INTRODUCERE

Factorul esential care a asigurat evolutia omului in indelungata sa istorie si care a

favorizat detasarea lui treptata de celelalte specii ale lumii animale 1-a constituit alimentatia.
Saltul cel mai spectaculos 1-a marcat momentul in care omul primitiv a trecut de la hrana
exclusiv vegetala la cea preponderent animala, deci momentul in care a trecut de la faza
sedentara de "culegator" la cea activa. de "vanator". Daca hrana proteica, in principal carnea,
poate fi socotita ca elementul care a stat la baza saltului speciei care mai tarziu avea sa devina
"Homo", printre produsele care i-au asigurat marile cerinte de ordin energetic, specifice acestui
salt, se inscrie mierea de albine.
Dupa consolidarea speciei, omul a inceput sa-si selecteze hrana, retinand numai acele
produse care satisfaceau cel mai bine cerintele existentei sale. La inceput selectia a fost empirica,
pe baza de observatii si apoi de traditie, dar in final pe baza de criterii strict stiintifice. Produsele
apicole nu numai ca au rezistat tuturor examenelor de selectie ale timpului, dar cu cat acestea au
devenit mai exigente, cu atat li s-au pus mai bine in evidenta insusirile valoroase.
Mierea este produsul realizat de albine in exclusivitate din materiile prime de origine
vegetala (nectarul florilor) sau animala (mana), pe care acestea le recolteaza numai de pe
plantele verzi, le imbogatesc cu substante proprii si le prelucreaza intr-un mod specific obtinand
in final produsul astfel definit, pe care-1 depoziteaza in celulele fagurilor din stup pentru a
constitui hrana lor energetica.
Mierea constituie un amestec complex de zaharuri, enzime, ceara si lipide, impreuna cu
cantitati foarte mici de minerale, aminoacizi, acizi organici, vitamine, polen si propolis. Acest
aliment poate fi folosit atat ca ingredient, cat si consumat ca atare, ca produs final. Mierea se
foloseste, in cantitate mult mai redusa, si in scopuri nealimentare, in medicamente, cosmetice sau
hrana pentru animale.
Calitatea si siguranta mierii sunt influentate de catre microorganisme, in special de catre
bacteriile sporogene si de catre fungi. Cu toate acestea, datorita proprietatilor intrinseci ale mierii

si masurilor de control care se impun in industrializarea ei, este un produs cu tipuri si niveluri
reduse de microorganisme. Numarul total de germeni din probele de miere poate varia de la
cateva zeci la cateva mii pe gram fara a exista o cauza predictibila. Microbii care intereseaza in
prelucrarea mierii dupa recoltare sunt cei care se gasesc in mod obisnuit in acest produs (cum ar
fi levurile, mucegaiurile si bacteriile formatoare de spori), cei care arata calitatea sanitara sau
comerciala a mierii (de ex: bacteriile coliforme si levurile), cele care determina boli infectioase
ale albinelor si cei care in anumite conditii ar putea cauza imbolnavirea omului.
Levurile sunt unele dintre putinele microorganisme care se pot multiplica in miere,
deoarece tolereaza aciditatea si nivelurile mari de zaharoza. Fiind osmofile, ele se pot multiplica
chiar in mierea naturala si determina fermentarea acesteia. Levurile dominante gasite in mierea
fermentata sunt specii din genurile Saccharomyces, Candida, Debaryomyces, Torula si
Torulopsis.
Mucegaiurile din miere provin din continutul intestinal al albinelor, din stup sau din
mediul in care albinele isi desfasoara activitatea sau in care se prelucreaza mierea si apartin mai
ales genurilor Alternaria, Aspergillus, Penicillium.
Bacteriile. Prin comparatie cu alte alimente neprelucrate termic, numarul de bacterii din
miere este mult mai mic (zeci sau sute) si variaza in functie de tipul de miere, starea de prelucrare
(cruda, finita, comerciala), vechime, timpul de recoltare. Speciile intalnite apartin genurilor
Alcaligenes, Bacillus, Brevibacterium, Clostridium, Enterobacter, Flavobacterium, Klebsiella,
Micrococcus, Neisseria, Proteus, Pseudomonas, Xanthomonas s.a.
Sporii bacterieni, mai ales cei ai bacteriilor din genul Bacillus, se gasesc cu regularitate in miere;
sunt gasiti de asemenea si spori clostridieni, dar mai putin frecvent. Sporii de Clostridium
botulinum sunt gasiti mtr-o fractiune din probele de miere testate in mod obiijnuit si la niveluri
scazute. Mierea a fost incriminata ca o sursa de spori botulinici, responsabiii de cazurile de
botulism infantil.
De asemenea, se gasesc in miere si forme nevegetative ale speciilor bacteriene cauzatoare
de boli. Deoarece bacteriile nu se pot multiplica in miere, un numar mare al bacteriilor in forma
vegetativa ar putea indica o contaminare recenta de la o sursa secundara. Anumite

microorganisme pot supravietui in miere sub forma vegetativa mai mult timp, in conditii
experimentale, la temperaturi scazute.
Capacitatea mierii de a inhiba sau de a distruge microorganismele se datoreaza urmatorilor
factori:
- continutul ridicat de zahar si foarte redus in apa libera, ceea ce determina deshidratarea,
zbarcirea i moartea celulelor microbiene;
- aciditatea (pH < 4,5);
- sistemul de oxidare a glucozei din miere, care determina formarea peroxidului de
hidrogen, produs toxic pentru microorganisme, cunoscut mult timp inainte de identificare sub
denumirea de "inhibina";
- continutul foarte redus de proteine si raportul C/N mare al mierii;
- lipsa de oxigen din miere, oxigenul atmosferic neputand patrunde in miere datorita
vascozitatii acesteia; majoritatea microorganismelor contaminante au nevoie de oxigen pentru a
se putea dezvolta;
- prezenta in miere a unor substante chimice si enzime nefavorabile dezvoltarii
microorganismelor: pinocembrina, lisozima, acizii fenolici, terpenele, benzil-alcoolii, diferite
substante volatile;
- sarcina electrica. nefavorabila creata de zaharurile reducatoare din miere care
descurajeaza multiplicarea mucegaiurilor si a bacteriilor aerobe.
Sursele de contaminare microbiana a mierii pot fi primare (polenul, tubul digestiv al
albinelor, praful, aerul, apa, solul si nectarul florilor) si secundare (care includ aerul, personalul
care manipuleaza alimentele, contaminarea incrucisata, echipamentele si constructiile). Sursele
secundare de contaminare sunt controlate prin respectarea regulilor de buna practica.
Cercetarile care au vizat studierea perioadei de supravietuire a microorganismelor
patogene in miere au aratat :
- Pseudomonas aeruginosa supravietuieste doar 8 zile;
- Salmonella enteritidis (cea mai rezistenta dintre salmonele) n-a mai fost izolata dupa.

34 de zile;
- Staphylococcus aureus rezista in miere maximum 20 de zile;
- genul Mycobacterium, cunoscut pentru capacitatea sa de a supravietui timp indelungat
in mediile cele mai defavorabile, nu rezista mai mult de 77 zile.
Aceste considerente ne permit sa afirmam ca mierea nu poate fi considerate drept vector
al microorganismelor respective, din cauza perioadei scurse intre elaborarea ei, conditionarea sj
vanzarea catre consumatori.
Deoarece mierea de albine nu reprezinta un substrat favorabil supravietuirii si
multiplicarii microorganismelor, ea posedand capacitatea de a le inhiba sau de a le distruge,
examenul microbiologic nu a constituit o preocupare pentru specialists in domeniu.
Totusi, datorita. faptului ca rare tipuri de microorganisme persista in miere, de regula in
stare dormanda, iar unele specii de levuri pot sa se multiplice si sa. modifice produsul, facandu-1
impropriu pentru consum uman, in ultimul timp producatorii si specialistii acorda interes din ce
in ce mai mare calitatii microbiologice a mierii si de multe ori impun examinarea ei
microbiologic inainte de comercializare.
Pe masura ce vor aparea noi si diverse intrebuintari ale mierii si se vor dezvolta noi
tehnologii, vor fi create si necesitatea unor informatii suplimentare despre microorganismele din
miere, pentru o mai cuprinzatoare intelegere a caracteristicilor ei microbiologice.

MIEREA DE ALBINE - IMPORTANTA, PRODUCERE,CARACTERISTICI

2.1. Definite
2.2. Importanta
2.3.

trofico-biologica i medicala a mierii

Clasificarea mierii

2.4. Caracteristicile
2.5.

materiei prime

Producerea mierii de catre albine

2.6. Caracterele

organoleptice ale mierii

2.7. Caracteristicile

fizico-cliimice ale mierii

2.7.1. Proprietafile
2.7.2. Compozitia
2.8.

fizice

chiinica a mierii

Caracteristicile microscopice ale mierii

2.9. Conditionarea
2.10. Falsificarea
2.11. Mierea

mierii

mierii

toxica

2.1. Definitie
Conform Codex Alimentarius S legislatiei Uniunii Europene, mierea este "substanta
dulce naturala, produsa de albinele din specia Apis mellifera, din nectarul plantelor sau din
secretiile partilor vii ale acestora ori din excretiile, pe sectiunile vii ale plantelor, ale insectelor
care se hranesc prin sectiune din plante pe care albinele le colecteaza, le transforma,
combinandu-le cu substante proprii specifice, le depoziteaza, le deshidrateaza, le stocheaza si le
lasa in faguri pentru a se,, matura".
Orice produs asemanator cu mierea care nu este elaborat in exclusivitate de catre albine
nu intra in notiunea de miere, in aceasta categorie incadrandu-se substituirile de orice fel. De
asemenea, orice produs asemanator cu mierea care este obtinut din alte materii prime decat
nectarul sau mana nu intra in notiunea de miere, chiar daca acele substante sunt culese de catre
albine, sunt prelucrate de acestea i sunt depozitate in celulele fagurilor. Este vorba in principal
de practica hranirii intensive a albinelor cu sirop de zahar sau alte substante edulcorante in
scopul obtinerii de miere marfa. Tot asa, nu se poate da denumirea de miere produselor care
contin mai mult de 22 % apa si 5 % zaharoza sau altor categorii de miere artiflciala obtinuta prin
diferite metode chimice.
Extractia mierii din faguri pentru trebuintele omului trebuie efectuata numai dupa ce procesul de
prelucrare a materiilor prime de catre albine a fost incheiat, deci cand cea mai mare parte din
celulele umplute cu miere au fost capacite. Operatia trebuie sa se efectueze in conditii bune de
igiena, astfel incat produsul sa nu se impurifice cu substante straine, iar contaminarea
microbiana sa fie cat mai redusa posibil. In continuare, prelucrarea tehnologica (filtrarea,
decantarea, omogenizarea), ambalarea si pastrarea trebuie efectuate

asemenea conditii incat

mierea sa-si pastreze insusirile naturale initiale.

Din punct de vedere comercial, prin miere se intelege produsul asa cum a fost extras din
faguri. Orice alta forma de prezentare trebuie sa poarte denumirea corespunzatoare, cum ar fi
miere in faguri, faguri in miere, miere cu adaosuri (polen, propolis, laptisor de matca s.a.).In
cazul in care mierea este folosita ca materie prima pentru fabricarea unor produse, acestora
trebuie sa li se precizeze originea: vin din miere (hidromel), otet din miere etc. De asemenea,
daca mierea constituie ingredient, pe langa denumirea comerciala a produsului se va nominaliza
si aceasta: bomboane cu mierea,turta dulce cu miere, nuga cu miere,etc.

2.2. Importanta trofico-biologica si medicala a mierii

In toata lumea mierea este cunoscuta mai ales ca aliment, dar si ca medicament
pastrandu-si acest renume de peste 6 milenii de istorie scrisa. Ea este cel mai ieftin aliment, fapt
evidentiat de costul caloriei, cu efect terapeutic remarcabil si cu insusiri antibacteriene si
farmacologice.
De-a lungul timpurilor mierea a fost intotdeauna acceptata ca unul dintre cele mai fine
alimente accesibile omului. Cu secole in urma, cand rasele primitive traiau in stransa legatura cu
natura. Pe masura interventiei progresului si aparitiei civilizatiilor antice, mierea era privita si
laudata in scrierile diferitilor autori. Ea a fost mentionata in Biblie, Koran, Talmud si era foarte
apreciata de romani, greci si egipteni. De fapt, in fiecare teritoriu populat cu albine exista
aceeasi credinta legata de puterile miraculoase ale mierii, utilizata atat ca aliment, cat si ca
medicament. Grecii antici o numeau "Nectarul Zeilor"; scriitorii si invatatii multor civilizatii
credeau ca acest nectar este un aliment minune si depozitarul binefacerilor medicinale.
Din punct de vedere chimic, mierea este un anumit amestec de substante organice
deosebit de complexe, in care s-au identificat peste 70 de componente, dintre care zaharurile
(glucoza, fructoza, zaharoza s.a.) reprezinta pana la 90 %, restul fiind reprezentate prin proteine,
acizi organici, saruri minerale, oligoelemente, vitamine, hormoni, enzime, antibiotice etc. in
uitimii ani. mierea este considerata a ft si o sursa de antioxidanti enzimatici si neenzimatici:
catalaza, acid ascorbic, flavonoizi (indeosebi pinocembrina) si alcaioizi."'
Fructoza confera mierii insusiri alimentare dietetice valoroase. Avand o capacitate
indulcitoare mai mare decat a zaharozei, este necesar un consum mai mic pentru aceeasi senzatie
de dulce. Aceasta caracteristica, alaturi de aceea ca fructoza se metabolizeaza si in absenta
insulinei, deci contribuie la reechilibrarea metabolismului glucidic,o recomanda in alimentatia
persoanelor predispuse la diabet. De asemenea, fructoza favorizeaza absorbtia intestinala a
fierului, contribuind la ameliorarea starilor de anemie. Zaharurile din miere (glucoza si fructoza)
sunt direct absorbable, fara a mai necesita transformari prin actul digestiei, deci solicita foarte
putin travaliul digestiv. Atat volumul de suc gastric, cat si activitatea clorhidropeptica a lui dupa
consumul de miere sunt extrem de reduse fata de ingestia altor alimente. Mierea este deci si un
aliment de menajare a tubului digestiv si din aceasta cauza figureaza adesea in regimurile
dietetice in multe maladii.

Din punct de vedere caloric, 1 kg miere este echivalent cu: 1,6 kg carne de vita; 2,3 kg
carne de pasare; 2,1 kg peste; 4,7 1 lapte de vaca; 50 de oua; 6 kg mere; 25 de banane. Din punct
de vedere al numarului de calorii, 30 g de miere au 91 de calorii; 30 de galbenusuri de ou - 87 de
calorii; 30 g carne de vita - 56 de calorii; 30 g cartofi - 30 de calorii; 30 g de lapte de vaca - 22
de calorii. De asemenea, mierea, comparativ cu celelalte produse analizate, este mai competitive,
costul unor sortimente de carne fiind de 3 pana la 5 ori mai mare decat eel al mierii .
Mierea este un aliment care nu ar trebui sa lipseasca din hrana zilnica a copiilor, tinerilor,
batranilor. Continutul bogat de zaharuri o recomanda in indulcirea ceaiurilor, cafelelor, sucurilor
naturale din fructe sau soia, sosurilor si dulciurilor. Consumul constant de miere determina la
copii o crestere ponderala rapida, dezvoltare intelectuala si crestere a imunitatii. Copiii de 5-12
ani pot consuma 15-40 g miere/zi. Chiar si copiii mai mici pot consuma o lingurita de miere
dizolvata in ceai/lapte si pentru adulti, in special pentru astenici si pentru cei obositi, este foarte
indicat consumul de miere .
Cele peste 70 de substante biologic active continute de miere ii confera o pluralitate de
efecte care o fac sa aiba un larg evantai de actiuni terapeutice globale, din care enumeram
urmatoarele: trofice (intaritoare), fortifiante, tonice, cicatrizante, conservante, protective
antigerminative, nutritive, hemostatice, regeneratoare. La aceste actiuni se adauga cele speciale
ale plantei medicinale din care provine sau cele specifice ale unor substante identificate
(vitamine, enzime, antibiotice s.a.).
Mierea de albine este utila in afectiuni digestive (constipatie, diaree, colita, gastrita, ulcer,
arsuri la stomac), respiratorii (faringita, laringita, sinuzita, tuse, bronita), cardiovasculare
(ischemie cardiaca, ulcer varicos, boli de inima), cutanate (acnee, arsuri si rani), probleme
oftalmologice (conjunctivita, infectii oculare) si stomatologice, afectiuni hormonale la femei
(dismenoree, infertilitate i frigiditate), anemii, afectiuni psihiatrice si neurologice s a.
Mierea este folosita cu succes in medicina de familie ca laxativ usor, ca somnifer, pentru
ca un pahar cu apa indulcita cu miere, baut seara, inainte de culcare, alunga insomniile. Mierea
se mai foloseste si in durerile de stomac, fiind un bun pansament pentru protectia mucoasei.
Mierea este buna si dupa o petrecere prelungita, pentru ca lumineaza capul celor ametiti de
aburii alcoolului. Cei care sunt ametiti dupa un chef zdravan se dezmeticesc repede band un
pahar cu apa indulcita cu miere. Mierea este folosita si ca unguent impotriva crapaturilor pielii,
degeraturilor etc. Aceasta proprietate cicatrizanta se explica prin faptul ca mierea excita limfa

din tesuturi scotand-o la suprafata ranii, in asa fel incat ea antreneaza impuritatile si bacteriile,
care apoi sunt eliminate. Mierea contine si acid formic, care este un puternic dezinfectant.
Mierea este apreciata si datorita actiunii sale antitoxice. S-a stabilit, de exemplu, ca in
cazul intoxicatiilor cu ciuperci, glicemia scade de la 1 g/1 la 20 cg/1, situatie in care, daca
bolnavilor li se administreaza ceaiuri cu miere sau apa saturata cu miere, inlocuind astfel
glucoza din organism distrusa de otrava continuta de ciuperca, acetia sunt salvati de la moarte.
Proprietatile conservante, bactericide si bacteriostatice ale mierii erau recunoscute inca
din antichitate.

2.3.Clasificarea mierii

Diversele sortimente de miere se clasifica in functie de mai multe criterii:

1. dupa origine (provenienta):
- miere florala (miere din inflorescenta sau miere din nectar). La randul ei, dupa
speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul, aceasta se imparte in miere
monoflora (provenita integral sau in mare parte din nectarul florilor unei singure specii) si miere
poliflora (provenita din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de
plante);
- miere din seeretie zaharoasa (miere extraflorala) obtinuta in special din
excretiile ;
2. dupa modul de producere si/sau de prezentare:
- miere infagure. mierea depozitata de albine in celulele fagurilor fara larve
(puiet), nou-construiti, sau pe peretii subtiri ai structurii fagurelui (structura obtinuta numai din
ceara de albine) i vanduta in faguri intregi capaciti sau in sectiuni de astfel de faguri;
- miere cu bucati de fagure sau bucati de fagure in miere. mierea care contine una
sau mai multe bucati de fagure;

- miere scursa: mierea obtinuta prin drenarea fagurilor fara larve (puiet), deschii
(necapaciti);
- miere extrasa. mierea obtinuta prin centrifugarea fagurilor fara larve (puiet),
deschii (necapaciti);
- miere presata: mierea obtinuta prin presarea fagurilor fara larve (puiet), cu sau
fara incalzire moderata la o temperatura de maximum 45 C;
- miere amestecata: un amestec omogen de doua sau mai multe tipuri de miere
avand sursa florala, culoarea, aroma, densitatea sau originea geografica diferite;
- miere filtrata. mierea obtinuta prin indepartarea materiiior straine organice si
anorganice, ceea ce duce la indepartarea, in mod semnificativ, si a polenului. Daca filtrarea duce
la indepartarea unei cantitati semnificative de polen, se impune informarea corecta a
consumatorilor in acest sens, prin intermediul unei mentiuni corespunzatoare incluse la
etichetare.
3. dupa consistenta:
- mierea lichida (fluida);
- mierea cristalizata (sau mierea granulatd). mierea in care o parte din continutul
natural de glucoza trece spontan sub forma de cristale mai mari sau mai mici.
4. dupa culoare: incolora, galben-deschisa, aurie, verzuie, bruna sau roscata s.a..
5. dupa aroma, diversele sorturi de miere se apreciaza prin miros si degustare,

indicandu-se denumirea speciei de plante din care provin.

6. mierea destinata industriei:
- mierea care este adecvata pentru utilizare industrials sau ca ingredient in alte
alimente care sunt ulterior procesate si
mierea care poate:
- sa prezinte un gust ori miros strain sau
- sa fi inceput sa fermenteze ori sa fi fermentat sau
- sa fi fost supraincalzita.
2.4. Caracteristicilc materiel prime
Pentru a obtine mierea ce va fi folosita ca hrana si pentru depozitare, albine au 2 surse de
materii prime: o sursa vegetala, reprezentata in cea mai mare parte din nectarul florilor, si o

sursa animala, reprezentata de substantele dulci, bogate in zaharuri, eliminate de unii paraziti ai
plantelor, cunoscute sub numele generic de mana.
a) Nectarul constituie sursa cea mai importanta cantitativ cea mai valoroasa calitativ. El
este un produs complex de secretie al glandelor nectarifere florale sau extraflorale, sub forma
unei solutii glucidice de concentratii diferite, avand originea in seva plantelor.
Nectarul contine aceleasi elemente primare ca si mierea, dar in alta forma si in alte
proportii. Pentru a deveni direct consumabil si conservabil pentru o perioada lunga de timp, el
trebuie prelucrat de catre albine intr-un mod specific animala, reprezentata de substantele dulci,
bogate in zaharuri, eliminate de unii paraziti ai plantelor, cunoscute sub numele generic de
mana.
a) Nectarul constituie sursa cea mai importanta cantitativ cea mai valoroasa calitativ. El
este un produs complex de secretie al glandelor nectarifere florale sau extraflorale, sub forma
unei solutii glucidice de concentratii diferite, avand originea in seva plantelor.
Nectarul contine aceleasi elemente primare ca si mierea, dar in alta forma si in alte proportii.
Pentru a deveni direct consumabil si conservabil pentru o perioada lunga de timp, el trebuie
prelucrat de catre albine intr-un mod specific.
Principalii componenti ai nectarului sunt zaharoza, glucoza fructoza, care se
gasesc in cantitati mari, iar alfa-metil glucozidele, maltoza, melibioza, trehaloza, amibioza,
rafinoza, melezitoza in cantitati reduse. In afara de zaharuri, in compozitia chimica a nectarului
intra si alte substante in cantitati mai mici, uneori infime, cum ar fi: acizi grasi, rasini, dextrine,
diferiti compusi cu fosfor si azot, saruri minerale, proteine, enzime, vitamine, levuri, substante
biologic active, substante aromate. Dintre vitamine, acidul ascorbic (vitamina C) se gaseste in
cantitate apreciabila in nectar, iar unele zaharuri (cum ar fi manoza, galactoza si ramnoza) sunt
toxice pentru albine si le reduc longevitatea. Nectarul contine enzime care il transforma, chiar in
momentul secretarii, in glucoza si fructoza, fie in totalitata, fie partial, iar reactiile mai complexe
conduc la formarea unor zaharuri ca maltoza, precum si a unor zaharuri superioare. S-a constatat
ca nectarul majoritatii plantelor contine invertaza, enzima care are proprietatea de a scinda
zaharoza in glucoza si fructoza.

Greutatea specifica a nectarului variaza in limite cuprinse intre 1,02 si 1,35, iar reactia lui
poate fi acida, bazica sau neutra, in general avand un pH acid. Continutul de apa este de circa 55
%.
b) Mana este acea substanta dulce, limpede vascoasa, uneori solidificata, ce se afla in
anumite perioade ale anului pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, ca si pe portiunile
corespunzatoare de sol. Ea poate fi de origine vegetala (cand este secretata direct de frunzele,
mugurii sau alte parti din planta) sau de origine animala, cand este excretata de anumite insecte
care paraziteaza vegetatia lemnoasa si mai rar cea ierboasa, numite in mod popular paduchi de
plante (afide), pureci de frunze (psilide) si paduchi cu carapace sau paduchi testosi (lecanide).
Initial, picaturile de mana sunt lichide (apoase) si transparente stralucitoare, ca roua (din
care cauza mierea de mana se mai numeste miere de "roua"). Pe masura deshidratarii, ele devin
din ce in ce mai vascoase, iar datorita oxidarii, impregnarii cu diferite microparticule din
atmosfera (granule de polen, praf etc.) i contaminarii cu diverse microorganisme (cum ar fi
algele), ii schimba culoare i capata o nuanta intunecata (verzuie, maronie, rocata sau bruna).
Lipsa nectarului din aria de zbor a albinelor le determina sa culeaga orice substanta
dulce, inclusiv mana.
Compozitia chimica a manei este influentata de un mare numar de factori: specia plantei
parazitate, specia insectei producatoare de mana i stadiul ei de dezvoltare, starea timpului
(calduros, uscat, umed, racoros), gradul de impurificare a atmosferei i natura acesteia, nivelul
de contaminare cu microorganisme categoria acestora, timpul scurs de la eliminarea manei pana
la recoltarea ei de catre albine. Pe langa zaharurile obisnuite (glucoza, fructoza, zaharoza,
maltoza), mana contine i cantitati variabile de zaharuri cu structura complexa. in mana s-a
decelat chiar si un zahar specific (melezitoza), care se pare ca este sintetizat in tractusul digestiv
al insectelor producatoare de mana. Astfel, in mana produsa de insectele care paraziteaza unele
conifere cum ar fi zada (laricea), acest trizaharid poate sa ajunga pana la 30 % din glucidele
totale. Mana mai contine pentozani, gume, mucilagii si alte substante hidrocarbonate complexe
de tipul pectinelor. De asemenea, mana este bogata in substante minerale (pana la 4-5 % din
substanta uscata), in substante azotoase uzate din punct de vedere biologic si in enzime. In
schimb, este lipsita de substante aromate, care sunt specifice nectarului florilor.
Datorita compozitiei chimice complexe, transformarea manei in miere necesita un efort
mult mai mare din partea albinelor comparativ cu prelucrarea nectarului, iar o parte din

componentele produsului final sunt inutilizabile, constituie balast i sunt chiar daunatoare pentru
sanatatea lor pe perioada de iernare.
2.5. Producerea mierii de catre albine
Acest proces complex incepe cu recoltarea materiilor prime (nectarul si mana) de catre
albine cu ajutorul aparatului bucal si se incheie cu capacirea fagurilor in care este depozitata
mierea.
Aparatul bucal al albinei este adaptat pentru supt si Iins, el fiind format din mandibule, maxile si
labium, ultimele doua segmente formand trompa. Mandibulele sunt doua piese articulate mobil
pe obraz, sunt actionate de muschi puternici si servesc la ingerarea granulelor de polen, la
roaderea capacelelor si modelarea solzilor de ceara, la cladirea fagurilor, la curatirea stupului si
la sustinerea trompei atat in timpul repausului, cat si al activitatii. La baza mandibulelor se
deschid doua glande mandibulare ce sunt foarte mici la trantori, bine dezvoltate la albinele
lucratoare si foarte mari la matci. Secretia acestor glande, impreuna cu cea a glandelor
faringiene, formeaza saliva. Trompa (proboscisul) se compune din doua piese laterale (maxile)
i una mediana (labium), care servesc la recoltarea hranei lichide prin aspiratie si lins, moment
m care toate piesele componente se alatura, formand un tub cu lumen mai mare la baza i mai
redus la varf, diametrul acestuia variind direct cu vascozitatea hranei. In momentul aspiratiei
solutiilor zaharoase, trompa este indreptata inainte, cu baza ridicata in sus. Materia prima
absorbita de trompa patrunde in esofag este depozitata in gua albinei; aceasta este o dilatatie a
esofagului, capacitatea ei putand ajunge pana la 75 mg.
Prelucrarea materiilor prime se realizeaza prin doua categorii de procese: prelucrarea
enzimatica si prelucrarea hidrica.
- prelucrarea enzimatica apare ca o necesitate specifica albinelor de a transforma
zaharoza, maltoza, melezitoza si celelalte zaharuri cu structura complexa din compozitia
nectarului si manei in zaharuri simple, direct si complet asimilabile, respectiv glucoza si
fructoza. Aceasta cerinta se justifica prin aceea ca in perioada de inactivitate (in timpul
iernarii) albinele trebuie sa consume astfel hrana incat sa nu mai necesite transformari prin
procesul de digestie si sa nu mai lase reziduuri in tubul digestiv, deci sa fie absorbita si

asimilata in cvasitotalitate. Se poate afirma ca prin prelucrarea enzimatica albinele isi digera
hrana inainte de a o consuma si o pastreaza in aceasta forma pana in momentul consumului.
-prelucrarea hidrica se realizeaza in doua trepte: initial diluarea, in final concentrarea.
Diluarea initiala a materiei prime este o consecinta fireasca a incorporarii unei cantitati
apreciabile de saliva, care este vectorul enzimelor zaharolitice. Pe de alta parte, diluarea apare
ca o conditie a activitatii enzimatice, deoarece pe substrat concentrat activitatea enzimatica este
foarte slaba. Concentrarea finala incepe numai dupa ce prelucrarea enzimatica a fost incheiata.
Rostul ei se refera la trei aspecte principale.
-stabilizarea mierii prin blocarea proceselor enzimatice, conditie care se realizeaza numai
prin reducerea pronuntata a continutului de apa;
-blocarea activitatii microorganismelor, deoarece in substrat foarte concentrat acestea nu
se mai pot dezvolta;
-realizarea unui produs nutritiv supraconcentrat, care presupune un spatiu redus de
depozitare, tinind cont de dimensiunile reduse si relative fixe ale stupilor.
Prelucrarea incepe chiar in timpul recoltarii materiei prime, cand secretia salivara este
puternic stimulata. Nivelul de excitare a secretiei salivare in timpul recoltarii, deci i cantitatea
de saliva, respectiv de enzime zaharolitice adaugate, este conditionat de mai multi factori:
-cu cit gradul de concentrare a materiei prime este mai mare, cu atat aceasta este diluata
cu o cantitate mai mare de saliva; cu cat continutul de polizaharide este mai mare fata de eel de
monozaharide (cum este cazul, de exemplu, al manei sau nectarului de castan salbatic), cu atat
diluarea este mai mare;
-cand pentru a colecta aceeasi masa de nectar albina trebuie sa viziteze un numar mai
mare de flori, excitarea salivara este prelungita, deci diluarea se accelereaza.
Materia prima diluata cu saliva este aspirata prin trompa si depozitata in gua.
Recoltarea se intrerupe numai dupa ce gusa este complet umpluta. Sunt insa si situatii in care,
prin secretia salivara abundenta (dictata de una din imprejurarile mentionate mai sus),
organismul albinei sufera o deshidratare pronuntata, care inhiba secretia salivara ulterioara,in
acest caz albina intrerupe culesul si il reia dupa rehidratare (adapare), pana la umplerea gusii.
Enzimele adaugate o data cu saliva isi incep imediat activitatea zaharolitica, aceasta
desfasurandu-se neintrerupt in timpul recoltarii si in continuare in timpul zborului catre stup. In

ansamblu insa, in acest timp relativ scurt transform area enzimatica a zaharurilor este redusa.
Finisarea transformarii enzimatice se realizeaza in stup.
Ajunsa in stup, albina culegatoare preda recolta, prin regurgitare, unei albine lucratoare,
care o ingurgiteaza. Aceasta din urma nu o depoziteaza direct in celulele fagurilor, ci o preda
altei albine lucratoare, operatia repetandu-se cu alte cateva albine lucratoare; in acest circuit, la
fiecare regurgitare-ingurgitare albinele dilueaza materialul adus cu o noua cantitate de saliva,
deci echipamentul enzimatic se imbogateste treptat. in continuare, materialul adus in faza finala
a prelucrarii enzimatice este depozitat sub forma de picaturi mici in celule, unde se definitiveaza
procesul de prelucrare. In acest scop, o albina si apoi alte cateva pe rand continua operatiile de
ingurgitare-regurgitare chiar in celula, adaugand de fiecare data noi cantitati de enzime. Aceste
operatii de "vanturare" nu sunt facute in scopul concentrarii, dimpotriva, prin saliva incorporate
diluarea se mentine sau se accentueaza. Prelucrarea enzimatica se incheie cand circa 90 % din
zaharul total este adus la forma de zaharuri simple (glucoza si fructoza).
In acest moment incepe a doua treapta a prelucrarii hidrice, concentrarea.
Concentrarea rapida se realizeaza sub influenta a trei factori:
- ventilatia energica produsa de albine cu ajutorul aripilor;
- temperatura ridicata din stup (35-38 C);
- masa redusa a picaturii de miere de pe fundul celulei, care favorizeaza deshidratarea in
timp scurt.
Pe masura deshidratarii, mierea este transferata in celulele de depozitare,
deshidratarea continuand si in timpul umplerii acestora. Pe masura concentrarii mierii,
activitatea enzimelor scade treptat pana la un punct critic, cand devine practic nula. Acest
moment corespunde cu nivelul de concentrare de minimum 80 % substanta uscata (maximum 20
% apa), acest nivel marcand incheierea procesului de prelucrare, cand albinele trec la capacirea
celulelor umplute cu miere, forma sub care aceasta poate fi conservata timp indelungat.
Scaderea continutului de apa duce la reducerea spatiului ocupat pentru stocare si la
marirea presiunii osmotice a mierii. Microorganismele nu pot sa traiasca si nici sa se inmulteasca
in miere din cauza presiunii osmotice. Daca ele sunt in stadiul de spori, nu sunt afectate de
aceasta presiune datorita invelisului sporal si continutului redus de apa. Astfel, daca o bacterie
este introdusa intentionat sau involuntar in miere sub forma vegetativa, aceasta este literalmente
deshidratata si omorata.

Extractia mierii din faguri pentru trebuintele omului trebuie efectuata numai dupa ce
procesul de prelucrare de catre albine a fost finisat, deci numai dupa ce majoritatea celulelor au
fost capacite. Mierea recoltata din fagurii cu celule necapacite este de o calitate inferioara,
deoarece inainte de capacire procentul de apa este mai mare de 20 %, iar transformarea
zaharozei in glucidele componente este in plin proces de desfasurare.
O familie de albine poate sa stranga intr-un sezon melifer, practicand stuparitul pastoral,
pana la 150 kg de miere. Pentru a aduna 1 kg de miere, o albina trebuie sa efectueze 120.000 150.000 de zboruri de cules, iar pentru a produce aceasta cantitate de miere albinele unei familii
parcurg aproximativ 24.000 km.
2.6. Caracterele organoleptice ale mierii
Caracteristicile organoleptice ale mierii sunt conditionate de categoria acesteia (de nectar
sau de mana), de speciile florale din care provine, de compozitia ei chimica, de modul de
extractie din faguri, de modul de conditionare si de timpul si conditiile de pastrare.
Aspectul si consistent (vascozitatea). Aspectul mierii fluide este in general
transparent-stralucitor, dar in unele situatii acesta poate deveni usor opalescent datorita
microcristalelor de zaharuri dispersate in toata masa de miere.
In celulele fagurilor si imediat dupa extractie, toate sorturile de miere au consistenta fluida.
Vascozitatea acesteia este determinata in special de continutul de apa si de temperatura. Mierea
proaspata se prezinta de obicei sub forma unei substante dense, semilichida, semitransparenta,
care incepe treptat sa se cristalizeze i sa se intareasca. Mierea nematurata, cand este luata cu
lingurita si invartita in jurul acesteia, se scurge, pe cand mierea maturata se infasoara in jurul ei
ca o panglica si se prelinge sub forma de fir subtire care devine discontinuu la un moment dat,
rupandu-se.
Consistenta mierii variaza de la starea fluida-subtire cand umiditatea este in preajma valorii
de 20 %, pana la fluida-groasa, pronuntat vascoasa, cand umiditatea variaza intre 16-17 %,
continutul de apa influentand mult vascozitatea mierii: cu cat o miere contine mai multa apa, cu
atat este mai fluida. La un continut optim de apa in miere de 16-17 %, aceasta este de 6 ori mai
vascoasa decat mierea cu 25 % apa. Vascozitatea mierii este ridicata la temperatura de 20-30 C

si scade rapid intre 30 i 40 C, iar peste aceasta temperatura ea nu mai variaza mult, fiind
inutila incalzirea mierii peste 40 C pentru a o face fluida .
Mierea care a fermentat sau este in curs de fermentare, precum si mierea falsificata, are o
consistenta mai lichida decat cea normala. De asemenea, mierea care contine mai multa fructoza
este mai lichida decat cea cu mai multa glucoza si zaharuri complexe. Mierea obtinuta din zahar
invertit contine mai multa melitoza, iar la scurgere se trage sub forma de fir subtire neintrerupt.
Vascozitatea este micsorata si de aerul sau gazele care pot fi inglobate, asa cum se intalneste la
mierea proapat recoltata (in faza de decantare), dar in special la mierea in stare de fermentare.
Datorita compozitiei chimice specifice, mierea de mana are o vascozitate particulara
diferita de cea a mierii de flori, si anume fluida-cleioasa. Unele sorturi de miere de mana au un
continut ridicat in melezitoza si cristalizeaza foarte repede, uneori chiar in faguri, extragerea
facandu-se foarte greu este asa-numita miere-beton (cum este cea obtinuta, de exemplu, de la
larice).
Consistenta mierii se apreciaza dupa rezistenta intampinata la omogenizare dupa modul
de curgere pe o bagheta de sticla.
CRISTALIZAREA MIERII Prin caracteristicile lor naturale, toate sorturile de miere de
flori din tara noastra, cu exceptia celei de salcam, cristalizeaza in timp relativ scurt de la
extractia din faguri (1-3 luni). In termeni populari, mierea cristalizata este cunoscuta si sub
numele de miere zaharisita, insa aceasta expresie este incorecta, deoarece presupune ca in
timpul cristalizarii se mareste cantitatea de zahar din miere, ceea ce este gresit, pentru ca in
mierea cristalizata se gasete aceeasi cantitate de zaharuri ca si in mierea lichida.
Cristalizarea mierii de flori este un proces natural, principalul factor al acesteia
constituindu-1 proportia celor doua zaharuri majoritare, respectiv glucoza (zahar foarte usor
cristalizabil) si fructoza (zahar foarte greu cristalizabil). Limita cristalizarii mierii corespunde
raportului fructoza/glucoza de 1,3. La mierea pura de salcam, valoarea acestui raport este mai
mare de 1,3, ceea ce explica marea ei rezistenta la cristalizare, deci mentinerea starii fluide o
perioada lunga de timp in conditii normale de pastrare (1 an sau chair mai mult). La toate
celelalte sorturi de miere de flori, valoarea acestui raport este mai mica de 1,3. Cristalizarea lor
se va instala cu atat mai repede cu cat valoarea raportului se apropie de 1 sau devine subunitara
(cum este cazul mierii de floarea-soarelui, de rapita sau de pomi fructiferi).

Mierea de mana are alta comportare la cristalizare decat mierea de flori. Continutul
relativ mare de zaharuri complexe, ca si substantele pectice si gumoase constituie o frana pentru
instalarea si desfasurarea cristalizarii. Unele sorturi de miere de mana au insa un continut bogat
in melezitoza, zahar cu potential de cristalizare foarte ridicat. Mierea de mana care contine peste
15 % melezitoza cristalizeaza chiar in faguri, imediat dupa ce a fost produsa de catre albine.
Extractia acesteia din faguri prin centrifugare este greoaie si incomplete.
Culoarea. Culoarea de ansamblu a mierii de flori este galbena, cu o foarte mare
variabilitate de nuante, conditionate initial de speciile de plante de la care provine mierea:
aproape incolora, alba-galbuie, galbuie, galbena pronuntat, galbena-portocalie, galbena- verzuie,
galbena-rosietica etc. Pentru doua sorturi de miere culoarea este sever reglementata de norme,
anume pentru mierea de salcam (la care trebuie sa fie cat mai deschisa posibil) si pentru mierea
de mana (la care trebuie sa fie cat mai inchisa).
Culoarea naturala initiala a mierii de flori este conferita de pigmentii vegetali (caroten,
clorofila, xantofila etc.) din nectar si din polen, in special de cei din clasa flavonoidelor.
Gustul. Gustul mierii se datoreste zaharurilor, acidului gluconic, prolinei si taninurilor.
Se apreciaza ca puterea indulcitoare a mierii este cu 28 % mai mare decat a unei solutii de
zaharoza de aceeasi concentrate. Aceasta particularitate isi are originea in faptul ca cel putin
jumatate din glucidele mierii este alcatuit din fructoza in stare libera (se stie ca, dintre toate
zaharurile cunoscute, fructoza are cea mai mare capacitate indulcitoare, si anume cu 73 % mai
mare deat a zaharozei).
Gustul mierii de flori este dulce, placut, caracteristic, uneori cu nuante mai mult sau mai
putin pronuntate in functie de provenienta si compozitia ei, iar cand fermenteaza primeste un
gust acrisor. Aceasta nuanta discret acrisoara, racoritoare, sesizabila in special la mierea
provenita de la pomii fructiferi si de la salcam, se datoreste imbinarii aromei acesteia cu
dulceata zaharurilor din compozitia ei si cu aciditatea data de acizii organici. La sorturile de
miere de salcie, castan, iarba neagra, pe langa gustul dulce se percepe si o nuanta amaruie destul
de pronuntata.
Gustul mierii de mana este moderat dulce, inferior ca intensitate oricarui sort de miere de
flori, particularitate care se datoreste faptului ca ea are un continut de zahar invertit mai mic, in
medie cu 10 % fata de mierea florala.

 Aroma. Fiecare sort de miere de flori are o aroma specifica, ce isi are originea in
uleiurile eterice existente in nectarul si polenul plantelor din care provine. Nuanta si intensitatea
sunt conditionate de natura, varietatea, proportia si cantitatea substantelor aromate pe care le
contine mierea respectiva. In general, aroma tuturor sortimentelor este placuta, dar cea mai
accentuata aroma o are mierea din faguri sau mierea proaspat extrasa. Dintre sorturile de miere
din Romania, cea mai pronuntata aroma o are mierea de otetar, tei si faneata de deal, iar cea mai
discreta aroma o are cea de salcie, castan, rapita.
Mierea imprumuta usor mirosuri straine, astfel ca ambalarea in vase care nu au fost bine
spalate sau depozitate in incaperi neaerisite, la un loc cu alte produse care emana mirosuri
puternice (branza, peste, varza murata, petrol etc.), duce la degradarea mierii.
Mierea provenita de la albinele hranite cu sirop de zahar sau cea direct falsificata, fiind
lipsita de substante organice volatile, nu va avea aroma intalnita la mierea naturala.
Mierea de mana, avand alta origine, contine mult mai putine substante aromate si ca
atare prezinta o aroma mult mai slaba ca mierea florala. Cele mai aromate sorturi de mana sunt
cele provenite de la conifere, care prezinta o aroma placuta de rasina.
2.7. Caracteristicile fizico-chimice ale mierii
2.7.1. Proprietatile fizice
In afara de aspect, consistenta (vascozitate), culoare, gust si aroma, care au fost descrise
mai sus, mierea mai are o serie de proprietati fizice, ce vor fi detaliate in continuare:
Higroscopicitatea este proprietatea mierii de a absorbi, in anumite conditii, umiditatea
din aerul atmosferic, motiv pentru care se impune pastrarea sa in spatii cu umiditate scazuta si in
vase inchise, in caz contrar mierea absorbind o cantitate mare de apa si fiind supusa proceselor
de fermentare i degradare. Higroscopicitatea mierii de mana este mai mica decat a mierii
florale, ceea ce este reprezinta un aspect pozitiv pentru ca absoarbe mai greu umiditatea din
mediul inconjurator.
Presiunea osmotica (activitatea apei) este un parametru important al mierii, avand
legatura cu continutul de apa. Prezinta diferite variatii, inregistrand o valoare ridicata, intre 0,5

(la un continut de apa de 16 %) si 0,6 (la 18,3 % apa), intr-un interval de temperatura intre 4-37
C .
Conductivitatea electrica este unul din parametrii cu ajutorul carora se verifica
autenticitatea mierii de mana. Aceasta contine o cantitate mai mare de substante minerale, de
acizi i de substante azotoase decat mierea de flori, deci si conductivitatea eiectrica a ei va fi mai
mare. La mierea de flori conductivitatea electrica este mult mai mica si valoarea ei difera de la
un sort la altul, de aceea acest parametru nu constituie un criteriu de control al calitatii mierii
florale.
Densitatea (sau greutatea speeifica) a mierii este puternic influentata de continutul ei de
apa, respectiv create si descreste pe masura micsorarii sau sporirii procentului de apa.
Densitatea mierii de albine masurata la temperatura de 20 C trebuie sa fie de minimum
1,4170. Semnificatia acestui parametru consta in aceea ca prin cunoasterea valorii lui putem sa
calculam cu exactitate greutatea unui anume volum de miere, fara a mai fi necesara cantarirea
(astfel, mierea cu 20 % apa are greutatea specifica de 1,4170, deci 1 dm 3 sau 1 litru de miere la
temperatura de 20 C va cantari 1,4170 kg).
Indicele de refractie da indicatii asupra procentului de apa si a greutatii specifice a
mierii, determinarea lui facandu-se cu ajutorul refractometrului, fiind necesara o corectie in
functie de temperatura la care s-a facut examinarea.
Devierea luminii polarizate, care strabate mierea la dreapta sau la stanga, da indicatii
asupra naturii zaharurilor i prin aceasta posibilitatea stabilirii provenientei mierii.
Turbiditatea. Mierea naturala contine intotdeauna, in suspensie materii coloidale,
astfel mierea pusa intr-un vas este putin tulbure chiar
filtrata. Aceasta turbiditate este mai mult sau mai putin accentuata, in functie de sortiment.
Caldura specifica medie reprezinta cantitatea de caldura. La mierea grosiera,
respectiv fin cristalizata, aceasta valoare este de 0,64 cal/g/C, respectiv de 0,73 cal/g/C, care
arata ca este nevoie de mai putina energie pentru a incalzi mierea, decat pentru a incalzi
acelasi volum de apa.
Conductibiiitatea termica variaza in functie de continutul in apa, de temperatura si
de gradul de cristalizare, avand valori intre 118x10 si 143xl05 cal/cm/sec/C. Valorile gasite
pentru miere arata ca aceasta este rea conducatoare de caldura .

