MANUAL DE BUNE PRACTICI PENTRU

ÎMBUNĂTĂŢIREA PRODUCŢIEI DE CARNE LA

TAURINE
Ancuţa Prisacaru
Cătălin Nistor
Vasile Ujică

1
 CUPRINS
CAPITOLUL I - IMPORTANŢA CREŞTERII BOVINELOR.... 5
Importanţa producţiei de carne...................................... 9
Carnea de bovine în perspectiva integrării României în UE.......... 11
CAPITOLUL II - CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA
CREŞTERII BOVINELOR, LA NIVEL MONDIAL ŞI NAŢIONAL 13
Dinamica efectivelor de bovine la nivel mondial şi pe continente. 13
Evoluţia efectivelor de bovine, a producţiilor de lapte şi carne în perioada 15
2001-2013....
CAPITOLUL III - PIAŢA CĂRNII DE BOVINE LA NIVEL
MONDIAL ÎN PERIOADA 2000-2015............... 20
Piaţa mondială a cărnii de bovine în 2013 şi perspectivele pentru 2014 23
Producţia cărnii de viţel de carne în UE 2014......... 29
CAPITOLUL IV - RASELE DE TAURINE PENTRU CARNE.. 32
Rasa Charolaise....................... 32
Rasa Limousine.................. 36
Rasa Blanc Belgian Blue................. 41
Rasa Simmental de carne............. 50
Rasa Blonde d’Aquitaine………… 53
Rase de carne şi metişi crescute în Germania.............. 58
Grupa raselor de carne italiene........................ 60
Rasa Chianina.................................... 62
Rasa Marchigiana............................................ 63
Rasa Romagnola................................ 64
Rasa Maremmana.................................... 65
Rasa Podolică...................................... 66
Rasa Piemontese............................. 67
Rasa Wagyu.................................... 68
Rasa Aberdeen-Angus................................... 71
Rasa Beef Shorthorn....................... 72
Rasa Britanică South Devon................................................. 73
Rasa Galloway........................... 77
CAPITOLUL V - SPECIFICUL HRĂNIRII ŞI ÎNTREŢINERII
VITELOR DE CARNE.............................. 80
Folosirea pajiştilor pentru producerea cărnii de vită.................... 85
Pajiştile semănate şi irigate................................................. 86
Pajiştile permanente (naturale).......................................... 88

2
Recoltarea şi conservarea furajelor............................................. 93
Recoltarea ierbii......................................................... 93
Conservarea furajelor.............................................. 94
Prepararea fânului................................................. 94
Transportul fânului pentru depozitare..................................... 95
Însilozarea................................................................................. 96
Eşalonarea producţiei de iarbă pe pajiştile temporare şi randamentul lor
în producţia cărnii de vită.......................... 97
Valorificarea eficientă a păşunilor din zonele de deal şi montane în 101
producţia cărnii de vită............................................
Sisteme de creştere a taurinelor de carne............................... 104
CAPITOLUL VI - ÎNFIINŢAREA FERMELOR DE 107
CARNE.........................................
Caracteristicile de bază a fermelor de bovine pentru 108
carne................................................
Înfiinţarea unei ferme de carne.................................................... 109
Proiectarea unei ferme comerciale de carne................................ 111
Tehnologia de exploatare într-o fermă de carne..................... 113
Particularităţile de hrănire la vaca de carne................................. 116
Producerea hibrizilor de carne în fermele de lapte...................... 118
Definirea fermei comerciale....................... 119
Perspectivele creşterii bovinelor pentru carne din 120
România..............................................
CAPITOLUL VII - REZULTATE PRIVIND FOLOSIREA
ÎNCRUCIŞĂRILOR CU RASE DE CARNE A TAURINELOR 123
AUTOHTONE.............................
Rezultatele încrucişărilor taurilor Hereford şi Aberdeen Angus cu vaci
Bălţată românească şi Pinzgau.................................. 124
Rezultate obţinute prin folosirea rasei Blanc Belgian Blue în încrucişări
comerciale cu rasele autohtone Bălţată românească, Brună şi Bălţată cu 127
negru românească...................
Rezultate obţinute prin folosirea raselor Charolaise şi Limousine în
încrucişări comerciale cu rasele autohtone Bălţată românească şi Bălţată 130
cu negru românească........
CAPITOUL VIII - APRECIEREA CALITĂŢII BOVINELOR 137
PENTRU CARNE........
CAPITOLUL IX - TRANSPORTUL BOVINELOR PENTRU 150
SACRIFICARE.............
Documente necesare efectuării transportului de 150
animale...................................................
Condiţiile de transport............................................................... 151
3
Stresul..................................................... 151
Bunăstarea animalelor pe timpul îmbarcării şi 153
transportului.......................................
Cerinţe referitoare la transport..................... 154
Cerinţe legislative............................................................. 154
Inspecţia animalelor pentru a determina starea de apt pentru 155
transport.......................
Transportul animalelor vii, spre abator,pe jos(fără mijloace de 159
transport).................
Transportul animalelor vii spre abator cu ajutorul mijloacelor 160
moderne.....................
Transportul animalelor pe calea ferată................................ 160
Transportul animalelor cu autovehicule.................................... 162
Transportul animalelor pe calea apei...................................... 164
Transportul animalelor pe calea aerului.............................. 165
BIBLIOGRAFIE.............................................. 167
ANEXE.............................................................. 177

