cONTRACTUL DE SOCIETATE

[Subtitlu document]

IARCA ANDREEA-CORINA
Facultatea de Management i Dezvoltare Rural
Grupa 8402
Cuprins
Noțiuni generale.....................................................................................................................................2
Aporturile asociaţilor..............................................................................................................................2
Affectio societatis - Intenţia asociaţilor de a colabora la desfăşurarea activităţii comerciale................5
Împărţirea beneficiilor şi a pierderilor societăţii comerciale...................................................................5
Bibliografie.............................................................................................................................................7
Noțiuni generale
1.1 Notiune

Potrivit art. 1491 Cod civil: „Societatea este un contract prin care doua sau mai
multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun cu scop de a imparti foloaselece ar putea deriva”.
Asadar, contractul de societate este un acord de vointa prin care douasau mai multe persoane convin
sa constituie un fond comun din aporturileindividuale, pentru a desfasura o activitate comerciala in
urma careia saobtina un profit pe care sa-l imparta intre ei, de regula, in functie de valoareaaportului
adus de fiecare la constituirea fondului comun (capitalul social).Ceea ce este specific contractului de
societate este prezenta elementului subiectiv(„afectio societatis”), care consta in intentia, fiecarui
asociat de a afecta societatiiaportul sau individual, in schimbul impartirii beneficiului realizat de
societate ca urmare a desfasurarii activitatii in comun.

1.2. Caracterele juridice ale contractului de societate

Contractul de societate este un contract cu titlu oneros, comutativ si formal.Caracterul cu titlu

oneros al contractului rezulta explicit din cuprinsul art. 1491C.civ. Astfel, fiecare asociat urmareste un
„avantaj” patrimonial, un castig care se concretizeaza in profitul net realizat de societate.
Contractul de societate are caracter comutativ, in sensul ca intinderea obligatiilorpe care si le asuma
fiecare asociat este cunoscuta din momentul realizarii acorduluide vointa.Contractul de societate
este un contract formal, intocmindu-se intr-una din formele prevazute de lege.
Conditiile generale (de fond) impuse pentru validitatea contractului de societate comerciala
Contractul de societate trebuie sa indeplineasca conditiile generale de fond,comune tuturor
contractelor (cele prevazute in art. 948-968 C. civ., respectivcapacitatea partilor, consimtamantul,
obiectul si cauza).In plus, in contractele de societate trebuie sa fie avute in vedere si aspectele
referitoare la aporturile la capitalul social, participarea asociatilor la beneficii sipierderi, precum si
concretizarea conditiilor referitoare la „affectio societatis”.

Aporturile asociaţilor

Definiția şi reglementarea aporturilor asocia ţilor

Noţiunea de aport are un sens juridic şi unul etimologic'. Sub aspect juridic, prin aport se înţelege
obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare
patrimonială, iar din punct de vedere etimologic, aportul desemnează chiar bunul adus în societate
de către asociat. Consecinţă a semnificaţiei juridice a aportului, se operează cu noţiunea de aport
subscris, reprezentând obligaţia asumată de asociat, şi expresie a semnificaţiei etimologice, se
operează cu noţiunea de aport vărsat, înţelegând prin aceasta predarea efectivă a bunului către
societate.

Aşa cum am precizat în rândurile anterioare, art. 1.882 noul cod civil prevede că fiecare asociat
trebuie să contribuie la constituirea societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau
cunoştinţe specifice, iar art. 1.894 noul Cod Civil dispune că asociaţii contribuie la formarea
capitalului social al societăţii, prin aporturi băneşti sau în bunuri, după caz. Aşadar, aportul poate fi în
numerar, în natură sau în industrie.
Aportul în numerar

întrucât societatea comercială are nevoie de un minim de resurse financiare pentru desfăşurarea
activităţii comerciale, legea impune obligativitatea aportului în numerar la constituirea oricărei forme
de societate comercială. Mai exact, art. 16 alin. (1) din lege dispune că aporturile în numerar sunt
obligatorii la constituirea oricărei forme de societate. Se înţelege că aportul în numerar are ca obiect
o sumăde bani pe care asociatul se obligă să o aducă în societate. Legea reglementează
obligativitatea aportului în numerar, dar nu stabileşte un plafon minim al acestuia. In atare situaţie,
asociaţii sunt liberi să decidă întinderea aportului în numerar (cuantumul sumei de bani) cu prilejul
constituirii societăţii comerciale. Aportul în numerar poate fi în lei sau în valută, însă numai
nerezidenţii vor putea vărsa în valută aportul lor.

