Sunteți pe pagina 1din 3

Bara cu instrumente standard şi meniurile derulante

Bara cu instrumente standard şi meniurile derulante sunt foarte asemănătoare cu cele


din alte aplicaţii Windows. Meniurile derulante cuprind marea majoritate a comenzilor
programului, oferind în multe situaţii o serie de detalii suplimentare.

 Barele mobile cu instrumente


Comenzile dorite (sau opţiunile lor) pot fi lansate din barele mobile cu instrumente
prin clic (stânga) pe pictograma corespunzătoare. Este modul preferat de foarte mulţi utilizatori
la introducerea comenzilor sau a altor elemente (de exemplu moduri OSNAP), datorită
desenului sugestiv pe care-l conţin acestea şi rapidităţii cu care pot fi accesate. Deschiderea
sau închiderea acestor bare se poate face comod prin clic dreapta în zona unor bare deja
existente pe ecran. Deplasarea lor la locul dorit se face prin «tragerea» acestora ţinând apăsat
butonul din stânga al mouse-ului.

 Bara “Object properties”


Bara “Object properties” (cu proprietăţile obiectelor) oferă o serie de informaţii
referitoare la starea curentă a straturilor de desenare, a
culorilor, a tipurilor şi grosimilor de linie utilizate etc.,
permiţând, de asemenea, şi o serie de operaţii cu aceste
elemente.

U1.4. Introducerea comenzilor


 Introducerea comenzilor în AutoCAD se poate face
în mai multe moduri (Fig. U1.2):
- prin tastarea numelui comenzii, în fereastra de dialog pe
prompt-ul "Command:" urmat de apăsarea tastei
[ENTER] sau [SPACE] ;
- prin selectarea dintr-un meniu derulant prin clic pe
numele comenzii ;
- prin selectarea dintr-o bară cu instrumente prin clic pe
pictograma comenzii;
LINE - din linia de stare (câteva comenzi), sau din meniul ecran
(mai rar, doar atunci când acesta este activat).
 Majoritatea comenzilor prezintă în zona de
comenzi mai multe opţiuni separate, de regulă, prin caracterul
"/". Spre exemplu, comanda ZOOM are următoarele opţiuni :
[All/Center/Dynamic/Extents/Previous/Scale/Window/Object]
<real time>:
Fig. U1.2
Precizarea opţiunii dorite în fereastra de dialog se face prin introducerea
valorii implicite (apăsarea tastei [ENTER]), sau prin tastarea valorii numerice
sau literei, sau a literelor de început ale opţiunii (cele afişate cu majuscule), (ex.
P pentru Previous), iar dintr- un meniu sau fereastră de dialog, prin selectarea lor
cu cursorul.
 Valorile, sau opţiunile, cuprinse între paranteze unghiulare, sunt
valorile implicite, deci cele care se introduc automat la apăsarea tastei [ENTER]
(), sau prin selectare.
 Tastarea unei comenzi greşite furnizează un mesaj de eroare.
 Abandonarea oricărei comenzi se face prin apăsarea tastei [Esc].
 Orice comandă utilizată anterior poate fi reluată, dacă este necesar,
prin apăsarea tastei [ENTER] sau [SPACE], la prompt-ul "Command:" (dacă s-
a operat această modificare în setările iniţiale), ceea ce conduce la o importantă
economie de timp şi comoditate în lucru.
 Dacă se doreşte repetarea efectului unei comenzi, atunci înainte de
introducerea ei se poate tasta cuvântul MULTIPLE. În acest mod, comanda va fi
lansată automat în execuţie fără a mai fi necesară repetarea ei.
 Prin termenul “Obiecte” s-au numit elemente din desen cum ar fi:
puncte, linii, cercuri, arce de cerc, polilinii, elipse, puncte, poligoane regulate,
coroane circulare, texte, blocuri etc.
În cadrul acestui curs-îndrumar comenzile sunt prezentate în general în
detaliu prin tastarea lor în fereastra de dialog. Se recomandă, totuşi, ca la
exersarea lor acestea să fie lansate şi din barele cu instrumente sau din meniurile
derulante.
Tastele funcţionale (F1, F2…F12) pot fi utilizate cu succes în lansarea
unor comenzi utile. În tabelul 1.1 este prezentat efectul acţionării acestora.
Tabelul 1.1
Tasta Efect
F1 Activează caseta de dialog AutoCAD Help
F2 Comută ecranul grafic în ecran text şi invers
F3 Activează / dezactivează modurile OSNAP
F4 Schimbă succesiv planele izometrice Top, Right, Left
F5 Activează / dezactivează modul SNAP (afişare în linia de stare).
F6 Activează /dezactivează afişarea a coordonatelor cursorului în linia de stare
F7 Activează / dezactivează modul GRID
F8 Activează / dezactivează modul ORTHO
F9 Activează / dezactivează modul SNAP
F10 Activează / dezactivează modul POLAR
F11 Activează / dezactivează modul Object Snap Tracking
F12 Activează / dezactivează modul Dynamic input
Esc Abandonează orice comandă în curs de execuţie

S-ar putea să vă placă și