5.curs Actionari Hidraulice Si Pneumatice

Acţionări hidraulice şi pneumatice
CAPITOLUL 1:
INTRODUCERE
1.1 Tipuri moderne de producţie

1.2 Construcţia principială a diferitelor sisteme de automatizare
1.3 Proprietăţi ale sistemelor de automatizare
1.1 Tipuri moderne de producţie
Dezvoltarea actuală a tehnicii se caracterizează prin faptul că operatorul

uman este exclus, în bună măsură, din procesul de producţie, rolul său fiind
preluat de maşini. Trăsătura definitorie a actualei etape de dezvoltare o
constituie automatizarea şi robotizarea proceselor tehnologice.
Una din problemele de mare actualitate este construcţia unor maşini
capabile să dirijeze, independent, după anumite programe, în spaţiu şi în timp,
procese de producţie complexe. De asemenea, operatorul uman trebuie să aibă
aptitudini care să-i permită să compare multitudinea de date înmagazinate, cu
cele reale, obţinând informaţii necesare reglării rapide a întregului flux de lucru,
indiferent de factorii potenţiali perturbatori.
A dirija înseamnă a intervenii intenţionat, cu ajutorul unui semnal - de
forma unui curent energetic - sau printr-o altă formă, pe baza unei anumite
informaţii obţinute în prealabil. Pentru automatizarea proceselor de producţie
este necesar să fie disponibili curenţi energetici flexibili, care pot fi uşor
modificaţi, sau împărţiţi şi pot fi transportaţi pe distanţe mari. Aceste calităţi
sunt proprii, în mod special, curenţilor energetici de tip hidraulic, pneumatic şi
electric.
Capitolul 1 : Introducere 5
Pentru fiecare formă de energie care se aplică în automatizări, se

denumeşte domeniul specific sistemului de automatizare - Hidraulică,
Pneumatică, Electrotehnică, Electronică.
Pentru găsirea variantei optime de rezolvare a diferitelor probleme se
recurge la combinarea diferitelor sisteme. Toate sistemele sunt strâns
interconectate cu domeniul mecanic, având în vedere faptul că în tehnică se
operează cu forţe mecanice de acţionare. (fig 1.1)
Fig. 1.1
6 Capitolul 1 : Introducere
1.2 Construcţia principială a diferitelor sisteme de

automatizare
Din punct de vedere principial, în construcţia sistemelor de automatizare

se deosebesc două subsisteme: subsistemul energetic şi subsistemul de
prelucrare a informaţiei. În subsistemul energetic se prelucrează fluxul energetic,
iar în celălalt subsistem se prelucrează fluxul de semnal (comandă).
1.2.1. Subsistemul energetic
Acest subsistem este compus din următoarele părţi componente (fig. 1.2):
− sursa de energie, care produce lucru mecanic;
− transformatorul mecanic, care transformă energia mecanică în forma
de energie dorită;
− transportatorul de energie, care conduce energia spre obiectul de lucru.
1.2.2 Subsistemul de prelucrare a informaţiei

Pentru reglarea sistemului de antrenare se intercalează în sistem, în calea
fluxului de energie, un element specific. Acest element se cuplează prin
intermediul unui semnal de comandă care se obţine prin îmbinarea logică a
diferitelor semnale. Prelucrarea şi îmbinarea informaţiilor debitate de către
elementele de semnal se realizează prin elemente de dirijare.
1.2.3.Interacţiunea dintre subsistemul de prelucrare a informaţiei şi

subsistemul de lucru (energetic)
În cazul sistemelor complexe, cu conexiuni multiple, subsistemul de
prelucrare a informaţiei este separat de subsistemul de lucru.
Semnalul de intrare, dirijat în mod corespunzător, determină schimbarea
univocă a elementului de reglare, care influenţează o anumită mărime de intrare.
Se are în vedere un circuit de reglare în situaţia în care lanţul de comandă
deschis se poate cupla astfel încît perturbaţia produsă de elementul de reglare se
retrimite la comparatorul de semnal.
Fig. 1.2
Prin reglare se urmăreşte ca o anumită stare existentă să fie modificată şi
să fie adaptată unei stări necesare. Pentru aceasta este necesară prezenţa unor
elemente de măsură şi comparaţie, capabile să sesizeze influenţa unor mărimi de
perturbare şi a unor erori de reglare. În continuare se introduce din nou un

semnal de informaţie, prin intermediul unui transformator de semnale.
1.2.4.Elemente constructive a unor sisteme de automatizare

Tabelul 1.1
HIDRAULICĂ PNEUMATICĂ ELECTRO- ELECTRONICĂ
TEHNICĂ
Sursă de energie electromotor cu electromotor cu reţea, baterie reţea, baterie
ardere internă ardere internă
Transformator pompe compresor set redresor -
de energie
Transportul conducte, ţevi, conducte, ţevi, cablu electric conducte
energiei furtunuri furtunuri electrice
Agent purtător ulei aer electroni electroni
al energiei
Elemente de ventile ventile relee de protecţie diode,
reglare şi tranzistoare
dirijare a
energiei
Elemente de ventile de drum ventile de drum magneţi -
reglare hidraulic pneumatic
Elemente de ventile de drum, ventile de drum, relee, relee de timp circuite logice,
dirijare flux şi presiune flux şi presiune tranzistoare,
hidraulice hidraulice elemente de timp
Elemente de - - palpatoare, fotodiode,
semnal comparatoare fotocelule,
traductoare
Elemente de motoare şi motoare şi electromotoare, -
antrenare cilindrii cilindrii hidraulici magneţi
hidraulici
Dirijarea de principiu a unui flux energetic prin prelucrarea

corespunzătoare a semnalelor se poate realiza prin elemente constructive
aferente diferitelor sisteme.
1.3 Proprietăţi ale sistemelor de automatizare

Cunoaşterea exactă a avantajelor şi dezavantajelor celor patru sisteme
amintite este o condiţie de bază pentru evaluarea lor şi pentru aprecierea
raportului dintre efect şi efortul depus pentru aplicarea fiecărui sistem în parte.
Această analiză trebuie să fie făcută şi sub aspectul fluxului de energie şi

de informaţie, având în vedere repercusiunile lor asupra funcţionării sistemului.
Poate fi avută în vedere, de exemplu, o acţionare hidraulică, care are avantajul
prelucrării rapide a semnalelor, şi un sistem electric de dirijare şi comandă,
realizându-se o unitate electrohidraulică.
1.3.1. Compararea subsistemelor energetice ale celor patru sisteme de

antrenare
Comparând sistemele de antrenare se pot stabilii criterii care stau la baza
unei aprecieri corespunzătoare, prezentate sintetic în tabelul 1.2. Unul dintre cele
mai importante criterii de comparare este densitatea de forţă, care se determină
prin raportarea forţei de acţionare la unitatea de suprafaţă. Cu ajutorul densităţii
de forţă se pot compara, din punct de vedere al capacităţii, sistemele de
antrenare care au puteri asemănătoare.
Alte criterii, deosebit de relevante pentru compararea sistemelor de
antrenare, avute în vedere în cadrul analizei generale, sunt:
− precizia cursei
− posibilitatea reglării continue
− tipul mişcării
− transmiterea energiei pe distanţe medii
− randamentul
− coeficientul de siguranţă în exploatare
− particularităţi ale acţionării
− costul agentului purtător de energie.
O parte dintre criteriile de comparare ale sistemelor de antrenare hidraulic,
pneumatic, electric şi mecanic sunt prezentate în tabelul 1.2. Aprecierile făcute
în legătură cu cele patru sisteme de antrenare, în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2
HIDRAULICĂ PNEUMATICĂ ELECTRO- ELECTRONICĂ
TEHNICĂ
Densitate de mare mică mică mare
forţă 1 2 3 4
Precizia cursei bună slabă bună f.bună
5 6 7 8
Reglaj continuu rectilinie+ rectilinie+ preponderent preponderent
rotativă rotativă rotativă rotativă
9 10 11 12
Tipuri de bun bun f. bun rău
mişcări la 13 14 15 16
diferite
acţionări
Transfer de scăzut scăzut scăzut bun
energie pe 17 18 19 20
distanţe medii
Randament scăzut scăzut scăzut bun
21 22 23 24
Factor de bun bun bun slab
siguranţă 25 26 27 28
Particularităţi
ale acţionărilor 29 30 31 32
1 - La presiuni foarte mari se pot transmite forţe mari pe suprafeţe mici;

2 - Transmiterea forţelor mari necesită diametre mari de cilindru deoarece
presiunea de lucru este relativ mică (8 bar);
3 - Greutatea proprie a unui electromotor este de 10 ori mai mare decât a unui
motor hidraulic care are acelaşi ordin de putere;
4 - Dimensiunile şi distribuţia volumului necesar este mai defavorabilă în
comparaţie cu hidraulica;
5 - Ca urmare a pierderilor şi a sensibilităţii agentului-purtător de energie la
variaţia temperaturii între limite largi;
6 - Viteza de lucru este dependentă de rezistenţa determinată de
compresibilitatea agentului-purtător de energie;
7 - Datorită alunecării este posibilă doar reglarea aproximativă a cursei; se poate
obţine o precizie de cursă exactă cu ajutorul motoarelor sincrone;
8 - Stabilirea precisă a cursei se poate face prin pârghii, şuruburi conducătoare,

angrenaje;
9 - Viteza şi presiunea sunt uşor reglabile prin variaţia secţiunii de alimentare cu
ulei (debit reglabil);
10 - Viteza şi presiunea sunt uşor reglabile prin variaţia presiunii de aer, ceea ce
face posibilă realizarea unor viteze mari;
11 - Posibilă prin grupul Ward-Leonard sau prin dirijare electronică, care este
însă foarte scumpă;
12 - Se reduce la puteri mici;
13 - Realizabilă prin cilindri sau motoare hidraulice şi este posibilă inversarea
fără dificultăţi a sensului;
14 - Realizabilă prin cilindri sau motoare pneumatice şi este posibilă inversarea
fără dificultăţi a sensului;
15 - pentru mişcării rectilinii se folosesc magneţii pentru forţe mici şi eventual
motoare liniare;
16 - Mişcările rectilinii trebuiesc transformate din mişcări de rotaţie, de
exemplu, prin transmisie melc-roată melcată;
17 - Prin ţevi şi furtunuri;
18 - Sunt necesare conducte doar pentru tur, întrucât aerul folosit se evacuează
în atmosferă;
19 - Transferul de energie este simplu prin cabluri pe distanţe mari;
20 - Este greoi deoarece elementele de transfer sunt voluminoase şi funcţionează
cu pierderi mari;
21 - Pierderi mari de sarcină;
22 - Pierderi mari, greu detectabile;
23 - Pierderi de tensiune;
24 - Randament suficient pentru transmiterea unor forţe relativ mari;
25 - Simplu prin supapă de siguranţă; uleiul este inflamabil;
26 - Poate fi încărcat până la refuz, aerul nu explodează şi este insensibil la

variaţii de temperatură;
27 - Prin siguranţe;
28 - Poate fi depăşită o anumită valoare prestabilită;
29 - Uleiul este foarte slab compresibil, particulele străine pot determina
funcţionarea greşită. Este posibilă acumularea de energie; Aerul este
compresibil, curat şi poate fi uşor acumulat, dar apa de condens poate
determina apariţia perturbaţiilor şi a zgomotelor caracteristice;
30 - Acţionarea este curată, ecologică, iar întreţinerea este destul de uşoară;
31 - Este simplă şi uşor controlabilă.
Pe baza acestei sinteze se pot extrage câteva concluzii:
• Unul dintre cele mai importante avantaje ale hidraulicii este densitatea
de forţă, care face posibil un transfer de putere mare pe distanţe mari, folosind
suprafeţe sau volume active mici, precum şi dirijarea, reglarea comodă şi simplă
a agentului - purtător de energie. Cele mai importante dezavantaje sunt
randamentul scăzut şi sensibilitatea mare la perturbaţii, manifestate sub forma
existenţei particulelor străine în mediul de lucru şi a variaţiilor de temperatură.
• Domeniul optim al pneumaticii este constituit de transmiterea sarcinilor
mici cu viteze mari. Datorită adaptabilităţii la rezistenţa de lucru a aerului
comprimat, un domeniu specific de utilizare a acestuia îl constituie aplicaţiile în
care imprecizia de cursă nu este importantă. Dezavantajul major îl constituie
costul ridicat al energiei, compensat, cel puţin parţial, de avantajele reglării şi
dirijării uşoare, a funcţionării curate, a siguranţei în exploatare la apariţia
suprasarcinilor şi a insensibilităţii termice.
• Acţionarea electrică reprezintă soluţia optimă în numeroase aplicaţii.
Dezavantajul constă în sarcina de greutate scăzută care poate fi acţionată,
aceasta fiind însă compensat de către multe avantaje. Aşa se explică faptul că
electrotehnica concurează în multe domenii cu celelalte tipuri de acţionare.
• Procedeul mecanic este, de multe ori, soluţia cea mai simplă.

Avantaje - cum sunt: densitatea de putere relativ ridicată, randamentul
destul de mare şi precizie de cursă - determină, de multe ori, acolo unde există
posibilitatea, folosirea acestor acţionări. Dezavantajul de dirijare şi reglare
dificile reduc, însă, domeniul de aplicare.
1.3.2 Compararea subsistemelor de prelucrare a informaţiei ale celor

patru sisteme de antrenare
La unele sisteme de antrenare se utilizează dirijarea fluxului de semnale
prin contactoare sau prin folosirea unor elemente de contact pe bază de
semiconductoare (tranzistoare, diode), iar combinarea semnalelor se realizează
prin relee sau circuite imprimate. Corespunzător cu această clasificare se
realizează dirijarea electrică , respectiv , electronică.
În pneumatică subsistemul de prelucrare a informaţiei lucrează cu mai
puţină energie decât subsistemul energetic, iar elementele de semnal şi dirijare
sunt , în consecinţă, miniaturizate.
În domeniul hidraulicii au fost create elemente logice care se folosesc de
un anumit element de flux.
La caracterizarea modului în care este făcută dirijarea, este importantă şi
aprecierea comportării în timp, a securităţii exploatării şi a duratei de exploatare
prevăzută. În aceste domenii se manifestă superioritatea dirijării electrice şi a
celei electronice. Mai ales dirijarea electronică - caracterizată prin timpi de
conectare foarte mici, fiabilitate deosebită şi dimensiuni minimale - se pretează
excelent pentru circuite logice.
Dirijarea pneumatică este recomandată în instalaţiile care prezintă pericol
de explozie. În hidraulică se foloseşte, în mod frecvent, presiunea ca parametru
de semnale.
Aplicaţii
I. Care este semnificaţia noţiunii de automatizare ?

II. Ce probleme tehnice ridică automatizarea?
III. Atribuiţi fiecare din noţiunile:
A. subsistem energetic;
B. subsistem de prelucrare a informaţiei, unuia din următoarele
elemente:
1. element de acţionare
2. element de semnal;
3. sursă de energie
4. element de comandă;
5. element de transfer a energiei;
6. element de măsurare.
IV. Care este semnificaţia noţiunii “a comanda” ?

V. În care din cazurile următoare se reglează ceva?
A. Temperatura în incinta cuptorului trebuie să rămână constantă;
B. Prin comutarea supapei de sens, cilindrul se deplasează în mişcarea
de avans;
C. Prin acţionarea comutatorului se determină schimbarea turaţiei;
D. Indiferent de modificarea sarcinii sau a oscilaţiilor, viteza de avans
se menţine la o valoare constantă;
E. După acţionarea butonului de pornire, căruciorul maşinii de
rectificat se deplasează în mişcare rectilinie alternativă.
VI. Atribuiţi fiecăruia din cele 8 elemente constructive una din următoarele
operaţii:
A. transformarea energiei;
B. comandă şi reglarea energiei;
C. transferul energiei;
1. comparator
2. releu
3. motor pneumatic
4. supapă de sens
5. celulă fotoelectrică;
6. comutator
7. conductă;
8. pompă.
VII. Care dintre următoarele caracteristici pot fi atribuite fiecăruia dintre cele
patru sisteme de antrenare (hidraulic, pneumatic, electric, mecanic):
A. mişcarea liniară şi mişcarea de rotaţie pot fi uşor realizate;
B. transferul de energie pe distanţe mari este dificil;
C. la dimensiuni constructive mici (gabarit mic) se pot transmite cu
uşurinţă forţe mari;
D. legea de mişcare poate fi urmărită exact;
E. agentul purtător de energie este compresibil;
F. conductele de retur lipsesc;
G. costul energiei este scăzut;
H. transportul energiei pe distanţe mari este extrem de simplu.
VIII. Care afirmaţii dintre cele enumerate mai jos sunt adevărate pentru
comandă electronică:
A. ca elemente constructive sunt utilizate relee şi conductoare;
B. este o comandă prin contacte, care este supusă, în special uzurii
mecanice;
C. timpii de comutare pentru orice element constructiv sunt mai mici
de 25 µsec;
D. este utilizată pentru comanda directă a fluxului energetic;
E. se utilizează în special , în incinte în care pericolul de explozie este
mare;
F. durata de viaţă a elementelor constructive este foarte mare, datorită
faptului că acestea nu sunt supuse uzurii mecanice.
2.2.7 Şocul hidraulic
Dacă fluidul de lucru este adus în stare de repaus, prin şocuri - de

exemplu, prin închiderea unui ventil - se produce un şoc hidraulic datorită
energiei cinetice a lichidului. Unda de presiune se propagă cu viteza sunetului a.
Timpul de propagare tL depinde de lungimea l (până la următorul punct de
reflexie):
2l
tL = (2. 64)
a
Dacă timpul de închidere t0 este mai mic decât timpul de propagare tL, se
manifestă cel mai mare impact de presiune posibil (impactul Jukowski):
∆p j = ρav
Ef
unde v este viteza fluidului şi a =
ρ
Dacă timpul de închidere t0 este mai mic decât timpul de propagare t şi
curba de variaţie a vitezei este descrescătoare şi aproximativ liniară, atunci
impactul scade cu factorul ϕ:
tL 2l
ϕ= = (2. 65)
t s at s
Astfel, căderea de presiune devine:
2lpv
∆p = ϕpav = (2. 66)
ts
Dacă prin închiderea unui ventil, este frânată brusc coloana de lichid de
masă m, se înregistrează creşterea presiunii (creşterea presiunii este mai mare
decât ∆p).
Lucrul mecanic de compresiune este:
∆p ⋅ A ⋅ ∆H v2
L= = m tot (2. 67)
2 2
de unde rezultă căderea de presiune:
Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii 35
m tot E u
∆p = v (2. 68)
Vp
Dacă instalaţia este elastică, viteza sunetului se reduce la:

af
a red = (2. 69)
E ⋅d
1+ f 1
EL ⋅S
2.2.8 Curgerea laminară şi curgerea turbulentă

