Denumire 1

Numele satului Scânteieşti, după unele versiuni,este

strâns legat de nașterea numelui Frumușița care se crede
că a venit de la numele Frumuşelul ce se afla la nord de
Frumuşiţa. O altă legendă încearcă să explice numele
comunei Frumuşiţa, precum şi a altor patru localităţi.
Se povesteşte că domnitorul Petru Rareş, receptiv la
frumuseţea feminină, fascinat de privirile unei tătăroaice,
ar fi spus: ” Tu, tătarcă cu şuviţe, frumuşică, tu luceşti,
scânteieşti”, de aici ar proveni denumirile localităţilor
Frumuşiţa, Tuluceşti, Şiviţa, Tătarca şi Scânteieşti.

Descriere succintă

Comuna Scânteieşti are poziţie relativ centrală în

cadrul judeţului Galaţi, fiind situată la o distanţă de 40 km
de municipiul Galaţi. Această localitate se învecinează la
S şi S-E cu comuna Frumuşiţa, la E cu comuna Folteşti,
la N-V cu comuna Măstăcani, la N cu comuna Fârţăneşti
şi la V şi N-V cu comuna Cuca. Teritoriul comunei este
traversat de DC 30 Frumuşiţa – Folteşti, modernizat pe
întregul traseu. Comuna are o populaţie de 2890 locuitori
şi o suprafaţă de 5023 ha. Localitatea Scânteieşti se află
în Câmpia Înaltă a Covurluiului.
Clima temperat-continentală cu nuanţe excesive ce
caracterizează întreaga zonă de sud-est a ţării, prezintă
unele valori atenuate, datorită numeroaselor păduri din
apropiere.
Comuna Scânteieşti s-a format în timp prin unirea a
două sate Scînteieşti şi Fîntînele, în urma procesului de
reîmpărţire administrativă a teritoriului, a două comune în-
vecinate Frumuşiţa şi Folteşti. Satul Scînteieşti (aparţinând
comunei Frumuşiţa) şi satul Fîntînele (aparţinând comunei
Folteşti) au format în secolul al XIX-lea o parohie.
Despre comuna Scînteieşti apar referiri în „Marele dicţionar
Geografic al României” alcătuit de George Ioan Lahovari
2 în anul 1902, astfel: “Scînteieşti-sat, în Judeţul Covurluiu, Covurluiu, cu 3
plasa Prutul, Comuna Frumuşiţa, la vreo 8 Km, spre Vest, 131 familii,sau
de reşedinţa comunei. Are o populaţie de 240 familii sau 588 suflete. Are
1018 suflete, o biserică şi o şcoală... Împreună cu cătunul o biserică şi o
Fântânele, din Comuna Folteşti, formează o parohie şcoală...,,
aparte având catedrala cu hramul Sf.Gheorghe, deservită Înfiinţarea de
de un preot ajutor şi patru cântăreţi...” Înfiinţarea de drept drept a comu-
a comunei s-a petrecut practic în anul 1925, prin amintita nei s-a petrecut
reîmpărţire teritorială a comunelor Folteşti şi Frumuşiţa, practic în anul
an cu care se deţin şi primele registre de stare civilă ale 1925, prin amin-
comunei. tita reîmpărţire
Pe teritoriul administrativ al comunei se află pădurea teritorială a co-
Mogoş, numită popular Mâţele, situată pe dealurile Bu- munelor Folteşti
tura, Mâţele şi Gura Rediu, pe o suprafaţă de 349 ha. şi Frumuşiţa, an
Motiv de mândrie pentru locuitorii comunei îl constituie cu care se deţin
clădirile celor două biserici din ambele sate: Biserica Sf. şi primele re-
Petru şi Pavel din Fântânele, construită în anul 1895 şi gistre de stare
Biserica Sf. Gheorghe din Scânteieşti construită în anul civilă ale comu-
1872. Fig. 1.1 – Încadrarea comunei Scânteieşti în cadrul nei.
_____________________________ judeţului Galaţi
(sursa: Banca de date urbane a Primăriei Municipiului
Comuna Scânteieşti, s-a format în timp prin unirea a Galaţi)
două sate Scînteieşti şi Fîntînele, în urma procesului de
reîmpărţire administrativă a teritoriului a două comune în-
vecinate Frumuşiţa şi Folteşti.Satul Scânteieşti(comuna CAPITOLUL I
Frumuşiţa) şi satul Fîntînele(comuna Folteşti) au format
în secolul al XIX-lea o parohie. COORDONATE GEOGRAFICE
Despre comuna Scânteieşti apar referiri şi în “Marele Aşezarea geografică
dicţionar Geografic al României” alcătuit de George Ioan Comuna Scânteieşti se înscrie în aria comunelor
Lahovari şi Editat de Societatea Geografică Română prin pericarpatice, cu aşezare preponderentă în Câmpia
Stab.Grafic JV Socecu în anul 1902, astfel: Covurluiului, având un sat reşedinţă de comună
,,Scînteieşti-sat, în Judeţul Covurluiu, plasa Prutul, Co- (Scânteieşti) şi un sat component Fântânele. Localitatea
muna Frumuşiţa, la vreo 8 Km, spre Vest, de reşedinţa Scânteieşti se desfăşoară în exclusivitate pe câmpia
comunei. Are o populaţie de 240 familii sau 1018 suflete, înaltă, cu cote ale terenului cuprinse între +90,0 în zona
o biserică şi o şcoală.. Împreună cu cătunul Fântânele, de sud-est şi +140,0 în partea de nord-vest. Aceasta are
din Comuna Folteşti, formează o parohie aparte având o poziţie relativ centrală în cadrul judeţului Galaţi, fiind
catedrala cu hramul Sf.Gheorghe, deservită de un preot situată la o distanţă de 40 km nord-vest de municipiul
ajutor şi patru cântăreţi......,, Galaţi. Judeţul se desfăşoară între paralele de 45o 25’
,,Fântânele-sat în Comuna Folteşti, plasa Prutul, Judeţul
4 subunitate de relief din cadrul Câmpiei Române.
Fig. 1.2 –
Încadrarea comunei Scânteieşti în teritoriu
(sursa: Banca de date urbane a Primăriei
Municipiului Galaţi)
şi 46o 10’ latitudine nordică şi între 27o şi 20’ şi 28o şi 10’
longitudine estică. Este mărginit la nord de judeţul
Vaslui, la vest de judeţul Vrancea, la sud de judeţul Brăila,
la sud-est Dunărea îl desparte de judeţul Tulcea, iar la est
Prutul reprezintă de fapt graniţa cu Republica Moldova .
Pe harta României, comuna Scânteieşti se află în partea
estică a judeţului, în Câmpia înaltă a Covurluiului,
5
Această poziţie geografică a determinat o serie de
particularităţi specifice evoluţiei peisajului natural,
populaţiei şi preocupărilor acesteia de-a lungul timpurilor.
Vecinătăţi :
Comuna Scânteieşti este limitată administrativ de co-
munele:
- în partea de sud şi sud-est comuna Frumuşiţa;
- în partea de est comuna Folteşti;
- în partea nord-est comuna Măstăcani;
- în partea de nord comuna Fârţăneşti;
- în partea de vest şi nord-vest comuna Cuca;
CADRUL NATURAL
Relieful :
Relieful reprezintă elementul de bază al diferenţierii
relaţiei:condiţii naturale - utilizare agricolă a spaţiului,
caracterizat în cazul de faţă de unitatea de câmpie în
care se încadrează comuna, ceea ce-i conferă posibilităţi
multiple pentru dezvoltarea unei agriculturi variate şi
conturarea unui spaţiu agricol specific.
Din cele mai vechi timpuri, zona de câmpie s-a
dovedit a fi favorabilă culturii plantelor, îndeosebi culturii
cerealelor dar şi creşterii animalelor datorită existenţei
păşunilor şi fâneţelor specifice câmpiei. Relieful actual
de pe teritoriul comunei este rezultatul interacţiunii unui
complex de factori interni şi externi. Caracterul fiecăruia
din aceşti factori şi modul lor de condiţionare reciprocă a
cunoscut importante modificări în timp şi spaţiu. Comuna
Scânteieşti , fiind situată în partea de est a judeţului Galaţi,
aparţine ca zonă, de Câmpia Covurluiului (subunitate de
relief din cadrul Câmpiei Române).Pădurea Mogoș Mâțele
este tributară acestui aspect.
6 Fig. 2.1 comunei, se disting următoarele zone : 7
- Harta fizică * Câmpia înaltă, este cea mai dezvoltată şi
a Judeţul acoperită cu numeroase construcţii în partea de est, cu al-
Galaţi
titudini de până la 144 m şi a cărei cuvertură este alcătuită
din depozite loessoide ( pământuri macroporice sensibile
la umezire) cu o grosime ce variază între 20-45 mp, fiind
formaţiunea pe care se extinde, în cea mai mare parte,
intravilanul comunei ;

* Zona de luncă în partea mediană a localităţii

(cu dezvoltare pe lăţimi de 50 - 100 m);

* Zona de trecere de la luncă la câmpia înaltă

(are altitudini cuprinse între 100-150 m pe latura de est şi
200 m pe latura de vest).

La limita dintre câmpia înaltă şi zona de trecere

sunt prezente ravene împădurite iar în cadrul câmpiei
înalte cotele terenului sunt cuprinse între +55,0… şi
+130,0 pe latura de est şi 70,0…şi 90,0.. pe latura de vest,

