CURSUL X

ASISTENȚA SOCIALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

Persoanele vârstnice reprezintă (art. 92) o categorie de populație vulnerabilă cu nevoi

particulare, datorită limitărilor fiziologice și fragilității caracteristice fenomenului de
îmbătrânire.
Persoanele vârstnice, în funcție de situațiile personale de natură socio-economică,
medicală și fiziologică, beneficiază de măsuri de asistență socială, în completarea prestațiilor de
asigurări sociale pentru acoperirea riscurilor de bătrânețe si de sănătate.
Familia persoanei vârstnice are obligația de a asigura îngrijirea si întreținerea acesteia.
Obligațiile se stabilesc astfel încât să nu afecteze veniturile considerate a fi minim necesare
vieții curente a persoanei/persoanelor obligate la întreținere, precum si a copiilor
acesteia/acestora.
În situația persoanei vârstnice singure sau a cărei familie nu poate să asigure, parțial sau
integral, îngrijirea și întreținerea acesteia, statul intervine prin acordarea de beneficii și servicii
sociale adecvate nevoilor strict individuale ale persoanei vârstnice.
Beneficiile sociale se acordă, potrivit art. 94, persoanelor vârstnice care se găsesc în
situații de vulnerabilitate, respectiv:
a) nu realizează venituri proprii sau veniturile lor ori ale susținătorilor legali nu sunt
suficiente pentru asigurarea unui trai decent și mediu sigur de viață;
b) se află în imposibilitatea de a-și asigura singure activitățile de bază ale vieții zilnice, nu
se pot gospodări singure și necesită asistență și îngrijire;
c) nu au locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor
proprii;
d) se află în alte situații de urgență sau de necesitate, prevăzute de lege;
Beneficiile sociale pentru persoanele vârstnice sunt, în principal:
a) beneficiile sociale pentru prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune
socială;
b) indemnizații de îngrijire, acordate în condițiile legii;
c) alocații sau contribuții pentru asigurarea calității serviciilor sociale, destinate acoperirii
costurilor hranei în cantine sociale, în centrele rezidențiale de îngrijire, precum și pentru
susținerea unor suplimente nutriționale;
d) facilități privind transportul urban și interurban, telefon, radio – tv, achiziția de
produse alimentare, bilete de tratament balnear sau pentru recreere, precum și a altor servicii;
e) ajutoare pentru situații care pun în pericol viața și siguranța persoanei vârstnice,
precum și pentru evitarea instituționalizării;
f) ajutoare în natură precum: alimente, încălțăminte, îmbrăcăminte, medicamente și
dispozitive medicale, materiale de construcții și altele asemenea. Astfel, Ordinul Ministerului
Administrației si Internelor nr. 218/2011 privind aprobarea cantităților maxime de produse
alimentare de baza care pot fi achiziționate lunar de către fiecare pensionar in cadrul
Programului guvernamental de sprijin pentru pensionari "Coșul de solidaritate", aproba
cantitățile maxime de produse alimentare de baza (faina, zahar, ulei, mălai, orez) care pot fi
achiziționate lunar de către fiecare pensionar in cadrul Programului guvernamental de sprijin
pentru pensionari „Coșul de solidaritate”, potrivit anexei care face parte integranta ordin.

1
 În vederea prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare sau permanente ale unor
situații care pot afecta viața persoanei vârstnice sau pot genera riscul de excluziune socială,
persoanele vârstnice au dreptul la servicii sociale. La procesul decizional privind dezvoltarea
serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, autoritățile administrației publice centrale și
locale au obligația de a consulta organismele reprezentative ale persoanelor vârstnice,
constituite conform legii. Autoritățile administrației publice locale asigură gratuit servicii de
informare și consiliere a persoanelor vârstnice cu privire la drepturile sociale ale acestora,
precum și servicii de protecție juridică, după caz. În procesul de acordare a serviciilor sociale,
furnizorii publici și privați au obligația de a implica persoana vârstnică precum și familia sau
reprezentantul legal al acesteia și de a promova intervenția membrilor comunității și a
voluntarilor.
Pentru a identifica și răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale ale persoanelor vârstnice
și condițiilor particulare în care aceștia se află, serviciile sociale se organizează cu prioritate la
nivelul comunităților locale. Autoritățile administrației publice locale au responsabilitatea
identificării și evaluării nevoilor persoanelor vârstnice, a organizării, planificării și asigurării
finanțării sau cofinanțării serviciilor sociale, iar furnizorii de servicii sociale publici și privați
au responsabilitatea acordării acestora cu respectarea standardelor de calitate.
Persoanele vârstnice dependente beneficiază (art.97) de servicii de îngrijire personala
acordate în concordanță cu gradul de dependenta in care se afla si nevoile individuale de ajutor,
precum și în funcție de situația familială și veniturile de care dispun. Autoritățile administrației
publice locale au obligația de a asigura serviciile de îngrijire personală acordate la domiciliu si
in centre rezidențiale, pentru persoanele vârstnice dependente singure sau a căror familie nu
poate să le asigure îngrijirea.
Evaluarea autonomiei funcționale a persoanelor dependente și stabilirea gradelor de
dependență se realizează în baza unor criterii standard, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Evaluarea autonomiei funcționale se realizează, de regulă, la domiciliul persoanei, de o echipa
mobilă de evaluatori. Răspunderea privind corectitudinea datelor și a recomandărilor privind
încadrarea în grade de dependență a persoanelor evaluate revine în mod solidar membrilor
echipei de evaluatori. Evaluarea autonomiei funcționale, în cazul persoanelor asistate în unități
sanitare cu paturi, se poate realiza și la patul bolnavului, la solicitarea medicului curant sau a
asistentului social angajat al spitalului. Furnizarea serviciilor de îngrijire se realizează conform
planului individualizat de asistență și îngrijire, elaborat de personal de specialitate, în baza
recomandărilor formulate de echipa de evaluare.
Acordarea serviciilor de îngrijire personală la domiciliu a persoanelor vârstnice se
realizează de către personal de îngrijire formal sau informal. Îngrijitorii informali si formali
beneficiază de facilitați si servicii de suport, iar membrii de familie care asigura îngrijirea
persoanei vârstnice pot beneficia de indemnizații, servicii de consiliere si servicii de tip respiro,
conform legii.
Pentru menținerea în mediul propriu de viață și prevenirea situațiilor de dificultate și
dependență, persoanele vârstnice beneficiază de servicii de consiliere, de acompaniere, precum
și de servicii destinate amenajării sau adaptării locuinței, în funcție de natura și gradul de
afectare a autonomiei funcționale.
Îngrijirea în centre rezidențiale a persoanelor vârstnice dependente poate fi dispusă
numai în cazul în care îngrijirea la domiciliu a acestora nu este posibilă.

