Cruciadele și dictatele ”papilor”

neoliberalismului
11 noiembrie 2022 Călin Marchievici Extern 27

Susținătorii politicii cancelarului Germaniei au justificat recenta vizita în China întreprinsă de

Olaf Scholz spunând că, după ce a pierdut parteneriatul cu Rusia, lumea nu se poate aștepta ca
Berlinul să renunțe și la relația specială cu China. Reacția presei occidentale a sunat astfel: Noi
restul lumii, nu ne așteptăm ca germanii să facă ceva. Problema este că voi, germanilor, nu mai
puteți obține gaze ieftine din Rusia. Iar atunci când prietenii voștri buni americani nu vă vor mai
permite să exportați tehnologii sensibile în China, se va încheia prematur și relația voastră
specială cu China. Problema voastră este că nu ați luat în calcul din timp acest scenariu.
Autonomia europeană rămâne un vis

Publicațiile financiare vestice au atras deseori atenția asupra vulnerabilității economiei

germane nu numai din perspectiva dependenței de energia din Rusia și de piața de desfacere
din China, ci și din cauză că industria germană a întârziat foarte mult modernizarea, că a rămas
în era analogică într-o lume care trece rapid la era digitală, că industria germană este
alimentată nu de inovație, ci de amintirea realizărilor tehnologice germane din deceniile
trecute.

Lucrurile nu arată mai bine nici pentru Europa privită în ansamblu. UE a sperat că va deveni
lider in energie regenerabilă și autovehicule electrice, însă sancțiunile impuse Chinei de Statele
Unite lovesc indirect și în aceste industrii europene, care nu se mai pot afirma. Ca și hegemonul
german, UE plătește prețul unor politici cel puțin neinspirate de a nu dezvolta energia nucleară,
de a nu dezvolta extracția unor metale rare și a hidrocarburilor în Europa.

În ce privește războiul din Ucraina, unitatea europeană și solidaritatea cu regimul de la Kiev

sunt la fel de lipsite de vlaga ca și avertismentele lansate de Germania și Franța că ar putea
lansa un război comercial chiar împotriva Statelor Unite. Vremea amenințării Statelor Unite a
trecut: în acest moment, europenii sunt la mila SUA din punct de vedere energetic și plătesc
prețuri de până la șase ori mai mari decât americanii pentru a se putea încălzi. Fabricile
europene se confruntă cu perspectiva reducerii producției sau a închiderii totale.

Europa, un satelit in Noul Război Rece

Există însă economiști care susțin demersurile cancelarului Scholz pentru a menține relația cu
China, care consideră că deschiderea și mai mare a Germaniei către Eurasia poate însemna
salvarea economică a țării, dar și a Uniunii Europene, în contextul unui nou război rece ale cărui
principale victime colaterale par să fie Germania și Europa.
”Germania a devenit un satelit în noul Război Rece al Americii cu Rusia, China și restul Eurasiei.
Germaniei și altor state NATO li s-a spus să impună sancțiuni economice și comerciale de pe
urma cărora au de suferit și care vor ține mult după încheierea războiului prin procură ce are
loc astăzi în Ucraina. Președintele Biden și purtătorii de cuvânt ai Departamentului de Stat au
explicat că Ucraina este doar deschiderea unor evoluții care vor rupe lumea în două alianțe
economice. Această fractură globală va duce la o luptă de 10-20 de ani care va decide dacă
economia globală va fi unipolară, centrată în jurul SUA și a dolarului, sau una multipolară, cu
mai multe monede și centrată pe Eurasia, pe economii bazate pe un sistem public-privat”, spune
economistul american Michael Hudson.

”Președintele Biden a caracterizat această fractură drept una între democrații și autocrații.
Terminologia este tipic orwelliană. Prin ”democrații” el înțelege SUA și oligarhiile financiare din
Occident. Scopul este ca planificarea economică să fie luată din mâna guvernelor și trecută în
mâinile Wall Street-ului și ale altor centre financiare aflate sub controlul SUA. Diplomații
americani se folosesc de FMI și de Banca Mondială pentru a cere privatizarea infrastructurii în
întreaga lume și creșterea dependenței de tehnologia americană, de exporturile de petrol și de
alimente.

