In padurea Petrisorului – descrierea literara

Descrierea literară prezintă un peisaj, un anotimp sau un fenomen al naturii și

sentimentele observatorului față de elementul descris, prin intermediul limbajului
artistic. Fragmentul citat din opera literară  În pădurea Petrișorului de Mihail
Sadoveanu reprezintă o descriere literară. Tema textului este natura.
           În primul rând, naratorul îsi exprimă admirația, încântarea față de fumusețea
și farmecul acestui peisaj spectaculos prin bogăția detaliilor semnificative ce descriu
viața ființelor mici, plăpânde: într-un covru scurmat în pămînt, între frunze şi păiuş, sta
un iepure roşcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboşat. în mângâierea
căldurii dormita ; îşi lumina ochii deodată, apoi îi întuneca încet şi-şi mişca botul crăpat,
ca-ntr-un vis.  În altă ordine de idei, textul debutează cu prezentarea spațiului cosmic
(lumina, păsările, insectele), pentru a continua cu planul terestru (un iepure
roșcat, cărări umede). 
            În al doilea rând, autorul își exprimă admirația, pretuirea față de puritatea
colțului din natură suprins, prin utilizarea epitetelor (nuielușe mlădioase),
comparațiilor (îi sticleau penele ca gălbenuşul oului, ochişori sticliţi ca vârfuri de ace),
metaforelor (ploaie caldă și deasă de raze). Impresionează bogăția detaliilor
descrierii unei lumi netulburate parcă de prezența omului, o lume în care insectele
și animalele trăiesc netulburate. Farmecul descrierii reiese și din bucuria autorului
de a putea observa acest ținut, bucurie ilustrată de următoarea secvență: Zboruri
de gâze cu aripi străvezii, cu aripioare albastre se încrucişau, fluturi jucau pe deasupra
ierbii dese.
         În plus, remarcăm ultilizarea grupurilor nominale (aripi srăvezii, spate gheboșat)
și a celor verbale (fluierau ușurel) în realizarea tabloului, acestea fiind specifice
descrierii literare.
              În concluzie, prin argumentele dezvoltate anterior, am arătat că fragmentul
citat reprezintă o descriere literară. 

Mihail Sadoveanu a fost considerat „cel mai descriptiv poet al literaturii române”, deoarece
opera sa înfățișează frumusețea și varietatea naturii, iar peisajul se însuflețește în relație directă
cu omul.
Fragmentul din opera „În pădurea Petrișorului” este o descriere, pentru că autorul înfățișează, cu
mijloacele literaturii, particularitățile unui colț din natură – o pădure impresionantă prin
frumusețe, prin viața de care freamătă, prin colorit, sonorități și miresme.
Descrierea se deschide printr-o imagine de ansamblu, privită din perspectiva înălțimilor. Pădurea
„urcă domol coline tărăgănate” și „se ridică departe într-un pisc prăpăstios”. Toată frumusețea și
tainele ei nu se dezvăluie atunci când razele soarelui îi pătrund ascunzișurile. Privirea autorului
se oprește întâi „în tihla măruntă de la margine” unde „lumina se cernea în ploaie deasă și caldă a
razelor”. Aici se pot vedea roiuri de musculițe, granguri și alte păsări mărunte: sticleți, pițigoi și
cintezoi care pătau verdele pădurii cu coloritul divers al penelor și înfiorau văzduhul cu trilurile
lor.
Tot aici este vizibilă și înfiorarea vieții mărunte, mișcarea adăugându-se culorilor și sunetelor.
Gâzele își încrucișează zborurile, fluturii zboară deasupra ierbii, iar, într-un culcuș, un iepure
dormitează cuibărit, ascuns de ochii lumii.
Privirea scriitorului pătrunde apoi în interiorul pădurii, unde lumina ajunge mai greu, este încă
umezeală, iar mișcarea vieții este prezentă „numai ici-colo” sugerată de o „chemare nedeslușită,
moale, strânsă” și de „foșnetul unei gârnițe”.
Imaginile vizuale rețin atenția, nu atât prin forme, cât prin efectele de lumină: „lumina se
cernea”, îi sticleau penele ca gălbenușul oului”, „cu pete de sânge”. Aceste imagini sunt realizate
prin epitete, cele mai multe cromatice, comparații.
Imaginile auditive sunt și ele realizate prin epitete, fie al substantivelor, fie al verbelor, uneori
antepuse determinantul sau organizate în enumerații: „șuiet adânc”, „fluierări gâlgâite”, răsunet
lung”, „fremătau melodios chemările”, „chemare nedeslușită, moale, strânsă”.
Prin  toate imaginile artistice, Sadoveanu creează o atmosferă de liniște și pace, de armonie
desăvârșită, în concordanță cu calmul și liniștea autorului.

Figuri de stil
Epitetul; are sensul care e pus lângă, adăugat) este un cuvânt descriptiv sau frază cu funcție
expresivă, care determină un substantiv sau un verb. El exprimă o însușire deosebită a unui obiect,
prezentându-l într-o lumină nouă, aparte.

2. care vestea cel întâi

3. printr-un șuiet adânc

4. sosirea vânturilor

5. Rasunet lung.

6. Aripioare albastre
7. Miresme calde.

Personificarea este o figură de stil prin care li se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din

natură însușiri omenești (ex.: norii plâng; pisica vorbeste; )

1. Fluturi jucau  pe deasupra, ierbii dese.

2. Roiuri de musculite se roteau ici-colo tinandu-se intr-un joic grabit

Metafora este o figură de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt sens, prin
intermediul unei comparații subînțelese. Procesul de realizare a metaforei constă în "punerea
semnului identității între două obiecte diferite (lucruri, ființe, persoane) prin numele lor, pe baza unei
analogii".

1. Sageta spre cer un brad vechi

Comparația este un procedeu artistic care constă în alăturarea a doi termeni (obiecte, persoane,
idei, fenomene, acțiuni etc.) cu însușiri asemănătoare, urmărindu-se evidențierea anumitor
caracteristici ale primului (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compară).
Relația de asemănare este pusă în evidență prin folosirea unor grupuri de cuvinte sau a unor cuvinte
cum ar fi: ca, precum, asemenea, la fel ca etc.