IOAN NECULCE

BULETINUL MUZEULUI MUNICIPAL

„REGINA MARIA” IAŞI

III

Seria a III-a

– 2021 –
 COLEGIUL DE REDACŢIE:

MIRCEA CIUBOTARU, ŞTEFAN S. GOROVEI, LAURENŢIU RĂDVAN,

CĂTĂLIN TURLIUC, VASILE COTIUGĂ, PETRONEL ZAHARIUC.

COMITETUL DE REDACŢIE:

AURICA ICHIM (director), MARIUS CHELCU (redactor şef),

INA CHIRILĂ (secretar de redacţie), COSMIN SANDU (secretar adjunct de redacţie).

TEHNOREDACTARE:

MIHAELA RĂDUCĂ

Responsabilitatea pentru opiniile exprimate în textele publicate revine în exclusivitate autorilor.

„Ioan Neculce”. Buletinul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iaşi

apare o dată pe an.

Manuscrisele, cărţile şi revistele propuse pentru schimb, ca şi orice corespondenţă se vor trimite pe
adresa redacţiei: Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi, str. Zmeu 3, Iași 700400 – Iaşi, România,
tel./fax: +40 332 408 185, e-mail: buletin.neculce@gmail.com, http://muzeis.ro/

ISSN 2668-7887
ISSN-L 2668-7887

Printed in Romania

© MUZEUL MUNICIPAL „REGINA MARIA” IAŞI

2021
 Aspecte mărunte privitoare la asistența medicală în
Iașii începutului de secol XIX: „căutarea bolnavilor
vinovați de la închisoarea temniții”

Sorin Grigoruță*

Călător prin Bucureștii de acum aproape două veacuri, un tânăr de doar 20 de ani,
ce avea să devină mai apoi unul dintre cei mai importanți diplomați ai Franței secolului
al XIX-lea, Edouard Antoine Thouvenel, căci despre el este vorba, a așezat în scris descrieri
ale locurilor văzute și impresii ale experiențelor trăite în capitala Țării Românești. Parcurgând
paginile prezentării sale ajungem și la locul în care tânărul „călător” ne invită „să trecem
acum la spitale și închisori, aceste două receptacule ale suferinței umane” 1. Mă voi folosi
de sugestivele sale cuvinte pentru a justifica ori mai curând a argumenta această cone-
xiune pe care încerc să o fac între preocupările mele mai vechi privitoare la bolnavi, medici
ori spitale și aceasta, de dată recentă și cel mai probabil efemeră, referitoare la locul în care
cele două „receptacule ale suferinței umane”, așa cum le numea Thouvenel, spitalul și
închisoarea, se întrepătrund în ceea ce avea să devină spitalul închisorii.
Scurta mea contribuție a fost în bună măsură inspirată de o comunicare prezentată
anul trecut în cadrul celei dintâi conferințe a Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași,
comunicare intitulată Temnița din Iași în timpul ocupației ruse (1828-1834). În paginile acelei
prezentări, Silviu Văcaru, autorul comunicării, a evidențiat mai multe aspecte privitoare la
localul și personalul închisorii, la hrana și îmbrăcămintea deținuților și, nu în ultimul rând,
la starea de sănătate a acestora, o reconstituire detaliată, rezultată în urma unui amplu
efort de documentare2. Ideea izvorâtă cu acel prilej, aceea de a aprofunda analiza privitoare la
îngrijirea sănătății celor închiși în temnița ieșeană, s-a potrivit cu cercetările mele refe-
ritoare la medicii care au practicat în Iași în prima jumătate a veacului al XIX-lea3. Astfel a
căpătat contur acest studiu, în paginile căruia voi încerca să analizez modul în care
autoritățile au avut în vedere asistența medicală a celor privați de libertate, dar și să
* Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, Filiala Iași.
1 Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, serie nouă, volumul III (1831-1840), coord. de
Daniela Bușă, București, Editura Academiei Române, 2006, p. 819.
2 Între timp, comunicarea a fost publicată: Silviu Văcaru, Temnița din Iași în timpul ocupației ruse (1828-1834),

în IN, II, seria a III-a, 2020, p. 123-158.

3 Sorin Grigoruță, Medici și organizare medical în Moldova (1828-1834), în AIIX, tomul LVII, 2020, p. 169-180.

325
Sorin Grigoruță

prezint câteva informații despre medicii ori chirurgii care au avut sarcina de a-i însănătoși
pe „bolnavii vinovați de la închisoarea temniții”4, evidențiind astfel o latură poate mai
puțin cunoscută a activității medicale în Iașii începutului de veac XIX.

Istoriografie
Pătrunderea în acest univers a presupus, în primul rând, strădania de a mă apropia
de istoriografia temei, una deloc săracă, rezultat al împletirii eforturilor de cercetare
întreprinse de specialiști din diferite categorii profesionale: istorici, istorici ai dreptului,
magistrați ori alți reprezentanți ai Ministerului de Justiție, în special dintre lucrătorii în
sistemul penitenciar. Dintre mai mulții cercetători care au analizat evoluția organizării
justiției în Țările Române, îi voi aminti doar pe cei care s-au oprit, fie și doar preț de câteva
rânduri, asupra situației închisorilor și a reformelor sistemului penitenciar, reforme ce au
cuprins și chestiuni privitoare la asistența medicală. Amintesc astfel pe Gr. I. Dianu, autor
al lucrării Istoria închisorilor din România (1901)5, Ovid Stănciulescu, care a publicat Cercetări
asupra regimului penitenciar din veacul al XIX-lea, cu un studiu necunoscut al lui Constantin
Moroiu „profesor de legi la școala rumânească de la Sf. Sava” (1933)6, și I. C. Filitti cu ale
sale întregiri privitoare la veche organizare judecătorească (1934)7 și cu scurtul capitol despre
Regimul temnițelor8. Dintre istoricii ieșeni de altă dată amintesc pe Gh. Ungureanu și contri-
buția sa referitoare la Justiția în Moldova (1934)9, dar mai ales foarte bine documentata
lucrare a lui Mihail Galan, Organizarea justiții moldovene în timpul ocupații rusești din anii
1828-1834 (1938)10. Mult mai aproape de zilele noastre tema pare a beneficia de o puternică
revigorare, datorată în bună măsură unor cercetători aflați la început de drum, precum
Cipriana Sucilă (căs. Pahomi), autoare a unei teze de doctorat privitoare la Sistemul peniten-
ciar în societatea românească din secolul al XIX-lea11, Ilie-Aurel Ursu, doctorand al Institutului
de Istorie „A. D. Xenopol”, cu o teză intitulată Modernizarea sistemului penitenciar românesc
1832-187412 și, nu în ultimul rând, Artur Leșcu, Legislația punitivă și sistemul penitenciar din
Basarabia 1812-186413. De asemenea, de căpătâi rămân contribuțiile Constanței Vintilă cu

4 SJAN Iași, Comitetul Sănătății, 17/1832, f. 100 r.

5 Gr. I. Dianu, Istoria închisorilor din România. Studiu comparativ, legi și obiceiuri, edițiunea a III-ea, Cu un
supliment: Documentele citate în text. Societățile de patronagiu, București, 1901.
6 Ovid Stănciulescu, Cercetări asupra regimului penitenciar roman din veacul al XIX-lea. Cu un studiu

necunoscut al lui Constantin Moroiu „profesor obștesc de legi la Școala Românească de la Sf. Sava”, Cluj, 1933.
7 Ioan C. Filitti, Vechiul drept penal român (schiță). Întregiri privitoare la vechea organizare judecătorească,

extras din „Revista de Drept penal și Știință penitenciară”, București, 1934.

8 Idem, Principatele române de la 1828 la 1834. Ocupația rusească și Regulamentul Organic, București, 1934,

p. 136-138.
9 Gh. Ungureanu, Justiția în Moldova (1741-1832), Iași, 1934.

