Cap 20 Albine

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/361218769
Tehnologia înmulțirii, creșterii și exploatării albinelor
Chapter · June 2022

DOI: 10.13140/RG.2.2.15918.38722
CITATIONS READS
0 460
1 author:
Ioan Hutu
Banat's University of Agronomical Sciences and Veterinary Medicine
457 PUBLICATIONS 254 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Bune practici în utilizarea animalelor în procedurile proiectelor de cercetare/ Good practices for using animals in research View project
Teaching and Extension View project
All content following this page was uploaded by Ioan Hutu on 10 June 2022.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

CAPITOLUL XX .
XIX. TEHNOLOGIA ÎNMULȚIRII, CREȘTERII ȘI

EXPLOATĂRII ALBINELOR
Apicultura este știinţa care se ocupă cu creşterea şi îngrijirea raţională a albinelor, în

scopul utilizării producțiilor acestora; este o ramură a sectorului zootehnic care cuprinde
activitatea de creştere, ameliorare şi exploatare a albinelor melifere în scopul obţinerii de
producţii apicole şi a susținerii producţiei de seminţe la plantele agricole entomofile. Albinele
sunt încadrate în ordinul Hymenoptera, familia Apidae, genul Apis, de unde fac parte patru
specii: Apis dorsata F., Apis florea F., Apis indica F. sau Apis cerana F. şi Apis mellifica L,
ultima fiind și specia de interes, care va fi studiată.
XX.1. PRODUCȚIILE ALBINELOR
Albinele oferă omului produse apicole și, prin acţiunea de polenizare încrucişată a
plantelor, asigură însemnate sporuri de producţie la multe culturi agricole.
Mierea
Mierea este produsul cu cea mai mare pondere din producțiile obținute de la albine
(figura XX.1); dependent de sursa din care s-a format, aceasta poate fi:
• miere florală – obținută de către albine din nectarul florilor - o secreție apoasă care se
compune din 70-80% apă, zaharoză, fructoză,
dextrină, pigmenți, substanțe aromatice etc.; după
modul obținerii mierea florală poate fi:
- monofloră - obținută din nectarul secretat de
florile unei singure specii de flori;
- polifloră – obținută de la florile mai multor
specii de plante melifere (fânețe etc.).
• miere extraflorală sau de mană care este

obținută din substanțele glandelor extraflorale ale
plantelor și arborilor (brad, pin, stejar, prun etc.) Figura XX.1. Fagure cu miere
sau de unele insecte (afide, lachinide etc.). căpăcită
Recoltarea mierii se realizează la maturare, atunci
când albinele căpăcesc celulele fagurilor și când mierea are sub 20% apă. Păstrarea mierii se
face în vase de sticlă sau plastic la temperaturi de 8-12°C, în încăperi fără mirosuri, uscate, cu
maximum 60% umiditate; condițiile optime de păstrare determină întârzierea procesului de
cristalizare a mierii. Producția de miere variază de la an la an, tipul de stup și tipul de
exploatare, fiind cuprinsă între 15 și 30 kg miere/an și stup.
APICULTURA – TEHNOLOGIA ÎNMULȚIRII, CREȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Apilarnilul
Apilarnilul se obține din larvele de trântori sau din conţinutul nutritiv aflat în celulele
fagurilor cu trântori, recoltate în ziua a 7-a a stadiului larvar. Pentru producerea de apilarnil
trebuie să fie îndeplinite, în mod succesiv, mai multe condiții:
- perioada de producție - începe odată cu înflorirea pomilor fructiferi (aprilie-mai) şi
durează până la sfârşitul lui iulie, uneori începutul lunii august;
- mărimea familiei de albine – se preferă familiile foarte puternice, capabile să hrănească
larvele cu lăptişor;
- prolificitate - regina trebuie să fie tânără și prolifică pentru a produce un număr mare de
larve de trântor.
Apilarnilul trebuie păstrat la temperaturi de -5°C; pe o durată mai îndelungată se conservă la
temperaturi mai scăzute, sub -20°C.
Ceara
Ceara este o secreţie a albinei lucrătoare, emisă de glandele ceriere de culoare alb-curat.
Ceara nu este hidrosolubilă și este slab solubilă în câțiva solvenţi organici1. Masa volumetrică la
temperatura de 15°C este de 953 kg/m3, iar punctul de topire al cerii pure este de 63-65°C.
Întrebuințările cerii de albine sunt, în principal, pentru faguri artificiali și lumânări, dar și în
artă-sculptură, produse farmaceutice, cosmetice, armament, pielărie etc., cu toate că, de cele
mai multe ori, se utilizează înlocuitori și preparate care conțin ceară.
Lăptișorul de regină
Lăptişorul de regină este produs de către glandele hipofaringiene ale albinelor lucrătoare;
în mod curent, acesta este utilizat pentru hrănirea larvelor de albine lucrătoare și trântori în
primele trei zile și a larvelor de regină pe toată perioada până la căpăcirea botcilor; acesta are o
consistenţă cremoasă și este de culoare alb-
gălbuie, cu gust acrişor. Lăptişorul de matcă
conține 79% apă; din substanța uscată 50%
sunt proteine, 18% lipide (cu un acid gras
specific - acidul hidroxi-10decenoic-2 cu
proprietăţi anti-bacteriene, antifungice şi
antigerminative), 20-25% glucide și 2,5%
cenușă și vitamine – în special acid pantotenic
(0,5 mg/g SU).
Producerea lăptişorului de matcă se
poate realiza în familii fără regină sau în familii
cu regină, în funcţie de calificarea apicultorului.
Lăptişorul de matcă este folosit în medicină
(apiterapie), atât în stare pură, sub formă
liofilizată, precum şi în cosmetică medicală, în Figura XX.2. Colector de polen
cadrul unei game variate de produse
energizante, apiterapice şi cosmetice.
1
Cel mai bun solvent este benzenul (dizolvă mai mult de 100 g ceară în 100 g benzen, la temperatura de 45°C).
Alcoolul la cald nu dizolvă decât foarte greu ceara dar, în schimb, o separă foarte bine de propolis, care este foarte
solubil în alcool.
415
PRODUCȚII ANIMALIERE
Polenul
Polenul recoltat de către albine de pe anterele florilor este introdus în cavitatea bucală,
unde este amestecat cu salivă și mici cantități de nectar și apoi depus în "coșulețele"
piciorușelor posterioare sub formă de grăuncioare. Albina lucrătoare poate colecta și aduce în
stup 1/10 din greutatea corporală proprie adică 12-15 mg polen / zbor.
Polenul este folosit de către albine ca principal aliment proteic pentru puiet prin
transformarea lui în păstură2; pentru a crește 1 kg de albine este nevoie de 1,5 kg de polen.
Compoziția polenului este variabilă în funcţie de plantele din care este extras. Acesta poate să
conțină: 12-20% apa, 7-30% substanțe proteice, glucide și vitamine de tipul B1, B2, PP, C;
Polenul se obține cu ajutorul colectorului de polen (figura XX.2) amplasat la urdinişul
stupului; practic, la trecerea prin sita/găurile colectorului albinele se freacă de marginile orificiilor
acestuia și pierd grăuncioarele de polen, care cade și se colectează în tăvițele recuperatoare.
Polenul poate fi folosit singur sau în amestec cu miere (așa numita miere polivitaminică),
în avitaminoze (profilactic sau curativ) şi în alimentație ca produs dietetic şi bogat în proteine.
Propolisul
Propolisul3 se recoltează de pe diferite plante cu conținut bogat în rășini (plop, brad,

molid, cireş, vişin etc); are culoare verde-închis, maro sau brun, în funcție de substratul de pe
care a fost recoltat.
Pe durata iernării propolisul este utilizat de către albine pentru a etanșa crăpăturile
stupilor şi pentru a acoperi cadavrele dăunătorilor care ajung în interiorul stupului (şoareci,
insecte, melci etc.) sau cadavrele insectelor/albinelor pe care nu le pot scoate în afara stupului.
Producţia de propolis se poate stimula prin mai multe căi și modalități:
• primăvară şi toamnă – prin răzuirea depunerilor de propolis de pe părțile şi elementele
stupului;
• prin distanțarea ramelor și a scândurelelor podișorului cu câte 2-4 mm se determină
creșterea producției de propolis, urmare a comportamentului de umplere și acoperire a
acelor fante de către albine cu propolis; prin curățarea depunerilor se obține propolisul;
• prin înlocuirea podișorului cu o plasă din material plastic - după propolizare, plasa se
extrage și se depozitează la temperaturi scăzute; după răcire, propolisul se răzuiește cu
o daltă apicolă;
• prin colectorul de propolis (un grătar lamelat din tablă zincată sau o sită din material
plastic cu o pânză colectoare) care se amplasează deasupra cuibului în locul
podișorului; sita şi pânza colectoare4 rămân în tot cursul anului în familia de albine.
Datorită proprietăților sale bactericide, propolisul a fost și este utilizat în medicina

populară pentru tratarea unor afecțiuni cutanate sau ale căilor respiratorii.
2
Păstura este polenul transformat în pasta (plastifiat) cu ajutorul secrețiilor glandulare ale albinelor – aceasta se poate
obține din celulele fagurilor vechi, după extragerea mierii. Datorită acțiunii secrețiilor glandelor albinelor, păstura are
însușiri superioare polenului proaspăt. Extragerea păsturii din faguri se face cu un băț de chibrit ascuțit după ce fagurii
au fost secționați astfel încât să fie expus conținutul celulelor.
3
Etimologia cuvântului propolis provine de la grecescul pro = pentru, polis = cetate.
4
Grătarul lamelat se pune în luna aprilie o dată cu lărgirea cuibului şi se ridică toamna, în momentul pregătirii pentru
iernare a familiilor de albine; În timpul sezonului apicol, ori de câte ori plasa din plastic este încărcată pe majoritatea
suprafeţei cu propolis, se desface prin desprindere pânza colectoare de care aderă cea mai mare parte din propolis,
reaşezându-se în poziţia iniţială. Recoltarea propolisului de pe pânza colectoare se face o dată pe an, după ce în
prealabil pânza a fost păstrată câteva zile la temperatură scăzută (congelator).
416 © Ioan Huţu, 2019

Veninul
Este secretat de glanda cu venin a albinei lucrătoare. Recoltarea sa se face cu greutate,

obținându-se 1 mg / familie și zi, motiv pentru care este o practică rar întâlnită printre apicultori.
Extragerea veninului se realizează prin diverse metode de excitare a albinelor:
• presiunea mecanică;
• încălzirea cu aer cald;
• pulverizarea cu vapori de eter;
• utilizarea curentului electric.
Veninul este folosit la tratarea reumatismului, a diferitelor alergii, astmului bronșic,
migrenelor și în tratarea bolilor neurologice de tipul nevralgiilor.
XX. 2. BIOLOGIA ALBINELOR
Familia de albine poate fi considerată un supraorganism în care funcțiile de respirație,

