UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

PROGRAM DE STUDII AFACERI INTERNAȚIONALE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR:
PROF. UNIV. DR. BOTESCU ION

FILIMON VALERIU

IULIE 2022
 UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE
PROGRAM DE STUDII AFACERI INTERNAȚIONALE

ECONOMIILE SUA ȘI UE ÎN MILENIUL III. ANALIZĂ

COMPARATIVĂ

COORDONATOR:
PROF. UNIV. DR. BOTESCU ION

FILIMON VALERIU

IULIE 2022
 CUPRINS:

INTRODUCERE.............................................................................................................4
Cap.1 Ierarhia mondială. Statele Unite și Uniunea Europeană – rivalitate sau prietenie. 5
1.1 Particularități evolutive cu privire la SUA și UE.................................................................................................

1.2 SUA și UE puteri globale...................................................................................................................................

Capitolul 2 Evoluția economică SUA și UE..................................................................11

2.1. Economiile SUA și UE prin prisma indicatorilor economici..............................11
2.2. Piața bidimensională: Dolarul și euro în condițiile economice actuale .............................11
Capitolul 3 Economiile SUA șu UE din perspectiva crizelor mileniului 3.......................................................
3.1 Criza financiară globală....................................................................................................................................
3.2 Criza pandemică...............................................................................................................................................
CONCLUZII..........................................................................................................................................................
ANEXE..................................................................................................................................................................
BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................................................
 INTRODUCERE

Globalizarea, fenomenul controversat al prezentului, reflectă expansiunea continuă și

integrarea reciprocă a frontierelor pieței dar și importanța în creștere rapidă a informațiilor în toate
tipurile de activități productive, ca efect a interdependenței din ce în ce mai mare a economiilor
mondiale cauzate de evoluția comerțului transfrontalier cu mărfuri și servicii, fluxul de capital
internațional și răspândirea largă și rapidă a tehnologiilor.
Dacă e să analizăm evoluția economiei mondiale de la începutul mileniului III, vom
observa cu siguranță că actorii principali în ierarhia mondială sunt Statele Unite ale Americii și
Uniunea Europeană, care nu au fost marginalizate de fenomenul de globalizare. Lucrarea de față își
propune să urmărească comportamentul evolutiv economic în mileniul al III-le a celor 2 piloni
economici Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. În această lucrare am făcut referire la
aspectele economice principale care au încurajat dezvoltarea economică constantă și de lungă
durată a acestor 2 state. Toate aceste aspecte sunt analizate prin prisma: poziției geografice,
relațiilor bilaterale, indicatorilor economici dar și a crizelor economice care și-au pus amprenta în
evoluția economică mondială.
Astfel, primul capitol descrie particularitățile evolutive cu privire la SUA și UE de la
început de mileniu cât și concurența care se duce pentru a putea fi numite fără îndoială puteri
globale. Tot aici am descris de ce SUA și UE au o influență de necontestat în situația economică
dar și politică în lume. Am atins aspectele cheie ale transformării structurale în economia mondială
în condițiile globalizării, internaționalizării și liberalizării.
În capitolul doi se analizează dinamica de dezvoltare a liderilor economici – SUA și UE
prin prisma celor mai reprezentativi indicatori, care reflectă situația economică actuală în aceste
state și anume: produsul intern brut, importurile și exporturile, rata șomajului dar și intrări/ieșiri de
ISD-uri. Tot în acest capitol am descris aportul dintre cele două monezi ce formează așa-numita
piață bidimensională: dolar și euro.
Ultimul capitol surprinde economiile SUA și UE din perspectiva crizelor mileniului III și
anume: criza financiară globală și criza pandemică. În acest capitol am descris de unde își au
originea crizele, metodele implementate de aceste state pentru a restabili situația economică,
politică și socială și cine sunt cei care au avut de câștigat pe baza acestui fenomen numit criză
 Capitolul 1. Ierarhia mondială. Statele Unite și Uniunea Europeană –
rivalitate sau prietenie

1.1 Particularități evolutive cu privire la SUA și UE

Performanța economică a statelor depinde foarte mult de: poziția geografică, relațiile
menținute cu statele vecine, cultura dar și nu în ultimul rând dorința oamenilor de a-și face o
viață mai bună. Datorită acestor segmente avem divergențe economice între state, care la
rândul lor cauzează diferențe în fluctuațiile economice internaționale. Contribuția statelor la
economia mondială este într-o puternică relație cu posibilitatea economică a acestora și nivelul
evoluției economice. De acea, unele țări sunt puternic dezvoltate economic și au o pondere
considerabilă în PIB-ul global și aici ne referim la: SUA, Canada, Germania, Italia, Marea
Britanie și Japonia, etc. Alte țări sunt în curs de dezvoltare din punct de vedere economic și
mai sunt cele slab dezvoltate.
În cursul globalizării, pe de o parte, există o împletire reciprocă constantă a afacerilor
corporațiilor transnaționale americane și europene. Pe de altă parte, concurența dintre
companiile americane și europene pentru accesul la piețele solvabile se intensifică, ceea ce
duce periodic la o agravare a problemelor comerciale și economice reciproce.
Relațiile economice dintre SUA și Uniunea Europeană determină într-o foarte mare
măsură tendințele de dezvoltare a economiei globale. Dinamica fluxurilor transatlantice de
bunuri, servicii și capital reflectă proximitatea tradițională a instituțiilor de relații economice
externe ale Statelor Unite și ale Europei de Vest, stabilitatea legăturilor existente și cererea
mare solvabilă a ambelor regiuni pentru bunuri și servicii moderne. Comerțul reciproc este, de
asemenea, afectat de factori de influență pe termen scurt, dar profund, derivați din fluxul
asincron al ciclului economic din SUA și UE și din diferențele dintre sursele creșterii lor
economice.
Statele Unite sunt prima țară care ne vine în minte dacă ar trebuie să analizăm continentul
America de Nord. Această țară nu poate să nu ne impresioneze prin măreția ei, ieșirea la cele
mai mari două oceane ale planetei Pacific și Atlantic și deținerea de bogate resurse de sol și
subsol, care sunt menite parcă - să cucerească lumea. Statele Unite ale Americii sunt o națiune
care a sărbătorit recent 200 de ani de statalitate, fiind organizată ca nici o altă țară în lume, în
întregime de emigranți, care domină astăzi lumea. După cum afirmă și Z. Brzezinski: ’’În
decursul unui secol, America s-a transformat și a fost transformată de către dinamica
internațională dintr-o țară relativ izolată în emisfera vestică într-o putere de o bogăție și forță
 de dominație fără precedent în istoria omenirii’’. 1 Liderii americani s-au concentrat pe
dezvoltarea economiei tinerei națiuni, pe extinderea teritoriului intern. În viziunea lor asupra
lumii, oceanele Atlantic și Pacific au servit nu ca bariere în calea conducerii internaționale, ci
mai degrabă ca niște tampon de neprețuit care ar permite țării să crească fără interferențe
străine.
Într-o economie închisă care nu face comerț cu restul lumii, prea puține cheltuieli duc la
pierderi de locuri de muncă și la presiunea în scădere a prețurilor, în timp ce prea mult ar
trebui să împingă creșterea angajării și, în cele din urmă, a prețurilor. Într-o economie
deschisă, totuși, unele dintre efectele schimbărilor cererii se răspândesc în restul lumii. O
scădere bruscă a cheltuielilor, de exemplu, poate fi asociată cu scăderea cererii de importuri,
caz în care o parte din durerea unei scăderi este exportată în străinătate. În timpul crizei
financiare globale din 2007-2009, problemele de pe piețele financiare au făcut ravagii în
întreaga lume, dar chiar și țările relativ izolate de aceste necazuri au simțit-o datorită
legăturilor comerciale cu America și Europa. Potrivit unei estimări, aproximativ un sfert din
scăderea cererii americane și o cincime din scăderea cererii europene au fost suportate de alte
economii și transmise prin comerț.
Avantajul major al societății americane se datorează faptului că a făcut o tranziție direct
spre capitalism și s-a dezvoltat într-o societate deschisă de la început. Ca atare, Statele Unite
este singura țară care poate folosi cele mai subtile instrumente ale puterii pentru a influența
comportamentul socio-politic și cultural prin propriul mod de viață și valori morale. Pe
parcursul unei lungi perioade de timp, America oferă imigranților o oportunitate reală de a trăi
într-o societate dezvoltată, ocupând locuri de muncă bine plătite. Timp de aproape un secol,
America se consideră cel mai mare investitor, a cărui misiune este de a promova idealurile de
libertate, principiile proprietății personale dar și cele a democrației reprezentative. La
începutul secolului XXI-lea, economia Statelor Unite ale Americii se află într-o poziție de
lider, fiind considerată singura superputere din lume. Ea ocupă locul 4 și 3 în lume ca
suprafață și ca populație, la fel, s-a clasat pe primul loc în lume în ceea ce privește PIB-ul.
Deși populația americană este aproximativ 5 la sută la nivel global, aceștia consumă ¼ din
resursele naturale ale planetei constituind astfel fel cea mai importantă piață din lume.
O piață uriașă a fost creată într-o perioadă relativ scurtă de timp, contribuind la stimularea
creșterii economice. Standardizarea și producția de masă au fost dictate de dimensiunea pieței
SUA. Statele Unite ale Americii au intrat în istoria mondială după ce au reușit să cumpere
Louisiana de la Napoleon în anul 1804, Oregonul din Anglia în 1845, Alaska de la ruși în anul
1867, astfel americanii au surprins celelalte state ale lumii prin faptul că au reușit să se