4
 CAPITOLUL I
IMPORTANŢA CREŞTERII BOVINELOR

În cadrul economiei în general şi al agriculturii în special, bovinele au

importanţă socio-economică particulară.
Bovinele furnizează un volum mare şi divers de producţii şi produse de primă
importanţă pentru alimentaţia omului şi materii prime pentru industria prelucrătoare.
Acestea furnizează 96% din cantitatea globală de lapte ce se consumă pe glob, 33%
din cea de carne şi 90% din totalul pieilor grele, de bună calitate, ce se utilizează în
industria prelucrătoare (Acatincăi, 2000).
Bovinele furnizează materia primă necesară industriei laptelui şi a cărnii.
Carnea şi produsele lactate reprezintă surse importante de energie, proteine, minerale,
vitamine şi aminoacizi esenţiali, necesare pentru buna funcţionare a mecanismelor
fiziologice umane şi pentru păstrarea sănătăţii. Se poate aprecia că o bovină, în
condiţii normale de exploatare, poate să asigure necesarul optim de carne pentru 6-8
oameni, iar de lapte pentru 10-15. Un litru de lapte are valoarea nutritivă echivalentă
cu 600 g carne de vacă, 750 g carne de viţel, 400 g carne de porc, 500 g peşte, 9 ouă,
105 g brânză, 125 g pâine, 100 g miere, 1400 g mere sau 2400 g varză (Temişan,
1976).
În afară de carne, de la bovine se foloseşte şi cel de al cincilea sfert folosit în
alimentaţia omului sau în industriile prelucrătoare.
Astfel, în alimentaţia omului se foloseşte: ficatul, creierul, inima, splina,
plămânii, limba, testiculele, ugerul, burta, urechile, buzele şi seul. De asemenea, se
foloseşte sângele, atât ca atare, pentru unele preparate de carne, cât şi pentru făina de
sânge, plasmă uscată, albumină alimentară etc. Important este şi faptul că organele
splahnice, glandele endocrine şi sângele se utilizează inclusiv la extragerea unor
produse biologice: hormoni, enzime, alte substanţe utilizate în industria farmaceutică.
Pielea, la rândul său, constituie o materie primă pentru industria tăbăcăriilor. De la
bovine se utilizează şi părul, coarnele, copitele sau oasele, pentru producerea făinurilor
furajere şi a cleiurilor (Georgescu, Ujică şi colab., 1990).
Totodată bovinele nu numai că furnizează şi energie (ele au fost utilizate prima
dată pentru muncă, apoi pentru carne şi lapte), ci produc şi mari cantităţi de dejecţii
care, transformate pe cale biologică, asigură 0,9 m3 bălegar/cap, prin care se pot
substitui 0,15 m3 de gaz metan sau 0,57 litri benzină, ori 0,5 litri motorină (Bordeianu,
1974, Onaciu, 2002).
Deosebit de important este şi faptul că bovinele furnizează 70% din
îngrăşămintele organice folosite în agricultură (Baldwin, 1980).
Gunoiul de grajd, folosit ca îngrăşământ, asigură îmbunătăţirea fertilităţii
solului şi a structurii chimice a acestuia, intensifică activitatea microorganismelor din
sol, facilitează aeraţia şi capacitatea de reţinere a apei datorită creşterii conţinutului de
humus. Prin aceasta gunoiul de grajd determină sporuri substanţiale de recolte (10-
25%) (Minish şi colab., 1982, Silvaş, 1998).
Pe bună dreptate, specialiştii apreciază că bovinele reprezintă „o uzină vie”,
5
care prelucrează materiile prime agricole în produse animale de o înaltă valoare
biologică. Valoarea biologică a produselor furnizate de bovine variază în funcţie de
natura produsului: carne, lapte, între 74% şi 82%, coeficientul de eficacitate proteică
este de 2,3-3,1%, coeficientul de digestibilitate de 97%, iar utilizarea netă a
proteinelor de 70-71%, proteinele având calităţi deosebite datorită prezenţei şi
echilibrului în aminoacizi esenţiali (Baker, 1984, Georgescu şi colab., 1983, Jarrige şi
colab., 1994, Lasley, 1981).
Importanţa ecologică şi socială a bovinelor constă în următoarele:
- valorificarea subproduselor şi deşeurilor din agricultură (paie, coceni, ciocălăi,
vreji, paie de ierburi, colete de sfeclă, gozuri, etc.), pe care le transformă în alimente
de primă necesitate pentru hrana omului, crescând producţia utilă a agroecosistemelor;
- valorificarea superioară a pajiştilor naturale cu animale erbivore rumegătoare;
- necesitatea înfiinţării solelor ameliorative cu lucernă, trifoi, sparcetă, ghizdei,
pentru asigurarea furajelor de calitate pentru bovine, dar utile în asolament şi în
fertilizarea solurilor, aceste plante lăsând în sol 100 kg N substanţă activă la hectar;
- gunoiul de grajd este fertilizant de excepţie; el contribuie la îmbunătăţirea
solului în materii organice, creştere procentul de humus, creşte fertilitatea solului,
reglementează regimul hidric şi pH-ul din sol, asigură un aport esenţial în N, P, K şi
microelemente;
- de la o bovină adultă se poate obţinute, anual o cantitate de 6000 kg dejecţii
solide şi 1200 kg dejecţii lichide, ceea ce este echivalent cu 56,7 kg N, 20 kg P, 40 kg
K;
- un efectiv de 100 bovine produc, în echivalenţă de îngrăşăminte chimice,
11500 kg azotat de amoniu, 10300 kg superfosfat simplu, 9000 kg sare potasică;
- bovinele favorizează în funcţie de densitatea lor la 100 ha teren prin
îngrăşămintele organice producţia de grâu, porumb, sfeclă de zahăr şi cartofi;
- creşterea consumului de lapte pe cap de locuitor a dus la scăderea mortalităţii
infantile, precum şi a procentului de alcoolici.
Carnea de bovine constituie o sursă importantă de hrană, izvor de sănătate
(măreşte rezistenţa organismului), de progres şi civilizaţie (Oancea şi colab., 1999).
Carnea, în general şi cea de bovine, în special, constituie un produs social
indispensabil alimentaţiei raţionale a omului, care reflectă standardul de viaţă al unei
naţiuni, respectiv calitatea vieţii acesteia (Berg şi colab., 1983).
Semnificaţia socială a cărnii rezultă din valoarea biologică ridicată, precum şi
din faptul că se pretează la prelucrare sub forma unei game largi de preparate şi
semipreparate (Georgescu şi colab., 2000).
În România, carnea participă în structura disponibilităţilor alimentare cu 9,6% la
calorii şi cu 14,2% la proteină (Cziszter, 1999).
Ponderea cărnii de bovine din total carne reprezintă33% în urmă cu 10 ani, iar
în prezent este în scădere evidentă, cu un ritm de 0,89% anual în ultimii 20 de ani
(Georgescu şi colab., 2000).
Este de menţionat că în perioada anilor 70 carnea de bovine reprezenta 50% din
totalul de carne, după care a început un declin continuat până în zilele noastre (Oroian,
2005).
Această scădere se datoreşte creşterii proporţionale a cărnii de porc şi de pasăre
în consumul uman şi tendinţele de reducere a efectivelor de bovine sacrificate (Vintilă,
6
2005).
În epoca contemporană asistăm la modificări esenţiale în preferinţele alimentare
ale omului. Acesta a renunţat treptat la hrana sa obişnuită, formată din alimente bogate
în energie şi mai ales grăsimi, solicitând din ce în ce mai mult alimente cu un conţinut
ridicat în proteine, cum sunt cele de origine animală, cu proprietăţi organoleptice şi
culinare particulare, unul din aceste alimente fiind carnea de bovine (***, 2007).
Analizând datele statistice oferite de EUROSTAT şi FAO constatăm că în ţările
civilizate dinamica consumului de alimente de origine vegetală este în scădere
(cerealele au scăzut cu 63% iar cartofii cu 92%), în timp ce consumul de carne a
crescut în aceeaşi perioadă cu 95% (***, 2005, ***, 2006).
Importanţa alimentară a cărnii de bovine rezultă din compoziţia sa chimică,
precum şi din însuşiri fizice, organoleptice, culinare şi igienice.
Carnea de bovine conţine, în medie, 68,1% apă, 20% proteine, 10,8% lipide,
1,1% săruri minerale şi 183 calorii/100 g.
Datele statistice arată că în ţările dezvoltate se asigură o alimentaţie
hiperenergetică şi hiperproteică, iar în ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare o
alimentaţie hipoenergetică şi hipoproteică.
Carnea de bovine excelează prin valoarea sa nutritivă şi biologică. Valoarea
energetică diferă în funcţie de vârstă şi starea de îngrăşare (1100-1400 calorii/kg).
Valoarea biologică se caracterizează prin: 74% V.B., 70% coeficientul de utilizare
netă a proteinelor, 65% indicele chimic, 97% coeficientul de utilizare digestivă şi
2,3% coeficientul de eficacitate proteică (Georgescu şi colab., 2000).
Carnea de bovine este bogată în aminoacizi esenţiali, conţinutul acestora
exprimat în g/100 g carne fiind: lizină 1,78 g, leucină 1,68 g, arginină 1,33 g, valină
1,14 g, izoleucină 1,02 g, fenilalanină şi treonină câte 0,8 g, histidină 0,58 g,
metionină 0,46 g şi triptofan 0,22 g (Georgescu, 1995). În plus, carnea conţine lipide,
glucide, substanţe minerale şi enzime, elemente nutritive indispensabile asigurării
cerinţelor nutriţionale optime a omului.
Grăsimile sunt formate în cea mai mare parte din trigliceride (amestecuri de
acizi graşi: palmitic, stearic şi oleic), iar substanţele minerale mai importante sunt: K,
P, Fe, Zn, Ca, Cu. Carnea conţine în limite optime aproape toate vitaminele (A, B, C,
D, E, PP, acid pantotenic).
În afară de însuşirile chimice particulare, carnea de bovine prezintă unele
însuşiri fizice şi organoleptice deosebite, cum ar fi: culoare, capacitate de reţinere a
apei, valoarea pH, frăgezime, marmorare şi perselare, suculenţă, savoare, gust, aromă,
dar şi calităţi culinare şi igienice care satisfac cerinţele consumatorilor (Knapp, 1971,
1976).
Producerea cărnii de bovine prin creşterea şi îngrăşarea acestora constituie o
sursă de profit, de intensificare şi de eficientizare a agriculturii prin valorificarea
superioară a resurselor furajere ieftine (pajişti naturale, furaje grosiere, reziduuri
industriale, etc), care pot fi transformate în carne, produs cu valoare biologică şi
alimentară ridicată.
Prin îngrăşarea bovinelor rezultă cantităţi mari de gunoi de grajd folosit cu
excelente rezultate în fertilizarea solurilor. De la o bovină adultă se obţine anual
aproximativ 100 kg N, 30 kg P şi 80 kg K substanţă activă, care încorporate în sol
poate determina sporuri de 10-13% la culturile agricole.
7
 Având în vedere cerinţele mari privind carnea de bovine şi deficitul mare la
nivel mondial, acest produs alimentar constituie un articol de export sigur şi o sursă
importantă de valută.