2.7.2. Compozitia chimica a mierii

Compozitia chimica a mierii de albine este dependenta in mare masura florala a ei.
Din punct de vedere chimic, mierea de albine reprezinta un amestec complex, a carui
compozitie depinde de originea florala, conditiile meteorologice, modul de pastrare si modul
de extragerea a acesteia.
Apa (Umiditatea). Apa caracterizeaza gradul de maturitate si calitatea mierii, de
continutul in apa depinzand conservarea si cristalizarea ei. Acest continut variaza destul de mult,
in functie de originea florala, de anotimp, de intensitatea culesului, de puterea familiilor de
albine si de modul in care apicultorul a facut recoltarea.
In mod obisnuit, continutul de apa al mierii se situeaza intre 14,5 % 18,5 %, cu diverse
variatii in functie de originea ei. La noi in tara, valorile cele mai scazute se situeaza in jurul
valorii de 13,30 %, iar cele mai ridicate in "jur de 22,40 %, media fiind de 16,45 %. Mierea din
zona de ses are o umiditate medie de 15,90 %, cea din zona de deal de 16,95 %, iar cea din zona
de munte (unde precipitatiile atmosferice sunt mai abundente) depaseste 17,40 %.
Substantele zaharoase (zaharurile). Reprezinta 95-96 % din substanta uscata a mierii,
ele fiind reprezentate in principal de glucoza si fructoza (zaharul invertit), apoi zaharoza,
maltoza, trizaharide si mici cantitati de polizaharide (cum ar fi amidonul). In afara de aceste
zaharuri principale, s-au mai gasit in miere si altele, dar in cantitati mult mai mici si niciodata
toate impreuna (izomaltoza, turanoza, maltuloza, nigeroza, trehaloza, leucroza, melezitoza,
erloza, kestoza, rafinoza, panoza si dextrantrioza). Un zahar caracteristic pentru mierea de mana
(lipsind complet In mierea de flori) este melezitoza.
Continutul mediu al mierii in glucoza este de 31 % (cu variatii intre 22,89 % si 40,75
%), iar in fructoza de 38 % (cu variatii intre 30,91 % si 44,26 %), ele insemnand impreuna 8090 % din zaharurile mierii (vezi tabelul nr. 1)
Tabelul nr. 1
Continutul mediu in apa si zaharuri al mierii, in diferite tari (dupa Marghita-L.A. 1997)

Componentii

Romania

Statele Unite ale

Belgia

Apa (%)

16,46

Americii
17,10

15,56

Glucoza (%)
Fructoza (%)
Zaharoza (%)
Maltoza (%)

33,96
38,45
3,10
3,79

31,00
38,50
1,50
7,20

32,19
38,10
2,01
2,54

Substantele azotoase. Cantitativ, aceste substante, exprimate In echivalent proteina, se

gasesc in proportie foarte redusa anume sub 1 %, continutul lor diferind in functie de
provenienta mierii. Aceste proteine pot fi prezente in nectar sau in mana, pot proveni din
secretiile albinelor sau pot fi continute in grauncioarele de polen . Continutul cel mai redus se
intalneste in mierea de salcam si in cea de menta (In medie, 0,25 %), iar cel mai mare, In mierea
de mana (0,5-0,6 %).
Mierea obtinuta prin presarea fagurilor vechi sau din faguri cu larve si polen are o
cantitate crescuta de substante proteice, ca si cea falsificata cu gelatina, faina de cereale sau
melasa, pe cand in mierea falsificata cu zahar, acestea sunt absente sau se gasesc doar sub forma
de urme.
Cele mai importante substante azotoase din miere sunt enzimele.
Incalzirea mierii la peste 60 C duce la distrugerea enzimelor si la evaporarea
substantelor eterice volatile si antimicrobiene, fenomene in urma carora mierea isi pierde aroma
si se transforma intr-un amestec simplu de zaharuri. In cazul continutului in apa peste limitele
normale, in conditii de temperatura ridicata mierea fermenteaza, formandu-se bule de dioxid de
carbon, marindu-si considerabil volumul.
Mierea de albine are un continut foarte bogat si variat de enzime. Enzimele din miere
sunt substante valoroase deoarece ele catalizeaza toate reactiile chimice care au loc in procesul
de elaborare a mierii, in mod deosebit reactiile de transformare a zaharurilor complexe in
zaharuri simple. Insusirile mierii, compozitia chimica si calitatea ei nutritiva sunt in mare
masura conditionate de continutul in enzime. Prezenta lor face dovada autenticitatii si calitatii
mierii. Printre enzimele continute de miere, amintim: invertaza, amilaza (diastaza), catalaza,
maltaza, fosfataza acida, glucozoxidaza, diverse lipaze. Dintre ele, invertaza are un rol important
deoarece ea catalizeaza reactiile de transformare a zaharozei in glucoza si fructoza, insa din
punct de vedere practic, amilaza si catalaza au o semnificatie particulara.

Acizii organici prezenti in miere sunt numerosi, dar cel care predomina este acidul
gluconic, care provine din glucoza si are un important rol conservant si bactericid. Au mai fost
pusi in evidenta si acizii acetic, lactic, malic, succinic, butiric, citric, piroglutamic si formic.
Acesta din urma, desi este in cantitate infima, constituie un element conservant cu efect
dezinfectant si bactericid. Acizii organici i sarurile lor provin din nectar, din mana sau din
corpul albinelor. Ei dau aciditatea libera (titrabila sau aparenta) a mierii, indiferent daca se
gasesc in forma disociata sau nedisociata. Aciditatea reala (sau activa) se refera numai la acizii
in forma disociata, deci la concentratia ionilor de hidrogen (H ), si se exprima sub forma de
unitati de pH. Valorile normale ale pH-ului mierii se situeaza in domeniul 3,4 - 6,1 (cu o medie
de 3,9), deci reactia chimica reala a ei este pronuntat acida. In cazul mierii de mana, aciditatea
este mai ridicata decat la mierea florala, pH-ul situandu-se in medie in jurul valorii de 4,6, la
mierea de brad putand ajunge chiar la 5.
Continutul in acizi organici al mierii este intre 0,017-1,17, cu o medie de 0,57 %.
Substantele minerale. Mierea contine numeroase substante minerale, a caror cantitate
variaza in limite foarte largi, apreciindu-se la maximum 0,35 % la mierea florala (de cele mai
multe ori insa fiind in jur de 0,1 %), pe cand mierea de mana are un continut mult mai bogat,
care se poate apropia de 1 %.
Elementele eel mai bine reprezentate sunt potasiul (care reprezinta aproape jumatate din
substantele minerale), clorul, sulful, calciul, sodiul, fosforul, magneziul, siliciul, fierul,
manganul si cuprul, al caror continut este prezentat in tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 2
Elementele minerale din miere (mg/kg) (dupa Popescu N., Meica S., 1997)
Elementul
Potashi
Clor
Sulf
Calcm
Sodiu
Fosfor
Maguezin
Siliciu
Fier

Miere de culoare foarte deschisa

Media
Minimum Maximum
205
100
588
52
23
75
58
36
108
49
23
68
18
6
35
35
23
50
19
11
56
8.9
7.2
11.7
2.4
1.2
4.8

Miere de cuioare pronuntata

Media
Minimum Maximum
1.676
115
4.733
113
48
201
100
56
126
51
5
266
76
9
400
47
27
58
35
7
126
14
5.4
28.3
9.4
0.7
35.5

Mangan
Cupru

0,3
0.29

0.17
0.14

0.44
0.70

4.09
0.56

0.52
0.35

9.53
1.04

Vitaminele din miere isi au aproape intotdeauna originea in grauncioarele de polen, cu

exceptia vitaminei C, care provine din nectar.
Mierea este relativ saraca in vitamine in comparatie cu alte alimente si in special cu
fructele. Contine vitamina C si unele vitamine din grupa B (tiamina, riboflavina, acidul
nicotinic, acidul pantotenic, piridoxina si acidul folic), dar nu contine deloc vitaminele
liposolubile A, D si E.
Continutul mierii in vitamine (dupa Marghita L.A., 1997; National Honey Board U.S.A., 2003) este urmatorul (mg/kg):
- tiamina(vitaminaBl): 0,1;
- riboflavina (vitamina B2): 0,4-1,5;
- niacina (vitamina B3, vitamina PP sau acidul nicotinic): 0,7-1;
- acidul pantotenic (vitamina B5): 1,2-2;
- piridoxina (vitamina B6): 2-5;
- acidul folic (vitamina B9): 0,02-0,1;
- acidul ascorbic (vitamina C): 5-50;
- vitamina K: urme.
Impuritatile. Impuritatile mari din mierea de albine sunt reprezentate de obicei de
fragmente de cadavre de albine sau de larve, de particule de ceara din faguri (in special capacele)
i uneori de particule celulozice, toate acestea fiind insolubile in apa. Cand proportia acestora
depaete 0,1 % pentru mierea de flori i 0,2 % pentru cea de mana, dovedete neglijuenta in
extractie, purificare sau pastrare.184
Hidroximetilfurfurolul (HMFV). Prezenta acestui produs in miere isi are originea fie in
descompunerea partiala a fructozei din compozitia ei sub influenta unor factori vitregi, fie este
de origine exogena, in cazul unor substituiri (falsificari).
In general, standardele (atat cele romanesti, cat si cele europene) reglementeaza
continutul de HMF, cu unele exceptii, la maximum 4 mg la 100 g.
Depasirea valorilor reglementate se intalneste in cazul mierii naturale, dar profund
degradata prin practica greita de conditionare (depasire moderata), si in special in cazul mierii
falsificate cu sirop de zahar invertit artificial (depasire pronuntata).

Conform Codex Alimentarius, dar si normelor europene (Directiva 2001/110/EC),

transpuse si in legislatia romaneasca, mierea trebuie sa indeplineasca criteriile de compozitie
prezentate in tabelul nr. 3 (cand se introduce pe piata ca atare sau cand se utilizeaza in orice
produs destinat consumului uman):
2.8. Caracteristicile microscopice ale mierii
Examinarea microscopica a sedimentului obtinut prin centrifugarea unei solutii de miere,
in conditii specifice de lucru, constituie un mijloc important pentru stabilirea autenticitatii,
originii i calitatii produsului, urmarindu-se spectrul polinic, indicatorii de mana si amidonul
granular.
Spectrul polinic. Reprezinta criteriul de baza pentru stabilirea sortului la mierea
monoflora, zona geografica de provenienta si perioada de cules. De asemenea, constituie un
criteriu ajutator pentru decelarea falsificarilor.
Tabelul nr. 3
Criteriile de compozitie ale mierii de albine
(dupa Council Directive 2001/110/EC si Codex Alimentarius)
Nr.

Parametrul

Valoarea admisa

crt.
Continutul in zaharuri
1.1.
Continutul de glucoza si fructoza
-mierea din inflorescenta

-minimum 60g/100
g miere

-mierea din secretie zaharoasa sau amestecuri de miere- 45 g/100 g miere

1.

din secretie zahrioasa si miere din inflorescenta

1.2. Continutul de zaharoza in general de salcam (Robina -maximum 5 g/100 g
pseudoacacia), lucerna (Medicago sativa), Menzies

miere

Banksia (.Banksia meniiesiil caprifoi francez (Hedysarum

coronarium). eucahpt rosu (Eucalyptus camadulensis).etc
maximum 10 g/100 g
miere maximum 15
g/100 g miere

2.

Umiditatea
- in general iarba neagra (Calluna vulgaris) si miereamaximum 20 % maximum
destinata industriei alimentare in general

3.

23 % maximum 25 %

Continutul de substante insolubile in apa

- in general mierea presata

-maximum 0.1 g/100 g

miere
-maximum 0.5 g/100 g

nuere
Conductivitatea eiectrica
mierea care nu este enumerate mai jos si -maximum 0.8 mS/cm
amestecuri ale acestor tipuri de miere
-

-minimum 0.8 mS/cm

mierea din secretie zaharoasa si mierea de castane.

precum si amestecuri ale acestora. cu exceptia celor

enumerate mai jos
-

exceptie: capsunul (Arbutus unedo). Erica cinerea.

eucalipt. tei (Tilia spp ). iarba-neagra (Calhma vulgaris).

manuka (Lcptospermum). arborele de ceai (Melaleuca

5.

spp.)
Aciditatea libera
in general mierea destinata industriei alimentare

-maximum 50
miliechivalenti
acid la 1.000 grame miere
-maximum 80
miliechivalenti

acid

1.000 grame miere

Activitatea

diastazica

hidroximetilfurfurol
6.

si

(HMF)

continutul
deterininat

de
dupa

procesare ^i amestecare
Aciditatea diastazica {scara Schade)
-

in general, cu exceptia mierii destinate industriei

alimentare
-

tipuri de miere cu continut scazut de enzime

naturale (de exemplu. mierea de citrice) si cu un continut

-minimum 8
minimum 3

la

de HKIF de maximum 15 mg/kg

6.2. Continutul de HNIF

in general, cu exceptia mierii destinate industriei

alimentare

-maximum 40 mg/kg
miere (sub rezerva
prevederilor de la doua
liniuta)

tipuri de miere cu origine declarata din regnul cu

-maximum 80 mg/kg

clora tropicala si amestecuri de astfel de tipuri de miere

miere
Toate acestea sunt posibile deoarece in miere se gasesc in mod natural granule de polen
de la florile plantelor din care albinele au recoltat nectarul, iar morfologia acestor granule este
absolut specifica pentru fiecare specie de planta in parte. Spectrul polinic al mierii de nectar
constituie asadar oglinda provenientei ei. Stiinta care se ocupa cu studierea granulelor de polen
din miere de albine se numeste meiissopalinologie.
Elementele (indicatorii) de mana. Mierea pura de mana are foarte putin polen,
provenit in special de la plantele anemofile. In schimb, ea contine unele elemente care nu se
intalnesc in mierea de flori. Acestea sunt reprezentate de ciuperci si alge microscopice, iar uneori
si de fragmente din corpul insectelor producatoare de mana. Ciupercile detin ponderea, deoarece,
fiind pronuntat osmofile, se pot dezvolta in picaturile de mana, in special in perioada initiala,
cand continutul lor de apa este mai mare. Aceste ciuperci specifice (numite fumagine) se
intalnesc in mod obisnuit pe frunzele si ramurile arborilor, de unde contamineaza cu usurinta
mana. In sedimentul mierii de mana ele se gasesc de obicei in stare de fructificare si au culoare
bruna. Culoarea si morfologia le diferentiaza net de drojdiile din mierea fermentata.
Algele microscopice sunt de asemenea osmofile, dar capacitatea lor de dezvoltare in
mana este mult mai redusa decat a ciupercilor.
Prezenta elementelor de mana constituie o dovada suplimentara ca mierea apartine
acestui sort.
Amidonul granular. Mierea de albine are un continut foarte redus de amidon granular,
care nu poate fi decelat cantitativ prin metodele chimice obisnuite de analiza, ci numai prin
examen microscopic .

Conditionarea mierii
Mierea extrasa prin centrifugare nu poate fi direct imbuteliata deoarece, prin proiectarea
picaturilor de miere pe peretii extractorului, incorporeaza in acestea aer, sub forma unor bule
microscopice. In mierea proaspat extrasa ajung, de asemenea, particule de ceara smulse din
fagure in momentul descapacirii, fragmente de propolis, mici cantitati de polen provenit din
celulele cu polen ce se gasesc in numar mare sau mic printre celulele cu miere, larve si alte
impuritati.
Prin conditionarea mierii se intelege totalitatea procedeelor tehnice menite sa asigure
purificarea acesteia pentru pastrarea proprietatilor fizico-chimice si biologice in perioada
conservarii. Procesele prin care se realizeaza conditionarea se refera la filtrarea mierii,
limpezirea ei, reducerea continutului de apa,lichefierea mierii cristalizate,pasteurizarea si
conservarea ei.
Filtrarea mierii se face in momentul extragerii ei, cu ajutorul unei strecuratoare,
pentru a o separa de resturile de capacele, de eventualele larve sau impuritati. Filtrarea se mai
poate face si in momentui turnarii mierii in maturator, prin asezarea deasupra gurii acestuia a
unei site fine, confectionata de obicei din tesatura textila.
Cea mai buna metoda de a purifica (limpezi) mierea consta in lasarea ei cateva zile intrun vas numit maturator, pentru decantare, timp in care bulele mari de aer se ridica repede la
suprafata datorita dimensiunilor lor si diferentei de densitate dintre aer si miere. Cu cat bulele
sunt mai mici, cu atat se ridica mai incet; de asemenea, particulele de ceara se ridica mai incet
decat aglomerarile de polen. Daca mierea este foarte vascoasa sau a inceput sa cristalizeze,
purificarea devine practic imposibila. Asadar, in timpul limpezirii, corpurile straine se separa pe
baza dimensiunilor, cele usoare ridicandu-se la suprafata, de unde sunt eliminate cu ajutorul unei
linguri, iar cele grele se lasa la baza vasului. Evacuarea mierii curate se face prin intermediul
unui robinet situat la o anumita distanta fata de fundul maturatorului. Mierea aflata sub robinet
se colecteaza separat, urmand a fi supusa unui nou proces de limpezire.
Durata de limpezire a mierii mai depinde de temperatura si de inaltimea vasului. In cazul
unui strat de 1 cm inaltime, durata de limpezire la diferite temperaturi este de 150 de zile la 10
C, de 30 de zile la 20 C, de 18 ore la 30 C, de 6 ore la 40 C si de 2 ore la 50 C. Cu cat
inaltimea maturatorului creste, cu atat durata de limpezire este mai lunga.

Deshidratarea mierii se refera la eliminarea surplusului de apa din faguri sau din
mierea extrasa, in scopul prevenirii fermentarii ei. Sunt supuse acestui proces toate cantitatile de
miere al carei continut de apa depaseste 18 %. Deshidratarea mierii se face in timpul limpezirii
ei, in aceleasi vase, iar pentru o mai rapida maturare a ei este indicat ca maturatoarele sa fie
mentinute in camere incalzite si uscate.
In lipsa acestor maturatoare speciale si cand cantitatea de miere este mica, limpezirea si
maturarea ei se pot face chiar in bidoanele in care se pastreaza.
Lichefierea mierii cristalizate. Se stie ca toate sortimentele de miere cristalizeaza mai
mult sau mai putin. Cristalizarea nu poate fi socotita ca un defect, dimpotriva, constituie o
garantie a calitatii mierii. Cu toate acestea, multi consumatori prefera mierea in stare fluida si
manifesta rezerve pentru cumpararea si consumul celei cristalizate. Din aceasta cauza apicultorii
au cautat solutii pentru lichefierea mierii cristalizate. Lichefierea apare si ca o necesitate
tehnologica, deoarece numai in aceasta mierii, limpezirea ei, reducerea continutului de apa,
lichefrerea mierii cristalizate, pasteunzarea si conservarea ei.
Filtrarea mierii se face in momentul extragerii ei, cu ajutorul unei strecuratoare, pentru
a o separa de resturile de capacele, de eventualele larve sau impuritati. Filtrarea se mai poate
face si in momentui turnarii mierii in maturator, prin asezarea deasupra gurii acestuia a unei site
fine, confectionata de obicei din tesatura textila.
Cea mai buna metoda de a purifica (limpezi) mierea consta in lasarea ei cateva zile intrun vas numit maturator, pentru decantare, timp in care bulele mari de aer se ridica repede la
suprafata datorita dimensiunilor lor si diferentei de densitate dintre aer si miere.
Lichefierea mierii cristalizate prin incaizire este un proces foarte delicat. Ea trebuie
facuta numai in unitati specializate si sub control de laborator. Tratamentul termic efectuat in
conditii empirice conduce la degradarea mierii, la transformarea ei intr-o solutie banal a de
zahar. De aceea este de dorit ca apicultorii sa valorifice mierea cristalizata ca atare si sa renunte
la lichefierea ei prin incalzire.
Pentru a pastra mierea in stare lichida, este absolut necesar sa i se anihileze cristalele de
glucoza pe care inca le contine, lucru care se realizeaza prin pasteurizarea ei.
Pasteurizarea mierii se face cu scopul de a distruge toti germenii care pot provoca
fermentarea ei si de a topi cristalele initiale existente, care fara aceasta operatie ar determina
inceperea cristalizarii.

Pentru prelungirea duratei de mentinere a starii fluide s-au incercat diferite scheme de
pasteurizare la 70-75 C cu timp de contact foarte scurt (1-2 minute). Procedeul asigura
distrugerea completa a microcristalelor si nu afecteaza in mod semnificativ calitatea mierii, dar
prezinta si cateva dezavantaje:
-

pasteurizatoarele clasice cu placi nu pot fi folosite pentru miere, deci sunt necesare

instalatii speciale cu coloane sub presiune,

-

in portiunea terminala a instalatiei, cea de racire, exista posibilitatea formarii

cristalelor de zaharuri la nivelul articulatiilor sau al altor locuri ascunse, deci riscul
reinsamantarii mierii pasteurizate cu germeni de cristalizare;
-

in timpul operatiilor ulterioare, in special cele de imbuteliere, nu poate fi evitata

inglobarea de aer (care este un factor favorizant pentru instalarea cristalizarii) decat daca aceste
operatii se efectueaza sub vid.
Ambalarea mierii se face imediat dupa terminarea proceselor tehnologice descrise mai
sus. Alegerea ambalajului depinde de doua categorii de motivatii: una se refera la cele de ordin
tehnic, cealalta la cele de ordin estetic. Astfel, deoarece mierea ataca majoritatea metalelor,
vasele pentru miere nu vor fi confectionate din fier sau alte metale decat cositorite sau emailate.
Vasele ideale pentru ambalarea mierii sunt cele confectionate din aluminiu, sticla sau alte
materiale transparente. Vasele opace, spre deosebire de cele transparente, ascund uneori
defectele de prezentare pe care o tehnica mai atenta le-ar fi putut evita. Vasele pentru ambalat
mierea trebuie sa fie perfect etane.
Pastrarea mierii se realizeaza in vrac sau imbuteliata.
Pastrarea in vrac se face in cazul mierii neprelucrate. Mierea cu un continut de apa sub
17,1 % se pastreaza foarte bine indiferent de continutul de levuri, cea cu continut de apa cuprins
intre 17,1 si 18 % numai in cazul in care levurile nu depasesc 1.000 ufc/g, cea care are intre 18,1
si 19 % apa se pastreaza doar daca numarul levurilor nu depaseste 10 ufc/g, iar intre 19,1 si 20
% numai In cazul in care acestea nu depasesc 1 ufc/g. Indiferent de continutul de levuri, mierea
cu o umiditate de peste 20 % fermenteaza si este supusa procesului de degradare.
Mierea se pastreaza in containere ce se inchid ermetic, confectionate din materiale
rezistente la umiditate. Introducerea de substante conservante in miere, desi impiedica procesele

fermentative, nu este acceptata de industria prelucratoare si in special de consumatori. Cea mai

eficienta metoda de a impiedica fermentatia este pasteurizarea ei.
Mierea se pastreaza in incaperi curate, uscate, fara mirosuri straine, la temperatura de 14
C. Pastrearea mierii la temperaturi mai mari, cuprinse intre 20 C si 25 C, determina pierderea
aromei si inchiderea la culoare.

Falsificarea mierii
Mierea de albine face parte din categoria produselor care sunt pretabile la o gama larga
de falsificari, prin substituiri sau adaosuri nepermise. Falsificarile pot fi totale sau partiale,
directe sau indirecte.
Falsificarea mierii este datorata in exclusivitate omului in dorinta de a comercializa o
cantitate mai mare de produs i de a obtine beneficii necuvenite.
Cele mai importante falsificari ale mierii sunt prezentate in tabelul urmator:
Tabelul nr. 4
Principalel cai de falsificare a mierii (dupa Marghita L.A., 1997)

Pentru
corectarea
gustului

Substante
indulcitoare
zaharate

Zahar alimentar ca atare

Zahar invertit artificial
Glucoza industrial sau melasa

Substance
indulcitoare
sintetice

Zaharina
Dulcine
Glicerina
Aniidon
Gelatina
Clei

Pentru corectarea
consistentei
Falsificari
directe

Pentru corectarea
culorii
Pentru impiedicarea
fermentarii
Pentru neutralizarea aciditatii

Substante pectice
Gume
Caramel
Culori de anilina
Acid salicilic
Acid benzoic
Bicarbonat de sodiu

Pentru corectarea
sedimentului
Pentru corectarea

Falsificari

echipamentului enzimatic
Miere de la albine hranite cu zaliar

Carbonat de sodiu
Hidroxid de sodiu
Polen de flori recoltat manual
Polen recoltat de albine
Diamalt sau alt extract din
culturi de
drojdii

indirecte

Mierea toxica
In situatii exceptional, se pot intalni cazuri cand mierea provenita din anumite surse de
nectar poate declansa la om tulburari trecatoare de tip toxic sau de alta natura.
Prin notiunea de miere naturala toxica se intelege acea miere a carei toxicitate pentru
om este data de prezenta unei substante naturale, recoltata in timpul culesului sau rezultata din
prelucrarea materiilor prime de catre albine. Aceasta definitie exclude toate pesticidele sau alte
produse utilizate pentru protejarea culturilor sau a coloniilor de albine, ca de altfel si poluantii
casnici ori industriali.
Relatari privind imbolnavirea oamenilor prin consumul mierii toxice exista inca din
Antichitate, datorita lui Xenofon, Diodor din Sicilia, Strabon, Pliniu eel Batran.
lntoxicatii cu miere, atat ale oamenilor, cat ale albinelor, au fost semnalate in Turcia,
S.U.A., India, Nepal, Noua Zeelanda, Japonia, Africa de Sud, Ungaria, Elvetia etc.
Plantele generatoare de miere toxica si simptomele intoxicatiei

Plantele

susceptibile de a fi la originea mierii toxice apartin unui numar redus de familii botanice, iar in
cadrul acestor familii doar unele specii sunt considerate ca fiind periculoase. Trebuie retinut ca
nu toate plantele cunoscute si mentionate drept toxice dau in mod obligatoriu si miere toxica,
deoarece principiile toxice se gasesc concentrate in nectar (cazul cel mai frecvent), in polen sau
in mana. In general, toxicitatea nectarului este cea care imprima si mierii acest caracter. Polenul
poate fi toxic, dar cum el nu constituie decat o parte infinitezimala a mierii, principiile toxice
continute de acesta se dilueaza. Cu toate acestea, natura polenului mierii poate oferi informatii

pretioase, mai ales in cazurile cand albinele viziteaza specii de plante al caror nectar este
cunoscut ca fiind toxic. In cazul manei, planta trebuie sa fie parazitata in mod obligatoriu pentru
ca albina sa poata ingera ulterior toxicul.
Un element foarte important in epidemiologia intoxicatiei este abundenta plantelor toxice
intr-o anumita zona, fapt care permite ca in final mierea rezultata sa contina o cantitate suficienta
de toxic susceptibila de a provoca imbolnavirea.
Principalele plante care contribuie la obtinerea mierii toxice sunt prezentate in cele ce
urmeaza:
- familia Ericaceae, plantele acestei familii sunt responsabile de majoritatea intoxicatiilor
date de miere. Speciile considerate periculoase apartin prioritar genurilor Rhododendron,
Azalea, Kalmia, Andromeda, Pieris i Triptaleia. Cele mai inseminate specii toxice sunt
Rhododendron ponticum (intalnita in bazinul Marii Negre i in Peninsula Iberica), R. luteum
(fosta Iugoslavie, Anatolia, Rusia, Caucaz, insula Lesbos), R. arboretum si R. campanidatum
(India, Nepal), R. thompsonii si R. maximum (America de Nord), Kalmia angustifolia si K
latifolia (America de Nord), Andromeda japonica si Triptaleia paniculate (Japonia).
Aceste plante contin in frunzele si florile lor grayanotoxine, a caror doza toxica pentru
om este de 3 mg/100 g miere. Simptomele apar in general foarte rapid (15-25 de minute de la
ingestie) si se traduc prin tulburari digestive (greata, vomismente, eventual diaree), cardiace
(bradicardie, dureri la nivelul pieptului, aritmie si hipotensiune severa) si nervoase (cefalee,
amortirea extremitatilor, furnicaturi, uneori convulsii si paralizie progresiva), la care se adauga
tulburari de vedere, o stare de slabiciune pronuntata si pierderea cunostintei.
-

familia Coriariaceae, care nu cuprinde decat un singur gen (Coriaria) cu 15 specii,

raspandite in sudul Europei, Japonia, Noua Zeelanda, Noua Guinee si America de Sud. Plantele
contin in frunze si fructe substante toxice (tutina, hyenanchina, coryamirtina) cu actiune
convulsivanta, asemanatoare stricninei. Mierea provenita de la Coriaria arborea (din Noua
Zeelanda) contine pana la 6,7 mg tutina/100 g, un singur miligram din aceasta substanta fiind
suficient pentru a provoca la om greata, vomismente si incapacitate de lucru pentru 24 de ore.
Intoxicatia apare ca urmare a consumului unor cantitati foarte mici de miere (15-25 g) si se
manifesta predominant prin tulburari nervoase, hipersensibilitate si convulsii. Un element
interesant din punct de vedere epidemiologic este faptul ca floarea speciei amintite nu secreta

nectar si nici polenul acesteia nu este toxic, tutina fiind absorbita de catre o insecta parazita a
plantei (Scolyopa australis), care secreta o mana toxica.
-

familia Solanaceae. speciile toxice apartin in principal genurilor Datura si

Hyoscyamus, ca reprezentanti amintim D. stramonium (ciumafaia), D. metel, D. inermis, D.

ferox si H. niger (maselarita). Substantele active sunt diversi alcaloizi cu nucleu tropanic
(hiosciamina, scopolamina, apoatropina, norscopolamina, genscopolamina etc.), care au actiune
parasimpaticolitica. Intoxicatiile se manifesta prin inrosirea pielii, uscarea gurii, cresterea
pulsului, midriaza, ca si agitatie, instabilitate in mers, stari halucinatorii si reactii psihice
anormale.
-

familia Loganiaceae cuprinde circa 500 de specii de plante raspandite in regiunile

tropicale si subtropicale. Una dintre aceste specii, Gelsemium serpervirens, intalnita in sudul
Statelor Unite si in Mexic, contine un alcaloid toxic al sistemului nervos (gelsemina), care
provoaca agitatie, cecitate, greata, oboseala si convulsii.
Mierea toxica in Romania
In tara noastra exista, atat in flora spontana, cat si in cea "importata", plante capabile de a
furniza miere toxica. Astfel, maselarita {Hyoscyamus niger) este comuna la noi, fiind intalnita la
marginea drumurilor, pe taluzuri si pe solurile nisipoase. Alte specii capabile de a furniza miere
toxica sunt laptele-cainelui {Euphorbia cyparisias), ciumafaia {Datura stramonium), cucuta,
Aconitum spp., leandrul {Nerium oleander), Senecio spp.
Din fericire, flora melifera din tara noastra este foarte bogat reprezentata, fapt ce reduce
semnificativ posibilitatea concentrarii unor principii toxice pana la niveluri care ar putea
declansa stari morbide, de aceea riscul unor intoxicatii grave cu miere este relative mic.
Dimpotriva, mierea din alte tari (Turcia, India, Noua Zeelanda, Nepal .a.), a caror flora este
bogata in specii periculoase, nu ofera aceleasi garantii.

CAPITOLUL 3
MICROBIOLOGIA MIERII

3 .1. Generalitati
2.8. Capacitatea
2.9.

antimicrobiana a mierii

Surse de contaminare microbiana a mierii

7. Surse primare
-

Sursele de hrana ale aibinelor

-

Apa

Nectarul floral

Polenul si pastura

Albinele
Microbiologia puietului si adultilor de albine lucratoare si de

matci adulte
-

Microflora aibinelor din coloniile salbatice

Microorganisme asociate cu albinele non-Apis moderne si

stravechi

8. Surse secundare
2.10.

Microorganismele prezente in miere: tipuri si niveluri

-

Microorganisme patogene pentru albine

Microorganisme indicatori de igiena salubritate

-

Bacterii
-

Specii, cantitati si frecventa izolarii

3.4.2.1.1.1. Germeni

aerobi

3.4.2.1.1.2. Germeni

din genurile Clostridium si Bacillus

3.4.2.1.1.3. Alte
-

bacterii

Supravietuirea bacteriilor in miere

Fungi (levuri i mucegaiuri)

3.4.2.2.1. Levuri
3.4.2.2.2. Mucegaiuri

Alte microorganisme

Clostridium botulinum i mierea

Clostridium botulinum - caracterizare si particularitati

Botulismul infantil

Surse si cai de contaminare a mierii cu C. botulinum

Determinarea C. botulinum din miere

Prevalenta C. botulinum in miere

Comportarea C. botulinum in miere

Posibilitati de reducere a contaminarii mierii cu spori botulinici

Concluzii

Modalitati de reducere a contaminarii microbiene a mierii

3.1. Generalitati
Mierea si celelalte produse apicole au imaginea de a fi produse naturale, sanatoase si
curate. Totusi, in zilele noastre produsele apicole sunt obtinute intr-un mediu poluat din diverse
surse, fiind de cea mai mare importanta pentru apicultori de a localiza si exclude aceste surse,
contaminarea (inclusiv cea de natura microbiana) putandu-se produce ca urmare a practicilor
apicole sau din mediul inconjurator.
Mierea reprezinta o materie complexa pentru investigatii microbiologice. Continutul ridicat de
zaharuri, pH-ul scazut si existenta diferitelor oxidaze inhiba cresterea microorganismelor, dar in
acelasi timp fac mai dificila detectarea acestora. In plus, vascozitatea ridicata complica utilizarea
probelor de miere ca material de analiza. Pentru a depasi aceste dificultati, au fost dezvoltate mai
multe metode, incluzand dilutia, centrifugarea, dializa si filtrarea prin membrane.
Datorita proprietatilor intrinseci ale mierii, care afecteaza cresterea si supravietuirea
microorgansimelor prin actiunea bacteriostatice sau bactericide, este de asteptat ca mierea sa
contina un numdr mic si o varietate limitata de microorganisme,fiind lipsita de forme
vegetative. Cele care supravietuiesc rezista la solutii concentrate de zaharuri, la aciditate si la
actiunea altor factori antimicrobieni prezenti in miere. Aceste microorganisme includ bacterii
sporogene, levuri osmofile si mucegaiuri.

Printre cei mai frecventi contaminanti microbieni din miere sunt sporii de Bacillus si
Clostridium, fungii din genurile Alternaria, Aspergillus, Penicillium, Mucorsi Saccharomyces,
ca si agentii patogeni ai albinelor (cum ar Bettsya alvei, Paenibacillus larvae, Paenibacillus
alvei agentii micozelor albinelor, Ascosphaera apis si Ascosphaera major)

Levurile si

mucegaiurile sunt responsabile de fermentarea mierii cu un continut de apa ridicat. Mai mult,
existenta tulpinilor de B. alvei, A. apis si A. major poate constitui un indicativ al practicilor
necorespunzatoare de ingrijire a stupilor. Prezenta clostridiilor sulfito-reducatoare in miere
fiirnizeaza dovezi ale contaminarii sau poluarii. Sporii de C. botulinum se pot detecta in miere,
de obicei la niveluri reduse, prezenta lor fiind periculoasa in special pentru sugari si copiii mici.
Bacteriile coliforme si levurile sunt indicatori ai calitatii sanitare sau comerciale a mierii.
Totusi, unele dintre microorganismele prezente in miere (cum sunt cele din genul
Bacillus) produc substante care asigura protectia albinelor impotriva germenilor patogeni, cum
ar fi ciuperca Ascosphaera apis, care cauzeaza boala puietului varos.
Prezenta microorganismelor in miere se poate datora mai multor cauze:
-

sunt deja prezente in materiile prime utilizate de catre albine (nectarul mana);
rezulta din activitatea biologica a albinelor in timpul elaborarii si depozitarii

produsului in stup. De asemenea, este posibil ca unele bacterii sa se dezvolte in miere in

interiorul stupului. Cu toate acestea, stabilizarea caracteristicilor mierii duce la diminuarea
importanta a lor intr-o perioada de cateva saptamani;
-

sunt aduse de catre oameni in cursul diferitelor faze de obtinere a mierii.

Posibiiitatile de contaminare a mierii din cauza interventiei umane se pot explica prin:
- folosirea de localuri necorespunzatoare pentru obtinerea mierii, cu conditii
igienice nesatisfacatoare;
- utilizarea de apa care nu este potabila pentru spalarea incaperilor si
echipamentului;
-

folosirea pentru extractiea, pregatirea i depozitarea mierii a echipamentelor

i materialelor necorespunzatoare;
- lipsa de ingrijire pentru prevenirea expunerii mierii si materialelor utilizate,
inainte si dupa extractie, la praf si la contactul cu insecte (muste, viespi, gandaci, furnici) sau cu
dejectiile animalelor de curte (gaini, curci, gaste), comensale (soareci, sobolani) sau de casa
(caini si pisici), al caror acces in salile de extractie a mierii nu este impiedicat;

- in sfarsit, direct de catre operatorul care nu a respectat normele igienice.

O examinare microbiologica de rutina a mierii ar putea include diverse teste. Numarul
total de germeni ofera informatii generale. Testele specializate, cum ar fi numaratoarea levurilor
si un test pentru bacteriile sporogene, pot fi de asemenea utile. Ar putea fi inclus si un indicator
al calitatii sanitare, cum este numaratoarea bacteriilor coliforme. Pot fi necesare si teste
suplimentare, pentru a explica numarul neobisnuit de mare al unor microorganisme sau pentru
clarificarea unei anumite probleme, ca si atunci cand mierea este folosita in produse care nu
necesita un tratament termic sau necesita unul limitat.
Capacitatea antimicrobiana a mierii
Proprietatile antimicrobiene ale mierii sunt cunoscute de foarte mult timp. Ca
dezinfectant si cicatrizant aplicat pe leziuni (plagi, abcese, tumori etc.), mierea a fost utilizata
inca din vremea sumerienilor, fiind mentionata, printre altele, in Vede, in papirusurile egiptene,
in Talmud, in Noul Testament i in Coran. In Egiptul antic, produsul era folosit di pentru
tratamentul local al leziunilor, ca si pentru conservarea mumiilor. Hipocrate insusi recomanda
folosirea mierii. in jurul anului 50 d.Hr., Dioscoride a descris mierea ca fiind "buna pentru toate
ulceratiile putrezite si cavernoase". Datorita continutului sau in "inhibina", mierea s-a folosit de
romani pentru conservarea vanatului in stare cruda, cat si la imbalsamare (spre exemplu,
Aristotel si Alexandru Macedon au fost imbalsamati cu miere). Mai aproape de zilele noastre, in
Primul Razboi Mondial soldatii rusi foloseau mierea pentru profilaxia infectiei ranilor si pentru
accelerarea cicatrizarii lor. De asemenea, si germanii foloseau mierea pentru ulceratii, arsuri,
fistule.
Desi a fost utilizata ca remediu din cele mai vechi timpuri, in multe culturi, in utilizarile
sale antice nu a existat o recunoastere a proprietatilor sale antibacteriene era cunoscut doar
faptul ca este un remediu eficient. Acest lucru nu este surprinzator, avand in vedere ca abia in
ultima parte a secolului al XlX-lea a devenit cunoscut faptul ca multe boli sunt rezultatul
infectiei cu microorganisme. Proprietatea antibacteriana a mierii a fost recunoscuta pentru prima
data in 1892 de catre van Ketel. Deseori s-a pretins ca acest lucru se datoreaza in totalitate
efectului osmotic datorat continutului ridicat de zaharuri, stiut fiind ca mierea, ca si alte siropuri
saturate de zaharuri sau paste de zaharuri, are o osmolaritate suficienta pentru a inhiba cresterea

microbiana, dar atunci cand este utilizata ca substrat de contact cu rana, diluarea cu exsudatele
din rana reduce aceasta osmolaritate la un nivel care intrerupe controlarea infectiei. Cu toate
acestea, s-a demostrat ca ranile
infectate cu microorganisme (spre exemplu Staphylococcus aureus) sunt rapid sterilizate de catre
miere.
Acest remediu stravechi pentru tratamentul ranilor infectate a fost "redescoperit " de
curand de catre profesia medicala, mai ales atunci cand metodele conventionale de tratament nu
au fost eficiente." in anii '30 ai secolului al XX-lea au aparut numeroase articole medicale
referitoare la actiunea dezinfectanta a mierii aplicata pe plagi. O data cu introducerea
antibioticelor insa, atentia oamenilor obisnuiti si a medicilor a fost deviata catre acestea. Studiile
anilor '30-'50 ai secolului trecut, care au confirmat actiunile cicatrizante ale mierii, au condus la
elaborarea de procedee terapeutice aplicabile si astazi. Mult mai recent, in ultimele decade,
interesul cu privire la calitatile antimicrobiene si cicatrizante ale mierii a revenit, motivat de
confruntarea tot mai frecventa cu linii microbiene polirezistente fata de antibiotice, cu
numeroasele efecte adverse ale utilizarii antibioticelor si cu o orientare din ce in ce mai
accentuata catre utilizarea produselor naturale in medicina.
Proprietatile antimicrobiene ale mierii de albine se reduc sau dispar in produsele din
miere, forma sub care aceasta se valorifica de foarte multe ori. Produsele din miere (constituite
in principal din miere, dar si din unele ingredinte adaugate) nu au aceleasi proprietati
antimicrobiene ca mierea ca atare. Uneori mierea se foloseste ca ingredient principal in
prepararea altor produse care nu se trateaza termic (salamuri fermentate, diverse siropuri s.a.)
sau in unele produse de cofetarie-patiserie. In aceste cazuri, proprietatile antimicrobiene ale
mierii se reduc sau dispar.
In literatura de specialitate exista numeroase raportari privind investigatiile care au stabilit
existenta si natura factorilor antimicrobieni din miere, o revizuire cuprinzatoare fiind facuta de
Peter Molan (1992).
Capacitatea mierii de a inhiba sau de a distruge microorganismele se datoreaza
urmatorilor factori:
- continutul ridicat de zaharuri (peste 95 % din substanta uscata) si foarte redus in apa
libera (deci activitatea apei redusa, aw= 0,56-0,62), ca si umiditatea mica (14-21 %), ce mentin o

presiune osmotica ridicata si ii confera o vascozitate crescuta, ceea ce determina deshidratarea,

zbarcirea si moartea celulelor microbiene;
- aciditatea (pH < 4,5);
- sistemul de oxidare enzimatica a glucozei din miere, care determina formarea
peroxidului de hidrogen, produs toxic pentru microorganisme, cunoscut mult timp inainte de
identificare sub denumirea de "inhibina";
- continutul foarte redus de proteine i raportul C/N mare al mierii;
- lipsa de oxigen din miere, oxigenul atmosferic neputand patrunde in miere datorita
vascozitatii acesteia; majoritatea microorganismelor contaminante au nevoie de oxigen pentru a
se putea dezvolta;
- prezenta in miere a unor substante chimice si enzime nefavorabile dezvoltarii
microorganismelor: pinocembrina, lizozimul, acizii fenolici, terpenele, benzil-alcoolii, diferite
substante volatile;
- potentialul redox scazut din cauza continutului mare de zaharuri reducatoare, care
descurajeaza multiplicarea mucegaiurilor si a bacteriilor aerobe.
Efectul osmotic
Dupa cum se cunoaste, mierea este o solutie saturata sau suprasaturata de zaharuri, circa
80 % din continutul ei fiind in principal un amestec de fructoza si glucoza, procentul de apa
atingand doar 14-21 % din greutatea mierii. Interactiunea puternica a moleculelor acestor
zaharuri cu cele de apa lasa foarte putine dintre aceste molecule de apa disponibile pentru
microorganisme. Aceasta apa "libera" este ceea ce se masoara ca activitatea apei (a w), valoarea ei
la miere fiind cuprinsa intre 0,56 si 0,62. Cu toate ca unele specii de levuri pot supravietui in
mierea cu un continut ridicat de apa, determinand fermentarea ei, valoarea a w a mierii maturate
este prea mica pentru a permite cresterea oricarei specii microbiene, astfel ca in cazul in care
continutul de apa este mai mic de 17,1%, nu se pot dezvolta nici macar levurile care de regula
sunt implicate in procesul de fermentare. Dezvoltarea majoritatii speciilor bacteriene este
complet inhibata daca valoarea aw este de 0,94-0,99. Totusi, unele specii bacteriene au rata
maxima de crestere atunci cand aw este 0,99, astfel incat se poate trage concluzia ca inhibarea lor
datorita efectului osmotic depinde evident de specia In cauza.
Peroxidul de hidrogen

Activitatea antibacteriana majora a mierii se pare ca se datoreaza peroxidului de hidrogen,

produs enzimatic ce apare in aceasta sub actiunea glucozoxidazei secretate de catre glandele
hipofaringiene ale albinelor pentru a ajuta la formarea mierii din nectar. S-a demonstrat insa ca si
bacteriile din genul Gluconobacter sintetizeaza gluconoxidaza. Cu toate ca este cunoscut de mai
multa vreme, pana la identificarea sa in 1963, de catre White si colab., acest principal agent
antimicrobial! din miere a fost denumit inhibina Peroxidul de hidrogen si aciditatea produse de
reactia
Glucoza + H2O + O2 acid gluconic + H2O2