Prin ”autocrații”, Biden înțelege țările care se opun financiarizării și privatizării. În practică,
retorica SUA arată că autocrațiile promovează propria creștere economică și a nivelului de trai,
menținând băncile și sectorul financiar ca utilități publice. Până la urmă, miza este ca
planificarea economică să fie atribuită centrelor financiare, care să creeze bogăție prin
privatizarea infrastructurii de bază, a utilităților publice și a serviciilor sociale (cum este cazul
sănătății). Alternativa  este creșterea nivelului de trai prin menținerea băncilor, a sistemului
sanitar, a educației, transportului și comunicațiilor sub autoritatea publică”.

Germania merge spre America și ajunge, din nou, la Canossa

”Țara care suferă cele mai multe ”pagube colaterale” de pe urma acestei fracturi este Germania.
Este cea mai avansată economie industrială a Europei. Industria siderurgică germană, cea
chimica, a construcțiilor de mașini, de automobile sunt dependente de importurile de gaze din
Rusia, de importurile de petrol și metale. După ce a construit cele două conducte Nord Stream
pentru a aduce gaze ieftine din Rusia, Germaniei i s-a spus să își întrerupă importurile de gaze
din Rusia și să se dezindustrializeze. Asta înseamnă finalul dominației economice germane.
Indicatorul creșterii PIB-ului în Germania și în alte țări este consumul de energie pe cap de
muncitor.

Sancțiunile impuse Rusiei fac ca Noul Război Rece să fie anti-german. Secretarul de Stat Antony
Blinken a spus că Germania trebuie să înlocuiască gazele ieftine din Rusia cu gaze lichefiate
scumpe din Statele Unite. Pentru a importa acest gaz, Germania va trebui să cheltuiască peste 5
miliarde de dolari pentru a construi terminalele necesare. Efectul va fi că industria germana va
deveni necompetitivă. Se vor înmulți falimentele, va crește șomajul, iar liderii pro-NATO din
Germania vor impune o recesiune cronică și scăderea nivelului de trai.
Cele mai multe teorii politice pleacă de la ideea că statele își urmăresc interesele proprii. În caz
contrar, ele sunt state satelit, care nu își au soarta în propriile mâini. Germania își
subordonează industria și nivelul de trai unor ordine date de diplomația americană și care sunt
în acord cu interesele industriei americane a petrolului și gazelor. Germania face asta voluntar –
nu amenințată militar sau dintr-o convingere ideologică că economia lumii ar trebui să fie
condusă de planificatorii americani ai Noului Război Rece.

De la dictate papale, la religia neoliberală

Michael Hudson scrie că situația de acum se aseamănă cu cea a Dictatelor Papale din 1075.
Dictatele lui Grigore al VII-lea spuneau că doar papa are puterea de investi episcopi, de a-i
demite și de a-i reconfirma, că papa poate să înlăture împărați și că toți prinții trebuie să sărute
picioarele papei, pentru a fi confirmați drept conducători legitimi. Un alt dictat arăta că doar
papa poate fi ”universal”.

În opinia lui Michael Hudson, Statele Unite au o pretenție similară astăzi, prin ideologia ”piețelor
libere”, care înseamnă dereglementare a autorității guvernelor de a influența economia în alt
scop decât cel al elitelor corporatiste și financiare legate de Statele Unite.

”Pretenția universalității este îmbrăcată astăzi în limbajul ”democrației”. Însă definiția

democrației în Noul Război Rece de astăzi este foarte simplă – înseamnă ”pro-SUA” și
recunoașterea privatizărilor neoliberale ca nouă religie economică. Acest tip de etică are
pretenția de a fi numită ”știință” economică”, scrie Michael Hudson

”Dictatele papale stabileau că papa nu poate fi judecat de nimeni. Astăzi, Statele Unite refuză să
acționeze în acord cu cele stabilite de o Curte Mondială. Astăzi, dictatele SUA prin intermediul
NATO (sau prin FMI și Banca Mondiala) trebuie urmate de țările satelite.

Țările care nu se supun solicitărilor SUA sunt sancționate. Sancțiunile comerciale sunt forma
contemporană a excomunicării. Sistemul sancțiunilor anulează Tratatul de la Westfalia din
1648, care statua principiul independenței statelor față de imixtiunile străine. Președintele
Biden spune că interferența SUA ține de antiteza dintre ”democrație” și ”autocrație”. Prin
democrație, el înțelege o oligarhie sub control american, în opoziție cu economiile în care
sectorul public este puternic.

