Dr. ing.

Aurică IVAȘCU

ȘERBĂNEȘTI
Enciclopedia comunei Șerbănești

Seria: Documentarele EcS

Ianuarie 29, 2024

PREAJBA, Jud. Dolj
Documentarul conține:

- 10 pagini A4
- 3 figuri
- 59 referințe documentare

Copertă și tehnoredactare: Aurică IVAȘCU

© Toate drepturile sunt rezervate autorului.

________________________________________________________________
 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a

Șerbănești

Despre Șerbănești, în general vorbind, este bine de știut cât mai multe, altfel riscăm să cădem în capcanele
nevinovate ale istoriei, așa cum s-a întâmplat cu atestarea documentară a actualei comune Șerbănești, județul
Olt, sau cu locația Bătăliei de la Șerbănești. Și, în principal, acest aspect am vrut să-l lămuresc, pas cu pas, prin
acest documentar, în ideea evitării – pe viitor – a oricăror confuzii neplăcute...
Rezonanțe istorice și geografice. Conform Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului
României, republicată și consolidată în 25 decembrie 2022 [1], Şerbăneşti este numele pe care îl poartă, în
momentul de faţă (anul 2024), o singură comună din România, comuna Şerbăneşti, judeţul Olt. Totuşi, dacă vorbim
despre satul Şerbăneşti, conform aceleiași legi, în România mai sunt, acum, încă alte nouă sate purtând (exact)
acest nume, dintre care patru sunt numai în judeţul Vâlcea.
Aşadar, atunci când se vorbeşte de comuna Şerbăneşti la timpul prezent, fiind singulară, nu ar mai fi nevoie,
practic, să se menţioneze judeţul din care aceasta face parte. În schimb, dacă vorbim despre satul Şerbăneşti,
trebuie ştiut că, în România, sunt acum 9 sate purtând exact acest nume şi, ca urmare, pentru identificare, se
impune, obligatoriu, menţionarea comunei din care acestea fac parte. Acestora li se mai adaugă – ca membru al
aceleiași familii șerbăneștene – și satul Şerbăneştii de Sus, sat aparţinând de comuna Şerbăneşti, județul Olt,
despre care o să relatez ceva mai multe, într-un alt context.
Cele nouă sate din România purtând numele Şerbăneşti sunt următoarele [1]:
1. Satul Şerbăneşti, comuna Poienarii de Muscel, judeţul Argeş;
2. Satul Şerbăneşti, comuna Rociu, judeţul Argeş;
3. Satul Şerbăneşti (fost Șerbăneștii de Jos), comuna Şerbăneşti, judeţul Olt;
4. Satul Şerbăneşti, comuna Zvoriştea, judeţul Suceava;
5. Satul Şerbăneşti, comuna Lăpuşata, judeţul Vâlcea;
6. Satul Şerbăneşti, comuna Păuşeşti, judeţul Vâlcea;
7. Satul Şerbăneşti, comuna Sălătrucel, judeţul Vâlcea;
8. Satul Şerbăneşti, comuna Ştefăneşti, judeţul Vâlcea;
9. Satul Şerbăneşti, comuna Corbiţa, judeţul Vrancea.
Trebuie menţionat însă că, în oraşul Bacău, judeţul Bacău, există un cartier faimos care se numeşte, de asemenea,
Şerbăneşti şi despre care se vorbeşte frecvent în mass-media. Acesta a fost, pe vremuri, moșia „Șerbănești[i] lui
Istrati” din ținutul Bacău [22].
Dacă vorbim însă despre trecutul mai îndepărtat, anterior anului 1968, situaţia este cu totul alta, una mult mai
complicată și mai confuză. Astfel, conform cu Marele Dicţionar Geografic al României (vol. 5), editat în 1902, aflăm
următoarele [49]:
1. Până în martie 1886, în judeţul Dâmboviţa a mai fost o comună Şerbăneşti, aparţinând de plaiul Ialomiţa-
Dâmboviţa, comună care s-a unit, atunci, cu comuna Podurile, formând comuna Şerbăneşti-Podurile. Astfel,
această comună Şerbăneşti devenea satul Şerbăneşti, sat aparţinând comunei Şerbăneşti-Podurile. În anul 1911,
comuna Şerbăneşti-Podurile a primit numele de Pucioasa; actual, oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa [20].
Numele localităţii, staţiune balneară cunoscută acum, ca şi atunci, s-a luat însă de la apa minerală numită
„Pucioasă”, deşi staţiunea trebuia să se numească Şerbăneşti, ca numele satului din care făcea parte staţiunea
[49]. Astfel a dispărut, pentru o perioadă, din toponimia zonei, comuna Şerbăneşti, judeţul Dâmboviţa, după care
s-a reînfiinţat în 1936 [16], când „satele Şerbăneşti în limita care se va stabili pe teren, Diaconeşti, Niculeşti şi
Bela, pendinte de oraşul Pucioasa, se deslipesc de oraş şi formează o singură comună rurală cu denumirea
Şerbăneşti, cu reşedinţa în satul Şerbăneşti”. În 1968, cu ocazia ultimei mari reforme administrative a țării, această
comună dispărea însă din nou, fiind inclus în orașul propriu-zis [21]…
2. În actuala comună Lieşti (jud. Galați) exista satul Șerbănești și, la acea vreme (1902), comuna Lieşti aparţinea
de judeţul Tecuci, plasa Bârlad. După aceea, satul Șerbănești a devenit comună separată, în plasa Ivești, același
județ [17]. În anul 1981, în baza Decretul Consiliului de Stat nr. 15 din 23 ianuarie 1981, Legea nr. 2/1968 a fost
actualizată și, printre satele desfiinţate cu acea ocazie, se număra și satul Șerbănești, care se contopea cu Lieștii
formând actuala comună Liești și trecând la județul Galați [1].

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ .1.

