Capitolul 1.

Cuptorul de hidrocracare

1.1.Transferul termic

Transmiterea căldurii se face prin trei modalităţi: prin conducţie, prin radiaţie şi prin convecţie. În
instalaţiile industriale, transmiterea căldurii se realizează prin două sau prin toate cele trei mecanisme
enumerate mai sus [1].

Transferul de căldură prin conducție are loc in medii solide imobile sau fără mișcari la fluide,
realizăndu-se din aproape în aproape între două corpuri diferite sau în interiorul aceluiași corp cu
ajutorul unor purtători de căldură microscopici precum molecule, atomi, ioni, electroni liberi, etc. Prin
ciocniri elastice între molecule, moleculele cu energie cinetică mai ridicată cedează o parte din aceasta
moleculelor mai sărace în energie, ajungându-se în final la egalizarea energiilor cinetice, deci şi a
temperaturii [1].

Transferul de căldură radiant se realizeză sub formă de energie radiantă. Orice corp aflat la T >
0 K emite energie radiantă sub formă de undă electromagnetică. La întâlnirea cu un corp această undă
se poate transforma parţial sau total în căldură. Transferul de căldură prin radiaţie se realizează de la
distanţă. Acest fenomen are sens dublu: un corp radiază energie către altele, dar la rândul său primeşte
energie emisă sau reflectată de corpurile înconjurătoare . Energia radiant este energia transferată prin
radiații electromagnetice sau fotoni, pe un anumit interval al lungimilor de undă. Solidele și lichidele
emit energie radiantă de pe suprafață și au un spectru de radiație continuu, pe toate lungimile de undă.
Gazele și vaporii sunt caracterizați de un spectru de radiație discontinuu, sub formă de benzi de
radiație. Radiațile termic, sunt puternic dependente de temperatură. Ca urmare, la temperaturi înalte,
radiația devine modul dominant de transfer de căldură [1].

Tranasferul de căldură convectiv se bazează pe un mecanism macroscopic fiind specific

lichidelor și gazelor. Transferul termic realizăndu-se prin mișcarea mesei de fluid calde în interiorul
aceleaşi faze, sau între faze diferite aflate în contact. Acest tip de transfer de căldură se realizează
concomitent cu mişcarea unei mase de fluid. Transferul se realizează ca efect al deplasării
macroscopice a fluidelor calde în interiorul aceleaşi faze, sau între faze diferite aflate în contact. În
practică, mişcarea fluidelor are loc într-un aparat sau într-o conductă. În funcție de natura mișcării se
poate observa că există convecție libără și forțată. Convecţia liberă se bazează pe diferența de densitate
din masa de fluid ca urmare a diferenței de temperatură, în timp ce convecţia forţată se realizează sub
7
acţiunea unor gradienţi de presiune produşi de acţiunea mecanică a unui dispozitiv de transport
(pompă, ventilator, compresor), sau a unui dispozitiv de amestecare (agitator, injector) [1].

1.2.Noțiuni generale despre cuptoare

Cuptoarele tubulare sunt utilaje din rafinării și combinate petrochimice, întâlnite în instalațiile
tehnologice cu scopul de obținere a gazelor de ardere cu temperatură ridicată care transmit căldură
materiei prime care circulă prin tuburi, prin arderea de combustibil [2-3].

Cuptoarele conţin o secţie de radiaţie, în care modul principal de transmitere a călduri este radiația,
fiind focarul ecranat cu tuburi al cuptorului și o secție de convecție, în care transferul termic are loc
prin convecție, gazele de ardere circulând transversal pe un fascicul tubular [3].

Căldura absorbită de materia primă poate asigura [2]:

 încălzirea,
 încălzirea şi vaporizarea,
 vaporizare totală a materiei prime;
 realizarea unor reactii endotermice.

La cuptoarele paralelipipedice orizontale, injectoarele pot fi plasate pe peretele frontal, sau eventual
pe cei doi pereţi laterali. În secţia de radiaţie tuburile se plasează la perete pe un singur şir [3].

Coşul cuptorului se găseşte amplasat deasupra SC sau ca un corp separat al cuptorului, pe sol [2].

Cuptoarele au fundaţie, schelet metalic şi suporturi pentru susţinerea tuburilor. Pereţii cuptorului se
compun obişnuit dintr-un strat de cărămidă refractară, rezistentă la temperaturi ridicate, la interior, un
strat izolator termic şi un strat de cărămidă obişnuită la exterior. Zidăria cuptorului are rolul de a
transmite căldura, prin radiaţie, tuburilor şi de a izola termic aparatul. Peretele cuptorului este construit
din mai multe straturi, formate uzual din: torcret, cărămidă refractară (şamotă, magnezită, alumină,
crom-magnezită), cărămidă termoizolatoare şi vată minerală sau de sticlă. Grosimea stratului de izolaţie
este determinată de temperatura peretelui şi de nivelul pierderilor de căldură prin pereţi, admise în
dimensionarea cuptorului. Liantul dintre cărămizi are rol de etanşare şi de rigidizare [3].

8
 Majoritatea tipurilor de cuptoare tubulare utilizate în prezent sînt cuptoare paralelipipedice verticale
sau cilindrice verticale, cu arzătoare verticale plasate în podea (flacără ascendentă) şi, pe cît posibil,
numai cu circulaţie ascendentă a gazelor de ardere [4].

În figura 1.1. se poate observa schema unui cuptor tubular.

Figura 1.1. – Schema unui cuptor tubular [2].

Cuptoarele sunt prevăzute cu:

 vizoare şi clapete de închidere;

 gurii de vizitare;
 ştuţuri pentru suflarea cu abur;
 ştuţuri pentru conectarea manometrelor de măsurare a presiunii gazelor de ardere;
 ştuţuri pentru colectarea probelor de GA;
 termoculpluri pentru măsurarea temperaturii gazelor de ardere în diferite puncte pe înălţimea
cuptorului;
 termocupluri pentru măsurarea temperaturii peretelui tuburilor; etc [2].

9
 1.3.Tipuri de cuptoare

1. Cuptoarele paralelipipedice orizontale, cu o secție de radiație (a) şi o secție de convecție (c) (sau cu
două secții de radiație şi o secție de convecție comună) care prezintă un tavan orizontal sau înclinat,
şi cu un canal de fum (d) care se leagă la baza coşului (e). Între secție de radiație şi secție de
convecție se află pragul (b), cum se poate observa in figura 1.2., [2].

Figura 1.2. Schema unui cuptor paralelipipedic orizontal[2].

2. În figura 1.3.este prezentat un cuptor paralelipipedic vertical , fiind un tip de cuptor tubular utilizat
și în prezent.

Tipul „a” - are umerii de legătură dintre o secție de radiație şi secție de convecție obişnuit cu o
înclinaţie de 45°. De regulă sunt ecranaţi toţi cei patru pereţi laterali ai SR printr-o serpentină continuă,
în plan orizontal.

Tipul „b” - se utilizează în cazul sarcinilor termice mari sau în cazul în care se încălzesc două
fluxuri de materii prime diferite (ex. DAV) [2].

10
 Figura 1.3. este reprezentat un cuptor tubular perpendicular vertical:

Figura1.3.-Schema unui cuptor perpendicular vertical [2]

a) cu o secție de radiație şi o secție de convecție;

b) cu două secții de radiație şi o secție de convecție comună;

Pereţii laterali radianţi ai tipului de cuptor „c” sunt arzătoare cu ardere fără flacără. Aceste cuptoare
lucrează cu tensiuni termice mari fiind întâlnite îndeosebi în instalaţiile de piroliză. Se pot utiliza şi
arzătoare cu flacără, plasate vertical în podea, în apropierea pereţilor laterali.

Cuptoarul de tip „d” are secție de convecție redusă, lungimea tuburilor din această secţie fiind mai
mică decât diametrul secție de radiați [2].
Figura 1.4. este reprezentat un cuptor tubular perpendicular vertical:

Figura1.4.-Schema unui cuptor perpendicular vertical [2]

a) cu pereţi laterali radianţi;

b) cu tuburi plasate vertical pe perete;

11
1.
2.
3. Cuptor paralelipipedic vertical cu un singur circuit de materie primă în secție de radiație

Caracteristicile cuptorului sunt:

 Materia primă circulă printr-un singur circuit atât în secție de convecție cât şi în secție de
radiație;
 în secție de radiație, tuburil sunt montate orizontal, pe două şiruri decalate plasate central în
această secţie;
 flacara este uşor deviată către pereţii laterali pentru a se evita contactul acesteia cu suprafaţa
tuburilor [2].

Figura 1.5. este reprezentat un cuptor paralelipipedic vertical cu un singur circuit de materie primă
în secție de radiație:

Figura1.5.-Schema unui cuptor perpendicular vertical cu un singur circuit de materie primă în secție de
radiație [2]

a)
b)
c)
4. Cuptor paralelipipedic vertical cu două circuite în paralel în secție de convecție și un circuit în
secție de radiație

12
Caracteristicile cuptorului sunt:

 materia primă circulă pe două ciruite în paralel în secție de convecție şi pe un circuit în secție de
radiație;
 tuburile în SR sunt dispuse pe un şir plasat în apropierea pereţilor laterali.

Figura 1.6. este reprezentat un cuptor paralelipipedic vertical cu două circuite în paralel în secție de
convecție și un circuit în secție de radiație:

Figura1.6.-Schema unui cuptor perpendicular vertical cu două circuite în paralel în secție de

convecție și un circuit în secție de radiație [2].

5. Cuptoarele cilindrice sunt transportabile şi nu necesită zidarie; ele se torcretează (cu tencuială
refractară şi izolantă), întâlnindu-se în special în instalaţiile de RC, de hidrofinare şi de hidrocracare
şi au sarcini termice brute de 60·106 kJ/h.

În figura 1.7. este reprezentat un cuptor cilindric:

13
 Figura1.7.-Schema unui cuptor cilindric

În figura (a) se observă plasarea tuburilor în pozișie verticală sub formă de serpentină continuă,
în apropierea suprafeșei interioare, iar in figura (b) serpentina cuptorului este elicoidală [2].

1.4. Sisteme de preîncălzire a aerului la cuptoare

Problemele de utilizare rațională a căldurii și de economisire a combustibilului în instalațiile

tehnologice sunt rezolvate prin regenerări și prin recuperări de căldură.
Regenerarea de căldură reprezintăîn mod normal un transfer de căldură de la procesele finale
evacuate din instalație către materia primă care alimentează instalația.

Spre exemplu, într-o instalatie DA, schimbatoarele de căldură, în care țițeiul este preîncălzit cu ajutorul
fracțiunilor obținute, sunt regeneratoare de caldură. Prin regenerate, se transportă căldura din avalul în
amontele sursei principale de căldură (gazele de ardere din cuptor), prin circuitul materiei prime.

Recuperarea de căldură este un transfer folositor de căldură de la produsele finale evacuate din
instalație către un flux secundar de fluid, în majoritatea cazurilor exterior instalației. Un exemplu este,
generarea de abur, prin răcirea reziduului cald evacuat dintr-o instalație, fiind recuperare de căldură.
Această recuperare este un transfer util de căldură, iar circuitul apă-abut este exterior circuitului de
materie primă prelucratăîn instalație.

Prezența regenerării de căldură duce la temperaturi ridicate ale materiei prime care intrăîn
cuptor. Din această cauză, gazele de ardere au, după schimbul de caldură cu materia prima,
termperaturi ridicate. Pentru majorarea randamentului termic al cuptorului, trebuie redusă temperatura
gazelor de ardere evacuate pe la coș. Acest lucru poate fi realizat prin recuperare de căldură (utilizând
de obicei generarea de abur) sau prin regenerare de căldură.

Regenerarea de căldură la cuptoare (pe circuitul amestec combustibil-gaze de ardere) se

realizează prin preîncălzirea aerului de combustie cu ajutorul gazelor de ardere. În cazul acesta, se

14
transportă căldura din aval în montele focarului, rezultând reducerea consumului de combustibil la
cuptor, creșterea temperaturii flăcării și deci creșterea trasnferului de căldurăîn secția de radiație.

Preîncălzitoarele de aer la cuptoare sunt de mai multe tipuri constructive.

Dintre tipurile mai puțin folosite sunt de evidențiat următoarele: preîncălzitorul de aer cu plăci plane,
preîncălzitorul de aer cu strat mobil de particule și preîncălzitorul de aer cu strat fluidizat de particule.
Ultimul tip, mai puțin cunoscut, constăîn două coloane de fluidizare cu recirculare continuă a
particulelor, particule încalzindu-se în prima coloană cu ajutorul gazelor de ardere și răcindu-se în a
doua coloana cu ajutorul aerului.