Ajuta la conservarea mierii. Aciditatea rezultata si peroxidul de hidrogen contribuie la

conservarea i sterilizarea mierii in cursul procesului de maturare. Mierea stabila, complet
maturata, contine o cantitate redusa de peroxid de hidrogen, deoarece aceasta substanta are o
existenta limitata in prezenta ionilor metalelor de tranzitie i a acidului ascorbic, care catalizeaza
descompunerea lui in oxigen si apa. Enzima a fost gasita ca fiind practic inactiva in mierea
stabila, rezistenta la alterare, aceasta dand nastere la peroxid de hidrogen doar cand mierea este
diluata. Acest lucru se datoreaza faptului ca aciditatea produsa prin actiunea enzimei contribuie
la reducerea pH-ului pana la o valoare la care enzima nu mai poate actiona. Concentratia de
peroxid de hidrogen produs in mierea activata prin diluare este de obicei in jur de 1 mmol/1, cam
de 1000 de ori mai mica decat in solutia de 3 % folosita in mod obisnuit ca antiseptic.
Desi nivelul de peroxid din miere este foarte scazut, totusi acesta este eficace ca agent
antimicrobian. El este mult mai eficient atunci cand este furnizat prin generare continua, datorita
activitatii glucozoxidazei, decat atunci cand este adaugat in mod izolat. Un studiu efectuat
asupra E. coli, expusa la un flux constant de peroxid de hidrogen, a aratat ca dezvoltarea
bacteriei respective a fost inhibata de 0,02-0,05 mmol/1 peroxid de hidrogen, concentrate care
nu a fost nociva pentru celulele fibroblastice din pielea umana.
O observatie foarte importanta este aceea ca bacteriile sunt mult mai susceptibile la
peroxid decat mucegaiurile si levurile.
Aciditatea

Mierea este destul de acida, pH-ul fiind in general cuprins intre 3,2 si 4,5, suficient de
scazut pentru a inhiba activitatea multor microorganisme patogene, deoarece pH-ul optim pentru
cresterea lor variaza intre 7,2 si 7,4. Valorile minime de pH pentru dezvoltarea unor specii
bacteriene obisnuite care cauzeaza infectarea ranilor sunt: Escherichia coli - 4,3; Salmonella
spp. - 4,0; Pseudomonas aeruginosa - 4,4; Streptococcus pyogenes - 4,5. Astfel, in mierea
nediluata, aciditatea este un factor antibacterian semnificativ. Dar, in cazul in care mierea este
diluata, in special prin fluidele corporale, care sunt bine tamponate, pH-ul nu va fi atat de scazut
i aciditatea mierii nu poate fi un inhibitor eficient al multor specii de bacterii.
Acizii organici nedisociati prezinta i ei activitate antimicrobiana deoarece, fiind foarte
solubili in membranele celulare, pot provoca alterari in permeabilitatea celulara si in fosforilarea
oxidativa la nivelul transportului de electroni.
Factorii fitochimici
Dovada pentru existenta altor factori antibacterieni este data in principal de faptul ca
sistemul care genereaza peroxidul nu explica in intregime activitatea antibacteriana observata,
deoarece au fost raportate izolari de substante antibacteriene din miere diferite de peroxidul de
hidrogen. In plus, s-a constatat ca incalzirea mierii, care inactiveaza glucozoxidaza, determina
scaderea activitatii impotriva unor specii microbiene, in timp ce impotriva altora se pastreaza
aceasta activitate. Desi stabilitatea enzimei variaza in diferitele sorturi de miere, au existat
raportari despre miere la care stabilitatea a fost mult in exces fata de aceasta variatie, ceea ce
arata ca trebuie sa fie implicat un factor antibacterian suplimentar. Dovada cea mai directa
pentru existenta factorilor antibacterieni neperoxidici in miere este data de raportarile privind
persistenta activitatii antimicrobiene in mierea tratata cu catalaza pentru a elimina activitatea
peroxidului de hidrogen, ca si in mierea tratata prin caldura pentru a inactiva glucozoxidaza. Au
fost identificate, de catre diversi cercetatori, mai multe substante chimice cu activitate
antibacteriana:

pinocembrina,

terpene,

benzilalcooli,

lizozim,

acid

3,5-dimetoxi-4-

hidroxibenzoic (acid siringic), metil- 3,5-dimetoxi-4-hidroxibenzoat (siringat de metil), acid

3,4,5-trimetoxibenzoic, acid 2- hidroxi-3-fenilpropionic, acid 2-hidroxibenzoic si 1,4dihidroxibenzen. Totusi, cantitatile acestor substante au fost mult prea reduse pentru determina o
activitate antibacteriana semnificativa .
Activitatea antimicrobiana nu este aceeasi la toate tipurile de miere, datorita nivelurilor
diferite de producere a peroxidului si a factorilor nonperoxidici, aceste niveluri variind in functie

de sursa florala si de modul de procesarea a mierii. Prezenta ionilor metalici, a acidului ascorbic
si a catalazei din nectar poate distruge peroxidul de hidrogen.De asemenea, caldura si lumina pot
distrage glucozoxidaza.
Pentru a asigura eficacitatea unui anumit sort de miere in ceea ce priveste folosirea ei ca
agent antimicrobian, trebuie sa-i fie determinate activitatea, iar conditiile de pastrare trebuie
monitorizate in vederea limitarii expunerii la lumina si caldura.
Procedeul clasic de determinare a activitatii antimicrobiene a unei mieri este evaluarea
"numarului de inhibina", definit ca gradul de dilutie (realizat treptat, prin metoda dilutiilor
succesive) la care mierea mai are inca putere antimicrobiana. Activitatea antimicrobiana este
cuantificata de concentratia inhibitorie minima (MIC - minimum inhibitory concentration), care
reprezinta valoarea minima a concentratiei necesare pentru completa inhibare a cresterii
microbiene.
Studiile pe un foarte mare numar de probe de miere arata un domeniu larg al activitatii
antimicrobiene, dei in cazul multora se constata doar un nivel scazut al acestei activitati.
Numeroase cercetari au documentat variabilitatea tipurilor de miere in ceea ce priveste
activitatea lor antimicrobiana.
Cu toate ca datele existente sunt insuficiente pentru a identifica cu claritate activitatea
antibacteriana a tuturor tipurilor de miere, exista dovezi ale activitatii antimicrobiene ridicate a
unor sorturi de miere, cum ar fi mierea de mana din padurite de conifere din regiunile muntoase
ale Europei Centrale si mierea de manuka {Leptospermwn spp.) d i n Nona Zeelanda.
Dintre studiile efectuate referitoare la activitatea antimicrobiana a mierii, amintim doar
cateva:
-

Allen et al. (1991) au testat activitatea antimicrobiana fata de Staphylococcus a mai

multor tipuri de miere provenite din Noua Zeelanda. Rezultatele obtinute in urma utilizarii a 345
de probe de miere monoflorala nepasteurizata (provemte de la 26 de surse florale) au aratat ca
activitatea antibacteriana a diferitelor sortimente de miere variaza in functie de sursa florala de
provenienta. Mierea provenita de la florile de manuka (arbore de ceai - Leptospermum
scoparium) si de firuta (limba-boului - Anchusa officinalis) a avut activitate antibacteriana
datorata unui compus nonperoxidic;
-

Willix et al. (1992) au constatat ca atat mierea cu activitate antibacteriana

nonperoxidica, cat si cea cu activitate antibacteriana datorata peroxidului de hidrogen sunt

eficace in inhibarea multiplicarii bacteriilor care infecteaza ranile. Totui, ordinea eficacitatii in
cazul a 7 specii bacteriene a depins de natura activitatii antibacteriene a mierii;
-

studiind mierea de manuka, Molan (1999) a aratat ca aceasta a avut cea mai puternica

actiune antibacteriana impotriva E. coli, Helicobacter pylori, Proteus mirabilis, Pseudomonas

aeruginosa, Salmonella typhimurium, Serratia marcescens, Staphylococcus aureus si
Streptococcus pyogenes
-

o investigate efectuata in vitro a comparat actiunea antibacteriana a mierii de pasune si

a mierii de manuka asupra tulpinilor de S. aureus coagulazo-pozitiv existent in ranile infectate.

Ambele tipuri de miere au fost eficiente, dar au actional m mod diferiv. Mierea de pasune prin
generarea superioara de peroxid, iar mierea de manuka prin activitatea antibacteriana
nonperoxidica, datorata (dupa cum s-a dovedit in ultimii ani) unei substante antioxidante numite
metilglioxal. Atat mierea de pasune, cu o producere mai mare de peroxid, cat si mierea de
manuka, cu activitatea antibacteriana nonperoxidica, au fost eficiente in concentratii scazute (3-4
% v/v, respectiv 2-3 % v/v);
-

cercetatorii egipteni au evaluat mierea bmta, nematurata, din diferite regiuni, pentru

efectele ei antimicrobiene. Desi toate probele au avut efecte similare asupra bacteriilor gramnegative si gram-pozitive in concentratii mici, de 6,25 %, ele nu au fost eficace impotriva levurii
Candida albicans si a mucegaiului Aspergillus niger. De asemenea, au fost evaluate pentru
activitatea lor antimicrobiana fractioni extrase din miere. Din 4 fractiuni, doar extractul de
etilacetat din miere a fost eficient impotriva bacteriilor, levurilor si mucegaiurilor;
-

in Brazilia, Cortopassi-Laurino si Gelli (1991) au testat mierea de albine africanizate si

de albine fara ac pe 7 tulpini diferite de bacterii (S. aureus, E. coli, Klebsiella pneumoniae, P.
aeruginosa, Bacillus subtilis, Bacillus stearothermophilus var.calidolactis o alta tulpina de
Bacillus subtilis) si au ajuns la concluzia ca toate tulpinile bacteriene au fost afectate de
diferitele tipuri de miere examinate., gradul de inhibitie variind in functie de tipul de miere si de
tulpina bacteriana; in functie de originea florala, mierea cea mai activa contra bacteriilor a fost
cea in care a predominat polenul din genurile Mimosa si Eucalyptus. De asemenea, s-a constatat
ca efectul bacteriostatic depaseste constant efectul bactericid;
- Taormina et a'l. (2001) au comparat mierea din 6 surse florale e in ceea ce priveste
activitatea inhibitoare asupra tulpinilor de Escherichia coli OI57:H7, Salmonella typhimurium,
Shigella sonnei, Listeria monocytogenes, Staphylococcus aureus i Bacillus cereus si au

constatat ca, in general, mierea mai inchisa la culoare a avut o activitate inhibitoare si o putere
antioxidanta mai mari decat cea deschisa;
- in Spania, Gallardo-Chacon et al. (2008) au evaluat 31 de probe de miere pentru
abilitatea lor de a inhiba dezvoltarea a 10 bacterii patogene: Escherichia coli 0157:H7,
Salmonella enterica ser. Typhimurium, Shigella sonnei, Pseudomonas aeruginosa, Bacillus
cereus, Listeria monocytogenes, Staphylococcus aureus 9144, MRS A (Methicilin Resistant
Staphylococcus aureus), Streptococcus mutans i Enterococcus faecalis. Toate bacteriile gramnegative, cu exceptia P. aeruginosa, au fost sensibile la toate probele de miere, ca i la mierea
artificiala folosita ca etalon la o concentrate de 25 %.
De asemenea, fiecare germen gram-pozitiv a aratat grade diferite de sensibilitate la
tipurile de miere;
-

o cercetare realizata in Turcia a demonstrat ca mierea are actiune antibacteriana si

asupra speciilor de bacterii izolate din afectiuni clinice;

-

un

studiu

recent

documenteaza

sensibilitatea

tulpinilor

multirezistente

de

Burkholderia cepacia (care determina infectii pulmonare in fibroza chistica i granulomatoza

cronica, precum si bacteriemie, infectii ale tractului urinar si infectarea ranilor la pacientii
spitalizati) la mierea de manuka la concentratii sub 6 procente (v/v)
Utilizari ale mierii ca agent antimicrobian
Datorita proprietatilor antiseptice si cicatrizante, in decursul istoriei oamenii au folosit
frecvent acest produs natural fie pentru a-si conserva rezervele de hrana in timpul iernii sau in
cursul lungilor calatorii pe mari si oceane, fie pentru tratarea diverselor afectiuni respiratorii,
maladiilor tractusului digestiv si afectiunilor cardiace.
In afara de utilizarea mierii ca aliment, m ultimul timp se constata o intensificare a
evaluarii varietatilor locale din perspectiva utilizarii lor ca agenti terapeutici si conservanti.
Avantajele mierii din acest punct de vedere sunt numeroase: este un produs de traditie i de
calitate excelenta, actiunile ei curative sunt verificate, nu rezulta din sinteze industriale, iar
pacientii dovedesc incredere in utilizarea acestui "medicament" natural. Fara a avea pretentia de
a inlocui produsele farmaceutice cu eficienta antiseptica dovedita, preparatele din miere sunt
totusi optiuni demne de a fi luate in considerate. Folosirea mierii ca si conservant.

Datorita proprietatilor sale antimicrobiene, mierea ar putea servi ca si conservant natural

al hranei, aparand ca o optiune valabila in pastrarea salubrittatii alimentelor i in marirea duratei
lor de valabilitate prin inhibarea sau distrugerea microorganismelor patogene sau de alterare.
Utilizarea mierii pentru tratarea diverselor maladii
Principalele afectiuni in care se poate folosi eficient mierea si asupra carora s-au
concentrat cercetari recente sunt:
-

ulcerul gastric (al carui principal agent cauzal este Helicobacter pylori): este sensibil

la actiunea mierii (in concentratie de 20 %) datorita prezentei peroxidului

-

diareile cu etiologie microbiana. Utilizarea mierii in aceste afectiuni este intalnita inca

din Roma Antica. S-a constatat ca, fata de bacteriile care pot afecta tubul digestiv, mierea
poliflora (cu putere mare peroxidica) are actiune bacteriostatica la o concentratie de 4-8% (v/v)
si bactericide la 5-10% (v/v)
-

afectiunile oculare\ blefarita, conjunctivita catarala, cheratita, leziuni traumatice, fizice

sau chimice ale ochiului.

-

afectiunile cavitatii bucale,

candidozele si dermatomicozele (spre deosebire de bacterii, mierea este eficace fata

de fungi la concentratii mai mari).

-

patologia glandei man tare, la taurine (mastite).

diverse alte leziuni la om si animale. In mod empiric, mierea a fost folosita in

tratamentul local al plagilor din cele mai vechi timpuri. intr-o varietate enorma de leziuni,
mierea a dat de fiecare data rezultate excelente. Factorul principal este peroxidul generat in
miere, el eliberandu-se treptat in mediul umed al plagilor, avand o actiune antiseptica, stimuland
proliferarea celulelor din marginile sanatoase (efect cicatrizant). Peroxidul favorizeaza
neoformatia de capilare (un prim pas al regenerarii tisulare); de asemenea, este utilizat ca
mesager intre diferite tipuri de celule active in raspunsul imun la infectii si activeaza proteazele
in tesuturile implicate in cicatrizare.

Surse de contaminare microbiana a mierii

Mierea poate sa se contamineze cu microorganisme prin 2 mari categorii de surse: surse
primare (care includ polenul, praful, solul, aerul, florile cu nectarul lor si tubul digestiv al
albinelor, precum si cadavrele celor moarte in stup) si surse secundare, postextractie (care
decurg din manipularea mierii de catre oameni, fiind aceleasi ca si pentru alte alimente: aerul,
apa, vantul, praful, animalele, lucratorii, contaminarea incrucisata, echipamentele, recipientele si
cladirile).
Sursele primare de contaminare a mierii sunt foarte dificil de controlat. In schimb, cele
secundare pot fi controlate prin bunele practici de productie (GMP - Good Manufacturing
Practices)
Capitolul de fata nu se refera si la Clostridium botulinum, acest microorganism fiind
tratat pe larg intr-un capitol separat.
Surse primare
Multe microorganisme sunt asociate cu o hrana specifica sau anumite componente ale
ecosistemului. Este foarte probabil ca microorganismele care se gasesc in elemente ale mediului
inconjurator care au legatura cu mierea (de ex: albine, stupul,polen, flori, sol etc.) sa se
intalneasca, de asemenea, si in miere.
Bacteriile gasite in mod obisnuit in sol apartin genurilor Acinetobacter, Bacillus,
Clostridium Coiynebacterium, Pseudomonas, Psychrobacter si Vagococcus. Root (1983)
sugereaza ca florile si stupii sunt surse mult mai importante de microorganisme decat pamantul
(solul). Pe plante si produsele lor sunt intalnite bacterii din genurile Brochothrix, Citrobacter,
Enterobacter, Erwinia, Flavobacterium, Lactobacillus, Lactococcus, Leuconostoc, Listeria si
Pediococcus .
Levurile sunt larg raspandite in natura. Ele au fost izolate din sol, aer, de pe suprafata
plantelor si animalelor, din alimente conservate, ca si din substraturi zaharoase, inclusiv nectarul
florilor si sucurile de fructe. Surse de levuri pot fi si fagurii si instrumentarul apicol.

De asemenea, asocierea dintre levuri si organele interne ale insectelor este

binecunoscuta, iar albinele polenizatoare, mai ales, adapostesc levuri in pungile lor pentru nectar.
Aerul si praful sunt importante surse de microorganisme din genurile Bacillus,
Clostridium .fi Micrococcus.
Microorganismele asociate cu albinele melifere si cu hrana lor sunt reprezentate de
bacterii (bacterii pleomorfe gram-variabile, Bacillus spp. si enterobacterii), mucegaiuri (in
primul rand din genurile Aspergillus si Penicillium) si levuri.
Sursele de hrana ale albinelor
In mod obisnuit, albinele se hranesc cu nectar, miere, polen si apa, in afara de acestea,
substantele indulcitoare utilizate pentru hrana albinelor pot constitui o sursa a prezentei
microorganismelor in miere. Bacillus si Clostridium sunt importanti contaminanti bacterieni ai
zaharului din trestie si sfecla, levurile Saccharomyces si Torula pot fi gasite in zaharul cu
umiditate crescuta, iar Leuconostoc mesenteroides a fost gasit in instalatiile din fabricile de
zahar.
Apa
Albinele au tendinta sa prefere sursele murdare de apa in locul celor curate, posibil din
cauza mirosurilor si a continutului in saruri, si astfel pot folosi apa contaminata. In afara de
faptul ca este un nutrient, apa este dispersata peste faguri in scopul reglarii temperaturii si
umiditatii in interiorul stupului, iar atunci cand apa este contaminata, se poate realiza si
contaminarea acestora.
In regiunile in care se practica extensiv cresterea animalelor, apele pe care le folosesc
albinele pot fi contaminate cu fecale, microorganismele putand astfel ajunge in miere.

Nectarul floral
Bacterii. Examinand nectarul provenit de la florile de citrice, bumbac si plante din
desertul Arizonei, Gilliam et al. (1983) au gasit putine bacterii la citrice (bacili gram- negativi) si
la plantele de desert (bacili gram-negativi, bacili gram-pozitivi si coci gram- pozitivi), pe cand la

bumbac nu au gasit microorganisme; aceste rezultate au fost explicate si prin existenta unor
substante antibacteriene in nectar.
Levuri. Este cunoscuta asocierea dintre anumite specii de levuri cu florile si insectele,
deoarece unele specii de insecte realizeaza polenizarea si in acelasi timp transmit levurile catre
nectarul florilor in timpul vizitelor lor la florile entomofile. Flora levuliforma a glandelor
nectarifere ale florilor include o larga diversitate de specii de levuri, acestea variind in functie de
regiunea geografica si de specia de plante. Este posibil ca inocularea incrucisata a nectarului de
catre insecte sa joace un rol important in raspandirea levurilor la diferite specii de plante, la fel
ca si, poate, comportarea nectarului diferitelor plante ca un mediu nutritiv natural.
Examinand 324 de probe de glande nectarifere de la flori apartinand la 9 specii diferite,
Sandhu si Waraich (1985) au gasit levuri la 232 (67,84 %) dintre acestea. Speciile de levuri au
fost in numar de 36 si au apartinut la 12 genuri (Candida, Saccharomyces, Oosporidium,
Rhodotorula, Torulopsis, Pichia, Hansenida, Debaryomyces, Endomycopsis, Trichosporon,
Geotrichum si Winged). Cei mai frecvent izolata specie a fost Candida blankii (la 4,68 % din
probe), urmata de C. cacaoi si Saccharomyces cerevisiae. Genul Candida a fost gasit cel mai
des, cu nu mai putin de 16 specii, in timp ce genul Hansenida a fost reprezentat de 4 specii,
Debaryomyces si Rhodotorula de cate 3 specii fiecare, Pichia si Torulopsis de cate 2 specii, iar
celelalte genuri au fost reprezentate de catre o singura specie. Glandele nectarifere de la rucola
(Eruca sativa) au furnizat eel mai mare numar de culturi pozitive (92,11 %), urmate de rapita
salbatica (Brassica campestris), cu 81,57 %. Cu toate acestea, eel mai mare numar de specii de
levuri a fost obtinut de la lamai (Citrus medico) - 12 specii, urmat de ridiche (Raphanus sativus)
- 11 specii
Polenul si pastura
In ceea ce priveste prezenta microorganismelor in miere, polenul reprezinta o sursa
majora, atat eel recoltat de albine direct din flori {polenul floral), cat si cel depozitat in corbicule
(polenul corbicular) sau direct in faguri {polenul pre-digeraf = pastura). Se stie ca
transformarea polenului in pastura si modificarile biochimice care caracterizeaza acest proces
sunt rezultatul actiunii microbiene, in principal al fermentatiei lactice cauzate de bacterii si
levuri (Lactobacillus, Pseudomonas i Saccharomyces). Se pare ca levurile, chiar daca initial
sunt prezente in numar mic in polen, cresc dupa fermentarea lui in faguri, rezistand aici mai mult

decat alte microorganisme. De asemenea, sistemele enzimatice implicate in fermentarea

polenului sunt similare cu cele ale levurilor.
Studiile asupra polenului floral si corbicular, ca si al pasturii depozitate un timp in
celulele fagurilor din stup, provenind de la aceleasi specii de plante, au demonstrat ca polenul
din flori sufera modificari microbiologice si biochimice imediat ce este cules de catre albine.
Acestea umecteaza polenul cu nectar regurgitat sau cu miere pentru a usura depozitarea lui in
corbicule, adauga secretii glandulare (saliva) si il inoculeaza cu microbi.
Pentru a intelege mai bine hranirea albinelor, Martha Gilliam a studiat microbiologia
polenului de la o singura specie de plante, migdalul (Primus communis = P. dulcis = P.
amygdalus) inainte, in timpul si dupa depozitarea lui in celulele fagurilor.
Ciupercile (mucegaiuri si levuri) si bacteriile din genul Bacillus au fost
microorganismele predominante in polen pastura. Din totalul de izolate microbiene (n=391) din
polen si pastura, in 55 % din izolatele microbiene de la polen si in 85 % din cele de la pastura
era vorba despre ciuperci. Era ca si cum albinele se angajasera intr-o "exploatare microbiana" de
inoculare a polenului cu microorganisme specifice in timp ce il colectau si il ingramadeau pentru
a-1 transporta la colonie. Exemple de microbi care au fost introdusi de catre albine: drojdia
Torulopsis magnoliae, bacterii din genul Bacillus si mucegaiurile Aureobasidium pullulans,
Penicillium corylophilum, P. crustosum si Rhizopus nigricans. Majoritatea microorganismelor
izolate din polenul corbicular si pastura au fost de asemenea asociate cu coloniile de albine, fiind
prezente mai ales in intestinele albinelor lucratoare adulte.
In ceea ce priveste bacteriile, cercetarile privind prezenta lor in polen dateaza inca de la
inceputul secolului trecut. White (1906) a gasit ca polenul depozitat in celulele fagurilor bolnavi
de loca europeana continea numerosi germeni de C. alvei .
Cercetand bacteriile din genul Bacillus prezente in cele 3 feluri de polen provenit de la
migdal, Martha Gilliam (1979) a izolat 5 specii: B. subtilis, B. megaterium, B. licheniformis, B.
pumilus i B. circulans. Din 41 de izolate, 33 au fost B subtilis, aceasta specie fiind singura
asociata cu toate probele de polen si pastura, posibil datorita unui anumit rol In elaborarea
pasturii si/sau abilitatii lui de a supravietui in acest mediu particular.
Avand in vedere ca in polenul floral a fost gasit doar B. subtilis si ca cel mai mare numar
de izolate si de specii din genul Bacillus au fost gasite in polenul corbicular, rezulta ca, in timpul
prelucrarii granulelor de polen pentru a-1 face o masa adecvata pentru a fi carata in stup,

albinele culegatoare au adaugat aceste bacterii polenului recoltat. Ca si in cazul levurilor, in

timp, numarul de izolate si de specii bacteriene a scazut.
Germenii din genul Bacillus au reprezentat doar 2 % din microorganismele din polenul
floral, au crescut la 20 % In polenul corbicular, dupa care an scazut la 11 % in pastura. Dei
aceste bacterii au fost mult mai putin numeroase in polen si pastura decat levurile, ele sunt
importante in producerea si conservarea pasturii datorita multor activitati metabolice (au
capacitatea de a produce substante antibiotice si numeroase enzime, incluzand pectinaze,
celulaze, dar si enzime cu semnificatie comerciala cum ar fi amilaze, proteaze, (3-glucanaze si
izomeraze).
Intr-un alt studiu, speciile din genul Bacillus au fost izolate din 59 % dintre probele
recoltate din rezervele de hrana depozitate, in faguri (B. circulans, B. megaterium i B. alvei) si
numai din 18 % din probele de polen (doar B. megaterium) .
Levuri
Cercetand prezenta levurilor in polenul floral, in cel corbicular ci in pastura provenite
de la migdal, Martha Gilliam (1979) a izolat levuri apartinand la 7 genuri: Candida (C.
guilliermondii, C. parapsilosis), Cryptococcus (C. flavus, C albidus var. albidus, C. albidus var.
diffluens, C. laurentii var. laurentii, C. laurentii vai. magnus), Hansenida (H. anomala),
Kloeckera (K. apiculata), Metschnikowia (M. pulcherrima), Rhodotorula (R. pilimanae, R.
glutinis, R. rubra, R. pallida), Torulopsis (T. norvegica, T. magnoliae), dintre care Torulopsis,
Candida si Cryptococcus au insumat 85 % din numarul izolatelor. Anterior, mai fusesera
identificate in polen si pastura levuri apartinand si altor genuri (Debaryomyces, Endomycopsis,
Saccharomyces, Sporobolomyces, Torula si Zygosaccharomyces).
Majoritatea izolatelor au fost obtinute din polenul floral. Torulopsis magnoliae a fost cea
mai frecvent izolata specie (43 % din numarui izolatelor), fiind gasita in toate probele de polen,
cu exceptia celui recoltat direct din flori. Aceasta specie a fost de asemenea cea mai izolata
levura din organele interne ale albinelor lucratoare adulte in Arizona. Deoarece T. magnoliae nu
s-a izolat din polenul floral, ci a aparut mai intai in eel corbicular i a fost gasit in toate probele
de pastura, se pare ca este adusa de catre albine din alte surse. Urmatoarea specie ca frecventa a
fost Candida guilliermondii, dar aceasta nu a fost izolata din pastura (in care specia
predominanta a fost Torulopsis magnoliae). Numarui speciilor de levuri a scazut in pastura; in
general, majoritatea levuriior din polenul floral si din cel din capcane nu se mai intalnesc, cu

toate ca C. albidus si R. glutinis au mai fost gasite si in pastura. Prin urmare, modificarile
biochimice care se petrec in polenul depozitat in stup limiteaza levurile care pot supravietui. De
asemenea, numarui de izolate i de specii a scazut in timp.
Prin urmare, putem spune ca polenul floral a continut cele mai multe specii de levuri
(diversitatea acestei flore diminuandu-se dupa colectarea polenului de catre albine si
depozitarea lui in stupi) si ca proprietatile fizice si chimice ale polenului si pasturii influenteaza
compozitia florei de levuri.
Mucegaiuri
Prezenta mucegaiurilor se explica prin raspandirea lor larga in mediul inconjurator, fiind
gasite in mod obisnuit in sol si pe plantele care servesc drept suirsa de hrana pentru
albine.Arizan et al. (1967) au izolat Absidia ramnosa, Aspergillus spp. (A. flavus, A. fumigatus,
A. niger, A. terreus, A. versicolor), Mucor mucedo, Penicillium clavigerum, P. purpurogenum,
Rhizopus nigricans si Trichothecium roseum din polenul de porumb indian colectat mecanic. In
1971, Egorova a izolat A. flaws, A, versicolor, Mucor alboalter, Penicillium granulatum,
Penicillium solitum si Sporotrichum olivecum. Sainger et al. (1978) a raportat ca Altemaria
alternata a fost eel mai frecvent izolat din polenul de la 3 plante anuale ierbacee. Alte
mucegaiuri izolate din polen au fost Aspergillus luchuensis, A. nidukms, A. sulphureus,
Cladosporium oxysporum, Epicoccum purpurascens, Fuscmum oxysporum, Monilia fnictigena,
Monilia sitophita i Trichoderma viridae.
Studiind prezenta mucegaiurilor in polenul floral, in cel corbicular si In pastura
provenite de la migdal, Gilliam et al. (1989) au izolat fungi apartinand la 16 genuri: Altemaria
(A. tennis), Arthrinium (Arth. phaeospermum), Aspergillus (A. niger, A. versicolor, A. flavus, A.
amstelodami, A. ustus), Aureobasidium (Aur. pullulcins), Chaetomium (C. elatum),
Chaetomidium

(C.

pilosum),

Cladosporium

(C.

cladosporioides,

C.

herbarum,

C.

sphaerospermum), Mucor (M racemosus), Paecilomyces (P. varioti), Penicillium (P.

brevicompactum, P. cyclopium, P. corylophilum, P. crustosum, P. chrysogenum, P. janthinellum),
Peyronelia, Rhizopus (R. nigricans), Scopidariopsis (S. brevicaulis), Scytalidinm, Thielavia (T.
sepedonium) i Xylohypha {X. bantiana).
Majoritatea izolatelor identificate (70 %) au apartinut genurilor Penicillium (32 %),
Mucor (21 %) si Aspergillus (17 %). Cele mai frecvente izolate au fost cele de Mucor spp.,
asociate exciusiv cu polenul floral. A doua specie ca frecventa a fost Penicillium corylophilum,

asociata cu polenul corbicular si cu pastura, dar nu si cu polenul floral, ca si in cazul lui

Rhizopus nigricans. Alte specii care mai intai au fost gasite in poienui corbicular si apoi si In
pastura au fost Aur. pullulcms, Cladosporium herbarum, Penicillium chrysogenum

si

Penicillium crustosum. Mucegaiurile izolate din pastura, dar nu si din polenul floral sau
corbicular, au fost Aspergillus amstelodami, A. flavus si Paecilomyces varioti. Astfel, fiecare
proba din fiecare tip de polen a diferit in ceea ce priveste microflora de mucegaiuri si speciile
dominante: in polenul floral, speciile dominante au fost Mucor spp.; In polenul corbicular, P.
corylophilum si P. crustosum; in pastura de o saptamana, P. cyclopium si P. corylophilum; in
pastura de 3 saptamani, nu a existat o specie clar predominanta; In pastura de 6 saptamani, A.
niger. Mucegaiurile care nu au fost prezente in polenul floral dar au fost identificate in polenul
corbicular in pastuira au fost introduse de catre albine in timpul colectarii i depozitarii. Cele
mai evidente exemple sunt Aur. pullulans, P. corylophilum, P. crustosum di Rhizopus nigricans,
in schimb, Mucor spp., mucegaiul dominant in polenul floral, nu a fost gasit in eel corbicular di
in pastura.
Polenul floral a furnizat eel mai mare numar de izolate, dar cel mai mic numar de
specii. In contrast, polenul depozitat In faguri timp de 3 saptamani a dat cele mai putine izolate,
dar eel mai mare numar de specii. In general, numarul izolatelor a scazut in polen dupa
colectarea si depozitarea lui in faguri de catre albine.
Asadar, ca si in cazul levuri lor si germenilor din genul Bacillus, flora de mucegaiuri a
polenului corbicular si a pasturii este rezultatul inoculdrilor microbiene de catre albine si al
transformarilor chimice din polen in timpul regurgitarilor, prin amestecarea cu miere secretii
glandulare, ca al fermentdrii microbiene; toate acestea permit unor specii sa supravietuiasca, iar
altora nu.
Albinele
Indiferent de modul cum ajung microorganismele in/pe corpul lor, albinele constituie
sursa principald a germenilor prezenti in miere.
Digestia hranei se realizeaza datorita prezentei secretiilor glandulare, enzimelor si
bacteriilor. O asociere echilibrata a speciilor microbiene cu nunneroase interactiuni simbiotice si
competitive, cunoscute ca microflora gastrointestinala indigena, constituie parte integranta a
oricarui organism sanatos. Microflora simbiotica a tubului digestiv al albinelor melifere mature

cuprinde bacterii gram-negative, gram-pozitive si gram variabile, mucegaiuri si levuri. Ea

rezulta prin consumarea polenului si a altor surse de hrana, ca si prin contactul dintre albine in
interiorul stupului. De asemenea, microbii pot ajunge in stup, indeosebi la larve, si prin
intermediul parazitilor albinelor. Folosind Serratia marcescens ca indicator bacterian si puietul
de albine lucratoare, experimentele au aratat ca acarianul Varroa jacobsoni transmite infectiile
bacteriene la albinele gazda receptive, parazitii infectati in timpul hranirii contaminand cu
Serratia marcescens circa 20 % din puietul sanatos. "
Microflora intestinala a albinelor este sensibila la diverse chimioterapice, iar compozitia
ei in specii variaza sezonier (iarna fiind mai bogata in microorganisme anaerobe si levuri decat
vara, cand sunt prezenti mai multi germeni coliformi stafilococi). De asemenea, numarui de
microorganisme aerobe este semnificativ mai redus decat cel de microorganisme anaerobe; de
asemenea, numarul microorganismelor este semnificativ mai mare in rect decat in restul tractului
digestive (deoarece rectul este portiunea intestinului m care sunt retinute materiile rezultate din
descompunerea hranei in timpul lunilor de iarna).
Este cunoscut de mult timp ca tubul digestiv al albinelor poseda o microflora bogata.
Intr-o lucrare de referinta privind flora bacteriana normala a albinelor. White P. B. (1921)
impartea microorganismele din tractui digestiv al albinelor in doua mari categorii: microflora
adaptata (germeni prezenti in mod constant - Bacillus constellatus, Bacillus rigidus apis,
Bacillus influenzoides apis, Bacillus teruris apis - germeni inconstanti: Diphtheroid A.,
Diphtheroid B., Streptococcus apis) si microflora ocazionala (cel mai frecvent intalniti fiind
Bacillus mesentericus, B. subtilis, B. proteus, B. fluorescens liquefaciens, B. coli).
3.3.1.2.1. Microbiologia puietului si adultilor de albine lucratoare si de matci adulte
In mod obisnuit, ouale, prepupele, pupele si albinele lucratoare care ies din celule sunt in
mod obisnuit libere de microorganisme. Sistemele antimicrobiene naturale intalnite din
abundenta la albine si in hrana lor joaca indubitabil un rol important in mentinerea acestui mediu
in general liber de microorganisme. Totusi, prin ingerarea hranei contaminate, unele larve se
infecteaza cu microbi asociti cu albinele adulte, polenul sau fagurii.In mod normal, acesti
contaminanti sunt eliminati prin singura defecare ce are loc la sfarsitul perioadei de hranire,
inainte de a trece in stadiul nimfal.

Noile albine lucratoare care ies din celule sunt inoculate cu microorganisme atunci cand
incep sa se hraneasca. Inocularea microbiana si colonizarea tubului digestiv are loc in 4 zile
dupa eclozionare, ca rezultat al consumului de polen si prin schimburile de hrana cu albinele mai
in varsta din colonie.
Microflora intestinala a lucratoarelor mature variaza in functie de varsta, sezon si aria
geografica, cu toate ca unele specii microbine se intalnesc regulat. Dominante sunt bacteriile
pleomorfe gram-variabile, Bacillus spp., enterobacteriaceele, mucegaiurile si levurile.
Suprafata corpului atat la albinele doici, cat si la albinele adulte culegatoare este relativ
libera de microorganisme, lucru care se datoreaza in mare parte comportamentului de curatire. In
general, la mai putin de 20 % din albine s-au gasit microorganisme pe suprafata corpului. Fungii
(mucegaiuri si levuri) au fost izolate mai frecvent decat bacteriile. De asemenea, rezultate
pozitive s-au gasit mai mult la culegatoare decat la doici, datorita posibilitatilor de contaminare
din afara stupului.
La albinele melifere, microflora normala este concentrata in special in portiunea
posterioara a tubului digestiv, si anume in intestinul subtire si in intestinul gros, cu capsula
rectala.
Bacterii
Tysset si Durand (1968) au raportat ca populatia redusa de germeni sporogeni in
continutul intestinal al aibinelor indica faptul ca acesti bacili se gasesc aici in tranzit intrucat
bacteriile sporogene sunt prezente in sol si sunt gasite doar accidental si in numar limitat pe
organele florale ale plantelor. Astfel, ei au postulat ca albinele au sanse reduse de a fi
contaminate masiv. Mai mult, ei cred ca presiunea osmotica ridicata si pH-ul relativ scazut ale
continutului intestinal al albinelor limiteaza de asemenea populatia de bacilli.
Bacteriile pleomorfe gram-variabile
Sunt cele mai comune microorganisme intestinale la lucratoarele adulte si la matca , dei
au fost izolate si de la larve si excrementele acestora , din polenul floral si corbicular, din pastura
si chiar din cateva probe de miere recoltata direct din faguri din excrementele larvelor, din
polenul depozitat si din proviziile larvelor . Aceste bacterii se prezinta atat sub forma de bacili,
cat si sub forma cocoida si au o variabilitate foarte mare de reactie la coloratia Gram. Unele
tulpini si/sau specii au fost identificate ca Bacterium sau Achromobacter eurydice sau apartinand
genurilor Lactobacillus, Corynebacterium si Bifidobacterium.

Enterobacteriacee
Bacilii gram-negativi apartinand enterobacteriaceelor intalniti in mod obisnuit in
intestinul albinelor sunt din genurile Escherichia (E. coli\ Enterobacter (E. cloacae, E.
aerogenes), Klebsiella (K. pneumoniae), Proteus, Hafnia, Erwinia si Shigella .
Cei mai mare numar de specii si cea mai mare carcatura microbiana (31.524 ufc) au fost
gasite in intestinele albinelor intre lunile august si noiembrie. Bacili gram- negativi au fost
rareori asociati cu puietul, dar au fost gasiti in intestinele matciior- Bacillus spp.
Bacteriile de forma bacilara, formatoare de spori, apartinand genului Bacillus sunt in
mod obisnuit asociate cu albinele. Femelele pot inocula hrana cu specii de Bacillus, care au un
rol in predigerarea, transformarea si/sau conservarea hranei depozitate, cat si in controlul
microorganismelor concurente sau al celor alterative. Aceasta asociere este foarte veche, asa
cum rezulta din cercetarile privind albinele fara ac conservate in chihlimbar timp de 25-40 de
milioane de ani.
Intr-un studiu referitor la speciile de Bacillus din intestinele albinelor, efectuat pe 388 de
lucratoare adulte, au fost identificate 110 izolate apartinand la 13 specii, predominante fiind B.
megaterium, B. subtilis, B. pumilus, B. licheniformis, B. circulans si Paenibacillus alvei.
Albinele din coloniile care zboara liber contineau Bacillus spp. in medie 190 ufc/intestin
primavara (martie-aprilie) si 9.638 ufc toamna (septembrie).
Bacillus spp. au fost microorganismele predominante in excrementele larvelor de
lucratoare, cele mai frecvente fiind B. subtilis i B. megaterium; in intestinele matcilor cele mai
intalnite au fost B. cereus si B. megaterium .
Inglis et al. (1998) au gasit in tractul alimentar al albinelor urmatoarele specii de
bacterii: Bacillus licheniformis, B. brevis, B. mycoides, Paenibacillus macerans si P.polymyxa.
Caracterizand flora bacteriana heterotrofica cultivabila a stupilor de albine, Piccini et al.
(2004) au evaluat prezenta a si numarul bacteriilor in fagurii cu puiet si pe podeaua stupilor in
diferite perioade ale anului. Numarul bacteriilor gasite in fagurii cu puiet a fost considerabil mai
scazut decat acela de pe podeaua stupilor . De asemenea, s-a observat o crestere numerica a
bacteriilor din faguri in perioada de iarna catre vara, reflectand probabil activitatea coloniei in
timpul acestor sezoane. In probele recoltate de pe podeaua stupilor nu au fost diferente in functie
de sezon.

Mediul in care sunt asezati stupii constituie o importanta sursa de microorganisme, in

special cele intalnite obisnuit in sol. Acest lucru poate explica prezenta speciei Coiynebacierium
pseudotuberculosis.
Incercand sa caracterizeze microorganismele asociate cu albinele melifere, Garcia et al.
(2006)

au

izolat

din

intestinele

aibinelor

bacterii

apartinand

genurilor

Pseudomonas,Streptococcus, Micrococcus, Klebsiella si Proteus.

Fungi
Fungii (levurile si mucegaiurile) se gasesc in mod obisnuit in stomacurile aibinelor si in
rezervele lor de hrana. Au fost identificate 124 de specii de fungi asociate cu insectele din
suprafamilia Apoidea.
Mucegaiuri
Mucegaiurile sunt mai putin frecvente decat bacteriile pleomorfe gram-variabile sau
decat cele din genul Bacillus. Majoritatea speciilor asociate cu excrementele larvelor si cu
matcile au fost gasite de asemenea si la albinele lucratoare.
Cele mai frecvente mucegaiuri gasite in tractul digestiv al albinelor apartineau genurilor
Penicillium si Aspergillus. In mod obisnuit, speciile identificate au fost P. frequentans, P.
notatum, P. cyclopium, A. flavus, A. niger si A. amstelodami. Alte mucegaiuri care au fost
frecvent asociate cu intestinele albinelor lucratoare au fost Cladosporium clcidosporioides si
Altemaria tenuissima . Nu toate albinele au continut mucegaiuri, iar numarul acelora la care sau gasit a variat de la colonie la colonie.
Motivele acestor diferente se pare ca au depins de anotimp (mai frecvente toamna si
iarna )cat si rezistenta la boli.
Levuri
Multe levuri sunt adesea gasite la albine sau la substraturile pe care acestea le viziteaza,
sugerand o interactiune mutuala benefica intre ele. Unele dintre aceste levuri izolate de la
albinele adulte au apartinut speciilor cunoscute ca prezente in florile plantelor, iar altele au fost
caracteristice pentru suprafata frunzelor .
Levurile intestinale au fost mai frecvent gasite la albinele lucratoare din coloniile prinse
si introduse intr-un stup, de la cele bolnave, cele hranite cu o dieta deficienta, cele hranite cu
antibiotice sau de la cele expuse la pesticide.

De asemenea, prevalenta lor a fost mai mare primavara (au fost gasite in medie 44 ufc/albina
toamna si 3.528 ufc/albina primavara). Levurile au fost rare in fagurii sanatosi si doar la una din
110 matci s-au gasit levuri. Speciile cel mai frecvent izolate de catre Gilliam si Prest au fost
Torulopsis magnoliae, T. glabrata, Candida parapsilosis si Hansenida anomala . In schimb,
Sandhu si Waraich (1985), cercetand prezenta levurilor in gusile albinelor (328 de probe) si
legatura acestora cu cele din nectar, au gasit 30 de specii de levuri din 13 genuri (Candida,
Debaryomyces, Endomycopsis, Hansenula, Pichia, Rhodotorula, Torulopsis, Saccharomyces,
Wingea, Brettanomyces, Cryptococcus, Dekkera si Kluveromyces), primele 9 genuri fiind
comune gusilor albinelor si nectarului floral. Cele mai multe (o treime) dintre speciile
identificate apartineau genului Candida
In ceea ce priveste incarcatura microbiana a tractului intestinal, in tabelul nr. 5 este
prezentat numarul de microorganisme in functie de sezon.

Tabelul nr. 5
Numarul de microorganisme (log ufc/g) din portiunea mijlocie a
tractului digestiv rect la albine, in perioadele de iarna si de vara (Dupa Rada et a/.,1997;
Kacaniova et/., 2004)
Grupul de microorganism

Portiunea mijlocie a

Rect

Anaerobi totali

tractului digestiv
Iarna
Vara
Iarna
8.62 0.42 8.17 0.63 9.62

Vara
9.49 1.05

Bacili anaerobi acidorezisteiiti gram-

0.43
8.01 0.55 7.71 0.70 9.60

9.40 1.37

pozitivi
Aerobi totali

5,63 1.50 5.42

0.51
5.00

4.42 1,40

Lactobacili

1.04
7.24 0.67 7.01

1,36
8.66

8.37 1.99

Colifonni

0.63
2.50 2.63 3.57

0.73
3.77

3.95 1.70

Stafilococi

1.14
3.22 0.54 3.81

1.40
3.48

3,75 1,28

Bacillus spp.

1.03
2.44 0.52 3,72

0.77
3.59

3,45 0,60

LeMin

0,69
5.48 1.41 3.92

0.87
3.80

3.41 0,90

Pseudomonas spp.

