SINTEZA

NOȚIUNEA DE SERVICIU SOCIAL POTRIVIT LEGII NR. 292/2011

Odată cu adoptarea Legii nr. 292/2011 asistenţa socială este definită drept
componentă a sistemului naţional de protecţie socială şi cuprinde serviciile sociale şi
beneficiile de asistență socială acordate în vederea dezvoltării capacităţilor
individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii
şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.

Sistemul național de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii

măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autorităţile administraţiei publice
centrale şi locale, precum şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau
înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situaţiilor care pot genera
marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori
comunităţilor.( Art. 2, alin. (1), Legea 292/2011)

Sistemul de asistenţă socială este non-contributiv fiind susţinut din bugetul

de stat şi bugetele locale.
Măsurile și acțiunile de asistență socială se realizează astfel încât:
a. beneficiile de asistență socială și serviciile sociale să constituie un pachet
unitar de măsuri corelate și complementare;
b. serviciile sociale să primeze față de beneficiile de asistență socială, în cazul
în care costul acestora și impactul asupra beneficiarilor este similar;
c. să fie evaluate periodic din punctul de vedere al eficacității și eficienței lor
pentru a fi permanent adaptate și ajustate la nevoile reale ale beneficiarilor;
d. să contribuie la inserția pe piața muncii a beneficiarilor;
e. să prevină și să limiteze orice formă de dependență față de ajutorul acordat
de stat sau de comunitate.
Menirea asistenței sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se
pot adapta prin forțe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura
de drepturile fundamentale și elementare precum cel de a beneficia de o alimentație
corespunzătoare, de un adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătății, igienă,
educație, de o sursă stabilă de venit și de posibilități de autorelizare.
Obiectivul principal al asistenței sociale îl constituie protejarea persoanelor
care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială nu au
posibilitatea să își asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacități și
competențe pentru participarea activă la viața socială.
Legea nr. 292/2011 reglementează cadrul general de organizare, funcționare și
finanțare a sistemului național de asistență socială în România. Această lege
reprezintă un act normativ reformator în materia securității sociale, care, deși nu
transpune legislația internațională și europeană, se fundamentează și reglementează
obiective și soluții prevăzute în Conveția drepturilor copilului, Convenția ONU
privind drepturile persoanelor cu nevoi speciale din 2006, Carta socială europeană,
Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Recomandarea Consiliului
European 92/444/CEE privind criteriile comune referitoare la resurse suficiente și
asistență socială în sistemele de protecție socială, Rezoluția Parlamentului European
din 2008 referitoare la promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei,
Strategia Europa 2020, precum și Regulamente UE de coordonare a sistemelor de
securiate socială.
Sistemul național de asistență socială intervine subsidiar sau, după caz,
complementar sistemelor de asigurări sociale și se compune din sistemul de
beneficii de asistență socială și sistemul de servicii sociale. (Art. 2, alin. (2), Legea
292/2011).
BENEFICIILE DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Beneficiile de asistență socială se acordă în bani și în natură, fiind finanțate de
la bugetul de stat. Acordarea practică a acestora este realizată de către instituțiile
publice descentralizate ale statului, serviciile publice de asistență socială aflate în
subordinea consiliilor județene sau de către serviciile specializate din cadrul
primăriilor.
Beneficiile de asistență socială sunt complementare serviciilor sociale, ele
reprezentând o formă de substituire sau suplimentare a veniturilor obținute prin
muncă, fiind acordate ca sprijin în scopul promovării incluziunii sociale, creșterii
calității vieții și asigurării unui nivel de trai minimal persoanelor vurnerabile care
îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de lege.
În funcție de condițiile de eligibilitate beneficiile de asistență socială se
clasifică astfel:
- Beneficii de asistență socială selective, bazate pe testarea mijloacelor de trai
ale persoanei singure sau familiei;
- Beneficii de asistență socială universale, acordate fără testarea mijloacelor
de trai ale persoanei singure sau familiei;
- Beneficii de asistență socială categoriale, acordate pentru anumite categorii
de beneficiari, cu sau fără testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure
sau familiei.( Art. 8, alin. (1), Legea 292/2011)
Indemnizațiile și facilitățile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii
sociale și asigurării unei vieți autonome; indemnizațiile cu caracter reparatoriu se
acordă persoanelor și, după caz, familiilor acestora, care au suferit daune în urma unor
evenimente sociopolitice sau legate de catastrofe și calamități naturale, recunoscute
prin lege.
Criteriile pe baza cărora se acordă beneficiile de asistență socială sunt
următoarele:
a) evaluarea contextului familial;
b) veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;
c) condițiile de locuire;
d) starea de sănătate și gradul de dependență.