IMPORTANŢA PRODUCŢIEI DE CARNE

Dintre toate produsele de origine animală carnea reprezintă una din cele mai
importante surse alimentare. Această apreciere este susţinută de caracteristicile fizice,
chimice şi organoleptice ale cărnii de vită. În mod succint acestea se referă la:
 conţinutul ridicat în proteine (cu rol plastic şi energetic);
 conţinutul de substanţă uscată (direct responsabil de asigurarea stării de
saţietate);
 conţinutul bogat în săruri minerale (rol în reechilibrarea metabolică a
organismului uman);
 disponibilitatea pentru o gamă largă de preparate culinare;
 calităţi organoleptice.
Producţia cărnii de vită se constituie la ora actuală într-o nişă neexploatată
suficient de crescătorii români, ţara noastră având mari posibilităţi de producere, prin
diferite tehnologii a cărnii de taurine pentru consumul intern şi export. Atrage atenţia
în mod special deficitul mondial actual, de circa 1,9 milioane tone, cu reale tendinţe de
creştere în anii următori.
Noţiunea de carne este apreciată diferit, în funcţie de interese sau de calificarea
celui ce face aprecierea, astfel:
 anatomo-histologic carnea reprezintă totalitatea formaţiunilor anatomice ce
o compun (muşchi, tendoane, ligamente, oase, grăsime);
 economic – carnea reprezintă toate produsele ce se pot valorifica (carcasă,
organe, piei, glande);
 pentru crescător, carnea este reprezentată de greutatea animalului viu şi
este apreciată sub raportul preţului obţinut pe kg masă vie;
 pentru comerciant carnea înseamnă fie carcasă, fie sortimente de măcelărie,
ce se comercializează facil şi la un preţ bun;
 pentru consumator, carnea reprezintă doar porţiunea detaşată din carcasă
formată din os + muşchi + grăsime, ce se poate folosi sub diferite forme în alimentaţia
omului.
În ultimii ani, în ciuda existenţei unui mare deficit mondial de carne de vită,
consumul prezintă tendinţe de creştere.
Pentru a face faţă nevoilor tot mai mari dar şi gustului tot mai rafinat a
consumatorilor se impune creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei. Aceste
deziderate se pot realiza prin: creşterea efectivelor de animale; structurarea efectivelor
pe rase, linii şi tipuri morfoproductive cu reale aptitudini spre producţia de carne;
extinderea şi modernizarea mijloacelor de preluare, prelucrare, procesare şi
comercializare a cărnii şi produselor din carne.

8
 Tabelul 1
Producţia şi consumul de carne de vită (mii tone/an)
UE România
Anul
Producţie Consum Disponibil Producţie Consum Disponibil
2003 7948 8228 -280 33 120 -87
2004 7950 8158 -208 41 120 -79
2005 7868 8123 -255 49 120 -71
2006 7987 8237 -250 60 120 -60
2007 7959 8251 -292 100 120 -20
2008 7866 8202 -336 120 120 0
2009 7779 8161 -382 140 120 20
2010 7696 8142 -446 160 120 40
2011 7645 8152 -507 180 120 60
2012 7628 8162 -535 210 120 90

În vederea creşterii calitative şi cantitative a cărnii şi produselor din carne este

necesară ameliorarea genetică a efectivelor orientate în această direcţie, concomitent
cu modernizarea tehnologiilor de creştere şi exploatare a efectivelor specializate pe
producţia de carne, astfel încât să se obţină carcase de calitate superioară şi rentabile
din punct de vedere economic.
Analiza chimică a cărnii de taurine comparativ cu cea de porc evidenţiază
conţinutul de grăsime mai mic de 2,2 ori la carnea de vită decât la cea de porc, o
cantitate de 1,3 ori mai mare de proteină la taurine decât la porcine şi o valoare
calorică redusă de 1,6 ori la carnea de taurină comparativ cu cea de porcine (tab. 2).
Tabelul 2
Analiza chimică a cărnii de taurine şi porcine
Conţinutul cărnii (%)
Starea de
Specia Săruri Calorii/kg
îngrăşare Apă Proteine Lipide
minerale
Gras 62,5 19,2 17,3 1,0 2365
Taurine
Medie 68,3 20,0 10,7 1,0 1815
adulte
Slab 75,0 20,1 3,8 1,1 1218
Gras 49,0 15,2 35,0 0,8 3870
Porcine
Medie 65,1 19,0 15,0 0,9 2176
adulte
Slab 72,6 20,1 6,3 1,0 1410