Mai trebuie precizat că, potrivit art. 68 din Legea nr. 31/1990, aportul asociaţilor la capitalul social nu
este purtător de dobânzi.

Aportul în natură

Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi bunuri imobile (clădiri, instalaţii etc.) şi bunuri
mobile corporale (materiale, mărfuri, utilaje, tehnologii etc.) sau incorporale (creanţe, fond de
comerţ etc.). Bunurile constituite ca aport la o societate comercială sunt supuse unor reguli speciale
reglementate de Legea nr. 31/1990. Astfel. în comparaţie cu aporturile în numerar, aporturile în
natură nu sunt obligatorii la constituirea societăţii, dar sunt admise la toate formele de societate
comercială [art. 16 alin. (2)]. Apoi, potrivit legii [art. 16 alin. (2)] aporturile în natură se consideră
vărsate (adică aparţinând societăţii) prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea
efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Prin urmare, bunurile aduse cu titlu de
aport trebuie să fie funcţionabile (utilizabile), adică să fie apte pentru desfăşurarea activităţii pe care
şi-o propune societatea comercială aflată în fază de constituire.

Bunurile ce constituie obiect al aportului pot fi aduse cu titlu de proprietate sau cu titlu de folosinţă.
Când sunt aduse cu titlu de proprietate, bunurile intră în patrimoniul societăţii şi nu mai pot fi
urmărite de creditorii asociaţilor. în acest caz, raporturile dintre asociat şi societate sunt
asemănătoare celor de la vânzare-cumpărare, cu deosebirea că în schimbul preţului asociatul
dobândeşte fracţiuni ale capitalului social (părţi de interes, părţi sociale sau acţiuni).

Natura juridică a raporturilor dintre asociatul care subscrie aporturi în proprietate şi a celor dintre
asociatul care subscrie aporturi în folosinţă şi societatea comercială destinatară sunt acum
reglementate în mod expres de prevederile Codului civil. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1.896 alin.
(2) noul Cod Civil, asociatul care apor-tează proprietatea sau un alt drept real asupra unui bun
răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător faţă de cumpărător, iar asociatul care
apor-tează folosinţa răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui locator faţă de locatar.

Bunul poate fi adus în societate şi cu titlu de uzufruct, caz în care societatea dobândeşte un drept
real, în temeiul căruia are dreptul să folosească bunul şi să culeagă fructele; asociatul păstrează nuda
proprietate asupra bunului.

Momentul transmiterii dreptului de proprietate al bunurilor îl constituie înmatricularea societăţii în

registrul comerţului. Soluţia este consacrată de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 potrivit căreia,
în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia
din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului. în doctrina juridică', se susţine pe bună
dreptate că, dacă bunul piere înainte de înmatricularea societăţii, riscul este suportat de către
asociat; el va fi obligat să aducă în societate un alt bun ori un aport în numerar. Ca argument de text,
sunt aduse dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care prevăd că aporturile în natură sunt
vărsate „prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a
bunurilor”. Regula este consacrată cu aproape aceeaşi exprimare şi în materia societăţilor civile, în
cuprinsul art. 1.896 noul Cod Civil, potrivit căreia, aportul în bunuri, altele decât cele fungibile, se
efectuează prin transferul drepturilor asupra acestora şi predarea efectivă a bunurilor în stare de
funcţionare potrivit destinaţiei sociale.

Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic [art. 16 alin. (2)]. Cerinţa
legală presupune ca asociaţii să purceadă la evaluarea în bani a bunurilor aduse ca aport pentru a
stabili numărul şi valoarea părţilor de interes, părţilor sociale sau acţiunilor cuvenite asociatului în
schimbul aportului. Evaluarea poate fi realizată de către asociaţi sau de către experţi [art. 37 alin. (3)
şi art. 38 alin. (1) din Legea nr. 31/1990]. Valoarea bunurilor aduse ca aport trebuie consemnată în
actul constitutiv al societăţii, în conformitate cu art. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990.

