CURSUL 6

_________________________________________________

OMOTETIE. APLICAŢII
OMOTETICA UNEI DREPTE. OMOTETICUL UNUI CERC

Definiţie. Fie O un punct fix în planul P şi k ∈ R, k ≠ 0. Se numeşte omotetie de centru O

în raprt cu k o aplicaţie:
T :P→P
M → T (M ) = M '
care îndeplineşte următoarele condiţii:
(θ1) T(O) = O; (θ2) dacă M ≠ O, atunci punctele O, M, M′ sunt coliniare; (θ3)
dacă numărul real k este pozitiv, atunci M′ ∈ [OM, iar dacă avem k < 0 atunci
O ∈ (M′M); (θ4) O M′ = | k | · OM.
Punctul M′ se numeşte omoteticul lui M. Când k > 0, omotetia T se numeşte
directă, iar când k < 0 omotetia T se numeşte inversă.
Observaţii:
i) Din (θ1) rezultă că O este punct fix al omotetiilor de centru O.
ii) Din (θ2) rezultă că dreptele ce trec prin O sunt drepte fixe ale omotetiilor de
centru O.
iii) Când k = 1, M′ coincide cu M. Rezultă că omotetia de raport k = 1 indiferent
unde este centrul ei este aplicaţia identică a planului.
iv) Când k = -1, M′ este simetricul lui M în raport cu centrul de simetrie O. Prin
urmare omotetia de centru O şi raport k = -1 este simetria de centru O.
v) În cazul în care k ≠ 1, O este singurul punct fix al omotetiei de centru O şi
raport k.
vi) Omotetia de centru O şi raport k′ = 1/k este transformarea inversă a omotetiei
de centru O şi raport k.
Prin urmare orice omotetie T : P → P este o aplicaţie bijectivă.
Notaţie. Omotetia T de centru O şi raport k va fi notată în continuare prin T(O, k).
Teoremă. Considerăm omotetia T(O, k).
i) Fie A, B două puncte distincte în plan şi A′ = T(A), B′ = T(B). Atunci
segmentele [AB] şi [A′B′] sunt paralele şi: A′B′ = | k | · AB.
ii) Omotetica unei drepte d ce nu trece prin centrul de omotetie, este o dreaptă d′
paralelă cu d.
iii) Omoteticul unui poligon este un poligon asemenea cu poligonul dat, raportul
de asemănare fiind | k |.
iv) Omoteticul unui cerc este un cerc.
Demonstraţie.
i) Deoarece OA' = k ⋅ OA, OB' = k ⋅ OB, rezultă OA' / OA = OB' / OB şi folosind
reciproca teoremei lui Thales, se obţine că segmentele [A′B′] şi [AB] sunt paralele. În
plus, folosind teorema fundamentală a asemănării, se obţin: A' B ' / AB = k .
ii) Fie M un punct oarecare pe dreapta d = AB şi fie M ' = T (M ). Segmentele
[AM] şi [A′M′] sunt paralele. Însă prin punctul A′ se poate duce o singură paralelă la
dreapta AB. Rezultă că M '∈ A' B' = d ' , deci d′||d. Când M descrie dreapta d, punctul M′
descrie dreapta d′ (în întregime corespondenţa fiind bijectivă) (fig. 107).
iii) Se ţine seama de punctul i).

iv) Să considerăm un cerc C ( A, R ) şi fie A' = T ( A). M fiind un punct oarecare pe

cercul dat A′M′||AM, unde M ' = T (M ). În plus,
A' M ' = k ⋅ AM = k ⋅ R.
Rezultă că punctul M′ descrie un cerc cu centrul în punctul A' = T ( A) şi având raza
R ' = k ⋅ R.
Observaţie. Fiind date două cercuri C ( A, R ) şi C ( A' , R '), există două omotetii
(una directă şi una inversă ) care să ducă un cerc în celălalt.
Într-adevăr, fie d şi d′ două drepte cu proprietăţile d||d′, A ∈ d, A′ ∈ d′ şi fie
{B, C} = d ∩ C ( A, R ), {B' , C '} = d ∩ C ( A' , R'). Razele cercurilor fiind inegale, se poate
presupune că R < R ' (fig. 108).
 Patrulaterul BCC’B’ este un trapez. Diagonalele [BC’] şi [B’C] ale acestui trapez
se intersectează într-un punct O situat pe segmentul [AA’]. Fie {O '} = B ' B ∩ C ' C. Este
evident că O’∈ AA’. Omotetia (inversă) T (O,− R ' / R ) aplică cercul C ( A, R ) în cercul
C ( A' , R '). De asemenea, omotetia (directă) T ' (O ' , R ' / R ) aplică cercul C ( A, R ) în cercul
C ( A' , R '). Se poate verifica uşor că tangentele comune exterioare trec prin O’ iar
tangentele comune interioare trec prin punctul O.
Observaţie. Transformarea care duce orice segment [AB] într-un segment [A’B’]
paralel cu el şi astfel încât:
A' B ' / AB = k , k ∈ R − {0, 1}, este o omotetie.
Centrul de omotetie se află la intersecţia diagonalelor patrulaterului AA’B’B (dacă k < 0)
sau la intersecţia dreptelor AA’ şi BB’ (dacă k > 0) ( fig. 109).