1
Zbiegniew Brzezinski, 2000, cit., pag.13.
 mențină în fruntea clasamentului celor mai dezvoltate țări ale lumii, fiind una dintre cele mai
influente supraputeri din lume. Politicienii americani care au fost în fruntea statului au cultivat
un simț al excepționalului când vine vorba despre America. Instituțiile de stat dar și stilul de
viață american au influențat puternic noile generații la nivel mondial. Astfel, ajungem să cităm
cuvintele lui Valentin Naumescu ,,America s-a schimbat. Să ne pregătim pentru schimbarea
lumii.”2
Statele Unite au manifestat, de asemenea, o deosebită atenției pentru dezvoltarea relațiilor
regionale. Pe lângă NAFTA, americanii își îndreaptă atenția în a crea o zonă de larg schimb
comercial, care să acopere ambele continente americane și extinderea cooperării în cadrul
APEC. Statele Unite ale Americii au atitudine diferită față de fenomenul integrării în
comparație cu Uniunea Europeană, dovada fiind faptul că APEC dar și NAFTA se dezvoltă pe
orizontală ci nu pe verticală. Problemele interne, agravate de criza financiară din 2007 și
recesiunea care a rezultat, au întărit îndoielile cu privire la menținerea rolului american de
lider în lume. Semnele acestei reticențe au apărut în timpul președinției lui Barack Obama, dar
au crescut dramatic sub președintele Donald J. Trump, care a promovat o ideologie „America
întâi”, în care a pus sub semnul întrebării meritele alianțelor de decenii și parteneriatelor
internaționale. În timpul președinției sale, Trump a început procedurile pentru a elimina Statele
Unite din Organizația Mondială a Sănătății pe fondul unei pandemii globale; a retras Statele
Unite din Acordul de la Paris, care urmărește să abordeze schimbările climatice; și a amenințat
că va retrage țara din NATO. Politicile sale izolaționiste și unilateraliste au dat înapoi la epoca
de după Primul Război Mondial, în timpul căreia Statele Unite s-au îndepărtat de angajamentul
și conducerea internațională.
Uniunea Europeană, pe de altă parte, este o uniune economică politică între 28 de țări
europene situată pe continentul european. Statele membre, împreună, au reușit să construiască
o zonă în care să domnească democrația, asigurând stabilitate și dezvoltare economică durabilă
fără a pune în pericol drepturile omului și diversitatea culturală. Angajamentul principal al
Uniunii Europene este de a-și împărtăși realizările și valorile democratice cu oamenii din afara
uniunii. Cele 5 instituții principale ale Uniunii Europene sunt Parlamentul European, Consiliul
European, Comisia Europeană dar și nu în ultimul rând Curtea de Justiție și Curtea de Conturi.
În prezent, UE este un actor important în cooperarea internațională și ajutorul pentru
dezvoltare. Împreună cu statele sale membre, este cel mai mare donator din lume. La fel,
Uniunea Europeană, este o organizație economică și politică în continuă evoluție și care,
datorită caracteristicilor sale intrinseci și unice, provoacă o dezbatere doctrinară aprinsă cu
privire la natura sa juridică. Iar datorită faptului că structura sa instituțională și procedurile de

2
Valentin Naumescu, Criza Uniunii Europene, Editura TREI, București, 2017, pag.21.
luare a deciziilor sunt atât de complexe, nu poate fi atribuită cu ușurință unei categorii
specifice de organizații internaționale. În ciuda faptului că este o organizație complexă,
Uniunea Europeană a reușit să obțină un potențial economic considerabil și este în prezent
cea mai mare putere comercială din lume și se află pe locul doi în ceea ce privește volumul
total al PIB-ului situându-se după SUA. Uniunea Europeană a dezvoltat istoric două modele de
conducere. Prima este conducerea Comisiei Europene (CE). Această instituție a avut cea mai
mare influență la începutul integrării europene (în anii 1950), precum și în timpul președinției
lui Jacques Delors (în anii 1980), când a apărut o piață internă unică și a început trecerea la o
monedă unică. Capitalul principal al acestui model este tehnocrația, precum și reputația și
carisma președintelui CE. A doua versiune a conducerii a fost dată de tandemul franco-
german, unde Parisul a asigurat conducerea politică, iar Germania a garantat dezvoltarea
economică durabilă. Această alianță a îmbinat armonios federalizarea UE și păstrarea
specificului țărilor membre, libertatea pieței și dirijismul. Atingerea unui acord între Paris și
Berlin în acest context a satisfăcut nevoile tuturor celorlalți membri ai UE. Capacitatea de a
ține cont de diverse interese, combinată cu experiența depășirii conflictelor, este capitalul
principal al acestui model. Niciunul dintre aceste modele nu funcționează astăzi. Acum, UE
este dominată de un singur stat - Germania. Pe baza realizărilor economice, Berlinul pretinde
și la conducerea politică.
Doi reprezentanți ai puterii economice și nu doar în lume, fiecare lideră în continentul pe
care se află, au evoluat impresionant de-a lungul timpului și au reușit să-și mențină locul în
clasamentul celor mai influente state din lume. În prezent, economiile de piață dezvoltate
domină economia mondială. Țările cu economie de piață dezvoltate cuprind cea mai mare
parte din produsul brut mondial, din exporturi și nu în ultimul rând din investițiile externe de
capital.

1.2 SUA și UE puteri globale

În opinia mea, reprezentanții celor 2 puteri mondiale, Statele Unite și Uniunea Europeană,
sunt rezultatul procesului de evoluție dintre activitățile de schimb reciproc, de la forme simple
la forme complexe, de la inferior la superior. Ca și alte țări dezvoltate, cele două sunt
componente fundamentale ale economiei mondiale, chiar dacă sunt tot mai multe voci care
cred că, sub influența fenomenului de globalizare, actuala formă a statelor ar putea dispărea în
viitor, dar această probabilitatea este foarte mică.
 De asemenea, cea mai mare putere de influență în lume este deținută de Statele Unite. SUA
sunt implicate direct sau indirect în probleme de orice natură care apar la nivel internațional,
prin aplicarea sancțiunilor economice sau chiar și prin aplicarea forței armate pe care o deține.
Statele Unite s-au implicat activ și constant pe continentul european prin Planul Marshall,
pentru a facilita dezvoltarea economică a Europei și pentru a bloca expansiunea
comunismului. Cooperarea economică era percepută ca premisa unei păci durabile, fiind una
din ideile de bază în constituirea Organizației Europene pentru Cooperarea Economică în anul
1948. Considerentelor financiare li se vor adăuga și cele de natură militară și astfel se
formează Organizația Atlanticului de Nord, care reușește să întrunească la o masă 90 la sută
din țările vestice-europene. În ceea ce privește relațiile dintre CE, cooperarea dintre acestea a
fost oficializată abia în noiembrie 1990 prin semnarea Declarației Transatlantice, urmată în
decembrie 1995 de Nouă Agendă Transatlantică, asociată cu Planul de Acțiune Comun. Astfel,
cadrul actual al relației transatlantice a fost produsul acestor două acorduri politice. Declarația
Transatlantică a reușit să stabilească pașii pe care trebuie să-i efectueze cele două maluri ale
Atlanticului, pentru a întări cooperarea dintre cele două țări astfel recunoscând faptul că este
foarte necesar să coopereze strâns pe domeniile economice și politice de interes comun.
Principalele caracteristici ale dezvoltării în SUA și UE fac posibil să vorbim despre crearea
așa-ziselor strategii ale unui lider global. Ele sunt conectate prin companii de masă precum
Microsoft, Ford, IBM și altele asemenea, care sunt considerate în același timp atât americane,
cât și europene. Cu toate acestea, în ultimii ani, Uniunea Europeană și-a crescut semnificativ
decalajul față de Statele Unite, iar incidente au apărut în rândul companiilor aeriene și
producătorilor de automobile importante din Europa și America de Nord. Și chiar din
interiorul Europei au loc incidente între state și elitele conducătoare, ceea ce a fost facilitat de
acțiuni precum ieșirea Angliei din UE, situația cu refugiații, criza din Grecia. În special,
Brexitul a adus schimbări de ambele părți. Fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama,
a venit personal în Marea Britanie după referendum pentru a descuraja Marea Britanie să
părăsească UE.
Totuși, UE și SUA formează cel mai mare parteneriat bilateral pentru comerț și investiții din
lume. Cooperarea dintre acestea nu se rezumă doar la un parteneriat de natură economică,
colaborând în diverse sectoare, dintre care amintim: justiție și afaceri interne, energie și
securitate energetică, mediu, știință și tehnologie, educație, transporturi și aviație etc.
Bruxelles-ul și Washingtonul sunt aliați în confruntarea cu Rusia prin implementarea și
menținerea diferitelor sancțiuni împotriva statului. „Europa este cel mai apropiat partener al
Americii. Acționând împreună, Statele Unite și Europa sunt protejate în siguranță și se
dezvoltă cu succes. Împreună putem face din lume un loc mai sigur și mai echitabil”, a spus
Obama.
După incidentele din Orientul Mijlociu, Europa a fost măturată de un val migrator de
refugiați. Această criză este considerată cea mai mare de la cel de-al Doilea Război Mondial
pe lângă Pandemia COVID-19 și este unul dintre motivele ieșirii Marii Britanii din Uniunea
Europeană. Această criză este un rezultat direct al acțiunilor Washingtonului în Siria, iar
Europa a trebuit să suporte greul. Mai multe atacuri teroriste au lovit statele UE: la Paris, Nisa,
Bruxelles.
Tot la capitolul puteri globale putem vorbi și despre țara cu o influență enormă asupra Statelor
Unite și Uniunii Europene și mă refer aici la China, care pe parcursul a mai multor ani de zile
devine din ce în ce mai vocală și se dezvoltă cu o viteză destul de mare, punând în pericol
dominația statelor analizate de mine, de acea am decis să vorbesc un pic și despre rolul Chinei
în relațiile cu SUA și UE.
Relațiile dintre SUA și China reprezintă cea mai complexă relație bilaterală pentru Statele
Unite. În ultimii 30 de ani, relațiile chino-americane au suferit o transformare impresionantă
de la animozitate și conflict la dialog sincer și cooperare constructivă. Aceste două țări vaste și
complicate au găsit teren comun pe problemele de comerț, investiții și mai recent securitate.
Dar problemele cheie rămân nerezolvate, iar potențialul de divergență tulburătoare este real pe
măsură ce China devine o putere economică, o forță militară în Asia și un potențial rival al
hegemoniei Statelor Unite. Iar viitorul acestor relații este pus sub semnul întrebării, deoarece
Republica Populară Chineză la momentul de față reprezintă o societate rigidă, controlată în
totalitate de stat în care drepturile omului sunt respectate parțial. În plus, frica de un nou război
între cele 2 puteri este din ce în ce mai profundă, luând în considerare evenimentele ce au loc
în Taiwan care își dorește independența, această idee fiind susținută de SUA și abrogată de
China care își dorește ca Taiwanul să fie integrat în RPC. Totuși aceste două state au interese
comune în sfera economică. Ratele de creștere au fost aproximativ de 10% pe an în ultimii 10
ani, astfel China reușind să primească investiții străine de peste 50 de miliarde de dolari. China
fiind la momentul de față un centru global pentru producție și o putere economică regională,
mai ales că economia japoneză a stagnat. Acest nivel de deschidere și creștere economică în
China era de neconceput în urmă cu 30 de ani și se datorează mult relației dintre SUA-UE și
China.
În ceea ce privește comerțul și investițiile, există un teren comun considerabil și multe
domenii de interes reciproc între aceste 3 țări. Statele Unite și Uniunea Europeană au urmărit
oportunități comerciale, exporturi și profituri în China, pe de altă parte, China a căutat
investiții, tehnologie și sprijin din Uniunea Europeană și SUA pentru aderarea Chinei la
regimurile comerciale globale. Anume acest sprijin a favorizat integrarea Chinei în
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) în anul 2001. China demonstrând dorința de a-și
deschide economia de stat, reducerea dramatică a tarifelor, revizuirea legilor și reglementărilor
și a permis mai multă proprietate privată.