CARNEA DE BOVINE ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII

ROMÂNIEI ÎN UE

Producţia cărnii de bovine în România cunoaşte un declin care se accentuează

de la an la an. După 1989 au dispărut acele complexe industriale de îngrăşare intensivă
a tineretului taurin pentru producerea cărnii de tip „baby beef” iar efectivele totale s-au
redus cu peste 50%.
În prezent carnea de bovine provine aproape în exclusivitate din reforma
9
animalelor adulte şi diferite categorii de tineret taurin cât şi prin îngrăşarea extensivă
în sistem gospodăresc a tineretului taurin. După privatizarea şi dezvoltarea creşterii
taurinelor în gospodăria ţărănească, de tip familial, s-a renunţat în mod nejustificat la
producerea cărnii de taurine prin metode intensive, moderne, aşa cum se practică în
cele mai multe ţări cu o zootehnie puternică.
În anul 2003 România producea doar 378,4 mii tone în viu, prin sacrificarea
unui efectiv de 1178 mii bovine la o greutate medie de 321 kg/cap, ia în 2005
producea 413,3 mii tone provenită din sacrificarea a 1149 mii capete la greutatea
medie de 360 kg/cap.
Dacă la această producţie de carne realizată din sacrificări şi vânzări de animale
pentru sacrificări se adaugă greutatea şi sporul în greutate a animalelor de prăsilă
rezultă a cantitate totală de 460,1 mii tone, adică circa 1/3 din cât se producea înainte
de 1989.
Conjunctura economică este deosebit de favorabilă producerii cărnii de bovine
în România.
În ţara noastră, din fericire, nu a fost înregistrată boala „vacii nebune”
(Encefalomielita spongiformă bovină) iar rasele mixte existente produc o carne
apreciată de consumatori (în special carnea de Bălţată românească) şi produsă în
condiţii ecologice.
Ce ar trebui să facem pentru redresarea producţiei de carne de bovine?
Introducerea de rase specializate în producţia de carne şi creşterea în rasă curată
nu considerăm că se poate extinde foarte mult pentru condiţiile concrete din ţara
noastră. Să nu uităm că România nu dispune de acele „pampasuri” cum există în
America de Sud, Africa, Noua Zeelandă, Canada, SUA şi alte ţări unde rasele
specializate de carne sunt crescute pentru valorificarea vegetaţiei ierbivore abundentă
din aceste zone iar valorificarea se face prin marile metropole care solicită carne de
vită.
Pentru România soluţia optimă ar fi încrucişarea minus-variantelor din rasele
Bălţată românească, Brună şi Bălţată cu negru românească cu tauri din rasele
specializate pentru carne cum ar fi: Charolaise, Aberdeen Angus, Blanc Belgian Blue,
Limousine, Piemontese, Simmental de carne ş.a., şi obţinerea de hibrizi F1 care să fie
valorificaţi în totalitate pentru carne. Prin această metodă practică şi mai puţin
costisitoare (numai costul materialului seminal congelat) ar putea spori producţia de
carne cu 10-15%. Noi avem o experienţă în acest sens, prin efectuarea unor lucrări de
cercetare ştiinţifică (doctorat), care demonstrează utilitatea încrucişărilor „industriale”
a minus-variantelor din rasele autohtone cu rase moderne de carne (Blanc Belgian
Blue, Aberdeen Angus, Charolaise, Limousine), hibrizii obţinuţi având calităţi
superioare raselor materne, iar calitatea cărnii este îmbunătăţită.
Această metodă ar trebui să fie implementată într-un program zonal sau naţional
de ameliorare a taurinelor în direcţia producţiei de carne, având în vedere că prin
negocierile cu UE, pentru carnea de bovine s-a prevăzut creşterea unui efectiv de
150000 capete bovine destinate producţiei de carne.
Pe lângă aceste măsuri se impune îmbunătăţirea condiţiilor de hrănire şi
îngrijire a taurinelor din gospodăria ţărănească, dar şi a managementului factorilor
tehnologiei de exploatare.

10
11
 CAPITOLUL II
CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA CREŞTERII
BOVINELOR, LA NIVEL MONDIAL ŞI NAŢIONAL
DINAMICA EFECTIVELOR DE BOVINE LA NIVEL MONDIAL
ŞI PE CONTINENTE

În decursul anilor, la nivel global, efectivele de bovine cunosc o tendinţă uşoară

de creştere numerică (tab. 3).
Tabelul 3
Dinamica efectivelor de bovine pe glob/mii capete
Specificare 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Total
1509577 1514936 1523389 1541778 1536905 1546172
mondial

Diferenţe mari se înregistrează între continente, ca şi între ţări, în funcţie de

condiţiile naturale, dezvoltare economică, materialul biologic şi gradul de
perfecţionare al raselor, tradiţie în creşterea bovinelor şi mulţi alţi factori (tab. 4).
Tabelul 4
Dinamica efectivelor de bovine/mii capete pe continente
Ani/capete
Specificare %
2000 2001 2002 2003 2004 2005
Africa 224878 228505 233829 235411 237572 239262 15,47
Asia 444833 443512 444472 444654 451978 455485 29,45
Australia 27588 27721 27870 26664 27500 27900 1,80
Europa 146959 143247 140673 138545 134416 131621 8,51
America de Nord şi
161857 161873 162627 161922 161983 163747 10,59
Centrală
America de Sud 298636 306032 312820 329621 328770 327024 21,15
Oceania 37349 37754 38241 37048 37844 38045 2,46
*) Sursa: FAO, 2006

Pentru ţările mai puţin dezvoltate din Asia, Africa şi din America de Sud
efectivele de bovine sunt reprezentate de populaţii neameliorate şi hibrizi de bubaline,
zebuine şi bibovine. Acestea au în general un potenţial de producţie redus, de sub
1000 litri lapte anual pe femelă şi cu un spor de creştere zilnic mediu mai mic de 0,5
kg.
În ţările din America de Nord şi Oceania efectivele de bovine sunt reprezentate de
populaţii ameliorate cu un potenţial de producţie foarte ridicat, prin rase „specializate”
fie pentru producţia de lapte (exemplu, rasele: Friză, Holstein-Friză, Red-Holstein,
Bălţată cu roşu, Jersey, Ayrshire şi Brună, cu un potenţial genetic productiv de peste
7000 kg lapte), fie pentru producţia de carne (exemplu, rasele: Aberdeen Angus,