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a
3. Tot în acea perioadă – de început de veac XX –, exista și plasa Şerbăneşti, cu reşedinţa în satul Şerbăneştii de
Jos. Această unitate administrativ-teritorială, specifică acelor vremuri, făcea parte din judeţul Olt şi cuprindea, la
acel moment, nouă comune: Şerbăneşti de Jos, Şerbăneşti de Sus, Crâmpoia, Mihăeşti de Sus, Mihăeşti de Jos,
Seaca, Tâmpeni, Tituleşti şi Văleni.
4. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în judeţul Argeş, exista o comună Şerbăneşti, aparţinând de plasa Loviştea.
Această comună, fiind compusă din satele Şerbăneşti şi Păţeşti, a mai fost cunoscută şi sub numele de Şerbăneşti-
Păţeşti. După 1968, această comună dispare, satele Şerbăneşti şi Păţeşti fiind preluate de comuna Sălătrucel,
judeţul Vâlcea [14].
5. A mai existat, de asemenea, o comună (şi sat) Şerbăneşti aparţinând de plasa Gălăşeşti, judeţul Argeş. În anul
1810, această localitate făcea parte din plasa Gălășești, județul Vlașca [1], după care, în 1968, se regăseşte ca
sat aparţinând de comuna Rociu, judeţul Argeş [14].
6. A existat şi o comună Şerbăneşti aparţinând de plasa Mijlocul, judeţul Vâlcea. Până în 1875, această comună
a figurat ca având în componenţă satele Câmpeni şi Bugiuleşti. În anul 1875, această comună a fost desfinţată
iar cele două sate componente au fost arondate comunei Zătreni, judeţul Vâlcea. Această subordonare
administrativă a durat până în anul 1881, când comuna Şerbăneşti a fost reînfiinţată [51]. În 1907, această comună
a dispărut din nou, fiind arondată comunei Tetoiu, judeţul Vâlcea, iar între anii 1930-1932 reapare comuna
Şerbăneşti, separată de Tetoiu [51], după care a fost preluată din nou de comuna Tetoiu, denumirea de Şerbăneşti
dispărând, rămânând în toponimia locului doar satele care o alcătuiau: Bugiuleşti şi Câmpeni. Din anul 1957 până
în anul 1968, când a avut loc ultima mare împărţire administrativă a ţării, comuna Tetoiu a purtat chiar numele de
Bugiuleşti, de la vechiul cătun ce aparţinuse fostei comune Şerbăneşti [51]. Motivul supravieţuirii numelui de
Bugiuleşti, în loc de Şerbăneşti, poate fi acela că, la Bugiuleşti, în 1962, s-au găsit cele mai vechi urme de fosile
umane din Europa (Homo Olteniensis), estimate că ar data de circa 2 milioane de ani [9], ceea ce a făcut satul
Bugiulești mult mai cunoscut.
7. Tot în judeţul Vâlcea, plasa Ocolul, a existat o comună Şerbăneşti alcătuită din satele: Cernelele, Buzduganul,
Şerbăneşti, Bugiuleşti şi Lunca. Până la 1850, satele Cernelele şi Serbăneşti se conduceau de delegaţi aleşi,
nefiind unite. Cu ocazia împroprietăririi de la 1864, aceste sate se unesc formând comuna Şerbăneşti. În anul
1875, această comună Şerbăneşti s-a unit cu comuna Surupatele, formând comuna Surupatele-Şerbăneşti, pentru
un singur an, apoi s-au despărţit. Între 1876 şi 1906, localitatea în cauză a devenit din nou comună de sine
stătătoare, după care se uneşte cu comuna Păuşeşti-Otăsău, formând comuna Păuşeşti-Şerbăneşti [58]. La 1
ianuarie 1925 se reînfinţează comună Şerbăneşti (cu satele Cernelele şi Serbăneşti [15]), rămânând sub acest
nume până în anul 1953, când se reuneşte din nou cu comuna Păuşeşti [58]. După 1968, această fostă comună
Şerbăneşti se regăseşte doar ca sat aparţinând comunei Păuşeşti, județul Vâlcea.
8. A existat, de asemenea, un sat Şerbăneşti aparţinând de comuna Letea, plasa Bistriţa de Jos, judeţul Bacău.
Acest sat a devenit, în prima jumătate a secolului XX, cartier al oraşului Bacău, ca efect al politicii de sistematizare
din acea vreme [1], așa cum aminteam și ceva mai sus.
9. În plasa Berhometele, judeţul Dorohoiu, au existat două sate numite Şerbăneşti şi Şerbăneşti-Slobozia, sate
aparţinând de comuna Zvorăştea. Aceste sate se regăsesc acum tot în componenţa comunei Zvoriştea (aceeaşi
cu fosta comună Zvorăştea), judeţul Suceava, satul Şerbăneşti-Slobozia numindu-se însă, simplu, Slobozia,
evitându-se astfel orice confuzie [14].
10. În judeţul Ilfov, plasa Dâmboviţa, exista un sat Şerbăneşti, făcând parte din comuna Bobeşti-Bălăceanca. În
fapt, este vorba despre comuna Bobeşti-Bălăceanca, plasa Dâmboviţa, care a luat fiinţă în 1864, la est de
Bucureşti, şi care se compunea din 8 cătune: Bălăceanca, Bobeşti, Berceni, Glina-Gherman, Glina-Macri,
Manolache, Potoceanca şi Şerbăneşti [35]. Totuşi, numele de Şerbăneşti, se pare că nu este corect folosit aici
deoarece în volumul 4 al Marelui Dicţionar Geografic al României [48], editat în 1901, găsim informaţia că din
judeţul Ilfov, plasa Dîmboviţa, făcea parte comuna Bobeşti-Bălăceanca, având în componenţa sa cătunele:
Bălăceanca, Berceni, Bobeşti, Glina-Gherman, Glina-Macri, Manolache, Potoceanca şi Şerbănica. Această
informaţie este, se pare, mult mai precisă deoarece se ştie că, din 1937, comuna Bobeşti-Bălăceanca a devenit
comuna Căţelu, având în componenţă satele Glina, Bobeşti, Şerbănica, Manolache şi Căţelu [1]. Apoi,
dezvoltându-se în jurul cătunului Şerbănica, din 1968, comuna Căţelu capătă denumirea de comuna Glina,
cuprinzând trei sate: Căţelu, Glina şi Manolache.
13. Actualul sat Şerbăneşti, comuna Corbiţa, judeţul Vrancea, exista sub aceeaşi formă administrativă, ca şi acum,
cu deosebirea că, la vremea aceea (1902), comuna Corbiţa aparţinea de judeţul Tecuci, plasa Zeletinul.

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ .2.