Denumirea de „Câmpia Covurluiului”a fost introdusă de

Vintilă Mihăilescu, după ce şi alţi cercetători au contes-
tat apartenenţa acestei subdiviziuni geografice la Câmpia
Română . Se prezintă sub forma unor câmpuri cu altitudini
cuprinse între 120 şi 220 m, înclinate în direcţia NV-SE. În Zonă câmpie
general sunt mărginite de numeroşi versanţi cu caracter
de creste. Aceasta se întinde la sud de culmile deluroase
ale Podişului Covurlui şi se desfăşoară până la lunca Pru- iar pantele sunt cuprinse între 7-10%. Suprafaţa terenului
tului.Este o zonă de terase cu podişuri largi cu straturi de este acoperită cu culturi de cereale, pomi fructiferi, viţă de
loess, nisip şi luturi argiloase. Câmpia înaltă a Covurlui- vie , precum şi construcţii de locuinţe parter, cu altitudinea
ului se caracterizează prin interfluvii-platou, apariţia şi generală de 80-85 m.
dezvoltarea acestora se observă de la o linie nord/vest
şi sud/est, care începe de la Valea Mărului în vest şi se Relieful biotic
continuă în est până la nord de Tuluceşti. Dintre formele de relief posibil de încadrat în această
Conform studiului geotehnic de specialitate, pe teritoriul categorie este mai frecvent întâlnită în regiunea cercetată.:
8 aşa numitele cărări de oi (terasete) datorate circulaţiei
animalelor. Microrelieful actual creat are aspectul unor
trepte, care sunt de obicei înierbate şi separate între ele
de cărările bătătorite de animale. Aici mai pot fi amintite
muşuroaiele de furnici, de cârtiţe, găuri de popândău.
Relieful antropic
În urma activităţii omului în cadrul Câmpiei
Covurluiului, s-au creat atât forme vechi reprezentate
de tumuli, troiane, cetăţi cât şi forme noi reprezentate de
canaluri, taluzuri, tuneluri, cariere, terase, zone, cu micro-
relief antropic s-au dezvoltat şi în scopul valorificării argilei
şi nisipurilor, făcându-se numeroase excavaţii.
Clima:
Conform zonării climatice a teritoriului României,
a nuanţelor climatului temperat ce permit dezvoltarea
unei agriculturi sezoniere, comuna Scânteieşti, și implicit
–Pădurea Mogoș Mâțele- se înscriu în zona climatică I -
călduroasă, secetoasă, cu temperatura medie anuală a
aerului mai mare de 10,50C şi precipitaţii anuale mai mici
de 600 mm/an.
În mare măsură, clima comunei se înscrie în aria climei
judeţului, cu climă temperat-continentală excesivă, clima
comunei detaşându-se de restul teritoriului datorită celor
trei văi, cu lunci reunite şi terase Prut, Siret, Dunăre în
care valorile elementelor climatice, sunt întotdeauna ceva
mai mari.
Continentalismul se pune în evidenţă mai întâi prin oscilaţii
mari ale temperaturii şi precipitaţiilor de la un an la altul.
În anii când predomină circulaţia estică, precipitaţiile devin
insuficiente şi se înregistrează o creştere a duratei de
strălucire a soarelui ca şi amplitudinile termice diurne şi
sezoniere mai mari.
Analiza elementelor meteorologice 9
Aceasta reprezintă parametrul cel mai important
al climei care înregistrează un grad mare de variabilitate
determinând astfel şi modificarea celorlalte elemente
climatice. Temperatura medie anuală a aerului în comuna
Scânteieşti este de 10,4o C. Extinzându-se pe o distanţă
relativ mică atât pe direcţia N-S cât şi E-V, variaţiile
temperaturii aerului între limitele extreme ale teritoriului
sunt nesemnificative. Această zonă, este delimitată de
izoterma de 10o C, care intersectează teritoriul judeţului
la sud de Umbrăreşti, trecând către sud-est, pe la nord
de confluenţa Siret-Bârlad, sud- Iveşti, nord- Tudor
Vladimirescu, sud-Slobozia Conachi şi Schela, nord-
Smârdan, apoi spre nord-est, pe la vest de Vânători,
Tuluceşti, Frumuşiţa, Scânteieşti şi Folteşti, atingând
Prutul, aproximativ în dreptul localităţii Vlădeşti .
Regimul anual al temperaturii aerului are
caracteristică o maximă în luna iulie (22,6o C la Galaţi )
şi o minimă în luna martie (-3,0o C la Galaţi). Amplitudi-
nea anuală a temperaturilor medii are valoarea de 25,6o
C. În ceea ce priveşte diferenţele minime lunare, acestea
sunt înregistrate iarna în ianuarie-februarie şi vara în iulie-
august. Din analiza tabelului cu temperaturi se observă
diferenţe mici între valorile termice medii ale primăverii
şi toamnei şi apropierea lunilor de mijloc ale celor două
anotimpuri de tranziţie precum şi de temperatura medie
anuală.
Mediile lunare ale temperaturii prezintă variaţii
Îngheț în zona de câmpie
10 mari în cursul unui an. Cele mai mari medii lunare se
înregistrează în luna iulie iar cele mai coborâte în luna
ianuarie.
Temperatura maximă absolută din perioada cercetată
a fost de 39o C, înregistrată la 8 august 1904 iar tem-
peratura minimă absolută a fost de -28,6o C în februarie
1926 şi amplitudinea absolută de 67,6o C . Aceste valori
subliniază nota excesivă a climatului temperat continental
din zonă.
Zilele de îngheţ cu temperatură minimă diurnă <0oC
sunt posibile în urma efectelor radioactive din nopţile se-
nine şi liniştite sau prin avecţia aerului rece, îngheţul fiind
destul de puternic când cele două cauze acţionează con-
comitent iar efectul lui poate fi dezastruos pentru vegetaţie.
Numărul mediu al zilelor cu îngheţ, cu temperaturi de vară
(>25o C)este de 98,2 zile. În lunile iulie-august, zilele de
vară au o frecvenţă maximă, care în medie depăşeşte
50% din suma lor anuală. Zilele cu temperaturi mai mari
de 30oC numite zile tropicale ajung la un număr de 36, mai
frecvente în lunile iulie-august.
Umiditatea aerului
Valoarea medie multianuală a umidităţii relative a
aerului la Galaţi este de 72%. În profil multianual, variaţia
factorului termic influenţează în mod diferit gradul de
saturare a aerului cu vapori de apă. În intervalul 1956-1975,
cel mai sărac în umiditate a fost anul 1963 (cu 5-7% mai
redus ca media plurianuală), iar cel mai bogat a fost anul
1972 (cu 5-8% mai mare ca media plurianuală). În timpul
anului, prin variaţiile temperaturii aerului şi a conjuncturii
create de ansamblul celorlalte elemente ale climei,
umiditatea relativă este maximă iarna (84%) şi minimă
vara(62%). În cadrul perioadei reci, când umiditatea relativă
este mare, valoare medie lunară maximă în cca. 30% din
cazuri s-a produs în decembrie (86% la Galaţi), în 25%
din cazuri s-a produs în ianuarie şi în 29% în februarie).
În perioada caldă a anului, când umiditatea relativă este 11
scăzută, media lunară minimă se poate înregistra din
aprilie până în august, acum de fapt conturându-se două
intervale cu valori scăzute-unul primăvara şi altul vara-
separate între ele printr-un interval cu valori mai ridicate.
Astfel, primăvara, saltul termic determină scăderea
accentuată a umidităţii relative, minimul de primăvară se
produce în mai , iar în peste 45% din cazuri se produc
în martie-aprilie. Vara sunt condiţii pentru realizarea celui
de-al doilea minim în evoluţia lunară a umidităţii relative
(în august) iar din octombrie, prin scăderea temperaturii,
media lunară a umidităţii relative fiind în continuă creştere.
Astfel, turistul poate admira aceste fenomene me-
teorologice străbătând pădurea și descoperind specii
care se dezvoltă în acest mediu.
Nebulozitatea atmosferei
Gradul de acoperire a cerului cu nori are o deosebită
influenţă asupra celorlalte componente ale mediului natural
şi antropic, influenţând dezvoltarea vegetaţiei, a culturilor
agricole, evoluţia procesului de solificare. Nebulozitatea
medie anuală are valori în jur de 5,5%. În timpul anului,
nebulozitatea medie lunară este minimă la sfârşitul verii
şi maximă la începutul iernii, în funcţie de frecvenţa ariilor
ciclonale şi a sistemelor frontale. Astfel, în anotimpul rece,
succesiunea fronturilor atmosferice legate de frecvenţa
mare a depresiunilor barice (caracterizează prin mişcarea
ascendentă a aerului) determină o nebulozitate ridicată
cu valori peste 7 % (7,2 % în decembrie). În timpul verii,
creşterea temperaturii reduce posibilitatea de saturare a
aerului cu vapori de apă şi ca urmare scade gradul de
acoperire a cerului cu nori, sporind durata de strălucire
a soarelui, acum nebulozitatea medie coborând sub 5 %
(4,7 % în august şi 4,3 % în septembrie).
12 Precipitaţiile atmosferice
Poziţia geografică a comunei Scânteieşti și im-
plicit a Pădurii Mogoș Mâțele - în raport cu centrii barici
determină înscrierea zonei în rândul regiunilor de câmpie
înaltă cu valori mici de precipitaţii (arealul comunei fiind
situat la cca. 22 km de polul aridităţii din judeţ, Pechea,
unde media anuală a precipitaţiilor este de 380,8 mm/
an, cantităţile de precipitaţii sunt limitate acestea oscilând
uşor peste valoarea de 400 mm/an). De altfel ,la Pechea
s-a înregistrat şi minima anuală absolută , care a fost de
64,4 mm/an în 1903.
Conform indicelui de ariditate elaborat de
geograful francez Emmanuel de Martonne, sunt două
perioade de secetă în timpul anului. Prima perioadă se
instalează la 15 martie şi ţine până în 15 mai, iar a doua
debutează în jurul datei de 10 iulie şi se diminuează pe la
jumătatea lunii noiembrie. Se constată din tabel frecvenţa
mare a precipitaţiilor în lunile aprilie, mai, iunie şi minimul
înregistrat în luna iulie, august chiar septembrie , urmat de
decembrie.
Altitudinile reduse, 100-200 m, nu favorizează
producerea precipitaţiilor, suprafaţa acvatică vastă care
există în apropiere (Siretul, Prutul, Dunărea şi o serie de
bălţi şi lacuri) asigură cel mult o umiditate a atmosferei
mai ridicată deasupra sa. Variaţia precipitaţiilor în tim-
pul anului este influenţată de circulaţia maselor de aer şi
de caracteristicile suprafeţei subiacente. În sezonul cald
(aprilie-septembrie) precipitaţiile înregistrate reprezintă 59
% din totalul anual (278,3 mm-la nivelul anului 1996 la
staţia Galaţi). Cantitatea mai mare de precipitaţii căzută
în semestrul cald se datorează influenţelor convecţiei ter-
mice locale şi a celei frontale care este legată de ciclonii
dezvoltaţi asupra Mediteranei. În sezonul rece (octombrie-
martie) predomină masele de aer rece continental (estice
şi polare) cu un conţinut redus de umiditate şi drept ur-
mare precipitaţiile căzute reprezintă 41 % din cantitatea 13
anuală la nivelul anului 1996 la staţia Galaţi. Dinamica
maselor de aer determină în variaţia lunară a precipitaţiilor
un maxim în anotimpul cald şi un minim în anotimpul rece
(februarie-martie).
Un fenomen meteorologic caracteristic zonei este seceta.
Secetele sunt determinate de pătrunderea şi
staţionarea aerului continental asiatic sau a celui tropi-
cal şi subtropical din estul şi sudul Europei (NE Africii) şi
de pătrunderea dinspre vest a aerului oceanic. Pe par-
cursul anului în teritoriul comunei se ivesc două perioade
de secetă : una la începutul primăverii şi una la sfârşitul
verii-începutul toamnei. Perioada de secetă de la începu-
tul primăverii se situează între lunile martie, aprilie cu un
deficit de 2,9 şi respectiv 2,4, iar cea de la sfârşitul verii-
începutul toamnei în lunile iulie, august, septembrie şi oc-
tombrie
Ploile care mai cad totuşi în perioada de vară îşi
pierd de multe ori eficienţa, ele având caracter de aversă,
bună parte se pierde prin evapotranspiraţie, iar alta prin
scurgeri superficiale. De asemenea ploile cu grindină
aduc pagube mari plantaţiilor viti-pomicole sau culturilor
de zarzavat, determinând şi o intensă spălare a solului
şi a eroziunii torenţiale pe versanţi. Indicele de umiditate
după Em. De Martonne este de 24 şi considerat propice
pentru dezvoltarea plantelor de cultură.
Primele ninsori, se produc de obicei în I decadă a lunii
decembrie, iar ultimele la începutul lunii martie. Numărul
mediu al zilelor cu ninsoare este de 17 zile la Galaţi, du-
rata de acoperire a solului cu zăpadă est de cca. 40 zile,
iar grosimea stratului de zăpadă a atins valori maxime de
110 cmla Galaţi, în luna februarie. Lunile cu cele mai nu-
meroase zile cu zăpadă sunt decembrie, ianuarie, februa-
rie. Numărul zilelor cu viscol este de 3 – 4 zile/an, datorită
circulaţiei NE (crivăţul).
14 Dinamica atmosferei (vânturile)
Circulaţia maselor de aer este determinată de
evoluţia în timpul anului a centrilor de acţiune barică din
Europa, ele mai fiind influenţate şi de orientarea văilor
care favorizează deplasarea aerului pe direcţia nord-sud.
Caracterul scund al reliefului, culoarele largi ale văilor
Dunării, şi Siretului permit canalizarea curenţilor de aer,
imprimând vânturilor direcţii dominante în special dinspre
nord, nord-est şi sud, sud-est. Primăvara se produc cele
mai frecvente deplasări de aer. Frecvenţa anuală a vântu-
rilor, exprimată în procente, indică următoarele direcţii de
predominare:
- din sectorul nord-estic - 19,8 %;
- din sectorul nordic - 16,1 %;
- din sectorul sud-vestic - 14,7 %
- din sectorul sudic - 10,0 % ;
În anotimpul de iarnă, cea mai mare frecvenţă
o au vânturile din sectorul sud-vestic cu 22,7 %, urmate
de cele din sectoarele nord-estice cu 19,1 % şi nordic cu
15,5 %. O situaţie dinamică interesantă, chiar dacă nu
este consemnată de înregistrările meteorologice, o con-
stituie vânturile locale de tipul brizelor, create de diferenţa
de încălzire a Câmpiei Înalte a Covurluiului faţă de aceea
a suprafeţelor largi şi umede care o învecinează, astfel
de mişcări zilnice ale aerului cu caracteristici de brize se
produc optim în zilele senine din perioada caldă a anului.
Valorile vitezei vânturilor în comună sunt următoarele:
- valoarea medie este de 2 – 6 m/s;
- cea mai mare viteză anuală sau vânturile dominante:din
N cu 5,3 m/s; NE cu 4,2 m/s; valorile cele mai mici le
înregistrează vânturile din SE cu 2,9 m/s;
Cel mai cunoscut vânt, în această comună este Crivăţul,
un vânt rece şi uscat.
Fenomene meteorologice
Particularităţile circulaţiei generale a atmosferei
de la un sezon la altul determină producerea diverselor 15
fenomene şi procese meteorologice secundare. Aceste
fenomene se caracterizează prin discontinuitate în timp
şi repartiţie în spaţiu . Astfel pentru sezonul rece al anului
sunt caracteristicile fenomenele de îngheţ, brumă ,
chiciură, polei,depuneri de gheaţă pe conductorii aerieni,
ninsoare, viscol etc. Frecvenţa, durata şi intensitatea
acestora sunt condiţionate de regimul termic de iarnă,
a cărei caracteristică principală o constituie coborârea
temperaturii în aer si pe suprafaţa solului sub 0ْ C, ca şi
advecţiei de aer rece, polar sau arctic. Pentru sezonul
cald al anului sunt caracteristice fenomenele de rouă, ploi
torenţiale, grindină.
Îngheţul - Primul îngheţ (de toamnă) se produce în in-
tervalul 20-30 octombrie, iar ultimul îngheţ 1-5 aprilie la
Galaţi.
Bruma - Este un fenomen hidrometeoric specific sezonului
rece, segmente din toamnă şi primăvară. Acest fenomen
meteorologic depinde şi de îngheţul de altitudine şi
particularităţile locale ale suprafeţei subiacente. Numărul
mediu de zile cu brumă oscilează între 15-17 zile, cele
timpurii şi cele târzii se produc în luna septembrie, aprilie.
Maximum de frecvenţă se înregistrează în noiembrie pe
Suhurlui şi Lozova.
Chiciura, poleiul, depunerile de gheaţă - Dependent de
circulaţia generală a atmosferei chiciura şi poleiul, nu se
formează în fiecare an şi în fiecare lună de iarnă. Intervalul
favorabil depunerilor de chiciură este 1 octombrie -1 mai,
iar cel favorabil depunerilor de polei este de 1 noiembrie
- 31 martie. Numărul mediu anual de zile cu chiciură : 2 -
3 zile, iar numărul mediu anual al zilelor cu polei este de
3 - 4 zile. Chiciura şi poleiul, formează în anumite condiţii
de timp, depuneri de gheaţă pe conductorii aerieni. În
zona comunei Scânteieşti depunerile de gheaţă apar în
intervalul ianuarie-februarie. Fenomenele meteorologice
16
caracteristice sezonului cald: roua, grindina. Depunerile de
rouă sunt influenţate foarte mult de condiţiile de timp şi de
particularităţile suprafeţei active. În timpul anului numărul
zilelor cu rouă creşte din luna martie când fenomenul se
înregistrează sporadic, până în iulie 13 - 15 zile după care
scade până în decembrie.
Numărul mediu anual de zile cu rouă variază între 60 - 80
zile/an.
Grindina - este fenomenul meteorologic care se produce
în zona comunei datorită creşterii gradului de continenta-
lism şi altitudinii reduse. În cursul anului grindina este
posibilă din aprilie până în septembrie, iar în cursul zilei
grindina se produce cu frecvenţă maximă după amiază
când convecţia termică atinge punctul culminant, dar a
fost posibilă dimineaţa, chiar şi noaptea (14.IV. 1999). Du-
rata grindinei este invers proporţională cu dimensiunea
boabelor de grindină care pot varia între 5-80 mm din di-
ametru. Cu cât dimensiunea este mai mare, cu atât mai
distrugătoare sunt efectele ei asupra vegetaţiei, omului şi
animalelor. Media multianuală a frecvenţei grindinei este
de 1 - 7 zile/an.
Ceaţa - Cele mai frecvente sunt ceţurile radiative iar cele
mai persistente sunt ceţurile mixte advectiv-radiative şi
frontale, sunt în general de scurtă durată. Pot fi întâlnite
încă din luna august şi au o frecvenţă maximă în ianuarie.
Majoritatea ceţurilor de radiaţie se formează după miezul
nopţii atingând densitatea maximă între orele 6-8 iar cea
minimă între orele 14.00-15.00.
Hidrografia 17
Apele de suprafaţă
Reţeaua hidrografică a României este împărţită
în mai multe grupe. Conform raionării lui V.Mihăilescu
comuna Scânteieşti face parte din grupa estică a ţării,
evident tributară Dunării şi care aparţine bazinelor
Siretului şi Prutului. Din punct de vedere hidrografic,
comuna Scânteieşti prezintă anumite caracteristici, care
sunt proprii regiunilor de câmpie înaltă, fiind influenţate
de anumiţi factori de ordin local, printre care amintim
vegetaţia, fragmentarea terenului, panta acestuia etc.
Densitatea reţelei hidrografice în partea sudică a Câmpiei
Covurluiului este de 0,12 km/kmp.
Sursele de alimentare a râurilor:
Principalele surse de alimentare sunt: ploi, zăpezi,
ape freatice şi de adâncime.
Sursele de suprafaţă (constituite din ploi şi zăpezi)
reprezintă forma de alimentare cu apă a râurilor. Apa
provenită din ploi şi zăpezi contribuie cu 40-60% în for-
marea scurgerii pe teritoriul comunei Scânteieşti. Topi-
rea zăpezilor determină apariţia perioadei apelor mari de
primăvara, fază deosebit de importantă pentru regimul
majorităţii râurilor, apelor mari rezultate din topirea
zăpezilor asociate adeseori cu viiturile din ploi. Alimen-
tarea subterană participă la formarea scurgerii de lichide
într-o măsură mai mică, cea superficială variind între 10-
35 %, în cazul comunei participând doar cu 15 %, fiind
o regiune de câmpie secetoasă. În regiunea comunei
Scânteieşti evapotranspiraţia are valori de 450 mm şi
depinde aproape exclusiv de cantitatea medie anuală de
precipitaţii.
Reţeaua hidrografică a comunei Scânteieşti este
foarte redusă , fiind alcătuită din pârâul Ijdileni şi alte
văi practic secate, care fac parte din bazinul hidrografic
Prut, notat cu cifra XIII în Atlasul Cadastrului apelor din
18 România. Pârâul Ijdileni se varsă în râul Chineja, apele
ajungând în final în râul Prut, cel mai important curs de
apă al bazinului. Caracteristicile pârâului Ijdileni sunt con-
form Atlasului Cadastrului Apelor din România :
- lungimea L = 20 km;
- altitudine amonte H am = 138 m;
- altitudine aval H av = 4 m;
- altitudine medie H = 117 m;
- panta i = 7;
- coeficient de sinuozitate K = 1,21;
- suprafaţa S = 92 kmp;
Apele subterane din zonă sunt cantonate în roci poroase,
fie în straturi locale sau discontinui în pietrişurile şi
nisipurile din şesul aluvionar al Prutului.
Apele freatice se localizează în depozitele cuaternare,
alcătuite din nisipuri cu intercalaţii argiloase, pe alocuri
sub formă de ape captive descendente. Teritoriul comunei
Scânteieşti dispune de ape freatice de adâncime ,integrate
raionului hidrogeologic al apelor de adâncime din depozite
pliocen-superioare şi cuaternare cu straturi acvifere cu o
granulaţie predominant psamitică, nisipoasă.
Potabilitatea se înscrie în limite acceptabile. Sub rapor-
tul mineralizării, apele conţin între 0,6-1,0 g/l săruri, fiind
potabile, cu toate că duritatea este de 15 – 25 g. Apele
potabile ascensionale se întâlnesc pe această arie, fi-
ind cantonate în complexul neogen. Potabilitatea este
nesatisfăcătoare, datorită pantei reduse, granulaţiei fine şi
climatului arid, care determină ridicarea gradului de miner-
alizare, ceea ce face ca, din punct de vedere chimic, apele
să fie clorurate, sulfatate, calcice şi magneziene.
Apele de adâncime –teritoriul este situat în categoria
apelor Platformei Moesice (epihercinice) dar şi categoria
celor din depresiunile de subsidenţă mezo-cainozoică ne-
cutate sau slab cutate
Vegetaţia 19
Parte integrată a Câmpiei Covurluiului, teritoriul co-
munei Scânteieşti se înscrie zonei de stepă şi silvostepă .
Cele mai vechi preocupări în domeniul studierii învelişului
vegetal al Câmpiei înalte a Covurluiului datează din vre-
mea lui Dimitrie Cantemir, care în lucrarea „Descriptio
Moldaviae”, aminteşte de ţinutul Covurluiului, de bogăţia
acestui ţinut în lemn şi peşte. Peisajul natural al stepei
de pe teritoriul comunei Scânteieşti a suferit puternice
transformări antropice, mare parte a teritoriului a devenit
teren arabil iar zonele de pajişti care se mai păstrează
sunt intens modificate sub aspectul vegetaţiei spon-
tane. Pe pajiştile cel mai intens degradate prin păşunat
s-a instalat o vegetaţie secundară cu asociaţii de firuţă,
bărboasă, pir gros, obsigă, alior.
Fauna
Cercetări faunistice importante nu au fost făcute încă pe
teritoriul comunei Scânteieşti, însa zona este recunoscută
ca având o faună diversificată şi bogată.
Fauna pădurilor:
Mamifere:
- cervidele (reprezentate de căprior, Capreolus capreo-
lus); familia seeide (reprezentată de mistreţ Sus scrofa);
familia canide (reprezentată de vulpe, Vulpes vulpes); fa-
milia mustelide (reprezentată de dihor, Mustela putorius).
Ca rozătoare întâlnim:
- veveriţa (Scirius vulgaris), şoarecele de pădure (Apode-
mus silvaticus), şoarecele scurmător (Clethrionomys
glareolus).
20 21

