CEARA DE ALBINE

Ceara de albine este un produs natural preparat în stup de albinele lucrătoare tinere (12-17
zile), sub formă de scări subţiri, secretate de opt glande de pe suprafaţa ventrală a abdomenului,
fiind cunoscută şi produsă încă din antichitate. Ceara de albine este chimic foarte stabilă şi
foarte inertă. Are în compoziţie C, H şi O.
Compoziţie. Conţine cel putin 70% esteri ai ai alcoolilor superiori (C20 –C32) cu acizii
palmitic, hidroxipalmitic şi cerotic, 14% acizi graşi liberi, 12% hidrocarburi corespunzătoare
alcooilor de ceară, cantităţi mici de alcooli liberi şi sitosterină, hidrocarburi saturate având
între 20-50 atomi de carbon, acizi liberi, alcooli liberi şi apă.
Ceara, produs metabolic al albinei, este elaborată în raport cu anumite condiţii: colonia de
albine să fie tânără şi viguroasă, matca să fie prolifică, temperatura în interiorul stupului să
ajungă la valori de 30-35°C, precum si în funcţie de existenţa spaţiilor libere din stup.
Ceara de albine a fost folosită încă din antichitate şi tot de atunci i s-au recunoscut vir-
tuţile terapeutice. Azi se foloseşte ceară de albine la prepararea unor creme, unguente şi bal-
samuri farmaceutice, cosmetice şi dermocosmetice.
Ceara este produsul apicol cel mai uşor de transportat şi manipulat, deoarece nu se
deteriorează şi nu necesită stocarea în recipiente speciale.
Este un produs ce serveşte ca materie primă pentru numeroase industrii (peste 40).
În antichitate şi în Evul Mediu, ceara era folosită pentru plata tributului sau a altor taxe şi
era un articol comercial, deoarece putea fi utilizat în mai multe scopuri: pentru turnarea
metalelor, modelare, impermeabilitate, ca adeziv, ca o componentă a unor alifii, pentru
cosmetică, lumânări şi alte surse de lumină.
În Europa şi în regiunile cu tradiţie creştină, biserica avea nevoie de cantităţi însemnate de
ceară pentru lumânări, motivul utilizării acesteia fiind virginitatea albinelor.
În perioada anilor 1200 un cod galic, Cymraeg, dădea şi motivul utilizării cerii în biserică:
The origin of Bees is from Paradise, and on account of the sin man they came hence, and God
conferred his blessing upon them, and therefore the mass cannot be said without the
wax(„Originea albinelor este din paradis, ele au venit din cauza păcatului omului, iar Dumnezeu
le-a binecuvântat şi de aceea slujba nu poate fi rostită fără ceară”).
În ultima sută de ani piaţa mondială a cerii a scăzut considerabil, deoarece mierea se
extrage prin centrifugare, iar fagurii se pot refolosi mai mulţi ani.
Astfel se pot obţine producţii de miere mai mari, iar producţia de ceară reprezintă doar
până la 2 % din produsele stupului.
O proporţie considerabilă de ceară produsă se reântoarce în industria apicolă care o
prelucrează în forma fagurilor artificiali. Din 1857 au început să fie folosite foile de ceară
artificială inventate de Johannes Mehring, care erau mai rezistente pentru extractorul de miere
centrifugal, inventat de italianul Francesco de Hruschka în 1865. Deoarece foile de ceară erau
însârmate, erau mai rezistente la viteze mai mari de rotaţie ale extractorului.
Descriere. Ceara fagurelui este aproape albă, dar prin încorporarea uleiurilor esenţiale din
polen şi propolis devine treptat galbenă sau maronie. Masă solidă sub forma de plăci cu aspect
uniform, cel puţin în jumătarea superioară a masei, cu fractură mată şi granuloasă de culoare
galbenă sau brun-deschis, cu miros caracteristic de miere, fără gust.
Proprietăţile farmacologice ale cerii de albine sunt: antiseptice, antiinflatoare,
cicatrizante, emoliente, conferind pielii un aspect elastic şi neted.

