1

Monedă și credit-grile

1. Ca etalon al valorii, moneda face posibilǎ:

a) Compararea preţurilor mǎrfurilor şi serviciilor celor mai diferite;
b) Stabilirea raporturilor de echivalenţǎ între mǎrfuri şi servicii;
c) Reglarea imediatǎ a obligaţiilor pecuniare între parteneri;
2. Ca instrument de platǎ, moneda nu reprezintǎ:
a) Mijloc de reglare imediatǎ a obligaţiilor pecuniare dintre parteneri;
b) Rezervǎ de valoar “lichidǎ”;
c) Etalon al valorii;
3. Banii au apǎrut:
a) Aproximativ în acelaşi timp cu scrisul;
b) În epoca fierului;
c) În epoca pietrei;
4. Datoritǎ caracterului lor general şi anonim, banii:
a) Au dat posibilitatea schimbului lesnicios;
b) Au defavorizat inegalitatea de avere;
c) Au defavorizat starea de îndatorare;
d) Au impulsionat producţia;
5. Moneda fiduciarǎ şi banii de cont au luat naştere:
a) Odatǎ cu apariţia unor reţele de bǎnci comerciale;
b) Datoritǎ predominǎrii economiei naturale;
c) În Lidia;
6. Legǎtura dintre monedǎ şi credit poate fi urmǎritǎ:
a) În vânzarea mǎrfurilor cu plata amânatǎ;
b) În acordarea de împrumuturi prin cont curent;
c) Pe linia creditului public, ceea ce conferǎ banilor un pronunţat caracter financiar;
7. Moneda reprezintǎ un activ financiar specific, care:
a) Exprimǎ lichiditate perfectǎ;
b) Nu asigurǎ un venit, un randament;
c) Exprimǎ o lichiditate atenuatǎ;
8. Construirea depozitelor la termen pe seama disponibilitǎţilor monetare:
a) Asigurǎ anumite venituri deponenţilor sub formǎ de dobândǎ;
b) Atenueazǎ lichiditatea activelor financiare;
9. Dezetatizarea vizeazǎ:
a) Transferul de prerogative în favoarea unei comunitǎţi internaţionale;
b) Tranziţia de la economia condusǎ administrativ, pe bazǎ de plan central, unde moneda
este controlatǎ de stat, pânǎ la extrem, la economia de piaţǎ;
10. Dezetatizarea monedei implicǎ renunţarea de cǎtre stat de a dicta:
a) Preţurile;
b) Proporţiile în economie;
c) Destinaţia investiţiilor;
d) Volumul creditelor;
11. Mecanismele fundamentale contemporane de reglare a vieţii economice:
a) Mecanismul reglǎrii economice prin plan central;
b) Dereglementarea;
c) Mecanismul reglǎrii prin piaţǎ;
12. Formele “etatizǎrii” monedei în economia socialistǎ sunt
a) Înlocuirea mecanismului de stabilire a preţului în procesul confruntǎrii cererii cu
oferta;
b) Eliminarea creditului comercial;
c) Subordonarea activitǎţii sectorului bancar faţǎ de plan;
d) Introducerea convertibilitǎţii;
13. Formele dezetatizǎrii monedei în economia de piaţǎ sunt:
a) Stabilirea relaţiilor de concurenţǎ între întreprinderi;
b) Deturnarea creditului bancar de la cerinţa susţinerii activitǎţii caracterizate prin
eficienţǎ;
c) Funcţionarea bursei de valori;
d) Suprimarea convertibilitǎţii;
14. Neconvertibilitatea monedei a avut ca rezultat:
a) Înlesnirea protecţionismului;
b) Favorizarea circulaţiei bunurilor şi persoanelor;
c) A îngreunat accesul la realizǎrile tehnico-ştiinţifice ale comunitǎţii
internaţionale;
15. In procesul tranziţiei la economia de piaţǎ, acţiunea statului asupra activitǎţii
întreprinzǎtorilor devine, în mod necesar:
a) Indirectǎ, prin impozite, taxe vamale, prime la export, etc;
b) Directǎ, prin prevederile înscrise în planul obligatoriu realizat la nivel central;
16. Prin structurarea aparatului bancar, în condiţiile dezetatizǎrii monedei, presupune;
a) Lichidarea monopolului statului asupra bǎncilor;
b) Reaşezarea raporturilor între banca de emisiune şi celelalte bǎnci;
c) Acordarea nemijlocitǎde credit de cǎtre banca de emisiune;
d) Deturnarea creditului bancar de la cerinţa susţinerii activitǎţii caracterizate prin
eficienţǎ;
17. Principalele ipostaze ale relaţiilor bǎneşti şi de credit sunt:
a) Legitǎţile ce le guverneazǎ;
b) Reglementǎri juridice, uzanţele, practica monetarǎ şi de credit din diverse ţǎri ca
şi pe plan internaţional;
c) Rolul monedei, al bǎncilor, creditului în viaţa ecomonicǎ şi socialǎ;
18. Disciplina “Monedǎ şi credit” studiazǎ:
a) Natura banilor ce mijlocesc schimbul;
b) Condiţiile şi limitele emisiunii monedei;
c) Mecanismele de reglare a masei monetare în circulaţie;
d) Ansamblul relaţiilor de schimb şi repartiţie;
19. Dezetatizarea monedei implicǎ renunţarea de cǎtre stat de a dicta:
a) Destinaţia investiţiilor;
b) Volumul creditelor;
c) Nivelul dobânzii;
d) Cursul de schimb;
20. Datoritǎ caracterului lor general şi anonim, banii:
a) Au defavorizat starea de îndatorare;
b) Au impulsionat producţia;
c) Au favorizat primele forme ale creditului;
d) Au schimbat relaţiile din operaţiunile de schimb;
21. Sistemele monetare din Antichitate şi Evul Mediu s-au caracterizat în principal prin
urmǎtoarele trǎsǎturi:
a) Fǎrâmiţare;
b) Centralizarea baterii monedei
c) Deteriorare;
d) Lipsa de unitate a circulaţiei monetare la nivelul unei ţǎri;
22. Deteriorarea monedei s-a datorat:
a) reducerii conţinutului de metal de cǎtre conducǎtorii statului;
b) tehnicii de confecţionare a monedelor, care, pânǎ în sec. XVII, a fost cae a cleştelui şi
ciocanului;
c) uzǎrii şi falsificǎrii;
d) creşterii cursului dolarului;
23. In bimetalism, în ceea ce priveşte modalitatea de fixare a raportului valoric dintre cele
douǎ metale, aur şi argint, distingem urmǎtoarele variante:
a) a monedei paralele;
b) a monedei etalon;
c) a monedei billon;
d) a monedei duble;
24. In varianta monedei duble, raportul de valoare între cele douǎ metale monetare era:
a) Fixat de stat;
b) Liber;
c) Stabilit prin lege;
d) Stabilit pe piaţǎ;
25. In condiţiile în care, prin lege se stabilea raportul Au- Ag la 1: 15,5, iar piaţa, ca urmare a
ieftinirii argintului, determinǎ un raport de 1: 16,5 :
a) Funcţiile monetare urmau a fi îndeplinite de aur;
b) Aurul era supraevaluat juridic;
c) Aurul era moneda bunǎ;
d) Argintul era subevaluat juridic;
26. Dintre ţǎrile care au adoptat bimetalismul în moneda paralelǎ distingem:
a) Germania;
b) SUA;
c) România;
d) Franţa;
27. In 1865, ţǎrile care au înfiinţat Uniunea Latinǎ au susţinut:
a) Monometalismul aur;
b) Bimetalismul;
c) Monometalismul argint;
28. Elementele sistemului monetar clasic sunt:
a) Metalul monetar;
b) Unitatea monetarǎ;
c) Baterea şi circulaţia monedei;
d) Emisiunea şi circulaţia bancnotelor;
e) Emisiunea şi circulaţia banilor de hârtie;
f) Convertibilitatea;
29. In 1971, dupǎ aproape trei decenii de aplicare a etalonului monetar aur-devize instituit la
Bretton Woods:
a) S-a sistat convertibilitatea în aur a dolarului american;
b) S-arealizat trecerea de la cursurile fixe la cele flotante;
c) S-a adoptat al doilea amendament al statutului FMI, prin care ţǎrile membre
renunţau la a-şi defini monedele printr-o cantitete de metal preţios
30. Denumirea unitǎţii monetare decurgea din:
a) Metalul folosit pentru barerea monedei;
b) Cantitetea de metal preţios aferentǎ etalonului
c) Împrumutarea denumirii monedei dintr-o altǎ ţarǎ;
d) Cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi achiziţionatǎ cu ea;
31. Adaptarea spontanǎ a cantitǎţii de bani în circulaţie la necesitǎţile economiei era
asiguratǎ prin:
a) Monetizarea liberǎ;
b) Libera tezaurizare;
c) Pierderile de metal preţios prin uzurǎ în timpul circulaţiei;
32. Monedele de billon se caracterizau prin acea cǎ:
a) Fǎceau obiectul baterii libere;
b) Reprezentau o necesitate din raţiuni tehnice;
c) Erau monede fǎrǎ valoare deplinǎ;
33. Limitele utilizǎrii cambiilor ca bani pânǎ la scadenţǎ sunt:
a) Lipsa de siguranţǎ a creditorului în debitor, în solvabilitatea şi buna sa
credinţǎ;
b) Inadaptarea lor la cerinţele efectuǎrii unor plǎţi în sume variabile;
c) Satisfacerea nevoilor de bani a statului;
d) Imposibilitatea plǎţii salariilor, impozitelor şi a cumpǎrǎrii mǎrfurilor din
comerţul cu amǎnuntul;
34. Bancnotele sunt cambii ale bǎncilor de emisiune şi au urmǎtoarele atribute în
condiţiile emisiunii pe linie de credit:
a) Circulǎ în întreaga ţarǎ;
b) Sunt poliţe la vedere asupra oricǎrei bǎnci;
c) Sunt convertibile în metalul monetar, în funcţie de definiţia oficialǎ în aur a
etalonului;
d) Sunt numite bani reprezentativi, monedǎ fiduciarǎ;
35. Emisiunea şi circulaţia banilor de hârtie este legatǎ de:
a) Uzura monedelor din metal preţios;
b) Emisiunea de bani pentru necesitǎţile statului;
c) Necesitatea reintroducerii etalonului aur-monedǎ;
36. Banii de hârtie se caracterizeazǎ prin faptul cǎ:
a) Au un curs forţat;
b) Au valoare proprie;
c) Sunt neconvertibili;
d) Sunt convertibili în metal preţios;
37. În condiţiile contemporane, emisiunea excesivǎ a banilor se face:
a) Pentru acoperirea deficitelor bugetare;
b) Pe linia convertibilitǎţii bancnotelor în metal preţios;
c) Pe linie bancarǎ, atunci când în acoperirea creditelor nu se ţine seama în
suficientǎ mǎsurǎ, de volumul depunerilor şi ritmul creşterii producţiei;
38. În condiţiile în care, prin lege se stabilea raportul Au-Ag la 1: 15,5, iar piaţa, ca
urmare a ieftinirii argintului determina un raport de 1: 16,5 :
a) Devenea convenabilǎ cumpǎrarea în schimbul aurului, a cantitǎţii
corespunzǎtoare de argint;
b) Devenea convenabilǎ cumpǎrarea în schimbul argintului, a cantitǎţii
corespunzǎtoare de aur;
c) Aurul era retras din circulaţie;
d) Aurul era supraevaluat juridic;
39. Monedele de billon se caracterizau prin:
a) erau monede fǎrǎ valoare deplinǎ;
b) cantitatea acestor monede în circulaţie trebuia menţinutǎ la un nivel
ridicat;
c) baterea lor constituia monopol de stat, apǎrat cu stricteţe;
40. Metoda de stabilire a cursului valutar în sistemul “şarpelui monetar”:
a) Era aceeaşi ca şi la cursurile fixe practicate în cadrul FMI;
b) Implica faptul cǎ atunci când moneda naţionalǎ se reprecia, banca centralǎ
vindea valutǎ;
c) Implica faptul cǎ atunci când moneda naţionalǎ se deprecia şi tindea sǎ iasǎ
din tunel prin partea inferioarǎ, banca centralǎ cumpǎra valutǎ de
referinţǎ;
41. Sistemul Monetar Eurpean (SME) se caracterizeazǎ prin aceea cǎ:
a) S-a bazat tot pe practicarea cursurilor fixe în interiorul unor limite;
b) Nu s-a renunţat la valorile paritare aur;
c) Locul aurului era preluat de ECU, devenind punct de referinţǎ în cadrul
sistemului;
42. ECU reprezintǎ :
a) Punct de referinţǎ în cadrul mecanismului “şarpelui monetar”:
b) Punct de referinţǎ în cadrul Sistemului Monetar European;
c) O unitate de cont;
43. Cursul central în cadrul SME reprezintǎ:
a) Un curs faţǎ de ECU, stabilit în raport cu puterea de cumpǎrare a monedei
fiecǎrie ţǎri membre;
b) Un curs faţǎ de DST, stabilit în raport cu puterea de cumpǎrare a monedei
fiecǎrie ţǎri;
c) Un curs stabilit în funcţie de conţinutul aur al fiecǎrei monede;
44. Indicatorii ce mǎsoarǎ convergenţa rezultatelor economice ale statelor membre
ale Comunitǎţii Europene şi nivelurile acestora sunt:
a) Diferenţa ratei anuale a inflaţiei nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 1,5 %;
b) Marja ratei dobânzii nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 2 %;
c) Deficitele bugetare nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 10 % faţǎ de PIB;
d) Datoria publicǎ nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 60 % din PIB;
45. Proiectul monedei unice europene :
a) Suprimarea rolului tuturor bǎncilor centrale naţionale existente;
b) Bǎncile centrale ar urma sǎ fie înlocuite în funcţiile lor esenţiale printr-o
bancǎ centralǎ unicǎ, Banca Centralǎ Europeanǎ;
c) Obligaţia ţǎrilor membre de a folosi dolarul ca monedǎ unicǎ în tranzacţiile
internaţionale;
46. Procesul de dematerializare a monedei presupune:
a) Dematerializarea aurului;
b) Înlocuirea progresivǎ a senmelor monetare în circulaţie, a numerarului,
prin bani de cont;