Capitolul 2. Economiile SUA și UE

2.1 Economiile SUA și UE prin prisma indicatorilor economici.

Statele Unite ale Americii dețin și în prezent cea mai semnificativă putere economică
din lume și este liderul mondial în progresul științific și tehnologic. Produsul intern brut în
anul 2020 a fost de 20.93 trilioane USD potrivit Biroului de Analiză Economică. Această
valoare a fost cu aproximativ 6 trilioane USD mai mare decât a Chinei, al cărei PIB în același
an a fost de 14.72 trilioane USD, clasându-se astfel pe poziția 2. Deși poate fi greu pentru unii
americani să spună cu încredere că economia Statelor Unite se îmbunătățește, alții spun că cel
mai rău din Pandemia COVID-19 a trecut în urmă, iar țara se află acum pe o cale de
îmbunătățire constantă. În ciuda faptului că se mențin în fruntea clasamentului din perspectiva
indicatorului analizat, datele arată că SUA înregistrează o scădere de la an la an a PIB-ului real
de 3.5%. Totuși, pe de altă parte, în primul trimestru al anului 2021, PIB-ul real a crescut cu
6,3%. PIB-ul SUA în ultimul trimestru la fel a urmat o creștere de 4%, dar totuși această
creștere nu este suficientă cu scăderea care a avut loc în trimestru 2, la nivelul întregului an.
Dacă este să vorbim despre cele mai afectate sectoare aici ne referim la sectorul serviciilor,
unde salariile sunt mai mici. Piața imobiliară a reușit să conducă redresarea, datorită finanțării
ieftine și de industrie.
Oferta și cererea afectează direct nivelul prețurilor bunurilor și serviciilor. Ceea ce se
produce și în ce cantitate depinde de preț, care este determinat de interacțiunea dintre cerere și
ofertă. Rolul guvernului în economia SUA este fundamental în ceea ce privește politicile
monetare și fiscale care trebuie adoptate. Guvernul federal ia toate măsurile necesare pentru a
asigura dezvoltarea economică de succes și stabilitatea Statelor Unite. Guvernul folosește toate
mijloacele economice de care dispune pentru a ajusta rata de creștere economică.
Săpând un pic în datele despre PIB, unul dintre primele lucruri pe care le vom observa
este cât de importante sunt cheltuielile consumatorilor pentru economia generală. De aceea,
parțial, pandemia a lovit atât de tare economia-atunci când oamenii au rămas acasă pentru a
preveni răspândirea virusului, erau mai puțin probabil că cheltuiesc atât cât ar fi avut altfel. În
decembrie 2020, cheltuielile de consum personal au reprezentat aproximativ 12.92 trilioane de
dolari, comparativ cu 13,36 trilioane USD în decembrie 2019. Aceasta este o scădere
îngrijorătoare a datelor de la an la an, dar nu spune întreaga poveste a redresării economice
după lovitura inițială a pandemiei. În aprilie 2020, cheltuielile personale au atins minimum la
puțin sub 11 trilioane USD.
La începutul anului 2019, datoriile în SUA reprezentau 1,19 trilioane USD ceea ce
este echivalent cu 5,6% din valoarea PIB. Deși datoriile SUA la nivel mondial reprezintă cea
mai mare valoare, ca procentaj PIB este aproape la același nivel cu mai multe țări europene.
Aceste datorii sunt rezultatul băncilor centrale și fondurilor străine pentru sănătatea din Asia,
Europa și Orientul Mijlociu,
America a atins un deficit bugetar de 779 de miliarde de dolari în anul fiscal 2018 și 984
de miliarde de dolari în anul fiscal 2019, deoarece recesiunea economică a redus veniturile, a
redus cheltuielile pentru creșterea băncilor și a crescut beneficiile de șomaj. Deficitul anului
fiscal încheiat la 30 septembrie 2020 s-a ridicat la 3132 miliarde de dolari. Unii economiști
consideră că în condițiile în care deficitul de cont curent este mai mare de 5 la sută din
valoarea națională brută, acest deficit nu este sustenabil și necesită devalorizarea monedei țării
pentru a contribui la securitatea financiară externă a țării respective. Prin urmare, acest lucru
duce la deprecierea dolarului. La fel ca majoritatea țărilor dezvoltate, sectorul serviciilor este
cea mai importantă cheie pentru economia americană. În 2019, ponderea serviciilor în PIB a
fost de 76,9 la sută, sectorul industrie a fost de 21,9 la sută, iar agricultura a fost de 1,2 la sută.
Aproximativ 2/3 din produsul brut al țării revine consumului individual. În ceea ce privește
piața din SUA, deși este considerată deschisă, și totuși observăm că nu putem să o definim în
totalitate așa, deoarece există reglementări guvernamentale care să protejeze anumite sectoare,
în special sectoarele energetice și agricole, care sunt inferioare pe această piață. . Prin urmare,
piața poate fi descrisă mai degrabă ca o economie de consum decât ca o economie de
producție.
Statele Unite și Uniunea Europeană sunt cele mai mari două economii la nivel mondial
în termeni nominali. Începând cu 2021, ambele împărtășesc împreună 42,4% și 30,7% din
întregul PIB global în termeni nominali și, respectiv, PPP.
Conform previziunilor FMI pentru 2021, Statele Unite sunt în frunte cu 5.548 miliarde
de dolari sau de 1,32 ori pe baza cursului de schimb. Pe baza parității puterii de cumpărare,
marja este mai mică, cu Statele Unite în frunte cu Int. 1.757 USD sau de 1,08 ori. Conform
estimărilor Băncii Mondiale din 1966 până în 2019, SUA au un PIB mai mare timp de 41 de
ani, iar Uniunea Europeană are un PIB mai mare timp de 12 ani. 2011 a fost ultimul an în care
Uniunea Europeană a avut un PIB mai mare decât Statele Unite. Raportul dintre acestea două a
 fost cel mai mare de 1,62 % în 1985, în favoarea SUA. Cu 1,16% din PIB-ul SUA în 1980,
raportul a fost cel mai mare în favoarea UE. În termeni de PIB pe cap de locuitor, ea urmărit
îndeaproape SUA din 1994.
Începând cu 2021, venitul pe cap de locuitor al Statelor Unite este de 1,86 și de 1,44
ori mai mare decât cel al Uniunii Europene în termeni nominali și, respectiv, PPP. SUA au
avut un PIB pe cap de locuitor mai mare decât UE pentru datele disponibile din 1966.
Uniunea Europeană atinge o rată maximă de creștere a PIB de 6,03% în 1973 și un
minim de -4,33% în 2009. În perioada 1966-2019, Uniunea Europeană a crescut cu peste 5% o
singură dată. Statele Unite au atins un maxim istoric de 7,24% în 1984 și un minim record de -
2,54% în 2009. Statele Unite au crescut cu peste 5% pe parcursul a nouă ani. Rata de creștere a
PIB-ului a fost negativă în opt ani pentru SUA. Uniunea Europeană a înregistrat o creștere
negativă în cinci ani.
Dominația la nivel mondial a Americii a început să slăbească ca urmare introducerii
Pieței Comune în Uniunea Europeană, al cărei PIB este de peste 15 trilioane USD. Cu toate
acestea, în timp ce această creștere a PIB-ului a fost de aproximativ 1,8% în anul 2019, ulterior
a scăzut cu 6 % în anul 2020, cea mai scăzută din ultimii 5 ani, creșterea în media fiind de 1%,
ceea ce putem observa și din graficul reprezentat mai jos.

ANALIZA COMPARATIVĂ A EVOLUȚIEI PIB-

ULUI ÎN CELE 2 STATE ********
20.61 21.43 20.95
18.74 19.54
15.76 15.97 15.68 15.29
Trilioane $