10 Mihail Galan, Organizarea justiției moldovene în timpul ocupații rusești din anii 1828-1834 (Cu ocazia

jubileului de 100 de ani de la reorganizarea justiției române), în „Întregiri. Buletinul Institutului de Istoria vechiului
drept românesc”, Iași, 1938, p. 97-168.
11 Cipriana Sucilă (căs. Pahoni), Sistemul penitenciar în societatea românească din secolul al XIX-lea, teză de

doctorat, Iași, 2012.

12 Ilie Aurel Ursu, Modernizarea sistemului penitenciar românesc 1832-1874, teză de doctorat, Iași, 2017.

13 Artur Leșcu, Legislația punitivă și sistemul penitenciar din Basarabia. 1812-1864, teză de doctorat,

Chișinău, 2019.

326
 Aspecte mărunte privitoare la asistența medicală în Iașii începutului de secol XIX

privire la starea temnițelor la 180014, la delicte și pedepse15 ori la hrana arestaților16. Această
și așa prea lungă prezentare nu se poate încheia fără a-i aminti pe Cătălina Chelcu și Silviu
Văcaru, cei care și-au alăturat numele acestui subiect, conferindu-i în anii din urmă consis-
tență și coerență prin interpretările bine argumentate17 și bogatele resurse documentare
valorificate18.

„Cercetarea pricinilor” și condițiile de detenție

După cum am mai amintit și cu alt prilej, prezența personalului „medical”, făcând
referire mai ales la bărbieri, în acest cadru general determinat de fapte penale și de conse-
cințele lor este atestată mai de timpuriu19. Mai târziu, în contextul mai amplu al anchetelor
menite a stabili autorii unor infracțiuni, prezența medicală este întâlnită în cadrul a ceea ce
Ștefan Berechet numea „cercetarea doctoricească”20. Vorbind despre cercetările efectuate
de către dregătorii ținuturilor, Gh. Ungureanu amintește și de „cercetarea medicală și darea
unui certificat medical”, detaliind: „[...] victimele din ținuturile unde era și un doctor erau
cercetate de către el în urma căreia se alcătuia un certificat medical de constatările
făcute”21. Exemple regăsim și în volumele recent editate, ce cuprind condicile de sentințe
ale Departamentului criminalicesc22, dar și în diverse documente publicate sau inedite23.
Ceea ce ne interesează însă cu acest prilej este îngrijirea medicală acordată celor
arestați, dar mai ales a celor supuși arestului în închisoarea temniței din Iași. Această
precizare se impune, fiindcă discuția poate fi lesne extinsă și asupra celor închiși în închi-
soarea Hătmăniei, în grosurile Isprăvniciilor, ori a celor ce își ispășeau pedepsele la ocnă 24,
dar, cel puțin această din urmă situație, are un caracter aparte, asupra căruia nu voi

14 Constanța Vintilă-Ghițulescu, Starea temnițelor la 1800, în „Dilema veche”, nr. 152, 22 decembrie 2006.
15 Eadem, La „scara Mitropoliei”: pedeapsa publică ca spectacol în societatea românească (1750-1834), în
Constanța Vintilă-Ghițulescu și Mária Pakucs Willcocks (coord.), Spectacolul public între tradiție și modernitate.
Sărbători, ceremonialuri, pelerinaje și suplicii, București, Institutul Cultural Român, 2007, p. 190-230; eadem,
Pedepse. Să i se taie nasul, în „Dilema veche”, nr. 624, 4-10 februarie 2016.
16 Eadem, Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească 1750-1860,

București, Editura Humanitas, 2015, p. 56-58.

17 Cătălina Chelcu, Pedeapsa în Moldova între normă şi practică. Studii şi documente, Iași, Editura Univer-

sității „Alexandru Ioan Cuza”, 2015.

18 Silviu Văcaru, Cătălina Chelcu (ed.), Departamentul criminalicesc în Moldova (1799-1828). Condici de

sentințe, vol. I (1799-1804), Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2017; vol. II (1805-1821), Iași,
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2019.
19 Sorin Grigoruță, Boli, epidemii și asistență medicală în Moldova (1700-1831), Iași, Editura Universității

„Alexandru Ioan Cuza”, 2017, p. 93-95.

20 Ștefan Berechet, Pentru cititorii aceste cărți, în Gh. Ungureanu, op. cit., p. VII.

21 Gh. Ungureanu, op. cit., p. 42.

22 Trimis din porunca Agiei pentru a cerceta trupului unui mort, „doftorul Craus” întocmește o mărturie

scrisă, datată 1 ianuarie 1821, privitoare la posibilele cauze ale decesului: „[...] l-au căutat pe mortul țâganu și
s-au văzut arătând că n-au găsât niciun sămnu de lovitură din care să să prepui că ar fi murit din pricina
bătăii, cunoscând că moarte lui i-au fost mai mult din pricina băuturii ” (Silviu Văcaru, Cătălina Chelcu,
op. cit., II, p. 338).
23 Vezi mai jos cazul lui Grigore, fiul Mariei Chitaru.

24 Dumitru Vitcu, Istoria salinelor Moldovei în epoca modernă, Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”,

1987.

327
Sorin Grigoruță

insista25. De asemenea, trebuie menționată practica trimiterii arestaților bolnavi, unii dintre
ei răniți, de cele mai multe ori în timpul interogatoriilor, ori cu sănătatea șubrezită din
cauza condițiilor grele de încarcerare, spre tratare la Spitalul Sf. Spiridon din Iași „după
rânduiala din vechiu păzită”26. La fel stăteau lucrurile și la sud de Milcov, pentru exem-
plificare folosind un fragment din lucrarea lui Gr. Dianu, director general al închisorilor la
cumpăna secolelor XIX-XX:

Pe lângă fiecare pușcărie era câte o cameră mai spațioasă pentru osândiții bolnavi mai ușor,
căci cei bolnavi mai greu se trimeteau la spitale. Așa, în București, de exemplu, bolnavii erau
trimiși la spitalul Colțea, unde erau păziți de o gardă de seimeni. În această cameră era un
butuc mare, așezat jos, în care își băga câte un picior fiecare bolnav. Zioa bolnavii erau scoși
din acest butuc. În locul butucilor la picioare s-a introdus mai în urmă, după cum vom vedea,
fiarele; iară butucii cei mari s-au păstrat câtva timp numai pentru condamnații bolnavi cari se
scoteau din gropile ocnelor27.

Deși starea închisorilor din Moldova și practicile ce însoțeau procedura de judecată nu

fac în mod precis obiectul cercetării mele, ele trebuie amintite, fiindcă este lesne de înțeles
că, de cele mai multe ori, condițiile de detenție și tratamentele violente aplicate influențau
în mod direct starea de sănătate a celor închiși, ele putând determina sau agrava problemele
de sănătate ale acestora.
În pofida unor evoluții modernizatoare ale sistemului punitiv ce pot fi lesne observate
la începutul secolului al XIX-lea, evoluții caracterizate printr-o „îmblânzire a pedepsei”28,
era nevoie de timp pentru ca aceste transformări să se înrădăcineze. În acest sens, consulul
general rus în Principate, Matvei Minciaki, „împlinitoriu îndatoririi vițelui-prezindent” al
Divanului Moldovei, se adresa la 20 iulie 1828 Adunării Obștești a Divanului pentru a
mijloci spre a nu mai fi întrebuințată tortura în timpul cercetărilor ori față de cei arestați,
această practică fiind „din împotrivă atât opșteștii bune rândueli, precum și însuși dra-
gostii creștinești”. El invoca în sprijinul solicitării sale „pildele ce au curmat toate aceste pe
la provințiile aceli luminate”, fapt pentru care reprezentanții ocârmuirii rusești își propuneau
să renunțe la această „aspră obicinuință”29. Folosite mai ales în timpul cercetărilor, „mai mult
la doprosuri sau întrebări”, aceste „schingiuiri”, prin care vicepreședintele Divanului se

25 Am schițat câteva aspecte privitoare la acest subiect în comunicarea Un proiect privitor la „facirea unii
temniți pentru oploșirea vinovaților bolnavi de la ocnă”, prezentată în cadrul Simpozionului Național V. Pârvan,
organizat de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău și Arhivele Naționale Bacău, 7 octombrie 2021, Bacău.
26 SJAN Iaşi, Colecția Litere, B/353, f. 3 r. Dosarul conține documente privitoare la arestații de la închi-

soarea Hătmăniei trimiși la spitalul Sfântul Spiridon. S-au păstrat și alte dosare privitoare la „trimiterea
arestaților bolnavi la Sfântul Spiridon”, însă unele dintre acestea nu conțin informații despre arestați (SJAN
Iaşi, Colecția Litere, A/136).
27 Gr. I. Dianu, op. cit., p. 43.