47. Dematerializarea monedei este interpretatǎ diferit. Economişti precum J.
Roeff, Anghel Ruginǎ, susţin cǎ:
a) Moneda modernǎ nu-i o simplǎ transformare a monedei materiale, ci totala
sa negare;
b) Între monedele vechi şi cele noi existǎ şi elemente comune, cǎ banii nu au
pierdut orice legǎturǎ cu aurul;
c) Banii sunt bani de hârtie puşi în circulaţie prin acordarea de credite statului
de cǎtre institutul de emisiune;
48. Doctrina marxistǎ avea în vedere, drept cǎi de genezǎ a banilor, urmǎtoarele
forme:
a) Banii care au decurs dintr-o selecţie în lumea mǎrfurilor, a unei mǎrfi, în
final a aurului, în rolul de echivalent general;
b) Creditul comercial, vânzarea mǎrfurilor cu plata ulterioarǎ;
c) Banii de hârtie, prin acorderea de credite statului de cǎtre institutul de
emisiune;
49. La banii cu valoare intrinsecǎ:
a) Regularizarea raporturilor valorice între vânzǎtor şi cumpǎrǎtor este
imediatǎ;
b) Marfa trecea de la vânzǎtor la cumpǎrǎtor, şi, în acelaşi timp, banii treceau
de la cumpǎrǎtor la vânzǎtor;
c) Banii erau poliţe asupra bogǎţiei sociale;
50. La banii sub forma bancnotelor:
a) Vânzǎtorul nu primeşte o valoare echivalentǎ cu cea a mǎrfurilor, ci
bancnote convertibile;
b) Regularizarea raporturilor valorice între vânzǎtor şi cumpǎrǎtor este
imediatǎ;
c) Regularizarea raporturilor s-ar produce dacǎ vânzǎtorul ar da titlurile de
creanţǎ la schimb contra aur, potrivit cu suma înscrisǎ şi cu definiţia
etalonului monetar;
51. La banii de hârtie:
a) Vânzǎtorul de mǎrfuri, primind suma de le cumpǎrǎtor, poate folosi banii
de hârtie pentru procurarea altor mǎrfuri;
b) Sub raport valoric se produce o echivalare (regularizare) nmai în final,
dupǎ ce vânzǎtorul de mǎrfuri foloseşte pentru cumpǎrǎri banii obţinuţi şi
numai dacǎ preţurile mǎrfurilor nu au crescut între timp;
c) Regularizarea raporturilor valorice între vânzǎtor şi cumpǎrǎtor este
imediatǎ;
52. ECU reprezintǎ:
a) O unitate de cont folositǎ de FMI;
b) Punctul de referinţǎ în cadrul mecanismului “şarpelui monetar”;
c) Punctul de referinţǎ în cadrul SME;
d) O unitate de cont definitǎ pe baza coşului de valute ale ţǎrilor membre ale
SME;
53. Indicatorii ce mǎsoarǎ convergenţa rezultatelor economice ale statelor membre
ale Comunitǎţii Europene şi nivelurile acestora sunt:
a) Diferenţa ratei anuale a inflaţiei trebuie sǎ depǎşeascǎ 1,5 %;
b) Cursul de schimb al monedelor trebuie sǎ înregistreze variaţii mai mari de
2,25 %;
c) PIB trebuie sǎ creascǎ annual cu cel puţin 3 %;
54. Moneda contemporanǎ dematerializatǎ reprezintǎ:
a) Titluri de creanţǎ asupra statului;
b) Titluri de creanţǎ asupra bogǎţiei sociale;
c) Poliţe asupra bogǎţiei sociale;
d) Bani marfǎ;
e) Poliţe asupra bǎncii centrale;
f) O mixturǎ între bancnote şi banii de hârtie;
55. Ştiind cǎ la 18 noiembrie 1967, 1 lirǎ sterlinǎ = 2,13281g aur şi 1dolar =
0,888671g aur, paritatea valutarǎ lirǎ sterlinǎ/ dolar se determinǎ astfel:
a) 2,13281g/ 0,888671g;
b) 0,888671g/ 2,13281g;
56. Ştiind cǎ la 24 octombrie 1969, 1 DM = 0,242806g aur şi 1$ = 0,888671g aur,
paritatea valutarǎ lirǎsterlinǎ/ marcǎ se determinǎ astfel:
a) 0,888671g/ 0,242806g;
b) 0,242806g/ 0,888671g;
57. Dacǎ lira sterlinǎ coteazǎ indirect, atunci la Londra cotarea are forma:
a) 1$ = 0,68 lire sterline;
b) 1 lirǎ sterlinǎ = 1,46 $;
58. Având în vedere cǎ la Paris cotarea are forma 1 $ = 8,25 FF, avem:
a) O cotare directǎ;
b) O cotare indirectǎ;
59. Având în vedere cǎ la Tokyo cotarea are forma 1 $ = 235 yeni japonezi:
a) Avem cotare directǎ;
b) Avem cotare indirectǎ;
c) 1 yen japonez = (1/ 235) $;
d) dolarul SUA, ca unitate monetarǎ, este exprimat într-o sumǎ variabilǎ în
moneda naţionalǎ a Japoniei;
60. Având în vedere cǎ la Londra cotarea are forma 1 lirǎ sterlinǎ = 1,46 $ :
a) Avem cotare indirectǎ;
b) Etalonul monetar naţional englez este exprimat în valuta strǎinǎ;
c) Ne aflǎm în cazul unei cotǎri indirecte, când valuta strǎinǎ, ca unitate
monetarǎ, este exprimatǎ într-o sumǎ variabilǎ în moneda naţionalǎ;
61. Etalonul aur-monedǎ presupune:
a) Baterea liberǎ a monedelor de aur;
b) Circulaţia liberǎ a aurului pe plan internaţional;
c) Convertibilitatea bancnotelor în lingouri de aur;
62. Paritatea monetarǎ:
a) Se numeşte şi paritate metalicǎ;
b) Este raportul valoric între douǎ monede, funcţie de conţinutul acestora în
metal preţios;
c) Este raportul valoric între douǎ monede, stabilit pe piaţǎ, în funcţie de
cerere şi ofertǎ;
d) Reflectǎ întotdeauna paritatea puterii de cumpǎrare a monedelor;
63. Cunoscând cǎ 1 USD = 0.888671g aur fin şi 1 GBP = 2.48828 g aur fin, raportul
rezultat, 1 GBP = 2,80 USD, se numeşte:
a) Paritate metalicǎ;
b) Paritate valutarǎ;
c) Paritate monetarǎ;
64. Abaterea cursului de la paritate se menţine în aşa-numitele “puncte-aur” în
condiţiile etalonului:
a) Aur-clasic;
b) Aur-monedǎ;
c) Aur-lingouri;
d) Aur-devize;
e) Devize;
65. Limitele abaterii cursului de la paritate în condiţiile “punctelor-aur”, erau
dependente de:
a) Cererea şi oferta de valutǎ pe piaţǎ;
b) Intervenţia pe piaţǎ a bǎncilor centrale;
c) Situaţia balanţei de plǎţi externe a zilei, deficitarǎ sau excedentarǎ;
d) Costul relativ al remiterii aurului în strǎinǎtate ( transport, ambalare etc.);
66. “Punctele-aur” reprezintǎ:
a) cursul superior şi inferior al devizelor, de la care este avantajos, sub raport
comercial, a exporta sau a importa aur;
b) o formǎ de limitare “ naturalǎ” a abaterii cursului de la paritate;
c) o altǎ denumire pentru cursurile fixe instituite de FMI, limitate prin
intervenţia statalǎ;
67. Limitele abaterii cursului de la paritate în condiţiile “punctelor-aur” erau de:
a) +/- 1 %;
b) +/- 2,25 %;
c) +/- 15 %;
68. Dacǎ balanţa de plǎţi a zilei pentru o ţarǎ este deficitarǎ, atunci:
a) Cererea pentru devize este mai micǎ decât oferta;
b) Cererea pentru devize este mai mare decât oferta;
c) Cursul devizelor creşte peste paritate;
d) Cursul devizelor scade sub paritate;
69. Punctul superior al aurului este:
a) Punctul de import al aurului;
b) Punctul de export al aurului;
c) Cursul crescut al devizelor la nivelul la care este mai convenabilǎ remiterea
aurului în strǎinǎtate;
d) Cursul de scǎdere al devizelor la care exportatorii preschimbǎ valuta în
aur;
70. În cazul cursurilor flotante, instituite din 1973:
a) Limita de abatere de la paritate este de +/- 2,25 %;
b) Limita de abatere de la paritate este de +/-15 %;
c) Nu existǎ o limitǎ de abatere a cursurilor faţǎ de paritate;
d) Bǎncile centrale nu sunt obligate sǎ intervinǎ pe piaţa valutarǎ;
71. În condiţiile cursurilor fixe introduse prin acordurile de la Bretton Woods,
cunoscând, pebaza definiţiilor aur, cǎ 1 GBP = 2,89 USD, în cazul în care cussul
atingea nivelul superior de 1 GBP = 2,96 USD ( 2,89+ 2,25 %* 2,89):
a) Banca Angliei era obligatǎ sǎ intervinǎ pe piaţǎ prin vânzarea de dolari;
b) Banca Angliei era obligatǎ sǎ intervinǎ pe piaţǎ prin cumpǎrarea de dolari;
c) Intervenţia Bǎncii Angliei era obligatorie;
d) Alǎturi de Banca Abgliei, era obligatǎ sǎ intervinǎ pe piaţǎ banca centralǎ
americanǎ;
e) Piaţa, prin mecanismul “punctelor-aur”, limita abaterile cursurilor de la
paritate;
72. În cazul cotǎrii directe:
a) Primul termen al egalitǎţii este moneda strǎinǎ;
b) Primul termen al ecuaţiei îl reprezintǎ unitatea monetarǎ naţionalǎ;
c) Corespondentul în valuta strǎinǎ pentru etalonul monetar local nu este
exprimat nemijlocit;
d) Sistemul de cotare nu exercitǎ nici o influenţǎ asupra raporturilor valorice
dintre monede;
73. În cazul cotǎrii indirecte:
a) Primul termen al egalitǎţii este moneda strǎinǎ;
b) Primul termen al ecuaţiei îl reprezintǎ unitatea monetarǎ naţionalǎ;
c) Corespondentul în valuta strǎinǎ pentru etalonul monetar local este
exprimat nemijlocit;
74. Cotarea indirectǎ se numeşte şi:
a) Nesigurǎ;
b) Sigurǎ;
c) Incertǎ;
d) Certǎ;
75. Cotarea directǎ se numeşte şi:
e) Nesigurǎ;
f) Sigurǎ;
g) Incertǎ;
h) Certǎ;
76. Etalonul aur-devize, instituţionalizat în 1944 la Bretton Woods, presupune:
a) Reintroducerea convertibilitǎţii bancnotelor în aur pe plan naţional;
b) instituirea cursurilor fixe cu abateri minime de la paritate de +/- 1%;
c) constituirea de rezerve monetare la nivelul Institutului Monetar European;
77. Eşafodajul monetar de forma unei “piramide rǎsturnate” este specific
etalonului:
a) aur-clasic;
b) aur-monedǎ;
c) aur-lingouri;
d) aur-devize;
78. Raporturile de preschimbare dintre monede sunt influenţate de urmǎtorii
factori:
a) economici, politici, psihologici;
b) mǎrimea etalonului naţional şi a monedei strǎine;
c) evoluţia puterii de cumpǎrare a monedelor implicate;
d) situaţia balanţelor de plǎţi zilnice a ţǎrilor ale cǎror monede intrǎ în cotare;
79. Care din urmǎtoarele afirmaţii sunt adevǎrate în cazul DST:
a) reprezintǎ o valutǎ de creaţie colectivǎ;
b) valoarea sa se stabileşte în baza unui coş valutar, format din 5 valute;
c) valoarea sa s-a stabilit în baza unui coş valutar, format din 16 valute;
d) valoarea sa s-a stabilit în baza unui coş valutar, format din 12 valute;
80. Un lingou aur standard este definit prin:
a) 400 uncii aur;
b) 12,444 Kg aur;
c) 31,1035 g aur;
81. Iniţial, DST-ul, ca o valutǎ de creaţie colectivǎ, era definit printr-un conţinut
aur egal cu cel al unui :
a) ECU;
b) EURO;
c) USD;
82. Arbitrajul valutar presupune:
a) Intervenţia bǎncilor de emisiune în cadrul sistemului cursurilor fixe specific
etalonului aur-devize;
b) Stabilirea paritǎţii valutare;
c) Speculaţii, ca urmare a evoluţiei diferite a cursurilor de schimb pe pieţele
valutare;
83. Stabilirea ponderii monedelorîn coşul valutar DST se face în funcţie de :
a) Puterea de cumpǎrare a monedelor ţǎrilor membre

10
b) Paritatea valutarǎ a monedelor ţǎrilor membre;
c) Volumul exporturilor de bunuri şi servicii ale ţǎrilor membre;
d) Nivelul PIB al ţǎrilor participante;

84. Biletul la ordin este emis de:

a)Debitor;
b) Creditor;
c) Beneficiar;
d) Trǎgǎtor;
e) Tras;
85. În relaţiile de credit generate de biletul la ordin, apar:
a) 2 persoane;
b) 3 persoane;
c) 4 persoane;
86. În cazul biletului la ordin, dobânda:
a) Nu se percepe în general;
b) Poate fi inclusǎ în suma totalǎ de platǎ, împreunǎ cu valoarea mǎrfurilor;
c) Poate fi cuprinsǎ într-un bilet la ordin emis separat;
87. Care din urmǎtoarele elemente nu este obligatoriu în cazul unui bilet la ordin:
a) Denumirea de bilet la ordin, înscrisǎ în text;
b) Obligaţia de platǎ necondiţionatǎ;
c) Semnǎtura trǎgǎtorului sau a împuternicirii autentice, în cazuri speciale;
d) Locul şi data emiterii;
88. Un înscris cambial poate fi:
a) La purtǎtor;
b) Nominativ;
c) La ordin;
89. Trata este emisǎ de:
a) Tras;
b) Trǎgǎtor;
c) Beneficiar;
d) Debitor;
e) Creditor;
90. Trata se adreseazǎ:
a) Trasului;
b) Trǎgǎtorului;
c) Beneficiarului;
d) Debitorului;
e) Creditorului;
91. Biletul la ordin se adreseazǎ:
a) Trasului;
b) Trǎgǎtorului;
c) Beneficiarului;
d) Debitorului;
e) Creditorului;
92. Domicilierea unei trate se referǎ la:
a) Domiciliul/ sediul trǎgǎtorului;
b) Locul unde a fost emisǎ trata;
c) Locul unde se efectueazǎ plata;
93. Cambia este:
a) Un mijloc de stingere a unei obligaţii de platǎ;
b) Un angajament de platǎ scris, abstract, necondiţionat;
c) Un titlu de creanţǎ ce dǎ dreptul la o sumǎ de bani;
94. Acceptul comercial aparţine:
a) Debitorului;
b) Creditorului;
c) Bǎncii;
d) Beneficiarului;
e) Trasului;
f) Trǎgǎtorului;
95. Acceptul comercial apare:
a) Numai în cazul biletului la ordin;
b) Numai în cazul tratei;
c) Atât în cazul tratei cât şi al biletului la ordin;
d) Nici în cazul tratei, nici în cazul biletului la ordin;
96. În cazul acceptului bancar:
a) Banca acceptǎ sǎ plǎteascǎ la scadenţǎ un efect de comerţ;
b) Banca acceptǎ sǎ garanteze plata la scadenţǎ un efect de comerţ;
c) Banca acceptǎ sǎ sconteze înainte de scadenţǎ un efect de comerţ;
d) Banca acceptǎ sǎ gireze un efect de comerţ;
97. Girul reprezintǎ:
a) Cedarea unui titlu de creanţǎ unei alte persoane;
b) Garantarea plǎţii la scadenţǎ, solidar cu debitorul;
c) Depunerea semnǎturii pe dosul cambiei;
d) O formǎ de circulaţie a înscrisurile cambiale;
98. Girul reprezintǎ:
a) O andosare;
b) O ameliorare a calitǎţii titlului de credit, dându-i garanţii suplimentare;
c) O platǎ în sensul stingerii obligaţiei;
99. Formula girului se înscrie:
a) Pe faţa cambiei;
b) Pe verso-ul cambiei;
c) Pe faţa biletului la ordin;
d) Pe verso-ul biletului la ordin;
e) Pe un înscris separat, anexǎ la efectul de comerţ;
100. Girul poate sǎ aparǎ:
a) Numai în cazul biletului la ordin;
b) Numai în cazul tratei;
c) Atât în cazul tratei cât şi al biletului la ordin;
d) Nici în cazul tratei, nici în cazul biletului la ordin;
101. Girul este plin, când:
a) Numele noului tras este înscris expres pe efectul de comerţ;
b) Numele noului beneficiar al creanţei este înscris expres pe efectul de comerţ;
c) Numele bǎncii care garanteazǎ este înscris lângǎ numele trasului;
102. Cambiile financiare apar în legǎturǎ cu:
a) Operaţiunile de finanţare a investiţiilor agenţilor economici;
b) Obţinerea de împrumuturi de la bǎnci;
c) Împrumuturile realizate de stat la banca de emisiune;
d) Scontarea unor cambii comerciale;
103. Bancnotele sunt:
a) O formǎ generalizatǎ a cambiilor;
b) Cambii ale bǎncii de emisiune;
c) Poliţe asupra bancherilor plǎtibile în orice moment posesorilor lor;
d) Creanţe generalizate asupra economiei;
104. Cecul este emis de:
a) Tras;
b) Trǎgǎtor;
c) Beneficiar;
105. În cazul cecului apar ca protagonişti:
a) 2 pǎrţi;
b) 3 pǎrţi;
c) 4 pǎrţi;
106. Cecul este întotdeauna plǎtibil:
a) la vedere;
b) la un numǎr de zile de la prezentare;
c) la un numǎr de zile de la data emiterii;
107. În cazul cecului, iniţiativa plǎţii aparţine:
a) bǎncii;
b) creditorului;
c) debitorului;
108. În cazul cecului, trasul:
a) este obligaoriu o bancǎ;
b) poate fi orice agent economic;
c) este obligatoriu agent economic nebancar;
109. Scontul este:
a) una dintre operaţiunile pasive ale bǎncilor comerciale;
b) una dintre operaţiunile active ale bǎncilor comerciale;
c) o formǎ particularǎ a dobânzii;
110. În condiţii normale, taxa oficoalǎ a scontului este:
a) mai micǎ decât taxa scontului privat;
b) mai mare decât taxa scontului privat;
c) egalǎ cu taxa scontului privat;
111. Creditul de scont este acordat de :
a) tras;
b) trǎgǎtor;
c) beneficiar;
d) bancǎ;
112. Creditul de scont este primit de:
a) tras;
b) trǎgǎtor;
c) creditor;
d) bancǎ;
113. Scontul reprezintǎ:
a) valoarea tratei în momentul prezentǎrii la scontare;
b) valoarea tratei la scadenţǎ;
c) operaţiune de transformare a creditului comercial în credit bancar;
114. Reducerea ratei oficiale a scontului:
a) este realizatǎ de cǎtre banca centralǎ;
b) este realizatǎ de cǎtre bǎncile comerciale;
c) este realizatǎ când economia stagneazǎ
d) este realizatǎ când economia este “supraîncǎlzitǎ”;
e) este realizatǎ pentru a spori suma creditelor acordate;
f) este realizatǎ pentru a reduce suma creditelor acordate;
115. Majorarea ratei oficiale a scontului:
a) determinǎ atragerea de capitaluri stǎine;
b) determinǎ revenirea în ţarǎ a capitalurilor proprii;
c) reduce fluxul încasǎrilor valutare;
d) acţioneazǎ ca un factor de susţinere a cursului monedei naţionale;
e) acţioneazǎ ca un factor de redresare a balanţei de plǎţi;
f) agraveazǎ deficitul balanţei de plǎţi externe;
116. Concepţiile privind elementul fundamental în definirea creditului sunt:
a) creditul ca încredere;
b) creditul comercial;
c) creditul ca formǎ a relaţiilor de schimb;
d) creditul ca formǎ a relaţiilor de redistribuire;
e) creditul obligatar;
117. Trǎsǎturile principale ale creditului sunt:
a) separarea proprietǎţii asupra capitalului de împrumut de folosirea lui;
b) participarea a cel puţin 3 intermediari;
c) plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de împrumut;
d) rambursarea creditelor la scadenţǎ;
118. Separarea proprietǎţii asupra capitalului de împrumut de folosirea lui, ca
trǎsǎturǎ a creditului, presupune:
a) capitalul de împrumut este folosit de agentul economic excedentar;
b) capitalul de împrumut este folosit de cel care îl primeşte cu titlu de împrumut;
c) bǎncile apar ca intermediari specifici, se interpun între cei care dispun de resurse
de finanţat şi cei care au nevoie de ele;
119. Plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de împrumut, ca trǎsǎturǎ a
creditului, presupune:
a) dobânda reprezintǎ “chiria” pe care o plǎteşte debitorul pentru dreptul ce i se
acordǎ de a utiliza capitalul de împrumut;
b) dobânda calculatǎ numai pentru soldurile creditoare ale conturilor bancare
curnte deschise clienţilor;
c) pentru utilizarea credtelor, dobânda se coreleazǎ cu rata profituluiobţinutǎ de
întreprinzǎtori;
120. Nivelul dobânzii exercitǎ influenţ asupravolumului creditelor şi, prin urmare, şi
asupra eoluţiei indicatorilor economici:
a) da;
b) nu;
c) irelevant;
121. O dobândǎ scǎzutǎ, practicatǎ în unele perioade, inferioarǎ ratei inflaţiei:
a) constituie un stimulent pentru întreprinderi în a angaja credite sporite;
b) favorizeazǎ cererea de credite;
122. În cazul în care bǎncile sunt lipsite de o adevǎratǎ autonomie şi accept o creditare
impusǎ de stat, în perspectiva realǎ a returnǎrii creditului:
a) economia este reglatǎ conform regulilor pieţei
b) atât întreprinderile cât şi bǎncile sunt subordonate planului imperativ;
c) delimitarea între finanţarea bugetarǎ şi creditarea bancarǎ se estompeazǎ;
d) creditul devine, adesea, prin nerambursarea sa normalǎ, o formǎ de finanţare a
piederilor, substitundu-se subvenţiilor statului

14
123. Dificultatea aprecierii durateipentru care se legitimeazǎ creditele decurge din
acţiunea concomitentǎ a:
a) particularitǎţii sectorului de activitate;
b) nivelului eficienţei în activitatea agenţilor economici;
c) din angajarea de cheltuieli în succesiunea tuturor momentelor circuitului
economic, nu numai la debutul sǎu;
124. Cea mai economicǎ, mai realǎ şi mai adecvatǎ formǎ de garantare a creditelor
este:
a) garantarea financiarǎ, bazatǎ pe situaţia financiarǎ de ansamblu a debitorului;
b) garantarea prin gajarea unor active fixe şi circulante