2
 Centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice pot fi organizate ca :
a) centre de îngrijire temporară;
b) centre de îngrijire pe perioadă nedeterminată, respectiv cămine pentru persoane
vârstnice;
c) locuințe protejate, complex de servicii și alte tipuri de centre.
Persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii au obligația de a plăti o contribuție
lunara pentru asigurarea serviciilor de îngrijire personală a domiciliu si pentru asistarea si
îngrijirea in centre rezidențiale. În situația în care, persoana vârstnică nu are venituri sau nu
poate achita integral contribuția lunară, suma aferentă acesteia sau diferența până la concurența
valorii integrale a contribuției se asigură de către susținătorii legali ai persoanei vârstnice, în
conformitate cu nivelul veniturilor acestora, calculat pe membru de familie, în cuantumul
prevăzut de lege. Persoanele vârstnice care nu au venituri și nici susținători legali nu datorează
contribuția lunara, aceasta fiind asigurată din bugetele locale în limitele hotărâte de autoritățile
administrației publice locale.
Persoana vârstnică are dreptul la servicii de protecție juridică reprezentate de servicii de
consiliere, asistare și reprezentare. Persoana vârstnică care încheie acte juridice translative de
proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, în scopul întreținerii și îngrijirii personale, are dreptul
(art. 103) la măsuri de protecție acordate în condițiile legii.
Persoanele vârstnice au dreptul la asistență socială, potrivit dispozițiilor legii, în raport cu
situația sociomedicală și cu resursele economice de care dispun.
Măsurile de asistență socială prevăzute de prezenta lege sunt complementare celor
reglementate prin sistemul asigurărilor sociale.
Legea nr. 17/2002 privind protecția persoanelor vârstnice se adresează categoriei de
persoane vârstnice care în raport cu situația socio-medicală și resursele economice de care
dispun au dreptul la asistență socială. Asistența socială pentru persoane vârstnice se realizează
prin servicii și prestații sociale.
Persoanele vârstnice care beneficiază de asistență socială au dreptul și la alte forme de
protecție socială, în condițiile legii. Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul prezentei
legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege.
Asistența socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii și prestații sociale.
Conform Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, în funcție de criteriile de
evaluare, se determină gradul de dependență și după caz încadrarea în servicii și prestații
sociale. În cazul gradelor IA, IB, IC persoanele vârstnice necesită supraveghere permanentă din
partea unui însoțitor.
Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnică care se găsește în una dintre
următoarele situații: a) nu are familie sau nu se află în întreținerea unei sau unor persoane
obligate la aceasta, potrivit dispozițiilor legale în vigoare; b) nu are locuință și nici posibilitatea
de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii; c) nu realizează venituri proprii
sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; d) nu se poate gospodări
singură sau necesită îngrijire specializată; e) se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile
socio-medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.
Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă socială care se elaborează pe
baza datelor cu privire la afecțiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări
și de a îndeplini cerințele firești ale vieții cotidiene, condițiile de locuit, precum și veniturile

3
efective sau potențiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale
vieții.
Nevoile persoanelor vârstnice aflate în situația de pierdere totală sau parțială a
autonomiei, care pot fi de natură medicală, sociomedicală, psihoafectivă, se stabilesc pe baza
grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare
în grade de dependență.
Grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului
comunitare pentru persoanele vârstnice care se găsesc în situațiile prevăzute se realizează cu
consimțământul acestora și au în vedere: a) îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu;
b) îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice; c) îngrijirea în
centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente și locuințe
sociale, precum și altele asemenea.
În situația în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu permite obținerea
consimțământului acesteia, pentru acordarea îngrijirilor prevăzute, decizia se ia de serviciul
social al consiliului local sau de direcția de asistență socială din cadrul direcțiilor generale de
muncă și protecție socială județene și a municipiului București, pe baza anchetei sociale și a
recomandărilor medicale făcute de medicul de familie, prin consultarea și a medicului
specialist, cu acceptul rudelor de gradul I ale persoanei respective sau, în lipsa acestora, cu
acceptul unui alt membru de familie.
În cazul decesului persoanei vârstnice lipsite de susținători legali sau când aceștia nu pot
să își îndeplinească obligațiile familiale datorită stării de sănătate sau situației economice
precare, serviciile comunitare asigură înmormântarea.
Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu sunt: a) servicii sociale
privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale și sprijinirea pentru
reintegrarea socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor servicii și
obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei; b)
servicii sociomedicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale,
readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și
antrenarea la activități economice, sociale și culturale, precum și îngrijirea temporară în centre
de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate; c) servicii medicale, sub forma consultațiilor
și îngrijirilor medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, consultații și îngrijiri
stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare și de dispozitive
medicale.
Serviciile comunitare de consiliere, în vederea prevenirii marginalizării sociale și pentru
reintegrare socială, se asigură fără plata unei contribuții, ca un drept fundamental al persoanelor
vârstnice, de către asistenți sociali. Serviciile prevăzute la art. 8 lit. a și b se asigură fără plata
contribuției persoanelor vârstnice care, evaluate potrivit grilei naționale de evaluare a nevoilor
persoanelor vârstnice, nu au venituri sau ale căror venituri sunt mai mici de 5 ori decât nivelul
venitului net lunar luat în calcul la stabilirea ajutorului social pentru o persoană singură.
Persoanele vârstnice care se încadrează în grila națională de evaluare a nevoilor
persoanelor vârstnice, îndreptățite să beneficieze de serviciile prevăzute la art. 8 lit. a și b și
care realizează venituri ce se situează peste nivelul prevăzut la art. 9 alin. 2, beneficiază de
servicii cu plata unei contribuții, în funcție de tipul de servicii acordate și de venitul persoanei,

