CURS 9

Legătura covalent – coordinativă

• este legătura covalentă, în care electronii puși în comun provin de la un singur
atom;: atomul care pune în comun perechea de electroni = donor de electroni,
iar atomul care nu participă cu electroni la formara legăturii = acceptor de
electroni
• în molecula de NH3, atomul de N pune în comun 3 electroni necuplați de pe
ultimul strat, cu 3 atomi de H și se formează 3 legături covalente simple polare;
atomul de N din NH3, mai are în stratul de valență o pereche de electroni
neparticipanți la legătură, care poate fiza ionul H+ (desprins de exemplu din
molecula HCl); în noua legătură N-H, electronii puși în comun provin de la
atomul de N; atomul de N = donorul de electroni, iar atomul de H+ = acceptorul
de electroni; legătura covalent – coordinativă se reprezintă printr-o săgeată
orientată de la atomul donor de electroni, la atomul acceptor de electroni

NH3 + H+ (din H+Cl-) = [NH4+ ] Cl- (clorură de amoniu)

• sarcina pozitivă a protonului H+ se distribuie pe întreg ionul poliatomic NH4+ și

nu este localizată la un atom
• orbitalul molecular de legătură, corespunzător unei legături covalent
coordinative se formează prin întrepătrunderea unui orbital dieletronic al
donorului de electroni, cu un orbital neocupat cu electroni al acceptorului de
electroni
 • legătura covalent coordinativă = legătură polară (apare un deficit de electroni la
donorul de electroni și o densitate electronică mărită la acceptorul de electroni
(de exemplu, legătura covalent coordinativă N H din ionul [NH4+] este
polarizată Nδ+ H δ-

Combinații complexe = compuși ai metalelor în care apare legătura covalent-

coordinativă

de exemplu:

Cu2+ + 4 NH3 = [Cu (NH3)4 ]2+

✓ ionul complex [Cu (NH3)4 ]2+ este format din ionul Cu2+ legat prin 4 legături
covalent – coordinative de 4 molecule de NH3
✓ Cu2+ = acceptorul de electroni
✓ atomul de N din NH3 = donorul de electroni (are o pereche de electroni
neparticipanți la legătură)
Combinația complexă este formată din:
• ion metalic = ion central (unit prin legături covalent coordinative
de particule de ligand)
• ligand
✓ molecule (care au atomi cu perechi de electroni
neparticipanți la legătură: NH3, H2O, CO,
molecule organice)
✓ ioni negativi (F-, Cl-, Br-, I-, HO-, CN-, SCN-)
• număr de coordinare = numărul de particule de ligand care se
leagă covalent coordinative de ionul central
• sarcina electrică a ionului complex = sarcina particulelor
(molecule sau ioni) component
✓ ligandul = moleculă (sarcina ionului complex =
sarcina ionului metalic)
de exemplu: [Cu (NH3)4 ]2+ +2 + 4 x 0 = +2
✓ ligandul = ion negative (sarcina ionului complex
= suma sarcinilor ionilor componenți)
de exemplu: [Fe (CN)6 ]3- +3 + 6 x (-1) = -3
• combinațiile complexe = compuși ionici (între ionul complex și
ionul care neutralizează sarcina ionului complex se stabilește o
legătură ionică)
[Cu (NH3)4] (OH)2 hidroxid de tetraaminocupru (II)
K3 [Fe (CN)6] hexacianoferat (III) de potasiu
• unele combinații complexe participă la procesele biologice din
organismele vii
✓ hermina = pigmentul din globulele roșii ale
sângelui
✓ clorofila = produce culoarea verde a plantelor și
are rol important în fotosinteză
 Legături intermoleculare

• sunt interacțiuni slabe, de natură fizică, între moleculele substanțelor (care

influențează proprietățile fizice ale substanțelor moleculare și sunt modificate prin
dizolvare sau shimbarea stării de agregare)

Legătura de hidrogen
• cea mai puternică interacțiune intermoleculară = atracția electrostatică care se stabilește
între nucleul atomului de hidrogen parțial dezgolit de electroni și o pereche de electroni
neparticipanți la legătură de la un atom puternic electronegative și cu rază mica
• hidrurile elementelor din per. a-2-a (NH3, H2O, HF) au pf mai mari decât hidrurile
elementelor din per. a-3-a (PH3, H2S, HCl), chiar dacă au mase moleculare mai mici;
moleculele NH3, H2O, HF sunt unite între ele prin interacțiuni mai puternice decât PH3,
H2S, HCl, adică legături de hidrogen (unesc moleculele în asociații de tipul (HF)n,
(H2O)n, (NH3)n
• în molecula de HF, legătura covalentă H-F este puternic polară (electronii puși în comun
se deplasează spre atomul de F, cu electronegativitate mare); nucleul atomului de H este
partial dezgolit de electroni, deci se poate stabili o forță de atracție electrostatică între
acest nucleu și o pereche de electroni de la atomul de F din altă moleculă de HF;
moleculele de HF vor fi associate între ele; HF are pf ridicat; asocierea moleculară (HF)n
are structură de zig-zag

H δ+- F δ-………….. H δ+- F δ-…………… H δ+- F δ-…………….. H δ+- F δ-

legătura covalent polară

legătura de hidrogen

• pentru a se forma o legătură de H puternică, legătura H – X, trebuie să fie puternic

polară (X = F, O, N)
• în molecula de H2O, legătura covalentă H-O este puternic polară, atomul de O fiind
puternic atrăgător de electroni
de exemplu: apa lichidă (asocierea moleculelor prin legături de H); fiecare moleculă de
apă este implicată în două legături de H (cu atomul de H și cu o preche de electroni de
la atomul de O); apa are punct de fierbere ridicat = + 100 grade Celsius
 Forțe van der Waals
• sunt forțe de atracție slabe, manifestate pe distanțe mici, pentru că scad foarte repede
cu creșterea distanței dintre molecule
a. Interacțiunea dipol – dipol Debye = forțe sau legături dipol – dipol = atracția
electrostatică stabilită între polii de semn contrar ai moleculelor polare
molecula HCl = polară H δ+- Cl δ- (polul negativ spre atomul clor și polul pozitiv
spre atomul de hidrogen

b. Forțele de dispersie London = forțe de atracție foarte slabe stabilite între toate
tipurile de molecule (pentru moleculele nepolare este singurul tip de forțe attractive
dintre molecule); se exercită între atomii gazelor nobile în stare solidă și lichidă;
cresc cu creșterea masei moleculare
c. Forțele de inducție Kesom = forțe de orientare
 Tăria interacțiunilor intermoleculare:
• legătura de hidrogen > interacțiunea dipol-dipol > forțe de dispersie
• legătura de hidrogen este de 10 ori mai slabă decât legătura covalentă
• între moleculele apei se stabilesc toate cele 3 interacțiuni intermoleculare, dar legătura
de H este cea mai puternică și determină proprietățile fizice ale apei
• deoarece interacțiunile intermoleculare sunt slabe:
✓ puncte de topire și fierbere mici (substanțele sunt lichide sau gaze la
temperature obișnuită)
✓ durități mici
✓ solubilitate în solvent potriviți