Căprior
Capreolus Capreolus
22 23

Mistre]ul
Sus scrofa
24 25

Vulpe
Vulpes vulpes
26 27

Dihor
Mustela putorius
28 29

Veveriţa
(Scirius vulgaris)
30 31

Şoarecele de pădure
(Apodemus silvaticus)
32 33

Şoarecele scurmător
(Clethrionomys glareolus)
34 35

Ciocănitoarea de stejar
(Dendrocopos medius)
36 37

Cucuveaua
(Athem noctua)
38 39

Huhurezul de pădure
(Stix aluco)
40 41

Piţigoii
(Parus major)
42 43

Sticletele
(Corduelis carduelis)
44 45

Gaiţa
(Garrulus glandarius)
46 47

Coţofana
(Pica pica)
48 49

Cinteza
(Fringilla coelebs)
50 51

Turturica
(Steptopelia turtur)
52 53

Guguştiucul
(Streptopelia decaocto)
54 55

Cioara
(Corvus frugilesus)
56 57

Cucul
(Cuculus canorus)
58 59

Pupăza
(Upupa epops)
60 61

Vrabia
(Passer domesticus)
62 63

Graurul
(Sturnus vulgaris)
64 65

Rândunica
(Hrundo rustica)
66 67

Egretele
(Falca vespertinus)
68 69

Guşterul
(Lacerta viridis)
70 71

Şopârla de pădure (Lacerta

praticola pontica)
72 73

Omida păroasă a stejarului

(Lymantria dispar)
74 75

Molia verde a stejarului

(Tortix viridiana)
76 77

Şoarecele de stepă
(Sicista subtilis)
78 79

Şobolanul de câmp
(Apodemus agrarius)
80 81

Hârciogul
(Cricetus cricetus)
82 83

Şoarecele de câmp
(Microtus arvalis)
84 85

Şoarecele de casă
(Mus musculus)
86 87

Cârtiţa
(Talpa europaea)
88 89

Iepuri
(Iepus europaeus)
90 91

Popândăul
(Citellus citellus)
92 93

Broasca săpătoare
(Pelobates fuscus)
94 95

Şopârla de câmp
(Lacerta agilis chersonensis)
96 97

Şarpele de câmp
(Natrix natrix)
98 99

Cărăbuşul de stepă
(Anoxia vilosa)
100 101

Ploşniţa cerealelor
(Eurygaster integriaeps)
102 103

Răţişoara porumbului
(Tanymecus dilaticollis)
104 105

Viermele sârmă
(Agriotes ustulatus)
106 107

Păianjenul roşu
(Tetranycus urticae)
108 109

Melcul de livadă
(Helix pomatia)
110 111

Greierele de câmp
(Gryllus campestris)
112 113

Cărăbuşul
(Melolontha melolontha)
114 115

Coropişniţă
(Gryllotalpa gryllotalpa)
116 117

Gândacul de bălegar
(Geotrupes stercorerius)
118 119

Păianjen
(Epeira diadema)
120 121

Gândacul de Colorado
(Leptinotorsa decemlineata)
122 Păsări:
- ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius); cucu-
veaua (Athem noctua), huhurezul de pădure (Stix aluco),
piţigoii (Paruş major), cinteza (Fringilla coelebs), sticle-
tele (Corduelis carduelis), turturica (Steptopelia turtur),
guguştiucul (Streptopelia decaocto).
Familia Corvidae: gaiţa (Garrulus glandarius), coţofana
(Pica pica), cioara (Corvus frugilesus).
Alte păsări întâlnite: cucul (Cuculus canorus), pupăza
(Upupa epops), vrabia (Passer domesticus), graurul (Stur-
nus vulgaris).
Mai rar apar rândunica (Hrundo rustica) şi sporadic egre-
tele (Falca vespertinus).
Amfibieni şi reptile: guşterul (Lacerta viridis viridis), şopârla
de pădure (Lacerta praticola pontica). Scoarţa copacilor
din păduri, liziera spaţiilor forestiere ca şi luminişurile
acestora sunt populate de numeroase exemplare
aparţinând la tot atâtea grupe de nevertebrate: omida
păroasă a stejarului (Lymantria dispar), molia verde a
stejarului (Tortix viridiana).
Fauna pajiştilor şi agroecosistemelor:
Dintre mamifere, rozătoarele sunt cele mai reprezentative:
- şoarecele de stepă (Sicista subtilis), şobolanul de
câmp (Apodemus agrarius), popândăul (Citellus citellus),
hârciogul (Cricetus cricetus), iepuri (Iepus europaeus),
şoarecele de câmp (Microtus arvalis), acestea sunt
numeroşi, fiind favorizaţi de culturile de lucernă şi trifoi,
şoarecele de casă (Mus musculus) şi mai rar şobolanul de
casă (Rattus norvegicus) şi cârtiţa (Talpa europaea), care
datorită agriculturii din ce în ce mai mecanizate şi efectele
secetei din anii 1946 - 1947, s-au dovedit a fi fatale pentru
cârtiţă.
Amfibienii şi reptile: broasca de pământ, brună sau broas-
ca săpătoare (Pelobates fuscus fuscus), ce trăieşte cea
mai mare parte din existenţa sa la 30 - 35 cm. adâncime,
preferând substraturile nisipoase; şopârla de câmp (Lac-
erta agilis chersonensis), şarpele de câmp (Natrix natrix).
Dintre insecte menţionăm: cărăbuşul de stepă (Anoxia
vilosa), păianjenii (Epeira diadema), gândacul de Colorado 123
(Leptinotorsa decemlineata), gândacul ghebos (Zabrus
gilbres).
Ca dăunători ai culturilor agricole amintim: ploşniţa cere-
alelor (Eurygaster integriaeps), răţişoara porumbului (Ta-
nymecus dilaticollis).
În vii pot apărea: viermele sârmă (Agriotes ustulatus),
cărăbuşul viei (Anomala solida) păianjenul roşu (Te-
tranycus urticae). Alte nevertebrate întâlnite: melcul de
livadă (Helix pomatia), greierele de câmp (Gryllus cam-
pestris), coropişniţă (Gryllotalpa gryllotalpa), ploşniţa
de câmp (Eurygaster maurus), cărăbuşul (Melolontha
melolontha), gândacul de bălegar (Geotrupes stercore-
rius). De asemenea datorită secetei ,din anul 1946 s-au
înmulţit deosebit de mult şoarecii de câmp, ciorile şi grau-
rii. Sudul Moldovei, deci şi zona Pădurii Mogoș Mâțele
este considerată o zonă de intersecţie a drumurilor de
migraţie pentru o serie de păsări, cele mai cunoscute fiind
cufundacul polar şi barza albă.
Solurile
Poziţionarea comunei Scânteieşti în partea estică
a României, o situează într-o arie de interferenţă a două
mari zone bioclimatice, sudică şi est-europeană la care
se adaugă efectul zonalităţii verticale introdus de relief,
determinând varietatea şi complexitatea învelişului
de sol. Învelişul de soluri al teritoriului comunal s-a
constituit în cea mai mare parte la sfârşitul pleistocenului
şi începutul holocenului, procesele de pedogeneză
continuând şi astăzi. Pe teritoriul comunei Scânteieşti,
învelişul pedogeologic este constituit din soluri stepice
şi silvostepice, tipul de sol dominant fiind cernoziomul.
Aceste soluri au beneficiat de condiţiile bioclimatice
caracterizate prin precipitaţii medii anuale sub 400 mm
şi indici anuali de ariditate cuprinşi între 20-24. Orizontul
A are o grosime apreciabilă, humusul definindu-se prin
predominarea acizilor humici asupra acizilor fluvici.
124 PREISTORIA ZONEI DE REFERINŢĂ culturilor anterioare, manifestându-se nealterate sau 125
uneori, combinate în cadrul faciesului cultural STOICANI
– ALDENI. Este vorba de prezenţa anumitor elemente
Teritoriul judeţului Galaţi a fost locuit din timpuri tradiţionale specifice culturilor CRIŞ, LINIAR CERAMIC,
îndepărtate. Dintre acestea sunt bine cunoscute acelea VINČA, şi, îndeosebi, BOIAN, PRECUCUTENI,
de la Stoicani, Folteşti, Balinteşti, Poiana, Bărboşi. HAMANGIA ş.a. Aspectul cultural STOICANI – ALDENI
În ceea ce priveşte perioada de tranziţie de la neolitic la a avut un rol important în ceea ce priveşte dezvoltarea
epoca bronzului, prin săpăturile de la Folteşti – Ruptura etapelor ulterioare celor două culturi componente,
şi Stoicani – Cetăţuie şi împrejurimi, s-a semnalat pentru transmiţând fazelor GUMELNIŢA A2 şi CUCUTENI A2
prima dată cultura FOLTEŞTI ( I, II, III ) . elementele formale sedimentare în zona de interferenţă
din faza anterioară.
Din informaţiile existente, rezultă că aceste locuri
au fost locuite şi exploatate încă din timpuri străvechi, în Aria de formare etno – culturală a faciesului neo –
zonă manifestându-şi existenţa culturi eneolitice ce şi-au eneolitic STOICANI – ALDENI coincide aproape exact cu
pus amprenta asupra acestora. zona generală din partea de sud – est a ţării, referindu-ne
la judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Galaţi, Vaslui, Tulcea
Aici a fost „zona întrepătrunderii celor două mari şi Constanţa, precum şi la regiunile limitrofe din partea
arii culturale eneolitice extracarpatice, GUMELNIŢA A1 şi de sud – est a ţării, şi anume: sudul Republicii Moldova
CUCUTENI A1, situate în spaţiul dintre cotul Carpaţilor şi Material arheologic
Dunăre, precum şi a înaintării culturii CUCUTENI A1 în Stoicani - Aldeni
partea de Nord – Est a Munteniei şi a extinderii culturii
GUMELNIŢA A1 în Sudul Moldovei, Sudul Republicii Mol-
dova şi Ucraina, s-a format un facies cultural de sinteză
între cele două mari culturi componente. Acest facies sau
aspect cultural, STOICANI – ALDENI se defineşte struc-
tural nu numai prin elementele culturii proprii celor două
culturi, ci şi prin elementele rezultate în urma sintezei lor
finale” .
În afară de culturile de interferenţă GUMELNIŢA
şi CUCUTENI, trebuie să adăugăm şi aportul culturii
PETREŞTI din centrul şi sud – estul Transilvaniei,
şi aceasta transmiţând unele elemente proprii sau
vehiculând elementele unor culturi mai îndepărtate, cum
ar fi TISA şi LENGYEL, de pe cursul mijlociu al Dunării. De
asemenea cele două culturi componente (GUMELNIŢA
şi CUCUTENI), conţineau şi elemente culturale moştenite
şi integrate în perioada procesului lor de cristalizare,
dintre care unele s-au menţinut mult timp de-a lungul
126
Material arheologic
Stoicani - Aldeni
şi Ucraina, care prin poziţia sa, a fost sortită în decursul
mileniilor să joace un rol polarizator, de interferenţă şi de
încrucişare a culturilor materiale străvechi şi chiar a altora
mai târzii. De fapt, aici ne aflăm într-un adevărat centru
cultural multimilenar, de unde, pornesc o serie de drumuri
cu legături cultural – economice.
Toţi factorii şi elementele culturale de importanţă esenţială
sus amintiţi ce caracterizează perioada de la sfârşitul
neoliticului mijlociu şi perioada de început a epocii neoli-
tice târzii au contribuit la naşterea acestui facies regional,
denumit iniţial GUMELNIŢA – ARIUŞD, apoi ALDENI II şi
ulterior STOICANI – ALDENI.
Aşezările comunităţilor de aspect STOICANI – ALDENI
sunt situate pe popine, pe promontorii de terase şi pe ter-
ase joase sau mai înalte.
Purtătorii acestui facies cultural foloseau în general ti-
127
Material arheologic
Stoicani - Aldeni
purile tradiţionale de aşezări moştenite de la triburile
culturii BOIAN, dar şi pe acelea ale contemporanilor lor
aparţinând culturilor GUMELNIŢA A1 şi CUCUTENI A1,
mediul înconjurător înlesnindu-le procurarea hranei şi
cele necesare traiului, fiind în general locuri dominante şi
având vizibilitate la mari distanţe.
Purtătorii aspectului cultural STOICANI – ALDENI
au trăit în aşezări întărite fie natural, fie artificial.
În 1962, la Drăgăneşti – Tecuci – apare prima dovadă că
aşezările acestui facies au fost întărite cu şanţuri de apărare
artificiale încă din prima etapă.Acest sistem s-a menţinut
de-a lungul celor trei etape de dezvoltare, caracterizat prin
două semicenturi duble dispuse concentric, constituite
din patru şanţuri.Între anii 1968 – 1977 au loc campaniile
arheologice de la Suceveni.
Prima semicentură dublă, cea mai veche, închide
într-un semicerc o suprafaţă mai restrânsă din cuprinsul
128 aşezării, reprezentând nucleul acesteia corespunzător
primei etape de dezvoltare.
Semicentura a doua, situată în zona periferică a aşezării
este ulterioară şi închide o suprafaţă locuibilă mult mai
mare. Ea corespunde locuinţelor de suprafaţă cu podinile
de lut bătut şi pereţii din paiantă, ce aparţin etapei a II-a,
precum şi locuinţelor cu podine sau platforme de chirpic
ars din etapa III.
Nu este exclus ca şanţurile artificiale de apărare să fi fost
folosite în egală măsură şi la consolidarea terenurilor
aşezate în pantă sau la adăpostirea vitelor în spaţiul dintre
cele două semicenturi, care în mod sigur erau prevăzute
cu palisadă.
Aspectul cultural STOICANI – ALDENI, s-a dezvoltat de-a
lungul a trei faze sau etape bine distincte, aşa după cum
au fost ele constatate stratigrafic la SUCEVENI, precum
şi în alte puncte. S-a propus denumirea celor trei faze ca:
SUCEVENI I, II, III.
Asezare neolitică
Stoicani - Aldeni
Etapa I: Se caracterizează prin locuinţe: 129
- colibe şi bordeie moştenite de la culturile
anterioare
- formă dreptunghiulară sau ovală
- dimensiuni relativ variate
- vatra de foc situată în centrul gropii bordeiului
(Bolgrad, Ozernoe, Vulcăneşti, Lopăţica)
- dimensiuni:
- 7 m. x 4 m. cu adâncimea de 1,25 m. şi 2,80 m.
adâncimea gropii pentru vatră
- 10 m. x 6 m. şi adâncimea de 1,70 m.
- 4 m. x 2 m. şi adâncimea de 1,60 m.
Colibele sunt documentate mai ales în aşezările de la
Stoicani, Brăiliţa, Suceveni ş.a
- atât colibele cât şi bordeiele aveau acoperişuri
de stuf şi papură în două ape
- gropile pentru vetrele de foc aveau în fundul lor
pietre mari pentru a radia căldura timp îndelungat.
Etapa II: În care există locuinţe de suprafaţă cu podini de
lut bătătorit, groase de 8 – 9 cm. sau de 10 – 15 cm. şi
pereţi construiţi din furci, pari nuiele şi stuf, dispuşi verti-
cal, peste care se aplica pomesteală de lut amestecată cu
paie şi pleavă de cereale.
- locuinţele sunt dreptunghiulare cu laturile de 7m.
x 4 m. sau 7 m. x 5 m.
- acoperiş de stuf, papură, în dublă pantă, peste
care se puneau uneori bolovani mari de piatră împotriva
vânturilor
- pereţii erau prevăzuţi cu uşi şi ferestre, iar pe
acoperiş aveau un mic coş
- în interior se aflau vetrele de foc lutuite, de formă
aproape pătrată, cu laturile de 1 m. - 1,20 m. x 1 m. situate
pe laturile sau în colţurile din fundul locuinţelor.
Etapa III: avem de-a face cu o arhitectură mult mai
evoluată:
- podini din chirpic ars, un fel de platformă de as
130 pectul celor cucuteniene - toporul de silex cioplit, măciuca de silex desco- 131
- după o prealabilă nivelare a terenului, se aşterneau mai perite la Largu. S-au descoperit de asemenea topoare,
multe lemne unul lângă altul, alcătuind un fel de podină ciocane, dălţi şi percutoare de provenienţă autohtonă,
sau grătar rectangular, de mărimi diferite, peste care materialul fiind adus din carierele hercinice din Dobrogea,
se depuneau apoi vălătuci din lut amestecat cu paie şi precum şi de pe firul văilor Siretului şi Prutului sau din
pleavă de cereale, într-un strat gros de 0,10 m - 0,40 m.( Carpaţii Orientali. Cele mai bogate inventare de utilaj litic
Suceveni, Băneasa, Vulcăneşti, Bolgrad ş.a) au fost descoperite la Suceveni, Stoicani şi Bolgrad.
- unele, cum ar fi cele de la Ozernoe aveau şi 30 m. lun-
gime CERAMICA îşi păstrează specificul regional.
- erau orientate către soare Aceasta se caracterizează prin ceramică pictată
- pereţii construiţi din furci groase, pari, nuiele şi jighiuţe bicromă sau chiar tricromă înainte de ardere, aspect cu-
de stuf, dispuse vertical, peste care se aplica o pomesteală noscut în urma descoperirilor din staţiunile arheologice
de lut amestecată cu paie şi pleavă. de la Stoicani, Măstăcani şi Smulţi, Drăgăneşti - Tecuci,
După ce pereţii şi podina erau bine uscate, totul Băneasa şi Suceveni, precum şi la Smârdan, aşezare
se ardea intenţionat cu multe lemne, ca într-un cuptor, cu inedită, situată pe malul estic al bălţii Mălina. Datorită
focul dirijat, până când chirpiciul căpăta consistenţa şi cu- calităţii şi compoziţiei pastei şi îndeosebi a metodelor
loarea cărămizii. tehnice de ardere a vaselor în cuptoare, ceramica are o
- în urma arderii se punea acoperişul din căpriori întreagă varietate de nuanţe cromatice, de la cenuşiu,
şi grinzi, în două ape, din stuf, papură şi paie
- în interior erau vetrele de foc, adesea cu gardină,
numeroase vase aşezate de-a lungul pereţilor, pietre de
râşniţă de mână, mobile sau fixe, precum şi alte unelte
casnice
- unele erau compartimentate în două încăperi de
6 m. x 7 m. şi 7 m. x 7 m. (Vulcăneşti ) sau mai mari
(Ozernoe )
S-a dedus că locuinţele erau dispuse în şiruri
paralele şi în semicerc.
Cuptoarele de ceramică dispuse la periferia
aşezărilor, lângă sursele de apă şi de lut bun pentru
ceramică.
Gropile menajere se află în jurul locuinţelor având
pereţii drepţi sau boltiţi, în formă de clopot şi gura circulară.
Existau şi gropi cu pereţii lutuiţi şi arşi intenţionat
folosite drept hambare.
Ca unelte erau folosite cele de silex şi de piatră,
cel de os, corn şi lut ars. Obiecte din aramă erau foarte Ceramică
puţine : Cucuteni
132 negru-cenuşiu, gălbui şi gălbui-roşcat, până la cărămiziu Pentru prima dată se poate documenta în mod cert 133
şi roşu-cărămiziu. prezenţa ceramicii de culoare roşie-cărămizie, cu pictură
bicromă înainte de ardere, de caracter cucutenian, fără
tricromie. (STOICANI – ALDENI, etapa III )
În ceea ce priveşte ocupaţiile, acestea erau strâns legate
de:
- cultivarea primitivă a plantelor şi creşterea
vitelor;
- vânătoare, pescuit;
- cules;
- meşteşugul olăritului;
- prelucrarea lemnului, a pietrei, a osului şi a cor-
nului;
- meşteşugurile torsului şi ţesutului, a împletitului
de rogojini, a preparării pieilor de animale etc.
Pe baza unor resturi de cărbuni de lemn de ste-
jar şi a varietăţilor de cereale identificate la Băneasa,
Lişcoteanca III, Suceveni, precum şi a determinărilor de
paleo-faună de la Lişcoteanca I şi Suceveni, se poate
Ceramică presupune că, climatul microzonei în care s-au dezvoltat
Cucuteni comunităţile de aspect cultural STOICANI – ALDENI, era
un climat destul de asemănător cu cel actual, cu păduri
întinse de foioase, propice pentru dezvoltarea aşezărilor
sedentare cu o economie primitivă avansată.

