3.

Contractul de societate
3.1. Condițiile de validitate (de valabilitate) ale contractului
de societate
A. Contractul de societate trebuie să îndeplinească condițiile de fond, generale, esențiale,
de valabilitate ale oricărei convenții, condiții impuse de dispozițiile art. 1.179 coroborat cu art.
1.882 din Codul civil, referitoare la:
– capacitatea părților (a asociaților);
– consimțământul părților (hotărârea acestora de a se angaja din punct de vedere juridic).
Poate fi asociat orice persoană fizică sau juridică, în afară de cazul în care prin lege se
dispune altfel. Un soț nu poate deveni asociat prin aportarea de bunuri comune decât cu
consimțământul celuilalt soț (art. 1.882 alin. (1) din Codul civil)1;
– faptul că obiectul trebuie să fie determinat și licit, în acord cu ordinea publică și bunele
moravuri;
– cauza sau scopul încheierii contractului de societate.

B. La aceste condiții generale de validitate se adaugă elemente specifice care

particularizează contractul de societate de celelalte contracte, acestea fiind:
– aporturile pe care trebuie să le aducă asociații pentru constituirea capitalului, și anume: bani,
bunuri, prestații sau cunoștințe specifice;
– intenția de a desfășura o activitate economică comună, denumită affectio societatis;
– realizarea și împărțirea beneficiilor.

 Contractul de societate se încheie în formă scrisă. Forma scrisă este necesară numai
pentru dovada contractului, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 1.884 alin. (1) din Codul
civil).
Contractul prin care se înființează o societate cu personalitate juridică trebuie încheiat în
formă scrisă, sub sancțiunea nulității absolute. Acesta trebuie să prevadă asociații, aporturile,
forma juridică, obiectul, denumirea și sediul societății (art. 1.884 alin. (2) din Codul civil).
Asociații fondatori și primii administratori numiți prin contract răspund solidar pentru prejudiciul
cauzat prin nerespectarea unei condiții de formă a contractului de societate sau a unei formalități
necesare pentru constituirea societății ori, dacă este cazul, pentru dobândirea personalității
juridice de către aceasta (art. 1.886 alin. (1) din Codul civil).

 Societatea se poate înființa pe durată nedeterminată, dacă prin contract nu se prevede

altfel (art. 1.885 alin. (1) din Codul civil).
Dacă societatea se înființează pe durată determinată, asociații pot prelungi durata societății
înainte de expirarea acesteia (art. 1.885 alin. (2) din Codul civil).

A. Condițiile de fond generale și esențiale ale contractului de societate

a) Consimțământul părților. Încheierea contractului de societate presupune manifestarea de
voință a părților în acest sens. Părțile contractului de societate sunt asociați în societățile de

1
persoane (SNC, SCS, SRL1) și acționari în societățile de capitaluri (SA, SCA). Pentru a produce
efecte juridice trebuie ca voința părților:
– să fie declarată;
– să fie făcută cu intenția de a produce efecte juridice;
– să nu fie alterată de vicii.
În cazul contractului de societate, consimțământul părților are o particularitate ce constă în
intenția de a coopera în vederea desfășurării unor activități cu scop lucrativ, numită și affectio
societatis.
Persoanele care încheie contractul (semnatarii acestuia) și persoanele care au rol determinant în
constituirea societății au calitatea de fondatori. Părțile contractului de societate (asociații) pot fi
persoane fizice, persoane juridice, române sau străine, comercianți sau necomercianți.
De asemenea, persoana fizică – asociat poate avea în aceeași societate și calitatea de salariat.
Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să nu fie alterat de următoarele vicii de
consimțământ: eroare, dol sau violență.
 Dacă falsa reprezentare a realității privește persoana asociatului într-o societate de persoane,
contractul este lovit de nulitate pentru că la constituirea unei astfel de societăți se au în vedere
calitățile personale ale asociaților. În cazul societăților de capitaluri, acest tip de eroare
referitoare la persoană nu are relevanță pentru încheierea contractului, deoarece societatea se
constituie în considerarea capitalului, și nu a asociaților.
 În cazul contractului de societate, dolul viciază consimțământul unui asociat numai dacă
provine de la toți ceilalți asociați sau de la persoane care reprezintă valabil entitatea colectivă și
are o anumită gravitate (de exemplu, folosirea unui bilanț fals pentru a determina subscrierea
acțiunilor unei societăți).
 În cazul ivirii unei asemenea situații se vor aplica principiile dreptului comun.

b) Capacitatea părților. Pentru încheierea contractului de societate, persoana fizică trebuie să

aibă capacitatea cerută de lege pentru încheierea actelor juridice, în condițiile dreptului comun,
adică trebuie să aibă capacitatea deplină de exercițiu.
Art. 6 alin. (2) din Legea societăților prevede în acest sens că nu pot fi fondatori persoanele
care potrivit legii sunt incapabile.

c) Obiectul contractului. În materia societăților, noțiunea de obiect al contractului de societate

este reprezentată de activitatea cu scop lucrativ.
Activitatea cu scop lucrativ este prevăzută la art. 2 lit. a) din OUG nr. 44/2008, și anume
„activitatea economică este o activitate cu scop lucrativ, constând în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii”. Mai mult, potrivit art.
7 și 8 lit. c) din Legea societăților, asociații trebuie să prevadă în contractul de societate
„obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului și a activității principale”.

d) Cauza contractului. Acest element psihologic care determină consimțământul și explică

motivul încheierii actului juridic este participarea fiecărui asociat la rezultatele activității
societății desfășurate în comun, adică împărțirea beneficiilor. Potrivit art. 1.236 din Codul civil,

2
cauza contractului trebuie să existe, să fie licită și morală, adică să nu încalce ordinea publică și
bunele moravuri.
Nerespectarea condițiilor de fond ale contractului de societate atrage după sine nulitatea acestuia.