hrănire, reproducţie şi apărare se regăsesc atât la nivel individual, cât şi social. În familiile de
albine se manifestă diviziunea muncii, desfășurarea în comun a activităţilor legate de adunarea
şi prelucrarea hranei, îngrijirea urmașilor, reglarea temperaturii și concentrarea activității de
reproducere a coloniei la femela regină (matcă) şi câțiva masculi (trântorii). Apariţia la sexul
femel a celor două caste (regina şi lucrătoarea) este expresia diviziunii muncii atinsă de această
specie în îndeplinirea funcțiilor sociale.
Componența familiei de albine
Regina sau matca este singura capabilă de reproducţie, de împerechere cu până la zece
trântori şi este singura care depune ouă fecundate (din care vor rezulta alte regine sau albine
lucrătoare) sau nefecundate (din care vor rezulta trântori). Matca se identifică prin formă şi
mărime, având corpul mai lung, capul mai mic şi abdomenul foarte dezvoltat şi acoperit până la
jumătate de aripi (figura XX.3).
În plină activitate de ouat,
primăvara-vara, regina cântărește între
250 şi 280 mg și pe durata a 1-2 ani de
maximă eficiență reproductivă depune
într-o zi până la 3.000 de ouă. În luna
iunie, perioada cu pontă maximă, regina
este atent îngrijită şi bine hrănită de
albinele din suita sa. Regina părăsește
stupul în trei situații:
i. la maturitate, când trebuie să se
Figura XX.3. Componența familiei de albine
împerecheze;
matcă (stânga) trântor (mijloc) și lucrătoare (dreapta)
ii. la roire, împreună cu o parte din
lucrătoare și trântori, atunci când are loc întemeierea unei noi familii;
iii. în caz de parazitism extrem - infestare cu Varroa destructor sau alţi paraziţi, bacterii,
virusuri și când stupul devine urât mirositor.
Trântorii sunt masculii familiei de albine care provin din ouă nefecundate; au corpul mai
mare decât al lucrătoarelor şi al mătcii, având 15-18 mm și masa de 230-250 mg, capul este
rotunjit, cu ochi foarte bine dezvoltați. Antenele trântorului au cu o articulație în plus faţă de cele
ale albinei lucrătoare. Trântorii au mirosul sensibil şi vederea adaptată la lumina cerului şi a
zării, ajutându-i la identificarea facilă a reginelor ieșite la împerechere.
417
Trântorii au o trompă scurtă cu care nu pot culege nectarul floral; trompa este utilizată
pentru a fi hrăniți în primele zile de viață de către albinele lucrătoare, și ulterior să se hrănească
singuri cu mierea din celulele fagurilor. Longevitatea trântorilor este de 2-8 săptămâni şi variază
în funcţie de sezon şi de areal. Durata de zbor a unui trântor este de 4-5 ore în sezon şi 2½ ore
spre sfârşitul acestuia; pe durata zborului are loc împerecherea cu regina.
La sfârșitul sezonului de cules (iulie-august), când albinele se pregătesc pentru iernare,
trântorii sunt izgoniți din stup de către albinele lucrătoare după care, în scurt timp, mor pe
podina sau pe peretele frontal al stupului; în perioada sezonului activ, trântorii pot fi adoptați de
către alte familii. În familiile orfane, în cele cu reginele vârstnice, neîmperecheate, trântorii pot fi
tolerați şi pe timpul iernii.
Albinele lucrătoare au dimensiunile cele mai reduse din familie, fiind incapabile de
reproducţie5. Capul albinei lucrătoare are o formă triunghiulară, picioarele prezintă paneraşe
(corbicule) utilizate la colectarea şi transportul polenului. Lucrătoarele sunt adecvat adaptate
pentru hrănirea puietului (au glandele faringiene dezvoltate), producerea cerii (au glande
cerifere), apărarea cuibului (dispun de ac) şi pentru supraviețuirea pe timpul iernii (au corp
adipos dezvoltat, un adevărat rezervor de energie).
Longevitatea lucrătoarelor depinde de momentul ecloziunii și gradul de uzură generat de
intensitatea activităților desfășurate: creşterea puietului, culesul de nectar şi polen etc. Astfel,
albinele eclozionate în sezonul activ (martie - august) trăiesc doar 40 de zile, iar lucrătoarele
eclozionate toamna trăiesc 6-9 luni, până primăvara următoare, când se face schimbul de
generaţii.
Numărul lucrătoarelor unei familii normal dezvoltate variază în funcţie de sezon: la
începutul primăverii sunt în stup 10-20 mii albine, în timpul verii numărul lor ajunge la 40-60 mii,
iar toamna mai rămân 20-30 mii albine (figura XX.4).
Figura XX.4. Fluctuațiile unei populații de albine într-o colonie de-a lungul unui an
După AFFSA 2009
5
In lipsa mătcii pe o perioadă mai mare de timp, ovarele acestora se pot dezvolta şi depun ouă, dar din aceste ouă
sterile vor ieși numai trântori și formează aşa-zisele familii bezmetice.
418 © Ioan Huţu, 2019

În cursul vieţii lor, albinele lucrătoare efectuează următoarele tipuri de activități:

- între primele 1-2 zile ale vieţii: curăţă şi lustruiesc cu propolis celulele fagurilor şi
încălzesc puietul;
- în zilele 3-11 devin albine doici (hrănesc larvele), curăţă stupul, produc lăptişor de
matcă;
- între 12-15 zile: devin albine clăditoare de faguri (cerese);
- între 16-20 zile: păzesc cuibul şi asigură ventilaţia, primesc şi depozitează nectarul şi
polenul în celule;
- între 21-30 (35) zile: devin albine culegătoare de nectar şi polen, transportă apă în stup
(sacagiţe).
Succesiunea în desfășurarea activităţii albinelor este dependentă de necesităţile familiei;
astfel, în cazul existenței unui cules abundent de nectar, la recoltarea lui vor participa şi albine
mai tinere decât vârstele menţionate anterior.
Stadii de dezvoltare
Dezvoltarea sau metamorfoza cuprinde totalitatea transformărilor morfo-fiziologice care

se desfăşoară în cadrul unui ciclu complet, cu trecerea indivizilor prin stadiile ou – larvă - nimfă -
adult. Metamorfoza insectelor depinde de un sistem neuroendocrin comparabil cu sistemul
ortoparasimpatic de la vertebrate și este controlată prin:
- hormonul de creştere, care permite creșterea larvei;
- hormonul juvenil, care susține stadiul larvar şi are efect frenator asupra nimfozei
- hormonul de năpârlire, ecdisona, care provoacă nimfoza.
Condiţiile de mediu din stup și din cuib influenţează procesul de dezvoltare a puietului,
astfel că variațiile temperaturii cuibului cu 1-2°C generează variații ale dezvoltării cu 1-2 zile. De
asemenea, puietul aflat în celulele situate la periferia cuibului necesită timp mai îndelungat
pentru metamorfoză comparativ cu cel situat în miezul cuibului, probabil din cauza dificultății de
a asigura constanța în temperatură şi umiditate.
Stadiul de ou are trei zile, timp în care au loc intense procese de diviziune celulară.
Celulele care rezultă din aceste diviziuni se organizează şi formează foiţe din care se vor
diferenția tegumentele, tubul digestiv, aparatul reproducător, sistemul nervos etc.
Stadiul de larvă tânără apare după trei zile; larvele sunt lungi de 1,6 mm și sunt curbate
ventral. Indiferent de casta căreia îi aparţin, în primele trei zile de viaţă, larvele sunt hrănite de
către albine cu lăptişor, fapt care face să crească masa lor de la 0,1 mg la aproape 5 mg.
Durata stadiului larvar este de 5½ zile la regină, 6 zile la albina lucrătoare şi de 7 zile la
trântor. Din ziua a 4-a, doar larvele de regină sunt hrănite exclusiv cu lăptişor de matcă, iar
larvele de lucrătoare şi trântori beneficiază de un amestec de apă, miere și polen. Pe durata
acestui stadiu, fiecare larvă este vizitată de către albinele doici de 10.000 ori; cel mai intens în
ziua a 5-a, când lucrătoarele intră în celulă cu o frecvență de două ori pe minut. În condiții
optime de hrănire și microclimat, se înregistrează mase ale larvelor este de la 140 mg la
lucrătoare, 250 mg la regină şi la 340 mg pentru larvele de trântor; în condiții nefavorabile masa
poate fi redusă cu 30-40%.
La sfârşitul stadiului larvar albinele închid celula cu un căpăcel poros care permite doar
pătrunderea aerului. Organele interne ale larvei sunt asemănătoare tuturor castelor; larvele
posedă glande sericigene cu care vor secreta gogoaşa, care se țese la sfârşitul stadiului.
Transformarea larvei în nimfă este lentă, insesizabilă și începe la două zile după
căpăcire. Inițial se schiţează capul, toracele şi abdomenul și, mai apoi, sub tegumentele încă
moi, încep să se formeze mugurii aripilor, picioarelor şi ai pieselor bucale. Ultima năpârlire are
loc în ziua ieşirii din celulă.
419
Practic, de la căpăcirea larvelor (de

regină, de albine lucrătoare respectiv de
trântori) nu se mai consumă hrană până în
zilele a 20-a, a 21-a, respectiv a 24-a zi,
când nimfele părăsesc fagurele natal.
Inițial, nimfa are culoarea albă şi forma
asemănătoare albinei adulte, dar nu are
aripi; maturarea deplină a reginei,
lucrătoarei și trântorului se finalizează la
20, 35, respectiv 37 zile de la depunerea
oului.
Practic, pentru dezvoltarea mătcii
sunt necesare 16 zile, din care 3 zile Figura XX.5. Botcă căpăcită
durează stadiul de ou, 5,5 zile stadiul de Sursa: http://forum.stuparitul.com
larvă şi 7,5 zile stadiul prenimfal. Atunci
când albinele cresc o regină nouă,
pregătesc botca - o celulă specială,
spațioasă, ca o cupă, aşezată cu
deschiderea în jos. Forma botcii (vezi
figura XX.5 și XX.6) este asemănătoare cu
aceea a unei ghinde mari şi lunguieţe. În
decursul stadiului nimfal, larva năpârleşte
de patru ori, iar învelişurile detaşate aderă
la fundul celulei. Cele patru năpârliri, cu o
durată medie de 8 minute, se produc la 12
ore, 36 de ore, 60 de ore şi 90 de ore. La
24-31 zile are loc zborul de împerechere; Figura XX.6. Ecluziunea/eliminarea mătcii
dacă împerecherea nu a avut lor până la Botcă din care a eclozionat matca fără căpăcel de ceară
vârsta de 41 de zile, se consideră că (central) și botci roase în lateral de albine după ce regina a fost
matca este prea bătrână. înțepată și omorâtă (stânga și dreapta).
Dezvoltarea unui trântor are loc în
24 zile de la depunerea oului până la Sursa: http://forum.stuparitul.com
ieşirea din celulă, iar maturitatea se dobândește la 37 zile. Puietul de trântor se recunoaşte în
stup nu numai după faptul că ocupă celulele mari, ci şi după forma deosebită a căpăcelelor,
care în loc să fie plate, ca la albinele lucrătoare, sunt bombate.
Dezvoltarea albinei lucrătoare se desfășoară în 21 de zile, din care 3 zile durează
stadiul de ou, 6 zile stadiul de larvă şi 12 zile stadiul pre- şi nimfal. Albina lucrătoare care
eclozionează trebuie să mai consume polen timp de 6-8 zile până la maturizare, când poate să
zboare, are tegumentele pigmentate, glandele hipofaringiene și acul funcționale.
Cuibul familiei de albine
Cuibul este spațiul în care se perpetuează și trăiește familia de albine. Pentru a se

asigura o ventilaţie optimă, albinele formează cuibul în dreptul urdinişului. Cuibul conține mai
mulţi faguri, în care se găsesc ouă, puiet în diverse stadii de dezvoltare (necăpăcit sau căpăcit),
albine şi provizii de hrană (miere şi păstură).
Forma cuibului de puiet este generată de modul în care regina îşi organizează ponta;
depunerea ouălor mătcii începe din fagurele mijlociu al cuibului, mergând din centrul lui către
margini, sub forma unor inele concentrice.
420 © Ioan Huţu, 2019