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a
11. În comuna Poenari, plasa Argeşelul, judeţul Muscel, exista un sat Şerbăneşti, acelaşi cu cel care acum se
regăseşte în comuna Poenarii de Muscel, judeţul Argeş. În timpul lui Constantin Brâncoveanu, acest sat era doar
un cătun ce aparţinea mănăstirii Câmpulung.
12. În judeţul Roman, plasa Siretul de Jos, exista un sat Șerbănești aparţinând de comuna Onişcani. Acest sat,
atestat documentar încă din 1634, acum a dispărut. El se situa între satele actuale Onişcani şi Hârleşti; mai precis,
acum acel sat constituie partea nordică a satului Onişcani, comuna Filipeşti, judeţul Bacău [36].
14. În judeţul Vâlcea a existat, de asemenea, un sat Şerbăneşti aparţinând de comuna Broşteni, plasa Cerna de
Sus. Acum, acest sat Şerbăneşti aparţine de comuna Lăpuşata, judeţul Vâlcea [13].
15. Şerbăneştii de Jos, la vremea editării Marelui Dicţionar Geografic al României (1902), era comună separată,
aparţinând de plasa Şerbăneşti, judeţul Olt, a cărei reşedinţă era. Locuitorii mai denumeau comuna lor, la acea
vreme (neoficial), comuna Domneşti-Şerbăneşti şi aceasta se compunea din 6 cătune: Măgura, Linia, Stârcul,
Ivăneşti, Baboeşti şi Murgeşti. Actual, fosta comună Şerbăneşti de Jos a devenit satul Şerbăneşti, aparţinănd de
comuna Şerbăneşti, judeţul Olt, aşa cum a fost reglementat prin Legea nr. 2/1968 privind organizarea
administrativă a teritoriului.
16. Şerbăneştii de Sus, în aceeaşi perioadă, era, de asemenea, comună separată, aparţinând tot de plasa
Şerbăneşti, judeţul Olt. Această comună se compunea din 3 cătune: Buta, Şerbăneşti de Sus şi Momiceni iar
reşedinţa ei era în cătunul Buta. Până în 1875, această comună fusese unită cu Şerbăneştii de Jos formând
comuna Şerbăneşti-Domneşti [49]. Actual, fosta comună Şerbăneşti de Sus s-a destrămat în trei direcţii diferite:
1) Cătunul Şerbăneşti de Sus s-a dezvoltat, consolidându-se satele Şerbăneşti de Sus şi Strugurelu (fost Jarcaleţi),
sate aparţinând acum de comuna Şerbăneşti, judeţul Olt, aşa cum s-a reglementat prin Legea nr. 2/1968 privind
organizarea administrativă a teritoriului; 2) Cătunul Buta a devenit satul Buta, aparţinând de comuna Crîmpoia,
judeţul Olt; 3) Cătunul Momiceni a dispărut complet, devenind acum un simplu toponim aferent comunei Vîlcele,
satul Bărcăneşti, judeţul Olt.
Dacă ar fi să ne raportăm însă şi la alte surse [37] [46], în judeţul Olt, până prin secolul al XVIII-lea, a mai existat
un sat care se numea Şerbăneşti şi cu care se confundă adesea referinţele istorice ale actualei comune Şerbăneşti.
Acel sat Şerbăneşti, acum dispărut, era amplasat pe malul Oltului, între Slatina şi Curtişoara, şi despre el prof. Ion
Ionaşcu spunea, destul de alambicat, cum că era amplasat „în hotarul Dobrotinetului şi la Curtişoara, ambele
limitrofe cu Priseaca şi Buiceşti” [46]. Despre confuziile create în istoria comunei noastre de către acest sat, demult
dispărut, am discutat însă, mai în detaliu, în documentarul referitor la Atestarea documentară a comunei
Șerbănești. Pe locul acelui sat Șerbănești, se află acum satul Proaspeți, după cum concluzionam eu în
documentarul amintit, sau satul Pietrișu, după cum precizează alte surse [38] [39] ori poate chiar satul Linia din
Vale [39], toate aceste sate aparținând de comuna Curtișoara. Oricum, în prima hartă detaliată a Ţării Româneşti
(Valahia), hartă comandată, se pare, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu [55] și întocmită pe la 1700,
prin grija stolnicului Constantin Cantacuzino, sunt figurate, în ţinutul/judeţul Olt, ambele aşezări numite Şerbăneşti
şi atât... În rest, în toată Ţara Românească, nu se mai regăsesc alte localităţi purtând acest nume! Curios și greu
de crezut, totuși, după ce am văzut că, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, au existat aici o mulțime de sate numite
Șerbănești; dar – ușor de verificat! – harta în cauză nu conține, se pare, toate satele existente la acea vreme...
Tot prin raportare la alte surse [31] [32], altele decât Marele Dicţionar Geografic al României, în Moldova, a mai
existat (până prin secolul al XVIII-lea) un sat numit, cel mai adesea, Şărbăneşti, sat care a aparţinut de comuna
Bogdana, judeţul Vaslui. Trebuie reţinut însă că, în vorbirea curentă din vremurile arhaice, dar şi cele ceva mai
recente, numele de Şerbăneşti era pronunţat, adesea, Şărbăneşti. La fel, sursa [7] face referire (în anul 1636) la
un sat Şerbăneşti, acum dispărut, sat amplasat pe actualul teritoriu al comunei Mătăsari, judeţul Dâmboviţa, lângă
satul Teţcoi. Și tot din sursa [7] aflăm că, în 1444, exista un sat Şerbăneşti şi în judeţul Botoşani, pe actualul
teritoriu al comunei Coţuşca, lângă satul Crasnaleuca.
Ceva mai recent, conform Legii administraţiei locale din 1931 [28], despre satele şi comunele numite, la acea
vreme, Șerbăneşti, aflăm următoarele:
1. În judeţul Argeş, exista satul Şerbăneşti ce aparţinea de comuna Sălătrucel (acum dependent de judeţul
Vâlcea) şi o comună numită Şerbăneşti, compusă din satele Şerbăneşti şi Gliganu de Sus.
2. În judeţul Bacău, exista un sat numit Şerbăneşti, sat ce aparţinea de comuna Săuceşti.
3. În judeţul Dorohoi, exista satul Şerbăneşti aparţinând de comuna Zvoriştea (acum, judeţul Suceava).
4. În judeţul Olt, existau comuna Şerbăneşti de Jos, compusă din satele Şerbăneşti de Jos şi Buta, precum şi
comuna Şerbăneşti de Sus, compusă din satele Şerbăneşti de Sus şi Jarcaleţi.
5. În judeţul Roman, exista satul Şerbăneşti ce aparţinea de comuna Cârligi.

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ .3.

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a

Legendă:
Comună
Sat / Cătun

Fig. 1. Locaţia comunelor şi satelor purtând numele de Şerbăneşti, după 1968

Fig. 2. Locaţia comunelor şi satelor purtând numele de Şerbăneşti, înainte de 1968

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ .4.

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a
6. În judeţul Tecuci, existau satul Şerbăneşti, aparţinând de comuna Corbiţa (acum, în judeţul Vrancea) şi comuna
Şerbăneşti, constituită doar din satul Şerbăneşti.
7. În judeţul Vâlcea, existau un sat Şerbăneşti ce aparţinea de comuna Broşteni şi o comună Şerbăneşti, compusă
din satele Şerbăneşti şi Cernelele. Mai existau, de asemenea, satele Şerbăneşti, aparţinând de comuna Ştefăneşti
şi Şerbăneşti, aparţinând de comuna Tetoiu.
Cea mai veche referire documentară la un sat numit Şerbăneşti (mai exact, Şărbăneşti) datează din 7 iulie 1430
[7], de pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun, fiind vorba de satul Şerbăneşti ce aparţine de comuna Zvoriştea,
judeţul Suceava, sat amintit, în treacăt, și ceva mai sus.

Fig. 3. Satele şi bălţile ce au aparţinut domeniului boieresc al lui Radu Şerban

După cum se poate observa din Fig. 1 şi Fig. 2, atât înainte de 1968, când a avut loc ultima mare reformă
administrativ-teritorială a ţării, cât şi după acest moment, numele de Şerbăneşti s-a folosit, îndeosebi, în Ţara
Românească, mai puţin în Moldova, şi deloc în Transilvania. Comunităţi mai mari, purtând numele de Şerbăneşti,
au existat mai ales în zona Olteniei, în Moldova existând, din toate timpurile, doar sate purtând numele de
Şerbăneşti și mai puțin comune. Să reținem, așadar, aceaste remarci!
Etimologie. Etimologic vorbind, denumirea de Şerbăneşti provine de la numele propriu Şerban la care s-a adăugat
sufixul –eşti, specific numelor geografice românești. În cazul comunei Şerbăneşti, judeţul Olt, numele propriu de
care este legată, etimologic, denumirea sa, se spune că ar fi acela al domnitorului muntean Radu Şerban (1602-
1611) și că aici – la Șerbănești – s-ar fi aflat una dintre moşiile sale [49] [50] [5]. Totuşi, dacă prima atestare
documentară a comunei Şerbăneşti, cum ne spune una dintre sursele menţionate mai sus [5], ar fi la 23 iulie 1513
într-un document prin care Neagoe Basarab închina Mănăstirii Cutlumus de pe muntele Athos satele: Călugăreni,
Cireaşov, Dăneşti, Şerbăneşti şi altele, asta ar însemna (în mod contradictoriu, desigur!) ca numele comunei
Şerbăneşti să fi fost folosit cu mult timp înainte ca Radu Şerban Vodă să se fi născut… Despre această multiplă
și urâtă eroare voi încerca însă să mai lămuresc lucrurile, cât de cât, atât în cele ce urmează dar şi cu o altă ocazie,
dorind să susţin, cu mai multe argumente, că numele comunei Şerbăneşti şi atestarea sa documentară sunt
confuzii datorate, pe de o parte, acelui fost sat Şerbăneşti, acum dispărut, plasat pe malul Oltului, lângă pădurea
Strehareţi, pe drumul ce duce spre Curtişoara, sat despre care tocmai am vorbit ceva mai înainte, şi, pe de altă
parte, datorate informaţiilor false ori confuze emise de mai multe surse demne de încredere [49] [50] [5] [45].
Mai întâi, trebuie să elucidăm o eroare legată de faptul că Şerbăneştiul ar fi fost, cândva, moşia domnitorului Radu
Şerban. Iată care este adevărul, de fapt, în această privinţă! După ce am petrecut mai bine de un an umblând pe
această pistă falsă, a fost imposibil să găsesc vreun document din care să reiasă, clar, că Radu Şerban ar fi avut,

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ .5.

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a
cândva, vreun petec de moşie în Şerbăneşti. Am găsit, în schimb, un document, mai mult decât credibil, din care
rezultă clar că Radu Şerban nu a avut niciodată moşie în Şerbăneşti! Așadar, din harta prezentată în Fig. 3 [56]
se poate vedea că domeniul boieresc al lui Radu Şerban, deşi destul de bogat, nu cuprindea, totuşi, în judeţul Olt,
decăt un singur sat: Cireşovul din Deal. Acest studiu [56], conţinând 22 de pagini, este dedicat, în totalitate,
domeniului boieresc al domnitorului Radu Şerban şi este elaborat, în 1970, de profesorul Constantin Rezachevici,
doctor în istorie al Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Române; așadar, vorbim despre o sursă bine
documentată şi la obiect. Trăgând această concluzie clară, cum că domnitorul Radu Şerban nu a avut niciodată
moşie la Şerbăneşti, pică, evident, şi presupunerea că numele Şerbăneşti ar proveni de la numele acestui
domnitor. La fel şi presupunerea că numele mai vechi de Şerbăneşti-Domneşti (sau Domneşti-Şerbăneşti) ar
proveni de la numele acestui domnitor. Nici vorbă, aşadar! Numele domnitorului de la care provenea denumirea
de Şerbăneşti-Domneşti este – evident – cel al lui Constantin Brâncoveanu, lucru despre care o să scriu ceva mai
în detaliu, pe bază de documente, într-un alt context.
O altă sursă, de dată mai recentă și demnă de încredere, fiind vorba de unele precizări venite din partea Arhivelor
Naționale ale României, filiala Olt [19], ne informează despre comuna Șerbănești că este „considerată a fi una
dintre cele mai vechi comune ale județului Olt, fostă proprietate a domnitorului Șerban Basarab, de unde se pare
că îi vine și denumirea”. Domnitorul Constantin Șerban Basarab (1654-1658), numit și Cârnul – la care se face,
probabil, referire aici –, era fiul lui Radu Șerban, domnitorul despre care tocmai am amintit ceva mai sus. Nu știm
pe ce se bazează această informație și, de aceea, punctul meu de vedere rămâne același…
Această confuzie a fost creată, se pare, de către o mențiune făcută în Marele Dicționar Geografic al României,
cum că, potrivit tradiției, la Șerbănești ar fi existat, pe vremuri, un mare lac numit Heleșteul Domnesc, heleșteu
care „producea peştii cei mai gustoşi, cari se puneau la masa Domnitorului Şerban-Vodă, proprietarul acestei
moşii”. În legătură cu această informație însă, însuși marele istoric Constantin C. Giurescu își punea o întrebare
retorică firească [44]: „E acest Șerban vodă, Radu Șerban sau Constantin Șerban Basarab sau Șerban
Cantacuzino? Un răspuns sigur nu se poate da deocamdată.” Și trebuie amintit aici că în monografia fostei comune
Șerbăneștii de Jos, realizată de învățătorii Petre și Paula Ghimișescu (soț și soție) în 1942 [43], se spune, într-
adevăr, despre această comună, că „Tradiția spune că ar fi întemeiată de Șerban Cantacuzino, dela care își trage
și numele.” Deci un al treilea Șerban-Vodă! Sublinierea aparține autorilor, fără a marca, cumva, și adevărul, pentru
că, mai departe, își exprimau și ei nedumerirea, citând din Dicționarul istoric, arheologic și geografic al României
[50] o altă versiune, despre care spuneau ei că „pare a fi verosimilă”, cum că, la 1600, Șerbăneștii de Jos era
moșia lui Radu Șerban. Totuși, domnitorul Șerban Cantacuzino se năștea abia în 1640 [27], iar despre bătălia de
la Șerbănești a doamnei Chiajna cronicarii pomeneau deja de pe la 1559! Și, în cele din urmă, autorii sursei mai
sus citate [43], concluzionau că: „Oricum, familia Cantacuzinilor a stăpânit această moșie, ca urmași după fiica lui
Radu Șerban.” Nu știm exact la ce se refereau autorii în această derutantă concluzie, dar ceva adevăr se ascunde,
totuși, aici, fără referire însă la denumirea satului Șerbănești... E vorba, aș zice eu, doar de o oarecare coincidență
ce avea să deruteze multă vreme istoricii: Stanca Brâncoveanu, mama domnitorului Constantin Brâncoveanu [25],
a cumpărat, în 1670, de la Chirca Rudeanu și fiul acestuia, Diicul Rudeanu, moșiile Momiceni și Șerbănești [46].
Iar Stanca Brâncoveanu era, într-adevăr, nepoata dinspre mamă a lui Radu Șerban [8], dar și sora domnitorului
Șerban Cantacuzino [25]...
Altfel judecând lucrurile, Şerban este un vechi nume românesc întâlnit frecvent, începând cu Evul Mediu. Astfel,
în Ţara Românească şi Moldova, documentele de până la 1500 atestă existenţa a 13 persoane numite Şerban
sau Şărban (prima atestare datând din 1392) dar şi a 3 toponime Şerbăneşti (de la Şerban) [47]. Se pare însă că
Şerban este un nume mult mai vechi în Transilvania, unde apare în documente încă din secolul al XI-lea [23], fiind
„atestat prima dată în Țara Făgărașului, unde românii au trăit împreună cu triburi cumane și pecenege” [26].
Despre numele de Şerb şi derivatul său Şerban se crede, în general, că provin de la substantivul şerb [47]. În
acord cu Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX ’98), “şerb” însemna, în orânduirea feudală, „ţăran legat de
pământul moşierului, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta”. Potrivit altor surse [12], şerb (din
latinescul servus) este un sinonim, folosit îndeosebi în Transilvania, pentru iobag, în timp ce, în Ţara Românească,
iobagii se numeau rumâni, iar în Moldova, vecini. Se poate accepta, aşadar, că şerb, având înţelesul prezentat
mai sus, a devenit, la acea vreme, supranume pentru un ţăran iobag sau fost iobag. Însă aici apar, în mod firesc,
două întrebări:
1. Dacă-i aşa, de ce din documentele vechi, amintite mai sus, numele de Şerban era purtat numai în familiile de
boieri, chiar membri ai sfatului domnesc?
2. De ce în Transilvania, acolo unde era folosită, cu precădere, denumirea de şerb în loc de iobag, nu se regăseşte
nici înainte şi nici după 1968, nici măcar o localitate purtând numele de Şerbăneşti?

