CURS 11

TEIEE
 CONTACTE ELECTRICE
Cuprul și aliajele ușor aliate cu cupru. Deși conductivitatea electrică a cuprului este mare, faptul că
în stare tehnică cuprul are o elasticitate redusă și că proprietățile mecanice (de exemplu rezistența la
tracțiune) scad odată cu creșterea temperaturii, în construcția pieselor de contact și a căilor de contact,
pe care sunt așezate piesele de contact, se folosește cuprul ușor aliat.

Aliajul Cu-Ag conduce la îmbunătățirea proprietăților mecanice, ca duritate și rezistență la tracțiune.

Este folosit în construcția contactelor la siguranțele automate și în construcția contactelor
comutatoarelor sub sarcină (în ulei) ale transformatoarelor de putere.

Aliajul Cu-Cd crește (față de cuprul normal) temperatura de înmuiere și devine mai rigid prin
prelucrare la rece.
Argintul, aliajele și pseudoaliajele sale. Argintul de mare puritate (99,95%) și pseudoaliajele are
următoarele utilizări:

• Acoperiri galvanice (contacte de cupru argintate) în grosime 3...5 µm. Asemenea contacte au o
mare răspândire în tehnica curenților slabi, dar și în tehnica curenților intenși ori de câte ori
întreruperea are loc fără curent: cleme, fișe, prize, contactele separatoarelor de înaltă tensiune.

• Piese placate în grosime de 3...5 mm, pentru contactele de durată ale întreruptoarelor de putere de
c.c., cu număr redus de acționări.

Argintul pur are câteva proprietăți nefavorabile exploatării contactelor electrice, și anume migrația de
material, duritate redusă la acțiunea sulfului. Din această cauză, contactele de curenți tari se
realizează mai ales cu aliaje de argint, care au proprietăți superioare față de argintul pur.
• Aliajul Ag-Cu 2 Ni 0,15. Adaosul de cupru și nichel determină creșterea durității, micșorarea
tendinței de lipire, creșterea rezistenței de ardere. Aliajul corespunzător este folosit la realizarea
pieselor de contact (nituri) pentru butoane de comandă, relee, contactoare de comandă.

• Pseudoaliajul Ag-Ni este folosit la realizarea pieselor de contact, sub formă de nituri mai ales,
pentru contactoare și întreruptoare de instalații interioare, întreruptoare pentru aparate electrice
casnice până la intensitatea nominală de aproximativ 20 A.

• Pseudoaliajul Ag-oxid metalic este folosit la realizarea pieselor de contact pentru relee de pâlpâire
(migrație redusă de material), contactoare pentru motoare electrice, contactoare pentru ascensoare,
întreruptoare de putere cu In˂60A.
Aurul și aliajele sale. Protecția totală împotriva coroziunii este oferită de metalul aur. Formele de
folosire sunt:

Ca element pur:

• depunere galvanică pe piese de contact (nituri) de Ag;

• depunere galvanică pe conectorii circuitelor imprimate.

Ca aliaj:

• Aliajul Au-Ag (20%) ca piese de contact sub formă de nituri sau placate pe nituri de Cu, în
construcția releelor de mare siguranță în funcționare.
• Aliajul Au-Ag (25%) Pt (5%), nituri pentru piesele de contact ale releelor și aparatelor de măsurat.
Wolframul și pseudoaliajele de wolfram.

Temperatura de topire (3380oC) a acestui metal face ca el să fie

utilizat în construcția contactelor puternic solicitate de piciorul
arcului electric, cum sunt contactele de preluare a arcului
electric ale întreruptoarelor de înaltă tensiune.
 FORMA CONSTRUCTIVĂ
Contactele iau diferite forme constructive în funcție de instalația sau aparatul în care sunt
introduse.
Contactele fixe pentru bare și derivații de bare. Se realizează prin îmbinarea elementelor de
contact (barelor) cu ajutorul buloanelor de oțel. Barele sunt de Cu argintat, cositorit sau din
aluminiu. În figura următoare se prezintă detaliul de strângere, ca și aplicații la prelungire și
derivație. Strângerea cu buloane se realizează controlat, astfel încât să nu apară deformații
permanente la solicitarea bulonului de strângere din cauza dilatării barei, produsă de încălzire.

