Sunteți pe pagina 1din 22

Întrebări la compartimentul „PREGĂTIREA DE SPECIALITATE”

1. Numiţi noţiunea „Reacţie operativă primară”


a) deplasarea urgentă a echipelor, imediat după primirea sesizării, acordarea de asistență
victimelor, conservarea urmelor/probelor materiale de la locul faptei şi luarea celorlalte măsuri
legale.
b) deplasarea urgentă a echipelor Poliţiei la locul producerii evenimentului, acordarea de
asistenţă victimelor.
c) deplasarea urgentă a echipelor Poliţiei la locul producerii evenimentului, în vederea luării
măsurilor poliţieneşti necesare pentru limitarea efectelor evenimentului sesizat, conservarea
urmelor/probelor materiale de la locul faptei şi luarea celorlalte măsuri legale, conform
competenţei materiale.
d) deplasarea urgentă a echipelor Poliţiei la locul producerii evenimentului, imediat
după primirea sesizării, în vederea luării măsurilor poliţieneşti necesare pentru limitarea
efectelor evenimentului sesizat, acordarea de asistenţă victimelor, conservarea
urmelor/probelor materiale de la locul faptei şi luarea celorlalte măsuri legale, conform
competenţei materiale.
e) deplasarea urgentă a Grupei operative la locul producerii evenimentului, imediat după
primirea sesizării, în vederea luării măsurilor poliţieneşti necesare pentru limitarea efectelor
evenimentului sesizat, acordarea de asistenţă victimelor, conservarea urmelor/probelor materiale
de la locul faptei şi luarea celorlalte măsuri legale, conform competenţei materiale.

2. Numiţi noţiunea „Zonă de Securitate”:


a) perimetru unde a fost comisă infracţiunea sau contravenţia, etc.
b) perimetru delimitat, teritoriu necontrolat unde activează Poliţia, etc.
c) perimetru delimitat, teritoriu necontrolat de autorităţile Republicii Moldova şi în
cadrul căruia activează Comisia unificată de control în temeiul unor acorduri încheiate,
fiind bazat pe respectarea de către părţi a normelor de securitate ce se impun, etc.
d) perimetru, în cadrul căruia activează Comisia unificată de control în temeiul unor
acorduri încheiate, fiind bazat pe respectarea de către părţi a normelor de securitate ce se impun,
etc.
e) perimetru nelimitat, teritoriu necontrolat de autorităţile Republicii Moldova şi în cadrul
căruia activează Comisia unificată de control în temeiul unor acorduri încheiate, fiind bazat pe
respectarea de către părţi a normelor de securitate ce se impun, etc.

3. Numiţi prin ce ordin a fost aprobat Instrucţiunea „Cu privire la stabilirea


principiilor unice de reacţie primară la apelurile de urgenţă” :
a) Ordinul IGP nr. 293 din 20.10.2020
b) Ordinul IGP nr. 174 din 14.05.2019
c) Ordinul MAI nr. 232 din 07.05.2018
d) Ordinul IGP nr. 232 din 07.05.2018
e) Ordinul IGP nr. 232 din 07.05.2017

1
4. Ce este Poliţia :
a) poliţia este o instituţie publică, în subordinea ministerului afacerilor interne, care are
misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, care descoperă
infracţiuni şi contravenţii
b) poliţia este o instituţie publică, în subordinea cetăţeanului republicii moldova, care are
misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei prin activităţi de
menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice, de prevenire, investigare şi de
descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor
c) poliţia este o instituţie publică specializată a statului, în subordinea ministerului
afacerilor interne, care are misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale
persoanei prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii
publice, de prevenire, investigare şi de descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor
d) poliţia este o instituţie specializată a statului, în subordinea ministerului afacerilor interne,
care are misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale apatrizelor prin activităţi de
menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice, de prevenire, investigare şi de
descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor
e) poliţia este o instituţie publică specializată a statului, în subordinea ministerului afacerilor
interne, care asigură şi restabileşte ordinea şi securitatea publică, prevene, investigează şi
descoperă infracţiuni şi contravenţii

5. Conform cadrului juridic Poliţia activează :


a) în conformitate cu prezenta lege, cu alte acte normative în vigoare şi cu tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
b) în conformitate cu prezenta lege, cu alte acte normative în vigoare.
c) în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezenta lege, cu alte acte
normative în vigoare şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
d) în conformitate cu legea, acte normative şi tratate internaţionale.
e) în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova şi cu tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte.

6. Cine sunt participanţii la întruniri :


f) numai persoanele cu vîrsta cuprinsă 18-60 ani.
g) persoanele cu vîrsta cuprinsă 14-60 ani.
h) persoanele cu vîrsta cuprinsă 14-80 ani.
i) persoanele cu vîrsta cuprinsă 12-60 ani.
j) oricine este liber să participe activ sau să asiste la o întrunire.

7. În timpul întrunirilor desfășurate, este interzisă utilizarea mijloacelor sonore şi a


echipamentului de amplificare a sunetului de la ora :
k) între orele 20.00 şi 7.00
l) între orele 22.30 şi 6.30
m) între orele 22.00 şi 6.00
n) între orele 23.00 şi 7.00
o) între orele 22.00 şi 7.00

2
8. Cu cel puțin câte zile înainte de data desfășurării întruniri, orice persoană care
intenționează să desfășoare o întrunire notifică în scris, printr-o declarație prealabilă,
autoritatea administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă
a) 2 zile
b) 5 zile
c) 10 zile
d) 5 zile lucrătoare
e) 10 zile lucrătoare

9. Câți participanți cel mult trebuie să participe la întrunirea cu un număr redus:


p) cel mult 20 de persoane;
q) cel mult 30 de persoane;
r) cel mult 50 de persoane;
s) cel puțin 50 de persoane;
t) 49 de persoane;

10. Numiți prin ce act este prevăzut întrunirea


a) Legea nr. 288 din 16.12.2016
b) Legea nr. 320 din 27.12.2012
c) Hotărârea Guvernului nr. 409 din 07.06.2017
d) Legea nr. 26 din 22.02.2008
e) Legea nr. 26 din 22.02.2012

ÎNTREBĂRI LA PREGĂTIREA DE SPECIALITATE ( ALCOOL ):

1. Legea ”privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului


ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope”:
a) Legea nr. 925 din 06.12.2001
b) Legea nr. 813 din 06.12.2001
c) Legea nr. 711 din 06.12.2001
d) Legea nr. 713 din 06.12.2001
e) Legea nr. 525 din 06.12.2001

2. În localitățile cu o populație de peste câți locuitori și în centrele raionale se


organizează, în componența instituțiilor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției
Sociale, centre de dezintoxicare:
a) 10 mii populație
b) 12 mii populație
c) 50 mii populație
d) 60 mii populație
e) 35 mii populație

3. Instanța de judecată poate emite o hotărâre privind aplicarea repetată a


tratamentului necrologic obligatoriu după cât timp de la expirarea ultimului tratament
obligatoriu:
a) 6 luni
b) 3 luni
c) 9 luni
d) 12 luni
e) 1,5 ani