În instalaţia hidraulică curgerea poate fi
laminară sau turbulentă (fig. 2.15).
La curgerea laminară liniile de flux sunt
paralele cu suprafaţa de delimitare. În
consecinţă, distribuţia vitezei este parabolică,
adică vmax=1,2 vm.
Parametrii procesului de curgere sunt:
- viteza medie vm de curgere a fluidului
de lucru
- diametrul interior d1 al conductei
- vâscozitatea cinematică.
Aceşti factori sunt incluşi în numărul
Fig. 2.15
Reynolds Re:
vd1 Q
Re = = 1,27 (2.70)
υ d1 v
Trecerea de la curgerea laminară la curgerea turbulentă se face atunci
când numărul Reynolds atinge o anumită valoare, numită valoare critică, şi
notată în continuare cu Re cr .
La conducte circulare lucioase, de tipul celor folosite în hidraulică,
valoarea critică a numărului Reynolds este:
36 Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii

d1
R ecr = v cr = 2300 (2.70a)
υ
În rest, numărul Reynolds nu are o valoare constantă, ci depinde de o serie
de factori perturbatori. Pentru curgerea laminară se poate determina distanţa
critică lA1, conform relaţiei:
l Al = 0,03d 1 R e (2.71)
Curgerea devine turbulentă după parcurgerea unei anumite distanţe, notate
lAt, care se determină cu relaţia:
l At = (10..20)d1 (2.72)
Secţiunile necirculare sunt aproximate. În acest scop se determină
diametrul hidraulic cu ajutorul relaţiei:
4A
dn = (2.73a)
P
unde: A - secţiunea
P - perimetrul secţiunii fluxului.
Numărul Reynolds are următoarea formulă de calcul pentru secţiunile
necirculare:
4Av 4Q
Re = = (2.74)
υP υP
Pentru un orificiu inelar îngust, diametrul hidraulic se determină cu
ajutorul relaţiei:
(d a + d i )(d a − d i ) (d a − d i )
dn = = (2.73b)
2(d a + d i ) 2
iar pentru un orificiu de secţiune transversală plată , cu lăţime b şi înălţime δ,

diametrul hidraulic se determină cu ajutorul relaţiei:
2 bδ
dn = (2.73c)
b+δ
2.2.8 Pierderi de randament

În orice instalaţie hidraulică există pierderi de randament, care sunt

evidenţiate prin pierderi de presiune. Aceste pierderi apar în toate elementele
componente ale sistemului sub diferite forme (fig. 2.16), pe seama transformării
în căldură.
Fig. 2.16
Pierderi de presiune
Pierderile de presiune se clasifică în două categorii:
∗ pierderi datorate frecărilor de lucru;
∗ pierderi de formă, care apar datorită modificării direcţiei fluxului, a
accelerărilor şi a frânărilor fluidului.
Pierderi datorate frecării de lucru

Aceste pierderi, notate ∆pr, sunt dependente de vâscozitatea fluidului.
În cazul unei conducte drepte (fig.2.17) sunt:
ρ ⋅ v2 ⋅ l  n 
∆p r = λ ⋅  cm 2  (2.75)
2d  
iar pentru totalitatea conductelor drepte ale unei instalaţii sunt:

ρv 2 l  N 
∆p r = ∑ λ ⋅  cm 2  (2.76)
2d  

Fig. 2.17
Valoarea numărului de proporţionalitate λ depinde de numărul Reynolds
şi de rugozitatea peretelui. Dependenţa dintre numărul de proporţionalitate λ şi
numărul Reynolds pentru fluxul laminar, după Hagen-Poisseuille, este:
64
λ= (2.77a)
Re
iar pentru fluxul laminar izoterm:
75
λ= (2.77b)
Re
În acest mod se poate calcula căderea de presiune:
l
∆p r = 37.5ρV υ (2.78a)
d2
pentru fluxul laminar;
l
∆p r = 32ρV 2
υ (2.78b)
d
pentru fluxul laminar izoterm.
Pentru curgerea turbulentă, după Blasius, pentru o conductă finisată,
dependenţa dintre numărului de proporţionalitate λ şi numărul lui Reynolds Re
este:
0.136
λ= (2.79)
4 R
e
Rugozitatea peretelui ţine cont de raportul k/d. Valorile medii ale

coeficientului k sunt:
− pentru materiale sintetice: k=0,002;
− pentru ţevi de gaz neîmbinate: k=0,005..0,01;
− pentru furtune: k=0,03..0,05.
Valoarea lui λ poate fi determinată din diagrama lui Moody.
Pierderi de formă
Aceste pierderi, notate ∆pF , se determină cu relaţia:
ρ 2 ρ Q2
∆p F = ξ v = ξ [ N / cm ] (2.80)
2 2 A2
Valoarea coeficientului ξ
pentru flux turbulent este
dependentă de modificarea direcţiei
de curgere a fluxului (existenţa
unor coturi) şi de parametrii
constructivi-funcţionali ai
instalaţiei hidraulice, conform
figurii 2.18.
Pentru curgerea laminară ,
valorile coeficientului trebuie să fie
corectate cu un factor determinat pe Fig. 2.18
baza tabelului 2.1 (după Panowitz).
Tabelul 2.1
Re 2300 2000 1500 1000 750 500 250 100 50 25 10
b 1 1.05 1.15 1.25 1.4 1.5 3 7.5 15 30 70

Pierderi totale de presiune

Aceste pierderi, notate ∆ptot se determină cu ajutorul relaţiilor (2.76) şi
(2.80):
ρlv 2 ρ ρ l⋅λ
∆p tot = ∑λ + ∑ ξ v 2 = v 2 (∑ + ∑ ξ) (2.81)
2d 2 2 d
În locul valorii coeficientului ξ , se poate folosi, în anumite condiţii, aşa
numita lungime echivalentă le. Astfel se obţine o lungime de rezistenţă conform
relaţiei:
lW = l0 + le (2.82)
Astfel, pierderea totală de presiune este:
ρl w v 2
∆p tot = ∑λ (2.83)
2d
Fig. 2.19
Ambele valori ξ , respectiv le sunt estimate pe bază experimentală. În
acelaşi mod se obţin şi valorile corespunzătoare pentru ventile, care sunt oferite
beneficiarilor de aparatură hidraulică sub forma unor diagrame ∆p-Q, de forma
celor prezentate în figura 2.19. Sunt însă valabile numai pentru o anumită
vâscozitate şi numai într-o direcţie de curgere.
Cu pierderile totale de presiune se poate calcula gradul de efect:
∆p L,V
η L ,V = 1 − (2.84)
pi
unde pi este presiunea de intrare .
Aşa cum se observă din ecuaţiile (2.76) şi (2.80), pierderile de presiune nu

sunt dependente de mărimea presiunii de intrare, ceea ce determină ca, la ∆p
constant, gradul de efect să fie influenţat în mod negativ de scăderea presiunii de
intrare.
Pierderi de presiune în drosele şi în orificii

Prin drosel este desemnată îngustarea secţiunii fluxului unde lungimea
este mult mai mare decât diametrul.
Fluxul este dependent de căderea de presiune şi de vâscozitatea mediului
de lucru.
Pentru determinarea pierderilor de presiune din drosel se are în vedere
relaţia (2.79), unde, pentru λ=64/Re:
1
∆p = 32υρv (2.85)
d2
Această relaţie este greu de folosit , deoarece în aplicaţii se cunoaşte
rareori temperatura exactă în drosel şi vâscozitate ν . Pierderile de presiune din
orificii se determină cu ajutorul formulei 2.80. Valorile ξ pot fi extrase din
figura 2.19.
Pierderi de presiune datorate prezenţei în circuit a mai multor rezistenţe.
În analogie cu electrotehnica, “rezistenţa hidraulică” se determină, pentru

fluxul laminar, cu formula:
∆p
RH =
Q
iar pentru fluxul turbulent se determină cu formula:
∆p
RH =
Q2
La legarea în serie se adună toate rezistenţele, conform figurii 2.20a.
Când rezistenţele sunt legate în paralel fluxul se împarte, având în vedere

faptul că debitul este invers proporţional cu rezistenţa. Dacă R1>>R2 , fluxul de
ulei trece prin R2 (fig.2.20b).
Pierderi de debit
În hidraulică se folosesc, pe
scară largă, orificii de etanşare în
locul elementelor de etanşare (de
exemplu : un piston de pompă,
piston conducător în ventile etc.).
Acestea au avantajul unei
durabilităţi mai bune, însă sunt
mai puţin fiabile.
Mărimea unui flux este
dependentă în primul rând de
Fig. 2.20
forma geometrică a orificiului. În
acest sens, se disting următoarele tipuri de orificii de etanşare cu domenii largi
de utilizare:
- orificiu dreptunghiular:
bh 3 ∆p bh 3 ∆p
QL = = (2.86)
12ηl 12νρl
unde: b - lăţimea, l - lungimea, h - înălţimea orificiului sau a fantei;
- orificiu inelar axial (fig.2.21a):
πd m h 3 ∆p
QL = (2.87)
12ηl
- orificiu inelar radial (fig. 2.21b):
πd m h 3 ∆p
QL = (2.88)
12ηl

de − di
dm = (2.89)
2
- orificiu inelar excentric (fig.2.22):
3
πd h 3 ε 
Q L = e ⋅ [1 +   ∆p] (2.90)
12ηl 2h
unde: h - jocul radial, ε- excentricitatea.
Pentru ε = h rezultă din relaţia (2.57) că mărimea fluxului QL este de
aproximativ 2,5 ori mai mare decât mărimea fluxului în cazul orificiului
concentric.
Fig. 2.21 Fig. 2.22
Pierderi de putere în instalaţii hidraulice
Pierderi volumice
Dacă Q1t este debitul teoretic al pompei şi ΣQ1L este suma pierderilor
volumice în pompă , atunci debitul efectiv se determină cu formula:
Q1e = Q1t − ∑ Q1L (2.91)
de unde rezultă randamentul volumetric sub forma:
η1V =
Q1e
=1−
∑ Q1L (2.92)
Q1t Q1t
Motorul hidraulic trebuie să aibă un debit de absorţie mai mare pentru a
putea fi compensate pierderile volumetrice şi pentru a se obţine un anumit
randament:
Q 2e = Q 2 t + ∑ Q 2 L (2.93)
În aceste condiţii , randamentul volumetric al motorului este :
Q 2t 1
η 2V = = (2.94)
Q 2e Q
1 + ∑ 2L
Q 2t
La cilindrii hidraulici se pot neglija pierderile volumetrice, atât timp cît nu
depăşesc o anumită valoare prestabilită. În caz contrar, debitul efectiv Qef se
determină cu ajutorul relaţiei 2.58.
Randamentul volumic al motorului hidraulic este:
A k C k Q Ct
η cV = = undeQ Ce = Q t + Q L (2.95)
Q Ce Q Ce
Pentru ventile hidraulice , randamentul volumetric este:

Qe
η Vv = (2.96)
Qi
unde:
Qe debitul volumic la ieşire
Qi debitul volumic la intrare.
Pierderi hidraulico-mecanice
Aceste pierderi apar în pompe, motoare şi cilindrii, datorită forţelor de
frecare, care depind de turaţie, viteză şi presiune.
La pompe şi motoare , pierderile sunt incluse în momentul pierderilor Mv:

M V = M ∆p + M v + M ρ + M c (2.97)
unde:
Mc - pierderi datorate inexactităţilor la montare
M∆p - pierderi datorate diferenţelor de presiune
Mv - pierderi datorate frecării lichidului
Mρ - pierderi datorate densităţii fluidului (forţe de impuls şi
pierderi de flux).
La pompe, momentul pierderilor M1v trebuie să fie adăugat la momentul
teoretic.
Astfel, momentul de antrenare devine:
M 1e = M 1t + M 1V (2.98)
unde M1t poate fi determinat pe baza relaţiei (2.71), iar randamentul
hidraulico-mecanic este:
M 1th 1
η1hm = = (2.99)
M 1ef M
1 + 1V
M 1th
La motoarele hidraulice volumul pierderilor diminuează momentul

teoretic.
În aceste condiţii momentul real cedat devine:
M 2e = M 2 t − M 2 V (2.100)
unde M2t poate fi determinat pe baza relaţiei (2.67), iar randamentul hidraulico-
mecanic este:
M 2e M
η 2 hm = = 1 − 2V (2.101)
M 2t M 2t
La cilindrii hidraulici partea principală a pierderilor este datorată
densităţii. Până la 20% din forţa activă, Fk, exercitată de piston, poate fi
pierdută din acest motiv.

Randamentul hidraulico-mecanic este:

FR − FRe F
M chm = = 1 − Re (2.102)
Fk Fk
unde Fk=Akp;
FRe reprezintă suma forţelor de frecare.
Pierderile totale
Randamentul total este produsul dintre randamentele totale. Astfel, la
pompă, randamentul este:
η1tot = η1V ⋅ η1hm (2.103)
iar la motorul hidraulic :
η2 tot = η2 V ⋅ η2hm (2.104)
Puterea la pompă rezultă din relaţia:
Q1t η1V p Q1p
P1 = = (2.105)
10 10
unde debitul Q este exprimat în l/s iar presiunea în bar.
Puterea de antrenare a arborelui pompei este :
Q1t p
P1A = (2.106)
10η1
Analog se determină puterea cedată de arbore la motorul hidraulic:
Q 2 t η 2 hm ∆p
P2 = (2.107)
10
în timp ce trebuie adăugată o putere hidraulică de :
Q 2 t ⋅ ∆p
P2s = (2.108)
10η 2 V
Randamentul global este :
ηGtot = η1tot η2 tot (2.109)
Din această relaţie rezultă o putere pierdută de:
Q1t (1 − ηGtot )
PVtot = (2.110)
10
2.2.10 Echilibrul caloric
Puterea pierdută într-o instalaţie hidraulică şi care a fost transformată în

căldură este preluată de fluidul de lucru.
Temperatura nu poate depăşi o anumită valoare limită, deoarece prin
creşterea temperaturii scade vâscozitatea fluidului şi, în consecinţă, cresc
pierderile volumetrice şi scade durabilitatea mediului şi a etanşărilor.
Calculul pierderilor de putere

Pierderile de putere ale unei instalaţii pot fi clasificate în trei grupe, şi
anume: pierderi de presiune, pierderi volumetrice şi pierderi în drosele.
Pierderile de presiune din ventile se extrag din diagrama ∆p-Q.
Prin însumarea pierderilor de presiune se determină pierderea de putere
Pv1 corespunzătoare:
Pv1 =
∑ Q ⋅ ∆p (2.111)
100
unde: Q[l/s] şi ∆p [N/cm2] .
Estimarea pierderilor volumetrice este făcută pe bază empirică şi sunt
prezentate la unele aparate produse în ultimul timp în cartea tehnică a
producătorului.
Transformarea lor în pierderi de putere urmează împreună cu pierderile
hidraulico-mecanice.
PV 2 = Phm (1 − ∑ η tot ) (2.112)
La drosele pierderea de putere corespunzătoare Pv3 se determină cu relaţia:
PV3 = Q V ⋅ p N + Q N ⋅ ∆p 2 (2.113)

unde:
QV - pierderi de debit
QN - debitul util
pN - presiunea nominală
∆p2=pN-pL
pL - presiunea greutăţii
Estimarea echilibrului căldurii

Căldura degajată în instalaţie măreşte, în primul rând , capacitatea
calorică. În acelaşi timp are loc transferul natural , care creşte în intensitate, cu
cît diferenţa dintre temperatura uleiului şi cea a mediului este mai mare.
Dacă cele două procese nu sunt în echilibru atunci când s-a atins
temperatura de funcţionare , se impune introducerea în instalaţie a unui răcitor
de ulei.
Din pierderile de putere rezultă un flux de căldură:
PV1t 1 + PV 2 t 2 + PV3 t 3
W= (2.114)
ts
unde:
t1, t2, t3 - timpi de reacţie a pierderilor de putere
ts - timpul unui ciclu de lucru.
Căldura adăugată măreşte capacitatea calorică a fluidului şi a metalelor
care sunt în contact cu fluidul de lucru. Capacitatea calorică C rezultă din relaţia:
C = mu cu + mk cM (2.115)
unde c - căldura specifică [kWh/kgK] ale cărei valori sunt prezentate
pentru câteva medii de lucru în tabelul 2.2

Tabelul 2.2
Mediu Căldura pecifică Densitate
[kWh/kgK] [kg/m3]
Apă 1.16-10 1000
Ulei 0.523-10 900
Aer 0.279-10 aproximativ 1,15
Oţel 0.128-10 7860
Capacitatea de transferare a căldurii S depinde de caracteristicile
suprafeţei prin care se face transferul:
s = ∑ kn + An (2.116)
unde:
1
k= (2.117)
1 1 s
1+ + +
α1 α 2 λ
α1 - transfer de căldură la interfaţa ulei - perete
α2 - transfer de căldură la interfaţa perete-aer sau la interfaţa perete-
apă
λ - coeficient de transfer al căldurii
S - grosimea peretelui
Valoarea coeficientului k este influenţată în mod determinant de starea de
curăţenie a suprafeţei de emisie . Acest coeficient are valoarea k=(5,8 ... 11,6)
W/m2K.
În aceste condiţii este necesar ca diferenţa de temperatură ∆T dintre ulei şi
mediul de răcire să fie de 25oC.
Fluxul de căldură pentru condiţiile date este:
W 1 = ∑ kA tot ∆Tm (2.118)
unde ∆Tm este diferenţa de temperatură logaritmică medie între temperatura de

intrare şi cea de ieşire .
Adăugarea şi transferarea căldurii ating un echilibru dacă temperatura Te
a uleiului are valoarea :
W
TE = TA + (2.119)
knAn
Timpul necesar pentru atingerea
echilibrului este teoretic infinit (fig. 2.23). În
mod practic se determină timpul necesar
atingerii unui procent apropiat de 100% din
temperatura de echilibru TE, de exmplu 98%
TE .
În consecinţă: Fig. 2.23
t0
∆T
= 0,98 = 1 − e τ (2.120)
∆TE
unde :
c
τ= (2.121)
s
Expresia de calcul a timpului necesar pentru atingerea echilibrului este:
t s = τ lg 50 = 3,9τ (2.122)
Dacă temperatura de echilibru TE nu depăşeşte valoarea maximă a
temperaturii de antrenare şi dacă timpul te este mai mic decât timpul unui ciclu
de lucru, atunci nu este necesar să fie folosit un răcitor de ulei suplimentar. În
caz contrar se impune folosirea unui răcitor pentru flux de căldură de:
• • • 1
W s = W− W (2.123)
Fluxul de căldură pe unitatea de timp este determinat cu ajutorul
temperaturii iniţiale, a temperaturii finale şi a volumului de ulei:
• (T2 − T1 )cVp
W= (2.124)
t
Se poate considera că acest flux de căldură este aproximativ egal cu cel
condus de răcitor.

Evaluarea aproximativă a pierderilor de putere se obţine la valoarea medie

a gradului de efect de 80 până la 85%.
•
W = (0,15..0,20)kW (2.125a)
Analog, se poate considera gradul de efect la circuite cu drosel în medie
de 70 până la 75%. În aceste condiţii pierderea de căldură este:
•
W V = (0,25..0,3)kW (2.125b)
Dacă este necesară respectarea unei precizii mari în funcţionarea
instalaţiei cu antrenare hidraulică, atunci se impune ca vâscozitatea uleiului să
rămână constantă în timpul funcţionării. Pentru aceasta este necesar nu numai ca
uleiul să fie răcit, ci, de asemenea, ca instalaţia să fie încălzită înaintea
funcţionării, la o temperatură cât mai apropiată de temperatura de regim.
Puterea consumată pentru încălzire rezultă din relaţia următoare:
(T2 − T1 )Vcp
pV = (2.126)
t
unde:
T1 - temperatura iniţială;
T2 - temperatura de funcţionare dorită;
t - timpul de încălzire dorit;
c - căldura specifică a uleiului.