4
fără a se depăși costul acestora calculat pentru perioada respectivă. Tipurile de servicii și costul
acestora se stabilesc de consiliile locale.
Serviciile medicale prevăzute la art. 8 lit. c sunt acordate în baza reglementărilor legale
privind asigurările sociale de sănătate.
Organizarea serviciilor prevăzute la art. 8 lit. a și b revine consiliilor locale, direct sau pe
bază de convenții încheiate cu organizații neguvernamentale, unități de cult recunoscute în
România ori cu alte persoane fizice sau juridice.
Pentru asigurarea îngrijirii la domiciliu a persoanei vârstnice aflate în situația de
dependență sociomedicală, stabilită potrivit grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor
vârstnice, consiliile locale pot angaja personal de îngrijire prin plata cu ora, fracțiuni de normă
sau normă întreagă, în funcție de perioada de îngrijire necesară a se acorda.
Soțul și rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă pot beneficia de
program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă, cu suportarea drepturilor salariale pentru
cealaltă jumătate de normă din bugetul local, corespunzător salariului brut lunar al asistentului
social debutant cu pregătire medie. Timpul cât soțul și rudele au fost încadrate în aceste condiții
se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă.
Persoanele care acordă îngrijire vârstnicilor vor fi acreditate de direcțiile generale de
muncă și protecție socială județene și a municipiului București potrivit metodologiei aprobate
prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale.
Activitatea îngrijitorilor atestați se desfășoară în baza unui contract individual de muncă
pe perioada determinată, încheiat cu consiliile locale în a căror rază teritorială își desfășoară
activitatea.
Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice în cămine sunt: a) servicii sociale,
care constau în: ajutor pentru menaj; consiliere juridică și administrativă; modalități de
prevenire a marginalizării sociale și de reintegrare socială în raport cu capacitatea
psihoafectivă; b) servicii sociomedicale, care constau în: ajutor pentru menținerea sau
readaptarea capacităților fizice ori intelectuale; asigurarea unor programe de ergoterapie; sprijin
pentru realizarea igienei corporale; c) servicii medicale, care constau în: consultații și
tratamente la cabinetul medical, în instituții medicale de profil sau la patul persoanei, dacă
aceasta este imobilizată; servicii de îngrijire-infirmerie; asigurarea medicamentelor; asigurarea
cu dispozitive medicale; consultații și îngrijiri stomatologice.
La solicitarea organizațiilor neguvernamentale, a organizațiilor de pensionari sau a
unităților de cult recunoscute în România, căminele pot asigura unele servicii prevăzute la art.
14, îngrijirea unor persoane vârstnice la domiciliu, pe bază de convenții încheiate cu
finanțatorul.
Îngrijirea persoanelor vârstnice în cămine reprezintă o măsură de asistență socială și
poate fi dispusă cu titlu de excepție pentru persoanele care se găsesc în una dintre situațiile
prevăzute de acest act normativ.
Accesul unei persoane vârstnice în cămin se face avându-se în vedere următoarele criterii
de prioritate: a) necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la
domiciliu; b) nu se poate gospodări singură; c) este lipsită de susținători legali sau aceștia nu
pot să își îndeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice și a
sarcinilor familiale; d) nu are locuință și nu realizează venituri proprii.