Fig. Contacte electrice între bare:

a)detaliu de strângere; b)prelungire; c)derivație
Conductoare fixe pentru conductoare. Se realizează cu ajutorul șuruburilor care
blochează conductorul în locașuri corespunzătoare, ca în figură. Conductorul este
cositorit, iar piesele sunt din alamă argintată, zincată sau nichelată.

Fig. Contactele electrice pentru conductoare

Contactele amovibile ale siguranțelor fuzibile. Un asemenea contact pentru siguranța
fuzibilă de joasă tensiune este prezentat în figură.

Fig. Contact la siguranța fuzibilă de înaltă tensiune

 Contactele releelor. În figura următoare este prezentată schița constructivă a unui
releu.

Printre soluțiile constructive în funcție de regimul de exploatare se pot cita:

• argintul aurit, pentru a asigura o protecție împotriva formării Ag2S;

• aliajul Ag-Ni, pentru curenți mai mari la închidere, are tendință redusă de ardere a
contactului

• aurul, pentru contacte în circuite de măsurare. Se folosește ca acoperire galvanică

sau sub formă placată.

• platina, pentru contacte în tehnica prelucrării informației.

Fig. Un releu cu contacte sub formă de nituri de Au-Ag (reperul 1) și suport din Cu-Be
(reperul 2); 3a, b,c – electromagnet.
În figura următoare sunt date secțiuni longitudinale în ansamblul piesă de contact – nit, în care
se observă posibilitatea de asamblare: a) nituire, b) sudură prin rezistență; c) placare.

În vederea economisirii de material nobil, niturile în sine pot fi realizate în execuția “placat” ca
în figura următoare:

Fig. Piese de contact după tehnica „placat”

a) pentru asamblare mecanică; b) pentru asamblare prin sudură
Contactele contactoarelor. Se execută în două variante de bază ca în figura următoare, în care
întreruperea este dublă.

Fig. Contacte pentru contactoare

a) placat; b) lipit tare
Contactele întreruptoarelor de putere de joasă tensiune. Piesele de contact ale întreruptoarelor de
putere, destinate a întrerupe curenți de scurtcircuit Isc˂25kA (întreruptoare compacte) se realizează
din plăcuțe de Ag-Ni 40, care au o bună comportare la arc electric.

Dacă însă curentul de scurtcircuit Isc = 25...100 kA și aparatul nu este limitator, este necesar să se
construiască un sistem cu două contacte, și anume:

a) contactul de arc electric, care preia arcul electric la închidere, de scurtă durată și la deschidere, cu
o durată de ordinul 10...20 ms. Piesele de contact în acest caz se realizează din pseudoaliajul W-
Cu30.

b) contactul de durată, care se deschide primul și se închide ultimul, în raport cu contactul de arc
electric. În acest caz piesele de contact se construiesc din aliajul Ag-Ni 40.
 ARCUL ELECTRIC ÎN APARATELE DE COMUTAȚIE

La deconectarea circuitelor electrice în sarcină, între elementele de contact ale aparatelor de

comutație (întreruptare, contactoare ) apare un arc electric ai cărui parametrii (tensiune, densitate de
curent, durată) depind de condițiile locale din camera de stingere. Existența arcului electric conduce
la o solicitare suplimentară, cauzată de transferul de energie din coloana arcului electric către piesele
componente sau izolante ale aparatului. Această solicitare se manifestă prin supratemperaturi care pot
solicita elementele de contact până la vaporizare. Și la închiderea unui aparat poate să apară un arc
electric între elementele de contact, dar dacă viteza de închidere este suficient de ridicată efectul
termic al acestui proces este neînsemnat.

În scopul limitării efectelor produse de arcul electric în aparatele de comutație, este util să prezentăm
unele aspecte din fizica arcului electric, aspectele teoretice ale tehnicii întreruperii, principiile folosite
în scopul întreruperii și aplicațiile acestor principii în construcția aparatelor de comutație.
 LOCUL ARCULUI ELECTRIC ÎN
CADRUL DESCĂRCĂRILOR ÎN GAZE

Arcul electric din aparatele de comutație este o

descărcare într-un gaz (aer, SF6, N2, etc.) caracterizat prin
temperatură ridicată și densitate mare de curent la electrod. În
condiții normale și la intensități reduse ale câmpului electric,
gazele, în general, sunt perfect izolante. Dar chiar la intensități
reduse ale câmpului electric un gaz poate deveni sediul unei
vehiculații de purtători de sarcină (curent electric) sub acțiunea
ionizatorilor cum sunt razele Röntgen, radiațiile corpurilor
radioactive, razele cosmice, radiațiile în domeniul ultraviolet.
 CARACTERISTICA STATICĂ