1.03
1.02
2.86 0.21 1.54 0.39 4.19

2.05 0.88

1.02
Cele mai multe cercetari privind sursele primare ale prezentei microorganismelor in
miere au fost facute in scopul intelegerii ecologiei microbiene a albinei. In tabelul nr. 6 este
redata, pe genuri, o lista a microorganismelor care sunt asociate cu albinele.
Microflora aibinelor din coloniile salbatice
Albinele din coloniile salbatice din Arizona Centrala, localizate in grote stancoase, in
gauri sau agatate in copaci, contineau in intestine aceleasi tipuri de microorganisme ca si
albinele crescute in stupi de lemn din sudul Arizonei, lucru care demonstreaza constanta
microflorei la albine, chiar daca sunt salbatice sau sunt crescute in stupine, pe zone separate
de cateva sute de km .
Microorganisme asociate cu albinele non-Avis moderne si stravechi
Pentru a extinde cunostintele referitoare la asocierile dintre microbi si albine, au fost
izolate si identificate microorganisme din hrana depozitata de la mai mult de 25 de specii de
albine eusociale fara ac si solitare din zone tropicale si temperate . Rezultatele au aratat
prezenta Bacillus spp., in mod exclusiv sau predominant, sau nici un microb in hrana
depozitata, la aproape toate albinele examinate.
Tabelul nr. 6

Microorganisme raportate ca fiind asociate cu albinele

Mucegaiuri
Fungi
Bacterii
Levuri
Achromobacter
Bacillus
Bacterium
Bartonella
Bifido'ooclerrnrri
Breribacillus
Clostridium
Con nebacterium
Escherichia
Enterobacter
En\inia
Flavobacterium
Gluconacetobacter
Hafnia
Klebsiella
Lactobacillus
Leifsonia
Micrococcus
Proteus
Pseudomonas
Serratia
Shigella
Simonsiella
Streptococcus

Aureobasidium
C \mdida
Cryptococcus
Debaiyomyces
Ertdomycopsis
Hansenula
Issatchenkia
Kloeckera
Kodamaen
Pichia
Pseudozytua
Rhodotorula
Sacciiaronn ces
Starmerella
Torulopsis
Z\ gosaccharoui)
ces
Wingea

In tabel nu sunt incluse microorganismele care sunt patogeni specifici ai albinelor, ele
nefacand obiectul lucrarii de fata.
Proba ca relatia dintre albine si Bacillus spp. este straveche a venit din raportul lui
Cano et al. referitor la izolarea, amplificarea si determinarea secventelor la segmentele de ADN
de la Bacillus spp. provenite din tesutul abdominal de la 4 specimene de Proplebeia dominicana,
o specie disparuta de albine fara ac, descoperite in chihlimbar vechi de 25-40 milioane de ani,
provenit din Republica Dominicana. Secventele de ADN erau Inrudite una cu alta si cu acelea de

la Bacillus circulans, B. firmus, B. pumilus B. subtilis, specii de microorganisme care sunt

asociate cu albimele disparute, incluzand si albinele fara ac.
Mai multa crezare i-a fost data ipotezei de catre raportul ulterior referitor la izolarea
Bacillus sphaericus in stare vie din tesutul abdominal de la Proplebeia dominicana ingropata in
chihlimbarul dominican. Microscopia a demonstrat prezenta germenilor din genul Bacillus
inauntrul aibinelor. A fost remarcat faptul ca alte 2 specii stravechi din genul Bacillus au fost
regenerate i identificate din chihlimbarul dominican i ca mai mult de 100 de alte izolate
bacteriene din chihlimbar din diferite ere geologice au fost regenerate.
Altemaria
Aspergillus
Cladosporium
Laccaria
Penicilium

Aceste rapoarte au generat senzatie, publicitate si scepticism. Au aparut intrebari

referitoare la posibila contaminare si s-au exprimat dubii asupra afirmaiiilor ca ADN-ul si sporii
bacterieni pot supravietui milioane de ani.

Totusi, asa cum s-a precizat de catre Cano si

Postgate si Priest, autorii au fost constienti de riscul contaminarii, fiind astfel foarte exigenti cu
metodele lor pentru a evita contaminarea si a deraonstra ca tulpina de Bacillus sphaericus a
provenit din interiorul albinei. O problema si mai importanta poate constitui identificarea
proprietatilor fizice si chimice ale chihlimbarului care ii permit acestuia conservarea ADN-ului
si bacteriilor dincolo de limitele teoretice. Cano R. J. enumera deshidratarea, osmolaritatea
ridicata, mediile libere de oxigen, protejarea de radiatii ultraviolete si temperaturile ambientale
stabile ca factori ce pot face chihlimbarul o sursa potrivita de ADN preistoric (si, se presupune,
de spori bacterieni stravechi). Ultimii doi factori decurg din situarea sub pamant a exploatarilor
de chihlimbar din Republica Dominicana. Deshidratarea rapida si anoxia ar putea stopa
reproducerea in situtia Bacillus sphaericus. In acest caz, sporii ar putea fi tot atat de vechi ca si
albinele, scenariul cel mai probabil fiind acela ca specia de bacterii ingropata in interiorul
albinelor a fost mentinuta de catre nutrienti organici externi chiar din chihlimbar insusi sau

dintr-o sursa exterioara, care au patruns prin fisurile sub-microscopice sau prin defectele de
structura ale chihlimbarului.
Surse secundare
Datele referitoare la sursele secundare de contaminare a mierii cu microorganisme sunt
relativ putine in literatura stiintifica. Analiza microbiologica cuprinzatoare a mierii arata ca este
mult mai probabil sa se produca o contaminare mierobiama in timpul sau dupa extragerea mierii
decat in stup.
Sursele secundare de contaminare microbiana a mierii sunt adesea aceleai ca si la alte
produse alimentare. Aceste surse includ oamenii, echipamentul, recipientele, vantul, prafol,
insectele, animal ele si apa. Ele atentioneaza ca microbii pot supravietui mai mult decat se crede
de obicei si ca regulile de buna practica sunt importante pentru controlul microbilor in toate
alimentele, inclusiv miere.
Levurile au fost gasite in echipamentul folosit la extragere mierii; acest echipament
contaminat poate raspandi levurile si in mierea necontaminata .
Caile posibile de transmitere la mierea extrasa includ aerul (in incaperea unde se extrage mierea
sau in timpul cand aceasta este ambalata), lucratorii care manipuleaza alimentele (de la infective
pielii, stranut ori contaminarea fecala deschisa), contaminarea incruciata (in mare masura de la
animate sau produsele acestora) si echipamentul (incluzand aici si resturile de mancare si apa).
Podelele, peretii si plafoanele pot de asemenea sa fie rezervoare de microbi care ajung in
produsele alimeetare. De asemenea, acarienii care infesteaza coloniile de albine pot transmite
fungi, bacterii, virusuri.
Mii de ufc/g de microbi sub forma vegetativa (care se considera ca nu exista si nu se pot
dezvolta in miere) ar putea indica o contaminare recenta a mierii dintr-o sursa secundara.
Contaminarea fecala poate proveni din surse indirect cum ar fi mainile contaminate ale
prelucratorilor si manipulatorilor, ca si din apa contaminata. Microorganismele de contaminare
fecala, ca si alte bacterii nesporogene mor la scurt timp dupa ce ajung in miere.
Sursele secundare de contaminare sunt controlate prin standardele de sanitatie si prin
regulile de buna practica.

Microorganismele prezente in miere: tipuri si niveluri

Microorganisme patogene pentru albine

Cu toate ca nu face obiectul lucrarii de fata, consideram utila prezentarea, succinta, a

bolilor infectioase ale albinelor si a microorganismelor care le determina.
Boli bacteriene
- Loca americana. afecteaza puietul si este produs de Paenibacillus larvae ssp. larvae
(fost Bacillus larvae), germen sporulat cu rezistenta foarte mare (20-40 ani), care se prezinta fie
sub forma de bastonas cu extremitatile usor rotunjite (cu dimensiuni de 2- 5/0,5-0,8 pi), fie sub
forma de filament. Rezistenta la temperatura, in stadiul sporulat este mare, osciland in functie
de mediul in care se gaseste: sporii suspendati in apa dispar dupa 13 minute la 100 C, cei din
miere sunt distrusi la 105-107 C dupa 20-40 minute, iar cei din ceara dupa 30 minute la 120 C.
La caldura uscata de 100 C sporii mor abia dupa 8 ore.
Contaminarea se face pe cale bucala, incepand din a doua zi a stadiului, cand puietul
incepe sa fie hranit de catre albine.
Sursa principala de infectie o constituie cadavrele larvelor uscate, moarte de loca
americana. Albinele incearca sa elimine din stup aceste larve sa curete celulele respective,
preluand sporii pe piesele bucale, pe picioare si pe corp. Albinele lucratoare raspandesc sporii in
tot stupul, pe faguri, in miere si polen, precum si pe peretii si in crapaturile stupilor, unde pot
ramane timp de mai multi ani.
Transmiterea bolii dintr-un stup in altul si dintr-o stupina in alta se poate face prin
intermediul albinelor hoate, precum si prin intermediul matcilor, familiilor si roiurilor de albine
cumparate la intamplare, a stupilor si inventarului apicol vechi, ceara si miere.
Loca europeana este mai putin grava decat cea americana deoarece majoritatea
bacteriilor care contribuie la aparitia ei nu sporuleaza (inclusiv M. pluton, care formeaza o
capsula), iar sporii speciilor sporogene au o rezistenta mai scazuta fata de actiunea agentilor
fizici sau chimici.

Contaminarea se face pe cale bucala, prin consumul de hrana infectata, iar raspandirea
bolii, prin albinele hoate, trantori, precum prin schimb de faguri infectati sau folosirea
inventarului apicol nedezinfectat.
-

Loca dubla Streptococcus para-alvei (fost Bacillus para-alvei)3

Septicemia, este intalnita la albinele adulte, fiind produsa de Pseudomonas apisepticus

(= Bacillus apisepticus), ce se intalneste frecvent in interiorul stupilor si devine virulent doar

cand scade rezistenta organica a aibinelor. Se prezinta sub forma de bastonase mici, cu capetele
rotunjite polimorf. Prin Incalzire la 73-74 C este distrus dupa 30 minute, iar la 100 C dupa 3
minute. Razele solare, vaporii de formol si alti factori fizici si chimici inactiveaza usor.
Contaminarea se face prin intermediul aparatului respirator, de unde germenul patrunde
in hemolimfa. Pe cale digestiva, contaminarea nu este posibila in mod obisnuit deoarece
conditiile din intestinul albinei nu sunt favorabile multiplicand microbului.
Paratifoza (Salmoneloza) este o boala sporadica a albinelor adulte, favorizata in
principal de conditiile necorespunzatoare de intretinere. Agentul patogen este Bacillus paratyphi
alvei, care se prezinta ca un bastonas cu extremitatile rotunjite, de 1-2/0,3-0,5 p, nesporulat, cu
cili dispusi in jurul celulei.
Contaminarea se face pe cale bucala, prin intermediul apei infectate. in interiorul
stupinei, boala se transmite prin albinele hoate, trantori etc.
Spiroplasmoza este produsa de Spiroplasma ssp.
Boli virale: se cunosc numeroase virusuri patogene pentru albine: virusul paraliziei
cronice, virusul asociat paraliziei cronice, virusul paraliziei acute, virusul paraliziei in sac,
virusul botcilor negre, virusul x, viroza y, virusul aripilor opace, virusul paraliziei lente, viroza
albinelor de Egipt, virusul de Arkansas, virusul de Kasmir, virusul de Kasmir (tulpini
australiene), virusul Thai, virusul iridiscent, virusul filamentos, virusul maladiei Insulei Wight
.a.
Boli micotice
- Puietul varos (ascosferoza sau puietul rigid), este produsa de ciuperca Ascosphaera
apis, care se dezvolta foarte bine la temperatura de 20-30 C, sporii avand o mare putere de
conservare (10-15 ani) si fiind rezistenti la actiunea vaporilor de formol si a fumului de sulf.
Contaminarea se face pe cale bucala, prin intermediul albinelor care indeparteaza puietul bolnav
si transmit astfel boala altor larve sanatoase

Puietul pietrificat (Aspergiloza): este o boala cauzata de mai multe ciuperci din

genul Aspergillus, eel mai frecvent fiind implicat A.flavus, apoi A. niger, A. fumigatus s.a.
Miceliul acestor miceti, de culoare verzuie, respectiv negricioasa, produce spori a caror
rezistenta la actiunea factorilor fizici sau chimici este destul de scazuta; astfel, sunt distrusi prin
incaizire la 60 C timp de 30 de minute si de dezinfectantii obisnuiti, cum ar fi fenolul 2,5 %,
sublimatul coroziv 1 %o, formolul 5 % etc. Ciuperca A. flavus este foarte raspandita in natura si
albinele vin frecvent in contact cu ea. Patrunsa in stup, boala se extinde asupra puietului si
albinelor vii, contaminarea facandu-se pe cale bucala o data cu consumul de nectar, polen sau
apa infectata. Evolutia bolii este agravata de actiunea factorilor nefavorabili de mediu, in special
de umiditate.
- Melanoza: este produsa de ciuperca Melanosella mors apis, ce se localizeaza in ovare,
afectand aparatul genital al matcii i glandele salivare ale aibinelor lucratoare. Se banuieste ca
ciuperca patrunde in stup o data cu recoltarea mierii de mana.
3.4.2. Microorganisme indicatori de igiena si salubritate
Microorganismele din miere pot influenta calitatea sau siguranta acesteia. Datorita
proprietatilor ei naturale si masurilor de control din industria mierii, aceasta este produsa cu
tipuri i niveluri minime de microorganisme.
Microbii care intereseaza sunt cei care se gasesc in mod obisnuit in miere (cum ar fi
levurile, mucegaiurile si bacteriile sporogene), cei care arata calitatea ei sanitara sau comerciala
(spre exemplu, coliformii si fungii) si cei care in anumite conditii pot cauza imbolnaviri la
oameni.
Numarul total de germeni din probele de miere poate varia de la zero la zeci de mii per
gram, fara un motiv previzibil sau observabii.
Majoritatea probelor de miere contin niveluri detectabile de levuri. Desi numarul
acestora in multe probe este <100 ufc/g, levurile se pot dezvolta in miere, ajungand la valori
foarte mari, dar acest lucru se poate monitoriza prin practicile standard de productie, incluzand si
numararea microorganismelor viabile. Astazi este general acceptat ca numarul de spori de levuri
in diferite sortimente de miere poate varia in limita a 10 milioane, de la 1 in 10 g pana la
1.000.000/g.

Numarul de mucegaiuri din miere este de ordinul zecilor sail sutelor, un numar mare
putand indica o contaminare recenta.
Sporii bacterieni, mai ales cei din genul Bacillus, sunt cu regularitate gasiti in miere. De
asemenea, sporii de C. botulinum sunt prezenti in multe din probele testate, in mod normal in
numar mic. Nakano et al. (1989) au observat o scadere a sporilor viabili dupa ce mierea a fost
pastrata un an la 25 C si au concluzionat ca "anumite procese care au loc in timpul limpezirii si
depozitarii prelungite contribuie la scdderea incidentei sporilor in mierea din comert"
Cu toate acestea, se pare ca sporii pot persista in miere un timp nedefinit, dar ei nu
germineaza (nu se transforma in forme vegetative care se pot multiplica).Formele vegetative ale
bacteriilor ce provoaca boli la oameni nu s-au gasit in miere si, cum bacteriille nu se multiplica
in miere, un numar mare de bacterii sub forma vegetativa indica o contaminare recenta de la o
sursa secundara. Daca insa aceste forme vegetative sunt introduse, accidental sau experimental,
ele pot supravietui in miere perioade destul de mari de timp, in special la temperaturi scazute.
Bacterii
Prin comparatie cu alte alimente neprelucrate termic, numarul de bacterii din miere este
mult mai mic (zeci sau sute) si variaza in functie de tipul de miere, starea de prelucrare (cruda,
finita, comerciala), vechime, timpul de recoltare.
In timpul colectarii si prelucrarii, mierea ar putea fi contaminata cu diferite bacterii
patogene sau potential patogene purtate de operator motiv pentru care se impun masuri
adecvate pentru a se evita sau pentru a se reduce cat mai mult posibil contaminarea in timpul
acestor operatiuni.
Speciile intalnite apartin genurilor Alcciligenes, Bacillus, Brevibacterium, Clostridium,
Enterobacter, Flavobacterium, Klebsiella, Micrococcus; Neisseria, Proteus, Pseudomonas,
Xanthomonas etc.
Specii, cantitati si frecventa izolarii
Germeni aerobi
Conform datelor publicate, valorile numarului total de germeni aerobi viabili pentru
diferite sorturi de miere pot varia de la 0 la cateva mii per gram. Aceasta variatie poate fi

datorata tipului de proba (miere cruda, miere maturata sau miere din reteaua de vanzare cu
amammtul, prospetimii mierii, perioadei de recoltare si tehnicilor analitice folosite.
Tysset et al. (1970) au testat 14 probe de miere proapat recoltata, din Franta, si au gasit
ca numarui de germeni viabili a variat de la 25 la 1600 ufc/g, cu o medie sub 100 ufc/g. Autorii
au opinat ca mierea cu un numar total de germeni foarte ridicat (circa 10.000 ufc/g) ar putea fi
acceptabila daca alte criterii microbiologice (de exemplu, numarui levurilor sau absenta
contaminarii fecale) sunt satisfacute.
Din 175 de probe de miere din comert, recoltate din diferite regiuni ale Frantei, Tysset si
Rousseau (1981) au gasit o valoare medie pentru germenii viabili de 227 ufc/g, cu valori care au
variat intre 3 i 9500 ufc/g.
Nakano si Sakaguchi (1991) au testat 270 de probe de miere din puncte de vanzare cu
amanuntul din Japonia au inregistrat un numar mediu de germeni aerobi de 83 ufc/g; din 35 de
probe de origine externa (din import) au raportat germeni viabili la valori de la 0 la 72 ufc/g, cu
o medie de 24 ufc/g. Ei au constatat ca numarui de germeni aerobi a fost mai mare la mierea
contaminata cu C. botulinum. Germenii mobili formatori de colonii de Bacillus alvei erau
predominant printre aerobi. B. alvei a stimulat producerea de toxina de catre C. botulinum tip F
in mediile de cultura incubate in conditii aerobe.

Numarul mare de C. botulinum in

miere s-ar putea datora posibilei stimulari a dezvoltarii sale de catre B. alvei sau alte
microorganisme in anumite faze ale maturarii.
Valori mai mici ale numarului de aerobi totali au fost raportate de Piana et al. (1991), care
au gasit valori variind intre 1 si 55 ufc/g.
Iurlina si Fritz (2005), analizand miere comerciala obtinuta din supermarketuri, miere
recoltata din stupine si miere livrata in vrac, au gasit bacterii mezofile aerobe la toate probele.
Pentru mierea comerciala pentru cea din stupine, numerele gasite au fost similare, cu valori care
au variat intre 30-1200 ufc/g, respectiv 60-1100 ufc/g. Pentru mierea comerciala valoarea medie
a fost de 244 ufc/g, iar pentru mierea din stupine de 500 ufc/g. Cea mai mica valoare medie (223
ufc/g) a fost obtinuta la mierea vrac pentru industrie, care a avut valori intre 40-500 ufc/g. Cei
mai mare numar estimat de bacterii mezofile (3 x 10 4 ufc/g) s-a gasit intr-o proba de miere
recoltata din comert, proba care avea si un numar total de coliformi de 10 ufc/g. Dupa cum se

observa, valoarea medie a fost mai apropiata de cea obtinuta de Tysset si Rousseau (1981), insa
distributia a fost mai mica (30-1200 ufc/g).
Numarul total de bacterii aerobe gasit de Jo et al (2005) in patru tipuri de miere (de
salcam, poliflora i 2 tipuri locale) a variat intre 85 si 450 ufc/g.154
Germeni din genurile Clostridium si Bacillus
Cercetarile privind microorganismele anaerobe din miere s-au axat in principal pe
Clostridium botulinum. Aceasta a dus ia descoperirea aproape exciusiva a altor specii
clostridiene, cum ar fi C. beijerinckii, C. perfrigens, C. butyricum si C. sordellii. Este de
semnalat izolarea lui C. perfringens, care nu prezinta pericol de intoxicare pentru consumatori
daca este ingerat in miere. Intr-adevar, alimentele implicate in astfel de fenomene sunt carnurile
fierte si pasarile, preparate la care mierea este folosita rareori. Cu toate acestea, acest
microorganism poate fi considerat in continuare un indicator al poluarii fecale, deoarece
habitatul sau natural este constituit de catre intestinele animalelor (inclusive ale omului). C.
perfringens, ca si C. difficile i C. botulinum, pot cauza infectii intestinale generatoare de toxine
la copii. Aceste infectii sunt provocate prin ingerarea microorganismelor sau a sporilor lor, care
colonizeaza intestinul copiilor mai mici de un an si produc toxine.
Data fiind importanta si implicatiile prezentei C. botulinum in miere, aceasta problema este
tratata mai pe larg intr-un capital separat
Printre speciile bacteriene din miere, cele mai reprezentative apartin genului Bacillus. Sau gasit B. alvei si Paenibacillus larvae (agentii locii europene si americane), precum si B.
cereus, component al fiorei intestinale a albinei, ca si alte specii de Bacillus. Bonvehi si Jorda
(1993) arata ca sporii de bacterii din genul Bacillus sunt mai multi in mierea poliflora decat in
cea monoflora .
Trebuie subliniat faptul ca aceste microorganisme nu cauzeaza probleme daca sunt
ingerate cu mierea ca atare.
Dimpotriva, ele pot deveni periculoase in cazul in care mierea este folosita ca ingredient
in diverse preparate alimentare (cu sau fara tratare termica), care ofera conditii optime de
temperatura i umiditate si favorizeaza dezvoltarea microbilor.

Incercand sa afle de ce numarul de spori botulinici variaza atat de mult in cazul probelor
de miere, Huhtanen et al. (1981) au gasit ca numarul de germeni din genul Bacillus a variat de la
0 la 80 ufc/g, iar numarul de microrganisme anaerobe de la 1 la 132 ufc/g. De asemenea, au mai
fost izolati Alcaligenes, Pseudomonas, Flavobacterium si bacterii nesporogene gram-pozitive .
Kokubo et al. (1984) au studiat incidenta sporilor de Bacillus si Clostridium in mierea din
fabricile de procesare si din reteaua comerciala de vanzare cu amanuntul (retaileri). Au fost gasiti
spori in 67 din cele 71 de probe de miere testate (deci un procent de 94 %), la niveluri de 10-100
spori/g. Cei mai multi dintre spori apartineau genului Bacillus, specia predominant fiind B.
cereus, urmata de B. coagulcms, B. megaterium i B. alvei. 56 de probe din cele 71 (adica 79 %)
contineau spori de Clostridium, in 6 probe gasindu-se C. perfringens. Niciuna dintre probe nu a
continut spori de C. botulinum
In 24 din cele 50 de probe analizate de Piana et al. (1991) au fost gasiti spori de B.
cereus, numarui lor variind in intervalul 0,1-1 ufc/g. Nu s-au izolat C. perfringens i C.
botulinum, cu toate ca s-au gasit spori apartinand unor bacterii anaerobe neidentificate in 22 din
cele 50 de probe, la niveluri variind intre 0,1-1 ufc/g. Spori apartinand unor specii microbiene
aerobe au fost gasiti in toate probele, numarui acestora variind intre 1-67/ per gram
Analizand 42 de probe de miere colectate din stupine din Argentina, De Centorbi et al.
(1994) au constatat ca toate probele contineau Bacillus spp.; 21,4 % dintre tulpini au fost
catalogate ca fiind B. alvei. Pe de alta parte, in mierea argentiniana din reteaua comerciala, B.
cereus a fost detectat in 78 % din probe, cu valori sub 10.000 spori/kg {Monetto et a I., 1999).
Din cele 70 de probe de miere examinate de Iurlina si Fritz (2005), un numar de 16 (23
%) au continut Bacillus spp., fiind identificate B. cereus, Bacillus pumilus i Bacillus
laterosporus. 6 din cele 16 probe pozitive au fost din mierea din comert, in care B. cereus, B.
pumilus si B. laterosporus au avut o incidenta de 26 %, 13 % i 26 %. Cele 9 probe ramase sunt
de miere din stupine, B. cereus fiind singura specie izolata, cu o incidenta de 24 %. in mierea
vrac destinata industrializarii, Bacillus spp. a avut cea mai scazuta incidenta (doar 10 %), fiind
izolat doar B. cereus, lucru care se poate datora amestecarii probelor de la diferiti apicultori,
ducand la o diluare a mierii cu distributia inegala a microorganismelor.
In 4 tipuri de miere (de salcam, poliflora si 2 tipuri indigene), Jo et al. (2005) au gasit
ca numarul de germeni din genul Clostridium a variat intre 0 si 450 ufc/g.

In schimb, Naman et al. (2005), analizand miere marocana cu diferite origini botanice,
incluzand tipuri uniflorale (Eucalyptus, Thymus, Euphorbia) i multiflorale, au gasit spori de
bacterii din genul Bacillus la majoritatea probelor analizate, la niveluri variind de la < 10 ufc/g
pana la 200 ufc/g.
Analizand 433 de probe de miere recoltata din Argentima, in diferitia ani, Lopez si
Alippi (2007) au gasit o contaminare cu specii ale genului Bacillus la 174 de probe (circa 40 %).
Dintre acestea, 114 (26,3 %) erau B. cereus, 52 (12 %) B. megaterium, 5 (1,1 %) B. mycoides i
3 (0,7 %) B. thuringiensis. Rezultatele au aratat ca a existat un grad ridicat de diversitate, atat
fenotipic, cat si genotipic, printre tulpinile de B. cereus izolate din miere. Aceasta diversitate
sugereaza origini diferite ale contaminarii cu aceasta bacterie, cum ar fi polenul, albinele, ceara,
echipamentele si praful. Pana in prezent, nu se cunoaste ca mierea sa fi fost implicata in focare
de toxiinfectii cauzate de B. cereus, cu toate ca acest lucru este, evident, posibil. Prin urmare,
monitorizarea mierii pentru prezenta B. cereus poate fi oportuna, ca masura de precautie.
Alte bacterii
Studiile realizate de Tysset et al. (1970) in legatura cu examinarea calitativa a
microorganismelor izolate in urma analizei mierii din Franta in ceea ce priveste numarul total de
germeni a avut drept rezultat identificarea unor specie bacteriene apartinand urmatoarelor
genuri: Bacteridium, Bacterium, Bacillus, Brevi bacterium, Enterobacter,Flavobacterium,
Klebsiella, Micrococcus, Neisseria, Proteus, Pseudomonas si Xanthomonas. Cele mai multe
bacterii izolate apartineau genului Bacillus, mai prcis cereus pumilus-13 % din probe contineau
Micrococcus si Pseudomonas (pe care autorii il atribuie intestinelor albinelor). De asemenea,
autorii au sugerat ca Flavobacterium lactis a ajuns in miere de la oameni prin intermediul apei
contaminate.
Ruiz-Argueso si Rodriguez-Navarro (1975) au gasit doua grupuri principale de bacterii,
clasificate in Gluconobacter si Lactobacillus, in mierea aflata in procesul de maturizare. Un al
treilea grup, clasificat ca Zymomonas, a fost izolat ocazional. Lactobacillus si Gluconobacter
dispar dupa ce gradul de umiditate minim (aproximativ 18%) este atins, eel dintai cu mult mai
repede insa decat eel din urma.
Bartoli (1993) a izolat, din cateva probe de miere, Staphylococcus aureus, prezenta
acestuia datorandu-se probabil masurilor deficitare de igiena in titnpul proceselor de colectare i

procesare a mierii. Acelasi germen a fost izolat in 3 din cele 12 probe de miere neprelucrata
destinata ambalarii in S.U.A. Se pare ca el este prezent in miere doar rareori, nefiind capabil sa
supravietuiasca procesarii mierii si cu atat mai putin sa se multiplice si sa produca enterotoxina.
Au mai fost gasiti in miere i germeni coliformi. Pascual et al. (2004) au detectat
coliformi numai intr-o singura proba, ceea ce denota o contaminare aoeidentala, secundara, de
origine umana. In schimb, Iurlina i Fritz (2005) au gasit intr-o proba de miere din comert un
numar total de coliformi de 10 ufc/g, proba respectiva avand i o incarcatura microbiana foarte
mare (3 x104 ufc/g bacterii mezofile)
Supravietuirea bacteriilor in miere
Molan (1992) arata ca supravietuirea bacteriilor difera in functie de diversele tipuri de
miere. Investigatiile asupra mierii contaminate experimental cu diferite specii de enterobacterii
si de micobacterii au demonstrat timpi diferiti de supravietuire a acestora la diferite niveluri
termice (vezi tabelul nr. 7).
Din datele de din tabel rezulta ca unele specii de enterobacterii si de micobacterii supravietuiesc
in mierea pastrata la temperaturi relativ joase (10 C sau 20 C) timp destul de indelungat si
trebuie evitata prezenta lor in miere.

Datorita faptului ca ele nu se pot multiplica in

miere, iar numarui lor (atunci cand sunt prezente) este foarte mic, semnificatia lor in
imbolnavirile omului prin consum de miere este foarte redusa. Totusi, un rise, chiar daca este
nesemnificativ, exista, motiv pentru care unele tari solicita ca mierea, inainte de a se
comercializa, sa fie testata in privinta calitatii ei microbiologice.
Tabelul nr. 7
Supravietuirea formelor vegetative ale bacteriilor in miere (Snowdon J.A., Cliver D.O.,
1996)
Specia bacteriana
Bacterii intestinale
nesporulate
Echvardsiella tarda
Emini a aim iovora
Escherichia coli

Temperatura

Timpul de supra

(C)
Temperatura

vietuire
Cateva zile

Referinte
Sackett (1919)

caiuerei
20
4
20

< 10 zile
8 saptamani
< 10 zile

Tysset si Durand (1973)

De Wael et at. (1990)
Tysset si Durand (1973)

Mycobacterium
2.1.

chelonie

20 20 20 2026 zile 17 zile 67 Tysset i Durand (1973)

20

zile 77 zile 71 zile

Tysset i Durand (1973)

2.2.

pilfer

Tysset et al. (1979)

2.3.

tuberculosis

Tysset et al. (1979)

2.4.

tuberculosis

Tysset et al. (1979)

bovis
2.5.

tuberculosis

avium
Proteus vulgaris
Pseudomonas aeruginosa
Salmonella
- derbr
- dub! in
- enteritidis
- enteritidis
- typhi
- typhi
- nphimurium
-1) phi murium
Semitici marcescens
Shigella
Stapln lococcus aureus

20
20

< 10 zile
8 ore

Tysset si Durand (1973)

Tysset si Durand (1973)

10
10

6 him si 13 zile
2 am. 4 hini si 12

Tysset si Durand (1976)

Tysset si Durand (1976)

20
10
20
10
20
10

zile
34 zile
1 an. 11 hini i 5 zile
26 zile
4 hini i 21 de zile
30 zile
2 am. 4 luni i 12

Tysset si Durand (1973)

Tysset si Durand (1976)
T\ sset i Durand (1973)
Tysset i Durand (1976)
Tysset Durand (1973)
T\ sset Durand (1976)

20
10
10

zile
18 zile
Tysset si Durand (1973)
2 luni i 22 de zile T> sset si Durand (1976)
20 zile
Tysset si Durand (1976)

Fungi (levuri si mucegaiuri)

Numarul de mucegaiuri levuri ofera informatii despre calitatea mierii, precum si despre
durata de pastrare si posibilitatea de alterare. Din punct de vedere microbiologic,numarul mic de
fungi este un indiciu al unui management corespunzator al stupinei.

Levuri
Acestea sunt unele dintre putinele microorganisme care se pot multiplica in miere,
deoarece tolereaza aciditatea si nivelurile mari de zaharoza.
Fiind osmofile, ele constituie o problema in industria mierii, deoarece se pot multiplica
chiar in mierea naturala. De asemenea, se pot dezvolta chiar la niveluri reduse ale apei

disponibile, asa cum sunt in cazul mierii maturate. Drept urmare, levurile osmofile fermenteaza
cu usurinta mierea.
Conditiile care favorizeaza fermentatia in miere includ cresterea umiditatii, temperaturile
moderate, structura granuloasa, un numar ridicat de levuri si prezenta pulberilor si azotului.
Fermentarea determina transformarea zaharozei in alcool, CO2, acizi organici si diferiti
compusi cu miros si arome nedorite. Alcoolul se poate transforma in acid acetic, iar dioxidul de
carbon da mierii aspect spumos si tulbure

Prin sedimentare, in mod normal in miere se

formeaza o faza mai grea, in partea de jos a recipientului de pastrare, constand in principal din
glucoza, si o faza mai usoara, deasupra primeia, alcatuita mai ales din fructoza si apa. Aceasta
separare determina fermentarea din cauza continutului ridicat de apa al fazei superioare, care
favorizeaza cresterea si dezvoltarea microorganismelor fermentative.
Facand un studiu minutios referitor la corelatia dintre continutul de apa al mierii, gradul
de contaminare cu levuri i tendinta ei de fermentare, Lochhead (citat de Barzoi i Apostu,
2002) a ajuns la urmatoarele concluzii:
Continutul de apa al mierii
< 17,1 %

Tendinta de fermentare
Lipsete, indiferent de numarui drojdiilor

17,1 - 18 %

Lipsete daca numarui levurilor este imai mic de 1.000/g

18,1 - 19 %

Lipsete daca numarui levurilor este mai mic de 10/g

19,1 - 20 %

Lipsete daca numarui levurilor este mai mic de 1/g

peste 20 %

Pericol permanent

Rezulta deci ca, de fapt, factorul hotarator al declansarii alterarii fermentative a mierii il
constituie continutul ei de apa. Mierea florala din regiuni umede contine mai multe levuri si se
poate altera in fagure.
Dupa cum se observa, umiditatea de peste 17 % determina multiplicarea levurilor
osmofile. fn cazul in care umiditatea depaseste 19 %, o singura celula intr-un gram de miere este
suficienta pentru a incepe procesul de fermentatie. Mierea cu un numar foarte mare de levuri nu
este acceptabila ca gust si nu poate fi comercializata.
O alta conditie care favorizeaza cresterea levurilor osmofile este temperatura. Intr- adevar,
acestea se multiplied intre 0 i 40 C, temperatura optima fiind de 27 C .

Mierea recoltata, prelucrata, ambalata pastrata in conditii bune (igienice si tehnologice)

are continutul de apa in domeniul 17 -19 % si un nivel redus de contaminare cu levuri, deci este
rezistenta la alterarea fermentativa.
Levurile dominante in miere sunt reprezentate de specii din genul Saccharomyces, dar au
fost raportate si alte genuri (Ascosphaera, Candida, Debaryomyces, Hansenida, Lipomyces,
Nematospora, Oosporidium, Pichia, Rhodotorula, Schizosaccharomyces, Sclnvanniomyces,
Torn la, Torulopsis, Trichosporon si Zygosaccharomvces .
Mucegaiuri
In ceea ce priveste mucegaiurile din miere, acestea provin din continutul intestinal al
albinelor, din stup sau din mediul in care albinele isi desfasoara activitatea sau in care se
prelucreaza mierea. Unii cercetatori au descris prezenta "mucegaiurilor negre" (fungi epifiti care
sunt osmofili) in mana insectelor si in mierea de mana (asa cum citeaza Crane, 1979).
Ele se pot multiplica pe fagurii pastrati in spatii umede. Morse si Hooper (1985) noteaza
ca "atunci cand fagurii sunt tinuti in spatii umede, mucegaiul apare adeseori pe suprafata lor" i
ca "albinele poseda o remarcabila abilitate de a curata si reface fagurii mucegaiti". Mai mult, ei
afirma ca polenul depozitat poate fi atacat de catre ciuperca Bettsia alvei.
Contaminarea mierii cu mucegaiuri este relativ frecventa, dar cu numar mic de spori (in
general, zeci sau sute), ceea ce denota ca acestia pot supravietui in produs, dar nu se pot
multiplica. Unele specii osmotolerante supravietuiesc mult timp in miere, se multiplica si
formeaza colonii vizibile cu ochiul liber.
Un numar ridicat de mucegaiuri poate fi un indicativ al unei contaminari recente cu
mucegaiuri, posibil din cauza cresterii albinelor in mediul din care isi culeg hrana, datorita
contaminarii recente a stupului sau a utilajelor si aparaturii de procesare.
Crane (1979) a raportat ca hifele si sporii fungilor asociati cu albinele (ciuperca
polenului, Bettsia alvei) si fungii patogeni ai plantelor (Peronsporaceae, Uredinaceae si
Ustilaginaceae) pot fi gasiti ocazional si in sedimentele din miere.
Mucegaiurile intalnite mai des in miere apartin genurilor Altemaria, Aspergillus i
Penicillium, dar au fost identificate si alte genuri {Acremonium, Ascosphaera, Atrichia, Bettsia,
Cephalosporium, Chaetomium, Cladosporium, Coniothecium, Fusarium, Hormiscium, Mucor,

Mycelia, Rhizopus, Scopulariopsis, Trichoderma, Triposporium, precum si Uredinaceae si

Ustilaginaceae)
In ceea ce priveste numarui si speciile de fungi prezente 111 miere, literatura de
specialitate ofera numeroase date:
O medie de 254 ufc/g de levuri si mucegaiuri, cuprinse in intervalul 0 - 2.500 ufc/g, au
fost gasite in miere de Tysset et al. (1970). Totusi, in 64 % din probe erau mai putin de 10 ufc/g.
Mucegaiurile prezente apartineau genurilor Ascosphaera, Aspergillus, Cephalosporium si
Penicillium .
Cercetatorii francezi Tysset Rousseau (1981), examinand 175 probe de miere, au
constatat un numar mediu de levuri si mucegaiuri (luate impreuna) de 90 ufc/g, valorile intalnite
incriindu-se in intervalul 0-2.500 ufc/g.
Intr-un studiu Canadian despre levurile din miere (Root, 1983), s-au testat 320 de probe
si s-au gasit intre 1 spor/10 g (eel mai putin) si un nivel maxim de 1.000.000 spori/gram (fara a
se mentiona starea de fermentatie).
Nakano si Sakaguchi (1991) au raportat, pentru 35 de probe de miere din cele 270
analizate, provenite din reteaua de desfacere cu amanuntul, ca numarui! levurilor varia de la 0 la
300 ufc/g, cu o medie de 9 ufc/g.
In Italia, 34 din cele 50 de probe analizate de Piana et al. (1991) contineau levuri
osmofile in intervalul de la 1 la 3.500 ufc/g, fiind izolate numai din probele de miere cu o
activitate a apei (aw) mai mare de 0,65. In ceea ce priveste mucegaiurile, toate probele erau
contaminate, dar la niveluri foarte scazute, intre 1 si 43 ufc/g.
Jimenez et al. (1994) au studiat mierea bruta si au gasit levuri (30 ufc/g) apartinand
genuri lor Saccharomyces, Schizosaccharomyces si Zygosaccharomyces, precum si mucegaiuri
(20 ufc/g) din genurile Aspergillus (A. flavus, A. niger, A. candidus, A. terreus), Penicillium,
Fusarium Altemaria .
Analizand 100 de probe de miere provenite din statul Sao Paulo (Brazilia), de
productie industrials si domestica, Rail et al. (2003) au constatat prezenta levurilor si
mucegaiurilor in 64 de probe (64 %), numarui lor maxim ajungand pana la 1,5x10^ ufc/g.
Martins et al. (2003) au constatat ca, din 80 de probe analizate, 71 (88,8 %) erau
contaminate cu fungi (25 doar cu levuri, iar 46 atat cu levuri, cat si cu mucegaiuri).

Mucegaiurile identificate au fost: Aspergillus candidus (28,7 %), A. flavus (57,5 %), A.
fumigatus (45,0 %), A. niger (51,3 %), Mucor spp. (31,3 %) si Penicillium spp. (38,8 %),
nivelurile variind intre 10 si 100 ufc/g.
Dintre levuri, au fost identificate 2 specii: Candida humicola (75 %) i
Saccharomyces spp. (88,8 %), cu un nivel de contaminare . Faptul ca aceste levuri au fost
detectate cu frecventa foarte mare >7 la niveluri de contaminare ridicate arata ca levurile
osmofde respective ar putea reprezentat indicatori utili pentru aprecierea calitatii microbiologice
a mierii.
Iurlina si Fritz (2005) au gasit ca 50 (71 %) din cele 70 de probe examinate (provenite
din comert, din stupine si din mierea vrac destinata industrializarii) au avut valori egale sau mai
mici de 470 ufc/g pentru mucegaiuri si levuri. Cele mai mici valori au fost gasite in probele de
miere din comert (intre 0-300 ufc/g, cu o valoare medie de 34 ufc/g). in cazul mierii din stupine,
valorile au fost intre 0-470 ufc/g, cu o medie de 164 ufc/g. Mierea vrac a avut aceeasi gama de
valori ca si mierea comerciala, dar valoarea medie a fost de circa 100 ufc/g. Incidenta
mucegaiurilor si levurilor pentru mierea comerciala, cea din stupine si cea vrac a fost 47 %, 59
% si respectiv 70 % 149
Alte microorganisme
In afara de levuri, mucegaiuri si bacterii, in miere pot si prezente si alte microorganisme,
dar informatiile referitoare la acest subiect sunt foarte putine in literatura stiintifica.
Algele pot fi prezente in mierea de mana si In "sedimentul din miere" in anumite conditii
climatice, cum ar fi atunci cand umiditatea relativa este ridicata.
Dinoflagelatele pot ajunge in miere din filtrele de diatomee pentru pamant, dar nu sunt
viabile.
Unele virusuri umane enterice, cum ar fi virusul hepatitei A, ajunse in miere (mai ales in
conditii de uscaciune), pot persista, insa numarul lor scade cu rate dependente de temperatura si
timp. Deoarece materiile fecale umane reprezinta o sursa exclusiva de virusuri umane enterice,
masurile de control care protejeaza hrana albinelor de materiile fecale umane preintampina
prezenta acestora in miere.

Informatiile referitoare la nivelurile prezentei microorganismelor in miere, asa cum au

fost raportate in literatura de specialitate (mai putin Clostridium botulinum, tratat separat in alt
capitol), sunt rezumate in tabelul nr. 8.
Tabelul nr. 8
Nivelurile microorganismelor in miere (ufc/g)
Studiul
Numanil
total

Germeni
de anaerobi

germeni

et

din

Levuri

mucegaiuri i

Bacillus
< 100

0-2.500

(media

(media

100)

254)

ai

si Mucegaiur

genul

(aerobi)
Tysset et ai (1970) 25 - 1.600

Hiihtaiien

Testul11
Germeni
Levuri

1 - 132

0-80

(1981)
Tysset si Rousseau3 - 9.500

0-2.500

(1981)

(media 90)

(media

227)
Root (1983)
Kokiibo et ai (1984)
Nakano etal. (1989)
Nakano
si0-72
Sakagticlii (1991)

0.1 - 10
10 - 100
1 - 132

0 - 180
0-300

(media 24)

Plana et a!. (1991) 1 - 55

Jimenez et ai (1994)
Martins et ai (2003)
Rail et ai (2003)
lurlina
si
Fritz30 -30.000
(2005)
Jo et ai (2005)
85 - 450
Naman et ai (2005)

(media
0.1 - 1

0.1 - 1
< 1 - Kf

9)
1 - 3.500
30
10' - Kf

1 -43
20
10 -100
1 - 1.5x10 s
0 - 470

0 - 450
< 10 200

Fmola etal. (2007)

Kacaniova et al.

< 10
100 - 4.500

(2007)

Desi nu in totalitate, exista totusi o considerabila suprapunere intre microorganismele care

se gasesc in albine (vezi tabelul nr. 6) si cele care au fost detectate in miere (tabelul nr. 9),
diferentele cele mai mari constatandu-se in cazul mucegaiurilor.
Acest lucru sugereaza ca unii microbi care ajung in miere prin intermediul albinelor nu
supravietuiesc si ca unii microbi ce nu sunt asociati cu intestinele albinelor sunt introdusi in
miere.
Tabelul nr. 9
Microorganisme raportate ca fiind gasite in miere
Racfprii
L/ClVlVl >1
Alcaligenes
Bacillus
Bacterid) urn
Bacterium
Breri bacterium
Clostridium
Escherichia
Euterobacter
Gluconobacter
Klebsiella
Lactobacillus
Micrococcus

Fungi
Levuri
Ascosphaera
Candida
Debaiyomyces
Hansenula
Lipomyces
Xematospora
Oo&porirfmmi
Pichia
RtaxfokM'wfcv
Saccharomyces
Scl! izo sacch aron n ce s
Schuannioim ces
Ton/la

Mucegaiuri
Acremonimn
Altemaria
Aspergillus
Atrichia
Cephalosporiitiu
Chaetomium
'luhuspurrttm
Coniothecium
Fusarium
Hormiscium
Mucor
Mycelia
Penicillium

Xeisseria
Proteus
Pseudomouas
Staphylococcus
Xanthomonas
Zymomonas

Torulopsis
Trichosporon
Zi gosaccharonn ces

F'eronsporaceae
Perron eli a
Rhizopus
Scopulariopsis
Trichoderma
Triposporium
Uredinaceae
Ustilagmaceae

Conditiile tehnice obisnuite pentru microorganismele din miere se bazeaza adesea pe

specificatiile tehnice microbiene pentru alte alimente sau ingrediente. Datorita proprietatilor
unice ale mierii (cum ar fi activitatile ei antimicrobiene unele dintre aceste specificatii este
posibil sa nu fie relevante pentru miere. Metodele care se folosesc in mod obisnuit se refera la
numarul total de germeni, testele pentru bacteriile coliforme, levuri, mucegaiuri si anumiti
germeni patogeni (de exemplu, Salmonella i Clostridium).
In tabelul nr. 10 sunt date exeplicative de specificatii microbiologice pentru miere.
Pe baza unor date din literatura de specialitate si a experientei proprii, Barzoi D. si
Apostu S. (2002) propun urmatoarele conditii microbiologice pentru mierea de albine:
Numarul total de bacterii aerobe (NTG) / g la incubare la 30 C:
Escherichia coli

max. 100;

/ g0

Stafilococ coagulaza pozitiv / g

max. 10;

Numar de levuri i mucegaiuri / g

max. 100;

Salmonella / 25 g

absent.

Tabelul nr. 10
Exemple de specificatii microbiene de achizitie pentru miere (Snowdon J.A., Cliver D.O.,
1996)

E.

Test ul'1
Le\ur Levuri si Muc

Sraplni Salmo- Spori

coft

o-

Compa
nia

NTG Bacte
rii
colifo

muce-

e-

gaiuri

gaiuri

nella

care
determin

rme

COC

C/IS

vascozit
ate

A
B
c,b
D
E
F
G
H
I
R

1000
10
5000
10
10000 <3
10000 10
10000 10
10000 100
1000
10
10000 10
10000 10
5000
10

Neg.
10
<0,3
Neg.
Neg.
Neg.
10
Neg.
Neg.
Neg.