13.89

2016 2017 2018 2019 2020

Anul

SUA PIB UE PIB

Sursa: Databank3
Relațiile internaționale au devenit mai importante în lumea occidentală, astfel Uniunea
Europeană și SUA reprezentă un tandem puternic din punct de vedere militar, formând NATO
și în plus dețin cea mai mare putere și influență economică din lume. Datorită acestor factori
celelalte state precum China si Rusia s-au simțit nevoite să-și unească și ele puterile având
3
https://databank.worldbank.org/source/world-development-indicators
 tangențe atât din punct de vedere militar cât și economic, ambele înțelegând că relațiile cu
Uniunea Europeană reprezintă o cale reală pentru a detrona Statele Unite.
Însă, relația comercială și de investiții UE-SUA rămâne puternică, în ciuda
provocărilor economice legate de pandemia Covid-19. În 2020, companiile din UE au exportat
bunuri în valoare de 353 de miliarde EUR, cu aproape 2 miliarde EUR mai mult decât în 2018.
Peste 164.000 de companii din UE exportă în SUA, dintre care aproape 93.000 sunt IMM-uri.
Cele mai des întâlnite bunuri care le exportă Uniunea Europeană sunt:
● Mașini (Franța, Spania, Germania, Republica Cehă):
● Articole vestimentare (Europa de Vest, în special Italia și Franța):
● Nave aeriene (Franța și Germania);
● Utilaje tehnice (țări din toată Uniunea Europeană);
● Utilaje electronice (Olanda, Italia, Germania);
● Alimente- vin, bere, brânză, ciocolată, paste
● Utilaje militare (Germania, Franța, Italia);
● Produse chimice (mare parte a țărilor membre UE)
UE a obținut o poziție puternică acționând împreună ca o singură voce pe scena
globală, mai degrabă decât cu strategii comerciale separate.
Europa a devenit profund integrată pe piețele globale. Datorită ușurinței transportului și
comunicațiilor moderne, acum este mai ușor să produci, să cumperi și să vinzi mărfuri în
întreaga lume, ceea ce oferă companiilor europene de orice dimensiune potențialul de a
tranzacționa în afara Europei.
Lucrătorii își livrează adesea serviciile în diferite țări în cadrul unei multinaționale sau
prin anumite contracte de servicii.
Pe măsură ce investitorii se dezvoltă într-un mediu stabil, solid și previzibil, ei caută
barierele investiționale care să fie demontate și investițiile care să fie protejate. În fiecare zi,
Europa exportă și importă mărfuri, ajungând la o valoare de 16% la nivel mondial, fiind una
din cele mai mari piețe de export.
În 2020, Statele Unite au fost economia numărul 1 din lume în ceea ce privește PIB-ul
(USD curent), numărul 2 în total exporturi, numărul 1 în total importuri, economia numărul 8
în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor (USD curent) ) și pe locul 9 cea mai complexă
economie conform Indicelui de Complexitate Economică (ICE). Cele mai importante
exporturi ale Statelor Unite sunt petrol rafinat (58,4 miliarde dolari), petrol brut (52,3 miliarde
dolari), mașini (47,6 miliarde dolari), circuite integrate (44,2 miliarde dolari) și gaze petroliere
(34,7 miliarde dolari), exportând mai ales în Canada (218 miliarde dolari), Mexic (196
miliarde USD), China (122 miliarde USD), Japonia (63,1 miliarde USD) și Germania (59,2
miliarde USD). Cele mai importante importuri ale Statelor Unite sunt Mașini (144 miliarde
dolari), calculatoare (92,4 miliarde dolari), medicamente ambalate (84,1 miliarde dolari),
echipamente de difuzare (82 miliarde dolari) și petrol brut (75,1 miliarde dolari), importând
mai ales din China (438 miliarde dolari), Mexic (326 miliarde dolari), Canada (264 miliarde
dolari), Germania (116 miliarde dolari) și Japonia (112 miliarde dolari).
În 2018, Statele Unite au exportat servicii în valoare de 746 miliarde USD. Cele mai
importante servicii exportate de Statele Unite în 2018 au fost Călătoriile personale (158
miliarde USD), Servicii diverse de afaceri, profesionale și tehnice (130 miliarde USD),
Servicii financiare (114 miliarde USD), Alte redevențe și taxe de licență (93,7 miliarde USD)
și Transportul aerian (69,1 miliarde USD).
Cele mai importante servicii importate de Statele Unite în 2018 au fost Călătoriile personale
(107 miliarde USD), Servicii diverse de afaceri, profesionale și tehnice (73 miliarde USD),
Transportul aerian (69,2 miliarde USD), Alte redevențe și taxe de licență (39,3 miliarde USD)
și Reasigurare ( 38,2 miliarde USD).
Investițiile UE în SUA sunt de aproximativ opt ori mai mari decât investițiile UE în India și
China împreună. Investițiile UE și SUA sunt adevăratul motor al relației transatlantice,
contribuind la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă de ambele maluri ale
Atlanticului. O treime din acest comerț transatlantic cuprinde transferuri între societate.
Relația transatlantică definește forma economiei globale. Pentru majoritatea țărilor, fie UE, fie
SUA este cel mai mare partener comercial și de investiții.
Împreună, economiile UE și SUA reprezintă aproximativ jumătate din PIB-ul mondial și
aproape o treime din fluxurile comerciale mondiale.
Uniunea Europeană și Statele Unite au lansat Consiliul pentru Comerț și Tehnologie (TTC)
UE-SUA la summitul lor de la Bruxelles, pe 15 iunie 2021. TTC servește drept forum pentru
UE și SUA pentru a coordona abordările cheie ale comerțului global, și economic, problemele
tehnologice și pentru aprofundarea relațiilor economice și comerciale.
La reuniunea inaugurală a TTC de la Pittsburg din 29 septembrie 2021, SUA și UE au
publicat o declarație comună prin care convin să aprofundeze cooperarea transatlantică pentru
a consolida lanțurile de aprovizionare cu semiconductori, a reduce practicile comerciale non-
piață și a adopta o abordare mai unificată a reglementării firmelor de tehnologie la nivel
mondial. , fiecare parte respectând autonomia de reglementare a celeilalte.
Cele două părți au convenit să facă schimb de informații cu privire la tendințele investițiilor
care afectează securitatea, inclusiv tendințele specifice industriei, originea investițiilor și
tipurile de tranzacții. De asemenea, au convenit să împărtășească cele mai bune practici
privind analiza și abordarea riscurilor, concentrându-se pe tehnologii și date sensibile.
 Acest lucru se desfășoară în 10 grupuri de lucru. Unele grupuri se concentrează pe dezvoltarea
standardelor tehnologice, pe promovarea securității lanțului de aprovizionare, pe controlul
exporturilor și pe monitorizarea investițiilor. Alte grupuri se uită la dezvoltarea finanțării
pentru conectivitate digitală sigură și rezistentă în țările din lumea a treia, combaterea
supravegherii arbitrare sau ilegale și promovarea accesului IMM-urilor la instrumente digitale.
În ciuda faptului că SUA este cel mai mare partener comercial al UE, nu există un acord de
liber schimb dedicat între UE și SUA. Negocierile Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț
și Investiții (T-TIP) au fost lansate în 2013, dar s-au încheiat fără încheiere la sfârșitul lui
2016. Au fost închise oficial în 2019, după ce au fost considerate învechite. Cu toate acestea,
comerțul transatlantic continuă să se bucure de unul dintre cele mai mici tarife medii (sub 3%)
din lume, guvernat de regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

COMERȚ CU MĂRFURI
6

4
Trilioane $

0
2017 2018 2019 2020

Anul

UE EXPORTURI UE IMPORTURI SUA EXPORTURI SUA IMPORTURI

Sursa: DataBank4

4
https://databank.worldbank.org/source/world-development-indicators
 COMERȚ CU SERVICII
2.5

1.5
Trilioane $

0.5

0
2016 2017 2018 2019 2020

ANUL

UE EXPORTURI UE IMPORTURI SUA EXPORTURI SUA IMPORTURI

Sursa: DataBank5

Cererea de forță de muncă s-a menținut consistentă în UE pe parcursul lui 2019 și în

primele 2 luni ale din 2020, înainte de izbucnirea crizei generată de COVID-19, așa cum se
observă și din rata șomajului ajustată sezonier care s-a situat în februarie 2020 la 6,5% în UE,
cel mai scăzut nivel din februarie 2000, respectiv la 7,3% în zona euro. Începând cu luna
martie, însă, statele au impus măsuri stricte în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, cu
implicații negative și asupra pieței muncii, ceea ce a determinat o creștere a ratei șomajului în
perioada aprilie – septembrie 2020. În septembrie 2020, rata șomajului ajustată sezonier s-a
situat la 7,5% în UE, în creștere cu 1 % față de luna februarie, înainte de implementarea
măsurilor de izolare și carantină. În zona euro, rata șomajului a urcat în luna septembrie 2020
până la 8,3%. Șomajul rămânea neomogen printre statele europene, cel mai înalt nivel fiind
consemnat în Grecia (16,8%, date pentru iulie 2020), Spania (16,5%), Lituania (9,8%) și Italia
(9,6%), în timp ce la polul opus se află state ca Cehia (2,8%), Polonia (3,1%), Malta (4,0%) și
Olanda (4,4%). Europa se confruntă și în prezent cu probleme legate de gradul de calificare a
forței de muncă cerute de noile angajări, ca urmare a extinderii afacerilor și de slaba implicare
a populației tinere. Rata șomajului în rândul tinerilor se poziționează la 17,1% în UE și 17,6%
în zona euro în septembrie 2020, în scădere față de luna anterioară (17,8% în UE, respectiv
18,3% în zona euro).
Potrivit estimărilor Eurostat, în iunie 2021 erau 14 milioane 916 mii șomeri în Uniunea
Europeană. Cu toate acestea, acest indicator este încă mai bun decât în luna precedentă.
Ajustat sezonier, neocuparea forței de muncă în zona euro a atins 7,7% - 0,3% mai puțin decât
5
https://databank.worldbank.org/source/world-development-indicators
în mai 2021 și iunie 2020. În general, rata șomajului în UE în iunie a fost de 7,1% (în mai
această cifră a ajuns la 7,3%), aceeași sumă a fost înregistrată în iunie 2020. Rata șomajului în
rândul tinerilor în UE a fost de 17%, ceea ce înseamnă că 2 milioane 967 mii tineri sub 25 de
ani sunt șomeri.
Dar situația variază de la țară la țară: palmierul de aici aparține Spaniei (37,1%), Grecia
se află pe locul doi (27,9%), iar Italia este pe locul trei (29,4%). Cehia (7,1%), Germania
(7,5%) și Țările de Jos (7,6%) au cele mai scăzute rate.
În rândul femeilor din țările UE, șomajul în iunie a scăzut și el față de luna mai de la
7,7% la 7,5%, în timp ce la bărbați, rata șomajului în iunie a fost de 6,7% în iunie, în timp ce
în mai a ajuns la 7%.
În aprilie 2020, numărul locurilor de muncă din Statele Unite a scăzut cu 20,5
milioane. Analiștii chestionați de Reuters se așteptau la o pierdere de 22 de milioane de locuri
de muncă și o rată a șomajului de 16%.Recordul anterior (după Marea Depresiune) datează din
1982, când șomajul în SUA era de 10,8%. În timpul crizei financiare din 2008-2009. a atins
vârful la 10%.
În februarie 2020, în Statele Unite erau 5,8 milioane de șomeri. În martie, numărul
locurilor de muncă a scăzut cu 870.000, în timp ce șomajul a crescut la 4,4%. Între timp,
companiile au început să oprească munca și să reducă masiv personalul, în principal din a doua
jumătate a lunii martie. În cele șapte săptămâni de la mijlocul lunii martie până la 2 mai, 33,5
milioane de persoane au solicitat ajutor de șomaj. În aprilie 2020, pierderile de locuri de
muncă din domeniul sănătății din SUA au totalizat 1,4 milioane, hotelurile și restaurantele și-
au redus numărul cu 7,6 milioane, magazinele cu amănuntul cu 2,1 milioane. Întreprinderile de
producție au concediat 1,33 milioane de angajați, companiile de construcții - aproape 1 milion.
Rata șomajului, luând în considerare americanii care au ales angajarea cu fracțiune de
normă doar din motive economice, a crescut la 22,8% în aprilie 2020 de la 8,7% în martie. În
același timp, la finele anului trecut, acest indicator a scăzut la un minim record de 6,7%. De
asemenea, Departamentul Muncii a raportat că salariile pe oră în țară în aprilie 2020 au crescut
cu 7,9% în termeni anuali și s-au ridicat la 30,01 USD. În termeni lunari, a crescut cu 1,34
USD.
Departamentul Muncii din SUA a publicat un raport conform căruia rata șomajului în
decembrie 2021 a scăzut la 3,9% pentru prima dată de la începutul pandemiei.
În comparație, șomajul în SUA a atins un vârf de 14,8% în aprilie 2020, în creștere de
la 3,5% în lunile premergătoare pandemiei. În total, au fost create aproape 200.000 de noi
locuri de muncă în sectorul non-agricol în țară – jumătate din 450.000 prognozate.
 În decembrie, s-au creat 53.000 de noi locuri de muncă în afacerile de agrement și
hotel. Ocuparea forței de muncă în sectorul serviciilor pentru afaceri a crescut și ea, în timp ce
în sectorul retail a scăzut. Companiile de producție și construcții au raportat o creștere
semnificativă a angajărilor luna trecută, dând speranță pentru o anumită relaxare a
constrângerilor de capacitate.
În același timp, salariul mediu pe oră a crescut: conform raportului, creșterea în
decembrie a fost de 0,6%, care a fost cea mai vizibilă creștere din aprilie. În termeni anuali,
creșterea a fost de 4,7%. În timp ce cea mai mare inflație a țării din ultimii 39 de ani
compensează parțial aceste câștiguri, creșterea constantă a salariilor, spun analiștii, indică
faptul că angajatorii sunt dispuși să majoreze salariile pentru a-și păstra angajații.

