NUNTA LUI FIGARO

Nunta lui Figaro, înregistrată sub 492 în Catalogul Köchel este o operă a cărei muzică a fost
compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte,
care a fost inspirat și bazat pe comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais - La folle journée ou Le
mariage de Figaro. Nunta Lui Figaro este împărțită în două părți și patru acte. Partea nr. 1: Actul
I, Actul II; Partea nr. 2: Actul III, Actul IV.

ACTUL I:
Intr-o cameră din palatul contelui Almaviva din Sevilla, Figaro măsoară odaia pentru a așeza
mobila. Logodnica lui, Susanna, își pregătește ținuta de nuntă. Curând, Susanna află de la Figaro
că acea cameră îi este destinată ei după căsătorie. Susanna îi spune că domnul conte îi face
avansuri și în fiecare dimineață îi trimite scrisori de amor. Aflând acestea, Figaro se înfurie și
dorește să îi dejoace planurile contelui. După aria "Se vuol ballare", "signor Contino", intră
doctorul Bartolo în scenă, tutorele contesei Rosina. Împreună cu Bartolo intră și o bătrână
menajeră - Marcellina. Aceasta inventează un act în care îi cere lui Figaro o sumă de bani pe
care Figaro nu i-o poate da. Iar dacă Figaro nu plătește la timp suma de bani, el trebuie să se
căsătorească cu Marcellina. Susanna, auzind așa ceva își bate joc de pretențiile menajerei. Dar,
Bartolo vrând să se răzbune pe Figaro, deoarece l-a ajutat pe conte să o ia de soție pe Rosina, și
nu l-a lăsat pe el, (Bartolo) să se căsătorească cu ea, (în Bărbierul din Sevilla), o ajută pe
Marcellina. Intră apoi pajul Cherubino care, din cauza dragostei sale față de femei în special de
contesa Rosina, îl enervează pe conte. Cherubino spune că a venit ca să își ceară scuze
Barbarinei, deoarece a intrat în camera ei și o roagă pe Susanna să îl ajute. Apoi, îi face
cameristei Susanna o declarație de dragoste. Auzindu-l pe conte, Susanna îl ascunde pe
Cherubino pe un fotoliu acoperit de cearceaf (scena 19). Contele îi face declarații de dragoste.
Sosirea profesorului de muzică al Susannei, Don Basilio, o face pe aceasta să-l ascundă pe conte
după fotoliu. Basilio intenționează să-i spună că Cherubino ar fi îndrăgostit de Rosina. Auzind
acest lucru, contele iese din ascunzătoare și îl descoperă pe Cherubino, luând cearceaful de pe
fotoliu. Almaviva hotărăște să il pedepsească pe pajul necredincios, trimițăndu-l într-unul din
regimentele sale. Glumeț, Figaro îi povestește lui Cherubino în aria "Non piu andrai" cum e să fii
militar. Apoi, contele amână nunta lui Figaro și a Susannei.

SUSSANA, logodnica lui Figaro

O soprană este o cântăreață a cărei întindere vocală corespunde registrului acut (cel mai înalt).
Noțiunea de soprană este frecvent interpretată incorect, impresia fiind că nu doar întinderea
este definitorie, ci și tipul „clasic” de educare a vocii. Partitura corespunzătoare unei voci de
soprană se notează întotdeauna în cheia sol. Timbrul de soprană este cel mai sărac în armonice,
motiv pentru care scriitura (îndeosebi cea pentru cor) trebuie să urmeze anumite rigori.
 NUNTA LUI FIGARO

Nunta lui Figaro, înregistrată sub 492 în Catalogul Köchel este o operă a cărei muzică a fost
compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte,
care a fost inspirat și bazat pe comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais - La folle journée ou Le
mariage de Figaro. Nunta Lui Figaro este împărțită în două părți și patru acte. Partea nr. 1: Actul
I, Actul II; Partea nr. 2: Actul III, Actul IV.

ACTUL I:
Intr-o cameră din palatul contelui Almaviva din Sevilla, Figaro măsoară odaia pentru a așeza
mobila. Logodnica lui, Susanna, își pregătește ținuta de nuntă. Curând, Susanna află de la Figaro
că acea cameră îi este destinată ei după căsătorie. Susanna îi spune că domnul conte îi face
avansuri și în fiecare dimineață îi trimite scrisori de amor. Aflând acestea, Figaro se înfurie și
dorește să îi dejoace planurile contelui. După aria "Se vuol ballare", "signor Contino", intră
doctorul Bartolo în scenă, tutorele contesei Rosina. Împreună cu Bartolo intră și o bătrână
menajeră - Marcellina. Aceasta inventează un act în care îi cere lui Figaro o sumă de bani pe
care Figaro nu i-o poate da. Iar dacă Figaro nu plătește la timp suma de bani, el trebuie să se
căsătorească cu Marcellina. Susanna, auzind așa ceva își bate joc de pretențiile menajerei. Dar,
Bartolo vrând să se răzbune pe Figaro, deoarece l-a ajutat pe conte să o ia de soție pe Rosina, și
nu l-a lăsat pe el, (Bartolo) să se căsătorească cu ea, (în Bărbierul din Sevilla), o ajută pe
Marcellina. Intră apoi pajul Cherubino care, din cauza dragostei sale față de femei în special de
contesa Rosina, îl enervează pe conte. Cherubino spune că a venit ca să își ceară scuze
Barbarinei, deoarece a intrat în camera ei și o roagă pe Susanna să îl ajute. Apoi, îi face
cameristei Susanna o declarație de dragoste. Auzindu-l pe conte, Susanna îl ascunde pe
Cherubino pe un fotoliu acoperit de cearceaf (scena 19). Contele îi face declarații de dragoste.
Sosirea profesorului de muzică al Susannei, Don Basilio, o face pe aceasta să-l ascundă pe conte
după fotoliu. Basilio intenționează să-i spună că Cherubino ar fi îndrăgostit de Rosina. Auzind
acest lucru, contele iese din ascunzătoare și îl descoperă pe Cherubino, luând cearceaful de pe
fotoliu. Almaviva hotărăște să il pedepsească pe pajul necredincios, trimițăndu-l într-unul din
regimentele sale. Glumeț, Figaro îi povestește lui Cherubino în aria "Non piu andrai" cum e să fii
militar. Apoi, contele amână nunta lui Figaro și a Susannei.

FIGARO, valetul personal al contelui

Tenor, cea mai înaltă voce bărbătească. Vocea de tenor, care are timbrul cel mai clar, este cea
care a desteptat, in istoria operei, emotiile cele mai puternice si a suscitat entuziasmul cel mai
rasunator. Influenta sa este usoara, imediata, pentru ca vocea tenorala este cea mai adaptata
sa cante iubirea. Timbrul si stralucirea ei pot sa evoce deopotriva idila, cat si pasiunea
chinuitoare, disperarea si gelozia. Si totusi, mereu se exprima in numele tineretii si al idealurilor
sale: curajul si sinceritatea, libertatea si dreptatea, onoarea si devotamentul. Acestei voci,
personajelor sale, interpretilor sai, le este dedicat aici un studiu specific, complet, nemaifiind
pana acum condus cu atata aprofundare, pentru a ilustra tot parcursul istoric si muzical, de la
originile melodramei, pana in zilele noastre.