100
100
100

100
100
100
10
200

100
100
100
10

100
100
100
10

Neg.
100
<3
Neg.
Neg.
Neg.
100
Neg.
Neg.

sa
Neg.
Neg.
Neg.
Neg.
Neg.
Neg.

50
50

Trebuie subliniat faptul ca in legislatia romaneasca si in cea a Uniunii Europene privind

criteriile microbiologice din alimente, Regulamentul Comisiei Europene 2073/2005, in ceea ce
priveste mierea nu este normat nici un criteriu microbiologic.
Avand in vedere cele prezentate mai sus, se impun unele comentarii:
a) Numarul total de germeni furnizeaza informatii foarte generale si este

util ca element de comparatie cu alte date si ca un indicator general al

calitatii microbiologice a mierii. Corelat cu nivelul ridicat al numarului
de germeni, de multe ori sunt necesare testari suplimentare pentru
identificarea tipurilor microorganismelor prezente. Mierea cu un foarte
mare numar total de germeni (10.000/g) poate fi acceptabila daca sunt
corespunzatoare alte criterii microbiologice (cum ar fi numarui de
levuri sau inexistenta contaminarii fecale).
b) In mod obisnuit, este de asteptat ca levurile si mucegaiurile sa se

gaseasca in miere, dar nivelurile acestora pot fi controlate prin

practicile industriale standard. Numararea curenta, impreuna, a
levurilor i mucegaiurilor ar fi o cale economica de indicare a calitatii
si conditiei mierii, precum i de a previziona valabilitatea si
potentialul de alterare ale acesteia. Deoarece numarul de mucegaiuri

este de obicei scazut, includerea lor in acest criteriu poate sa nu fie

necesara; cu toate acestea, multe laboratoare comerciale asigura doar
testele combinate (numarand impreuna levurile i mucegaiurile), fiind
mult mai convenabila numararea ambelor tipuri de microorganisme.
Numarul bacteriilor coliforme este un indicator al practicilor igienice, intrucat
contaminarea fecala a mierii este fosrte rara, iar dezvoltarea unor germeni similari nu pare
posibila, un test pentru coliformi totali ar putea, de asemenea, sa fie folosit ca un indicator
general atat pentru contaminarea fecala, cat si pentru starea de sanitatie. Ca atare, s-ar putea
inlocui testele respective cu cele pentru patogeni specifici de origine fecala (cum ar fi
Salmonella).
Numarui de E. coli reprezinta un indicator specific pentru contaminarea fecala si, in
consecinta, salubritatea produsului relativ la contaminarea fecala. Deoarece aceasta contaminare
nu este in mod normal asociata cu mierea, acest test poate sa nu fie necesar.
Chiar daca formele vegetative ale bacteriilor (cum ar fi Salmonella) pot supravietui in
miere, ele nu se pot multiplica. Aceste forme vegetative pot fi controlate prin prelucrare termica.
Testarea pentru Salmonella ar putea fi aplicabila pentru cei care fabrica produse fara a le supune
tratamentului termic. Un indicator general de sanitatie poate face acest test inutil.
Staphylococcus este incapabil sa se reproduca in miere, deci nici toxinele lui nu se vor
produce aici. Posibilitatea ca o persoana care manipuleaza mierea sa introduca Staphylococcus
nu este mai mare decat in cazul altor alimente si este eel mai bine controlata prin regulile de
buna practica. Nici o forma vegetativa a vreunei specii bacteriene patogene nu a fost vreodata
recuperata din miere. Asadar, nu se impune testarea pentru acesti microbi sau toxinele lor.
Este de asteptat ca sporii bacteriilor din genurile Bacillus si
Clostridium sa fie gasiti in miere. Desi de regula sunt gasiti intr-un numar de sub 200 ufc/g, in
mod natural niveluri ridicate (mii de ufc/g) de Bacillus ar putea fi prezente datorita impuritatilor,
in functie de specia bacteriana si de natura produsului. Daca este prezent, C. botulinum se
gaseste in mod normal la valori mici, dar uneori este determinat la valori mari.

Atunci cand un anumit microorganism devine o problema, este necesara testarea speciala
suplimentara pentru identificarea si confirmarea lui
Clostridium botulinum si mierea
2.11.

Clostridium botulinum - caracterizare si particularitati

2.12.

Botulismul infantil

2.13.

Surse si cai de contaminare a mierii cu C. botulinum

9. Surse de contaminare
10. Cai de contaminare

2.14.

Determinarea C. botulinum din miere

2.15.

Prevalenta C. botulinum in miere

2.16.

Comportarea C. botulinum in miere

2.17.

Posibilitati de reducere a contaminarii mierii cu spori bolulinici

2.18.

Concluzii

Detectarea prezentei si determinarea numarului de spori de C. bolutinum in miere este

necesara deoarece ne da informatii referitoare la nivelul de contaminare a mierii cu spori
botulinici. Desi s-a aratat ca prezenta C. botulinum in miere nu are efecte asupra copiilor de
peste 1 an si asupra adultilor, riscul de infectie este relativ mare la copiii sugari, la oamenii
infectati cu HIV, la cei care au luat antibiotice timp indelungat si la cei care au suferit interventii
chirurgicale gastrointestinale.
In plus, prezenta sporilor de C. botulinum in miere reflecta contaminarea mediului
Inconjurator cu spori botulinici, pentru ca mierea este considerata un indicator al incarcaturii
mediului cu acest germen.
Clostridium botulinum - caracterizare si particularitati
Apartinand familiei Bacillaceae, Clostridium botulinum este o bacterie cu forma de
bastonase drepte sau usor curbate, avand dimensiuni foarte variabile (1,6-9,4/0,3-1,9 p), in
functie de tip: cele mai mari (1,6-9,4/1,3-1,9 p.) se intalnesc la tipul G, iar cele mai mici (3,47,5/0,3-0,7 jj.) la tipurile B si F. Este strict anaeroba, mobila, sporogena, gram- pozitiva. Sporul

este oval si subterminal. Nu capsuleaza. Cea mai importanta caracteristica a acestui

microorganism consta in producerea de toxina botulinica .
Bacteria este foarte raspandita in natura. Habitatul natural pentru C. botulinum este, in
intreaga lume, solul. Raspandirea globala a sporilor botulinici in solurile si sedimentele din
intreaga lume este de circa 20 %, predominand tipurile A B. In Europa, eel mai intilnit in soluri
este tipul B. Deoarece particulele de praf care contin sporii (avand ca origine solul) se pot
depune pe fructele si legumele proaspete ori pot transmite sporii la alte produse agroalimentare,
cum ar fi mierea, acest microorganism poate fi prezent peste tot. In consecinta, se intalneste in
sol, sedimente marine, alimente, pe vegetale. Poate fi frecvent gasita ca epifit in intestinul
omului si pestelui marin (unele tipuri).
In ceea ce priveste alimentele, C. botulinum, fiind ubicvitar, se poate gasi in/pe aproape
toate alimentele, indiferent de originea vegetala sau animala (spre exemplu: plantele aromatice si
medicinale, condimentele vegetale, spanacul, foile de ceapa, cateii de usturoi, ciupercile, varza,
mierea, carnurile proaspete sau procesate, pestele si produsele din peste) .
Se poate cultiva in conditii optime la temperatura de 25-37 C. In bulionul nutritiv
simplu se dezvolta slab, sporuleaza si elaboreaza o toxina putin activa. Bulionul glucozat este un
mediu convenabil, in el bacteria dezvoltandu-se abundent, cu degajarea unei cantitati mari de
gaze si a mirosului de ranced. Bulionul cu carne sau ficat, ca si bulionul cu adaos de piure de
cartofi, fasole sau mazare dau culturi abundente cu toxina activa. In mediile lichide convenabile
produce o turbiditate intensa si depozit relativ usor omogenizabil. Pe suprafata mediilor solide
(agar nutritiv cu 0,5 % glucoza si 5 % sange de cal) formeaza colonii mari cu diametrul de 3-8
mm, cu marginile rizoide (amiboide), gri, semitransparente (dar cu centrul opac), umede, cu sau
fara zona de hemoliza in jur, in functie de tulpina. In profiinzimea mediilor solide (agar
glucozat, geloza Veillon) formeaza colonii pufoase translucide, dar cu marginea mai opaca,
aspect ce le diferentiaza de coloniile formate de alte specii de clostridii. In agarul glucozat,
coloniile apar fragmentate sau ciuruite din cauza prezentei bulelor mici de gaze, aspect ce se
evidentiaza la examinarea coloniilor cu ajutorul lupei.
Dezvoltarea C. botulinum, ca si elaborarea de toxina activa sunt favorizate de prezenta
in atmosfera de incubare a unor anumite cantitati de bioxid de carbon.
Pe baza proprietatilor proteolitice, zaharolitice, antigenice si a homologiei ADN si ARN,
tulpinile de C. botulinum au fost impartite in patru grupe (I, II, III si IV), cu 7 tipuri antigenice.

Aceste tipuri sunt: A, B, C, D, E, F i G. Ultimele doua tipuri se intalnesc mai rar, iar la tipul C
sunt descrise doua subtipuri: Ca (patogen pentru pasari) si Cp (patogen pentru mamifere). Tipul
G (identificat in 1970 si redenumit ulterior Clostridium argentinense) nu a fost confirmat inca
drept cauza a imbolnavirilor la om sau animale. Toxinele elaborate de diferitele tipuri sunt si ele
diferite antigenic, putandu-se deosebi cu ajutorul reactiei de seroneutralizare.
Proprietatile biochimice ale speciei C. botulinum variaza de la tip la tip. Astfel, unele
sunt intens proteolitice, lichefiaza gelatina, iar altele chiar si albusul de ou fiert. Toate produc
hidrogen sulfurat, nu produc indolsi au activitate inconstanta fata de glucide si polialcooli, cu
exceptia glucozei si maltozei (pe care le ataca constant si puternic). Elaboreaza o hemolizina
activa fata de hematiile de om, dar nu si pentru cele de oaie. Aparitia hemolizinei in mediile de
cultura este favorizata de prezenta glucozei (1 %) sau serului de oaie coagulat (20 %).
Hemolizina produsa de tulpinile de tipul B este mai activa decat cea produsa de cele de tipul A.
Hemolizinele botulinice sunt termolabile i sensibile la lumina i la agitarea mecanica.
Particularitatile celor 4 grupe, ca si ale speciei Clostridium baratii (care provoaca
botulism la copii), sunt prezentate tabelul nr. 11.
Tabelul nr. 11
Principalele caractere ale tulpiniior C botulinum de diferite tipuri subtipuri
(dupa Barzoi D., Apostu S.; 2002)
Caracterul

Grupa (tipuri)
II
III

(A,B',F') ! (B:,E,F2)
Digestia caniii sau proteinelor
coagulate
Hidroliza gelatinei
Digerarea laptehu
Zaharoliza
Lipaza
Lecitinaza
Reducerea nitratilor
Mobilitatea
Acizi grasi volatili1

-h
+
+
-h
+
a. ib. b.
h

Temperatura de dezvoltare (C)

(C, D)

+
+
+
+
a.b

+
+ (->
+
+
a. p. b

C.
rv
(G)
+

baratii

+
-f
+
a. ib. b. i

/
+
+
-K

a. u

- minuna/maxima
- optima
pH inlubitor
Concentratia de NaCl mlubitoare
Valoarea axv minima de dezvoltare
Valoarea DlWl pentm spori
Om
Produce
Bo\me. cai. oi.
toxiinfectie

10/50
30/40
4.6
10 %
0.94
25 nun
+

3.3/45
25-37
5.0
5%
0.97
< 10 mm.
+

+
+

/
30/37
/
/i
/i
/
+

/
30/37
/
/
/
/
-

+
-

/
+

/
/
/
/
/
/

uurca.
pastrav

la
Pasari
Produce bof??JisnjJ sugariior

i
i

Trebuie mentionat insa ca, in sensul gruparii de mai sus, proteoliza se refera la digestia
cazeinei, carnii, oului si serului coagulat, dar nu si la hidroliza gelatinei (aceasta hidroliza, ca si
a alt or proteine modificate, de catre aa-zisele tulpini neproteolitice este ceva obinuit, incat
clasificarea actuala in tulpini proteolitice si neproteolitice nu este suficient fundamentata daca
se ia in considerate riumai actiunea lor asupra gelatinei).
In mediul inconjurator, C. botulinum se gaseste in principal sub forma sporulata. Pentru a
determina infectia, sporii trebuie sa gaseasca conditii prielnice pentru germinare, multiplicare si
eliberarea toxinei, cea care de fapt produce boala. Sporii acestei bacterii sunt foarte rezistenti
fata de diferiti factori. in conservele de legume sau fructe raman viabili multi ani. Sunt mai
rezistenti la caldura decat cei ai tuturor bacteriilor anaerobe patogene, motiv pentru care
formulele de sterilizare a conservelor se stabilesc pe baza eficientei lor asupra suspensiilor, de o
anumia densitate, de spori de C. botulinum. Termorezistenta sporilor botulinici, avand mare
importanta pentru problema toxiinfectiei botulinice, a fost atent studiata.

Din aceste studii s-au desprins, printre altele, urmatoareleaspecte:

- termorezistenta variaza in raport de tip si de tulpina, de obicei sporii tipului A fiind mai
rezistenti decat cei ai tipului B;
- sunt distrusi mai repede de caldura atunci cand se gasesc in medii cu reactie foarte
acida sau foarte alcalina;
- sporii tineri sunt mai rezistenti decat cei cu varsta mai mare (cei ai primoculturilor
pasate repetat pe medii artificiale);
- majoritatea sporilor dintr-o suspensie sunt distrusi rapid de caldura, dar o mica parte
din ei (circa 5 %) sunt foarte rezistenti;
- sporii care se formeaza la 37 C sunt mai rezistenti la caldura decat cei formati la 24
C, 29 C sau 41 C;
- termorezistenta sporilor creste pe masura cresterii concentratiei de zahar sau de ioni de
Fe, Ca ori Mg;
- sporii rezista mai mult la caldura cand se afla in medii cu acizi grasi cu lantul mai lung;
- in medii umede sporii botulinici rezista 5-6 ore la 100 C si 4-5
minute la 120 C. Pentru a se putea multiplica i produce toxina, C. botulinum are nevoie, pe
langa un substrat nutritiv convenabil, de conditii severe de anaerobioza si de temperatura optima,
de regula 25-30 C. In mediile lichide, toxina se acumuleaza catre sfarsitul fazei de crestere,
fiind decelabila in a 5-a - a 9-a zi si atingand concentratia maxima in a 11-a - a 13-a zi de
cultivare.
Marea majoritate a toxinelor botulinice sunt neurotoxice fiind absorbite in organism din
intestin, unde ajung fie ca atare (ingerate o data cu alimentele, ele tree prin stomac deoarece sunt
foarte rezistente la actiunea sucurilor gastrice a pH-ului stomacal scazut), fie sunt produse de
germenii care ajung la acest nivel. Ele sunt produse de catre bacterii intracelular, fiind eliminate
in timpul autolizarii celulelor bacteriene. Initial, sunt sintetizate sub forma inactiva - un singur
lant polipeptidic cu masa moleculara de circa 150 kDa. Acesta este activat de catre proteazele
bacteriene sau tisulare (ori de catre tripsina), dupa care urmeaza liza bacteriei. Proteina activata
consta dintr-un lant greu (100 kDa) si unul usor (50 kDa), unite printr-o singura punte
bisulfidica.

In lumenul intestinal, portiunile legate de BoNT sunt distribute peste suprafata apicala a
celulelor epiteliale intestinale, iar dupa endocitoza toxina este transferata in partea cealalta a
celulei, fiind eliberata pe suprafata bazolaterala, fenomen care dureaza aproximativ 20-30 de
minute.
Patogeneza BoNT este similara indiferent de calea de contaminare. Toxinele sunt
absorbite din tractul intestinal in circulatia sanguina, ajungand in toate partile corpului, cu
exceptia SNC, deoarece nu pot penetra bariera hematoencefalica.
Ele se leaga ireversibil la terminatiile nervoase presinaptice ale sistemului nervos
periferic ale nervilor cranieni, unde inhiba eliberarea acetilcolinei. Mecanismul implica legarea
la un receptor specific de pe membrana celulei nervoase de la jonctiunea neuromusculara,
internalizarea unei portiuni (portiunea catalitica, ce se gaseste pe lantul usor) si scindarea
proteinelor componente ale sistemului de neuroexocistozain interiorul celulei.
Blocarea activitatii acetilcolinei are ca rezultat impiedicarea progresiva a transmiterii
influxului nervos, determinand in final producerea de paralizii flaste simetrice si descendente,
caracteristice botulismului.
Desi multe tulpini de C. botulinum produc un singur tip de BoNT, unele tulpini produc
doua tipuri, denumite Af (litera mare indicand tipul de toxina principal, produsa in cantitate mai
mare - toxina majora, iar litera mica desemnand tipul de toxina generata in cantitate mai mica toxina minora), Ab, Ba i Bf. Unele tulpini ale tipului C produc doar toxina C2 (care nu este
neurotoxice) ori o combinatie intre toxina dominanta Ci si toxina.
Neurotoxinele tuturor tipurilor (de la A la G) au structura, mecanism de actiune si
activitate farmacologica similare. Totusi, ele sunt serologic distincte si sunt diferentiate prin
neutralizarea activitatii lor biologice cu anticorpi specifici.
Toxinele botulinice brute sunt complexe proteice cu greutatea moleculara diferita de la
tip la tip, fiind cuprinsa intre 150 si 900 kilodaltoni (kDa). Letalitatea toxinelor botulinice creste
cu cateva unitati logaritmice in prezenta tripsinei sau a altor enzime proteolitice. Toxina
botulinica este considerata cea mai puternica otrava biologica cunoscuta pana astazi. Este stabilit
ca 1 mg toxina botulinica contine 1.200.000 DLM/kg corp cobai, putand omora 1.200 tone cobai

sau 2.000.000 soareci, iar 1 g de toxina in stare cristalizata, dispersata si inhalata uniform, poate
ucide mai mult de 1 milion de oameni, desi conditiile tehnice fac dificila o asemenea
diseminare. 198,422 g toxina ar fi suficiente pentru a omori toate vietuitoarele sensibile de pe
suprafata pamantului.
Toxina este mai puternica daca se administreaza pe cale parenterala decat pe cale orala.
Doza letala de toxina botulinica pentru om nu este cunoscuta, dar poate fi estimata din studiile
efectuate pe primate. Prin extrapolare, cantitatea letala de toxina cristalizata din tipul A pentru o
persoana de 70 kg este de aproximativ 0,09-0,15 [g pe cale intravenoasa sau intramusculara, de
0,70-0,90 p,g prin inhalare si de 70 p.g pe cale orala. Conform altor autori, dozele letale pentru
om se apreciaza a fi sub 1 meg sau egala cu 5x10 - 1x10 DL5o i.p. soarece pentru toxinele A si B
din grupa I si de lxlO5 - 5x10" DL50 i.p. soarece pentru toxinele B si E din grupa EL .Celelalte
tipuri de toxina par a avea o toxicitate mai redusa pentru om.
In solutie, toxina botulinica este incolora, inodora si, din cate se cunoaste, insipida. In
timp ce sporii sunt rezistenti la caldura, BoNT este termolabila, fiind inactivata cu usurinta prin
incalzire la peste 85 C timp de 5 minute.
Cele 7 tipuri de toxine botulinice se caracterizeaza prin absenta neutralizedi incrucisate
(de ex., antitoxina de tip A nu neutralizeaza toxinele de tipurile B-G). In mod exceptional, unele
toxine (cum ar fi Ci si D sau E si F) au aceleasi caracteristici antigenice, care pot rezulta dintr-o
reactie incrucisata in cadrul testelor serologice.
Cele mai sensibile animale de laborator sunt cobaii si soarecii, animale pe care se
verifica in mod curent, in laboratoare, prezenta toxinei botulinice in alimente si materiale
patologice.
Abilitatea C. Botulinum de a determina imbolnaviri la oameni prin consumul alimentelor
contaminate este in legatura directa cu formarea de spori termorezistenti care supravietuiesc
metodelor de conservare ce distrug microorganismele nesporulate. Asa cum s-a aratat mai sus,
aceasta termorezistenta a sporilor variaza de la tip la tip si chiar de la tulpina la tulpina in cadrul
aceluiasi tip (desi unele tulpini nu supravietuiesc la 80 C, sporii majoritatii tulpinilor necesita
temperaturi peste cea de fierbere pentru a fi sigura distrugerea lor), fiind direct proportionala cu
cresterea aciditatii si scaderea continutului in saruri al mediului in care sunt suspendati sporii.

In majoritatea cazurilor, nu este practic si nici de dorit tratarea produselor alimentare

astfel incat sa se elimine sporii de C. botulinum. De aceea, cele mai multe masuri de control
vizeaza inhibarea cresterii si producerii de toxina. Factorii principali care limiteaza dezvoltarea
C. botulinum in alimente sunt: temperatura, pH-ul, activitatea apei (aw), potentialul redox,
metodele de conservare s1 competitia intre microorganisme:
- in general, tulpinile proteolitice se dezvolta optim la temperatura de 40 C (limita
inferioara fiind cea de 10 C, iar cea superioara cea de 45-50 C). Cele neproteolitice (inclusiv
tipul E) pot continua sa se dezvolte chiar i la 3,3 C (deci sunt psihrotrope);
- intervalul minim de pH pentru cresterea tulpinilor proteolitice este cuprins intre 4,64,8, iar pentru cele neproteolitice limita de pH este 5; totusi, unele proteine din alimente (cum ar
fi cele din soia sau din carnea de vita) pot avea un efect protector asupra C. botulinum la pH =
4,6 sau chiar mai mic;
- o activitate scazuta a apei inhiba cresterea C. botulinum Pentru a asigura dezvoltarea
bacteriei si producerea de toxina este necesara o valoare minima a a w de aproximativ 0,94 pentru
tulpinile din grupa I (proteolitice) si 0,97 pentru cele din grupa II (neproteolitice). Activitatea
apei poate fi limitata prin deshidratare, dar in general a fost controlata prin adaugarea de NaCl.
O valoare minima a aw de 0,94 corespunde unei concentratii de circa 10 % NaCl;
- o valoare ridicata a potentialului redox se datoreaza in general prezentei oxigenului.
Potentialul redox optim pentru dezvoltarea C. botulinum este mic (circa -350 mV), dar
producerea de toxina a fost observata chiar la valori de +250 mV. Datorita acestui interval destul
de larg, cresterea C. botulinum si producerea de toxina pot avea loc chiar in produsele
considerate a avea un nivel ridicat al continutului de oxigen; in plus, ambalarea in vid, folosita
pentru a scadea potentialul redox in scopul conservarii alimentelor, favorizeaza conditiile
anaerobe si astfel poate crea conditii pentru producerea de toxina;
- un numar de substante conservante pentru alimente (nitriti, acid sorbic, parabenzeni,
antioxidanti fenolici, polifosfati si ascorbati) inhiba dezvoltarea C. botulinum si deci producerea
de toxina;
- in ceea ce priveste competitia intre microorganisme, s-a aratat ca bacteriile
acidolactice (cum ar fi Lactobacillus, Pediococcus si Lactococcus) creeaza aciditate si astfel
inhiba C. botidinum.

Toti factori amintiti sunt in corelatie, orice modificare a unuia dintre ei influentandu-i si
pe ceilalti. Interactiunea lor poate avea efect pozitiv sau negativ asupra inhibarii C. botulinum.
Pentru inactivarea sporilor botulinici in alimente se poate utiliza si metoda iradierii, in
cazul mierii fiind necesare valori de 1,91-12,8 kGy (kiloGray) pentru reducerea cu 90 % a
numarului de spori.
Izolarea C. botulinum din alimentele incriminate in toxinfectiile botulinice reuseste in
rare cazuri, deoarece bacteria, dupa multiplicare si elaborarea toxinei, se autolizeaza daca nu
gaseste conditii favorabile sporularii. Izolarea germenilor este si mai problematica daca este
vorba de materiale patologice provenite de la pacienti cu toxiinfectie alimentara, deoarece chiar
in cazurile cand bacteria este ingerata o data cu alimentul, ea nu se multiplica in tubul digestiv,
iar de cele mai multe ori este distrusa la nivelul stomacului datorita aciditatii mari. Daca ajunge
in segmentele mijlociu si posterior ale tubului digestiv este supresata de microflora intestinala
normala. Din contra, la copiii sugari, in primele saptamani de viata, cu hipoaciditate gastricd si
microflora digestive incomplete, bacteria colonizata la nivelul colonului se multiplied si devine
numeroasa in fecale (>108 celule/gram), de unde se izoleazd frecvent .
Pentru a verifica prezenta C. botulinum, materialele suspecte, suspendate in lichid
diluant, se centrifugheaza, depozitul se inoculeaza in mediile de imbogatire, iar lichidul
supernatant al culturilor obtinute se supune testelor de identificare a toxinei, pentru urgentarea
diagnosticului.

Botulismul infantil
Botulismul este o boala toxiinfectioasa neurologica severa, caracterizata printr-un
sindrom neuroparalitic ca urmare a afectarii predominante a nervilor cranieni si a sistemului
neurovegetativ, prin tulburari digestive moderate, uscaciunea mucoasei bucale printr-o evolutie
cu mare risc letal (10-30 %). Ea afecteaza omul si numeroase specii de animale este provocata in
marea majoritate a cazurilor de neurotoxina elaborata de Clostridium botulinum .
La om, se pot intalni 4 forme distincte de botulism: toxiinfectia botulinica, ce rezulta din
ingerarea alimentelor contaminate (in care toxina este preformata), botulismul plagilor, cauzat
de catre microorganismele care se multiplied i produc toxina in plagile contaminate, botulismul

infantil (sau botulismul sugari lor), care se datoreaza producerii endogene a toxinei prin
germinarea sporilor de C. botulinum in intestinul sugarilor, si botulismul intestinal (sau
botulismul copiilor ori adultilor datorita colonizarii intestinale, similar celui infantil), ce se
intalneste rar si se refera la acele cazuri in care nu este identificat nici un vehicul alimentar, nu
este nici o suspiciune de botulism al plagilor i exista posibilitatea colonizarii intestinale la
persoanele cu varsta peste 1 an care prezinta alterari anatomice sau microbiologice la nivelul
tractului gastrointestinal. In ultimii ani a fost descrisa o noua forma de botulism (botulismul
iatrogen sau botulismul accidental), care este rezultatul unei reactii adverse a organismului ca
urmare a injectarii toxinei botulinice in scopuri terapeutice sau cosmetice.
Botulismul infantil a fost descris pentru prima data in 1976, in Statele Unite ale
Americii, ca o entitate clinica distincta care rezulta din colonizarea intestinala si producerea de
toxina de catre C. botulinum la copiii sub 1 an, ulterior fiind descris in numeroase alte state.
Incepand cu anii '80, botulismul infantil a fost cea mai frecventa forma de botulism intalnita in
Statele Unite, ca in tarile dezvoltate. Majoritatea cazurilor sunt produse de tulpinile botulinice
din grupa I, tipurile A si B. Este posibil ca incidenta foarte ridicata a tulpinilor din aceasta grupa
sa se datoreze faptului ca temperatura lor optima de crestere este foarte apropiata de temperatura
corpului uman.
In ceea ce priveste agentul cauzal al botulismului infantil, pare insuficient de fondata
validarea complexului de tulpini apartinand speciei C. botulinum bazata numai pe caracteristicile
neurotoxinelor ce le produc, intrucat s-au constatat tulpini de Clostridium baratii izolate de la
cazuri de botulism la copii (care produceau o toxina de tip F), dar si tulpini de Clostridium
butyricum care produceau toxine de tip E si care s-au izolat tot din cazuri de botulism infantil, un
sistem de clasificare mai recent recunoscand ca si C. baratii si C. butyricum (alaturi de C.
botulinum) sunt agenti cauzali ai botulismului infantil, aceste specii clostridiene non-botulinice
producand neurotoxine de tip botulinic.
Botulismul infantil are un spectru larg de simptome clinice, cele mai importante fiind
constipatia (deseori ca prim simptom, definit ca lipsa de defecatie timp de 3 sau mai multe zile),
apatia, letargia, dificultatea in supt si balonarea, tipatul slab, gura uscata, hipotonia, atonia
musculara generala, pierderea controlului capului, aspectul general de copil (flescait),
oftalmoplegia, reactia pupilara slaba la lumina, disfagia, reflexul slab la inecarea cu hrana,

tonusul sfincterului anal scazut. Gravitatea poate fi de grade diferite, de la cazuri usoare pana la
cele fatale. Cand evolutia bolii este lenta, prognosticul este foarte bun deoarece permite
spitalizarea ingrijirea adecvata, mortalitatea la copiii spitalizati fiind sub 3 %. Botulismul
sugarilor este o boala afebrila si, desi in mod obisnuit evolueaza sters, poate prezenta o gama
larga de semne si grade de paralizie, pana la moarte subita. Deseori se aseamana cu sindromul
Down.
Adultii si copiii mai mari ingera in mod regulat spori botulinici, intr-un numar redus
(acestia fiind in mod normal prezenti atat in hrana preparata, cat si in produsele agroalimentare
proaspete), fara a se imbolnavi. Explicatia pentru acest aparent paradox este aceea ca microflora
intestinala complet dezvoltata si diversificata, prezenta in cazul adultilor si copiilor mai mari
(ajungand la un nivel de 10n-1012 germeni anaerobi/gram de materii fecale), previne germinarea
si cresterea in cazul unui numar mic de spori de C botulinum ingerati. Asadar, este recunoscut
rolul central al microflora intestinale a gazdei in determinarea susceptibilitatii sau rezistentei la
colonizarea cu C. botulinum. Exista, totusi, si unele exceptii: copiii si adultii care sunt sub
tratament indelungat cu substante antibacteriene, ca si cei care sufera de diverse tulburari
gastrointestinale, sunt expusi riscului (destul de scazut) de contaminare.
In comparatie cu microflora adultilor, cea a sugarilor este mult mai simpla, atat calitativ,
cat si cantitativ, cu doar cateva genuri si specii (in principal Bifidobacterium si Bacteroides),
fiind lipsita de microorganismele cu rol protector, neputand astfel preveni eficient colonizarea
intestinului cu spori exogeni de clostridii neurotoxigene. De asemenea, in tractul intestinal al
sugarilor nu se gasesc nici acizi biliari, care au capacitatea de a inhiba clostridiile, iar tranzitul
intestinal incetinit constituie inca un factor de risc. Datorita acestor factori, sporii ajunsi in
intestin pot germina si produce toxina in vivo.
Originea sporilor de C. botulinum din botulismul sugarilor este in multe cazuri
necunoscuta. De cand infectia a fost intalnita la nivelul tractului intestinal, au fost testate
numeroase produse alimentare pentru copii (atat traditionale, cat netraditionale), insa doar
mierea se considera ca este implicata in cea mai mare masura ca sursa de germeni de C.
botulinum pentru copii, sporii fiind prezenti in mod natural in multe probe de miere. Intr-o
masura mult mai mica, un alt aliment asociat cu botulismul infantil este laptele praf pentru copii.
Se presupune totusi ca imbolnavirea in cazurile care nu sunt asociate cu consumul de miere este

rezultatul ingerarii sporilor din surse din mediul inconjurator (cum ar fi particulele microscopice
de praf), deoarece studii extensive ale diverselor categorii de factori, alimentari si nealimentari,
in diverse laboratoare au evidentiat prezenta consistenta a sporilor botulinici doar in miere,
consumul acesteia ramanand singurul factor de risc identificat ce poate fi evitat in cazul
botulismului infantil. Au fost si cazuri de botulism infantil puse pe seama consumului de sirop de
porumb, dar cercetari ulterioare nu au evidentiat prezenta sporilor botulinici in acest aliment.
Nici o investigate efectuata pana acum nu a gasit toxina preformata in miere, ceea ce
inseamna ca nu se poate vorbi despre toxiinfectie alimentara de natura botulinica datorita mierii.
In pofida conditiilor anaerobe, datorita vascozitatii ridicate, continutului mare de zaharuri, pHului scazut, continutului redus de proteine, ca si oxidazelor si altor substante antimicrobiene, in
miere sporii nu pot germina si produce toxina.
Doza minima infectanta de spori botulinici pentru copiii sugari nu este cunoscuta exact,
dar, avand in vedere cazurile de botulism infantil asociate cu consumul mierii ce continea spori
de C botulinum, se estimeaza ca aceasta este intre 10 si 100. Cea mai scazuta evaluare a
numarului minim de celule necesare pentru a cauza boala a fost realizata la o proba de miere din
Canada, care continea 1 spor/g138, pe cand cea mai mare doza estimata a nu cauza botulism
infantil a fost de 7 spori/25 g miere. In ceea ce priveste toxina, s-a calculat ca, pentru a secreta o
cantitate letala pentru un copil de 7 kg, este necesar un numar de 2,6x10b - 2,6x10y celule
vegetative de C. botulinum.
In prezent, singura modalitate pentru a preveni botulismul infantil este aceea de a nu se
da miere in hrana copiilor mai mici de 1 an, toate institutive pediatrice si de sanatate subscriind
la aceasta recomandare. Sunt insa si autori care, negasind spori botulinici in 221 de probe de
miere provenita din diverse tari si in urma chestionarii unui numar de 719 mame, dintre care
peste 75 % introdusesera miere in hrana copiilor lor mai mici de 1 an fara a se constata
manifestari care ar fi putut fi atribuite botulismului infantil, concluzioneaza ca recomandarea de
a nu se introduce miere in alimentatia copiilor mai mici de 1 an ar trebui reevaluata.
De asemenea, nu sunt recomandate nici remediile care contin miere preparate in casa
(pentru constipatie, angine, colici etc.), ca si obiceiurile de a inmuia suzetele in miere ori de a
unge buzele copiilor cu miere pentru a obisnui sugarii sa le foloseasca, deoarece au fost

raportate cazuri de botulism infantil ca urmare a acestor obiceiuri. Pentru a preveni botulismul
infantil asociat cu mierea, una dintre masurile propuse in Uniunea Europeana se refera la
etichetarea corespunzatoare a ambalajelor produselor din/cu miere, in sensul avertizarii asupra
pericolului la care sunt expusi copiii sub 1 an/ .
De la primul caz diagnosticat (in 1976), pana in 2006, 26 de tari de pe 5 continente
(exceptie facand Africa, probabil datorita dificultatilor in diagnosticarea cazurilor, pentru ca
solul din Africa contine spori botulinici si chiar au fost raportate cazuri de toxiinfectie
alimentara botulinica) au raportat prezenta a eel putin 1 caz de botulism infantil, cele mai multe
cazuri fiind raportate de U.S.A., Argentina, Australia, Canada, Italia si Japonia. Numarul anual
al cazurilor de botulism infantil raportate in prezent il depaseste pe cel al cazurilor de
toxiinfectie botulinica si botulism al plagilor, luate impreuna. Totusi, foarte multe tari inca nu au
raportat nici un caz de botulism infantil, ceea ce contrasteaza evident cu raspandirea globala,
cunoscuta, a sporilor botulinici in soluri si in praf sugereaza ca botulismul infantil ar putea sa nu
fie recunoscut sau raportat. Numarul pacientilor de sex masculin a fost aproximativ egal cu cel
al pacientilor de sex feminin. Varsta medie a pacientilor a fost de circa 14 saptamani (cele mai
multe cazuri fiind intre 2 saptamani si 6 luni, dar a fost raportat si un caz intalnit la 38 de ore
dupa nastere).
O statistica mondiala a cazurilor raportate de botulism infantil a fost realizata de catre
Koepke etal. in 2008, rezultatele acesteia fiind prezentate sintetic in tabelul nr. 12.
Asocierea cu consumul de miere a fost mai mica la subiectii din Statele Unite ale
Americii decat la cei din alte tari. Spre exemplu, printre cazurile diagnosticate in California,
proportia celor in care a fost implicata mierea a scazut semnificativ in timp (de la 39,7 % in anii
'70 la 14,7 % in anii '80, apoi la 5,3 % in ami '90 si doar 4,7 % la inceputul secolului actual), pe
cand din cele 106 cazuri din alte tari decat S.U.A. la care informatia a fost disponibila, mai mult
de jumatate (59 %) erau asociate cu consumul de miere.Per total, aproximativ o treime din
cazurile raportate au fost asociate cu consumul de miere .
In Europa, primul caz de botulism infantil datorat consumului de miere a fost descris in
Italia, la o fetita de 9 saptamani, a carei suzeta a fost indulcita cu miere, iar din 49 de cazuri de

botulism infantil (raportate intre 1978 si 2002), un numar de 29 (59,18 %) au fost asociate cu
consumul de miere.
Arnon S.S. (1998) arata ca la toate cazurile in care sporii de C. botulinum au fost gasiti
in mierea care intr-adevar fusese inclusa in hrana bebelusilor inainte ca acestia sa se
imbolnaveasca de botulism infantil, tipul toxigen (A sau B) al sporilor din miere a fost acelasi
cu tipul de toxina care a cauzat imbolnavirea copiilor, probabilitatea ca o asemenea concordanta
perfecta sa se intample fiind mai mica de 1 la 1 miliard.18
Tabelul nr. 12
Cazurile raportate de botulism infantil, pe continente i tari, intre 1976-2006
(Dupa Koepke Ruth, Sobel J. i Arnon S.S., 2008)

Surse si cai de contaminare a mierii cu C. botulinum

Surse de contaminare
Sursele primare de contaminare a mierii cu spori de C. botulinum includ solul, praful,
aerul, nectarul si polenul din flori, tractul digestiv al albinelor, ca si cadavrele celor moarte in
stup.
In plus, substantele indulcitoare destinate hranirii albinelor pot constitui surse primare
de contaminare. Sursele secundare sunt oamenii, echipamentul, recipientele, vantul, praful,
insectele, animalele si apa.
Solul.
Contaminarea albinelor cu spori botulinici este influentata in principal de catre
suprafata solului din stupina, dar si din mediul din jurul acesteia, datorita posibilitatii albinelor
de a se contamina cu spori si a-i introduce in stup. Intr-un centralizator referitor la distributia
sporilor botulinici in solurile din intreaga lume, eel mai contaminat sol este cel din Danemarca
(41 % din probele recoltate din terenurile cultivate au fost pozitive), urmat de cel din Elvetia
(35,2 %) di din Argentina (33,8 %).

Nevas et al. (2005) privesc prevalenta sporilor in miere ca o reflectare a numarului global
de spori din mediu. Autorii mentioneaza cercetari efectuate asupra solului cultivat al fermelor
din Danemarca (41 % probe pozitive, in principal cu tipul B) si prevalenta semnificativa, in
special a sporilor din tipul B, in miere (26 %). Observatii similare au fost facute in Suedia in
ceea ce priveste sporii din tipul E.
In Argentina, din 1982 pana in 1997, la cele 146 de cazuri ce botulism infantile
confirmate in laborator tipul de toxina implicat in imbolnaviri (tipul A) a reflectat predominenta
sporilor din tipul A in sol.
Plantele.
In ceea ce priveste plantele ca sursa de spori, intr-un studiu efectuat pe 200 de probe de
musetel {Matricaria chamomilla), un numar de 15 probe (7,5 %) au fost contaminate cu spori
botulinici. Numarul de spori la toate probele pozitive a fost de 0,3-0,4 spori/gram de musetel. Au
fost identificate tipurile A, B si F.
Fecalele apa.
Datorita prevalentei ridicate in probele de miere provenita din Danemarca, s-a sugerat ca
cresterea extensiva a porcilor in aceasta tara ar putea avea o influenta asupra contaminarii,
aceasta supozitie bazandu-se pe faptul ca C. botulinum, tipul B a fost frecvent detectat in probele
de fecale de la porci in Suedia.
Albinele au tendinta sa prefere sursele murdare de apa in locul celor curate, posibil din
cauza mirosurilor si a continutului in saruri, si astfel pot folosi apa contaminata cu balegar. In
afara de faptul ca este un nutrient, apa este dispersata peste faguri cu rol de regulator al
temperaturii si umiditatii in interiorul stupuiui, putandu-se realiza contaminarea si pe aceasta
cale.
Indulcitorii. In vederea detectarii prezentei sporilor botulinici, in Japonia, Nakano et al.
(1992) au analizat 273 de probe de indulcitori altii decat mierea (de ex., zaharul neramat si
siropul de porumb), unii dintre acestia fiind destinati hranirii albinelor. Din 56 de indulcitori
pentru apicultura, 3 (5,35 %) contineau spori botulinici, in timp ce din ceilalti 217 indulcitori, la
8 dintre ei (3,68 %) s-au detectat sporii de C. botulinum. Autorii sugereaza astfel ca produsele

dulci folosite pentru a hrani albinele pot reprezenta una din sursele provenientei sporilor de C.
botulinum in miere.
Corpul albinelor. Cercetari efectuate pe intestinele albinelor (citate in Snowdon si
Cliver, 1996) au aratat ca acestea contin 29 % bacterii gram-pozitive (incluzand specii din
genurile Clostridium, Bacillus si Streptococcus), 70 % bacterii gram-negative sau gramvariabile si 1 % microorganisme levuliforme.
Pentru a explica contaminarea mare a mierii, care se poate intalni cu spori botulinici, a
fost examinata multiplicarea C. botulinum in albine. Atunci cand albinele moarte au fost
inoculate cu spori de C. botulinum la niveluri de 102-103/gram si incubate in conditii aerobe timp
de 10 zile, nivelul microorganismelor a crescut la 104-103. Atunci cind sporii de C. botulinum au
fost inoculati impreuna cu Bacillus alvei, cresterea majoritatii tulpinilor a fost sporita
semnificativ (10-107). Rezultate similare au fost obtinute si in cazul pupelor de albine, dar nu si
al larvelor. Asadar, contaminarea masiva a mierii cu spori botulinici, care se intalneste uneori, ar
putea fi cauzata de contaminarea din albinele moarte in care s-a multiplicat C. botulinum. S-a
demonstrat asadar ca in albinele si pupele moarte sporii botulinici sunt capabili sa germineze,
formele vegetative ale bacteriei putandu-se multiplica in conditii aerobe. Totusi, albinele moarte
si pupele bolnave sunt indepartate cu eficienta din stup de catre albine si astfel nu constituie un
rise semnificativ pentru sanatatea coloniei. S-a aratat ca nici o alta materie din stup, cu exceptia
albinelor moarte, nu constituie un substrat convenabil pentru germinarea si multiplicarea C.
botulinum .

Cai de contaminare
Intr-un studiu efectuat in Statele Unite de catre Huhtanen et al. (1981), albinele au fost
inoculate experimental cu spori de C. botulinum pentru a se constata daca ele transmit sporii in
miere. Albinele au fost hranite cu o solutie apoasa cu 50 % zahar, solutie care continea spori.
Dupa 2 saptamani, mierea colectata continea 1.100 spori/g, iar dupa 5 saptamani, 50 de spori/g.
Evaluarile cantitative au aratat ca toti sporii au fost transmit in miere. Totusi, microorganismul
nu s-a multiplicat in corpul albinelor, iar 2 saptamani mai tarziu nici n-a mai fost gasit in
continutul intestinal sau rectal, ceea ce sugereaza ca albinele nu adapostesc acest germen.