Locul arcului electric în cadrul descărcărilor în gaze poate fi urmărit în

figura următoare, în care s-a reprezentat diagrama U = f(i) într-o coloană de gaz,
lungă de 10 cm; limitarea curentului se face cu ajutorul rezistenței din afara
recipientului care conține gazul la o presiune de aproximativ 1 mbar.
Zona inițială a-b este caracterizată de o intensitate a curentului cvasiconstantă, deși
tensiunea aplicată coloanei de gaz crește sensibil. Curbele 1, 2, 3 sunt așezate în
ordinea creșterii intensității ionizatorului (raze ultraviolete). Ionizatorul determină
disocierea atomului de gaz într-un ion pozitiv și un electron. Sub acțiunea câmpului
electric, electronul și ionul pozitiv vor fi transportați la electrozii corespunzători.
Pentru o intensitate dată a ionizatorului, numărul de perechi de purtători de sarcină
(electroni și ioni pozitivi) este limitat, și de aceea și intensitatea curentului este
limitată.
Fig. Locul arcului electric în cadrul descărcărilor în gaze
 Zona b-c este caracterizată de o creștere sensibilă a intensității
curentului la tensiune constantă și poartă denumirea de zona
descărcărilor întunecate. Surplusul de purtători de sarcină, față de cei
produși inițiali de ionizator, apare ca urmare a ionizării prin șoc,
fenomen care se desfășoară în avalanșă Towsend. Descărcarea este
autonomă, adică odată inițiată se menține singură. Prin accelerarea în
câmp electric, a unui purtător de sarcină, acesta capătă o energie cinetică
suficientă încât, la impactul cu un atom neutru, pune în libertate un
electron. Tensiunea de ionizare definește nivelul de energie necesar
ionizării prin șoc, în sensul că produsul eUi este energia necesară
ionizării. Ui este tensiunea de ionizare, iar e este sarcina electrică a
electronului.
Electronii primesc energie pe durata parcursului mediu liber. Ionizarea apare numai dacă,
într-o direcție favorabilă, produsul λE depășește tensiunea de ionizare, adică λE > Ui, unde λ
este parcursul mediu liber.
Tensiunile de ionizare ale gazelor și vaporilor metalici sunt date în tabelul următor:
Zona d-e se definește ca o descărcare autonomă luminescentă, la o presiune redusă a gazelor
sau vaporilor metalici de ordinul a câtorva mbar.
În figura următoare s-au prezentat schematic tubul în care are loc descărcarea, precum și
căderile de tensiune în tub. Descărcarea este caracterizată de lumina catodică 2, separată de
catod prin spațiul întunecat 1 și de coloana pozitivă luminoasă 4, separată de lumina catodică
prin spațiul întunecat 3. Se disting, schematizat, căderile de tensiune: la catod Uk, în coloana de
gaz Uc și la anod Ua.

Fig. Descărcare luminescentă

Fenomenul de luminescență se datorează “excitației” atomilor de gaz, care primesc energia de
excitație de la electronii care îi lovesc și care cedează energia lor.
Energia de excitație – care se poate evalua în eV – este inferioară energiei de ionizare. În starea
de excitație, atomul se menține un timp relativ scurt (10-4…10-3s). Revenirea de la nivelul de
excitație la nivelul de bază, sau de la un nivel de excitație superior la unul inferior, este însoțită
de efect luminos conform relației:
𝑊1 − 𝑊2 = ℎ𝜈
Unde W1 și W2 sunt energiile corespunzătoare nivelelor de excitație și de bază, h este constanta
lui Planck, iar ν este frecvența radiației emise.
Producerea căderii de potențial catodice se explică astfel: ionii pozitivi care se deplasează cu
viteză mică spre catod au efect redus de ionizare și, ca urmare, în apropierea catodului este
preponderentă sarcina pozitivă, astfel că între această zonă și catod se produce o cădere mare
de potențial.
Căderea de potențial anodică este produsă de excesul de sarcini negative
în jurul anodului și este mult mai mică decât căderea de potențial
catodică.
Fenomenul de luminescență are importanță deosebită în funcționarea
lămpilor cu descărcări în gaze folosite în tehnica iluminatului.
Descărcarea luminescentă, ca descărcare autonomă, este caracterizată de
temperatura redusă a catodului și de curent mic.