Rata șomajului în SUA și UE 2016-2020

10
9.1
9
8.1 8.1
8 7.3
6.7 7
7
6
5 4.9
4.4
%

3.9 3.7
4
3
2
1
0
2016 2017 2018 2019 2020

ANUL

SUA UE

Sursa: DataBank
Din graficul de mai sus putem observa ca în intervalul de timp 2016-2019 rata șomajului a fost
în descreștere în ambele state, dar începând cu anul 2019 rata șomajului a început să crească,
cauza primordială fiind pandemia de Covid-19. Ambele state au avut de suferit, astfel au
crescut și cheltuielile bugetare a statelor.

2.2 Piața bidimensională: Dolarul și euro în condițiile economice actuale

Sistemul financiar este inerțial: atunci când moneda domină în plăți și decontări, această
dominație devine auto susținută, deoarece moneda unică este convenabilă pentru toți
participanții la tranzacții. Această inerție explică parțial ponderea disproporționat de mare a
dolarului în sistemul financiar global. Amploarea utilizării sale depășește cu mult ponderea
Statelor Unite în economia globală (aproape 25%) și comerțul mondial (aproximativ 10%):
mai mult de 50% din decontări comerciale externe, titluri de creanță (dintre toți emitenții de
obligațiuni emise într-un altă monedă decât cea națională), împrumuturi bancare
transfrontaliere, peste 40% din plățile prin SWIFT, peste 80% din volumul tranzacțiilor
valutare. În afara SUA circulă 44% din bancnotele în dolari.
Indicele de utilizare internațională a dolarului este de 66% - pentru comparație, pentru a
doua monedă europeană, este de doar 24% (calculat ca medie ponderată a ponderii valutei în
rezervele valutare ale țărilor, volumul de cruce -tranzacții valutare la frontieră, emitere de
creanțe, creanțe și obligații bancare).
În același timp, ponderea dolarului în rezervele valutare globale scade lent, dar constant –
de la începutul secolului până la sfârșitul anului 2021, acesta a scăzut cu 12 puncte procentuale
la 59%: din 12 trilioane de dolari în străinătate. rezervele valutare ale băncilor centrale (12,9
trilioane USD raportând structura rezervelor lor) peste 7 trilioane USD sunt în active în dolari.
În ciuda scăderii, această cotă este acum de 2,8 ori mai mare decât cea a celui mai apropiat
concurent al dolarului, euro.
În ciuda tuturor dificultăților întâmpinate de Europa în legătură cu criza globală din 2008,
un lucru poate fi afirmat cu deplină certitudine: euro a fost și rămâne a doua monedă mondială.
Acest lucru este cel mai bine confirmat de următoarele date: un sfert din toate rezervele
valutare sunt deținute în euro, 25,7% din titlurile de creanță sunt exprimate în euro, cifra de
afaceri totală în euro pe piața valutară este de aproximativ 20%. Procesul de creare a unei
monede unice a fost lung și complicat
Cu toate acestea, o revenire la guvernarea SUA este puțin probabilă. Dolarul concurează
acum cu alte valute și este într-o competiție tot mai mare cu euro. În practică, la nivel mondial,
putem vorbi despre lumea a două valute, care este formată din principalii competitori ai
secolului XXI: euro, dolarul. Odată cu creșterea încrederii în euro, mai multe țări au dorit să
schimbe euro cu dolar și să mențină cursul de schimb principal la cursul euro-dolar, iar unele
dintre ele au adoptat euro ca monedă națională. Relația dintre euro și dolar a devenit o
problemă importantă pentru Europa, Statele Unite și restul lumii. Trecerea de la dolar la euro a
amenințat creșterea monedei euro și a creat o catastrofă cu consecințe grave asupra
competitivității europene și a șomajului. Alternativa este că scăderea monedei euro va duce la
o explozie a inflației. Caracterul apropiat al celor două blocuri nu face ca cursul de schimb să

fie mai important, sau relația dintre dolar și euro poate fi ignorată.

Dacă e să vorbim despre mișcarea cursurilor de schimb, vom observa că acestea se mișcă
endogen și acest fapt se datorează acordurilor dintre regiunile industrializate precum SUA și
UE, astfel prin politica fiscală promovată de aceste 2 state și anume cea expansionistă, rata
dobânzii la nivel mondial crește. Cele 2 state totuși preferă politici monetare diferite, pe de o
parte SUA preferă una independentă și circulația liberă a fluxurilor de capital, iar UE se
axează mai mult pe cursuri relativ fixe. Astfel, se observă faptul că stabilitatea unei monede fie
că este euro sau dolar, are o importanță deosebită, deoarece o monedă instabilă crește
dependența comercială a economiilor, subminează investițiile și perturbă mediul de afaceri.
Dacă volatilitatea valutară și a cursului de schimb continuă, aceasta nu numai că va reduce
consumul și investițiile, dar va duce și la haos industrial, tulburări sociale și chiar tulburări
politice. Nici Europa, nici Statele Unite nu sunt într-o formă bună și este posibil ca forțele
binelui care conduc lumea să piardă ceva din această criză. Din acest punct de vedere, nu este
posibil să se aprecieze corect care dintre aceste două valute se află sub control global, care se
va deprecia mai mult și față de care. Dacă ne uităm la indicatorii agregați pentru țările cu
economii dezvoltate și în curs de dezvoltare, atunci motoarele reechilibrării rezervelor sunt
țările în curs de dezvoltare, care dețin majoritatea rezervelor mondiale. Dar dacă luăm în
considerare separat țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, atunci nu există diferențe
semnificative în comportamentul lor în raport cu rezervele.
În opinia mea, nu există un câștigător între monede, există doar perechi valutare în diferite
rapoarte, deoarece

Investițiile străine directe (ISD) sunt o parte integrantă a unui sistem economic deschis și
care funcționează bine și un catalizator major pentru dezvoltare. În același timp, însă, primirea
unui număr tot mai mare de beneficii din ISD de către diferite țări, sectoare ale economiei și
grupuri de populație unite pe o bază teritorială nu are loc automat, iar aceste beneficii nu sunt
distribuite în mod egal între ele. Capacitatea de a atrage și de a maximiza beneficiile ISD către
un număr tot mai mare de țări în curs de dezvoltare pentru a atinge obiectivele de dezvoltare
este determinată de politicile urmate de aceste țări și de așa-numita arhitectură investițională
internațională. În primul rând, se confruntă cu probleme acute acele țări care primesc investiții
care nu s-au dezvoltat încă și nu implementează o politică eficientă și transparentă a
informațiilor care să acopere diverse sectoare ale economiei care să creeze condiții favorabile
investițiilor și care nu și-au format încă condițiile necesare. pentru a îndeplini obiectivele
acestei politici, de personal și instituțional resurse. Deoarece majoritatea investițiilor străine
directe provin din țările dezvoltate, acestea au posibilitatea de a ajuta țările în curs de
dezvoltare să obțină acces la piețele și tehnologiile internaționale, să asigure coerența
politicilor pentru a îndeplini obiective mai largi de dezvoltare, să folosească ajutorul extern
pentru a crește efectul de pârghie al proiectelor de investiții publice și private, să promoveze
țările care nu fac parte din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(OCDE) în
integrarea lor în domeniul internațional, structuri de investiții bazate pe reguli.
Cooperarea dintre principalele țări economice ale lumii este de o importanță fundamentală.
Mulți analiști cred că acest lucru va elimina în cele din urmă mutualismul economic și va
păstra o economie mondială deschisă. Marile puteri economice au un interes politic și
economic în menținerea globalizării. Oamenii de afaceri americani au văzut în mișcarea către
unitatea europeană mai degrabă o oportunitate decât o amenințare; O piață europeană mare
pentru bunuri și servicii și o piață europeană de capital integrată pot oferi oportunități
semnificative pentru exporturi și investiții străine directe. Conducerea americană vede un
partener puternic și de încredere într-o Europă unită politic. Pe de altă parte, interesele
economice comune ale celor două state economice aflate la conducere în ar putea oferi o bază
solidă pentru o economie mondială stabilă. În general, statele nu sunt interesate doar să creeze
condiții pentru intrarea liberă a capitalului străin în economia lor, ci și să creeze condiții pentru
a atrage cât mai mult capital. De asemenea, investitorul nu vine doar cu capital sau bani, ci
aduce și noi tehnici și tehnologii (brevet), inovații în procesele de producție și management
inițiat, reputație sau la nivel internațional (brand). Companiile mari au încredere în climatul
investițional din țările dezvoltate, iar prognozele plasează aceste țări printre cele mai atractive
destinații.
În 2021, investițiile străine directe au atins 1,6 trilioane de dolari, în conformitate cu
nivelurile de dinainte de pandemie și cu 64% în creștere față de 2020. Cel mai important flux a
fost înregistrat în zece țări, printre care Rusia, China și Statele Unite. Cu toate acestea, în acest
an este puțin probabil ca dinamica pozitivă să continue, potrivit autorilor noului raport al
Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD). Pentru al nouălea an
consecutiv, Statele Unite au fost clasate pe primul loc în lista destinațiilor pentru investițiile
străine directe (ISD).
SUA domină în mare parte datorită creșterii economice puternice și robuste din ultimii ani,
precum și a unui climat de afaceri în general stabil. În plus, nivelurile mai scăzute de
dezvoltare a pieței financiare din alte țări vor continua să susțină intrările de capital în SUA.
Se poate presupune că, pe măsură ce țările din întreaga lume continuă să-și consolideze
propriile piețe financiare, acest factor important al intrărilor de capital va scădea treptat. Dar
este posibil ca aceste ajustări să vină lent, mai ales în țările cu venituri mici. Cu toate acestea,
investitorii străini continuă să investească în Statele Unite din alte motive, cum ar fi
guvernanța corporativă și instituțiile puternice, sau pentru a-și diversifica portofoliul de
investiții pentru a reduce riscul. Investitorii din afara SUA își pot aduce banii aici, de
asemenea, datorită legăturilor lor puternice în interiorul SUA, prin fluxuri comerciale sau prin
măsuri de „proximitate”, cum ar fi distanța, limbajul comun sau comunicațiile cu costuri
reduse. La nivel național, ISD în Statele Unite crește productivitatea, generează exporturi din
SUA și creează locuri de muncă bine plătite pentru muncitorii americani.
Uniunea Europeană , la fel ca și SUA este una dintre destinațiile favorabile pentru
investițiile străine directe, datorită regimului deschis și transparent abordat de aceasta.
Stocurile de investiții străine directe în UE are o pondere aproximativă de 6295 miliarde EUR.
În UE în ansamblu, intrările de investiții străine directe au scăzut în 2019, dar în unele țări
precum Germania s-a înregistrat o creștere semnificativă, datorită pieței unice foarte integrate,
care cuprinde milioane de consumatori și oportunități de investiții.
În 2022, în lumina războiului din Ucraina, situația s-a schimbat dramatic - lumea se
confruntă cu o criză triplă: creșterea prețurilor la alimente și carburanți și înăsprirea politicilor
financiare. Experții UNCTAD sunt, de asemenea, îngrijorați de posibilele consecințe ale noilor
restricții legate de pandemie, de creșterea ratei de actualizare în economiile lider, de
sentimentul negativ pe piețele financiare și de perspectiva unei recesiuni. Unele semne de
încetinire se fac deja simțite. Astfel, la nivel global, numărul cererilor pentru implementarea
„proiectelor verzi” a scăzut cu 21 la sută; indicatorii tranzacțiilor financiare au scăzut cu patru
procente.
UE și SUA sunt reciproc cea mai mare sursă de investiții străine directe. În 2019, UE a
înregistrat 2,2 trilioane EUR în stoc ieșire și 2,0 trilioane EUR în stoc. Investițiile UE și SUA
reprezintă un motor important al relației transatlantice și contribuie la creșterea economică și
la crearea de locuri de muncă de ambele maluri ale Atlanticului. O treime din totalul
comerțului transatlantic cuprinde transferuri intra-societăți, o mărturie a integrării economice
profunde dintre piețele UE și SUA
 Capitolul 3 Economiile SUA șu UE din perspectiva crizelor mileniului 3