Asadar, ele pot fi considerate ca fiind un vector pasiv pentru sporii de C. botulinum, Nevas et al.
au evaluat 3 ani consecutiv (2001-2003) factorii care influenteaza contaminarea mierii cu spori
botulinici. Un numar de 1.168 de probe provenind din 100 de stupine (inclusiv instalatiile i
utilajele folosite pentru extragerea mierii) apartinand la 37 de apicultori au fost analizate pentru
prezenta C. botulinum tipurile A, B, E i F, utilizand tehnica PCR. Sporii au fost gasiti in toate
etapele procesului de productie a mierii, cel mai frecvent detectat fiind tipul B din grupa I.
Prevalenta ridicata a sporilor in sol si in probele de ceara si materiale asociate cu aceasta
sugereaza ca ceara joaca un rol in contaminarea mierii prin acumularea in ea a sporilor de
origine telurica, datorita faptului ca este moale si constituie o suprafata adeziva pentru spori.
Contaminarea cerii este posibil sa se petreaca prin praful carat de catre albine din sol. Daca
suprafata solului din preajma stupinei este constituita din muschi de copaci si nisip ori pietris,
create posibilitatea albinelor de a cara spori botulinici.
Determinarea C botulinum din miere
Cultivarea C. botulinum necesita tehnici stricte de anaerobioza, ca si incubare in conditii
stricte anaerobe, ceea ce creeaza diverse provocari in munca de laborator cu acest
microorganism.
Detectarea si izolarea C. botulinum sunt dificile. Nu exista disponibil nici un mediu
selectiv pentru a cultiva atat tulpinile proteolitice, cat si pe cele neproteolitice. Detectarea
microorganismului in mediu si in alimente (atat ca atare, cat si ca materii prime) este complicata
din cauza abundentei sporilor si/sau a toxinelor imposibil de izolat. De asemenea, izolarea C.
botulinum in probele din mediu sau din alimente este subiect de diferite limitari datorita
prezentei tulpinilor netoxigene care se aseamana fenotipic genotipic cu C. botulinum. De altfel,
pentru incubarea tuturor tipurilor toxigene si varietatilor culturale ale microorganismului
respectiv este bine sa se foloseasca nu doar o singura procedura, mediu sau temperatura, ci mai
multe.
Tulpini diferite, tulpinile botulinice proteolitice si neproteolitice necesita conditii
diferite pentru izolarea lor. Tratamentul termic al probelor este folosit frecvent pentru a elimina
bacteriile concurente care se gasesc in forma vegetativa si pentru a activa sporii aflati in stare
dormanda ca sa germineze. Adaugarea de enzime litice termorezistente, cum ar fi lizozimul (5

jig/ml), la mediul de cultura ar putea intensifica germinarea sporilor stresati de temperatura. in

timp ce incalzirea la 75-80 C pentru 10-15 minute este folositoare in cultivarea sporilor
tulpinilor proteolitice, o temperatura mai scazuta (de ex., 60 C pentru 15-30 de minute sau 71
C timp de 15 minute) este utilizata in izolarea tulpinilor neproteolitice. Alternativ, tratarea cu
etanol se foloseste pentru izolarea sporilor tulpinilor neproteolitice, eliminand germenii
nesporogeni care ar putea concura cu microorganismele-tinta si ar putea influenta nefavorabil
cresterea acestora. Totusi, utilizand tratarea prin incalzire sau cu alcool este posibil ca bacteriile
vegetative sa nu poata fi izolate, iar tulpinile toxigene ar putea deveni netoxigene. Pentru
izolarea celulelor vegetative sau a sporilor care nu au rezistenta mare la tremperaturi ridicate,
tratamentul prin caldura nu este indicat.
Detectarea si izolarea conventionale a C. botulinum se bazeaza pe cultivarea in mediu
lichid si ulterior detectarea toxinei in supernatantul din cultura prin bioproba pe soareci. Probele
pozitive se striaza pe medii solide, iar formarea toxinei in colonii este in mod traditional
confirmata in plus prin testul pe soareci. Mediile lichide obisnuite includ mediul cu carne tocataglucoza-amidon, mediul cu carne fiarta, bulioane continand diverse combinatii de triptona,
lactona, glucoza, extract de drojdii si tripsina (de exemplu, mediul cu triptona-peptona-glucozaextract de drojdii), mediul imbogatit pentru clostridii, bulion special pentru anaerobi. Toate
aceste medii sunt neselective si astfel permit dezvoltarea multor altor bacterii. Agarul cu sange si
agarul cu galbenus de ou {egg yolk agar - EYA) constituie cele mai folosite medii neselective
pentru placi, mediul EYA dand posibilitatea unei reactii a lipazei tipice pentru C. botulinum.
Totusi, multe alte clostridii produc lipaza, ceea ce poate crea confiizie la identificarea
microorganismelor.
Alegerea temperaturii corecte de incubare constituie o dilema datorita diferentelor
fiziologice ale tulpinilor din grupele I si II. Cele din grupa I se dezvolta optim la 35-37 C, in
timp ce cele din grupa II sunt favorizate de temperaturi mai scazute (25-30 C). Daca ambele
grupe sunt cautate intr-o singura proba, a fost propusa o temperatura de compromis de 30 C.
Totusi, investigarea la 26-30 C si la 35-37 C a probelor replicate este de preferat pentru a
asigura o crestere optima pentru ambele grupe.
Timpul de incubare optim variaza in functie de substantele din care sunt constitute
probele si de metoda de detectare aleasa. In cazul folosirii bioprobei pe soareci pentru a

identifica formarea toxinei in tuburile de cultura se recomanda o perioada de incubare de 5- 7

zile; incubatii mai mici pot fi relevante in cazul folosirii tehnicilor biomoleculare, cum ar fi
tehnica PCR.
Deoarece prevalenta C botulinum in probele contaminate natural este, in general, relativ
scazuta (intre 10 si 1000 spori/kg) si pentru ca nu exista nici un mediu selectiv specific,
cuantificarea C. botulinum in probele care contin si alte bacterii prin folosirea procedurii
numarului de colonii din placi este dificila, daca nu imposibila. De aceea, deseori sunt necesare
procedee de imbogatire in medii lichide, realizate tot in conditii de anaerobioza. In astfel de
cazuri, cuantificarea microorganismelor se obtine prin tehnica numarului celui mai probabil.
Pentru a imbogati tipurile de C. botulinum proteolitice, ar trebui utilizat mediul cu carne
fiarta (Cooked Meat Medium - CMM), incubat la 35 C, in timp ce pentru cele neproteolitice ar
trebui sa fie folosite mediile CMM fortificat cu glucoza, mediul cu carne tocata-glucoza-amidon
sau mediul cu triptoza-peptona-glucoza-extract de drojdie, cu adaos de tripsina (mediul TPGYTtrypticase-peptone-glucose-yeast extract-trypsin), incubate la 26 C. Pentru a stimula
germinarea sporilor botulinici, s-a recomandat adaugarea de lizozim sau amidon la mediul de
imbogatire. S-a recomandat adaugarea de tripsina la un mediu de imbogatire (cu exceptia
mediilor care contin bucati de carne fiarta) pentru a inactiva inhibitorii de bacteriocine produse
de C botulinum. Bucatile de carne fiarta reduc rapid activitatea proteolitica a tripsinei. Culturile
imbogatite ar trebui incubate timp de 5-7 zile sau chiar mai mult pentru a permite cresterea,
formarea toxinei botulinice si sporularea.
Dupa imbogatire, cultura poate fi folosita pentru detectarea neurotoxinelor prin
infectarea soarecilor si insamantarea in placi pe medii solide. Agarul cu galbenus de ou este un
mediu neselectiv potrivit deoarece pe acest agar atat tulpinile din grupa I, cat si cele din grupa II
dezvolta colonii aparente asociate cu activitatea lor lipazica. Coloniile suspectate de a fi C.
botulinum se folosesc pentru analize suplimentare si identificare.
In ceea ce priveste riscurile potentiale pentru investigatori, se va tine seama de faptul ca
culturile lichide de C. botulinum contin niveluri ridicate de toxina si ca trebuie sa fie manipulate
doar de catre personal experimentat dupa o imunizare prealabila. De asemenea, este necesara
purtarea ochelarilor oricind este de asteptat o imprastiere accidentala de continut alimentar,

deoarece imunizarea nu asigura protectia ochilor impotriva toxinei botulinice, stropirile

accidentale cu material contaminat putand cauza orbire. Trebuie purtate manusi de unica
folosinta, iar pipetarea cu gura trebuie evitata. Sticlaria folosita si alte materiale si intrumentar
care au venit in contact cu toxina trebuie puse intr-un container solid, rezistent la temperatura,
care urmeaza a fi sterilizat prin autoclavare de catre investigatori. Materialele de unica folosinta
(manusi, bumbac sau tesaturi ori hartie) se colecteaza in pungi pentru autoclavare. Daca
intamplator se varsa continut contaminat, toxina poate fi inactivata cu solutie saturata de
bicarbonat de sodiu sau cu bicarbonat pulbere .
Determinarea cantitativa a C. botulinum poate fi realizata conventional prin numararea
coloniilor de pe placa sau prin metoda numarului eel mai probabil {most probable number MPN, care poate fi interpretata vizual), combinata cu bioproba pe soareci sau cu PCR. Totusi,
cand se folosesc medii imbogatite neselective, interpretarea vizuala este limitata la analizarea
culturilor pure. MPN, care este folosita frecvent pentru a numara sporii botulinici prezenti in
alimente, se bazeaza pe subdivizarea probei si detectarea cresterii anumitor microorganisme in
una sau mai multe eprubete dintr-o serie de eprubete continand o cantitate cunoscuta dintr-o
proba ca atare sau diluata. Spre deosebire de metoda numararii bacteriilor de pe placa, MPN
ofera doar un numar estimat de bacterii, tendinta fiind de a da un rezultat mai mare decat
numaratoarea direct pe placa.
In vederea detectarii C. botulinum, mierea nu poate fi prelucrata in modul obisnuit
pentru detectarea microorganismelor din alimente din cauza vascozitatii sale si a continutului
ridicat de zaharuri. Pentru a obtine rezultate cat mai fidele, cei care au studiat problema
contaminarii mierii cu sporii botulinici au folosit mai multe tehnici si metode:
-

dializa (Sugiyama et al., 1978), prima metoda descrisa, este laborioasa si

consumatoare de timp/n
-

dilutia, centrifugarea filtrarea supernatantului (Midura et al., 1979; Schocken-

Iturrino et al., 1999; Mari Nevas et al, 2002);

-

metoda cresterii directe (Huhtanen et al., 1981);

metoda filtrarii prin membrana (Hauschild si Hilsheimer, 1983; Austin J.W.,

1998), procedeul presupunand retinerea sporilor botulinici din solutia de miere pe membrane
filtrante, cultivarea acestora pe medii lichide, analiza culturilor pentru toxine si identificarea
toxinelor folosind antiseruri botulinice specifice;
-

inocularea directa a mierii in diferite medii: mediu cu ficat si carne fiarta

(Hartgen, 1980), mediu cu carne fiarta (Huhtanen et al, 1981; Rail et al, 2003), mediu fluid cu
tioglicolat (Huhtanen et al, 1981), mediu Robertson (Hetland, 1986) sau mediu TPGY (Made et
al., 2000; Rail et al., 2003);
In majoritatea metodelor, detectarea sporilor botulinici s-a realizat prin bioproba pe
soareci, exceptie facand Rail et al. (2003), care au realizat, pe langa testarea biochimica a
coloniilor, si o analiza microscopica a mediului imbogatit, si Made et al. (2000) si Nevas et al.
(2002), care au detectat C. botulinum dupa imbogatire folosind extragerea ADN-ului si tehnica
PCR .
Detectarea toxinelor speciei Clostridium botulinum
In cazul culturilor bacteriene, pentru detectarea neurotoxinelor botulinice se folosesc mai
multe tipuri de teste: bioproba pe soareci, teste imunologice, detectarea genelor neurotoxinelor
prin PCR si examinarea acestor gene, teste pentru activitatea endopeptidazei si folosirea
biosenzorilor (dezvoltati recent si aplicati pe scara larga pentru a examina o multitudine de
potentiate amenintari biologice si de substante chimice; pentru detectarea cantitativa a toxinei
botulinice au fost dezvoltati biosenzori cu fibra optica).
In timp ce testul de letalitate a soarecilor (bioproba pe soareci) a ramas testul standard
pentru detectarea neurotoxinelor botulinice, in ultimii 10-15 ani au fost facute progrese
extraordinare in ceea ce priveste dezvoltarea testelor alternative moleculare/genetice, urmarinduse creterea rapidittii a sensibilitatii lor (astfel ca eel mai rapid test dureaza 20 de minute, iar
sensibilitatea lui o depaete pe cea a bioprobei pe oareci).
Testul de letalitate pe soareci denumit i MBA {mouse bioassay), este procedura
standard de detectare si identificare a toxinei botulinice si singura metoda recunoscuta universal

la ora actuala. Poate fi folosit pentru toate cele 7 tipuri de toxine. El se bazeaza pe injectarea
intraperitoneala la soareci de laborator a probei diluate in solutie tampon-fosfat. Se recomanda
folosirea a 2 soareci pentru test; totusi din considerente etice poate fi folosit si un singur soarece.
Se folosesc soareci albi cu greutatea de 18-25 g. Dupa incubare, culturile din probele suspecte se
centrifugheaza la 4.000 g timp de 20-30 de minute. Supernatantii se dilueaza 1:10 in solutietampon de gelatina-fosfat cu pH=6,2, dupa care 0,5 ml din fiecare dilutie se injecteaza
intraperitoneal, oarecii injectati se tin sub observatie 4 zile pentru a se observa simptome de
botulism (blana zburlita, "abdomenul de viespe", slabiciune musculara, respiratie ingreunata,
paralizii sau moarte). Materialele tripsinizate i duplicatele netripsinizate se supravegheaza in
paralel. Pentru tripsinizare, solutia de tripsina (20 mg tripsina in 10 ml apa demineralizata sterila
pastrata la -20 C) se adauga la supernatantul din cultura, dar nu mai putin de 1 % (v/v),
urmata de incubare la 37 C pentru 30 de minute. Toxicitatea este exprimata in doza letala
medie/ml, corespunzand valorii reciproce a celei mai mari dilutii la care ambii oareci au avut
semne tipice de boala i au murit. Daca proba contine toxina, la oareci se observa semne tipice
de botulism, care apar de obicei in prima zi de dupa injectare (in 98 % din cazurile pozitive), dar
pot sa apara i in zilele urmatoare.
Tipul de toxina se determina prin testul de neutralizare a toxinei cu antitoxina specifica,
numit i testul de protectie a oarecilor {mouse protection test). Amestecurile toxina-antitoxina
sunt injectate intraperitoneal la oareci, care sunt apoi tinuti sub observatie timp de 4 zile. Astfel,
oarecii injectati cu antitoxina neutralizatoare supravietuiesc, pe cand ceilalti fac botulism i
mor. Acelai rezultat se obtine i prin tratarea eluatului din proba cu antitoxine inaintea injectarii.
In testele de neutralizare pot fi folosite atat tipuri de neurotoxine monovalente, cat i polivalente.
Testul de letalitate pe oareci este foarte sensibil. Astfel, DL50 la injectia intraperitoneala
corespunde la 5-10 picograme, limita de detectie fiind de 0,01 nanograme/ml de eluat din proba
(aadar, cantitatea de toxina necesara pentru a realiza intoxicarea este extrem de redusa). Cu
toate acestea, testul este laborios i destul de scump, consuma timp mult, solicita personal
calificat i facilitati corespunzatoare. in plus, prezinta i probleme etice datorita folosirii
animalelor de laborator, doar un numar limitat de laboratoare din intreaga lume folosind acest
test. In cazurile clinice suspecte de botulism, cand este necesar tratament imediat, bioproba pe
oareci se poate dovedi prea lenta pentru un diagnostic eficace. Au fost raportate de asemenea

rezultate fals pozitive datorita formarii in vivo de toxina datorita unui numar mare de spori
botulinici, endotoxinelor de la bacterii gram-negative sau reactiilor incruciate intre toxinele
botulinice i cele tetanice .
Metodele imunologice (cum ar fi testele ELISA sau alte tehnici) au fost folosite pe
scara larga pentru a detecta toxinele i pentru a identifica coloniile de C botulinum. De
asemenea, aceste metode au fost utilizate pentru a detecta neurotoxinele botulinice in probele
clinice sau de alimente. Sensibilitatea sau specificitatea scazute ale acestor metode au fost
observate in teste cum ar fi testul de hemaglutinare pasiva, radioimunotestul i testul de
imunodifuzie. Testul ELISA a fost modificat pentru a-i imbunatati sensibilitatea i specificitatea
(spre exemplu, imunotestul amplificat ELISA-ELCA, ELISA cu captare colorimetrica, ELISA
cu picatura magnetica, teste de imunoafmitate pe coloana i ELISA amplificat). Pentru a realiza
o mai mare sensibilitate a metodelor imunologice folosite pentru detectarea C. botulinum, au fost
dezvoltate metode imuno-PCR in care se utilizeaza la -20 C) se adauga la supernatantul din
cultura, dar nu mai putin de 1 % (v/v), urmata de incubare la 37 C pentru 30 de minute.
Toxicitatea este exprimata in doza letala medie/ml, corespunzand valorii reciproce a celei mai
mari dilutii la care ambii oareci au avut semne tipice de boala i au murit. Daca proba contine
toxina, la oareci se observa semne tipice de botulism, care apar de obicei in prima zi de dupa
injectare (in 98 % din cazurile pozitive), dar pot sa apara i in zilele urmatoare.
Tipul de toxina se determina prin testul de neutralizare a toxinei cu antitoxina specifica,
numit i testul de protectie a oarecilor {mouse protection test). Amestecurile toxina-antitoxina
sunt injectate intraperitoneal la oareci, care sunt apoi tinuti sub observatie timp de 4 zile. Astfel,
oarecii injectati cu antitoxina neutralizatoare supravietuiesc, pe cand ceilalti fac botulism i
mor. Acelai rezmltat se obtine i prin tratarea eluatului din proba cu antitoxine inaintea
injectarii. In testele de neutralizare pot fi folosite atat tipuri de neurotoxine monovalente, cat i
polivalente.
Testul de letalitate pe oareci este foarte sensibil. Astfel, DL50 la injectia intraperitoneala
corespunde la 5-10 picograme, limita de detectie fiind de 0,01 nanograme/ml de eluat din proba
(aadar, cantitatea de toxina necesara pentru a realiza intoxicarea este extrem de redusa). Cu
toate acestea, testul este laborios i destul de scump, consuma timp mult, solicita personal
calificat i facilitati corespunzatoare. In plus, prezinta i probleme etice datorita folosirii

animalelor de laborator, doar un numar limitat de laboratoare din intreaga lume folosind acest
test, in cazurile clinice suspecte de botulism, cand este necesar tratament imediat, bioproba pe
oareci se poate dovedi prea lenta pentru un diagnostic eficace. Au fost raportate de asemenea
rezultate fals pozitive datorita formarii in vivo de toxina datorita unui numar mare de spori
botulinici, endotoxinelor de la bacterii gram-negative sau reactiilor incruciate intre toxinele
botulinice i cele tetanice.
Intr-o trecere in revista a 15 stiidii microbiologice (din toata lumea) asupra mierii,
referitoare la perioada 1978-1991, Snowdon si Cliver (1996) arata ca, dintr-un total de 2.033
probe de miere testate, 104 (5,11 %) contineau niveluri detectabile de spori botulinici. Autorii au
subliniat variatia in tehnica analitica (un studiu a raportat o prevalenta de 62 %) si au
concluzionat ca majoritatea studiilor au detectat spori botulinici in 5 pana la 15 % din probe si
ca, daca sunt prezenti, sporii sunt gasiti in mod obisnuit la niveluri de <1 ufc/g, dar in unele
cazuri pot atinge valori de 60 ufc/g. Comitetul Consultativ privind Siguranta Microbiologica a
Alimentelor (ACMSF - Advisory Committee on the Microbiological Safety of Food, 2005) a
raportat ca, in intreaga lume, prezenta sporilor clostridieni a fost intre 0 % si 20 % din probele
testate, numarul sporilor fiind intre 2,5 si 80.000 MPN (mostprobable number) per kg miere.
Datorita vascozitatii ridicate a mierii, sporii botulinici (care in mod obisnuit se gasesc
intr-un numar mic in mierea extrasa) sunt distribuiti neuniform, ceea ce complica atat recoltarea
probelor, cat si detectarea microorganismelor si face dificila realizarea unei analize cantitative
sigure, putand duce la obtinerea unor rezultate fals-negative. De aceea, un proiect statistic pentru
un plan de recoltare necesita un foarte mare numar de probe, sansele de detectare fiind totusi
destul de scazute. Din aceste motive, rezultatele privind prevalenta si in special cantitatea trebuie
considerate ca estimari in linii mari, iar mierea de la producatori nu trebuie definita ca libera de
spori botulinici pe baza rezultatului negativ de la o singura proba.
Nevas et al. (2002) sugereaza ca prevalenta scazuta a sporilor in studiile mai vechi se
datoreaza probabil concentrarii inadecvate a probelor si metodelor de crestere nepotrivite,
numarului limitat de probe, numarului mic de spori implicat si distributiei neuniforme a sporilor
in miere. O data cu imbunatatirea metodelor de detectie, numarul sporilor in probele aleatorii se
pare ca a crescut.

Din pacate, dupa stiinta noastra, in Romania nu a fost efectuata pana acum nici o
cercetare aprofundata privind prezenta sporilor de C. botulinum in mierea de albine, desi
apicultura este practicata pe scara destul de larga, avand o traditie bogata indelungata, consumul
intern i exportul de miere fiind destul de dezvoltate.

Sinteze privind cercetarile referitoare la prezenta i cantitatea sporilor botulinici in miere,

precum i la prevalenta lor in diferite tari au fost facute de catre Dodds K.L. (1993) i Nevas
Mari (2006), fiind prezentate in tabelul nr. 13 i, respectiv, in tabelul nr. 14.

Prevalenta i cantitatea Clostridium botulinum in miere

(Dupa Nevas Mari, 2006; Dodds K.L., 1993)
America
In America, in studiile efectuate asupra mierii, prevalenta sporilor botulinici a variat
intre 0,93 % i 13 %.
Canada
Intr-un studiu efectuat in 1988, Hauschild et at. au raportat o
contaminare a probelor de miere cu spori botulinici de 0,93 %.

Statele Unite
Prima raportare privind prezenta i numarul sporilor de C. botulinum in miere a fost
facuta de catre Sugiyama, Mills i Kuo (1978), care au folosit metoda dializei si au gasit ca 18
probe din 241 analizate (7,46 %) contineau sporii respectivi.
Midura et al. (1979), in urma unui episod de botulism infantil in California, au
cercetat un numar de 90 de probe de miere (provenind din locuintele pacientilor, locuintele
copiilor sanatosi, magazine alimentare, mici stupine si unitati de prelucrare a mierii) si au gasit 9
probe pozitive (10 %). De asemenea, ei au constatat faptul ca sporii de C. botulinum, cand
sunt prezenti, sunt distribuiti neregulat in probele de miere. Deoarece este dificil de obtinut
o proba uniforma de miere, autorii recomandd examinarea de multiple portiuni (atat prin
prelucrarea probelor incalzite, cat si neincalzite), ceea ce ofera probabil cea mai buna
oportunitate de tree ere din spori in forma vegetativa a C. botulinum in miere. Estimarea
numarului de spori in probele pozitive s-a situat intre 5 si 25 per gram.
Din 80 de probe de miere testate pentru prezenta sporilor de C. botulinum, Huhtanen,
Knox si Shiumanuki (1981) au gasit 7,5 % dintre ele pozitive (6 probe). De asemenea, albinele
au fost inoculate experimental prin hranirea cu solutii zaharoase continand sporii respectivi,
constatandu-se ca acestia au fost transmit in miere.
Analizand 10 tipuri de alimente pentru copii, comercializate in zona Washington D.C.,
Kautter et al. (1982) au gasit spori de C. botulinum la 2 din 100 de probe de miere examinate.
In 2001, Solomon si Lilly au raportat 13 % probe pozitive.

Argentina
De Centorbi et al. (1994) au gasit C. botulinum doar intr-o singura proba de miere din
42 analizate (2,38 %).
Citiva ani mai tarziu, examinand 177 de probe, au detectat spori botulinici la 2 probe
(1,13 %). Numarul de spori a fost de 55/gram de miere.
Un procent mai mare (6,66 %) a fost gasit de catre Monetto et al. (1999), la 3 probe
de miere din 45 analizate detectandu-se C. botulinum, numarul de spori fiind de 15/g la o proba
si de <l/g la celelalte 2 probe.
Brazilia
Recoltand aleatoriu (din magazine, mici stupine, unitati de procesare comerciala a
mierii) un numar de 85 de probe i examinandu-le in vederea prezentei C. botulinum, SchockenIturrino et al. (1999) au gasit 6 probe pozitive (7,05 %), 2 continand toxina de tip A, una de tip
B si 3 de tip D. Probele au fost pozitive doar dupa 10 zile de incubatie, lucru explicabil prin
prezenta unui numar mic de spori de C. botulinum.
In schimb, Rail et al. (2003) au detectat spori botulinici in 3 probe de miere braziliana
din 100 examinate (3 %).
Ferreira Ragazani et al. (2008) au gasit un procent de 7 % probe pozitive (7 din 100
analizate).
ASIA
In Japonia, Nakano et al. (1990) au examinat prin metoda diluarii si centrifiigarii 270 de
probe de miere (autohtona si de import), fiind detectat C. botulinum in 23 de probe (8,5 %): tipul
A in 11 probe, tipul B in 2, tipul C in 10 si tipul F in una. Prevalenta a fost mai mare la probele
recoltate din bidoane (18 %) si din stupine (23 %) decdt la cele recoltate din mierea
comercializata (5 %), fapt care s-ar putea datora procesului de maturare a mierii. S-a estimat
ca majoritatea probelor pozitive contineau spori botulinici in concentratii de 1 germen/gram sau
mai mici. O proba a continut 4 spori de C. botulinum tipul A/g, iar o alta 36-60 spori tipul F/g,
restul avand <l/g.
Tot in Japonia, Nakano Sakaguchi (1991) au detectat un numar mare de spori de C.
botulinum tipul F (60 spori/g) in diferite recipiente cu miere si produse din miere provenite de la

acelasi producator. Proprietatile microbiologice si fizico-chimice ale mierii contaminate au fost

comparate cu cele ale mierii necontaminate. Nu au existat diferente de pH, ale continutului de
HMF sau ale activitatii diastazice. De asemenea, numarul total de germeni anaerobi (altii decat
C. botulinum) si de levuri a fost similar, in timp ce numarul de germeni aerobi a fost mai mare la
mierea contaminata cu C. botulinum. Germenii mobili formatori de colonii de Bacillus alvei erau
predominant! printre aerobi. B. alvei a stimulat producerea de toxina de catre C. botulinum tip F
in mediile de cultura incubate in conditii aerobe. Numarul mare de C. botulinum s-ar putea
datora posibilei stimulari a dezvoltarii sale de catre B. alvei sau alte microorganisme in anumite
faze ale maturarii mierii.
In Taiwan, d'mtr-un numar de 152 de probe de miere (recoltata din stupine si din
magazine alimentare) si alte alimente pe baza de miere, Du et al. (1991) au gasit spori botulinici
doar in 2 probe (1,3 %).

EUROPA
Criseo et al. (1993), studiind 39 de probe de miere italiana prin metoda dilutieicentrifugarii, a gasit 2 probe pozitive (5,12 %) in ceea ce priveste C. botulinum .
In Franta, Delmas, Vidon si Sebald (1994) au analizat pentru prezenta sporilor de C.
botulinum 90 de probe de miere produsa in estul Frantei 26 de probe de miere provenita din
diferite tari. Desi 8 probe au fost pozitive cand s-a utilizat testul de toxicitate pe soareci, niciuna
din tulpinile izolate din probele pozitive nu a fost identificata ca fiind de C. botidinum.
Made et al (2000) au gasit un procent de contaminare de 1,92 % (o proba pozitiva din 52
examinate).
O cercetare mai in amanunt a prezentei sporilor botulinici in miere, folosind tehnica
PCR, a fost facuta in Finlanda de catre Nevas et al (2002). Au fost analizate 190 de probe, 114
fiind de origine interna si 76 din import (din 17 tari), C. botulinum fiind detectat in 8 probe de
provenienta finlandeza (7,01 %) si in 12 din import (15,78 %); per total, procentul probelor
pozitive a fost de 10,5 %. Numarul sporilor (tipurile A i B) a variat de la 18 pana la 140/kg
miere, valoarea medie fiind de 20 spori/kg.
Prevalenta C. botulinum in probele de miere europeana neamestecata a fost de 8 %,
procent mare comparativ cu rezultatele din studiile anterioare pe mierea din Europa, tinand

seama de faptul ca multe cercetari anterioare nu au detectat C. botulinum. in Franta, Delmas et

al. (1994); in Germania, Flemming si Stojanowic (1980) si Hartgen (tot in 1980); in Italia,
Aureli et al. (1983); in Norvegia, Hetland (1986), iar in Marea Britanie, Berry et al. (1987) .
Autorii sugereaza ca aceasta prevalenta scazuta observata in studiile anterioare este
posibil sa se fi datorat metodelor inadecvate de concentrare si apoi de cultivare pentru sporii
botulinici din probele de miere. Cantitatea limitata de miere, ca si distributia neregulata a
sporilor ar fi putut de asemenea sa determine rezultate fals negative.
Intr-un alt studiu, folosind tot tehnica PCR, Nevas et al. (2005) au examinat 294 de
probe de miere produse in Danemarca, Norvegia i Suedia pentru a detecta prezenta C.
botulinum tipurile A, B, E F. Probele au constat din bucati de faguri recoltati direct din stupi si
din miere extrasa, reprezentand mai multi stupi sau stupine. Prevalenta sporilor botuiinici a
aratat variatii semnificative mtre cele 3 tari, proportia probelor pozitive fiind 26 % in
Danemarca, 10 % in Norvegia si 2 % in Suedia. De asemenea, prevalenta sporilor a fost mai
mare in probele din faguri decat la mierea extrasa. Principalul serotip detectat a fost B.S-a
sugerat ca prevalenta semnificativ mai mare in Danemarca se datoreaza surseior de apa
contaminata cu C. botulinum via balegarufl de porc. Rezultatele acestui studiu sunt prezentate
sintetic in tabelul nr. 15.
Tabelul nr. 15

Prevalenta C botulinum in tarile nordice (Danemarca, Norvegia, Suedia)

(Dupa Nevas et al, 2005)
Tara

de

origine

Numar de probe

Numar de

probe pozitive botulinum

mierii
Total

Danemar ca

Tipuri de C.
Numarul

Miere

izolatelor

tipul
de

11 29(26%)

detectate
botulinum
3 A. 23 B. 1 A. 20 B

3 E

58 14 (24%)

14 B

54 15 (28%)

3 A. 9 B. 31 A. 7B

C.

13 B

extrasa
- faguri

E
Total

Norvegi a

Suedia

miere

12 12 (10%)

7 B. 4 E. 13 B

10

9(9%)

5 B. 4 E

IB

2 B

extrasa

- faguri

22 3 (14 %)

2B. IF

Doar

61

1 E

1 (2 %)

miere
extrasa
* Toate izolatele au fost confirmate ca fiind proteolitice

Pentru a stabili in ce masura factorii externi influenteaza contaminarea mierii cu spori

botulinici, Nevas et al. i-au evaluat 3 ani consecutiv (2001-2003), examinind un numar de 1.168
de probe din 100 de stupine si amenajari inrudite apartinind la 37 de apicultori finlandezi. Au
fost recoltate probe de albine, polen, miere extrasa si miere in faguri, ceara, propolis, pastura,
indulcitor si chiar probe de sol. Sporii au fost gasiti in toate etapele procesului de productie a
mierii, tipul B fiind eel mai frecvent detectat.

In cele 3 studii amintite, referitoare la mierea din tarile nordice, au fost examinate in total
un numar de 448 de probe de miere extrasa si 256 de probe de miere in faguri. in probele de
miere extrasa studiate (cele mai multe din Finlanda - 214, apoi 100 din Norvegia, 61 din Suedia
si 58 din Danemarca), prevalenta C. botulinum a fost de 12 %, fiind vorba despre tipurile A (17
probe pozitive), B (40) i E (5), in 9 cazuri tipurile A si B fiind detectate in aceeasi proba. Din
cele 214 probe de miere extrasa de origine finlandeza, 18 % (8 probe) au fost pozitive.
Prevalenta C. botulinum a fost semnificativ mai mare in Danemarca, comparativ cu celelalte tari
nordice. in probele de miere in faguri. prevalenta globala a fost de 24 %; la mierea finlandeza a
fost semnificativ mai mare decat in mierea extrasa, in cazul celorlalte tari neinregistrandu-se
diferente semnificative.
Probele de miere au reprezentat aceeasi perioada de productie ca si probele de faguri cu
miere, astfel ca este mai probabil ca diferenta sa fie datorata fenomenului de diluare decat
invechirii. Atunci cand mierea provenita din stupi diferiti si/sau din stupine diferite este extrasa
si amestecata in containere mari pentru uniformizare, ca sa fie ambalata in vederea desfacerii cu
amanuntul, popufatia de spori este probabil diluata intr-o mare masura.
Rezultatele sintetice ale celor 3 studii efectuate de Nevas et al. sunt prezentate in tabelul
nr. 16.
Tabelul nr. 16

Numarul si tipurile de C botulinum detectate si izolate din diverse probe,

in tarile nordice (dupa Nevas et al., 2006)
Tipul probei

Numarul de Numarul de Tipul i numarul de

probe

probe
pozitive

Albine

156

14
(9%)

Ceara

176

Miere in faguri

2 56

148

numarul de

detectat

izolate de C.

B( 10). E(2).

botulinum
B(3)

40 {23 %) A{2l B<?4). E(3).

B(43)

F(l)
A(3).B(54).

A(l).

E(3). F(l)

B(52)

A( 17).

A( 14).

B(40>. E(5)

B(27)

61

53

112

%>
Zaliar pentru

C. botulinum

F(2)

(24%)
Miere extrasa

Tipul i

87

6(7%)

B(6)

B(6)

61

4(7%)

B(3).E(1)

B( 1)

26

B( 13).

B(33)

lirana
albinelor
Polen
Pastnra

173

(15

%)
Sol

235

Total

1592

73

E(3)
(31 A(7). B(64).

B{62)

%>

E(6). F(l)

277

A(29).

A( 15).

B(224).

B(227)

(17%)

E(23). F(4)

Comportarea C botulinum in miere

Niciuna din etapele colectarii prelucrarii mierii (culegerea nectarului sau manei de catre
albine, recoltare, purificare prin filtrare sau decantare, optional pasteurizare, maturare, ambalare
si depozitare) nu asigura inlaturarea sau inactivarea sporilor botulinici din grupa I, datorita
dimensiunilor reduse si rezistentei lor la temperatura. In timp ce procesele respective elimina
sau reduc numarul majoritatii microorganismelor, sporii botulinici de tipurile A si B din grupa
proteolitica I (care se gasesc cel mai frecvent in miere) supravietuiesc. Cei din grupa II sunt mai
putin rezistenti, dar tot rezista incalzirii la 70-77 C.
In timpul maturarii, unele impuritati se ridica la suprafata si pot fi indepartate, dar sporii
botulinici raman in miere. Pentru inactivarea lor este necesara incalzirea la temperatura de 100
C sau chiar mai mult, dar acest lucru duce la caramelizarea mierii si la depasirea cantitatii
admise de HMF, ca si la scaderea activitatii diastazice. Centrifugarea in scopul indepartarii
sporilor nu este fezabiia din cauza ca poate de asemenea sa indeparteze si granulele de polen,
component esential pentru identificarea si denumirea mierii.
Conform National Honey Board din S.U.A., daca mierea este depozitata in containere
inchise etans poate ramane stabila timp de zeci de am. Datele experimentale referitoare la
comportarea sporilor botulinici in miere in timpul depozitarii pe o perioada indelungata arata ca
acestia pot supravietui in miere doi ani sau chiar mai mult. Totusi, durata acestei supravietuiri
depinde de conditiile de pastrare. Chiar daca temperatura de pastrare este optima pentru
germinare, C. botulinum nu se multiplied in miere datorita slabei activitati a apei (aw) si
proprietatilor ei inhibitoare.
Mai multe lucrari au cercetat efectul timpului si temperaturii asupra raspandirii sporilor
in miere. Kokubo et al (1984) au aratat ca atunci cand au inoculat spori botulinici in mierea
comerciala, dupa pastrarea timp de 4 luni (120 de zile) la 25 C numarul de spori a ramas
acelasi.Alti cercetatori (Nakano et al., 1990) au observat o reducerea a numarului de spori in
mierea provenita din stupine daca este ambalata pentru comercializare, acestia fiind
intalniti mai frecvent la probele de miere din stupine (23 % probe pozitive) decat la cele din
bidoane (18 %) sau din ambalaje pentru vanzare cu amanuntul (5 %).

Nakano et al. (1989) au incercat reducerea sau inactivarea sporilor botulinici din miere
folosindu-se acizi, baze, alcooli, detergenti, enzime, socul termic si ultrasunete. Niciuna din
metode nu a avut efecte semnificative. Autorii au propus depozitarea pe termen lung. Ei au
adaugat in miere spori botulinici din tipurile A si B, intr-un numar de 104/ml, si au pastrat
mierea la 25 C. S-a constatat o scadere a viabilitatii sporilor: numarul lor incepe sa se reduca
dupa 100 de zile, iar dupa un an scade ia mai putin de 1 %. Totusi, la 4 C populatia de spori
ramane aceeasi, chiar si dupa 12 luni. S-a mai observat ca dupa o tratare termica moderata (5
zile la 65 C), nu s-a mai detectat nici un spor, autorii sugerand ca prelucrarea obisnuita si
pastrarea mierii in depozite (care poate dura luni de zile) ar putea explica raspandirea scazuta a
sporilor in mierea din reteaua comerciala de vanzare cu amanuntul si ca exista o matrice
timp/temperatura pentru supravietuirea sporilor.
Tendinta de scadere a numarului de spori a fost confirmata si de catre Nevas et al.
(2005), care au gasit o prevalenta mai mare a sporilor in faguri decat in mierea extrasa sau in
cea ambalata pentru vanzarea cu amanuntul, ceea ce arata ca numarul sporilor a scazut in timpul
procesarii.
Asadar, sporii nu pot germina si produce toxina in miere, dar ei pot fi prezenti pentru o
perioada de timp nedefinita, deoarece, asa cum s-a aratat mai sus, temperaturile eficiente pentru
distrugerea lor nu sunt aplicate pentru ca degradeaza inevitabil gustul, culoarea si compozitia
mierii.

Posibilitati de reducere a contaminarii mierii cu spori botulinici

Sursele primare de contaminarea a mierii cu spori sunt imposibil de controlat in
totalitate. Diminuarea semnificativa a contaminarii se poate realiza intervenind asupra surselor
secundare.
In mod obisnuit, nu se stie din ce cauza, sporii nu se gasesc distribuiti uniform in miere,
ci grupati. Atunci cand se gaseste un numar mare de bacterii in forma vegetativa, acest lucru
indica un proces de contaminare secundara recenta, dupa extragerea mierii.
Deoarece ceara joaca un rol important in contaminarea. mierii cu spori si cum acestia se
pare ca sunt prinsi in ceara, ciclul lor in cadrul procesului de producere a mierii ar putea fi

intrerupt prin inlocuirea ramelor vechi cu unele noi, producerea acestora implicand temperaturi
suficient de ridicate pentru a distruge sporii botulinici din grupa I.
Strecurarea mierii ar trebui de asemenea sa se realizeze cu atentie pentru a indeparta
toate particulele de ceara, cu toate ca nu s-a constatat o corelatie semnificativa intre diversele
tehnici de strecurare/filtrare existenta C. botulinum m miere. Asezarea stupinelor in arii
acoperite cu alta vegetatie decat muschiul de copac ar putea de asemenea diminua incarcatura cu
spori a stupilor. Cu toate ca in mod obisnuit albinele nu se asaza pe sol, ele se pot aseza pe
muschiul de copac ud sau jilav pentru a culege apa. Zonele cu pietris pot elibera mai mult praf
decat cele cu vegetatie, rezultand astfel cresterea contaminarii albinelor sau chiar a stupilor.
De asemenea, este foarte importanta igiena productiei in timpul extractiei si strecurarii in
ceea ce priveste contaminarea mierii extrase. Prin mentinerea unui nivel corespunzator de igiena
in dispozitivele de extractie, nivelul sporilor botulinici poate fi redus. Prevalenta sporilor in
miere poate fi diminuata prin utilarea camerei de extractie cu facilitati adecvate de curatate a
mainilor si iluminarea ei corespunzatoare. Prin purtarea de incaltaminte diferita in interiorul si
in afara camerei de extractie, apicultorul poate evita transportarea prafului si a sporilor in
interior. O camera de extractie spatioasa i un extractor de capacitate mare se coreleaza, de
asemenea, cu o prevalenta scazuta a sporilor in miere. Astfel, se pare ca standardele ridicate de
igiena productiei sunt la fel de importante in ceea ce priveste siguranta alimentara in producerea
mierii ca in oricare alt domeniu al productiei alimentelor, chiar daca se considera ca mierea este
un aliment care nu se altereaza usor. Ciclul sporilor poate fi intrerupt si prin inlocuirea ramelor
de ceara vechi cu altele noi, produse prin folosirea temperaturilor suficient de mari pentru a
distruge sporii botulinici.
Totusi, din cauza prezentei largi a sporilor de C. botulinum in mediu, nu este posibila
producerea mierii libera in totalitate de spori, neexistand mijloace acceptabile pentru inactivarea
sau eliminarea totala sporilor din miere

Concluzii
Clostridium botulinum este un germen anaerob prezent peste tot in mediul inconjurator,
in principal sub forma sporulata. Sporii botulinici sunt larg raspanditi in natura, putand fi gasiti

in sol, praf, aer, produsele agroaalimentare neprelucrate si in produsele alimentare fmisate care
au aciditate scazuta daca sunt procesate necorespunzator. Ei sunt foarte rezistenti fata de diferiti
factori.
Pentru a determina infectia, sporii trebuie sa gaseasca conditii prielnice pentru
germinare, multiplicare si eliberarea toxinei, cea care de fapt produce boala. Toxina botulinica
este o neurotoxina, fiind considerata cea mai puternica otrava biologica cunoscuta pana astazi.
198,422 g toxina ar fi suficiente pentru a omori toate vietuitoarele sensibile de pe suprafata
pamantului.
Botulismul infantil (una din cele 5 forme de botulism cunoscute) este o forma de
paralizie ce rezulta din blocarea transmiterii mfluxurilor nervoase de catre neurotoxina
botulinica. Aceasta boala grava afecteaza mai frecvent copiii sugari mai mici de 1 an, deoarece
ei nu au flora intestinala complet dezvoltata. Copiii mai mari si adultii cu microflora intestinala
normala sunt rezistenti la botulismul intestinal si pot ingera spori botulinici fara a se imbolnavi.
Mierea se considera ca este implicata in cea mai mare masura ca sursa de germeni de
C. botulinum pentru copii: sporii sunt prezenti in mod natural in multe probe de miere, iar
consumul acesteia ramane singurul factor de rise identificat ce poate fi evitat in cazul
botulismului infantil.
Doza minima infectanta de spori botulinici pentru copiii sugari este estimata intre 10 si
100.
Contaminarea mierii cu spori botulinici poate avea loc atat la nivelul stupului, cat si in
timpul fazei de extractie. Sursele primare de contaminare includ solul, praful, aerul, nectarul si
polenul din flori, tractul digestiv al albinelor, ca si cadavrele celor moarte in stup. in plus,
substantele indulcitoare destinate hranirii albinelor pot constitui surse primare de contaminare.
Sursele secundare sunt oamenii, echipamentul, recipientele, vantul, praful, insectele, animalele
si apa.
in vederea detectarii C. botulinum, mierea nu poate fi prelucrata in modul obisnuit
pentru detectarea microorganismelor din alimente din cauza vascozitatii sale si a continutului
ridicat de zaharuri. Pentru a obtine rezultate cat mai fidele, s-au folosit mai multe tehnici si
metode (dializa, creeterea directa, dilutia-centrifugarea, filtrarea membranara, tehnica PCR). in
majoritatea cercetarilor, detectarea sporilor botulinici s-a realizat prin bioproba pe soareci.

 Prevalenta sporilor de C. botulinum in miere a fost investigate in mai multe studii

efectuate pe continente diferite, aplicandu-se diverse metode. Rezultatele obtinute se incadreaza
intr-o marja destul de larga, existand o mare variatie intre diferitele regiuni geografice. Unele
studii raporteaza o contaminare scazuta (1-3 %), altele medie (<10 %), iar altele arata o prezenta
ridicata a C. botulinum in miere (injur de 10-15 % sau chiar mai mare). De asemenea, exista si
cercetari care nu au detectat prezenta sporilor botulinici in probele de miere.
Principalele tipuri de C. botulinum detectate in miere au fost A si B din grupa I
(proteolitica).
In ceea ce priveste numarul de spori, in mod obinuit acesta a fost intre 1 si 10
spori/kg, dar in probele de miere la care s-a demonstrat asocierea cu cazurile de botulism
infantil, numarul sporilor a fost de ordinul a mii sau zeci de mii de spori/kg.
Datorita vascozitatii ridicate a mierii, sporii botulinici (care in mod obisnuit se gasesc
intr-un numar mic in mierea extrasa) sunt distribuiti neregulat, ceea ce complica atat recoltarea
probelor, cat si detectarea microorganismelor si face dificila realizarea unei analize cantitative
sigure, putand duce la obtinerea unor rezultate fals-negative. Deoarece este dificil de obtinut o
proba uniforma de miere, se recomanda examinarea de multiple portiuni si a unui numar cat mai
mare de probe. Din aceste motive, rezultatele privind prevalenta si in special cantitatea trebuie
considerate ca estimari in linii mari, iar mierea de la producatori nu trebuie definita ca libera de
spori botulinici pe baza rezultatului negativ de la o singura proba.
Niciuna din etapele colectarii si prelucrarii mierii (culegerea nectarului sau manei de
catre albine, recoltare, purificare prin filtrare sau decantare, optional pasteurizare, maturare,
ambalare i depozitare) nu asigura inlaturarea sau inactivarea sporilor botulinici din grupa I
(care se gasesc cel mai frecvent in miere), datorita dimensiunilor reduse si rezistentei lor la
temperatura.
Sporii nu pot germina si produce toxina in miere datorita proprietatilor ei inhibitorii,
dar pot fi prezenti pentru o perioada de timp nedefinita, fiind extrem de dificila indepartarea lor
fara distrugerea mierii.
Depozitarea mierii in containere inchise etans asigura stabilitatea acesteia timp de zeci
de ani. Sporii botulinici pot supravietui in miere timp de doi ani sau chiar mai mult daca
pastrarea se face in anumite conditii.

 Sursele primare de contaminarea a mierii cu spori sunt imposibil de controlat in

totalitate. Diminuarea semnificativa a contaminarii se poate realiza intervenind asupra surselor
secundare. Factorii de productie care depind de igiena au o influenta semnificativa asupra
contaminarii, ceea ce inseamna ca numarul si frecventa sporilor de C. botulinum in miere ar
putea fi diminuate prin cresterea nivelului de igiena in productia de miere.
Datorita prezentei largi a sporilor de C. botulinum in mediu, nu este posibila
producerea mierii libera in totalitate de spori, neexistand mijloace acceptable pentru inactivarea
sau eliminarea totala a sporilor din miere.
Din pacate, dupa stiinta noastra, in Romania nu a fost efectuata pana acum nici o
cercetare privind prezenta sporilor de C. botulinum in mierea de albine.