3
4. Ce este alcoolul etilic:
a) alcool, obținut prin fermentarea alcoolică a materiei semifabricate, cu distilare, cu/sau fără
rafinare ulterioară, și alcool de sinteză obținut prin hidratarea catalitică a etilenei
b) alcool, obținut prin fermentarea alcoolică a substanțelor chimice, cu distilare, cu/sau fără
rafinare ulterioară, și alcool de sinteză obținut prin hidratarea catalitică a etilenei
c) alcool, obținut prin fermentarea alcoolică a materiei prime de origine vegetală, cu
distilare, cu/sau fără rafinare ulterioară, și alcool de sinteză obținut prin hidratarea
catalitică a etilenei
d) alcool, obținut prin fermentarea alcoolică a materiei prime, cu distilare, cu/sau fără
rafinare ulterioară, și alcool de sinteză obținut prin hidratarea catalitică a etilenei
e) alcool, obținut prin fermentarea alcoolică a materiei semifabricate de origine vegetală, cu
distilare, cu/sau fără rafinare ulterioară, și alcool de sinteză obținut prin hidratarea catalitică a
etilenei

5. Instanța de judecată, dacă consideră că avizul comisiei necrologice este fondat,


poate emite o hotărâre privind trimiterea persoanei pentru supraveghere și tratament
obligatoriu pe un termen de cel mult:
a) 14 zile
b) 43 zile
c) 7 zile
d) 60 zile
e) 23 zile

ÎNTREBĂRI LA PREGĂTIREA DE SPECIALITATE ( TUTUN ):

1. Legea”privind controlul tutunului”:


a) Legea nr. 287 din 14.12.2007;
b) Legea nr. 278 din 14.12.2007;
c) Legea nr. 357 din 14.12.2007;
d) Legea nr. 844 din 14.12.2007;
e) Legea nr. 925 din 14.12.2007;

2. Ce este fum de tutun:


a) fumul de la arderea unei țigarete pentru narghilea sau a altui produs din tutun, emis în mod
obișnuit sau în combinație cu fumul expirat de fumător
b) fumul de la arderea unei țigarete produs din tutun, emis în mod obișnuit sau în combinație
cu fumul expirat de fumător
c) fumul de la arderea unei ţigarete, a tutunului pentru narghilea sau a altui produs din tutun,
emis în mod obişnuit sau în combinaţie cu fumul expirat de fumător
d) fumul tutunului pentru narghilea, emis în mod obișnuit sau în combinație cu fumul expirat
de fumător
e) fumul de la arderea unei ţigarete, emis în mod obişnuit sau în combinaţie cu fumul expirat
de fumător

3. Pachetele unitare din produs de tutun se marchează:


a) se marchează, prin metoda şi în locul stabilit de producător, prin indicarea numărului de
serie al lotului sau a echivalentului acestuia, astfel asigurîndu-se posibilitatea identificării locului
şi a datei fabricării;
b) se marchează, prin metoda şi în locul stabilit de producător, cu menţiunea „Destinat
comercializării pe teritoriul ...”, cu specificarea denumirii țării pe teritoriul căreia urmează a fi
comercializat produsul din tutun. Pentru produsele din tutun comercializate pe teritoriul
4
Republicii Moldova, pe pachetul unitar se va aplica mențiunea „Destinat comercializării pe
teritoriul Republicii Moldova”.
c) a și b:
d) se marchează, prin metoda şi în locul stabilit de producător, prin indicarea numărului de
serie, astfel asigurîndu-se posibilitatea identificării locului şi a datei fabricării;
e) b și d;

4. Produsele care conţin nicotină, inclusiv ţigaretele electronice şi flacoanele de


reumplere, care nu fac obiectul reglementării în domeniul farmaceutic şi al
medicamentului, pot fi plasate pe piaţă cu următoarele condiţii:
a) cantitatea de nicotină nu depășește 2 mg pentru o unitate
b) cantitatea de nicotină nu depășește 1 mg pentru o unitate
c ) cantitatea de nicotină nu depășește 4 mg pentru o unitate
d ) cantitatea de nicotină nu depășește 6 mg pentru o unitate
e ) cantitatea de nicotină nu depășește 7 mg pentru o unitate

5. În raza a câți metri de la intrarea deschisă în spațiile publice închise se permite


fumatul:
a) 5 metri;
b) 25 metri;
c) 10 metri;
c) 15 metri;
d) 20 metri;

VIOLENȚA ÎN FAMILIE

1. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței


în familie, violență în familie este:

a) acte de violență fizică, sexuală, psihologică, spirituală sau economică, cu excepția


acțiunilor de autoapărare sau de apărare ale altei persoane, inclusiv amenințarea cu
asemenea acte, comise de către un membru de familie în privința altui membru al aceleiași
familii, prin care s-a cauzat victimei prejudiciu material sau moral;
b) acte de violență fizică, sexuală, psihologică, spirituală sau economică, inclusiv
amenințarea cu asemenea acte, comise de către un membru de familie în privința altui membru al
aceleiași familii, prin care s-a cauzat victimei prejudiciu material sau moral;
c) acte de violență fizică, sexuală, psihologică, spirituală sau economică, comise de către un
membru de familie în privința altui membru al aceleiași familii, prin care s-a cauzat victimei
prejudiciu material sau moral;
d) acte de violență fizică, sexuală, psihologică, inclusiv amenințarea cu asemenea acte,
comise de către un membru de familie în privința altui membru al aceleiași familii, prin care s-a
cauzat victimei prejudiciu material sau moral;
e) Violența în familie este o infracțiune, o încălcare gravă a drepturilor omului și una dintre
cele mai răspândite forme de inegalitate bazată pe gen, de unde își trage rădăcinile și pe care o
consolidează, acest fenomen cauzează prejudicii enorme femeilor, copiilor, familiilor și
societăților.

2. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței


în familie, violenţă fizică este:

5
a) vătămare intenționată a integrității corporale ori a sănătăţii prin lovire, îmbrîncire,
trîntire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de
orice intensitate, prin otrăvire, intoxicare, alte acţiuni cu efect similar
b) vătămare intenţionată a integrităţii corporale ori a sănătăţii prin lovire, îmbrîncire, tragere
de păr, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, prin otrăvire,
intoxicare, alte acţiuni cu efect similar
c) vătămare intenţionată a integrităţii corporale ori a sănătăţii prin lovire, îmbrîncire, trîntire,
tragere de păr, înţepare, tăiere, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, alte acţiuni cu efect
similar
d) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, însoţită de pierderea
stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii
sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente
e) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă
pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori
încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de
pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea
sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente

3. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței


în familie, violenţă sexuală este:

a) orice violenţă cu caracter sexual sau orice conduită sexuală ilegală în cadrul familiei
sau în alte relaţii interpersonale, cum ar fi violul conjugal, interzicerea folosirii metodelor
de contracepţie, hărţuirea sexuală; orice conduită sexuală nedorită, impusă; obligarea
practicării prostituţiei; orice comportament sexual ilegal în raport cu un membru de
familie minor, inclusiv prin mîngîieri, sărutări, pozare a copilului şi prin alte atingeri
nedorite cu tentă sexuală; alte acţiuni cu efect similar; 
b) orice violență cu caracter sexual sau orice conduită sexuală în cadrul familiei sau în alte
relaţii interpersonale, cum ar fi violul conjugal, hărţuirea sexuală; orice conduită sexuală
nedorită, impusă; obligarea practicării prostituţiei; orice comportament sexual ilegal în raport cu
un membru de familie minor, inclusiv prin mângâieri, sărutări, pozare a copilului şi prin alte
atingeri nedorite cu tentă sexuală; alte acțiuni cu efect similar; 
c) orice violență cu caracter sexual sau orice conduită sexuală în cadrul familiei sau în alte
relații interpersonale, cum ar fi violul conjugal, interzicerea folosirii metodelor de contracepție,
hărţuirea sexuală; orice conduită sexuală dorită și așteptată, impusă; obligarea practicării
prostituţiei; orice comportament sexual ilegal în raport cu un membru de familie minor, inclusiv
prin mîngîieri,, palpări, atingeri excesive, sărutări, pozare a copilului şi prin alte atingeri dorite și
așteptate cu tentă sexuală; alte acţiuni cu efect similar; 
d) raportul sexual săvîrşit prin constrîngere fizică sau psihică a unui membru al familiei sau
profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa;
e) manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea
persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau
insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu
caracter sexual nedorite, săvîrşite prin amenințare, constrîngere, şantaj.

4. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței


în familie, violenţă psihologică este:

a) impunere a voinţei sau a controlului personal; provocare a stărilor de tensiune şi de


suferinţă psihică prin ofense, luare în derâdere, înjurare, insultare, poreclire, şantajare,
distrugere demonstrativă a obiectelor, ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor

6
sau lovire a animalelor domestice, neglijare; implicare în viaţa personală; acte de gelozie;
impunere a izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială; izolare de familie, de
comunitate, de prieteni; interzicere și/sau creare a impedimentelor în realizarea
profesională ori interzicere și/sau creare a impedimentelor în realizarea programului
educațional în instituția de învățământ; persecutare prin contactarea sau încercarea de a
contacta prin orice mijloc sau prin intermediul altei persoane victima căreia i s-a cauzat o
stare de anxietate, frică pentru siguranța proprie ori a rudelor apropiate, fiind constrânsă
să-și modifice conduita de viață; deposedare de acte de identitate; privare intenţionată de
acces la informaţie; alte acţiuni cu efect similar
b) impunere a controlului personal; provocare a stărilor de tensiune şi de suferinţă psihică
prin ofense, luare în derâdere, înjurare, insultare, poreclire, şantajare, distrugere demonstrativă a
obiectelor, ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor sau lovire a animalelor domestice,
neglijare; interzicere și/sau creare a impedimentelor în realizarea profesională ori interzicere
și/sau creare a impedimentelor în realizarea programului educațional în instituția de învățământ;
persecutare prin contactarea sau încercarea de a contacta prin orice mijloc sau prin intermediul
altei persoane victima căreia i s-a cauzat o stare de anxietate, frică pentru siguranța proprie ori a
rudelor apropiate, fiind constrânsă să-și modifice conduita de viață; deposedare de acte de
identitate; privare intenţionată de acces la informaţie; alte acţiuni cu efect similar 
c) impunere a dorinței sau a controlului personal; provocare a stărilor de presiune şi de
sufocare psihică prin ofense, luare în derâdere, înjurare, insultare, poreclire, şantajare, distrugere
demonstrativă a obiectelor, ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor sau lovire a
animalelor domestice, neglijare; implicare în viaţa personală; acte de gelozie; impunere a izolării
prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială; izolare de familie, de comunitate, de prieteni;
interzicere și/sau creare a impedimentelor în realizarea profesională ori interzicere și/sau creare a
impedimentelor în realizarea programului educațional în instituția de învățământ; persecutare
prin contactarea sau încercarea de a contacta prin orice mijloc sau prin intermediul altei persoane
victima căreia i s-a cauzat o stare de anxietate, frică pentru siguranța proprie ori a rudelor
apropiate, fiind constrânsă să-și modifice conduita de viață; alte acţiuni cu efect similar 
d) impunere a controlului personal manifestat prin persecutare prin contactarea sau
încercarea de a contacta prin orice mijloc sau prin intermediul altei persoane victima căreia i s-a
cauzat o stare de anxietate, frică pentru siguranța proprie ori a rudelor apropiate, fiind constrânsă
să-și modifice conduita de viață; deposedare de acte de identitate; privare intenţionată de acces la
informaţie; alte acţiuni cu efect similar
e) Persecutarea în mod repetat a unei persoane căreia i s-a cauzat o stare de anxietate, frică
pentru siguranţa proprie ori a rudelor apropiate, fiind constrînsă să-şi modifice conduita de viaţă,
savîrşită prin urmărirea persoanei, contactarea sau încercarea de a contacta prin orice mijloc sau
prin intermediul altei persoane.

5. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței


în familie, violenţă spirituală este:

a) subestimare sau diminuare a importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale


prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, prin
interzicere, limitare, luare în derîdere sau pedepsire a accesului la valorile culturale, etnice,
lingvistice sau religioase; impunere a unui sistem de valori personal inacceptabile; alte
acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;
b) înlocuirea necesității sau importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin
interzicere intenționată a satisfacerii acestora, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor
membrilor de familie, prin interzicere, limitare, luare în derîdere sau pedepsire a accesului la
valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase; impunere a unui sistem de valori personal
inacceptabile; alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;

7
c) subestimare sau înlocuirea importanţei nesatisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin
interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, prin interzicere,
limitare, luare în derîdere sau pedepsire a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau
religioase; impunere a unui sistem de valori personal inacceptabile; alte acţiuni cu efect similar
sau cu repercusiuni similare;
d) Acţiunea sau inacţiunea intenţionată comisă de un membru al familiei în privinţa altui
membru al familiei, manifestată prin intimidare în scop de impunere a voinţei sau a controlului
personal asupra victimei;
e) subestimare sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin
impunerea unui sistem de valori personal inacceptabile; alte acţiuni cu efect similar sau cu
repercusiuni similare;

6. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței


în familie, violenţă economică este:

a) privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară,


cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate; abuz de variate situaţii de
superioritate pentru a sustrage bunurile persoanei; interzicere a dreptului de a poseda,
folosi şi dispune de bunurile comune; control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor
comune; refuz de a susţine familia; impunere la munci grele şi nocive în detrimentul
sănătăţii, inclusiv a unui membru de familie minor; alte acţiuni cu efect similar  
b) privare de mijloace bănești, inclusiv lipsire de mijloace financiare obligatorii, cum ar fi
hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate; abuz de variate situaţii de superioritate pentru a
sustrage bunurile persoanei; interzicere a dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile
comune; control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune; refuz de a susţine familia;
impunere la munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv a unui membru de familie
minor; alte acţiuni cu efect similar
c) privare de mijloace bănești, inclusiv lipsire de mijloace financiare, cum ar fi
îmbrăcăminte, bijuterii, hrană, medicamente, obiecte de valoare; abuz de variate situaţii de
superioritate pentru a sustrage bunurile persoanei; interzicere a dreptului de a poseda, folosi şi
dispune de bunurile comune; control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune; refuz de a
susţine familia; impunere la munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv a unui
membru de familie minor
d) lipsirea de mijloace de existenţă primară, interzicerea dreptului de a poseda, bunurile
commune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor commune
e) daune materiale, susceptibile de evaluare sau estimare financiară/pecuniară, rezultînd din
orice act de violenţă în familie, în concubinaj, precum şi costurile pentru instrumentarea
cazurilor de violenţă în familie;

7. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței


în familie, prejudiciu material este:

a) daune materiale, susceptibile de evaluare sau estimare financiară/pecuniară,


rezultînd din orice act de violenţă în familie, în concubinaj, precum şi costurile pentru
instrumentarea cazurilor de violenţă în familie
b) daune materiale și financiare/pecuniară, rezultînd din orice act de violenţă în familie, în
concubinaj, precum şi costurile pentru instrumentarea cazurilor de violență în familie
c) daune materiale de evaluare sau estimare financiară/pecuniară, rezultînd din orice act de
violență în familie, precum şi costurile pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie
d) daune materiale, despăgubirile în bani pe care agresorul este obligat să le plătească
victimei violenței în familie în cazul prejudiciului cauzat prin săvîrşirea infracţiunii

8
e) compensației financiare, acordată de către stat pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile
violente prin care a fost săvârșită infracțiunea

8. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței


în familie, prejudiciu moral este:

a) cauzare a suferinţelor fizice şi/sau psihice, care conduce la umilire, frică, înjosire,
incapacitate de apărare împotriva violenţei, la sentimente de frustrare şi la alte consecințe
cu caracter similar;
b) cauzare a suferințelor fizice, sexuale, psihice, spirituale și economice care conduce la
umilire, frică, înjosire, incapacitate de apărare împotriva violenței, la sentimente de intimidate
nedorită şi la alte consecințe cu caracter similar;
c) cauzare a suferințelor fizice, sexuale, psihice, spirituale și economice care conduce la
înjosire totală, incapacitate de apărare împotriva violenței, la sentimente de frustrare şi la alte
consecințe cu caracter similar;
d) prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale pe care le resimte
victima;
e) prejudiciul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere
valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană.

9. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței


în familie, ordonanţă de protecţie este:

a) act legal prin care instanţa de judecată aplică măsuri de protecţie a victimei;
b) act legal prin care Poliția aplică măsuri de protecție a victimei
c) act legal prin care instanța de judecată sau Poliția aplică măsuri de protecție a victimei
d) act legal prin care instanța de judecată sau Procuratura aplică măsuri de protecție a
victimei
e) act legal prin care instanța de judecată, Poliția sau asistentul social aplică măsuri de
protecție a victimei

10. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, ordin de restricție de urgență este:

a) act administrativ emis de poliţie, prin care sunt aplicate măsuri de protecţie menite
să asigure înlăturarea imediată a agresorului din locuinţa familiei supuse violenţei şi
stabilirea unor interdicţii prevăzute de lege, în vederea prevenirii repetării/comiterii
actelor de violenţă, garantând astfel siguranţă victimei şi altor membri ai familiei în
locuinţa lor şi în afara acesteia
b) act administrative/provizoriu emis de poliţie, prin care sunt aplicate măsuri de protecţie
menite să asigure înlăturarea imediată a agresorului din locuinţa familiei sale, care sunt supuse
violenţei şi stabilirea unor interdicţii prevăzute de lege, în vederea prevenirii comiterii actelor de
violență, garantând astfel siguranță victimei şi altor membri ai familiei în locuința lor şi în afara
acesteia
c) act provizoriu emis de poliție, prin care sunt aplicate măsuri de protecție menite să
asigure înlăturarea imediată a agresorului din locuința familiei supuse violenței şi stabilirea unor
interdicții prevăzute de lege, în vederea prevenirii comiterii actelor de violență, garantând astfel
siguranță membrilor familiei în locuința familială şi în afara acesteia
d) act administrativ/provizoriu emis de poliţie, procuratură prin care sunt aplicate măsuri de
protecţie menite să asigure înlăturarea imediată a agresorului din locuinţa familiei sale, care sunt
9
supuse violenţei şi stabilirea unor interdicţii prevăzute de lege, în vederea prevenirii comiterii
actelor de violenţă, garantând astfel siguranţă victimei şi altor membri ai familiei în locuinţa lor
şi în afara acesteia
e) act administrativ/provizoriu emis de poliţie, procuratură, asistentul social prin care sunt
aplicate măsuri de protecţie menite să asigure înlăturarea imediată a agresorului din locuinţa
familiei sale, care sunt supuse violenţei şi stabilirea unor interdicţii prevăzute de lege, în vederea
prevenirii comiterii actelor de violenţă, garantând astfel siguranţă victimei şi altor membri ai
familiei în locuinţa lor şi în afara acesteia

11. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, cine sunt subiecți ai violenței în familie:

a) subiecţi ai violenţei în familie sînt agresorul şi victima membri ai aceleiaşi familii.


b) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinți şi
copii, actuali sau foști parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenții
şi descendenții partenerei/partenerului, precum şi fraţii şi surorile acestora;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi
copii, actuali sau foşti parteneri;
d) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi
copii, actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul;
e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică,
intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea
sarcinilor profesionale.

12. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, persoanele cu funcţie de răspundere, alte persoane care cunosc
existenţa unui pericol pentru viaţa şi sănătatea unei potenţiale victime trebuie să:

a) comunice acest fapt autorităţilor abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a


violenţei în familie.
b) comunice acest fapt primarului, asistentului social, consiliului pentru prevenirea și
eliminarea discriminării, organizațiilor neguvernamentale ce intervin în prevenirea şi combaterea
violenţei în familie.
c) comunice acest fapt societății civile, administrației publice locale, organizațiilor
neguvernamentale ce vin drept scop de prevenire şi combatere a violenţei în familie.
d) comunice acest fapt primarului, organizațiilor neguvernamentale ce vin drept scop de
prevenire şi combatere a violenţei în familie;
e) comunice acest fapt consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării, consiliului
pentru asigurarea de șanse, care au atribuții de prevenire şi combatere a violenţei în familie.

13. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, autorităţile abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în
familie sînt obligate să:

a) reacționeze prompt la orice sesizare şi să informeze victimele despre drepturile lor,


despre autoritățile şi instituțiile cu funcții de prevenire şi combatere a violenţei în familie;
despre tipul serviciilor şi organizațiile la care se pot adresa după ajutor; despre asistenţa
disponibilă pentru ele; unde şi cum pot depune o plîngere; despre procedura ce urmează
după depunerea plîngerii şi rolul lor după asemenea proceduri; cum pot obţine protecţie;
în ce măsură şi în ce condiţii au acces la consultanţă sau asistenţă juridică; dacă există un
10
pericol pentru viaţa sau sănătatea lor în cazul eliberării unei persoane reţinute sau
condamnate; dacă a fost anulată ordonanţa de protecţie.
b) reacţioneze la orice sesizare şi să informeze victimele despre drepturile lor, despre
autorităţile şi instituţiile cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie; despre
asistenţa disponibilă pentru ele; unde şi cum pot depune o plîngere; în ce măsură şi în ce condiţii
au acces la consultanţă sau asistenţă juridică; dacă există un pericol pentru viaţa sau sănătatea lor
în cazul eliberării unei persoane reţinute sau condamnate; dacă a fost anulată ordonanţa de
protecţie;
c) să informeze victimele în ce măsură şi în ce condiţii au acces la consultanţă sau asistenţă
juridică, dacă există un pericol pentru viaţa sau sănătatea lor dacă a fost anulată ordonanţa de
protecţie.
d) reacţioneze la orice sesizare şi să informeze victimele despre drepturile lor, despre
autorităţile şi instituţiile cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie; despre
asistenţa disponibilă pentru ele; unde şi cum pot depune o plîngere; în ce măsură şi în ce condiţii
au acces la consultanţă sau asistenţă juridică; dacă există un pericol pentru viaţa sau sănătatea lor
în cazul eliberării unei persoane reţinute;
e) reacţioneze prompt la orice sesizare şi să informeze victimele despre drepturile lor;
despre tipul serviciilor şi organizaţiile la care se pot adresa după ajutor; despre procedura ce
urmează după depunerea plîngerii şi rolul lor după asemenea proceduri; cum pot obţine protecţie;
dacă a fost anulată ordonanţa de protecţie.

14. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, Raportarea cazurilor de violenţă asupra copiilor, inclusiv bănuială
rezonabilă de violenţă asupra copiilor,

a) este obligatorie şi nu este necesar de a se efectua cu acordul victimei


b) este obligatorie şi este necesar de a se efectua doar cu acordul victimei
c) este obligatorie şi este necesar de a se efectua cu acordul victimei în cazuri grave și
excepțional de grave
d) se efectuează la propria convingere a angajatului poliției cu acordul victimei
e) se efectuează la propria convingere a asistentului social, medicului de familie, angajatului
poliției doar cu acordul victimei

15. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, Ordinul de restricţie de urgență se eliberează pentru o perioadă de: 
a) 10 zile şi se pune imediat în aplicare,
b) 90 zile şi se pune imediat în aplicare,
c) 30 zile şi se pune imediat în aplicare,
d) 15 zile și se pune imediat în aplicare;
e) 20 zile și se pune imediat în aplicare.

16. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, de la primirea cererii, instanța de judecată va emite, o ordonanță de
protecție timp de:

a) 24 de ore de la primirea cererii,


b) 27 de ore de la primirea cererii,
11
c) 48 de ore de la primirea cererii,
d) 72 de ore de la primirea cererii,
e) 12 ore de la primirea cererii.

17. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, prin ordonanță de protecție, agresorului îi sunt aplicate următoarele
măsuri:

1. a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de


locuinţa victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanță ce ar asigura
securitatea acesteia, excluzînd și orice contact vizual cu victima sau cu copiii acesteia, cu
alte persoane dependente de ea;
c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice
alt mod, cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de
studii al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
e) obligarea, pînă la încetarea măsurilor de protecţie, de a contribui la întreţinerea
copiilor pe care îi are în comun cu victima;
g) limitarea drepturilor în privinţa bunurilor aflate în posesia și folosinţa victimei;
h) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere
pentru reducerea violenţei sau pentru înlăturarea ei; 
j) interzicerea de a păstra şi purta armă;
2. a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa
victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanță ce ar asigura securitatea
acesteia, excluzînd și orice contact vizual cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane
dependente de ea;
c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt
mod, cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii
al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
e) obligarea, pînă la încetarea măsurilor de protecţie, de a contribui la întreţinerea copiilor
pe care îi are în comun cu victima;
f) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere pentru
reducerea violenţei sau pentru înlăturarea ei;
h) interzicerea de a păstra şi purta armă.

3. a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa


victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanță ce ar asigura securitatea
acesteia, excluzînd și orice contact vizual cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane
dependente de ea;
c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt
mod, cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii
al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
e) obligarea, pînă la încetarea măsurilor de protecţie, de a contribui la întreţinerea copiilor
pe care îi are în comun cu victima;
12
f) limitarea drepturilor în privinţa bunurilor aflate în posesia și folosinţa victimei;

4. a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa


victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
b) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt
mod, cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
c) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii
al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
d) obligarea, pînă la încetarea măsurilor de protecţie, de a contribui la întreţinerea copiilor
pe care îi are în comun cu victima;
e) limitarea drepturilor în privinţa bunurilor aflate în posesia și folosinţa victimei;
f) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere pentru
reducerea violenţei sau pentru înlăturarea ei;
h) interzicerea de a păstra şi purta armă.

5. a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa


victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanță ce ar asigura securitatea
acesteia, excluzînd și orice contact vizual cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane
dependente de ea;
c) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii
al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
d) obligarea, pînă la încetarea măsurilor de protecţie, de a contribui la întreţinerea copiilor
pe care îi are în comun cu victima;
f) limitarea drepturilor în privinţa bunurilor aflate în posesia și folosinţa victimei;
h) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere pentru
reducerea violenţei sau pentru înlăturarea ei;

18. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, măsurile de protecție prevăzute de către Instanța de judecată emite,
prin ordonanță de protecție se aplică pe un termen de până la:

a) 3 luni
b) 24 luni
c) 6 luni
d) 5 luni
e) 4 luni

19. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, supravegherea îndeplinirii măsurilor stabilite în ordonanța de protecție
ține de competența:

a) organului de poliție 
b) organului de probațiune 
c) organului de poliție, organului de probațiune și instanței de judecată 
d) serviciului de asistență socială,
e) primarul localității.

13
20. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea
violenței în familie, în cazul în care agresorul trebuie să părăsească locuinţa familiei, poliţia
trebuie să-i ceară să predea imediat:

a) toate cheile de la locuință


b) toate cheile de la locuință, buletinul, certificatul de căsătorie, acte valoroase
inclusiv și bijuterii;
c) toate cheile de la locuință, actele personale inclusive valoroase;
d) toate cheile de la locuință, actele personale inclusiv permisul de conducere;
e) buletinul, certificatul de căsătorie, acte valoroase inclusiv și bijuterii.