În figura 2.3 sunt prezentate schemele de principiu ale preîncălzitoarelor de aer frecvent
utilizate în prezent.

Tipul a este preîncălzitorul de aer clasic, plasat deasupra secției de convecție a cuptorului. El
conține un fascicul de tuburi, prin care circulă ascendent gazele de ardere, tirajul realizându-se în mod
natural. Aerul, împuns de un ventilator, care acoperă căderile de presiune până la intrarea în focar,
circulă transversal pe fasciculul de tuburi, pe două sau mai multe pasuri.

15
 Figura 2.3. Tipuri de cuptoare [2]

Tipul b este un preîncălzitor de aer tot cu fascicul de țevi normale, gazele de ardere circulând
prin interiorul țevilor iar aerul prin spațiul intertubular, plasat insă la sol. El prezintă, în raport cu tipul
a, avantajul de a putea fi scos din circuit, prin deschiderea intrării directe a aerului în focar și a gazelor
de ardere în coș, avantajul de a putea fi montat mai ușor, de a da o cădere de presiune mai mică pe
circuitul de aer și dezavantajul de a duce la o cădere de presiune mai mare, pe circuitul gazelor de
ardere, fiind de obicei necesară folosirea unui exhaustor.În scheme sunt trecute și temperaturile
aproximative ale fluidelor care schimbă căldura.

Preîncălzitoarele de aer cu tuburi normale, realizează un schimb de căldurăîntre două gaze la

presiunea atmosferică și lucrează cu, coeficienți globali de transfer de căldură foarte mici (10…
18W/m2°C), prin urmare au nevoie de suprafețe de transfer foarte mari. Consumul de oțel este mare,sunt
grele și costisitoare.[5]

Tipul c este un preîncălzitor de aer modern, funcționând cu un agent termic intermediar în fază
lichidă, ca de exemplu, ulei cu rezistență termică mare. Preîncălzitorul este alcătuit din două fascicule
tubulare de țevi cu aripioare din oțel, unul plasat pe circuitul de gaze de ardere, iar celălalt pe circuitul
de aer. Agentul termic este recirculat continuu prin interiorul țevilor celor două fascicule, realizându-se
indirect transferul de căldură de la gazele de ardere la aer. Coeficienții globali de transfer de căldură
sunt mari (100... 200W/m2 °C) și suprafața de transfer necesară este redusă.

Tipul d este cel mai modern sistem de preîncălzire a aerului și se pare căși cel mai economic. El
realizează transferul de căldură de la gazele de ardere la aer prin intermediul unei părți mici (sub 10%)
din debitul de materie primă lichidă care alimentează cuptorul.[5]

În schemă sunt trecute și temperaturile specifice aproximative pentru un cuptor DA, materia primă
fiind țițeiul. Tubulatura de legatură pentru materia primă este simplă, iar consumul de putere la pompa
suplimentară este redus. La preîncălzitoarele de aer prin intermediul materiei prime, temperatura
aerului preîncălzit este obișnuit mai mică decât la celelalte tipuri, dar acest lucru nu influențează
randamentul cuptorului.[5]

16
 În prezent, la dimensionarea cuptoarelor tubulare, se recomandă temperaturi până la 200°C
pentru gazele de ardere evacuate în atmosferă, o temperatură de maxim 400°C pentru gazele de ardere
la intrarea în preîncălzitorul de aer și o temperatură maximă de aproximativ 250°C pentru aerul
preîncălzit.[5]

Pentru un caz concret de preîncălzire a aerului la un cuptor DA, dimensionându-se tipurile de

preîncălzitoare a,c si d, s-au obținut următoarele valori relative ale principalelor mărimi tehnico-
economice specifice (figura 2.4).

Figura 2.4. Valori relative pentru diverse tipuri de preîncălzitoare de aer

S-a ținut seama de toate aspectele, inclusiv de majorarea secției de convecție în cazul d.
La preîncălzitorul cu difil, trebuie să se țină cont și de faptul că difilul este costisitor și că trebuie
înlocuit periodic. Din comparația anterioară, rezultă că preîncălzitorul de aer cu materia primă este cel
mai avantajos, din toate punctele de vedere. [5]

17