1
 Pe lânga acţiunea alcoolilor graşi, ceroleinei, vitaminei A şi substanţelor bacteriostatice,
cu însuşiri emoliente, cicatrizanteşi antiinflamatorii, substanţele colorante şi alte substanţe-
încă nestudiate-preluate de la plante se asociază acestor proprietăţi terapeutice, acţionând
împreună cu produţii albinei.
Utilizări. Se foloseşte la prepararea unor creme, unguente, balsamuri, depilatoare (în
combinaţie cu colofoniul) sau săpunuri (săpun de miere şi ceară). Ceara de albine este un
emulgator natural, dând consistenţă cremoasă produselor cosmetice naturale.
Ceara de albine se găseşte pe piaţă în trei variante: brută (aşa cum a fost luată din stup),
galbenă şi albă. Deosebirea dintre cele 3 tipuri de ceară: ceara brută conţine impurităţi (praf,
insecte mici sau părţi de insecte, polen). Ceara albă a fost în prealabil curaţată de impurităţi şi
albită industrial. Ceara galbenă curată este cea mai bună, deoarece în afară de faptul că a fost
curăţată de corpuri străine, nu s-a mai prelucrat în nici un fel.
Ceara de albine are din natură un miros frumos şi fân de miere, efect dezinfectant şi
conservant natural. Se foloseşte în procent de 2-25% din cantitatea totală de produs preparat.

APILARNILUL

Este un produs foarte important al coloniilor de albine, descoperit de românul Nicolae

Ilieşiu, care i-a dat denumirea din “Api”-albina + ”lar”, de la larva + ”n”, prima iniţială a
prenumelui său (Nicolae) +”il”, primele douş litere a numelui de familie a inventatorului
(ILieşiu). În mod normal, sezonul apicol activ este în perioada mai-iulie.
Asta într-o colonie de albine constituită ca o unitate biologică. Într-o astfel de colonie,
numărul indivizilor masculi este de 400-1800 trântori rareori numărul lor depăşind 2000.
Într-o colonie de albine numărul de trântori pe care îi creşte şi îi tolerează este limitat şi
depinde de comportamentul coloniei ca un tot unitar.
Numărul de trântori crescuţi şi toleraţi într-o colonie de albine satisface necesarul biologic
şi fiziologic normal de masculi pentru a asigura împerecherea mătcilor pe cale naturală.
Cantitatea larvelor de trântor existentă în condiţii normale nu poate depăşi în medie 8000 larve
într-un întreg sezon apicol.
Din întregul proces ontogenetic de dezvoltare a trântorilor, pentru cultura de apilarnil
prezintă interes în mod special doar stadiul embrionar şi larvar în complexul condiţiilor de mediu
şi al posibilelor intervenţii în scopul obţinerii unei producţii eficiente utilizând în acest scop
colonii de albine foarte puternice.
Apilarnilul este extras din întregul conţinut al celulei fagurelui în care se găseşte larva de
trântor în vârstă de o săptămână. Aceste celule conţin nutienţi specifici (lăptişor de matcă, miere,
păstură, urme de propolis), apilarnilul fiind considerat “lăptişorul de matcă” al trântorului.
Apilarnilul este obţinut din celulele fagurilor conţinând larve de trântor, hrănite în mod
diferenţiat de albinele doici în stadiul lor larvar. În hrana larvară se găseşte aportul mierii, al
polenului, al păsturii, al propolisului şi al secreţiilor glandulare ale albinelor doici.
Caracteristicile organoleptice ale apilarnilului: aspectul produsului după recoltare este
neomogen, fiind constituit din larve înglobate într-un lichid lăptos. După triturare (mixare)
produsul devine omogen, lăptos, onctuos.
Culoarea lichidului şi larvelor este uşor gălbuie, cu tendinţa ca în timp să capete nuanţă
spre cenuşiu. Gustul este uşor astringent, fără senzaţii dezagreabile. Impurităţi: la examenul
microscopic al produsului triturat şi centrifugat s-au observat detritusuri celulare şi celule de

2
polen. Pentru obţinerea substanţei active standardizate, apilarnilul triturat şi filtrat se liofilizează,
utilizându-se şi prezentându-se apoi ca pulbere.
Proprietăţi fizico-biochimice ale apilarnilului liofilizat: pH 6,2.
Apilarnilul brut-proaspăt, triturat şi filtrat conţine: apă biologică. Apilarnilul proaspăt
conţine până la 12% proteine, 6-10% glucide, 5-8% lipide şi 1,1-1,2% alte substanţe:
oligoelemente (Ca, Mg, P, Fe, Mn, Zn, Na, K, Pb, Cd), vitamine (Vitamina A , betacaroten,
Vitamina B1 , vitamina B6, vitamina PP - acid nicotinic, B2, E, acid pantotenic), colina,
fitohormoni, aminoacizi esenţiali liberi.