Atunci când diametrul cercului de pe o faţă a fagurelui pe care sunt ouă este suficient de
mare, regina trece şi depune ouă pe cealaltă faţă a fagurelui, apoi continuă pe fagurii alăturați,
din stânga şi din dreapta fagurelui inițial. Pe fagurii laterali, suprafața ocupată cu ouă este
concentrică și din ce în ce mai restrânsă, fapt care conferă cuibului forma sferică; această formă
favorizează constituirea unui ghem de albine necesar pentru reglarea temperaturii la 34°C și a
umidității la 55-60%.
În perioada optimă pentru dezvoltarea coloniilor (în Romania, la jumătatea lunii iunie),
volumul fagurilor în care este amplasat cuibul însumează aproximativ 120 dm2 de puiet; forma
ghemului este aproape sferică (primăvara şi toamna) sau elipsoidală (vara)
Organizarea cuibului se face astfel: pe fagurii centrali, unde regimul termic este propice
creşterii şi dezvoltării, se află puietul. În fagure, deasupra puietului şi lateral de acesta, albinele
depozitează păstură şi miere sub formă de coroniţă. Pe măsura apropierii de marginile laterale
ale cuibului, cantitatea de hrană creşte, ajungând ca pe fagurii mărginași să se găsească doar
miere şi păstură.
Fazele ciclului de evoluţie a coloniei de albine
Ciclul natural al unei colonii este anual şi direct dependent de flora disponibilă din arealul
stupinei. Numărul indivizilor şi evoluţia unei populaţii dintr-un stup variază (vezi figura XX.4); în
zonele cu climă temperată, ciclul este caracterizat prin patru faze succesive și începe
primăvara:
■ o fază de dezvoltare (de primăvara), în timpul căreia regina depune intensiv ouă
(1.500 – 2.000 ouă/zi), urmată de o relativă stabilitate a populaţiei, care va ţine până în toamnă,
cu o pontă din ce în ce mai diminuată.
■ o perioadă de roire căreia îi corespunde fenomenul de reproducţie asexuată. Pe la
sfârşitul primăverii, când populaţia atinge apogeul, regina îşi părăseşte stupul, împreună cu
câteva lucrătoare, pentru a-şi găsi şi a fonda o nouă colonie, situată la distanţa faţă de prima. În
curând, o nouă regină se iveşte în colonia originală, pentru a o înlocui pe cea plecată în roire.
■ o fază de pregătire pentru iernat care-i va permite coloniei cea mai bună strategie de
supraviețuire până în primăvara următoare. În timpul acestei faze cruciale, colonia produce
albine lucrătoare, care îşi vor petrece iarna în stup. Albinele lucrătoare hibernale au sarcina de
a reîncepe munca în colonie pe durata primăverii. Sănătatea acestor lucrătoare este foarte
importantă, având un rol cheie în supravieţuirea coloniei în timpul sezonului rece.
■ sezonul de iarnă, numit şi iernare, în timpul căruia populaţia este redusă la câteva
sute de albine lucrătoare aflate în jurul reginei şi care trăiesc din proviziile acumulate în timpul
sezonului cald.
Stări anormale ale cuibului de albine
Stările anormale care pot surveni în dinamica cuibului de albine sunt: vlăguirea, slăbirea,
depopularea și colapsul (tabelul XX.1).
Vlăguirea cuibului indică distrugerea albinelor, fără o expresie precisă a naturii şi a

vitezei distrugerii.
Slăbirea cuibului indică o lipsă de forţă (vigoare) a albinelor, care se asociază cu
diminuarea densităţii populaţiei coloniei de-a lungul timpului și, în cele mai multe cazuri, cu
diminuarea activităţii stupului într-o perioadă a anului în care nu se așteaptă reduceri ale
activității. Termenul „slăbire” include o multitudine de semne clinice, lăsate la aprecierea
observatorului: reducere a producţiei de miere, anomalii de dezvoltare şi comportamente
anormale.
421
Tabelul 1:
Depopularea, slăbirea, depopularea şi colapsul coloniilor de albine (schematizat)
Calificativ Scăderea numărului de Diminuarea activităţii Reducerea producţiei
albine în cuib de miere
Rapidă Progresivă Da Nu Da Nu
Vlăguirea x x x (x) x
Slăbirea (x) x x x
Depopularea x x x
Colapsul x x x x6
Depopularea unui cuib este caracterizată de diminuarea progresivă a numărului de

albine a unei colonii de-a lungul timpului, fără o cauză aparentă, până la dispariţia datorată
incapacității albinelor supraviețuitoare de a asigura sarcinile elementare, indispensabile
existenței unui familii de albine. Acest sindrom7 poate fi legat de o serie de manifestări, cum ar fi
diminuarea producţiei de miere şi a recoltei de polen, având ca rezultat scăderea progresivă a
numărului de albine.
Colapsul8 este caracterizat de o scădere rapidă a numărului de albine dintr-o colonie,
ducând la dispariţia ei definitivă.
Tabelul XX.1 prezintă mai mulţi termeni ce caracterizează stări anormale pentru o
colonie, având la bază criteriile principale care determină aceste stări (scăderea numărului de
albine, diminuarea activităţii în colonie şi reducerea producţiei de miere).
XX.2.1. Hrana albinelor
Hrana albinelor, alături de apă, este reprezentată de nectarul prelucrat din flori, din
păstură şi din lăptișorul de regină.
Nectarul, secretat de glandele nectarifere ale florilor, este aspirat din flori cu ajutorul
trompei şi depozitat în gușă. Ajunse la stup, albinele culegătoare regurgitează nectarul colectat
şi îl dau altor albine sau, în cazul unui cules de mare intensitate, cum este cel de salcâm, îl
depozitează, singure, direct în celule. Cel mai concentrat nectar îl produc plantele melifere la
care tubul corolei lipsește, în condiţii de temperatură ridicată şi umiditate scăzută; albinele
preferă nectarul în concentrație de 50%.
Mierea – se produce prin transformarea fizică și chimică a nectarului; accelerarea
procesului de evaporare a apei se face prin împrăștierea nectarului în cât mai multe celule,
pentru ca suprafaţa de evaporare să fie mai mare. Regurgitarea repetată a nectarului
favorizează transformarea nectarului în miere și îmbogățirea cu substanţe din glandele salivare
ale albinelor tinere. Pentru albine, mierea reprezintă unica sursă de energie.
Polenul sau pâinea albinelor este recoltat de pe flori cu piesele bucale. Grăuncioarele
de polen sunt umectate şi lipite cu miere regurgitată din guşă, preluat apoi cu picioarele
anterioare şi depozitat pe paneraşele picioarelor posterioare sub formă de ghemotoace9. După
ce două treimi din celulă sunt ocupate cu polen tasat, albinele pun deasupra acestuia un strat
subţire de propolis.
6
Albinele nu produc cantităţi mari de miere tot anul. Există perioade de intensificare a transportului nectarului secretat
de flori, numite curgerea mierii, în timpul cărora sunt acumulate cantităţi mari de nectar. Dacă survine colapsul după
ultima „curgere a mierii”, se vor înregistra reduceri semnificative în producerea de miere.
7
Sindrom = ansamblu de semne clinice, simptome şi modificări morfologice, funcționale şi biochimice ale unui
organism, constituind o entitate morbidă, ce ar putea fi produsă de diferite cauze sau cu origine necunoscută (Toma şi
col., 1991)
8
Acest fenomen corespunde sindromului numit, în engleză, Colony Collapse Disorder (CCD)
9
Odată ajunsă în stup, albina depozitează polenul cules în celulele fagurelui, își introduce pintenul de la membrul
mijlociu pe sub sferulă şi se debarasează astfel de grăunciorul de polen, după care îl presează cu capul, pentru
eliminarea aerului.
422 © Ioan Huţu, 2019

În timpul unui cules intens celulele sunt

completate cu miere până la umplere şi apoi
sigilate cu un capac de ceară. În condiții de
anaerobioză, polenul intră într-un proces de
fermentație lactică, transformându-se în
păstură.
Apa este un component vital al hranei
albinei, fiind un element indispensabil vieţii.
Corpul albinelor conține 75-80%, iar hemolimfa
90% apă. Apa consumată de albine provine din
nectar sau de la surse de apă disponibile. Din
punct de vedere tehnologic, apa este utilizată la
producerea lăptișorului de matcă şi la reglarea
temperaturii cuibului în zilele călduroase de vară;
albinele sacagiţe aduc apă în stup și, prin
ventilarea și evaporarea apei, se realizează
reducerea temperaturii din cuib. Figura XX.7. Stup orizontal - STAS
4170/76
XX.3. ÎNTREȚINEREA ALBINELOR -
1 – perete lateral; 2 – ramă; 3 – fundul stupului; 4 – bloc
TIPURI DE STUPI urdiniș; 5 – scândură de zbor; 6 – bare transversale de
întărire; 7 - rame; 8 – scândurele podișor; 9 – 10 –
Ferma sau unitatea funcțională care capac; 11 – clapetă orificiu ventilație; 12 – acoperiș
capac; 13 – ramă; 14 – dispozitiv de fixare a
permite obținerea producțiilor apicole este podișorului; 15 – tablă capac; 16 – sită aerisire; 17 –
stupina – ansamblu unitar de familii de albine, balamale; 18 – foraibăr; 19 mâner.
amplasat într-un loc unde se cresc și se
exploatează albinele, respectiv un loc în care sunt amplasaţi stupii şi toate instalaţiile anexe.
Stupii sunt construcţii din lemn sau poliuretan și permit adăpostirea albinelor în vederea
exploatării economice a acestora. Ca regulă generală, pentru înființarea unei stupinei este
foarte important ca stupii să fie standardizați, cu rame unice, de aceleaşi dimensiuni. Indiferent
de tipul stupului, prin modul lui de construcţie trebuie să asigure familiei de albine următoarele
condiţii:
- protecție față de intemperii, curenţi de aer, umezeală, uscăciune sau arşiţă;
- spaţiul necesar dezvoltării maxime a familiei de albine şi depozitării rezervelor de miere
şi păstură;
- să permită micşorarea sau mărirea spațiului util, în raport cu ciclul de dezvoltare a
coloniei pe timpul anului şi cu evoluţia culesurilor;
- să aibă o greutate care să permită transportul cu uşurinţă dintr-un loc în altul;
- să nu stânjenească activitatea coloniei de albine prin elementele sale (rame, podişoare,
diafragme etc);
- să aibă dimensiuni constructive standardizate pentru a permite interschimbabilitatea;
- să fie construit dintr-un material rezistent, uşor (lemn, poliuretan) care să ofere protecţie
la şocurile mecanice şi la atacurile rozătoarelor.
În stupi, albinele îşi formează cuibul şi desfăşoară activităţi specifice cum sunt: culesul de
nectar, polen şi propolis, creşterea larvelor, clădirea fagurilor etc.
XX.3.1. Stupul orizontal
În ţara noastră se foloseşte stupul orizontal, în care dezvoltarea familiei de albine se face
pe orizontală faţă de sol; are capacitatea de 20 de rame Dadant așezate perpendicular pe
urdiniș, în pat rece, poate adăposti două familii de albine cu urdinișuri amplasate pe una din
laturile lungi ale stupului (figura XX.7).
423
Ramele din interiorul stupului orizontal au dimensiuni de 435 x 300 mm.

Corpul are forma paralelipipedică, este confecționat din scânduri așezate longitudinal,
încheiate în falț simplu şi are dimensiunile de 516 x 828 x 400mm, cu un volum util de 0,116 m3.
Urdinișul – este executat în pereții laterali, unde sunt prevăzute două deschideri
longitudinale, lungi de 380 mm şi înalte de 30 mm, fiecare prevăzute cu două site metalice cu
ochiuri de 2-2,5 mm. Urdinișul are rolul de a asigura ventilația pe durata zilelor caniculare, în
timpul culesului sau transportului.
Diafragmele sunt construite din scândurele de 15 mm grosime sau placaj şi sunt întărite
jur împrejur cu o ramă de 30 mm lăţime; acestea pot fi diafragme etanșe sau separatoare,
atunci când permit împărțirea stupului în două compartimente, izolate unul de altul. Diafragmele
se utilizează pentru separarea familiei de albine ajutătoare de către familia de bază.
Diafragmele pot fi utilizate și pentru reducerea dimensiunii cuibului; în acest caz, diafragma are
înălțimea mai redusă cu 20 mm, permițând circulația albinelor în partea de jos, pe pardoseala
stupului.
Avantajele stupului orizontal sunt:
- este ușor de exploatat si de aceea se recomandă în special începătorilor;
- asigură condiții optime de iernare în cazul adăpostirii a 1-2 familii;
- are capacitate utilă mare;
- e simplu de construit;
- asigură o ventilație optimă;
- permite creșterea reginelor ajutătoare lângă familia de bază.
Dezavantajele stupului orizontal sunt:
- are masă mare;
- randament scăzut, spațiul limitat în condițiile dezvoltării maxime a familiilor de
albine;
- solicită timp îndelungat pentru verificarea cuibului;
- curățare greoaie a fundului de stup în sezonul rece;
- nu permite aplicarea tehnologiilor moderne de stupărit intensiv;
- nu se pretează stupăritului pastoral.
XX.3.2. Stupul vertical
În ţara noastră este standardizat stupul vertical, cu un corp şi magazine STAS

nr.1138/80. În stupul vertical dezvoltarea familiei de albine se face tot pe orizontală faţă de sol,
ca şi în cazul stupului orizontal. Diferenţa faţă de acesta este că, pe lângă ramele de cuib, de
300 mm, în care albinele cresc puiet, stupul vertical are şi rame mici, puse în magazinele
așezate deasupra corpului, în care albinele pun exclusiv miere. Caracteristicile principale ale
stupului vertical (figura XX.8 și XX.9) sunt:
- capacitatea corpului este de 10 rame, care pot fi așezate în pat rece (perpendicular pe
urdiniș) sau în pat cald (paralel cu urdinișul);
- elementele stupului sunt independente între ele;
- urdinișul poate fi amplasat pe latura scurtă sau lungă a corpului.
Corpul stupului are o formă aproape pătrată şi conţine 10 rame de cuib de 435 x 300 mm
care pot fi fixate deasupra corpului, pe brâul care îl înconjoară lateral sus şi în falțurile
superioare una sau două magazine. Ramele de magazin au dimensiuni ca şi cele ale stupului
orizontal, singura diferență fiind înălțimea acestora, care este de 162 mm şi o suprafaţă a
fagurelui în ramă de 55,6 cm2. Fundul stupului este fix.
Stupul vertical cu magazine este potrivit pentru stupăritul pastoral pentru că permite
munca și manipularea fiecărui magazin al corpului. Din punct de vedere productiv, stupul
vertical permite obţinerea mierii de calitate, pe sortimente florale distincte.
424 © Ioan Huţu, 2019

