5.

Evoluţia economiei mondiale în perioada interbelică

Etapele evoluţiei economiei mondiale în perioada interbelică au fost direct determinate de

primul război mondial. Între 1919 şi 1922 a avut loc o amplă acţiune de refacere economică urmată
între 1924 şi 1929 de un avânt economic întrerupt brusc în octombrie 1929 de izbucnirea crizei
economice ce a durat până în 1933, pentru ca între anii 1934 şi 1939 să se producă un rapid proces de
refacere şi avânt economic, care se sfârşeşte în 1939 când izbucneşte al doilea război mondial.

În comerţul mondial s-au produs mutaţii importante, deoarece în anii războiului beligeranţii, şi
în principal Anglia, au înregistrat mari pierderi atât în mijloace de transport cât şi în pieţe de desfacere.
Pierderile înregistrate de Anglia în timpul războiului au însumat nave comerciale cu un tonaj de
7.830.000 t, Franţa a înregistrat pierderi navale de 907.000 tone, în timp ce Statele Unite au avut
pierderi de 389.000 de tone. Piaţa latino-americană, dominată în perioada anterioară războiului de
Anglia, îşi va reorienta comerţul către Statele Unite a căror influenţă se consolidează după război. Ţări cu
pondere în comerţul internaţional, precum Germania şi Rusia, sunt în primii ani după 1918 prezenţe
simbolice în relaţiile internaţionale din cauza evenimentelor politice.

Începând din 1922 economia mondială înregistrează primele semne de redresare producţia
industrială se aproprie de valoarea antebelică pentru a o depăşi după 1924. Au apărut ramuri industriale
noi de mare productivitate care însă au coexistat cu ramuri tradiţionale cu o tehnică învechită cu costuri
de producţie ridicate.

Cea mai mare dezvoltare industrială se va înregistra în economia americană. Industria

constructoare de maşini între 1923-1929 va creşte cu 53%, industria chimică cu 45%, producţia de
energie electrică cu 63%. În primul deceniu interbelic a crescut vertiginos industria bunurilor casnice de
folosinţă îndelungată. Această dezvoltare a industriei şi totodată a pieţei interne a stimulat creşterea
spectaculoasă a producţiei de petrol de la aproape 400 milioane de barili pe zi la peste 1 miliard. Din
bunurile de consum, peste 60% au fost vândute pe bază de credit care anual aveau o valoare între 5
miliarde şi 8 miliarde de dolari. Creditele ieftine destinate consumului, dezvoltându-se într-o perioadă,
care a durat aproape opt ani, au creat astfel un adevărat mit al “prosperităţii americane” care se va
spulbera în 1929.

Băncile au deschis conturi şi credite special destinate cumpărării de valori de bursă. Nu trebuie
însă ignorată posibilitatea de obţinere a unor profituri importante, provenind din diferenţa de dobândă
fixată de Sistemul Federal de Rezerve şi cea practicată de piaţă. Însă, eşecul a constat în faptul că băncile
au ajuns să deţină tot mai puţine lichidităţi şi tot mai multe pachete de acţiuni.
În fata cererii mari de bani pentru dezvoltare, dobânzile au crescut în timp ce din vara lui 1929,
producţia industrială a încetinit, iar investitiile s-au diminuat substantial situaţie care s-a reflectat din
septembrie acelasi an în bursele americane au cunoscut o tendinţă de scadere ce s-a amplificat
progresiv până la 29 octombrie 1929.

În Europa creşterea cea mai spectaculoasă a cunoscut-o industria germană puternic susţinută
de marile investiţii de capital de după 1923. În numai 3 ani 1924-1927 producţia industrială a depăşit
nivelul antebelic ajungând la 127% faţă de 1913. A crescut spectaculos extracţia de cărbune care între
1925-1929 a dat o producţie superioară celor din celor din Anglia şi Franţa luate împreună.

O mare parte a producţiei germane era destinată exportului pentru a se achita datoria de război
ceea ce a dus la creşterea spectaculoasă a flotei comerciale care ajunge pe locul patru după marile
puteri navale S.U.A, Anglia şi Japonia. Cu toată această creştere ponderea în comerţul mondial de 9% era
însă sub cea de 12% înregistrată în 1913.

Franţa a avut industria grav afectată de marile distrugeri din anii războiului prin pierderea sau
avarierea a aproape 10.000 întreprinderi şi 200 de mine. Primii ani după război au fost deosebit de
dificili speranţa unei redresări legându-se de reparaţiile germane. Revenirea în componenţa statului a
Alsaciei şi Lorenei , controlul unor resurse din teritoriul Saar, orientarea investiţiilor către industriile
moderne cum era cea a transporturilor şi exploatarea materiilor prime ieftine din colonii au creat
premisele refacerii economiei.Franţa era în anul marii crize printre primii producători de oţel şi fontă
ocupând locul doi în lume la producţia de automobile.

Refacerea economică a fost influenţată negativ de problemele financiare deoarece francul nu a

reuşit să se consolideze după război având o cădere în 1926, determinând o reformă de stabilizare care
a dus la o valoare a monedei franceze de numai 20% din cea antebelică. Problemele economiei franceze
au fost generate şi de importantul sector agrar ce fusese afectat puternic de operaţiunile militare în
urma cărora se degradaseră peste 2.000.000 ha. În aceste condiţii productivitatea în agricultură
continua să rămână sub nivelul celei din 1913.

În Anglia refacerea economică a fost lentă deoarece multe sectoare industriale cum sunt
extracţia cărbunelui, industria oţelului, cea textilă şi cea a construcţiilor navale, aveau o tehnologie
învechită iar proprietarii nu au manifestat receptivitate la tehnologiile moderne. Aceste industrii nu au
beneficiat de credite importante deoarece marile investiţii au fost direcţionate către industriile
constructoare de automobile şi avioane sau chimie. Problemele economice şi slaba productivitate a unor
ramuri tradiţionale, cum au fost industria cărbunelui, au generat instabilitate socială. În aceste condiţii
numai în 1929 producţia industrială a reuşit să depăşească nivelul din 1913.

Japonia a cunoscut o înviorare a industriei şi comerţului mai ales prin dezvoltarea industriei
metalurgice, a construcţiilor de maşini şi industriei chimice. Unele ramuri cum erau industria textilă,
datorită tehnicii folosite, mai puţin performante, s-au refăcut mai greu şi au înregistrat indici ridicaţi
numai o scurtă perioadă de timp. Refacerea economică a fost influenţată şi de politica inflaţionistă
promovată de guvernele japoneze care a generat momente de criză financiară.

În ansamblu refacerea economică a fost inegală şi marcată de numeroase aspecte negative,

multe moştenite din perioada războiului. Instabilitatea financiară ce se manifestă într-o serie de ţări
influenţează la rândul ei negativ avântul economic dintre 1924 şi 1929 care în mare parte în Europa este
finanţat cu credite americane. Deşi continua să deţină supremaţia în comerţul internaţional Europa are
în 1929 o contribuţie de numai 53,4% cu 7,8% mai mică decât în 1913.