5
 Activitățile sociale și sociomedicale prevăzute în prezenta lege se monitorizează și se
evaluează de personalul de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor locale și al
direcțiilor generale de muncă și protecție socială.
Căminul pentru persoane vârstnice este instituția de asistență socială cu personalitate
juridică, înființată, organizată și finanțată potrivit dispozițiilor legii.
Căminele asigură condiții corespunzătoare de găzduire și de hrană, îngrijiri medicale,
recuperare și readaptare, activități de ergoterapie și de petrecere a timpului liber, asistență
socială și psihologică. Căminele pentru pensionari, căminele pentru bătrâni și căminele pentru
bătrâni bolnavi cronici, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care vor fi date
ulterior în folosință, vor funcționa sub formă de cămine pentru persoane vârstnice, cu secții
pentru: a) persoane dependente; b) persoane semidependente; c) persoane care nu sunt
dependente.
Pentru buna funcționare a căminelor pentru persoane vârstnice direcțiile generale de
muncă și protecție socială județene și a municipiului București vor asigura îndrumarea
metodologică și coordonarea activității de specialitate necesare.
Cheltuielile curente și de capital ale căminelor pentru persoane vârstnice se asigură din
venituri extrabugetare și din subvenții acordate de la bugetul de stat.
Principalele obiective ale unui cămin sunt: a) să asigure persoanelor vârstnice îngrijite
maximum posibil de autonomie și siguranță; b) să ofere condiții de îngrijire care să respecte
identitatea, integritatea și demnitatea persoanei vârstnice; c) să permită menținerea sau
ameliorarea capacităților fizice și intelectuale ale persoanelor vârstnice; d) să stimuleze
participarea persoanelor vârstnice la viața socială; e) să faciliteze și să încurajeze legăturile
interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice; f) să asigure supravegherea și îngrijirea
medicală necesară, potrivit reglementărilor privind asigurările sociale de sănătate; g) să prevină
și să trateze consecințele legate de procesul de îmbătrânire.
Finanțarea serviciilor de asistență socială și a prestațiilor prevăzute de prezenta lege se
asigură pe principiul împărțirii responsabilității între administrația publică centrală și cea
locală.
De la bugetul de stat se alocă fonduri pentru: a) finanțarea activităților de asistență socială
desfășurate de asociații și fundații române cu personalitate juridică, precum și de unitățile de
cult recunoscute în România; b) cheltuieli de investiții și reparații capitale pentru unități de
asistență socială din zone defavorizate; c) completarea veniturilor extrabugetare ale căminelor
prevăzute la art. 18, atunci când resursele bugetelor locale devin insuficiente; d) alte cheltuieli
stabilite prin legile bugetare anuale.
De la bugetul local se alocă fonduri pentru: a) subvenții acordate în completarea
veniturilor extrabugetare ale căminelor prevăzute la art. 18; b) finanțarea activității de asistență
socială a unor asociații și fundații române cu personalitate juridică, precum și a unităților de
cult recunoscute în România; c) finanțarea cheltuielilor pentru organizarea și funcționarea
serviciilor comunitare de asistență socială, precum și pentru îngrijirea la domiciliu în condițiile
art. 13; d) cheltuieli pentru înmormântarea asistaților.
Sponsorizările și donațiile în bani sau în natură, făcute de persoane fizice și juridice
române și străine căminelor pentru persoane vârstnice sau instituțiilor sociale prevăzute la art. 7
alin. 1 lit. b, se folosesc ca venituri extrabugetare numai în scopul pentru care au fost acordate.

6
 Investițiile pentru construirea, dotarea, întreținerea, modernizarea, precum și cheltuielile
pentru funcționarea căminelor care deservesc mai multe unități administrativ-teritoriale se
finanțează potrivit convențiilor încheiate între finanțator și consiliile locale interesate.
Cheltuielile pentru servicii medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale și
medicamente se suportă din fondurile și în condițiile prevăzute de reglementările privind
asigurările sociale de sănătate.
Cheltuielile care nu se suportă din fondurile asigurărilor sociale de sănătate, în condițiile
legii, sunt asigurate de căminul pentru persoane vârstnice, prin care se realizează asistența
persoanei în cauză.
Persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii și sunt îngrijite în căminele
organizate potrivit prezentei legi au obligația să plătească lunar o contribuție de întreținere,
stabilită pe baza costului mediu lunar de întreținere.
Contribuția lunară de întreținere se stabilește de conducerea căminului, în funcție de
gradul de dependență a persoanei vârstnice îngrijite, de veniturile acesteia și, după caz, de
veniturile susținătorilor ei legali, conform normelor metodologice.
Contribuția lunară de întreținere pentru persoanele vârstnice care au venituri este de 60%
din veniturile personale lunare, fără a se depăși costul mediu lunar de întreținere aprobat pentru
fiecare cămin.
Obligația privind plata contribuției lunare de întreținere se stabilește printr-un angajament
de plată, semnat de persoana vârstnică care urmează să fie îngrijită în cămin sau, dacă aceasta
este lipsită de capacitate de exercițiu, de către reprezentantul său legal.
Angajamentul de plată semnat în fața directorului instituției constituie titlu executoriu.
Obligația privind plata contribuției se poate stabili și prin hotărâre judecătorească.
Normele metodologice privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere în cămine se
aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Sumele reprezentând contribuția lunară de întreținere constituie venituri extrabugetare ale
căminelor pentru persoane vârstnice.
Asistența socială se acordă la cererea persoanei vârstnice interesate, a reprezentantului
legal al acesteia, a instanței judecătorești, a personalului de specialitate din cadrul consiliului
local, a poliției, a organizației pensionarilor, a unităților de cult recunoscute în România sau a
organizațiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistența socială a persoanelor
vârstnice.
Dreptul la asistență socială, prevăzut de prezenta lege, se stabilește pe baza anchetei
sociale, cu respectarea criteriilor prevăzute în grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor
vârstnice.
Ancheta socială se realizează de un colectiv format din 2 asistenți sociali din cadrul
consiliului local sau de la direcția generală de muncă și protecție socială județeană sau a
municipiului București. În situația persoanelor vârstnice dependente colectivul se va completa
în mod obligatoriu cu medicul specialist al persoanei respective.
Colectivul prevăzut la alin. 2 poate fi completat și cu reprezentanți ai organizațiilor
pensionarilor, unităților de cult recunoscute în România sau ai altor organizații
neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistența socială a persoanelor vârstnice.
Pe baza analizei situației sociale, economice și medicale a persoanei vârstnice, prin
ancheta socială se propune măsura de asistență socială justificată de situația de fapt constatată.