3.1 Criza financiară globală.

Deși crizele bancare și ale datoriilor suverane nu sunt neobișnuite, criza care s-a desfășurat
în întreaga lume din 2007 a fost unică atât prin amploarea, cât și prin scopul său. De asemenea,
a fost neobișnuită, deoarece a fost declanșată de economiile dezvoltate, care și au fost afectate
în principal. Începând cu criza creditelor ipotecare subprime din SUA și recesiunea din 2007-
2009, problema a izbucnit curând în criză financiară în Europa. Câteva dintre acestea
țările au ajuns în pragul falimentului și au fost salvate de UE și FMI cu condiția să adopte
măsuri de austeritate. Efectele sociale dăunătoare ale crizei atât în SUA, cât și în Europa sunt
încă în apariție. Deși au fost publicate mai multe studii referitoare la criza din SUA în special,
până acum a existat o absență a unei imagini de ansamblu comparative accesibile a ambelor
crize. Deși cauzele exacte ale crizei financiare sunt controversate în rândul economiștilor,
există un acord general cu privire la factorii care au jucat un rol (experții nu sunt de acord cu
privire la importanța lor relativă).
În primul rând, Rezerva Federală (Fed), banca centrală a Statelor Unite, anticipând o
recesiune ușoară care a început în 2001, a redus rata fondurilor federale (rata dobânzii pe care
băncile o percep reciproc pentru împrumuturile overnight ale fondurilor federale – adică,
solduri deținute la o bancă a Rezervei Federale) de 11 ori între mai 2000 și decembrie 2001, de
la 6,5 la sută la 1,75 la sută. Această scădere semnificativă a permis băncilor să acorde creditul
de consum la o rată de bază mai mică (rata dobânzii pe care băncile o percep clienților lor
„primi” sau cu risc scăzut, în general cu trei puncte procentuale peste rata fondurilor federale)
și le-a încurajat să împrumute chiar și clienților „subprime” sau cu risc ridicat, deși la rate mai
mari ale dobânzii (vezi creditarea subprime). Consumatorii au profitat de creditul ieftin pentru
a cumpăra bunuri de folosință îndelungată precum electrocasnice, automobile și în special
case. Rezultatul a fost crearea la sfârșitul anilor 1990 a unei „bule imobiliare” (o creștere
rapidă a prețurilor locuințelor la niveluri mult peste valoarea lor fundamentală sau intrinsecă,
determinată de speculații excesive).
În al doilea rând, datorită modificărilor aduse legislației bancare începând cu anii 1980,
băncile au putut să ofere clienților subprime împrumuturi ipotecare care erau structurate cu
plăți neobișnuit de mari (plăți neobișnuit de mari, care sunt datorate la sau aproape de sfârșitul
perioadei de împrumut) sau rate ale dobânzii ajustabile. (ratele care rămân fixe la niveluri
relativ scăzute pentru o perioadă inițială și variază, în general, cu rata fondurilor federale,
ulterior). Atâta timp cât prețurile locuințelor au continuat să crească, debitorii subprime se
puteau proteja împotriva plăților ipotecare mari prin refinanțare, împrumut împotriva valorii
crescute a caselor sau vânzându-și casele cu profit și achitându-și creditele ipotecare. În caz de
neplată, băncile ar putea reposeda proprietatea și o pot vinde pentru mai mult decât suma
împrumutului inițial. Împrumuturile subprime au reprezentat astfel o investiție profitabilă
pentru multe bănci. În consecință, multe bănci au comercializat în mod agresiv împrumuturi
subprime clienților cu credite slabe sau cu active puține, știind că acești debitori nu își puteau
permite să ramburseze împrumuturile și adesea inducându-i în eroare cu privire la riscurile
implicate. Drept urmare, ponderea creditelor ipotecare subprime în rândul tuturor creditelor
pentru locuințe a crescut de la aproximativ 2,5 la sută la aproape 15 la sută pe an de la sfârșitul
anilor 1990 până în 2004–07.
În al treilea rând, a contribuit la creșterea creditării subprime și practica larg răspândită
a securitizării, prin care băncile au reunit sute sau chiar mii de credite ipotecare subprime și
alte forme mai puțin riscante de datorii de consum și le-au vândut (sau bucăți din ele) pe
piețele de capital ca titluri de valoare (obligațiuni) către alte bănci și investitori, inclusiv
fonduri speculative și fonduri de pensii. Obligațiunile constând în principal din credite
ipotecare au devenit cunoscute sub denumirea de titluri garantate cu ipoteci, sau MBS, care
dădeau cumpărătorilor lor o parte din plățile de dobândă și principal pentru împrumuturile
subiacente. Vânzarea creditelor ipotecare subprime ca MBS a fost considerată o modalitate
bună pentru bănci de a-și crește lichiditatea și de a-și reduce expunerea la împrumuturile
riscante, în timp ce achiziționarea de MBS a fost văzută ca o modalitate bună pentru bănci și
investitori de a-și diversifica portofoliile și de a câștiga bani. Pe măsură ce prețurile caselor și-
au continuat creșterea fulgerătoare până la începutul anilor 2000, MBS-urile au devenit foarte
populare, iar prețurile lor pe piețele de capital au crescut în consecință.
În al patrulea rând, în 1999, Legea Glass-Steagall din perioada depresiei (1933) a fost
parțial abrogată, permițând băncilor, firmelor de valori mobiliare și companiilor de asigurări să
intre pe piețele altora și să fuzioneze, rezultând în formarea de bănci care erau „prea mari
pentru a eșua. ” (adică atât de mare încât eșecul lor ar amenința să submineze întregul sistem
financiar). În plus, în 2004, Securities and Exchange Commission (SEC) a slăbit cerința de
capital net (raportul dintre capital, sau active, și datorie sau pasive, pe care băncile trebuie să le
mențină ca măsură de protecție împotriva insolvenței), ceea ce a încurajat băncile pentru a
investi și mai mulți bani în MBS. Deși decizia SEC a dus la profituri enorme pentru bănci, a
expus portofoliile acestora la riscuri semnificative, deoarece valoarea activelor MBS-urilor s-a
bazat implicit pe continuarea bulei imobiliare.
În al cincilea rând, și în cele din urmă, perioada lungă de stabilitate și creștere
economică globală care a precedat imediat criza, începând de la mijlocul până la sfârșitul
anilor 1980 și de atunci cunoscută sub numele de „Marea Moderație”, a convins mulți directori
bancari, oficiali guvernamentali și economiști din SUA. acea volatilitate economică extremă
era de domeniul trecutului. Acea atitudine încrezătoare – împreună cu un climat ideologic care
pune accentul pe de reglementare și pe capacitatea firmelor financiare de a se autocontrola i-a
determinat pe aproape toți să ignore sau să ignore semnele clare ale unei crize iminente și, în
cazul bancherilor, să continue să împrumute, să împrumute nechibzuit.
Guvernul SUA are o lungă istorie de salvare economică. Criza financiară globală din
2007-2009 a fost cea mai importantă criză financiară care a lovit economia SUA de la Marea
Depresiune. Răspunsul guvernului SUA la criză a fost cu mai multe fațete și a cuprins multe
intervenții politice diferite care au implicat mai multe agenții guvernamentale și diferite
sectoare economice. În timp ce răspunsul inițial s-a bazat în primul rând pe metode și autorități
tradiționale, acțiunile guvernamentale ulterioare au folosit abordări mai neconvenționale.
Acest ghid de cercetare evidențiază unele dintre acțiunile semnificative întreprinse de Rezerva
Federală, Trezoreria, Corporația Federală de Asigurare a Depozitelor (FDIC) și alte entități
guvernamentale pentru a stabiliza sistemul financiar și economia în perioada 2007-2010.
Criza economică, pe de o parte, a pus pentru prima dată la încercare solidaritatea UE,
iar pe de altă parte, a arătat că politicienii europeni nu ezită să învinovățească străinii pentru
dificultățile economice. Țările cel mai greu afectate de această criză, precum Grecia și Italia,
au înregistrat o creștere a retoricii xenofobe din partea politicienilor, iar partidele populiste de
dreapta au început să câștige popularitate.
Măsurile luate de organele UE au făcut posibilă evitarea prăbușirii zonei euro, dar este
încă prea devreme pentru a vorbi despre o ieșire completă din criză. Evenimentele din ultimii
ani fac posibilă evidențierea a patru consecințe ale crizei pentru integrare: 1) consolidarea
proceselor de federalizare în zona euro; 2) fixarea modelului de integrare pe mai multe
niveluri; 3) importanța tot mai mare a factorilor economici ca surse de putere; 4) demarcarea
mai distinctă a frontierelor în interiorul UE și de-a lungul perimetrului acesteia. Suprastructura
continuă a mecanismelor de management economic al UEM complică tranziția către o monedă
unică pentru noile țări și închide o astfel de oportunitate pentru Regatul Unit. Criza a scos la
iveală limitele naturale ale extinderii UE, făcând nerealistă aderarea Turciei și începerea
negocierilor de aderare cu Ucraina. Revenirea țărilor UE pe calea dezvoltării durabile necesită
o modernizare radicală a economiei și societății europene, dar căile acesteia nu au fost încă
determinate. Este clar că nu poate consta în acumularea în continuare a bogăției și creșterea
consumului.
Țările mari și puternice din punct de vedere economic au reușit totuși să amelioreze
situația și aici ne referim la: Germania, Franța. Spania, Belgia și Islanda. Acestea au alocat
bani pentru a-și restabili sistemul bancar, spre exemplu Germania a alocat 480 de miliarde de
euro, astfel reușind să creeze un fond de recapitalizare. Autoritățile germane, împreună cu
băncile și companiile de asigurări, au alocat 50 de miliarde de euro pentru salvarea celui de al
doilea cel mai mare ipotecar German și anume Hypo Real Estate. Franța la rândul ei a alocat
bani pentru garantarea împrumuturilor pentru a redeschide sistemul de creditare interbancară și
a acorda împrumuturi locuințelor și întreprinderilor. Dexia, o bancă specializată în principal în
finanțarea comunităților locale, a primit ajutor din Belgia, Franța și Luxemburg pentru a-și
majora capitalul.
Spania are o schemă de garantare interbancară în valoare de 100 de miliarde de euro
care vizează restabilirea încrederii în sistemul bancar și creșterea lichidității bancare. Pentru
Austria, guvernul a alocat 100 de miliarde de euro pentru consolidarea băncilor țării, din care
aproximativ 85 de miliarde au fost folosite pentru a asigura împrumuturi interbancare.
În ceea ce privește România, guvernul a decis să majoreze garanția bancară maximă de
la 20.000 de euro la 50.000 de euro. Bănci centrale ale lumii au fost de acord cu acțiunile
băncilor din Japonia, Anglia, Canada, Elveția, SUA și Uniunea Europeană. Acordul permite
băncilor centrale să-și împrumute reciproc lichidități pe termen scurt pentru a stabiliza
sistemul financiar intern.
Criza financiară care a dus la prăbușirea Wall Street-ului a lăsat zeci de mii de profesioniști
americani șomeri în sistemul financiar. Angajatorii spun că mai mulți profesioniști americani,
în special în finanțe, se interesat deja despre oportunitățile de angajare în afara Statelor Unite.
Industria auto a fost puternic lovită de criza financiară. Renault, Ford, General Motors,
Toyota, Volkswagen și BMW sunt doar câteva dintre marile surprize. Piețele bursiere
europene au fost lovite de un val de scădere, marii indici bursieri înregistrând corecții de peste
8%. Exemplu: La Paris, titlurile Societe Generale au fost devalorizate cu 15,22%. În
Amsterdam, acțiunile ING au pierdut 15,93% din valoare. La Viena, acțiunile Raiffeisen
International Bank au scăzut cu 13,21%, iar acțiunile Erste Bank au scăzut cu 12,81%.
Acțiunile KBC Bank au scăzut cu 13,03% la Bursa Belgiană. La Frankfurt, acțiunile Hypo
Real au scăzut cu 5,6%. La Milano, acțiunile Banco Intesa San Paolo au scăzut cu 12,04%, iar
acțiunile Unicredit au scăzut cu 9,67%. La Bursa de Valori din Londra, acțiunile băncilor au
crescut în continuare, acțiunile HSBC scăzând cu 16,48% și acțiunile Barclays cu 14%.
Acțiunile Royal Bank of Scotland au scăzut cu 8,96%, iar HBOS au scăzut cu 10,30%. Alături
de marii învinși, sunt și câștigători. Experții bursieri invitați de Wall Street au descris
instituțiile și persoanele care au beneficiat de criza financiară. Așa cum au existat întotdeauna
perdanți când piața a crescut, vor exista întotdeauna câștigători. În primul rând, există
investitori care au trebuit să parieze pe o prăbușire a pieței, sau cel puțin pe o parte a unei
prăbușiri acțiunilor și să câștige mulți bani în acest proces. Un alt tip de câștigători din această
criză sunt companiile care au fost puse pe baze financiare solide de criză și sunt capabile să
înghită o parte din concurență la prețuri foarte mici și să fie foarte bine poziționate pentru
viitor. De exemplu, cazul Bank of America, care a achiziționat Merrill Lynch în pragul
falimentului. În general, companiile și investitorii afectați de criză au beneficiat de a avea mai
puține datorii și mai multe rezerve de numerar. Speculatorii sunt așadar una dintre categoriile
care pot fi declarați câștigători ai crizei financiare. Experții susțin că nu mulți oameni au
beneficiat de recesiunea dramatică, dar mai sunt oameni care au reușit să facă bani în timpul
crizei. Cererea pentru un master în administrarea afacerilor a crescut din cauza fricii de o
eventuală restructurare a personalului în cadrul companiei în care a lucrat. Așa a început criza
financiară în Statele Unite, dar a făcut ravagii și în Europa, determinând statele afectate să ia
măsuri pentru a ajuta băncile aflate în dificultate. Au fost făcute încercări de coordonare a
eforturilor naționale de sprijinire a sistemului bancar, de protejare a deponenților și de creștere
a fluxurilor de credit. Criza financiară a determinat mai multe guverne să asigure lichidități în
monedele lor interne și străine, să consolideze cooperarea între bănci, să creeze fonduri de
recapitalizare pentru a injecta lichidități în bănci și să deturneze parțial valutele internaționale.
Cu sprijin puternic, acestea au fost forțate să salveze băncile puternice prin sprijinirea
Fondului Monetar Internațional.