21. Conform prevederilor Legii 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea


violenței în familie, în cazul în care agresorul trebuie să părăsească locuinţa, agresorul
poate lua, sub supravegherea poliţiei, numai:

a) articole de uz personal strict necesare (haine, documente, obiecte de igienă);


b) articole de uz personal (haine, certificatul de căsătorie, acte valoroase inclusive și
bijuterii);
c) articole de uz personal (certificatul de căsătorie, acte valoroase inclusive și
bijuterii).
d) cheile de la locuinţă, buletinul, certificatul de căsătorie, acte valoroase inclusiv și
bijuterii;
e) cheile de la locuință

22. Refuzul sau eschivarea agresorului de la executarea cerințelor ordinului de


restricție de urgență/ordonanței de protecție atrage răspundere conform legii:

a) art.3181 Cod contravențional, art, 3201 Cod penal


b) art. 320 cod penal, art. 318 Cod contravențional
c) art. 78 Cod contravențional, art.2011 Cod penal
d) art. 782 cod contravențional, art.2012 Cod penal
e) art. 782 cod contravențional, 3201 Cod penal.

23. Conform prevederilor ord. IGP 360 din 08.08.2018 cu privire la aprobarea
Instrucțiunii metodice privind intervenția Poliției în prevenirea şi combaterea cazurilor de
violență în familie, Plan personalizat de siguranță a victimei urmează a fi completat:

a) la fiecare sesizare de violență în familie;


b) la al fiecare a doua sesizare a cazului de violență în familie;
c) la propria decizie a agentului constatator sau ofițerului de urmărire penală;
d) de către angajatul poliției la propunerea asistentului social;
e) în cazurile de violență în familie unde sunt prezenți victime/martori copii minori.

24. Conform prevederilor ord. IGP 360 din 08.08.2018 cu privire la aprobarea
Instrucțiunii metodice privind intervenția Poliției în prevenirea şi combaterea cazurilor de
violență în familie, Interviu de protecție este:

a) prima discuție cu victima/victimele violenței în familie realizată de către angajatul


Poliției la fața locului în procesul constatării și evaluării riscurilor, în scopul stabilirii

14
circumstanțelor cazului de violență în familie, nivelului de victimizare şi informării
victimelor despre drepturile lor, serviciile de asistență, măsurile de protecție
b) prima discuție cu victima/victimele violenței în familie realizată de către angajatul
Poliției la fața locului în procesul constatării și evaluării riscurilor, în scopul stabilirii identității
și locului aflării agresorului
c) prima discuție cu victima/victimele violenței în familie realizată de către angajatul
Poliției la fața locului în procesul constatării și evaluării riscurilor, în scopul stabilirii
circumstanțelor cazului de violență în familie, nivelului de victimizare şi informării victimelor
despre drepturile lor, serviciile de asistență, măsurile de protecție
d) prima discuție cu victima/victimele violenței în familie realizată de către angajatul
Poliției la fața locului în procesul constatării și evaluării riscurilor, în scopul stabilirii identității
agresorului
e) prima discuție cu victima a angajatului serviciului de urgență ,,112” întru stabilirea
circumstanțelor cauzei, adresa săvârșirii faptei ilegale, stabilirea informațiilor cu privire la
comportamentul agresorului

25. Conform prevederilor ord. IGP 360 din 08.08.2018 cu privire la aprobarea
Instrucțiunii metodice privind intervenția Poliției în prevenirea şi combaterea cazurilor de
violență în familie, dacă în procesul de intervenție a organului de constatare sau organului
de urmărire penală, angajatul Poliției va releva indicatori psihocomportamentali ale
victimei:

a) acesta obligatoriu va solicita asistența și consilierea psihologului


b) acesta obligatoriu va solicita asistența și consilierea psihologului și a asistentului social
c) acesta obligatoriu va solicita asistența și consilierea psihologului și a autorității publice
locale
d) acesta obligatoriu va solicita prezența la fața locului a serviciului asistența socială
psihologului și a autorității publice locale
e) acesta obligatoriu va solicita prezența la fața locului a serviciului asistența socială și a
autorității publice locale

26. Conform prevederilor ord. IGP 360 din 08.08.2018 cu privire la aprobarea
Instrucțiunii metodice privind intervenția Poliției în prevenirea şi combaterea cazurilor de
violență în familie, despre cazul de violenţă în familie înregistrat, angajatul Sectorului de
poliție va informa asistentul social prin fișa de referire, în decurs de:
27.
a) cel mult 72 ore;
b) cel mult 24 ore;
c) cel mult 12 ore;
d) cel mult 3 ore;
e) cel mult o zi lucrătoare.

TESTE GRILĂ PE DOMENIUL SIGURANȚĂ MINORI:

1. La luarea deciziilor în privința unui copil angajatul din sector va da prioritate:


a) intereselor superioare ale copiilor
b) intereselor autorităților polițienești
c) intereselor părinților
15
d) intereselor organelor de tutelă şi curatelă
e) intereselor superioare ale copiilor și părinților acestora

2. Prevenirea secundară se realizează în privința:


a) copiilor care nu au comis infracțiuni
b) copiilor care nu au comis contravenții
c) copiilor care au comis infracțiuni/contravenții sau a celor aflați în situații de risc
d) copiilor care anterior au fost sancționați pentru comiterea de contravenții sau de
infracțiuni
e) copiii în situație de risc

3. Prevenirea terțiară se aplică:


a) până la momentul comiterii contravențiilor/infracțiunilor de către copii
b) la momentul săvârșirii contravențiilor/infracțiunilor de către copii
c) copiilor care nu au intrat în contact cu sistemul de justiție
d) copiilor care au intrat în contact cu sistemul de justiţie
e) copiii care au intrat în conflict cu legea

4. Măsurile primare de prevenire a delincvenței se aplică:


a) la momentul sesizării despre comiterea de contravenții/infracţiuni
b) la momentul săvârşirii contravenţiilor/infracţiunilor de către copii
c) copiilor care nu au intrat în contact cu sistemul de justiţie
d) copiilor care au intrat contact cu sistemul de justiţie    
e) copiilor care au manifestă comportament delincvent   

5. Participarea la programe educaționale de prevenire a delincvenței juvenile şi de sensibilizare


a opiniei publice reprezintă:
a) o măsură de prevenire terţiară a delicvenţei juvenile
b) o măsură de prevenire primară a delicvenţei juvenile
c) o măsură de prevenire  secundară a delicvenţei juvenile
d) o măsură de prevenire terţiară şi secundară a delicvenţei juvenile
e) o măsură de prevenire generală a delincvenței juvenile

6. În cazul în care angajatul din sector constată neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de


educare și de instruire de către părinţi:
a) va constata contravenția privind neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și
de instruire a copilului potrivit legislației contravenționale și va sesiza organul ierarhic
superior
b) va constata contravenția privind neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și
de instruire a copilului potrivit legislației contravenționale și va sesiza ofițerul de
urmărire penală
c) va constata contravenția privind neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de
educare și de instruire a copilului potrivit legislației contravenționale și va expedia
conform competenței către instanța de judecată
d) va constata contravenția privind neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și
de instruire a copilului potrivit legislației contravenționale și va expedia conform
competenței către asistentul social comunitar
e) va constata contravenția privind neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și
de instruire a copilului potrivit legislației contravenționale și va expedia conform
competenței către instituția de învățământ din care face parte copilul

