Gura satului este o nuvelă de Ioan Slavici care a fost publicată în 1894, în

revista „Vatra”, iar în volum a apărut mult mai târziu, în 1906.

Încă de la începutul nuvelei, familia Martei, mai ales tatăl, este foarte afectată
de gândul că satul ar putea gândi ceva urât sau greșit. Gura satului este prezentă
și atunci când Marta dansează cu Toderica, la petrecere, și cu toții sunt convinși
că între ei este ceva mai mult decât amiciție. Mihu, tatăl Martei, de asemenea, nu
a fost de acord atunci când fiica lui a vrut să-și anuleze nuntă, pentru că s-a
gândit ce s-ar fi putut vorbi despre familia sa. Nu dorea sub nicio formă să-și
mărite fata cu Miron, pentru că acesta era doar un simplu oier, pe când Toderica
aparținea unei familii cu un potențial social mai ridicat. Pentru el era mai
importantă gura satului decât fericirea propriei fiice. Nuvela se învârte în jurul
dragostei și a căsătoriei dintre Marta și Miron. La sfârșit, după reîntoarcerea
oierului în sat, acesta hotărăște să-i dezvăluie lui Mihu dragostea pentru Marta și
să o ceară în căsătorie. Cu toții sunt convinși că Mihu nu va accepta și se va
simți umilit din cauza oamenilor care se aflau la bâlci, a satului, însă el își da
seamă cât au suferit atât el, cât și familia lui, și se hotărăște să nu se
împotrivească dorinței Martei.