3.2 Pandemia COVID-19

Pandemia de COVID-19 a avut repercusiuni asupra economiilor din întreaga lume. Deși
economia SUA a suferit una dintre cele mai puternice contracții în istoria sa pe parcursul
anului 2020, prejudiciul economic a fost și mai mare în mulți țări străine. Susținut de o lansare
rapidă și timpurie a vaccinului, precum și prin sprijinul fiscal puternic, redresarea Statelor
Unite a fost robustă, depășind-o pe cea a majorității partenerilor comerciali importanți în 2021.
Inflația a apărut ca o provocare pentru Statele Unite și pentru aproape toți principalii parteneri
comerciali, pe măsură ce cererea puternică, înclinată spre bunuri și departe de servicii, a
interacționat cu tensiunile lanțului de aprovizionare. Ca urmare a redresării rapide a SUA,
Deficitul comercial al SUA a crescut. Puterea redresării SUA a dus la: au crescut importurile,
deoarece mărfurile au venit din străinătate pentru a satisface renașterea cererea de la firme și
consumatori. Deși exporturile au atins record maxime, acestea au crescut într-un ritm mai lent
decât importurile, deoarece multe dintre țările care cumpără mărfuri din SUA nu și-au revenit
la fel de repede. La același timp, noile valuri de infecție au deprimat călătoriile internaționale
și au afectat recuperarea unor servicii care sunt importante pentru exporturile SUA, cum ar fi
turism. Pandemia a evidențiat necesitatea de a aborda problemele economice de lungă durată,
inclusiv cele rezultate din integrarea economică globală. Din cauza unei lipse de politici
publice de susținere în trecut, mulți muncitori și comunități americane au suportat costurile
transferului de producție în întreaga lume, dar nu și-au împărtășit pe deplin beneficiile,
contribuind la creșterea inegalității. Efectele negative ale infecției cu coronavirus în Statele
Unite pot fi împărțite în trei grupuri. În primul rând, o creștere a costurilor comerciale ca
urmare a scăderii amplorii turismului și a volumului fizic al mărfurilor vândute. În al doilea
rând, șocuri de producție (șoc negativ de productivitate) atât pe partea ofertei de bunuri și
servicii (întreruperi ale producției, mobilitate redusă a forței de muncă, restricții de transport),
cât și pe partea cererii (consum și investiții reduse). În al treilea rând, creșterea cheltuielilor
guvernamentale. Principala lovitură economică a epidemiei a avut loc la începutul anului
2020. În ianuarie-aprilie 2020, numărul persoanelor care și-au pierdut locul de muncă în
Statele Unite a fost de 9,9 la 100 de persoane. Cei mai tineri au fost cei mai grav afectați:
dintre cohorta de 25-44 de ani, 11,6 persoane din 100 și-au pierdut locul de muncă în acea
perioadă. Un model statistic care prezice ocuparea forței de muncă pe baza datelor 2011-2019
a arătat că, în aprilie 2020, 61,3% dintre americanii cu vârsta peste 16 ani au putut să aibă un
loc de muncă (cu normă întreagă sau cu jumătate de normă). Conform datelor reale pentru
aprilie 2020, această pondere a fost de doar 51,5%. Cea mai mare parte a scăderii ocupării
forței de muncă a avut loc în aprilie 2020, când diferite state au început să impună restricții
asupra activității economice pentru combaterea economiei.
La fel cel mai bun exemplu în care guvernul a sprijinit economia îl deține SUA,
deoarece guvernul Americii a reușit să impună anumite pârghii prin care să susțină societatea
americană. Aceștia au oferit asistență bănească cetățenilor în sumă de 1.200 de USD per adult
și 500 USD per copil aflat în întreținere. Aceste cecuri de stimulare în sumă au ajuns la o
valoare de peste 2 trilioane de dolari. Iar la sfârșitul anului 2020, guvernul a alocat fonduri de
asistență suplimentară în valoare de 600 de dolari per copil aflat în întreținere și adult.
 Nici măcar un an mai târziu, pe 11 martie 2021, președintele Joe Biden a semnat legea
americană privind planul de salvare, care a oferit un al treilea cec de stimulare de 1.400 de
dolari pentru adulții calificați și pentru fiecare dintre persoanele aflate în întreținerea acestora.
Planul american de salvare, în valoare totală de 1,9 trilioane de dolari, a extins și/sau a
modificat multe dintre prevederile incluse în Legea CARES, inclusiv o pauză a dobânzii la
împrumutul federal pentru studenți și un ajutor suplimentar de șomaj săptămânal de 300 de
dolari, care a expirat la 6 septembrie 2021.
Calea produsului intern brut (PIB) real de la debutul Pandemia COVID-19 oferă cea mai
elementară măsură a impactului economic al virusului. Pandemia a fost însoțită de scăderi
istorice ale producției în aproape toate economiile majore. PIB-ul SUA a scăzut cu 8,9% în al
doilea trimestrul 2020, cea mai mare contracție într-un singur trimestru din mai multe
peste 70 de ani (BEA 2021c). Majoritatea celorlalte economii majore s-au descurcat și mai rău.
PIB-ul Regatului Unit în 2020 a fost cu 21,4% sub acesta medie în 2019 (ONS 2022). În zona
euro, producția a scăzut cu peste 12,4 procente. Mai aproape de casă, PIB-ul Canadei a scăzut
cu 12,4 la sută, în timp ce PIB-ul Mexicului a scăzut cu 19 la sută (Statistics Canada 2022;
INEGI 2022). Recuperarea SUA a depășit-o pe cea a tuturor partenerilor săi comerciali
importanți cu excepția Chinei. Până în al doilea trimestru al anului 2021, PIB-ul real al SUA
și-a depășit-o nivel pre-pandemic, înaintea majorității celorlalte economii majore. Creșterea
producției a crescut în zona euro și Canada în trimestrul trei din 2021; dar la la sfârșitul anului
2021, producția în majoritatea partenerilor comerciali importanți ai SUA a avut doar a atins
nivelul pre-pandemic, în timp ce producția din SUA a fost cu 3% mai mare decât înainte de
pandemie. Deși multe efecte ale pandemiei nu sunt captate de PIB, măsurat prin acest indicator
de bază. Recuperarea statelor a rămas mai departe decât cea a aproape tuturor colegilor săi.
Pandemia de COVID-19 a dus la o contracție economică fără precedent în 2020, PIB-
ul real al UE scăzând cu 6,1%, mai mult decât în timpul crizei financiare globale. Răspunsul
UE la criză a fost rapid, puternic și bine coordonat la toate nivelurile. Statele membre ale UE –
susținute de instrumentul SURE al UE – au oferit un sprijin puternic întreprinderilor și
lucrătorilor, în special prin programe de muncă cu normă redusă, pe lângă sprijinul substanțial
al lichidităților pentru firme.
BCE a completat răspunsul fiscal cu un set larg de măsuri de politică monetară. Acest răspuns
politic comun și coordonat a avut succes: impactul economic al crizei asupra lucrătorilor și a
firmelor a fost mult mai puțin sever decât se anticipa inițial.
Acțiunea decisivă la nivelul UE a asigurat, de asemenea, dezvoltarea, achiziția rapidă și
distribuirea coordonată a vaccinurilor COVID-19. În perspectivă, Facilitatea UE pentru
redresare și reziliență (FRR) nou creată va promova o redresare bogată în investiții și reforme
care stimulează creșterea prin furnizarea de 338 de miliarde EUR în sprijin nerambursabil și
până la 386 de miliarde EUR în împrumuturi (la prețuri curente) pe tot parcursul perioada până
în 2026.

