Sunteți pe pagina 1din 7

Nr.

dosarului 21ji-1076/2022

ÎNCHEIERE

18 octombrie 2022 mun. Chişinău

Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana


Instanţa de judecată în componenţa:
Judecătorului, Serghei Papuha
Grefierului, Renata Nițuleac,
cu participarea:
Procurorului Andrei Dulgheru
Apărătorului, avocatului Liubomir Dudulica

Reprezentantului IP 4 – Cricova, Oxana Domnișor

examinând în şedinţă judiciară publică cererea de concretizare a pretențiilor


înaintată de avocatul Liubomir Dudulica în interesele condamnatului Vitalie Grosu
privind aplicarea prevederilor Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea
XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova nr. 243 din
24.12.2021 în privința ultimului, instanța de judecată,

CONSTATĂ :

În adresa Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana a parvenit spre examinare


cererea înaintată de avocatul Vasile Bobeica în interesele condamnatului Vitalie
Grosu privind aplicarea prevederilor Legii privind amnistia în legătură cu
aniversarea XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova nr. 243
din 24.12.2021 în privința ultimului.
În motivarea demersului a invocat că, la data de 09.09.2022 deţinutului
Vitalie Grosu i-a fost expediat răspunsul la cererea înregistrată din 25.02.2022 prin
care i-a fost adus la cunoştinţă faptul ca este în imposibilitate de a pune în
executare cererea cu privire la examinarea la comisia specială a prevederilor Legii
nr.243 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea
independenței RM, dat fiind faptul ca în prezent execută pedeapsa stabilită prin
sentinţa Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26.08.2021 care a fost menţinută
prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 15.02.2022, adică a intrat în vigoare la
data de 15.02.2022. Consideră si concluzionează că de fapt Vitalie Grosu
corespunde cerinţelor invocate, iar răspunsul Comisiei este unul lipsit de suport
probatoriu, având în vedere ca Vitalie Grosu este condamnat și în baza altui dosar
penal, deciziile cărora urmează să le prezinte la examinarea cererii.
În temeiul celor indicate solicită, aplicarea faţă de Vitalie Grosu, a
prevederilor Legii cu privire la amnistie nr.243/2021.
Ulterior, din partea avocatului Liubomir Dudulica în interesele
condamnatului Vitalie Grosu a parvenit cererea de concretizare a pretențiilor.
În cererea de concretizare a pretențiilor a invocat faptul, că Vitalie Grosu
este condamnat în baza sentinţei Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani din
12.02.2021 pe un termen de 2 ani 6 luni şi 35 de zile închisoare cu executarea
pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, precum şi în baza sentinţei Judecătoriei
Chişinău, sediul Centru din 26.08.2021 pe un termen de 5 ani închisoare cu
executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pedepsele fiind cumulate în
temeiul art. 85 din Codul penal.
La 25.02.2022 a fost depusă cerere la Comisia Penitenciarului nr. 4 cu
solicitarea de înaintare în instanţa de judecată a demersului de aplicare în privinţa
lui Vitalie Grosu a prevederilor art. 7 din Legea privind amnistia din 24.12.2021.
Prin răspunsul din 09.03.2022 directorul Penitenciarului nr. 4 a hotărât de a
refuza cererea condamnatului din motiv că nu sunt întrunite condiţiile pentru
aplicarea amnistiei, Vitalie Grosu nu avea calitatea de condamnat la data intrării în
vigoare a Legii nr. 243, consideră acest răspuns unul neîntemeiat.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 7 din Legea privind amnistia din
24.12.2021 persoanei condamnate la pedeapsa cu închisoare, la data intrării în
vigoare a prezentei legi, căreia nu i se pot aplica prevederile art. 4-6 i se reduce
termenul de pedeapsă cu o treime, dacă este condamnată pe un termen de până la 7
ani inclusiv. La data de 31.12.2021 Vitalie Grosu executa pedeapsa stabilită prin
sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani din 12.02.2021 închisoare pe un
termen de 2 ani 6 luni şi 35 de zile, definitivă şi executorie la acel moment. La acea