PLASTICA sau SCULPTURA în lut:

- unul dintre cei mai importanţi factori ai supra-
structurii;
- bine reprezentată în toate cele trei etape evolu-
tive, fie ca tipuri şi variante, pastă şi decor, fie ca specie
sau gen (figurine antropomorfe feminine, masculine şi
zoomorfe);
- figurinele masculine sunt rare, în schimb cultul
phallusului este relativ bine documentat.
În etapa I predomină figurinele stilizate, plate, mult sim-
plificate somatic şi statuetele extraplate din piatră şi os.
În etapa II, deosebirile sunt infime, reflectând cu precădere
influenţele componentei GUMELNIŢA A1, precum şi unele
134 elemente tradiţionale din culturile BOIAN, HAMANGIA, Figurină 135
PRECUCUTENI. zoomorfă
În etapa III plastica cunoaşte o puternică evoluţie
reflectată atât în marea bogăţie a variantelor, a decoru-
lui şi a nuanţei pastei, cât şi în apariţia unor canoane şi
maniere plastice, care acum încep să se sedimenteze,
evidenţiind o puternică influenţă gumelniţeană şi, înde-
osebi, precucutiană, transmisă la nivelul culturii CUCUTE-
NI A1. Aceste maniere de creaţie plastică ajung la mare
înflorire abia în etapele viitoare, CUCUTENI A2 şi 3.De
multe ori, statuetele au la gât pandantive rombice incizate,
de caracter magico-religios, alte ori prin poziţia membrelor
statuetelor sunt schiţate ipostaze de „gânditor”.
Reprezentarea plastică a figurii umane în poziţie „chircită”
pe anumite vase de tip „pithoi” cu scopuri rituale magico-
religioase de origine anatoliană, moştenite din plastica
culturii PRECUCUTENI III, reprezintă un alt pas înainte al
purtătorilor aspectului cultural STOICANI – ALDENI.
Plastica feminină, pe lângă atributele magico-religioase

şi cele sociale admise ca atare, redate în majoritatea

cazurilor de ridicarea braţelor în semn de prosternare
şi steatopigie pronunţată, simbol al zeiţei mamă, al
fecundităţii sau al fertilităţii, redă şi anumite elemente
vestimentare.

PLASTICA ZOOMORFĂ

Cuprinde:
- figurine în formă de pasăre, mult stilizate
- exemplarele de patrupede sunt rar întâlnite şi
Figurină asta în special în ultima etapă, etapa III
zoomorfă * Venerarea păsării în culturile eneolitice
136 carpato - dunărene a fost proprie populaţiilor străvechi
egeo – asiatice
* Mai sunt cunoscute altăraşele sau mesele de
cult, caracteristice ultimei etape (III) (Bonţeşti, Suceveni),
originea lor trebuind căutată în culturile sudice.
ÎNHUMAREA
Problemele ritului de înmormântare şi ale
credinţelor sunt, în general, puţin cunoscute.
Morminte izolate s-au descoperit la Bolgrad,
Suceveni şi Lişcoteanca I.
- poziţia chircită a scheletelor, modul de
poziţionare al craniului, după inventarul mormontelor,
relativ sărăcăcios
Purtătorii aspectului cultural STOICANI – ALDENI
făcuseră unele progrese socio – economice superioare
faţă de culturile eneolitice anterioare.
Dacă alături de fragmentele cu atribute de zeităţi
materne se întâlnesc şi statuete masculine, precum şi o
serie de phalloi, rezultă că există dovezi ale dezvoltării pa-
triarhatului, a descendenţei patriliniare în locul celei matri-
liniare.
Descoperirea figurinelor de animale patrupede,
strâns legată de creşterea vitelor în turme, confirmă şi mai
mult poziţia socio – economică a bărbatului, iar desco-
perirea unei locuinţe cu două încăperi la Vulcăneşti şi a
alteia de mari dimensiuni la Ozernoe, indică apariţia fami-
liei pereche.
Grosimea straturilor arheologice şi soliditatea
locuinţelor din etapele II şi III, precum şi prezenţa şanţurilor
artificiale de apărare, realizate prin eforturi comune, ne
dovedesc cu prisosinţă sedentarismul şi dimensiunile de
dezvoltare ale comunităţilor acestui aspect cultural.
La cetăţuia Stoicani au existat două straturi de cultură
cu şase niveluri de locuire, groase de circa 3 m., care
demonstrează felul de viaţă, traiul, ocupaţiile şi viaţa
spirituală a acestei comunităţi neolitice. Locuinţele, de
aspect rudimentar, un fel de colibe şi bordeie, au sfârşit prin 137
incendii violente. Populaţia aşezării folosea o economie
productivă, bazată pe agricultură, creşterea vitelor şi
vânătoare, aşa după cum o dovedesc numeroasele
frecătoare şi râşniţe primitive de mână, oase de animale
domestice şi sălbatice, mai ales de bour şi porc mistreţ, de
căprioară şi cerb, de câine şi lup, de asemenea pe pescuit
şi într-o mică măsură, pe cules .
Concomitent cu aceasta, iau o mare amploare
meşteşugurile casnice: olăritul, torsul şi ţesutul, dintre care
meşteşugul olăritului ocupă primul loc, documentat printr-
un bogat repertoriu de vase ceramice, lucrate artistic cu
mâna, de culoare cenuşie, similare cu acelea din culturile
balcano-dunărene, decorate artistic cu motive variate.
Există unele exemplare de culoare cărămizie cu
pictură în dungi albe, aplicate pe vase înainte de ardere,
element decorativ deosebit de caracteristic pentru această
cultură, ce s-a dezvoltat în partea de nord-est a Câmpiei
Române şi Sudul Moldovei.
Unele superstiţii şi credinţe primitive magico-
religioase şi-au găsit expresie în cultul fertilităţii, redat
plastic prin figurine feminine cu steatopigie pronunţată
(bazin puternic dezvoltat ) şi animale domestice de lut ars
şi în cultul Soarelui binefăcător, strâns legat de rodnicia
pământului, înfăţişat simbolic prin rozete şi discuri
solare incizate, aplicate pe anumite vase cu caracter
ritual, descoperite în aşezările neolitice de la Băneasa şi
Suceveni.
Intervalul de timp cuprins între culturile PRE-
CUCUTENI III – BOIANV şi culturile CUCUTENI A2 –
GUMELNIŢA A2, reprezintă perioada istorică în care s-a
dezvoltat aspectul cultural STOICANI – ALDENI cu cele
trei etape evolutive ale sale.
Pe baza rezultatelor (contradictorii!!!) datării cu
C14, cronologia absolută a aspectului cultural STOICANI
– ALDENI este situată între anii 3800 – 3600 î.Hr.
Aspectul cultural STOICANI – ALDENI reprezintă
o importantă verigă de legătură a dezvoltării societăţii
138 omeneşti din spaţiul carpato – dunărean în timpul en-
eoliticului timpuriu.
Perioada sa istorică poate fi caracterizată prin
existenţa unor mari prefaceri economico – sociale şi cul-
tural – artistice, dinamizate continuu de reacţii în lanţ, cu
multiple valenţe de acumulări şi asimilări creatoare .
Valul lui Athanarich
Cu prilejul recunoaşterilor arheologice efectu-
ate în 1951 în cadrul şantierului Poiana şi Valea Jijiei, s-a
verificat şi traseul valului din sudul Moldovei dintre Siret,
Ploşcuţeni şi Stoicani pe Prut, a cărui construcţie a fost
Valul lui
Athanarich
pusă pe seama vizigoţilor lui Athanarich.
La Stoicani şi Folteşti, staţiuni situate în bazinul
inferior al Prutului, s-a identificat prin săpături metodice
aspectul cultural Folteşti. S-a încercat pentru prima oară
şi o periodizare a culturii HORODIŞTEA – FOLTEŞTI, de-
osebindu-se două etape denumite recent FOLTEŞTI I şi
FOLTEŞTI II. S-au descoperit:
- fragmente ceramice care provin în mod obişnuit din
vase lucrate din pastă cenuşie – negricioasă, din care nu
lipseşte scoica pisată şi decorate cu crestături, alveole,
diferite impresiuni şi cu motive plastice; 139
- s-au mai găsit gratoare, lame şi aşchii de si-
lex nepatinat, un topor găurit, confecţionat din marnă
silicioasă gălbuie, o râşniţă mare, de formă naviculară,
confecţionată din gresie silicioasă, precum şi trei figurine
antropomorfe cu corpul aplatizat, dintre care una întreagă.
Revenind la valul lui Athanarich, s-a presupus că
acesta a fost construit datorită pătrunderii hunilor pe teri-
toriul Moldovei.A fost construit de către vizigoţii lui Athana-
rich între Ploşcuţeni şi Stoicani .
* Valul lui Athanaric sau valul Moldovei inferioare:
Denumirea vine de la „Athanaric”, conducător
al goţilor thervingi sau vizigoţi(?-381), în unele izvoare
romane apare cu titlul de Judex potentissimus, Ammianus
Marcellinius. Stăpânitori ai Moldovei sudice şi părţii de
est a Munteniei, a încercat sa reziste în jurul anului 375
înaintării hunilor, iar pentru a-i stopa a ridicat un val de
apărare, între Prut şi Siret . Valul lui Athanaric începe
din satul Stoicani, şcoala generală din acest sat fiind
construită chiar pe val, traversează satul Fântânele-
comuna Scânteieşti şi se îndreaptă spre N-V, ajungând
la şoseaua Galaţi-Bârlad, la kilometrul 22 - punctul
„Troienas”, unde are o lăţime de 24 metri (în afară de şanţ)
şi o înălţime de circa 1 km. până la 2 km în sud de satul
Cuca. Valul de pământ, menţionat de Dimitrie Cantemir în
„Descrierea Moldovei” , însoţit la sud de un şanţ dispus
paralel cu fortificaţia , trebuie să fi avut un rol strategic
destul de însemnat de vreme ce străbătea câmpii, văi şi
dealuri pe o distanţă de zeci de km. Distrus pe porţiuni
însemnate datorită, în principal lucrărilor agricole, valul a
putut fi parţial localizat, situaţie ce a determinat dispute în
lumea cercetătorilor în legătură cu traseul exact pe care
îl urma. Unii arheologi l-au identificat între Siret şi Prut,
în zona Adjud-Folteşti, alţii l-au considerat o continuare
a Valului lui Traian, Valul lui Tatar Bunar. În 1949, Radu
Vulpe a trasat o secţiune transversală pe porţiunea cea
140 mai bine păstrată aflat în pădurea Cincu din Ţigăneşti, pe
teritoriul fostului judeţ Tecuci şi a concluzionat că valul aflat
în partea nordică este însoţit , pe toată lungimea sa de un
şanţ, dispus la sud. Două decenii mai târziu, Mihai Brudiu
a reluat investigaţiile la Valul lui Athanaric cercetând partea
estică şi a ajuns la concluzia că traseul segmentului estic
străbate localităţile: Stoicani, Fântânele, Cuca, Balţătei,
Cudalbi şi Puţeni.
Desfăşurat între localităţile Ploşcuţeni pe Siret
şi Stoicani pe Prut, pe o distanţă de 90 de kilometri,
valul Moldovei inferioare separă Câmpia Romană de
Podişul Moldovei. Cercetările arheologice au determinat
existenţa unei palisade de lemn, care a sfârşit printr-un
incendiu, şi a unor capcane, în faţa şanţului, concretizate
prin gropi adânci şi dese. Nu a fost atestată până în
prezent existenţa între aceste gropi capcane a unor
murex. Un aspect inedit pe care îl oferă valul Athanaric
este poziţia şanţului, nu spre N ca la celelalte valuri din
Moldova, ci spre S. Această observaţie a generat mai
multe ipoteze legate de apartenenţa etnică a construcţiei.
C. Schuchhardt, A. D. Xenopol şi V. Pârvan, ignorând
acest ultim amănunt, îl atribuiau romanilor, punându-l în
legătură cu valul Vadul lui Isac-Lacul Şaşac, pe care l-ar fi
continuat. Contradicţia a fost observată de E. Fabricius şi
C. Uhlig. R. Vulpe, punând accentul tocmai pe orientarea
sudică a şanţului, atribuia pe baza textului lui Ammianus
Marcellinus, ridicarea valului goţilor conduşi de Athanaric.
I. Ioniţă combate această ipoteză şi propune identificarea
Valului lui Athanaric cu valul Moldovei de mijloc, dintre Prut
(satele Victoria şi Corniceni) şi Nistru (în zona oraşului
Paşcani). În privinţa valului Moldovei inferioare, autorul
citat concluziona: „linia pe care ulterior s-a construit valul
Stoicani - Ploşcuţeni, a fost marcată în teren fie de romani,
fie de o populaţie care a trebuit să ţină seama de interesele
acestora”. Poziţionarea şanţului demonstrează clar că
valul este „adresat” unui adversar aflat la data ridicării lui
în sud, sud-est, în Câmpia Română. La aceiaşi dată, zona
din nordul gurilor Dunării trebuie să se fi aflat sub controlul 141
imperiului din moment ce strategii romani par să nu se
teamă de un atac venit din această parte. Ridicarea unui
valroman, cu şanţul spre sud, este logică numai în timpul
existenţei provinciei Dacia (106–271 / 275), întrucât se
încerca îngreunarea accesului barbarilor, prin trecători, în
spaţiul intracarpatic.
Strategii romani trebuie să fi avut în vedere,
totodată, şi prezenţa sarmaţilor în Câmpia Română, sub
un strict control . Dacă administraţia imperială ar fi urmărit,
exclusiv, doar principii militare, atunci cea mai uşoară cale
de a bara accesul barbarilor spre Câmpia Română, şi de
aici, spre sudul Dunării, ar fi fost ridicarea unui limes în-
tre Carpaţi şi Prut sau Dunăre, poate sprijinit pe cel din
jurul Barboşului. Atunci, deşi roxolanii ameninţau un larg
front şi distruseseră unele castre din Subcarpaţii Munte-
niei, sunt pacificaţi, de la distanţă, suspect de uşor şi
fără a se folosi forţa. Retragerea administraţiei imperiale
din Muntenia şi sudul Moldovei este urmarea firească a
unei restitutio. Prevederile tratatului de amicitia, sunt
cele obişnuite în astfel de cazuri. Prima clauză este cea
care marchează momentul iniţial al relaţiei de amiciti-
aesteappellatio regis, adică proclamarea regelui barbar
sub titulatura de rex amicus populi Romani. În schimbul
unor stipendii sarmaţii se obligă să asigure securitatea
frontierelor şi să nu întreprindă incursiuni în Imperiu. În
acelaşi timp, pentru a-i cointeresa la apărarea zonei, le
este cedat teritoriul dintre Dunăre şi Carpaţii de Curbură,
adică Muntenia, de la limes-ul Alutanus până la limes-ul
scyticus. Revenind la relaţiile nou stabilite între părţi, se
ştie că dacă amicitia era forma acestora, fondul lor, pun-
ctul de plecare, era aproape invariabil, deditio, capitularea
necondiţionată, care conţinea în sine atât actul dispariţiei
cât şi cel al reconstituirii ca subiect de drept a învinsu-
lui, prin voinţa discreţionară a Romei . Împreună cu valul
Traian - Tuluceşti şi cu Troianul din zona Brateşului de
Sus, valul Stoicani - Ploscuţeni, formează un ansamblu
142 care ermetizează punctele romane de la Barboşi, Orlo-
vka, Novoselskoe, Izmail.
Teritoriul judeţului Galaţi este presărat, după
cum am mai arătat, cu nenumărate staţiuni şi puncte ar-
heologice care atestă în mod concret, nu numai obârşia
poporului nostru, ci însăşi existenţa şi continuitatea sa
permanentă pe aceste meleaguri.
Primele începuturi ale epocii bronzului pe teritoriul judeţului
Galaţi sunt ilustrate de cultura Folteşti II – Schnekenberg,
cunoscută prin descoperirile de la Folteşti, şi, recent, de
la Vânători pe podul terasei inferioare din apropierea
Brateşului.
Perioada de sfârşit a epocii bronzului este
reprezentată prin aşezări de tip cenuşar, caracteristice
culturii Noua. Acum are loc o puternică dezvoltare a meta-
lurgiei bronzului, bine documentată în regiunea de Sud
a Moldovei, prin descoperirea unui important depozit de
obiecte din bronz de la Băleni, punctul Rădiu .
Atât cercetările arheologice, cât şi observaţiile
stratigrafice, au avut darul de a dovedi cu prisosinţă că
fenomenul istoric al apariţiei Hallsttat-ului de aici are
o evoluţie organică, de esenţă autohtonă, zămislit din
elementele culturilor locale tracice, specifice epocii
bronzului final, bineînţeles, sub impulsul firesc al unor
evenimente cu caracter revoluţionar şi al unor schimburi de
elemente economico – culturale cu lumea contemporană
înconjurătoare.
Dacă ne referim numai la etapa timpurie Hallsttat, adică
fazele A şi B ( cca. 1200 – 750 ani î.Hr. ), putem afirma
că are rădăcinile adânc înfipte în mediul culturilor epocii
bronzului final ( Monteoru, Noua şi Coşlogeni) din zona
carpato – danubiano – pontică). Cele mai importante şi
numeroase descoperiri hallsttatiene din sudul Moldovei
se află în zona Prutului Inferior şi a Siretului, pe platoul şi 143
Dealul Galaţiului, pe terasele inferioare ale Lacului Brateş
şi ale Bălţilor Cătuşa şi Mălina, pe cursul apelor Covurlui-
ului, Chinejii şi Horincei, în luncile, movilele şi pe cetăţuile
naturale, acolo unde terenul era propice pentru agricultură
şi creşterea vitelor, şi-n acelaşi timp pentru culesul din
natură, vânat şi pescuit, oferind populaţiilor autohtone
traco – geto – dace posibilităţi sigure de trai.
Existenţa vestigiilor hallsttatiene punctează ar-
monios şi aproape în întregime harta repertoriului arheo-
logic al judeţului Galaţi. Astfel, săpăturile întreprinse pe
cetăţuile de la Stoicani sunt binecunoscute în literatura
de specialitate, datorită unor aşezări timpurii şi a unei ne-
cropole de inhumaţie, cu scheletul în poziţie chircită, ce
aparţine aceleiaşi epoci, însă dintr-o fază mai târzie.
Aceste săpături arată că după un răstimp de
aproape două milenii, adică în prima epocă a fieru-
lui, staţiunea a fost locuită din nou, de către o populaţie
autohtonă ale cărei urme materiale sunt concretizate în
descoperirea unor aşezări hallstatiene timpurii şi a unui
cimitir de inhumaţie ce aparţine aceleiaşi epoci, însă, prin
depuneri subţiri şi numeroase gropi simple în formă de
clopot, cu resturi menajere.
Faptul că în săpături nu s-au găsit urme materiale
specifice locuinţelor, duce la presupunerea că populaţia
trăia în colibe simple, construite din stuf la suprafaţa solu-
lui, care, fiind supuse degradărilor sau incendiilor, n-au
lăsat urme materiale concludente.
Descoperirile din aşezarea şi cimitirul de la Stoicani arată
în mod convingător că aspectul hallstattian din Sudul
Moldovei aparţinea unor triburi tracice sedentare, care se
ocupau cu agricultura primitivă, creşterea vitelor, pescuitul
şi vânatul.
Formele vaselor ceramice ilustrate mai mult prin
144 ceşti şi vase cu proeminenţe şi torţile supraînălţate, sunt
de factură autohtonă, reprezentând dezvoltarea culturii lo-
cale din regiune Dunării Inferioare, cu bogate analogii în
spaţiul carpato-dunărean.
INFLUENŢELE GRECEŞTI
La punctul „Râpa lui Trandafir” de pe teritoriul co-
munei Frumuşiţa, s-a descoperit într-o groapă veche un
frumos vas ( Kylex ) attic, acoperit cu firnis negru ( o cupă
cu două tracte ), alături de două vase de tradiţie locală din
prima epocă a fierului, confirmând pătrunderea produsel-
or clasice greceşti în Sudul Moldovei începând cu secolul
V î.Hr..
În Moldova, cultura geto-dacică s-a format prin
dezvoltarea culturii băştinaşe la sfârşitul primei epoci a
fierului, sub influenţele multiple ale culturii antice greceşti,
celtice şi romane.
castelul şi castrul de pe Dealul Tirighina - Brateş, după ce 145
au distrus cetăţuia geto-dacică din acest punct.
Aici au staţionat patru unităţi militare romane:
două legiuni – Legio I Italica şi Legio V Macedonica- şi
două unităţi auxiliare – Cohor II Maticarum şi Clasis
Flavia Moesica-, o importantă flotă militară care patrula
pe Dunăre. Aceste afirmaţii sunt probate de descoperirile
arheologice făcute în zona respectivă, cum ar fi: o pajură
de stindard roman ce reprezenta un vultur înaripat, de
bronz, câteva fragmente de săbii de fier, numeroase
proiectile de catapultă şi praştie, prelucrate din lut ars
şi piatră, un scut roman, precum şi o bogată colecţie de
cărămizi, ţigle şi olane ştampilate .
Materiale hallsttatiene similare au fost descoperite
şi în aşezarea din imediata apropiere de la Tămăoani.
Edificatoare sunt săpăturile de la Poiana, com. Nicoreşti,
Cavadineşti, punctul „Râpa Glodului” şi Bereşti, punctul
Dinari romani
republicani

