GRINZI CU ZĂBRELE

GRINZILE- VARIANTE DE ALCĂTUIRE

❖ Grinzi cu inimă plină

Grinzile sunt caracterizate de solicitarea compusă din încovoiere + forfecare; forma cea mai
raţională a secţiunii este cea în I.
Se folosesc profile laminate I (a) sau H (b - acolo unde există astfel de laminate), eventual
ranforsate cu platbande sudate (c). Din profile I pot fi obţinute grinzi cu înălţime majorată prin
decuparea şi sudarea decalată a inimii (d - grinzi 'expandate').
Pentru grinzi de bordaj se folosesc şi profile U, câte unul (e) sau câte două cuplate (f),
eventual ranforsate cu platbande (g).
Atunci când nu se găseşte un profil adecvat, se poate recurge la secţiuni compuse din
laminate sudate (h, i, j) care, în cazul unei înălţimi mari, trebuie să aibă inima rigidizată cu nervuri ce
împiedică 'voalarea'.

❖ Grinzi cu zăbrele

Greutatea grinzilor cu inima plină poate ajunge destul de mare atunci când, din motive de
rezistenţă sau rigiditate, grinda trebuie să aibă o înălţime considerabilă.
 În acest caz este preferabilă utilizarea de grinzi cu zăbrele. O astfel de grindă (a, b) este
constituită în esenţă din două tălpi, una superioară şi alta inferioară, asociate prin bare de inimă –
„montanţi” şi/sau „diagonale” - în dreptul „nodurilor”.
Îmbinările pot fi realizate cu suduri sau nituri.
Tălpile şi barele de inimă sunt realizate de cele mai multe ori din profile laminate (L, U - de
regulă duble, pentru a obţine secţiuni transversale cu cel puţin o axă de simetrie) asamblate prin
diverse modalităţi.
Nodurile sunt în general realizate cu ajutorul unor „gusee” (c - i).
Tălpile şi barele de inimă pot fi realizate şi din ţevi, cu secţiune circulară sau rectangulară,
îmbinate direct, prin sudură (j).

Din punct de vedere al comportării, se poate considera că tălpilor le revine sarcina preluării
încovoierii, în timp ce barele de inimă preiau forfecarea.
Grinzile pot avea tălpi paralele sau talpa superioară poate fi înclinată.
Barele de inimă pot fi dispuse în diverse moduri, rezultând diverse scheme statice (k - q).
În cazul grinzii în V- barele de inimă au toate aceeaşi lungime, dar, pentru o anumită situaţie
de încărcare, unele rezultă întinse şi altele comprimate.
În cazul Fermă tip în N - pentru încărcări gravitaţionale diagonalele (barele înclinate) sunt
întinse, iar montanţii (barele verticale) sunt comprimate: lungimea mai mică a elementelor
comprimate este favorabilă pentru asigurarea stabilităţii (prevenirea flambajului).
Grinda cu diagonale în cruce este folosită frecvent în structurile de contravântuire (la
încărcări orizontale, diagonalele sunt alternativ întinse şi comprimate).
Dacă talpa superioară este înclinată, structura este în general denumită fermă.
Fermele sunt folosite pentru realizarea acoperişurilor .
 Grindă în V Grindă în N

Grindă cu diagonale în cruce Fermă tip englezesc

Fermă tip Poienceau Fermă tipMohnié Fermă în shed

OBS.
 Prezenţa guseelor în alcătuirea nodurilor (c…i), chiar dacă nu este necesară în cazul unor
tălpi cu inimi înalte şi puţin solicitate, este totuşi oportună din motive constructive.
 Axele centrelor de greutate ale profilelor ce intervin într-un nod trebuie să fie concurente
într-un unic punct ce constituie articulaţia structurii de referinţă

 Îmbinările trebuie astfel dimensionate încât centrul de greutate al suprafeţelor rezistente

(suduri, nituri,) să se găsească pe axa centrului de greutate al profilului îmbinat.
 diagonale şi montanţi, se preferă fie profile simetrice (T, I), fie profile duble (2 U, 2 L).
Condiţii de nedeformabilitate geometrică
→Sisteme plane
Cel mai simplu sistem geometric nedeformabil este triunghiul alcătuit din bare articulate
prin noduri – barele 1,2,3 din figură. În acest caz, pentru fiecare nod în plus ataşat acestui sistem,
sunt necesare 2 bare suplimentare pentru a forma acest nod (ex. barele 42 şi 43 pentru noul nod 4).