SERVICIILE SOCIALE
Serviciile sociale reprezintă ansamblul activităților realizate cu scopul de a
răspunde nevoilor sociale ale individului, familiei sau comunității în vederea depășirii
unor situații de criză, dificultate, prevenirea marginalizării și excluziunii sociale,
precum și a promovării calității vieții și incluziunii sociale.
Serviciile sociale pot avea fie caracter primar, de prevenire, fie caracter
specializat, personalizat, de depășire a situațiilor de criză.
 ”Serviciile sociale au caracter proactiv şi presupun o abordare integrată a
nevoilor persoanei, în relaţie cu situaţia socio-economică, starea de sănătate, nivelul
de educaţie şi mediul social de viaţă al acesteia. Pornind de la nevoile fiecărei
persoane, serviciile sociale pot avea o adresabilitate mai largă, la nivel de grup sau
comunitate. Pentru realizarea unor acţiuni sociale coerente, unitare şi eficiente în
beneficiul persoanei, serviciile sociale se pot organiza şi acorda în sistem integrat cu
serviciile de ocupare, de sănătate, de educaţie, precum şi cu alte servicii sociale de
interes general, după caz”. (Legea 292/2011, art. 28).
”Serviciile sociale se organizează şi se acordă la nivelul comunităţii. Serviciile
sociale au la bază identificarea şi evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale
sau de grup şi elaborarea planurilor de intervenţie pentru prevenirea, combaterea şi
soluţionarea situaţiilor de dificultate”. (Legea 292/2011, art. 40)
”După scopul lor, serviciile sociale pot fi clasificate în: servicii de asistenţă şi
suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei, servicii de îngrijire
personală, de recuperare/reabilitare, de inserţie/reinserţie socială, etc. După
categoriile de beneficiari, serviciile sociale pot fi clasificate în servicii sociale
destinate copilului şi/sau familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice,
victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu diferite
adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de
noroc etc., victimelor traficului de persoane, persoanelor private de libertate,
persoanelor sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate
aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, persoanelor cu afecţiuni psihice,
persoanelor din comunităţi izolate, şomerilor de lungă durată, precum şi servicii
sociale de suport pentru aparţinătorii beneficiarilor”. (Legea 292/2011, art. 30).
”După regimul de asistare, serviciile sociale se clasifică în: a) servicii cu
cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidenţiale, locuinţe
protejate, adăposturi de noapte, etc.; b) servicii fără cazare: centre de zi, centre
şi/sau unităţi de îngrijire la domiciliu, cantine sociale, servicii mobile de acordare a
hranei, ambulanţa socială, etc.
După locul de acordare, serviciile sociale se asigură: a) la domiciliul
beneficiarului; b) în centre de zi; c) în centre rezidenţiale; d) la domiciliul persoanei
care acordă serviciul; e) în comunitate.
După regimul juridic al furnizorului, serviciile sociale pot fi organizate ca
structuri publice sau private. După regimul de acordare serviciile se acordă în regim
normal şi regim special: a) servicii acordate în regim de accesare, contractare şi
documentare uzuale; b) servicii acordate în regim special cu eligibilitate şi
accesibilitate extinsă, care vizează măsurile preventive care se oferă în regim de
birocraţie redusă şi un set de servicii sociale, care vor fi accesate de beneficiari doar
în condiţiile păstrării anonimatului, respectiv persoane dependente de droguri,
alcool, prostituate, victimele violenţei în familie etc”. (Legea 292/2011, art. 30).

Foarte important este conceptul de „proces în furnizarea serviciilor sociale”

apare în OG Nr. 68/2003, modificat şi completat de Legea 515/2003 şi de OG Nr.
86/2004 privind serviciile sociale, mai exact în capitolul 5 „Procedura de acordare a
serviciilor sociale”, la articolul 29, unde se menţionează că „Procesul de acordare a
serviciilor sociale are următoarele etape principale:
I. evaluarea iniţială;
II. elaborarea planului de intervenţie;
 III. evaluarea complexă;
IV. elaborarea planului individualizat de asistenţă şi îngrijire;
V. implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenţie şi în planul
individualizat;
VI. monitorizarea;
VII. reevaluarea şi
VIII. evaluarea opiniei beneficiarului”.