CONCLUZII¿

Așa cum am precizat și în capitolul de introducere, globalizare, este un fenomen care a

afectat majoritatea țărilor la nivel mondial, SUA și UE nefiind excepții. Lupta pentru puterea
politică și economică este dusă între cele mai dezvoltate state ale lumii, printre care se numără
Statele Unite, țările Uniunii Europene, China, Marea Britanie. Analizând această lucrare am
ajuns la un șir de concluzii în ceea ce privește concurența pentru supremația mondială.
Trebuie de remarcat faptul că pilonii economiei mondiale Statele Unite și Uniunea
Europeană duc această luptă de mai bine de un secol începând cu războaiele sângeroase,
urmând războiul rece și mai nou această luptă se dă pe domeniul economic. Cu cât statul
deține o economie mai mare cu atât influența sa la nivel global este mai puternică.
Cum s-a observat și din primul capitol ambele state au reușit să-și creeze această economie
stabilă, care este în creștere permanentă datorită anumitor factori decisivi, cum ar fi:
amplasarea geografică, relațiile cu statele vecine și nu doar. Comparându-le la nivel economic
se observă faptul că în pofida greutăților prin care au trecut ambele reușesc să se mențină în
topul celor mai influente țări ale lumii de la începutul mileniului III.
Totuși, este destul de greu de ales între UE și SUA, pentru că duc politici diferite, la nivel
economic, politic și social. Luând ca exemplu UE este o uniune a 27 de țări dar care
promovează aceleași valori democratice și viziuni economice, iar SUA este o federație care
întrunește 50 de state componente.
De la sfârșitul Războiului Rece, SUA s-a impus ca singurul jucător global. Împreună cu
Statele Unite, blocul NATO și-a extins puterea, deși după prăbușirea Uniunii Sovietice a
trebuit să-și stabilească noi obiective. De-a lungul anilor, Uniunea Europeană a crescut, de
asemenea, în paralel cu NATO, ca o nouă alianță a țărilor europene. Extinderea sa în Europa
de Est și în Balcani a deschis noi oportunități pentru statele europene. În primele două decenii
după încheierea Războiului Rece, UE și statele sale membre au avut șansa de a se impune ca
 jucători globali separați de America. Dar mai multe crize au împiedicat UE să se poziționeze
efectiv în politica mondială. Astăzi, Uniunea Europeană se confruntă cu multe provocări
diferite. Unele dintre ele sunt interne și au un caracter structural. Altele sunt de natură externă
și creează dificultăți serioase țărilor UE, în special în chestiuni de unitate și solidaritate. UE
trebuie să rezolve toate aceste probleme dacă dorește să se impună ca actor global sau chiar să
continue să existe ca asociație.
După cum se cunoaște, într-o economie închisă care nu face comerț cu restul lumii, prea
puține cheltuieli duc la pierderi de locuri de muncă și la presiunea în scădere a prețurilor, în
timp ce prea mult ar trebui să împingă creșterea angajării și, în cele din urmă, a prețurilor. Într-
o economie deschisă, totuși, unele dintre efectele schimbărilor cererii se răspândesc în restul
lumii. O scădere bruscă a cheltuielilor, de exemplu, poate fi asociată cu scăderea cererii de
importuri, caz în care o parte din durerea unei scăderi este exportată în străinătate. În timpul
crizei financiare globale din 2007-2009, problemele de pe piețele financiare au făcut ravagii în
întreaga lume, dar chiar și țările relativ izolate de aceste necazuri au simțit-o datorită
legăturilor comerciale cu America și Europa. Potrivit unei estimări, aproximativ un sfert din
scăderea cererii americane și o cincime din scăderea cererii europene au fost suportate de alte
economii și transmise prin comerț.
Din capitolul doi, putem observa că în ceea ce privește produsul intern brut, SUA continuă
să conducă, fiind urmată de UE. De asemenea, din cauza problemelor la nivel global
exporturile s-au redus constant, investițiile companiilor sunt și ele în scădere. Observăm la fel
că dolarul își menține supremația fiind cea mai utilizată valută la nivel mondial, pe când
motivul stagnării în promovarea monedei euro în circulația internațională a fost sfera
insuficientă a integrării europene. Mai mult decât atât, poziția actuală a acestei monede în
economia globală pare să fie maximă posibilă, așa că este puțin probabilă consolidarea în
continuare a rolului monedei euro în lume.
Cum spunea și Ștefan Mârzac ,, În lumea pașnică este concurență pentru lumină iar în
lumea reală este concurență pentru întuneric”. 6 Astfel, deducem că ambele state fac tot
posibilul să se mențină în fruntea ierarhiei mondiale, chiar dacă uneori metodele folosite nu
justifică rezultatele.
Întrebarea care s-a născut încă de la începutul noului mileniu și care m-a pus și pe mine pe
gânduri, rezultatul fiind această încercare de a analiza comparativ, este: Statele Unite vor reuși
să se mențină în topul clasamentului mondial sau o să cedeze în fața Uniunii Europene?
Desigur, la începutul mileniului III ne-am apropiat de o lume multipolară, în care SUA și
Uniunea Europeană joacă cele mai importante roluri, deținând cele mai puternice economii,

6
Ștefan Mîrzac, Cuvinte cu dor de miez, Lumea, 2016
dar lumea nu mai arată ca cândva după al Doilea Război Mondial. China este în creștere,
democrația este în retragere, iar amenințările climatice, economice, de sănătate și de securitate
fără precedent abundă. Între timp, Statele Unite și Uniunea Europeană se confruntă cu o gamă
largă de probleme provocatoare, inclusiv o pandemie costisitoare, nedreptate rasială,
incertitudine economică și inegalitate. În mijlocul acestor provocări, viitorul politicii externe a
SUA alături de UE și natura și amploarea relației lor cu lumea este din nou un subiect de
dezbatere acerbă.
La fel, am ajuns la concluzia că oamenii sunt cea mai importantă resursă: calitatea vieții,
educația dar și antrenarea lor în câmpul muncii reprezintă indici importanți pentru o dezvoltare
economică armonioasă și de lungă durată.
La final aș putea spune că economia este știința plină de viață care se schimbă odată cu
evenimentele care au loc în lume, acest lucru poate fi ușor de observat și acum, mai ales dacă
urmărim cu atenție dezastrul care se întâmplă în Ucraina.
 BIBLIOGRAFIE
1. Bogzeanu, Cristina, Rolul NATO și UE în managementul crizelor din Balcanii de Vest,
București, Ed. Universității Naționale de Apărare Carol I", 2011.
2. Frunzeti, Teodor, Soluționarea crizelor internaționale. Mijloace militare și nemilitare,
lași, Ed. Institutul European , 2006.
3. Tătaru, Irina, Capacitatea Uniunii Europene de gestionare a crizelor în domeniul militar
și civil. Prezent și perspective, București, Ed. Universității Naționale de Apărare, Carol I",
2012.
4.Valentin Naumescu, Criza Uniunii Europene, Editura TREI, București, 2017, pag.21
5. S. Neguț, Introducere în geopolitică, Editura Meteor Press, București, 2008, pag.109
6. Zbiegniew Brzezinski, 2000, cit., pag.13.

https://www.mediafax.ro/externe/economia-sua-a-crescut-cu-6-5-in-trimestrul-al-doilea-
dar-performanta-este-sub-asteptari-20208789
https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/sua-in-recesiunea-secolului-economia-americana-
cunoaste-cea-mai-mare-contractie-dupa-al-doilea-razboi-mondial-1442155
https://policy.trade.ec.europa.eu/eu-trade-relationships-country-and-region/countries-
and-regions/united-states_en
https://europe.unc.edu/toolkits/eu-us-relations/
https://statisticstimes.com/economy/united-states-vs-eu-economy.php
https://www.nationmaster.com/country-info/compare/European-Union/United-States/
Economy/table
https://cceia.unic.ac.cy/wp-content/uploads/policy_paper_04_14.pdf
https://theconversation.com/the-us-is-a-whole-lot-richer-because-of-trade-with-europe-
regardless-of-whether-eu-is-friend-or-foe-99829
https://www.thenewfederalist.eu/Europe-vs-USA-Whose-Economy-Wins?lang=fr
https://www.telos-eu.com/en/european-economy/europe-vs-america-the-federal-
governance-matters.html
https://voxeu.org/article/understanding-inflation-risks-us-and-euro-area
https://www.vox.com/2018/7/29/17627134/income-inequality-chart
https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/12/07/council-conclusions-
on-european-union-united-states-relations/
https://data.worldbank.org/inhttps://www.vox.com/2018/7/29/17627134/income-
inequality-chartdicator/NY.GDP.MKTP.CD?
end=2020&locations=EU&name_desc=false&start=2020&view=bar
https://romanian.cri.cn/economie/meridian/3365/20210208/618074.html
https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/defence-security/defence-security-timeline/
https://www.eeas.europa.eu/eeas/eu-security-defence-and-crisis-response_en
https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/12/07/council-conclusions-
on-european-union-united-states-relations/
https://world101.cfr.org/historical-context/world-war/how-did-united-states-become-
global-power (14/06/2022)
The Economist Newspaper:
https://www.economist.com/finance-and-economics/2021/02/20/what-a-hot-american-
economy-means-for-the-rest-of-the-world?
utm_medium=cpc.adword.pd&utm_source=google&utm_campaign=a.22brand_pmax&utm_c
ontent=conversion.direct-response.anonymous&gclid=EAIaIQobChMIy56S5pCt-
AIV3AWiAx2abAmBEAAYAiAAEgJhBfD_BwE&gclsrc=aw.ds (14/06/2022)