B. Condițiile de fond speciale ale contractului de societate

Acestea sunt:
a) aportul asociaților la formarea capitalului social;
b) intenția asociaților de a coopera (affectio societatis) pentru desfășurarea unei activități
economice, cu scop lucrativ;
c) realizarea și împărțirea profitului.

a) Aportul asociaților la formarea capitalului social

În sens juridic, prin aport se înțelege obligația pe care și-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun, o valoare patrimonială. Operațiunea este analizată în doctrină ca fiind
un contract încheiat între asociați și viitoarea societate, numit și contract de aport.
În sens etimologic, aportul înseamnă bunul adus în societate de către asociat. Potrivit art. 1.881
alin. (1) din Codul civil, fiecare asociat trebuie să contribuie la aceasta prin aporturi bănești, în
bunuri sau în cunoștințe specifice sau prestații.
 Aportul este o valoare economică exprimată în numerar, în natură, în creanțe și în
muncă (prestații, cunoștințe specifice).
 Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani. Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea
societăților, aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de
societate. Aportul asociatului la capitalul social nu este purtător de dobânzi (art. 68 din
Legea societăților).

 Aportul în natură are ca obiect:

– bunuri imobile prin natură (terenuri, clădiri) sau prin destinație (instalații, utilaje);
– bunuri mobile corporale (materii prime, materiale, mărfuri etc.), bunuri mobile necorporale
(creanțe, fond de comerț sau anumite elemente ale fondului de comerț care se pot transmite și
separat de acesta: emblema, drepturile de proprietate industrială, dreptul de autor).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate.
Aceste aporturi sunt vărsate prin transferarea drepturilor (corespunzătoare obligației de a
da) și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare
(corespunzătoare obligației de a face), potrivit art. 16 alin. (2) din Legea societăților.
Se poate transmite către societate atât dreptul de proprietate asupra bunului, cât și dreptul de
folosință asupra acestuia. Potrivit art. 65 alin. (1) din Legea societăților, „în lipsă de stipulație
contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din
momentul înmatriculării ei în registrul comerțului”.
Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic, în vederea
stabilirii părților de interes, a părților sociale sau a acțiunilor cuvenite asociatului în schimbul
aportului (art. 16 alin. (2) din Legea societăților).
Evaluarea se face fie de către asociați pe cale convențională, fie de către experți.

3
Evaluarea se face în mod obligatoriu de către experți:
 Dacă este vorba de o societate cu răspundere limitată cu unic asociat. Astfel, valoarea
aportului în natură va fi stabilită pe baza unei expertize de specialitate (art. 13 alin. (3) din Legea
societăților).

 În cazul societății pe acțiuni care se constituie prin subscripție publică, dacă există:
– aporturi în natură;
– avantaje rezervate oricărei persoane care a participat la constituirea societății sau la tranzacții
conducând la acordarea autorizației;
– operațiuni încheiate de fondatori pe seama societății ce se constituie și pe care aceasta
urmează să le ia asupra sa.
În aceste cazuri, fondatorii vor solicita judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor
experți (art. 26 alin. (1) din Legea societăților face trimitere spre aplicarea corespunzătoare și a
dispozițiilor art. 38 și 39 din aceasta).
În cazul societății pe acțiuni, în situațiile menționate anterior, judecătorul-delegat va putea
dispune, prin încheiere motivată, efectuarea unei expertize în contul părților, precum și
administrarea altor dovezi (art. 37 alin. (3) din Legea societăților). Judecătorul-delegat numește
în termen de cinci zile de la înregistrarea cererii unul sau mai mulți experți din lista experților
autorizați. Aceștia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea și modul de evaluare a fiecărui
bun aportat și vor evidenția dacă valoarea acestuia corespunde numărului și valorii acțiunilor
acordate în schimb, precum și alte elemente indicate de judecătorul-delegat (art. 37 alin. (3) și
art. 38 alin. (1) din Legea societăților).

 În cazul majorării capitalului social prin aporturi în natură. Astfel, potrivit art. 215 alin.
(1) din Legea societăților, adunarea generală care a hotărât majorarea va propune judecătorului-
delegat numirea unuia sau mai multor experți pentru evaluarea acestor aporturi, în condițiile art.
38 și 39 din aceasta.
Actul constitutiv al SNC, SCS și SRL trebuie să prevadă, printre altele, „valoarea aportului în
natură și modul evaluării” (art. 7 lit. d) din Legea societăților), iar cel al SA și SCA, „natura și
valoarea bunurilor constituite ca aport în natură” (art. 8 lit. e) din Legea societăților).

 Aporturile în creanțe, potrivit art. 16 alin. (3) din Legea societăților, au regimul juridic al
aporturilor în natură. Ele nu sunt admise:
– la SA care se constituie prin subscripție publică;
– la SCA ce se constituie prin subscripție publică;
– la SRL.
Aportul în creanțe se consideră vărsat (liberat) numai după ce societatea a obținut plata
sumei de bani care face obiectul creanței. Dacă plata nu s-a putut obține prin urmărirea
debitorului cedat, asociatul, în afară de daune, răspunde de suma datorată, cu dobânda legală din
ziua scadenței creanțelor (art. 84 alin. (1) și (2) din Legea societăților).
Raporturile dintre asociat, în calitate de cedent, și societate, în calitate de cesionar, sunt cârmuite
de regulile cesiunii de creanță din dreptul comun (Codul civil). Spre deosebire însă de dreptul

4
comun, potrivit art. 84 din Legea societăților, asociatul cedent (care a adus ca aport creanța)
răspunde de solvabilitatea debitorului.

 Prestațiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea
capitalului social (art. 16 alin. (4) din Legea societăților). Acestea au ca obiect munca sau
activitatea pe care asociatul promite să o efectueze pentru societate potrivit competenței și
calificării profesionale.
Prestațiile în muncă sunt permise, cu titlu de aport, fără a putea constitui aport la formarea
sau majorarea capitalului social, numai asociaților în SNC și asociaților comanditați, deci
asociaților cu răspundere nelimitată.
Caracteristicile prestațiilor în muncă sunt următoarele:
– nu sunt cuprinse în capitalul social, legea precizând în acest sens că nu pot constitui aport
la formarea acestuia (art. 16 alin. (5) din Legea societăților). Prin urmare, nu constituie un
element al gajului general al creditorilor societății;
– dau dreptul asociatului să participe la împărțirea beneficiilor și a activului social și îl
obligă să participe la pierderi (art. 16 alin. (5) din Legea societăților);
– trebuie evaluate și precizate în actul constitutiv.

 Asumarea obligației de aport se numește subscriere 1 la capitalul social. Acest angajament

se naște:
– prin semnarea contractului de societate (în cazul SNC, SCS, SRL și SA și SCA ce se
constituie prin subscriere integrală și simultană) sau
– prin participarea la subscripția publică (în cazul SA și SCA ce se constituie prin
subscripție publică).
Capitalul subscris reprezintă totalitatea aporturilor cu care asociații se obligă să contribuie la
formarea capitalului social al unei societăți.
Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a acestuia. Prin urmare, capitalul vărsat
reprezintă totalitatea bunurilor intrate efectiv în patrimoniul societății, consecință a subscrierii
efectuate de asociat la formarea capitalului social. Executarea acestei subscrieri poartă denumirea
de vărsământ, corespunzătoare noțiunii de liberare.
Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă
aportul a fost stipulat în numerar legea prevede că acesta este obligat la plata dobânzilor legale
din ziua în care trebuia să se facă vărsământul (art. 65 alin. (2) din Legea societăților). Mai mult,
potrivit art. 222 lit. a) din același act normativ, nerespectarea obligației privind efectuarea
aportului poate avea și consecința excluderii asociatului din societate1.

 Capitalul și patrimoniul societății. Aporturile asociaților în totalitatea lor, fără prestațiile

în muncă, formează capitalul social. Capitalul social este denumit și capital nominal,
reprezentând suma totală a valorii bunurilor cu care asociații la o societate contribuie la
constituirea patrimoniului acesteia. Aceste aporturi reprezintă elemente ale patrimoniului
societății.
Capitalul social, ca sumă a acestor aporturi, și patrimoniul societății sunt două concepte strâns
legate între ele, care nu trebuie confundate. Prin urmare:

5
– patrimoniul include totalitatea drepturilor și obligațiilor societății, fiind alcătuit din activ
și pasiv;
– capitalul social reprezintă o valoare constantă pe întreaga durată a existenței societății,
putând fi majorat numai în condiții prevăzute de lege, prin modificarea actului constitutiv;
– patrimoniul se mărește și se micșorează în funcție de operațiunile curente de
înregistrare a profitului sau pierderilor din activitatea societății;
– capitalul este o parte a patrimoniului societății.
Capitalul social are dublă semnificație, contabilă și juridică.
Din punct de vedere contabil, capitalul reprezintă o cifră convenită de asociați. Ca valoare a
totalității aporturilor, acesta este evidențiat la pasiv în bilanțul societății, pentru că la dizolvarea
ei aporturile trebuie restituite asociaților. De asemenea, nu trebuie confundat capitalul cu activul
patrimonial, pentru că în timp ce capitalul figurează la pasiv (după cum am arătat), bunurile și
aporturile în numerar figurează la activ.
Din punct de vedere juridic, capitalul reprezintă limita urmăririi de către creditorii
societății a datoriilor acesteia, deoarece au luat cunoștință de capitalul social prin publicitatea
contractului de societate. Patrimoniul social constituie gajul general al creditorilor societății,
din care aceștia își îndestulează creanțele.

b) Intenția asociaților de a coopera pentru desfășurarea unor activități economice, cu scop

lucrativ
Acest element psihologic, intențional, îl întâlnim în literatura juridică sub denumirea de affectio
societatis. Această voință de a colabora nu are relevanță în cazul SRL cu unic asociat. În privința
acestei societăți se poate vorbi doar de intenția de a constitui o societate pe calea aporturilor
individuale ale unei singure persoane, în vederea desfășurării unei activități economice, în niciun
caz de colaborare.
În privința celorlalte societăți, cu doi sau mai mulți asociați, indiferent de forma juridică, affectio
societatis presupune intenția de colaborare voluntară a acestora, de a lucra în comun,
suportând toate riscurile activității economice. Colaborarea asociaților presupune egalitate
juridică între aceștia și, în consecință, lipsa oricăror raporturi de subordonare.

c) Realizarea și împărțirea profitului

Scopul constituirii oricărei societăți este acela de a realiza profit din activitatea economică,
lucrativă, pe care o desfășoară și de a-l împărți între asociați.
Cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat se numește dividend (art. 67 alin. (1) din Legea
societăților). Dacă societatea nu înregistrează profit, ci pierderi, asociații trebuie să le suporte ca
urmare a elementului psihologic affectio societatis care-i unește.