Potrivit Legii 292 identificăm:

Etapa I: Evaluarea iniţială

Pentru a putea estima nivelul de complexitate al evaluării, primul contact între
furnizor şi cel care solicită serviciul este crucial. Furnizorul de servicii sociale trebuie
să desemneze o persoană, de regulă asistentul social sau personal de specialitate cu
competenţe în domeniul asistenţei sociale care să ofere toate informaţiile necesare şi
care, în acelaşi timp, să descopere adevăratele nevoi ale beneficiarilor încă de la
prima sesizare. După ce se oferă toate informațiile referitoare la serviciile furnizate
solicitantului, asistentul social completează o fișăde luare în evidență care să conțină
date esențiale în vederea stabilirii condițiilor de eligibilitate.
Legea 292 a asistenței sociale la Art. 47 ne spune că ”Evaluarea iniţială şi
planul de intervenţie sunt realizate de asistentul social sau, în lipsa acestuia, de
personalul cu competenţe în domeniul asistenţei sociale din cadrul serviciului public
de asistenţă socială din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale”,
”Evaluarea iniţială are drept scop identificarea nevoilor individuale şi familiale, în
baza cărora este elaborat planul de intervenţie”, ”În cadrul procesului de evaluare
iniţială, persoana primeşte gratuit informaţiile referitoare la riscurile sociale şi
drepturile de protecţie socială de care poate beneficia, precum şi, după caz,
consilierea necesară în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate”, ”Evaluarea
iniţială poate avea în vedere inclusiv realizarea diagnozei sociale la nivelul grupului
şi comunităţii şi elaborarea planului de servicii comunitare”.

Etapa II: Elaborarea planului de intervenţie

Planul de intervenţie – este procesul prin care înţelegem nevoile fiecărui
beneficiar şi, funcţie de acestea şi de priorităţi, oferim serviciile conform unui plan de
servicii sociale (care cuprinde şi beneficiile sociale). A face un plan de intervenţie
înseamnă a identifica cele mai bune căi pentru a atinge obiectivele stabilite în urma
identificării nevoilor în etapa evaluării iniţiale şi prezentarea lor sub forma unui plan
individual. Acest plan variază în funcţie de complexitatea nevoilor fiecărei persoane.
„Planul de intervenţie … se adresează persoanei şi, după caz, familiei acesteia
şi cuprinde măsurile de asistenţă socială, respectiv serviciile recomandate pentru
soluţionarea situaţiilor de nevoie sau risc social identificate, precum şi beneficiile de
asistenţă socială la care persoana are dreptul”. (Legea 292/2011, art. 47, aliniatul 3).
Scopul planului de intervenţie este de a promova independenţa beneficiarilor
noştri şi nu de a întreţine dependenţa de furnizarea unor servicii sociale.

Etapa III: Evaluarea complexă

Dacă evaluarea iniţială evidenţiază existenţa unor situaţii complexe pentru a
căror rezolvare se impune participarea mai multor profesionişti sau instituţii
specializate în domeniul medical, educaţional şi alte asemenea, se va recomanda
efectuarea evaluării complexe necesare identificării şi stabilirii măsurilor de
intervenţie personalizate: „În condiţiile în care evaluarea iniţială evidenţiază
existenţa unor nevoi speciale pentru a căror rezolvare se impune participarea unei
echipe interdisciplinare şi/sau implicarea altor instituţii, se recomandă efectuarea
evaluării complexe. Personalul de specialitate din cadrul echipelor interdisciplinare,
în activitatea de evaluare desfăşurată, utilizează, de regulă, instrumente şi tehnici
standardizate, specifice domeniului propriu de activitate. Evaluarea complexă se
efectuează în cadrul structurilor de specialitate organizate conform prevederilor
legilor speciale.” (Legea 292/2011, art. 48).
Evaluarea este un proces cheie de care depinde oferirea serviciilor pe viitor; o
evaluare corectă va avea ca rezultat un plan de individualizat de intervenţie
corespunzător. Evaluarea se face în echipa interdisciplinară, asistent social, medic,
jurist, psiholog, educator etc. Beneficiarii sau potenţialii beneficiari ai serviciilor
sociale pot fi orientaţi spre o gamă mai largă de servicii furnizate de DGASPC,
AJOFM, Serviciul de probaţiune, Serviciul Antitrafic, Serviciul Antidrog, în spitale,
policlinici, Biserică, primării, organizaţii neguvernamentale etc.
”Pe baza rezultatelor evaluării complexe se stabilesc măsurile de protecţie
specială, serviciile de îngrijire personală şi drepturile la beneficii de asistenţă socială
sau alte prestaţii de asigurări sociale”... ”Pe baza rezultatelor evaluării complexe,
beneficiarului i se prezintă lista furnizorilor acreditaţi de servicii existenţi, care pot
acoperi total sau parţial nevoile identificate. Beneficiarul are dreptul să aleagă în
mod liber dintre furnizorii de servicii acreditaţi”. (Legea 292/2011, art. 50)
În concluzie, evaluarea complexă trebuie să fie un proces individualizat iar
dacă nevoile sunt complexe şi nu pot fi acoperite de serviciile unui singur furnizor de
servicii trebuie făcute conexiunile necesare cu alţi furnizori de servicii, astfel încât
nevoile beneficiarului să fie acoperite.