Aportul în natură poate avea ca obiect şi bunuri mobile incorporale, cum ar fi creanţele, brevetele de
invenţie, mărcile etc.

Trebuie reţinut că legiuitorul asimilează creanţele, ca regim juridic, aporturilor în natură. în acest
sens, art. 16 alin. (3) stabileşte că aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură,
acestea nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la
societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată. înseamnă că aporturile în
creanţe sunt admise la societăţile în nume colectiv, la societăţile în comandită simplă şi la societăţile
pe acţiuni care se constituie prin subscripţie simultană se apreciază că aporturile în creanţe sunt
guvernate de regulile cesiunii de creanţă, însă, prin derogare de la dreptul comun, asociatul care a
depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât timp societatea nu a obţinut plata
sumei pentru care au fost aduse (art. 84 din Legea nr. 31/1990). Principiul este consacrat şi de
actualul Cod civil care, în art. 1.897 alin. (1), prevede că asociatul care aportează o creanţă răspunde
pentru existenţa creanţei la momentul aportului şi încasarea acesteia la scadenţă, fiind obligat să
acopere cuantumul acesteia, dobânda legală care începe să curgă de la scadenţă şi orice alte daune
ce ar rezulta, dacă creanţa nu se încasează în tot sau în parte. în consecinţă, asociatul subscriitor
răspunde de solvabilitatea debitorului, şi dacă creanţa nu poate fi valorificată de la debitor
contravaloarea acesteia va fi vărsată de către asociatul care s-a obligat la creanţa respectivă.

In sfârşit, trebuie reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1.897 alin. (2) noul Cod Civil, asociatul care
aportează acţiuni sau părţi sociale emise de o altă societate răspunde pentru efectuarea aportului
întocmai unui vânzător faţă de cumpărător. Asociatul care aportează cambii sau alte titluri de credit
care circulă în comerţ răspunde potrivit dispoziţiilor aplicabile creanţelor [art. 1.897 alin. (3) noul Cod
Civil].

Aportul în industrie

Aportul în industrie constă în prestaţii în muncă sau serviciile pe care asociatul se obligă să le
efectueze în societate potrivit cu pregătirea ori calificarea de care dispune. Aportul în industrie este
permis doar asociaţilor în societatea în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi în societăţile în
comandită. Potrivit legii, prestaţiile în muncă nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea
capitalului social, însă, în schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului
constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a activului social, rămânând, totodată, obligaţi să participe la
pierderi.
Aportul în prestaţii în muncă sau servicii trebuie evaluat şi consemnat în actul constitutiv în vederea
stabilirii părţii de profit şi pierderi a asociatului subscriitor. în absenţa unei prevederi în actul
constitutiv, partea la profituri şi pierderi a asociatului al cărui aport constă în prestaţii sau cunoştinţe
specifice este egală cu cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic [art. 1.902 alin. (2)
noul Cod Civil].

Affectio societatis - Intenţia asociaţilor de a colabora la desfăşurarea

activităţii comerciale

Affectio societatis, element esenţial al contractului de societate ce constă în intenţia asociaţilor de

a colabora la realizarea scopului comun care este obţinerea de beneficii ce urmează a fi împărţite
între ei. Presupune intenţia de colaborare voluntară a asociaţilor, de a lucra în comun şi de suporta
toate riscurile activităţii comerciale.

Affectio societatis (latină), reprezintă voinţa (intenţia) comună a asociaţilor unei societăţi
comerciale, de a colabora, de pe poziţii de egalitate juridică la realizarea unor beneficii sau economii
comune în gestionarea societăţii.

Affectio societatis reprezintă intenţia asociaţilor de a colabora la desfăşurarea activităţii comerciale în

vederea realizării şi împărţirii beneficiilor. Esenţa acestui element specific al societăţilor comerciale
se bucură şi de reglementare legală în cuprinsul art. 1.881 noul cod civil Potrivit textului menţionat,
prin contractul de societate „două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru
desfăşurarea unei activităţi (...)”.