Triburile geto-dace se ocupau cu agricul-

tura efectuată cu brăzdare de fier, cu creşterea vitelor,
grădinăritul, albinăritul şi pescuitul, mai ales în jurul
marilor ape din Sudul Moldovei, fiind în acelaşi timp şi
meşteşugari vestiţi.

O importanţă deosebită pentru cultura geto-dacică

o are tezaurul monetar din secolul I î.Hr. şi începutul
secolului I d.Hr., descoperit în 1915 la Gherghina - Barboşi,
compus din 517 dinari romani republicani, de argint, care
au servit multă vreme ca mijloc de schimb populaţiei
autohtone din regiunea Dunării Inferioare, atestând în
acelaşi timp şi legătura ei economică cu lumea romană
din sud, cu mult înainte de cucerirea şi stăpânirea romană.
Romanii au cucerit un mic teritoriu în Sudul Moldovei de
astăzi, limitat de un val de apărare, o adevărată frontieră
cu drum şi pază militară ( limes ), la Nord de Galaţi, pe
linia Tuluceşti - Traian, între Prut şi Siret, unde au construit
146 „Bîzanu”, unde au fost descoperite importante aşezări
hallsttatiene .
În Evul Mediu, călătorii străini care ajungeau, din diferite
direcţii cardinale, la pragul de jos al Moldovei, întâlneau
numeroşi tumuli ondulând linia orizontului câmpiei din
această zonă. În memoriile lor găsim exprimată doar
mirarea referitoare la numărul acestora, fără a se referi şi
la originea lor.
Cu timpul, localnicii le-au dat nume şi origini fabuloase.
Au început să le sape şi atunci au găsit schelete umane şi
chiar obiecte, unele din metale preţioase.
În epoca modernă, tumulii au constituit o categorie
specială a patrimoniului acestor mărturii arheologice.
S-a putut constata, astfel, că au o vechime de peste pa-
tru milenii, că sunt răspândiţi pe un areal foarte larg şi au
apărut ca o formă de practică funerară la populaţiile care
au trăit, în special, între zona Volgăi Inferioare şi bazinul
Dunării Mijlocii şi Inferioare.
Cercetările arheologice moderne au arătat că sub un tumul
se află cel puţin un mormânt sau mai multe, uneori de
ordinul zecilor. De aici rezultă că tumulii au fost construiţi
special de către oameni pentru a oferi adăpost, în decursul
somnului de veci, semenilor lor, în anumite perioade ale
trecutului.
În alte zone ale continentului european, decedaţii erau
depuşi doar în morminte plane (fără tumuli), ale căror
urme dispăreau în timp.
Acest relief antropic este reprezentat în judeţul Galaţi
de peste 430 de tumuli, care tezaurizează numeroase
informaţii despre oameni, dar şi despre natura în care au
trăit ei, în diverse epoci .
În cei 16 tumuli preistorici cercetaţi au fost descoperite
81 de morminte începând cu cultura Folteşti şi până la
sfârşitul epocii bronzului şi un număr mai mic din Antichi-
tate (sarmaţi), până în secolele X – XI d. Hr. ( turanici ).
Din cei 430 de tumuli înregistraţi pe teritoriul judeţului 147
Galaţi, câte 100 se concentrează pe cursul inferior al Văii
Gerului şi tot la fel în incinta delimitată de valul roman
Tuluceşti – Traian (Şerbeştii Vechi).
În acelaşi spaţiu geografic mai putem prezenta 37 aşezări
şi necropole, care datează potrivit materialelor arheo-
logice descoperite, din secolele VI – XI .
Pe teritoriul comunei Scînteieşti se află tumulii cu nu-
merele 270, 272 şi 273 şi un număr de 24 descoperiri tip
Dridu, după cum urmează:
- tumulul 270, reprezentat de o movilă cu lungimea de 30
metri şi adâncimea de 1 metru, aflat la vest de şoseaua
Galaţi – Cuca, la Kilometrul 30.
- tumulul 272, reprezentat tot de o movilă cu dimensiunile
de 40 metri lungime şi 1,5 metri adâncime, situat pe Deal-
ul Rediu.
- tumulul 273, o movilă de 32 metri lungime şi 1 metru
adâncime, aflată între Valul zis al lui Athanarich şi şoseaua
Galaţi – Cuca .
Siturile de interes comunitar prezente pe teritoriul
judeţului Galaţi
Arhiva Repertoriul Arheologic al României a Institutului de
Arheologie “Vasile Pârvan”
148 toate zonele umede şi ecosistemele 149
acvatice care aveau în anul 2000 statut de protecţie la
nivel local şi naţional au căpătat şi statut de
protecţie la nivel european.

FISĂ DE IDENTIFICARE

NATURA2000 - PĂDUREA MOGOŞ - MÂŢELE

(ROSCI0163)

identificarea sitului
Tip: B
Codul sitului: ROSCI0163
Arhiva Repertoriul Arheologic al României a Institutului de Data completării: 200612
Arheologie “Vasile Pârvan” Data actualizării: 201101

Legături cu alte situri Natura 2000:

Responsabili: Grupul de lucru Natura2000
FISĂ DE ÎNREGISTRARE SIT Numele sitului: Pădurea Mogoş - Mâţele

Suprafaţa unităţii adminitrativ teritoriale cuprinsă în sit (pe Datele indicării și desemnării/clasificării sitului
Data propunerii ca sit: SCI 200706
teritoriul jud. Galaţi, în procente)
Data confirmării ca sit: SCI 200812
Dunele de nisip de la Hanul Conachi Fundeni (5%)
Lunca Joasă a Prutului
Cavadineşti (11%), Folteşti (3%), Frumuşiţa (5%), Galaţi Responsabili: Grupul de lucru Natura2000
(7%), Măstăcani (3%), Oancea (15%), Numele sitului: Pădurea Mogoş - Mâţele
Pădurea Balta-Munteni Negrileşti (2%)
Pădurea Breana-Roşcani Băneasa (2%) Datele indicării și desemnării/clasificării sitului
Pădurea Gârboavele Tuluceşti (4%) Data propunerii ca sit: SCI 200706
Pădurea Merişor - Cotul Zătuanului Movileni (1%) Data confirmării ca sit: SCI 200812
Pădurea Mogoş-Mâţele Scânteieşti (1%)
Pădurea Pogăneşti Suceveni (2%)
Pădurea Roşcani Roşcani (2%) localizarea sitului
Pădurea Torceşti Umbrăreşti (2%)
Longitudine 27.948056
Râul Prut Judeţul Galaţi: Cavadineşti (<1%) Latitudine 45.722222
În concluzie, la ora actuală pe teritoriul judeţului Galaţi,
150 Suprafață (ha) 64.90 Specii de plante enumerate în anexa II la Directiva Con- 151
Altitudine (m) siliului 92/43/CEE
Minimă 93.00
Maximă 151.00
Medie 125.00
Regiunea administrativă

JUDEŢ PONDERE(%)

RO024-Galaţi 100.00
descrierea sitului
Regiunea biogeografică
Caracteristici generale ale sitului

informatii ecologice
Tipuri de habitat prezente în sit și evaluarea sitului în ceea
ce le priveste:

Reprezentivitate: A - excelentă, B - bună, C - semnificativă, Alte caracteristici ale sitului:

D - nesemnificativăSuprafața relativă: A - 100 ≥ p > 15%,
B - 15 ≥ p > 2%, C - 2 ≥ p > 0%Starea de conservare:
A - excelentă, B - bună, C - medie sau redusăEvaluarea
globală: A - valoare excelentă, B - valoare bună, C - valoare
considerabilă
Situl este localizat în sud-estul Podișului Moldove-
nesc, în etajul fitoclimatic de silvostepă la nord de orașul
Galați (în apropierea localității Cuca) la o altitudine de
125m, pe substrate loessuri și luturi, solurile fiind cer-
noziomuri puternic levigate (mai profunde în lungul văilor
interioare) iar tipul dominant de vegetație sunt pădurile și
răriștile de stejar pufos (Quercus pubescens) în special
pe versanți și stejar brumariu (Quercus pedunculiflora)
de-a lungul văilor. Procentul de suprafată din sit cuprins
la categoria „Păduri de monocultură (plopi sau arbori ex-
otici)”, reprezintă plantații de salcam și frasin american.
De asemenea sunt prezente și plantații de paltin care nu
au cod Natura 2000. Situl este format din parcelele silvice
45A la E, 47D, 48A la F conform amenajamentului silvic al
unității de producție I Mogos din Ocolul silvic Galați.
Calitate și importanță - se remarcă structura naturală fo-
arte bine conservată reprezentată prin: diversitatea struc-
turilor și alternarea portiunilor de pădure închisa cu răriști
152 și poieni, prezența regenerării naturale a speciilor de ste- Activități și consecințe în interiorul sitului 153
jari, abundența și diversitatea subarboretului (păducel Intensitatea influenței: A – mare, B - medie, C - scăzută
– Crataegus monogyna; măces – Rosa canina; corn – Influență: (+) - pozitivă, (0) - neutră, (-) - negativă
Cornus mas). Trebuie mentionata prezenta bujorului ro-
manesc (Paeonia peregrina). Observaţii în special privind
prezenţa plantelor rare, ameninţate, endemice• Plante
din Directiva Habitate 92/43: Iris aphylla ssp. hungarica,
Echium rossicum• Plante din Lista Roşie Europeană: Frit-
illaria orientalis• Plante din Lista Roşie Naţională: Aspara-
gus verticillatus, Carex brevicolis, Crocus reticulatus, Dic-
tamnus albus, Echinops ritro ssp. ruthenicus, Hierochloe Activități și consecințe în jurul sitului
repens, Lathyrus versicolor, Paeonia peregrina, Prunus Intensitatea influenței: A – mare, B - medie, C - scăzută
tenella, Pyrus elaeagrifolia, Rumex tuberosus, Salvia ae- Influență: (+) - pozitivă, (0) - neutră, (-) - negativă
thiopis.
Vulnerabilitate.
Datorită retrocedării către persoane fizice presi-
unea asupra pădurii poate crește în viitorul apropiat. Cu
toate acestea, întocmirea unui contract de administrare cu
o structură specializată (Ocolul silvic Galați) poate rezol-
va această amenințare potențială. Prezența plantațiilor
de salcâm îngreunează reinstalarea stejarilor (brumăriu
și pufos) și poate pune în pericol în viitor conservarea și
regenerarea arboretelor naturale existente prin invadarea
acestora (avand în vedere capacitatea deosebită de re-
generare vegetativă a acestei specii).
Tip de proprietate Managementul sitului
Pădurea este în prezent subiect al legii 247/2005 Organismul responsabil pentru managementul sitului
privind retrocedarea către foștii proprietari, în acest caz – Ocolul silvic Galați (Direcția silvica Galați)
persoane fizice. Planuri de management al sitului Amenajamentul unității
Documentație Mititelu D., Sârbu I., Pătraşc Adriana, Gociu de producție I Mogoș din Ocolul silvic Galați
Zoe & Oprea A. 1993. Flora şi vegetaţia judeţului Galaţi.
Iaşi: Bul. Grăd. Bot. Univ. „Al. I. Cuza”, 4: 69-101 + 3 tab. harta sitului
Amenajamentul unitații de producție I Mogos din Ocolul
silvic Galați. Hartă fizică
Activităţile antropice şi efectele lor în sit Număr național hartă L35-80
şi în jurul acestuia
Scara 100000
Proiecție Stereo70
Activități antropice, consecințele lor generale și suprafața
din sit afectată
154 (1628–1711), fondatorul anatomiei plantelor, John Ray 155
(1626–1704), fondatorul taxonomiei plantelor, Rudolf Ca-
merer (1665–1721), descoperitorul organelor sexuale la
plante și Carl von Linné (1707–1778), genial botanist al
secolului XVIII.
Contribuții în cunoaşterea plantelor le-
au adus și învățați români precum stolnicul Constantin
Cantacuzino (1650–1716), care a alcătuit cea mai veche
hartă geobotanică de la noi, Dimitrie Brândză (1846–
1895) fondatorul botanicii românești, Florian Porcius
(1816–1906) unul dintre cei mai de seamă creatori ai ter-
minologiei botanice românesti, Iuliu Prodan (1875–1959),
marele ctitor al Florei României, Emanoil C. Teodorescu
(1866–1949) întemeietorul școlii de algologie din Româ-
nia și Traian Săvulescu (1889–1963), fondatorul școlii
românești de fitopatologie

