CARACTERIZAREA PERSONAJULUI UNEI OPERE LITERARE

1. Definiție:

Personajul literar este persoana care participă la acțiunea unei opere epice sau
dramatice.

Textele nonliterare au persoane.

Textele literare au personaje.

2. Modalități de caracterizare a unui personaj:

a) Caracterizare directă: - de narator

- de alte personaje
- autocaracterizarea

b) Caracterizare indirectă: - prin gesturi, fapte, atitudini

- mediul în care se află sau din care provine
- gânduri
- limbaj
- nume
- relații cu alte personaje
-
3. Planul redactării unei compuneri pentru caracterizarea unui personaj

I. Introducere: - includerea personajului în textul dat

II. Cuprins:
Precizarea mijloacelor de caracterizare utilizate de autor (directe, indirecte).
Numirea trăsăturilor personajului, ilustrate cu scene semnificative din textul dat.
Precizarea relațiilor dintre personajul menționat și celelalte personaje din text.
Evidențierea mijloacelor artistice folosite în caracterizare (figuri de stil).

III. Încheiere: - Formulare opiniei personale cu privire la personajul menționat

(dacă se cere)

Regulă: pentru toate punctele din compunere se scriu citate din textul dat!!
 Compunere model
Text: ,,Popa Tanda”, de Ioan Slavici

Personajul Popa Tanda, din nuvela omonimă (cu același nume), este un personaj
principal, deoarece participă activ la toate momentele acțiunii. Acest personaj reprezintă
concepția scriitorului Ioan Slavici conform căreia literatura poate să fie o sursă de educație
deoarece impune, prezintă un model demn de urmat.
Popa Tanda este caracterizat direct, de către narator: ,,harnic și grijitor”, ,,minunat
om...greu la vorbă”, ,,aspru la judecată”, de alte personaje, sătenii (personaj colectiv) îl
poreclesc ,,Tanda”, îl numesc ,,om al dracului”, iar un om din sat spune despre el că
este ,,omul lui Dumnezeu”.
De asemenea, Popa Tanda este caracterizat indirect prin faptele lui (exemplul pe care
îl dă sătenilor muncind la casa lui și pe terenul lui :,,sămănăm păpușoi pe lângă gard”), prin
atitudinea lui manifestată prin insistența de a-i determina pe săteni să aibă grijă de satul lor
(,,Vrun an de zile a dus-o părintele cu sfatul.”).
O altă caracterizare indirectă este prin numele de ,,Tanda”. Acest nume desemnează o
persoană care umblă fără rost, numele fiind dat de către săteni, preotului.
Portretul moral al preotului este realizat prin mai multe procedee indirecte. Faptele și
felul său de a vorbi sunt dovada unui model de virtute (calități deosebite): calculat, deoarece
vorbește ,,drept și cumpănit” și un om pregătit ,,a învățat multă carte”.
Portretul fizic al acestui personaj este creionat la finalul textului, astfel Popa Tanda
este prezentat ,,a rămas precum a fost: verde, vesel și harnic. Dacă părul cărunt și barba
căruntă nu ar vesti vremea lui...”
Trăsăturile sale de caracter sunt completate de atitudinea pe care o adoptă față de
sărăceneni. Astfel, dă dovadă de ambiție și perseverență în încercările de a-i schimba, ține
slujbe interesante, îi vizitează, le dă sfaturi, însă fără niciun rezultat. În ciuda obstacolelor,
preotul găsește metoda potrivită: exemplul personal.
În concluzie, părintele Trandafir reprezintă prototipul omului perseverent, care știe să
se impună în fața celorlalți, oferindu-le un model de comportament demn de urmat.