28 Cătălina Chelcu, Fapta și circumstanțele sale. Contribuții privitoare la pedepsire (Moldova, sfârșitul secolului

al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), în eadem, Pedeapsa în Moldova între normă şi practică..., p. 135-185;
Constanța Vintilă-Ghițulescu, La „scara Mitropoliei”, p. 190-230; Gh. Ungureanu, Pedepsele în Moldova la sfârșitul
secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, extras din „Întregiri. Buletinul seminarului de istoria
vechiului drept românesc”, Iași, 1931.
29 SJAN Iaşi, Colecția Litere, B/178, f. 2 r.; Gh. Ungureanu, op. cit., p. 49; M. Galan, op. cit., p. 102.

328
 Aspecte mărunte privitoare la asistența medicală în Iașii începutului de secol XIX

referea în principal la „bătaia cu falanga la tălpi”, înspăimântau pe cei anchetați, astfel

încât „însuși acel nevinovat poate a să descoperi și în aceea ce n-au făcut”30.
Practica nu avea să fie lesne îndepărtată, fapt semnalat de același Minciaki, care
prezenta la 5 octombrie 1828 o întâmplare petrecută la Isprăvnicia Tutova, acolo unde
ispravnicii Alecu Sturza și Neculai Greceanu, dar și boierul Matei Buhuș ar fi tratat
„arestații ce să afla la opreală cu cruzime”31. Potrivit anchetei desfășurate, boierii au fost
considerați „cu desăvârșiri vinovați”, mai cu seamă Alecu Sturza, „pentru cumplitile bătăi”
ce pricinuise unor lăcuitori din Bârlad „dați supt giudecată”, anume Marie Chitariu, fiului
ei, Grigore, și fetei ei, Maria. În urma loviturilor primite „ce dintâi dintri dânșii în curândă
vremi au și murit, iar fiiul ei, după mărturie doftorului [s.n.] au rămas pentru de-a purure
calic”32.
Așadar, anumite schimbări erau neapărat necesare. Trebuie amintit și punctul de
vedere al lui Pavel Kiselev cu privire la nevoia de reformare a închisorilor:

Eu știu că având numai o vremelnicească ocârmuire a pământului, la mulți să va păre această

îngrijire deșănțată și fără loc, însă eu știu că fieștecare în crugul său trebue să facă tot binile ce
să poati, neuitându-să la urmări; dacă o parte mică din totul a folosit, să păziți; apoi fieștecari
din noi, pentru trudă, de o sută de ori îi mai mult plătit și pentru aceea eu socotesc aceasta o
lucrare a celor ce să ostenesc33.

Drept urmare, la 31 iulie 1829, administrația rusă solicita desființarea pedepsei cu

moartea și cea a „tăierii mădularelor”. În raportul de răspuns al Divanului obștesc, prin
care se argumenta necesitatea păstrării acestei pedepse, era invocată mai ales absența din
principat a „sigure locuri de închidere vinovaților”, solicitându-se înființarea temnițelor,
atât în Iași, cât și pe lângă isprăvniciile ținuturilor. Pe lângă aceste temnițe trebuiau să fie
organizate „odăi de spital pentru vinovații bolnavi și doftoriile și doftorii trebuincioși [s.n.], și
mâncare pe toată zioa potrivit vinei lor”34.

Închisoarea temniței
Spre finalul deceniului trei al veacului al XIX-lea, închisoarea temniței funcționa „în
beciurile de supt casăli celi arsă a răposatului Panaite Cazimir”, acolo unde fuseseră duși
arestații după arderea temniței de la Curtea domnească din pricina incendiului ce a afectat
o bună parte a Iașilor în 182735.

30 Spre înlocuirea acestora, vicepreședintele Divanului considera că se putea întrebuința „dojenirea

Evangheliei, care poate a ave multă energhie asupra cugetului vinovatului” (SJAN Iaşi, Colecția Litere,
B/178, f. 12 r.).
31 SJAN Iaşi, Secretariatul de Stat, 5/1825, f. 2 r.; M. Galan, op. cit., p. 103.

32 SJAN Iaşi, Secretariatul de Stat, 5/1825, f. 36 r.

33 Idem, Colecția Litere, A/77, f. 6 r.; M. Galan, op. cit., p. 162.

34 Gh. Ungureanu, op. cit., p. 50.

35 Cu privire la acest incendiu și la urmările sale, vezi Mihai-Cristian Amăriuței, Despre „Comitetul întru

toată îngrijirea orașului și punerea la cale a siguranței obștii”, numit în urma incendiului din Iași din 1827, în IN , II,
seria a III-a, 2020, p. 109-122; Marian Juncanariu, Marele incendiu din 1827 și consecințele pe care le-a avut asupra
orașului Iași, în HU, XXVI, 2018, p. 47-65.

329
Sorin Grigoruță

Ca urmare a unor cercetări cu privire la modul în care erau îngrijiți deținuții, „Depar-
tamentul Pricinilor Criminalicești” oferea Divanului Obștesc următoarele informații:
„făcând sprafcă în arhiva sa niciun feliu de docoment pentru îmbrăcăminte și hrana
aristanților de subt închisoarea temniței n-au aflat, ci numai știința luată de la dum(nea)lui
sărd(a)r(ul) Ioniță Capșa, condicarul Creminalului, care și în vremea domnului Ioan
Sturza s-au aflat condicar”, care declarase că hrana necesară, pâine (120 ocale pe zi) și
carne (între 12 și 20 ocale pe zi), precum și lemne și lumânări se dădeau de către isprav-
nicul curții domnești, în vreme ce îmbrăcămintea celor arestați „să da di cătră însuși
domnul la Paști și la Sfânt Dimitrie: cămeși, ismeni, sucmani și încălțăminte”. Pe lângă
aceste „să mai agiuta cu adunare de milostenii, cerând pi la bisărici, pe la case și la
fereastra temniții, și cu alte milostenii ce îndurătorii trimite la temniță” 36. Și mai târziu s-a
păstrat obiceiul ca la poarta temniței să fie așezată o cutie pentru milostenie, sumele de
bani adunate astfel fiind consemnate lunar37.
Regulamentul Organic al Moldovei nu aduce clarificări cu privire la îngrijirea celor
arestați, ci doar câteva aspecte cu caracter general. Mai precis, la articolul 360 era prevăzut
că „Stăpânirea va ave privighere ca închisorile să fie nu numai sigure, ce și curate, încât
sănătatea celor închiși să nu să vateme nicicum” 38. Mai mult decât atât, la secția a III-a a
anexei privitoare la înființarea eforiilor orășenești se amintea că „închisoarea să va
strămuta la un loc mai cuviincios, în o zidire care, pe lângă siguranție, poate fi îndemâ-
nătoare pentru lăcuința celor închiși”39.
Așadar, soarta deținuților trebuia îmbunătățită, mai ales în contextul creșterii numă-
rului acestora, fapt ce periclita starea de sănătate a tuturor celor închiși40. Vicepreședintele
Divanului, generalul Mircovici, se adresa Sfatului Administrativ, prezentând grelele condiții
în care trăiau deținuții, fapt determinat în bună măsură de starea închisorii din Iași:

36 „Iar de la întrare oștilor în Moldova Agiia au urmat a da câte 120 pâini pe fiișticari zi, care pâine s-au
priimit întocma pân la sfârșitul lui săp(tem)v(rie) (1)829 și di la zi întâi oct(ombrie) a aceluiași anu să dau di
cătră poliții câte doî pâini câte de patru parale la un aristant pe zi. Iară lumânări tot di cătră Agii di la întrare
oștilor s-au dat câte doî pol ocă lumânări pe toată luna pân la sfârșitul lunii dechemv(rie) (1)829 și di atunce
au contenit a mai da Agie și să scumpără di cătră armașul. Lemnile trebuincioasi de la întrare oștilor să da di
cătră vătav(ul) Visterii, după poronca ci ave, câte pol stânjăn pe toată luna pâră la luna noemv(vrie) (1)828,
iară di atunce pe lunile di iarnă s-au dat câte doi stânjăni doi arșini, după poronca cinstitului Divan
Împlinitoriu, iară de la 1 maiu s-au rânduit a să da numai un stâ(n)j(e)n pi lună pe lunile de vară” (SJAN Iaşi,
Colecția Litere, D/4, f. 76 r.-77 r.).
37 Idem, Secretariatul de Stat, 105, f. 59 r., 71 r.

38 Regulamentul Organic al Moldovei, ediţie integrală realizată de Dumitru Vitcu şi Gabriel Bădărău, cu

sprijinul lui Corneliu Istrati, Iaşi, Editura Junimea, 2004, p. 319; Ovid Stănciulescu, op. cit., p. 49.
39 Regulamentul Organic, p. 439.

40 Dintr-un raport al Tribunalului Criminalicesc către Sfatul Ocârmuitor din 26 iulie 1832 aflăm că

numărul „aristaților în temniță s-au înmulțit foarte și necontenit din toate părțile să adaogă, măcar că
Trebunalul cu îndoite sârguinți să stărueși spre sfârșirea pricinilor lor, dar tot nu-i mai poate împuțina din
pricină că pe de o parte pentru cei pristavlisiți să zăbovesc a să priimi dezlegările și pe de alta pe acei
hotărâți la munci silnice, cari sânt 27 la no., nu s-au trimis încă de cătră munițipalita și să îndestulează din
banii haznelii”. Mai mult decât atât, „din pricina înmulțirilor, în temniță s-au încuibat boală, încât să află
bolnavi până la 20 oameni, și din aceasta poate a să închega molipsire și să se întindă la toți” (SJAN Iaşi,
Secretariatul de Stat, 105/1832-1833, f. 45 r).

330
 Aspecte mărunte privitoare la asistența medicală în Iașii începutului de secol XIX

Le local de la prison existante étroit mal-conditionné, tombant en ruine ne peut plus servir à
cette destination: manquant d’espace et de tout établissement adjacent pour la commodité des
détenus cet édifice délabré ne réponds nullement aux exigences du repos de la santé des
coupables qui y sont entasses, non plus qu’aux mesures nécessaires pour leur surveillance et
pour la sureté publique41.

Drept urmare, Mircovici „invita” Sfatul să găsească un local care să întrunească

calitățile necesare pentru această destinație ori să construiască o nouă clădire.
Se pare că, la începutul lunii iulie 1832, a existat o variantă, propusă de marele pos-
telnic Nicolae Suțu, care prevedea mutarea temniței la mănăstirea Hlincea, fapt pe care
reprezentanții Tribunalului Criminalicesc nu-l găseau deloc potrivit, grăbindu-se a face
Sfatului Ocârmuitor „împedecările ce pot a să pricinui cu aceasta”, evidențiind mai ales
dificultățile privitoare la paza și hrana arestaților, precum și la aducerea lor la „cercetarea
pricinilor”. La acestea se adăuga și faptul că distanța până la Hlincea ar fi constituit un
impediment și pentru medicul desemnat cu îngrijirea sănătății celor închiși 42.
Drept urmare, dată fiind însumarea „împregiurărilor arătate, care nu numai că pot fi
primejduincioasă, dar și pentru ninorociții aristanți cu totul dimpotrivă să vii pe gios de la
o așa depărtare de loc în feră și butuci, tribunalul, după reveziia ce au făcut, au găsât
înlesnire spre a nu să mai strămuta”, propunând ca arestații să fie mutați în alt beci, al
aceleiași case, ce putea fi „încăpătoriu și piste 100 di oameni”. Acesta trebuia însă amenajat
pentru scopul căruia avea să-i fie destinat, urmând „a să deșchidi doî ferești / care și sânt,
însă sânt pre mici și nu aduc îndestulă lumină înnăuntru / a să face paturi și a să așterni
năsâp pe gios”43.
La 16 iulie arestații erau deja mutați în noul spațiu44.
Cu toate acestea, Sfatul Administrativ se adresează la rândul său Departamentului
din Lăuntru, arătând că „starea temniții de astăzi ci esti în oraș și număru celor închiși, cari
s-au înmulțit, cere neapărat a s(e) lua grabnice măsuri”, a căror punere în lucrare urma a
fi atât pentru „folosul sănătății și odihna celor închiși, cât și pentru acele ci privăsc la
obșeasca siguranție”, măsuri ce urmăreau în primul rând găsirea unui „loc larg, de sănătati,
încăpătoriu și sâgur”45.

41 SJAN Iaşi, Secretariatul de Stat, 158/1832, f. 7 r.; M. Galan, op. cit., p. 164.
42 „[...] întâi pentru paza lor, cari după caraulul ci esti acum și după puțânul no. a armășăilor / asupra cărora
tribunalul mai cu nădejdi încrediri sa are / cătră no. aristanților din temniță sântu puțini, fiindcă dintr-înșii 4 să
întrebuințază la canțilerii nelipsât pentru purtare hârtiilor și chemările prin oraș, iar ceialanți în trimetirile
vinovaților la groapa ocnii și la alti întâmplătoare trebuință pe la țânuturi; al 2le pentru de a li să căra hrana
lor acolo esti di neapărat a fi cel puțân doî căruță; al 3le aducere lor în cercetare la presutvie de la un așa
depărtat loc nu poate să fi pe gios și mai ales la întâmplare de vreme ră, pe lângă care să privești vederată
întâmplare ci poate naște dintru aceasta pe niști asăminea aristanți, ce să țân în vajnice fapte, aducându-să și
ducându-să pot a să întâlni cu feluri de feță care esti împrotiva orânduirii ce să păzăști; al 4le vizitarisâre
doftorului pentru cei ce să bolnănesc să întâmplă uneori a mergi și câti de doî ori pe zî; al 5le o stanovcă ci
poate a să faci la cercetare pricinilor lor fiind trebuință pi tot minuntul a să aduce la înfățoșare cu feluri de
feță după științâle ci să priimesc di pi afară” (SJAN Iaşi, Secretariatul de Stat, 158/1832, f. 13 r.-v.).
43 Ibidem, f. 13 v.

44 Ibidem, f. 22 r.

45 Ibidem, f. 18 r.

331
Sorin Grigoruță

Casa considerată cel puțin apropiată de necesitățile noului local al închisorii a fost
casa Canano, care avea să fie achiziționată cu suma de 3.000 de galbeni în septembrie
183246. După ce s-a făcut amenajarea necesară a casei47 (Anexa 3), la 21 noiembrie 1832
acolo avea să fie instalat Tribunalul Criminalicesc48, fiind aduși toți deținuții49. Aceștia din
urmă au fost așezați „pe temeiurile cunoscute, după feliurile faptelor”, fiind separați astfel
încât „barbații să nu aibă niciun amestic cu fimeile”. Mai mult decât atât, „fiindcă în
această casă să află destul loc”, urma să se „întocmească fără întârziere șpitalul [s.n.],
feredeul, bucătăriia și celelanti”50.

