Dizolvarea limitelor fizice ale conștientului („eu”-lui) nipon

Spațiul contemplativ în locuința japoneză contemporană

Cuprins
Introducere: Argument

1 Apreciind Mushin – mintea liberă de gânduri și emoții

1.1 Ce reprezintă spațiile contemplative în occident

1.2 Ce reprezintă spațiile meditative pentru japonezi

2 Tradiția – o identitate integrată

2.1 Zen și Ceremonia ceaiului

a. Concepte filosofice

b. Integrarea ceremoniei în viața cotidiană

2.2. Conceptul de Wabi Sabi

a. Idei conceptuale

b. Interrelaționarea cu principiile practicii Zen

3 Procedee și dimensiuni spațiale utilizate în realizarea spațiilor contemplative

3.1 Spații meditative în grădina niponă

a. aleile – elementele minerale

b. apa – elementele acvatice și substituienții lor

c. pavilioanele – elementele antropice

3.2 Spații meditative în locuința japoneză

 a. umbra – parte din întreg

b. shoji – divizarea luminii și a pațiului

c. tatami – conexiunea cu imaterialul

3.3. Relaționarea dintre interior-exterior

a. „Ma” – dimensiunile spațiale ale vidurilor japoneze

b. engawa – spațiul întepătrunderilor

c. imaterialitatea – stratificarea spațiilor

4 Efectele spațiilor meditative asupra locuitorilor locuinței

4.1 modelarea spațiului imaginar

4.2 generarea de emoții

4.3 vindecarea „eu”-lui

5 CONCLUZII

ARGUMENT

Modelele stilului contemporan japonez pot fi privite într-un mod care nu se îndepărtează de
tradiție, dar nu îmbrățișează pe deplin noua tendință occidentală. În schimb, acesta, parcurge o
linie între cele două tărâmuri în care nu uită de cultura din care a venit, în timp ce înțelege și
interpretează noile idei ale lumii. Japonezii laudă umbrele deoarece dizolvă granițele fizice –
oricât de mici – făcând spațiul infinit, pentru a simți o legătură cu universul încojurător, prin
tranziția lentă, meditativă și incontestabilă între lumină și umbră, casă și oraș, între exterior și
interior. Având în vedere densitatea acestei insule extrem de populate – formată din munți, iar
între ei milioane de locuințe una lângă alta în limitări mici și sombre – ar putea explica acest
lucru. O cameră plină de umbre nu este niciodată goală, iar o margine nu este o margine dacă
nu o putem simți. În umbre, ca în meditație, suntem exact acolo unde existăm, fără puterea de
a uita că acest moment este exact tot ceea ce a fost și tot ceea ce va fi vreodată. Prinși în
pânzele lor, nu avem de ales decât să ne cufundăm în acestea, în practica meditației.