6.3.2.

Excavator cu draglină

Excavatorul cu draglinǎ se deosebeşte de excavatorul mecanic cu cupǎ dreaptǎ prin aceea cǎ

legǎtura dintre cupǎ şi braţ este asiguratǎ prin elemente flexibile (cabluri şi lanţuri), ceea ce-i
conferǎ o autonomie de lucru mai mare pe distanţe de lucru mult mai mari (distanţe considerabile
faţǎ de axa maşinii de bazǎ), la aceeaşi capacitate a cupei.

În figura 6.11 se prezintă schema şi principalele părţi componente ale unui excavator cu
draglină. Draglina se caracterizează printr-o fixare flexibilă a cupei la braţ prin intermediul unui
sistem de cabluri şi lanţuri, care servesc şi la manevrarea cupei.

Draglina are avantajul realizării unor raze de acţiune şi a unor adâncimi de săpare mai mari
ca excavatorul cu cupă dreaptă şi inversă. Înfigerea cupei în pământ se realizează sub acţiunea
greutăţii proprii a cupei, iar săparea se realizează prin tragerea cupei, astfel că draglina se utilizează
doar la săparea în pământuri slabe şi mai ales la extragerea balastului din albia râurilor.

Datorită construcţiei cupei (fig.6.12) şi manevrării acesteia cu cabluri şi lanţuri, draglina

poate săpa şi sub nivelul apei.

Ciclul de lucru al draglinei cuprinde următoarele faze (fig.6.11):

- săparea pământului prin tragerea cupei şi umplerea cupei cu pământ din poziţia poziţia I în poziţia
II;
- scoaterea cupei din pământ prin acţionarea cablului de ridicare a cupei (poziţia III);
- ridicarea cupei din poziţia III în poziţia IV cu ajutorul cabului de ridicare, cu desfăşurarea frânată
a cablului de tragere de pe toba de tragere;
- rotirea platformei cu cupa plină;
- descărcarea cupei prin basculare ca urmare a defrânării cablului de tragere;
- rotirea platformei cu cupa goală;
- căderea cupei prin desfăşurarea de pe tobă a cablului de ridicare (poziţia V), încheiată prin
înfigerea muchiei tăietoare a cupei în pământ.
 Fig.6.11. Excavator cu draglină

1 – maşină de bază pe şenile cu platformă rotitoare; 2 – braţ; 3 – cupă; 4 – cablu de tragere a cupei; 5 – lanţuri de
tragere; 6 – lanţuri de ridicare; 7 – cablu de echilibrare; 8 – cablu de ridicare a cupei; 9 – dispozitiv de ghidare a
cablului de tragere; 10 – troliul principal cu două tobe (toba de tragere şi toba de ridicare a cupei); 11 – cablu pentru
manevrarea braţului; 12 – rola de echilibrare; I – V poziţii ale cupei în timpul ciclului de lucru.

Fig.6.12. Cupa draglinei

În figura 6.13 se prezintă cupa plină cu pământ, care se menţine în echilibru sub acţiunea forţelor
din cablul de ridicare şi din cablul de tragere, care este frânat.
 Fig.1.13. Cupa draglinei plină cu pământ menţinutǎ în echilibru

La defrânarea (slăbirea) cablului de tragere se realizează bascularea cupei şi descărcarea

pământului. Descărcarea se realizeazǎ în mijloc de transport (fig.6.14) sau în grămadă (fig. 6.15).
Fig 6.14. Descǎrcarea în autobasculantǎ Fig. 6.15. Descǎrcarea în grǎmadǎ

Pentru acţionarea excavatorului cu draglină se foloseşte de regulă sistemul diesel-

hidraulic, cu motor diesel ce pune în mişcare mai multe pompe hidraulice, iar acestea alimentează
motoarele hidraulice rotative ale mecanismelor de deplasare şi rotire, precum şi motoarele
hidraulice rotative pentru acţionarea troliilor draglinei.