Avantajele stupului vertical:

- productivitate ridicată datorită
condițiilor de dezvoltare
asemănătoare celor naturale
(dezvoltarea pe verticală) și
datorită posibilității de mărire
a capacitații de producție prin
adăugarea de magazine;
- miere de calitate;
- economie de timp, întrucât se
lucrează cu corpul stupului și
nu cu rama Figura XX.8. Stupul RA 1001
a – secţiune longitudinală; b – secţiune transversală
- extragerea mierii fără
perturbarea cuibului;
- facilitează formarea ghemului
de iernat, albinele începând
să clădească fagurii mai
devreme primăvara;
Dezavantajele stupului vertical:
- necesita efort în cazul
pregătirii pentru transport;
- în timpul culesului, cuibul are
tendința de a se bloca,
respectiv de a adera la părțile
componente ale stupului, Figura XX.9. Stupul vertical cu un corp şi un
motiv pentru care trebuie magazin
verificat mai des. a – secţiune longitudinală; b – secţiune transversală
XX.3.3. Stupul multietajat
Stupul multietajat STAS nr.8128/1977 (figura XX.10) face parte din categoria stupilor
verticali de mare capacitate; în timpul culesului, volumul stupului poate fi mărit, prin
suprapunerea a 2-3 sau mai multe corpuri, în concordanță cu starea culesului și numărul
puietului. Părţile componente ale stupului sunt: fundul stupului, corpurile (de regulă, trei),
ramele, hrănitorul, podişorul, rama de ventilaţie, capacul telescopic, tijele de fixare, blocul de
urdiniş şi închizătorul de urdiniş. Caracteristicile stupului multietajat sunt:
- toate elementele stupului sunt independente;
- spațiul se mărește prin suprapunerea corpurilor;
- ramele se așează perpendicular cu urdinișul, în pat rece;
- capacitatea fiecărui corp este de 10 rame.
Principalele avantaje ale stupului multietajat sunt următoarele:
- imită condițiile naturale de dezvoltare a familiei de albine;
- asigură dezvoltarea familiilor puternice, respectând dezvoltarea pe verticală a
acestora şi oferindu-le spaţiu suficient;
- piesele sunt mobile, putând fi schimbate/curăţate/înlocuite cu ușurință;
- permite mânuirea grupelor de rame cu întreg corpul, în loc de mânuirea fiecărei
rame în parte, cum este în cazul stupului orizontal,
- permite reducerea volumului de muncă al apicultorului.
- are productivitate ridicată și permite obținerea mierii de calitate superioară, datorită
ramelor mici care pot fi completate rapid de albine;
- este ușor transportabil, foarte ușor de utilizat în culesul pastoral.
425
Figura XX.10. Stup multietajat

a – secţiune longitudinală; b – secţiune transversală (stânga); fotografie a stupului multietajat (dreapta), Sursa:
http://www.apicultura.freesoul.ro
Dezavantajele stupului multietajat sunt date de faptul că ghemul de iernare are formă
eliptică și determină un consum mai ridicat de hrană pe timp rece.
Totuși, stupul multietajat este, în accepțiunea multor apicultori, alegerea optimă pentru
practicarea unei apiculturi moderne, intensive.
XX.4. TEHNOLOGII DE REPRODUCERE A FAMILIILOR DE ALBINE
XX.4.1. Creșterea și înmulțirea reginelor
Obţinerea unor producţii ridicate este dependentă de calitatea mătcii. Pentru producerea
reginelor pot fi utilizate mai multe metode, cum sunt: obţinerea din roiurile naturale, construirea
botcilor în familiile orfane, folosirea cutiei Jenter, decuparea fagurilor cu ouă sau transvazarea
larvelor.
Obţinerea şi folosirea reginelor din roiurile naturale
Botcile formate de albine în perioada frigurilor roitului pot fi utilizate pentru obţinerea
reginelor tinere. Astfel, pe măsura formării botcilor şi ajungerii lor la maturitate, acestea sunt
tăiate cu o bucată de fagure cu o zi sau două înainte de eclozionare10. Botca de roire se
detaşează din fagure cu ajutorul unui cuţit ascuţit, preferabil încălzit, împreună cu o bandă de
fagure cu o lățime de 1-1,5 cm şi se altoiește pe un fagure cu puiet căpăcit şi coroniță de miere
în partea superioară, al unei familii orfane sau a unui roi artificial nou înființat.
Din botcile de roire se pot obține mătci prolifice, cu abdomenul foarte bine dezvoltat; din
punct de vedere genetic, acestea transmit caracterele familiale legate de producție, vigoare și
roire. Ca urmare, folosirea acestora în înmulţire este mai puțin recomandată, deoarece
producţia de miere sau polen poate fi compromisă de intrarea în frigurile roitului a familiilor care
folosesc astfel de mătci.
10
Botcile mature, din care reginele trebuie să eclozioneze în curând, se recunosc după culoarea lor mai închisă şi după
culoarea căpăcelului, care este mai deschis la culoare, cu aspect fibros, parţial ros.
426 © Ioan Huţu, 2019

Obţinerea reginelor din botcile familiilor orfane
Atunci când îşi pierd regina în mod subit, pentru a-şi creşte o nouă regină, albinele iau în
creştere larve de vârstă tânără şi construiesc botci de salvare. Reginele care eclozionează din
aceste botci au, de obicei, abdomenul triunghiular şi sunt mai mici decât reginele provenite din
botcile de roire11. În această situație, se recomandă ca în familia orfană care a construit botcile
de salvare să se aleagă o singura botcă, de regulă cea mai dezvoltată. Regina care va ieşi din
această botcă va avea rezultate satisfăcătoare pentru un an, după care trebuie schimbată.
Obţinerea reginelor din botcile de schimbare liniştită
Când regina este bătrână, epuizată sau rănită în urma unor accidente sau la intervențiile
apicultorului, albinele cresc 2-3 botci mari - botci de schimbare liniştită; se consideră că acestea
sunt cele mai bune. Aceste botci se obține în trei faze:
i) Ierarhizarea familiilor de albine cu calităţi biologice şi productive deosebite.
ii) rănirea mătcii presupune, de cele mai multe ori, amputarea aripilor anterioare sau a
unui picior din faţă a mătcii, dar fără să se provoace rănirea sau strivirea unei alte părţi
anatomice vitale, astfel încât regina să-şi poată continua ouatul în condiţii normale. Din cauza
acestei infirmități, albinele din familia respectivă hotărăsc înlocuirea ei prin schimbare liniştită.
Acestea construiesc 2-3 botci pe mijlocul fagurilor în care regina va depune ouă, silită de
lucrătoare, apoi vor hrăni din abundenţă, cu lăptişor de regină, larvele din aceste botci, ca
viitoarele regine să beneficieze de condiţii optime de dezvoltare încă de la începutul creşterii.
iii) controlul are loc la 10-12 zile de la amputare și urmăreşte prezenţa, numărul şi poziţia
botcilor liniștite. Când botcile ajung la maturitate (12-14 zile) are loc decuparea acestora şi se
formează tot atâtea roiuri câte botci sau rame cu botci sunt. Fiecărui roi astfel obținut i se
repartizează încă doi faguri cu puiet căpăcit, gata de eclozionare şi miere, din aceeaşi familie în
care au crescut botcile, precum şi o ramă cu fagure artificial destinat clăditului.
Folosirea cutiei Jenter
Cutia Jenter este un dispozitiv care permite creşterea reginelor în botci artificiale,
confecționate din plastic, fără a mai fi necesară transvazarea larvelor, regina ouând direct în
botcile fixate pe fâșia de plastic sub formă de fagure. Este o metodă bună, având în vedere că
mătcile sunt de calitate; fiind obținute devreme, ouăle sunt depuse direct în botci.
XX.4.2. Creșterea și înmulțirea trântorilor
Obţinerea unui material biologic valoros solicită existența unui număr suficient de trântori
de calitate, selecționați din familii recordiste, cu origine cunoscută. Pentru a gestiona corect
reproducerea albinelor, creșterea și înmulțirea trântorilor trebuie începută mai devreme cu
două-trei săptămâni12 faţă de lucrările de creştere a mătcilor, de regulă odată cu înflorirea
pomilor fructiferi.
11
O caracteristică comportamentală a albinelor este aceea că, atunci când îşi dau seama că au rămas fără regină,
devin neliniștite, panicate şi hrănesc abundent larve alese din cuib, dar sunt luate în creştere şi larve de vârstă mai
înaintată decât cea optimă pentru creşterea unei regine (mai mari de 12 ore). Din aceste larve se vor dezvolta mătci
inferioare din punct de vedere al calităților urmărite (prolificitate, productivitate etc.) care, având o vârstă mai mare
atunci când au fost luate în creştere, vor ecloziona şi mai repede şi îşi vor omorî rivalele, adică reginele cu vârsta
potrivită, relativ de calitate.
12 Stabilirea acestui decalaj pleacă de la faptul că un ciclul de metamorfoză al mătcilor durează 16 zile, iar cel al
trântorilor durează 24 de zile; la aceasta se adăugă faptul că durata maturizării sexuale este de 7-10 zile la matcă şi 10-
14 zile la trântor. În afară de aceste perioade, apicultorul mai trebuie să ia în calcul şi timpul necesar pentru pregătirea
de către lucrătoare a fagurilor în vederea ouatului (2-3 zile).
427
Pentru a asigura împerecherea unui număr de 50-70 mătci este necesară creşterea de
trântori dintr-o singură familie. Prin creşterea specială a trântorilor nu se asigură un control
perfect al împerecherilor, dar se acceptă că un procent destul de ridicat de împerecheri s-au
realizat cu trântori selecţionaţi. Certitudinea împerecherii mătcilor cu trântorii selecționați se
obţine doar prin folosirea inseminării. Înainte cu 2-3 săptămâni de data la care este planificată
creşterea ultimei serii de mătci, înmulțirea trântorilor în familiile special destinate acestui scop
poate înceta.
XX.4.3. Înmulțirea familiilor de albine
Înmulțirea familiilor de albine poate fi realizată prin roire naturală sau prin roire dirijată.
Roirea naturală
Roirea naturală este determinată de instinctul ereditar de roire şi favorizată de: vârsta
mătcii (daca aceasta este bătrână), supraaglomeraţie, lipsa de spaţiu în stup în urma blocării
cuibului cu puiet şi cu provizii, temperatură ridicată, absența fagurilor pentru clădit, cules bogat
în polen şi sărac în nectar, incapacității mătcii de a inhiba instinctul de clădire a botcilor de către
populaţia numeroasă de lucrătoare.
Înmulţirea familiilor de albine prin roire naturală prezintă următoarele avantaje:
- roiesc doar familiile sănătoase şi cu o energie de lucru ridicată;
- roitul natural are în componenţa sa albine de toate vârstele, ceea ce îi permite să
desfăşoare o activitate intensă şi variată;
- roiul natural nu părăseşte stupul în care s-a instalat;
- mătcile eclozionate din botci de roire sunt mai prolifice şi au o viaţă activă mai
îndelungată.
Roirea naturală prezintă şi unele dezavantaje, cum sunt:
- la familiile care roiesc, activitatea de cules şi de creştere numerică a producţiei de
albine încetează pe o perioadă de 10-14 zile, ceea ce face ca producţia de miere
să fie mai mică;
- roiesc şi se înmulţesc şi familiile de albine mai puţin productive;
- familiile de albine care roiesc de mai multe ori la rând dau roiuri slabe
În condiţiile ţării noastre, în general, roirea naturală are loc după culesul de salcâm, adică
în luna iunie; totuși se pot întâlni și roiri timpurii, la începutul lunii mai sau târzii, în luna august.
În cazul stupilor orizontali s-a constatat că momentul când familia intră în frigurile roitului
este atins când familia are peste 4 kg albine și ocupă minimum 14 rame. Pregătirea familiei
pentru roire începe cu circa 10 zile înaintea plecării roiului, când albinele clădesc pe marginea
fagurilor 10-50 botci de roire, în care se depun ouă fecundate. În apropierea roirii un număr
mare de albine tinere ies înspre seară pe scândura de zbor şi formează aşa zisă barbă la
urdiniş, albinele cuprinse de frigurile roitului îşi umplu guşile cu 30-50 mg miere, care va servi la
construirea rapidă a fagurilor în noul adăpost.
Roirea (plecarea albinelor) are loc pe timp cald şi frumos, lipsit de vânt, la orele amiezii,
când matca familiei, împreună cu aproximativ jumătate din albine, de toate vârstele şi un număr
redus de trântori, ies rapid (în maximum 10 minute) și masiv din stup şi se revarsă pe pereţii
stupului, după care zboară în masă, producând un zumzet puternic și aşezându-se în
apropierea stupinei pe un suport înalt (ramură de copac, stâlp, zid etc.) unde formează un
ciorchine (roi) în jurul mătcii; roiul poate intra într-un stup gol, dacă acesta se află în apropiere.
Pe locul unde s-au aşezat, albinele lucrătoare împreună cu matca bătrână rămân liniștite timp
de câteva ore. Roiul aşteaptă până când albinele cercetaşe indică, prin dansuri mobilizatoare,
direcţia celui mai convenabil adăpost.
428 © Ioan Huţu, 2019

