Discurs 27 martie 2018

Eu sunt Bivol Tamara. Eu sunt elevă la Colegiul Național Iași în clasa a X-a. Astăzi însă eu sunt,
înainte de toate, româncă. Vin de peste Prut, unde se vorbește, se simte și se gândește românește
și mă înfățișez în fața dvs. având greaua și, în același timp, minunata misiune de a vă vorbi și a
vă transmite o dorință. Este dorința mea, a părinților și bunicilor mei, a celor câțiva zeci de mii
de oameni care pe 25 martie au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, dar și a tuturor românilor
deșteptați din lume. Noi vrem să ștergem intersecțiile din 1812 și 1940 care ne-au despărțit căile.
Noi vrem să scoatem sârma ghimpată și amintirea ei dintre noi. Noi vrem să unim destine,
suflete și să dăm mână cu mână.

Noi putem fi prima generație care nu se mai sacrifică, căreia nu îi este refuzat dreptul de a trăi
într-o mare și unificată familie. Dar trebuie să ținem cont că unirea nu SE va face – Unirea O
VOM face. Oricât de mult mi-aș dori, astăzi de la Chișinău nu o să vină semnat Actul de Reunire
„pentru totdeauna” cu Patria. De acolo vine, însă, în schimb, fervoarea, dorința și energia
românească ce mocnește în sânul unei populații inhibate de dominații străine, în sânul unei
populații îndurerare și pline de dorul mamei. Moldova are cu adevărat ce oferi României. De la
vii și podgorii, poezii și doine și până la simplii, umilii, dar puternicii săi oameni. Acești oameni
învață treptat cum să-și folosească forța adunată de-a lungul timpului pentru a contribui la
repararea greșelilor trecutului. Ei învață acum să lupte.

Și eu sunt unul din acei oameni, și eu continui să lupt de aici, de la Iași. Asemeni unui adolescent
rebel am fugit de acasă acum aproape 2 ani atunci când aceasta nu putea să îmi ofere tot ce
aveam nevoie. Am plecat supărată pe tot ce înseamnă lege, ordine și conducere în Moldova. Dar,
în același timp, plecând de acasă, am ajuns tot acasă. Aici am găsit un cămin, am găsit înțelegere
și i-am găsit pe frații mei. Acum îmi dau seama că nu aș fi putut vreodată să fac o alegere mai
bună, căci astfel am început unirea de la propria-mi persoană.

Astăzi, fraților, vă îndemn să vă îndreptați privirea spre răsărit, spre celălalt mal. Vă rog doar să
vedeți mâinile întinse și strigătele de dor. Vă rog să îi căutați și pe cei al căror orizont e umbrit de
manipulări și propagandă și să le deschideți lor, dar mai ales lor, sufletele voastre, pentru a le
demonstra că și de o parte și de alta a Prutului avem același suflet românesc. G. Vieru viața
întreagă a visat să treacă Prutul. Eu îl trec periodic deja de cel puțin 2 ori pe lună și pe ambele
părți mă regăsesc în egală măsură. Eu mi-am semnat astfel declarația de unire. Tu? Tu nu visezi
oare să treci Prutul fără a fi nevoit să aștepti ridicarea barierei?

Bivol Tamara 27.03.18