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ .6.

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a
Este greu de crezut, de exemplu, că persoane cu un înalt rang social, aşa precum menționam ceva mai sus, ar fi
primit numele de botez Şerban, chiar în perioada iobăgiei, făcându-se aluzie la semnificaţia cuvântului şerb. De
aceea, consider că mult mai credibilă ar fi derivarea numelui Şerban dintr-o combinație ligvistică turco-sârbo-
croată, de pe vremea cumanilor, popor migrator de neam turcic care a invadat ținuturile româneşti în secolul al XI-
lea, ocupându-le timp de vreo două secole. Pentru că, în limba cumanilor, ser însemna şef, căpetenie sau
comandant [24], sinonim fiind cu prefixul baș [24], care este un «element de compunere cu sensul de „principal”
sau „cu gradul cel mai înalt” folosit la formarea unor substantive care desemnau titluri, funcții sau ranguri» [18],
precum baș-aga, baș-caimacam, baș-boier etc. Iar ban, în limba sârbo-croată, era folosit încă din secolul al VII-
lea, ca titlu generic de demnitar, pentru a desemna „conducătorii locali” [57]. Aşadar, prin înlocuirea lui s cu ş, într-
o „traducere” intuitivă, Şerban ar însemna, la origine, mare conducător, alternativă semantică mai potrivită, parcă,
decât aceea de șef important. Această etimologie ar explica însă şi de ce numele de Şerban şi Şerbăneşti se
regăsesc cu precădere în Ţara Românească, mai puţin în Moldova şi aproape deloc în Transilvania dar ar
răspunde, desigur, şi la întrebarea de ce, la început, doar marii boieri din Ţara Românească purtau numele de
Şerban. Ulterior, acest nume s-a extins, ca utilizare, şi pentru oamenii de rând, numele Șerban fiind considerat a
fi, cum spuneam, „unul dintre cele mai vechi (1392) și mai importante nume românești” [52]. De aceea, citând
aceeași sursă, „Ch. Ionescu consideră că sensul ‘țăran legat de pământ, sclav, rob’ al cuvânului șerb a fost
precedat de alte înțelesuri, laice sau religioase, care l-au propulsat ca prenume al unor dregători, boieri sau chiar
domnitori” [52]. Adică înțelesul de mare conducător, invocat de mine aici, ar putea fi unul dintre acele înțelesuri
precedente, de început, intuite și invocate de Christian Ionescu...
Ce explicaţie plauzibilă ar putea fi dată, totuşi, pentru denumirea comunei Şerbăneşti? Dacă ne gândim, de pildă,
la faptul că actualul teritoriu al comunei Şerbăneşti a fost invadat, în secolul al XI-lea, de cumani, populație de
neam turcic care, în parte, a fost asimilată de localnici, poate că o explicaţie am putea găsi. Că aşa a fost ne spune
etimologia unor nume precum Comănescu, Ciobanu, Turcu dar și Șerban, nume cu rezonanță semantică profund
cumană, regăsite de secole pe teritoriul comunei Şerbăneşti. Despre Şerban tocmai am vorbit în paragraful de mai
sus, numele de Comănescu are însă provenienţa chiar de la numele de cuman, numit şi coman, prin adăugarea
sufixului –escu şi transformarea lui s în ş (transformări lingvistice specific româneşti). Familii purtând numele de
Ciobanu sunt, de asemena, foarte multe în comuna Şerbăneşti, iar, etimologic, cuvântul cioban provine din limba
turcă, unde înseamnă, ca şi la noi, „persoană care paşte, păzeşte şi îngrijeşte oile” [DEX ‘98].
În Şerbăneştii de Jos a existat însă și un cătun pe care eu, copil fiind, l-am cunoscut, şi care se numea Comăneşti
deoarece locuiau pe acolo multe familii purtând numele de Comănescu. Ce s-a întâmplat cu acest cătun? Am scris
deja câte ceva – mai mult decât un simplu răspuns la această întrebare –, în documentarul Cătunul Comănești.
Dar, referindu-mă la denumirea, de-a lungul vremurilor, a unor nume similare de cătune aparţinând de satul
Şerbăneştii de Jos (acum, Șerbănești), ar fi de constatat următoarele:
1. Cătune precum Baboeştii şi Ivăneştii au dispărut, ca denumire, forma sub care se regăsesc astăzi fiind aceea
de Dealul Papii, respectiv Miculeşti. Denumirea de Baboeşti provenea de la numele mai multor familii de Baboi
care locuiau şi mai locuiesc încă în vârful dealului cu acelaşi nume, Dealul Baboeşti, deal numit acum Dealul Papii.
Cum a dispărut denumirea de Baboeşti şi a apărut aceea de Dealul Papii? Probabil că voi încerca să argumentez
această schimbare, ceva mai târziu, într-un alt cadru. Denumirea de Ivăneşti provenea, tot așa, de la numele unor
familii Ivănescu care locuiau în vârful dealului cu acelaşi nume. Dispărând, rând pe rând, din Șerbănești, neamul
Ivăneștilor, cătunul a fost rebotezat, de către săteni, Miculești, de la numele mai multor familii de Micu, toate situate
pe dealul numit, acum, Dealul Miculeştilor. Iar, pe la 1864, cătunul se numea Surcelești, tot de la numele unor
familii numite Surcel, care locuiau pe acest deal [11].
2. Cătune precum Murgeşti, Comăneşti, Dumitrăneşti, Vișinești, Rasolani, Pătrulești și Predani îşi au originea tot
în numele unor familii mai numeroase care locuiesc sau au locuit în zonele respective (Murgea, Comănescu,
Dumitrana, Vișan, Rasol, Pătrulescu şi, respectiv, Preda).
3. Cătunul Linia, despre care se vorbea la sfârşitul secolului al XIX-lea [49], eu l-am cunoscut sub denumirea de
Şoselani, compus fiind, la rândul lui, din Şoseaua Mare (strada principală, acum str. Dumitru Popovici) şi Şoseaua
Mică (acum, Strada Grădiniţei, grădiniţă amenajată pe locaţia fostei Şcoli Vechi). Acest cătun a constituit, practic,
centrul comunei Şerbăneştii de Jos, devenită acum satul Şerbăneşti.
După cum se poate observa, cu excepţia Stârcului, a Țigăniei şi a Şoselanilor, toate celelalte cătune ce alcătuiesc
satul Şerbăneşti ori au alcătuit comuna Şerbăneştii de Jos îşi au la origine un nume de familie, la fel ca şi numele
Şerbăneşti. Despre cătunul Lisa, mai nou fiind și desprins din Miculești, am scris deja un documentar separat și
nu aș dori să-l luăm în discuție în acest context. De aceea, este de presupus că, la origine, Şerbăneşti a fost

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ .7.

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a
denumirea purtată de cătunul Şoselanilor, unde locuiau, cu siguranţă, şi atunci ca şi acum, mai multe familii purtând
numele de Şerban sau Șerbănescu. Ca centru al comunei, este de crezut – consider eu – că numele de Şerban,
semnificând „mare conducător” local, aşa cum am încercat să argumentez ceva mai sus, era cel mai potrivit unei
asemenea locații. Odată cu întemeierea şi organizarea teritorială a Ţării Româneşti, cel mai probabil pe la sfârşitul
secolului al XIII-lea, numele acestui cătun, presupus a se fi numit atunci Șerbănești (de la acele familii Șerban ce
locuiau aici, cu semnificație și importanță administrativă locală), s-a confundat cu însăşi denumirea satului. După
care, apărând sau dezvoltându-se celelate cătune, ca părţi componente ale comunei Şerbăneşti, fostul cătun
Şerbăneşti a fost redenumit, devenit cătunul Linia, apoi Şoselani.
Legendă. Trebuie ştiut că, pe lângă aceste speculații etimologice ale mele, există şi o legendă despre numele
satului Şerbăneşti, legendă publicată, în anul 1900, de către folcloristul teleormănean Cristea N. Ţapu [59]. În
esenţă, această legendă spune că pe locul unde astăzi se află satul Şerbăneşti ar fi trăit, cândva, un vestit scripcar
cu numele Şerban, care trăia într-o colibă săracă, în inima câmpului. Acest lăutar român (nu ţigan!) era plin de har,
atât într-ale cântatului cu vioara dar şi cu gura, şi era nelipsit la toate petrecerile satului Şerbăneşti, dar şi prin
satele de prin jur. De unde apăruse acest lăutar, nimeni nu ştia, dar toată lumea ştia că acestuia cel mai mult îi
plăcea cântecul „Amărâtă străinătate”, pe care îl cânta cu mult foc. La un moment dat, tânăr fiind, acest lăutar s-a
îndrăgostit de fata unui „grec turcit”, care era frumoasă fără seamăn dar şi şireată pe măsură, având, pe deasupra,
şi darul de a cânta minunat, ca şi Şerban. Această „ciocoaică fată”, care îi căzuse cu tronc lui Şerban, locuia într-
o casă boierescă de la marginea comunei Şerbăneşti şi, într-una din zile, a venit la curtea „veneticului grec” un
„turc bogat şi cam chefliu”, căruia fata i-a pus imediat „gând rău”, încercând să-l cucerească cu farmecul şi
cântecele sale. Aşadar, „ciocoaica” a pus de un chef în cinstea turcului abia-venit şi, ca veselia să fie deplină, a
trimis argaţii după scripcarul Şerban, despre care ştia că e nebun după ea. Aceştia l-au luat pe scripcar pe sus,
mai mult fără voia sa (el presimţind, parcă, ceva!) şi l-au adus la curtea boierească. Când a ajuns aici, Şerban şi-
a aruncat privirile rătăcite asupra oaspeţilor aflaţi în toiul chefului şi vede, printre aceştia, „mutra turcului ciorbagiu
şi a iubitei lui ciocoaice”. Aceştia îşi spuneau vorbe dulci, giugiulindu-se ca doi porumbei. Ieşindu-şi din minţi şi
turbat de mânie, Şerban a aruncat – atunci – vioara cât colo şi s-a năpustit asupra turcului pe care l-a sugrumat
„cât ai clipi din ochi”. Înmărmuriţi de spaimă, toţi s-au retras în mare grabă, furişându-se „ca puii de potârniche”,
care pe unde apucau. De frică, „ciocoaica fată” a murit pe loc în braţele turcului, Şerban plângând-o apoi amarnic,
„în hohote şi suspine”. Văzând aceasta, el şi-a luat scripca, de unde o aruncase, şi a plecat nebun prin lume,
nimeni nemaiştiind, nicicând, nimic despre el. Sătenii povesteau însă că vara, când se întorceau târziu de la
muncile câmpului, pe lângă sat, acolo unde a fost cândva curtea boierească, s-auzea un cântec jalnic ca de vioară.
Alţii povesteau că, printre ruinele acelui conac, au văzut chiar o „umbră de lăutar”, care cânta în adâncul nopţii „de-
ţi rupea inima”. Şi, în final, spune legenda în cauză, „ca-n veci să se pomenească de vestitul scripcar Şerban, un
bătrân după acele vremuri, om chiabur, a numit satul întreg, Şerbăneşti, după numele de botez al lui Şerban.”
Aceasta ar fi, pe scurt, legenda comunei Şerbăneşti, pe care am publicat-o și într-un documentar separat, în
întregime, analizând-o, pas cu pas, cât mai obiectiv și încercând să aflu cât adevăr şi câtă imaginaţie se împletesc
în ea. După toate acestea însă, concluziile trase, cu acea ocazie, nu sunt de natură să schimbe în vreun fel lucrurile
prezentate aici...
Altfel, lăsând de-o parte legenda, o informație ce vine de prin 1872 ne spune că Dorofeiul s-ar fi numit, la acea
vreme, Șerbănești – „un pârău în județu Oltu, între satele cu assemenea numire, ce se varsă în Vede”, și că însăși
plasa Șerbănești ar fi „numită astu feliu de la pîrăulu cu assemenea numire, ce se varsă în Vede” [42]. De unde s-
ar înțelege că și comuna Șerbănești tot de la acest pârâu și-ar trage numele... Din documentarele Dorofeiul și
Plasa Șerbănești, ale EcS, rezultă însă cu totul altceva!
Denominație. Prin documentele vechi și mai ales în hărțile străine, de-a lungul vremii, numele Șerbăneștilor a fost
ortografiat în fel și chip, amintind aici doar pe cele întâlnite de mine, deocamdată:
- Șărbănești, Șerbănesci ori Șerbăneșci, în mai multe documente românești anterioare secolului XX (v.
transcrierea documentelor vechi din Anexele EcS);
- Sermpanesti, în harta cartografului german Johann Christoph Müller (1709) [53], denumire preluată apoi și în
harta Valahiei întocmită de Johan van der Bruggen (1737) [34] dar și de multe altele;
- Szerbanesti, în harta cartografului francez Jean-Baptiste Bourguignon d'Anville, de pe la 1730 [33];
- Scherbaneschti, într-o hartă nemțească de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea [6];
- Serbenesti, în harta austriacului Franz Fried (1811) [41];
- Serbasteschty, în harta austriacului Adam Jakob (circa 1778) [30], denumire preluată, după aceea, și în alte
hărți din acea perioadă;
- Serbaneszti, în harta austriacă a Transilvaniei (sec. XIX) [40];