Prinderea şi îngrijirea roiului natural.

Imediat după depistarea roiului, în funcţie de
mărimea acestuia, se pregăteşte un corp de stup,
în care se pun 2 - 3 faguri clădiți care conțin miere
şi păstură, un fagure artificial şi o diafragmă.
Dispozitivul de captare se fixează sub roi și,
prin scuturarea crengii cu ajutorul unui cârlig din
lemn, albinele împreună cu matca vor fi adunate
(figura XX.11) și apoi transferate în stupul pregătit
în care s-a adăugat o ramă cu puiet necăpăcit,
ramele cu miere şi păstură și un fagure artificial
plasat la o margine. Urdinişul stupului destinat
roiului va fi dimensionat în funcţie de puterea
acestuia, asigurând o deschidere de 1 cm pentru
fiecare interval plin cu albine.
După 2 - 3 zile de la captare se efectuează
controlul roiului captat, ocazie cu care se verifică
prezenţa şi activitatea mătcii. În perioada imediat Figura XX.11. Roirea naturală la albine
următoare se iau măsuri de întărire a noii unităţi
biologice, astfel ca la intrarea în iarnă să dispună de cel puţin 1.000 g albine (10.000 de albine)
şi 12 - 15 kg rezerve de miere şi păstură, pentru a fi capabilă să treacă iarna și să participe în
sezonul următor la valorificarea culesurilor. Roiurile insuficient dezvoltate, se folosesc toamna la
întărirea altor familii. Lucrările de îngrijire a roiurilor în cursul anului constau în:
- stimularea depunerii pontei mătcii, prin administrarea a câte 200 - 500 ml sirop de zahăr
1:1, la fiecare două zile;
- înlocuirea mătcilor cu pontă redusa (epuizate biologic) cu o mătci tinere;
- transferul către roi a unor rame cu puiet căpăcit de la familiile puternice;
- introducerea periodică a fagurilor artificiali pentru stimularea instinctului de clădit;
- suplimentarea hranei în perioadele lipsite de cules cu câte 500 ml sirop de zahăr 1:1, la
fiecare două zile.
Primul roi care pleacă din stupul originar se numeşte roi primar şi este cel mai puternic. În
condiţiile unui cules abundent, un roi primar timpuriu şi puternic poate da el însuşi, în luna
august, un roi, numit pararoi, care are o populaţie scăzută şi care, dacă nu este întărit cu 2 - 3
rame cu puiet căpăcit, are şanse reduse de supravieţuire peste iarnă.
Pentru a se preîntâmpina roitul natural se pot lua următoarele măsuri:
- obţinerea de mătci de la familiile de albine cu predispoziţie scăzută de roire;
- înlocuirea mătcilor bătrâne cu mătci tinere, care roiesc mai rar;
- mutarea stupilor în zone de cules, deoarece culesul diminuează instinctul de roire;
- introducerea în permanenţă în stupi de faguri pentru construit şi de faguri goi pentru
depunerea puietului;
- amplasarea stupilor în timpul sezonului cald pe locuri uscate, ferite de arșită;
- folosirea de stupi al căror volum poate fi mărit, după nevoi, astfel ca mătcile să aibă
posibilitatea nelimitată de a depune ouă, evitându-se blocarea cuibului.
Roirea artificială
Constă în dirijarea procesului natural de înmulţire a familiilor de albine, de la formarea

familiei până la divizarea ei. Principalele avantaje ale roirii dirijate sunt generate de faptul că:
- se pot înmulți familiile liniştite şi cu însuşiri productive superioare;
- se poate dirija puterea şi numărul roiurilor;
- se poate obţine roiul la momentul dorit.
429
Înmulțirea dirijată a familiilor de albine prin roirea artificială poate fi realizată prin
următoarele metode:
Roirea prin stolonare constă în ridicarea dintr-o familie (stolon individual) sau din 4 - 5
familii (stolon colectiv) a 1-2 faguri cu puiet căpăcit, acoperit cu albine, iar de la alte familii a doi
faguri cu provizii şi introducerea lor într-un stup pregătit anterior.
Ramele cu puiet se aşează în mijloc, iar cei cu provizii pe părţile laterale. Pentru a evita
depopularea roiului, în timpul formării acestuia stupul va avea urdinişul închis.
La un interval de 6 ore de la formare, roiul primeşte o matcă împerecheată protejată.
Roiul astfel constituit şi cu urdinişul redus la 1-2 cm se mută spre seară pe locul definitiv din
vatra stupinei. La două zile de la formarea roiului se va elibera matca din colivia de protecție.
Stolonarea se pretează a fi folosită primăvara, înaintea culesului de la salcâm, la familiile
care au 7-8 faguri cu puiet sau toamna, după culesul de la floarea-soarelui, roiul trebuind să
conţină 6-8 rame cu puiet.
Roirea prin divizare constă în obţinerea unui roi artificial prin divizarea unei familii
puternice. În acest scop, se aduc doi stupi fără albine, care se pun de o parte şi de alta a
stupului care adăposteşte familia ce urmează a fi divizată. Se împart apoi în mod egal între cei
doi stupi ramele cu puiet, cu proviziile şi albinele care le acoperă, stupul golit fiind apoi
îndepărtat din stupină. Divizarea se realizează în zilele însorite şi liniştite, când un număr mare
de albine sunt plecate la cules. În acest scop se pun cei doi stupi cu urdinişurile apropiate pe
locul stupului golit, pentru ca albinele culegătoare să se împartă în mod egal în cele două familii
rezultate.Cuiburile ambelor familii se completează cu câţiva faguri clădiţi sau faguri artificiali,
după care stupii se închid. Spre seară familia rămasă fără matcă va primi fie o matcă
împerecheată protejată în colivie, fie o botcă gata de ecloziune.
Ulterior, cei doi stupi se îndepărtează zilnic și treptat unul de altul, până ajung la locul
destinat lor. Această metodă se practică imediat după valorificarea culesului de salcâm pentru
ca la următorul cules principal cele două familii nou formate să devină suficient de puternice.
Roirea intensivă constă în inducerea dirijată a frigurilor roitului, pentru a forţa familiile de
albine selecţionate să crească botci de roire. O grupă de înmulţire cuprinde trei familii, din care
cea mai puternică va constitui familia de bază, iar celelalte două familii vor fi familiile ajutătoare.
Pe timp cald, în perioada înfloririi pomilor fructiferi şi a sălciilor (aprilie-mai), când familiile
de bază conţin 7 - 8 rame cu puiet, de·două ori la interval de 6 - 7 zile, se scoate din fiecare
familie ajutătoare din grup câte o ramă cu puiet căpăcit şi cu albine tinere şi se introduce în
cuibul familiei de bază. În urma celor două întăriri succesive, familia de bază se
supraaglomerează cu albine tinere, iar temperatura în cuib creşte foarte mult, ceea ce
determină intrarea în frigurile roitului. La 3 - 4 zile de la ultima întărire, pe marginea fagurilor
apar botci în care matca depune ouă fecundate. În momentul în care în botci avem larve de 3 -
4 zile, familia de bază se orfanizează, pentru a preveni roirea naturală şi pentru a determina
albinele să acorde o atenţie mai mare botcilor. După ce în familia de bază majoritatea botcilor
au fost căpăcite, se pot aplica următoarele variante de formare a roiurilor:
1. Metoda divizării succesive constă în aceea că familia de bază se divide în mod egal în
stupi, care având urdinişurile apropiate vor primi culegătoarele în mod egal. În zilele următoare
divizării, cei doi stupi se depărtează unul de altul. Înainte de eclozionarea mătcilor din primele
botci (la 4 - 5 zile de la căpăcirea lor), fiecare roi se divide în două, rezultând patru roiuri, care
vor avea fiecare 1-2 botci bine conformate. Aceste roiuri se vor aşeza în lădiţe de transport sau
în stupi, de o parte şi de alta a locului familiei de bază.
2. Metoda evantai. Familia de bază orfanizată se divide în 4-6 roiuri, fiecare având cel
puţin o botcă matură. Aceste roiuri, se instalează în lădiţe de transport sau în stupi, fiind dispuşi
în evantai în jurul vechii poziţii a urdinişului familiei de bază, ceea ce favorizează repartizarea
uniformă a albinelor culegătoare. În zilele următoare, stupii sau lădiţele se îndepărtează treptat
și la 5-6 zile de la ecloziunea mătcilor poziția roiurilor rămâne neschimbată.
430 © Ioan Huţu, 2019
Indiferent de varianta aplicată, roiurile formate posedă albine puţine şi, ca urmare,
necesită o îngrijire atentă prin hrăniri stimulative şi întăriri periodice cu faguri cu puiet. În condiţii
de mediu favorabile, aceste roiuri se dezvoltă repede, deoarece posedă o matcă tânără, sunt
foarte timpurii şi pot prinde culesuri abundente. Prin aplicarea roirii intensive se poate realiza un
procent de înmulţire a familiilor de albine de circa 1/3.
XX.5. SISTEME DE ÎNTREȚINERE A ALBINELOR
XX.5.1. Întreținerea albinelor în stupul orizontal
Stupul orizontal este cel mai răspândit la noi în ţară; stupul poate adăposti atât o familie
puternică cu o singură regină, cât şi două familii: una de bază și o familie ajutătoare, denumită
roi sau nucleu de buzunar. În cazul stupului orizontal, dezvoltarea familiei de albine se face în
plan orizontal.
Întreţinerea unei singure familii de albine
În cazul întreținerii unei singure familii, se poate face împărțirea stupului în două
compartimente inegale, cu ajutorul unei diafragme etanșe prevăzută cu gratii Hanneman (filtru
pentru matcă) pe toată suprafaţa. În compartimentul mai mic, urdinișul rămâne deschis și sunt
utilizate 7-8 rame care împreună cu regina formează cuibul familiei. În celălalt compartiment cu
urdinișul închis sunt amplasate celelalte 12-13 rame, care vor forma magazinul sau catul
stupului.
Tehnica exploatării presupune gestionarea ramelor stupului, dependent de conținutul
acestora. Practic, după primele culesuri substanțiale (salcâm), pornind de lângă diafragmă, în
cuib se poziționează o ramă cu puiet tânăr şi ouă, apoi 1-2 rame cu faguri clădiți cu puțină miere
şi un număr egal de rame cu faguri artificiali; restul compartimentului se completează cu rame
cu miere puțină. În magazin, lângă diafragmă, prima rama are puiet tânăr şi ouă, următoarea
puiet căpăcit, urmate de ramele cu miere. Ca urmare a dispunerii ramelor și a faptului că
albinele pot trece dintr-un compartiment în altul, albinele din magazin nu se simt orfane.
La prima verificare, toate ramele cu puiet căpăcit se transferă în magazin, așezând în
locul lor faguri cu celule de albine lucrătoare, unde regina va continua ouatul, şi rame cu faguri
artificiali, pe care albinele se vor grăbi să le clădească, iar regina să le ocupe cu ouă. În
compartimentul magazin, pe măsura eliberării ramelor de puiet, albinele vor ocupa ramele cu
nectar, pe care îl vor transforma în miere.
La controalele ulterioare, dacă ramele din magazin au fost umplute, înainte de a le
transfera în cuib se extrage mierea. Înainte de începerea culesului principal, se deschide și
urdinișul magazinului şi se asigură necesarul depozitării mierii familiei.
După terminarea culesului şi extragerea mierii, diafragma se ridică şi cuibul se aranjează
astfel încât ramele cu puiet să fie poziționate în dreptul unui urdiniş; toamna, cuibul se
micșorează şi se pregătește în vederea iernării.
Întreţinerea unei familii de bază și a unui nucleu cu regină ajutătoare
Stupul orizontal poate fi mult mai bine exploatat dacă, pe lângă familia de bază, se
recurge la un nucleu cu regină ajutătoare. Se pot practica mai multe variante:
O primă variantă presupune crearea familiilor cu mătci ajutătoare cu 1½ luni înainte de
apariţia culesului. Înainte ca familia puternică să intre în frigurile roitului, săptămânal se
transferă câte 1-2 faguri, cu puiet căpăcit, cu albinele tinere care îl acoperă, lângă familia de
bază, într-un compartiment format cu ajutorul unei diafragme care împarte stupul în două
compartimente distincte, cu urdinișuri separate.
431
Peste nucleul astfel format se mai scutură albinele tinere de pe 1-2 rame cu puiet şi apoi
se introduce o regină tânără împerecheată în cușcă sau o botcă matură. După o săptămână,
nucleul se populează și cu albinele care vor ieși din fagurii cu puiet căpăcit. Rama eliberată de
puiet se retransferă familiei de bază, iar în locul acesteia se pune o ramă, scuturată de albine,
cu faguri cu puiet de la familia de bază. Transferul ramelor dintr-un compartiment în altul se
continuă până când nucleul nou format se întărește şi se transformă în familie de bază, iar
familia cu regină bătrână devine familia ajutătoare. La momentul culesului aceste două familii se
unesc. Familia se aprovizionează cu faguri clădiți pentru depozitarea mierii şi, după nevoi, cu
câte o ramă cu faguri artificiali, pentru producţia de ceară.
O altă metodă presupune crearea unui nucleu stolon - în acest caz, în perioada de roire
sau pe durata culesului principal se formează în compartimentul stupului standard, cu urdiniş
mic, un nucleu-stolon de 3-4 rame luate de la familia de bază, cu o botcă sau regină
neîmperecheată. După împerecherea reginei și începerea ouatului, cuibul se lărgește, nucleul
se dezvoltă și începe să își formeze rezervele de hrană pentru iernare. În acest caz, ambele
familii iernează în acelaşi stup divizat prin diafragmă în două compartimente, fiecare cu câte un
urdiniş separat. Primăvara, când familiile își încep dezvoltarea și stupul devine neîncăpător, una
din ele va fi transferată în alt stup, de unde va continua dezvoltarea şi culesul principal.
XX.5.2. Întreținerea albinelor în stupul vertical
Întreţinerea unei singure familii de albine în stupul vertical este asemănătoare cu