 Stricto sensu, profitul înseamnă câștigul evaluabil în bani rezultat din orice activitate
economică, de natură să mărească patrimoniul asociaților. În sens larg, profitul reprezintă nu
numai câștigul evaluabil în bani, ci și serviciile sau bunurile procurate în condiții mai
avantajoase decât acelea care s-ar obține individual. În timp, noțiunea de profit a dobândit un
înțeles mai larg. Astfel, profitul reprezintă și evitarea unei pierderi sau realizarea unei
economii obținute (spre exemplu, prin intermediul societăților de asigurări mutuale).
Pentru a putea fi repartizat, profitul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
6
– să fie real, adică să se fi înregistrat un excedent față de capitalul social, pentru că se vor
distribui dividende doar din profituri determinate potrivit legii (art. 67 alin. (3) din
Legea societăților);
– să fie util, adică să reprezinte profitul rămas după întregirea capitalului social, atunci când
activul patrimoniului s-a micșorat în cursul exercițiului financiar. Astfel, dacă se constată o
pierdere a activului net, capitalul social va trebui reîntregit sau redus înainte de a se
putea face vreo repartizare sau distribuire de profit (art. 69 din Legea societăților).
Dacă potrivit situației financiare anuale nu există profit, nu pot fi distribuite dividende
asociaților. În caz contrar, acestea sunt fictive, iar ceea ce se distribuie reprezintă o parte din
capitalul social, cu prejudicierea drepturilor creditorilor. Dividendele plătite contrar dispozițiilor
prevăzute de Legea societăților (condițiilor prevăzute anterior) se restituie dacă societatea
dovedește că asociații au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările existente,
trebuiau să o cunoască (art. 67 alin. (4) din Legea societăților).

 Împărțirea profitului. Actul constitutiv trebuie să prevadă partea fiecărui asociat la

beneficii și la pierderi (art. 7 lit. f) din Legea societăților) sau modul de distribuire a beneficiilor
și de suportare a pierderilor (art. 8 lit. k) din Legea societăților), ceea ce înseamnă că asociații
sunt liberi să decidă în privința împărțirii profitului.
Dacă aceștia nu precizează în actul constitutiv modul de împărțire a profitului și de suportare a
pierderilor, art. 67 alin. (2) din Legea societăților prevede că dividendele se distribuie
asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat. Deci fiecare asociat
va avea beneficii și va suporta pierderi în funcție de contribuția sa la constituirea capitalului
social.
În privința prestațiilor în muncă, în lipsa unei evaluări a acestuia, asociatul va avea dreptul
la o cotă din profit și pierderi egală cu cea a asociatului care adus în societate cota cea mai
mică de capital.
În actul constitutiv sunt interzise clauzele leonine, acele înțelegeri care stipulează în favoarea
unui asociat totalitatea câștigurilor sau prin care s-a convenit ca unul sau mai mulți
asociați să fie scutiți de a participa la pierderi.

 Plata dividendelor. Dividendele se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a

asociaților sau, după caz, prin legile speciale, dar nu mai târziu de șase luni de la data aprobării
situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat1. În caz contrar, societatea
datorează, după acest termen, dobândă penalizatoare calculată conform art. 3 din Ordonanța
Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații
bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar,
aprobată prin Legea nr. 43/2012, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a
acționarilor care a aprobat situația financiară aferentă exercițiului financiar încheiat nu s-a stabilit
o dobândă mai mare (art. 67 alin. (2) din Legea societăților). Dreptul la acțiunea de restituire a
dividendelor plătite contrar legii se prescrie în termen de trei ani de la data distribuirii lor
(art. 67 alin. (5) din Legea societăților).
Dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în afară de cazul
în care părțile au convenit altfel (art. 67 alin. (6) din Legea societăților).
3.2. Condițiile de formă ale contractului de societate

7
A. Forma actului constitutiv
Actul constitutiv al societății se încheie în formă scrisă sub semnătură privată, se semnează de
toți asociații, iar în cazul SA și SCA ce se constituie prin subscripție publică, de fondatori (art. 5
alin. (6) din Legea societăților).
Actul constitutiv îmbracă formă autentică obligatorie, potrivit art. 5 alin. (6) din Legea
societăților, dacă:
– printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;
– se constituie o SNC sau o SCS;
– se constituie o SA (sau o SCA) prin subscripție publică.
Prin depunerea la oficiul registrului comerțului sau, după caz, prin autentificare, actul constitutiv
dobândește dată certă (art. 5 alin. (7) coroborat cu art. 17 alin. (1) din Legea societăților).
Semnatarii actului constitutiv, precum și persoanele care au rol determinant în constituirea
societății sunt considerați fondatori (art. 6 alin. (1) din Legea societăților). Calitatea de fondatori
nu o pot avea persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru
una dintre infracțiunile contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție,
delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor
măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, ori pentru
infracțiunile prevăzute de din Legea societăților (art. 6 alin. (2) din Legea societăților).

B. Cuprinsul contractului de societate

Art. 7 și art. 8 din Legea societăților stabilesc cuprinsul actului constitutiv al SNC, SCS și SRL,
respectiv al SA și SCA.
Contractul de societate cuprinde clauze comune tuturor societăților, dar și clauze
specifice, potrivit formei juridice respective.
Clauzele comune privesc identificarea părților, individualizarea viitoarei societăți, caracteristicile
societății, gestiunea acesteia, drepturile și obligațiile asociaților, dizolvarea și lichidarea societății
etc.
Clauzele contractului de societate sunt:
1. Clauze referitoare la identificarea asociaților. Contractul de societate trebuie să prevadă:
 datele de identificare1 a asociaților; la societatea în comandită simplă se vor arăta și
asociații comanditați (art. 7 lit. a) din Legea societăților);
 datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acțiuni vor fi menționați
și asociații comanditați (art. 8 lit. a) din Legea societăților).
2. Clauze referitoare la identificarea viitoarei societăți. Aceste clauze privesc forma
juridică a viitoarei societăți (SA, SNC etc.), denumirea (firma) și sediul social (art. 7 lit. b) și art.
8 lit. b) din Legea societăților).
3. Clauze ce privesc caracteristicile societății. Potrivit Legii societăților, aceste clauze
privesc:
 obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului și a activității principale (art. 7
lit. c), art. 8 lit. c));

