/ SO3-2; H3O+/H2O
-acizi tari - ionizează total; reacția de ionizare este ireversibilă
Ex: HCl, HNO3, H2SO4, HClO4;
- baze tari - ionizează total: NaOH, KOH, Ca(OH)2

Formule de calcul necesare în probleme:

[H3O+]= 10-pH mediu acid: pH < 7
mediu neutru: pH = 7
[HO-] = 10- pOH
mediu bazic: pH > 7
pH + pOH = 14
-pt acizi tari monoprotici: [H3O+] = Cm;
-pt baze tari monoprotice: [HO-] = Cm;
pH-puterea cu semn schimbat a concentrației ionilor
hidroniu, H3O+
pOH- puterea cu semn schimbat a concentrației ionilor HO-

7. Reacții redox - reacții care au loc cu transfer de electroni

In reacțiile redox se modifică nr. de oxidare ale unor elemente.

Reactantul care se oxidează se numește agent reducător

Reactantul care se reduce se numește agent oxidant
Principalele reguli de calculare a numerelor de oxidare:
- substanţele în stare elementară au N.O. = 0; Ex: Mg0, Na0, Fe0, O 02 , H 02 , Cl 02
- In compuși:
-metalele au în compuşi totdeauna N.O. pozitive; Pentru metalele din gr I, II, III N.O. = nr
grupei.
- hidrogenul are în compuşi N.O. = +1 cu excepţia hidrurilor, când are NO = -1
- oxigenul are în compuşi N.O. = -2, cu excepţia H2O2 și a peroxizilor când are N.O. = -1
- suma numerelor de oxidare dintr-un compus este 0
Pt metalele si nemetalele cu mai multe nr de oxidare, acestea se determină din fiecare compus,
conform regulilor de mai sus.
Pentru stabilirea coeficienților r redox se parcurge algoritmul descris mai jos:
C + HNO3→ CO2 + NO + H2O
1. se notează NO pentru toţi participanţii la reacţie.
−2
C0 + H+1N+5O 3 → C+4O −2 2 + N+2O-2 + H +2 1 O-2
2. se identifică elementele care-şi modifică N.O.
3. se face schema transferului de electroni.
C0 C+4
+5
N N+2
4. se stabileşte nr. electronilor cedaţi/acceptaţi pentru ca elementele să-şi schimbe starea de oxidare. Se
notează procesele de oxidare/reducere, agentul oxidant/reducător.
Sau: Se observă că la carbon creşte numărul de oxidare, deci este proces de oxidare, „dă”electroni, deci
punem semnul - pe săgeată şi se stabileşte câţi electroni trebuie cedaţi. Asemănător pentru azot: N.O.
scade, este proces de reducere, „cere” electroni, deci îi va primi, vom pune + pe săgeată şi se stabilește
numărul electronilor acceptaţi.
−4 e
C0 ⎯⎯→ C+4 ↑ N.O., oxidare
+3 e
N+5 ⎯⎯→ N+2 ↓ N.O., reducere
5. se realizează bilanţul electronic. Se cedează 4 e- şi se acceptă 3e-, se obține egalitatea înmulţind cu 3
la C şi cu 4 la N.
−4 e
C0 ⎯⎯→ C+4 3 oxidare, agent reducător
+3 e
N+5 ⎯⎯→ N+2 4 reducere, agent oxidant
6. Coeficienţii stabiliţi (3,4) se trec în scheletul reacţiei: 3 la C şi 4 la N.
3C + 4HNO3→ 3CO2 + 4NO + H2O
7. se face bilanţul atomic. Verificăm dacă numărul atomilor care intră în reacţie este egal cu numărul
atomilor care ies din reacţie şi, dacă nu, facem egalarea lor. Se observă că intră 4 atomi de H și ies 2 →
se înmulțește cu 2 apa și se verifică O: intră 4x3 =12 și ies 3x2 + 4 + 2 = 12 → ecuația corectă a reacției
este: 3C + 4HNO3→ 3CO2 + 4NO + 2H2O

8. Rezovarea problemelor pe reacție

Pt rezolvarea problemelor se parcurg următoarele etape:

- se scriu datele problemei
- se scrie reacția; atenție la coeficienți!
- se scriu datele problemei pe reacție-deasupra reactanților/produșilor
- dacă sus pe reacție se dau:
 - g, jos se pun tot g, adică masa atomică/moleculară x coeficientul substanței..
- moli, jos se pun tot moli, adică coeficientul substanței
- litri, jos se pun tot L, adică 22,4xcoeficientul substanței
-atomi/molecule, jos atomi/molecule, adică coeficientul x NA.

Adică, la scrierea datelor pe reacție, deasupra și sub participantul la reacție trebuie să fie
aceeași unitate de măsură

40g xL y moli z molecule

A + 2B → D + 3E
MAg 2∙22,4L 1 mol 3NA molecule

Se ține cont de corespondența: mol………g…….L

Kmol…….kg…..m3

Adică dacă se dă o masă în kg putem scrie kg pe reacție, dar avem grijă ca în loc de moli să
folosim kmoli, în loc de L să folosim m3
(1L=103 ml, 1m3=103 L, 1kmol =103 moli, 1kg=103 g; 1L =1 dm3, 1ml=1cm3)

Se ține cont de faptul că:

1 mol atomi = A (masa atomică), g = NAatomi,
1 mol combinație chimică = M (masa moleculară), g
1 mol gaz (poliatomic) = Mgaz(g) = 22, 4 L (c.n) = NA molecule
Ce se cere se notează cu x, y și de pe reacție se determină x, y din proporția formată.

Obs:
- pe reacție se pune/se obține V de gaz în condiții normale (c.n: p=1 atm, t=0ͦ C)
Dacă se cere/ se dă volumul în alte condiții se folosește ecuația de stare: pV = nRT; pe
reacție se pun/se obțin moli de gaz

- pe reacție se pun/se obțin doar cantități pure de substanță

Puritatea substanței se notează cu p%.
𝑚𝑎𝑠𝑎 𝑠𝑢𝑏𝑠𝑡 𝑝𝑢𝑟𝑎 𝑚 𝑝𝑢𝑟
p% = 100. . p%= ∙ 100
𝑚𝑎𝑠𝑎 𝑠𝑢𝑏𝑠𝑡. 𝑐𝑢 𝑖𝑚𝑝𝑢𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖 𝑚 𝑖𝑚𝑝𝑢𝑟
-dacă în problemă se dau „a” g substanță de puritate 80%, cantitatea „a” este de substanță cu
80
impurități (impură); nu se pune pe reactie; se calculează mpur= a -și se pune pe reactie
100
- dacă se cere masa de substanță de puritate 80%, atunci se cere masa impură de substanță; cea
100
pură se determină de pe reacție și mimpur (> mpur) va fi mpur
80
- pe reacție nu se pune niciodată ms (masa de soluție) și nici Vs (volumul soluției), ci md sau
n, nr de moli (adică cantități pure de substanță), care se scot din formulele pentru C% sau Cm.
𝑛 𝑚𝑑
m 𝑐 = = , (Vs trebuie luat in L)
c% = d 100 𝑚 𝑉𝑠 𝑀⋅𝑉𝑠
ms
ms= Vs ∙ ρ (atenție la unități, de obicei densitatea este in g/ml, deci V se ia in ml)
- pe reactie se pun/se obțin cantități teoretice de substanțe; pt că în sistem există pierderi,
acestea se contabilizează cu randamentul reacției

𝑪𝒑 𝑽𝒑
ƞ= 𝟏𝟎𝟎 ƞ = 𝟏𝟎𝟎
𝑪𝒕 𝑽𝒕
unde Cp - cantitatea practică obținută, Ct, cantitatea teoretic obținută, conform
calculelor de pe reacție.
Vp, Vt = volumul de gaz practic/teoretic obținut

Totdeauna Cp< Ct, adică practic se obține mai puțin decât ar trebui din cauza unor pierderi in
sistem, pt că reactantii nu se transformă in totalitate..
- dacă se cere masa de produs obținută pt un randament de 80%, atunci se cere Cp;
80
Ct se determină de pe reactie și Cp= Ct
100
- dacă se spune că s-au obținut „a” g produs cu un randament de 80 %, atunci acea cantitate
este Cp și nu putem s-o punem pe reactie; se determină Ct ( care este > Cp):
100
Ct = Cp
80

7. Probleme rezolvate:

1. 7,3g HCl reacționează cu Na. Aflați masa de sare obținută și numărul de molecule de gaz
obținut.

mHCl= 7,3g 7,3g xg y molecule

Na Na + HCl → NaCl + 1/2H2
36,5g 58,5g 1/2NAmolecule
mNaCl=?
NH2=? Se dă masa de Na, deasupra Na se scrie masa dată (g), dedesubt trebuie
tot g, adica masa atomică, in g.