Zona g-h constituie domeniul arcului electric. Dacă tensiunea aplicată

coloanei de gaz depășește tensiunea punctului f , se trece la descărcarea
autonomă în arc electric.
Funcționarea în domeniul arcului electric nu necesită trecerea prin faza de
descărcare luminescentă. În cazul descărcărilor la presiunea atmosferică și la
presiuni mai mari, arcul electric apare direct ca urmare a străpungerii electrice,
conform legii lui Paschen. În mod general, arcul electric se produce prin deplasarea
piesei mobile a unui contact electric. În rezistența de contact se dezvoltă căldură,
temperatura pieselor de contact crește și prin aceasta se favorizează emisia termică
de electroni și de câmp electric.

Arcul electric se caracterizează prin căderi de potențial catodic reduse și de densitate

mare de curent, de ordinul 102 până la 107 A/cm2. Piciorul arcului electric se sprijină
pe o suprafață mică a electrodului.Temperatura coloanei este de ordinul
5000…10000K și în cazuri deosebite ajunge la 50000K. Starea de agregare a
gazului în coloana arcului electric se numește plasmă, care în esență este un gaz
ionizat.
FORMAREA ARCULUI ELECTRIC ÎN APARATELE DE COMUTAȚIE

În aparatele de comutație (de tip contactor, întreruptor) arcul electric apare la separarea pieselor
de contact, în procesul de deconectare al aparatului și înainte de atingerea pieselor de contact,
în procesul de conectare.
Arcul electric la separarea pieselor de contact. Formarea arcului electric la separarea pieselor
de contact se poate urmări schematic în figura următoare.

Fig. Diagrama de principiu la formarea arcului electric

Până în momentul t1 piesele de contact sunt în atingere fiind apăsate una contra celeilalte cu o
forță suficientă pentru a obține o tensiune rezonabilă de contact, de exemplu pentru contactul
punctiform.
𝜌 𝑅𝑠𝑠
𝑈 = 𝑅𝐼 = + 2 𝐼 = 10 … 30𝑚𝑉
2𝑎 𝜋𝑎

În intervalul t1 – t2 forța de apăsare scade, aparatul se deschide, punctul de contact diminuează

ca arie, rezistența electrică crește, metalul se încălzește ridicându-și temperatura până la
temperatura de topire. În această situație tensiunea pe contact este:

𝑈 = 2 𝐿 𝑇𝜃2 − 𝑇02

unde Tθ este temperatura de topire a metalului.

În momentul t2 se ajunge la o punte de metal lichid. În momentul t3 se termină
încălzirea metalului și produce vaporizarea acestuia în mod exploziv. Rezultatul este
formarea de plasmă în locul format anterior de puntea metalică. După formarea
plasmei are loc vehicularea purtătorilor de sarcină care, din cauza sarcinilor spațiale,
în fața catodului mai ales dar și în fața anodului, distorsionează puternic câmpul
electric. Astfel se produce un gradient puternic (=109 V/m) în fața catodului, din
care se extrag electroni prin efect de câmp electric, dar și prin efectul de încălzire al
catodului în zona petei catodice.
Procesul descris până la acest stadiu corespunde formării arcului electric scurt mai
ales în aparatele de comutație în vid. Dacă arcul se lungește, prin depărtarea piesei
mobile de contact și piesele de contact nu sunt în vid, intervine ionizarea gazului din
mediul ambiant ca suport pentru vehicularea purtătorilor de sarcină.
ÎNTRERUPEREA ARCULUI ELECTRIC DE C.C.
Câmpul electric în lungul coloanei de gaz ionizat este variabil.

Fig. Un model fizic de arc electric de c.c.:

a)purtători de sarcină; b) distribuția tensiunii; c) contribuția purtătorilor de sarcină
a) În fața catodului există o cădere de tensiune ΔUc de ordinul 25-30V,
datorită concentrației de ioni pozitivi cu o mobilitate relativ mică.
Catodul generează electroni prin efect termic și emisie de câmp.
Numărul de electroni este relativ mic, dar mobilitatea lor este mult
mai mare decât a ionilor pozitivi. Temperatura în fața catodului poate
atinge 2500-3000K.
b) Coloana arcului electric are lungimi variabile în funcție de răcirea și
construcția aparatului. În întreruptoarele de curent continuu lungimea
arcului poate ajunge la 0,5m. Temperatura coloanei, în axul ei, poate
atinge valori de 5000K – 50000K, în funcție modul de răcire al
coloanei și de intensitatea curentului electric.
c) Căderea de tensiune ΔUa la anod, se datorează sarcinii spațiale de
electroni în fața anodului și este de ordinul 2 - 6V. În fața anodului
curentul este, practic în exclusivitate, datorat electronilor, care au o mare
mobilitate în raport cu ionii pozitivi. În zona de trecere de la coloană la
căderea anodică apare pata anodică luminoasă. Densitatea de curent în
fața anodului este cu un ordin de mărime mai mică decât aceea de la
catod.
d) În acord cu conceptul modelului cilindric de arc electric spre periferia
coloanei de gaz ionizat nu mai există conducție electrică, ci numai
conducție termică. În această zonă, cu temperatură mai redusă, are loc
procesul de difuzie al electronilor și ionilor și de recombinare a
acestora, obținându-se astfel atomi neutri.
 CARACTERISTICILE ARCULUI ELECTRIC DE C.C.

Un arc electric de curent continuu este caracterizat prin parametrii electrici: tensiunea de ardere,
intensitatea curentului, diferențele de potențial ΔUc, ΔUa și prin parametrii geometrici:
lungimea arcului și diametrul sau dimensiunile transversale ale coloanei gazoase. Este de dorit
ca între parametrii electrici și cei geometrici să existe dependențe.
Una dintre aceste dependențe, a lui Ayrton, stabilește legătura între tensiunea u, intensitatea i
și lungimea l a arcului electric:
𝑏
𝑢=𝑎+
𝑖
𝑎 = 𝛼 + 𝛾𝑙
𝑏 = 𝛽 + 𝛿𝑙
unde α, β, γ, δ sunt constante de material. În tabelul următor sunt indicate constantele de
material pentru Cu și carbon.
Relația Ayrton încearcă să modeleze căderea de tensiune în coloana de plasmă și dependența
hiperbolică.
Pentru a asigura stabilitatea arcului electric,la
alimentarea lui dintr-o sursă de curent continuu, ca în
figura următoare, este necesar să se introducă în circuit
o rezistență limitatoare, astfel încât caracteristica
externă a sursei, curba 1 definită U-Ri, să intersecteze
caracteristica 2 a arcului electric.
Fig. Relativ la stabilitatea arcului electric de c.c.:
a)schema electrică; b)puncte de stabilitate
Din cele două puncte de intersecție P1 și P2, numai punctul P2 asigură stabilitatea arcului
electric.
În regim static ecuația de funcționare este:
𝑈 = 𝑅𝑖 + 𝑢
În regim dinamic, la variații de curent, ecuația de funcționare este:
𝑑𝑖
𝑈 = 𝑅𝑖 + 𝐿 + 𝑢
𝑑𝑡
sau:
𝑑𝑖
𝐿 = 𝑈 − 𝑅𝑖 − 𝑢
𝑑𝑡
Din această figură rezultă că punctul P1 este instabil, iar punctul P2 este punct stabil de
funcționare. Pentru valori ale curentului în jurul curentului i1 (corespunzător punctului de
funcționare P1) rezultă:
𝑑𝑖
i < i1 , 𝐿
𝑑𝑡
< 0 , curentul i are tendință de scădere până la zero;
𝑑𝑖
i > i1 , 𝐿
𝑑𝑡
> 0 , curentul i are tendință de creștere până la valoarea i2.

Pentru valori ale curentului i în jurul curentului i2 (corespunzător punctului de funcționare P2),
rezultă:
𝑑𝑖
i < i2 , 𝐿
𝑑𝑡
> 0 , curentul i are tendință de creștere la valoarea i2;
𝑑𝑖
i >i2 , 𝐿 < 0 , curentul i are tendință de scădere până la valoarea i2 .
𝑑𝑡
În consecință, în regim dinamic se constată în jurul punctului
P1, valori ale curentului care diverg față de i1, iar în jurul
punctului P2, valori ale curentului care converg spre i2.
În unele aplicații industriale, ca de exemplu sudura electrică,
caracteristica externă a sursei este puternic căzătoare, pentru a
realiza o intersecție netă cu caracteristica arcului electric.
În tehnica aparatelor de comutație se urmărește să se realizeze
instabilitatea arcului electric în vederea întreruperii unui
circuit.
 ÎNTRERUPEREA CURENTULUI NOMINAL
În figura a) s-a prezentat circuitul echivalent, în care R și L reprezintă rezistența și inductivitatea
cumutată în linia de alimentare și în receptor. În figura b) s-au reprezentat diagramele
curentului care trece prin întreruptor și tensiunea la bornele întreruptorului.