CAPITOLUL 3:
BAZELE FIZICE ALE PNEUMATICII
3.1 Generalităţi
3.2 Aerodinamica
3.3 Termodinamica
3.4 Pierderi de putere
3.5 Determinarea debitului prin aparate
3.6 Determinarea vitezei pistonului
Multe calcule în pneumatică sunt, comparativ cu hidraulica, mai

complicate deoarece la medii de presiune, pe lângă temperatură, mai trebuie
luată în considerare umiditatea şi presiunea atmosferică.
Din această cauză sunt multe date pentru o "atmosferă normal", acestea
fiind 0oC şi 1013 mbar (7600 mm col. Hg). Densitatea este de 1,293 kg/m3. Pe
lângă acestea este şi temperatura de referinţă de 15o C la presiunea de 1013 mbar
şi la densitatea de 1,225 kg/m3.
Datorită unei mari compresibilităţi a aerului se cere diferenţierea clară
între volumul de absorbţie şi volumul aerului sub presiune.
3.1 Generalităţi
Variaţia densităţii aerului cu înălţimea se face pe baza relaţiei:
(
ρ = ρ 0 1 − 0,0226H )4, 26
(3.1)
Variaţia densităţii în funcţie de presiune şi temperatură se face conform
tabelului 3.1.
Capitolul 3 : Bazele fizice ale pneumaticii 53

Tabelul 3.1 - Exponenţii diferitelor stări ale sistemelor

Izobara n=0 p V0 = constant
Izoterma n=1 p V1 = constant
Adiabata n=x p Vx = constant
Izocora n= ∞ p V ∞ = constant
Umiditatea absolută a aerului se determină cu ajutorul relaţiei:

ma
f = (3.2)
V
unde ma - masa de apă;
V - volumul aerului umed.
Umiditatea relativă se referă la starea de saturare:
md ρd
ϕ= = (3.3)
m s ρs
unde md, ρ d - mărimi de stare la conţinutul de umiditate;
ms, ρ s - mărimi de stare la saturare.
Astfel, conţinutul de apă poate fi exprimat sub forma:
m d = ϕm s (3.4)
şi cantitatea de apă condensată devine:
p1 T2
A = ϕρ d − ρ1 [kg \ m 3 ] (3.5)
p 2 T1
unde: ϕρ d - cantitatea de apă absorbită;
p1 T2
ρ1 - cantitatea de apă în starea de saturaţie la presiunea p2 şi la
p 2 T1
temperatura T2.
54 Capitolul 3 : Bazele fizice ale pneumaticii

Proprietăţi ale mediului de presiune, aerul:

¾ Vâscozitatea dinamică şi cinematică a aerului poate fi extrasă din tabelul 3.2
Tabelul 3.2
Temperatura [oC]
Presiunea 0 20 50 100
[bar] η⋅ 106 ν⋅ 106 η⋅ 106 ν⋅ 106 η⋅ 106 ν⋅ 106 η⋅ 106 ν⋅ 106
1 17,54 13,75 18,55 15,60 19,99 18,54 22,24 23,84
1,0133 17,54 13,30 18,55 15,11 19,99 17,95 22,24 23,06
20 18,05 0,7000 18,93 0,7910 20,37 0,9430 22,54 1,2100
40 18,60 0,3580 19,42 0,4040 20,77 0,4810 22,85 0,6150
60 19,20 0,2445 20,02 0,2770 21,18 0,3270 23,18 0,4190
80 19,83 0,1888 20,60 0,2140 21,65 0,2520 23,52 0,3200
100 20,5 0,1559 21,10 0,1757 22,10 0,2065 23,90 0,2620
150 22,2 0,1140 22,60 0,1272 23,50 0,1485 24,90 0,1843
200 24,1 0,0949 24,30 0,1050 24,90 0,1213 26,10 0,1494
250 26,2 0,0836 26,10 0,0936 26,40 0,1064 27,30 0,1288
300 28,3 0,0808 27,90 0,0864 28,00 0,0969 28,60 0,1156
¾ Modulul de elasticitate a aerului este:

E aer = np abs (3.6)
unde n =exponentul politropic 1,3

Înseamnă că modul de elasticitate al aerului depinde numai de exponentul
n şi de presiunea la care se află aerul.
Astfel devine rigiditatea unei coloane de aer:
A2 A
c= np abs = np abs (3.7)
V0 V
3.2 Aerodinamica
3.2.1 Ecuaţia de continuitate

Este valabilă şi în pneumatică :
•
 kg 
m = ρA1w 1 = ρA 2 w 2 = const.   (3.8)
s 
sau cu debitul volumic:
•  m3 
V = Q = A1w 1 = A 2 w 2 = const.   (3.8a)
 s 
3.2.2 Ecuaţia lui Bernoulli

În urma densităţii mici a aerului se poate neglija presiunea datorată.
Astfel, rămâne:
ρ 2 ρ
p1 + w 1 = p 2 + w 22 (3.9)
2 2
din care rezultă:
p tot = p st + p din = const. (3.10)
Această relaţie este valabilă numai pentru un gaz incompresibil.
Totuşi se foloseşte cu o precizie destul de bună la gaze cu presiune mică.
3.2.3 Ecuaţia curgerii prin orificii

Este folosită la scurgerea aerului sub presiune dintr-un rezervor la fel ca la
curgerea unui lichid prin drosel.
Curgerea prin drosel la diferenţă de presiune

Din ecuaţia lui Bernoulli se obţine căderea de presiune:
ρ 2
∆p = p1 − p 2 = ( w 2 − w 12 ) (3.11)
2
unde w 1 - viteza de curgere înaintea droselului

p1 - presiunea înaintea droselului

w 2 - viteza de curgere în îngustare
p 2 - presiunea după drosel.
De aici rezultă viteza de îngustare:
ξ 2
w2 = (p1 − p 2 ) (3.12)
1− µ m 2 2 ρ
cu ξ = factor de rectificare, µ = coeficientul de îngustare A2/A1 = secţiunea

îngustată / secţiunea droselului; m = raportul de deschidere A0/A1, unde A1 =
secţiunea înaintea droselului.
Astfel devine debitul volumic prin drosel:
2
Q = αεA 0 (p1 − p 2 ) (3.13)
ρ
ξ ⋅ m2
unde α = şi ε - numărul de expansiune.
2
1− µ
α este până la Re=2•103 în funcţie de Re şi m (fig.3.1), peste Re=2•103 numai în

p1 − p 2
funcţie de m (fig.3.2). ε este o funcţie a raportului de presiune şi de X
p2
(fig.3.3).Ambele se pot extrage din DIN 1952.
Curgerea prin tuburi la diferenţă mare de presiune

Acest caz apare la izbucnirea aerului sub presiune dintr-un rezervor.
Se obţine un debit masic egal cu:
p1
& = ψA1 2
m (3.14)
V1
T1 R
cu V= devine:
p1

Fig. 3.1 Fig. 3.2
2
& = ψA1p1
m (3.14a)
RT
sau pentru un debit volumic:
p1 2
Q = ψ A1 (3.14b)
ρ RT
ψ este o funcţie de scurgere:
2 x +1
x p p
ψ= [( 2 ) x − ( 2 ) x ]
x − 1 p1 p1
ψ depinde de raportul de presiune p2/p1 Fig. 3.3

şi are valoarea maximă de 0,53 la
raportul de presiune critic.

Astfel devine:
ψmax=0,484
Asta înseamnă că ψ în domeniul subcritic are o formă parabolică, iar în
domeniul supracritic rămâne constant la valoarea ψmax (fig.3.4)
Curgerea prin orificii

la diferenţă mare de presiune
Aici trebuie să se
menţină cont de îngustarea
fluxului:
p1 2
Q = αψA1 (3.15)
ρ RT
unde αψ depinde de p0/p1,
A2/A0 şi A0/A1.
Fig. 3.4
3.3 Termodinamica
3.3.1 Mărimi de stare
Starea unui gaz este descrisă prin relaţia dintre presiunea p, volumul
specific v=V/G şi temperatura T.
Pentru acest lucru serveşte legea lui Boyle-Marriotte: Rămâne
temperatura constantă, rămâne şi pV constantă.
p1 V2
p1V1=p2V2 sau = = const. (3.16)
p 2 V1
Legea lui Gay-Lussac: Rămâne presiunea constantă, atunci raportul dintre
un volum de gaz înainte şi după încălzire este egal cu raportul temperaturilor:

v T T
= sau v = v 0 (3.17)
v 0 T0 T0
Ambele legi sunt prea puţin folosite în practică.
Combinarea lor ne dă aşa numita constantă a gazelor R:
p1 V1 p 2 V2
= = R = 286,9J / kgK (3.18)
T1 T2
Astfel, se poate scrie ecuaţia de stare termică:
pv = RT sau cu v = V / G rezultă pV = GRT (3.19)
Deoarece la presiuni mari, aerul nu mai este considerat gaz ideal, diferenţa
se scrie cu ajutorul unui factor k:
pv = kRT (3.20)
3.3.2 Transformările de stare
1. Transformarea în stare politropă

Aceasta reprezintă cazul general al transformărilor de stare. De aici se pot lua
toate transformările de stare, ca fiind cazuri particulare (tab.3.3).
Tabelul 3.3:Densitatea aerului in Kg/m3 depinzând de presiune şi temperatură
Presiun Temperatura [°C]
ea
[bar] 0 20 50 100 150 200 300 400
1 1,2514 1,166 1,057 0,915 0,807 0,722 0,596 0,507
1,0133 1,2930 1,204 1,092 0,9458 0,8343 0,7457 0,6157 0,5242
20 25,28 23,46 21,19 18,26 16,08 14,35 11,83 10,07
40 50,98 47,14 42,39 36,38 31,97 28,51 23,49 20,02
60 77,01 70,84 63,47 54,29 47,61 42,45 34,97 29,80
80 103,00 94,54 83,34 72,03 63,05 56,15 46,26 39,43
100 128,90 118,00 105,00 89,45 78,22 69,60 57,33 48,90
150 191,20 174,50 154,90 132,50 114,90 102,30 84,18 71,87
200 248,80 226,90 201,50 171,90 149,60 133,30 109,80 93,88
250 297,80 273,40 243,70 207,90 182,00 162,40 134,10 114,90
300 342,90 316,50 283,30 242,50 218,80 190,20 157,30 135,00

La transformările de stare politrope rezultă:

p1 V1n = p 2 V2n = const. (3.21)
sau:
1 1
V1  p 2  n  T2  n −1
=  =   (3.21a)
V2  p1   T1 
ca şi :
n −1
T1  p1  n
=  (3.21b)
T2  p 2 
În general exponentul este înlocuit cu 1,3. Aici n este între 1 şi 1,4 după
cum procesul se desfăşoară mai aproape de izotermă sau de adiabată (fig. 3.5).
La expansiunea politropă lucrul mecanic cedat este:
R
L exp = (T1 − T2 ) (3.22)
n −1
În timp ce pentru
comprimarea politropă se consumă
un lucru mecanic:
L comp. = n ⋅ L exp . (3.23)
2. Transformarea de stare izotermă

Aici gazul este comprimat
Fig. 3.5 sau destins la temperatură
constantă:
p1 V1 = p 2 V2 = RT = const. (3.24)
La transformarea de stare izotermă lucrul mecanic consumat la
comprimare este egal cu cel cedat la destindere:
p1
L = p1 ⋅ V1 ⋅ ln (3.25)
p2

3. Transformarea de stare adiabată

Apare când în timpul compresiunii şi destinderii unui gaz ce face schimb
de căldură.
Astfel rezultă:
p1 V1χ = p 2 V2χ = const. (3.26)
sau:
1 1
V1  p2 χ  T2  χ −1
=   =   (3.26a)
V2  p1   T1 
La destinderea adiabată lucrul mecanic cedat este:
1
L ced. = (p1V1 − p 2 V2 ) (3.27)
χ −1
sau:
 V χ −1 
p ⋅V 
L ced. = 1 1 1 −  1   (3.27a)
χ −1   V2  
La comprimarea adiabată lucrul mecanic devine:

L comp. = χ ⋅ L ced. (3.28)
Dacă se are în vedere şi relaţia constantei gazelor (3.18) se poate

determina temperatura finală la comprimarea adiabată:
T1 ⋅ V1χ −1 = T2 ⋅ V2χ −1 = const.

χ −1 (3.29)
V 
T2 = T1 ⋅  1 
 V2 
4. Transformarea de stare izobară
Cuprinde o variaţie de volum a unui gaz, când la presiune constantă temperatura
creşte:
V1 T1
= (3.30)
V2 T2
Lucrul mecanic este:

L = p(V2 − V1 ) (3.31)
5. Transformarea de stare izocoră
Dacă un gaz este încălzit la volum specific constant, atunci presiunea
creşte în raportul:
p1 T1
= (3.32)
p 2 T2
3.4. Pierderi de putere

Şi în pneumatică pierderile de putere se compun din pierderi de presiune
şi de volum.
Pierderi de presiune datorate frecării:
lρ 2
∆p1 = Σλ w (3.33)
d2
Pierderi de debit:
ρ
∆Q = Σξ w 2 (3.34)
2
Pierderi datorate ciocnirii la creşterea diametrului unei ţevi:
ρ
∆p 3 = Σ (w 1 − w 2 ) 2 (3.35)
2
unde: w1 - viteza în ţeava îngustă
w2 - viteza în ţeava mărită
Astfel randamentul devine dependent de presiune:
p 0 − Σ∆p Σ∆p
ηp = = 1− (3.36)
p0 p0
cu p0 - presiunea din rezervor.

Randamentul volumetric este exprimat ca şi în hidraulică:

Q th
ηV = − (3.37)
Q ef
unde: Qth - consumul de aer teoretic
şi Qef=Qth+QL - consumul de aer cu pierderi
3.5 Determinarea debitului prin aparate
În urma unei compresibilităţi înalte a aerului, legat de dependenţa

densităţii de temperatură, nu se poate calcula exact debitul. Se mai adaugă şi
influenţa construcţiei aparatului, care se poate determina prin măsuri
experimentale.
Rezistenţa la curgere, c, prin aparat, este raportul debitului Q la presiunea
de intrare p1, la un flux supracritic şi la o temperatură a aerului de 20°C:
Q
c= (l/s bar) (3.38)
p1
unde Q în l/s şi p în bari.
Fluxul supracritic domină atunci când raportul dintre presiunea de intrare
p1 şi presiunea de ieşire p2 este aşa de mare, încât fluxul să fie proporţional cu
presiunea de intrare şi dependent de presiunea de ieşire. Această stare este atinsă
când viteza aerului într-un anumit loc al aparatului atinge viteza sunetului.
Raportul critic al presiunilor b este raportul p2/p1, la care este atins fluxul
supracritic. Valorile b variază pentru ventile între 0,25 - 0,45. Valoarea mai mare
corespunde fluxului liber.
Cu valorile c şi b se poate defini debitul pe tot domeniul de presiuni.
Ecuaţia debitului pentru debitul supracritic (p 2 ≤ bp1 ) rezultă:
Q = C ⋅ p1 ⋅ k t (l/s) (3.39)
unde: C în l/s bar, p1 în bar

273
kt factor de corecţie pentru temperatură:=
273 + Temp.
Pentru debitul subcritic (p 2 > bp1 ) rezultă:

Q = C ⋅ p1 ⋅ k t ⋅ ω (l/s) (3.40)
2 2
p /p − b r − b
unde: ω = 1 −  2 1  = 1−  
 1− b  1− b 
dacă s-a înlocuit p2/p1=r şi p2 este presiunea de ieşire.
Fig. 3.6
Figura 3.6 prezintă 3 curbe pentru valori a raportului de presiune critic b.

Astfel:
b=0,5 pentru debit fără pierderi
b=0,3 pentru elemente singulare cu rezistenţa normală contra fluxului
b=0,1 pentru ghidarea cu mai multe elemente

Căderea de presiune rezultă din:

 2
 Q 
∆p = (1 − b) p1 − p1 − 
2
  (3.41)
  c ⋅ k 1 
 
şi ca relaţie între căderea de presiune şi raportul presiunilor avem:
∆p p
= 1− 2 = 1− r (3.42)
p1 p1
Nomogramei din figura 3.7 îi stau la bază ecuaţiile de mai sus. Pentru mai
multe elemente cuplate în serie, dacă sunt cunoscute valorile c şi b pentru fiecare
element se obţine valoarea C pentru întreaga scurgere:
1 1 1 1
= + +L+ (3.43)
C 3tot. C13 C 32 C 3n
Pentru valoarea b a întregii curgeri avem:
1− b 1− b 2 1− bn 
b tot. = 1 − C 2tot. ⋅  2 1 + + L +  (3.44)
 C C 22 C 2n 
 1 
3.6 Determinarea vitezei pistonului
Pentru calculul vitezei pistonului unui cilindru pneumatic apar complicaţii

ca şi la determinarea debitului. La acestea se adaugă presiunile greu de
determinat ce apar în partea de scurgere, cât şi variaţia vitezei dependentă de
greutate (încărcare) cu zone de accelerare şi frânare.
Aceste complicaţii se pot de obicei neglija, deoarece nu se cere în
majoritatea cazurilor viteza exactă a pistonului pneumatic.
Dacă totuşi trebuie atinse valori mari ale vitezei, adică la pistoane normale
până la 1m/s, atunci trebuie ţinut cont.