Minuni botanice în
pădurea Mogoş Mâţele

Pentru iubitorii de botanică Pădure stejar pufos

Quercus pubescens
Facem o scurtă prezentare a acestei științe care
fascinează omul indiferent de varstă.
Botanica se ocupă cu studiul plantelor din punct de vedere
anatomic (anatomia plantelor), morfologic (morfologia pl-
antelor), fiziologic (fiziologia plantelor), clasificare (taxono-
mia plantelor), originea și evoluția organismelor vegetale.
Părintele acestei științe este considerat învățatul grec
Teofrast (372 î.Hr.–287 î.Hr.), discipol al lui Aristotel.
Acesta a scris mai multe lucrări despre plante.
Cele mai importante sunt Cauzele plantelor și
Cercetarea plantelor în nouă cărți. Teofrast elaborează un
sistem de clasificare a plantelor care s-a folosit până în
secolul XVIII. Un rol deosebit în dezvoltarea acestei științe
au avut pe plan mondial cercetători ca Nehemiah Grew
156 Stejar pufos 157
Quercus pubescens

Stejar pufos
Quercus pubescens

Stejar pufos (Quercus pubescens)

Stejarul pufos este un arbore indigen si este un el-

ement sud-european, mediteranean şi submediteranean,
cu areal asemănător cu cel al cerului; spre nord urcă până
la 50º latitudine, la est merge până la Marea Caspică, iar
la sud evită o parte din ţinuturile mediteraneene cuprinse
în arealul cerului (sudul Italiei, Sicilia).
În România formează păduri rare, pâlcuri sau (Banat, Transilvania), apare pe solurile calcaroase, ren-
tufărişuri în regiunea de câmpie şi de silvostepă, în dzinice. Pe dealurile Buzăului alcătuieşte păduri rărite la
aproape toate regiunile ţării, mai frecvent în silvostepa 500-600 m, la fel ca în Podişul Mehedinţi unde exemplare
sudică a Moldovei, Munteniei şi Olteniei; în Dobrogea izolate urcă la 960 m.
participă la alcătuirea şibliacurilor, alături de cărpiniţă, Tulpina este adesea neregulată, strâmbă.
mojdrean, porumbar, vişin turcesc, scumpie.În vestul ţării Scoarţa formează de timpuriu un ritidom brun-negricios,
158 des şi adânc crăpat, în plăci oarecum dreptunghiulare.
Lemnul are însuşiri tehnologice bune, fiind
asemănător cu cel al gârniţei, dar din cauza dimensiunilor
reduse este folosit cel mai mult ca lemn de foc.
Coroana este largă şi neregulat răsfirată, rară,
luminoasă.
Lujerii sunt cenuşii-pubescenţi, cu muguri alterni,
mici, ovoidrotunjiţi, tomentoşi.
Stejar brumariu
Quercus pedunculiflora
Stejar brumariu (Quercus pedunculiflora) 159
Stejarul brumariu este un arbore indigen care are o inal-
time de aproximativ 25 m. Din punct de vedere ecologic
se poate spunde despre stejarul brumăriu că este spe-
cie de silvostepă, reclamă un climat cald, suportă bine
seceta, putând creşte în amestec cu Quercus robur şi
Quercus pubescens. Este mai rezistent decât stejarul la
uscăciunea atmosferică şi cea a solului.
Stejarul (Quercus robur)
Stejarul
Quercus robur
160 161

Pădure de
stejari Ghinda

Stejarul (Quercus robur), este un arbore din zona

temperată, înalt, cu ramuri puternice, noduroase, coroană
largă și bogată. Scoarța stejarului este de culoare brun-
negricioasă, aspră, adânc brăzdată, adăpostind adesea
o micro-faună activă (în special furnici și anumite specii
de gândaci). Frunzele sunt lobate, cu 4-8 perechi de lobi.
Pețiolul este scurt (4-8 cm). Stejarul înflorește în luna mai.
Fructul este achenă (ghindă). Se întâlnește mai ales la
câmpie și în zonele colinare, foarte rar la deal. În afară
de pădurile curate de stejar, numite stejărete, stejarul se
găsește și în amestec cu alte foioase, în așa-numitele
păduri de șleau.
Termenul stejar este probabil de origine tracică. În trecut
lingviștii români i-au atribuit, eronat, origine maghiară sau
bulgărească, însă Dimitrie Cantemir îl menționează în De-
scriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) ca fiind un cu-
vânt inexistent în maghiară sau bulgară.
porcilor, fiind foarte apreciată și de mistreți, alături de jir,
Ghindă cât și la confecționarea de coliere și păpușele pentru copii,
Ghinda a fost folosită de-a lungul timpului atât la hrana și chiar la unele piese de mobilier sau “bibelouri” rustice.
162 Scoarța de stejar este folosită din antichitate în tăbăcărie,
deoarece conține mari cantități de tanini foarte eficienți în
prelucrarea pielii.
Lemnul de stejar este lemn prețios, de calitate
superioară, mai ales dacă este uscat corespunzător. Lem-
nul de stejar uscat natural, având peste 12 ani vechime,
este scump, fiind folosit pentru mobilă de lux, iahturi de lux,
construcții de lux, etc. Aproape două secole traversele de
stejar au fost folosite cu mult succes în dezvoltarea căilor
ferate, doar recent începând înlocuirea lor conform noilor
tehnologii de transport. Lemnul de stejar se folosește pe
scară largă în construcțiile de lemn sau mixte, iar în in-
dustria mobilei, acolo unde nu se găsește, este una din
principalele varietăți imitate, alături de nuc și cireș.
Scoarta de stejar este folosită din antichitate în tăbăcărie,
deoarece conține mari cantităţi de taninuri foarte eficiente
în prelucrarea pieilor.
Proprietăţi terapeutice
Stejarul (Quercus robur) reprezintă un arbust
a cărui scoarță este utilizată în terapeutica naturistă.
Scoarța de stejar are proprietățile de: antiseptic al florei
microbiene, cicatrizant, hemeostatic și ajută la tratarea și
vindecarea hemoroizilor, hemoragiilor uterine, leucoreei,
afecțiunilor stomacului, leziunea anusului, afecțiunilor
intestinelor, transpirației picioarelor. Ceaiul preparat din
scoarță de stejar este considerat un remediu natural în
vindecarea: diareei, hemoragiilor, hemoroizilor (apli-
carea de comprese), reduce scurgerile vaginale, com-
bate constipația ce are drept cauza hemoroizii (infuzie
preparată din scoarță de stejar, amestecată cu flori de
mușețel și semințe de in).
Păducelul (Crataegus monogyna)
Păducelul (Crataegus monogyna) este un arbust
(2 - 6 m) din familia Rosaceae, el are florile albe și fructele
roșii ce au un miros caracteristic și un gust amărui. Din
ele se obțin extracte care sunt folosite în primul rând, la
ameliorarea tulburărilor legate de problemele cardiace cu 163
substrat nervos.
Păducelul mai este cunoscut si sub denumirea de gher-
ghinar. Pentru calitatile deosebite in tratarea afectiunilor
cardiace, paducelul mai este numit si Planta inimii.
Creste sub forma de tufe, în special la marginea padurilor
de foioase, a livezilor si pasunilor. Uneori atinge o înaltime
de 5 m. Paducelul este cunoscut din vremuri stravechi
pentru efectele terapeutice. Se folosesc cu precadere
florile albe si fructele de culoare rosie. Este bine sa
evitati tufele de paducel de la marginea drumurilor intens
circulate. Primavara se poate recolta coaja, folosita atât în
stare proaspata cât si uscata.
Fructele se culeg toamna, iar florile se culeg cel
mai bine în stare de muguri.
Paducelul - planta medicinala si aliment.
Paducelul este un arbust spinos care creste prin cranguri si
la marginea padurilor. I se mai spune gherghin, maracine-
alb sau in engleza hawthorn.
În România avem varietățile care se numesc
latinește Crataegus monogyna sau Crataegus oxycantha.
Ca plantă medicinală se folosesc florile - Flores Crataegi
- florile împreuna cu frunzele - Flores Crataegi cum
Folium - și fructele - Fructus Crataegi. Toate parțile plantei
conțin principii active (bioflavonide), uleiuri volatile și acizi
organici (cafeic, malic, crataegolic, oleanolic, nicotinic
- vitaminaB2) cu acțiune sedativ-cardiacă (de liniștire a
inimii), asemănătoare valerianei.
Fructele conțin si vitaminele C, B, acizi citric și tar-
tric. Bioflavonidele au un puternic efect antioxidant. Ele
întăresc rezistența pereților vaselor sanguine, dilata și
relaxează arterele. Celelalte substanțe din păducel scad
nivelul colesterolului și reduc depunerile de grăsime de
pe pereții arterelor și din alte țesturi (un bun aliat în curele
de slăbire). Fructele de păducel au o acțiune astringentă
a mucoaselor, reduc umflarea acestora și secretarea
de mucus în exces. Asupra rinchilor au o acțiune ușor
164 diuretică. Prin conținutul de bioflavonide păducelul are în-
susirea de a regla tulburările nervoase ale inimii, exercită
o acțiune calmantă asupra sistemului nervos, scade ten-
siunea arterială, mărește circulația la nivelul inimii, crei-
erului și a altor organe.
Păducelul este folositor și în cazul umflării mâinilor
și a picioarelor, a urinării nocturne excesive la bolnavii
cardiaci, în cazul tulburărilor specifice premenopauzei
Păducelul
Crataegus monogyna
(bufeuri, palpitații, stări de neliniște și nervozitate); în 165
nevroze, stări de anxietate, atacuri de panică, agresivitate
mărită și tulburări de comportament la copii. Florile
acestei plante sunt printre cele mai bine tolerate și mai
nenocive remedii vegetale din lume. Toate testele de
laborator sau clinice pun în evidență faptul că și atunci
când este folosit în cure de foarte lunga durată, de peste
6 luni, păducelul nu produce tulburări organice sau de altă
natură. Tratamentul de lungă durată cu flori de păducel
are efecte aproape magice asupra persoanelor în etate.
Studii făcute în Franța arată că administrarea a 2-3 cani
pe zi de infuzie combinată, în cure de foarte lungă durată
(6 luni minimum), previne apariția sau agravarea bolilor de
inimă și a bolilor vasculare, previne depresia și alterarea
capacitatilor mentale ivite odată cu vârsta. Mai mult, studii
făcute în spitale universitare au arătat cresterea cu până
la 40% a capacității de efort a bătrânilor tratați cu păducel.
Păducelul
- fruct
166
Păducelul
- fruct
Fructele de păducel
Am dori să completăm informațiile de mai sus cu cele
referitoare la importanța acestuia pentru dietoterapie.
Dietoterapia chineză folosește pe larg fructele de păducel
în tratarea multor dezechilibre energetice. În Orient,
păducelul se folosește mai mult ca fruct decât ca flori sau/
și frunze.
Fructul seamăna cu un măr pădureț, ca forma și
mărime, roşu la culoare. Cel ce se găsește pe piață în
Canada, este obținut în principal de la varietățile orientale
de păducel: Crataegus pinnatifida (păducelul chinezesc)
sau Crataegus cuneata (păducelul japonez).
Proprietăți: au un gust dulce acrișor, cu o natură
caldă din punct de vedere energetic și acționează
asemănător acupuncturii, în mod direct asupra meridi-
anelor energetice ale splinei-pancreasului, stomacului și
ficatului.
Funcțiuni: promovează digestia, înlătură 167
indigestiile, activează fluxul de energie (qi) și al circulației
sângelui, înlătura stagnările și viermii intestinali. Fructele
de păducel sunt folosite în tratamentul indigestiei cu
retenție de carne în stomac, a maselor (tumorilor)
abdominale, senzației de greutate și preaplin în piept sau
în abdomenul superior, în tratamentul diareei, dizinteriei,
durerilor de spate, a celor date de hernie, durerilor
abdominale postpartum (dupa nastere), dismenoreei,
indigestiilor date de lapte la copii mici. Fructele de păducel
ajută efectiv la digerarea grăsimilor, previn intrarea
excesivă a lor în circuitul sanguin și îndepărtarea acestora
prin scaun. Prepararea și consumul fructelor de păducel:
Fructele uscate de păducel (in limba chineza Shan Zha)
se pot procura din magazinele alimentare chinezești sau
cele de plante medicinale.
Fructele de păducel se pot consuma în stare
proaspătă (unde sunt accesibile în această formă), însă
în general ca decoct al fructelor uscate, fierte singure ori
împreună cu alte plante medicinale sau ca adaos la unele
feluri de mâncare. În China se folosesc ca adaosuri la
băuturi, jeleuri, gemuri, și pentru obținerea unor gustări
dintre care cele mai populare sunt “haw flakes” și Tang
Hu Lu. Fructele de Crataegus pubescens se consumă
proaspete, gătite sau în gemuri pe timpul iernii.
Măceş (Rosa canina)
Este un arbust deciduu, cu o înălțime care variază
între 1 și 5 metri. Tulpina este acoperită de țepi mici,
ascuțiți, sub formă de cârlig.Frunzele sunt penate, cu 5-7
frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pal, dar există și plan-
te cu flori albe sau roz închis. Au un diametru de 4-6 cm și
sunt formate din cinci petale. Fructul, numit măceașă, are
o formă elipsoidă și este roșu sau portocaliu închis.
Crește în tufe de 1-5 m înălţime și pe cele mai sărace
soluri, pietroase și erodate, pe pante înclinate, până la
168 Măceş 169
Rosa canina

Măceş
Rosa canina
Măceş
înălțimi de 1.200 - 1.700 m și nu are nevoie speciale
Rosa canina
în privința apei, dar nu rezistă în turbării și pe terenuri
mlăștinoase și are nevoie de soare.
Planta înflorește în luna iunie. Recoltarea începe în mo-
mentul când fructele trec de la culoarea cărămizie spre
roşu-portocaliu. Acest moment corespunde cu sfârşitul lu-
nii august şi începutul lunii septembrie, perioadă în care
măceşele conţin cantitatea cea mai mare de vitamina C,
principiul lor activ de bază. Fructele sunt utilizate la produ-
cerea de siropuri, ceaiuri, dulcețuri, gemuri. De la măceş
putem valorifica şi florile proaspete, din care se pot pre-
para ceaiuri.
Fructul este foarte bogat în vitamina C, conținând
peste 2000 mg din aceasta substanța la 100 de grame
de fruct. Măceşul conţine numeroşi componenţi, cum ar
fi acidul dehidroascorbic, vitamina A, vitaminele B1 şi B2,
vitamina P, acid nicotinic, vitamina K, zahăr invertit, acizii
170 citric şi malic, pectine, ulei volatil, ulei gras, flavonoizi,
Corn
171
carotenoide, săruri minerale, urme de vanilină, alfa şi beta
Cornus mas
tocoferol (vitamina E), lecitine, zaharuri, fiind un adevărat
rezervor de vitamine pentru organismul uman.
Denumirile populare sunt extrem de variate: cocadar,
calcaderiu, cecadar, cascadin, ciucuri de maracine,
mărăcinele cioarei, macies, mărăcinele coțofenei, răsura,
rug de măceş, rug sălbatic, rugul-vacii, ruja, rujita, scoabe,
scochin, scoruș nemțesc, sipica, suiș, trandafir de câmp,
trandafir sălbatic, trandafir de pădure, trandafir câinesc,
tufa de rug, zgorghin.

Corn (Cornus mas)

Este una din primele plante care înflorește

primăvara timpuriu, florile apărând înaintea frunzelor. Este
un arbust sau arbore de talie mică, ce crește în pădurile
de foioase. Are frunze opuse, cu lungimea de 4-10 cm și
cu lățimea de 2-4 cm, de formă ovoidală și flori mici (5-
10 mm în diametru), cu patru petale galbene, adunate în
grupuri de 10-25, și înfloresc înainte ca frunzele să apară..
Fructele (denumite coarne) sunt drupe roșii, alungite, de
2 cm lungime și 1,5 cm în diametru, conținând o singură
sămânță şi se consumă. Cornul este un arbust ce poate
fi condus și ca un mic arbore, prin suprimarea lăstarilor
si ramificatiilor pana la un anumit nivel. Este originar
din centrul Europei. Devine foarte decorativ la începutul
primaverii, cand din boboci apar în abundență flori mici
și galbene. Fructele, de culoare roșie aprinsă, sunt
comestibile. Frunzele sunt pereche, de culoare verde
închis, cu nervuri bine conturate, iar în toamnă se închid
la culoare.Prefera locurile însorite sau chiar semi-umbra.
Solul trebuie sa fie unul destul de usor. Este un arbust mai ales la producerea gemului, la pregătirea sosurilor,
mijlociu spre mare, deciduu, sau mai rar un arbore mic, similare sosului de merisoare, fiind curățate de sâmburi și
cu înălțimea între 5 și 12 metri. Fructele sunt comestibile, fierte cu zahăr și portocale. Pot fi de asemenea consumate
și au gust astringent când sunt consumate proaspete. De uscate. Fructele se coc spre sfârșitul verii și seamănă cu
aceea se folosesc mai ales gătite, avand o aromă acidă, fructele coapte de cafea. În România, fructele se folosesc
descrisă ca un amestec de merișoare și vișine sunt folosite la obținerea de coronată, o băutură alcoolică preparată
172 În Armenia, fructul este folosit la distilarea votcii. În Turcia 173
este consumat cu sare în timpul verii. Unele varietăți din
Ucraina, selectate pentru producere de fructe, au fructe
de până la 4 cm lungime. Fructele se coc spre sfârșitul
verii și seamănă cu fructele coapte de cafea. În România,
fructele se folosesc la obținerea de cornată, o băutură
alcoolică preparată din coarne fermentate cu zahăr și
alcool.
Specia este cultivată și ca plantă ornamentală pentru flo-
rile de la sfârșitul iernii, care se deschid mai repede decât
cele ale forsiției.
Din scoarța sa se poate produce vopsea, iar din frunze se
obține tanin.

Corn
Cornus mas

din coarne fermentate cu zahăr și alcool.