Această participare a asociaţilor la activitatea societăţii are multiple forme de exprimare. Astfel,
asociaţii au dreptul de a participa la adunările generale a asociaţilor şi de a contribui la luarea
deciziilor societăţii. Apoi, asociaţii au dreptul de a verifica modul de exercitare a atribuţiilor de către
organele societăţii şi de a controla operaţiunile efectuate. De asemenea, asociaţii pot alege şi înlocui
în orice moment persoanele care fac parte din organele societăţii. Tot astfel, asociaţii sunt
îndreptăţiţi la încasarea dividendelor din profitul societăţii etc.

Împărţirea beneficiilor şi a pierderilor societăţii

comerciale

Împărţirea beneficiilor şi a pierderilor societăţii comerciale, operaţie cu caracter economico-juridic ce

are ca obiect distribuirea profitului realizat de societate prin activitatea sa economică, precum şi a
pierderilor înregistrate de aceasta ca urmare a nereuşitei în afaceri sau a managementului defectuos
ori a altor cauze.
Distribuirea profitului se face ţinând seama de nevoile şi interesele societăţii, precum şi de dreptul
intangibil şi inderogabil al fiecărui asociat la dividende. Totodată, participarea asociaţilor la pierderi
se înfăptuieşte în armonie cu obligaţia ce revine tuturor acestora de a suporta pierderile înregistrate
de societate.
Profitul reprezintă diferenţa dintre veniturile realizate de societate şi cheltuielile avansate de aceasta
pentru obţinerea acestor venituri. în cadrul societăţilor al căror act constitutiv prevede constituirea
unei rezerve sociale, cu ocazia distribuirii profitului, înainte de a se stabili dividendele care se cuvin
asociaţilor, se vor face obligatoriu prelevări pentru alimentarea acestui fond de rezervă.
Realizarea de beneficii şi împărţirea lor între asociaţi constituie însă esenţa societăţii comerciale,
scopul în vederea căruia asociaţii şi-au unit aporturile lor; de aceea, clauza prin care s-a stipulat
înlăturarea unor asociaţi de la beneficii este lovită de nulitate absolută, fiind considerată nescrisă. în
cazul în care anii de beneficii pentru societate alternează cu anii de pierderi, în primul an de beneficii
consecutive unui an sau unor ani de pierderi, din profitul realizat de societate se va deduce mai întâi
suma necesară pentru acoperirea scurgerilor de capital înregistrate, apoi se vor face prelevări
corespunzătoare pentru alimentarea fondului de rezervă şi pentru acoperirea amortismentelor, iar
ceea ce rămâne se va distribui între asociaţi, ca dividende.
Modul de distribuire a beneficiilor se decide anual de către adunarea generală a asociaţilor în
armonie cu prevederile actului constitutiv în această privinţă. Fiecare asociat primeşte o cotă-parte
corespunzătoare aportului său la capitalul social. Cât priveşte îndatorirea asociaţilor de a suporta, în
caz de nevoie, pierderile înregistrate, acestea revin, ca şi dreptul la beneficii, tuturor participanţilor la
societate, întinderea ei diferă însă în funcţie de tipul de societate, iar uneori (de exemplu, la
societatea în comandită) şi în funcţie de calitatea participanţilor. Astfel, la societăţile de capitaluri şi
la societăţile cu răspundere limitată, întinderea ei se va stabili în funcţie de valoarea aportului lor
social, în timp ce la societăţile de persoane se face în mod nelimitat, până la acoperirea tuturor
datoriilor sociale; la societăţile în comandită, coman-ditaţii sunt ţinuţi la plata datoriilor acesteia în
limitele valorii lor, iar comanditarii numai în limita sumelor cu care s-au angajat. Actul juridic prin
care unul sau mai mulţi asociaţi şi-ar asuma obligaţia de a plăti doar ei datoriile sociale, exonerând pe
ceilalţi de această îndatorire, este lovit de nulitate.
Bibliografie
https://legeaz.net/dictionar-juridic/impartirea-beneficiilor-si-a-pierderilor-societatii-comerciale

https://lege5.ro/gratuit/gm2demrwgu3a/affectio-societatis-intentia-asociatilor-de-a-colabora-la-
desfasurarea-activitatii-comerciale-element-esential-de-ordin-psihologic-al-contractului-de-
societate-a-carui-disparitie-conduce-la-dizolvarea