7
 Aprobarea, respingerea, suspendarea sau încetarea dreptului la servicii de asistență
socială pentru persoanele vârstnice, prevăzute de prezenta lege, se face de către: a) primar,
pentru serviciile de asistență socială organizate pe plan local, pentru îngrijirea în căminele
aflate în administrare și pentru îngrijirea la domiciliu; b) directorul general al direcției generale
de muncă și protecție socială, pentru asistența socială acordată de asociațiile și fundațiile
române și de unitățile de cult recunoscute în România, care au primit transferuri din fondurile
gestionate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Persoana vârstnică, astfel cum este definită la art. 1 alin. 4, va fi asistată, la cererea
acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu
oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i aparțin, în scopul întreținerii și îngrijirii sale, de un
reprezentant al autorității tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază
persoana vârstnică respectivă.
Obligația de întreținere și de îngrijire, precum și modalitățile practice de executare a lor
vor fi menționate expres în actul juridic încheiat de notarul public.
Autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana
vârstnică va primi din oficiu un exemplar al actului juridic încheiat conform art. 30 și 31 din
lege.
Neexecutarea obligației de întreținere și de îngrijire de către noul proprietar al bunurilor
obținute ca urmare a actului juridic de înstrăinare poate fi sesizată autorității tutelare a
consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică de către orice
persoană fizică sau juridică interesată. Autoritatea tutelară se poate sesiza și din oficiu.
Autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana
vârstnică, sesizată în condițiile art. 33, va efectua ancheta socială completă a cazului în termen
de 10 zile de la sesizare și, în situația în care va constata că cele sesizate sunt reale, va propune
măsurile necesare de executare legală a dispozițiilor înscrise în actul juridic încheiat.
Dreptul la serviciile de asistență socială încetează dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile
pentru acordarea acestora.
Dacă perioada în care asistența socială a persoanelor vârstnice este temporară, dar nu mai
mare de 6 luni, acordarea serviciilor de asistență socială se suspendă prin decizie motivată a
celui care a stabilit dreptul. La încetarea suspendării reluarea acordării serviciilor sau
prestațiilor de asistență socială se face pe bază de anchetă socială.
Decizia privind stabilirea, respingerea, încetarea sau suspendarea dreptului la serviciile de
asistență socială prevăzute de prezenta lege poate fi contestată potrivit Legii contenciosului
administrativ.
Încălcarea dispozițiilor legii atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă sau penală,
după caz.
Grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice poate fi revizuită anual și, în
mod obligatoriu, o dată la 3 ani.
Legea nr. 16/2000 cuprinde și reglementări privind înființarea, organizarea și
funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice. Astfel, Consiliul Național al
Persoanelor Vârstnice este un organism autonom, consultativ, de interes public, înființat în
scopul instituționalizării dialogului social dintre persoanele vârstnice și autoritățile publice,
pentru protecția drepturilor și libertăților acestor persoane.

8
 Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice este persoana juridică română, fără scop
lucrativ, cu sediul în municipiul București și are, în principal următoarele atribuții: sprijină
instituțiile statului în aplicarea recomandărilor Adunării Mondiale a Persoanelor Vârstnice și
urmărește realizarea lor; propune Guvernului programe privind ameliorarea continuă a
condițiilor de viață a persoanelor vârstnice; urmărește aplicarea reglementarilor legale privind
persoanele vârstnice și sesizează organele competente pentru abaterile constatate; elaborează,
împreună cu instituțiile specializate, studii și analize sociologice în domeniu; sprijină buna
funcționare a instituțiilor de asistență socială și propune măsuri de îmbunătățire a activității
acestora; sprijină organizarea asociativă a persoanelor vârstnice și participarea lor activă la
viața socială; elaborează puncte de vedere la proiectele de acte normative care vizează
persoanele vârstnice; reprezintă persoanele vârstnice din România în relațiile cu organizații
similare din alte țări sau cu organizații internaționale ale persoanelor vârstnice.

6 Personalul din asistența socială

În domeniul asistenței sociale activează (art. 121) asistenți sociali, alt personal de
specialitate în asistență socială, precum și personal cu profesii, calificări și competențe diverse.
Formarea personalului de specialitate în asistență socială se realizează în instituții de
învățământ de stat și private, care funcționează în condițiile legii, precum și în procesul de
formare continuă.
Personalul din domeniul asistenței sociale își desfășoară activitatea în conformitate cu
statutul profesiei, al dispozițiilor Codului muncii, precum și al altor dispoziții legale, după caz.
În procesul de acordare a serviciilor sociale pot fi implicați voluntari care, pentru
activitatea desfășurată, beneficiază de drepturi și facilități.
Furnizorii de servicii sociale care utilizează voluntari pot beneficia de facilități și avantaje
pentru accesarea de fonduri din bugetul de stat, bugetul local sau fonduri internaționale.
Drepturile și facilitățile sunt prevăzute în legile speciale.
Personalul care activează în domeniul asistenței sociale are, potrivit art. 124, obligația:
a) să își desfășoare activitatea în conformitate cu legislația în vigoare;
b) să asigure confidențialitatea informațiilor obținute în exercitarea profesiei;
c) să respecte intimitatea beneficiarilor;
d) să respecte libertatea beneficiarului de a alege serviciile sociale și furnizorii de servicii
sociale;
e) să respecte etica profesională;
f) să implice activ beneficiarii de servicii sociale și, după caz, familiile acestora în
procesul decizional și de acordare a serviciilor sociale;
g) să respecte demnitatea și unicitatea persoanei.
În scopul asigurării unor servicii sociale eficiente și flexibile, capabile să răspundă
nevoilor beneficiarilor, aflate în permanentă evoluție și schimbare, personalul angajat în cadrul
serviciilor sociale, precum și cel din cadrul serviciilor publice de asistență socială este personal
contractual. Prin excepție, persoanele cu funcție de conducere din cadrul serviciilor publice de
asistență socială, precum și personalul cu atribuții în realizarea și elaborarea strategiilor și
planurilor anuale de acțiune, în colectarea și administrarea bazelor de date, în contractarea
serviciilor sociale, administrarea resurselor umane și a activităților economico-financiare, pot fi
încadrați ca funcționari publici.

9
 Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și furnizorii de servicii
sociale, publici și privați, au obligația de a promova, facilita și asigura personalului programe
de formare profesională, precum și programe de instruire specifică.