Notaţii:
n’ – numărul de noduri suplimentare
b’ – numărul barelor necesare pentru realizarea nodurilor n’
n- numărul de noduri ale sistemului → n = n + 3
b- numărul de bare ale sistemului → b = b + 3
➔ b + 3 = 2n - Condiţia de nedeformabilitate geometrică a grinzilor cu zăbrele plane (GZP)
(𝑏 ′ = 2𝑛′ )
Sistemele care îndeplinesc această condiţie = sisteme libere
Fixarea nodurilor n se realizeză prin barele b, dar şi prin legătură cu baza
=legături/articulaţii simple – r. Rezultă:
b + r = 2n ; r  3
În funcţie de relaţiile ce se pot stabili între cele două părţi ale ecuaţiei, se disting următoarele
cazuri de GZ:
- static determinate : b + r = 2n
- static nedeterminate : b + r  2n
- mecanisme: b + r  2n

➔ Sisteme spaţiale
În cazul spaţial, are loc relaţia: b + 6 = 3n →condiţia de nedeformabilitate geometrică a grinzilor cu
zăbrele spaţiale (GZS)
Din următoarele considerente:
- unui sistem de bază plan (3 bare, cu 3 noduri) îi sunt necesare a fi ataşate b = 3n bare
pentru a forma un sistem spaţial
- nr. total de noduri: n = n + 3
- nr. total de bare: b = b + 3
GZS va necesita 6 legături simple pentru a fi corectă. Dacă nr. de reazeme (legături simple) r  6 ,
condiţia de nedeformabilitate geometric devine: b + r = 3n ; r  6
Dacă r  6 →GZ nerezemată NU va mai constitui un corp geometric nedefomabil.

În relaţia anterioară, partea din dreapta a ecuaţiei (3n) reprezintă nr. de ecuaţii de echilibru
(E) ce se pot scrie pentru rezolvarea sistemului spaţial de forţe concurente ce acţionează într-un nod
(ca urmare a secţionării barelor din jurul acestuia); partea din stânga a ecuaţiei reprezintă nr. de
necunoscute (N=b+r).
Analog, GZS se clasifică astfel:
 - static determinate : b + r = 3n; r  6
- static nedeterminate : b + r  3n; r  6

Calcul grinzilor GZP – structuri portante

Elementele componente
După poziţiile ocupate în cadrul sistemului, barele unei GZP poartă diferite denumiri:

34 -talpă superioară; 45, 56 –zăbrele; 25 - talpă inferioară 23 – diagonală; 34, 56 – montanţi

GZP – sisteme dreptunghiulare

- talpă inferioară/superioară – el. exterioare de pe conturul sistemului, care mărginesc

structura
- zăbrea – el. interior care face legătura între tălpi
- diagonale – cele cu înclinare faţă de tălpi
- montanţi – cele ⊥ pe tălpi
- noduri = punctele de intersecţie ale barelor
- intervalul dintre doua noduri = panou.

Există tipurile de sisteme de GZP: dreptunghiulare, triunghiulare, cu diagonala în K

GZP - sisteme triunghiulare GZP - sisteme cu diagonala în K

Principii de alcătuire a unei GZP

- cel mai simplu ansamblu structural;
- prinderea elementelor se considera articulată:
▪ ipoteza falsă in cazul îmbinării elementelor cu secţiuni puternice si lungimi relativi mici
(rigiditate mare la încovoiere);
▪ prinderea se realizează cu sudură, nituri sau şuruburi (practic NU se realizează o articulaţie
perfectă);
▪ axele elementelor prinse într-un nod trebuie sa fie concurente în acelaşi punct, fără a
introduce excentricităţi accidentale  centrarea barelor la GZ trebuie să se facă după linia
centrelor de greutate (tălpile) -pentru îmbinarea sudată, sau linia niturilor/şuruburilor
(zăbrelele) (în cazul îmbinării cu nituri/şuruburi).
- încărcările se aplică doar în nodurile structurii;
- GZ se obţine prin alăturarea de triunghiuri nedeformabile
Etape în calculul unei GZP
 Elemente de calcul de dimensionare a structurii SP

Stabilirea dimensiunilor de gabarit ale GZP

Stabilirea încărcărilor

Calculul eforturilor din bare

Dimensionarea barelor

Metoda secţiunilor (MS)

Se consideră GZP din figura următoare – geometric nedeformabilă, corectă (alcătuită numai
din  alăturate).

Etape:
- echilibrul întregului sistem ➔se determină reacţiunile din reazeme (V1 , H1 , V9)
- se determină efortul într-o bară ( ex. N24 ) pornind de unul din capetele GZP (cel mai avantajos)
- se secţionează imaginar un tronson din grindă din zona respectivă ( ex. secţ. I-I) astfel încât să se
secţioneze şi bara al cărui efort se doreşte a fi determinat→secţiunea trebuie să intersecteze
maxim 3 bare
- se figurează eforturile în barele secţionate – eforturi de tip întindere, pozitive
- se scriu ecuaţiile de echilibru pentru forţele de pe oricare dintre cele două corpuri obţinute prin
secţionarea imaginară → sistemul fiind plan, se pot obţine 3 ec. de echilibru => se urmăresc
M
ecuaţiile de moment în noduri (ex. : N 24 = − 3 , considerând sensul pozitiv al momentului cel
d3
trigonometric)

Metoda izolării nodurilor (MIN)

În ansamblu, metoda este laborioasă => trebuie rezolvat un sistem de 2n ecuaţii cu 2n
necunoscute.
 Configuraţia geometrică a GZP utilizate ca structuri de rezistenţă conduce la echilibre de
noduri în care intervin maxim 2 necunoscute => sistemul celor 2n ecuaţii se reduce la numai n
sisteme
Această metodă constă în izolarea, pe rând, a câte unui nod component al GZB şi scrierea
celor două ecuaţii de echilibru. Metoda se poate aplica: analitic sau grafic.

OBS.

- Pentru determinarea efortului într-o anumită bară din partea centrală a GZP este necesară
determinarea tuturor eforturilor din barele grinzii, prnind dintr-un capăt şi până la bara respectivă
(obligativitate care nu se impune prin metoda secţiunilor)
- În cazuri particulare (fig. b), MIN conduce la determinarea eforturilor în anumite bare fără să fie
impusă determinarea prealabilă a altora (ex. fig. a: echilibrul nod 11 → N11−12 = 0 ➔ echil. nod
12→ N12−9 = 0 ).

Calcul grinzilor GZS

Se vor analiza numai GZS static determinate de tipul turnurilor sau braţ utilaj– cu largă
utilizare construcţia utilajelor tehnologice.
Metode de calcul ce se pot aplica: MIN, MS
- Metodele ce se aplică analog ca şi în cazul GZP
- Etape de calcul:
I. Verficarea condiţiilor de nedeformabilitate geometricǎ proprie a strcturii:

b − 3n  6
II. Verificarea condiţiei de determinare statică a structuii:

b + r  3n
III. Calculul reacţiunilor din cele 6 condiţii de echilibru posibile în spaţiu:

 X = 0;  Y = 0;  Z = 0
 M Ox = 0;  M Oy = 0;  M Oz = 0
IV. Identificarea barelor de efort nul → reguli:
- dacă un nod format din 3 bare necoplanare este neîncărcat → eforturile din barele
respective sunt nule (cele 3 forţe îşi realizează echilibrul numai dacă sunt coplanare!)
- dacă un nod format din 3 bare necoplanare este solicitat de o sarcină ce acţionează pe
direcţia uneia din bare →eforturile din celelalte 2 bare sunt nule, iar în bara încărcată
efortul va fie gal cu încărcarea respectivă
- dacă un nod este format din mai multe bare concurente din care toate –mai puţin una,
sunt coplanare →efortul în bara solitară este nul
- dacă în cazul anterior, nodul este încărcat → efortul în bara necoplanară se poate
determina direct din ecuaţia de echilibru a proiecţiilor pe axa perpendiculară pe planul ce
conţine celelalte bare
 Metoda izolării nodurilor (MIN)

- avantajos de aplicat →pornind de la izolarea unui nod al structurii care este format din
max. 3 bare, după care se pot izola, în continuare, nod după nod – cu structură
asemănătoare (alcătuite din max. 3 bare).
- se poate scrie astfel, pentru fiecare nod în parte, un sistem de 3 ecuaţii după cele 3 axe
ale sistemului ataşat fiecărui nod în parte, fiind posibil astfel de a se determina lejer cele
3 eforturi necunoscute din barele ce formează fiecare nod

Metoda secţiunilor (MS)

- → izolarea printr-o secţiune plană imaginară, a unei porţiuni din structura grinzii pentru
care se pot scrie cele 6 ecuaţii de echilibru în care apar ca necunoscute eforturile din
barele secţionate
- Metoda poate fi aplicată numai atunci când pot fi identificate plane de secţionare care să
intersecteze maxim 6 bare (conform nr. de ecuaţii de echilibru ce se pot scrie)
- barele trebuiesc dispuse astfel încât să nu existe nicio altă axă faţă de care eforturile din
barele respective să dea toate moment nul

OBS. O GZS de tip turn, având feţele alcătuite din GZP corecte, cu rezemări corecte în planul lor,
cu noduri numai pe muchii, este întotdeauna corectă şi nu mai sunt necesare alte verificări!!!

Metoda secţiunilor (MS)

- Se recurge la o seţionare completă, se introduc eforturile din bare şi se scrie echilibrul unuia
dintre corpurile obţinute prin secţionare
- Secţiuna nu trebuie să taie mai mult de 6 bare
- Pt. determinarea efortului dintr-o bară pe baza unei ecuaţii independente, se scrie o ec. de
momente faţă de o dreaptă în raport cu care celelalte 5 bare secţionate dau momente nule sau ec.
de proiecţii pe una din bare pe care celelalte 5 bare secţionate au proiecţii nule.
 Ex. fig. a: Efortul din bara 42 se determină din ec. de moment faţă de dreapta 3-6 a tuturor
forţelor de deasupra secţiunii I. Faţă de această axă, momentele celorlalte 5 bare secţionate sunt
nule→ N42  hN + F7  h7 = 0 , unde hN , h7 sunt distanţele de la suportul forţelor la dreapta 36 în
raport cu care se face suma de moment.
OBS.
- procedeu laborios
- prezintă dificultăţi în identificarea unor astfel de drepte şi în determinarea distanţelor şi
unghiurilor necesare în calcularea momentelor sau proiecţiilor
- orice seţiune care taie mai mult de 6 bare implică determinarea eforturilor din bare prin
dezvoltarea unui sistem de ecuaţii.

Metoda izolării nodurilor (MIN)

Metoda lesne aplicabilă în situaţia în care se identifică noduri cu câte 3 necunoscute →

sistemul celor 3n ecuaţii se reduce la n sisteme, fiecare dintre ele cu câte 3 ecuaţii.
Rezolvarea: analitic sau grafic.

Ex.: La un nod spaţial cu 3 necunoscute (fig. a), fiecare dintre acestea pot fi determinate cu ajutorul
unei ecuaţii independente.
cos 
Ec. de proiecţii pe normala la planul P2-3 care conţine direcţiile 2 şi 3 → N1 = F .
cos 
Ec. de proiecţii pe normala la planul P1-3 care conţine direcţiile 1 şi 3 → N2 .

Ec. de proiecţii pe normala la planul P1-2 care conţine direcţiile 1 şi 2 → N3 .

OBS.

- F1 = 0  N1 = 0
- Dacă într-un nod se întâlnesc 3 bare aflate în 2 plane şi în nod nu există alte forţe→ eforturile în
bare sunt nule (fig. a)
- Dacă într-un nod se întâlnesc b bare, dintre acestea (b-1) fiind în acelaşi plan, şi forţa exterioară
este nulă sau plasată în planul celor (b-1) bare→efortul în bara b este nul (fig. b)
Reducerea la sisteme plane

Metoda se aplică în cazul structurilor care satisfac condiţiile:

 Fiecare panou/faţă asigură condiţia de nedeformabilitate geometrică: b − 2n + 3  0

 Fiecare panou/faţă are rezemări de aşa manieră încât permit preluarea şi transmiterea
încărcărilor din planul propriu
Etapele :
- descompunerea tuturor forţelor în componente ce acţionează în planul panourilor
structurii
- se ţine seama de reazămele cuprinse în planul respectiv
- determinarea eforturilor din bare – similar ca la GZP
- eforturile din barele ce aparţin simultan la două panouri se determină prin suprapunere
liniară de efecte

În figura imediat următoare se exemplifică această metodă pentru o structură de GZS a unui
braţ orizontal.