„Doftorul temniței”
După cum putem observa, din noiembrie 1832 temnița ieșeană avea și câteva încăperi
destinate îngrijirii arestaților răniți ori bolnavi, așadar spitalul închisorii. Cu toate acestea,
așa cum am văzut în rândurile de mai sus, prezența medicilor în preajma deținuților sufe-
rinzi este mai timpurie.
Printre primele referiri privitoare la personalul medical ce avea menirea de a îngriji pe
cei închiși la temniță regăsim informațiile cuprinse în hrisovul domnului Scarlat Callimachi
din 2 august 1813, prin care erau alcătuite „veniturili şi lucrărili” Casei Doctorilor. Potrivit
acestei „orânduieli a doftorilor”, trebuiau să fie numiți „doi doftori aleşi profesori”, anume
Ignatie Plusck și Eustathius Rolla, care urmau să primească fiecare câte 9.840 de lei pe an,
bani ce aveau să acopere salariul şi chiria caselor în care urmau să locuiască. Alţi trei
doctori, „carii să aibă şi gerahia”, așadar să stăpânească și noțiuni de chirurgie, precum
Schmeltz, Lorentz şi „altul cari să va alegi”, urmau să fie răsplătiți cu câte 2.800 de lei
pe an, 2.600 lei pe an, respectiv 2.000 de lei pe an. În lista personalului medical necesar
mai era însemnat un „gerah iscusit”, care să aibă leafă 3.000 lei pe an și, nu în ultimul
rând, „un doftor a temniţii”, plătit cu 150 lei pe lună, ceea ce ar însemna 1.800 de lei pe an,
aceeași sumă pe care urmau să o primească și cele două moașe51.
Cam din aceeași perioadă s-a păstrat și un document din Țara Românească, prin care
domnul Ioan Caragea confirma numirea unui medic la temniță, un doctor care știa și
„meșteșugul gerăhiei”, anume Ioan Meșeț, probabil Messitsch, un medic ce a practicat ani

46 Ilie Aurel Ursu, op. cit., p. 78-80.

47 Lucrările aveau să fie efectuate după devizul propus de „porucicul Singurov”, ce presupunea
cheltuieli mai mici decât cel al arhitectului Freywald, iar pentru a scădea și mai mult sumele plătite a fost
folosită munca arestaților în locul salahorilor (SJAN Iaşi, Secretariatul de Stat, 158/1832-1843, f. 43 r.).
48 Pentru o scurtă perioadă, între 16 mai 1832 și 21 noiembrie 1832, Tribunalul pare să fi funcționat în

casele „păhărnicesei Dimce”, pe care le părăsea odată cu mutarea în noua clădire (ibidem, f. 72 r.).
49 Peste câțiva ani, Anatoli Demidov descria clădirea astfel: „[...] închisoarea centrală este stabilită într-o

casă mare. La Iași, această clădire adăpostește și tribunalul de delicte criminale. În timpurile cele mai bogate
în tâlhării numărul deținuților nu depășise niciodată 200, după cum nu scăzuse niciodată sub 100. Grație
noului regim, acest număr s-a redus între 30 și 60. Fondurile afectate întreținerii acestei închisori sunt de
30.000 de piaștri pe an” (Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, III, p. 665).
50 SJAN Iaşi, Secretariatul de Stat, 158/1832, f. 29 r.-v.

51 Idem, Colecția Litere, O/135, f. 60 r.-v.; Hurmuzaki-Iorga, Documente privitoare la istoria românilor,

vol. X, Rapoarte consulare prusiene din Iași și București (1763-1844), București, 1897, p. 556.

332
 Aspecte mărunte privitoare la asistența medicală în Iașii începutului de secol XIX

buni în Țara Românească, unde avea să și moară, de ciumă, în 182952, „om cu bun pracsis
la amândouă meșteșugurile, pe care l-am învoit cu 150 taleri pe lună leafă, însărcinându-se
a căuta, cu toată epidemia, pentru căutarea celor bolnavi vinovați din temniță” 53.
Revenind la situația de la Iași, observăm că, păstrând în bună măsură diferențele ce
au putut fi observate anterior, în anii ce au urmat lefile medicilor ieșeni au mai sporit,
astfel că în vremea ocârmuirii rusești, așadar, peste aproape două decenii acestea, salariile
ajunseseră la următoarele valori: 12.000 lei „doftorul Efstadii” (la acea vreme protomedic
al Moldovei), 5.000 de lei doctorul Iosif Viola, 4.000 de lei doctorul Mihail Zotta, 3.000 de
lei doctorul Fidelis Huber și 2.400 de lei „doftorul temniţii, Naiman [s.n.]”54.
Date mai precise despre acesta din urmă aflăm dintr-un document ulterior, dar care face
referire la vremea în care Filip Naiman, probabil Neumann55, fusese doctor al temniței:

[...] mai înainte bolnavii vinovați de la închisoarea temniții să căuta cu această orânduială:
adică era un orânduit doftor, anume Filip Naiman, de cătră epitropie, cu leafă hotărâtă de
200 lei pe lună, carile în prețul acesta căuta pe bolnavii cu doftoriile sale, făr să mai urmeză
altă deosăbită cheltuială56.

La momentul organizării „ocârmuirii doftorești” la Iași, în septembrie 1831, autorită-

țile au hotărât ca unul dintre cei patru medici ai orașului Iași să trateze și pe cei închiși în
temniță. Obșteștii Adunări îi revenea sarcina de a face

[...] sfat pintru doftorii ci să sârguesc cu iscusinți și cu credinți în obștii, apoi să aleagă din
mijlocul lor pi cei mai vrednici și cari vor pute fi pintru oraș mai di folos, adică patru [...] pi la
ceastiili orașului, cu încredințari unuia dintr-înșii spre a lecui și pi aristații57.

Au fost aleși doctorii Fotino, Viola, Sachelarie și Zuccarini, fără a ști însă care dintre
aceștia a primit sarcina de a fi și medicul închisorii. Peste doar câteva luni, locul doctorului
Fotino avea să fie luat de doctorul Ioan Ilașciuc, acesta având în grijă cvartalele al doilea și
al treilea ale Iașilor, la care se adăuga, probabil, și datoria de a veghea la starea de sănătate

52 Câteva informații despre el pot fi găsite la Pompei Gh. Samarian, Medicina și farmacia în trecutul
românesc, vol. II, 1775-1834, București, 1938, p. 132, 135-137, 253-258 și vol. III, Asistența publică în trecutul
românesc până la 1834, București, 1938, p. 295, 301, 305, 306, 310, 492, 502, dar și în Victor Gomoiu, Gh. Gomoiu,
Maria Gomoiu, Repertor de medici, farmaciști, veterinari (personalul sanitar) din ținuturile românești, vol. I (Înainte
de anul 1870), Brăila, 1938, p. 276-277.
53 V. A. Urechea, Istoria românilor, X/A, București, 1900, p. 1062.

54 SJAN Iaşi, Colecția Litere, O/135, f. 61 r.-v.

55 Probabil același cu chirurgul care a practicat la spitalul Sfântul Spiridon încă de pe la 1816 (SJAN Iaşi,

Epitropia Sfântul Spiridon, dosar 78/1836, f. 8 r.); în vremea epidemiei de ciumă de la 1828-1829 a fost trimis
în ținutul Fălciu spre cercetarea cazurilor de ciumă semnalate acolo cu toate că el reclama, cu o modestie ce
pare mai curând determinată de frica de boală, că pregătirea sa nu-l recomanda pentru acea însărcinare: „[...]
eu deşi sânt triimăs pentru vreo oareşcare privegheri, dar precum nici cunoştinţă nu mă dă, nici ştiinţă nu am
la asămine, zădarnică mi-i şi vinire şi nici nu ştiu cu ce chip sau rânduială, mai vârtos că eu doctor formalnic nu sânt,
decât numai filşăru la creminal [s.n.] şi leafa me însămnată în izvodu de felşăl, iar nu de deplin doctor (idem,
Colecția Litere, Ci/113, f. 10).
56 SJAN Iaşi, Comitetul Sănătății, 17/1832, f. 130 r.; idem, Secretariatul de Stat, 220, f. 176 r.

57 Idem, Comitetul Sănătății, 8/1831, f. 3 r.

333
Sorin Grigoruță

a celor închiși la închisoarea temniței. Cel puțin așa aflăm dintr-o jalbă a sa din iulie 1832,
prin care reclama faptul că încă din octombrie anul trecut, 1831, fusese însărcinat de către
Epitropia Casei Doctorilor cu „căutare bolnavilor de la temnița orașului”, sarcină pe care o
îndeplinise cu toată sârguința, dar care îi șubrezise starea de sănătate: „[...] patima aceasta
mi-am câștigat la temniță și din zi în zi mai sporește din pricina mirosului, a temniței, în
care acu 180 de areștanți să află”58. Solicita ca un alt „doftor care acum au învățat limba
moldovinească a orândui ca să caute bolnavii de la temniță” 59, el abia peste o lună preco-
nizând că ar fi putut să-și reia activitatea60. În consecință, „comisia doftorească” s-a adresat
Epitropiei Casei Doctorilor prezentând situația doctorului Ilașciuc și propunând ca pe
viitor „la toată șesă luni să să însărcineză alt doftor cu căutare temniții, dintre cei ci
primesc leafă di la Epitropiea Casii Doftorilor”61.
Locul său pare să fi fost luat de Matei Trisonimos, un soi de pseudo-doctor, pe care
Costandin Sion îl portretiza astfel: Trisonino – „iarăși păcat grecesc și napaste Moldovei,
pripășit în vremea domnului Mihai Sturza, cu meseria doctor sau ucigător de oameni,
pentru care l-au pus în linia boierilor moldoveni”62. Ce-i drept, Matei Trisonim, recunoscut
ca doctor, apare mai târziu (3 iulie 1844) în Condicile de ranguri boierești ca deținător al
titlului de spătar, obținut „pentru slujbe”63. Să vedem însă care vor fi fost acestea. Așadar,
încă din a doua jumătate a lunii iulie 1832 a fost însărcinat „cu căutare bolnavilor vinovați
de la închisoarea temniții”64. Cu această ocazie, farmaciștii din oraș se adresează Epitropiei
Casei Doctorilor pentru a afla dacă ei trebuie să elibereze rețetele doctorului doar pentru
bolnavii din închisoare sau „și ori și pentru cini alții din oraș”65.
Acest lucru avea să fie reglementat destul de curând, fiindcă au început să fie
organizate licitații în urma cărora un farmacist își asuma ca în schimbul unei sume de bani
să asigure medicamente timp de un an întreg pentru suferinzii de la temniță pe baza rețe-
telor medicului (Anexa 1). Printre furnizorii de medicamente ai „spitalului de la temniță”
s-au succedat în anii ce au urmat Iacob Wierozinsky, Grigore Pădure, Carl Tornborg, acesta
din urmă bucurându-se de o oarecare continuitate vreme de câțiva ani66. Aceste contracte
se dovedeau uneori destul de păguboase pentru farmaciști, mai ales în contextul creșterii
numărului de bolnavi de la temniță cu mult peste numărul pentru care fuseseră făcute
calculele în momentul participării la licitație. Așa i se întâmplase și spițerului Grigore
Pădure, cel care se adresa cu o jalbă către Comitetul Sănătății la nici două luni de la înce-
perea contractului său cu reprezentanții Tribunalului Criminalicesc:

58 Ibidem, 17/1832, f. 97 r.
59 Ibidem.
60 Ibidem, f. 96 r.

61 Ibidem.

62 Costandin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri și note contimporane. Boierii Moldovei, text ales și

stabilit, glosar și indice de Rodica Rotaru, prefaţă de Mircea Anghelescu, postfaţă, note și comentarii de
Ștefan S. Gorovei, București, Editura Minerva, 1973, p. 284.
63 Marea arhondologie a boierilor Moldovei (1835-1856), întocmită de Mihai-Răzvan Ungureanu, Iași, Editura

Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 1997, p. 279.

64 SJAN Iaşi, Comitetul sănătății, 17/1832, f. 100 r.

65 Spițerii ce semnau acest document erau Ioan Locman, Johann Krauss, Ion Vasiliu și Ilie Pădure (ibidem).

66 Ibidem, 17/1833.

334
 Aspecte mărunte privitoare la asistența medicală în Iașii începutului de secol XIX

[...] prin contractul ce am închiet cu dumnealor boerii Crâminalului pentru ca să dau doftorii
la temniță pentru bolnavii ce să vor afla într-un an de zile, văzindu-mă obijduit, plecat aduc la
știința cinstitului comitet următoarele: 1-iu că pomenitul contract de s-au și închiet prin
lițitație, însă s-au întemeet pe condițiile celi trecute, precum știut iaste cinstitului comitet, că
bolnavi era de la 10-15-20 și cel mult până la 30 pe zi, dar acum s-au suit numărul bolnavilor
până la 70 și acesta sporește din pricina epidimiei ce urmează și din pricina că să mai triimit
bolnavi și de la închisoarea Agiei, a Isprăvniciei și de la cvartalurile târgului, care îndatoriri
nu le am în contract, și din care pricină mi s-au pricinuit simțitoare păgubire, pentru că numai
rețetele pe luna trecută covârșăsc prețul unui an întreg67.

Lăsând însă deoparte afacerile neinspirate ale farmacistului Pădure și revenind la

doctorul Matei Trisonimos, se pare că și el era afectat de numărul crescând al arestaților de
la temniță și de îmbolnăvirile frecvente apărute în rândul acestora, cele mai multe din
pricina grelelor condiții de detenție: „[...] care neorânduială îmi pricinuești mare neînlesnire
spre a să urma cu scumpătate doftoreștile mele cercetări și orânduiri”. Astfel, printr-un
raport din 26 iulie 1832 adresat Tribunalului Criminalicesc, doctorul Trisonimos prezenta
toate problemele cu care se confrunta în încercarea de a îngriji bolnavii de la închisoare,
propunând și o serie de soluții menite a remedia aceste dificultăți68 (Anexa 2).
O parte dintre acestea aveau să se rezolve odată cu mutarea arestaților în noul local
al închisorii, spre finalul anului 1832, după cum am amintit mai sus, înființarea acelui
„spital” al temniței ușurând fără îndoială munca doctorului Trisonimos și crescând șansele
de vindecare ori de supraviețuire ale „pacienților” săi. El însuși avea să întocmească, în
toamna anului următor, la 9 octombrie, un soi de „raport de activitate”, în fapt o jalbă
adresată Departamentului Criminalicesc, în care evidenția eforturile depuse vreme de un
an și trei luni pentru aducerea „spitalului temniții întru o regulă mai priincioasă” 69. Pentru
a avea o „curată știință” a numărului bolnavilor, doctorul a întocmit liste lunare cu cei
suferinzi, notând ziua intrării în spital și boala de care sufereau, precum și câți au fost cei
care s-au însănătoșit, dar și câți vor fi pierdut lupta cu boala. Astfel, în intervalul 23 iulie
1832 – 31 iulie 1833, din 544 de bolnavi, cei mai mulți suferind de lungoare70, doar 20 au
murit. Mai mult decât atât, în tratarea bolnavilor doctorul nu a folosit tratamente scumpe,
precum „solfato di chină”71, în locul lor întrebuințând „doftorii după putinți și di mic
preț”72. Prin această jalbă, Trisonimos încerca să obțină din partea Departamentului Crimi-
nalicesc o recunoaștere a activității sale ori ceea ce am numi în termenii zilelor noastre
scrisoare de recomandare, care spera să-i fie de folos în ascensiunea sa profesională,
fiindcă o primă oportunitate se ivise.

