Reţele electrice – partea I-a

2. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE REŢELELOR

ELECTRICE

Aşa cum am arătat în capitolul introductiv al lucrării, reţelele electrice cuprind, în

principal, linii electrice şi staţiile electrice de transformare. Întrucât construcţia staţiilor de
transformare este studiată în cursul de specialitate, în acest capitol vom prezenta construcţia
liniilor electrice aeriene (LEA) şi a celor în cablu (LEC).

2.1. Construcţia liniilor electrice aeriene

Liniile sunt constituite din stâlpi, conductoare, armături, cleme şi izolatoare.

2.1.1. Conductoarele liniilor electrice

Se realizează de din aluminiu, oţel, şi mai rar din cupru, bronz, aldrey (aliaje ale
aluminiului). Conductoarele de protecţie se construiesc în general din o ţel zincat.
Acestea pot fi:
 monofilare (masive), dintr-o singură sârmă cu secţiunea rotundă, utilizate în
trecut la linii cu secţiuni mici;
 multifilare, sub formă de funie, formate din mai multe sârme răsucite. Pot fi
formate din sârme cu aceeaşi secţiune sau cu secţiuni diferite.
Conductoarele multifilare pof fi:
 monometalice – cu un singur material component
 bimetalice – cu sârme din două materiale, cel mai utilizat fiind conductoarele
OL-AL (figura 2.1)
Figura 2.1
Conductoare bimetalice
OL-AL
1 – miez din OL
2 – înveliş din AL

Conductoarele de MT şi joasă tensiune pot fi izolate sau neizolate. La JT se folosesc

conductoare izolate torsadate, formate din unul sau mai multe conductoare de aluminiu izolate
cu PVC, răsucite în jurul unui conductor din aluminiu-oţel de asemenea izolat cu PVC (figura
2.2). La IT conductoarele sunt neizolate. Principalele caracteristici fizico-mecanice ale
materialelor conductoarelor sunt arătate în tabelul 2.1.
În tabelul 2.2 se prezintă câteva
caracteristici ale conductoarelor de oţel
aluminiu. Raportul dintre secţiunile celor
două materiale componente este diferit la
conductoarele obişnuite faţă de Figura 2.2
conductoarele întărite (cu rezistenţă

Elemente constructive ale LEA 10

Reţele electrice – partea I-a
mecanică mărită). Notarea conductoarelor OL-AL cuprinde atât secţiunea nominală a firelor
de AL cât şi cea a firelor de OL, de exemplu: Conductor OL-AL 95/16 mm2.
În tabelul 2.3 se prezintă principalele caracteristici ale conductoarelor de aluminiu.

Elemente constructive ale LEA 11

Reţele electrice – partea I-a

Tabelul 2.1
Caracteristicile fizico-chimice ale materialelor componente ale conductoarelor

Coeficientul Greutatea Coeficientul

Rezistivitatea Rezistenţa
de temperatură volumică de dilatare Modulul
Caracteristici electrică în curent continuu la
al rezistenţei (greutatea termică de elasticitate
la 20C rupere
electrice specifică) liniară
Material LEA mm2/m C-1 kg/dm3 C-1 daN/mm2 daN/mm2
(18,517,3) pentru fire cu
LEA  = (1,852,50) mm;
0,028264 0,004 2,7 2,310-5
5500
existente (17,316,4) pentru fire cu
Aluminiu

 = (2,504,00) mm
(18,517,5) pentru fire cu
 = (1,852,50) mm;
LEA noi < 0,028264 0,00403 2,703 2,310-5 5500
(17,016,5) pentru fire cu
 = (2,503,50) mm
32,5 (tip A), 29,5 (tip B)
Aliaje de
aluminiu

0,032840 - tip A 0,032530 pentru fire cu  ≤ 3,5 mm;

