Cureu Paul, FSPAC, Științe Politice, Anul I

Compararea abordării Chinei cu privire la programul de înarmare nucleară a

Iranului și a Coreei de Nord

Introducere

Dacă pentru Europa începutul anilor '90 însemna trecerea de la comunism la democrație,
pentru China, un stat comunist, însemna începutul unei creșteri economice fără precedent. Din
1990 până în prezent economia Chinei a înregistrat o creștere medie de 9,22%.1 Creșterea
economică aduce după sine și alte beneficii, la fel se întâmplă și în cazul Chinei care îsi sporește
influența în Asia atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere militar. Investițiile
făcute de chinezi în armament și cercetare militară au crescut direct proporțional cu economia
ajungând în 2012 la 670 de miliarde de yuan (106 miliarde de dolari) 2. În momentul de față
China este a doua putere economică și a treia putere militară a lumii, și cel mai important centru
economic al Asiei.

În ultimii ani China a devenit un actor important pe scena internațională, reușind sa își
impună influența în sudul și centrul Asiei. De asemenea este și unul dintre cei cinci membri
permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, membrii care au cea mai mare putere de decizie
în cadrul Consiliului.

Cu toate aceste China este un stat destul de controversat în relațiile internaționale. Pe de o

parte, este în relații economice bune cu Statele Unite și Uniunea Europeană. Pe de altă parte,
menține relații economice, militare și diplomatice cu doi adversari ai Statelor Unite, Iran și
Coreea de Nord.

Ipoteză

Eseul de față încearcă să prezinte o comparație între modul de raportare al Chinei la

înarmarea nucleară a Iranului și cea a Coreei de Nord. Trebuie avut în vedere faptul ca cele două

1
traidingeconomics.com [http://www.tradingeconomics.com/china/gdp-growth-annual]
2
globalsecurity.org [http://www.globalsecurity.org/military/world/china/budget.htm]

1
Cureu Paul, FSPAC, Științe Politice, Anul I

state au regimuri politice diferite: Iranul are un regim politic teocratic, iar Coreea de Nord unul
comunist, asemănându-se prin acest aspect cu Republica Populară Chineză.

China-Iran

Parteneriatul dintre China și Iran a început în urmă cu mai bine de 30 de ani și s-a
desfășurat pe mai multe planuri: economic, militar și politic. Pentru a înțelege scopul relațiilor
chinezo-iraniene ele trebuie plasate în contextul internațional, mai exact trebuie să ne uităm la
relațiile trilaterale dintre SUA, China și Iran. Pe de o parte avem parteneriatele dintre China și
SUA care încearcă să reducă amenințările Iranului, iar, pe de altă parte, China menține relațiile
cu Iranul cu scopul de a contrabalansa impunerea intereselor și politici americane în Orientul
Mijlociu3, realizând o balanță de putere. În această situație se poate observa o abordare realistă a
Chinei care încearcă să mențină colaborarea cu SUA, dar și să își impună și să își mențină
influența asupra Orientului Mijlociu.

Relațiile dintre cele două state au început la începutul anilor '80 ,în timpul războiului
dintre Iran și Iraq, când China a furnizat armament militar pentru iranieni. Acest lucru le asigura
chinezilor piață de desfacere și pe viitor. Astfel, „în 1990, China semnează un tratat de 10 ani cu
Iranul ce viza schimburi de tehnologie militară între cele două state.” 4 „Un punct important al
tratatului l-a reprezentat cooperare în furnizarea de rachete. În urma acestui tratat Teheranul a
cumpărat de la chinezi tehnologie militară în valoare de 400 milioane de dolari între 1993 și
1996 și de 600 milioane de dolari între 1997 și 2000.” 5 În anii 2000 China limitează alimentarea
cu armament militar a Iranului după mai multe sancțiuni aplicate câtorva firme chineze din
domeniul militar. Însă furnizarea nu se oprește complet, iar între 2002 și 2005 China a livrat
Iranului armament în valoare de 100 de milioane de dolari, pentru ca între anii 2007 și 2010
valoarea să scadă la 50 de milioane de dolari.6

Acesta ar fi un scurt istoric al relațiilor economico-militare dintre China și Iran. În ceea

ce urmează se va prezenta modul de abordare al Chinei în problema înarmării nucleare a
Iranului. China recunoaște dreptul Iranului de a deține uraniu îmbogățit atâta timp cât respectă

3
Marybeth Davis et. al., 2012, „China-Iran: A limited partnership”, CENTRA Technology, Inc., p. 7
4
Idem, p. 37

5
Idem
6
Idem, p.38

2
Cureu Paul, FSPAC, Științe Politice, Anul I

normele Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Însă, în ceea ce privește înarmarea
nucleară, Beijingul are o problemă de abordare. Complicația apare din cauza standardelor diferite
aplicate de Statele Unite în această problemă. Washington-ul închide ochii când vine vorba de
arsenalul nuclear al Israelului, dar se opune programului nuclear iranean.7

De la apariția problemei înarmării nucleare a Iranului și până în prezent guvernul de la

Beijing și-a exprimat clar poziția. În mai 2006 ,în cadrul mai multor conferințe de presă,
purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Chinez a declarat: „The Iranian nuclear issue is at
a critical period at present. China hopes that parties concerned could continue to remain calm…
Diplomacy and consultations are the best choice to solve this issue… China has always been in
disfavor of easily resorting to the threat of sanctions or force in international affairs” 8 Încă din
2006 guvernul de la Beijing îndemna la o rezolvare pe cale pașnică și diplomatică a conflictelor.
În general China nu este de acord cu sancțiunile impuse asupra unor state, lucru care se poate
observa și din această situație.