12
Hereford, Shorthorn, Charolaise, Limousine, Blonde d’Aguitaine, Piemontese, Chianina,
Blanc Belgian Blue, Santa Gertruda şi hibrizi de zebu cu rasele de carne).
Raportul între efectivul matcă crescut pentru producţia de lapte şi de carne este
în America de Nord şi Oceania de 1/4-2/6-adică 20-35% pentru lapte şi 80-65% pentru
carne, în timp ce în ţările avansate din Europa, raportul este de 9/1 (ţările din vestul
Europei), adică 90% pentru lapte şi 10% pentru carne.
În ţările dezvoltate din Europa, cu o dezvoltare mare a efectivelor de animale şi
cu suprafeţe relativ mici de pajişti naturale se practică tehnologii intensive de creştere,
bovinele fiind cuprinse în populaţii ameliorate, exploatate în special pentru producţia
de lapte.
La nivel naţional, în perioada 1989-2013 efectivele au scăzut semnificativ sub 2
milioane capete efectiv matcă. În Moldova s-a înregistrat acelaşi fenomen, ponderea
bovinelor fiind de 27,29% din efectivul total al ţării, efectivul matcă reprezentând
26,48% (după datele INS). Analiza dinamicii efectivelor de bovine prin prisma formei
de proprietate, a structurii dimensionale a exploataţiilor agricole arată că 86,39% din
vacile de lapte ce cresc în exploataţii de 1-2 capete, iar 0,05% în exploataţii cu peste 100
capete.
Sectorul privat reprezintă 98%, dimensiunea medie a unei exploataţii fiind de
3,27 ha, comparativ cu 18 ha media europeană (tab. 5).
Studiul producţiilor de lapte şi carne obţinute la nivel naţional evidenţiază
rezultatele ameliorării raselor şi specializarea pe direcţiile principale de producţie ceea
ce asigură necesarul de consum intern şi un excedent pentru export.
La nivel naţional, producţiile scăzute sunt determinate de condiţiile deficitare de
creştere şi exploatare, care fac ca potenţialul genetic al animalelor să se manifeste
până la 50%.

Tabelul 5
Exploataţii agricole, suprafaţa agricolă utilizată ce revine în medie pe o
exploataţie agricolă, după statutul juridic al exploataţiei agricole/2006
Exploataţii Suprafaţa agricolă utilizată ce revine în medie
agricole (ha)
Statutul
Exploataţii care Suprafaţa
juridic al
agricole utilizează agricolă Pe
exploataţiei Pe o exploataţie agricolă ce
(nr.) suprafeţe utilizată (ha) exploataţii
agricole utilizează suprafaţa agricolă
agricole agricole
(nr.)
TOTAL 4256152 4121247 13906701,28 3,27 3,37
Exploataţii
agricole 4237889 4103404 9102018,22 2,15 2,22
individuale
Unităţi cu
personlitate 182763 17843 4804683,06 263,08 269,28
juridică
*) Sursa: Planul naţional strategic 2007-2013 din februarie 2006

13
 EVOLUŢIA EFECTIVELOR DE BOVINE, A PRODUCŢIILOR
DE LAPTE ŞI CARNE ÎN PERIOADA 2001 - 2013

În perioada 2001-2013 efectivele totale de bovine au înregistrat o uşoară

tendinţă de creştere până în 2006 când au ajuns la 4,78% comparativ cu anul de
referinţă 2001, după care a urmat o scădere până la 28,97% în 2011, iar în următorii
doi ani de o uşoară creştere (tab. 6).
Tabelul 6
Evoluţia efectivelor de bovine, a producţiilor de lapte şi carne în perioada
2001-2013
Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Mii
Bovine 2800 2878 2897 2800 2862 2934 2819 2684 2582 2004 1989 2009 2500
cap.
total
% 100 102,78 103,46 100,03 102,21 104,78 100,67 95,85 89,71 71,46 71,03 71,75 89,28
Mii
Lapte 51000 52761 55288 55444 55334 58307 54875 53089 50570 42824 43947 42036 52290
hl.
total
% 100 103,45 108,40 108,71 108,49 114,32 107,59 104,09 99,15 83,96 86,17 82,42 102,52
Mii
tone
Carne 613 635 710 626 695 618 642 605 585 553 557 578 590
în
total
viu
% 100 103,58 115,82 102,12 113,37 100,81 104,73 89,69 95,43 90,21 90,86 94,29 96,24
*)
Sursa: INS - Prognoza MADR

În ceea ce priveşte evoluţia producţiilor de origine animală, se constată o

creştere de aproximativ 43% la carnea de pasăre în anul 2013, faţă de anul 2001 şi o
uşoară creştere la carnea de ovine şi caprine de 15% în acelaşi interval de timp.
Producţia de lapte a avut o uşoară creştere până la 14,22% în 2006 după care a urmat o
scădere accentuată în ultimii doi ani din perioada analizată.
Producţia totală de lapte înregistrează o creştere de circa 2,5% ceea ce
demonstrează prezenţa raselor specializate pentru producţia de lapte, chiar dacă
efectivul matcă a scăzut faţă de anul 2001 (fig. 1).

80000
55444 58307 53089
52761
60000 42824 42036
mii hl

55288 55334 54875

40000 51000 50570 52290
43947
20000

0
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Producţia totală de lapte mii hl

Fig. 1. Producţia totală de lapte în perioada 2001-2013

Referitor la modul de valorificare a producţiei de lapte se constată un consum

familial de 28-40% din producţia totală în timp ce livrările pentru procesare obţin o
producţie de aproximativ 22% mult sub cota care ar face rentabilă producţia de lapte
(tab. 7).
14
 Tabelul 7
Modul de valorificare a producţiei de lapte
Valorificarea producţiei (mii hl)
Producţia de lapte
Anul Consum Consum Livrări Livrări la
(mii hl)
tehnologic familial directe procesare
2007 54875 6057 21950 14796 12072
2008 53089 6320 18573 17958 10238
2009 50570 6124 19137 15661 9648
2010 42824 4222 16343 12320 9939
2011 43947 4751 17631 12835 8730
2012 42036 4166 16263 12974 8633

Acelaşi fenomen s-a înregistrat şi pentru producţia cărnii de vită. Dinamica

schimburilor comerciale a cărnii de vită a fost mult mai alertă după cum se observă
din datele cuprinse în tabelul 8.

