Hrana si apa in viata albinelor

Written by Admin on 20 March 2004. Posted in Agricultura

Pentru mentinerea vietii, perpetuarea speciei si desfasurarea multiplelor activitati, albinele

au nevoie de hrana bogata in substante energetice proteice, microelemente si vitamine si de
apa.
Toate aceste valoroase substante sunt preluate de albine din nectarul si polenul florilor care,
culese cu migala si transportate in stup, prin procese complexe fizice si biochimice, sunt
transformate in miere si pastura.
Acestea reprezinta hrana specifica a albinelor atat in sezonul activ, cat si in perioada
repausului de iernare.
HRANA ENERGETICA.
Nectarul si mierea constituie, in principal, hrana energetica a albinelor.

Nectarul.
Este un produs complex, secretat de glandele nectarifere ale plantelor, care se prezinta sub
forma unei substante glucidice de concentratie diferita, ce variaza in functie de specia
plantei, umiditatea si temperatura din atmosfera, fiind cuprinsa intre 4 - 75%.
Concentratia optima a nectarului preferat de albine pentru cules este de 40 - 50%.
In conditii deosebite (lipsa de hrana), albinele recolteaza nectarul pana la concentratia de
5%.
Principalele componente ale nectarului sunt: glucidele, reprezentate de zaharoza, glucoza si
fructoza.
In cantitati mici, dar cu foarte mare valoare biologica sunt prezenti in nectar si acizi organici,
rasini, dextrine, proteine, enzime, vitamine, substante minerale etc.
Reactia nectarului, in general, este acida, mai rar neutra si foarte rar alcalina.
Transformarea nectarului in miere se realizeaza prin activitatea de prelucrare a albinelor,
care cuprinde un proces biochimic si unul fizic.
Procesul biochimic are la baza invertaza, produsa de glandele faringiene, care transforma
zaharoza in fructoza si glucoza.
Procesul fizic consta in eliminarea unei cantitati insemnate de apa din nectar si aducerea
acestuia la umiditatea de 15 - 18%, prin activitatea intensa de ventilatie si mutarea de sute
de ori de la o celula la alta si intre albine.

Mierea.
Este principala sursa de energie pentru albine, fiind folosita atat in procesele fiziologice ale
organismului, cat si ca sursa de caldura, prin transformare in energie termica.
Pentru procesele fiziologice, hrana energetica este folosita in urmatoarele actiuni:
• asigurarea activitatii musculare de care depind deplasarea in teritoriu (zborul), culegerea si
transportul nectarului si al polenului;
• asigurarea circulatiei hemolimfei, functionarea sistemului nervos, a aparatului respirator si
a altor activitati vitale pentru organism;
• desfasurarea metabolismului celular, respectiv, a proceselor de termogeneza si respiratie
celulara;
• asigurarea proceselor de digestie si absorbtie a substantelor nutritive;
• asigurarea activitatii glandelor secretoare care produc enzimele necesare organismului si
pentru transformarea nectarului in miere, producerea laptisorului de matca, a cerii si
veninului;
• mentinerea temperaturii cuibului, precum si a organismului albinei peste limita critica.

Glucidele din miere au si un important rol structural, participand la constituirea

membranelor celulare, a tesutului conjunctiv, a hormonilor si anticorpilor.
Enzimele din miere contribuie la accelerarea reactiilor metabolice, avand functii reversibile
atat de degradare, cat si de biosinteza.
Vitaminele intra in stranse relatii cu hormonii si enzimele, indeplinind rol de biocatalizator.
Substantele minerale, care au un rol important in reglarea presiunii osmotice si mentinerea
echilibrului acido-bazic, se gasesc in mierea florala, intre 0,1 - 0,5%, iar in cea de mana, intre
0,5 - 1%.
Totodata, acestea sunt si componente ale unor hormoni, vitamine si enzime.

Acizii organici din miere au rol important in metabolismul albinelor.

Se apreciaza ca o familie de albine consuma pe timp de un an circa 80 kg hrana energetica,
din care mierea reprezinta 50 kg, iar diferenta in echivalent caloric este preluata din
grasimile si amidonul, prezente in polenul consumat.
Pentru hranirea si cresterea unui kg albine (10.000 indivizi), sunt necesare 1,1 kg miere si 1,5
kg polen.
Deosebit de important pentru viata albinelor este sa stabilim si sa asiguram rezerva de
hrana necesara sezonului lipsit de cules si iernare, respectiv lunile noiembrie - aprilie.
Pentru aceasta perioada s-a stabilit ca este necesar sa se asigure cuibului familiilor de albine
15 - 18 kg de hrana energetica, urmarind ca rezerva sa nu scada niciodata la mai putin de 6
kg.

