Test - chimie

Legături chimice (legături interatomice)

Legături interatomice: leg ionică, covalentă, coordinativă

Legături intermoleculare (între molecule, fizice): mai slabe decât cele
chimice

Cum participă la legături metalele și nemetalele:

➢ metalele: Na, K, Mg, Ca, Al- cuplate cu nemetale, cedează e- de pe

ultimul strat; (nr grupei = nr e- de pe ultimul strat)
➢ nemetalele: H, C, N, O, S, F, Cl, Br, I
➔ acceptă exact atâţi e câți au nevoie să ajungă la
octet/dublet și formează ioni negativi- sarcina = nr e
acceptați
➔ cuplate cu alte nemetale pun în comun exact atâţi e câți au
nevoie să ajungă la octet sau dublet (H)
Ex. - Cl -grupa a VII a, 7 e pe ultimul strat mai are nevoie de le
- dacă e cuplat cu un metal →un e va accepta de la metal și va forma
ion Cl¹
- dacă e cuplat cu un alt nemetal →un e va pune în comun cu celălalt
nemetal se pun apoi și ceilalți e care nu participă la legatură

Legătura ionică (între metal și nemetal/ ioni de semn contrar)

➢ metalul cedează e si devine ion pozitiv
➢ nemetalul acceptă e si devin ion negativ
➢ între ionii de semn opus apar forțe de atracție electrostatice
➢ Legătura apare în: +
➔ săruri: NaCl, MgSO4, Na2CO3, NH4Cl- !!! – substanța este
formată din ioni
➔ oxizi metalici: MgO, CaO
➔ hidroxizi: NaOH, Mg(OH)2
➔ combinații complexe: [Ag(NH3)4]+(OH)- - leg. apare între ionul
complex și (OH)-

Caracteristici : Legătura ionică nu este dirijată în spațiu, nu formează

molecule
Proprietățile substanțelor ionice:

➢ sunt solide
➢ cristaline (au în noduri ioni)
➢ au puncte de topire ridicate
➢ majoritatea sunt solubile în apă
➢ sunt casante (se sparg)
➢ nu conduc curentul electric decât în soluţii şi topituri,
când ionii devin mobili (în stare solidă, ionii au poziţii
fixe)
➢
Exemple de modelări ale unor legături ionice:

- NaCl

Natriul are un electron pe ultimul strat pe care îl cedează clorului, care

are 7e- și mai are nevoie de unul pentru a realiza configuraţie stabilă de
octet. Între ionul pozitiv și cel negativ apar forțe de atracție
electrostatică.

- MgCl2

- Na2S

Legătura covalentă ( între două nemetale, prin punere în

comun de electroni de către ambii atomi)
➢ atomii de nemetale pun atâți electroni câți au nevoie pt a realiza
configurații stabile de octet sau dublet

Caracteristici:
➢ este dirijată în spaţiu după direcţii bine determinate, între
legături apar unghiuri de valori constante pentru o substanţă
dată ( prin comparație, legătura ionică se manifestă în toate
direcțiile)
➢ în general este mai slabă decât legătura ionică punctele de
topire ale substanțelor covalente sunt mai mici decât punctele de
 topire ale substanțelor ionice; excepție legăturile C-C din diamant
și grafit (pt diamant = 3550 °C. pt grafit = 2800°C)
➢ duce la formarea moleculelor - substanţele cu legături covalente
sunt molecule (compușii ionici nu formează molecule)

Legătura covalentă poate fi:

➢ după natura atomilor care se leagă
➔ polară (eterogenă): se realizează între atomi diferiţi de
nemetale. Ex: HCl, H2O, NH3
➔ nepolară (omogenă): se realizează între atomi identici de
nemetale. Ex: H2, Cl2, O2
➢ după tipul legăturii
➔ legătură simplă
➔ legătură multiplă: dublă sau triplă

Obs: Moleculele pot fi polare (contin atomi diferiti: HCL) sau nepolare
(conțin atomi identici: H2 )

Exemple de modelări covalente polare și nepolare:

a. legătura covalentă polară
➔ formarea moleculei de HCL (acid clorhidric)

Atât hidrogenul cât și clorul au nevoie de câte un electron pentru a

ajunge la configurație stabilă de dublet, respectiv octet; fiecare pune
în comun câte un electron; perechea comună de electroni se notează
cu o liniuţă, iar electronii care nu participă la legătură se numesc
electroni neparticipanţi. Perechea comună de electroni nu aparţine în
egală măsură H şi Cl, ci mai mult clorului, care, fiind mai
electronegativ, atrage mai mult spre el electronii. Clorul devine polul
negativ (sarcina δ-) iar hidrogenul polul pozitiv (δ+); în HCl legătura
dintre atomi este legătură covalentă polară, iar HCl este o moleculă
polară (un dipol)
➔ formarea moleculei de apă
 b. legătura covalentă nepolară
➔ H2

Perechea de electroni comună aparţine în egală măsură celor doi

atomi de hidrogen; nu se formează poli, deci legătura dintre atomi este
nepolară și molecula de H2 este nepolară.
➔ Cl2

➔ O2

Între atomii de oxigen se realizează o legătură covalentă dublă

Proprietățile compușilor covalenți ( substanțe moleculare) :

➢ se găsesc în toate stările de agregare
➢ sunt incolore sau colorate
➢ sunt solubile sau insolubile in apă
➢ au puncte de topire mai mici decât punctele de topire ale
substanțelor ionice
➢ în stare pură, nu conduc curentul electric

Legătura coordinativă ( prin punere în comun de electroni de către

un singur atom)

Reguli în denumirea combinațiilor complexe:

➢ se citeste mai întâi ionul negativ
➢ se precizează nr liganzilor folosind prefixele: di, tetra, hexa..
➢ se indică valența metalului central (cel din paranteza pătrată),
dacă are mai multe; Al are doar valența III, deci nu precizăm,
Cu are I și II → se pune valența intre paranteze Cu(II), Cu(I)

Modelarea legăturii coordinative în ionul hidroniu și ionul amoniu

➔ H3O+; H2O + H+ → H3O+
FIE COMBINAȚIA: [Ag(NH3)2](OH)

Structură:

➢ un ion complex [Ag+1(NH3)2]+1

➢ un contraion (OH)-1

Ionul complex este format din: ionul metalic central Ag+1 și liganzi (NH3).
Numărul liganzilor = număr de coordinare =2.

Denumire: hidroxid de diaminoargint

Legăturile chimice care se realizează în combinație:

➔ între ionul complex și contraion- legătură ionică;

➔ între ionul metalic și liganzi- 2 legături coordinative; perechile de
electroni liberi ai celor 2 atomi de N sunt plasate în orbitalii liberi
ai ionului Ag+; doar N pune în comun electroni
[H3N→Ag+ NH3]+1

➔ între atomii de N și H din NH3 – legături covalente polare (3x2=6)

➔ între O și H din contraion – legătură covalentă polară