8
 la SNC și SCS se va preciza capitalul social, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în
numerar sau în natură, valoarea aportului în natură și modul evaluării (art. 7 lit. d));
 la SRL se vor preciza numărul și valoarea nominală a părților sociale, precum și
numărul părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său (art. 7 lit. d));
 la SA și SCA, potrivit art. 8 lit. d), e), f), n):
– capitalul social subscris și cel vărsat și, în cazul în care are un capital autorizat,
cuantumul acestuia;
– natura și valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acțiuni
acordate pentru acestea și numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus
ca aport;
– numărul și valoarea nominală ale acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative
sau la purtător. Dacă sunt mai multe tipuri de acțiuni se vor arăta valoarea nominală și
drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni;
– orice restricție cu privire la transferul de acțiuni;
– numărul acțiunilor comanditarilor în SCA.
4. Clauze referitoare la conducerea și gestiunea societății
De asemenea, conform Legii societăților:
 la SNC și SCS se vor menționa asociații care reprezintă și administrează societatea sau
administratorii neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit și dacă ei
urmează să le exercite împreună sau separat (art. 7 lit. e));
 la SRL, dacă sunt numiți cenzori sau este numit un auditor financiar se vor menționa datele
de identificare ale primilor cenzori, respectiv ale primului auditor financiar (art. 7 lit. e1));
 la SA și SCA se vor menționa (art. 8 lit. g), g1), h), i)):
– datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administrație, respectiv a
primilor membri ai consiliului de supraveghere;
– puterile conferite administratorilor și, după caz, directorilor, respectiv membrilor
directoratului, și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
– datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
– clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea și controlul gestiunii societății
de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administrație sau modul
de stabilire a acestui număr.
5. Clauze privind durata societății (art. 7 lit. h) și art. 8 lit. j) din Legea societăților). Actul
constitutiv trebuie să prevadă durata societății, care poate fi determinată sau nedeterminată.
6. Clauze cu privire la modalitatea de participare la profit și pierderi concretizate în
drepturi și obligații ale asociaților/acționarilor (art. 7 lit. f), art. 8 lit. k) din Legea
societăților):
 SNC, SCS și SRL trebuie să precizeze partea fiecărui asociat la beneficii și la pierderi;
 SA și SCA trebuie să prevadă modul de distribuire a beneficiilor și de suportare a pierderilor.
7. Clauze referitoare la înființarea de sedii secundare. Dispozițiile art. 7 lit. g) și art. 8 lit. l)
din Legea societăților sunt identice în privința acestei clauze. Astfel, actul constitutiv al
societăților, indiferent de forma juridică, va cuprinde mențiuni în legătură cu constituirea de sedii

9
secundare – sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea entități fără personalitate juridică
– atunci când se înființează odată cu societatea sau condițiile pentru înființarea lor ulterioară,
dacă se are în vedere pe viitor o atare înființare de către asociați.
8. Clauze cu privire la unele drepturi pe care le au acționarii în SA și SCA (art. 8 lit. m)
din Legea societăților). Acest tip de clauze privesc orice avantaj special acordat, în momentul
înființării societății sau până în momentul în care societatea este autorizată să își înceapă
activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societății ori la tranzacții conducând
la acordarea autorizației în cauză, precum și identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje.
9. Clauze privind cuantumul total sau cel puțin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru
constituire (art. 8 lit. o) din Legea societăților), pentru actul constitutiv al SA sau SCA.
10. Clauze referitoare la dizolvarea și lichidarea societății. Actul constitutiv al societăților,
indiferent de forma juridică a acestora, va cuprinde mențiuni referitoare la condițiile în care
societatea își încetează activitatea, respectiv modul de dizolvare și de lichidare (art. 7 lit. i) și art.
8 lit. p) din Legea societăților). Asociații, de cele mai multe ori, reproduc dispozițiile legale sau
fac trimitere la ele.
4. Statutul societății
 Noțiune
Statutul societății este un act de natură consensuală, cu excepția statutului care stă la baza SRL
cu asociat unic.
Statutul și contractul de societate pot fi încheiate separat sau pot îmbrăca forma înscrisului
unic. Și împreună și separat se numesc acte constitutive. Ambele stau la baza SA, SCA și SRL.
Societățile pot opta între a încheia două acte constitutive distincte – contract de societate și statut
– sau a încheia unul singur, care să le cuprindă pe ambele (art. 5 din Legea societăților). Statutul
s-a impus SA, SCA și SRL datorită complexității acestor entități juridice și necesității dezvoltării
clauzelor contractului de societate.
Fiind o convenție între asociați, statutul trebuie să îndeplinească condițiile de valabilitate impuse
de art. 1.179 coroborat cu art. 1.882 din Codul civil, referitoare la consimțământ, capacitate,
obiect și cauză.
În privința condițiilor de formă, statutul se încheie sub semnătură privată sau în formă autentică
potrivit condițiilor cerute de art. 5 alin. (6) din Legea societăților.
În cazurile în care contractul de societate și statutul constituie acte distincte, statutul va cuprinde
datele de identificare ale părților și clauze reglementând organizarea, funcționarea și desfășurarea
activității societății (art. 5 alin. (5) din Legea societăților).
5. Formalitățile necesare constituirii societăților
Formalitățile necesare constituirii societăților sunt:
1. întocmirea actului sau actelor constitutiv(e) în forma cerută de lege;
2. înregistrarea și autorizarea funcționării societății.
În cazul constituirii SA și SCA prin subscripție publică aceste formalități sunt precedate de
anumite operațiuni speciale.
1. Întocmirea actului sau actelor constitutiv(e)

10
Aceasta presupune:
– redactarea actului sau actelor constitutiv(e) și, dacă este cazul,
– autentificarea înscrisurilor actelor respective.

 Redactarea actului constitutiv. Înscrisul este redactat de asociați în cazurile în care legea
permite ca acesta să se încheie în formă scrisă sub semnătură privată.
Actul întocmit sub semnătură privată trebuie datat și semnat de toți asociații, iar în caz de
subscripție publică, de fondatori. Potrivit art. 5 alin. (7) din Legea societăților, actul constitutiv
dobândește dată certă și prin depunerea la oficiul registrului comerțului.
La autentificarea actului constitutiv (în situațiile prevăzute de art. 5 din Legea societăților)
sau, după caz, la darea de dată certă a acestuia se va prezenta dovada eliberată de oficiul
registrului comerțului privind disponibilitatea firmei și declarația pe propria răspundere
privind deținerea calității de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată
(art. 17 alin. (1) din Legea societăților).
La același sediu vor putea funcționa mai multe societăți numai dacă imobilul, prin
structura lui și prin suprafața sa utilă, permite funcționarea mai multor societăți în
încăperi diferite sau în spații distinct partajate. Numărul societăților ce funcționează într-
un imobil nu poate depăși numărul de încăperi sau spații distincte obținute prin partajare
(art. 17 alin. (4) din Legea societăților).
Notarul public va refuza autentificarea actului constitutiv sau, după caz, persoana care dă data
certă va refuza operațiunile solicitate dacă din documentația prezentată rezultă că nu sunt
îndeplinite condițiile referitoare la disponibilitatea firmei și la declarația pe propria răspundere
(art. 17 alin. (2) din Legea societăților).
De obicei, pentru redactarea actelor constitutive asociații apelează la un avocat, notar sau la un
serviciu specializat din cadrul oficiului registrului comerțului.

 Autentificarea înscrisurilor actelor constitutive. Redactarea înscrisului pentru care legea

impune forma autentică se face în condițiile Legii notarilor publici și a activității notariale nr.
36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Înscrisul actului constitutiv este prezentat notarului public pentru autentificare de către persoana
desemnată în calitate de administrator al societății ori de către un asociat anume împuternicit.
Legea impune prezența tuturor asociaților personal sau prin mandatar cu procură specială în
formă autentică.
La autentificarea actului sau actelor constitutiv(e) (sau la darea de dată certă), în cazurile
prevăzute la art. 5 alin. (6) din Legea societăților, se va prezenta dovada eliberată de oficiul
registrului comerțului privind disponibilitatea firmei, iar în cazul unui SRL cu unic asociat,
declarația pe propria răspundere privind deținerea calității de asociat unic într-o singură societate
cu răspundere limitată.
Verificarea disponibilității firmei (și a emblemei) se face de către oficiul registrului
comerțului înainte de întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de modificare a firmei
și/sau a emblemei (art. 39 alin. (8) din Legea nr. 26/1990, republicată). Dacă nu sunt îndeplinite
condițiile referitoare la disponibilitatea firmei și la declarația pe propria răspundere, notarul

11
public va refuza autentificarea actului constitutiv sau, după caz, persoana care dă dată certă va
refuza operațiunile solicitate.
Procedura de autentificare a actelor constitutive ale societății este reglementată de Legea nr.
36/1995 la art. 89-1001 referitoare la autentificarea înscrisurilor. Astfel, notarul public are
competența să verifice legalitatea actelor constitutive a căror autentificare o face. Art. 9 din
Legea nr. 36/1995 prevede obligația notarilor publici de a verifica actele pe care le
instrumentează pentru a nu cuprinde clauze contrare legii și bunelor moravuri. Dacă actul
cuprinde asemenea clauze, notarul public îi va refuza autentificarea. De asemenea, acesta va
verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă ale înscrisurilor redactate de părți ori
de către reprezentanții lor, având posibilitatea să le aducă modificări și completări
corespunzătoare cu acordul părților.
Ca urmare a întocmirii actelor constitutive, viitoarea societate dobândește anticipat capacitate de
folosință restrânsă, mai exact de la data redactării înscrisului sub semnătură privată, respectiv de
la data autentificării acestuia. Capacitatea de folosință restrânsă are în vedere numai
drepturile și obligațiile asociaților referitoare la constituirea valabilă a societății. Din
momentul dobândirii capacității de folosință, societatea dobândește și capacitate de exercițiu.
Aceasta din urmă presupune posibilitatea îndeplinirii actelor juridice necesare constituirii
valabile a societății de către administratorii societății (persoane anume desemnate prin actele
constitutive), iar în lipsa acestora de către oricare dintre asociați.

2. Înregistrarea și autorizarea funcționării societății

 Societatea este supusă procedurii înmatriculării în registrul comerțului, înregistrării
fiscale și autorizării funcționării pe baza declarațiilor-tip pe propria răspundere în temeiul
Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a
persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora,
precum și autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare.
Solicitarea efectuării înmatriculării în registrul comerțului se face la biroul unic din cadrul
oficiului registrului comerțului în a cărui rază teritorială se va afla sediul societății.