Patru ani mai târziu, în 2010, se poate observa din partea Chinei același discurs. La
începutul lunii ianuarie Jiang Yu, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Chinez,
declara: ,,We always adhere to a proper settlement of the Iranian nuclear issue through
diplomatic negotiation and dialogue. We don't believe sanctions could fundamentally solve the
problem.”9 La fel ca și în 2006 China îndemnă la rezolvarea problemelor prin dialog, fară
sancțiuni sau intervenții în forță.

China-Coreea de Nord

Faptul că atât China cât și Coreea de Nord sunt state comuniste a ușurat colaborarea între
cele două țări vecine. În momentul de față „China este cel mai important aliat al Coreei de Nord,
cel mai mare partener comercial și principala sursă de alimente, arme și combustibil.” 10 Relația
de colaborare dintre cele două state a început încă din 1950, în timpul războiului din Peninsula

7
Idem, p. 43
8
fmprc.gov.cn [http://www.fmprc.gov.cn/eng/xwfw/s2510/2511/t251459.shtml]

9
Idem [http://www.fmprc.gov.cn/eng/xwfw/s2510/2511/t651245.shtml]
10
cfr.org [http://www.cfr.org/china/china-north-korea-relationship/p11097]

3
Cureu Paul, FSPAC, Științe Politice, Anul I

Coreeană, când armata chineză a oferit ajutor nord coreenilor. Din acel moment, când peninsula
s-a divizat între nord și sud, guvernul de la Beijing a oferit sprinjin economic și politic Coreei de
Nord și a rămas printre puținii aliați ai regimului de la Phenian. 11 China nu s-a limitat doar la
ajutorul economic, ci a furnizat și armament militar Coreei de Nord, fapt ce nu a convenit unuia
dintre cei mai importanți parteneri economici ai Beijingului, Statele Unite.

Între 1998 și 2012 au fost mai multe rapoarte americane care arătau faptul că guvernul de
la Beijing a furnizat piese de rachete Coreei de Nord. Agenția Națională de Securitate (NSA),
într-un raport din martie 1999, sugerează că nord coreenii ar fi primit din partea chinezilor oțel
pentru construirea unor rachete. Un raport al DCI (The Director of Central Intelligence) din
2003, „Section 721 Report”, arată că în prima jumătate a anului 2002 Coreea de Nord a procurat
mai multe componente de rachetă din surse externe prin câteva firme nord coreene ce aveau sedii
în China, iar în 2007 un raport al DNI (The Director of National Intelligence) arată că firme
chineze au continuat, în 2005, să asiste programul de rachete balistice al Coreei de Nord.
Aprovizionarea din surse externe a regimului de la Phenian, cu materiale pentru rachete, a
continuat și în 2011 și 2012 în ciuda sancțiunilor impuse.12

În cele ce urmează vom încerca să vedem care sunt implicațiile Chinei în programul de
înarmare nucleară a Coreei de Nord și opiniia guvernului de la Beijing despre testele nucleare
efectuate de nord coreeni. Problema înarmării nucleare a Coreei de Nord apare la începutul
anilor 2000, însă serviciile secrete americane nu erau sigure că nord coreeni vor putea dezvolta
prea curând o bombă nucleară. În februarie 2005 Directorul DIA (Defence Intelligence Agency),
Vice Amiralul Lowell Jacoby, a mărturisit că rachetele intercontinentale Taepo Dong 2 ale
Coreei de Nord, care sunt gata de testat, ar putea căra o încărcătură nucleară mare spre Statele
Unite.13

În iulie 2006 are loc un test cu rachete eșuat al nord coreenilor. Statele Unite ridică însă
altă problemă, dacă tehnologia nucleară chineză a contribuit indirect la programul de înarmare
nucleară al Coreei de Nord prin intermediul Pakistanului. Semnul de întrebare apare deoarece

11
Idem.
12
Shirley A. Kan, 2013, China and Prolieration of Weampons of Mass Destruction and Missles: Policy Issues,
Congresional Research Service, p. 19-20
13
Idem