TEOREMA ( EULER ). Fie O centrul cercului circumscris triunghiului ABC, G

centrul de greutate şi H ortocentrul triunghiului. Punctele H, G şi O se găsesc pe o
aceeaşi dreaptă (numită dreapta lui Euler) şi HG = 2GO.
Demonstraţie (fig.110) Fie A’ mijlocul segmentului [BC]. Omotetia T (G , − 2 )
duce punctul A’ în A. Mediatoarea A’O se transformă într-o dreapta paralelă cu ea şi care
trece prin A deci în înălţimea AH. Analog, mediatoarea B’O se transformă în înălţimea
BH. Rezultă că punctul O se transformă prin omotetia considerată în punctul H. Prin
urmare punctele H, G, O sunt coliniare. În plus, HG = 2 ⋅ GO.
TEOREMA LUI MENELAU. Fie ABC un triunghi şi punctele A’ ∈ BC, B’ ∈ CA,
C’∈AB. Dacă punctele A’, B’, C’ sunt coliniare, atunci există relaţia:
( A' B / A' C )(B' C / B' A)(C ' A / C ' B ) = 1.
Demonstraţie ( fig.111 )
Considerăm omotetia T ( A' , BD / B ' C ). Avem D = T (B ') şi B = T (C ). Rezultă:
(x) A' B / A' C = BD / B ' C.
Considerăm acum omotetia T ' (C ' , − AB ' / BD ). Avem A = T ' (B ), B ' = T ' (D ).
Rezultă:
(x’) C ' A / C ' B = AB / BD.
Înmulţind relaţiile (x) şi (x’) se obţine relaţia cerută.

TEOREMA (EULER). Mijloacele laturilor unui triunghi, picioarele înălţimilor şi

mijloacele segmentelor care unesc fiecare vârf cu ortocentrul triunghiului se găsesc pe
un acelaşi cerc (numit cercul lui Euler).
Demonstraţie ( fig. 112 )
Fie H ortocentrul triunghiului ABC. Considerăm omotetia T(H, 1/2). Cercul C(O, R)
circumscris triunghiului ABC se transformă într-un cerc C(ω, R/2), unde ω este mijlocul
segmentului [HO]; A' = T ( A'1 ), A" = T ( A"1 ), A' " = T ( A), unde A’ este mijlocul lui [BC],
A” este piciorul înălţimii dusă din A, A”’ este mijlocul segmentului [AH], A"1 este
simetricul lui H faţă de BC şi A'1 este punctul diametral opus lui A. S-a obţinut că
⎛ 1 ⎞
punctele A’, A”, A’” (şi analoagele) aparţin cercului C ⎜ ω , R ⎟.
⎝ 2 ⎠
GRUPUL OMOTETIILOR CU ACELAŞI CENTRU
Teoremă. Fie O un punct fixat în plan şi fie K mulţimea omotetiilor cu centrul în
punctul O.
i) Compunerea a două omotetii T1(O, k1) şi T2(O, k2) este tot o omotetie
T1 D T2 = T2 D T1 de centru O şi raport k = k1 ⋅ k 2 .
ii) Mulţimea K împreună cu operaţia de compunere a omotetiilor formează grup
abelian.
iii) Grupul (K , O) este izomorf cu grupul multiplicativ al numerelor reale nenule.
Demonstraţie.
i) Fie M un punct oarecare în plan şi fie M ' = T1 (M ), M " = T2 (M '). Atunci:
OM ' / OM = k1 , OM " / OM ' = k 2 . Rezultă:
OM " / OM = k1 ⋅ k 2
şi este uşor de văzut că M” este omoteticul punctului M în omotetia T = T2 D T1 de centru
O şi raport k = k1 k 2 .
Observaţie. Dacă notăm M 1 = T2 (M ), M 2 = T1 (M 1 ) atunci:
OM 1 / OM = k 2 , OM 2 / OM 1 = k1 şi OM 2 / OM = k 2 ⋅ k1 şi este uşor de văzut că
punctele M2 şi M” coincid.
Rezultă că T2 D T1 = T2 D T1 , adică operaţia de compunere a omotetiilor de acelaşi
centru este comutativă.
ii) S-a văzut la punctul precedent că dacă T1, T2 ∈ H, atunci T1 D T2 ∈ H . Se ştie că
operaţia de compunere a funcţiilor este asociativă, deci T1 D (T2 D T3 ) = (T1 D T2 ) D T3 ,
oricare ar fi T1, T2, T3 ∈ H.
Cum omotetia de centru O şi raport k = 1 este aplicaţia identică a planului IdP care
evident aparţine lui H şi
IdP D T = T D IdP = T, ( ∀ ) T ∈ H
De asemenea, inversa T a omotetiei T (O, k ) este omotetia de centru O şi raport 1/k,
−1