întreținerea din stupul orizontal.
Pentru dezvoltarea familiei, cu o lună înainte de începerea înfloririi salcâmului, se
construiește un magazin cu 12 rame (2/3 rame cu faguri clădiți și 1/3 rame cu faguri artificiali).
La începutul culesului de salcâm, când celulele cu miere din ramele din mijloc sunt
căpăcite, se extinde pe verticală stupul, montându-se al doilea magazin gol. Din primul magazin
se scot din stup patru rame: două cu puiet şi două cu miere, căpăcită sau nu, şi două cu faguri
clădiți; în locul acestor rame se introduc la marginea cuibului două rame cu faguri artificiali şi la
mijloc două rame cu faguri clădiți. Practic, în amândouă magazinele, se pun la margini două
rânduri de rame, câte șase în fiecare parte, iar la mijloc șase rame pentru cuib, astfel: două
rame cu puiet la mijloc, apoi două rame cu faguri artificiali la margini și două rame cu miere
lângă ramele de cat.
După ce primele două magazine devin pline cu miere, se așează al treilea magazin cu 12
rame de cat: șase cu faguri clădiți şi șase cu faguri artificiali, intercalate între ele. Ramele de
cuib cu puiet se coboară în corpul stupului, la care se mai adaugă două rame cu faguri artificiali,
la marginea cuibului, din care se scoate acelaşi număr de rame cu miere. Dacă regina depune
ouă şi în ramele de cat, acestea se vor așeza în magazinul de jos. Primele rame de cuib cu
miere căpăcită se vor păstra pentru iernare. În situația unor condiţii optime de dezvoltare
(hrană, ventilație, cuiburi bine împachetate, mătci tinere prolifice etc.) şi dacă culesul este
abundent, se pot realiza stupi verticali cu 3-4 magazine. În perioada fără cules sau cu culesuri
slabe, de întreţinere, se impune așezarea unui magazin pentru a facilita reglarea temperaturii în
cuib în zilele călduroase.
Întreţinerea în stupul de tip vertical cu două corpuri suprapuse
Acest sistem de întreţinere permite mătcii să-şi desfăşoare întreaga ei capacitate de ouat
şi permite şi depozitarea rezervelor de hrană în faguri, fără a bloca cuibul. Toţi stupii verticali cu
magazine pot fi transformaţi în stupi verticali cu două corpuri suprapuse, prin legarea
funcțională a două magazine.
O tehnică simplă de întreţinere a familiilor de albine în stupii verticali cu două corpuri
constă în mutarea ramelor cuibului familiei din corpul de jos în corpul de sus, cu excepția ramei
432 © Ioan Huţu, 2019

cu puiet în care a fost găsită regina. Practic, în corpul de jos rămâne rama cu regina împreună
cu două rame cu miere şi păstură, care se așează într-o margine a corpului, restul stupului
umplându-se cu rame cu faguri artificiali. Cele două corpuri de stup sunt divizate între ele cu o
gratie despărţitoare. Ramele din corpul de sus, pe măsura eclozionării puietului, vor fi umplute
cu miere.
Reuşita întreţinerii albinelor în stupi cu două corpuri depinde de asigurarea stupinei cu
faguri de rezervă (câte 20-24 la o familie) şi de găsirea momentului prielnic pentru așezarea
celui de-al doilea corp.
XX.5.3. Întreținerea albinelor în stupul multietajat
Lucrările de întreţinere se fac prin mutarea și interschimbarea corpurilor de stup, ceea ce

simplifică munca în stupină. În cazul unei familii de albine întreţinută în stup multietajat, aceasta
va ierna în 2-3 corpuri (suprapuse), corpul superior fiind cu rezerva de hrană - miere.
Întreținerea cu matca în libertate
In stupul multietajat, se asigură provizii de hrană suficiente pentru ca familia să ierneze

bine şi să se dezvolte devreme în sezonul de primăvară. Pe măsura consumării hranei din
corpul superior, regina depune ouă și fagurii se vor umple cu puiet. Dacă familia este puternică
şi există un cules de întreţinere, corpul de sus va fi ocupat în întregime cu puiet de diferite
vârste, iar în corpul de jos se vor clădi faguri. Albinele vor depozita mierea atât în fagurii cu
puiet din corpul de jos, cât şi în faguri din corpul de sus, iar regina își va extinde ouatul şi în
fagurii clădiţi din corpul de jos (figura XX.12).
Imediat după ce ambele corpuri au fost ocupate cu albine tinere și puiet, între ele se
intercalează al treilea corp, care poate avea atât faguri clădiţi, cât şi artificiali.
Pe măsura ieşirii puietului din corpul de jos, regina coboară pe fagurii din acest corp şi continuă
ouatul; în acelaşi timp, albinele vor ocupa cu nectar şi miere celulele eliberate de puietul din
corpul de sus. Atunci când culesul continuă şi toate cele trei corpuri au fost ocupate cu albine,
miere și puiet, se va adăuga treptat câte un corp de stup, intercalându-l totdeauna deasupra
primului corp; astfel, se introduce al patrulea, al cincilea şi chiar al şaselea corp de stup.
În anii cu un cules abundent, corpul ce se intercalează este ocupat numai cu faguri
artificiali. La pregătirea familiilor de albine pentru iernat în stupi multietajaţi, peste corpul inferior
cu puiet se va aşeza un al doilea corp ocupat în întregime cu miere şi păstură.
Întreţinerea cu izolarea mătcii
Întreţinerea și exploatarea familiilor de albine în stupi multietajaţi cu izolarea mătcii în

corpul de jos se face la începutul primăverii, când timpul se încălzeşte, prin inversarea
corpurilor de stup unul în locul celuilalt. Izolarea mătcii se face cu ajutorul unor gratii
despărţitoare (figura XX.13). Se adaugă un corp mijlociu și, după ce corpul de jos şi cel de
mijloc au fost ocupate de albine și puiet, se introduce cel de-al patrulea corp completat cu rame
cu faguri artificiali. Deasupra acestuia se pune un corp cu rame cu puiet necăpăcit, peste care
se aşează corpul cu rame cu puiet căpăcit.
Pe măsura eliberării celulelor de puiet din corpurile de stup superioare, albinele vor
depozita acolo nectarul, iar în corpul de jos regina îşi va continua ouatul normal. În această
variantă, fagurele pe care se află regina trebuie să fie menținut în corpul de jos, care trebuie să
fie completat cu faguri cu celule de lucrătoare bune pentru ouatul mătcii astfel încât creşterea
puietului să aibă loc în bune condiții.
433
Figura XX.12. Stup multietajat - întreținere fără folosirea gratiei Hanneman

a) corpurile în care a iernat familia în sezonul de primăvară; b) inversarea corpurilor A-B pentru
intensificarea creșterii puietului; c), d) și e) introducerea de noi corpuri C-D, pe măsura dezvoltării și
pentru valorificarea producției culesurilor; f) corpuri în care familia de albine iernează (toamnă-iarnă)
Figura XX.13. Stup multietajat - întreținere cu folosirea gratiei Hanneman

a) corpurile în care a iernat familia (primăvara); b) corpurile inversate pentru intensificarea creșterii puietului; c) , d) și
e) corpuri introduse pe măsura dezvoltării si pentru valorificarea culesurilor deasupra corpului cu gratie despărțitoare;
f) corpuri în care familia de albine iernează (toamna)
XX.6. DĂUNĂTORII ȘI FURTIŞAGUL: APARIȚIE, PREVENIRE ȘI COMBATERE
Cei mai frecvenți dăunători sunt rozătoarele, păsările, viespii, moliile cerii (Galleria
mellonella, Achroia grisella), acarienii și paraziții (Varroa destructor), dar și albinele însele. În
perioadele liniştite de cules, albinele execută zboruri îndelungate în împrejurimile stupinei şi pe
vatra acesteia, în căutare de nectar. Când nu găsesc suficientă hrană, acestea atacă alte familii
pentru a-şi însuşi proviziile lor de miere; sunt atacate, cu predilecţie, familiile slabe, cele fără
matcă, cele care sunt dezorganizate şi care nu se pot apăra împotriva agresoarelor.
434 © Ioan Huţu, 2019