Specia este cultivată și ca plantă ornamentală pentru
florile de la sfârșitul iernii, care se deschid mai repede
decat cele ale forsiției.

Utilizare Bujorul românesc

Fructele sunt comestibile și au gust astringent Paeonia peregrina
când sunt consumate proaspete. De aceea se folosesc
mai ales gătite, având o aromă acidă, descrisă ca un
amestec de merișoare și vișine; sunt folosite mai ales Bujorul românesc (Paeonia peregrina)
la producerea gemului, la pregătirea sosurilor, similare
sosului de merișoare, fiind curățate de sâmburi și fierte cu Bujorul românesc este o specie de bujor prezentă
zahăr și portocale. Pot fi de asemenea consumate uscate. în pădurile de câmpie sau la marginea acestora. Floarea
174 175

Bujorul românesc
Paeonia peregrina

roșie are mai puține petale decât bujorul de grădină.

Este o plantă ocrotită de lege, nu trebuie distrusă sau
colecționată.
Plantă perenă, aparținând familiei Ranunculaceae,
bujorul este considerat “regele grădinilor”, datorită
frumusetii florilor sale si a parfumului deosebit al acestora.
Se pare ca acest arbust ornamental își are originea în Asia, Irisul bărbos
de unde s-a raspândit în Europa și America, fiind cultivat Iris aphylla ssp. hungarica
de mai bine de 3000 de ani. Chinezii, cei care l-au cultivat
primii, îl numeau “sho yo”, în traducere “cel mai frumos”,
dezvoltând un adevarat cult al bujorului, care era amintit
Irisul bărbos (Iris aphylla ssp. hungarica)
în poezii, legende și povești și care denumea chiar una
dintre lunile anului în calendarul chinezesc (luna aprilie).
Stânjeneii sau irişii sunt plante perene cu sute de varietăţi,
În Japonia planta a fost adusă de către misionarii budişti
în diverse culori şi combinaţii de culori: violet, albastru,
și asociată cu bogăția, fiind cultivate inițial numai de către
roz, galbui, roşu-carmin sau combinaţii de culori. Se pot
reprezentanții elitei sociale.
înmulţi atât prin seminţe, cât şi prin rizomi sau în zonele
cu climă uscată prin bulbi.
176
Irisul barbos
Iris aphylla ssp. hungarica
Iris aphylla ssp hungarica este o subspecie rară de 20-25
cm înălţime cu frunze ceva mai mici decât la speciile mai
răspândite; este o specie pitică de iris bărbos cu frunze
de culoare verde-cenuşiu şi tulpini ramificate florale. Irişii
cu barbă au o dungă groasă de peri de-a lungul petalelor 177
căzute. Exemplarele din subspecia hungarica sunt de-
seori mai înalte decât cele din genul principal. Frunzele
de obicei sunt în număr de 3-10, alungite şi ascuţite spre
vârf. Rizomul este cărnos, aproape permanent în stare
activă. El îşi păstrează frunzele verzi chiar şi în timpul ier-
nii. Creşterea lui este apicală şi centrifugă în cadrul tufei.
Pe rizomii bătrâni nu se formează muguri. În condiţii fa-
vorabile, un rizom poate să formeze într-un an trei mu-
guri vegetativi care să dezvolte un evantai de frunze şi
o tulpină florală. Mugurii florali sunt aşezaţi la început
foarte stâns , dar pe măsura creşterii tulpinii florale, are
loc distanţarea lor. Atunci când tulpinile florale depăşesc
nivelul frunzişului, florile încep să se deschidă începâd de
sus în jos.
Înfloreşte în lunile aprilie-mai, florile fiind mari, de culoare
albastru-violet, cu peri alb-galbeni pe partea superioară.
Floarea de iris are un perigon format din 3 sepale răsfrânte
şi 3 petale în general drepte. Piesele periantului sunt
sudate la bază formând un tub mai mult sau mai putin
lung care cuprinde baza staminelor şi a stilului. Poleni-
zarea este încrucişată, entomofilă şi după fecundare se
formează seminţele într-o capsulă rotunjită.
Se dezvoltă pe terenuri bine drenate, destul de acide, în
plin soare.
Laleaua pestriţă (Fritillaria orientalis)
Este o specie endeminca și o plantă rară. Ceea ce o
deosebește de celelalte lalele este culoarea ei violetă cu
pete albe, dar și modul de răspândire, deoarece ea crește
la noi spontan în locurile umede, în apropierea pădurilor.
Pentru frumusețea ei este culeasă abuziv, încât în unele
zone ale țării a ajuns pe cale de dispariție.
Laleaua pestriță este o specie introdusă în Cartea Roșie
și ocrotită de stat.
178 Asparagus verticillatus 179
Este o specie de plante erbacee rară, cu rădăcini cărnoase
și ce conține frunze nedezvoltate asemănătoare ca as-
pect cu solzii unui pește.

Carex brevicolis

Este o plantă erbacee, ce poate atinge 40 cm înălțime cu

frunze alungite tăioase din familia Cyperaceae.

Carex brevicolis

Laleaua pestriţă
Fritillaria orientalis

Şofran vărgat
(Crocus reticulatus)

Șofranul este plantă erbacee, perenă, cultivată, ce poate

atinge 30 - 40 cm în înălțime. Frunzele sale sunt lungi și
înguste. Fructele sale sunt mici si albe. Florile sunt vio-
lete, cu linii purpurii. Crește din bulbi numiti `cormus` și
aparține speciei Crocus. Din septembrie până în noiem-
brie, planta produce flori albastre-violet, cu pistile lungi,
Sparenghel sălbatic
roșii. Frunzele, care sunt asemănătoare firelor de iarbă,
Asparagus verticillatus
cresc în același timp în cazul unei umidități accentuate
180
Şofran vargat
Crocus reticulatus
și dupa deschiderea florii pe timp de secetă, aceasta fi-
ind o regulă generală de la care abateri există, Crocusul
fiind o plantă capricioasă. Stigmatele roșii conțin uleiuri
esențiale, substanțe amărui și colorant galben.
Foarte important este ca locul să fie cald și însorit. Solul
trebuie să conțină humus și să fie bine arat.
Şofran vărgat 181
Crocus reticulatus
Florile se recoltează deschise, după ce roua s-a ridicat,
se emondează (separarea stigmatelor de floare) si usucă
in aceeași zi. Uscarea se face la 40-60°C, până la pier-
derea a 4/5 din greutate. Se condiționează in recipiente
din sticlă sau faianță, inchise ermetic, ferite de lumină
și umiditate. Se pot folosi după 30 zile, timp în care iși
formează aroma.
182
Frăsinelul
Dictamnus albu
Frăsinelul (Dictamnus albu)
Este o plantă medicinală, perenă și erbacee, cunoscută
prin faptul că emană un miros plăcut de lămâie. Face parte
din familia Rutaceae și este originară din Asia și Europa.
Planta crește sălbatic pe lângă păduri, pe dealuri însorite,
prin mărăcinișuri, iar uneori este cultivată drept plantă de
ornament.
Frăsinelul este o plantă vivace, are tulpina rigidă, lungă de
1 m și acoperită cu perişori. Frunzele din partea inferioară
a tulpinei sunt simple, iar cele din partea superioară sunt
compuse, au cate 7-15 foliole, de forme ovale, cu margini
dințate. Florile sunt mari, cu diametrul de 4-5 cm, de cu-
loare rozie, alba sau liliachie, au nervuri purpurii, cate 5
petale și sunt dispuse în ciorchine. Perioada de înflorire a
frăsinelului este din luna mai până în luna iunie. Fructele
sunt de forma unor mici capsule.
De la aceasta plantă se recoltează coaja rădăcinii, frun-
zele si florile. 183
Datorita continutului de ulei esential, saponina, cictamina,
colina si alte substante, frasinelul este considerat
cu proprietati tonice, antispasmodice, antiepileptice,
Frasinelul
Dictamnus albu
sudorifice, antifebrile și vermifuge. Frăsinelul este indicat
în tratarea unor afecțiuni precum: anemia, indigestia,
amețeala, crampele abdominale și musculare, litiaza,
leucoreea și contra viermilor intestinali.
Coaja de rădăcină este folosită în tratamentul erupțiilor
cutanate, durerilor artritice, icterului și pojarului. Frunzele
acestei plante sunt utilizate la aromarea băuturilor alcoo-
lice (ca de exemplu vermutul).
Planta este cunoscută înca din Antichitate ca avand
proprietăți mistice. Era consacrată zeiței Diana, care pur-
ta pe cap o cununa făcută din această plantă magică. În
Antichitate frăsinelul amestecat cu alte plante era folosit
pentru clarviziune, iar ca plantă medicinală i se atribuiau
proprietăți tranchilizante și sedative.
184
Echinops ritro ssp. Ruthenicus
Raritate floristică
Echinops ritro
ssp. Ruthenicus
Măzăriche (Lathyrus versicolor)
Măzărichea este o plantă agățătoare, ce înflorește frumos
în prima parte a verii. Planta are 1,5-2m înalțime, cu tul-
pinile subțiri. Florile mari sunt grupate câte 2-6 în ciorchini
susținuți de pedunculi lungi. Ele sunt divers colorate și fo-
arte plăcut parfumate.
Planta necesită temperatură moderată.
Paeonia peregrina
Paeonia peregrina este o specie care aparţine familiei
Paeoniaceae. Acest bujor a fost considerat mult timp a
fi forma tipică a specie sale, purtând denumirea ştiinţifică
185
Paeonia peregrina
completă de Paeonia peregrina var. typica (Schroett,
Faur).
Plantă ierboasă, perenă, dreaptă, decorativă, bujorul de
pădure este o apariţie elegantă ce încântă privirea, chiar
şi în afara perioadei înfloritului.
Din rădăcină, care prezintă doar câteva fibre tuberizate,
se înalţă deasupra solului, o tulpină erectă, de 50-80 cm
lungime, neramificată. Frunzele sunt alterne, compuse,
biternate, cele inferioare lung peţiolate, cu foliolele în par-
te întregi, în parte la vârf sectate sau doar dinţate, late şi
lucitoare . Florile la bujorul de pădure sunt solitare, mari,
hermafrodite,actinomorfe, formate din 5 - 6 sepale şi 7 - 11
petale obovate, lungi de 5-7 cm, de culoare roşu-aprins.
De obicei, elementele corolei sunt dispuse pe două rân-
duri. Staminele sunt numeroase.
Întreaga plantă, cu excepţia petalelor, este toxică.
În scopuri terapeutice, de la bujorul de pădure se vor uti-
liza exclusiv petalele, celelalte componente vegetale fiind
deosebit de toxice. Din motive de protecţie a speciei, ma-
186 terialul vegetal oficinal, se va recolta doar de la formele Păr argintiu 187
cultivate. Pyrus elaeagrifolia

Prunus tenella

Se dezoltă până la înălțimea de 1m. Frunzele de cu-

loare verde închis, toamna se colorează spre roșu-violet.
Bobocul este roșu, floarea deschisă este roz, înflorește
în aprilie. Fructele sunt păroase, seamănă cu migdale.
Necesită lumină și sol calcaros. Se plantează în pante în-
sorite, rocării.

Prunus tenella

cu ramuri erecte și coroana argintie, mai ales primăvara.

Lujerii sunt cenușiu-tomentoși și scoarța brună, spinosi.
Muguri cenușii tomentoși și globuloși (spre deosebire
de părul păduret). Frunzele sunt lanceolate sau obovat-
lanceolate, de 4-7 cm lungime, obtuze sau scurt acuminate,
cu baza cuneata, pe margine întregi, rar fin serate, la
început alb - tomentoase pe ambele fețe, iar mai târziu
glabrescente pe fața și cenusiu - tomentoase pe dos,
petiolul de 1-4 cm lungime. Florile grupate în inflorescențe
alungite, albe, tomentoase. Fructele au poame foarte tari,
globuloase, de 2-3 cm diametru. Prezintă importanța ca
element naturalistic, rar în zonele calde și uscate din sudul
și sud – estul țării se poate utiliza ca specie ornamnetală.

Păr argintiu
(Pyrus elaeagrifolia)

Tulpina este rău conformată, scundă. Portul caracteristic,

188 Pădurea 189
MĂSURI MINIME DE CONSERVARE A HABITATELOR Mogoş - Mâţele
ŞI SPECIILOR DE INTERES COMUNITAR DIN CADRUL
SITULUI DE IMPORTANŢĂ COMUNITARĂ PĂDUREA
MOGOŞ-MÂŢELE ROSCI0163

Denumire sit : Pădurea Mogoş Mâţele -Sit Natura 2000,

declarat prin Ordinul nr. 1964 din 13 decembrie 2007 pri-
Pădurea
Mogoş - Mâţele

vind instituirea regimului de arie naturală protejată a situri-

lor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei
ecologice europene Natura 2000 în România, publicat în
Monitorul Oficial nr. 98 din 7 februarie 2008 – poziţia 163:
denumire sit - Pădurea Mogoş Mâţele, codul de identifi-
care ROSCI0163.
Unitatea administrativ-teritorială şi suprafaţa unităţii ad-
ministrativ-teritoriale cuprinsă în sit :
- com. Scânteiești, Judeţul Galați (1%). Situl de importanţă
comunitară Pădurea Mogoş Mâţele
- cod ROSCI0163, este localizat în sud-estul Podişului
Moldovenesc, în etajul fitoclimatic de silvostepă la nord
de oraşul Galaţi (în apropierea localităţii Cuca), la o altitu-
dine de 125 m, pe substrate de loessuri şi luturi, solurile
fiind cernoziomuri puternic levigate (mai profunde în lun-
gul vailor interioare), iar tipul dominant de vegetaţie sunt
pădurile şi răriştile de stejar pufos (Quercus pubescens)
190 în special pe versanţi şi stejar brumăriu (Quercus pedun- 191
culiflora) de-a lungul văilor. Proventul de suprafaţă din sit Ecosistemul forestier are următoarele componente prin-
cuprins la categoria “Păduri de monocultură (plopi sau ar- cipale:
bori exotici)”, reprezintă plantaţii de salcâm şi frasin ameri-
can. Pădurea
Mogoş - Mâţele
De asemenea sunt prezente şi plantaţii de paltin care nu
au cod Natura 2000. Situl este format din parcele silvice
45A la E, 47D, 48A la F, conform amenajamentului silvic al
unităţii de producţie I Mogoş din Ocolul Silvic Galaţi.

Pădurea

Mogoş - Mâţele

Aria naturală protejată Pădurea Mogoş Mâţele prezintă un

capital natural valoros, ce derivă din ineditul componente-
lor ecosistemului şi al interrelaţiilor ce se stabilesc la nivel
sisternic între aceste compozite. Rolul principal al pădurii
este acela de conservare a ecofondului şi genofondului
forestier reprezentat de specii de arbori şi specii de arbuşti
devenite rare.
192 Biotopul – staţiunea forestieră: silvostepă,
stejărete zerofile, productivitate mijlocie, cernoziom mod-
erat-puternic levigat, expoziţii diverse de la însorite la
umbrite - tip de staţiune frecvent întâlnită în pădurile de
silvostepă;
Biocenoză – pădurea - aparţinând tipului natu-
ral fundamental de pădure, adică amestecuri de stejar
brumăriu şi stejar pufos, împreună cu asociaţii de vegetaţie
care corepund tipului natural de vegetaţie zonal, ce con-
stituie un mediu ideal pentru habitatul unei interesante
asociaţii faunistice
Protecţia şi conservarea biotopului natural
este condiţia indispensabilă pentru dezvoltarea în bune
condiţiuni a componentei vii a acestui ecositem. Acest
deziderat poate fi realizat prin ferirea suprafeţei protejate
de toate tipurile de influenţe antropice. În acest fel se pot
creea condiţii specifice prezenţei în zonă a unor specii de
plante enumerate în anexele I şi II ale Directivei Consiliului
Pădurea
Mogoş - Mâţele
92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a 193
speciilor de faună și floră sălbatică şi animale foarte valo-
roase.
Măsuri generale de conservare
Habitate de păduri:
Promovarea şi perpetuarea tipului natural
de pădure în suprafeţele cu habitate de importanţă
comunitară;
Promovarea regenerării naturale ori de câte ori
este posibil;
Lăsarea lemnului mort în pădure pentru ciocanitori
şi diferite specii de insecte- Rădaşca, şi altele asemenea,
şi a arboretului bătrân cu scorburi pentru specii de păsări.
Protejarea anumitor arbori – pentru cuibăritul
anumitor specii de păsări de talie mare; se vor lăsa anumiţi
arbori în jurul cărora se prevede o centură de arbori
pentru evitarea deranjării locului de cuibărit în perioadele
Pădurea
Mogoş - Mâţele
194 specifice.
Păstrarea arborilor bătrâni şi scorburoşi
cu refugii pentru hibernare.
Menţinerea muşuroaielor de furnici pentru menţinerea
echilibrului ecologic al diferitelor specii de insecte.
Monitorizarea permanentă a speciilor de plante din lista 195
roşie naţională şi europeană pentru a detecta la timp
eventualele declinuri numerice.
Habitate de tufărişuri şi pajişti:
Controlul incendiilor vegetaţiei uscate;
Controlul speciilor alohtone şi invazive;
Reconstrucţia ecologică a habitatelor de pajişti degra-
date, se va face numai cu avizul custodelui şi în funcţie
de particularităţile structurale şi funcţionale ale covorului
vegetal;
Este interzisă depozitarea deşeurilor de orice natură;
Este interzisă folosirea ierbicidelor şi a îngrăşămintelor
chimice;
Controlul strict al aplicării îngrăşămintelor organice
şi al amendamentelor naturale;
Controlul activităţilor umane cu potenţial efect
asupra covorului vegetal al pajiştilor (exploatări forestiere,
construcţii etc.).