c) implicarea garanţiei unei terţe persoane;
125. Finanţarea directǎ se caracterizeazǎ prin:
a) nu este mediatǎ de bǎnci;
b) reprezintǎ o finanţare dezintermediatǎ;
c) agenţii excedentari pun la dispoziţia agenţilor deficitari fondurile lor pe piaţa
monetarǎ deschisǎ şi pe piaţa de capital la o dobândǎ ce se formeazǎ ad-hoc, în funcţie
de cererea şi oferta de disponibilitǎţi;
d) participarea bǎncilor ca intermediari este obligatorie;
126. Dintre criteriile de structurare a creditului, amintim:
a) natura economicǎ şi participanţi;
b) destinaţia creditului;
c) natura garanţiilor ce servesc ca acoperire;
d) termenul la care trebuie rambursat;
127. Creditul comercial este:
a) un credit sub formǎ bǎneascǎ acordat de bancheri întreprinderilor;
b) un credit ce constǎ în vânzarea cu plaa în rate a unor bunuri de consum personal
de valori mari şi folosinţǎ îndelungatǎ;
c) creditul pe care şi-l acordǎ întreprinzǎtorii la vânzarea mǎrfurilor sub forma
amânǎrii plǎţii;
128. Dintre cauzele care duc la îngrǎdirea creditului comercial, amintim:
a) el este limitat prin proporţiile capitalului de rezervǎ al producǎtorului;
b) accelereazǎ circuitul capitalului real;
c) proporţiile creditului comercial depind de regularitatea încasǎrii contravalorii
mǎrfurilor vândute pe credit anterior;
d) restricţionarea lui prin însǎşi destinaţia sa;
129. Componentele ce acţioneazǎ ca aspecte ce motiveazǎ amânarea termenelor de
platǎ în ceea ce privşte creditul comercial sunt:
a) componenta tradiţionalǎ;
b) componenta comercialǎ;
c) componenta bancarǎ;
d) componenta financiarǎ;
130. Prin transferul prin scont la bǎnci a titlurilor creditului comercial (înscrisurile
cambiale), creditul comercial se transform în:
a) credit bancar;
b) credit ipotecar;
c) credit obligatar;
131. Creditul bancar este:
a) un credit sub formǎ bǎneascǎ acordat de bancheri întreprinzǎtorilor;
b) creditul pe care şi-l acordǎ întreprinzǎtorii la vânzarea mǎrfurilor sub forma
amânǎrii plǎţii;
c) un credit garantat cu proprietatea imobiliarǎ şi care are ca principal obiectiv
susţinerea dezvoltǎrii acestei proprietǎţi;
132. Creditul bancar se caracterizeazǎ prin:
a) unul din participanţi este agent nefinanciar, producǎtor, celǎlalt participant fiind
banca, adicǎ un agent financiar;
b) bancherul apare doar în ipostaza de deţinǎtor al sumei împrumutate;
c) este mult mai flexibil, se poate mişca ad-libitum, în orice direcţie;
133. Dintre modalitǎţile tehnice de creditare a activitǎţii curente a agenţilor
nefinanciari, amintim:
a) avansurile în cont curent;
b) linia de credit simplǎ;
c) linia de credit confirmatǎ;
d) linia de credit revolving;
e) creditele cu destinaţie specialǎ;
f) creditarea conturilor în marjǎ;
134. Avansurile în cont curent se caracterizeazǎ prin:
a) sunt credite pentru acoperirea unor goluri de casǎ;
b) se mai numesc credite de trezorerie sau credite non-afectate;
c) sunt garantate în mod expres;
d) sunt garantate prin starea de bonitate a debitorului;
e) au o operativitate slabǎ;
135. Linia de credit simplǎ se caracterizeazǎ prin:
a) este limita maximǎ a creditului ce se acceptǎ a se acorda într-un cadru general
prestabilit;
b) beneficieazǎ de o consemnare într-un document scris, convenit de bancǎ;
c) pune în evidenţǎ un mecanism de creditare cu autoîncǎrcare pe mǎsurǎ ce
creditele anterioare au fost rambursate;
136. Creditul obligatar reprezintǎ:
a) creditul contractat de stat prin lansarea titlurilor de împrumut;
b) creditul garantat cu proprietatea imobiliarǎ şi care are ca principal obiectiv
susţinerea dezvoltǎrii acestei proprietǎţi;
c) creditul sub formǎ bǎneascǎ acordat de bancheri întreprinzǎtorilor;
137. Cauzele principale ale creşterii fǎrǎ precedent a datoriei publice sunt:
a) deficitele bugetare;
b) nivelul ridicat al cheltuielilor neproductive;
c) practicarea unro dobânzi atractive suportate prin anuitǎţi ale datoriei publice;
138. Condiţiile primordiale pentru lansarea unui împrumut obligatar de stat sunt:
a) existenţa unei puternice pieţe financiare;
b) posibilitatea rambursǎrii din veniturile realizate pe seama exploatǎrii
obiectivelor publice;
c) existenţa instituţiilor adecvate pentru emisiunea obligaţiunilor;
139. Împrumuturile obligatare se caracterizeazǎ prin:
a) modalitǎţi de lansare;
b) tipuri de obligaţiuni;
c) modalitǎţi de rambursare şi facilitǎţi acordate subscriptorilor;
d) modalitǎţi de girare;
140. Un împrumut public poate fi lansat prin:
a) emisiune de obligaţiuni distribuite direct de cǎtre organismul districtual sau
municipal;
b) emisiunea de obligaţiuni prin intermaediul unui consorţiu sau sindicat bancar
c) andosare;
141. Tipurile de obligaţiuni cu care opereazǎ creditul obligatar sunt:
a) obligaţiuni cu venit fix;
b) obligaţiuni indexabile;
c) obligaţiuni cu ratǎ variabilǎ;
d) obligaţiuni cu drept de vot;
142. In general, o obligaţiune se caracterizeazã prin:
a) Valoare nominalã;
b) Curs;
c) Preţ de emisiune;
d) Elemente de identificare şi securitate;
e) Duratã de maturitate;
f) Cupon;
143. Dacã valoarea de rambursare la maturitate a obligaţiunilor depãşeşte valoarea
lor nominalã, intervine:
a) Prima de emisiune;
b) Prima de rambursare;
c) Prima de la contractele pe opţiuni;
144. Dintre facilitãţile acordate de puterea publicã deţinãtorilor de obligaţiuni statale,
amintim:
a) Scutirea de impozit pe venitul aferent cupoanelor primite anual;
b) Garantarea de cãtre stat prin aceste obligaţiuni a creditelor cu caracter privat
angajate la bãnci de cãtre deţinãtori;
c) Primirea de credite cu dobândã subvenţionatã de stat;
145. Rambursarea ĩmprumutului public poate avea loc prin:
a) Anuitãţi constante;
b) Amortismente constante;
c) Tragere la sorţi;
d) La sfârşitul perioadei;
e) Imediat dupã emitere;
146. Rambursarea ĩmprumuturilor publice obligatare se face din:
a) fonduri speciale de amortisment ale datoriei publice;
b) fondul asigurãrilor sociale de stat;
c) sursele bugetare curente;
d) excedentele bugetare;
147. Emisiunea de obligaţiuni este adesea o formã preferatã de mobilizare a
capitalurilor societãţilor comerciale, deoarece:
a) Nu conferã subscriptorilor drept de vot;
b) Deţinerea şi negocierea lor nu modificã structura ĩn consiliul de administraţie;
c) Dobânzile la obligaţiuni sunt mai mic, mai puţin grevante decât plãţile de
dividende;
148. Prin creditul ipotecar se mobilizeazã capitaluri disponibile pe:
a) Termen lung;
b) Termen mediu;
c) Termen scurt;
149. Creditul real se caracterizeazã prin:
a) Este acordat pe temeiul unor garanţii materiale certe;
b) Are la bazã ĩncrederea de care se bucurã debitorul, reputaţia lui de a-şi ĩndeplini
prompt obligaţia;
c) Are la bazã calitãţile morale ale solicitantului;

17
150. Supracreditarea se caracterizeazã prin:
a) Se produce sub influenţa unor solicitãri insistente de ĩmprumuturi din partea
agenţilor economici cu o situaţie economico-financiarã precarã;
b) Este o expresie a insuficienţei aprovizionãrii cu bani a economiei
c) Conduce la onorarea unei cereri monetare neacoperite prin marfuri si servicii
d) Conduce la proliferarea platilor restante
151. Intre eficienţa ĩn activitatea economicã şi necesarul de fonduri, ĩn cazul ĩn care
celelalte condiţii sunt invariabile, existã un raport:
a) Invers proporţional
b) Direct proporţional
152. Prin funcţiile pe care le ĩndeplineşte , creditul genereazã o serie de efecte
favorabile , cum ar fi:
a) Sporirea puterii productive a ĩntreprinderilor prin redistribuirea capitalurilor
b) Concentrarea capitalurilor
c) Deteriorarea puterii de cumpãrarea banilor prin supracreditare
d) Adaptarea elasticã a masei de bani ĩn circulaţie la necesarul economiei
e) Favorizarea unor operaţii economice ce atenteazã la lichiditatea bancarã
153. Riscurile creditului pot fi generate de:
a) Abuzul de credit
b) Insolvabilitatea debitorilor şi deţinerea de cãtre bancã a unor informaţii inexacte
privind debitorii
c) Adaptarea elsticã a masei de bani ĩn circulaţie la necesarul economiei
d) Lipsa de promptitudine a debitorilor la rambursarea creditelor
e) Crizele economice şi convulsiile politice
f) Sporirea puterii productive a ĩntreprinderilor prin redistribuirea capitalorulor;
154. Pentru prevenirea riscurilor pe linia creditãrii, bãncile trebuie:
a) Sã deţinã informaţii pertinente asupra situaţiei patrimoniale şi financiare a
debitorilor;
b) Sã aibã o bunã evaluare a evoluţiei viitoare a clienţilor;
c) Sã acorde credite peste necesitãţile reale ale economiei;
d) Sã contituie garanţii acoperitoare reale, rezerve şi provizioane;
155. Titlurile de credit ce presupun drepturi complexe patrimoniale şi nepatrimoniale
sunt:
a) Acţiunile;
b) Cecul;
c) Obligaţiunile emise de societãţile comerciale;
d) Warantul;
156. Titlurile de credit la ordin:
a) Se transmit prin gir;
b) Prin cesiune;
c) Prin simpla predare a titlului;
157. Cambia se numeşte bilet la ordin:
a) Dacã obligaţia de platã este luatã de debitor, atunci când el emite titlul de credit;
b) Când cel care emite cambia e un creditor şi prin cambie se adreseazã unei terţe
persoane(debitorului, dându-i ordin sã plãteascã)