Tabelul 8
Evoluţia consumului cărnii de vită şi lapte în perioada 2001-2013
Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Carne de
vită 8,7 6,6 7,4 6,6 7,5 3,9 4,9
kg/cap/an
Lapte
201,0 218,2 227,7 227,1 225,8 242,5 242,4 233,2 231,0 207,5 215,1 221,0 260,0
litri/cap/an

În ceea ce priveşte producţia totală de carne se prevede o creştere cu 39,8% în

anul 2020 faţă de anul 2012, cu efect asupra creşterii consumului mediu de carne pe
cap de locuitor de la 57,0 kg/loc. în anul 2012 la 65,3 kg/loc. în anul 2020, consumul
de carne atingând astfel 74,4% din consumul, mediu european (UE 27). Cota de piaţă
a producţiei interne din total consum va creşte la 150% în anul 2020 şi la 158% în anul
2030.
În anul 2030 se preconizează o creştere a producţiei totale de carne de 58% faţă
de anul 2012 şi o creştere a consumului de carne pe cap de locuitor la 70 kg/loc.
Importul de carne se va reduce cu 47,3% în anul 2020 faţă de anul 2012, iar anul 2030
cu circa 61,7%. Exportul va înregistra o creştere de 46,7% în anul 2030 comparativ cu
anul 2012.
Se are în vedere şi o creştere a consumului cărnii de vită care în 2012 a fost
numai de 3,9 kg/loc/an, în România nefiind o piaţă bine organizată a cărnii de vită
care să stimuleze consumul şi producţia. În tabelul 8 se prezintă evoluţia consumului
cărnii de vită şi lapte în perioada 2001-2013.
În perioada 2004-2013 schimburile comerciale a cărnii de vită au cunoscut o
tendinţă de creştere (tab. 9). Astfel, importurile cărnii de vită au atins o creştere
maximă în 2009 după care a urmat o tendinţă de scădere până în 2013, cantitatea de
carne importată fiind dublă comparativ cu anul de referinţă 2004. În aceeaşi perioadă
exporturile au înregistrat o tendinţă de creştere ajungând până la 73% în 2013
comparativ cu anul 2004.

15
 Tabelul 9
Dinamica schimburilor comerciale a cărnii de vită în perioada 2004-2013
Specificare 2004 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Importuri mii
4,736 13,046 16,284 13,246 13,500 13,023 9,700
carne de tone
vită % 100 275,46 343,83 279,68 285,05 253,86 204,81
Exporturi mii
22,512 24,286 18,940 27,638 28,500 37,678 38,950
carne de tone
vită % 100 107,88 84,13 122,77 126,59 167,36 173,01

Pentru perioada 2012-2030, prognoza balanţei cărnii totale în România după

datele MADR este redată în tabelul 10 şi figurile 2 şi 3.

Tabelul 10
BALANŢA CARNE TOTAL ÎN PERIOADA 2012-2030
Carne %
Carne Import Export Consum Consum
totală în Import
Specificare Anul tăiată carne carne intern locuitor
viu din total
(tone) (tone) (tone) (tone) (kg/cap)
(tone) consum
2012 1331316 940195 315203 173314 1082084 29,1 57,0
2013 1487900 1040995 274100 201950 1113145 24,6 58,6
2014 1618200 1131220 222420 187950 1165690 19,1 61,4
Total carne
2015 1695400 1181745 189561 209800 1161506 16,3 61,1
2020 1861200 1292985 166100 219200 1239885 13,4 65,3
2030 2103400 1461275 120800 254300 1327775 9,1 69,9

2030 120800 254300

2020 166100 219200

2015 189561 209800

Import carne (tone)
2014 222420 187950
Export carne (tone)
2013 274100 201950

2012 315203 173314

0 200000 400000 600000

Fig. 2. Importul şi exportul de carne de bovine în România

16
 80 69,9
70 58,6 61,1
60 65,3
50 57 61,4
40 Consum locuitor
30 (kg/cap)
20
10
0
2012 2013 2014 2015 2020 2030

Fig. 3. Consumul de carne de bovine în România

Tabelul 11
Situaţia efectivelor (capete) şi producţiile de carne (bovine greutate vie) la
31 decembrie 2013 pe total ţară şi în judeţele din zona transfrontalieră
a) Capete
Uni.
Sector Valorif. Unit.
Valorificare Din ind. Sector Din
Total de Consum piaţă ind stat
Specificare piaţă care: Stat privat care:
sectoare stat familial liberă sau
Total direct sau Total DIRECT
Total Total private
private
Total-ţară 711736 1548 1548 773 775 710518 170518 539670 378271 161399
Din care în jud.
170736 130 130 - 130 170606 28270 142336 48588 93748
Transfrontaliere
Botoşani 67976 11 11 - 11 67965 7700 60265 95 60170
Galaţi 14436 0 0 - - 14436 3853 10583 10374 209
Iaşi 5640 119 119 - 119 5521 2117 3404 3219 185
Suceava 59184 0 0 - - 59184 13400 45784 13300 32484
Vaslui 23500 0 0 - - 23500 1200 22300 21600 700

b) Bovine greutate vie-Tone

Sector
Unit. Unit.
Sector privat
Prod. Gr. Gr. Valorif. Din ind. Din Gr. Din ind
de Consum valorif.
Specificare pe total medie medie piaţă care: Stat care: medie care: stat
stat familial piaţă
sectoare kg kg total direct sau Total kg direct sau
Total liberă
private private
Total
Total-ţară 232630 327 546 353 546 197 349 232084 327 51148 180936 114272 66664
Din care în jud.
61529 414 53 388 53 - 53 71376 413 11831 59555 25940 37961
Transfrontaliere
Botoşani 25907 381 4 364 4 - 4 25903 381 3003 22900 36 22864
Galaţi 5979 414 0 - 0 - - 5979 414 1630 4359 4310 49
Iaşi 2020 358 49 412 49 - 49 1971 357 762 1209 1131 78
Suceava 26572 449 0 - 0 - - 26572 449 6016 20556 5971 14585
Vaslui 10951 466 0 - 0 - - 10951 466 420 10531 10146 385