Măsuri minime de conservare pentru situl ROSCI

Pădurea Nr. DENUMIREA Anexa Directivei MĂSURI MINIME DE
Mogoş - Mâţele CRT HABITATULUI 92/43/CEE privind CONSERVARE
DE INTERES conservarea habi-
Înlăturarea speciilor exotice şi plantarea de specii native. COMUNITAR tatelor naturale și a
speciilor de faună și
Efectuarea lucrărilor de îngrijire şi exploatare forestieră în floră sălbatică.
afara sezonului de cuibărit.
Conservarea vegetaţiei arbustive pentru protejarea locu- Anexa OUG 57/2007
privind regimul ariilor
rilor de cuibărit. naturale protejate,
Interzicerea activităţilor sau acţiunilor care ar putea afecta conservarea habitate-
lor naturale,
integritatea ariei natural protejate sau care ar putea pune a florei și faunei
în pericol elementele de mediu protejate. sălbatice aprobată
Protejarea vegetaţiei erbacee şi a subarboretului în timpul cu modificări şi
completări prin Legea
desfăşurării unor lucrări de întreţinere a zonei. 49/2011
Respectarea regimului silvic şi de exploatare a fondului
forestier.
Acţiuni de igienizare în vederea reducerii impactului nega-
tiv al turismului asupra mediului.
196 1 Tufărişuri de Anexa 1 Conservarea stejarilor 197
foioase ponto- Anexa 2 bătrâni.
sarmatice – Monitorizarea
cod 40CO regenerăriilor naturale
şi aplicarea de lucrări
specifice de ajutorarea
regenerării naturale.
Protejarea pentru
cuibăritul anumitor specii
de păsări de talie mare.
Efectuarea lucrărilor
de îngrijire şi exploatare
forestieră în afara se-
zonului de cuibărit.
Interzicerea păşunatului
de orice fel;

2 Vegetaţie Anexa 1 Monitorizarea

forestieră Anexa 2 regenerăriilor naturale
ponto- şi aplicarea de lucrări
sarmatică cu specifice de ajutorarea Vegetaţie de
stejar pufos – regenerării naturale.
cod 91AA Protejarea pentru silvostepă
cuibăritul anumitor specii
de păsări de talie mare
Efectuarea lucrărilor Vegetaţie de stepă
de îngrijire şi exploatare şi silvostepă
forestieră în afara se-
zonului de cuibărit.
Interzicerea păşunatului
de orice fel;

3 Vegetaţie de Anexa 1 Monitorizarea

silvostepă Anexa 2 regenerăriilor naturale
eurosiberiană şi aplicarea de lucrări
cu Quercus specifice de ajutorarea
spp. – cod regenerării naturale.
91I0 Protejarea pentru
cuibăritul anumitor specii
de păsări de talie mare
Efectuarea lucrărilor
de îngrijire şi exploatare
forestieră în afara se-
zonului de cuibărit.
Interzicerea păşunatului
de orice fel;
198 Nr. SPECII DE Anexa Directivei MĂSURI MINIME DE 3 Pulsatilla gran- Anexa 2 Asigurarea condiţiilor 199
Crt. FLORĂ 92/43/CEE/ CONSERVARE dis (Dediţel Anexa 3 prielnice de dezvoltare
Anexa OUG 57/2007 mare) a acestei specii rare,
cu modificările şi care necesita conser-
completările ulterioare vare specială şi atenţie
deosebită.
Interzicerea păşunatului
de orice fel;

1 Echium rus- Anexa 2 Asigurarea condiţiilor

sicum (Capul Anexa 3 prielnice de dezvoltare a
şarpelui) acestei specii iubitoare
de lumină, care necesita
conservare specială şi
atenţie deosebită.
Interzicerea păşunatului
de orice fel;

2 Iris aphylla Anexa 2 Asigurarea condiţiilor

ssp. hungarica Anexa 3 prielnice de dezvoltare a
(Iris) acestei specii iubitoare
de lumină, care necesita
conservare specială şi
atenţie deosebită.
Interzicerea păşunatului
de orice fel;

Echium russicum
(Capul şarpelui)
200 Plante din Lista Roşie Europeană 201
1 Fritillaria orientalis Monitorizarea permanentă a acestei
(lalea) specii ţintă pentru a detecta la timp
eventualele declinuri numerice.
Interdicţie totală pentru păşunat şi
cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului
conservativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă.

Iris aphylla ssp.

Pulsatilla grandis
hungarica (Iris)
(Dediţel mare)

Fritillaria orientalis
( lalea)
202 Plante din Lista Roşie Naţională
1 Asparagus vertigillatus
(Sparanghel sălbatic)
2 Carex brevicolis (Rogoz)
3 Crocus reticulatus
(Brânduşă galbenă)
4 Dictamnus albus
(Frăsinel)
Interdicţie totală pentru păşunat
şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe
Promovarea managementului
conservativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă
Interdicţie totală pentru păşunat
şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului
conservativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă.
Interdicţie totală pentru păşunat
şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului
conservativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă.
Interdicţie totală pentru păşunat
şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului
conservativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă.
5 Echinops ritro ssp.rutheni-
cus (Tatarnica)
6 Hierochloe repens (Iarba
sfintei Mării)
7 Lathyrus versicolor
8 Paeonioa peregrina (bu-
jorul românesc)
Interdicţie totală pentru păşunat 203
şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului
conservativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă
Monitorizarea permanentă a acestei
specii ţintă pentru a detecta la timp
eventualele declinuri numerice
Interdicţie totală pentru păşunat
şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului
conservativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă
Interdicţie totală pentru păşunat
şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului
conservativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă.
Interdicţie totală pentru păşunat
şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului
conservativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă.
204 9 Prunus tenella (migdal Interdicţie totală pentru păşunat 205
pitic) şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului con-
servativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă

10 Pyrus elaeagrifolia (păr Interdicţie totală pentru păşunat

argintiu) şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului con-
servativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă.

11 Rumex tuberossus Interdicţie totală pentru păşunat

(dragavei) şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului con-
servativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă.

12 Salvia aethiopis (şerlai) Interdicţie totală pentru păşunat

şi cosit în perioada de germinare a
acesteia prin seminţe.
Promovarea managementului con-
servativ.
Supravegherea turismului mai ales
în perioada vegetativă.

Asparagus vertigillatus
(Sparanghel sălbatic)
206 207

Asparagus vertigillatus Carex brevicolis

(Sparanghel sălbatic) (Rogoz)
208 209

Carex brevicolis Crocus reticulatus

(Rogoz) (Brânduşă galbenă)
210 211

Crocus reticulatus Dictamnus albus

(Brânduşă galbenă) (Frăsinel)
212 213

Dictamnus albus Echinops ritro ssp.

(Frăsinel) ruthenicus (Tatarnica)
214 215

Echinops ritro ssp. Hierochloe repens (Iarba

ruthenicus (Tatarnica) sfintei Mării)
216 217

Hierochloe repens (Iarba

Lathyrus versicolor
sfintei Mării)
218 219

Paeonioa peregrina
Lathyrus versicolor
(bujorul românesc)
220 221

Paeonioa peregrina Prunus tenella

(bujorul românesc) (migdal pitic)
222 223

Prunus tenella Pyrus elaeagrifolia

(migdal pitic) (păr argintiu)
224 225

Pyrus elaeagrifolia Rumex tuberossus

(păr argintiu) (dragavei)
226 227

Rumex tuberossus Salvia aethiopis

(dragavei) (şerlai)
228 Nr SPECII DE Anexa Direc- MĂSURI MINIME DE 229
Crt PĂSĂRI tivei 2009/147/CE CONSERVARE
privind conservarea
(Identificate în păsărilor sălbatice /
teren şi pro-
puse pentru Anexa OUG 57/2007
a fi incluse cu modificările şi
în formularul completările ulte-
standard) rioare

1. Lanius collurio Anexa1/ Păstrarea arbuştilor la

(Sfrâncioc Anexa 3 marginea pădurilor sau în
roşiatic) apropierea suprafeţelor
agricole;

2 Pernis apiv- Anexa1/ Promovarea menţinerii

orus (Viespar) Anexa 3 unor arbori mari şi
bătrâni,
mai ales a celor situaţi în
apropierea lizierelor.

Salvia aethiopis
(Şerlai)
230 3 Aquila clanga Anexa1/ Depistarea cuiburilor şi 6 Lanius minor Anexa1/ Păstrarea unor arbori şi 231
(Acvilă Anexa 3 asigurarea unei zone de (Sfrâcioc Anexa 3 arbuşti rari pe terenurile
ţipătoare linişte cu raza de cel cu frunte deschise cu vegetaţie
mare) puţin 300 m în perioada neagră) ierboasă;
de reproducere;
Îmbunătăţirea echilbru-
- promovarea menținerii
lui natural şi favorizarea
practicilor agricole
instalării avifaunei din
tradiţionale în teritoriile
arie prin amplasarea în
de hrănire ale specie;
locurile de cuibărit al
- promovarea menţinerii
păsărilor de scorburi
unor exemplare de ar-
artificiale în arboret,
bori mari, necesari pen-
asemănătoare ca formă
tru cuibăritul speciei;
şi aspect cu cele natu-
rale.
-Asigurarea de hrană
suplimentară pentru
păsări, prin amplasarea
4 Aquila poma- Anexa1/ Conservarea speciei în pe timp de iarnă, în
rina (Acvilă Anexa 3 perioada migraţiei locul de cuibărit al
ţipătoare mică) Depistarea cuiburilor şi acestora de hrănitoare
asigurarea unei zone de cu seminţe de floarea
linişte cu raza de cel puţin soarelui, ovăz, alune,
300 m în perioada de nuci şi altele asemenea;
reproducere;
- promovarea menținerii
practicilor agricole
tradiţionale în teritoriile de
hrănire ale specie;
- promovarea menţinerii
unor exemplare de arbori
mari, necesari pentru
cuibărit.

5 Coracias Anexa1/ Promovarea menţinerii

garrulous Anexa 3 unor arbori bătrâni, uscaţi
sau în curs de degradare,
în habitatele ocupate de
specie.
232 233

Lanius collurio
(Sfrâncioc roşiatic)
234 235

Lanius collurio Lanius collurio

(Sfrâncioc roşiatic) (Sfrâncioc roşiatic)
236 237

Pernis apivorus
(Viespar)
238 239

Pernis apivorus Pernis apivorus

(Viespar) (Viespar)
240 241

Aquila clanga (Acvilă

ţipătoare mare)
242 243

Aquila clanga (Acvilă Aquila clanga (Acvilă

ţipătoare mare) ţipătoare mare)
244 245

Aquila pomarina (Acvilă

ţipătoare mică)
246 247

Aquila clanga (Acvilă Aquila pomarina (Acvilă

ţipătoare mare) ţipătoare mică)
248 249

Coracias garrulous
(Dumbrăveanca)
250 251

Coracias garrulous Coracias garrulous

(Dumbrăveanca) (Dumbrăveanca)
252 Nr SPECII DE Anexa Directivei MĂSURI MINIME DE 253
Crt NEVER- 92/43/CEE/ CONSERVARE
TEBRATE Anexa OUG 57/2007
INSECTE cu modificările şi
completările ulte-
rioare

1 Erannis anker- Anexa 2 şi Menţinerea condiţiilor de

aria (fluture) Anexa 4 / habitat pentru asigura-
Anexa 4A rea condiţiilor de hrană,
reproducere, etc.
Management adecvat
al păşunilor (evitarea
folosirii
pesticidelor, interzicerea
incendierilor);
Monitorizarea speciei.

2 Lucanus cer- Anexa 2/ Păstrarea unor exemplare

vus (Rădaşcă) Anexa 4A de arbori bătrâni, cu
scorburi, precum şi a unor
trunchiuri căzute la sol;

3 Cerambyx Anexa 2 şi Menţinerea unor arbori

cerdo (Croitor) Anexa 4 / bătrâni,buturugilor ori cio-
turilor din păduri parţial
Anexa 4A uscaţi, în habitatele
corespunzătoare speciei
pentru dezvoltarea
larvelor.

Erannis ankeraria
(fluture)
254 255

Erannis ankeraria
(fluture)
256 257

Erannis ankeraria Lucanus cervus

(fluture) (Rădaşcă)
258 259

Lucanus cervus
(Rădaşcă)
260 261

Lucanus cervus Cerambyx cerdo

(Rădaşcă) (Croitor)
262 263

Cerambyx cerdo
(Croitor)
264 Nr SPECII DE Anexa Directivei MĂSURI MINIME DE 265
Crt REPTILE 92/43/CEE/ CONSERVARE
(Identificate Anexa OUG 57/2007
în teren şi cu modificările şi
propuse completările ulte-
pentru a fi rioare
incluse in
formularul
standard)

1. Lacerta Anexa 4/ Menţinerea condiţiilor de

agilis (Şopârla Anexa 4A habitat pentru asigura-
cenuşie) rea condiţiilor de hrană,
reproducere, etc.

2 Lacerta Anexa1/ Menţinerea condiţiilor

viridis (Şopârla Anexa 3 de habitat (luminişurile
verde) şi lizierele pădurii de
stejar), pentru asigura-
rea condiţiilor de hrană,
reproducere, etc.

Cerambyx cerdo
(Croitor)
266 267

Lacerta agilis
(Şopârla cenuşie)
268 269

Lacerta agilis Lacerta agilis

(Şopârla cenuşie) (Şopârla cenuşie)
270 271

Lacerta viridis
(Şopârla verde)
272 273

Lacerta viridis Lacerta viridis

(Şopârla verde) (Şopârla verde)
274 Nr SPECII DE Anexa OUG 57/2007 MĂSURI MINIME DE 275
Crt AMFIBIENI cu modificările şi CONSERVARE
(Identificate completările ulte-
în teren şi rioare
propuse
pentru a fi
incluse in
formularul
standard)

1 Rana dalma- Anexa 4 Protejare în special în

tina (bro- perioada de reproducere
asca roşie de când adulţii se adună în
pădure) bălţile de reproducere.

2 Pelobates fus- Anexa 4 Protejare în special în

cus (broasca perioada de reproducere
de pământ) şi conştientizarea
asupra rolului ecologic
şi importanţei acestor
specii în funcţionarea
ecosistemului.

3 Bufo bufo Anexa 4B Protejare în special în

(Broasca perioada de reproducere
râioasă) şi conştientizarea
asupra rolului ecologic
şi importanţei acestor
specii în funcţionarea
ecosistemului.

Rana dalmatina
(broasca roşie de pădure)
276 277

Rana dalmatina (broasca

roşie de pădure)
278 279

Rana dalmatina (broasca Pelobates fuscus

roşie de pădure) (broasca de pământ)
280 281

Pelobates fuscus
(broasca de pământ)
282 283

Pelobates fuscus Bufo bufo

(broasca de pământ) (Broasca râioasă)
284 285

Bufo bufo (Broasca

râioasă)
286 287

Bufo bufo (Broasca

râioasă)
288 289

Scânteieşti
290 291

Scânteieşti
292 293

Privire istorică aparat

administrativ

Pentru a vă forma o părere corectă despre „orânduielile“

locului vă supunem atenției facsimile ale unor procese
verbale ale ședințelor locale organizate cu mult timp in
urmă.
294 295
296 297
TABEL NOMINAL
CU PERSOANELE CE AU DEŢINUT FUNCŢII DE
CONDUCERE DIN 1952
ŞI PÂNĂ ÎN PREZENT
298 In loc de concluzie … 299
CUPRINS
Din multitudinea de abordări propuse : naturală, istorică,
administrativă- o concluzie se desprinde fără echivoc:
Vizitaţi acest tărâm nealterat de civilizaţie ! Introducere 1
Preţui-i verdele ! Coordonate Geografice 3
Cadrul Natural 5
Clima 8
Vizitați! Fenomene meteorologice 14
Studiați! Hidrografia 17
Notați! Fauna 19
Solurile 123
Învățați din experiența tuturor viețuitoarelor naturii! Preistoria zonei de referinţă 124
Ele oferă deopotrivă un spectacol al existenței în genere NATURA2000 - Pădurea Mogoş - Mâţele 149
și își câștigă titlul de macrounivers cu legități , universal Minuni botanice în Pădurea Mogoş Mâţele 155
valabile. Măsuri conservare - Pădurea Mogoş-Mâţele 195
Astfel, pădurea dezvăluie o altă lume cu propriile sale Plante din Lista Roşie Europeană 201
orânduieli și cu un echilibru netulburat. Plante din Lista Roşie Naţională 202
Preţuiţi verdele! Specii păsări 229
Preţuiţi Pădurea Mogoş Mâţele – aurul verde al Specii reptile 265
Scânteieştilor ! Privire istorică aparat administrativ 292
 Bibliografie şi surse de origine:
Izvoarele de inspiraţie pentru text şi fotografie sunt următoarele:

1. www.silvagold.ro - Ocolul Sivic Galați

2. Mititelu D. Sârbu I. , Pătrașc Adriana , Gociu Zoe si Oprea A. 1993-

Flora şi vegetația județului Galați, Iași; Bul.Grădina Botanică Universi-
tatea Al . I Cuza -4:69-101+3 tab. Amenajamentul unității de producție I.
Mogoș din Ocolul Silvic Galați

3. Teza de doctorat Prof. Ciochnină Ştefan “Tradiţie şi modernitate în

comunităţile locale – valenţe instructiv educative în învăţământul gimna-
zial (Scînteieşti – Fîntînele)

4. O selecție de poze au fost puse la dispoziţie prin grija curatorului

AJVPS Galaţi, datorită eforturilor doamnei Monica Moraru și a domnului
Dr.ing. Vladimir Horia Talpeş
www.padurea-mogos-matele.ro