158. Tratele emise ce nu au la bazã operaţiuni comerciale, fãrã acoperire se numesc:
a) Watante;
b) Trate de complezenţã;
c) Cambii de bronz;
159. Spre deosebire de cambie, cecul:
) Este ĩntotdeauna plãtibil numai la vedere;
b) Nu poate fi tras decât asupra unei bãnci;
c) Este achitat cu ocazia scontãrii;
160. Dobânda bonificatã reprezintã:
a) Remunerarea disponibilitãţilor bãneşti ale titularilor de conturi constituite ca
depozite la bancã;
b) Dobânda pe care o ĩncaseazã bãncile de la clienţii lor ĩn calitate de debitori;
c) Dobânda de la operaţiunile de rescontare;
161. Factorii de care este dependentã dobânda perceputã sunt:
a) Erodarea monetarã;
b) Nivelul cheltuielilor cu operaţiunile bancare;
c) Gradul de risc;
d) Profitul bancar;
e) Rezerva minimã obligatorie;
162. In gândirea marxistã, dobânda apare ca:
a) Formã de redistribuire a plusvalorii;
b) O formã particularã de participare a bancherilor la ĩnsuşirea fãrã platã a
plusprodusului;
c) O recompensã pentru renunţarea la lichiditate pentru o anumitã perioadã de
timp;
d) Un instrument de influenţare a volumului investiţiilor;
163. In doctrina keynesistã, tara dobânzii este consideratã:
a) Formã de redistribuire a plusvalorii;
b) Un instrument de influenţare a volumului investiţiilor;
c) Un instrument de combatere a recesiunii şi a şomajului;
d) Ineficace pe termen mediu şi lung;
164. Terapia anti-inflaţie prin majorarea dobânzii are o bunã eficienţã cu aplicare la :
a) Populaţie;
b) Ĩntreprinderile private;
c) Ĩntreprinderile de stat;
165. Scontul este o operaţiune acitvã de creditare, de transformare:
a) A creditului comercial ĩn credit bancar;
b) A creditului bancar ĩn credit comercial;
c) A creditului bancar ĩn credit de consum;
166. Bãncile comerciale acceptã la scont titlurile de credit:
a) Semnate de debitori care prezintã ĩncredere prin situaţia lor financiarã;
b) Semnate de debitori care prezintã ĩncredere prin probitatea de care au dat
dovadã ĩn a onora obligaţiile asumate;
c) Prevãzute cu cel mult douã semnãturi şi cu scadenţe apropiate;
167. Diferenţa dintre suma ĩncasatã de la banca centralã prin rescont şi suma plãtitã
ĩntreprinzãtorului ĩn cardul operaţiunii de scontare:
a) Va servi la acoperirea cheltuielilor bãncii comerciale;
b) Constituie o formã de profit;
c) Este ĩnsuşitã de ĩntreprinzãtor;
168. Taxa scontului privat reprezintã:
a) Dobânda pt perioada cuprinsã ĩntre momentul scontãrii şi scadenţã;
b) Dobânda pt perioada cuprinsã ĩntre momentul emiterii şi scadenţã;
c) Dobânda pt perioada cuprinsã ĩntre momentul emiterii şi scontare;
169. Scontul se calculeazã dupã relaţia:
a) S = ( V*T*P) / 360 (12)*100;
b) S = (V*T)*100 /360 *P;
c) S = ( V*T*P)*100 / 360 (12);
d) S= numere de dobânzi/ divizorul fix;
170. Numerele de dobânzi se calculeazã dupã formula:
a) (V*T)/ P;
b) V*T;
c) (360*100)/P;
171. Divizorul fix se calculeazã dupã formula:
a) (360*100)/ P;
b) V*T;
c) 360*100*P;
172. Avantajele operaţiilor de factoring sunt:
a) Furnizorul nu se mai ocupã el ĩnsuşi de scontarea titlurilor de credit primite de la
clienţi;
b) Furnizorul primeşte primeşte suma cu anticipaţie de la casa de factoring;
c) Furnizorul este protejat faţã de riscul privind insolvabilitatea clienţilor;
d) Serviciul vânzãri ţine ĩn cont un singur cont „casa de factoring”
173. Plata cu anticipaţie a titlurilor de creanţã, casele de factoring percep:
a) Un dividend;
b) O dobândã;
c) Un comision;
174. Totalitatea bonurilor de tezaur emise reprezintã:
a) Datoria flotantã;
b) Datoria consolidatã;
c) Datoria nerambursatã la scadenţã;
175. Trapeziştii greci şi argentarii romani se pcupau cu:
a) Ĩnlesneau schimbul de monede;
b) Primeau depuneri de valori spre pãstrare;
c) Acordau credite;
d) Emiteau bancnote;
176. Intermadiarii financiari cu funcţie principalã de creare de monedã sunt:
a) Organisme financiare din cadrul sistemului bancar;
b) Organisme financiare specializate;
c) Societãţile de asigurãri;
177. Dintre dezavantajele finanţãrii indirecte, prin intermediari financiari, amintim:
a) Scumpirea resurselor;
b) Ameliorarea calitativã a resurselor de finanţare;
c) Multiplicã intermediarii;
d) Poate ĩntãrzia finanţarea;
e) Sporeşte ...... resurselor de finanţare;
178. Intr-o economie de piaţã, bãncile de emisiune ĩndeplinesc urmãtoarele funcţii:
a) Emisiunea de monedã ......circulaţiei;
b) Creditarea bãncilor comerciale şi a altor bãnci;
c) Cotarea la bursã a ĩntreprinderilor;
d) Influenţarea cursului de schimb al monedei naţionale;
e) Realizeazã execuţia de casã a bugetului de stat;
179. Banca de emisiune apare ĩn raporturile sale cu celelalte bãnci ĩn calitate de
autoritate, de for monetar şi adoptã mãsuri obligatorii de genul:
a) Nivelul minim al rezervelor pe care celelalte bãnci trebuie sã le deţinã la banca
centralã;
b) Nivelul minim al rezervelor legale ale ĩntreprinderilor;
c) Coeficienţi de lichiditate;
d) Coeficienţi de dispersie a riscului;
180. Constituirea de active reprezentând titluri de stat permite bãncii de emisiune sã
intervinã pe piaţa deschisã (open-market), influenţând:
a) Ĩn special, asupra datoriei publice;
b) Ĩn general, asupra politicii de credit şi monetare;
c) Ĩn special, asupra constituirii fondului de protocol al ĩntreprinderii;
181. O politicã monetarã riguroasã ar ĩnsemna noi rate ridicate de dobânzi interne
care ar avea ca efect:
a) Sporirea poverii datoriei publice prin creşterea cheltuielilor pt dobânzi;
b) Scãderea poverii datoriei publice prin creşterea cheltuielilor pt dobânzi;
c) Veniturile din dobânzi ar creşte, ceea ce ar stimula consumul şi inflaţia;
d) Veniturile din dobânzi ar scãdea, ceea ce ar stimula consumul şi inflaţia;
e) Rigoarea monetarã ar putea avea efecte perverse asupra economiei;
182. Banca de emisiune, ca centru valutar al ţãrii, dobândeşte atribuţii pe linia
aplicãrii politicii statului:
a) Sub forma unor restricţii valutare;
b) Sub forma aplicãrii unor stimulente la export;
183. Restricţiile valutare, aplicate de banca de emisiune ca centru valutar al ţãrii, pot
fi:
a) Controlul importurilor;
b) Primele la export;
c) Controlul plãţilor ĩn devize;
d) Preluarea unor plãţi din ĩncasãrile valutaredin subvenţionarea exprtului;
184. Banca de emisiune influenţeazã cererea şi oferta de valutã ĩn funcţie de
conjunctura şi exigenţele politice valutare, prin:
a) Intervenţii directe pe piaţã;
b) Acţiuni indirecte;
185. Capitalul propriu constituit la dispoziţia bãncii de emisiune are ca principalã
trãsãturã:
a) Ĩnregistreazã o dimensiune mai redusã decât la bãncile comerciale;
b) Ĩnregistreazã o dimensiune mai ridicatã decât la bãncile comerciale;
186. In cazul creditelor pe gaj de efecte comerciale:
a) Titlurile de credit rãmân ĩn proprietatea bãncilor comerciale;
b) Titlurile de credit nu rãmân ĩn proprietatea bãncilor comerciale;
c) Titlurile de credit servesc bãncilor de emisiune dobânda....... rambursãrii
ĩmprumuturilor;
d) Ca sumã, acest credit se cuantificã aplicându-se, un procent asupra volumului
portofoliului de cambii;
e) Ca sumã, mãrimea acestui credit este ĩntotdeauna egalã cu valoarea portofoliului
de cambii;
187. Prin intermediul opetaţiunilor de vânzare-cumpãrare de aur şi devize, banca de
emisiune:
a) Ĩşi consolideazã rezerva valutarã;
b) Influenţeazã cursul monedei naţionale faţã de valutele de referinţã;
c) Ĩndeplineşte obiectivele politicii monetar valutare practicate ĩn ţara respectivã;
188. Prin capitalizare, de regulã, resursele proprii constituite sub forma fondului de
rezervã al bãncilor comerciale ating o mãrime egalã cu:
a) Cea acapitalului social;
b) Dublul celei a capitalului social;
c) Cae a provizioanelor;
189. Provizioanele bancare pot fi:
a) Reglementate;
b) De risc;
c) De rezervã;
d) La vedere;
190. Prin rescontare, banca de depozit ĩnregistreazã un profit chiar ĩn aceeaşi zi ĩn
care a efectuat scontarea, ca diferenţã ĩntre:
a) Taxa scontului privat şi taxa oficialã a scontului practicatã de banca de emisiune;
b) taxa oficialã a scontului şi taxa scontului privat;
c) taxa oficialã a scontului şi dobânda la conturile ATS;
191. Acele operaţiuni de ĩmprumut ale bãncilor comerciale, garantate cu efecte
publice, obţinute de la banca de emisiune, se numesc:
a) Operaţiuni de lombardare;
b) Operaţiuni de reescont;
c) Operaţiuni de recreditare;
192. Creditul pe termen mediu mobilizabil se caracterizeazã prin:
a) Este de aceeasi factura cu creditul de exploatare
b) Faciliteaza refinantarea la termene scurte,dar care acopera necesitatile de
mijloace banesti pe o durata mai mare
c) Prin acest credit se acopera necesitatile de export,de constituire a unor stocuri
sezoniere in agricultura si industria de prelucrare a materiilor prime agricole
d) Se obtine prin lombardare
193. In cadrul operatiunilor de comision
a) Banca actioneaza in numele si in contul clientului sau
b) Operatiunile sunt efectuate in numele bancii,dar in contul clientului
c) Banca actioneaza in numele si in contul sau
194. Remiterile sunt
a) Operatiuni de transfer a unor documente ,titluri ,sume de bani,la solicitarea