Noi „cruciade” pentru legitimarea universalității neoliberale

Suveranii europeni s-au supus dictatelor papale până la Reforma din secolul 16. De ce a durat
atât de mult? Deoarece Cruciadele au oferit Bisericii o forță de gravitație ideologică. Aceasta
este analogia medievală cu Noul Război Rece de astăzi. Cruciadele au mobilizat ura împotriva
altora – Estul musulman, evreii și disidenții creștini din Europa. Aceasta este analogia medievală
cu doctrinelor „neoliberale” ale oligarhiei financiare din America și cu ostilitatea față de China,
Rusia și alte țări care nu urmează această ideologie. În Noul Război Rece, ideologia neoliberală a
Vestului mobilizează ura și frica față de ”celălalt”, demonizează țările care urmează o altă
politica drept ”regimuri autocrate”.

Așa cum tranziția creștinismului către ”multipolaritate”, în secolul 16, a făcut necesară o
ideologie alternativă, la fel se întâmplă acum, cu ruperea Eurasiei de Vestul concentrat în jurul
NATO, ruptură care trebuie consolidată de o ideologie alternativă despre organizarea
economiilor public-private și a infrastructurii lor financiare.

Noul Război Rece a fost conceput ca o Cruciadă. De altfel, George W. Bush a descris astfel
atacul Americii asupra Irakului, pentru a prelua controlul puțurilor de petrol. Instalarea
regimului marionetă de la Kiev, în 2014, a incitat la un răspuns militar din partea Rusiei.
Strategia a funcționat, iar răspunsul Rusiei a fost caracterizat drept atrocitate neprovocată,
motiv pentru care trebuie pedepsită prin sancțiunile comerciale și de investiții impuse începând
cu luna februarie. Asta înseamnă Cruciadă.

Războiul care nu se poate încheia

Rezultatul este că lumea se împarte in doua tabere: una este în jurul SUA și NATO, iar a doua
este o coaliție eurasiatică în devenire. Un efect al acestor evoluții a fost că Germania nu mai
poate să-și ducă politica economică reciproc avantajoasă cu Rusia (și poate și cu China).
Cancelarul Olaf Scholz s-a deplasat în China pentru a cere conducerii de la Beijing să renunțe la
puternicul sector public și la subvenționarea economiei; în caz contrar, Europa și Germania vor
impune sancțiuni comerciale Chinei. O solicitare mai ridicolă decât aceasta nu poate fi decât
aceea ca Statele Unite să nu-și mai subvenționeze industria semiconductoarelor și alte sectoare
cheie.

Un alt efect secundar al Noului Război Rece este abandonarea tuturor planurilor internaționale
împotriva încălzirii globale. Un obiectiv al diplomației americane este ca marile companii
energetice americane și ale aliaților din NATO să controleze aprovizionarea globală cu petrol și
gaze – adică să reducă dependența de combustibili fosili. Nu este ceva abstract, precum
”democrații contra autocrații”; este vorba despre capacitatea SUA de a lovi alte țări prin
întreruperea accesului lor la energie și alte materii esențiale.

Dacă nu ar exista narațiunea ”bine contra rău”, sancțiunile americane și-ar pierde rațiunea de a
exista în acest atac american împotriva protecției mediului și împotriva comerțului dintre
Europa de Vest, Rusia și China. Acesta este contextul războiului din Ucraina, care trebuie să fie
prima șarjă într-o luptă de 20 de ani prin care SUA să împiedice tranziția la o lume multipolară.
Acest proces implică dependența Germaniei și a Europei de energia americană. Este foarte
important ca liderii germani să fie convinși că au nevoie de SUA pentru a le garanta securitatea,
când, de fapt, Germania are nevoie de protecție împotriva războiului SUA contra Rusiei și
Chinei, un război care marginalizează și ”ucrainizează” Europa.

Guvernele occidentale nu au făcut până acum apel la negocieri pentru încheierea războiului din
Ucraina. Pe de altă parte, acolo nici nu a fost declarat război. Statele Unite nu declară niciodată
război, pentru că asta presupune un vot in Congres. Prin urmare, Statele Unite bombardează,
organizează revoluții colorate, se amestecă în politica internă și impun sancțiuni care pun în
genunchi Germania și alți aliați europeni.

Cum se poate încheia un război care nu a fost declarat și care este o strategie pe termen lung
pentru menținerea dominației unipolare? Răspunsul este că încheierea războiului va fi posibilă
doar după apariția unui set de instituții internaționale care să le înlocuiască pe cele axate pe
Statele Unite și pe neoliberalism.”