Unele categorii ale personalului din sistemul public de asistență socială pot beneficia de
sporuri la salariul de bază, în funcție de condițiile specifice de activitate. Categoriile de
personal, condițiile de acordare și nivelul sporurilor sunt reglementate prin lege specială.
Legea nr. 466/2004 reglementează Statutul asistentului social în România, precizând rolul
Colegiului Național al Asistenților Sociali, denumit în continuare Colegiul, în apărarea
intereselor profesionale ale membrilor săi.
Pot fi asistenți sociali următoarele persoane: a) cetățenii români; b) cetățenii statelor
membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spațiul Economic European și ai
Confederației Elvețiene; c) cetățenii statelor terțe cu care România are acorduri bilaterale de
reciprocitate și care au reședința temporară sau permanentă în România.
Titlul de asistent social poate fi deținut de: a) persoana care a obținut diploma de licență
în cadrul unei instituții de învățământ superior cu specializare în domeniu, forma de lungă
durată, 4 ani, acreditată conform legii; b) persoana care deține diploma de absolvire a unei
instituții de învățământ superior cu specializare în domeniu, forma de scurtă durată, 3 ani,
acreditată conform legii; c) persoana care deține diploma de asistent social echivalată conform
legii; d) persoana care deține diploma de asistent social eliberată sau recunoscută în unul dintre
statele membre ale Uniunii Europene, în unul dintre statele aparținând Spațiului Economic
European ori în Confederația Elvețiană.
În cazul cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state ale Spațiului
Economic European și ai Confederației Elvețiene, recunoașterea diplomei de asistent social
obținută în unul dintre statele menționate va fi efectuată conform Legii nr. 200/2004 privind
recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din
România. Prevederile de mai sus se aplică și diplomelor obținute de cetățenii români în unul
dintre aceste state. Titlul de asistent social nu poate fi obținut de persoana care se găsește în
vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Asistentul social pune în practică cunoștințele, normele și valorile asistenței sociale
pentru a interveni și a acorda asistență persoanelor sau comunităților, la cererea acestora sau ori
de câte ori situația o impune.
Asistentul social participă activ la elaborarea și aplicarea politicilor sociale în domeniu,
strategiilor și planurilor de acțiune la nivel local, județean, național și internațional, promovând
bunăstarea socială.
Asistentul social desfășoară în principal următoarele tipuri generale de activități: a)
identifică segmentul de populație ce face obiectul activităților de asistență socială; b) identifică
și evaluează problemele socio-umane dintr-o anumită regiune, comunitate sau localitate; c)
dezvoltă planuri de acțiune, programe, măsuri, activități profesionalizate și servicii specializate
specifice domeniului; d) sensibilizează opinia publică și o informează cu privire la
problematica socială; e) stabilește modalitățile concrete de acces la prestații și servicii
specializate de asistență socială pe baza evaluării nevoilor; f) dezvoltă programe de cercetare
științifică și formare profesională.

10
 Tipurile de activități pot fi modificate și completate la propunerea Colegiului, în
conformitate cu prevederile legale.
Instituțiile și organismele publice sau private, abilitate prin lege să desfășoare activități de
asistență socială, au obligația de a asigura realizarea activităților prevăzute de către asistenți
sociali sau sub îndrumarea directă a acestora.
Asistentul social respectă valorile și principiile etice referitoare la furnizarea serviciilor
de calitate, justiția socială, demnitatea și unicitatea persoanei, autonomia persoanei, dezvoltarea
relațiilor umane și dezvoltarea profesională permanentă, în vederea creșterii calității
intervenției sociale.
Asistentul social își poate desfășura activitatea în regim salarial sau independent, cu
drept de liberă practică: a) în sectorul public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 –
Codul muncii, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare; b) în sectorul privat, cu
respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, a prevederilor
regulamentelor societății sau organizației respective.
Scopul principal al activității asistentului social este acela de a asista persoanele sau
comunitățile aflate în nevoie, implicându-se în identificarea, înțelegerea, evaluarea corectă și
soluționarea problemelor sociale.
Asistenții sociali promovează principiile justiției sociale, prevăzute în actele normative
cu privire la asistența socială și serviciile sociale. Asistenții sociali asigură egalitatea șanselor
privind accesul persoanelor asistate la informații, servicii, resurse și participarea acestora la
procesul de luare a deciziilor.
Asistenții sociali respectă și promovează demnitatea individului, unicitatea și valoarea
fiecărei persoane. Asistentul social nu trebuie să practice, să tolereze, să faciliteze sau să
colaboreze la nici o formă de discriminare bazată pe rasă, etnie, sex și orientare sexuală, vârstă,
convingeri politice sau religioase, statut marital, deficiență fizică sau psihică, situație materială
și/sau orice altă preferință, caracteristică, condiție sau statut.
Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-și identifica și clarifica
scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opțiuni. Asistenții sociali contribuie la
consolidarea relațiilor dintre persoane cu scopul de a promova, reface, menține și/sau
îmbunătăți calitatea vieții persoanelor, familiilor, grupurilor, organizațiilor și comunităților.
Asistenții sociali acționează cu onestitate și responsabilitate față de beneficiari, instituții
și societate, în concordanță cu normele deontologice ale profesiei, adoptate de comunitatea
profesională prin Colegiu. Asistenții sociali trebuie să își desfășoare activitatea numai în aria de
competență profesională determinată de calificarea și experiența profesională. Asistenții sociali
au obligația de a-și îmbunătăți permanent cunoștințele și deprinderile profesionale și de a le
aplica în practică. Asistenții sociali contribuie la îmbunătățirea și dezvoltarea bazei de
cunoștințe a profesiei.
Formarea asistentului social se realizează în cadrul instituțiilor de învățământ superior
acreditate conform legii, specializate în asistență socială, forme de învățământ universitar de
scurtă durată și de lungă durată.
Profesia de asistent social poate fi exercitată de persoana care îndeplinește cumulativ
următoarele condiții: a) este cetățean român sau cetățean al altui stat, în condițiile prevăzute la
art. 2 alin. 1; b) are studii de specialitate în asistență socială, conform prevederilor art. 2 alin. 2;