- 0,0036 2,703 2,310-5
5500
- tip B 31,5 (tip A), 29,5 (tip B)
pentru fire cu  > 3,5 mm
(0,25100,2493)
LEA
pentru fire cu 0,0045 7,85 1,1510-5 19600 117,6
categoria B

existente
 = (1,453,20) mm
Oţel

(124,0119,0) pentru fire cu  =

LEA noi - - 7,78 1,1510-5 19600
(1,244,25) mm
(0,25100,2493)
LEA
1,1510-5
categoria C

pentru fire cu 0,0045 7,85 19600 137,3

existente
 = (1,453,20) mm
Oţel

(138,0128,0) pentru fire cu

LEA noi - - 7,78 1,1510-5 (19600)
 = (1,244,25) mm

Elemente constructive ale LEA 11

Reţele electrice – partea I-a

Tabelul 2.2
Câteva caracteristici ale conductoarelor OL-AL

Tabelul 2.3

Pentru conductoarele electrice trebuie

precizate curentul maxim admisibil pentru
anumite condiţii de mediu limită, de exemplu
40 ºC, atunci când conductorul atinge
temperatura maximă admisibilă de durată, de
obicei în jur de 70 ºC. În tabelul 2.4 sunt daţi
curenţii admisibili pentru conductoare
torsadate utilizate la JT:

Tabelul 2.4
Curenţii admisibili pentru
conductoare torsadate TYR

Elemente constructive ale LEA 12

Reţele electrice – partea I-a
În tabelul 2.5 se prezintă principalele caracteristici ale conductoarelor torsadate TYR.

Tabelul 2.5
Caracteristici conductoare torsadate TYR

2.1.2. Stâlpii liniilor electrice aeriene

Sunt elementele liniilor electrice care, prin intermediul izolatoarelor, clemelor şi

armăturilor susţin conductoarele deasupra solului.
Stâlpii pot fi din metal, din beton armat sau din lemn. Stâlpii metalici se utilizează, cu
preponderenţă, la tensiuni începând cu 110 kV. Se utilizează şi la 20 kV pentru stâlpi speciali
(de exemplu traversări). Sunt executate din profile de oţel într-o construcţie sub formă de
grinzi cu zăbrele. La joasă tensiune, în special pentru iluminat, se utilizează stâlpi din ţeavă
metalică.
Stâlpii din beton armat se utilizează la construcţia linilor de medie şi joasă tensiune.
Sub forma a două tronsoane se utilizează şi la 110 kV.
Stâlpii din lemn se utilizează mai rar. Sunt admişi în cazul unor zone greu accesibile
sau în situaţia unor construcţii temporare.

Elemente constructive ale LEA 13

Reţele electrice – partea I-a
Stâlpii au ca părţi componente, pe lângă corpul propriu-zis, console, traverse, vârfare,
montaţi în partea superioară a acestora.
După numărul de circuite montate pe un stâlp, aceştia pot fi:
 cu un circuit monofazat – utilizat pentru linii de joasă tensiune situate în capetele
unei zone de reţea sau stâlpi intermediari pentru branşamentul consumatorilor
monofazaţi
 cu un circuit trifazat
 cu două circuite trifazate
 cu patru circuite trifazate
Dacă sunt mai multe circuite pe un stâlp, de regulă acestea au aceeaşi tensiune. Există
şi situaţii în care, pe stâlpi se montează circuite cu tensiuni diferite. Cea mai uzuală situaţie
este aceea a liniilor de medie tensiune comune cu circuite de joasă tensiune. Se mai întâlnesc
şi circuite 110 kV + 20 kV în cazul liniilor pentru racordul CHE cu puteri de 5-15 MW. Din
punct de vedere funcţional, stâlpii pot fi:
- stâlpi de susţinere (SS) – aceştia preiau sarcinile verticale şi sarcinile datorate
acţiunii vântului. Ocupă o pondere de 70-90 % din numărul stâlpilor unei linii. La rândul lor
pot exista stâlpi de susţinere normali care nu preiau sarcini în lungul liniei, fiind prevăzute cu
cleme cu eliberarea conductoarelor şi stâlpi de susţinere întăriţi care pot prelua şi sarcini în
lungul liniei, având cleme cu reţinerea conductoarelor (figura 2.3);

Figura 2.3
Explicativă pentru tipurile de stâlpi utilizaţi în
construcţia LEA

- stâlpi de întindere (SI) – se fixează pe aliniamentul liniei la distanţe cuprinse între 2

