Mioriţa  

                       Că-i iarbă de noi

poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
                        Şi umbră de voi.
                        Pe-un picior de plai,
                        Stăpâne, stăpâne,
                        Pe-o gură de rai,
                        Îţi cheamă ş-un câne,
                        Iată vin în cale,
                        Cel mai bărbătesc
                        Se cobor la vale
                        Şi cel mai frăţesc,
                        Trei turme de miei,
                        Că l-apus de soare
                        Cu trei ciobănei.
                        Vreau să mi te-omoare
                        Unu-i moldovan,
                        Baciul ungurean
                        Unu-i ungurean
                        Şi cu cel vrâncean!
                        Şi unu-i vrâncean.
                        – Oiţă bârsană,
                        Iar cel ungurean
                        De eşti năzdrăvană
                        Şi cu cel vrâncean,
                        Şi de-a fi să mor
                        Mări, se vorbiră,
                        În câmp de mohor,
                        Ei se sfătuiră
                        Să spui lui vrâncean
                        Pe l-apus de soare
                        Şi lui ungurean
                        Ca să mi-l omoare
                        Ca să mă îngroape
                        Pe cel moldovan,
                        Aice, pe-aproape,
                        Că-i mai ortoman
                        În strunga de oi,
                        Ş-are oi mai multe,
                        Să fiu tot cu voi;
                        Mândre şi cornute
                        În dosul stânii,
                        Şi cai învăţaţi
                        Să-mi aud cânii.
                        Şi câni mai bărbaţi.
                        Aste să le spui,
                        Dar cea mioriţă,
                        Iar la cap să-mi pui
                        Cu lână plăviţă,
                        Fluieraş de fag,
                        De trei zile-ncoace
                        Mult zice cu drag;
                        Gura nu-i mai tace,
                        Fluieraş de os,
                        Iarba nu-i mai place.
                        Mult zice duios;
                        – Mioriţă laie,
                        Fluieraş de soc,
                        Laie, bucălaie,
                        Mult zice cu foc!
                        De trei zile-ncoace
                        Vântul, când a bate,
                        Gura nu-ţi mai tace!
                        Prin ele-a răzbate
                        Ori iarba nu-ţi place,
                        Ş-oile s-or strânge,
                        Ori eşti bolnăvioară,
                        Pe mine m-or plânge
                        Drăguţă mioară?
                        Cu lacrimi de sânge!
                        – Drăguţule bace,
                        Iar tu de omor
                        Dă-ţi oile-ncoace,
                        Să nu le spui lor.
                        La negru zăvoi,
                        Să le spui curat                         Că m-am însurat
                        Că m-am însurat                         C-o fată de crai,
                        C-o mândră crăiasă,                         Pe-o gură de rai,
                        A lumii mireasă;                         Iar la cea măicuţă
                        Că la nunta mea                         Să nu spui, drăguţă,
                        A căzut o stea;                         Că la nunta mea
                        Soarele şi luna                         A căzut o stea,
                        Mi-au ţinut cununa.                         C-am avut nuntaşi
                        Brazi şi păltinaşi                         Brazi şi păltinaşi,
                        I-am avut nuntaşi,                         Preoţi, munţii mari,
                        Preoţi, munţii mari,                         Păsări, lăutari,
                        Păsări, lăutari,                         Păsărele mii,
                        Păsărele mii,                         Şi stele făclii!
                        Şi stele făclii!
                        Iar dacă-i zări,
                        Dacă-i întâlni
                        Măicuţă bătrână,
                        Cu brâul de lână,
                        Din ochi lăcrimând,
                        Pe câmp alergând,
                        De toţi întrebând
                        Şi la toţi zicând
                        „Cine-a cunoscut
                        Cine mi-a văzut
                        Mândru ciobănel,
                        Tras printr-un inel?
                        Feţişoara lui,
                        Spuma laptelui;
                        Mustăcioara lui,
                        Spicul grâului;
                        Perişorul lui,
                        Peana corbului;
                        Ochişorii lui,
                        Mura câmpului?“
                        Tu, mioara mea,
                        Să te-nduri de ea
                        Şi-i spune curat