 Cererea privind înmatricularea societății în registrul comerțului (în a cărui rază teritorială își
va avea sediul societatea) se va face în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv
de către fondatori, primii administratori sau, dacă este cazul, de către primii membri ai
directoratului și ai consiliului de administrație ori de către un împuternicit al acestora.
Cererea de înmatriculare trebuie însoțită de următoarele documente (art. 36 alin. (2) din Legea
societăților):
a) actul constitutiv al societății;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condițiile actului constitutiv;
c) dovada sediului declarat și a disponibilității firmei;
d) în cazul aporturilor în natură subscrise și vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar
în cazul în care printre ele figurează și imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care
sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de asociați;
f) declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori și, după caz, a
primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului și ai consiliului de

12
 supraveghere și, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condițiile prevăzute de
Legea societăților;
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii. Spre exemplu, pentru
constituirea unor societăți de asigurare, instituții de credit, societăți de servicii de investiții
financiare, cererea trebuie însoțită de o autorizație de la Autoritatea de Supraveghere
Financiară1.
Dacă persoanele menționate nu au respectat termenul legal în privința cererii de înmatriculare,
oricare asociat poate cere oficiului registrului comerțului efectuarea înmatriculării, după ce, prin
notificare sau scrisoare recomandată, le-a pus în întârziere, iar ele nu s-au conformat în cel mult
opt zile de la primire (art. 47 alin. (1) din Legea societăților).

 La înmatricularea societății, ca și la schimbarea sediului social, potrivit art. 17 alin. (3) din
Legea societăților, solicitantul va prezenta la sediul oficiului registrului comerțului următoarele
acte:
a) documentul care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social
înregistrat la organul fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui
circumscripție se situează imobilul cu destinație de sediu social;
b) un certificat emis de ANAF care certifică faptul că pentru imobilul cu destinație de sediu
social nu a fost înregistrat un alt document ce atestă cedarea dreptului de folosință asupra
aceluiași imobil, cu titlu oneros sau gratuit, ori existența altor contracte prin care s-a cedat
dreptul de folosință asupra aceluiași imobil, după caz;
c) o declarație pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condițiilor
referitoare la sediul social, în cazul în care din certificatul emis de ANAF rezultă că sunt deja
înregistrate la organul fiscal alte documente care atestă cedarea dreptului de folosință asupra
aceluiași imobil cu destinație de sediu social, prevăzute la art. 17 alin. (4) din Legea
societăților.

 Cererea de înmatriculare (înregistrare) a societății se soluționează de judecătorul-delegat la

oficiul registrului comerțului de către președintele tribunalului (acesta poate delega și mai mulți
judecători, delegarea făcându-se la începutului fiecărui an judecătoresc).
În acțiunea de verificare a legalității constituirii societății, judecătorul-delegat are dreptul să
dispună motivat administrarea de dovezi și efectuarea unei expertize, în contul părților (art. 37
alin. (3) din Legea societăților).
În cazul SA, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate oricărei persoane care a participat
la constituirea societății sau la tranzacții conducând la acordarea autorizației, operațiuni încheiate
de fondatori pe seama societății care se constituie și pe care urmează să le ia asupra sa,
judecătorul-delegat numește, în termen de cinci zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulți
experți din lista experților autorizați pentru întocmirea unui raport de expertiză (în condițiile art.
38 alin. (1) din Legea societăților).

 Îndeplinirea cerințelor legale conduce la înregistrarea societății în registrul comerțului.

Astfel, judecătorul-delegat:
– va pronunța o încheiere în termen de cinci zile de la constatarea îndeplinirii acestor cerințe;
– va autoriza constituirea societății; și

13
– va dispune înmatricularea ei în registrul comerțului.
Societatea dobândește personalitate juridică de la data înmatriculării în registrul
comerțului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunțării încheierii
judecătorului-delegat prin care se autorizează înmatricularea societății. (art. 41 alin. (1) și (2) din
Legea societăților)

 Reprezentanții societății sunt obligați să depună la oficiul registrului comerțului semnăturile

lor:
– la data depunerii cererii de înregistrare, dacă au fost numiți prin actul constitutiv; sau
– în termen de 15 zile de la alegere, pentru cei aleși în timpul funcționării societății (art. 45
alin. (1) din Legea societăților).

 Actele înregistrate astfel în registrul comerțului devin opozabile terților, cu excepția cazurilor
în care legea prevede condiția cumulativă a publicării acestora în Monitorul Oficial al României.

 La înmatriculare, societății i se eliberează certificatul de înregistrare, care conține

numărul de ordine din registrul comerțului și codul de identificare fiscală – CIF 1 atribuit de
Ministerul Finanțelor Publice, însoțit de încheierea judecătorului-delegat.
Solicitarea înregistrării fiscale a unei societăți se face prin depunerea cererii de înregistrare la
biroul unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, iar atribuirea codului
de identificare fiscală de către Ministerul Finanțelor Publice este condiționată de admiterea
cererii de înregistrare în registrul comerțului de către judecătorul-delegat.
Atributul fiscal este atașat codului unic de înregistrare și are semnificația categoriei de plătitor de
taxe și impozite la bugetul de stat.
Dacă atributul fiscal are valoarea „RO”, acesta atestă că persoana juridică a fost luată în evidența
organului fiscal ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

 La înregistrarea modificărilor actului constitutiv al societății, acesteia i se eliberează

certificatul de înscriere de mențiuni, însoțit de încheierea judecătorului-delegat.
Certificatul de înregistrare și, după caz, certificatul de înscriere de mențiuni se eliberează în
termen de trei zile, respectiv cinci zile, calculate de la data înregistrării (potrivit dispozițiilor
Codului de procedură civilă, dacă judecătorul-delegat nu dispune altfel).
Extrasul de registru emis de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal (valabil 30 de zile
de la emitere) este actul care dovedește pe parcursul existenței societății starea acesteia,
referitoare la: funcționare, insolvență, reorganizare judiciară, faliment sau suspendarea temporară
a activității. Extrasul de registru se eliberează în cel mult 24 de ore de la data înregistrării cererii.