La apariţia furtişagului se constată o activitate nefiresc de intensă la urdinişul familiei

atacate, numeroase albine care încearcă să pătrundă prin fisurile şi orificiile din pereţii stupului,
încăierări de albine la urdiniş și albine moarte în faţa stupului. Depistarea familiilor hoaţe se face
prin pudrarea cu făină a albinelor hoaţe la ieşirea din stup şi controlul scândurii de zbor a
stupului în care albinele hoațe intră, pe care se văd urme de făină.
Furtişagul se poate manifesta violent sau liniştit.
În cazul furtişagului violent albinele hoaţe pătrund în stup, omoară matca, dezorganizând
astfel familia, care nu se mai apără şi este distrusă în scurt timp, fiind deposedată şi de
proviziile de miere.
Furtişagul liniştit poate trece deseori neobservat; acesta se produce la familiile foarte
slabe sau la cele cu cuibul supradimensionat în perioadele reci ale primăverii sau ale toamnei,
în care albinele agresoare pătrund fără nici o opoziţie din partea familiei atacate şi îşi însuşesc
proviziile de miere.
Prevenirea furtișagului
Pentru a preîntâmpina apariţia furtişagului se iau următoarele măsuri:

- în stupină se menţin numai familii puternice, capabile să-şi apere cuibul;
- se repară toate fisurile și orificiile care ar permite intrarea albinelor hoaţe;
- se dimensionează urdinişul şi cuibul în raport cu puterea familiei, anotimp şi perioada
culesului;
- controlul familiilor de albine se face pe răcoare, într-un timp cât mai scurt;
- se evită prelingerea de sirop sau miere pe pereţii sau pe fundul stupului;
- se evită păstrarea sau depozitarea temporară a fagurilor în afara stupului, în lăzi
deschise etc.
Combaterea furtișagului
Odată declanşat furtişagul, există un pericol real de extindere la toate familiile din stupină,
cu pierderi importante. Ca urmare, imediat după depistarea furtişagului se iau măsuri de
combatere a furtișagului; în acest scop și în primă instanță se procedează la următoarele:
- micșorarea suprafeței apărată de albinele din stupul gazdă – în fapt, reducerea
urdinişului familiei atacate la 0,5-1 cm;
- construirea unor bariere mecanice - îngreunarea accesului albinelor hoaţe prin
montarea la urdiniş a colectorului de polen, iarbă sau fân stropit cu apă;
- construirea unei bariere olfactive – prin ungerea peretelui anterior al stupului şi a
scândurii de zbor (lăsând liberă doar o zonă de 4-5 cm) cu substanţe urât mirositoare
(petrol lampant, soluţie de acid fenic 50%, terebentină, creolină) sau prin aşezarea pe
scândura de zbor de cârpe îmbibate în substanţe urât mirositoare.
- derutarea orientării albinelor predispuse la furtişag – prin producerea de fum rezultat din
arderea unor grămezi (dispersate) de vreascuri sau gunoi.
În situații extreme de furtişag persistent și incontrolabil se recomandă:
- mutarea stupilor atacați la o distanţă mare de stupină, la adăpostul unor perdele de
arbuști sau în încăperi închise, răcoroase și întunecoase; pe locul stupilor atacați se
amplasează stupi în care s-au introdus cârpe îmbibate în substanţe urât mirositoare;
- închiderea totală a urdinişului pentru o perioadă de timp, dar cu asigurarea de spațiu,
ventilaţie și hrană;
- mutarea stupinei, împachetarea și transportul stupilor într-o zonă în care se poate
asigura un cules de întreţinere.
435
XX.7. SISTEME DE EXPLOATARE A ALBINELOR
În exploatarea albinelor, trebuie ales cel mai avantajos sistem care să poată fi practicat
de apicultor, care să fie în concordanță cu gradul de dezvoltare al exploataţiei apicole, cu
producţiile așteptate, calitatea materialului genetic şi condiţiile de climă şi cules din arealul
stupinei. Stupăritul se practică în principal în două sisteme: stupăritul staţionar şi stupăritul
pastoral; indiferent de sistem, stupina trebuie amplasată în locuri ferite de vânt, soare și cu
orientarea urdinișului spre sud.
XX.7.1. Stupăritul staţionar
În cadrul sistemului de stupărit staţionar, familiile de albine pot fi întreţinute în stupine

amplasate în aer liber pe vetre permanente sau în stupi amplasaţi în pavilioane fixe.
Stupine amplasate în aer liber pe vetre permanente
Atunci când familiile de albine se întreţin în stupi amplasaţi în aer liber pe vetre
permanente, pentru realizarea unei producţii de miere corespunzătoare este necesar ca în
regiunea în care este amplasată stupina să existe condiţii favorabile de climă şi o floră bogată.
Acest sistem de stupărit este practicat în special de apicultorii cu efective reduse de
familii de albine, amatori, precum şi de apicultorii a căror stupine sunt amplasate într-o zonă
care permite cel puţin două culesuri de nectar: i) salcâm şi tei, ii) salcâm şi floarea soarelui, iii)
salcâm şi fâneaţă sau mană. Practicarea stupăritului staţionar are ca avantaje:
- cheltuieli reduse - nu există cheltuieli de transport către și dinspre zonele
melifere;
- utilizarea stupilor cu volum mare;
- organizarea în condiţii optime a selecţiei şi ameliorării albinelor;
- prelungirea duratei de exploatare a stupilor şi inventarului apicol care nu se
degradează prin transport;
- o marjă brută mixtă - efectuarea altor activităţi conexe și aducătoare de venit cum
sunt pomicultura, legumicultura, viticultura etc.
Printre dezavantajele stupăritului staţionar ar fi riscul calamitării principalelor culesuri de
nectar din suprafaţa razei economice de zbor a albinelor culegătoare, urmare a secetei,
grindinei etc. şi, deci, nerealizarea producţiei de miere în sezonul apicol respectiv.
Stupi amplasați în pavilioane fixe
Sistemul de întreţinere și exploatare a familiilor de albine în stupi amplasaţi în pavilioane

fixe constă în adăpostirea stupilor în facilități special amenajate construite din cărămidă sau
lemn, sub forma unor încăperi. Aceste încăperi au o deschidere longitudinală în care sunt
amplasate urdinişurile stupilor, aşezaţi unul lângă altul și unul peste altul. Latura stupului cu
urdinișul este vopsită în culori diferite, pentru evitarea rătăcirii albinelor.
În afară de încăperea în care sunt amplasaţi stupii, pavilionul dispune şi de alte camere
de odihnă pentru apicultor, de stocare a fagurilor de rezervă, de reparaţii a utilajului apicol etc.
Dintre avantajele folosirii pavilioanelor fixe se pot enumera:
- posibilitatea examinării familiilor de albine în orice condiţii de vreme, chiar şi pe
ploaie, stupii fiind la adăpost;
- durata de viaţă mai mare a stupilor, lemnul din care sunt construiţi fiind protejat
de soare și ploaie, deci se degradează mai lent;
- posibilitatea folosirii stupilor cu volum mare etc.
436 © Ioan Huţu, 2019
Dezavantajele pavilioanelor fixe sunt următoarele:

- costul mare al ridicării şi întreţinerii acestor construcţii;
- dependenţa de condiţiile locale de cules;
- spaţiul redus de examinare şi de manipulare a coloniilor de albine.
XX.7.2. Stupăritul pastoral
Sistemul de exploatare prin stupărit pastoral a apărut ca urmare a necesităţii valorificării

superioare a resurselor de nectar existente în mai multe zone bio-apicole, prin deplasarea
rapidă a familiilor de albine de la un cules la altul.
Stupăritul pastoral permite practicarea unei apiculturi moderne, dinamice, de maximă
eficienţă productivă şi economică. În cadrul acestui sistem de exploatare se poate practica
întreţinerea familiilor de albine în stupi amplasaţi pe vetre de stupină temporare sau în stupi
amplasaţi în pavilioane mobile.
Amplasarea stupilor pe vetre temporare
Stupăritul pastoral cu stupii amplasaţi pe vetre de stupină temporare este practicat

datorită eficienței sale şi producţiilor de miere ridicate. Practic, iernarea albinelor are loc pe
vetrele de iernare, zone ferite de vânturi şi curenţi reci şi care permit urmărirea îndeaproape a
dezvoltării coloniei de albine.
Odată cu înflorirea culturilor melifere de rapiţă, stupii se încarcă și se deplasează pe vetre
temporare, unde se aşează pe paleţi. Transportul se face cu diferite mijloace de transport
(camioane, remorci, vagoane, platforme mobile descoperite) prevăzute cu macarale fixate pe
camion sau cu motostivuitoare.
Culesurile timpurii la pomi fructiferi şi rapiţă dezvoltă puterea coloniei în vederea
valorificării următorului cules, cel mai important din an, respectiv culesul de salcâm. După ce
acest cules s-a sfârşit, familiile de albine pot fi deplasate la următoarele culesuri: de zmeură,
fâneaţă și mană în zona montană, la coriandru, tei şi floarea soarelui în zona de stepă și în cea
colinară. În funcţie de planul de producţie elaborat de fiecare apicultor în parte şi de posibilităţile
de transport, stupii pot fi deplasaţi la toate culesurile amintite sau numai la unele dintre acestea.
În lunile septembrie şi octombrie, după valorificarea culesurilor târzii, stupinele se retrag
din nou pe vetrele de iernare, unde rămân până în primăvara următoare.
Practicarea acestui tip de stupărit, în condiții normale de climă, are ca avantaj obţinerea
unor producţii însemnate; ca dezavantaj, se poate menţiona costul destul de ridicat al
transportului.
Amplasarea stupilor în pavilioane mobile
Stupăritul pastoral cu stupii amplasaţi în pavilioane mobile permite mutarea coloniilor la

culturile agricole entomofile. Transportul stupilor se face în pavilioane mobile închise, precum şi
în rulote apicole adecvate acestui scop. Ca avantaje ale practicării acestui tip de stupărit ar fi:
- mobilitatea ridicată, prin deplasarea rapidă a pavilionului spre zonele melifere;
- reducerea cheltuielilor și manipulărilor stupilor pe mijloacele de transport;
- mărirea duratei de folosire a stupilor ca urmare a protejării acestora în incinta
închisă a pavilionului;
- crearea unor condiţii bune de dezvoltare a familiilor de albine, prin protejarea
acestora în pavilion de curenţii de aer reci şi vânturi;
- economisirea spaţiului necesar pentru aşezarea stupilor;
- facilitarea intervenției rapide şi eficiente în situația efectuării tratamentelor
fitosanitare.
437
Folosirea pavilioanelor prezintă şi unele dezavantaje, cum ar fi:

- încălzirea excesivă a pavilionului în zilele toride de vară, ca urmare a spaţiului
îngust din pavilion;
- rătăcirea frecventă a albinelor culegătoare şi furtişagul, care pot apărea din
cauza distanţei reduse dintre urdinișurile stupilor.
Cu toate aceste dezavantaje, folosirea pavilioanelor şi a platformelor aduc un plus
important în producţia de miere şi polen, de aceea practicarea stupăritului pastoral este,
aproape în toate cazurile, recomandată.
XX.7.3. Reguli aplicate la stupăritul pastoral
Apicultorul are obligaţia să deţină şi să

completeze carnetul de stupină13 și, în 48 de ore de la Tabelul XX.1
Încărcătura cu stupi pentru diferite
amplasarea stupinei temporare, să se înregistreze la
resurse melifere
primăria pe raza căreia şi-a amplasat stupina
Număr
temporară, cu precizarea exactă a amplasării, Resursa meliferă familii/ha
perioada utilizării vetrei, numărul familiilor de albine
1. salcâm 25 – 40
amplasate şi datele de contact unde poate să fie
2. tei 15 – 30
anunţat în cazul unor tratamente cu substanţe fito- 3. zmeuriş 3–5
terapeutice pentru a preveni intoxicaţiile la albine. 4. leguminoase perene 4–6
Numărul maxim de familii de albine la hectar 5. plante medicinale şi 3-4
care se pot repartiza pentru utilizarea optimă a aromatice
întregului potenţial melifer este cel prezentat în tabelul 6. pomi fructiferi 2–3
XX.1. Distanţa dintre stupinele temporare va fi de cel 7. rapiţă şi muştar 2–3
8. floarea-soarelui 1–2
puţin 100 m la ariile melifere din păduri şi de cel puţin
300 m la culturile agricole; stupina nu se va amplasa în aria de zbor a albinelor altei stupine.
Amplasarea stupinei temporare în zonele melifere se face în baza autorizaţiei de stupărit
pastoral, emisă de consiliile locale împreună cu formele asociative legal constituite conform
legislaţiei în vigoare. Aceasta se eliberează pe perioadă determinată, fără plată în perioada
optimă a culesului de nectar şi pentru polenizarea culturilor entomofile.
Persoanele fizice sau juridice care intenţionează să administreze substanţe chimice
(pesticide, insecticide, erbicide etc.) la tratarea culturilor agricole sau a fondului forestier etc.
sunt obligate să pună din timp la dispoziţia primăriilor graficul tratamentelor şi să anunţe cu cel
puţin 7 (șapte) zile înainte de administrarea efectivă a tratamentului, indicând concret data, ora
începerii, precum şi a sfârșitului tratării, metoda tratamentului fito-sanitar, denumirea
preparatului şi concentraţia administrată, precum şi gradul de toxicitate.
Consiliile locale sunt obligate să afişeze imediat, în loc public, datele despre
administrarea tratamentelor şi să anunţe apicultorii înregistraţi la locul unde se aplică stropiri.
XX.8. POLENIZAREA PLANTELOR AGRICOLE ENTOMOFILE CU AJUTORUL