11
c) este înregistrată în Registrul național al asistenților sociali din România; d) nu se găsește în
vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în prezenta lege.
Asistentul social își poate desfășura activitatea numai după aprobarea cererii de înscriere
ca membru în Colegiu.
Aprobarea cererii duce în mod automat la înregistrarea în Registrul național al asistenților
sociali din România și la eliberarea avizului de exercitare a profesiei.
Documentele necesare aprobării cererii sunt: a) una dintre diplomele prevăzute la art. 2
alin. 2; b) documente medicale; c) certificat de cazier judiciar; d) declarație pe propria
răspundere că nu se află în situații de incompatibilitate cu statutul de asistent social.
Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spațiul Economic
European și ai Confederației Elvețiene pot depune documentele echivalente celor prevăzute la
alin. 2 lit. b și c, eliberate de autoritățile competente din țările de origine sau de proveniență.
Documentele prevăzute la alin. 2 și 3 se pot depune atât la sediul central al Colegiului, cât
și la sediile descentralizate ale Colegiului, din teritoriu, conform art. 26 alin. 4, cu posibilitatea
de a fi trimise și prin poștă.
Profesia de asistent social poate fi exercitată independent, în condiții de liberă practică, în
formele prevăzute de prezentul articol, de către persoanele prevăzute la art. 7 care obțin
atestatul de liberă practică.
Asistenții sociali pot opta să înființeze cabinete individuale, cabinete asociate sau
societăți civile profesionale, în condițiile legii. De la data înregistrării în Registrul național al
asistenților sociali din România, societățile civile profesionale obțin personalitate juridică, cu
condiția îndeplinirii cerințelor din dreptul comun.
Cabinetele individuale de asistență socială și cabinetele asociate de asistență socială în
desfășurarea activității lor pot angaja colaboratori.
Pentru obținerea atestatului de liberă practică, asistentul social trebuie: a) să facă dovada
că a practicat asistența socială o perioadă de cel puțin 5 ani până în momentul depunerii cererii;
b) să nu fi fost găsit vinovat de Colegiu în cazul unor anchete privind practica de asistență
socială; c) să depună la Colegiu: cererea însoțită de curriculum vitae, o scrisoare de motivație și
recomandări din partea a 3 asistenți sociali.
Cetățenii unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului
Economic European sau ai Confederației Elvețiene, care exercită profesia de asistent social în
unul dintre aceste state în care sunt stabiliți, sunt exceptați de la cerința dobândirii calității de
membru al Colegiului, a avizului de exercitare a profesiei și a atestatului de liberă practică
atunci când desfășoară în România activitățile specifice profesiei, în contextul prestării de
servicii. Aceste persoane depun la Colegiu o declarație referitoare la serviciile prestate și
documentul care atestă exercitarea legală a profesiei în statul în care sunt stabiliți, eliberat de
autoritățile competente ale acestui stat. Pe baza acestor documente, persoanele respective sunt
înregistrate automat în Registrul național al asistenților sociali din România pe durata prestării
serviciilor.
Asistentul social desfășoară tipurile generale de activități prevăzute de lege, cu obligația
respectării metodologiei în domeniu, precum și a normelor și valorilor eticii profesionale.
Modul în care asistenții sociali pun în practică prevederile Codului deontologic, precum și
modul de utilizare a metodologiei în domeniu sunt stabilite de Colegiu.

12
 Asistentul social are dreptul: a) să contribuie la dezvoltarea profesiei cu scopul de a
răspunde în mod adecvat nevoilor sociale; b) să-și apere profesia; c) să asigure creșterea
încrederii societății în asistența socială; d) să fie deschis noilor domenii de intervenție; e) la
liberă practică, potrivit legii; f) la apărarea și reprezentarea intereselor profesionale de către
Colegiu; g) la accesul informațiilor privind exercitarea profesiei; h) la pregătirea continuă în
domeniul asistenței sociale.
Asistentul social este obligat să păstreze confidențialitatea în legătură cu situațiile,
documentele și informațiile pe care le deține în scop profesional, cu respectarea legislației în
vigoare și a metodologiilor adoptate de către Colegiu.
Instituțiile și organismele publice sau private au obligația de a asigura condițiile necesare
pentru păstrarea confidențialității informațiilor și documentelor de către asistentul social, în
condițiile legii.
Nu poate beneficia de statutul de asistent social persoana care: a) nu este înregistrată în
Registrul național al asistenților sociali din România; b) a fost condamnată printr-o hotărâre
judecătorească definitivă pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni în împrejurări legate de
exercitarea profesiei de asistent social și pentru care nu a intervenit reabilitarea; c) are stabilită
pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin
hotărâre judecătorească definitivă; d) are suspendat temporar avizul de exercitare a profesiei, ca
sancțiune disciplinară, pe durata suspendării.
Statutul asistentului social este incompatibil cu: a) desfășurarea oricărei activități de
natură să aducă atingere demnității profesionale; b) folosirea cu bună știință a cunoștințelor sau
metodelor profesionale în defavoarea persoanei sau în scop ilegal; c) apartenența sau
promovarea intereselor unor formațiuni politice ori grupări scoase în afara legii.
În rezolvarea unor situații complexe, asistentul social colaborează cu specialiști din alte
categorii profesionale. În domeniul asistenței sociale sunt implicați atât asistenți sociali ca
personal de specialitate, cât și alte categorii de personal cu formare de nivel mediu a căror
activitate este coordonată de către asistenții sociali, care îndeplinesc condițiile prezentei legi.
Colegiul avizează conținutul programelor de pregătire a persoanelor cu formare de nivel
mediu care lucrează în domeniul asistenței sociale. Colegiul colaborează cu instituțiile de
învățământ superior în vederea adaptării curriculei universitare la noile nevoi sociale, precum și
la organizarea și desfășurarea practicii studenților în domeniu.
Colegiul este o organizație profesională, neguvernamentală, de interes public, apolitică,
nonprofit, cu personalitate juridică, autonomă și independentă. Colegiul are rolul de a
reprezenta și de a ocroti la nivel local, județean, național și internațional interesele profesiei de
asistent social. Colegiul are sediul central în București. Colegiul are o structură teritorială
stabilită prin regulamentul de organizare și funcționare. Colegiul se constituie din totalitatea
asistenților sociali din România.
Asistenții sociali au dreptul să adere și la alte forme de asociere profesională. Colegiul
are obligația de a publica anual în Monitorul Oficial al României, Partea I, Registrul național al
asistenților sociali din România.
Colegiul are următoarele atribuții principale: a) elaborează și adoptă Codul deontologic al
asistentului social, precum și ghidurile de bună practică în domeniu, pentru respectarea
principiilor etice; b) propune ministerului de resort norme și reglementări în domeniul asistenței
sociale; c) coordonează și sprijină aplicarea reglementărilor și normelor Colegiului de către