Fig. Întreruperea curentului nominal

a) schema electrică; b)diagrama de curent și tensiune
În absența arcului electric, cu întreruptorul închis, este valabilă ecuația:
𝑑𝑖1
𝑈𝑛 = 𝑅𝑖1 + 𝐿
𝑑𝑡
După ce aparatul se deschide se formează arcul electric, a cărui tensiune Ua se admite constantă,
pe toată durata arcului electric. În acest caz, ecuația de funcționare a circuitului este:
𝑑𝑖2
𝑈𝑛 = 𝑅𝑖2 + 𝐿 + 𝑈𝑎
𝑑𝑡
Prin scăderea celor două relații se obține:
𝑑
𝑈𝑎 = 𝑅 𝑖1 − 𝑖2 +𝐿 𝑖 − 𝑖2
𝑑𝑡 1
Se notează:
𝑖𝑓 = 𝑖1 − 𝑖2

Se constată că if este un curent fictiv a cărui introducere se justifică pentru simplificarea

calculelor. În aceste condiții ecuația devine:
𝑑𝑖𝑓
𝑈𝑎 = 𝑅𝑖𝑓 + 𝐿
𝑑𝑡
Cu soluția:
𝑈𝑎 −
𝑡
𝑖𝑓 = 1−𝑒 𝑇
𝑅
𝐿
unde 𝑇 = 𝑅 este constanta de timp a circuitului.

Din relația 𝑖𝑓 = 𝑖1 − 𝑖2 rezultă:

𝑡
−
𝑖2 = 𝑖1 − 𝑖𝑓 = 𝐼𝑛 − 𝐼𝑓 1 − 𝑒 𝑇

unde s-a notat:

𝑖1 = 𝐼𝑛 curent nominal în regim permanent;
𝑈𝑎
𝐼𝑓 = 𝑅
curentul fictiv produs de o tensiune egală cu tensiunea arcului electric, în regim
permanent;
Durata arcului electric ta se obține din relația anterioară pentru i2 = 0, adică:
𝐼𝑓 1
𝑡𝑎 = 𝑇𝑙𝑛 = 𝑇𝑙𝑛
𝐼𝑓 − 𝐼𝑛 𝑈
1− 𝑛
𝑈𝑎
Relația anterioară arată că pentru un circuit cu constantă de timp T dată, dacă se impune durata
ta a arcului electric, tensiunea arcului electric trebuie să aibă o valoare bine determinată, a cărei
valoare este:
𝑈𝑛
𝑈𝑎 = 𝑡
− 𝑎
1− 𝑒 𝑇
Problemă. Se cere să se stabilească durata arcului electric într-un întreruptor de curent continuu
care întrerupe curentul nominal In = 1000A la tensiunea nominală a sursei Un = 800 V și cu
tensiunea arcului electric Ua = 2000V. Constanta circuitului este T = 20 ms.

Un
Ua =
1 − e −ta T

1
t a = T  ln
Un
1−
Ua
 −3
1
𝑡𝑎 = 20 ⋅ 10 ⋅ ln = 10,21𝑚𝑠
800
1 − 2000

Problemă. Un întreruptor de curent continuu cu tensiunea nominală U n = 800V întrerupe

curentul nominal de 100A într-un circuit cu inductivitatea L = 0,2H . Se impune ca durata
arcului electric să nu depăşească t a = 12ms . Să se determine tensiunea Ua de ardere a
arcului electric.

- tensiunea de ardere a arcului electric

Un
Ua =
1 − e −ta T
 REZOLVARE:
- se calculează rezistenţa circuitului întrerupt

Un
R=
In

- constanta de timp a circuitului este:

L
T=
R

L 0,2
T= = = 25ms
R 8

U n 800
R= = = 8Ω
I n 100
- tensiunea de ardere a arcului electric
Un
Ua =
1 − e −ta T

800
𝑈𝑎 = -3 -3 = 2098V
1− 𝑒 −12⋅10 25⋅10