şi 10 km şi au rolul de a prelua eforturi în lungul liniei pentru a preveni extinderea unor avarii.
Distanţa între doi stâlpi de întindere se mai numeşte şi panou de întindere;
- stâlpi terminali (ST) – se utilizează la capetele liniei şi preiau în permanenţă sarcini,
în lungul liniei, pe o singură parte a stâlpului. Au şi rolul de stâlpi de întindere, delimitând
primul şi ultimul panou al liniei;
- stâlpi de colţ (SC) – se montează la intersecţia a două aliniamente şi trebuie să preia
şi forţe orizontale perpendiculare pe linie, în direcţia bisectoarei unghiului format de
aliniamente. Pentru unghiuri apropiate de 180 º se utilizează stâlpi de susţinere întăriţi, iar la
unghiuri mai mari se utilizează stâlpi terminali sau de colţ, delimitând, în acelaşi timp, un
panou de întindere;
- stâlpi de derivaţie (SD) – sunt similari cu cei de colţ, dar, au în plus, console pentru
prinderea conductoarelor liniei derivaţie;
- stâlpi speciali – stâlpi de traversare (şosele, căi ferate, ape), stâlpi de subtraversare
(când o linie electrică subtraversează o altă linie cu tensiunea nominală mai mare), stâlpi de
transpunere a fazelor.

Elemente constructive ale LEA 14

Reţele electrice – partea I-a
Stâlpii metalici se realizează, de obicei, din tronsoane care se asamblează la locul de
montare. Ei asigură o bună legătură la priza de pământ prin corpul stâlpului. Cuprind montanţi
în colţurile secţiunii transversale şi un sistem de zăbrele numite şi contravântuiri.
Componentele pot fi prinse prin sudură sau prin buloane (şuruburi sau nituri). Au
dezavantajul că trebuie vopsiţi la un interval de aproximativ 5 ani.
Principalele tipuri de coronamente utilizate sunt prezentate în figura 2.4, 2.5.

Figura 2.5
Coronamente pentru stâlpii LEA simplu circuit:
a,b – în triunghi, c – tip Y, d- cap de pisică, e – tip portal (π)

Figura 2.6
Coronamente pentru stâlpii LEA dublu circuit:
a – hexagon, b - brad ,c –brad întors, d- conductoare active în două
planuri orizontale, e – toate conductoarele active în acelaşi plan

Stâlpii de beton armat – au următoarele avantaje:

- economie de lemn şi metal, folosind în schimb materiale de construcţii;
- cost relativ redus;
- rezistenţă mecanică bună;
- cheltuieli de exploatare reduse;
- posibilitate de tipizare (execuţie în serie mare).
Au însă şi dezavantaje:
- greutate mare şi o oarecare fragilitate
- necesită o execuţie îngrijită şi o tehnologie de montaj adecvată.

Elemente constructive ale LEA 15

Reţele electrice – partea I-a
Stâlpii din beton pot fi vibraţi sau centrifugaţi. Pot fi executaţi cu armătura normală
sau pretensionată variantă care duce la o precomprimare a betonului. În figura 2.7 sunt
prezentaţi stâlpii din beton centrifugat utilizaţi la 110 kV.

Figura 2.7

2.1.3. Console pentru LEA de medie şi joasă tensiune

În cazul stâlpilor metalici, consolele se realizează din montanţi şi zăbrele ca în cazul

corpului principal al stâlpului. Tipurile de coronamente întâlnite la LEA MT sunt:
o coronament orizontal simplu utilizat în cazul izolatoarele tip suport;

Elemente constructive ale LEA 16

Reţele electrice – partea I-a
o coronament deformabil, utilizat în cazul izolaţiei elastice (tip lanţ de
izolatoare);
o coronament dezaxat pentru linii simplu circuit cu izolaţie rigidă;
o coronament pentru linii dublu circuit cu izolaţie elastică.
În figurile 2.8÷2.14 sunt prezentate câteva tipuri de console utilizate la LEA de medie
şi joasă tensiune.