Etapa IV: Elaborarea planului individualizat de îngrijire şi asistenţă

Planificarea serviciilor şi a altor intervenţii este un proces şi nu un rezultat final
al activităţii profesionistului implicat în modificarea situaţiei clientului, chiar dacă
deseori există tendinţa de a considera planul un rezultat principal al activităţii sale.
Planurile pun în relaţie așteptările celor care sunt implicaţi (profesioniştii şi
beneficiarul) cu acţiunile ce trebuie realizate într-o anumită perioadă de timp
delimitată, pentru atingerea rezultatelor dorite.
”În urma evaluării complexe se elaborează un plan individualizat de îngrijire şi
asistenţă care, pentru a fi eficient şi implementabil, trebuie să ţină cont de aspecte
privind: a) motivaţia persoanei sau a reprezentantului legal al acesteia de a solicita
autorităţilor statului asistenţă şi îngrijire; b)motivaţia persoanei de a participa activ
la programele, măsurile de intervenţie şi serviciile sociale recomandate; c)
consecinţele negative asupra persoanei în cazul neacordării serviciilor sociale
necesare; d) percepţia proprie privind capacitatea funcţională, performanţele şi
resursele; e) capacitatea reţelei informale de a acorda servicii sociale; f) nevoile de
suport ale personalului de asistenţă şi îngrijire formală şi informală; g) existenţa
serviciilor sociale în comunitate, modul în care acestea pot răspunde nevoilor
persoanei, precum şi posibilitatea de acces a beneficiarului la serviciul respectiv”.
(Legea 292/2011, art. 50, aliniatul 2)
 Planul individualizat cuprinde informaţii despre prestaţiile, serviciile şi
intervenţiile care sunt adresate asistatului. Planul este revizuit ori de cate ori intervin
modificări în situaţia beneficiarului, pentru măsurarea progreselor înregistate în
acordarea serviciilor/prestațiilor sau a altor intervenții.
Echipa care implementează planul individualizat pentru cazurile complexe
trebuie să fie o echipă pluridisciplinară, pentru ca persoana să poată fi recuperată şi
îngrijită corespunzător.
Scopul serviciilor oferite este de a asigura independenţa celor care le primesc şi
nu de a crea o dependenţă faţă de serviciul furnizat.
Este foarte important să avem o gamă largă de servicii oferite dar la fel de
important este ca serviciile ce vor fi oferite să se facă de o manieră prin care să se
respecte valorile eticii profesionale (de exemplu, respectarea confidenţialităţii
informaţiilor obţinute în relaţia cu beneficiarul).