4
Cureu Paul, FSPAC, Științe Politice, Anul I

China era principalul furnizor de tehnologie nucleară al programului de înarmare nucleară

pakistanez.14

Reacția Chinei vine imediat, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a declarat

despre testele efectuate de nord coreeni: „We have expressed grave concern over this matter.
Now China is making intensive consultation with the parties concerned. We hope that the parties
concerned will keep calm, exercise restraint, bear in mind the peace and stability of the Korean
Peninsula and do more in the benefit of the peace and stability of the Korean Peninsula and
Northeast Asia.”15 Se poate observa o similtudine în abordare problemei nucleare a Iranului și
cea a Coreei de Nord. Precum în cazul Iranului și aici China face apel la calm și la rezolvarea
acestei probleme pe cale diplomatică. Apare totuși o diferență, dacă în cazul Iranului China nu
era de acord cu sancțiunile impuse, în cazul Coreei de Nord Bejingul adoptă o altă poziție și este
de acord cu Rezoluția 1718 al Consiliului de Securitate ONU ce impunea sancțiuni asupra
Phenianului.

Coreea de Nord nu își oprește aici programul nuclear și în 2009 are loc un nou test cu
rachete. Răspunsul Chinei la acest nou test este următorul: „According to the Korean Central
News Agency, the Democratic People's Republic of Korea announced that it conducted the
second nuclear test on 25 May. The Ministry of Foreign Affairs of the People's Republic of
China hereby makes the following statement regarding this matter: On 25 May 2009, the DPRK
conducted another nuclear test in disregard of the common opposition of the international
community. The Chinese Government is firmly opposed to this act... China strongly urges the
DPRK to honor its commitment to denuclearization, stop relevant moves that may further worsen
the situation and return to the Six-Party Talks.”16

Ultimul test nuclear al nord coreenilor a fost efectuat în 2013 și criticile internaționale nu
s-au lăsat așteptate. China a avut același discurs la nivelul declarațiilor, însă Statele Unite au
acuzat China că nu face presiuni la adresa Coreei de Nord. Într-o conferință de presă ce a avut
loc imediat după testele nucleare purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Chinez a
declarat: „The Chinese Foreign Ministry has issued a statement that firmly opposes the DPRK's

14
Idem
15
fmprc.gov.cn [http://www.fmprc.gov.cn/eng/xwfw/s2510/2511/t262247.shtml]
16
Idem [http://www.fmprc.gov.cn/eng/xwfw/s2510/2511/t564893.shtml]

5
Cureu Paul, FSPAC, Științe Politice, Anul I

nuclear test. The UN Security Council's discussion on relevant issue should be conducive to the
denuclearization and non-proliferation of the Peninsula as well as peace and stability in
Northeast Asia.”17 La nivel declarativ China a rămas constant, însă nu totul se limitează la
declarații, unii se așteaptă și la presiuni din partea Beijingului asupra Coreei de Nord pentru o
rezolvare cât mai rapidă și mai eficientă a problemei.

Concluzii

Între China și cele două state, Iran și Coreea de Nord, nu sunt doar relații bilaterale. Se
poate observa un al treilea stat care apare în ambele situații, SUA, care încearcă să înfluențeze
atât colaborarea dintre China și Iran cât și dintre China și Coreea de Nord.

Abordarea Chinei cu privire la înarmarea nuclear a Iranului în comparație cu cea a Coreei

de Nord nu diferă prea mult, mesajul oficial transims este de calm, pace și rezolvarea
problemelor pe cale diplomatică și prin comunicare.

Există totuși o mică diferență de abordare în favoarea Iranului. În cazul Iranului, China,
nu este de acord cu impunerea sancțiunilor internaționale, în timp ce în cazul Coreei de Nord,
guvernul de la Beijing, accept și votează în Consiliul de Securitate al ONU impunerea
sancțiunilor.

Beijingul menține relații economice cu Iranul din rațiuni economice, Iranul fiind unul din
cei mai importanți furnizori de petrol, iar cu Coreea de Nord din rațiuni mai mult ideologice,
ambele fiind state comuniste.

China se opune înarmării nucleare atât a Iranului cât și a Coreei de Nord, singurele lor
interese sunt economice și politice. Din această cauză menține relații economice și politice atât
cu Statele Unite cât și cu Iranul și Coreea de Nord.

17
Idem [http://www.fmprc.gov.cn/eng/xwfw/s2510/2511/t1015004.shtml]

6
Cureu Paul, FSPAC, Științe Politice, Anul I

Bibliografie

traidingeconomics.com [http://www.tradingeconomics.com/china/gdp-growth-annual]
globalsecurity.org [http://www.globalsecurity.org/military/world/china/budget.htm]
Davis Marybeth, Davis, James Lecky, Torrey Froscher, David Chen, Abel Kerevel,
Stephen Schlaikjer, 2012, „China-Iran: A limited partnership”, CENTRA Technology, Inc., p. 7,
37-43
fmprc.gov.cn [http://www.fmprc.gov.cn/eng/xwfw/s2510/2511/]
cfr.org [http://www.cfr.org/china/china-north-korea-relationship/p11097]
Shirley A. Kan, 2013, China and Prolieration of Weampons of Mass Destruction and
Missles: Policy Issues, Congresional Research Service. p. 19-26