17
Fig. 4. Efective totale şi matcă de bovine 2013 – capete

18
 CAPITOLUL III
PIAŢA CĂRNII DE BOVINE LA NIVEL MONDIAL ÎN
PERIOADA 2000-2015
Creşterea animalelor a fost, este şi va fi pentru viitor, o activitate productivă de
primă însemnătate, în asigurarea bunurilor agroalimentare necesare pentru hrana
omului, pentru industria alimentară prelucrătoare, ca şi pentru practicarea schimburilor
internaţionale.
În ultimele decenii producţia de carne şi piaţa cărnii de bovine la scară mondială
a fost puternic afectată de unele evenimente importante: destrămarea fostului URSS,
războiul din Golf, iar mai apoi criza „bolii vacii nebune” (ESB) apărută în Marea
Britanie şi unele ţări europene, urmată de criza provocată de ESB în Canada şi febra
aftoasă din America de Sud, seceta puternică în multe zone ale Globului în ultimii ani,
criza financiară prin deprecierea monezii naţionale în ţări mari producătoare de carne
(Brazilia, Argentina, Uruguay), scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, la
care se adaugă scăderea efectivelor de vaci pentru lapte în ţările UE ca urmare a
creşterii randamentului de lapte, lărgirea UE la 28 state prin admiterea de noi membri,
criza aviară, conflictul din Ucraina, ş.a.
Cu toate acestea, după datele FAO, producţia mondială de carne cunoaşte o
uşoară creştere depăşind 63 milioane tone. În ţările UE 27 producţia totală de carne de
bovine a fost, în 2007, de 7367 mii tone e.c., reprezentând 11,68% din producţia
mondială dar în creştere cu 1,5% faţă de anul 2006.
Consumul mondial de carne se situează la 10,1 kg/locuitor, iar în ţările UE 27
consumul este de 17,5 kg/locuitor. Dintre ţările mari consumatoare de carne bovină
fac parte: Brazilia (31 kg/locuitor), Argentina (67,8 kg/locuitor), Uruguay (40
kg/locuitor), USA (42,4 kg/locuitor), Canada (33 kg/locuitor), Australia (76,3
kg/locuitor), Noua Zeelandă (29 kg/locuitor).
Piaţa mondială a cărnii de bovine este dominată de ţările din cele două mari
zone care sunt:
 Atlanticului, în care actorii principali sunt: Brazilia, Argentina, Uruguay,
adică ţările MERCOSUR şi UE 27;
 Pacificului, cu principalii producători: SUA, Canada, Australia, Noua
Zeelandă, Japonia.
Analizând principalele fluxuri ale cărnii de bovine în 2007 se desprind
următoarele:
 Ţările MERCOSUR (Brazilia, Uruguay, Argentina), cu un total de 1680 mii
t.e.c. au intensificat exporturile spre Rusia (804 mii tec), Orientul Mijlociu (295 mii
tec), Africa (154 mii tec) şi USA (355 mii tec). În acelaşi timp aceste ţări au diminuat
exporturile spre UE 27 la 569 mii tec şi Egipt la 257 mii tec, dar şi spre USA la 32 mii
tec (Argentina).
 Australia şi Noua Zeelandă şi-au intensificat exporturile în Asia de Sud Est (la
190 mii tec, respectiv 82 mii tec). În acelaşi timp s-au diminuat exporturile Australiei
spre Japonia (580 mii tec), Coreea (221 mii tec), SUA (650 mii tec) şi Canada (56 mii
19
tec). Noua Zeelandă şi-a redus exporturile spre USA (la 218 mii tec), Japonia (51 mii
tec) şi Coreea (62 mii tec).
 Pe harta schimburilor comerciale a cărnii de bovine a apărut un actor nou-
India care şi-a intensificat exporturile spre Orientul Mijlociu (la 200 mii tec), Africa
(150 mii tec), Egipt (40 mii tec) şi Asia de Sud-Est (190 mii tec).
 Comerţul cărnii de bovine din SUA a cunoscut o intensificare spre Canada
(140 mii tec), Mexic (340 mii tec), Coreea şi Japonia (126 mii tec), iar comerţul din
Canada spre USA s-a redus la 375 mii tec.
Anul 2007 nu a fost unul favorabil pentru crescătorii de bovine pentru carne, a
căror venituri s-au redus cu 23% în raport cu 2006. Aceste rezultate negative au
influenţat preţul cărnii, la care s-au mai adăugat impactul febrei catarale şi creşterea
preţului cerealelor, evoluţia diferitelor crize sanitare şi impactul secetei succesive au
fost principalii factori marcanţi ai pieţei cărnii de bovine în 2007. Ei au antrenat
crescătorii într-o fază de decapitalizare, în timp ce comerţul a fost în plină expansiune
bazat ca întotdeauna pe cei doi mari poli exportatori: America de Sud şi în primul rând
Brazilia, iar pe de altă parte Oceania.
Pentru anul 2008, restricţiile impuse de febra aftoasă vor limita exporturile, care
vor genera consecinţe importante asupra comerţului ţărilor importante.
Exporturile braziliene au crescut an de an, iar în 2007, nu s-au abătut de la
regulă. Cu peste 2 mil t.e.c. exportate, ele reprezintă peste 1/3 din volumul
schimburilor mondiale.
Strategia de dezvoltare a exporturilor braziliene are în vedere nu numai creşterea
volumului cărnii de bovine dar şi creşterea cotei de participare a capitalului unor
companii străine care au pătruns tot mai adânc în această piaţă şi predomină asupra
comerţului european, asiatic şi american.
În UE a crescut deficitul de carne de bovine. Deficitul de producţie a depăşit
304000 tone e.c. în 2006, ajungând la 411000 t.e.c. în 2007 şi a depăşit 450000 t.e.c.
în 2008.
Potrivit unor studii de specialitate producţia europeană de carne de bovine s-a
redus cu 1% în 2008, consecinţă a scăderii producţiei la marii producători ca:
Germania, Italia, Irlanda sau Regatul Unit. Franţa este singurul stat membru cu o
creştere semnificativă a producţiei de carne, ocupând un loc principal în comerţul
intra-european.
Cele două mari cauze, febra catarală şi costurile de producţie pot face producţia
de carne de bovine mai puţin atractivă decât orientarea spre alte producţii.
La nivel european efectivele de vaci pentru lapte vor scădea de la 24,6 mil la
23,1 mil, deci o pierdere de 1,5 mil capete sau o reducere cu 6%, cu implicaţii asupra
producţiei de carne prin reducerea numărului de viţei destinaţi acestei producţii şi a
vacilor reformate.
În final, şeptelul european de vaci pentru carne, dintre care peste 1/3 este deţinut
de Franţa, va scădea de la 12 mil la 11,6 mil capete sau în medie cu 420000 vaci
efectiv matcă (-3,5%). Astfel, cu peste 2 milioane vaci (de lapte şi carne) mai puţin,
potenţialul de producţie a cărnii din Europa se va reduce.În aceste condiţii orientarea
crescătorilor din România pentru dezvoltarea exploataţiilor de producere a cărnii de
bovine reprezintă o oportunitate şi un moment deosebit de favorabil.

20
 Tabelul 12
Producţia şi consumul de carne de bovine în 2009 în UE
Şeptel Producţia internă brută Consumul
total de În Procentul de
În În % din prod.
Ţara vaci (în milio În kg pe autoaprovizionare
milioane de tone
mil cap la ane locuitor (%)
tone europene (UE)
1/12/2009) tone
Franţa 7823 1714 22 1618 25,1 106
Germania 4899 1194 15 1020 12,4 117
Regatul
3487 850 11 1128 18,4 75
Unit
Spania 2831 568 7 628 13,7 90
Polonia 2678 386 5 185 4,9 209
Italia 2252 835 10 1395 23,2 60
Irlanda 2177 536 7 99 22,2 541
Olanda 1646 362 5 300 18,2 121
Belgia-
1097 265 3 206 18,5 129
Luxemburg
Austria 798 219 3 146 17,5 150
Portugalia 713 104 1 196 18,4 53
Danemarca 683 129 2 147 26,7 88
Rep. Cehă 556 100 1 96 6,6 104
Suedia 533 140 2 220 23,8 64
Finlanda 338 81 1 95 17,8 85
UE-15 29586 7075 89 7391 19,2 96
UE-25 34218 7734 97 7824 17,1 99
UE-27 35972 7970 100 8060 16,5 99
Tabelul 13
Producţia şi consumul de lapte şi carne de bovine în lume
(Sursa: FAO, USDA, FIL)
Lapte Carne bovine
Şeptel de Producţia
Consum de Producţia
vaci lapte vacilor Randament Consumul Consumul
produse (în
Ţara (în mulse (în (în (în milioane (în kg
lactate (în milioane
milioane milioane kg/vacă/an) tone) e.c./loc)
kg e.l./loc) tone)
capete) tone)
2008 2008 2008 2008 2009 2009 2009
UE-27 24468 148500 6107 275 7935 8060 16
Brazilia 21198 26944 1300 115 8935 7370 37
Rusia 9221 32100 3483 133 1285 2170 15
USA 9224 85650 9343 254 11890 12608 40
Mexic 2291 10500 5000 113 1700 1971 18
Noua
4348 16100 3500 223 635 105 24
Zeelandă
Argentina 2200 9541 5200 187 3400 2749 67
Australia 1728 9476 5337 213 2100 740 35
Japonia 1081 7900 7384 72 525 1210 10