Modalitati de reducere a contaminarii microbiene a mierii

Alimentele au proprietati intrinseci care afecteaza cresterea microbiana. Aceste

proprietati includ pH-ul, continutul de apa, potentialul oxidoreducator, continutul in nutrienti si
constituenti antimicrobieni. Dupa cum s-a mentionat deja, mierea are un set de proprietati
intrinseci care omoara sau inhiba microorganismele. Factorii externi, cum sunt temperatura de
depozitare, umiditatea relativa a aerului, prezenta si concentratia gazelor din mediu,
influenteaza durata de viata a microorganismelor din miere. Cheia pentru controlul postrecoltare a microorganismelor din miere o formeaza practicile bune de prelucrare in cadrul unui
plan HACCP bine intocmit si indeplinit.
Mierea asa cum este depozitata si pastrata in faguri reprezinta un excelent model de
preintampinare a dezvoltarii microbiene, desi formele in stare dormanda ale microorganismelor
pot persista. Albinele produc hrana pentru ele insele, aceasta fiind rezistenta la degradarea
microbiana, prin indepartarea apei i crearea unei bariere pentru oxigen. Principii similare pot fi
aplicate chiar si dupa ce mierea este extrasa din stupi. Ambalarea produsului in asa fel incat sa
se excluda aerul si sa se impiedice ciclurile de vaporizare si condensare a apei (care pot duce la
diluarea locala a zaharurilor) va preveni dezvoltarea microbiana. Controlul continutului de apa
al mierii si al temperaturii la care este pastrata sunt doua exemple despre cum unitatile de
depozitare si prelucrare controleaza dezvoltarea microbilor in miere. Aceste caracteristici de

protectie se anuleaza atunci cand mierea este diluata sau utilizata ca ingredient. Intr-adevar,
formele latente ale microorganismelor care se intalnesc in mod obisnuit in miere sau microbii
care contamineaza mierea dupa extragerea din stupi se pot dezvolta in diversele formule
alimentare care contin miere.
Inainte de extragerea din stupi, nu exista nici un control al expunerii mierii la
contaminarea cu microorganisme sau acest control este foarte scazut. Nu este practic sa se
incerce controlul calitatii aerului, al prafului, al pamantului, al florilor sau al materiilor introduse
in stup de catre albine. Conditiile existente in stupi au o anumita influenta asupra calitatii
microbiologice a mierii. Practicile care ajuta la pastrarea sanatatii albinelor influenteaza, de
asemenea, tipul si numarul microbilor la care mierea este expusa. Fagurii cu mucegai, spre
exemplu, pot fi o importanta sursa a prezentei sporilor de mucegaiuri in miere. Loca americana
este produsa de o specie bacteriana din genul Bacillus si ar putea contribui la prezenta sporilor
de Bacillus in miere. Respectarea reguiiior de buna practica in apicultura pot duce, in mare
masura, la pastrarea unui numar redus de microbi in miere, dar s-a sugerat ca folosirea lui
Bacillus thuringiensis (care este inofensiv pentru albine) pentru controlul moliei de ceara (Tinea
sarcitella) poate avea ca rezultat prezenta sporilor de Bacillus in miere.
Unii microbi care provin de ia mamifere, in special om, pot produce imbolnaviri daca
sunt consumati cu mierea sau alte alimente. Aceste microorganisme sunt transmise prin
infectiile pielii, scurgerile nazale si materiile fecale. Solul contaminat cu aceste tipuri de
microbi poate transmite boala indirect. S-a constatat ca, in mod natural, microorganismele
patogene nu se gasesc niciodata in miere, iar atunci cand ajung, accidental, in miere, nu
supravietuiesc mult la temperatura de 20 C; totusi, este posibila o supravietuire mai
indelungata daca mierea este pastrata la temperaturi mai mici de 10 C. Controlul acestor
microbi se poate realiza prin folosirea practicilor sanitare (spalatul pe maini, evitarea stranutarii
sau tusitului spre sau pe alimente etc.).
Supravegherea microbilor proveniti din alte surse decat omul (aer, aparatura, instalatii
etc.) este la fel de importanta, dar de foarte multe ori mai greu de realizat. Asa cum s-a aratat,
sunt foarte importante limitarea expunerii mierii la aer si aplicarea reguiiior sanitare de buna
practica in stupine si la instalatiile si dispozitivele de procesare a mierii. De asemenea, sunt
necesare uscarea completa a echipamentelor de procesare a mierii dupa spalarea acestora (astfel

incat activitatea apei - aw sa nu creasca si sa permita microbilor sa se dezvolte), pastrarea unei

curatenii stricte in timpul extractiei si folosirea de recipienti care au fost in prealabil sterilizati.
Se recomanda indepartarea oricarei urme de miere sau nectar de pe echipamente la terminarea
procesarii, folosind practici exigente in timpul maturarii mierii astfel incat sa se previna
cresterea continutului de apa, si mentinerea temperaturii de pastrare sub 10 C sau incalzirea la
60-63 C timp de 30 de minute in vederea controlarii creterii microorganismelor de alterare
nedorite.
Fermentarea mierii poate fi prevenita prin pastrarea la 10 C sau sub aceasta temperatura
la o umiditate relativa sub 50 % ori prin pasteurizare. Levurile tolerante la zaharuri nu se
dezvolta sub 11 C sau peste 38 C. Mierea care contine peste 17 % apa este susceptibila de
fermentare, iar la cea la care continutul de apa este peste 19 % probabilitatea sa fermenteze este
foarte mare. Incalzirea mierii la 63 C timp de 30 de minute distruge majoritatea levurilor
responsabile de fermentare. Totusi, temperaturile insuficient de scazute pentru a stopa alterarea
sunt, din pacate, suficient de mici pentru a prelungi supravietuirea bacteriilor.
Recomandarile curente de tratare termica a mierii se bazeaza pe inactivarea levurilor si
prevenirea fermentatiei. Pentru inactivarea altor tipuri de microorganisme pot fi necesare
diferite combinatii de timp si temperatura. Sporii sunt foarte greu de inactivat in miere deoarece
temperaturile ridicate care i-ar putea distruge afecteaza in acelasi timp destul de mult calitatile
organoleptice ale mierii. Se considera ca mentinerea alimentelor timp de 30 de minute la 63 C
in general este suficienta pentru inactivarea formelor vegetative ale microorganismelor. Mierea
pregatita pentru comercializare este adesea incalzita la 71 C pentru circa 30 de minute; chiar si
asa, din produsul finit pot fi recuperate microorganisme viabile. O combinatie stabilita de timp
si temperatura este mai putin eficienta in cazul mierii decat al altor alimente (cum ar fi laptele)
datorita continutului scazut in apa.
Numarul combinatiilor posibile de timp si temperatura pentru a inlatura
microorganismele nedorite este foarte mare. Inactivarea germenilor este in termeni generali
inteleasa ca perioada de letalitate termica. Acesta depinde de timp, temperatura, concentratia
microorganismelor, forma acestora (spori sau forme vegetative), faza ciclului vietii microbiene
si starea sanatatii microbilor (stresati sau nu). Trebuie de asemenea luata in calcul si natura
produsului alimentar respectiv (de ex., zaharurile pot proteja microbii de inactivare). Procedeele

termice eficiente pot fi calculate pentru diverse situatii; se recomanda asadar sprijinul unui
specialist in microbiologic alimentara sau al unui inginer specializat in alimente. Ambalarea in
conditii aseptice poate evita aparitia problemelor microbiologice dupa procesarea
corespunzatoare a mierii.
Si alte procese fizice pot omori microorganismele din miere:
- Shimanuki et al. (1984) au distrus sporii viabili de Bacillus din miere prin doua doze
de cate 3 Mrad de electroni accelerati la viteze mari;
- Decontaminarea prin iradiere este un proces care permite obtinerea unui inapt grad de
puritate microbiana a mierii, necesar mai ales cand aceasta este utilizata in tratarea ranilor sau
in hrana copiilor cu deficiente nutritionale. Huhtanen (1991) a determinat nivelurile de radiatii
necesare pentru inactivarea sporilor de C botulinum i B. subtilis din miere, valorile fiind in
intervalul 1,91 - 12,8 kGy (kiloGrey);
- Studiind efectul iradierii mierii ctc o doza de 10 kGy, Migdal et al. (2000) au aratat ca
acest proces reduce numarul bacteriilor i al fungilor cu pana la 98,1 %;
- Pentru a determina efectul radiatiei gamma asupra microorganismelor din miere, Jo et
al. (2005) au studiat iradierea a 4 tipuri de miere (de salcam, poliflora si 2 tipuri indigene) cu 5
si 10 kGy si au constatat ca mierea de salcam si cea poliflora au fost complet sterilizate prin
iradiere cu 5 kGy, iar la cele 2 tipuri de miere indigena numarul de germeni aerobi si anaerobi a
scazut semnificativ prin iradiere cu 5 kGy, dar nu au fost complet sterilizate nici prin iradiere cu
10 kGy;
- Levurile de alterare din miere sunt foarte sensibile la razele UV. Se stie ca 10 minute
la 20 cm sub o lampa germicida inactiveaza microbii in laborator; se poate dezvolta astfel o
tehnica similara pentru a fi folosita in fabricile de prelucrare a mierii pentru dezinfectarea
stratului superior al mierii. S-a incercat inactivarea sporilor clostridieni prin tratarea mierii cu
ultraviolete, dar, cu toate ca aceasta metoda a dus in unele cazuri la inactivarea a aproape 90 %
din spori, nu s-a reuit inactivarea completa a lor din cauza patrunderii insuficiente a razelor
UV in miere; "
- S-a propus si reducerea contaminarii microbiene a mierii folosind membrane
ultrafiltrante, care au avantajul ca reduc turbiditatea si sedimentarea/granulatia produsului, ca si
vascozitatea, ducand la obtinerea unui produs comercial steril si de calitate ridicata. Aceste

membrane cu marimea porilor de 200 nm indeparteaza in totalitate levurile, dar nu si alte

microorganisme termorezistente.

Incercand sa reduca sau sa inactiveze sporii botulinici din miere, Nakano et al. (1989)
au studiat efectul socului termic, ultrasunetelor, detergentilor, enzimelor, alcoolului, acizilor si
bazelor; nici una din aceste metode nu a avut efecte semnificative. Pentru a elimina sau reduce
sporii respectivi, ei au propus "pastrarea pe o perioada indelungata"(posibil circa 400 de zile) la
25 C sau "incalzirea moderata" la 65 C timp de 5 zile.
Pentru curatirea echipamentelor i instalatiilor folosite la prelucrarea alimentelor pot fi
folositi dezinfectatii de natura chimica, de exemplu: cuprul, iodul, mercurul, sarurile cuaternare
de amoniu sau hipocloritul de sodiu. In vederea prevenirii dezvoltarii microorganismelor, pot fi
utilizate anumite antibiotice: nistatinul, actidiona (sau cycloheximida) si amphotericina B.
Substantele conservante, ca acidul benzoic, acidul sorbic, sulfitii si CO2, au fost enumerate ca
agenti ce controleaza microorganismele. Substantele conservante cum ar fi acidul sorbic,
sorbatii de potasiu si de sodiu sau benzoatul de potasiu sunt folositi la producerea placintelor,
gemurilor si jeleurilor si ar putea juca un rol in controlul microbilor din miere.

BIBLIOGRAFIE

1.

Ahmed A.K., Hoekstra M.J., Hage J.J., Karim R.B.

medicated

dressing:

transformation

(2003)
of

an

Honeyancient

remedy into modern therapy. Annals of Plastic Surgery,

50( 2 ) : 1 4 3 - 1 4 7 .
2.

Ahsan C.R., Hajnoczky G., Maksymowych A.B., Simpson L.L.

(2005)

Visualization of Binding and Transcytosis of Botulinum

Toxin by Hum an Intestinal Epithelial Cells, Journal of

Pharmacology

and

Experimental

Therapeutics,

315( 3 ) :

1028-1035.
3.

Albietz M. Julie, Lenton M.L. - E f f e c t o f A n t i b a c t e r i a l H o n e y o n

the

Ocular

Flora

in

Tea r

Deficiency

and

Meibomian

Gland Disease, Cornea, 25(9): 1012.

4.

Alcaraz Antonia, Kelly Jennifer ( 2 0 0 2 ) - T r e a t m e n t o f a n i n f e c t e d

venous leg ulcer with honey dressings, British Journal

o f N u r s i n g , 11(13): 8 5 9 - 8 6 6 .
5.

Allen K.L., Molan P.C., Reid G.M

antibacterial

activity

of

(1991)
some

New

survey

Zealand

of

the

honeys,

J o u r n a l o f p h a r m a c y a n d p h a r m a c o l o g y , 43( 1 2 ) : 8 1 7 - 8 2 2 .
6.

Allen K.L., Molan P.C., Reid G.M. ( 1 9 9 1 ) - T h e v a r i a b i l i t y o f t h e

antibacterial activity of honey, Apiacta, 26(4): 114-121.

7.

Allen K.L., Molan P.C. ( 1 9 9 7 )

- The

sensitivity

of

mastitis-

causing bacteria to the antibacterial activity of honey,

New

Zealand

Journal

of

Agricultural

R e s e a r c h , 40( 4 ) :

537-540.
8.

Allen K.L., Hutchinson G., Molan P.C. ( 2 0 0 0 )

The

potential

for

using honey to treat wounds infected with MRS A and

VRE.

First

World

Wound

Healing

Congress,

10-13

September 2000, Melbourne.

9.

Al Soma! N., Coley K.E., Molan P.C., Hancock B.M. (1994) - S u s c e p t i b i l i t y

of Helicobacter pylori to the antibacterial activity of

manuka

honey,

Journal

of

the

Royal

Society

of

M e d i c i n e , 87(1): 9-12.
10.

Al-Waili N.S. ( 2 0 0 4 a )

activity

of

natural

Investigating
honey

and

its

the

antimicrobial

effects

on

the

pathogenic bacterial infections of surgical wounds and

conjunctiva, Journal of Medicinal Food, 7(2): 210-222.

11.

Al-Waili N. S .

(2004b)

Top ica l

honey

application

vs.

acyclovir for the treatment of recurrent herpes simplex

l e s i o n s , M e d i c a l S c i e n c e M o n i t o r , 10( 8 ) : M T 9 4 - 9 8
12.

of

Al-Waili N.S., Al-Waili T.N., Al-Waili A.N., Saloom K.S. ( 2 0 0 6 ) - I n f l u e n c e

natural

honey

on

biochemical

and

hematological

variables in AIDS: a case study. The Scientific World

Journal, 6: 1985-1989.
13.

Aranda E., Rodriguez MM.,Asensio M.A., Cordoba J.J. (1997) - D e t e c t i o n o f

Clostridium botulinum types A, B, E and F in foods by

PCR and DNA probe, Letters in Applied Microbiology,
25( 3 ) : 186-190.
14.

Arias C. Maria, Sheppard W.S. (2005) - P h y l o g e n e t i c r e l a t i o n s h i p s

of honey bees (Hymenoptera: Apinae: Apini) inferred

from nuclear and mitochondrial DNA sequence data.
M o l e c u l a r P h y l o g e n e t i c s a n d E v o l u t i o n , 37(1): 25-35.
15.

Arnon S.S. ( 1 9 8 0 )

- Infant

botulism, Annual

Re\>iew

of

M e d i c i n e , 31: 5 4 1 - 5 6 0 .
16.

Arnon S.S. ( 1 9 9 5 )

Botulism

as

an

Intestinal

Toxem ia .

I n : Blaser M.J., Smith P.D., Ravdin J.I., Greenberg ELB., Guerrant R.L. ( e d i t ) Infections of the Gastrointestinal Tract.

Raven Press,

N e w Yor k , p g . 2 5 7 - 2 7 1 .
17.

Arnon

S.S.

Prevention

(1998)
Program.

Infant
In

Botulism

Treatm ent

Feigen R.D., Cherry J.D.

(edit.)

&
-

Text b o o k of Ped ia t ric I nf ect io u s D is ea s e. 4 th E d . , W.B .

Saunders

Company,

Philadelphia,

U.S.A.,

pg.

1570-

1577.
18.

A r a & a S . S , . ( 2 0 0 4 } - M m t b o t u l i s m . . I s v . F e v % i o . R.B.,

Cberry J.D., Demmler G.J., Kaplan S .L. ( e d i t . ) - T e x t b o o k o f P e d i a t r i c

Infectious

Diseases.

5th

Ed.,

W.B .

Philadelphia. U.S.A., pg. 1758-1766.

Saunders

Company,

19.

Arnon S.S., Chin J., Damus Karla, Midura T., Snowden S., Taylor P., Thompson B.,
Wood
R. ( 1 9 7 8 ) - H o n e y e x p o s u r e a n d i n f a n t b o t u l i s m ,
Morbidity and Mortality Weekly Report (MMWR), 27:
249-255.
2 1 Arnon S. S., Midura T.F., Damus Karla, Thompson Barbara, Wood R.M., Chin J.
(1979) - Honey and other environmental risk factors for
i n f a n t b o t u l i s m , T h e J o u r n a l o f P e d i a t r i c s , 94( 2 ) : 3 3 1 336.

22 Anion S.S., Sehechter R., Inglesby T.V., Henderson D.A., Bartlett J.G., Ascher M.S.,
Eitzen E., Fine D. Anne, Hauer J., Layton Marcelle, Lillibrklge S., Osterholm M.T., O
Toole Tara, Parker G., Perl M. Trish, Russell P.K,, Swerdkm D.L., Tonat K. (2001) Botulinum Toxin as a Biological Weapon: Medical and Public Health Management.
The Journal of the American Medical Association. 285(8): 1059-1070.
23. Aureli P., Ferrini A.M., Negri S. (1983) - Ricerca delle spore di CI. botulinum nel miele
[Clostridium botulinum spores in lioney]. La Rivista della Societd Italiana di Sciema
deUAlimentazione. 12(6): 457-466.
2 4 Aureli P., Franciosa Giovanna, Fenicia Lucia ( 2 0 0 2 ) - I n f a n t b o t u l i s m
and

honey

in

Europe:

commentary.

The

Pediatric

Infectious Disease Journal. 21 (9): 866-868.

25.

in

Austin J.W. ( 1 9 9 8 ) - D e t e c t i o n o f C l o s t r i d i u m b o t u l i n u m
honey

and

syrups

Health

Protection

Branch.

Government of Canada
,
26.

H.-l-q^.phj;-. 07.10.2010.

Aysan E., Avar E., Aren A., Cifter C . ( 2 0 0 2 ) - T h e r o l e o f i n t r a -

peritoneal
operative
Obstetrics,

honey

administration

peritoneal

adhesions.

Gynecology-,

104(2): 152-155.

and

in

preventing

European

post-

Journal

Reproductive

of

Biology.

27.

Ayyiltliz A., Akgiil K.T., Cebeci O., Nuhoglu B., Caydere M., Ustiin H., Germiyanoglu

C. ( 2 0 0 7 ) - I n t r a u r e t l i r a l h o n e y a p p l i c a t i o n f o r u r e t h r a l
injury,

an

experimental

study.

International

Urology

a n d N e p h r o l o g y . 39(3): 8 1 5 - 8 2 1 .
28.

Bakheit

A .M., Ward C.B., McLeHan B.L.

botulism-like
of

syndrome

botulinum

Journal

of

toxin

after

type

Neurology.

A:

(1997)

Generalised

intramuscular
a

report

Neurosurgery

injections

of

two

cases.

&

Psychiatry.

62(2): 198.
29.

Balslev T., Ostergaard E., Madsen LK, Wandall D.A. ( 1 9 9 7 )

botulism.

The

first

culture-

confirmed

Infant

Danish

case..

Neuropediarrics. 28(5): 287-288.

30.

Bansal V . , Medhi B., Pandhi P. ( 2 0 0 5 )

rediscovered

and

its

therapeutic

Honey

utility.

remedy

Kathmandu

University Medical Journal (A'O IJ). 3(11): 305-309.

31.

Banish J.R., Tang W.H. Tania, Anion S . S .

(2005)

Fust

case

of

infant botulism caused by Clostridium baratii type F in

California.

Journal

of

Clinical

Microbiology.

43( 8 ) :

4280-4282.
32.

Barhate R.S., Subramanian R., Nandini K. E., Uniesh Hebbar H. ( 2 0 0 3 )

Processing
and

of

honey

ultrafiltration

using

polymeric

membranes.

nucrofiltration

Journal

of

Food

Engineering. 60( 1): 49-54.

33.

Bartoli M. ( 1 9 9 3 )

Microbiological

Researches

o n Honey

Produced in Home Industry (Indagini Microbiologiclie

Sul Miele Prodotto Artigianalmente). Industrie A!i men
tari. 32(316): 636-637.
3 4 Basualdo Claudia, Sgroy Veronica, Finola S. Monica, Marioli J.M. ( 2 0 0 7 )

Comparison of the antibacterial activity of honey from

different provenance against bacteria usually

isolated

from

skin

wounds.

Vet e r i n a r y

Microbiology.

124(3-4):

375-381.
35.

Batra L.R., Batra S .W.T., Botaart G.E. ( 1 9 7 3 )

The

mycoflora

of

domesticated and wild bees (.4poidea). My copathologia

et 3 ly cologia Applicata. 49( 1): 13 -44.
36.

Barzoi

B.

(1985)

Microbiologic

produselor

alimentare de origine ammala. Ed. Ceres. Bucuresti.

37.

Barzoi

D.,

Meica

S.,

Negut

M.

(1999)

Toxi in f ect n le

alimentare. Ed. Diacon Coresi. Bucuresti

38.

B a r z o i D., A p o s t u S . ( 2 0 0 2 ) - M i c r o b i o l o g i c p r o d u s e l o r

alimentare. Ed. RISOPR1NT. Cluj- Napoca.

39.

Bel! Susan Givens ( 2 0 0 7 )

The

therapeutic

use

of

honey,

Neonatal Network, 26(4): 247-251.

40.

Bianco L Maria, Luquez Carolina, de Jong I.T. Laura, Fernandez RA. ( 2 0 0 8 ) -

Presence of Clostridium botulinum spores in Matricaria

chamomilla
infant

(chamomile)

botulism.

and

its

International

relationship
Journal

of

with
Food

Microbiology, 121(3): 357-360.

41.

Bogdanov

S.

(2006)

Contaminants

of

bee

products,

Apidologie, 37(1): 1-18.

42.

Bogdanov S . , Fluri P., Imdorf A., Charrierre J.D., Kiichenmann Verena (2005) -

Self control system for the production of high quality

h o n e y : t h e S w i s s e x a m p l e , A p i a c t a . 4 0 : 28-33.
43.

Bogdanov S . , Jureivdic T., S i e b e r R., Gallmann P. ( 2 0 0 8 ) - H o n e y f o r

Nutrition

and

Health:

Review,

Journal

of

the

American College of Nutrition, 27(6): 677-689.

44.

Bondoc L, Bondoc Diana, indilar E. (1999) - Mierea naturala toxica, Revista Romana
de Medicina Veterinara, 9(3): 289-297, Bucuresti.
45.

of

Bonvehi J. S . , Jorda R.E. ( 1 9 9 3 ) - T h e m i c r o b i o l o g i c a l q u a l i t y

honey

as

determined

by

aerobic

colony

Journal of Food Protection, 56(4): 336-337.

counts.

46.

Brady N., Molan P.C., Bang L. (2004) - A s u r v e y o f n o n - m a n u k a N e w

Zealand

honeys

for

antibacterial

and

antifungal

a c t i v i t i e s . J o u r n a l o f A p i c u l t u r a l R e s e a r c h , 43(2): 47-52.
47.

Brett M. ( 1 9 9 9 ) - B o t u l i s m i n t h e U n i t e d K i n g d o m , E u r o

Surveillance, 4(1): 9-11.

48.

Brin

M.F.

(1997)

pharmacology,

Botulinum

toxicity,

and

toxin:

chemistry,

immunology,

Muscle

&

Nerve, 20(Supplement 6): S146-S168.

49.

Brown

L.A.

(1979)

Infant

botulism

and

the

honey

c o n n e c t i o n , T h e J o u r n a l o f P e d i a t r i c s , 9 4 ( 2 ) : 337-338.
50.

Brudzynski Katrina (2006) -

Effect

of

hydrogen

peroxide

on

antibacterial activities of Canadian honeys, Canadian

J o u r n a l o f M i c r o b i o l o g y , 5 2 (12): 1228-1237.
51.

Bucio Villalobos C.M., Preciado G.L., Martinez Jaime O.A., Torres Morales J.J. (2008) -

Micoflora Asociada

a Granulos

de Polen

Recolectados

por las Abejas Domesticas, Caso Leon, Gto., RESPYN

(Revista

Salud

Publica

Nutricion)

Mexic,

Edition

Especial No. 8 [English abstract],

52.

Rurgett D.M. ( 1 9 9 0 ) - A n t i b i o t i c s y s t e m s i n h o n e y , n e c t a r ,

a n d p o l l e n . I n : Morse R.A., Nowogrodzki R. ( e d i t . ) - H o n e y b e e

pests,

Predators,

and

Diseases.

Cornell

University

P r e s s , I t h a c a , N e w Yor k , p g . 3 2 7 - 3 4 0 .
53.

Cano R.J. (1994) - Bacillus DNA in fossil bees: a window to ancient symbiotic
relationship?, American Society for Microbiology News (ASM News), 60: 12.9-134.

54.

Cano R.J., Borucki K. Monika, Higby-Schweitzer Mary, Poinar H.N., Poinar Jr. G.O.,
Pollard K.J. (1994) - Bacillus DNA in Fossil Bees: an Ancient Symbiosis?, Applied and
Environmental Microbiology, 60(6): 2164-2167.
55.

Cano R.J., Borucki M.K. (1995) - R e v i v a l a n d i d e n t i f i c a t i o n o f

b a c t e r i a l s p o r e s i n 25- t o 40- m i l l i o n - y e a r - o l d D o m i n i c a n
a m b e r , S c i e n c e , 2 6 8 (5213): 1060-1064.

56.

Centorbi H.J., Aliendro E. Olga, Demo N.O., Dutto Roxana, Fernandez R,, de
Centorbi Olga N. Puig (1999) - First Case of Infant Botulism Associated with Honey
Feeding in Argentina, Anaerobe, 5(3-4) : 181-183.
57.

Ceyhan

N.,

Ugur

antimicrobial

A.

(2001)

activity

of

Investigation
honey,

Rivista

of

in

vitro

di

Biologia,

94(2): 363-372.
58.

Chen L., Mehta A., Berenbaum M., Zangerl A.R., Engeseth N.J. (2000) - H o n e y s

from different floral sources as inhibitors of enzymatic

browning in fruit and vegetables homogenates. Journal
o f A g r i c u l t u r a l a n d F o o d C h e m i s t r y , 48(10): 4997-5000.
59.

Clement

H.

(edit.)

(2002)

Le

Traite

Rustica

de

1'Apiculture. Rustica Ed., Paris.

60.

Cooper R. (2005) - The modern use of honey in the treatment of wounds, Bee World,
84(4): 110- 113.
61.

Cooper R. A . ,

Molan P.C., Harding K.G.

(1999)

Antibacterial

activity of honey against strains of

Staphylococcus aureus from infected wounds, Journal of the Royal Society of Medicine,
92(6): 283- 285.
62.

Cooper R.A., Wigley P, Burton N.F. (2000) - Susceptibility of multiresistant strains of

Burkholderia cepacia to honey, Letters in Applied Microbiology, 31(1): 20-24.
63.

Cortopassi-Laurino M., Gelli D.S. (1991)

Analyse

pollinique,

proprietes physico-chimiques et action antibacterienne

des

miels

d'abeilles

africanisees

Apis

mellifera

et

de

M e l i p o n i n e s d u B r e s i l , A p i d o l o g i e , 22(1): 61-73.
64.

Crane Eva

(edit.)

(1979)

Honey:

Comprehensive

Survey. Heinemann, London.

65.

Crane Eva ( 1 9 8 0 ) - A b o o k o f h o n e y . O x f o r d

University

P r e s s , N e w Yor k .
66.

Craven E. Kathy, Ferreira J.L., Harrison M.A., Edmonds P. (2002) - S p e c i f i c

detection of Clostridium botulinum types A, B, E. and

F using the polymerase chain reaction, Journal of AO

A C I n t e r n a t i o n a l , 8 5 (5): 1025-1028.
67.

Criseo G., Bolignano M.S., De Leo F. (1993) - Isolation of Clostridium botulinum type B

from

Sicilian

honey

samples.

La

Rivista

della

Societa

Italiana

di

Scienza

delTAlimentazione, 22(2): 175- 181.

68 Da Costa Leite J.M., Trugo L.C., Costa L.S.M., Quiteiro L.M.C., Barth O.M., Dutra
V.M.L., De Maria C.A.B. (2000) - Determination of oligosaccharides in Brazilian
honeys of different botanical origin, Food Chemistry, 70(1): 93-98.
69.

Dahlenborg Maria, Borch Elisabeth, Radstrom P. (2001) - D e v e l o p m e n t o f a

Combined Selection and Enrichment PCR Procedure for

Clostridium botulinum Types B, E, and F and Its Use
To.

Deteraaine.

Slaughtered

Prevakc^c

Pigs.

Fecal

Saaapks

and

Environmental

Applied

from

M i c r o b i o l o g y , 67(10): 4781-4788.
70.

Danforth B.N., Sipes Sedonia, Fang Jennifer, Brady S.G. (2006) - The history of early
bee diversification based on five genes plus morphology, Proceedings of the National
Academy of Sciences of the U.SA., 103(41): 15118-15123.
71.

De Centorbi O.P., Alcaraz L.E., Centorbi H.J.

bacteriologico
Clostridium

investigation

botulinum

en

(1994)
de

mieles

Analisis

esporas

de

[Bacteriologic

analysis and detection of Clostridium botulinum spores

in honey1,. R.&Asta Argentina de Microhiologia, 26(2):
96-100.
72.

De Centorbi O.P., Satorres S.E., Alcaraz L.E., Centorbi H.J., Fernandez R. (1997) Detection de esporas de Clostridium botulinum en mieles [Detection of Clostridium
botulinum spores in honey], Revista Argentina de Microbiologia, 29(3): 147-151.

73.

Delmas C., Vidon D.J.-M., Sebald M. (1994) - Survey of honey for Clostridium
botulinum spores in eastern France, Food Microbiology, 11(6): 515-518.
74.

Dodds KX.

(1993a)

environment.

In:

Clostridium

Hauschild

A.H.W,

botulinum
Dodds

K.L.

in

(edit.)

the
-

Clostridium botulinum, Ecology and Control in Foods.

M a r c e l D e k k e r I n c . , N e w - Yor k , p g . 2 1 - 5 1 .
75.

Dodds K.L. (1993b) - Clostridium botulinum in Foods. In: Hauschild A.H.W, Dodds
KX. (edit.)
-

Clostridium botulinum, Ecology and Control in Foods.

M a r c e l D e k k e r I n c . , N e w Y o r k , p g . 53-68.
76.

Drimba, Ov. - I s t o r i a l i t e r a t u r i i u n i v e r s a l e . E d . S a e c u l u m

I . O . & E d . V e s t a l a , B u c u r e t i , 1997.
77.

Drimba,

Ov.

Istoria

culturii

civilizafiei.

Ed.

S a e c u l u m I . O . & E d . Ves t a l a , B u c u r e t i , 1 9 9 8 .
78.

Du S.J., Cheng C.M., Lai H.Y., Chen L.H. (1991) - C o m b i n e d m e t h o d s o f

dialysis,

cooked

laboratory
botulinum

meat

animal
spores

medium

toxicity
in

honey

for

enrichment

screening

and

infant

and

Clostridium

food,

Chinese

J o u r n a l o f M i c r o b i o l o g y a n d I m m u n o l o g y , 24(2): 240-247.
79.

Dunford C.E., Hanano R. (2004) - A c c e p t a b i l i t y t o p a t i e n t s o f a

honey

dressing

for

non-healing

venous

leg

ulcers,

J o u r n a l o f W o u n d C a r e , 13( 5 ) : 193-197.
80.

Dustmaim J.H.

(1979)-

Antibacterial

Effect

of

Honey.

A p i a c t a , 14( 1 ) : 7 - 1 1 .
81.

Eddy J. Jennifer, Gideonsen M.D. ( 2 0 0 5 )

Top ica l

honey

for

diabetic foot ulcers, The Journal of Family Practice,

54(6): 533-535.
82.

Efem S.E.E. ( 1 9 8 8 ) - C l i n i c a l o b s e r v a t i o n s o n t h e w o u n d

healing

properties

of

honey,

British

Journal

of

Surgery, 75(7):679-681.
83.

Eklund M.W., Poysky F.T., Peterson M.E., Paranjpye R.N., Pelroy G.A. (2004) Competitive inhibition between different Clostridium botulinum types and strains,
Journal of Food Protection, 67(12): 2682-2687.

84.

El-Leithy M.A., El-Sibaei KB. (1972) - External and internal microflora of the honey
bees (Apis mellifera L.), Egyptian Journal of Microbiology, 7: 79-87.

85.

Engel M.S. (1999) - The taxonomy of recent and fossil honey bees (Hymenoptera:

Apidae: Apis), Journal of Hymenoptera Research, 8(1): 165-196.

86.

Engel M. S .

(2005)

Family-group

names

for

bees

(Hymenoptera: Apoidea), American Museum Novitates,

3476: 1-33.
87.

Engeseth N.H., GheldofN., Wang X., Nickelsen J.D., Husmillo G., Wu C.D. (2002) -

Antioxidant and Antimicrobial Activity of Honeys Against Oral Pathogens, Journal of

Dental Research, 80: 349.
88.

English K.P. Helen, Pack R.C. Angela, Molan P.C. (2004) - The effects of manuka

honey on plaque and gingivitis: a pilot study, Journal of the International Academy of
Periodontology, 6(2): 63-67.
89.

Fakoor M., Pipelzadeh M.H. ( 2 0 0 7 )

effect

of

honey

on

infected

A study
open

on

the

fracture

healing
wounds,

P a k i s t a n J o u r n a l o f M e d i c a l S c i e n c e s , 23( 3 ) : 3 2 7 - 3 2 9 .
90.

Fenicia Lucia, Ferrini A.M., Aureli P., Pocecco M. (1993) - A case of infant botulism
associated with honey feeding in Italy, European Journal of Epidemiology, 9(6): 671673.

91.

Ferreira MC., Salles Alessandra Grassi, Gimenez R., Soares Maria Fernanda Dematte
(2004)
-

C om plica t io n s w it h t h e U s e of B o tu lin u m Toxin Typ e

A in Facial Rejuvenation: Report of 8 Cases, Aestethic

P l a s t i c S u r g e r y , 28(6): 441-444.
92.

Ferreira Ragazani Adriana Valim, Schoken-Iturrino R.P., Rojas Garcia Gisela, Chioda

Delfino Tammy PrisciUa, Poiatti Maria Luiza, Pelicano Berchielli Silvina (2008) Esporos

de

comercializado
Estados

Clostridium
no

brasileiros

Estado

de

botulinum
Sao

[Clostridium

Paulo

botulinum

em

rnel

em

outros

spores

in

honey commercialized in Sao Paulo and other Brazilian

s t a t e s ] , C i e n c i a R u r a l , 38(2): 396-399 ( E n g l i s h a b s t r a c t ] .

93.

Finola S. Monica, Lasagno C. Mirta, Marioli J.M. (2007) - M i c r o b i o l o g i c a l

and chemical characterization of honeys from central

A r g e n t i n a , F o o d C h e m i s t r y , 100(4): 1649-1653.
94.

Fox

C.

wounds

(2002)
in

Honey

adults,

as

British

dressing

Journal

for

of

chronic

Community

Nursing, 7<1QV 530-534.

95.

Fox K. Christine, Keet A Corinne, Strober J.B. (2005) - Recent advances in infant
botulism, Pediatric Neurology, 32(3): 149-154.

96.

Gallardo-Chacon J. Joan, Caselles Montserrat, Izquierdo Maria, Rius Nuria (2008) Inhibitory activity of monofloral and multifloral honeys against bacterial pathogens,
Journal of Apicultural Research, 47(2): 131-136.
97.

Garcia Garcia D., Rojas Mogollon M.A., Sanchez Nieves Jimena (2006)

Contenido

microbiologico

intestinal

polen

(Hymenoptera:
Content

of

almacenado

Apidae)

the

cultivable
de

Apis

[Cultured

Intestinal Tract

del

tracto
mellifera

Microbiological

and

Stored

Pollen

of

Apis mellifera (Hymenoptera: Apidae)], Acta Bioldgica

C o l o m b i a n a , 11(1): 123- 129.
98.

Gilliam

Martha

(1971)

intestinal

content

of

mellifera,

Annals

of

Microbial

the
the

sterility

immature

honey

Entomological

of

bee,

the
Apis

Society

of

America, 64: 315-316.

99.

Gilliam Martha ( 1 9 7 8 )

Bacteria

belonging

to

the

genus

Bacillus isolated from selected organs of queen honey

bees,

Apis

mellifera,

Journal

of

Invertebrate

Pathology, 31(3): 389-391.

100. Gilliam

Martha ( 1 9 7 9 a )

Microbiology

of

pollen

and

bee

and

bee

b r e a d : t h e y e a s t s , A p i d o l o g i e , 10(1): 4 3 - 5 3 .
101. Gilliam

Martha ( 1 9 7 9 b ) - M i c r o b i o l o g y

of

pollen

bread: the genus Bacillus, Apidologie, 10(3): 269-274.

102. Gilliam

Martha

(1997)

Identification

and

roles

of

non-

pathogenic microflora associated with

honey bees, FEMS Microbiology Letters, 155(1)". 1-10.
103. Gilliam

Martha

(1998)

Chalkbrood,

Microbes

Agricultural

Help

Research

Bees

Magazine,

Battle
46(8):

16-17.
104. Gilliam

Martha, Prest B. Dorothy (1972) -

intestinal

contents

of

Fungi

foraging

isolated

worker

from

honey

the

bees,

A p i s m e l l i f e r a , J o u r n a l o f I n v e r t e b r a t e P a t h o l o g y , 20(1):
101-103.
105. Gilliam

Martha, Valentine K. Diane (1974)

isolated

from

foraging

Enterobacteriaeeae

worker

honey

bees,

Apis

m e l l i f e r a , J o u r n a l o f I n v e r t e b r a t e P a t h o l o g y , 23(1): 3 8 -41.
106. Gilliam Martha,

from
and

Morton H.L. ( 1 9 7 4 ) - E n t e r o b a c t e r i a c e a e i s o l a t e d

honey

bees,

antibiotics,

Apis

mellifera,

Journal

of

treated

Invertebrate

with

2,4-D

Pathology,

23(1): 42-45.
107. Gilliam

Martha, Prest B. Dorothy, Morton H.L. ( 1 9 7 4 ) - F u n g i i s o l a t e d

from

honey

bees,

Apis

mellifera,

fed

2,4-D

and

antibiotics, Journal of Invertebrate Pathology, 24(2):

213-217.
108. Gilliam

Martha, Wickerham L.J., Morton H.L., Martin R.D. ( 1 9 7 4 ) - Y e a s t s

isolated
and

from

honey

antibiotics,

bees,

Journal

Apis
of

mellifera,

Invertebrate

fed

2,4-D

Pathology,

24(3): 349- 356.

109. G

illiam

Martha,

Prest

B.

Dorothy

(1977)

The

mycoflora of selected organs of queen honey bees. Apis

mellifera,

Journal

of

Invertebrate

Pathology,

29(2):

235-237.
1 1 0 Gilliam Martha, Morton H.L., Prest B. Dorothy, Martin R.D., Wickerham L.J.
(1977)

The

mycoflora

of

adult

worker

honeybees,

Apis

mellifera:

effects

of

2,4,5-T

and

caging

of

bee

colonies, Journal of Invertebrate Pathology, 30(1): 5054.

111. Gilliam

Martha, Morton H.L. ( 1 9 7 8 ) - B a c t e r i a b e l o n g i n g t o t h e

genus

Bacillus

isolated

from

honey

bees,

Apis

mellifera, fed 2,4-D and antibiotics, Apidologie, 9(3):

213-222.
112. Gilliam

Martha, Moffett J.O., Kauffeld N.M. ( 1 9 8 3 ) - E x a m i n a t i o n o f

floral

nectar

of

citrus,

cotton,

and

Arizona

desert

plants for microbes, Apidologie, 14(4): 299-302.

113. GilliamMartha,

Buchmann S .L., Lorenz J. Brenda (1984) - M i c r o b i a l f l o r a

of the larval provisions of the solitary bees, Centris

p a l l i d a a n d A n t h o p h o r a s p . , A p i d o l o g i e , 15(1): 1-10.
114. Gilliam

Martha, Buchmann

S .L., Lorenz J. Brenda, Roubik D.W. (1985)

Microbiology of the Larval Provisions of the Stingless

Bee,

Trigona

hypogea,

an

Obligate

Necrophage,

B i o t r o p i c a , 17(1): 2 8 - 3 1 .
115. G

illiam

Martha,

Microbiology
mellifera,

of

Prest

feces

Journal

of

of

B.
the

Dorothy

larval

Invertebrate

(1987)

honey

bee,

Pathology,

Apis

49(1):

70-75.
116. Gilliam

Martha, Lorenz J. Brenda, Richardson G.V. (1988)

enzymes

and

microorganisms

in

honey

Digestive
bees.

Apis

mellifera: influence of streptomycin, age, season and

pollen,
Microbios, 55: 95-114.
117. Gilliam

Martha, Taber S . HI, Lorenz J. Brenda, Prest D.B. ( 1 9 8 8 ) - F a c t o r s

affecting
colonies

development
of

contaminated

honey

bees,

of

chalkbrood

Apis

vAthAscosphaera

mellifera,
apis,

I n v e r t e b r a t e P a t h o l o g y , 52( 2 ) : 3 1 4 - 3 2 5 .

disease
fed

in

pollen

Journal

of

118. Gilliam

Martha, Prest B. Dorothy, Lorenz J. Brenda ( 1 9 8 9 a ) - M i c r o b e s

from apiarian sources: molds in frass from larvae of

the greater wax moth, Galleria mellonella, Journal of
Invertebrate Pathology, 54(3): 406-408.
119. Gilliam

Martha, Prest B. Dorothy, Lorenz J. Brenda (1989b) - Microbiology of pollen

and bee bread: taxonomy and enzymology of molds, Apidologie, 20(1): 53-68.
120. Gilliam

Martha, Roubik D.W., Lorenz J. Brenda ( 1 9 9 0 ) - M i c r o o r g a n i s m s

associated with pollen, honey, and brood provisions in

the

nest

of

stingless

bee,

Melipona

fasciata,

A p i d o l o g i e , 21( 2 ) : 89-97.
121. Gilliam

Martha, Buchmann S.L., Lorenz J. Brenda, Schmalzel R.J. ( 1 9 9 0 )

Bacteria

belonging

to

the

genus

Bacillus

associated

w i t h t h r e e s p e c i e s o f s o l i t a r y b e e s , A p i d o l o g i e , 21( 2 ) :
99-105.
122. Gilliam

Martha, Taber

S.

HI

(1991)

Diseases,

pests,

and

normal microflora of honeybees, Apis mellifera, from

feral

colonies,

Journal

of

Invertebrate

Pathology,

58(2): 286-289.
123. Giogia

Marta

(2001a)

Secret

God

Domesticated,

Journal Timpul - Apimondia Foundation, 29.

L24 GvjgLa Marta. (2AQib} - Uodb:

A u r a , Journal Timpul

Apimondia Foundation, 30.

125. Giogia

Marta ( 2 0 0 1 c )

Honey

in

the

Flowers,

"in

the

Air" and in... the Reeds, Journal Timpul - Apimondia

Foundation, 31.
126. Giogia

Marta ( 2 0 0 1 d ) - M o r e A r o u n d B e e s , J o u r n a l T i m p u l

- Apimondia Foundation, 32.

127. Giogia

honey

Marta ( 2 0 0 1 e )
was

second,

Notaries
after

Apimondia Foundation, 33.

could

wheat!...,

not

be

Journal

mistaken:
Timpul

128. GiogiaMarta

(200 If) - U n d e r t h e P e r p e t u a l S e a l o f I n h e r i t a n c e ,

Journal Timpul - Apimondia Foundation, 35.

129. GIiriski

of

Z . , Jarosz J. ( 1 9 9 2 ) - V a r r o a j a c o b s o n i a s a c a r r i e r

bacterial

infections

to

recipient

bee

host,

Apidologie, 23(1): 25-31.

130. GonnetM.,

Lavie P. (1960) - I n f l u e n c e d u c h a u f f a g e s u r l e f a c t e u r

antibiotique

present

dans

les

miels,

Annates

de

I ' A b e i l l e , 3(4): 349-364.

131. Gonzales

Paramas M. Ana., Gomez Barez J.A., Garcia-Villanova R.J., Rivas Pala

Teresa, Albajar R.A., Sanchez Sanchez G. (2000) - Geographical discrimination of

honeys by using mineral composition and common chemical quality parameters,
Journal of the Science of Food and Agriculture, 80(1): 157-165.
132. Goonetilleke

A., Harris J.B. (2004)

Journal

of

Neurology,

Clostridial

Neurosurgery

&

neurotoxins,
Psychiatry,

75(Supplement 3): iii35-iii39.

133. GrahamJ.M.

(coord.) (1992) - The Hive and the Honey Bee.

Dadant & Sons, Hamilton, Illinois. U.S.A.

134. GreveM.,

cause

Beushausen T., Ziesing S. (1993) - B o t u l i s m i n i n f a n c y . A r a r e

of

floppy

infant

syndrome,

Monatsschrift

fur

K i n d e r h e i l k u n d e , 141(1): 33-35 [ E n g l i s h a b s t r a c t ] ,
135. Grimaldi

D.,

Engel

M.S.

(2005)

Evolution

of

the

Insects.

Cambridge University Press.

136. Gunduz

A., Turedi S., Uzun H., Topbas M. (2006) - Mad honey poisoning, The

American Journal of Emergency Medicine, 24(5): 595-598.

137. HathewayC.L.

Clostridia

(1993)
that

Clostridium
produce

botulinum

botulinum

Hauschild A.H.W, Dodds K.L. ( e d i t . )

and

neurotoxin.

Clostridium

other
In:

botulinum-.

Ecology and Control in Foods. Marcel Dekker Inc., New

Y o r k , p g . 3-20.
138. HauschiId

A . , Hilsheimer R. ( 1 9 8 3 )

Detection

of

Clostridium

botulinum in honey by a procedure involving membrane

filtration,

Journal

of

Canadian

Institute

of

Food

S c i e n c e a n d T e c h n o l o g y , 16: 2 5 6 - 2 5 8 .
139. Hauschild A.H.W.,

Hilsheimer R, Weiss K.F., Burke RB. (1988) - Clostridium

botulinum in honey, syrups and dry infant cereals, Journal of Food Protection, 51(11):
892-894.
140. HenriqucsAna,

Jackson S . , Cooper R.A., Burton N . ( 2 0 0 6 ) - F r e e r a d i c a l

production and quenching in honeys with wound healing

potential.

