Sunteți pe pagina 1din 2

Istoricul Vaccinarilor

Vaccinarea este o incercare voita de a proteja omul de unele boli infectioase.


Primul vaccin a fost creat în secolul al XVIII-lea, în Regatul Unit. Era un vaccin
împotriva variolei, o boală mortală. În prezent, datorită vaccinării, variola
este eradicată la nivel mondial la oameni. Ultimul caz cunoscut apărut în mod
natural s-a înregistrat în 1977, în Somalia. Astăzi există vaccinuri pentru a
combate numeroase boli.
Vaccinurile previn boli care, altfel, ar putea cauza probleme serioase de
sănătate, handicap permanent sau chiar moartea. Sute de milioane de persoane
sunt vaccinate anual în toată lumea pentru a fi protejate de boli grave. Spre
deosebire de tratamentele administrate pentru vindecarea unei boli, vaccinurile
se administrează de obicei la oameni sănătoși, ca să nu se îmbolnăvească. De
aceea, beneficiile pe termen lung ale vaccinării nu sunt poate evidente imediat.
Fiecare virus și fiecare bacterie produce un răspuns unic al sistemului imunitar,
care implică un set specific de celule din sânge, din măduva osoasă și din întregul
organism, precum cele numite limfocite T și limfocite B, printre altele. Un
vaccin stimulează un răspuns imunitar și face organismul să-și „amintească” de o
anumită boală, fără să cauzeze boala. Majoritatea vaccinurilor conțin fie o formă
foarte slăbită sau inactivată (omorâtă) a virusului sau bacteriei care cauzează de
obicei o boală, fie un mic fragment de virus sau de bacterie, numit antigen. Când
unei persoane i se administrează vaccinul, sistemul ei imunitar recunoaște
antigenul ca fiind „străin”. Celulele sistemului imunitar sunt astfel activate ca să
omoare virusul sau bacteria care cauzează boala și ca să producă anticorpi
împotriva virusului sau bacteriei. Anticorpii sunt proteine speciale care ajută la
distrugerea virusului sau bacteriei.
Datorită vaccinurilor, multe boli infecțioase sunt astăzi foarte rare, ca urmare
consecințele negative ale acestor boli sunt uitate uneori. Dacă oamenii ar înceta
să se mai vaccineze, multe din aceste boli și epidemiile asociate ar putea reveni.

Este intotdeauna mai bine sa previi o boala decat sa o tratezi dupa ce s-a
produs. Boli frecvente in trecut, inclusiv poliomielita, rujeola (pojar), difterie,
pertussis (tuse convulsiva), rubeola (pojar german), oreion (parotidita epidemica),
tetanus, rotavirus si haemophilus influenzae tip b (Hib) pot fi in prezent prevenite
prin vaccinare. Datorita vaccinului, una dintre cele mai severe boli din istorie –
variola – a fost eradicata. De-a lungul anilor, vaccinurile au prevenit nenumarate
cazuri de boala si au salvat milioane de vieti.
Vaccinurile obligatorii pentru copii:
- Vaccinul hexavalent (2, 4, 11 luni), rapel DTPa-VPI (6 ani), rapel Tdap (14
ani)
- Vaccinul pneumococic (2, 4, 11 luni)
- Vaccinul ROR (1 an, 5 ani)
- Vaccinul impotriva HPV (14 ani)
- Vaccinul antirotaviral (Rotarix, Rotateq)
- Vaccinul antivaricelic (Varilrix, Varivax)
- Vaccinul antihepatita A (Havrix, Avaxim)
- Vaccinul antigripal
- Vaccinul conjugat antimeningococic ACWY (Nimenrix)
- Vaccinul antimeningococic tip B (Bexsero, Trumenba)
- Vaccinul impotriva encefalitei date de capuse (FSME Immun)

Nou-nascutii sunt imuni la multe boli pentru ca au anticorpi de la mame.


Totusi, aceasta imunitate dispare in primul an de viata.

Daca un copil nevaccinat este expus la un germene, organismul copilului poate sa


nu fie suficient de puternic pentru a lupta cu acesta. Inainte sa existe vaccinurile,
multi copii decedau din cauza unor boli care in prezent pot fi prevenite prin
vaccinare (boli precum tusea convulsiva, rujeola sau poliomielita). Aceiasi germeni
exista in prezent, insa copiii sunt protejati prin vaccinare, de aceea nu auzim la fel
de des despre aceste boli.

Imunizarea fiecarui copil ajuta, de asemenea, la protejarea sanatatii comunitatii,


in special a persoanelor care nu pot fi imunizate (copii care sunt prea mici pentru
a fi vaccinati sau persoane care, din motive medicale, nu li se pot administra
anumite vaccinuri) si a categoriei restranse de persoane care nu raspund la un
anumit vaccin.

Bolile care pot fi prevenite prin vaccinare prezinta un impact costisitor, care
inseamna vizite dese la medic, spitalizare si deces prematur. Totodata, copiii
bolnavi ii determina pe parinti sa lipseasca de la serviciu.

S-ar putea să vă placă și