67 Ibidem, f. 20 r.-v.
68 Idem, Curtea Criminală, tr. 554, op. 599, dosar 4, f. 73 r. (în limba greacă); idem, Departamentul
Dreptății, tr. 1382, op. 1560, dosar 49, f. 56 r.-v. (traducere românească, semnată de doctorul Trisonimos).
69 SJAN Iaşi, Curtea Criminală, tr. 554, op. 599, dosar 275, f. 1 r.

70 Febră tifoidă, deși cel mai probabil sub acest „diagnostic” se puteau ascunde și alte afecțiune ce aveau

ca simptome stări febrile, friguri (Pompei Gh. Samarian, op. cit., vol. I, 1382-1775, Călărași, 1935, p. 272).
71 Chinina – substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, care se extrage din coaja chinchinei și care se

întrebuințează ca medicament febrifug, contra frigurilor și infecțiilor gripale; vezi și ibidem, II, p. 607-608.
72 SJAN Iaşi, Curtea Criminală, tr. 554, op. 599, dosar 275, f. 1 r.

335
Sorin Grigoruță

Odată cu numirea doctorului Ilașciuc în funcția de protomedic al Moldovei (septembrie

1832)73, a rămas vacant postul său de medic al orașului, fapt pentru care mai mulți doritori
își manifestă interesul pentru a ocupa această funcție. Printre ei și Matei Trisonimos,
medicul de la spitalul temniței. „Slujbili ci au jărtfit în diiastimî de cincisprezăzi luni cu
curarisirea bolnavilor criminalicești” îi dădeau acestuia speranța că putea „dobândi un loc
mai folositoriu”74. Numai că de această dată lucrurile stăteau un pic diferit. Dacă pentru
funcția de medic al temniței nu se vor fi îngrămădit prea mulți dintre doctorii din Iașii
acelor vremuri, fapt ce-i va fi facilitat lui Trisonimos obținerea postului, de această dată,
pentru postul de medic de cvartal competiția era mai aspră. De aceea „dosarele candida-
ților” au fost trimise spre evaluare către „comisia doftorească”. În cazul lui Trisonimos
răspunsul comisiei alcătuită din doctorii Ilașciuc, Viola, Bürger și Sachellarie nu a fost cel
mai optimist:

[...] să răspunde cum că dumnealui Trisonimo n-au înfățoșat nici un fel de diplomă, nici de
hirurg, nici de doftor medicinei, fiind lipsit de asemeni, precum încă în anul trecut, 1832, la
4 iunii supt. No. 20 s-au raportuit comitetului75. Iară cât pentru ceia ce să atinge de cercetare
însușirilor numitului Trisonimo, comisia aceasta nu poate să între în ace cercetare nefiind în
competenția unei comisii doftorești, ci numai de a unei academii76.

Cu toate acestea, la momentul în care Comitetul Sănătății face recomandarea către

Postelnicie sugerează să aleagă între Stanislav Iasinschi și Matei Trisonimos. Cel dintâi era
un tânăr medic, absolvent al universității din Viena, dar „vinit nu di mult” în Moldova,
fapt pentru care „nici slujbi au jertfit în prințipat precum ciialelți doctori, dară nici dovadă
încă prin iscusința practicii meșteșugului său nu au avut prilej a da” 77. În ceea ce-l privește
pe Trisonimos, cu toate că nu avea diplomă, părea avantajat de experiența acumulată:
„diși nu ari diplomă, dară după dovezile ci au dat atât prin practica meșteșugului său /
aflându-să doctor la spitalul temniții / cât și prin osăbiti documenturi să vedi că ar fi ispitit
cu diplinătate în medicineștili științi”78. Între aceste „documenturi” se regăsea fără îndoială
și cel prin care Tribunalul Criminalicesc înștiința Departamentul Treburilor din Lăuntru
cu privire la activitatea lui Trisonimos la spitalul temniței, în fond răspunsul la jalba chirur-
gului de care am amintit ceva mai sus, evidențiind că doctorul „cu adivărat osârdnică
epimelie79 au avut în tot cursul vremii di când să află întru căutarea bolnavilor, făcând mai
vârtos și oarișcari curarisiri însămnati la unii din bolnavi” 80.
În pofida bunelor recomandări, chirurgul Trisonimos nu a obținut postul de medic de
cvartal, fapt pentru care avea să-și continue activitatea de îngrijire a bolnavilor de la

73 Paul Pruteanu, Cercetări cu privire la protomedicii Moldovei. Cronologia protomedicilor Moldovei, în SRdI,
XI, nr. 2, 1958, p. 134.
74 SJAN Iaşi, Comitetul Sănătății, 4/1832, f. 68 r.

75 Probabil un punct de vedere fusese solicitat comisiei și înainte de numirea lui Trisonimos ca medic al

spitalului temniței.
76 SJAN Iaşi, Comitetul Sănătății, 4/1832, f. 70 r.-v.

77 Ibidem, f. 75 v.

78 Ibidem.

79 Grijă, atenție.

80 SJAN Iaşi, Curtea Criminală, tr. 554, op. 599, dosar 275, f. 2 r.

336
 Aspecte mărunte privitoare la asistența medicală în Iașii începutului de secol XIX

temniță. Eforturile sale nu aveau să rămână nerăsplătite, astfel că, la nici o lună de la
tentativa sa nereușită de a renunța la îndatoririle de la spitalul închisorii, doctorul a avut și
un mic prilej de bucurie: „după recomandația Tribunalului Criminalicesc”, având în vedere
„necruțatele și vrednice de toată lauda slujbi ci au jărtfit doftorul Trisonimos în căutarea
bolnavilor din temniță”, Comitetul Sănătății primea recomandarea de a spori leafa docto-
rului la 400 de lei pe lună81.
Cu această ultimă precizare voi încheia succinta mea contribuție, însă cercetarea poate
și probabil va continua prin descoperirea și valorificarea altor mărturii documentare
privitoare la medicii care au practicat la „spitalul temniții”, a listelor cuprinzătoare de
bolnavii și de bolile lor, ori prin aprofundarea analizei biografiei lui Matei Trisonimos,
acest iatro-chirurg fără studii, dar cu o experiență bogată, acumulată în locul în care
suferința umană se manifesta probabil mai pregnant ca oriunde în altă parte: spitalul de la
închisoarea temniței.

ANEXE

Anexa 1

Socoteala doftoriilor ci s-au luat pentru oamenii bolnavi la temniță după rețetele
d(umnealui) doctor Ilașciuc, 20 dechemvri(e) (1)831

lei par(ale)
Pentru un dicoht, ceai rădăcini și muștar făcut 6 39
Pentru 2 dicohturi, și o curățănii și o alifii 10 36
Pentru 2 dicohturi 4 20
Pentru un dicoht și o curățănii 5 22
Pentru o curățănii, ceai, muștari făcut și spirt di frecat 14 20
Pentru 2 dicohturi 4 30
Pentru 2 dicohturi 5 10
Pentru un dicoht 2 30
Pentru 2 dicohturi 4 21
Pentru 2 dicohturi 4 25
Pentru un dicoht și spirt de frecat 9 8
Pentru un dicoht și o curățănii 5 36
Pentru un dicoht 2 30
Pentru 2 dicohturi 5 35
Pentru un dicoht și ceai 3 13
Pentru o dosis di pravuri 12 3 4
Pentru un spirt di frecat 9 8
Pentru o sinapisma1 3 30

81 Idem, Comitetul Sănătății, 9/1833, f. 5 r.

337
Sorin Grigoruță

Pentru un dicoht 2 10
Pentru 2 dicohturi 5 20
Pentru un dicoht 2 10
Pentru un dicoht, ceai și alifii di mercuri 10 20
Pentru spirt de camforă2 9 8
Pentru o curățânii și un dicoht 5 15
Pentru un dicoht 2 20
Pentru un dicoht și o dosis di pravuri 5 30
Pentru ceai, alifii și sinapisma1 5 2
Pentru un dicoht și alifii di mercurii 4 26
Pentru dielte3 și blastur di vizicatoari4 6 14
166 31
Soma din urmă 166 31
Pentru spirt di camforă2 9 8
Pentru ceai 30
Pentru un dicoht, o alifii și sinapisma1 4 8
Pentru un dicoht 2 30
183 27
I. Paduri <m. p.>.