Figura 2.8
Consolă pentru coronament
orizontal LEA MT, susţinere,
simplu circuit

Figura 2.9 Figura 2.9

Consolă pentru coronament Consolă pentru coronament
orizontal LEA MT, întindere
orizontal LEA MT, întindere
sau terminal, simplu circuit
sau terminal, simplu circuit

În figura 2.15 se prezintă tije şi bridă pentru prinderea conductoarelor torsadate de

joasă tensiune.

2.1.4. Izolatoare

Sunt elemente componente ale LEA constituite dintr-un izolator solid, cu sau fără
armături metalice, cu ajutorul cărora se realizează izolarea şi fixarea conductoarelor.
Izolatoarele sunt supuse acţiunii câmpurilor electrice date de tensiunea de serviciu sau de

Elemente constructive ale LEA 17

Reţele electrice – partea I-a

Figura 2.10
Consolă pentru coronament
orizontal LEA MT, susţinere,
dublu circuit

Figura 2.11
Consolă pentru coronament
elastic LEA MT, susţinere,
simplu circuit

Figura 2.12
Consolă pentru coronament
dezaxat LEA MT, susţinere,
simplu circuit

Elemente constructive ale LEA 18

 Reţele electrice – partea I-a

Figura 2.13
Console pentru
coronament elastic LEA
MT, dublu circuit
susţinere
întindere

Figura 2.14
Consolă pentru LEA
JT

b)
a)

Figura 2.15
Armături pentru prinderea conductoarelor torsadate de c)
JT : a),b) tije de întindere, c) bridă de fixare

Elemente constructive ale LEA 19

Reţele electrice – partea I-a
supratensiuni. Conturnarea este o descărcare exterioară izolatorului, de-a lungul liniei de
fugă. Străpungerea unui izolator este o descărcare electrică prin corpul solid al izolatorului.
Linia de fugă (cm) reprezintă distanţa cea mai mică pe suprafaţa izolatorului între părţile
metalice aflate la potenţiale diferite. Dacă un izolator are mai multe elemente, linia de fugă se
determină prin sumarea liniei de fugă pentru fiecare element. Linia de fugă specifică (cm/kV)
este raportul între lungimea liniei de fugă şi tensiunea maximă de serviciu între faze.
Tensiunea de 50% conturnare la impuls reprezintă valoarea tensiunii de impuls 1.2/50 μs la
care conturnarea are loc pentru aproximativ jumătate din încercări. Tensiunea de ţinere 1 min
la frecvenţă industrială este acea valoare a tensiunii alternative care aplicată timp de 1 minut
nu produce nici conturnare nici străpungere. Rezistenţa de izolaţie este rezistenţa electrică
măsurată în curent continuu între armăturile din cele două capete ale izolatorului. Sarcina
mecanică de rupere este sarcina mecanică care produce separarea pieselor metalice sau
ruperea totală a izolatorului. Rezistenţa de variaţie la variaţii bruşte de temperatură,
caracterizează proprietatea acestora de a nu fi afectate la variaţii de temperatură stabilite prin
norme.

2.1.4.1. Materiale pentru izolatoare

Izolatoarele pot fi construite din:

 materiale ceramice
 sticlă
 materiale sintetice şi compozite
În cadrul materialelor ceramice putem numi materialele porţelanul cuarţos sau
aluminos, ceramica termorezistentă, steatitul si ceramica zirconiferă. Izolatorii din porţelan
sunt acoperiţi cu un strat de glazură (smalţ) care evită murdărirea suprafeţei şi producerea
fisurilor. Ca dezavantaje: fragilitatea, rezistenţa mecanică redusă la tracţiune şi încovoiere,
pierderi dielectrice mari la înaltă frecvenţă. Steatitul este un material ceramic pe bază de talc
sau silicat de magneziu hidratat. Se foloseşte la izolatoarele suport, supuse la eforturi de
încovoiere, având rezistenţa mecanică superioară porţelanului. Sticla este un amestec de
silicaţi cu structură amorfă. Are caracteristici electrice superioare porţelanului, are
coeficientul de dilatare apropiat de cel al armăturilor metalice, dar este sensibilă la impulsuri
mecanice şi are rezistenţă scăzută la eforturi mecanice şi termice.
Materialele compozite sunt considerate a fi “materiale din generatia a 2-a “.Ele s-au
dezvoltat pentru obţinerea unor materiale cu proprietăţi mecanice, tehnice, electrice, chimice,
fizice, optice si de prelucrabilitate superioare materialelor tradiţionale, ca înlocuitor pentru
metale sau unele mase plastice. Materialele compozite sunt neomogene şi anizotrope, neavând
aceleaşi proprietăţi mecanice in toate punctele si in toate direcţiile, răspunzând cerinţelor
actuale impuse industriei de a realiza produse cu un consum minim de metal, prin premisa
“sindromului uşurării”, motiv pentru care ele au aplicaţii mai ales in tehnicile de varf. In
industria electrotehnica se folosesc compozite conţinând materiale plastice speciale, răşini
poliamidice, siliconi, policarbonaţi, polibutilenite pentru izolaţii si piese de legătură. Studiul
sistematic al noilor materiale electroizolante utilizate in reţelele electrice, a dus la elaborarea
unor materiale cu caracteristici mult îmbunătăţite după cum urmează:
a)Rezistenta sporita la îmbătrânirea tehnica a materialelor izolante. Se obţine o durata
de viata de 30-40 de ani.
b)Rezistenta sporita la radiaţii UV
c)Capacitatea de “memorie elastică” a formei. In cazul materialelor termocontractabile
“memoria” formei înseamnă că acestea se pot prefabrica in aşa fel încât in timpul montajului
sa ia o anumita grosime de perete prestabilita.
d) Invulnerabilitate la agresiuni mecanice si rezistenta la propagarea focului (cu
autostingere).

Elemente constructive ale LEA 20

Reţele electrice – partea I-a
e)Rezistenta dielectrica ridicata şi foarte mica absorbţie de apa in cazul răşinilor
epoxidice.

În cadrul acestor materiale izolante, izolatorii compoziţi de tracţiune realizaţi din

cauciuc siliconic cu inima de răşini sintetice armate cu fibre de sticla prezintă proprietăţi
deosebite electroizolante si rezistenta mecanică. Învelişurile si fustele realizate din cauciuc
siliconic asigură o deosebita comportare antipoluare, datorita proprietatilor hidrofobe ale
materialului folosit. Capetele terminale ale izolatorilor (destinate prinderii în lanţuri de
izolatoare) sunt realizate din aliaj de Al marca AlMgSi , un aliaj cu înalte proprietăţi mecanice
si rezistent la coroziune. Masa acestui izolator este 1/10 din masa unui izolator ceramic cu
aceleasi proprietati electrice. Avantajele majore ale acestui tip de izolator sunt :
- invulnerabilitate la agresiuni mecanice (focuri de arma) datorita înaltelor proprietăţi
mecanice si a dimensiunilor reduse;
- înalta rezistenţă la acţiunea distructivă a radiaţiei UV si a descărcărilor
(conturnărilor) accidentale;
- costuri reduse de întreţinere , nemaifiind necesară curăţirea periodică a izolatorilor
datorită proprietăţilor de hidrofobicitate;
- reducerea costurilor de transport şi instalare, în comparaţie cu izolatoarele ceramice
sau de sticla(sunt excluse spargerile);
-raport calitate/preţ superior tuturor celorlalte tipuri de izolatoare;
- nu permite formarea suprafeţei conductoare la apariţia curentului de scurgere sau
arcului pe suprafaţă.
Suprafaţa hidrofobă comparativ cu suprafaţa hidrofilă se comportă ca in fig. 2.16 şi
fig. 2.17 pentru materiale siliconice si ceramice:

Figura 2.16
Comportarea cauciucului siliconic
în prezenţa apei

Figura 2.17
Comportarea materialelor
ceramice în prezenţa apei

2.1.4.2. Izolatoare pe tipuri constructive şi tensiuni

Izolatoarele pot fi tip suport, situaţie în care sunt fixate rigid de stâlpi şi nu se pot
mişcaşi izolatoare în suspensie, tip capă-tijă care se pot mişca împreună cu conductorul. În
figurile 2.18, 2.19 sunt prezentate izolatoare de susţinere şi de tracţiune, din porţelan, utilizate
la LEA de JT cu conductoare neizolate. În figura 2.20 este prezentat un izolator de 20 kV tip
suport, din porţelan, utilizat la LEA de 20 kV, iar în figura 2.21 este prezentat un izolator din
porţelan tip suspensie, de întindere sau suţinere, de 20 kV.
În figura 2.22 este prezentat un izolator tip capă tijă din sticlă utilizat în lanţurile de
izolatoare la LEA 110 şi 220 kV. În figura 2.23 sunt prezentate lanţuri de izolatoare de
susţinere simple, duble şi un lanţ de întindere.