 Procedura de atribuire a codului de înregistrare fiscală. Cererea pentru solicitarea

înregistrării fiscale se face prin depunerea acesteia la biroul unic din cadrul oficiului registrului
comerțului de pe lângă tribunal, iar codul unic de înregistrare care se atribuie de Ministerul
Finanțelor Publice se acordă dacă cererea de înregistrare în registrul comerțului este admisă de
judecătorul-delegat.
Oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale transmit direct sau prin intermediul Oficiului
Național al Registrului Comerțului, pe cale electronică, Ministerului Finanțelor Publice datele

14
referitoare la înregistrările efectuate în registrul comerțului și cele conținute în cererea de
înregistrare fiscală, în vederea atribuirii codului unic de înregistrare fiscală de către Ministerul
Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice atribuie pe baza datelor transmise codul unic de înregistrare în
termen de maxim opt ore1. Acest cod este utilizat de toate sistemele informatice care prelucrează
date privind societățile (și celelalte persoane juridice – solicitanți), precum și de acestea în
relațiile cu terții, inclusiv cu autoritățile și instituțiile publice, pe toată durata funcționării lor.

 Publicarea în Monitorul Oficial. După efectuarea înmatriculării societății în registrul

comerțului, un extras2 al încheierii judecătorului-delegat se comunică, din oficiu, Regiei
Autonome „Monitorul Oficial”, spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.
Oficiul registrului comerțului va menționa pe extrasul încheierii judecătorului-delegat codul unic
de înregistrare atribuit și numărul de ordine din registrul comerțului. Acest document poate fi
transmis și pe cale electronică.
Încheierea judecătorului-delegat se publică integral în Monitorul Oficial al României, Partea a
IV-a, la cererea și pe cheltuiala solicitantului.

 Procedura autorizării funcționării societăților. Prin autorizarea funcționării se înțelege

asumarea de către societate a responsabilității privitoare la legalitatea desfășurării activităților
declarate.
Potrivit art. 15 din Legea 359/2004, în vederea eliberării certificatului de înregistrare sau, după
caz, a certificatului de înscriere de mențiuni de către biroul unic din cadrul oficiului
registrului comerțului de pe lângă tribunal, societatea are obligația să depună, odată cu cererea
de înregistrare și actele doveditoare, declarația-tip pe propria răspundere, semnată de asociați
sau de administratori, din care să rezulte, după caz, că:
– societatea nu desfășoară la sediul social sau la sediile secundare activitățile declarate o
perioadă de maximum trei ani;
– societatea îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul
prevenirii și stingerii incendiilor, sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției
muncii, pentru activitățile precizate în declarația-tip.
Datele din declarațiile-tip se vor înregistra în registrul comerțului de pe lângă tribunal.
Procedura de autorizare a funcționării pe baza declarației-tip pe propria răspundere se desfășoară
prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, la
care societatea are obligația înregistrării sediului social.
Oficiile registrului comerțului efectuează următoarele activități:
– primesc, verifică, înregistrează cererile de înregistrare și actele depuse, precum și
declarațiile-tip;
– încasează taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de oficiile registrului comerțului,
precum și cele datorate altor autorități implicate în procedura de înregistrare;
– țin evidența declarațiilor-tip în sistem computerizat;
– transmit autorităților publice competente declarațiile-tip, în copie și pe cale electronică,
datele de identificare ale persoanelor juridice înregistrate în registrul comerțului;

15
– completează și emit în termen certificatele constatatoare privind înregistrarea declarațiilor-
tip;
– urmăresc termenele prevăzute de Legea nr. 359/2004 și eliberează societăților certificatele de
înregistrare, certificatele de înscriere de mențiuni, încheierile judecătorului-delegat și
certificatele constatatoare.
Certificatele constatatoare se eliberează de biroul unic din cadrul oficiului registrului
comerțului de pe lângă tribunal, pe baza declarațiilor-tip, odată cu certificatul de înregistrare
sau certificatul de înscriere de mențiuni.
Certificatul constatator reprezintă dovada că:
 s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere din care rezultă că la sediul social
sau secundar nu se desfășoară activitățile prevăzute în actul constitutiv sau modificator;
 s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere din care rezultă că sunt îndeplinite
condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică (în domeniul prevenirii și
stingerii incendiilor, sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și protecției muncii)
pentru activitățile declarate;
 s-a înregistrat declarația-tip pe propria răspundere din care rezultă modificările
intervenite față de declarația-tip anterioară.
Oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal transmite autorităților publice competente 1 în
vederea efectuării controlului copiile declarațiilor-tip și pe cale electronică, datele de identificare
a societăților comerciale (solicitanților) în termen de 30 de zile de la data înregistrării în registrul
comerțului.
Dacă autoritățile publice competente constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale de
funcționare, notifică acest fapt societății comerciale respective (solicitantului), la sediul
înregistrat, acordând un termen în vederea remedierii neregularităților constatate. În cazul în care
acestea nu sunt remediate, autoritățile publice competente notifică oficiului registrului
comerțului de pe lângă tribunal actul prin care s-a interzis desfășurarea activității (în trei zile de
la emiterea acestuia).
Arhivarea tuturor documentelor aferente procedurii de autorizare a funcționării pe baza
declaraților-tip pe propria răspundere este asigurată de oficiile registrului comerțului.

16