deci T −1 ∈ H şi T −1 D T = T D T −1 = IdP
Prin urmare cuplul (H , 0 ) este un grup. Grupul (H , 0 ) este abelian deoarece:
T D T ' = T 'D T , (∀) T , T '∈ H .
iii) Fie (R ∗ , ⋅ ) grupul multiplicativ al numerelor reale nenule. Se consideră
aplicaţia h : H → R ∗ , definită prin h(T ) = k unde T este omotetia de centru O şi raport k.
Este uşor de văzut că aplicaţia h este bijectivă. În plus, pentru orice omotetii
T (O, k ), T ' (O, k '), are loc :
h(T D T ') = k ⋅ k ' = h(T ) ⋅ h(T ')
Prin urmare h este izomorfism de grupuri.
COMPUNEREA OMOTETIILOR DE CENTRE DIFERITE
TEOREMA LUI D’ALEMBERT
Teoremă. Fie O1 şi O2 două puncte fixe în plan. Se consideră omotetiile T1(O1 , k1) şi T2(
O2 , k2).
i) Dacă k1k2 ≠ 1, atunci T2 D T1 este o omotetie de centru O ∈ O1O2 şi raport k1k2.
ii) Dacă k1k2=1, atunci T2 D T1 este o translaţie.
Demonstraţie. Fie A un punct fix, A' = T1 ( A), A" = T2 ( A'). Pentru un punct
oarecare M din plan, se folosesc notaţiile M ' = T1 (M ), M " = T2 (M '). Atunci : A’M’||AM,
A' M ' / AM = k1 , A”M”||A’M’, A" M " / A' M ' = k 2 . Rezultă A”M”||AM şi
A" M " / AM = ( A" M " / A' M ')( A' M ' / AM ) = k1 k 2 .
i) Se presupune k1k2 ≠ 1. Atunci, conform unei observaţii anterioare, se obţine că
T2 D T1 este o omotetie T (O, k ), unde k = k1 k 2 , iar O verifică condiţiile
OA" / OA = k1 k 2 , O ∈ AA".
Se arată că O ∈ O1O2 .
Considerăm triunghiul A’A”A şi punctele O1 ∈ AA' , O2 ∈ A' A" , O ∈ A" A. Atunci:
O1 A / O1 A' ⋅ O2 A' / O2 A" ⋅ OA" / OA = 1 / k1 ⋅ 1 / k 2 ⋅ k1 k 2 = 1

şi folosind reciproca teoremei lui Menelau, se obţine că punctele O1, O2, O se află pe o
aceeaşi dreaptă ( numită axă de omotetie ).
ii) Dacă k1k2 = 1, atunci A”M” = AM şi cum A”M”||AM, rezultă că patrulaterul
AA”M”M este un paralelogram. Prin urmare, transformarea T2 D T1 este, în acest caz, o
translaţie.
Se consideră trei cercuri C ( A1 , R1 ) C ( A2 , R2 ) C ( A3 , R3 ) cu raze neegale
R1 ≠ R2 ≠ R3 ≠ R1 şi centrele necoliniare A1 ∉ A2A3. Există o omotetie directă care duce
cercul C ( A1 , R1 ) în cercul C ( A2 , R2 ) centrul ei O12 fiind intersecţia tangentelor
exterioare. De asemenea, există o omotetie directă care aplică cercul C ( A2 , R2 ) în cercul
C ( A3 , R3 ), centrul ei O23 fiind la intersecţia tangentelor exterioare. Compunerea acestor
două omotetii directe este tot o omotetie directă care duce cercul C ( A1 , R1 ) în cercul
C ( A3 , R3 ). Centrul O13 al acestei omotetii se află pe dreapta determinată de centrele O12
şi O23. S-a obţinut axa de omotetie d1, unde O12, O13, O23 ∈ d1. Analog, se obţine că un
centru de omotetie directă, determinat de o pereche de cercuri, se află pe dreapta
determinată de cele două centre de omotetie inversă ale celorlalte două perechi de cercuri.
S-a obţinut urmatoarea teoremă:
Teoremă. (D’Alembert ). Cele şase centre de omotetie a trei cercuri de raze
neegale şi având centrele necoliniare sunt situate trei câte trei pe patru axe de omotetie.