clientilor bancii
b) Operatiuni de plata conditionata efectuata de banca in baza documentelor de
incarcare si expediere a marfurilor
c) Servicii de incasare de catre o banca a diverselor creante sub forma de
cambii,facturi si alte hartii de valoare apartinand clientilor sai
195. Operatiuni de mandat sunt
a) Operatiuni de administrare a hartiilor de valoare
b) Operatiuni de administrare a unor patrimonii
c) Remiterile
d) Acreditivele
196. Prioritare pentru activitatea oricarei banci sunt urmatoarela motivatii
a) Profitabilitatea
b) Supracreditarea
c) Asigurarea lichiditatii
d) Executarea silita a garantiilor
197. Diversificarea portofoliului reprezinta o alta cale de optimizare a
performantelor bancare,prioritare.........doua scopuri principale
a) Minimizarea riscului lipsei de lichiditate
b) Mentinerea si cresterea profitului existent
c) Supracreditarea
98. Tot mai multe tari occidentale adopta masuri speciale de sustinere a starii de
lichiditate bancara,cum ar fi
a) Finantarea bancilor de catre stat
b) Supracreditarea
c) Introducerea sistemelor de asigurare a depozitelor bancare
d) Stabilirea obligatiilor pentru banci de a respecta anumiti coeficienti de
lichiditate
199. In situatia cand o banca nu poate sa-si asigure in mod curent lichiditate,urmare a
faptului ca relatiile sale cu clientii nu genereaza o crestere a resurelor
a) Va trebui sa apeleze la recreditare,adresandu-se bancilor de emisiune
b) Angajeaza credite pe piata interbancara
c) Apeleaza la supracreditare
200. Activitatea principala a unei banci consta in
a) Realizarea operatiunilor de decontare
b) Efectuarea operatiilor pe piata financiara
c) „comertul” cu bani
d) vanzarea titlurilor de valori mobiliare
201. Figurativ ,banca este
a) „cheia de bolta” a activitatii economice
b) „sangele economiei”
c) „templul” banilor
d) „piatra de hotar” in delimitarea relatiilor de schimb
202. Pentru cel care doreste sa contracteze un imprumut,banca este
a) Autoritatea absoluta
b) Un partener de afaceri
c) Un mediu favorabil oricarei afaceri
d) Exponentul puterii publice care te poate ajuta cu credite in orice situatie
203. Sustinerea de catre unii autori a faptului ca bancile (operatiunile bancare) au
aparut inca cu mii de ani inainte de Hristos are in vedere faptul ca
a) Bancile asigurau punerea in circulatie a bancnotelor
b) Bancile acordau credit comercial
c) Bancile asigurau pastrarea unor obiecte de valoare
d) Bancile asigurau baterea monedelor
204. Pe linie monetara, despre aparitia bancii se poate vorbi o data cu
a) Punerea in circulatie a banilor cu valoare intrinseca
b) Crearea monedei fidunciare
c) Preschimbarea monedelor de catre zarafi
d) Acordarea creditelor de catre camatari
205. Care dintre bancile mentionate in variantele de raspuns au aparut in sec. XII-
XVI
a) Banca de Barcelona
b) Banca de Venetia
c) Banca de Hamburg
d) Banca de Stockolm
e) Banca de Milano
f) Banca de Amsterdam
206. Adevarata „piatra de hotar” pentru aparitia bancilor moderne este marcata de
infiintarea
a) Bancii de Amsterdam
b) Bancii de Hamburg
c) Bancii Angliei
d) Bancii de Stockolm
e) Sistemul Federal de Rezerve
207. In conditiile actuale ,pentru studierea structurii activitatii bancilor este necesar
,cu deosebire,sa se aiba in vedere trei procese de profunda semnificatie.Marcati-le in
variantele de raspuns
a) Pozitia bancilor ca intermediari financiari cu caracter specific
b) Transferarea activitatii pietelor financiare spre activitatea bancara
c) Accentuarea procesului de concurenta in economiile occidentale pe fondul
integrarii economice si monetare
d) Restructurarea de ansamblu a activitatii bancare in tarile care inregistreaza
tranzitia de la economia centralizata la cea de piata
e) Raspunsurile a),b),si d)
208. Aportul bancilor si a altor intermediari financiari in infiintarea agentilor
economici ,in pofida tendintei de dezintermediere ,se mentine destul de ridicat
,reprezentand
a) 50%-60% din total
b) 60%-70% din total
c) 70%-80% din total
d) 80%-90% din total
209. Procesul de concurenta in sistemele bancare occidentale se accentueaza prin
a) Tendinta de specializare a operatiunilor bancare
b) Tendinta de universalizare a operatiunilor bancare
c) Tendinta de separare a operatiunilor bancare de operatiunile de pe piata
financiara
d) Tendinta de nationalizare a principalelor banci
210. In cadrul sistemelor bancare moderne ,operatiunea de emisiune baneasca
constituie monopolul
a) Bancilor comerciale
b) Bancilor de afaceri
c) unei singure sau a catorva banci integrate intr-un sistem unitar (FED-ul in SUA);
d) trezoreriei statului
211. Dupa natura proprietatii capitalului ,in decursul timpului bancile de emisiune au
fost
a) Numai banci private
b) Numai banci ale statului
c) Numai banci mixte
d) Banci private,ale statului si mixte
212. Banca de emisiune ca „placa turnanta” a sistemului bancar mai este denumita
a) „marea finanta”
b) banca centrala
c) „banca a bancilor”
d) banca de referinta
213. Ca ” banca a bancilor” ,banca de emisiune asigura
a) Punerea in circulatie a bacnotelor
b) Creditarea bancilor comerciale
c) Executia de casa a bugetului de stat
d) Gestionarea rezervei valutare
214. Principiile „scolii bancare” in ceea ce priveste emisiunea baneasca constau in
a) Acoperirea bacnotelor in circulatie cu aur in proportie de 100%
b) Mentinerea unui stoc de metal pretios de circa 1/3 din valoarea bacnotelor emise
c) Emisiunea bacnotelor pe baza cambiilor comerciale scontate
d) Emisiunea „banilor de hartie”
215. Legea lui Robert Peel din1844 prin care se stabileau principiile emisiunii
bacnotelor in Anglia se baza pe
a) Teoria metalista asupra banilor
b) Teoria keynesiana
c) Teoria cantitativa asupra banilor
d) Teoria scolii monetariste
e) Teoria scolii bancare
216. Relatiile dintre banca de emisiune si celelalte banci se manifesta prin
a) Operatiuni de creditare
b) Operatiuni de open-market
c) Calitatea de for monetar care adopta masuri obligatorii
d) Raspunsurile a) si b)
217. Prin executia de casa a bugetului ,bancile de emisiune isi manifesta functia de
a) „casier ” al statului
b) emisiune monetara
c) banca a guvernului
218. Dintre operatiunile pasive ale bancilor de emisiune se remarca
a) Depunerile
b) Operatiunile de decontare
c) Operatiunile de vanzare-cumparare de aur si devize
d) Emisiunea baneasca
219. In cadrul operatiunilor active desfasurate de catre banca de emisiune,destingem
a) Constituirea capitalului propriu
b) Operatiuni de creditare
c) Decontarile intra si interbancare
d) Depunerile
220. Creditarea de catre banca de emisiune a bancilor comerciale se realizeaza prin
a) Operatiuni de rescontare
b) Credite pe gaj de efecte comerciale
c) Credite guvernamentale
d) Credit de lombard
221. Depunerile in conturi la dispozitia bancii de emisiune provin
a) De la celelalte banci din cadrul sistemului bancar
b) De la populatie
c) De la stat ,ca rezerve financiare
d) Uneori de la marile intreprinderi
222. Bancile comerciale ,in acceptiune moderna, au aparut
a) Concomitent cu aparitia si dezvoltare vietii sociale
b) In a doua jumatate a Evului Mediu
c) Din necesitatea de a se realiza schimbul de monede de catre zarafi
d) Ca expresie a dezvoltarii comertului si acumularii de capitaluri banesti
223. In procesul de aparitie a bancilor comerciale,un rol aparte l-au avut
a) Zarafii
b) Curtierii
c) Brokerii
d) Camatarii
e) Dealerii
224. La baza procesului de redistribuire a capitalurilor banesti sub forma creditelor
acordate de catre banci se situeazã :
a. Emisiunea bãneascã
b. Depozitele bancare constituite pe seama depunerilor
c. Impozitele şi taxele percepute de la populaţie
d. Veniturile bugetare
225. In epoca modernã , rolul şi locul bãncilor comerciale sunt strâns legate de :
a. Calitatea lor de a realiza emisiunea de bancnote
b. Calitatea lor de intermediari ĩn contextul relaţiei economii-investiţii
c. Necesitatea realizãrii transferului de monedã de la localitate la alta
d. Necesitatea realizãrii plãţilor cu numerar
226. Care dintre variantele de rãspuns reprezintã operaţiuni efectuate de cãtre
bãncile comerciale:
a. Operaţiuni active
b. Operaţiuni pasive
c. Operaţiuni comerciale şi de comision
d. Operaţiuni de mandat
e. Numai a) şi b)
227. Operaţiunile pasive efectuate de cãtre bãncile comerciale constau ĩn:
a. Formarea capitalului propriu
b. Scontarea
c. Atragerea depunerilor sub forma depozitelor bancare
d. Plasamente pe piaţa externã de capital
228. Bãncile comerciale ĩşi constituie capitalul propriu pe seama:
a. Capitalului financiar
b. Capitalului social
c. Rezervelor bancare minime obligatorii
d. Fondului de rezervã şi provizioanelor
229. Bãncile comerciale ĩşi constituie provizioane ĩn vederea:
a. Acordãrii creditelor
b. Realizãrii de plasamente pe piaţa financiarã
c. Menţinerii unui anumit plafon de lichiditãţi
d. Capitalizãrii prin majorarea capitalului social
230. In general , bãncile comerciale ĩn cadrul operaţiunilor pasive, constituie mai
multe catgorii de depozite. Care dintre variantele de rãspuns sunt adevãrate:
a. Depozite la termen
b. Depozite la dispoziţia altor bãnci
c. Depozite la vedere
d. Depozite prin cont curent
231. In cadrul depozitelor la termen, pentru a se asigura o stare de regularitate ĩn
procesul de economisire, bãncile comerciale pot deschide clienţilor lor:
a. Conturi de depozit cu dobândã
b. Conturi simple de ĩmprumut
c. Conturi de economii simple
d. Conturi de economii dupã un anumit program de depunere
232. Conturile NOW şi SUPERNOW au ca trãsãturã comunã:
a. Se folosesc numai pentru depunerile la vedere
b. Se folosesc numai pentru depunerile la termen
c. Practicarea unui nivel ĩnalt al dobânzilor
d. Soldul poate fi utilizat şi pentru plãţile curente
233. Conturile curente deschise persoanelor fizice şi juridice se caracterizeazã prin
aceea cã:
a. Prin intermediul lor se evidenţiazã o multitudine de operaţiuni de ĩncasãri şi plãţi
b. Toate operaţiunile au loc la solicitarea titularilor
c. Dau posibilitatea obţinerii unor dobânzi mai mari decât cele la depozitele la
termen
d. Utilizeazã ca instrument de decontare numai cecul
234. Conturile ATS (Automatic Transfer System), ca alternativã a conturilor NOW,
presupun:
a. Menţinerea ĩn sold a unui depozit minim pentru care se acordã o dobândã
comparativã cu depunerile la vedere
b. Menţinerea ĩn sold a unui depozit minim neremunerat
c. Menţinerea ĩn sold a unui depozit minim remunerat cu dobândã specificã
economiilor la termen
d. Constituirea de depozite la vedere cu o gamã largã de scadenţe
235. Reescontul, ca operaţiune pasivã a bãncii comerciale, constituie o modalitate de
procurare a unor resurse de creditare prin cedarea portofoliului de efecte comerciale:
a. Statului
b. Unei alte bãnci comerciale
c. Bãncilor de scontare
d. Bancii de emisiune
236. Operaţiunile de reescont şi lombardare sunt utilizate:
a. Din necesitatea obţinerii de cãtre clienţii bancilor comerciale a unor credite
nelimitate
b. Din necesitatea echilibrãrii bancare a resurselor cu angajamentele
c. Pentru asigurarea operativã a echilibrãrii ĩncasãrilor cu plãţile pe piaţã
interbancarã
d. Pentru asigurarea echilibrului ĩncasãrilor cu plãţile pe piaţa financiarã
237. In cadrul creditelor pentru activitatea de exploatare, creditarea creanţelor
include ca operaţiuni:
a. Scontarea titlurilor de credit comercial
b. Ĩmprumutul pe gaj de efecte comerciale şi mãrfuri
c. Ĩmprumutul pe gaj de acţiuni şi efecte publice
d. Pensiunea
238. Operaţiunile de report presupun:
a. Acordarea de ĩmprumuturi pe gaj de efecte publice
b. Achiziţionarea de cãtre bancã de efecte publice cu obligaţia rãscumpãrãrii lor de
cãtre vânzãtor, la acelaşi curs , peste un termen nelimitat
c. Achiziţionarea de cãtre bancã de efecte publice cu obligaţia rãscumpãrãrii lor de
cãtre vânzãtor, la acelaşi curs , peste un termen scurt
d. Acordarea de ĩmprumuturi pe gaj de mãrfuri
239. Ca operaţiuni active ale bãncilor comerciale, creditele de trezorerie se manifestã
sub forma :
a. Avansului ĩn cont curent
b. Creditului bugetar
c. Creditului pe termen scurt mobilizabil
d. Creditului pe termen mijlociu mobilizabil
240. Creditarea gospodãriilor familiale şi a persoanelor particulare , ca o categorie
distinctã a operaţiunilor active efectuate de cãtre bãncile comerciale, au ca destinaţie :
a. Construcţia de locuinţe
b. Achiziţionarea de bunuri durabile cu valoare mare
c. Susţinerea cheltuielilor curente prin aşa – zisele credite non-afectate
d. Procurarea de titluri de valori mobiliare pe piaţa financiarã
241. Bãncile de afaceri sunt banci de depozit specializate ĩn:
a. Operaţiuni de finanţare a activitãţii comerciale
b. Operaţiuni de finanţare a activitãţii de exploatare
c. Operaţiuni de finanţare a investiţiilor
d. Activitãţi de consiliere a managementului financiar al firmelor
e. Achiziţionarea de ĩntreprinderi şi realizarea de fuziuni ĩntre firme
242. Societãţile de portofoliu , ca o categorie distinctã a bãncilor de afaceri, au ca
scop:
a. Plasamentul titlurilor de ĩmprumut ale statului
b. Valorificarea c6t mai ĩnaltã a capitalurilor prin sporirea dividendelor şi a valorii
titlurilor obţinute
c. Favorizareacreşterii influenţei ĩn conducerea societãţilor pe acţiuni
d. Orientarea politicii economice a societãţilor pe acţiuni , mai ales cu privire
la
activitatea de investiţii
243. Titularizarea , ca operaţiune specificã a „Organismelor de plasament colectiv de
valori mobiliare” OPCVM , are ca scop :
a. Omogenizarea condiţiilor de creditare
b. Diversificarea ofertei de credite
c. Lãrgirea activitãţii de leasing
d. Preluarea de cãtre organismele de plasament colectiv a unei pãrţi din creditele
acordate de bancã
244. Bãncile şi celelalte instituţii de credit specializate au ca principal obiectiv:
a. Finanţarea unor ramuri care nu prezintã interes pentru bancile comerciale
b. Gestionarea rezervei valutare
c. Efectuarea operaţiunilor de lombardare
d. Creditarea unor scopuri speciale
245. Bãncile ipotecare sunt banci specializate care ĩşi mobilizeazã resursele prin:
a. Emiterea de acţiuni şi obligaţiuni
b. Emiterea de scrisuri financiare
c. Emiterea de titluri de credit comercial
d. Emiterea de bonuri de tezaur
246. Bãncile ipotecare se structureazã ĩn :
a)Bãnci de tip urban
b. Banci de afaceri
c. Banci de tip rural
d. Bãnci agricole
247. Principala trãsãturã a creditelor acordate de cãtre bãncile agricole este aceea cã:
a. Au caracter neproductiv
b. Au o dobândã relativ redusã
c. Sunt negociabile
d. Au caracter productiv
248. Companiile şi trusturile de investiţii ĩşi mobilizeazã capitalurile bãneşti prin:
a. Emisiunea de titluri de valori mobiliare proprii
b. Emisiunea cambiilor şi biletelor la ordin
c. Depunerea sumelor ĩn conturile de depozit pe termen mediu şi lung
d. Operaţiunile de rescontare
249. Activitatea bancilor de comerţ exterior este orientatã spre:
a. Atragerea resurselor bugetare prin emisiunea de obligaţiuni pe pieţele interne şi
externe
b. Efectuarea de servicii bancare decurgând din schimburile internaţionale
c. Participarea la crearea de societãţi comerciale, bancare şi financiare privind
comerţul exterior
d. Facilitarea unor operaţiuni valutare, garantarea şi asigurarea creditelor
comerciale care au ca obiectiv dezvoltarea activitãţii de comerţ exterior
e. Cumpãrarea de valutã şi alte hârtii de valoare exprimate ĩn valutã
250. Societaţile de asigurãri mobilizeazã ĩnsemnate capitaluri bãneşti prin:
a. Depunerile ĩn cont curent
b. Plata despãgubirilor
c. Ĩncasarea şi gestionarea primelor de asigurare
d. Acordarea de ĩmprumuturi
251. Societãţile financiare sunt profilate , ĩn special, ĩn activitatea de:
a. Leasing
b. Factoring
c. Lombard
d. Incasso
252. Resursele mobilizate prin casele de economii se constituie ĩn principal, sub
forma:
a. Depozitelor la vedre
b. Certificatelor de depozit
c. Depozitelor pe termen lung
d. Bonurilor de tezaur
e. Efectelor comerciale
253. Pentru banci, lichiditatea ĩnseamnã posibilitatea acestora:
a. De a efectua plãţi directe cãtre clienţii lor ĩn numerar
b. De a acorda credite cu dobânda pieţei
c. De a efectua plãţi dispuse de titularii de conturi ĩn orice moment
d. De a rambursa creditele acordate agenţilor economici la scadenţã
254. Activitatea oricãrei banci antreneazã ĩn mod automat fluxuri de „monedã
centralã” ce constau ĩn:
a. Soldul favorabil dintre depunerile şi solicitãrile ĩn numerar
b. Soldul dintre dobânzile bonificate şi dobânzile ĩncasate
c. Soldul rezultat ĩn urma compensãrilor interbancare atunci când ĩncasãrile sunt
mai mari decât plãţile
d. Soldul favorabil dintre creditele acordate şi creditele rambursate
255. Optimizarea structurii activelor ca mãsurã a prevenirii lipsei de lichiditãţi la
nivelul bãncilor, presupune:
a. Structurarea depozitelor bancare pe cele douã componente: la vedere şi la
termen
b. Selecţia activelor prin confruntarea profitabilitãţii cu riscurile
c. Diversificarea portofoliului plasamentelor
d. Constituirea fondului de risc şi a provizioanelor
256. In condiţiile economiilor moderne actuale, ĩn activitatea bãncilor s-au produs
câteva mutaţii semnificative.Menţionaţi care sunt acestea ĩn variantele de rãspuns:
a. Amplificarea forţei marilor bãnci corelatã cu intensificarea internaţionalizãrii şi
dezvoltãrii inegale a bãncilor pe naţiuni
b. Specializarea bancarã
c. Universalizarea operaţiunilor bancare
d. Dezetatizarea şi liberalizarea bãncilor
e. Creşterea controlului statului asupra bãncilor private
f. Accentuarea modernizãrii tehnicilor şi tehnologiilor de informaticã bancarã
257. In lupta de concurenţã , marile bãnci se remarcã prin faptul cã:
a. Dispun de reţele extinse de unitãţi operaţionale
b. Acordã credite marilor companii fãrã restricţii
c. Au posibilitatea de atragere a depunerilor şi realizarea de plasamente ĩn
condiţiile profitabilitãţii ridicate
d. Onoreazã cererile de credite ale unor ĩntreprinderi tot mai mari care nu pot fi
clienţi decât ai unor banci pe mãsurã
258. Procesul de concentrare a capitalului bancar a fãcut ca ĩn anul 1968, ĩn Anglia ,
sã fuzioneze douã mari bãnci comerciale.Care sunt acestea?