SJAN Iaşi, Curtea Criminală, tr. 554, op. 599, dosar 4, f. 5 r.-v.
_______________
1 Sinapism – cataplasmă făcută din făină de muștar și apă, care se aplică pe o parte bolnavă a corpului

cu scopul de a provoca un aflux al sângelui.

2 Camfor – substanță organică, incoloră, volatilă, cu miros caracteristic și gust amar, extrasă din

frunzele unui arbore exotic, utilizată ca antispasmodic și stimulent al inimii și al sistemului nervos.
3 Deltea – alifie emolientă preparată din frunzele, florile și rădăcina nalbei mari amestecată cu ulei

vegetal, zahăr și albuș de ou.

4 Vezicătoare – medicament extern care provoacă vezicule pe piele.

Anexa 2

Cătră Cinst(it) Tribunalul Criminalicescu,

Doftorul Mattheiu
Epitropiia Casii Doftorilor din Eși m-au rânduit pe mine doftor spre căutare aristan-
ților din temniți, unde găsăsc că din pricina înmulțirii lor în temniți și a timpului s-au
îmbolnăvit mulți. Cu cinsti aduc la cunoștința cinstitului Dipar(tament) stare bolniții în
cari zac ninorociții. Întâiu: odăile în care șăd sint umedoasi și cu totul din împotrivă spre
însănătoșâre bolnavilor și niciuna dintr-însile nu esti potrivită spre a si lecui bolnavii și
dintru aceasta să faci mari amestecătură, pentru că adesiori zioa amestecându-să bolnavii
cu cei sănătoși să pricinuești vătămare atât celor dintâi, cât și celor di al 2le, și fiindcă nu
sint înadins crivaturi ca si zacă, dicât numai un pat mari, cari neorânduială îmi pricinuești
mare neînlesnire spre a să urma cu scumpătati doftoreștile mele cercetări și orânduiri,

338
 Aspecte mărunte privitoare la asistența medicală în Iașii începutului de secol XIX

pentru că așa nu pot să mă apropiiu de toți și să-i cercetez cum să cade, nici izvod regulat
pot ține. Al 2le: mârșăvirea îmbrăcămintei lor, a căriia rălile săvârșiri sint știute.
Pentru aceasta puiu în videre cinstitului trebunal că sint neapărat trebuincioasă
următoarile: 1iu. O odae pe fața pământului numai pentru cei bolnavi, îndestul de mare ca
si încapă cu odihnă cel puțin 15 crivaturi făcute; al 2le. pe lângă 10 așternuturi ce sint să să
mai facă încă 15 așernuturi de pai cu 15 perini și alti atâte cergi, câti doî perechi prostiri
groasi și câte doî cămeși groasi spre a ține cerșuta curățenie; al 3 le. un om cu științi de carti
ca si poată da relații, cari ari să stei pe lângă bolnavi, atât pentru curățăniia lor, cât și
pentru regulata împărțite a doftoriilor. Pentru că fără aceste nici îndatorirea me nu pot
săvârși cu scumpătate, nici izvod regulat de feliul boalii și a bolnavilor pot ține, nici
prohorisirea spre însănătășire celor ci pătimescu să să poată faci precum să cade.
1832 avg(u)st.
Matthei Trisonimos iatrohirurgos <m. p.>.

SJAN Iaşi, Departamentul Dreptății, tr. 1382, op. 1560, dosar 49, f. 56 r.-v.

Anexa 3

Smetul trebuinciosu la casile d(umisale) post(elnicului) Costachi Canano pentru de a

să aduci în stare de închisoare temniții.
1832 sept(em)v(rie) 13.
N.
1. Un zedu înaltu de zăci palmi, pentru încungiurare casilor, din colțul zidului ogrăzii
de susu și împregiur la vale, până în colțul grajdului, care măsurându-să s-au găsit 82,
adecă optzăci și doi stânjeni.
2. La șala de susu doî ferești astupate de tot, iar patru numai pe giumătate, făcându-să
la acele patru și gratii de fher. Să s(e) astupe și o ușă de tot, care este în șala ce mari a odăii
despre poartă.
3le. În coridorul de sus să s(e) facă un păreti cu ușă ca să slujască drept o odae, să s(e)
facă sobă cu ogeagul afară, să s(e) astupi doî ferești de tot, din patru ce sint, iar doî să s(e)
astupi pe giumătate, făcându-să și gratii de fher. Și să s(e) deșchidă și o ușă, care să aibă
cuminicație cu odăile acele doî care sint în colțul de susu, de la vale. Și aceste trei odăi pot
să slujască de șpital, astupându-să ușa acelor doî odăi cari este despre umblătoari, iar doî
ferești ce sint în acele doî odăi să s(e) lasă întregi, făcându-să gratie de fher.
4le. Pentru canțelerie Tribunalului Criminalicesc s-au socotit tot patru odăi, ce sunt
într-un dipartament, acele din rândul di susu, despre poartă, la care nu ceri trebuința de
alt lucru decât numai puțin meremet de sobe și gratii de fher la opt ferești, astupându-să
ușa ce este despre șală și să s(e) deșchidă ușă în capul scărilor.
5. La doî odăi, ce sint acele de la vale, să s(e) astupi doî ferești de tot, iar trei pe
giumătate, făcându-să și gratii de fher.
6le. Scara ce este de să coboară de susu giosu, pe din dosu, să să astupi.
7. Despre umblători este trebuinți a să prifaci un păreti den nou, cari este de doi
stânjeni, și să s(e) facă gratii la patru ferestuici.

339
Sorin Grigoruță

8. La rândul de giosu trebui 12 ferești astupate și la șapti ferești gratii, astupându-să și

acele șapte pe giumătate, trei ușă din nou cu fher ferecate și lanțuhuri de fher. Să s(e)
astupi ușa ace din dosu cari ari cuminicație cu ograda, rămâind numai ușa ce mari pentru
antret, cari și aceia să s(e) întărească cu drugi de fher. Asămine și fereștile umblătorilor de
gios să s(e) întărească cu gratii de fher.
9. Să s(e) facă patru sobe den nou la beciurile de gios.
10. Odăile de gios, cu grajdul, cuvne, pitărie și spălătorie, trebuesc sobile întocmite și
fereștile.
Acestea s-au socotit de cătră noi că este trebuință a să faci la casile arătati spre a pute
sluji de temniță.
Ion Racoviță postelnic <m. p.>; Alexandru Roset agă <m. p.>; Freywald architect <m. p.>.

SJAN Iaşi, Secretariatul de Stat, 158/1832, f. 35 r.-v.

Some minor aspects regarding the medical assistance in the city of Iași
at the beginning of the 19th century “the treatment of the guilty patients from the prison”
(Abstract)

Keywords: health condition, prisoners, physicians, medical assistance, Iași.

My short contribution was largely inspired by a communication presented last year within
the first conference of the Municipal Museum “Regina Maria” from Iași, entitled The Jail of Iași
during the Russian occupation (1828-1834). In the pages of that presentation, Silviu Văcaru, the
author of the communication, highlighted several aspects regarding the place and the staff of the
prison, the food, and the clothes of the prisoners, and, last but not least, their health condition,
managing to accomplish a detailed reconstruction, resulting from an intense documentation effort.
This idea, emerged on that occasion and meant to deepen the analysis regarding the health care of
those imprisoned in the prison of Iași, was in line with my research regarding the physicians who
practiced in Iași in the first half of the 19th century. Therefore, this study took shape and I tried by
the means of these pages to analyze the way in which the authorities considered the medical care
of those deprived of liberty, but also to present some information about the physicians or the
surgeons who had the task of curing the “guilty patients from the prison”, by highlighting in this
way a less known side of the medical activity in Iași in the early 19th century.

340