Fig.6.16. Extragerea balastului din albiile rǎurilor cu

ajutorul draglinei
 Calculul braţului excavatoarelor cu draglină

1. Ipoteza de calcul pentru braţul draglinei (poziţia cea mai defavorabilă în care se face
calculul braţului) este următoarea :
- braţul este articulate la maşină şi suspendat la vârf
- braţul este înclinat la unghiul minim faţă de orizontală (  min = 25...300 );
- cupa încărcată cu pământ este ridicată spre capătul superior al braţului, la distanţă
maximă faţă de axa de rotaţie;
- în timpul rotirii platformei rotitoare se realizează frânarea bruscă a mecanismului
de rotire (braţul este frânat în mişcarea sa de rotire).
2. Determinarea forţelor care acţionează asupra braţului

a) Forţe ce acţionează în plan vertical

Pe schema din figura 1 se indică forţele ce acţionează în plan vertical şi anume:

Gb – greutatea braţului;
Gc + p – greutatea cupei pline cu pământ;
Sr , Src - forţele din cele două ramuri ale cablului de ridicare;
S rb − forţa din palanul de manevrare a braţului;
Pc+ p , Pb − forţe centrifuge asupra cupei şi braţului;
ST' - forţa în cablul de tragere (toba de tragere este frânată);
S1 , Sb − reacţiuni în articulaţia braţului.

 ,
axa de rotaţie

Pb

S1

Fig.1. Schema forţelor ce acţionează în plan vertical

Greutăţile se presupun cunoscute. Celelalte forţe se determină parcurgând următoarele etape:

a.1. Determinarea forţei centrifuge asupra cupei cu pământ - cu relaţia:

Gc+ p
Pc+ p = rc 2 [N] (1)
g

în care :

rc – distanţa de la centrul de greutate al cupei la axa de rotire a platformei rotitoare, în m;

g – accelaraţia gravitaţiei, în m/s2
ω - viteza unghiulară a platformei rotitoare, în rad/s.

a.2. Determinarea forţelor S r şi ST' din condiţia de echilibru a cupei (se poate utiliza metoda
grafică a poligonului forţelor sau metoda analitică)→se izolează cupa de braţ.

- compun : Pc + p , Gc + p  R = Gc2+ p + Pc2+ p  S r (neglijăm tensiunile care nu acţionează asupra braţului - ST' )

a.3. Determinarea forţei Src cu relaţia:

S
S rc = r , în care r este randamentul rolei de cablu.
r

a.4. Determinarea forţei centrifuge asupra braţului

 + Srb
Srb = Srb 

 e dat de greutatea braţului şi de eforturile din cablul de ridicare a cupei: S r şi Src .

unde Srb

1
 M O = 0  Srb = r (Gb rb + Sr rr − Src rc )
b

Ipoteză: considerăm braţul cu masa uniform distribuită→ se consideră un element dm , de greutate

dGb , aflat la distanţa x faţă de axa de rotaţie verticală:

 min
dl
G  G
dm = d  b  = ml  dl = b  dl
 g  lb  g
dx
Se determină mai întâi forţa centrifugă elementară dPb ce acţionează asupra unui element de
braţ de lungime dl şi masă dm:

Gb dx
dPb = dm  x 2 = ml  dl  x 2 = x 2 (2)
glb cos  min
 lb – lungimea braţului;
dx – proiecţia pe orizontală a lungimii dl ( dx = dl  cos  min );
 min - unghiul minim de înclinare a axului braţului faţă de orizontală.

Forţa centrifugă totală care acţionează asupra braţului Pb se determină prin integrare:

b
Gb 2 b Gb 2 1 2
Pb =  dPb =  x  dx = (b − a 2 ) (3)
a
glb cos  min a glb cos  min 2

în care limitele de integrare a şi b sunt distanţe indicate în figura 1.

a.5. Determinarea forţei Srb din palanul de manevrare a braţului

Din condiţia de echilibru a braţului - ecuaţia de momente faţă de articulaţia O, se obţine:

 M 0 = Sr rr + Gbrb − Src rrc + M c − Srbrrb = 0 (4)

în care:

rr , rb , rrc , rrb sunt distanţele de la articulaţia O la direcţiile forţelor Sr , Gb , Src , Srb ;

M c – momentul forţelor centrifuge ale braţului faţă de articulaţia O.

Din relaţia (4) se obţine:

S r + Gb rb − Src rrc M c
Srb = r r +  + Srb
= Srb  (5)
rrb rrb

Pentru calculul momentului M c , care intervine în relaţiile (4) şi (5), se procedează astfel:

- se calculează momentul elementar dM c dat de forţa centrifugă elementară dPb în raport

cu articulaţia O (fig.2):

Fig.2. Schema de calcul a momentului dat de forţele centrifuge în raport cu articulaţia braţului
 G  2tg min
dM c = dPb ( x − a ) tg min = b x ( x − a ) dx (6)
glb cos  min

- se calculează prin integrare momentul total Mc (faţă de articulaţia O) al forţelor

centrifuge ce acţionează pe toată lungimea braţului şi se obţine relaţia:

Gb 2tg min b Gb 2tg min 1

Mc =
glb cos  min a
x ( x − a ) dx =
glb cos  min 6
(
2b3 − 3ab 2 + a3 ) (7)

a.6. Determinarea reacţiunilor în articulaţia braţului S1 şi Sb

S1 şi Sb se determină din condiţia de echilibru a braţului, scriind ecuaţiile de proiecţii sau

utilizând metoda grafică a poligonului forţelor (metoda ecuaţiilor vectoriale).

b) Forţe ce acţionează pe direcţie orizontală, perpendicular pe braţ

La frânarea mecanismului de rotire apar următoarele forţe tangenţiale de inerţie, indicate în

figura 3:

- forţa tangenţială de inerţie asupra cupei încărcate cu pământ Pi, c + p , care se poate
considera ca forţǎ concentrată având punctul de aplicaţie în centrul de greutate al cupei;

- forţa tangenţială de inerţie asupra braţului, care este o forţă distribuită, având rezultanta
Pi, b .

Forţa Pi, c + p se determină cu relaţia:

Gc+ p
Pi.c+ p = mc + p  aC = rc max (8)
g

în care  max este acceleraţia unghiulară maximă la frânarea mecanismului de rotire.

 Fig.3. Schema forţelor orizontale perpendiculare pe axa braţului

Pentru determinarea forţei tangenţiale de inerţie asupra braţului, trebuie calculată mai întâi
forţa elementară dPi , b ce acţionează asupra unui element infinit mic de braţ, de lungime dx şi masă
dm :

Gb dx
dPi, b = dm  x max = x max (9)
glb cos  min

Forţa tangenţială de inerţie totală asupra braţului Pi , b se determină prin integrare:

b
Gb max b Gb max 1 2
Pi , b =  dPi, b =  xdx = (b − a 2 ) (10)
a
glb cos  min a glb cos  min 2

3. Determinarea solicitărilor în secţiunile periculoase

Secţiunile periculoase care trebuie verificate sunt:

a) secţiunea de mijloc a braţului I-I, în care momentul dat de greutatea braţului are valoare
maximă;
b) secţiunea II-II unde se bifurcă braţul în plan orizontal, în care momentul dat de forţele
tangenţiale de inerţie are valoare maximă.
Spre exemplu, verificarea secţiunii I-I, solicitată la încovoiere în plan vertical şi în plan
orizontal, precum şi la compresiune.
 I

I
O

Fig.4. Schema pentru determinarea momentului încovoietor în plan vertical

- Se calculează momentul încovoietor în plan vertical în secţiunea I-I (fig.4):

l G l
M iv = S1 b  Sbe − b b cos  min (11)
2 2 4

Se poate neglija efectul forţelor centrifuge ce acţionează asupra braţului.

- Se calculează forţa axială în secţiunea I-I (fig.4):

G
N = Sb − b sin  min (12)
2

- Se calculează momentul încovoietor dat de forţele tangenţiale de inerţie în secţiunea I-I , în

plan orizontal (fig. 3):

M iO = M iO1 + M iO 2 (13)

în care:

M iO1 este momentul încovoietor în secţiunea I-I dat forţa tangenţială de inerţie Pi, c + p ce
acţionează asupra cupei, considerată forţă concentrată în centrul de greutate al cupei;

M iO 2 -momentul încovoietor în secţiunea I-I dat forţele tangenţiale de inerţie ce acţionează

asupra braţului, distribuite pe întreaga lungime a braţului.

M iO1 se calculează cu relaţia:

( r − x ) Gc+ p rc   max r − x
M iO1 = Pi, c+ p c 0 = ( c 0) (14)
cos  min g cos  min

Pentru a calcula momentul M iO 2 , se determină mai întâi momentul elementar dat de forţa
tangenţială de inerţie elementară dPi, b , calculată cu relaţia (9):
 dM iO 2 = dPi, b
( x − x0 ) = Gb  max
x ( x − x0 ) dx (15)
cos  min glb cos 2  min

În continuare se calculează, prin integrare, momentul total M iO 2 în secţiunea I-I, dat de

forţele tangenţiale de inerţie ce acţionează pe întreaga lungime a braţului şi se obţine relaţia:

b b
Gb max Gb max
M iO 2 =  dM iO 2 =  x ( x − x0 )dx = gl
glb cos  min x
1
(2b3 − 3x0b 2 + x03 ) (16)
b cos  min
2 2 6
x0 0

4. Determinarea eforturilor unitare maxime în secţiunea I-I.

Braţul draglinei este o grindă cu zăbrele, executată din profile sau ţevi, secţiunea I-I fiind de
forma indicată în figura 5.

Atât forţa axială, cât şi momentele încovoietoare în cele două planuri – vertical (v) şi
orizontal (o) - , determină eforturi unitare normale de compresiune sau de întindere în montanţii
grinzii cu zăbrele.

Pe figură se indică la fiecare montant:

 solicitarea de compresiune cu semnul (–)

 solicitarea de întindere cu semnul (+ )

în următoarea ordine, de la stânga la dreapta:

✓ solicitarea determinată de forţa axială

✓ solicitarea în montant determinată de momentul încovoietor M iv
✓ solicitarea în montant determinată de momentul încovoietor M io
Secţiunile transversale ale braţelor sunt, de regulă, dreptunghiulare. Profilele din care se execută
braţele zăbrelite sunt: deschise ( ex.: corniere, cu aripi egale sau inegale) sau închise (ex.: ţevi).

Fig.5. Însumarea eforturilor unitare normale în montanţii braţului –secţ. dreptunghiulară, profil cornier
 Dimensiunile h, b ale chesonului se aleg din experienţa practică astfel încât să se asigure, în
mare măsură, stabilitatea elasică a braţului.

M iv M io
N = 
;N = → N = N  + N 
h b

Sb M iv M io
Se fac ulterior verificări. N1 = N  + N  + N  = + + , unde N1 - efortul din ţeavă
4 2h 2b
Se alege apoi materialul:

Oţel sudabil: - cornier →OL 37; OL 44; OL 52; - ţevi → OLT 35; OLT 45

c N1
Deci, avem  c ➔  a = => aria tălpii: A1 =
csc a

Se alege : ASTAS  A1 ➔ tipul profilului ==> Momentul de inerţie I1 din standard

v o N M iv M io
Se verifică secţiunea:  ef =  N +  M +  M = + +  a
 A 2hA 2bA

ν 0
A-aria secţiunii unui montant;  N ,  M , M - eforturi unitare normale determinate în montantul cel
mai solicitat de către forţa axială N; Wx , W y - modulele de rezistenţă ale secţiunii;  -coeficient de
flambaj – f(forma secţiunii şi de material); h – distanţa pe verticală între centrele de greutate ale
montanţilor; b - distanţa pe orizontală între centrele de greutate ale montanţilor;  a – efortul unitar
admisibil în montanţii grinzii cu zăbrele

Îmbinarea braţelor zăbrelite prin :

Flanşe cu şuruburi y

N
x
h M iv
h
N
b
A = 4  A1 [cm ] 2

 h+d  
2  b+d  
2
I x = 4   I1 + A1     ; I y = 4   I1 + A1     [cm ]
4
  2     2  

Ix Iy
Wx = ; Wy = [cm3]
ymax xmax
 dg

d e
Df

d1

(1,5...2 ) d g

unde: d g -diametrul găurii; e–gabaritul de cheie; D f -diametrul flanşei; d1 -diametru dispunere găuri

M iv N Mv
Forţa în tălpi: N = ==> Forţa într-o singură talpă: N1 = = i
h 2 2h

Numărul de şuruburi - constructiv: n =4…6

N1
Fie n – nr. de şuruburi →forţa într-un şurub : Fs =
n

Alegerea mărimii şurubului: M x l

 c = 0,8   r  daN / mm2 

(materialul şurubului: gr. 6.8
r 
daN / mm2 
10  

  r = 60  daN / mm 2 
 

  c = 48  daN / mm 2 
 

Se cunoaşte: d, M x l; necunoscute: d1 , D f

d g = M + ( 0,5...1) mm

l = (1,5...2 )  d g
Scheie d
ds  g

unde: d s -diametru şurub; g – grosime flanşă e = f (S ) e = f ( d )

Există standard în care se indică e = f ( S )

→Sudarea flanşei pe ţeavă

a s
s D

D − 2s
D

as
Verificarea cordonului de sudură (s –grosimea ţevii):


  as ; As =  D 2 − ( D − 2s ) 
N1 2
s =
As 4 