13
asistenții sociali, organismele publice și private în România; d) avizează și eliberează atestatul
de liberă practică al asistentului social; e) pregătește programele de perfecționare continuă în
domeniul asistenței sociale; f) eliberează avizele menționate în prezenta lege; g) reprezintă,
apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel local, național și internațional;
h) monitorizează respectarea Codului deontologic, reglementărilor și normelor de către
asistenții sociali, indiferent de locul de muncă, și aplică sancțiuni disciplinare; i) colaborează cu
ministere, instituții ale administrației publice centrale și locale, instituții de învățământ și
cercetare, organizații neguvernamentale, agenți economici și altele; j) gestionează Registrul
național al asistenților sociali din România; k) stabilește cuantumul cotizației de membru și al
taxelor pentru diferitele sale servicii; l) colaborează cu organisme similare din alte țări în
probleme de interes comun.
Organele de conducere ale Colegiului sunt: a) Congresul Național al Colegiului; b)
Consiliul Național; c) Biroul executiv.
Regulamentul de organizare și funcționare și atribuțiile organelor de conducere vor fi
stabilite de Adunarea constitutivă. Colegiul elaborează norme privind datele care se înscriu în
Registrul național al asistenților sociali din România.
Calitatea de membru încetează în următoarele situații: a) la cerere; b) prin deces; c) în
situațiile prevăzute la art. 14 lit. b și c; d) în situațiile de incompatibilitate intervenite ulterior
obținerii calității de membru și nesoluționate în termen de 3 luni de la o înștiințare de
avertisment a Colegiului.
Registrul național al asistenților sociali din România cuprinde evidența asistenților sociali
din România, a societăților civile profesionale, a cabinetelor individuale și a celor asociate de
asistență socială.
Înregistrarea în Registrul național al asistenților sociali din România se face o dată cu
înscrierea ca membru în Colegiu fie la sediul central al Colegiului, fie la sediile descentralizate
din teritoriu, fie prin poștă sau prin poșta electronică. Finanțarea activității Colegiului este
realizată din următoarele surse: a) cotizații ale membrilor; b) donații și sponsorizări; c) finanțări
externe; d) alte surse, conform legii. Colegiul are obligația de a publica un raport anual de
activitate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Federația națională a asistenților sociali din România desemnează un comitet de inițiativă
care convoacă Adunarea constitutivă a Colegiului formată din reprezentanții asistenților sociali
din fiecare județ al țării, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Adunarea constitutivă a Colegiului alege organele de conducere și adoptă regulamentul
de organizare și funcționare în termen de 30 de zile de la data convocării.
Persoanele fără studii de specialitate care îndeplinesc atribuții ale asistentului social la
momentul intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul să desfășoare activitățile prevăzute la
art. 3, dacă fac dovada că sunt înscrise și frecventează cursurile unei instituții de învățământ
superior cu specializarea în asistență socială, instituție acreditată conform legii, în termen de 3
ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Persoanele care au absolvit o formă de învățământ superior, acreditată conform legii, cu
altă specializare decât asistență socială, cu o vechime de minimum 3 ani în domeniul asistenței
sociale, având atribuții de asistent social, au dreptul să desfășoare activitățile prevăzute la art. 3,
dacă fac dovada că urmează studii postuniversitare în domeniul asistenței sociale, studii

14
organizate de instituțiile de învățământ superior acreditate conform legii, în termen de 5 ani de
la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Dovada înscrierii și frecventării cursurilor sau, după caz, a studiilor postuniversitare,
precum și a îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. 1 și 2 se face prin acte justificative care se
depun la sediul Colegiului sau la sediile descentralizate din teritoriu ale acestuia și la
organizația sau instituția unde își desfășoară activitatea persoana respectivă. Depunerea actelor
justificative se poate face personal sau acestea pot fi trimise prin poștă.
Serviciile de asistență socială specializată, precum și cele de îngrijire social-medicală
sunt realizate de echipe pluridisciplinare. Echipa pluridisciplinară poate cuprinde asistent
social, asistent maternal, îngrijitor, însoțitor, asistent personal, ajutor menajer, educator
specializat, psiho-terapeut, psihopedagog, psiholog, terapeut ocupațional, kinetoterapeut,
logoped, pedagog social, asistent medical și medic, precum și alte profesii conexe domeniului
social și medical.

15