16
7. Supravegherea modului de executare a măsurilor de constrângere cu caracter educativ
aplicate copiilor constituie:
a) o măsură primară de prevenire a delincvenței juvenile
b) o măsură de prevenire secundară a delicvenței juvenile
c) o măsură de prevenire terțiară a delicvenței juvenile
d) o măsură primaro-secundară de prevenire a delincvenței juvenile
e) o măsură de prevenire generală a delincvenței juvenile

8. Reintegrarea (resocializarea) socială a copilului care a comis o infracțiune constituie un


obiectiv ce caracterizează:
a) prevenirea primară
b) prevenirea secundară
c) prevenirea terţiară
d) prevenirea specială
e) prevenirea generală

9. Nivelele de prevenire a delincvenței juvenile sunt:


a) prevenirea generală şi prevenirea specială
b) prevenirea individuală şi prevenirea terţiară
c) prevenirea primară, prevenirea secundară şi prevenirea terţiară
d) prevenirea specială şi prevenirea terțiară
e) prevenirea primară și generală

10. Cauzele şi condițiile delincvenței juvenile se stabilesc în scopul:


a) informării organelor ierarhic superioare despre starea criminalităţii
b) elaborării măsurilor de prevenire a delicvenței juvenile şi informării organelor
competente
c) tragerii la răspunderea penală sau contravenţională a persoanelor minore
d) ridicării indicatorilor de performanţă
e) tragerii la răspundere a persoanelor minore și a părinților/reprezentanților legali al
acestora

11. Informarea organelor competente despre cauzele şi condiţiile delicvenţei juvenile se face
prin:
a) fișa de identificare și documentare a cazului cu implicarea copilului aflat în situație de
risc
b) fişa de monitorizare a lucrului de prevenire cu minorii delincvenţi sau părinţii
needucogeni
c) registrul de evidenţă a minorilor cu comportament delincvent/deviant și părinților
needucogeni
d) fișa de sesizare a autorităților competente privind necesitatea înlăturării cauzelor
care pot genera situații delincvențiale

12. Cauzele şi condiţiile delicvenţei juvenile se stabilesc:


a) la indicația organului ierarhic superior
b) la indicația persoanei ierarhic superioare șefului
c) la solicitările scrise ale instituțiilor cointeresate
d) în fiacre caz de comitere a unei contravenţii/infracţiuni de către o persoană minoră.
e) în fiecare caz de aflare a minorului într-o situație de risc

13. Constatarea primară a cauzelor şi condiţiilor de comitere a contravenţiilor/infracţiunilor de


către persoane minore se face prin:
17
a) fişa de monitorizare a lucrului de prevenire cu minorii delincvenţi sau părinţii
needucogeni
b) procesul-verbal de constatare a contravenției
c) nota informativă privind starea delicvenței juvenile pentru primele 9 luni ale anului
d) nota informativă privind starea delicvenței juvenile pentru anul calendaristic
e) fișa de sesizare conform prevederilor mecanismului intersectorial

14. Prin cauză a delicvenței juvenile se înțelege:


a) fenomenul care precedă şi generează săvârşirea contravenţiilor/infracţiunilor de
către persoanele minore
b) împrejurări şi circumstanțe care condiționează sau favorizează comiterea contravențiilor
şi infracțiunilor (de exemplu, consumul de alcool şi droguri)
c) măsură aplicabilă în scopul diminuării rezonabile a delicvenței juvenile
d) măsură aplicabilă în scopul diminuării totale a delicvenței juvenile
e) măsuri de constrângere aplicate minorilor în conflict cu legea

15. Prin condițiile delicvenței juvenile se înțeleg:


a) fenomenele care preced şi generează săvârşirea contravenţiilor/infracţiunilor de către
persoanele minore
b) împrejurări şi circumstanțe care condiţionează sau favorizează comiterea
contravenţiilor şi infracţiunilor (de exemplu, consumul de alcool şi droguri)
c) măsură aplicabilă în scopul diminuării rezonabile a delicvenței juvenile
d) măsură aplicabilă în scopul diminuării totale a delicvenței juvenile
e) măsuri de constrângerea aplicabile

16. Nivelul scăzut de instruire şcolară şi violenţa în şcoli constituie


a) o cauză politică a delincvenței juvenile
b) o cauză socială a delincvenței juvenile
c) o cauză economică a delincvenței juvenile
d) o cauză juridică a delincvenței juvenile
e) o cauză prejudiciabilă a delincvenței juvenile

17. Înregistrarea primară a cauzelor şi condiţiilor de comitere a contravenţiilor se efectuează


a. la dorinţa ofiţerului de sector
b) la indicația persoanei ierarhic superioare
c) în fiecare caz de comitere a unei infracţiuni sau contravenţii
d) la iniţiativa asistentului social
e) la inițiativa primarului

18. Un ofițer de  poliție are dreptul să rețină un copil:


a) doar în cazuri când au fost săvârșite infracțiuni grave cu aplicarea violenței
b) doar în cazuri când a fost prins în flagrant delict
c) doar în cazul când victima arată direct la el ca la făptuitor
d) doar în cazul când este lipsit de îngrijirea părintească
e) doar în cazul consumului produselor interzise

19. La reținerea unui minor părinții se informează:


a) în cel mai scurt timp
b) în termen rezonabil
c) imediat
d) până la 3 ore
18
e) nu mai mult de 8 ore

20. Dacă părintele nu se prezintă la citare acesta poate fi înlăturat din proces în cazul când:
a) dacă este un alt reprezentant legal
b) dacă autoritatea publică locală acceptă să participe în calitate de reprezentant legal
c) dacă acțiunile părintelui aduc prejudicii intereselor minorului
d) dacă este prezent un profesor
e) dacă este prezent un avocat

21. Scopul referatului presentențial întocmit în comunitatea în care activează ofițerul de poliție:
a) pentru a stabili particularitățile caracterului copilului
b) pentru a stabili o sancțiune adecvată
c) pentru a asigura o urmărire penală eficientă
d) pentru a asigura protecția drepturilor copilului
e) pentru a stabili indicatorii psihocomportamentali a infractorului

22. Este sau nu necesar acordul victimei la raportarea cazului de bănuială rezonabilă de aplicare
a violenţei asupra copiilor:

a) nu este obligatoriu acordul în cazul victimei minore


b) este obligatorie şi este necesar de a se efectua doar cu acordul victimei
c) este obligatorie şi este necesar de a se efectua cu acordul victimei în cazuri grave și
excepțional de grave
d) este obligatorie cu acordul avocatului
e) este obligatorie cu acordul asistentului social

