DESCRIEREA UNEI CĂLĂTORII

Într-o zi de vară, cam prin 2011, eu cu sora mea plănuiam să plecăm în orașul Râbnița cu
trenul la rudele noastre, dar scopul țintă era să duc sora la o tabără de vară pentru copii.
Uh, deja e 7:30! la 8:30 avem trenul! O strig repede pe sora sa ne repezim. Fac un duș
rapid și când ies văd că e 7:40. O doamne! Îmi iau un măr din fructieră ieșind pe ușă val vartej.
Sora mă astepta în drum grabită. Când să plecăm, am observat că nu mi-am luat portofelul, la
fugă alerg în casă, mă uit la ceas și văd ca este 7:50. Deja am pierdut rutiera. Ajungem la
margina satului, deja e 8:00 și oprim prima mașină de ocazie. Mașina s-a oprit, era un bun
cunoscut de-al nostru, pe scurt am povestit situația la moment, șoferul a hotărât să ne ducă până
la gară să reușim totuși la tren. Ajungem la gară la 8:20 minute, trenul deja sta pe peron. Am luat
biletele la tren la 8:30, am intrat în vagon și ne-am așezat lângă fereastră, era locul nostru
preferat.
Cu bucurie ne-am pornit la timp, călătoria nostră a durat câteva ore. Tot timpul priveam
pe fereastă, ne bucuram de acea zi și de acele momente unice. Prin fereastra trenului ne salutam
cu oamenii și mașinile ce așteptau la trecerea de cale ferată. Caldura vântului ne mângâia fața
luminoasă și fericită de acea călătorie magică.
Trenul se oprea la fiecare stație de cale ferată, oamenii intrau, unii ieșeau.
În timpul călătoriei cu trenul, uneori aparea câte un vânzător de mărunțușuri necesare în
drum, acestea pot fi niște șervețele, niște dulciuri, etc. Am cumpărat noi semințe de floarea
soarelui și niște biscuiți. Mâncam bucuroase și povesteam istorii din copilărie. Așa a trecut și
timpul nostru.
Am ajuns la Mateuți, ultima stație unde se oprește trenul nostru, apoi călătoria noastră
continuă. Am coborât din tren, am luat bagajul nostru și am plecat la rutieră, ea deja ne aștepta
pe toți cei ce am ieșit din tren să ne ducă la podul de la Rezina.
Am ajuns la Rezina și pe jos treceam podul de peste Nistru. Vântul adia valurile
Nistrului, barca de la mal plutea lin pe loc, un peisaj feeric se reflecta în ochii noștri, oamenii cu
bagajele sale treversează podul din parte dreaptă a podului.
Am ajuns la vamă, și iată că se cer actele noastre, două fete singure, de aici și s-au
început întrebările: Cine suntem? Unde sunt părinții? Unde și la cine mergem? Adresa? Unde
este pașaportul meu? căci împlinisem deja 16 ani. Pe rând am început a răspunde, deja și cu
lacrimi în ochi. Sora putea traversa vama cu adeverința de naștere, dar mie nu-mi permiteau, cu
greu am convins persoana respectivă că o duc pe sora la tabără și mâine dimineața mă întorc
înapoi, apoi peste 10 zile revin cu buletinul.
 Cu bucurie am ajuns la destinație, la mătușa noastră, am mâncat, ne-am odihnit un pic și
am plecat în oraș la magazinul nostru preferat SHERIF din orașul Râbnița să facem cumpărături.