Etapa V: Implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenţie şi în

planul individualizat
Implementarea măsurilor reprezintă intervenţia propriu-zisă şi constă în
eforturile conjugate ale profesioniştilor implicaţi şi ale beneficiarului de a atinge, prin
activităţi, obiectivele fixate de comun acord. Răspunderea privind implementarea
planului individualizat de asistenţă şi îngrijire revine responabilului de caz desemnat
de furnizor.
”Furnizarea serviciilor sociale se realizează în baza planului individualizat de
asistenţă şi îngrijire, elaborat de furnizorul de servicii sociale cu acordul şi
participarea beneficiarului”. (Legea 292/2011, art. 51, alin. 2)
”Acordarea serviciilor sociale se realizează în baza unui contract, încheiat
între furnizorul de servicii sociale şi beneficiar, în care se stipulează serviciile
acordate, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi condiţiile de finanţare”. (Legea
292/2011, art. 45, alin. 1)
”Serviciile de îngrijire personală se adresează persoanelor dependente care, ca
urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale,
necesită ajutor semnificativ pentru a realiza activităţile uzuale ale vieţii de zi cu zi.
Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii, traumei şi dizabilităţii şi poate fi
exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate”. (Legea
292/2011, art. 31)
”Ajutorul acordat pentru îndeplinirea activităţilor uzuale ale vieţii zilnice
priveşte două categorii de activităţi: a) activităţi de bază ale vieţii zilnice, în
principal: asigurarea igienei corporale, îmbrăcare şi dezbrăcare, hrănire şi
hidratare, asigurarea igienei eliminărilor, transfer şi mobilizare, deplasare în
interior, comunicare; b) activităţi instrumentale ale vieţii zilnice, în principal:
prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj şi spălătorie,
facilitarea deplasării în exterior şi însoţire, activităţi de administrare şi gestionare a
bunurilor, acompaniere şi socializare. Îngrijirea persoanei care necesită pe o
perioadă mai lungă de 60 de zile ajutor pentru îndeplinirea activităţilor de bază şi
instrumentale ale vieţii zilnice este definită ca îngrijire de lungă durată. Îngrijirea de
lungă durată se asigură la domiciliu, în centre rezidenţiale, în centre de zi, la
domiciliul persoanei care acordă serviciul şi în comunitate”. (Legea 292/2011, art.
32)
 ”Serviciile de îngrijire personală se pot organiza şi acorda integrat cu alte
servicii, cum ar fi: a) servicii de îngrijire medicală; b) servicii de reabilitare şi
adaptare a ambientului: mici amenajări, reparaţii şi altele asemenea; c) alte servicii
de recuperare/reabilitare: kinetoterapie, fizioterapie, gimnastică medicală, terapie
ocupaţională, psihoterapie, psihopedagogie, logopedie podologie şi altele asemenea.
Serviciile de îngrijire personală pot fi acompaniate de servicii de consiliere socială,
juridică şi de informare”. (Legea 292/2011, art. 33)
Este foarte important ca în momentul furnizării serviciilor comunitare, să existe
o balanţă între ce poate furnizorul să ofere, între nevoile persoanei şi ceea ce
aceasta solicită, astfel încât să fie respectate şi dorinţele beneficiarului şi ale familiei.
Este recomandat să nu se creeze dependenţa persoanei asistate de un anumit serviciu
şi să se încerce oferirea de servicii care să sprijine şi familia în procesul de îngrijire.
Când se optează pentru un anumit serviciu, acesta trebuie discutat cu beneficiarul şi,
eventual, cu persoana de referinţă (soţie, vecin, educator etc.). După 8 – 12 săptămâni
are loc reevaluarea planului (bilanţul activităţii de până atunci) şi, dacă nevoile s-au
schimbat, se face o nouă evaluare în echipa pluridisciplinară şi un nou plan de servicii
şi asistenţă.

Etapa VI: Monitorizarea şi evaluarea acordării serviciilor

Monitorizarea este o formă de „supraveghere” proactivă a implementării şi
constă în asigurarea implementării obiectivelor propuse şi adaptarea planului
individualizat de asistenţă şi îngrijire nevoilor mereu în schimbare ale beneficiarilor.
Monitorizarea se face practic prin: vizite la domiciliu; telefoane/scrisori, consultaţii
între agenţii/organizaţii/instituţii. Monitorizarea va urmări dacă: obiectivele propuse
în planul individualizat de asistenţă şi îngrijire sunt îndeplinite de o manieră cost-
eficienţă; avem asigurată calitatea serviciilor (asigurarea calităţii este un proces
continuu); înregistrăm fiecare modificare, chiar minoră, în starea beneficiarilor noştri
sau a celor care pot contribui la planul individualizat de asistenţă şi îngrijire şi să
ţinem cont de ea la (re)evaluare.
”În vederea monitorizării eficienţei serviciilor sociale furnizate, precum şi
pentru stabilirea continuării intervenţiei sau scoaterii din evidenţă a cazului, situaţia
beneficiarului se reevaluează periodic, în condiţiile prevăzute de legislaţia specială”.
(Legea 292/2011, art. 51, alin.2)
Evaluarea se bazează pe analiza nevoilor, iar aceasta va fi făcută nu pe
serviciile oferite, ci pe nevoile, preferinţele şi eficacitatea serviciilor de a rezolva
aceste nevoi. Cei care au fost implicaţi iniţial în definirea planului individualizat de
asistenţă şi îngrijire iniţial vor fi invitaţi să participe la această etapă. Evaluarea se
face cu atât mai frecvent cu cât dinamica nevoilor este mai mare.