MHCl = 1+ 35,5 = 36,5MNaCl = 23 + 35,5= 58,5

7,3 · 58,5
x= =11,7 g NaCl
36,5
7,3 ·0,5· 𝑁𝐴
y= = 0,1NA
36,5
y = 0,1·6,023·1023 = 6,023·1022 molecule H2

2. Reacționează 2,3 g sodiu cu clorul. Aflați numărul de moli de sare obținută și volumul de clor
necesar (c.n).
.
mNa = 2,3g 2,3g xL n moli
2Na + Cl2 → 2NaCl ANa = 23
nsare=? 2·23g 22,4 L 2 moli
VCl2=? Se dau 2,3 g Na → scriem 2,3 g deasupra Na; → jos, sub Na, trebuie să punem tot
grame, adică masa atomică a Natriului și se coboară coeficientul Natriului (2).
 Se cere volumul de clor în condiții normale → deasupra Clorului putem scrie x L,
iar jos, sub Cl2, trebuie să punem tot L, adică exprimăm molii (coeficientul Clorului)
în L. 1 mol = 22,4L
2,3 · 22,4
Se determină apoi x: x = 2·23 =1,12 L Cl2In mod asemănător, se determină n
2,3 · 2
moli NaCl: n = = 0,1 moli NaCl
2·23

3. Reacționează 2,3 g sodiu cu clorul. Aflați volumul de clor necesar, măsurat la 2 atm și 127 ͦ C.
.
mNa = 2,3g 2,3g n moli
2Na + Cl2 → 2NaCl ANa = 23
VCl2(2atm, 2·23g 1 mol
127 ͦ C) =? Pt că nu se cere volumul de clor în condiții normale → trebuie să folosim ecuatia de stare
pV = nRT, din care trebuie sa aflăm V
𝑛𝑅𝑇
V= , iar n, nr de moli de gaz, se determină de pe reacție.
𝑝

0,05· 0,082· 400

n=0,05 moli Cl2 T= t+273 = 400K V = = 0,82 L
2

4. 50g Calciu de puritate 80% reacționează cu o soluție de HCl, 36,5%. Aflați masa de soluție
de acid folosită și volumul de gaz obținut pentru un randament de 80%.

mCa = 50g 40g x=md,g yL

p%=80% Ca + 2HCl → CaCl2 + H2 ACa = 40 AH=1, ACl= 35,5
40g 2·36,5g 22,4L
ms HCl (c%= Cantitatea de Ca dată nu se poate pune pe reacție, pt că este impură. Se
36,5%)=? calculează masa de Calciu pură care se pune pe reacție:
80
VCl2(c.n, mpur= = 100 50 = 40g Ca pur
ƞ=80%)=? pt HCl nu se poate calcula direct masa de soluție (nu putem pune ms pe
reactie) ci se foloseste formula
md
c% = 100 𝑚𝑑·100
ms din care ms = , iar md se obține de pe reactie
𝐶%

73·100
x= md = 73 g HCl , deci ms = = 200g
36,5
Se determină volumul de gaz degajat de pe reactie; va fi volumul teoretic
obținut
80
y= 22,4 L (Vt) → Vp = 22,4 𝐿
100

𝑽𝒑
sau se aplică formula ƞ = 𝑽𝒕
𝟏00, din care se scoate Vp

5. S-au obținut 4 moli de gaz cu un randament de 80% din Ca și HCl. Aflați masa de calciu de
puritate 80% folosită.
 n= 4 moli H2 xg 5 moli
ƞ=80% Ca + 2HCl → CaCl2 + H2 ACa = 40
Ca, HCl 40g 1mol

mCa(p%=80%) Se spune că s-au obținut 4 moli de gaz cu un randament de 80%, deci este
=? cantitatea practic obtinută, iar pe reacție se scrie cantitatea teoretică, pe
care trebuie să o calculăm.
𝑪𝒑 𝑪𝒑 𝟏𝟎𝟎 4 100
ƞ= 100 → Ct = = = 5 moli H2
𝑪𝒕 ƞ 80
se calculează masa pură de Ca, de pe reacție:
m Ca =200 g(pur)
𝟏𝟎𝟎
m impur Ca = 𝟖𝟎 200 =250 g
𝑚𝑝𝑢𝑟
(p% = 𝑚 𝑖𝑚𝑝𝑢𝑟 100, se scoate m impur)

6. 200 ml soluție HCl 0,5M reactionează cu Ca. Aflați masa de sare obținută pentru un
randament de 80% și volumul de gaz obținut, măsurat in c.n.

Vs= 200g HCl 0,1moli xg yL

cm = 0,5M Ca + 2HCl → CaCl2 + H2
Ca 2moli 111g 22,4L
Se dă Vs HCl, care nu se poate pune pe reactie, trebuie să scoatem n, nr
msare(ƞ=80%) de moli
𝑛
=? Cn = ; n = cn·Vs (L); n= 0,5· 0,2 =0,1moli HCl
𝑉𝑠
Vgaz(c.n)=? 200ml= 0,2L
x=5,55g CaCl2 (cantitate teoretică, este obținută de pe reacție)
𝟖𝟎
Cp = 𝟏𝟎𝟎 𝟓, 𝟓𝟓

y=V H2 = 1,12 L