Fig. 3.7

CAPITOLUL 4:
MAŞINI ŞI ECHIPAMENTE UTILIZATE ÎN ACŢIONĂRILE
HIDRAULICE
4.1 Elemente convertoare de energie

4.2 Agenţi purtători de energie. Transmiterea energiei
4.3 Elemente şi accesorii pentru transmiterea energiei
4.4 Aparate pentru controlul şi comanda energiei
4.1 Elemente convertoare de energie

4.1.1 Pompe
Principiul deplasării volumului

Pompe hidraulice (hidropompele), sunt dispozitive care au rolul de a
converti energia mecanică a motorului de acţionare în energie hidraulică. Toate
hidropompele lucrează pe baza aceluiaşi principiu: deplasarea unui volum de
lichid prin intermediul unor roţi dinţate, a unor palete sau a unor pistoane. În
literatura de specialitate, hidropompele sunt denumite şi pompe
volumice,(tab.4.1).
Tabelul 4.1
Pompe volumice Pompe masice
Cantitatea agentului - mică mare
purtător de energie
Presiunea mare mică
Etanşarea bună rea
Modalitatea de realizare a energie de presiune energie de curgere
transferului de energie energie potenţială energie cinetică
(principiul hidrostaticii) (principiul
hidrodinamicii)
68 Capitolul 4 : Maşini şi echipamente utilizate în acţionările hidraulice

Pompe cu debit constant PDC şi pompe cu debit reglabil PDR
Hidropompele determină deplasarea unei anumite cantităţi de ulei într-o

unitate de timp dată. În consecinţă , este necesară introducerea noţiunilor de
debit Q - dependent direct de volumul deplasat V - şi turaţia n a acţionării. În
tabelul 4.2 sunt prezentate caracteristicile generale a două tipuri de hidropompe.
Tabelul 4.2
PDC PDR
Volumul mişcat pe rotaţie constant reglabil
Numărul sensurilor de 2 2
deplasare
Construcţia şi modul de funcţionare al pompelor
Construcţia şi modul de funcţionare a hidropompelor sunt definite, în

principal ,de tipul elementelor ce deplasează volumul de ulei. În acest sens,
există trei tipuri de pompe caracteristice (fig. 4.1):
• pompe cu roţi dinţate;
• pompe cu palete;
• pompe cu pistonaşe;
Pompele cu palete şi cu pistonaşe se construiesc în variantă cu debit
reglabil sau cu debit constant, cele cu roţi dinţate se realizează numai în variantă
cu debit constant.
Capitolul 4 : Maşini şi echipamente utilizate în acţionările hidraulice 69

hidropompe
mod de constructie
cu roti dintate cu palete cu pistonase
PDC PDC sau PDR PDC sau PDR
cu angrenaj exterioara interioara radiale

exterior
cu axiale
surub
cu angrenaj in serie
interior
Fig. 4.1
Reglarea debitului
Modificarea debitului Q este posibilă numai prin modificarea volumului
deplasat. Aceasta se realizează, la pompele cu palete şi la cele cu pistonaşe
radiale, prin reglarea excentricităţii. La pompele cu pistonaşe axiale, modificarea
volumului deplasat se realizează prin reglarea unghiului de înclinare a plăcii
înclinate , ceea ce determină modificarea cursei şi ca urmare, modificarea
volumului deplasat. Există mai multe posibilităţi de reglare a debitului:
• reglaj normal: rotirea manuală a unei roţi fixată de o tijă filetată;
• reglaj electric: electromotor şi mecanism melc - roată melcată;
• reglaj hidraulic: cu ajutorul unui cilindru de reglaj;
• reglaj la “cursa de zero”: debitul pompei scade cu creşterea presiunii;
reglajul se face cu ajutorul unui cilindru de reglaj;
• reglaj în flux: debitul se menţine constant, indiferent de variaţiile turaţiei
de acţionare şi a presiunii;
• reglaj în putere: puterea este menţinută constantă , indiferent de

variaţiile presiunii.
Pompa cu roţi dinţate cu angrenaj exterior (fig. 4.2):

Mod de lucru: Prin angrenarea roţilor dinţate,
uleiul este preluat din camera de aspiraţie S şi este
transportat de golurile dintre dinţi , până ajunge să fie
comprimat în camera de refulare D. În porţiunea de
angrenare a roţilor dinţate se află ulei comprimat
10%, care se scurge în camera de refulare prin canal.
Proprietăţi şi domeniu de utilizare:
Fig. 4.2 - Construcţia este simplă şi robustă, ieftină,
siguranţa în funcţionare este mare şi sunt posibile
construcţii cu perechi multiple de roţi dinţate;
- presiuni până la 200 bari
- utilizabile în toate domeniile construcţiilor de maşini .
Pompa cu roţi dinţate cu angrenaj interior (fig. 4.3):

Mod de lucru: funcţionează, în
principiu, ca şi pompa cu angrenaj exterior.
Prin acţionarea roţii dinţate interioare (roata
dinţată mică, roata cu dantură exterioară) este
antrenată şi roata dinţată exterioară, şi astfel
este transportat uleiul din golurile dintre
dinţi. Baia de ulei (F) separă camera de
aspiraţie (S) de cea de refulare (D).
Fig. 4.3

Proprietăţi:
- funcţionează fără zgomot,
- etanşeitate bună;
- presiuni până la 250 bari.
Pompa cu angrenaj armonic (fig. 4.4):

Mod de lucru: Roata exterioară (roata cu
dantură interioară, roata cuprinzătoare) dispune
de un dinte în plus faţă de cea interioară. Forma
danturii este aleasă astfel încât fiecare dinte al
roţii interioare atinge roata exterioară.
Prin antrenarea roţii interioare se transportă
ulei din camera de aspiraţie S spre camera de Fig. 4.4
refulare D.
Pompa cu şurub (fig. 4.5) :

Mod de lucru: Doi arbori prevăzuţi cu
porţiuni elicoidale, aflaţi în angrenare,
transportă ulei spre camera de refulare D, prin
incintele formate între suprafeţele elicoidale şi
corpul pompei.
Proprietăţi:
- nu apar pulsaţii ale pompei de ulei; Fig. 4.5
- nu sunt zgomote în funcţionare;

- randamentul este mic datorită frecărilor mari;
- presiuni până la 200 de bari;
- sunt utilizate la maşini-unelte şi la maşini de prelucrări fine.

Pompă cu palete cu scurgere prin exterior cu două camere S şi D (fig. 4.6):

Mod de lucru: La antrenarea în mişcare a rotorului paletele sunt presate
spre peretele interior al incintei şi transportă astfel ulei de la camera de aspiraţie
S la camera de refulare D . Pentru micşorarea solicitărilor lagărelor se utilizează
deseori o construcţie cu două camere de aspiraţie şi două camere de refulare
dispuse diametral opus . La această soluţie constructivă debitul nu este reglabil.
Proprietăţi:
- frecarea este mică, ceea ce determină un
randament ridicat;
- funcţionarea se face fără pulsaţii şi fără zgomot;
- presiuni până la 175 bari.
Fig. 4.6
Pompă simplă cu palete cu scurgere prin interior (fig. 4.7):

Mod de lucru: La pompele cu palete cu
debit reglabil, rotorul este poziţionat excentric faţă
de corpul pompei. Uleiul este transportat în
direcţie tangenţială de la camera de aspiraţie la cea
de refulare. Prin reglarea valorii excentricităţii se
poate regla debitul şi se poate chiar inversa sensul
curgerii.
Fig. 4.7
Proprietăţi: din punct de vedere al
sistemului de forţe, pompa nu este echilibrată, de aceea este utilizată în general
pentru presiuni mici.

Pompa cu placă înclinabilă cu pistonaşe axiale (fig. 4.8):

Mod de lucru: Prin rotirea plăcii înclinate,
pistonaşul execută o mişcare rectilinie alternativă.
Prin modificarea înclinaţiei plăcii se poate regla
debitul şi sensul de curgere.
Proprietăţi:
- randamentul este foarte ridicat;
- cu pierderi minime, datorită execuţiei foarte
Fig. 4.8
precise;
- presiuni până la 400 bari;
- utilizată în tehnica forajului, construcţia de vehicule şi maşini-unelte.
Pompa cu pistonaşe radiale cu scurgere prin interior (fig. 4.9):

Mod de lucru: Prin antrenarea motorului amplasat excentric, pistonaşele
execută o mişcare rectilinie alternativă, cu cursă din ce în ce mai mare în camera
de aspiraţie şi din ce în ce mai mică în camera de refulare. Există posibilitatea
reglajului debitului şi a sensului de curgere.
Proprietăţi:
- randamentul este ridicat;
- puterea este mare;
- utilizate în tehnica forajelor şi construcţia de
vehicule şi maşini - unelte.
Fig. 4.9

Pompa cu pistonaşe în serie (fig. 4.10):

Mod de lucru: Arborele cotit aflat în
mişcare de rotaţie determină mişcarea rectilinie
alternativă a pistoanelor, producând curgerea
uleiului.
Proprietăţi:
- utilizate în speţă ca pompe de injecţie.
Fig. 4.10
4.1.2 Motoare hidraulice
Hidromotoarele fac posibilă conversia energiei hidraulice în energie

mecanică. Din punct de vedere constructiv sunt asemănătoare cu hidropompele,
care cu mici modificări pot fi utilizate ca motoare dacă sunt alimentate cu ulei
sub presiune, (tab. 4.3).
Soluţii constructive: motoare cu roţi dinţate, cu şuruburi, cu palete şi
pistonaşe în execuţie radială şi axială. Motoarele sunt alimentate cu ulei, deci se
are în vedere volumul aspirat V şi debitul aspirat Q .
Tabelul 4.3
Motor cu volum Motor cu volum
constant reglabil
Volum aspirat pe rotaţie constant reglabil
Numărul sensurilor de 1 2
curgere

4.1.3 Calculul parametrilor de lucru ai pompelor şi ai motoarelor

hidraulice
Presiunea:
Se deosebesc: presiunea exercitată de lichid pe suprafaţa de bază , care se
datorează greutăţii proprii a lichidului şi presiune hidrostatică datorată acţiunii
forţelor exterioare.
Presiunea hidrostatică (fig. 4.11):
G - greutatea unei coloane de lichid.
h - înălţimea coloanei de lichid ;
p - presiunea exercitată pe suprafaţa
de bază A.
G
p= (4.1)
A
Fig. 4.11 În baza legii lui Newton:
F = ma (4.2)
- se poate înlocui greutatea G cu produsul dintre masă şi acceleraţia
gravitaţională ( g=9,81 m/s2)
G = mg (4.3)
- masa se poate exprima astfel: m = V*ρ;
- volumul V = A*h.
Executând calculele obţinem presiunea hidrostatică:
p = ρgh (4.4)
Presiunea datorată forţelor exterioare (fig. 4.12):
Dacă forţa F acţionează prin intermediul suprafeţei A a unui piston
asupra unui lichid într-o incintă apare presiunea p care se propagă în egală
măsură în toate direcţiile. (legea lui Pascal).

F
p= (4.5)
A
F - forţa exterioară
A - suprafaţa asupra căreia acţionează
forţa.
Unităţi de măsură:
Fig. 4.12 N
1 = 1Pa (4.6)
m2
Deoarece la multe probleme tehnice lucrând în unităţi “Pascal” s-ar obţine
valori numerice prea ridicate, în practică se utilizează unitatea “bar”:
N N
1bar = 10 = 10 5 (4.7)
cm 2 m2
Alte unităţi de măsură pentru presiune sunt:
kgf
1bar = 1at = 1 (4.8)
cm 2
1 at - atmosferă tehnică:
Torr - mm înălţime coloană de mercur;
1bar =750 Torr
Deoarece în practică presiunea atmosferică se adaugă la toate presiunile,
se deosebesc, (fig. 4.13):
- presiunea supraatmosferică ps;
- presiunea subatmosferică;
- presiune atmosferică absentă pa.
pa=ps+1,013 bar. (4.9)
Este demn de remarcat faptul că presiunile apar atunci când un flux de
ulei este frânat sau este oprit de o rezistenţă (drosel, suprafaţa pistonului). Astfel
privit, o pompă nu poate produce presiune , ci numai fluxul de lichid respectiv.

Fig. 4.13
Debitul:
Debitul Qp este direct proporţional cu volumul deplasat Vp, care este
determinat de dimensiunile constructive ale pompei şi de turaţia n:
Qp=Vp n (4.10)
Pentru anumite mărimi, în tehnică se utilizează mărimi bine stabilite,
ecuaţii de valori numerice în care sunt introduse unităţi prestabilite şi care conţin
un factor numeric sau unul de transformare. În continuare , pe lângă ecuaţiile de
valori numerice se adaugă şi un grafic de unităţi de măsură (tab. 4.4).
Vp nη V
Qp = (4.11)
1000
Tabelul 4.4
Qp Vp n ηv
l/min cm3 min-1 -
ηv - randament volumetric introdus datorită pierderilor de sarcini locale şi liniare

care conduc la un debit real mai mic decât cel teoretic ; ηv nu este constant ci
scade odată cu creşterea presiunii .

Puterea de acţionare:
Puterea se manifestă atunci când fluxul de fluid cu debitul Q este frânat
sau oprit de o rezistenţă astfel încât ia naştere presiunea de lucru p în reţeaua
alimentată de pompă.
P = Q⋅p (4.12)
şi este direct proporţională cu presiunea şi cu debitul .
Pentru calculul puterii de acţionare PA se ţine cont, pe lângă ηV, şi de
pierderile mecanico-hidraulice ηP. Cele două se pot cumula într-un randament
total ηT.
Qp
PA = (4.13)
600 ⋅ η t
Tabelul 4.5
PA Q p ηt
kw l/min bar -
ηt t = ηV ηP (4.14)
Debitul absorbit:
Debitul absorbit QA este dependent de volumul util VU, limitat de
dimensiunile constructive şi de turaţia de acţionare n. Pierderile prin scurgere
măresc debitul absorbit util, astfel încât, în calcule , randamentul volumetric ηV
apare ca divizor :
VU ⋅ n
QA = (4.15)
1000 ⋅ η V
Tabelul 4.6
QA VU n ηv
l/min cm3 min-1 -
Puterea de ieşire
Q A pη t
PE = (4.16)
600
Tabelul 4.7
PE QA p ηt
kw l/min bar -
Randamentul subunitar determină micşorarea puterii PE
Momentul cinetic
Puterea mecanică:
P=F*s/t (4.17)
unde : F - forţa;
s - spaţiul parcurs;
t- timpul.
Având în vedere că s/t = v, puterea mecanică P poate fi exprimată în
funcţie de viteza v astfel:
P = F⋅v (4.18)
Dacă este executată o mişcare de rotaţie se obţine
v = 2π*r*n, de unde se deduce :
P = 2π ⋅ F ⋅ r ⋅ n (4.19)
Momentul cinetic este M = F * r , de unde rezultă
P = 2π*M*n (4.20)
P
M= (4.21)
2π ⋅ n
Dacă se introduce puterea de acţionare şi debitul absorbit rezultă:
VU pnη p η V VU pη p
M= = (4.22)
2πnη V 2π
şi ţinând cont de unităţile de măsură se obţine:

VU pη p
M= (4.23)
62,8
Tabelul 4.8
M VU p ηp
N*m cm3 bar -
Curbe caracteristice
Din graficele din figura 4.14 se observă influenţa presiunii asupra
debitului şi a randamentului prin curbele caracteristice ale pompelor. Curba Q se
numeşte caracteristica debitului. La creşterea presiunii p, debitul Q scade
datorită cumulării pierderilor prin scurgere. La pompe uzate graficul este
nefavorabil.
Curba randamentului volumic în raport cu debitul este de formă liniară, pe
când randamentul hidromecanic şi cel total sunt de formă parabolică.
Momentul cinetic este dependent de presiune şi relativ constant în momentul
turaţiei.
Fig. 4.14

4.1.4 Cilindrii hidraulici (Motoare hidraulice liniare)
Sunt maşini în care energia hidraulică este transformată în energie

mecanică.
Tipuri constructive (fig.4.15)
Fig. 4.15

Construcţia
Cilindrul hidraulic se compune din corpul cilindrului, piston, tija
pistonului, fundul cilindrului şi capacul lui, etanşările şi bucşile de ghidare (fig.
4.16 şi fig.4.17)
1. - racord piston - racord pe partea pistonului
2. - racord tijă - racord pe partea tijei
3. - partea pistonului
4. - partea tijei
5. - suprafaţa pistonului (activă)
6. - suprafaţa inelară a pistonului
7. - suprafaţa tijei
Fig 4.16
Fig. 4.17

Corpul cilindrului se execută la cilindrii pentru presiuni mici din fontă, iar
la cilindrii pentru presiuni ridicate fără cusături (îmbinări). Suprafeţele de
ghidare sunt prelucrate foarte fin.
Pistonul este executat, de
asemenea, din fontă sau oţel, iar
bucşa de ghidare este executată din
fontă şi preia funcţia de ghidare a tijei
pistonului. Tijele pentru aplicaţii
speciale sunt honuite sau cromate.
Pentru etanşări la cele două capete ale
cilindrului se utilizează inele în forma
literei O (fig. 4.18), iar pentru
etanşarea pistonului se utilizează
Fig. 4.18
inele elastice de etanşare, semeringuri
sau inele de etanşare simple.
Mod de funcţionare
A) Forţa pistonului:
Dacă asupra pistonului
acţionează forţa exterioară F se
produce presiunea p cu condiţia ca
incinta cilindrului să fie etanşă (fig.
4.19) Această forţă constituie o
rezistenţă în calea curentului de
Fig. 4.19
fluid (Q) alimentat de pompă.
Astfel ia naştere presiunea care se propagă continuu, în toate direcţiile şi pe
suprafaţa pistonului (AK).
Pistonul exercită forţa teoretică conform formulei:

Ft = p*AK (4.24)
Este necesar să se ţină cont şi de forţele de frecare Ff şi în cazul cilindrilor
cu acţiune simplă cu arc de readucere de forţa de readucere a arcului Fr. Se poate
calcula forţa efectivă a pistonului Fef.
- pentru cilindrul cu acţiune simplă:
Fef = p*A - Ff - Fr (4.25)
- pentru cilindrul cu dublă acţiune:
Fef = p*A - Ff (4.26)
Pentru cilindrul cu tijă într-o singură parte:
- suprafaţa activă a pistonului la avans:
πD 2
Ak = (4.27)
4
- suprafaţa activă a pistonului la retragere:
π( D 2 − d 2 )
Ak = (4.28)
4
B) Viteza pistonului:
Viteza de avans şi viteza de retragere depind de durata de timp necesară
pentru ca curentul de ulei (Q) provenind de la pompă să umple volumul V al
cilindrilor hidraulici.
V
Q= (4.29)
t
unde: V - capacitatea cilindrului
t - unitatea de timp
Q - debit
V = A*s
Q = A*v
Înlocuind pe s t = v se obţine legea debitului:
As
Q= (4.30)
t
Astfel obţinem valoarea vitezei pistonului

Q
v= (4.31)
6A
Tabelul 4.10
v Q A
m /s l / min cm2
La cilindrul cu acţiune dublă cu tija într-o singură parte suprafaţa inelară a

părţii dorsale a pistonului este mai mică decât suprafaţa activă a pistonului. În
consecinţă, retragerea se execută mai repede decât avansul.
Cunoscând cursa h a cilindrului se poate calcula timpul necesar unei curse
t printr-o simplă împărţire la viteza pistonului:
6Ah
t=h/v; t= (4.32)
Q
Tabelul 4.11
t A h Q
s cm2 m l / min
Transmisii hidraulice de forţă şi presiune

A) Principiul presei hidraulice (fig. 4.20):
Dacă se comută doi cilindrii
hidraulici într-o unitate, astfel ca
unul dintre ei să funcţioneze ca
pompă, atunci se obţine o presă
hidraulică care funcţionează ca o
transmisie de forţă. Forţa F1
acţionează prin intermediul
suprafeţei A1 pe lichidul de
presiune şi produce presiunea p.
Fig. 4.20
Aceasta se transmite prin supapa de sus la cel de-al doilea cilindru şi

acţionează aici pe suprafaţa pistonului de sarcină A2, producând forţa F2.
Deoarece presiunea p este aceeaşi în ambii cilindrii rezultă relaţia:
p = F1 / A1 = F2 / A2
sau
F1 / F2 = A1 / A2 (4.33)
Forţa este direct proporţională cu suprafaţa pistonului.
B) Amplificatorul de presiune (fig. 4.21):
Două pistoane de mărime diferită sunt
legate împreună. Dacă pe suprafaţa A1
acţionează o presiune p1 apare forţa F, care
prin intermediul suprafeţei A2 acţionează
asupra lichidului din cilindrul mic şi
produce presiunea p2. Forţa este aceeaşi în
Fig. 4.21
ambele situaţii şi se obţine :
F = p1*A1 = p2 *A2
sau
p1 / p2 = A2 / A1 (4.34)
Presiunea este invers proporţională cu suprafaţa pistonului.
Deseori amplificatoarele de presiune sunt alimentate pe partea de intrare
cu aer şi la ieşire cu ulei.