HRANA PROTEICA.
Aceasta are un rol deosebit in viata albinelor, fiind constituita din polen.
Polenul.
Din punct de vedere apicol reprezinta un element deosebit de important in nutritia albinelor.
El asigura hrana proteica, minerala, grasimi si vitamine, in toate stadiile de viata ale
albinelor.
In timpul unui an, distingem doua perioade in care albinele au nevoie deosebit de mare de
polen, acestea sunt: primavara - cand familia de albine se gaseste in plina activitate de
crestere a puietului si dezvoltare numerica a indivizilor, si toamna - cand se cresc albinele de
iernare, care isi asigura corpul gras (substantele lipoproteice) pe baza consumului de polen
si rezervele necesare (pastura), in a doua parte a iernarii.
Graunciorii de polen se gasesc in numar deosebit de mare pe anterele florilor; pentru
culegerea lor, albinele participa cu tot corpul (perisorii de pe cap, toracele, abdomenul,
piesele bucale si cele trei perechi de picioare).
Procesul recoltarii polenului cuprinde doua etape: in prima, albinele scutura si culeg polenul
de pe stamine, acoperindu-si corpul cu graunciorii fini, iar in cea de-a doua, urmeaza
perierea acestora cu ajutorul pieptenilor tarsieni si formarea ghemotoacelor de polen pe
picioarele posterioare, de unde este transportat si depozitat in celulele fagurilor din cuib.
Componentele principale ale polenului sunt proteinele, al caror continut variaza intre 13,5%
la pin si 41,9% la salcia capreasca.
De prezenta polenului in stup depinde cantitatea si calitatea puietului, dezvoltarea si
sanatatea familiei de albine.
Pe langa componentele principale (proteine, zaharuri si substante minerale), polenul contine
o gama importanta de vitamine (A, B1, B2, B6, C, D, E si PP), enzime, precum si numeroase
substante antibiotice de importanta vitala pentru organismul albinelor si al omului
consumator.
Din probele analizate reiese ca cele mai bogate polenuri in substante proteice sunt cele
provenite de la salcia capreasca, dovleac, zburatoare, sparceta, floarea-soarelui, sorg, alun,
artar, pomi fructiferi, castan, papadie etc.
Valoarea biologica a polenului rezulta, in special, din continutul mare si variat al
aminoacizilor esentiali, indispensabili vietii, cum sunt: arginina, histina, leucina, izoleucina,
lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul si valina.
Acesti aminoacizi nu pot fi sintetizati de albine, motiv pentru care este absolut necesara
administrarea lor in hrana.
Elementul de baza din compozitia proteinelor este azotul care are simbolul chimic "N".
Pentru a putea calcula proteina corespunzatoare, amintim ca 1 g N corespunde la 6,25 g
proteina.
Cifra 6,25 a fost adoptata ca factor standard de convertire in proteina a N.

Utilizarea proteinelor de catre albine.

Hrana albinelor este foarte bogata in proteine si contine toti aminoacizii necesari formarii
celulelor noi.
Pentru dezvoltarea unei larve sunt necesare 4 - 6 mg azot, iar pentru cresterea unei albine
adulte 25 - 37 mg proteina, respectiv 125 - 185 mg polen.
Consumul necesar unei familii de albine pe timp de un an este de 20 - 25 kg polen.
Este necesar sa scoatem in evidenta si principalele influente negative pe care le are lipsa
polenului in hrana albinelor, si anume:
• cresterea unui numar redus de albine tinere si pe un timp limitat, care duce la regresarea
in dezvoltare a familiilor de albine;
• cand cresterea noilor generatii se realizeaza pe seama proteinelor din corpul albinelor
adulte (doici), scade continutul in azot din organismul acestora si, in final, are loc debilitarea,
uzura si scurtarea considerabila a vietii;
• albinele nou crescute in lipsa polenului din hrana au in corp cu 19% mai putin azot si cu
62% mai putina tianina (vitamina B1), iar capacitatea lor de a creste noi generatii si de a
acumula rezerve de hrana este foarte redusa.

Din cele prezentate mai sus, se poate trage concluzia de importanta vitala pe care o are
polenul in viata si activitatea familiilor de albine in tot cursul anului, dar mai ales primavara
timpuriu si toamna, cand se cresc generatii importante de albine, iar polenul lipseste din
natura.
Consumul de proteine (polenul) asigura albinelor desavarsirea dezvoltarii glandelor si
organelor cu rol secretor si activitatea acestora.

Din rolul deosebit de mare pe care il are polenul (proteinele) in activitatea glandelor
secretoare, este necesar sa retinem cel putin doua aspecte cu importanta in activitatea
productiva a albinelor, si anume:
• dependenta producerii hranei pentru cresterea puietului de aportul proteinelor din hrana
albinelor - care mentine glandele hipofaringiene in plina activitate de producere a
laptisorului de matca, pana la o varsta inaintata - de care depinde cantitatea si calitatea
puietului crescut;
• dependenta culegerii si prelucrarii nectarului de hrana proteica.
Este stiut ca productia de miere realizata de familia de albine depinde atat de numarul
indivizilor, abundenta culesului, cat si de capacitatea fiziologica a albinelor culegatoare.

Dezideratul principal "Familii de albine puternice", cu albine sanatoase si viguroase, de mare

productivitate, se obtine, in special, prin asigurarea hranei din abundenta, echilibrata proteic
si energetic, in tot cursul anului.
APA.
Este un element vital si pentru viata familiilor de albine, fiind necesara la digestia
substantelor nutritive, pregatirea hranei pentru puiet, mentinerea umiditatii si temperaturii
optime in cuib, realizarea diferitelor schimburi nutritive in tesuturi, secretiile glandulare,
formarea hemolimfei.
Consumul de apa pentru o familie de albine, normala, este de 50 - 200 ml/zi, in perioada de
primavara, si 300 - 380 ml/zi, vara, fiind mai mare in zilele calduroase, cu vant uscat, in stupii
expusi la soare si in lipsa culesului de nectar.
Albinele prefera apa curgatoare de rau care are o duritate mai mica prin continutul redus al
sarurilor minerale.
Cand sursele naturale cu apa curata lipsesc din apropierea stupinei, este bine ca apicultorii
sa instaleze primavara timpuriu adapatorul in stupina si sa-l alimenteze periodic cu apa,
inainte ca albinele sa descopere surse de apa plouata, care dauneaza sanatatii si vietii
acestora, ducand la imbolnaviri si depopulari.
In privinta temperaturii, albinele prefera apa incalzita de soare.
Ing. Ion POPESCU
Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania