SEMINAR 1

Metode şi instrumente în asigurarea calităţii

2.2.1. Metode de control a calităţii
Rolul controlului de calitate este de a acționa și interveni operativ pentru ca produsul final
să corespundă condițiilor cerute. Pentru controlul calității produselor se folosesc următoarele
metode:
2.2.1.1. Autocontrolul
Controlul efectuat de executant, este cea mai veche metodă de control, care dacă este
executat corect, este foarte eficient.
Pentru aplicarea autocontrolului, este necesar ca pe lângă operația tehnologică pe care o
realizează, executantul să cunoască și operația de control specifică; să utilizeze corect mijloacele
de control, să cunoască interpretarea rezultatelor și să fie obiectiv, pentru a nu lasă în flux
produse neconforme.
2.2.1.2. Controlul în lanț
Este o metodă aplicabilă de-a lungul fluxului tehnologic, care presupune ca executantul,
suplimentar față de controlul propriei operații, să realizeze controlul operației precedende, astfel
fiecare operație este controlată de două ori.
2.2.1.3. Controlul integral
Denumit și controlul bucataă cu bucată, are o aplicabilitate mai restănsă, din mai multe
motive:
- este neeconomic datorită numărului mare de oameni și mijloace necesare pentru
control, cât și datorită timpului mare consumat cu controlul
- nu se poate aplica în cazurile în care se impune controlul distructiv
- este nefiabil, prin repetabilitate, devine monoton putând conduce la erori prin
neatenție
2.2.1.4. Controlul prin sondaj empiric
Este utilizat pentu seriile marii de produse, executându-se numai după un autocontrol sau
control interfazic. Această metodă nu are la bază un studiu al omogenității produselor din lot, iar
riscurile pot să apară atât pentru furnizor cât și pentru beneficiar.
 2.2.1.5. Controlul statistic al calităţii
Este o metodă de control prin eșantionare, în cadrul căreia eșantionul extras (n) se
controlează în totalitate, rezultatele obținute permițând concluzii asupra întregului proces de
fabricație sau asupra produselor finite (N).
Informațiile obținute prin aplicarea controlului statistic se referă la:
- stabilitatea procesului
- capacitatea proceselor de fabricație
- precizia de realizare a caracteristicilor de calitate controlate
Controlul statistic al calității se poate utiliza:
- în producția de serie, indiferent de natura produsului finit, industrie alimentară, bunuri de
larg consum
- pentru verificarea unor parametrii tehnici în fluxul procesului, în vederea menținerii sub
control (temperatură, concentrație, presiune)
Controlul statistic nu se poate aplica:
- la loturile de dimensiuni mici de produse executate în serie foate mică
- pentru verificarea caracteristicilor critice, care pot genera defecte ce pun viața în pericol
Avantajele aplicăriii metodelor de control statistic:
- utilizarea unui număr redus de personal
- durata scurtă de timp pentru luarea deciziei
- stabilirea operativă a măsurilor de reglaj și corecție
- asigurarea realizării și menținerii stabilității proceselor
- reducerea prejudiciilor suferite de produse
- asigurarea livrării de loturi de produse cu exemplare ce prezintă defecte în limitele
acceptate în comun de furnizor și beneficiar
2.2.1.5.1. Analiza produselor neconforme
Aplicarea metodelor statistice are ca scop realizarea unor previziuni ale nivelului calitativ
al produselor interfazice pentru aprecierea producției, dar și pentru aprecierea nivelului de
calitate a loturilor de produse finite.
Verificarea distribuției normale (distribuției lui Gauss)
Distribuția normală este cea mai importantă distribuție continuă, deoarece în practică sunt
multe variabile aleatoare normale sau care pot fi transformate în variabile aleatoare normale.
 Pentru stabilirea proporției de produse/materiale neconforme, în funcție de o proprietate de
interes, se ține cont de limita de toleranță a proprietății respective, indicate de standarde
specifice.
Se extrage un eșantion de mărime “n” pentru care se înregistrează proprietatea urmărită. În
funcție de mărimea lotului este stabilită și mărimea eșantionului, astfel încât interpretarea să fie
cât mai exactă.
Datele obținute, Xi, sunt înregistrate în ordine crescătoare și se stabilește frecvența
absolută, ni, pentru fiecare caracteristică. În funcție de frecvența absolută și de mărimea
eșantionului este determinată frecvența relativă, pi, cu ajutorul relației:
n
pi = ni (2.1)

Pe baza frecvenței relative se determină frecvența relativă acumulată, F, cu ajutorul

relației:
Fi = Fi-1 +pi (2.2)
Histograma distribuției lui Gauss se construiește în funcție de Xi și de ni

Stabilirea parametrilor statistici

Parametrii statistici sunt de două tipuri:
Parametrii de tendință (concentrare)
̅ , care este definită ca raportul dintre suma valorilor caracteristici, Xi, și mărimea
Media, X
eșantionului, n. Relația de calcul este:

X 
X i
(2.3)
n
În cazul în care numărul valorilor măsurate este mare, stabilirea mediei se realizează cu
următoarea relație:

X 
X n i i
(2.4)
n
Mediana, Me, reprezintă valoarea centrală a caracteristicii urmărite din șirul valorilor
ordonate crescător sau descrescător.
Pentru un număr impar de exemplare, mediana este valoarea care are numărul de ordine
n 1
sau
2
 X n 1
Me  (2.5)
2
n
Pentru un număr par de exemplare, mediana este media valorilor cu număr de ordine și
2
n X  X n / 21
 1 sau M e  n / 2 (2.6)
2 2
Modul, M0, este valoarea caracteristicii cu frecvența cea mai mare din șirul statistic
examinat.
Pentru repartiții de frecvență aproape normală, modulul se calculează cu relația:
M 0  X  3  X  M e  (2.7)
Valoarea centrală, Xc, are următoarea relație de calcul:
𝑋𝑚𝑖𝑛+𝑋𝑚𝑎𝑥
Xc = (2.8)
2

Parametrii de împrăștiere (variabilitatea)

Amplitudinea, R, reprezintă diferența dintre valoarea cea mai mare și cea mai mică a
caracteristicii măsurate și este dată de relația:
R = 𝑋𝑚𝑎𝑥 − 𝑋𝑚𝑖𝑛 (2.9)
Abaterea medie pătrată, , sau abaterea standard reprezintă cea mai bună formă de
măsurare a variabilității, mai ales când numărul alternativelor este mare. Abatarea standard are
următoarea relație de calcul care indică diferența medie între valorile populației și media
aritmetică:

1 

N
( X 1  X )2 (2.10)

Asimetria este coeficientul care descrie asimetria poligonului frecvențelor relative și a

histogramei. Asimetria are următoarea relație de calcul:
X  M0
A (2.11)

Coeficientul de variație sau de omogenitate a unui set de date se definește ca fiind
raportul dintre valoarea deviației standard și valoarea mediei. Relația de calcul este:

CV  (2.12)
X
 Dispersia măsoară gradul de împrăștiere a valorilor unei populații în jurul valorii medii și
are următoarea relație de calcul:
D 2 (2.13)
Coeficientul de asimetrie are rolul de a descrie asimetria graficului funcției de frecvență,
iar pentru determinare se utilizează următoarea relație:
3

 X i  X 
N
1
B  (2.14)
N   3 i 1