23. Ce este interviul de protecție:

a) prima discuție cu copilul, realizată de către specialistul prezent la locul aflării


copilului în procesul evaluării inițiale, în scopul stabilirii gradului de securitate a
copilului şi informării acestuia despre drepturile sale, serviciile de asistență și
măsurile de protecţie
b) audierea victimei/victimelor violenței în familie realizată de către angajatul Poliției la fața
locului în procesul constatării și evaluării riscurilor
c) audierea copiilor în condiții speciale
d) procedura de documentare a audierii minorului
e) este blancheta specială prevăzută de lege prin care se efectuiază audierea specială a
minorului

24. Care este termenul de expediere a Fișei de sesizare a cazului suspect de violenţă, neglijare,
exploatare şi trafic al copilului:

a) cel mult 24 de ore


b) cel mult 72 de ore
c) cel mult 3 ore
d) cel mult 3 zile
e) până la 30 zile

25. Conform cărui articol din Legea nr.140/2012, sunt identificați copiii aflați în situație de risc
sunt:

a) art. 8
19
b) art. 17
c) art. 33
d) art. 18
e) art.28

26. Care autoritate este responsabilă de plasamentul de urgență a copilului aflat în situație de
risc:

a) autoritatea tutelară teritorială


b) salariatul Poliției
c) echipa multidisciplinară
d) procurorul
e) asistentul social

27. Care sunt atribuțiile Poliției în cadrul mecanismului intersectorial de cooperare:

a) identifică şi/sau se autosesizează despre cazurile suspecte de violenţă, neglijare,


exploatare şi trafic al copilului, în baza sesizărilor parvenite din partea
părinţilor/persoanei în grija căreia se află copilul, specialiştilor care lucrează cu copiii și
alte surse de informare
b) se autosesizează despre cazurile suspecte de violenţă în familie, în baza sesizărilor
parvenite din partea părinţilor/persoanei în grija căreia se află copilul, specialiştilor care lucrează
cu copiii și alte surse de încrede
c) înregistrează cazurile suspecte de violenţă, neglijare, exploatare şi trafic al copilului, în
baza sesizărilor parvenite din partea părinţilor/persoanei în grija căreia se află copilul,
specialiștilor care lucrează cu copiii și alte surse de încredere
d) la necesitate se autosesizează despre cazurile suspecte de violență, neglijare, exploatare şi
trafic al copilului, în baza sesizărilor parvenite din partea cetățenilor Republicii Moldova în grija
căreia se află copilul, specialiștilor care lucrează cu copiii și alte surse de informare
e) identifică şi/sau se autosesizează despre cazurile suspecte cu implicarea minorilor

28. Care sunt sancțiunile pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia specială a
copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi:

a) disciplinară, civilă, contravențională sau penală


b) contravenţională sau penală
c) disciplinară, contravenţională sau penală
d) contravențională și penală
e) civilă

29. Care subdiviziune teritorială a Poliției este responsabilă de căutarea minorului pierdut, lipsit
de supraveghere, fugit de la domiciliu sau din centrele de plasament

a) în raza căreia copilul s-a aflat pentru ultima dată


b) de la locul de domiciliere a copilului
c) care a fost sesizată
d) de la locul vizei de reședință a copilului
e) în caza căreia copilul s-a născut

30. Care lege stabileşte procedurile de identificare, evaluare, asistența, referire, monitorizare şi
evidenţă a copiilor aflați în situație de risc şi a copiilor separați de părinți, precum şi
autorităţile şi structurile responsabile de aplicarea procedurilor respective:
20
a) Legea nr. 140/2013
b) Legea nr. 713/2001
c) Legea nr. 320/2012
d) Legea nr. 229/2019
e) Legea nr. 270/2014

31. Cine participă în calitate de reprezentant legal al copilului victimă sau martor al infracțiunii
ori contravenției, precum și al copilului care are calitate de contravenient, bănuit, învinuit,
inculpat, în cazul în care nu sunt prezenți părinții sau tutorele/curatorul copilului:

a) autoritatea tutelară teritorială


b) psihologul instituției teritoriale a Poliției
c) pedagog sau psiholog
d) asistentul social
e) echipa multidisciplinară

32. De la ce vârsta survine răspunderea contravențională a minorilor:


a) între 16 și 18 ani
b) între 14-18 ani
c) minorii nu sunt pasibili de răspundere contravențională
d) între 17-18 ani
e) între 14-16 ani

33. În care cazuri agentul constatator, procurorul, instanța de judecată, expediază materialele
cauzei contravenționale în adresa autorității publice locale pentru problemele minorilor:
a) în cazul minorului care a săvârșit o faptă contravențională ce se încadrează în
dispoziția normei din partea specială a cărții I – i a codului contravențional
b) în fiecare caz de săvârșire a faptei contravenționale
c) în fiecare caz se expediază, dar se examinează de fiecare autoritate în limitele
competenței
d) în cazul minorului care a săvârșit o faptă contravențională ce se încadrează în dispoziția
normei din partea specială a cărții II – i a codului contravențional
e) în cazul minorului în situație de risc ce a săvârșit o contravenție

34. Când instanța de judecată poate aplica față de minor măsuri de constrângere cu caracter
educativ conform art.104 din Codul penal:
a) la demersul agentului constatator
b) la demersul procurorului
c) la demersul reprezentatului legal
d) la demersul primarului
e) la demersul asistentului social

35. De către cine poate fi inițiată procedura de încheiere a acordului de colaborare în cazul
procesului contravențional cu implicarea minorilor:
a) de către agentul constatator, procurorul, reprezentantul său legal
b) de către agentul constatator, instanța de judecată, reprezentantul său legal
c) de către agentul constatator sau autoritatea tutelară locală
d) de către autoritatea tutelară locală
e) de către procuror și autoritatea tutelară locală

36. Termenul de prescripție a răspunderii contravenționale în cazul minorilor este:


21
a) se reduce la jumătate
b) de un an
c) de 18 luni
d) de o lună
e) până la împlinirea majoratului

37. În cazul în care a fost pornit procesul contravențional în privința minorului, ce date
suplimentar se mai consemnează în procesul-verbal cu privire la contravenție:
a) numele, prenumele, domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți legali
b) numele, prenumele, domiciliul victimei
c) numele, prenumele, domiciliul martorilor
d) numele, prenumele avocatului
e) numele, prenumele, domiciliul administrației publice locale

38. Se aplică arestul contravențional în cazul minorilor sau nu:


a) nu se aplică
b) se aplică
c) se aplică doar de către instanța de judecată
d) se aplica dor în cazuri grave
e) se aplică în privința reprezentanților legali al acestora

39. Care este sancțiunea contravențională complimentară, ce poate fi aplicată minorilor:


a) privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate
b) munca neremunerată în folosul comunității
c) arestul contravențional
d) constrângere cu caracter educativ
e) responsabilizarea reprezentanților legali

40. În cazul minorilor, munca neremunerată în folosul comunității nu poate fi aplicată în


privința căror persoane:
a) care nu au atins vârsta de 16 ani
b) care nu au atins vârsta de 18 ani
c) care nu au atins vârsta de 14 ani
d) care nu au atins vârsta de 14-15 ani
e) care nu au atins vârsta de 14-17 ani

22

S-ar putea să vă placă și