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ .8.

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a
- Serbinešti, într-o hartă slovenă din sec. al XIX-lea [2];
- Cherbanechti, într-o hartă de proveniență franțuzească (probabil!) [29].
Actual, locuitorii comunei Şerbăneşti se numesc, în mod firesc, şerbăneşteni; cei din Şerbăneştii de Sus sunt
denumiţi suseni iar cei de din Şerbăneştii de Jos, joseni; aşa îşi zic ei între ei şi aşa le zic localnicii din comunele
vecine. Când vorbesc însă despre cele două sate principale tradiţionale ale lor, Şerbăneştii de Jos şi Şerbăneştii
de Sus, ei le spun simplu: La Jos sau La Sus. În mass-media scrisă, din păcate, cuvintele şerbăneştean sau
şerbăneşteni nu se prea regăsesc. În acest scop, în ianuarie 2012, am făcut o încercare de a căuta pe Internet, în
Google, ceva scris despre „şerbăneşteni” sau despre vreun „şerbăneştean” şi rezultatul a fost unul singur: „Pe
şerbăneşteni i-au ajutat localităţile învecinate, neafectate de inundaţii...” Era un reportaj despre inundaţiile
devastatoare din 2 iulie 2005 [54]. Sper ca, în viitor, să citim mai multe despre şerbăneşteni şi, mai ales, să auzim
numai de bine despre ei...

Preajba, 29 ianuarie 2024

Referințe documentare:
1. * * * – Biserica Parohiei BOBEŞTI – GLINA. Protoieria Ilfov Sud, http://www.protoieriailfovsud.ro/church/276/, accesare 21 ianuarie
2018.
2. * * * – Bojiště turecko-ruské na Podunají. Old Maps Online, http://www.oldmapsonline.org/map/cuni/1015664, accesare 25 ianuarie
2018.
3. * * * – Cartierele Bacăului. Deferlări, http://www.deferlari.ro/2011/07/cartierele-bacaului.html, accesare 22 ianuarie 2024.
4. * * * – Comuna Rociu, Argeș. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Rociu,_Arge%C8%99, accesare 21 ianuarie 2018.
5. * * * – Comuna Şerbăneşti – Monografie. Primăria Şerbăneşti, judeţul Olt. http://www.primariaserbanesti.judetulolt.ro/
main.php?actCommand =general&actEvent=monografie, accesare 2012.
6. * * * – Die Walachei. Old Maps Online, http://www.oldmapsonline.org/map/cuni/837938, accesare 26 ianuarie 2024.
7. * * * – Documenta Romaniae Historica. A. Moldova Vol. I (1384-1448). Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1975.
8. * * * – Elina Cantacuzino. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Elina_Cantacuzino, accesare 28 ianuarie 2024.
9. * * * – Homo Olteniensis. Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_Olteniensis, accesare 21 ianuarie 2018.
10. * * * – Legea nr. 394 din 31 martie 1864 pentru comunele urbane și rurale. Monitorul Oficial, București, 31 martie 1864.
11. * * * – Indicele comuneloru României după noua organisare a Legei comunale. Ministeriulu de Interne, Agricultură și Lucrări Publice,
Imprimeria Statului, Bucuresci, 1865.
12. * * * – Iobăgie. Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Iobăgie, accesare 22 ianuarie 2018.
13. * * * – LEGEA nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România (Republicare în temeiul art. IV
din Decretul Consiliului de Stat nr. 15 din 23 ianuarie 1981). În „Buletinul Oficial” nr. 54-55, București, 27 iulie 1981.
14. * * * – LEGE nr. 2 din 16 februarie 1968 (**republicată**) privind organizarea administrativă a teritoriului României. Portal Legislativ,
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/262653, accesare 22 ianuarie 2024.
15. * * * – LEGE prin care se fac mai multe modificări în tabloul comunelor rurale, satelor și cătunelor din țară. În „Monitorul Oficial„ nr. 83,
București, 25 aprilie 1924.
16. * * * – Legea administrativă nr. 569/1936. http://lege5.ro/Gratuit/gezdiobvga/legea-administrativa-nr-569-1936/14, accesare 21
ianuarie 2018.
17. * * * – Liești, Galați. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Lie%C8%99ti,_Gala%C8%9Bi, accesare 27 ianuarie 2024.
18. * * * – Micul dicționar academic, ediția a II-a. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Editura
Univers Enciclopedic, București, 2010.
19. * * * – Primăria comunei Șerbăneștii de Sus (1873-1951). ANR Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-
b/detail.aspx?ID=270364, accesare 2015.
20. * * * – Pucioasa. Enciclopedia României, http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Pucioasa, accesare 21 ianuarie 2018.
21. * * * – Pucioasa. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Pucioasa, accesare 29 ianuarie 2024.
22. * * * – Sard. Iordachi Stamati [declarație]. În Ziarul „Zimbrul” nr. 19, Iași, 26 ianuarie 1856.
23. * * * – Schitul Şerbăneşti. Curierul de Râmnic, http://www.ramnic.ro/articole/schitul-serbanesti--11642/2007-12-17, accesare 22
ianuarie 2018.
24. * * * – Ser. Wiktionary, http://en.wiktionary.org/wiki/ser, accesare 25 ianuarie 2024.
25. * * * – Stanca Brâncoveanu. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Stanca_Br%C3%A2ncoveanu, accesare 24 ianuarie 2024.
26. * * * – Șerban. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98erban, accesare 24 ianuarie 2024.
27. * * * – Șerban Cantacuzino. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98erban_Cantacuzino, accesare 24 ianuarie 2024.
28. * * * – Tablou de regruparea comunelor rurale. Întocmit conform Legii pentru modificarea unor dispoziţiuni din Legea pentru organizarea
administraţiunii locale. Publicată în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1931, Bucureşti.
29. * * * – Wallachia Map. Awesome Stories, https://www.awesomestories.com/asset/view/Wallachia-Map, accesare 26 ianuarie 2018.
30. ADAM, Jakob – Carte der Wallachei. Old Maps Online, http://www.oldmapsonline.org/map/cuni/837935, accesare 26 ianuarie 2024.
31. ANTONOVICI, Ioan – Documente Bârlădene, Vol. III. Tipografia şi legătoria de cărţi Const. D. Lupaşcu, Bârlad, 1915.
32. ANTONOVICI, Ioan – Istoria comunei Bogdana din Plasa Simila, judeţul Tutova. Tipografia George V. Munteanu, Bârlad, 1905.