ALBINELOR
Importanţa albinelor nu rezidă doar în obținerea producţiei de miere, ceară, propolis,

lăptişor de matcă şi venin, ci şi în rolul pe care îl au în polenizarea culturilor agricole entomofile.
Se cunoaște că sporul de producţie agricolă care se realizează prin polenizare cu ajutorul
albinelor depășește de cel puțin 10 ori valoarea producţiei de miere, ceară etc.
13
Document elaborat de forma asociativă şi aprobat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor, conform legislaţiei în vigoare, din care să rezulte că familiile de albine sunt supuse controalelor veterinare
oficiale.
438 © Ioan Huţu, 2019

Polenizarea presupune transportul grăuncioarelor de polen de pe antere pe stigmatul

florilor, în vederea fecundării prin contopirea polenului (element sexual bărbătesc) cu ovulele
(elemente sexuale femeieşti). Mai mult de ¾ din plante au polenizare entomofilă și, ca urmare,
acestea sunt polenizate de către albine.
XX.8.1. Comportamentul albinelor în timpul colectării polenului
Creşterea puietului reprezintă o activitate esențială pentru perpetuarea familiei de albine,

ce nu poate fi realizată în absența polenului. Se apreciază că stimulii care declanșează şi
controlează colectarea polenului sunt emanați de puiet (în special de larve) sub forma unui
feromon.
Albinele, în căutare de polen, manifestă un comportament tipic de „bâjbâială”. Ele se
târăsc deasupra florilor, „mişcând” din antene şi trăgându-le în direcţia corpului lor, ceea ce
favorizează transportul grăuncioarelor de polen de pe antere pe stigmatul florilor. Din timp în
timp, albinele planează deasupra florilor şi mută în coşuleţe polenul depus de corpul lor.
După întoarcerea în stup, majoritatea albinelor depun polenul în faguri, rămânând câteva
dintre ele care mai dansează pe suprafaţa acestora, care mențin sau sporesc fondul de stimuli
ce declanșează și stimulează activitatea de cules a celorlalte albine.
XX.8.2. Pregătirea familiilor de albine pentru polenizare
Pentru polenizarea plantelor entomofile (Tabelul XX.2) se aleg familii de albine active,
sănătoase, puternice (minimum 3 kg albine) cu puiet în toate stadiile de dezvoltare, cu matcă
tânără şi prolifică și cu provizii de hrană suficiente în stup.
Familiile de albine se transportă la zona supusă polenizării la începutul înfloririi culturii
respective. Intensificarea procesului de polenizare se poate realiza prin obișnuirea albinelor,
proces care constă în hrănirea periodică a familiilor de albine cu infuzie de flori14 ale plantei care
urmează a fi polenizată.
Stupii pot fi amplasaţi cât mai aproape de cultură sau chiar în interiorul acesteia,
dispersaţi în grupe mici pentru o polenizare uniformă şi completă. În funcţie de specia de
cultură, mărimea parcelei, densitatea culturii și încărcătura la hectar se stabileşte vatra stupinei.
Pentru polenizarea speciilor care înfloresc primăvara sau toamna târziu, stupii se aşează
cu urdinişul spre est, pentru a se încălzi mai repede şi a începe culesul dimineaţa devreme.
Pentru culturile ce înfloresc vara, stupii se aşează cu urdinişul spre nord, se umbresc sau se
pun la umbră.
Tabelul XX.2
Caracteristici și efecte ale polenizării culturilor agricole de către albine
Pomi Plante Culturi semincere Bostă-
Specificare
fructiferi tehnice lucernă trifoi sparcetă legume noase
Nr. de familii de albine 2-3 1-3 8-10 4-5 2-3 2-3 0,5-1
Spor de recoltă (%) 50-60 20-50 50-60 200-300 200-250 200-300 200-400
Producţia de miere (kg/ha) 25-40 40-120 25-100 25-50 120-300 30-150 50
Prelucrare după Bura, 2005
14
Infuzia poate fi preparată dintr-un litru de apă clocotită la care se adaugă 1 kg zahăr; când zahărul s-a dizolvat și
siropul are temperatura de 30oC se adaugă florile plantelor polenizate, în proporţie de 1/3 - 1/4 din volumul siropului. La
început, siropul se administrează zilnic, 150 ml sirop aromatizat / familie de albine, iar apoi se administrează din două în
două zile.
439
Principalele grupe de plante cultivate polenizate cu ajutorul albinelor sunt:

- pomii şi arbuştii fructiferi;
- plantele tehnice (floarea-soarelui, rapiţa, inul, muştarul);
- semincerii de leguminoase (lucerna, trifoiul, sparceta);
- semincerii de legume (varza, ceapa, guliile, ridichile etc.);
- bostănoasele (pepenii, dovlecii, dovleceii).
Rezultatele obţinute prin polenizarea cu ajutorul albinelor sunt prezentate în tabelul
XX.2.
Utilizarea albinelor pentru polenizarea culturilor agricole entomofile contribuie la sporirea
pe cale naturală, nepoluantă şi fără investiții suplimentare a producţiei de semințe, fructe şi
legume.
XX.8. BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ

1. BIRI, M. 2002, Le grand livre des abeilles, cours d’apiculture moderne. De Vecchi Editions. Paris
2. BURA M, 2005, Fascicule de curs la disciplina tehnologiilor creşterii albinelor, Facultatea de Zootehnie și
Biotehnologii, Secţia Zootehnie I.D., Agroprint, Timișoara
3. BURA M. 1998, Tehnologiile creșterii albinelor – Lucrări practice, Editura Agroprint
4. BURA M. PĂTRUICĂ SILVIA, 2003, Nutriţia şi alimentaţia albinelor Editura AGROPRINT, Timişoara, ,
5. BURA M. PĂTRUICĂ SILVIA, 2004, Reproducţia şi ameliorarea albinelor Editura MIRTON, Timişoara,
6. MALONE, L.A. 2004, Potential effects of GM crops on honey bee health. Bee World 85, (2), 29-36
7. MARGHITAS L.OF, 2008, Albinele și produsele lor, Editura Ceres, Bucuresți.
8. MARSHALL, E.J.P., WEST, T.M. ET KLEIJN, D. 2006, Impacts of an agri-environment field margin
prescription on the flora and fauna of arable farmland in different landscapes. Agriculture, Ecosys-tems
and Environment 113, (1-4), 36-44
9. MORAR, R., PUSTA D., 1999. Zootehnie specială, Vol.III. Editura Relief.
10. PĂTRUICĂ SILVIA, 2010,Apicultură şi Sericicultură Editura EUROBIT, Timişoara,
11. RAVAZZI, G. 2003, Abeilles et apiculture. 2nd edition. Editions De Vecchi SA
12. ROOT, A. I. 1990, Abc and xyz of bee culture., 40th Edition. The A.I. Root Com-pany, Medina, Ohio, USA
13. TENTCHEVA, D., GAUTHIER, L., ZAPPULLA, N., DAINAT, B., COUS-SERANS, F., COLIN, M.E., et
al. 2004, Prevalence and seasonal variations of six bee viruses in Apis mellifera L. and Varroa
destructor mite populations in France. Appliedand Environmental Microbiology 70, (12), 7185-7191
14. TOMA, B., BÉNET, J.-J., DUFOUR, B., ELOIT, M., MOUTOU, F. ET SANAA, M. 1991 Glossaire
d’epidemiologie animale, Editions du point veterinaire. Maisons-Alfort.
15. WARING C., WARING, OF., 2011, Manual of creștere albinelor, ghid complet, pas cu pas, de creștere
de albine, Editura MAST, București.
16. *** www.proapicultura.ro
440 © Ioan Huţu, 2019
View publication stats

Cap 20 Albine

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap 20 Albine

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Tehnologia înmulțirii, creșterii și exploatării albinelor

Chapter · June 2022

Teaching and Extension View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

XIX. TEHNOLOGIA ÎNMULȚIRII, CREȘTERII ȘI

Apicultura este știinţa care se ocupă cu creşterea şi îngrijirea raţională a albinelor, în

XX.1. PRODUCȚIILE ALBINELOR

• miere extraflorală sau de mană care este

Propolisul3 se recoltează de pe diferite plante cu conținut bogat în rășini (plop, brad,

Datorită proprietăților sale bactericide, propolisul a fost și este utilizat în medicina

416 © Ioan Huţu, 2019

Este secretat de glanda cu venin a albinei lucrătoare. Recoltarea sa se face cu greutate,

XX. 2. BIOLOGIA ALBINELOR

Familia de albine poate fi considerată un supraorganism în care funcțiile de respirație,

Componența familiei de albine

418 © Ioan Huţu, 2019

În cursul vieţii lor, albinele lucrătoare efectuează următoarele tipuri de activități:

Dezvoltarea sau metamorfoza cuprinde totalitatea transformărilor morfo-fiziologice care

Practic, de la căpăcirea larvelor (de

Cuibul familiei de albine

Cuibul este spațiul în care se perpetuează și trăiește familia de albine. Pentru a se

420 © Ioan Huţu, 2019

Fazele ciclului de evoluţie a coloniei de albine

Stări anormale ale cuibului de albine

Vlăguirea cuibului indică distrugerea albinelor, fără o expresie precisă a naturii şi a

Depopularea unui cuib este caracterizată de diminuarea progresivă a numărului de

XX.2.1. Hrana albinelor

422 © Ioan Huţu, 2019

În timpul unui cules intens celulele sunt

XX.3.1. Stupul orizontal

Ramele din interiorul stupului orizontal au dimensiuni de 435 x 300 mm.

XX.3.2. Stupul vertical

În ţara noastră este standardizat stupul vertical, cu un corp şi magazine STAS

424 © Ioan Huţu, 2019

Avantajele stupului vertical:

XX.3.3. Stupul multietajat

Figura XX.10. Stup multietajat

XX.4. TEHNOLOGII DE REPRODUCERE A FAMILIILOR DE ALBINE

XX.4.1. Creșterea și înmulțirea reginelor

Obţinerea şi folosirea reginelor din roiurile naturale

426 © Ioan Huţu, 2019

Obţinerea reginelor din botcile familiilor orfane

Obţinerea reginelor din botcile de schimbare liniştită

Folosirea cutiei Jenter

XX.4.2. Creșterea și înmulțirea trântorilor

XX.4.3. Înmulțirea familiilor de albine

428 © Ioan Huţu, 2019

Prinderea şi îngrijirea roiului natural.

Constă în dirijarea procesului natural de înmulţire a familiilor de albine, de la formarea

XX.5. SISTEME DE ÎNTREȚINERE A ALBINELOR

XX.5.1. Întreținerea albinelor în stupul orizontal

Întreţinerea unei singure familii de albine

XX.5.2. Întreținerea albinelor în stupul vertical

Întreţinerea unei singure familii de albine în stupul vertical este asemănătoare cu

Întreţinerea în stupul de tip vertical cu două corpuri suprapuse

432 © Ioan Huţu, 2019

XX.5.3. Întreținerea albinelor în stupul multietajat

Lucrările de întreţinere se fac prin mutarea și interschimbarea corpurilor de stup, ceea ce

Întreținerea cu matca în libertate

In stupul multietajat, se asigură provizii de hrană suficiente pentru ca familia să ierneze

Întreţinerea cu izolarea mătcii

Întreţinerea și exploatarea familiilor de albine în stupi multietajaţi cu izolarea mătcii în

Figura XX.12. Stup multietajat - întreținere fără folosirea gratiei Hanneman