dată sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Centru din 26.08.2021 nu era definitivă,
nici executorie.
Deci, Vitalie Grosu are dreptul de a beneficia de reducerea termenului de
pedeapsă, stabilită prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani din
12.02.2021, în baza art. 7 din Legea, având calitatea de condamnat.
Potrivit prevederilor art. 469 alin. (1) pct. 11) şi 18) din Codul de procedură
penală, la executarea pedepsei, instanţa de judecată soluţionează chestiunile cu
privire la schimbările în executarea unor hotărâri, şi anume executarea sentinţei în
cazul existenţei altor hotărâri neexecutate, dacă aceasta nu a fost soluţionată la
adoptarea ultimei hotărâri precum şi alte chestiuni prevăzute de lege care apar în
procesul executării pedepselor de către condamnaţi.
Respectiv, o dată cu reducerea termenului de pedeapsă de 2 ani 6 luni şi 35 de
zile, stabilit prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani din 12.02.2021, în
baza art. 7 din Legea privind amnistia din 24.12.2021 cu 10 luni şi 12 zile, urmează
a fi redus termenul dat din pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită prin sentinţa
Judecătoriei Chişinău, sediul Centru din 26.08.2021, or, în temeiul art. 85 din
Codul penal, a fost cumulată pedeapsa stabilită de 3 ani închisoare parţial cu
pedeapsa stabilită prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani din
12.02.2021.
Aceste circumstanţe justifică cerinţa de reducere a 10 luni şi 12 zile din
termenul de pedeapsă stabilit prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Centru din
26.08.2021.
În temeiul celor invocate solicită: constatarea ca neîntemeiat a refuzului
directorului Penitenciarului nr. 4 expus în răspunsul din 09.03.2022 şi aplicarea în
privinţa condamnatului Vitalie Grosu a prevederilor art. 7 din Legea privind
amnistia din 24.12.2021, reducerea cu o treime (10 luni şi 12 zile) a termenului
pedepsei de 2 ani 6 luni şi 35 de zile închisoare stabilite prin sentinţa Judecătoriei
Chişinău, sediul Buiucani din 12.02.2021. Reducerea din termenul de pedeapsă de
5 ani închisoare stabilit prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Centru din
26.08.2021, executorie din 15.02.2022, a 10 luni şi 12 zile în temeiul art. 85 din
Codul penal şi 469 alin. (1) pct. 11) şi 18) din Codul de procedură penală.
În şedinţa de judecată condamnatul Vitalie Grosu, a solicitat admiterea
cererii.
În şedinţa de judecată apărătorul condamnatului, Liubomir Dudulica a
solicitat admiterea cererii și aplicarea în privința lui Vitalie Grosu a prevederilor
Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea XXX-a de la proclamarea
independenței Republicii Moldova.
Reprezentantul Penitenciarului nr. 4 Cricova, în ședința de judecată a
solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Procurorul în cadrul ședinței de judecată a solicitat respingerea cererii
privind aplicarea în privința lui Vitalie Grosu a prevederilor Legii privind amnistia
în legătură cu aniversarea XXX-a de la proclamarea independenței Republicii
Moldova, ca fiind neîntemeiată.
Audiind participanţii la proces şi examinând materialele prezentate, cererea
depusă, precum şi dosarul personal al condamnatului Vitalie Grosu, instanţa
remarcă următoarele:
Prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buicani din 12.02.2021, Vitalie
Grosu, se recunoaște vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264/1 alin.
(4) Cod penal, al Republicii Moldova, stabilindu-i în baza acestei Legi, pedeapsa
penală sub formă de închisoare pe un termen de 6 (șase) luni, cu executarea
pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În temeiul prevederilor art. 85 și 87 Cod
penal, se adaugă în întregime la pedeapsa stabilită în prezenta cauză, partea
neexecutată a pedepsei stabilite și recunoscute prin Decizia Curții de Apel
Chișinău din 25 mai 2020, dosar nr. 1a-199/2019 și a pedepsei stabilite prin,
sentința Judecătoriei Orhei, sediul Central din 30 august 2019, dosar nr.1283/2019,
stabilind pedeapsa definitivă lui Vitalie Grosu, de 2 (doi) ani, 6 (șase) luni și 35
(treizeci și cinci) zile, închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip
semiînchis, cu calcularea termenului din data de 12 februarie 2021 și cu includerea
în această perioadă a termenului aflării lui Vitalie Grosu, în stare de condamnare,
începând cu data de 04 septembrie 2020 până la 12 februarie 2021 inclusiv.
Potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26.08.2021,
Vitalie Grosu se recunoaște vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.
201/1 alin. (1) lit. a) din Codul penal și se condamnă în baza acestei Legi la
pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani, cu executare în
penitenciar de tip semiînchis. Conform art. 85 din Codul penal, prin cumul de
sentințe, la pedeapsa stabilită în prezenta cauză se adaugă parțial partea
neexecutată a pedepsei dictate prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani
din 12 februarie 2021, stabilindu-i definitiv lui Vitalie Grosu pedeapsa cu
închisoare pe un termen de 5 ani, cu includerea în acest termen a perioadei
începând cu 04 septembrie 2020 până la 26 august 2021 inclusiv, cu executare în
penitenciar de tip semiînchis. Se aplică față de Vitalie Grosu măsura preventivă
sub formă de arest preventiv, cu luarea sub strajă a acestuia din sala de judecată, și
menținerea acestei măsuri preventive până la intrarea sentinței în vigoare, cu
plasarea ulterioară a inculpatului în penitenciar pentru executarea pedepsei stabilite
prin prezenta sentință.
Analizând normele de drept aplicabile cazului, instanţa stabileşte, că potrivit
prevederilor art. 469 alin.(1) pct. 15) Cod de procedură penală, la executarea
pedepsei, instanţa de judecată soluţionează chestiunile cu privire la schimbările în
executarea unor hotărâri, şi anume: liberarea de pedeapsă în temeiul actului
amnistiei sau stingerea executării pedepsei (art.295 din Codul de executare)
Potrivit prevederilor art. 107 alin.(1) Cod penal, amnistia este actul ce are ca
efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate
sau comutarea ei.
Conform prevederilor art. 272 alin.(1) Cod de executare, în cazul amnistiei,
în temeiul art.107 din Codul penal, care liberează condamnatul de executarea în
continuare a pedepsei, fie reduce pedeapsa sau o comută, instituţiile şi organele
care asigură executarea categoriei respective de pedeapsă examinează
aplicabilitatea actului de clemenţă fiecărui condamnat şi, după caz, cu acordul
condamnatului, înaintează un demers instanţei de judecată competente conform art.
470 din Codul de procedură penală. La demers se anexează dosarul personal al
condamnatului, dovezile motivelor de fapt şi de drept invocate. Demersul se judecă
în condiţiile Codului de procedură penală.
Potrivit alineatului (2), care este în coroborare cu prevederile art. 471
alin.(2) Cod de procedură penală, condamnatul este în drept să înainteze personal
un demers instanţei de judecată pentru examinarea posibilităţii aplicării actului de
amnistie. În acest caz, instituţiile sau organele care asigură executarea categoriei
respective de pedeapsă remit instanţei de judecată dosarul personal al
condamnatului.
În conformitate cu prevederile art. 1 ale Legii nr. 243 din 24.12.2021 privind
amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței
Republicii Moldova, prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv persoanelor
bănuite, învinuite și inculpate, precum și persoanelor condamnate, care sunt
caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei, al perioadei de probațiune
sau al termenului de probă și sunt evaluate psihologic ca prezentând risc de
recidivă mediu sau redus, dacă persoanele respective cad sub incidența
prevederilor art. 2–5, 7, 8. Aplicarea amnistiei față de persoanele condamnate se
decide de comisiile speciale privind aplicarea amnistiei în privința persoanelor
condamnate (în continuare – comisii speciale), instituite, în acest sens, în cadrul
fiecărei instituții care pune în executare pedeapsa, din reprezentanți ai
Administrației Naționale a Penitenciarelor și ai Inspectoratului Național de
Probațiune. Comisiile speciale se instituie prin ordinul ministrului justiției și
activează în baza unui regulament-cadru aprobat prin ordinul ministrului justiției.
În temeiul deciziilor comisiei speciale, instituția care pune în executare pedeapsa
inițiază demersurile către instanțele de judecată competente privind aplicarea
prevederilor prezentei legi. Aplicarea amnistiei față de persoanele bănuite,
învinuite se decide de procuror, la faza de urmărire penală, iar față de persoanele
inculpate – de instanța de judecată, la faza de judecare a cauzei. Persoana bănuită,
învinuită poate înainta personal sau prin intermediul unui avocat un demers către
instanța de judecată privind examinarea posibilității aplicării amnistiei doar dacă a
fost refuzată de procuror. Persoana condamnată poate înainta personal sau prin
intermediul unui avocat un demers către instanța de judecată privind examinarea
posibilității aplicării amnistiei doar dacă a fost refuzată de comisia specială.
În acest sens instanța de judecată reține, că condamnatul, Vitalie Grosu, la
data de 25.02.2022 a depus cererea prin care a solicitat înaintarea demersului și a
dosarului personal instanței de judecată competente pentru examinarea posibilității
aplicării în privința sa a prevederilor art. 7 din Legea nr.243 privind amnistia in
legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței RM.
La data de 09.03.2022, condamnatului Vitalie Grosu i-a fost remis răspunsul
semnat de directorul Penitenciarului nr. 4 Cricova, prin care i s-a refuzat în
înaintarea materialelor instanței de judecată cu privire la aplicarea prevederilor
Legii nr.243 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la
proclamarea independenței RM, din motiv că la data intrării în vigoare a prezentei
legi nu avea statut de condamnat.
Astfel, instanța de judecată, constată, la examinarea materialelor prezentate,
faptul, că sunt prezente restricțiile pentru aplicarea în privința condamnatului
Vitalie Grosu a prevederilor Legii nr.243 privind amnistia în legătură cu
aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței RM, din motiv că sentința
de condamnare nu era definitivă la data de 31.12.2021, deci nu poate beneficia de
prevederile acesteia
Deci, instanţa reţine, că potrivit Legii din 24.12.2021 privind amnistia în
legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei Republicii
Moldova se aplică faţă de persoanele, în privinţa cărora sentinţa de condamnare a
devenit irevocabilă la data intrării în vigoare a prezentei legi, adică până la data de
31.12.2021.
Astfel, analizând situaţia de fapt stabilită la soluţionarea cererii de
concretizare depusă de avocatul Liubomir Dudulica în interesele condamnatului
Vitalie Grosu şi raportând-o la temeiurile de drept aplicabile cazului examinat,
totalitatea circumstanţelor şi condiţiilor în favoarea şi în defavoarea admiterii
acesteia, instanţa consideră că cererea cu privire la aplicarea în privința
condamnatului Vitalie Grosu a prevederilor Legii din 24.12.2021 privind amnistia
în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei Republicii
Moldova este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

În temeiul celor expuse şi conducându-se de prevederile art. 107 Cod penal,


art. 41, 342, 469-472 Cod de procedură penală, instanţa de judecată, -

DISPUNE:

Se respinge, cererea de concretizare a pretențiilor înaintată de avocatul


Liubomir Dudulica în interesele condamnatului Vitalie Grosu privind aplicarea
prevederilor Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea XXX-a de la
proclamarea independenței Republicii Moldova nr. 243 din 24.12.2021 în privința
ultimului, ca neîntemeiată.

Copia prezentei încheieri de expediat condamnatului, reprezentantului


instituției penitenciare, avocatului şi procurorului.

Încheierea cu drept de recurs la Curtea de Apel Chişinău în termen de 15


/cincisprezece/ zile, prin intermediul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana.
Președintele ședinței,
Judecător Serghei Papuha

S-ar putea să vă placă și