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ .9.

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a
33. ANVILLE, Jean-Baptiste Bourguignon d' – Hongrie. Gallica, https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b53040748b/f2.item.r=
walachie.zoom, accesare 26 ianuarie 2024.
34. BRUGGEN, van der Johan – Valachia, 1737. Pinterest, https://ro.pinterest.com/pin/311381761721665645/, accesare 25 ianuarie
2018.
35. CIOTORAN, N. – Cernica şi satele sale la 1885. Geografie, statistică şi istorie economică. VoxCernica,
http://www.voxcernica.ro/interese/istorie-locala/207-cernica-si-satele-sale-la-1885-geografie-statistica-si-istorie-economica.html,
accesare 21 ianuarie 2017.
36. DĂNILĂ, E. T. – Monografia toponimică a comunei Filipeşti, judeţul Bacău. Primăria comunei Filipeşti, http://www.primaria-
filipesti.ro/monografie.php, accesare 2012.
37. DONAT, Ion – Domeniul Domnesc în Ţara Românească. Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996.
38. DUMITRU, Ilie – Destinul unui sat de moșneni – Zolreasca (I). În revista ”Memoria Oltului și Romanaților” nr. 10(56), Găneasa,
octombrie 2016.
39. DUMITRU, Ilie – Erori care schimbă istoria. În revista „Memoria Oltului și Romanaților” nr. 9(79), Găneasa, septembrie 2018.
40. FRIED, Franz – Carte de la Transilvanie. Old Maps Online, http://www.oldmapsonline.org/map/ntm/29192, accesare 26 ianuarie 2024.
41. FRIED, Franz – Generalcharte der Walachey. Old Maps Online, http://www.oldmapsonline.org/map/cuni/798910, accesare 26 ianuarie
2024.
42. FRUNZESCU, Dimitrie – Dicționaru topograficu și statisticu alu României. Tipografia Statului, București, 1872, p. 431.
43. GHIMIȘESCU, Petre și GHIMIȘESCU, Paula – Monografia comunei Șerbăneștii de jos: Lucrare de cercetare pentru promovarea ca
învățători grad I. ANR – București, Ministerul Culturiii Naționale -1942, Direcția Învățământ Primar, mapa 24, fascicola 43, litere G-L.
44. GIURESCU, C. Constantin – Istoria pescuitului și a pisciculturii din România, vol. 1. Editura Academiei Republicii Populare Romîne,
București, 1964.
45. ILIE, Dumitru – Șerbănești. Pagini de monografie. Editura Casa Ciurea, Slatina, 2010.
46. IONAȘCU, Ion – Biserici, chipuri şi documente din Olt, vol. 1. Editura Ramuri, Craiova, 1934.
47. IONESCU, Christian – Mică Enciclopedie Onomastică. Editura Enciclopedică Română, București, 1975.
48. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. – Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 4, Societatea Geografică
Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1901.
49. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. – Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 5, Societatea Geografică
Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1902.
50. LECCA, Octav George – Dicţionar istoric, arheologic şi geografic al României. Editura Universul, Bucureşti, 1937.
51. MIHAI, Gh. – Biblioteca Publică Tetoiu. Biblioteci vâlcene, http://www.bibliotecivalcene.ro/biblioteca_detalii.asp?b=78, accesare 2012.
52. MIHĂILĂ, Ecaterina – Nume de locuri provenite din antroponime de origine latină. În revista „Fonetică și dialectologie”, Tom XXX,
Academia Română, București, 2011, pp. 40-41.
53. MÜLLER, Johann Christoph – Augustissimo Romanor. Mollova mapova sbirka,
http://mapy.mzk.cz/mzk03/001/052/225/2619316443/, accesare 26 ianuarie 2024.
54. MUNTEANU, Irina – Grâu şi pâine pentru sinistraţi. Jurnalul.ro, http://www1.jurnalul.ro/special/olt-grau-si-ciment-pentru-sinistrati-
38913.htm, accesare 22 ianuarie 2018.
55. RAD, Timotei – Ioannis Komninos autorul hărţii Valahiei de la 1700; Dimitrie Cantemir primul român care a realizat o hartă pentru un
teritoriu locuit de români. Lucrare de licenţă, UBB Cluj, 2012.
56. REZACHEVICI, Constantin – Domeniul boieresc al lui Radu Şerban. În Studii - Revistă de istorie, Tomul 23, 1970.
57. SAKAČ, Stjepan Krizin – Otkuda Hrvatima "Ban"? În „Obnovljeni život” nr. 7, vol. 20, pp. 388–400, 1939.
58. TOABEȘ, E. – Biblioteca Publică Păuşeşti-Otăsău. Biblioteci vâlcene, http://www.bibliotecivalcene.ro/biblioteca_detalii.asp?b=56,
accesare 2012.
59. ŢAPU, N. Cristea – Scripcarul Şerban. În Suplimentul II la Noua Revistă Română, nr. 16, vol. II, Bucureşti, 15 august 1900.

Nota autorului:
Pentru toate informațiile și imaginile folosite în acest documentar, s-a indicat referința documentară
directă folosită, care poate să nu corespundă, întotdeauna, cu sursa primară.

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ . 10 .

 Aurică IVAȘCU – Enciclopedia comunei Șerbănești – Ediția a II-a

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

„Despre Șerbănești, în general vorbind, este bine de

știut cât mai multe, altfel riscăm să cădem în capcanele
nevinovate ale istoriei, așa cum s-a întâmplat cu
atestarea documentară a actualei comune Șerbănești,
județul Olt, sau cu locația Bătăliei de la Șerbănești.”

Aurică Ivașcu

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Adresa web: https://sites.google.com/site/enciclopediacomuneiserbanesti/ . 11 .