a. Lloyd’s Bank cu Midland Bank
b. Midland Bank cu Barkley’s Bank
c. Midland Bank cu National Provincial Bank
d. Westminster Bank cu National Provincial Bank
259. Sistemul Federal de Rezerve(FED) este constituit din :
a. O bancã de emisiune şi 12 Bãnci Federale de Rezervã ce ĩşi au sediul ĩn tot atâtea
oraşe mari americane
b. 12 Bãnci Federale de Rezervã ale cãror active sunt constituite ĩn pãrţi egale
c. 12 Bãnci Federale de Rezervã care au sediile situate ĩn trei mari oraşe americane:
New York , Chicago şi San Francisco
d. 12 Bãnci Federale de Rezervã din care mai bine de jumãtate din activele acestora
sunt deţinute de trei bãnci
260. Cea mai mare bancã din cadrul FED , cu circa 30% din active este Banca
Federalã de Rezerve din:
a. Boston
b. New York
c. Chicago
d. San Francisco
261. In 1913, dupã ĩnfiinţarea Sistemului Federal de Rezerve, bãncile naţionale au fost
obligate :
a. Sã adere la FED
b. Sa-şi declare independenţa
c. Sã participe cu capital sub forma depunerilor la fondul de rezerve minime
obligatorii
d. Sa stabileascã nivelul ratei oficiale a scontului;
262. Internaţionalizarea sistemului bancar american este pusã ĩn evidenţã, ĩn primul
rând, prin:
a. Existenţa Sistemului Federal de Rezerve;
b. Numãrul mare de bãnci naţionale;
c. Creşterea numãrului de bãnci comerciale care opereazã ĩn afara S.U.A.;
d. Concentrarea la dispoziţia celor mai mari 10 bãnci comerciale americane a circa
30% din totalul activelor;
263. Pe plan extern, dupã SUA, cea de-a doua reţea mondialã o deţin bãncile din:
a. Germania;
b. Japonia;
c. Franţa;
d. Marea Britanie;
264. Motivaţia universalizãrii operaţiunilor bancare este una singurã:
a. Creşterea gradului de lichiditate;
b. Concentrarea unor importante capitaluri bãneşti;
c. Obţinerea unui profit cât mai mare;
d. Extinderea reţelei bancare;
265. Intervenţia statului prin naţionalizarea bancarã a fost de mai mari proporţii ĩn:
a. SUA;
b. Marea Britanie;
c. Japonia;
d. Franţa;
e. Germania;
266. Naţionalizarea bãncilor franceze a fost urmatã de:
a. Reorganizarea lor;
b. Concentrarea celor mai mari pãrţi ale activitãţii bancare ĩn câteva consorţii cu
sediu la Paris;
c. Descentralizarea deciziilor la nivel local şi regional;
d. Instituirea unui control sever din partea statului;
267. Modernizarea tehnicilor şi informaticii bancare se referã la:
a. Asimilarea şi introducerea ĩn tehnica bancarã a celor mai moderne produse şi
instrumente bancare;
b. Selecţia activelor;
c. Minimalizarea riscului lipsei de lichiditãţi;
d. Achiziţionarea celor mai performante echipamente de informaticã;
268. Banca viitorului se prefigureazã a fi:
a. Banca cu cea mai diversificatã reţea de unitãţi operative;
b. Banca ce asigurã distribuirea automatã a numerarului;
c. Banca la domiciliu;
d. Banca ce acordã credite fãrã dobândã;
269. Principalii factori de succes ai activitãţii bancare ĩn Anglia, percizaţi de Claude
Simone ĩn „Les banques”, sunt:
a. Ĩnfiinţarea Bãncii Angliei;
b. Existenţa unor reglementãri bancare moderne;
c. Dezvoltarea cecurilor şi a bãncilor comerciale;
d. Concentrarea tuturor funcţiilor bancare şi competenţelor comerciale ĩntr-
unsingur loc, la Londra;
e. Concentrarea activitãţii bancare;
270. Bãncile britanice se caracterizeazã printr-un ĩnalt grad de:
a. Universalizare;
b. Specializare;
c. Descentralizare;
d. Liberalizare;
271. ĩn principal, bãncile din Marea Britanie se structureazã ĩn:
a. bãnci comerciale;
b. case de economii şi cooperative de credit;
c. bãnci de afaceri;
d. bãnci ipotecare;
272. Sistemul bancar german se individualizeazã prin banca de tip:
a. Universal ĩn formã clasicã;
b. Universal ĩn formã „en gros”;
c. Universal ĩn formã „en detail”;
d. „ALL FINANZ”
273. In Germania, bãncile universale de tip „en detail” persupun existenţa:
a. Bãncilor cooperatiste şi populare;
b. Marilor bãnci comerciale;
c. Bãncilor de afaceri;
d. Societãţilor de asigurãri;
274. Bãncile germane universale profilate ĩn operaţiuni „en gros” se identificã cu:
a. Societãţile de investiţii;
b. Bãncile de afaceri;
c. Bãncile comerciale orientate spre activitatea industrialã;
d. Bãncile de comerţ exterior;
275. Caracteristicile sistemului bancar american sunt:
a. Descentralizarea;
b. Specializarea;
c. Universalizarea;
d. Concentrarea;
276. Legea Bãncii Naţionale (Naţional Bank Art) a stat la baza structurãrii bãncilor
americane ĩn:
a. Bãnci comerciale;
b. Bãnci de emisiune;
c. Banci de stat;
d. Bãnci naţionale;
277. Pânã la ĩnfiinţarea Sistemului Federal de Rezerve , funcţia de bancã centralã era
ĩndeplinitã de:
a. Cea mai mare bancã comercialã;
b. Consiliul Rezervelor Federale;
c. Trezorerie;
d. Consiliul Guvernatorilor;
278. Consiliul Guvernatorilor este acel organism care:
a. Elaboreazã coordonatele politicii monetare;
b. Controleazã rata de scont;
c. Modificã necesarul de rezerve, ĩn anumite limite;
d. Se implicã ĩn politica operaţiunilor de open-market;
279. Prin Legea bancarã din 1933, bãncile americane se structureazã ĩn bãnci:
a. Federale de rezerve;
b. Comerciale;
c. De investiţii;
d. Ipotecare;
280. Dupã opinia unor specialişti ĩn domeniul monetar- bancar, care este poziţia
sistemului bancar american faţã de ceilalţi exponenţi ai puterii: politica, industria,
dolarul?
a. Primul loc;
b. Locul II;
c. Locul III;
d. Ultimul loc;
281. Trãsãturile definitorii prin care s-a impus consolidarea sistemului bancar francez
sunt:
a. Promovarea legii care guverneazã tutela bãncilor, adicã statuarea raporturilor
bancã- stat;
b. Situarea la baza raporturilor dintre bãnci şi economie a unor reglementãri ce
decurg din dreptul roman;
c. Manifestarea unei atitudini şi autoritãţi bancare mai mult de ordin juridico-
administrativ decât de naturã economico- financiarã;
d. Existenţa unor reglementãri bancare ce decurg din dreptul comercial scris;
282. Bãncile pariziene din perioada monarhiei se individualizeazã printr-o serie de
caracteristici esenţiale:
a. Au ĩn vedere gestionarea marilor capitaluri bãneşti;
b. Acordã credite direct statului sau ĩntreprinderilor din domeniul public;
c. Opereazã cu economiile mãrunte ale populaţiei;
d. Participã la finanţarea operaţiunilor internaţionale;
283. ĩn anii 60. Guvernul Francez, prin proiectele sale de reformã, a avut ĩn vedere:
a. naţionalizarea bãncilor comerciale;
b. constituirea la Paris a uneia dintre cele mai mari pieţe financiare europene;
c. concentrarea prin fuziune a bãncilor comerciale;
d. consolidarea sistemului bancar prin asigurarea unei strânse legãturi cu
industria;
284. La adresa bãncilor franceze s-au formulat o serie de critici din partea
patronatului ĩn legãturã cu politica acestora de :
a. Universalizare;
b. Specializare;
c. Internaţionalizare;
d. Naţionalizare;
285. Ca exponente ale statului, bãncile franceze continuau sã acorde credite cu
dobânzi „preferenţiale” ĩn:
a. Agriculturã;
b. Exporturi;
c. Industrie;
d. Construcţii de locuinţe;
286. Prin Legea bancarã din 1984, sistemul bancar francez se compune din:
a. Bãnci;
b. Case de asigurãri;
c. Instituţii financiar- bancare;
d. Alte instituţii de credit;
287. Evoluţiile din ultimii ani au potenţat concurenţa şi mobilitatea ĩn activitatea
bancarã din Franţa, prin:
a. Dezetatizare;
b. Deintermediere;
c. Dereglementare;
d. Decompartimentarea activitãţii bãncilor;
e. Universalizarea operaţiunilor;
288. Sistemul bancar din ţara noastrã s-a realizat prin:
a. Unirea bãncii centrale cu bãncile comerciale;
b. Ĩnfiinţarea Bãncii Naţionale a Moldovei;
c. Contribuţia statului;
d. Transformarea cãmãtarilor ĩn bancheri;
e. Participarea unor reprezentanţi ai capitalului strãin;
289. Crearea sistemului bancardin ţara noastrã a ĩnsemnat o reacţie ĩmpotriva:
a. Moşierilor;
b. Cametei;
. Comercianţilor;
d. Industraşilor;
290. Prima bancã ĩnfiinţatã ĩn Principatele Române a fost:
a. Banca Naţionalã a României;
b. Banca de Credit Românã;
c. Banca Naţionalã a Moldovei;
d. Creditul Funciar Rural;
291. Banca Naţionalã a Moldovei a dat faliment datoritã:
a. Emisiunii excesive de bancnote convertibile ĩn aur şi argint;
b. Contractãrii de ĩmprumuturi externe;
c. Unei politici greşite ĩn ceea ce priveşte plasamentele;
d. Unei politici greşite ĩn ceea ce priveşte constituirea capitalului propriu;
292. Banca Naţionalã a României a luat fiinţã ca:
a. Societate pe acţiuni cu capital public;
b. Societate pe acţiuni cu capital privat;
c. Societate pe acţiuni cu capital mixt( public şi privat);
d. Societate pe acţiuni cu capital strãin;
293. ĩn România, o reţea de bãnci comerciale şi instituţii de credit specializate s-a
ĩnfiinţat:
a. la ĩnceputul sec.XIX-lea;
b. ĩn a doua jumãtate a sec.XIX-lea;
c. la sfârşitul sec.XIX-lea şi ĩnceputul sec XX;
d. perioada interbelicã;
294. In Transilvania, pt apãrarea populaţiei autohtone, au apãrut şi bãnci cu capital
românesc. Marcaţi variantele corecte:
a. Banca Agricolã;
b. Banca Generalã Românã;
c. Creditul Funciar Rural;
d. Banca Unitã pt Industrie şi Ipotecã;
e. Banca Româneascã;
f. Banca Transilvania;
295. Activitatea Bãncii Albina a fost orientatã cu prioritate spre:
a. Agriculturã;
b. Comerţ;
c. Industrie;
d. Domeniul public;
296. Principalele operaţiuni ale Bãncii Albina erau:
a. Emisiunea de bilete de bancã;
b. Rescontare;
c. Scontarea cambiilor;
d. Acordarea de ĩmprumuturi ipotecare;
297. Bãncile din România au cunoscut o dezvoltare deosebitã:
a. ĩnceputul sec XX;
b. dupã primul rãzboi mondial şi pânã la criza economicã din 1929-1933;
c. ĩn perioada crizei economice şi pânã la cel de-al doilea rãzboi mondial;
d. ĩn perioada economiei socialiste;
298. Dezvoltarea sistemului bamcar ĩn România ĩn prima parte a perioadei interbelice
s-a realizat sub impulsul:
a. Desãvârşirii României Mari;
b. Dezvoltãrii generale a capitalismului;
c. Dezvoltãrii industriei;
d. Ĩnlocuirii ĩn bunã mãsurã a capitalului strãin cu cel autohton;
299. In perioada crizei economice din 1929-1933 şi pânã la cel de-al doilea rãzboi
mondial, evoluţia bãncilor s-a caracterizat prin:
a. Accentuarea universalizãrii operaţiunilor;
b. Accentuarea centralizãrii capitalului bancar;
c. Reducerea numãrului de bãnci;
d. Falimentarea mai multor bãnci mici şi mijlocii;
300. Prin Legea bancarã din 1934 s-a instituit:
a. Consiliul Guvernatorilor;
b. Asociaţia Românã a Bãncilor;
c. Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare;
d. Consiliul Superior Bancar;
301. Inaintea celui de al doilea rãzboi mondial, mai multe bãnci româneşti s-au
constituit ĩn „marea finanţã”:
a. Banca Româneascã;
b. Banca Naţionalã a României;
c. Banca de Credit Românã;
d. BCR;
e. BRD;
f. Banca Comercialã Italianã Românã;
g. Societatea Bancarã Românã;
302. In decembrie 1946, BNR a fost:
a. Transformatã ĩn bancã de emisiune;
b. Etatizatã şi reorganizatã;
c. Defiinţatã;
d. Exclusã de la reescontare;
303. La 1 sept. 1948, sistemul bancar românesc cuprindea:
a. BCR;
b. BNR;
c. Banca de Credit pt Investiţii;
d. Banca pt Agriculturã şi Industrie Alimentarã;
e. CEC;
304. In 1968 s-au ĩnfiinţat ĩn ţara noastrã noi bãnci specializate:
a. BCR;
b. Banca de Investiţii;
c. Banca pt Agriculturã şi Industrie Alimentarã;
d. Banca Românã de Comerţ Exterior;
e. Banca Agricolã;
305. Aparatul bancar din perioada economiei planificate centralizat se caracterizeazã
prin:
a. Accentuarea concurenţei ĩn sistemul bancar;
b. Proliferarea creditului comercial;
c. Independenţa activitãţii bancare ĩn cadrul sistemului de planificare centralizatã;
d. Existenţa unei reţela de bãnci comerciale independente de BNR;
306. BNR este subordonatã:
a. Guvernului;
b. Preşedinţiei;
c. Parlamentului;
d. Partidului de guvernãmânt;
e. Ministerului de Finanţe;
307. Progranul de constituire şi restructurare a bãncilor comerciale ca societãţi pe
acţiuni din 1993 avea ca principale obiective:
a. Capitalizarea;
b. Preluarea de cãtre AVAB a unor credite ĩn contul datoriei publice;
c. Asocierea şi fuzionarea bãncilor;
d. Privatizarea bãncilor cu capital de stat;
e. Computerizarea;
308. Fondul pt garantarea creditelor este o instituţie financiarã care:
a. Asigurã emisiunea titlurilor de ĩmprumut ale statului;
b. Sprijinã sectorul privat;
c. Garagteazã tranzacţiile de valori mobiliare;
d. Asigurã supravegherea activitãţii monetare şi de credit;

12