Elemente constructive ale LEA 21

Reţele electrice – partea I-a

Figura 2.18
Izolatoare de susţinere la JT, tip N, din
porţelan

Figura 2.19
Izolatoare de
susţinere la JT,
tip tracţiune T
(a) şi tracţiune
dublă TD (b),
din porţelan

Figura 2.20
Izolator tip suport de 20 kV, IsNs din
porţelan

Elemente constructive ale LEA 22

Reţele electrice – partea I-a

Figura 2.22
Izolator de suspensie tip capă tijă din
sticlă, tip CTS 120-2p, 110-220 kV

Figura 2.21
Izolator suspensie tip tijă, din
porţelan, la 20 kV

Figura 2.23
Lanţuri de izolatoare tip suspensie
simplu, dublu şi de întindere

Elemente constructive ale LEA 23

Reţele electrice – partea I-a
În figura 2.24 se prezintă un izolator din cauciuc siliconic tip tijă, de 20 kV utilizat la
LEA de 20 kV, iar în figura 2.25 un izolator tip suport.

Figura 2.24
Izolator tip tijă din
cauciuc siliconic de 20
kV

Figura 2.25
Izolator tip suport din
cauciuc siliconic de 20 kV

Figura 2.26
Lanţ simplu de izolatoare
din cauciuc siliconic la 110
kV

Elemente constructive ale LEA 24

Reţele electrice – partea I-a
În figura 2.26 este prezentat un lanţ de izolatoare simplu de 110 kV, inclusiv armături,
utilizat la 110 kV.

2.1.5. Cleme şi armături

Clemele şi armăturile realizează legătura electrică şi mecanică între conductoarele

liniei, izolatoare şi stâlpii liniilor electrice. Prin cleme se înţeleg piesele care sunt în contact
direct cu conductoarele şi asigură legătura electrică/mecanică între conductoare şi izolatoare.
Armăturile sunt piese şi dispozitive de legătură intermediare între izolatoare şi consolele
stâlpilor sau între cleme şi izolatoare. În această categorie intră şi unele dispozitive de
protecţie împotriva arcurilor electrice, dispozitivele de amortizare a oscilaţiilor conductoarelor
şi distanţiere între conductoarele liniilor cu mai multe conductoare pe fază. Clemele şi
armăturile trebuie să asigure rezistenţa mecanică necesară. Sarcinile de calcul nu trebuie să
depăşească o anumită valoare din sarcina de rupere, între 65 şi 95 % , în regimuri normale şi
de avarie.
Principalele categorii de cleme şi armături sunt:
 Armături pentru fixarea lanţurilor de izolatoare de consolele stâlpilor
 Armături pentru legături intermediare între cleme şi lanţuri de izolatoare
 Ochiuri pentru fixarea izolatoarelor
 Armături pentru lanţuri multiple
 Nuci de suspensie (armături pentru fixarea clemelor sau armăturilor la izolatoare)
 Cleme pentru fixarea conductoarelor active şi de protecţie
 Cleme pentru legături electrice şi înnădirea conductoarelor
 Armături de protecţie împotriva supratensiunilor
În figurile 2.27÷2.34 se prezintă câteva exemple de cleme şi armături.

Figura 2.27 Figura 2.28

Ochi de suspensie drept ORdr Nuca cu ochi drept NSV

Elemente constructive ale LEA 25

Reţele electrice – partea I-a

Figura 2.29
Clemă de
susţinere
oscilantă fără
declanşare tip
SOL

Figura 2.30
Clemă de susţinere
cu tracţiune
limitată STIL

Figura 2.31
Clemă cu crestături

Figura 2.32
Clemă universală MT

Elemente constructive ale LEA 26