4.2 Agenţi purtători de energie. Transmiterea energiei.
4.2.1 Lichidul sub presiune - agent purtător de energie
Ca lichid de presiune, în condiţii normale, se utilizează uleiurile minerale,

hidraulice, rezistente la temperatură, neinflamabile (au în componenţă şi apă sau
lichide sintetice).
care nu conţin apă).
Funcţiile lichidului de presiune sunt:
- transmiterea presiunii;
- transmiterea energiei;
- funcţie anticorozivă;
- funcţie de spălare;
- eliminarea căldurii.
Pentru alegerea unui lichid de presiune se ţine cont, în primul rând, de
vâscozitatea şi de stabilitatea termică. Vâscozitatea unui lichid este lesne de
observat atunci când un corp este mişcat prin el. Rezistenţa care apare în acest
caz, respectiv Ri - frecările interioare, depinde de coeficientul de vâscozitate η
viteza v, suprafaţa A şi lăţimea fantei d.
v
Ri = η A (4.35)
d
Tabelul 4.12
Ri η v d A
N Ns/m2 m/s m m2
Coeficientul de frecare ξ este o constantă specifică de material, numită

vâscozitate dinamică. În practică se lucrează cu vâscozitatea cinematica υ, care

este egală cu raportul dintre vâscozitatea dinamică şi densitate, şi se poate

măsura uşor cu aparate uzuale de măsurare a vâscozităţii.
η
ν= (4.36)
ρ
Tabelul 4.13
υ η ρ
m2/s Ns/m2 kg/m3
Unităţile de măsură depind de metodele de măsurare : timpul de scurgere
a unei anumite cantităţi de lichid (metoda Engler) sau căderea liberă a unei bile
într-un tub cu lichid ( metoda Hoppler).
- vâscozitatea dinamică se măsoară în Poise ( P ):
1 P =100 CP = 0,1 Ns/m2
- vâscozitatea cinematică se măsoară în Stoke ( St ):
1 St = 100 cSt = 10-4 m2/s
Mai există în practica alte unităţi de măsură relative ca: grade Engler,
Saybolt - Seconds şi Redwood - Seconds care nu se prezintă într-o
corespondenţă matematică general valabilă.
Se observă că vâscozitatea scade odată cu creşterea temperaturii. La
proiectarea unei unităţi de lucru hidraulice, de obicei, se consideră o temperatură
de lucru de 50 grade Co, la care se lucrează în condiţii optime. Aceasta
corespunde unei vâscozităţi de 34 cSt (fig. 4.22).
Temperatura de funcţionare trebuie să se încadreze într-un interval bine
stabilit, deoarece la vâscozităţi dinamice mici pierderile datorate frecărilor, (b,
fig. 4.23), sunt mici, însă cele datorită scurgerilor, (c, fig. 4.23) sunt mari şi
apare pericolul să scadă capacitatea de ungere. La creşterea vâscozităţii cresc şi
pierderile datorită frecărilor şi, odată cu acestea, pierderile de putere, ceea ce
afectează capacitatea de pompare a uleiului.

Fig. 4.22

În practică se stabileşte un
optim, (a, fig. 4.23), în funcţie de
condiţiile concrete de funcţionare
(fig. 4.23). Deseori se preferă
uleiuri cu vâscozitate mică pentru
pierderile mici prin scurgeri.
Pe lângă proprietăţile
enumerate, lichidul de presiune
trebuie să mai satisfacă
Fig. 4.23
următoarele cerinţe:
- rezistenţă la îmbătrânire (pentru contracararea solidificării şi a
depunerilor de păcură);
- capacitatea de a elimina aerul (care ar creşte compresibilitatea şi ar
determina formarea spumei);
- proprietatea de a elimina apa (ca să crească capacitatea de ungere şi
rezistenta la compresiune);
- punct de solidificare scăzut (ceea ce ar permite ca lichidul să curgă şi la
temperaturi mici);
- să nu fie inflamabil ;
- să nu intre în reacţii chimice sau fizice cu materialul etanşărilor.
4.2.2 Pierderi ale purtătorului de energie
Energia hidraulică nu se poate transmite fără pierderi, deci vor exista

pierderi volumetrice, datorită fisurilor şi pierderi de presiune, datorită
rezistentelor care depind de traseul de scurgere.
Energia totală se descompune în componente:

- energia potenţială de presiune Ep: dependenţa de presiunea de lucru,

este cea care transmite energia;
- energia cinetica Ec : dependenţa de viteza cu care se scurge lichidul de
presiune, este mica datorită vitezei de scurgere mici a uleiului;
- energia potenţială de pozitie Eh : ia naştere în urma presiunii
hidrostatice şi se ia în considerare numai în procesul aspiraţiei pompei.
Ep + Ec + Eh = ct. ( conform legii conservării energiei ). (4.37)
Pierderile de energie hidraulică apar datorită frecărilor, racordurilor şi
aparaturii, astfel încât o parte din energia cinetică este transformată în energie
calorică. Deoarece scurgerea nu poate deveni egală cu zero, trebuie ca energia
potenţială de presiune să fie transformată în energie cinetică.
Mărimi de influenţă a scaderii de presiune:

a) Viteza de curgere şi variaţia presiunii:
Pierderile de presiune apar, în primul rând, datorită variaţiilor de secţiune
a conductei. Deoarece aceeaşi cantitate de ulei trebuie transportată în unitatea de
timp, se măreşte corespunzător viteza de curgere şi, implicit, se măreşte frecarea.
Q1 = Q2 iar Q1 = A1*v1 şi Q2 = A2*v2 => A1*v1 = A2*v2 (4.38)
(conform ecuaţiei continuităţii din figura 4.24).
La secţiuni mari trebuie să fie luate în considerare viteze de curgere mai
mici, iar la secţiuni mici, viteze mai mari.
Fig. 4.24 Fig. 4.25

b) Natura curgerii:
Viteza de curgere nu trebuie să depăşească o valoare critică, deoarece
straturile de ulei nu se mişcă paralel cu peretele conductei, respectiv laminar, ci
se comporta ca nişte vârtejuri, deci turbulent, (fig. 4.25).
c) Secţiunea conductei şi vâscozitatea:
O măsură pentru fiecare stare de curgere în parte şi pentru viteza critică o
constituie numărul lui Reynolds Re.
Acest număr depinde de viteza medie de scurgere vm, de diametrul
interior al conductei di şi de vâscozitatea cinematică şi este un număr
adimensional.
vd
Re = (4.39)
ν
Dacă Recrit. > 2300 atunci curgerea laminară se transformă într-una
turbulentă. Totodată, cresc rezistenţele curgerii şi cu aceasta pierderile
hidraulice.
4.3. Elemente şi accesorii pentru transmiterea energiei

4.3.1 Conducte şi racorduri
Conducta - ţeava din oţel,

fără cusături (executată dintr-o
bucată, deci nesudată şi nelipită).
Conducta flexibilă - furtun
din material elastic, din ţesătură
din fibră organică sau din sârmă.
La asamblare trebuie avut în
vedere ca furtunul să nu fie montat
Fig. 4.26 rotit sau îndoit şi astfel încât, în

timpul funcţionării să fie evitat potenţialul pericol de frecare.

Simbolizarea conductelor este prezentată în figura 4.26.
Racordurile cele mai utilizate sunt racordurile cu inel de forfecare şi cu
inel de strângere ( până la un diametru al ţevii de 42 mm ). În figura 4.27 a, b
este prezentată racordarea ermetică înaintea strângerii piuliţei, respectiv după
strângerea piuliţei.
Fig. 4.27
La racordul cu inel de forfecare la premontaj în capătul ţevii este introdus
împreună cu piuliţa de strângere şi un inel de forfecare. La strângerea către conul
interior al contrapiesei, inelul de forfecare se comprimă în capătul ţevii şi
formează un guler. Prin înţepenirea inelului de forfecare între conul interior şi
peretele ţevii se evită forfecarea sa în capătul ţevii.
4.3.2 Rezervoare
Rezervoarele sunt tancuri pentru păstrarea fluidului de lucru şi sunt

utilizate pentru eliminarea căldurii şi a aerului, a apei şi a particulelor de
murdărie. Pe ele sunt montate pompa cu motorul de acţionare şi agregatele de
comandă. (fig. 4.28, 4.29).

Fig. 4.28
1. etanşarea flanşei; 15. scurgere ulei recuperat;
2. filtru de aer; 16.grătar pentru liniştirea
lichidului;
3. racord pentru scurgerea uleiului recuperat;17. ţeava de umplere.
4. capac demontabil;
5. şurub de umplere cu tija de nivel;
6. flanc interior pentru fixarea capacului;
7. sită fină;
8. racord pentru aspiraţie;
9. şurub de scurgere;
10. inel de etanşare;
11. mufa;
12. orificiu de scurgere;
13. orificiul de scurgere pentru nivel minim;
14. capăt sub formă de pâlnie;
Fig. 4.29
4.3.3 Filtre
Au rolul de a proteja instalaţia hidraulică împotriva impurităţilor, care

provin de la montaj, din mediul înconjurător sau datorită uzurii. După montaj, se
deosebesc filtrul de aspiraţie, de presiune, de refulare şi de aer. În funcţie de
materialul din care sunt confecţionate, există filtru tip sită , cu fonte şi magnetice
care pot fi curăţate, precum şi filtru din ţesătură organică.
Filtrele de aspiraţie trebuie să fie curăţite foarte des, fiindcă, în caz
contrar, se măreşte foarte mult rezistenţa la curgere. Mărirea rezistenţei la
curgere determină apariţia, la presiuni subatmosferice, la pompă, a zgomotelor şi
a fenomenului de cavitaţie. Din acest motiv, la pompele de aspiraţie se mai
adaugă indicatoare de impurităţi.

4.3.4 Acumulatoare hidraulice
Pentru reducerea variaţiilor şi a oscilaţiilor de presiune, pentru

compensarea pierderilor de ulei şi a scăderilor de presiune este folosit
acumulatorul hidraulic. Acesta este constituit dintr-un recipient împărţit în două
incinte: o incintă cu lichid şi una cu gaz. Separarea se face printr-un piston, un
perete elastic sau o membrană. Gazul compresibil este cel care preia acumularea
presiunii. (fig. 4.30)
Fig. 4.30
4.3.5 Manometre
Controlul presiunii în instalaţia hidraulică se face prin intermediul unui
manometru. Presiunea poate fi măsurată în diferite puncte de control, cu ajutorul
unui singur manometru, prin intermediul unei supape de sens. (fig. 4.31)

Fig. 4.31
4.4 Aparate pentru comanda şi controlul energiei
4.4.1 Noţiuni generale
Ventilele sunt dispozitive utilizate pentru influenţarea fluxului de energie.

Ele sunt dispozitive utilizate pentru comanda şi / sau reglarea pornirii, opririi şi a
debitului unui fluid de lucru refulat de hidropompa sau înmagazinat în rezervor.
4.4.2. Clasificarea aparatelor

a) După rolul funcţional:
Având în vedere relaţia:
P=Q*p (4.40)
variaţia puterii hidraulice P se poate realiza prin modificarea debitului Q sau a
presiunii p. Denumirea şi simbolizarea aparatelor este dată de rolul lor
funcţional, conform fig. 4.32.
b) După modul de acţionare :
Acţionarea aparatelor se poate face în moduri diferite, conform fig. 4.33.
c) După forma constructivă, conform fig. 4.34.




4.4.3 Simbolizarea ventilelor

Simbolurile sunt utilizate în alcătuirea schemelor de acţionare. Ventilele
sunt simbolizate prin pătrate sau dreptunghiuri. Valvele maximale sunt
reprezentate printr-un pătrat.
Supapele de sens (distribuitoarele) au, în funcţie de
poziţiile de comandă, cel puţin două pătrate.
Poziţiile sunt notate cu cifre arabe, iar racordurile sunt 1 0 2
reprezentate prin linii. 3 4
La supapele de sens racordările comandate sunt 1 2
denumite căi. Supapele de sens sunt desemnate în funcţie 3 4

1 0 2
de numărul racordurilor şi de numărul poziţiilor, de
1 2
exemplu: distribuitor 4/3.
Liniile şi săgeţile din interiorul pătratelor indică conductele şi sensul de
curgere.
Legăturile în interiorul supapei se reprezintă printr-un punct.
Legături importante în interiorul supapei:
⇒poziţie activă (care permite curgerea);
⇒poziţia inactivă (închisă);
⇒poziţia care permite accesul fluidului de lucru spre organul de
lucru;
⇒poziţia care permite accesul fluidului de lucru dinspre organul de
lucru;
⇒poziţia de repaus;
⇒poziţia pentru scurtcircuitare (ocolire).

La supapa fără o poziţie fixă , la schimbarea poziţiei , racordurile rămân

legate la reţea. Racordurile sunt simbolizate astfel:
A,B,C conducte de lucru
P conducta de alimentare
R,S,T conducte de scurgere
L conductă pentru colectarea pierderilor
Z,X,Yconducte pentru comandă.
În schemele de acţionare distribuitoarele sunt reprezentate în poziţia
inactivă sau în poziţia de start, dacă există. Supapa şi părţile sale mobile se află
în poziţie inactivă atunci când elementul activ nu este racordat, fiind acţionat de
un resort. în poziţia de start, distribuitorul se află după montarea sa şi după
conectarea sa la reţea. La supape magnetice , aceasta poate să fie şi poziţia pe
care elementul activ o are după aplicarea tensiunii.
Exemplu:
Distribuitorul este de tip 4/3, cu poziţia 0 închis,
cu resorturi acţionate magnetic. în poziţia 1 , fluidul de
lucru are acces spre rezervor. Distribuitorul este
prevăzut cu două conducte A şi B şi cu o conductă T de scurgere.
4.4.4 Scheme de acţionare

Schema de acţionare constituie reprezentarea tehnică a componentelor
unei acţionări, prin intermediul simbolurilor. Se trasează după următoarele
principii:
1. Simbolurile sunt reprezentate în sensul fluxului de energie, independent
de poziţia ocupată în realitate de componentele acţionării.
2. Reprezentarea trebuie să fie descifrabilă şi ordonată.
Grupele constructive alăturate se reprezintă pe aceeaşi schemă.

3. Cilindrii şi distribuitoarele se reprezintă orizontal, iar conductele se

reprezintă sub forma unor linii drepte şi, pe cât posibil, fără intersectări.
4. Componentele acţionării se reprezintă în poziţie de 0 sau în poziţia de
start.
5. Pentru instalaţiile hidraulice se execută schema de acţionare separat.
6. Componentele acţionării se numerotează succesiv, conductele se notează
cu majuscule, iar lângă simbolurile componentelor acţionării pot fi trecute şi
caracteristici funcţionale sau alte date relevante.
Fig. 4.35
În figura 4.35 este reprezentată o schemă de acţionare cu următoarele
elemente:
f - supapă de presiune;
g - pompă;
h - motor;
1 - rezervor.
a - cilindru hidraulic;
b - supapă de sens cu rol de închidere; De asemenea, sunt indicate
c - drosel;
d - distribuitor; rolurile funcţionale ale
e - manometru; principalelor elemente din schema
de acţionare şi valorile de lucru ale mărimilor caracteristice.
4.4.5. Construcţia şi modul de funcţionare a aparatelor

Supape de presiune
Supapele de presiune au rolul de a regla presiunea prin

intermediul variaţiei secţiunii droselului sau de a realiza comutarea
în circuit la o presiune prestabilită. Ele sunt simbolizate printr-un
pătrat iar între cele două poziţii de capăt pot exista oricâte poziţii
intermediare (poziţiile nu sunt prescrise).
în funcţie de rolul funcţional sunt utilizate două tipuri de
supape de presiune: supape pentru reglarea presiunii şi supape
pentru comutarea presiunii. La supapele pentru reglarea presiunii,
pistonul ocupă o poziţie intermediară, corespunzătoare raportului
variabil de presiune şi curgere. La supapele pentru comutarea presiunii, pistonul
permite sau nu accesul fluidului de lucru, iar comanda se face printr-un circuit de
comandă separat.
A) Supapă pentru limitarea presiunii (fig. 4.36):

Această supapă face parte din

grupa supapelor pentru reglarea
presiunii. Limitarea presiunii la
intrare, la o anumită valoare maximă,
se face prin deschiderea ieşirii. Din
acest motiv, supapa pentru limitarea
presiunii este utilizată ca supapă de
siguranţă. În figura 4.36 este
reprezentată o supapă pentru
Fig. 4.36
limitarea presiunii comandată direct
cu pistonaş.
Fluidul de lucru sub presiune pătrunde, prin canalul pistonului amortizor, pe
partea frontală a acestuia şi exercită presiunea p pe suprafaţa A a pistonului. Ca
urmare este exercitată forţa Fk = p A, de la stânga spre dreapta. Când această forţă
este mai mare, în modul, decât forţa Fr = c s exercitată de arc şi reglată cu ajutorul
unui şurub, pistonaşul de comandă se deplasează spre dreapta şi permite accesul
fluidului de lucru în rezervor. La solicitare de tip pulsatoriu pistonaşul execută, în
permanenţă, o mişcare rectilinie alternativă. Cu ajutorul pistonaşului amortizor se
evită producerea zgomotului datorat vibraţiilor supapei.
Supapa pentru limitarea presiunii, dublu
comandată, se reprezintă în poziţia de zero închisă.
Posibilitatea de reglare a arcului este indicată printr-o
săgeată. Conducta internă de comandă a fluidului de
lucru se reprezintă cu linie întreruptă. Deoarece supapa
poate ocupa mai multe poziţii intermediare, săgeata
care marchează sensul de curgere este întretăiată oblic.
în poziţia de lucru, pătratul dintre legături trebuie să fie

considerat ca fiind deplasat spre dreapta, astfel încât săgeata din interior, care
indică sensul scurgerii, leagă direct conductele.
Supapă de limitare a presiunii precomandată (pilotată) (fig. 4.37):

Resortul pentru comanda principală apasă pistonaşul de comandă principal
în jos şi închide curgerea de la P la T. în cazul când fluidul sub presiune, cu rol de
comandă, ajunge prin drosel la pistonul de precomandă, acesta se deschide şi
fluidul de comandă este eliminat din circuit printr-o conductă de scurgere internă
sau externă. Deoarece fluidul de comandă suferă pierderi de sarcină pe traseul de
scurgere, deasupra pistonului principal se creează depresiune, deci suprafaţa lui
inferioară este solicitată de o presiune mai ridicată decât presiunea care solicită
suprafaţa superioară.
Fig. 4.37

Când diferenţa de presiune este destul de mare, este învinsă forţa arcului şi
este deschisă trecerea de la P la T. Supapele precomandate pentru limitarea
presiunii pot fi reglate foarte fin, însă sunt scumpe. Reprezentarea simbolizată a
supapei de limitare a presiunii precomandată, pe care sunt indicate şi elementele
constructiv - funcţionale de bază, poate fi văzută mai jos în figura 4.38.
Fig. 4.38
Printr-o separare a supapei de precomandă de cea de comandă principală,
supapa pentru limitarea presiunii poate fi comandată de la distanţă.
Schema de acţionare alăturată (fig. 4.39), este schema de comandă de la
distanţă a supapei pentru limitarea presiunii, în care supapa de precomandă a fost
separată de supapa de comandă principală.
Fig. 4.39
B) Supapă pentru modificarea presiunii

Dacă supapa pentru limitarea presiunii cu scurgere internă este montată în
cadrul unei conducte principale - fluidul de lucru nu este eliminat din circuit printr-
o conductă de reutilizare cu presiune neglijabilă - atunci presiunea de intrare p1 este
mai mică decât presiunea de ieşire p2 cu o anumită valoare. Supapa funcţionează ca
o supapă modificatoare de presiune.
C) Supapă de presiune autocontrolată (fig. 4.40)

Supapa pentru limitarea presiunii precomandată, cu scurgere internă a

fluidului de comandă poate fi folosită şi ca supapă de conectare autocontrolată.
După realizarea unei anumite presiuni de intrare se deschide şi se comută un alt
consumator.
a)
Fig. 4.40
Printr-o modificare simplă a unei supape de limitare a presiunii se poate
obţine o supapă de comutare a presiunii comandată din exterior, dacă fluidul este
introdus printr-o conductă de comandă separată. Supapele de aclanşare realizează
aclanşarea la o anumită presiune, deschizând calea spre rezervor. La aceste supape
este suficientă o scurgere internă a fluidului de comandă.
Scheme de comandă a supapelor de declanşare şi aclanşare
În figura 4.41 este prezentat modul de utilizare a unei supape de aclanşare

(succesiune) care permite curgerea fluidului la cilindrul 2, după realizarea unei
anumite presiuni.