Journal

of

Antimicrobial

Chemotherapy,

5 8 ( 4 ) : 773-777.
141. HertzO.

(2002) - B e e k e e p i n g a g a i n s t P o v e r t y , A p i a c t a , 37(3).

142. Hillegas

L. Sara, Demirci A. (2003) - Inactivation of Clostridium sporogenes in Clover

Honey by Pulsed UV-light Treatment, Agriculture Engineering International, the CIGR

Journal of Sientific Research and Development, Vol. V, Manuscript FP 03 009.
143. Hrabak

J. (2003)

mites

Var ro a

The

microorganisms

destructor

pathogenity.

and

XXXVIIl"1

the

isolated

from

verification

of

Apimondia

the
their

International

Apicultural Congress, Ljubljana, Slovenia.

144. Huhtanen

C.N.

(1991)

Gamma

radiation

resistance

of

Clostridium botulinum 62A and Bacillus subtilis spores

in honey, Journal of Food Protection, 54(11): 894-896.
145. Huhtanen C.N.,

Knox D., Shimanuki H. (1981) - Incidence and origin of Clostridium

botulinum spores in honey, Journal of Food Protection, 44(11): 812-814, 820.

146. Hyslop

P.A., Hinshaw D.B., Scraufstatter U. Ingrid, Cochrane C.G., Kunz S.,

Vosbeck K. (1995) - Hydrogen peroxide as a potent bacteriostatic antibiotic:

implications for host defense, Free Radical Biology and Medicine, 19(1): 31-37.
147.1nglis G.D., Yanke L.J., Goettel M.S. (1998)
isolated

from

the

alimentary

Anaerobic
canals

bacteria

of

alfalfa

l e a f c u t t i n g b e e l a r v a e , A p i d o l o g i e , 29(4): 327-332.
148.Irish Julie, Carter A. Dee, Shokohi Tahereh, Blair E. Shona (2006) - Honey has an
antifungal effect against Candida species. Medical Mycology, 44(3): 289-291.

149.1urlina

O.

Miriam,

Fritz

microorganisms
sources,

in

Rosalia

(2005)

Characterization

Argentinean

International

Journal

honeys
of

from

Food

of

different

Microbiology,

105(3): 297-304.
150.1urlina O. Miriam, Saiz I. Amelia, Fuselli R Sandra, Fritz Rosalia (2006) - Prevalence
of Bacillus spp. in different food products collected in Argentina, LWT - Food Science
and Technology, 39(2): 105-110.
151.Jay

J.M.,

Loessner

M.J.,

Golden

D.A.

(2005)

Modern

Food

Microbiology. 7th Edition, Springer Science + Business

M e d i a , I n c . , N e w Yor k , S . U . A.
152.Jeyaprakash

A., Hoy A. Marjorie, Allsopp M.H. (2003) - Bacterial diversity in worker adults

of Apis mellifera capensis and Apis mellifera scutellata (Insecta: Hymenoptera) assessed
using 16S rRNA sequences. Journal of Invertebrate Pathology, 84(2): 96-103.
153. JimenezMisericordia,

storage

Mateo J.J., Huerta T., Mateo R (1994) - I n f l u e n c e o f t h e

conditions

mycological

on

some

parameters

of

physicochemical

honey,

Journal

of

and
the

S c i e n c e o f F o o d a n d A g r i c u l t u r e , 64(1): 6 1 - 1 A .
154. Jo

C., Kim J.K, Kang H.J., Lee E.Y., Bvun M.W. (2005) - I r r a d i a t i o n E f f e c t s

on

the

Decontamination

International
Food

and

of

Symposium

Non-Food

Microorganisms

"New

Frontier

Products",

22-23

of

in

Honey.

Irradiated

September

2005,

KMUTT, Bangkok, Thailand.

155.Johansson

T.S.K, Johansson M.P. (1978) - Providing honeybees with water, Bee World,

59: 11- 17.

156. Johnson

N. Rebecca, Tauheed Zaman M., Decelle M. Meredith, Siegel A.J., Tarpy

D.R., Siegel E.C., Starks P.T. (2005) - Multiple micro-organisms in chalkbrood

mummies: evidence and implications, Journal of ApiculturalResearch, 44(1): 29-32.
157.Jung

A., Ottosson J. (2001) - I n f a n t i l e b o t u l i s m c a u s e d b y h o n e y ,

Ugeskrift
abstract],

for

Laeger

(Denmark),

163(2): 169

[English

158. Kacaniova

Miroslava, Chlebo R, Kopernicky M., Trakovicka A. (2004) -

Microflora of the Honeybee Gastrointestinal Tract, Folia Microbiologica, 49(2): 169171.

159. Kacaniova

Miroslava, Sudzina M, Sudzinova Janka, Fikselova Mantna, Cubon

J., Hascik P. (2007) - Microbiological and physico-chemical quality of honey collected

from different Slovak habitats, Slovak Journal of Animal Science, 40(1): 38-43.
160. Kakinuma

H., Maruyama H., Takahashi H., Yamakawa K., Nakamura S . ( 1 9 9 6 ) -

The first case of type B infant botulism in Japan, Acta

P a e d i a t r i c a J a p o n i c a , 38( 5 ) : 5 4 1 - 5 4 3 .
161. Kautter

D.A., Lilly T., Solomon H.M., Lynt RK (1982) - Clostridium botulinum

spores in infant foods/, a survey, Journal of Food Protection, 45(1 iy. 1Q2&- 1Q29.
162. Khan

F.R., U1 Abadin Z., Rauf N. (2007) - Honey: nutritional and medicinal value,

International Journal of Clinical Practice, 61(10): 1705-1707.

163. Kingsley

A. ( 2 0 0 1 ) - T h e u s e o f h o n e y i n t h e t r e a t m e n t o f

infected

wounds:

case

studies,

British

Journal

of

N u r s i n g , 10( 2 2 S u p p l . ) : S 1 3 - 1 6 , S 1 8 , S 2 0 .
164. Koepke

Ruth, Sobel J., Arnon S.S. (2008) - Global Occurrence of Infant Botulism,

1976-2006, Pediatrics, 122(1): 73-82.

165. K

okuho

(1984)

Y.,
-

Jinbo

Prevalence

commercial

honey,

Metropolitan

Research

K.,

Kaneko

of

S.,

Matsumoto

spore-forming

Annual

Report

Laboratory

of

bacteria

M.
in

of

Tok y o

Public

Health,

35: 192-196.
166. Krushna

N. S . , Kowsalya A., Radha S . , Narayanan R.B. ( 2 0 0 7 ) - H o n e y a s

natural

preservative

of

milk,

Indian

Journal

of

E x p e r i m e n t a l B i o l o g y , 45( 5 ) : 4 5 9 - 4 6 4 .
167. KupIulii

O., Gonciioglu M., Ozdemir H., Koluman A. (2006) - Incidence of

Clostridium botulinum spores in honey in Turkey, Food Control, 17(3): 222-224.

168. L

ampeitl

F. ( 2 0 0 2 ) - A l b i n a r i t u l p e n t r u i n c e p a t o r i . E d .

M.A.S.T., Bucureti.

169. Lauro

F.M., Favaretto M., Covolo Loredana, Rassu M., Bertoloni G. (2003) - Rapid

detection of Paenibacillus larvae from honey and hive samples with a novel nested
PCR protocol, International Journal of Food Microbiology, 81(3): 195-201.
170. Lindstrom

Miia, Keto Riika, Markkula Annukka, Nevas Mari, Hielm S.,

Korkeala H. (2001) - Multiplex PCR Assay for Detection and Identification of

Clostridium botulinum Types A, B, E, and F in Food and Fecal Material, Applied and
Environmental Microbiology, 67(12): 5694-5699.
171 .U.tulstcott. Miia, KorkeaLa HL (2QQ6) - Laboratory Diagnostics, of Botulism,
Clinical Microbiology Reviews, 19(2): 298-314.
172. LongS.

Sarah (2001) - Infant botulism, The Pediatric Infectious Disease Journal, 20(7): 707-

709.
173. Loper

G.M.,

Standifer

L.N.,

Thompson

M.J.,

Gilliam

Martha

(1980)

Biochemistry and microbiology of bee-collected almond

(Prunus dulcis) pollen and bee bread. I - Fatty acids,
s t e r o l s , v i t a m i n s , a n d m i n e r a l s , A p i d o l o g i e 11(1): 63-73.
174. Lopez

C. Ana, Alippi M. Adriana (2007) - P h e n o t y p i c a n d g e n o t y p i c

diversity
honey,

of

Bacillus

International

cereus
Journal

isolates
of

recovered

Food

from

Microbiology,

117(2): 175-184.
175. Luquez

Carolina, Bianco Maria L, de Jong Laura I.T., Sagua Maria D., Arenas

Graciela N., Ciccarelli A.S., Fernandez R.A. (2005) - Distribution of Botulinum ToxinProducing Clostridia in Soils of Argentina, Applied and Environmental Microbiology,
71(7): 4137-4139.
176. Lusby

E. Patricia, Coombes Alexandra, Wilkinson M. Jenny (2002) - Honey: a

potent agent for wound healing?, Journal of Wound, Ostomy, and Continence Nursing,
29(6): 295-300.
177. Lusby

E. Patricia, Coombes L. Alexandra, Wilkinson M. Jenny (2005) -

Bactericidal activity of different honeys against pathogenic bacteria. Archives of

Medical Research, 36(5): 464-467.

178. Lyapunov Ya.E.,

Kuzyaev RZ., Khismatullin RG., Bezgodova O.A. (2008) - Intestinal

Enterobacteria of the Hibernating Apis mellifera mellifera L. Bees, Microbiology,

77(3): 373-379.
179. Mamdouh

A.M. (2005)

pancreatitis

Using

(case

bee

study),

honey

Journal

to
of

treat
the

acute

American

A p i t h e r a p y S o c i e t y , 12(1): 6-9.
180. Mamdouh

A.M., Tayseer N. (2005) - N o t g i v i n g h o n e y t o i n f a n t s : A

recommendation that should be reevaluated. Journal of

t h e A m e r i c a n A p i t h e r a p y S o c i e t y , 12(2): 1 1 - 1 3 .
181. Martins Herminia

Marina,

Martins

M.

Ligia,

Bernardo

F.M.A

(2003)

Bacillaceae spores, fungi and aflatoxins determination

in honey [Esporos de Bacillaceae, fiingos e aflatoxinas
e m m el l , R e v i s t a P o r t u g u e s a d e C i e n c i a s Vet e r i n a r i a s ,
98(546): 85-88.
182. Mavric

and

Elvira, Wittmann Silvia, Barth G., Henle T. (2008) - I d e n t i f i c a t i o n

quantification

antibacterial
scoparium)

of

methylglyoxal

constituent
honeys

of

from

as

Manuka

New

the

dominant

(Leptospermum

Zealand,

Molecular

N u t r i t i o n & F o o d R e s e a r c h , 52(4):483-489.
183. M

a r g h i t a L. A . ( 1 9 9 5 ) - C r e t e r e a a l b i n e l o r . E d . C e r e s ,

Bucureti.
184. M

a r g h i t a L.A. ( 1 9 9 7 )

Albinele

produsele

lor.

Ed.

Ceres, Bucureti.
185. McGovern

D.P., Abbas S.Z., Vivian G., Dalton H.R. (1999) - Manuka honey

against
Helicobacter pylori, Journal of the Royal Society of Medicine, 92(8): 439.
186. McKibben J.,

against

Engeseth N.J. ( 2 0 0 2 ) - H o n e y a s a p r o t e c t i v e a g e n t
lipid

oxidation

in

ground

turkey,

Journal

of

A g r i c u l t u r a l a n d F o o d C h e m i s t r y , 50( 3 ) : 5 9 2 - 5 9 5 .
187. M

ichener

B.C. ( 2 0 0 7 )

The

Bees

of

the

World.

Johns Hopkins University Press, 2nd Ed., S.U.A..

The

188. Midura

T.F. (1996) - Update: Infant Botulism, Clinical Microbiology Reviews, 9(2):

119-125.
189. Midura

T.F., Snowden S., Wood R.M., Arnon S.S. (1979) - Isolation of Clostridium

botulinum from Honey, Journal of Clinical Microbiology, 9(2): 282-283.

190 Migdal W., Owczarczyk H.B., K^dzia B., Holderna-K?dzia E., Madajczyk D. (2000) Microbiological decontamination of natural honey by irradiation Radiation Physics
and Chemistry, 57(3-6): 285-288.
191.Mizrahi A., Lensky Y. ( e d i t . ) (1997) - B e e P r o d u c t s - P r o p e r t i e s ,
Applications, and Apitherapy. London. Plenum Press.
1 9 2 Molan P.C. ( 1 9 9 2 a ) - T h e a n t i b a c t e r i a l a c t i v i t y o f h o n e v . 1.
The nature of the antibacterial activity.
Bee World. 73(1): 5-28.
193.Molan P.C. (1992b) - The antibacterial activity of honey. 2. Variation in the potency of the
antibacterial activity. Bee World. 73(2): 59-76.
1 9 4 M o l a n P.C. ( 1 9 9 7 ) - F i n d i n g N e w Z e a l a n d h o n e y s w i t h
o u t s t a n d i n g a n t i b a c t e r i a l a n d a n t i f u n g a l a c t i v i t y . AVi r
Z e a l a n d B e e k e e p e r . 4( 1 0 ) : 2 0 - 2 6 .
195. M

o l a n P.C. ( 1 9 9 9 )

honey.

Bee

The

Informed

unique

(The

properties

Journal

of

of

the

manuka

American

Apitherapy Society). 6(1). 5-6.

196. Molan

P.C. (2001a) - Potential of honey in the treatment of wounds and hums, American

Journal of Clinical Dermatology, 2(1): 13-19.

{91 .Molan P.C. (2001b) - The potential of honey to promote oral wellness, General Dentistry,
49(6):584-589.
198. M

o l a n P.C.

(2002a)

Management

of

Re-introducing

Wounds

and

Ulcers

Honey
-

in

the

Theory

and

P r a c t i c e . O s t o m y W o u n d M a n a g e m e n t . 48(11): 2 8 - 4 0 .

199. M

o l a n P. C , ( 2 0 0 2 b ) - H o n e y a s a n a n t i m i c r o b i a l a g e n t .

Waikato

Honey

Research

Unit.

University

of

Waikato.

New Zealand
m i p : . n o n e x , i : n o m- h^ tm n . I h w n r c > < n m n .
200. Molan P.

C . , Russell KM. ( 1 9 8 8 )

activity

in

some

New

Non-peroxide

Zealand

antibacterial

honeys.

Journal

of

ApicvlturalResearch. 27(1): 62-67.

201 Molan

P. C . , Smith I.M., Reid G.M. ( 1 9 8 8 ) - A c o m p a r i s o n o f t h e

antibacterial

activity

of

some

New

Zealand

honeys.

Journal of Apicultural Research. 27(4): 252-256.

202 Monetto

M. Ana, Francavilla A., Rondini A., Mama L., Siravegna M, Fernandez R.

(1999) - A Study of Botulinum Spores in Honey. Anaerobe. 5(3-4): 185-186.

203 Moolenaar

Marieke, Poorter R.L.,Van Der Toorn P.P.G., Lenderink A.W., Poortmans P,

Egberts A.C.G. ( 2 0 0 6 )

The

conventional

treatment

induced

toxicity

skin

effect
on

in

of

honey

healing

breast

compared

of

cancer

to

radiotherapypatients.

Acta

O n c o l o g i c a . 45( 5 ) : 6 2 3 - 6 2 4 .
204 Moraru

P. ( 2 0 0 6 )

Nutrifia

si

alunentatia

albinelor.

Eel

CORAL SANIVET. Bucuresti

205. M

orse R.,

Hooper

T.

(1985)

The

Illustrated

Ency clopedia of Beekeeping. E.P. Dutton. Inc. NY. New

York , US A .
206. Mundo

A Melissa, Padilla-Zakour I. Olga, Worobo W.R. (2004)

inhibition

of

foodborne

pathogens

and

food

Growth
spoilage

organisms by select raw honeys, International Journal

o f F o o d M i c r o b i o l o g y , 97(1): 1-8.
207. NagaiT.,

Inoue

R.,

Kanamori

Characterization

of

N.,

Suzuki

honey

N.,
from

Nagashima

T.

different

(2006)

floral

sources. Its functional properties and effects of honey

s p e c i e s o n s t o r a g e o f m e a t , F o o d C h e m i s t r y , 97(2): 256-262.

2 0 8 Nakano H., Okabe T., Hashimoto H., Yoshikimi Y., Sakaguchi G. ( 1 9 8 9 ) Changes

in

the

population

of

Clostridium

botulinum

spores in honey during a long-term storage and mild

heating. Japanese Journal of Food \ licrobiolog\ \ 6:
97-101 [English abstract].
110.

Nakano

H., Okabe T., Hashimoto H., Sakaguchi G. (1990) - Incidence of

Clostridium botulinum in honey of various origins. Japanese Journal of Medical Science

< Biology. 43(5). 183-195.
111.

Nakano

H., Sakaguchi G. ( 1 9 9 1 )

contamination
botulinum

of

honey

type

An

unusually

products

by

and

heavy

Clostridium

Bacillus

alvei.

FEMSMicrobiology Letters. 79(2-3): 171-178.

211

Nakano H., Yoshikuni Y., Hashimoto H., Sakaguchi G. (1992) - Detection of

Clostridium botulinum in natural sweetening. International Journal of Food
Microbiology. 16(2): 117-121.
212 Nakano

H., Kizaki H., Sakaguchi G. (1994)

Clostridium
pupae,
honey.

botulinum

likely

in

source

International

dead

of

Multiplication

honey-bees

heavy

Journal

of

and

contamination

Food

of
bee
of

Microbiology-.

2 1 ( 3 ) : 247-252.
213 Naman

M L , Faid M . , El Adlouni C

Activities

of

Medicinal

Plants

Bacteria.

Natural

(2004)

Honey

on

from

Antimicrobial
Aromatic

Antibio-resistant

International

.Journal

of

Strains

Agriculture

and
of
<<-

Biology. 6(2): 289-293.

214 Naman

M., Faid M., El Adlouni C. ( 2 0 0 5 ) - M i c r o b i o l o g i c a l a n d

Physico-Chemical

Properties

of

Moroccan

Honey.

International Journal of Agriculture & Biology. 7(5):

773-776.
215.

Neac.su

C. ( c o o r d . )

(2003)-

Ed. Apimondia. Bucuresti.

Apiterapia

in

Romania.

216. Nevas

Mari ( 2 0 0 6 )

production

with

Department

of

Faculty

of

Clostridium
respect

Food

to

and

Vet e r i n a r y

botulinum

in

infant

botulism.

Environmental
Medicine.

honey

Hygiene.

University

of

Helsinki. Finland - Academic dissertation. 07.04.2006.

Nevas

217.

Mari, Hielm S . , Lindstrom Miia, Horn H., Koivulehto K., Korkeala

H. ( 2 0 0 2 ) - H i g h p r e v a l e n c e o f C l o s t r i d i u m b o t u l i n u m
types

and

polymerase

chain

in

honey

reaction.

samples

detected

International

by

.Journal

of

Food Microbiology, 72(1-2): 45-52.

218 Nevas

Mari, Lindstrom Miia, Hautamaki K., Puoskari S . , Korkeala H. ( 2 0 0 5 ) -

Prevalence

and

diversity

of

Clostridium

botulinum

types A. B. E and F in honey produced in the Nordic

countries.

International

Journal

of

Food

Microbiology. 105(2): 145-151.

219

Nevas Mari, Lindstrom Miia, Virtanen A., Hielm S., Kuusi M., Arnon S.S., Vuori E.,
Korkeala H. (2005) - Infant Botulism Acquired from Household Dust Presenting as
Sudden Infant Death Syndrome. Journal of Clinical Microbiology. (43)1: 511-513.
220 Nevas

Mari, Lindstrom Miia, Hdrmau A . , Keto-Timonen R., Korkeala H. ( 2 0 0 6 )

Contamination

the

honey

routes

production

of

Clostridium

environment.

botulinum

in

Environmental

Microbiology. 8(6): 1085-1094.

221 Nilforoushzadeh

(2007) - E f f e c t

M.A., Jaffary F., Moradi S . , Derakhshan R., Haftbaradaran E.

of

topical

honey

application

along

with

mtralesional injection of glucantime in the treatment

of

cutaneous

leishmaniasis.

BMC

Complementaty

and

A l t e r n a t i v e M e d i c i n e . 7( 13).
222 Nzeako

B.C., Hamdi J. ( 2 0 0 0 )

honey

on

some

microbial

Antimicrobial
isolates.

potential

Sultan

University - Medical .Journal. 2(2): 75-79.

of

Oaboos

223 Obi

C.L., Ugoji E.O., Edun S .A., Lawal S .F., Anyhvo C.E. (1994) -

antibacterial

effect

bacterial

agents

.Journal

of

of

honey

isolated

Medicine

in

and

on

diarrhoea

Lagos.

causing

Nigeria.

Medical

The

African

Sciences.

23(3):

257-260.
224 Okany

C.C., Atimomo C.E., Akinyanju O.O. ( 2 0 0 4 )

natural
cell

honey

in

anaemia.

the

The

healing

of

Nigerian

leg

Efficacy

ulcers

in

Postgraduate

of

sickle

Medical

Journal. 11(3): 179-181.

225 Okeniyi

J. A, Olubaujo O.O., Ogunlesi T.A, Oyelami O.A.

(2005)

Comparison of healing of mcisecl abscess wounds with

honey and EUSOL dressing. The Journal of Alternative
and Complementaty Medicine. 11(3): 511-513.
226 Olaitan

for

P.B., Adeleke O.E., Ola I.O. ( 2 0 0 7 ) - H o n e y : a r e s e r v o i r

microorganisms

and

an

inhibitory

agent

for

microbes. African Health Sciences. 7(3): 159-165.

227 Oluwatosin

O.M., Olabanji J.K, Oluwatosin O.A., Tijani L.A., Onyechi H.U. (2000) -

A comparison

of

topical

honey

and

phenytoin

in

the

treatment of chronic leg ulcers. African Journal of \

ledicine and} ledical Sciences. 29< 1): 31-34.
XXXVIIIth

228.
Apimondia

International Apicultural Congress. Ljubljana. Slovenia

229 Pascual

M.H., Lopez A. S . , Ortiz Martinez Luisa. Fernandez Monistrol Inmaculada

(2004)

Microbiological

study

of

Guadalajara

honey

(Spain). The Fust European Conference of Apidology Symposium

"Honey,

quality-

control

and

residues",

pg. 142-143. Udine. Italy. 19-23 September 2004.

230

Persano Odilo Livia, Piazza Maria Gioia, Pulcini P. (1999) - Invertase activity in honey.
Apidologie. 30(1): 57-65.

Phuapradit

231.

Honey

in

W., Saropala N. (1992) - T o p i c a l A p p l i c a t i o n o f

Treatm ent

of

Abdominal

Wound

Disruption,

Australian and New Zealand Journal of Obstetrics and

G y n a e c o l o g y , 3 2 ( 4 ) : 381-384.
232.

Piana

Maria Lucia, Poda G., Cesaroni D., Cuetti L., Bucci M.A., Gotti P.

(1991) - Research on microbial characteristics of honey

samples

of

Udine

caratteristiche

province

(Indagine

microbiologiche

dei

sulle

mieli

della

provincia di Udine), La Rivista delta Societa Italiana

di Scienza dell 'Alimentazione, 20(5): 293-301.
233.

the

Piccini

Claudia, Antunez Karina, Zunino P. (2004) - A n a p p r o a c h t o

characterization

of

the

honey

bee

hive

bacterial

f l o r a . J o u r n a l o f A p i c u l t u r a l R e s e a r c h , 43(3): 101-104.
234.

Pocol

about

Cristina Bianca, Marghita L.A ( 2 0 0 7 )

honey

AcadeinicPres,

consumption
Cluj

Napoca,

in
Buletinul

Market

study

Romania.

Ed.

U S A M V - C N , 64:

398-401.
235.

Popescu N. ( c o o r d . ) (1989) - C e r c e t a r i e x p e r i m e n t a l e d e

laborator

pentru

stabilirea

factorilor

care

conditioneaza cristalizarea timpurie a mierii de albine.

I.C.P.A Bucureti.
236.

Popescu

N.,

Meica

S.

(1995)

Bazele

controlului

sanitar veterinar al produselor de origine animala. Ed.

Diacon Coresi, Bucuresti.
237.

Popescu N., Meica

S.

(1997)

Produsele

apicole

analiza lor chimica. Ed. Diacon Coresi, Bucureti.

238.

Postgate J., Priest F.G. ( 1 9 9 5 ) - P u t a t i v e o l i g o c e n e s p o r e s ,

M i c r o b i o l o g y , 141: 2 7 6 3 - 2 7 6 4 .
239.

Rada V . ,

Microflora

Machova M., Huk J., Marounek M., Duskova D.

in

the

honeybee

digestive

tract:

(1997)

counts,

characteristics

and

sensitivity

to

veterinary

drugs,

Apidologie, 28(6): 357365.

240. Rail

V.L.M., Bombo A.J., Lopes T.F., Carvalho L.R., Siiva M.G. ( 2 0 0 3 ) - H o n e y

consumption in the state of Sao Paulo: a risk to human

health?, Anaerobe, 9(6): 299-303.
241. Remmen

R, Coenen S., Seuntjens Reinilde, Lesaffer Carolline, Vermeirssen R. (2005) -

Honey for refractory diabetic foot ulcers, The Journal of Family Practice, 54(10): 863.
Reynaldi F.J., De Giusti M.R., Alippi A.M. (2004) - Inhibition of the growth of

242.

Ascosphaera apis by Bacillus and Paenibacillus strains isolated from honey, Revista
Argentina de Microbiologia, 36(1): 52-55.
Ritter

243.

W. ( 2 0 0 0 )

Bolile

albinelor.

Ed.

M.A.S.T.,

Bucureti.
244.

Root A.I. ( e d i t . ) .

(1983)

The

ABC

and

XYZ

of

Bee

Culture. The A. I. Root Co., Medina, Ohio, USA.

245. Rosa

C.A, Lachance M.-A, Silva O.C. Janaina., Teixeira P. Ana Carolina, Marini M.

Marjorie, Antonini Yasmine, Martins R.P. (2003) - Yeast communities associated with
stingless
bees, FEMS Yeast Research, 4(3): 271 -275.
246. Ruiz-Argueso

T., Rodriguez-Navarro A. (1975) - Microbiology of Ripening Honey,

Applied Microbiology, 30(6): 893-896.

247.Sackett W.G. (1919)

disease.

Univ.

Col.

St.

Honey

as

Agr.

carrier

Expt.

Sta.,

of

intestinal

Fort

Collins,

Colorado, 18 pag.
2 4 8 .Sakaguchi G.

(1988)

Honey

and

botulism,

Japanese

Journal of Food Microbiology, 5: 3-9.

2 4 9 .Sandhu D.K., Waraich M.K ( 1 9 8 5 )

Yea s t s

associated

with

pollinating bees and flow er nectar, Microbial Ecology,

11(1): 5 1 - 5 8 .

2 5 0 .Schiavo G., Montecucco C. ( 1 9 9 7 ) - T h e s t r u c t u r e a n d m o d e o f

b o t u l i n u m a n d t e t a n u s t o x i n s . I n : Rood J., McCIane B.A, Songer
J.G., Titbal! R.W. ( e d i t . ) - T h e C l o s t r i d i a . M o l e c u l a r B i o l o g y
and

pathogenesis.

San

Diego,

California:

Academic

Press, pg. 295-322.

2 5 1 . Schocken-Iturrino R.P., Carneiro M.C., Kato E., Sorbara J.O., Rossi O.D., Gerbasi
L.E. ( 1 9 9 9 )

Clostridium

Study

of

the

botulinum

presence

in

honey

of
in

the

spores

Brazil,

of

FEATS

Immunology and Medical Microbiology, 24(3): 379-382.

2 5 2 . Schumacher H.H.A.

(2004)

Use

of

medical

honey

in

patients with chronic venous leg ulcers after split-skin

g r a f t i n g , J o u r n a l o f W o u n d C a r e , 13( 1 0 ) : 4 5 1 - 4 5 2 .
2 5 3 .Sel$uk H., Nevin K ( 2 0 0 2 ) - I n v e s t i g a t i o n o f A n t i m i c r o b i a l
Effect

of

Honey

Collected

Turkey, Pakistan

from

Var i o u s

Journal of Biological

Regions

of

Sciences, 5(3):

325-328.
254.Sfetcu Ionica (2007) - S a l u b r i t a t e a p r o d u s e l o r a p i c o l e - u n
indicator
doctorat,

al

relatiei

U..

mediu

A. M . V.

consum ator.

Facultatea

de

Teza

de

Medicina

Vet er inara Bucuresti.

2 5 5 . Shapiro R.L., Hatheway C., Swerdlow D.L. ( 1 9 9 8 ) - B o t u l i s m i n t h e
United

States:

Clinical

and

Epidemiologic

Review,

Annals of Internal Medicine, 129(3): 221-228.

2 5 6 .Shimanuki H., Herbert E.W., Jr., Knox D.A. ( 1 9 8 4 ) - H i g h v e l o c i t y
electron

beams

for

bee

R e s e a r c h , 124( 1 2 ) : 8 6 5 - 8 6 7 .

disease

control,

Apicultural

257.Shimanuki H., Knox D.A. ( 1 9 9 1 )

Diseases.

United

States

Diagnosis

Department

of

Honey

of

Bee

Agriculture

(U.S.D.A.) - Agriculture Handbook No. AH-690.

258. Shin H.-S., Ustunol Z. (2005) - C a r b o h y d r a t e c o m p o s i t i o n o f
honey

from

different

floral

sources

and

their

influence on growth of selected intestinal bacteria: An

i n v i t r o c o m p a r i s o n . F o o d R e s e a r c h I n t e r n a t i o n a l , 38(6):
721-728.
259.Simon A., Sofka K., Wiszniewsky G., Blaser G., Bode U., Fleischhack G. (2006) Wound care with antibacterial honey (Medihonev) in pediatric hematology-oncology,
Support Care Cancer, 14(1): 91-97.
260.Simpson L.L. (2004) - I d e n t i f i c a t i o n o f t h e m a j o r s t e p s i n
botulinum

toxin

action,

Annual

Review

of

P h a r m a c o l o g y a n d T o x i c o l o g y , 44: 167-193.
261. Snow M.J., Manley-Harris M. (2004) peroxide

antibacterial

On

the

activity

in

nature
New

of

non-

Zealand

m a n u k a h o n e y , F o o d C h e m i s t r y , 84(1): 145-147.
2 6 2 .Snowdon J.A . ( 1 9 9 1 ) - I n f a n t B o t u l i s m . N a t i o n a l H o n e y
Board, Longmont, CO.
2 6 3 .Snowdon J.A. ( 1 9 9 9 )
Meeting

your

The

buyers'

microbiology-

specifications

of

(Why

honey
they

do

w h a t t h e y d o ) , A m e r i c a n B e e J o u r n a l , 139( 1 ) : 5 1 - 6 0 .
264.Snowdon J.A., Cliver D.O. (1996) - Microorganisms in Honey, International Journal
of Food Microbiology, 31(1-3): 1-26.
265.Spika J.S., Shaffer N., Hargrett-Bean N., Collin S., MacDonald K.L., Blake P.A.
(1989) - Risk Factors for Infant Botulism in the United States, American Journal of
Diseases of Children, 143(7): 828-832.

2 6 6 Standifer L.N., McCaughey W.F., Dixon S.E., Gilliam Martha, Loper G.M.
(1980)

collected

Biochemistry
by

honey

and

bees

microbiology

(Apis

of

mellifera

pollen

L.)

from

almond, Prunus dulcis. II - Protein, amino acids and

e n z y m e s , A p i d o l o g i e , 11( 2 ) : 1 6 3 - 1 7 1 .
267.Subrahmanyam M. (2007) - T o p i c a l a p p l i c a t i o n o f h o n e y f o r
burn wound treatment - an overview, Annals of Burns
a n d F i r e D i s a s t e r s , XX(3): 137-139.
268.Subrahmanyam M., Sahapure A.G., Nagane N.S., Bhagwat V.R, Ganu J.V. (2001) Effects of topical application of honey on burn wound healing, Annals of Burns and
Fire Disasters, XIV(3): 143-145.
269.Subrahmanyam M., Sahapure A.G., Nagane N.S., Bhagwat V.R, Ganu J.V. (2003) Free radical control - the main mechanism of action of honey in burns, Annals of
Burns and Fire Disasters, XIV(3): 135-137.
270.Subrahmanyam M., S. P. Ugane (2004) - H o n e y d r e s s i n g b e n e f i c i a l
in

treatment

of

Fournier's

gangrene,

Indian

Journal

o f S u r g e r y , 66 (2): 75-77.
271.Sugiyama H., Mills D.C., Kuo L-J. Cathy (1978) - Number of Clostridium botulinum
spores in honey, Journal of Food Protection, 41(11): 848-850.
272.

Tanzi

honey

M.G., Gabay M.P. (2002)

consumption

and

Association
infant

between
botulism,

P h a r m a c o t h e r a p y , 22(11): 1479-1483.
273.

Taormina

activity

of

P.J., Niemira B.A., Beuchat L.R (2001) honey

against

foodborne

Inhibitory

pathogens

as

influenced by the presence of hydrogen peroxide and

level

of

antioxidant

pow er.

International

Journal

of

F o o d M i c r o b i o l o g y , 69(3): 217-225.
274. TeixeiraC.P.

Ana, Marini M. Marjorie, Nicoli J.R, Antonini Yasmine, Martins R.P.,

Lachance M.-A, Rosa C.A. (2003) - Starmerella meliponinorum sp. nov., a novel

ascomycetous yeast species associated with stingless bees. International Journal of

Systematic and Evolutionary Microbiology, 53(1): 339-343.
275. Therre

Helene (1999) - Botulism in the European Union, Euro Surveillance, 4(1): 2-

7.
276. Tonks A.,

Cooper R.A., Price A.J., Molan P.C., Jones K.P. (2001) - Stimulation of

TNF-a release in monocytes by honey, Cytokine, 14(4): 240-242.

277.

Tonks

A J., Cooper R.A., Jones K.P., Blair S . , Parton J., Tonks A. ( 2 0 0 3 )

- Honey stimulates inflammatory cytokine production

from monocytes, Cytokine, 21(5): 242-247.
278.

Tosi E.A., Re E., Lucero H., Bulacio L. (2004) -

high-temperature
related

to

short-time

quality,

heating

crystallisation

Effect
on

of

honey

parameters

phenomena

and

f un g a l in h ib it io n , LWT - Fo o d S cien ce a n d Tech n o lo g y ,

37(6): 669-678.
279.

Toth G., Lemberkovics E., Kutasi-Szabo J. (1987)

components

of

some

Hungarian

The

honeys

volatile

and

their

a n t i m i c r o b i a l e f f e c t s , A m e r i c a n B e e J o u r n a l , 127(7): 496497.
280. Tugnoli

V., Eleopra R, Quatrale R, Capone J.G., Sensi M., Gastaldo E. (2002) -

Botulism-like syndrome after botulinum toxin type A injections for focal

hyperhidrosis, British Journal of Dermatology, 147(4): 808-809.
281.

Tvsset

C., Durand C. (1968) - C o n t r i b u t i o n

microbisme
(Apis

intestinal

mellifera

groupements

L.).

des

abeilles

l'etude

butineuses

Denombrement

constitutifs

et

(Premier

du

saines

etude

des

memoire)

[Contribution to the study of the intestinal microbism

of

healthy

foraging

bees:

inventory

of

the

gram-

negative bacterial populations (first report)], Bulletin

A p i c o l e , 11(2): 107-118.
2 8 2 .Tysset ., Durand C . , Talierglo Y.P. ( 1 9 7 0 ) - C o n t r i b u t i o n t o t h e
study of the microbial contamination and the hygiene of

commercial honey. Recueil de Medecine Jeterinaire. 146:

1471- 1492.
283

Tysset

C.,

hygiene

of

Rousseau M. (1981)
commercial

Problem

honey.

of

Revue

microbes

de

and

Medecine

e t e r i n a i r e . 1 3 2 : 591-600.
Ustuuol

284

Z.

The

Effect

of

Honey

on

the

Growth of Bifidobacteria. Summary of a research project

funded

by

the

National

Honey

Board

and

conducted

at

Michigan State University. National Honev Board - .

19.07.2008.
285

van tier Vorst M.J. Maria, Jamal W., Rotimi V.O., Moosa Alie ( 2 0 0 6 ) - I n f a n t

Botulism

due

to

Consumption

Commercially

Prepared

Arabian

States).

Gulf

Hone}

Medical

of

(First

Contaminated

Report

Principles

from

and

the

Practice.

15( 6 ) : 4 5 6 - 4 5 8 .
286. van

der Weyden A. Elisabeth ( 2 0 0 3 ) - T h e u s e o f h o n e y f o r t h e

treatment of two patients with pressure ulcers. British

Journal of Community-Nursing. 8(12 Suppl): S14-S20.
287. van

der Weyden A Elisabeth ( 2 0 0 5 ) - T r e a t m e n t o f a v e n o u s l e g

ulcer with a honey alginate dressing. British .Journal of

C o m m u n i t y N u r s i n g . 10( 6 S u p p l ) : S 2 1 - S 2 7 .
288

Vega P.V., Florentino B.L.

(2000)

-Toxicologia

de

alimentos.

Instituto Nacional de Salud Publica - Centro Nacional de

Salud Publica. Mexico D.F
289

Verastegui C., Lalli G., Bohnert S., Meunier F.A., Schiavo G. (2002) - Clostridial
neurotoxins. Journal of Toxicology: Toxin Reviews. 21(3): 203-227.
2 9 0 . Vu

Thi

Lam

An

botulinum

Spores

Collected

from

Agronomy

and

(2006)
in

Incidence

Honey

Vietnam
Animal

and

and

of

Infant

Germany.

Production

in

the

Clostridium

Food

Samples

Institute
Tropics

of
and

Subtropics

Georg-August-University.

Gottingen.

Germany. 136 pg
291

Weston R.J., Mitchell K.R., .Allen K.L.

phenolic

components

of

New

(1999)

Zealand

Antibacterial

manuka

honey.

Food Chemistiy, 64(3): 295-301.

215

White

G.F. ( 1 9 0 6 )

The

bacteria

of

the

apian

with

special reference to bee diseases. In: U.S. Department of

A g ricu lt u re. B u rea u of E n t om o lo gy. Tech n ica l S eries . 1 4
1-50.
216

White J.W., Subers M.H., Schepartz A.I. ( 1 9 6 3 ) - T h e i d e n t i f i c a t i o n o f

inliibine the antibacterial factor m honey, as hydrogen

peroxide

and

its

origin

in

honey

glucose-oxidase

system. Biochimica et BiophysicaActa. 73: 57-79.

217

White P.B. (1921) - T h e

normal bacterial

flora

of

the

bee.

T h e J o u r n a l o f P a t h o l o g y a n d B a c t e r i o l o g y . 2 4 ( 1 ) : 64-78.
2 9 5 Willix D.J., Molan P.C., Harfoot C.G. ( 1 9 9 2 ) - A c o m p a r i s o n o f t h e
sensitivity of wound- infecting species of bacteria to the
antibacterial

activity

of

manuka

honey

and

other

honey. .Journal of Applied Bacteriology. 73(5): 388-394.

2 9 6 . Yapucu G u n e s U . , E s e r I . ( 2 0 0 7 ) - E f f e c t i v e n e s s o f a
honey

dressing

for

healing

pressure

ulcers.

Journal

of

Wound, Ostomy, and Continence Nursing. 34(2): 184-190.

2 9 7 Zaghloui A.A., el-Shattawy H.H., Kassem A.A., Ibrahim E.A., Redely I.K., Khan M.A.
(2001)

Honey,

formulation,

and

prospective

stability.

Die

antibiotic:
Pharmazie.

extraction,
56(8):

643-

647. '
298.Zegrea E. (2006) -

Economia

apicola

in

Romania.

Teza

doctoral. Academia de Studii Economice. Bucuresti.

de

299

Zumla

A.,

Lulat

A.

(1989)

Honey

remedy

rediscovered. .Journal of the Royal Society of Medicine .

82( 7 ) : 3 8 4 - 3 8 5 .
300. *

** -

ACMSF

(2005).

Ad

Hoc

Group

on

Infant

Botulism. Report on minimally processed infant weaning

foods

and

Advisory

the

risk

of

infant

Committee

on

the

botulism.

Final

Microbiological

Draft.

Safety

of

Food. United Kingdom. July. 2005.

*** - Background on toxic honey. New Zealand Food

301.

Safety Authority. Wellington.

.
12.03.2009.
302. *

**

Biblia

Institutului

sau

Biblic

si

Sfanta
de

Scriptura

Misiune

al

(2001).

Bisericii

Ed

Ortodoxe

Romane. Bucuresti.
303. *

**

Botulism in The United States 1899-1996: Handbook for

Epidemiologists.

Clinicians,

and

Laboratory

Workers

(1998). U.S. Department of Health and Human Services.

Centers

for

Disease

Control

and

Prevention.

Atlanta.

GA:

accesat 14 06.2009.
304. *

** -

(2002)

Caracteristiques
-

CNDA

Infos

microbiologiques

(Bulletin

de

liaison

du
du

nuel
Centre

National du Developpement Apicole). 4: 7-9.

305. *

**

- Carbohydrates and the Sweetness of honev. The

National Honev Board. Longmont. CO. USA.

' :

16.03.2009'
306. *

**

China

ameninfa

piata

Ziua. nr. 4107. luni. 10.12.2007.

romaneasca.

Cotidianul

>07.***
Codex

Codex

Standard

Alimentarius
for

Honey

Commission

(Rev.

1987.

Revised
Rev.

2 0 0 1 ) . C O D E X S TAN 1 2 - 1 9 8 1 . Vol . 11. 2 0 0 1

>08 *** - Definition of Honey and Honey products. The
National Honey Board. Longniont. CO. USA.
;
309.

" . 16.09.2007.

*** -

European

Commission

(2002)

Council

Directive 2001/110/EC of 20 December 2001 relating to

honey.

Official

Journal

of

the

European

Union.

10

from 12.01.2002.
310. *

**

European

Regulation
measures

(EC)

Commission

No

797/2004

improving

production

and

of

general

marketing

(2004)
26

Aprilie

conditions

of

Council
2004
for

apiculture

on
the

products.

Official Journal of the European Union. No. L 125 from

28.04.2004.
311. *

**

European

Regulation

(EC)

Commission
No

(2004)

917/2004

of

29

Conumssion

April

2004

on

detailed rules to implement Council Regulation (EC) No

797/2004 on actions in the field of beekeeping. Official
Journal

of

the

European

Union.

No

163

from

30.04.2004
312. *

**

European

Regulation

Comnussion

2073/2005/EC

of

(2005)

15

Conunision

November

2005

on

microbiological criteria for foodstuffs. Official Journal

of

the

amended

European
by

Union.

Commision

No.

338

Regulation

liom

22.12.2005.

144I/2007/EC

of

December 2007. Official Journal of the European Union.

No. L 322 from 7 12.2007.

313. *

** -

Honey

exposure

and

infant

botulism

(1978).

Center for Disease Control - Morbidity and Mortality

Weekly Report 27: 249-250. 255.
314. *

**

- Honey - Health and Therapeutic Qualities. The

National Honey Board. Longniont. CO. USA.

:
315.

. 16.09.2007.

*** - Microorganisms in Foods 6: Microbial Ecology

of

Food

Commodities

2uJ

(2005).

Ed..

International

Commission on Microbiological Specifications of Foods

(ICMSF).

Khmer

Academic/Plenum

Publishers.

New

York . U. S . A . . p g . 5 3 7 - 5 4 3 .
316. *

**

- On the Symbolism of the

Bee in the Occult Tradition.

20.03.2009.
317

***

measures

Opinion

related

licrobiological

of

to

Public

Hazards

Conmiission

C2

Health

Directorate-General.
Opinions.

the

Scientific

Committee

Health

Honey

on

SC

WH

(2002).

&

Consumer

Directorate

Management

of

and

on
A

European
Protection

Scientific

scientific

committees,

scientific co-operation and networks (adopted June 1920. 2002).

318. *

** -

Opinion

of

the

Scientific

Panel

on

Biological

Hazards on a request from the Conmiission related to

Clostridium

spp.

in

foodstuffs

(2005).

The

EFSA

Journal. 199: 1-65.

319. *

** -

apelor

Ordinul
i

ministruhii

mediului.

presedintelui

al

Autoritatii

Consumatorilor

agriculturii.

ministruiui
Rationale

padurilor.

sanatatii
pentru

si

al

Protectia
nr.

522/798/317/11.08.2003/25.08.2003/03.09.2003
aprobarea

Normelor

privind

denumirea.

pentru
descrierea.

dcfmirca. caractcristicile si compozitia mierii. publicat

in Monitoral Of icial al Rom aniei. partea I. nr. 650 din
12.09.2003.
320.*

**

apicola.
321. *

** -

Patologie

. 03.02.2009.
pH

and

Acids

in

Honev.

The

National

Honey

Board. Longniont. CO. USA.

. 23 .11.2009.
322. *

**

Risk

profile:

Clostridium

botulinum

honey

(2006). Institute of Environmental Science & Research

Limited

for

the

New

Zealand

Food

Safety

Authority.

Cliristchurch. New Zealand

323.

*** -

Scurt

istoric

al

apiculturn

Institutul

de

Cercetare - Dezvoltare pentru Apicultura.

. 26.01.2009.
324.

*** -

Shelf-life

&

stability

of

honey.

The

National

Honey Board. Longniont. CO. USA.

luip:."ww\\ .niib.pj n iio\ iiloncl iactsiit siicil.txlt:
______________________________________h t t p . * ' ' w w w . h o n e v . c o m downloads^shcU.Ddt.