Pompa de debit ridicat din figura 4.42 se declanşează după realizarea unei
anumite presiuni, reducându-se astfel cantitatea de fluid deplasată.
Fig. 4.41 Fig. 4.42
D) Supapă de reducere (normal deschisă):

Această supapă -
reprezentată în figura 4.43 - este,
de asemenea, o supapă de reglaj.
Supapă de reducere funcţionează
diferit faţă de supapa de limitare a
presiunii, reglând presiunea la
ieşire. Construcţia ei este
asemănătoare cu cea a supapei de
limitare a presiunii, cu deosebirea
că fluxul de fluid curge în sens
invers iar poziţia de zero este Fig. 4.43
deschisă. Fluidul de comandă se scurge în exterior.

Presiunea din conducta de lucru A acţionează pe partea inferioară a

pistonului de comandă şi menţine legătura deschisă în ciuda acţiunii forţei
exercitate de resort.
Când presiunea din această incintă de
lucru depăşeşte valoarea reglată este deschisă
supapa de precomandă. Astfel, pistonul
principal de comandă este eliberat de sub
acţiunea sarcinii hidraulice, iar resortul îl
deplasează în jos. în consecinţă, supapa se
închide şi limitează, astfel, presiunea de lucru.
Schema de poziţionare într-un circuit
hidraulic a supapei este prezentată în
figura4.44.
Fig. 4.44
E) Supapa comutatoare (releul de presiune):

Fig. 4.45
Această supapă acţionează un comutator electric pe baza unei presiuni
prereglate. Un semnal de tip hidraulic este transformat într-un semnal de tip
electric. Fluidul de comandă (fig. 4.45) ajunge printr-un racord în incinta inelară şi,
de aici, printr-un canal în partea inferioară a pistonului. Când presiunea este destul
de mare pentru a învinge forţa arcului pretensionat, pistonul este deplasat în sus şi,
odată cu el, braţul fixat pe el, care acţionează un comutator electric. Sensibilitatea
supapei comutatoare este reglabilă, fiind dependentă de pretensionarea arcului. În
figura 4.46 este prezentat un circuit cu supape comutatoare, de tipul celei din figura
4.45.

Fig. 4.46
Supape de sens
Aceste supape
permit curgerea într-un
sens şi blochează curgerea
în sens opus. Supapa de
sens din figura 4.47, poate
fi executată în două soluţii
constructive: soluţia cu
bilă şi soluţia cu con, bila Fig. 4.47
sau conul funcţionând ca
elemente de etanşare. Se
deosebesc supape de sens
simple şi comandate.

Domeniul de utilizare
se extinde prin posibilitatea
comandării supapelor de sens
în conformitate cu figura
4.48. Se utilizează supape
comandate atunci când
trebuie să fie evitată
Fig. 4.48 deplasarea pistonului sub

acţiunea sarcinii, iar, atunci
când este necesar, să se poată executa deblocarea lor prin intermediul unei
conducte de comandă. în figura 4.48 este prezentată o supapă de sens comandată.
Prin intermediul fluidului de comandă este acţionat un piston a cărui tijă deschide
supapa de sens.
Distribuitoare
Distribuitoarele sunt supape care influenţează sensul de curgere al fluxului

energetic, având posibilitatea de a-l şi întrerupe. Influenţarea sensului de curgere
sau întreruperea sa se face prin conectarea sau întreruperea unor legături sau a unor
căi.
A) Distribuitoare cu poziţii fixate:

Clasificarea lor se face în funcţie de numărul căilor comandate şi de numărul
poziţiilor.
Flux nominal şi mărimi nominale:
La alegerea distribuitoarelor, pe lângă domeniul presiunilor care este impus,
un rol important îl joacă fluxul nominal. Prin flux nominal se înţelege fluxul

înregistrat la presiunea de 1 bar, la 35 cSt şi 50 grade C. Pentru supapele hidraulice

au fost stabilite anumite mărimi nominale (de exemplu: 4, 6, 10, 16, 20, 32).
Forme constructive
(fig.4.49):
Distribuitoarele se
execută cu locaş fix sau cu
element deplasabil. Distribui-
toarele cu locaş fix pot fi
închise ermetic, în timp ce la
Fig. 4.49 distribuitoarele cu e1ement
deplasabil, datorită jocului pistonului, pot apare scurgeri ale fluidului de lucru.
Distribuitoarele cu locaş fix au, însă, dezavantajul că elementul de comandă
necesită forţe mari de acţionare, deoarece nu este posibilă reducerea presiunii în
momentul acţionării. în hidraulică se foloseşte, relativ mult, distribuitorul cu
element deplasabil de tipul sertăraşului, care are avantajul manifestării fenomenului
de echilibrare a presiunii.
Distribuitoarele cu două căi

Acest tip de distribuitoare se compune dintr-un corp, un sertăraş de comandă
şi elementele de acţionare. În figura 4.50 este reprezentat un distribuitor de tip 2/2,
cu poziţia de zero blocată, iar circuitul din figura 4.51 este un exemplu de circuit
hidraulic care include un distribuitor de tip 2/2. Prin amplasarea butonului de
acţionare se realizează legătura conductei de presiune P cu cea de lucru A. Aceste
distribuitoare sunt folosite pentru blocarea legăturilor de conducte. Ajustajul dintre
sertăraşul de comandă şi corpul distribuitorului este executat într-o clasă de
precizie ridicată. Totuşi pot apare scurgeri deoarece, în practică, nu se poate realiza
o etanşare perfectă. Fluidul provenit din scurgeri este evacuat printr-o conductă

specială. Conductele de scurgere nu sunt reprezentate la simbolizarea

distribuitoarelor.
Fig. 4.50
Fig. 4.51

Distribuitoare cu trei căi:

Acest tip de distribuitoare este asemănător cu un distribuitor 2/2, singura
diferenţă, fiind aceea a realizării unei legături în plus. Canalele inelare folosesc la
descărcarea sertăraşului din punct de vedere al presiunii. Datorită celor două gulere
ale sertăraşului, spaţiul dintre sertăraş şi alezaj este împărţit în trei nivele.
Distribuitoarele cu două sau trei căi nu se mai construiesc în prezent, deoarece pot
fi obţinute din distribuitoare cu patru căi la care se blochează una sau două căi.
Fig. 4.52 Fig. 4.53
În figura 4.53 este prezentat un exemplu foarte simplu de utilizare a unui

distribuitor cu trei căi într-un circuit hidraulic. Distribuitorul permite realizarea a
două situaţii distincte, corespunzătoare mişcării pistonului cilindrului hidraulic într-
un sens şi în celălalt (poziţia 0 şi, respectiv, 1).

Distribuitoare cu patru căi:

În hidraulică se folosesc preponderent, ca supape cu
piston, distribuitoare tip 4/2 şi 4/3. Aceste distribuitoare se
folosesc la comanda cilindrilor şi a motoarelor hidraulice
cu dublă acţiune. Distribuitoare cu mai mult de patru căi şi
Fig. 4.54 trei poziţii se utilizează foarte rar în hidraulica industrială.

Pentru a realiza deplasarea unui cilindru într-un sens şi în celălalt şi pentru a putea
opri pistonul în orice poziţie este necesară o supapă cu trei poziţii, cu care sunt
comandate patru căi (fig. 4.54).
Fig. 4.55
În figura 4.55 este reprezentat un distribuitor tip 4/3 care îndeplineşte aceste
condiţii. Distribuitorul reprezentat în figură este prevăzut cu arc şi este acţionat de
un magnet comandat în ambele sensuri. Conform figurii, în poziţia l, bobina 1 din
partea stângă este sub tensiune, ceea ce determină formarea unui câmp magnetic -
bobina este "excitată", iar miezul se deplasează spre stânga cu 7 mm. Deoarece
sertăraşul este fixat pe miez se deplasează şi el odată cu miezul, învingând forţa
elastică a arcului. Forţa de acţionare este de, aproximativ, 120 N. Pentru oprirea
sertăraşului se întrerupe alimentarea bobinei.

Simultan, arcul deplasează sertăraşul de

comandă în poziţia de mijloc, în poziţia 0 - 7 mm
spre dreapta, poziţie în care conductele sunt
obturate, deci cilindrul este blocat. Dacă este
excitată bobina 2, sertăraşul de comandă se
deplasează cu încă 7 mm spre dreapta, astfel încât
se stabilesc legăturile P cu B şi A cu T. în această
poziţie, 2, sertăraşul se retrage. în figura 4.56 este
reprezentat un circuit prevăzut cu un distribuitor
tip 4/3. Fig. 4.56
Acoperirea muchiilor active:

în cursul acţionării distribuitorului tip 4/3 şi, mai ales în poziţia intermediară
legăturile sunt blocate pentru scurt timp. Acest fenomen poartă denumirea de
acoperire pozitivă. Acoperirea pozitivă şi acoperirea negativă sunt uşor de analizat
pe baza celor două scheme din figura 4.57. în cazul în care, în timpul acţionării
distribuitorului, pentru câteva fracţiuni de secundă, se produce deschiderea tuturor
legăturilor, se manifestă fenomenul de acoperire negativă.
În tabelul 4.14 sunt
prezentate, pe scurt,
avantajele şi
dezavantajele practice ale
acoperirii pozitive şi ale
acoperirii negative din
punctele de vedere ale
Fig. 4.57 pierderilor, solicitărilor şi
modului de comutare.

Tabelul 4.14
Tipul acoperirii acoperire pozitivă acoperire negativă
Avantaj - nu se înregistrează - vârfuri mici de
pierderi ale fluidului de presiune
lucru - comutare silenţioasă
- solicitare redusă
Dezavantaj - intermitenţe la comutare - se înregistrează
- vârfuri de presiune pierderi prin scurgere
relativ mari ale fluidului de lucru
Moduri de acţionare :
Acţionarea dis-
tribuitoarelor se realizează
direct atunci când forţele de
acţionare sunt exercitate direct
asupra sertăraşului de comandă
- sau indirect (fig. 4.58). În
hidraulica industrială, pentru
comanda directă, se utilizează
Fig. 4.58 electromagnetul în combinaţie
cu un arc. Acţionarea electromagnetică constituie o premisă pentru comanda
program şi, prin intermediul acesteia, a automatizării proceselor de fabricaţie.
În cazul curenţilor puternici de fluid se folosesc acţionări indirecte din cauza
forţelor mari de ghidare. în aceste situaţii, pentru acţionarea unui distribuitor
hidraulic de forţă, se foloseşte un ventil-pilot acţionat direct.
B) Distribuitoare fără poziţie fixă de cuplare

Servodistribuitoare (fig. 4.59):

Servodistribuitoarele au rolul de a transpune, fără întârziere, semnale
electrice foarte mici în semnale hidraulice foarte mari. Prin aceasta
servodistribuitoarele devin elemente de legătură între comenzile şi acţionările
electronice şi hidraulice şi se pretează foarte bine pentru folosirea ca elemente de
reglaj în circuite electrohidraulice. Se folosesc îndeosebi în procesele de
automatizare unde problemele trebuie să fie soluţionate prin circuite de comandă.
Fig. 4.59
În figura 4.60 este reprezentată cuplarea unui servodistribuitor.
Servocomanda pretinde pe lângă partea hidraulică şi o parte electrică. în
consecinţă, sistemul include şi un senzor de măsură, un traductor, un element de
comandă care impune mărimea cerută şi un amplificator de comandă, care
realizează şi compararea mărimii măsurate cu cea impusă de regimul de lucru.

Distribuitoare cu senzori:
Sunt, în principiu, tot servodistribuitoare cu o gamă continuă de poziţii
intermediare, comandate mecanic, deci lipsite de partea electrică (fig. 4.61). Au
fost folosite, în
principal, pentru
procedeul de copiere
pe şablon, însă au
fost depăşite de
servosistemele de
mulare.
Fig. 4.60
Fig. 4.61
Drosele şi stabilizatoare de debit
Viteza pistonului şi turaţia motoarelor hidraulice depind direct proporţional

de debitul Q, deci viteza şi turaţia pot fi modificate prin îngustarea sau lărgirea
secţiunii de trecere a fluidului de lucru. Supapele care influenţează debitul, şi,
implicit, determină modificarea parametrilor de lucru (respectiv modificarea vitezei
pistonului şi modificarea turaţiei motoarelor hidraulice), se numesc supape de
debit.

A) Drosele:
Droselele determină modificarea debitului fluidului de lucru în circuit, în
funcţie de diferenţa de presiune dintre punctele de intrare şi de ieşire. Aşa cum
reiese din figura 4.62, la o diferenţă mică de presiune, debitul este mic, iar la o
diferenţă mare de presiune, debitul este mare.
Droselele se folosesc pentru reglajul simplu al vitezei, unde dependenţa de
presiune nu joacă un rol important.
Fig. 4.62
Dacă se conectează un drosel la
conducta de acces a unui cilindru cu
acţiune simplă, este posibilă reglarea
vitezei acestuia. Prin îngustarea secţiunii
Fig. 4.63
de trecere, fluidul de lucru nu poate trece
cu uşurinţă şi această rezistenţă provoacă o creştere a presiunii până la valoarea
reglată a presiunii de trecere prin supapa de siguranţă, de unde fluidul de lucru se
reîntoarce în rezervor (fig. 4.63).
Forme constructive obişnuite ale unui drosel (fig. 4.64)

Pentru a înlătura neajunsul dependenţei de presiune a droselului se mai
adaugă la acesta un regulator de presiune, înainte sau după drosel, în serie sau
paralel (fig.4.65).

Fig. 4.64
Fig. 4.65
Fig. 4.66
În figura 4.66 este indicat modul de cuplare cu regulator de presiune în aval.
Locul de strangulare este situat în dreptul fantei circulare variabile.
Regulatorul de diferenţă de presiune este, în principiu, tot un ajustaj cu secţiune
variabilă. Pistonul de reglaj şi arcul formează împreună o balanţă de presiune. Dacă
prin supapa de debit nu circulă agent hidraulic, arcul împinge pistonul în sus şi
secţiunea droselului este complet deschisă. în cazul în care circulă agent hidraulic,
acesta străbate nestingherit droselul până când ajunge la partea superioară a pis-
tonului pe care îl împinge în jos. Astfel începe regulatorul să lucreze. în acest timp
de prereglare pot să apară şocuri în funcţionarea cilindrului ca urmare a faptului că
este posibil ca în timp scurt să treacă mult agent hidraulic.
Este necesar să se aibă în vedere ca, la pornire, stabilizatorul de debit să fie
amorsat. La un stabilizator de debit în funcţiune apare, la droselul 1, o pierdere de
presiune ∆p ca urmare a transformării în căldură a unei părţi din energie. Cu cît
secţiunea se îngustează mai mult, cu atât pierderea de presiune este mai mare. La
droselul 2 presiunea p2 scade până la valoarea p3.
Când poziţia pistonului s-a stabilizat, asupra părţii superioare a acestuia
acţionează forţa F2=p2 A, iar asupra părţii inferioare acţionează forţa F3 = p3 A + Fr.
Deoarece pistonul se află în poziţie de echilibru se poate scrie relaţia:
F2 = F3 => p2A = p3 A + Fr
Fr F
p2 = p3 + ⇒p 2 − p 3 = r (4.41)
A A
Deoarece forţa de readucere datorată arcului Fr şi secţiunea pistonului A pot

fi considerate constante, rezultă că diferenţa de presiune p2 - p3, este, în dreptul
droselului 2, de asemenea, constantă, deci şi debitul este constant.
Eventualele creşteri sau scăderi de presiune la intrare sau la ieşire sunt
compensate imediat de regulator.
Stabilizatoarele de debit sunt regulatoare în sensul că, indiferent de mărimile
perturbatoare, căderea de presiune pe drosel se menţine constantă. Ca element de
măsură serveşte droselul 1, ca element de comparaţie serveşte regulatorul de
presiune, iar ca element de reglare, pistonul.
Stabilizatoarele de debit cu două căi de acces se pot monta la intrare, la ieşire
sau în paralel cu un motor electric hidraulic, iar debitul în surplus este condus prin
supapa de siguranţă la rezervor.
Stabilizatoarele de debit cu trei căi de acces permit eliminarea debitului în
surplus conform reglării realizate prin regulatorul de diferenţă de presiune. Aceste
stabilizatoare trebuie să fie conectate la intrarea motorului hidraulic.
În cazul reglării debitului la intrare, întregul debit, înainte de a intra în cilindrul de
lucru, se reglează prin stabilizatorul de debit (fig. 4.67).
Pentru a evita apariţia şocurilor în cilindru în momentul prereglării sau la
inversarea sensului de mişcare al pistonului se cuplează o supapă de contrapresiune
pe conducta de ieşire. Deoarece stabilizatorul de debit reduce debitul pompei este
necesar ca agentul hidraulic în surplus să fie returnat la rezervor prin supapa de
siguranţă. Aceasta înseamnă că presiunea de ieşire din pompă trebuie să fie mai
mare decât presiunea de declanşare a supapei de siguranţă, chiar dacă, în circuit nu
este necesară presiune de lucru mare. În acest mod se produc pierderi de putere,
care pot fi evitate.
Dezavantajul potenţial al apariţiei şocurilor cilindrului este anulat de
posibilitatea reglării debitului la ieşire. Cilindrul lucrează în gol la presiune maximă
şi aceasta duce la frecare intensă în cilindru.
Fig. 4.67
În cazul reglării bisens pompa trebuie să lucreze numai pentru presiunea de

sarcină necesară, însă domeniul de reglare este mai restrâns deoarece la o
deschidere prea mare poate să apară o scădere de presiune prea mare. Uneori apar
şi erori de mişcare ca urmare a unor variaţii de debit de lucru.

CAPITOLUL 5:
SCHEME FUNDAMENTALE ALE INSTALAŢIILOR
HIDRAULICE
5.1 Comanda pe o anumită direcţie
5.2 Comanda prin pilotare
5.3 Comanda prin cumulare
5.4 Comanda a doi cilindrii
5.5 Comanda motoarelor hidraulice rotative
5.6 Acţionarea săniilor unui strung revolver
5.1 Comanda pe o anumită direcţie
Cilindrii cu simplă acţiune pot fi

dirijaţi prin distribuitoare tip 3/2, 3/3 sau
2/2, în cazul în care repoziţionarea se face
cu ajutorul unui arc de revenire sau cu
ajutorul unor forţe exterioare. în figura 5.1
este reprezentat un cilindru dirijat cu
ajutorul unui distribuitor tip 3/2, în a cărui
poziţie de repaus circulaţia fluidului de lucru
este blocată. Dacă se acţionează asupra
magnetului, în poziţia activă, cilindrul se
deplasează în cursa de avans. Dacă nu se
Fig. 5.1
mai acţionează asupra magnetului, arcul
distribuitorului îl readuce în poziţia de repaus şi arcul de revenire readuce pistonul
în poziţia iniţială. Dacă este necesară oprirea pistonului într-o poziţie intermediară
trebuie să se folosească un distribuitor 3/3 care are o poziţie de blocare.
În figura 5.2 este reprezentată schema unei instalaţii hidraulice care poate fi
aplicată la utilajele de ridicat. Fluidul de lucru ajunge prin supapa de sens în
Capitolul 5 : Scheme fundamentale ale instalaţiilor hidraulice 127
cilindru unde se realizează presiunea necesară pentru ridicarea greutăţii de lucru.

Dacă această presiune este mai mică decât presiunea la care este activată supapa de
siguranţă, pistonul se deplasează în sus până la capătul cursei, moment în care
pompa este decuplată. Supapa de sens nu permite reîntoarcerea fluidului de lucru în
pompă. Prin cuplarea distribuitorului 2/2 greutatea de lucru poate fi oprită şi se
realizează oprirea într-o anumită poziţie.
Fig. 5.3
Fig. 5.2
Cilindru cu dublă acţiune cu o singură tijă a pistonului, fără arc de revenire

şi fără posibilitatea de revenire cu ajutorul unor forţe exterioare, din figura 5.3,
poate fi acţionat cu ajutorul unui distribuitor 3/2. Conducta din partea în care se
află tija pistonului este cuplată direct la pompă şi acţionează în poziţia 0 de cuplare
asupra suprafeţei AR de presiune. Prin cuplarea distribuitorului se acţionează şi
asupra suprafeţei Ak. Deşi ambele camere sunt sub presiune, pistonul poate înainta
128 Capitolul 5 : Scheme fundamentale ale instalaţiilor hidraulice

deoarece suprafaţa din partea stângă este mai mare decât suprafaţa inelară (raportul
ariilor Ak / AR = 2/1).
Fig. 5.4 Fig. 5.5
Pentru cilindrii cu dublă acţiune se folosesc distribuitoare 4/2, atunci când

pistonul nu trebuie să ocupe şi poziţii intermediare sau distribuitoare 4/3, atunci
când este necesar ca pistonul să poată fi oprit nu numai în cele două poziţii extreme
(fig. 5.4 şi 5.5). Din poziţia 0 de blocare a distribuitorului 4/3 pompa lucrează doar
împotriva supapei de siguranţă ceea ce determină apariţia unor pierderi de inerţie
prin căldură. Din acest motiv este recomandabil să se folosească aşa-numita
"poziţie 0 prin ocolire", ceea ce permite ca pompa să debiteze înapoi în rezervor
fluidul de lucru, cu consum energetic minim.
Dacă poziţia 0 liberă este modificată astfel încât conducta de la rezervor T
este blocată, conductele A şi B rămân cuplate cu P şi se formează o cuplare de
ocolire care poate fi folosită pentru avans rapid. în acest caz nu mai este posibilă
oprirea într-o poziţie intermediară.

5.2 Comanda prin pilotarea
La dirijarea unui cilindru diferenţial cu distribuitoare cu 4 căi, viteza de

avans este mai mică decât viteza de retragere. Acest lucru se datorează faptului că
volumele dintr-o parte şi din cealaltă a cilindrului sunt inegale, datorită prezenţei
tijei pistonului într-o singură parte a cilindrului, iar timpii de umplere sunt şi ei
diferiţi. Dacă se utilizează principiul ocolirii, la intrare se va umple şi camera în
care se află tija pistonului. Apoi, având în vedere timpul de umplere substanţial
redus se realizează un efect de avans rapid. în figura 5.6 este indicată o schemă de
ocolire construită cu ajutorul unui distribuitor 3/2.
Fig. 5.6

Fig. 5.7 Fig. 5.8
Prin cuplarea adiţională a unei pompe de avans rapid (fig. 5.7) poate fi mărit
debitul şi, în acest mod, se poate realiza, de asemenea, avansul rapid.
La creşterea rezistenţei de lucru şi, implicit, a presiunii, pompa de avans
rapid este scoasă din funcţiune cu ajutorul pompei de decuplare, deoarece este
nevoie doar de pompa de lucru. Pentru controlul vitezei se folosesc supape de debit
cuplate la intrare, la ieşire sau în circuit secundar.
În figura 5.8 sunt prezentate cele două variante constructive.
Prin montarea supapelor de debit înaintea distribuitorului la intrare, respectiv
la ieşire, se influenţează atât viteza de avans cât şi cea de retragere. Un avantaj al
cuplării distribuitorului 2/2 îl constituie posibilitatea cuplării distribuitoarelor 4/4
cu poziţia 0 de ocolire. La montare în amonte va fi nevoie, la fel ca la supapa de
debit de intrare, de o supapă de contrapresiune.
Când este necesar ca vitezele de avans şi de retragere să poată fi reglate în
mod independent, trebuie să fie folosite două supape de debit, una în amonte şi una
în aval. în funcţie de direcţia de montare se stabileşte o direcţie primară şi una
secundară.

Cu ajutorul schemei
GRAETZ, din figura 5.9, se pot,
de asemenea, dirija vitezele de
avans şi de retragere.
Acest cuplaj, aplicat şi în
electronică, se transpune în
hidraulică prin cuplarea
corespunzătoare a unor supape
de sens. Aceasta are ca efect
faptul că supapa de debit este
parcursă, indiferent de sensul de
mişcare a pistonului, în acelaşi
sens de către agentul de lucru.
Fig. 5.9 Dacă reglajul debitului nu
funcţionează, se cuplează
distribuitorul 2/2 cu ocolire.
Dacă se doreşte reglarea mai
multor viteze de avans trebuie să
se cupleze mai multe supape de
debit în serie sau în paralel.
În figura 5.10 este
reprezentat un cuplaj în serie a
două supape de debit în aval.
Supapa de debit bisens 1 are o
secţiune de trecere mai mare
decât cea de-a doua (Q1>Q2).
Prin cuplarea distribuitorului D2
Fig. 5.10
intră în acţiune supapa 1 sau su-

papa 2. Prin D1 se face ocolirea. Un efect asemănător se obţine şi cu un cuplaj în

paralel (fig. 5.11).
Fig. 5.11 Fig. 5.12
5.3 Comanda prin cumulare
Presiunea de strângere este menţinută cu ajutorul acumulatorului, după ce

pompa începe să lucreze fără presiune, peste supapa de deconectare, conform
schemei din figura 5.12.
5.4 Comanda a doi cilindrii (fig. 5.13)
La cuplarea în serie se montează partea în care se află tija pistonului

primului cilindru în dreptul părţii în care nu se află tija pistonului celui de-al doilea
cilindru. Dacă este acţionat în mişcare pistonul cilindrului l, peste distribuitorul 4/3,
acesta va transporta fluidul de lucru din camera din dreapta în camera din stânga a

cilindrului 2, determinând deplasarea spre dreapta a pistonului cilindrului 2.

Procesul se derulează în sens invers în cea de-a doua jumătate a ciclului.
Fig. 5.13 Fig. 5.14
În cazul montării în paralel a doi cilindrii (fig. 5.14) se conectează, la ambii

cilindrii, conducte de presiune, la părţile în care nu se află tijele pistoanelor şi
conducte de retur, la părţile celor doi cilindrii în care se află şi cele două tije de
piston.
În comparaţie cu montarea în serie, unde pistonul cilindrului C2 era împins
forţat de către pistonul cilindrului C1, la montarea în paralel este acţionat, în prima
fază, pistonul primului cilindrul şi , apoi, pistonul celui de-al doilea cilindru.
Ordinea de deplasare este comandată cu ajutorul presiunilor din cei doi cilindrii.
În practică se impune realizarea unei anumite succesiuni a fazelor de lucru a
celor doi cilindrii. Una dintre modalităţile de dirijare, în funcţie de presiune, este
reprezentată în figura 5.15 Cilindrul Z2 este acţionat, în cursa de avans numai după
ce în cilindrul Z1 s-a atins o anumită presiune şi supapa de sens 1 permite trecerea

fluidului de lucru. Dacă este activată poziţia de mers înapoi a distribuitorului, se va

deplasa mai întâi pistonul cilindrului Z2 şi, după aceea, pistonul cilindrului Z1.
Fig. 5.15 Fig. 5.16
Pentru a acţiona în mişcare doi cilindri încărcaţi inegal, cu aceea şi viteză, în

cursele de avans şi de retragere, se foloseşte un montaj GRAETZ. Deoarece
funcţionarea supapelor de debit bisens nu este dependentă de presiunea fluidului de
lucru, este posibilă acţionarea în mişcare cu aceeaşi viteză a cilindrilor încărcaţi cu
sarcini diferite conform schemei prezentate în figura 5.16.
5.5 Comanda motoarelor hidraulice rotative

Motoarele hidraulice pot fi montate în două moduri diferite: în circuit

deschis (fig. 5.17) sau în circuit închis (fig. 5.18). Circuitul închis este folosit mai
ales în cazul angrenajelor hidraulice. Sensul de rotaţie al motorului poate fi
modificat foarte uşor. În circuitul deschis pompa debitează fluidul de lucru într-o
singură direcţie, iar acesta este readus în rezervor, după utilizarea sa în circuit. în
rezervor se produce schimbul de căldură dintre fluidul de lucru rămas în rezervor şi
fluidul readus în rezervor după utilizarea în circuitul hidraulic.
În circuitul închis există posibilitatea de a
Fig. 5.18
dirija fluidul de lucru în ambele sensuri, prin
Fig. 5.17
folosirea unei pompe cu două sensuri de debitare. Această posibilitate determină
utilizarea circuitului închis în mod special la aplicaţii care reclamă procese rapide
de cuplare, cum sunt cuplajele cu antrenare în mişcare. Dezavantajul circuitului
închis constă în solicitarea termică intensă a sistemului, ceea ce impune luarea unor
măsuri de siguranţă.
În figura 5.19 este vizualizat modul de cuplare a motorului hidraulic cu
ajutorul unui distribuitor tip 4/3, cu poziţia 0, liberă în circuitul deschis. Dacă se
foloseşte un distribuitor 4/3 cu poziţia 0 prin ocolire, pentru a bloca motorul pe cale
hidraulică, trebuie să fie montate supape de siguranţă şi o conductă de recuperare
pentru a reduce riscul unor eventuale distrugeri (fig. 5.20). Dacă motorul este oprit
brusc, masa în mişcare încearcă, la rândul ei, să menţină motorul în mişcare
datorită inerţiei. Aceasta provoacă continuarea scurgerii fluidului de lucru în

conducta de ieşire şi a admisiei fluidului în conducta de intrare, ceea ce determină

degradarea conductelor supapelor. Din acest motiv se impun:
- eliminarea excesului de fluid din circuit printr-o supapă;
- realizarea admisiei fluidului printr-o conductă separată de la rezervor.
Fig. 5.20
Fig. 5.19
Montajul din figura 5.21 indică modalitatea de cuplare a motorului hidraulic,

cu ajutorul unei pompe reglabile, în ambele sensuri. Motorul lucrează în circuit
închis, poate fi alimentat din două părţi cu fluid de lucru şi poate, în consecinţă, să
lucreze în ambele sensuri. Presiunea este influenţată, la curgerea prin conducta
superioară, de supapa de siguranţă DV1. Conducta inferioară îndeplineşte, în acest
caz, rolul unei conducte de aspiraţie. Dacă se modifică sensul de curgere al
fluidului, se modifică şi funcţiile respective: motorul îşi schimbă sensul de rotaţie şi
supapa de siguranţă DV2 începe să funcţioneze. Deoarece şi într-un circuit închis
pot apare pierderi ale agentului de lucru, se conectează la acest circuit o pompă de
alimentare, care se cuplează peste o supapă de sens R1, în funcţie de sensul de
curgere. Presiunea în sistemul suplimentar de alimentare se reglează cu ajutorul

supapei de siguranţă. Deoarece pompa de alimentare debitează mai mult fluid de
lucru în circuit, fluidul care nu este necesar este eliminat cu ajutorul unui
distribuitor tip 3/3. Prin sistemul de alimentare se realizează împrospătarea şi
răcirea uleiului din circuitul închis indiferent de sensul de debitare al pompei.
Fig. 5.21
5.6. Acţionarea săniilor unui strung-revolver
În conformitate cu figura 5.22., dacă motorul electric este în funcţiune,

pompa cu roţi dinţate (4) şi pompa reglabilă (3) debitează agent de lucru în circuit.
Debitul furnizat de pompa (3) este reglabil în funcţie de cantitatea de fluid de lucru
necesară în sistem.

Fig. 5.22
Pentru acţionarea săniilor strungului-revolver se utilizează o pompă cu

pistoane axiale a cărei placă de balansare se reglează automat printr-un sistem de
comandă. Instalaţia de comandă se compune dintr-un piston reglabil (5) care
reglează placa de balansare (indicată cu ajutorul săgeţii) şi un servosertar (6), aflat
în legătură cu pistonul reglabil, care reacţionează la orice modificare a presiunii

agentului de lucru printr-o mişcare de pilotare. Pompa auxiliară (4) asigură şi
contactul permanent al pistonaşelor cu placa de lucru a pompei axiale. De
asemenea, această pompă furnizează, cu ajutorul supapei de presiune (7), o
presiune constantă de 16 bar pe partea stângă a servodistribuitorului. Partea dreaptă
este alimentată cu fluid de lucru de către o conductă de la pompă.
Dacă presiunea din circuit creşte peste 16 bar, prin modificarea regimului de
lucru - de la avans rapid, AR, la avans tehnologic, AT, partea din dreapta a
servosertarului acţionează şi pistonul este împins spre stânga. Prin aceasta conducta
de comandă, alimentată de la pompa (4), în care presiunea este de 25 bar datorită
supapei (9), este conectată cu pistonul reglabil. Ca urmare, fluidul de lucru împinge
pistonul reglabil tot înspre partea stângă. Efectul final al deplasării pistonului spre
stânga constă în apropierea plăcii de balansare de planul vertical şi , în consecinţă,
debitarea unei cantităţi mai mici de fluid de lucru de către pompă.
La comutarea AR, în locul AT, se produce o cădere de presiune în sistem
deoarece se consumă, practic instantaneu, cantităţi mai mari de fluid. Supapa (8)
reprezintă, ca şi supapa de siguranţă precomandată, o siguranţă suplimentară în
cazul supraîncărcării, deşi servopilotul şi supapa de presiune lucrează în regim de
valvă maximală.
Pompa cu roţi dinţate (4) furnizează agent de lucru pentru comutarea
supapei de debit (14). Prin supapa (10) presiunea scade, în acest sistem secundar,
de la 25 bar la 18 bar.
Cu ajutorul distribuitorului (11) de tip 4/3 se poate acţiona asupra cilindrului
reglabil (12) al supapei de debit (14).
Debitul principal de fluid de lucru debitat de la pompa (3) trece mai întâi
prin supapa de debit (13), pentru AR, care poate fi acţionată manual. De la această
supapă, prin supapele (14) şi (15) pentru reglaj fin şi prin distribuitorul (17) de tip
2/2, fluidul de lucru trece prin distribuitorul (16) de tip 3/2, celelalte două conducte

fiind blocate. Fluidul de lucru, cu presiune mare, realizează poziţia din mijloc a
distribuitorului (19) de tip 4/3 şi ajunge la motorul (20). Supapa de siguranţă (18)
asigură presiunea de 5 bar pentru motorul hidraulic.
Prin acţionarea magnetică a distribuitorului (19) în poziţia 1, este declanşată
mişcarea lentă de rotaţie a motorului hidraulic. Cuplând distribuitorul (16) în
poziţia 1 se blochează supapa (15), iar curentul de fluid este reglat prin intermediul
supapei (14). Este posibilă şi reglarea vitezei motorului hidraulic.
Atunci când cerinţele tehnologice impun cuplarea AR, se comută
distribuitorul (17) în poziţia 1. Prin aceasta fluidul de lucru, venind de la supapa
(13), de AR, poate intra direct în motorul hidraulic, care atinge turaţia sa maximă.
La reglajele de viteză există posibilitatea de inversare a sensului de rotaţie prin
comutarea distribuitorului (19) în poziţia 2. Prin cuplarea în poziţia 0 a
distribuitorului (19) motorul poate fi oprit din nou. Cu ajutorul funcţiilor prezentate
anterior este posibilă programarea completă a mişcării saniei strungului-revolver.

CAPITOLUL 6:
TESTE
6.1 Pompe şi motoare hidraulice
6.2 Calculul parametrilor de lucru ai pompelor şi motoarelor hidraulice
6.3 Cilindrii hidraulici (motoare hidraulice liniare)
6.4 Agenţi purtători de energie. Transmiterea energiei
6.1 Pompe şi motoare hidraulice
1. Prin ce se caracterizează hidraulica ?

2. Atribuiţi, maşinilor A şi B, caracteristicile de mai jos:
A. maşini volumice;
B. maşini masice ;
a. agent-purtător al energiei în cantităţi mari;
b. presiuni mari;
c. agent-purtător al energiei în cantităţi mici;
d. presiuni mici;
e. energie de presiune (volumică);
f. energie de curgere (masică).
3. Precizaţi care dintre pompele enumerate mai jos sunt construite în varianta cu
debit constant ?
a. pompă cu pistonaşe radiale;
b. pompă cu angrenaj armonic;
c. pompă cu palete;
d. pompă cu pistonaşe axiale;
e. pompă cu roţi dinţate.
4. Modul de funcţionare al pompei cu roţi dinţate.
142 Capitolul 6 : Teste

5. Enumeraţi tipurile de pompe care permit realizarea presiunilor ridicate şi a

randamentelor foarte bune ?
6. Cum se realizează reglajul pompelor cu debit reglabil ?
7. Cum se numeşte reglajul la care debitul reglat scade la creşterea presiunii ?
a. reglaj cu cursă în zero;
b. reglaj în flux;
c. reglaj în putere.
8. Care este definiţia hidromotoarelor ?
6.2 Calculul parametrilor de lucru ai pompelor şi motoarelor hidraulice
l. Unitatea de măsură a forţei în S.I. se numeşte Newton. Newtonul se compune din

următoarele unităţi de bază:
a) (kg ⋅ m)/s2 b) 9,81⋅m/ s c) (kg⋅s2)/m d) 9,81⋅ kg
2. Care este unitatea de măsură a presiunii în S.I. ?
a) atm b) N/m2 c) kg/cm2 d) Torr
3. Stabiliţi care sunt factorii x1, x2, x3 din relaţiile de mai jos:
1 bar ≅ x1⋅ kg/cm2;
1 Pa = x2⋅N/m2;
1 bar = x3⋅N/m2
4. Precizaţi cum este presiunea la partea
inferioară a recipientului din figura 6.l.
a. A este mai mare decât la partea
inferioară a lui B;
b. B este mai mare decât la partea Fig. 6.1
inferioară a lui A;
c. A este egală celei de la partea inferioară a lui B.
Capitolul 6 : Teste 143

5. în conducta de aspiraţie a hidropompei există o subpresiune pn = 0,1 bar. Ce

debit ar putea aspira pompa din punct de vedere teoretic, considerând că ρ = 0,9
kg/dm3?
6. Care este suprafaţa pistonului A al unui cilindru, dacă la presiunea p = 50 bar se
realizează forţa F = 1000 N ?
7. Cu ce turaţie n trebuie acţionată pompa, astfel încât la volumul refulat V = 11
cm3, să se realizeze un debit Q = 20 1/min ? (η = 0,95).
8. Care este volumul aspirat V de care trebuie să dispună hidromotorul, pentru ca
să realizeze, la turaţia n = 1200 min-1, momentul cinetic M = 38 N⋅m, la presiunea
de lucru p = 160 bar ? (ηmh = 0,95; ηv = 0,97).
6.3 Cilindrii hidraulici (motoare hidraulice liniare)
1. Ce anume trebuie să fie avut în vedere la montarea unui cilindru cu acţiune

simplă, la care retragerea se face datorită unei greutăţi ?
2. Atribuiţi denumirile părţilor componente ale cilindrului cu dublă acţiune din
figura 6.2, elementelor poziţionate în figură:
a. ţeavă cilindrică
b. piston;
c. tijă
d. bucşa de ghidare;
e. capac;
f. fund;
Fig. 6.2 g. partea pistonului;
h. partea tijei.

3. Cu ajutorul unui cilindru cu acţiune simplă trebuie să fie

deplasată greutatea G = 20 kN. Diametrul pistonului este D
= 80 mm. Ce presiune ia naştere în interiorul cilindrului
dacă frecarea reprezintă 10 % din forţa de greutate şi dacă
nu este folosit un arc de readucere (fig 6.3) ?
4. Indicaţi care dintre următoarele afirmaţii, referitoare la
cilindrul cu dublă acţiune cu tijă pe o singură parte, sunt
Fig. 6.3
corecte?
a. viteza de avans este mai mare decât viteza de retragere;
b. viteza de retragere este mai mare decât viteza de avans;
c. forţa pistonului este mai mare la avans decât la retragere;
d. forţa pistonului este mai mică la avans decât la retragere.
5. Determinaţi viteza de avans şi viteza de
retragere care pot fi realizate cu ajutorul unui
cilindru cu dublă acţiune cu diametrul
pistonului D = 100 mm şi diametrul tijei d = 63
mm, dacă ambele părţi ale cilindrului sunt
Fig. 6.4 alimentate cu debitul Q = 80 1/min (fig 6.4) ?
6. Cu ajutorul unei prese hidraulice

trebuie să se realizeze o transmisie de
forţă de 1:50. Cât de mare trebuie să fie
suprafaţa de sarcină A2, dacă suprafaţa de
acţionare a pistonului A1 este de 20 cm2
(fig 6.5) ?
Fig. 6.5

7. La raboteze şi şepinguri se notează raportul dintre cursa activă (cursa de avans)

şi cursa de retragere cu kv, unde kv = vv / vr. Deoarece pentru astfel de maşini
acţionările hidraulice relevă proprietăţi dinamice foarte bune, cilindrii hidraulici
sunt utilizaţi, deseori, ca unităţi de lucru.
a. precizaţi - şi argumentaţi afirmaţia - ce soluţie constructivă a unui cilindru
cu dublă acţiune este mai indicată pentru acest caz de utilizare ?
b. exprimaţi raportul kv printr-o relaţie de diametre.
6.4 Agenţi-purtători de energie. Transmiterea energiei:
1. Lichidele de presiune folosite cel mai des în hidraulică sunt:

a. uleiuri minerale;
b. lichide de presiune pe bază de apă;
c. lichide de presiune sintetice, care nu au în componenţa lor apa.
2. Care sunt rolurile funcţionale ale lichidelor de presiune?
3. În condiţii normale se utilizează agent hidraulic cu vâscozitatea cinematică de....
până la...... C.
4. Subliniaţi cuvintele care permit enunţarea unor afirmaţii corecte:
a. cu creşterea temperaturii scade / creşte vâscozitatea;
b. cu creşterea vâscozităţii scad / cresc pierderile prin frecare;
c. cu creşterea vâscozităţii scad / cresc pierderile prin scurgere;
d. cu creşterea vâscozităţii scade / creşte capacitatea de ungere.
5. Care sunt componentele energiei hidraulice totale ?
6. Cum se produc pierderile de presiune ?
7. Subliniaţi cuvintele care permit enunţarea unor afirmaţii corecte:
a. prin micşorarea accentuată a secţiunii de scurgere se produce
creşterea / scăderea vitezei de scurgere;

b. la curgerea laminară / turbulentă cresc rezistenţele de curgere şi, ca

urmare, pierderile de presiune;
c. la valori ale numărului Reynolds Re crit < 2300 curgerea este
laminară / turbulentă.
8. Atribuiţi următoarele 5 funcţii unuia sau ambelor dintre elementele de circuit A
şi B:
A. rezervor;
B. acumulator hidraulic;
a. compensarea pierderilor prin scurgere;
b. evacuarea căldurii;
c. ameliorarea variaţiilor de presiune;
d. eliminarea aerului şi a apei;
e. mijloc de înmagazinare cantitativă a lichidului hidraulic.
l. Ce sunt supapele ?
2. Cum poate fi influenţată energia hidraulică ?
3. Ce mod de acţionare este reprezentat în figura 6.6 ?
4. Ce soluţie constructivă este aplicată în figura 6.7 ?
5. Câte poziţii şi câte racorduri comandate are supapa din figura 6.8 ?
Fig. 6.6 Fig. 6.8
Fig. 6.7 Fig. 6.10 Fig. 6.9

6. Care dintre supapele prezentate în figura 6.9 dispun de o poziţie de curgere

"zero"?
7. Ce poziţie a supapelor mai este numită "poziţie de plecare" ?
8. Un distribuitor tip 4/3 s-a reprezentat ca în figura 6.10 în cadrul unei scheme de
acţionare hidraulică. Este reprezentat corect sau nu ? (Justificaţi răspunsul).
9. Care sunt rolurile funcţionale ale supapei limitatoare de presiune şi cum se
montează în circuit?
10. Care dintre simbolurile din figura 6.11 reprezintă o supapă limitatoare de
presiune precomandată ?
Fig. 6.11
11. De ce este necesar ca fluidul de comandă să fie evacuat în exterior la supapele

declanşatoare?
12. Precizaţi care sunt supapele de presiune precomandate la care fluidul de
comandă se scurge într-o conductă internă ?
a. supapă limitatoare de presiune ;
b. supapă modificatoare de presiune ;
c. supapă declanşatoare ;
d. supapă aclanşatoare;
e. supapă limitatoare de presiune.
13. Desenaţi un circuit de comandă care să conţină o pompă de debit mărit,

aclanşabilă prin intermediul unei supape aclanşatoare.
14. Care este rolul funcţional al supapei limitatoare de presiune:
a. permiterea accesului într-un circuit secundar după realizarea unei
presiuni prestabilite în circuitul principal;
b. menţinerea constată a presiunii în circuitul secundar, indiferent de
valoarea presiunii din circuitul principal;
c. blocarea trecerii spre circuitul secundar după realizarea presiunii
prestabilite în circuitul principal;
d. micşorarea, cu o anumită valoare, a presiunii din circuitul principal
în raport cu presiunea din circuitul secundar.
15. Pentru o aplicaţie este necesar ca, dintre doi cilindri legaţi în paralel, să intre
mai întâi în lucru cilindrul 2 şi, după realizarea presiunii de lucru de 30 bar,
cilindrul 1. Presiunea din interstiţiul cilindrului 2 nu are voie să depăşească 20 bar.
Desenaţi supapele de presiune necesare în cele două căsuţe, 1 şi 2, (fig. 6.12).
Fig. 6.12
16. Desenaţi simbolul unei supape de sens comandabile şi enumeraţi elementele ei
funcţionale.

17. Distribuitoarele influenţează:

a. presiunea maximă de lucru;
b. direcţia curentului (jetului) de fluid;
c. viteza jetului de fluid.
18. Care sunt elementele esenţiale ale unui distribuitor ?
19. Schiţaţi un distribuitor tip 2/2 cu poziţia 0 de trecere a lichidului şi reprezentaţi
simbolul corespunzător.
20. Alăturaţi uneia dintre noţiunile "acoperire pozitivă a pistonului" şi "acoperire
negativă a pistonului" fiecare dintre următoarele afirmaţii:
a. se produc pierderi de lichid;
b. se produc şocuri de comandă şi vârfuri de presiune;
c. este posibilă cuplarea uşoară;
d. apar mai puţine eforturi;
e. nu se produc pierderi de lichid.
21. Un cilindru bisens trebuie să fie acţionat, într-un sens şi în celălalt, peste
limitatori electrici. Desenaţi schema aferentă.
22. Când se folosesc distribuitoare comandate indirect?
a. la debite mari;
b. la debite mici;
c. la forţe mari;
d. la forţe mici;
e. la presiuni mari;
f. la presiuni mici.
23. Ce rol are servodistribuitorul electrohidraulic ?
24. Un cilindru bisens este comandat cu ajutorul unui distribuitor tip 3/2 cu
comandă electromagnetică (poziţia 0 - blocat). Completaţi schema de blocare şi
notaţi, în tabelul din figura 6.13, mişcările cilindrului (înainte, stop, înapoi).

25. într-o cuplare de acumulare este necesar ca, după ce s-a ajuns la o anumită
presiune, pompa să debiteze fluid de lucru fără presiune. Din acest motiv, în
circuitul fără presiune se introduce un distribuitor tip 3/2 care este comandat cu
ajutorul unui releu de presiune. Completaţi în mod corespunzător tabelul din figura
6.14.
Fig. 6.13 Fig. 6.14
26. Care este rolul supapei de debit ?

a. influenţarea direcţiei debitului;
b. influenţarea presiunii;
c. influenţarea forţei pistonului;
d. influenţarea vitezei pistonului;
e. influenţarea temperaturii de lucru.
27. Prin ce se deosebesc droselele de stabilizatoarele de debit?
28. Numiţi patru forme constructive de drosele reglabile.
29. Indicaţi care este condiţia de echilibru între forţa Fs, de pe partea superioară a
pistonului de reglare, şi forţa elastică a arcului.
30. în ce mod este influenţat procesul de reglare, de creşterea presiunii la intrarea

unui ventil de reglare a debitului cu două căi de acces ?
a. forţa F2 se micşorează;
b. forţa F2 se măreşte;
c. pistonul de reglare este împins în jos şi obturează droselul;
d. pistonul de reglare este împins în sus şi deschide droselul;
e. presiunea p3 creşte până când căderea de presiune dinainte se restabileşte;
f. presiunea p2 creşte până când căderea de presiune dinainte se restabileşte;
31. Explicaţi de ce un ventil de reglare a debitului este un regulator plin (adevărat)
?
32. Asociaţi fiecare dintre următoarele 7 afirmaţii uneia dintre cele 3 modalităţi de
montare a unei supape de debit:
A. montare cu reglaj de intrare;
B. montare cu reglaj de ieşire;
C. montare cu reglaj bisens.
a. pompa lucrează continuu până la presiunea de lucru a supapei de
preaplin;
b. pompa lucrează numai până la presiunea de lucru necesară;
c. nu este favorabil pentru forţe negative;
d. este necesară o supapă de contrapresiune;
e. nu este necesară o supapă de contrapresiune;
f. cilindrul este deja încărcat în gol cu presiunea maximă;
g. pot apare erori de mişcare (avans tehnologic).
33. Mişcarea de avans şi mişcarea de retragere a pistonului unui cilindru cu dublă
acţiune sunt influenţate cu ajutorul unor supape de debit. Acestea trebuie să fie
montate astfel încât debitul să fie reglat la ieşirea spre rezervor şi accesul fluidului
de lucru în cilindru să nu fie îngreunat datorită supapelor. Completaţi, conform
cerinţelor precizate, schema din figura 6.15.

Fig. 6.15 Fig. 6.16
34. Un cilindru cu dublă acţiune este acţionat în mişcarea de avans, opţional, rapid
sau lent. Viteza de avans tehnologic este cuplată cu ajutorul unui ventil pentru
reglarea debitului. Pentru avans rapid, ventilul trebuie să fie scurcircuitat.
Completaţi, conform acestor cerinţe, schema din figura 6.16.
35. Rezolvaţi următoarele probleme care se referă la figura 6.17.
a. Precizaţi numerele de poziţie ale aparatelor utilizate pentru
transformarea energiei şi descrieţi aceste aparate.
b. Precizaţi numerele de poziţie ale aparatelor utilizate pentru
influenţarea presiunii şi descrieţi aceste aparate. Indicaţi deosebirea
dintre supapele de reglare a presiunii şi supapele de cuplare a
presiunii.
c. Precizaţi numerele de poziţie ale aparatelor care influenţează
direcţia debitului şi descrieţi aceste aparate.
d. Precizaţi numerele de poziţie şi denumirile supapelor de blocare.
e. Precizaţi numerele de poziţie şi denumirile pieselor auxiliare.

f. Care este ordinea de acţionare a celor doi cilindrii hidraulici ?

g. Care este ordinea de cuplare a supapelor de închidere, în cursul
unui ciclu de lucru ?
h. Descrieţi modul de funcţionare a aparatelor (13) şi (15) în cursul
unui ciclu de lucru.
Fig. 6.17

BIBLIOGRAFIE
1. Bârsan, I. Ac_ionãri _i comenzi hidraulice pentru ma_ini unelte, Universitatea din Sibiu, 1993.
2. Bârsan, I., Telea, D., Fetche, V., Bogdan, L. Ma_ini unelte _i Agregate, Îndrumar de
laborator, Fascicola 2, Universitatea din Sibiu, 1991.
3. Telea, D., Fetche, V., Bogdan, L. Ma_ini unelte, curs universitar, vol. I, Universitatea din
Sibiu, 1991.
4. Mãsãlar, L. Automatizarea proceselor tehnologice, Litografie, I.I.S. Sibiu, 1981.
5. Mãsãlar, L., Telea, D., Bârsan, I., Fetche, V. Ma_ini unelte _i Agregate, Îndrumar de
proiectare, vol. I.I.S. Sibiu, 1985.
6. Bravicev, V.A. Elemente hidraulice _i pneumatice pentru automatizarea ma_inilor-unelte, Ed.
Tehnicã, Bucure_ti, 1966.
7. Deacu, L., Banabic, D., Rãdulescu, M., Ra_iu, C. Tehnica hidraulicii propor_ionale, Ed.
Dacia Cluj-Napoca, 1989.
8. Ionescu, Fl., Catrina, D., Dorin, Al. Mecanica fluidelor _i ac_ionãri hidraulice _i pneumatice,
Ed. Didacticã _i Pedagogicã, Bucure_ti, 1980.
9. Marin, V., Marin, Al. Sisteme hidraulice automate, Ed. Tehnicã, Bucure_ti, 1987.
10. Marin, V., Moscovici, R., Teneslav, D. Sisteme hidraulice de ac_ionare _i reglare automatã,
Ed. Tehnicã, Bucure_ti, 1981.
11. Matei, P., Cãlãra_u, D. Ac_ionãri hidraulice _i pneumatice, I.P.Ia_i, 1987.
12. Mazilu, I., Marin, V. Sisteme hidraulice automate, Ed. Academiei, Bucure_ti, 1982.
13. Oprean, A., _. a. Ac_ionãri _i automatizãri hidraulice, Ed. Tehnicã, Bucure_ti, 1989.
14. Oprean, A., Dorin, Al., Mãsãlar, L. Ac_ionãri _i automatizãri hidraulice. Sisteme
mecano-pneumo-electrohidraulice, Ed.Tehnicã, Bucure_ti, 1983.
15. Oprean, A. Hidraulica ma_inilor - unelte, Ed. Did. _i Ped. Bucure_ti, 1983.
16. Oprean, A., Ionescu, Fl., Dorin, Al. Ac_ionãri hidraulice. Elemente _i sisteme, Ed.
Tehnicã, Bucure_ti, 1982.
17. Redcenco, I.V., _. a. Calculul _i proiectarea elementelor _i schemelor pneumatice de
automatizare, Ed. Tehnicã, Bucure_ti, 1985.
18. Vasiliu, N., Catanã, I. Transmisii hidraulice _i electrohidraulice, Ed. Tehnicã, Bucure_ti,
1988.
19. Bãlã_oiu, V. _. a. Ac_ionãri _i comenzi hidropneumatice. Îndrumãtor de calcul _i proiectare,
I. P. T. Vuia, Timi_oara, 1991.
20. Mario, P. Dimensinamento di un cuscinetto radiale portante
21. * * * Panouri hidraulice din elemente modularizate. Ghid de proiectare. S.C.Balan_a Sibiu.
22. * * * Catolog de elemente hidraulice tipizate, vol. I _i II, S.C. Balan_a Sibiu.

5.curs Actionari Hidraulice Si Pneumatice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5.curs Actionari Hidraulice Si Pneumatice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Acţionări hidraulice şi pneumatice

1.1 Tipuri moderne de producţie

1.1 Tipuri moderne de producţie

Dezvoltarea actuală a tehnicii se caracterizează prin faptul că operatorul

Pentru fiecare formă de energie care se aplică în automatizări, se

1.2 Construcţia principială a diferitelor sisteme de

Din punct de vedere principial, în construcţia sistemelor de automatizare

1.2.2 Subsistemul de prelucrare a informaţiei

1.2.3.Interacţiunea dintre subsistemul de prelucrare a informaţiei şi

perturbare şi a unor erori de reglare. În continuare se introduce din nou un

1.2.4.Elemente constructive a unor sisteme de automatizare

Dirijarea de principiu a unui flux energetic prin prelucrarea

1.3 Proprietăţi ale sistemelor de automatizare

Această analiză trebuie să fie făcută şi sub aspectul fluxului de energie şi

1.3.1. Compararea subsistemelor energetice ale celor patru sisteme de

1 - La presiuni foarte mari se pot transmite forţe mari pe suprafeţe mici;

8 - Stabilirea precisă a cursei se poate face prin pârghii, şuruburi conducătoare,

26 - Poate fi încărcat până la refuz, aerul nu explodează şi este insensibil la

• Procedeul mecanic este, de multe ori, soluţia cea mai simplă.

1.3.2 Compararea subsistemelor de prelucrare a informaţiei ale celor

I. Care este semnificaţia noţiunii de automatizare ?

IV. Care este semnificaţia noţiunii “a comanda” ?

2.2.7 Şocul hidraulic

Dacă fluidul de lucru este adus în stare de repaus, prin şocuri - de

Dacă instalaţia este elastică, viteza sunetului se reduce la:

2.2.8 Curgerea laminară şi curgerea turbulentă

36 Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii

iar pentru un orificiu de secţiune transversală plată , cu lăţime b şi înălţime δ,

Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii 37

În orice instalaţie hidraulică există pierderi de randament, care sunt

Pierderi datorate frecării de lucru

iar pentru totalitatea conductelor drepte ale unei instalaţii sunt:

38 Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii

Rugozitatea peretelui ţine cont de raportul k/d. Valorile medii ale

40 Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii

Pierderi totale de presiune

Aşa cum se observă din ecuaţiile (2.76) şi (2.80), pierderile de presiune nu

Pierderi de presiune în drosele şi în orificii

Pierderi de presiune datorate prezenţei în circuit a mai multor rezistenţe.

În analogie cu electrotehnica, “rezistenţa hidraulică” se determină, pentru

Când rezistenţele sunt legate în paralel fluxul se împarte, având în vedere

Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii 43

Fig. 2.21 Fig. 2.22

Pierderi de putere în instalaţii hidraulice

de unde rezultă randamentul volumetric sub forma:

Pentru ventile hidraulice , randamentul volumetric este:

Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii 45

La motoarele hidraulice volumul pierderilor diminuează momentul

46 Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii

Randamentul hidraulico-mecanic este:

2.2.10 Echilibrul caloric

Puterea pierdută într-o instalaţie hidraulică şi care a fost transformată în

Calculul pierderilor de putere

48 Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii

Estimarea echilibrului căldurii

Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii 49

unde ∆Tm este diferenţa de temperatură logaritmică medie între temperatura de

Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii 51

Evaluarea aproximativă a pierderilor de putere se obţine la valoarea medie

52 Capitolul 2 : Bazele fizice ale hidraulicii

Multe calcule în pneumatică sunt, comparativ cu hidraulica, mai

Variaţia densităţii aerului cu înălţimea se face pe baza relaţiei:

Capitolul 3 : Bazele fizice ale pneumaticii 53