21
 PIAŢA MONDIALĂ A CĂRNII DE BOVINE ÎN 2013 ŞI
PERSPECTIVELE PENTRU 2014

Datele statistice mondiale evidenţiază că producţia de carne în perioada 1961-2005

a crescut simţitor de la 71 milioane tone în 1961 la 265 milioane tone în 2005 (tab. 14).

Tabelul 14
Producţia mondială de carne în perioada 1961-2005
Anul Total mil. tone Per persoană kg
1961 71 23,1
1965 84 25,2
1970 100 27,1
1975 116 28,3
1980 136 30,7
1985 154 21,8
1990 180 34,1
1995 205 36,0
2000 234 38,4
2001 238 38,6
2002 245 39,3
2003 249 39,5
2004 258 40,6
2005 265 41,9

Consumul mondial de carne pe locuitor a înregistrat o creştere până în anul 1985

când s-a înregistrat un minim de 21,8 kg/locuitor, după care a urmat o creştere mai
dinamică până în 2005 când s-a ajuns la un consum mediu anual de 41,9 kg/locuitor.
După o stagnare accentuată în 2008, producţia mondială a cărnii de bovine a
cunoscut o redresare cu o creştere în 2013. Cea mai semnificativă a fost creşterea
realizată de Brazilia, India şi Oceania, în timp ce în America de Nord şi Europa
producţia continuă declinul din anii anteriori.
În comerţul mondial al cărnii de vită Brazilia a crescut de la 14 la 16%, producţia
fiind dirijată spre Asia şi Rusia într-o proporţie mare unde cererea este în plină creştere.
Se constată o eroziune a consumului în toate ţările dezvoltate. Această scădere puternică
a cererii din USA a determinat stimularea exporturilor spre ţările asiatice.
În continuare se prezintă o analiză a situaţiei generale a cărnii de vită în 26 ţări
producătoare de pe glob şi în particular din Asia de Sud-Est şi bazinul mediteranean.
În anul 2013 carnea de vită braziliană a revenit în forţă pe continentul european,
atât în ţările UE cât şi în Rusia. Per total Rusia şi-a redus importurile de la numărul
unu mondial-SUA, în general a cărnii provenită din America de Nord, Germania şi
Spania, importuri blocate din motive sanitare. Chiar dacă Ucraina a rămas un furnizor
către Rusia în 2013, situaţia nou creată va avea consecinţe grave pentru unele ţări
privind accesul la comerţul european.
Principalele acorduri bilaterale de liber-schimb negociate sau în curs de
negociere de către Uniunea Europeană s-au încheiat în decembrie 2013 prin semnarea
unui mini-pachet care arată astfel:

22
  acordul cuprinde o largă deschidere a comerţului canadian spre cel european
cu un volum de 65000 tone echivalent carcasă;
 SUA vor putea dispune de un contingent de patru ori superior celui canadian,
iar UE a autorizat importul carcaselor spălate cu acid lactic;
 au fost relansate negocierile cu ţările Mercosur (fără Venezuela) care vor avea
un acces privilegiat în comerţul european al cărnii de bovină;
 Ucraina negociază pentru 12000 tone, acordul nefiind notificat din motive
sanitare şi a situaţiei politice neclare;
 toate exporturile de carne de bovine din India spre UE rămân imposibile pe
termen mediu din motive sanitare;
 Japonia a autorizat importul cărnii de bovine din Franţa şi Olanda rezultată de
la animale mai mici de 30 luni;
 negocierile au fost terminate cu Singapore şi sunt în curs de definitivare cu
Vietnam, Malaiezia şi Thailanda. În aceste negocieri se constată o puternică ofensivă a
sectorului bovin european către ţările din Asia de Sud-Est.
În continuare se prezintă dinamica efectivelor de bovine în principalele ţări de
pe glob în perioada 2007-2013 şi a schimburilor comerciale (importuri şi exporturi) de
carne şi animale vii pentru sacrificare în aceeaşi perioadă (tab. 15-20).
Tabelul 15
Principalii producători de carne de bovine pe glob (mil. tec)
Specificare 2007 2011 2012 2013 2013/2012
USA 12,05 11,94 11,81 11,72 -1%
Brazilia 10,08 8,45 8,75 9,56 +9%
UE-28 7,95 7,62 7,31 -4%
China 5,60 5,55 5,54 5,60 +1%
India 2,41 3,24 3,45 3,85 +12%
Argentina 3,22 2,50 2,60 2,85 +10%
Australia 2,17 2,13 2,15 2,36 +10%
Mexic 1,60 1,80 1,82 1,78 -3%
Rusia 1,43 1,36 1,38 1,40 +1%
Canada 1,28 1,15 1,06 1,05 -1%
x)
Producţia netă = abatorizată
Sursa: Departement Economie după diverse surse: USDA, ABAE, CONAB,
EUROSTAT
Tabelul 16
Exporturile de carne de bovine (mil. tec)
Specificare 2007 2011 2012 2013 2013/2012
Brazilia 2200 1340 1500 1800 +20%
India 630 1230 1350 1660 +24%
Australia 1380 1430 1430 1580 +11%
USA 650 1260 1110 1170 +5%
Noua-Zeelandă 500 510 520 530 +2%
Uruguay 390 340 380 360 -5%
Canada 450 400 320 330 +3%
Paraguay 190 180 230 300 +30%
Argentina 540 250 190 200 +10%
UE-28 120 350 240 190 -18%
23
 Tabelul 17
Importurile de carne de bovine (mil. tec)
Specificare 2007 2011 2012 2013 2013/2012
USA 1380 930 1010 1020 +1%
Rusia 1120 990 1020 1000 -2%
China+Hong-Kong 100 210 320 820 x2,5%
Japonia 690 750 740 760 +3%
Vietnam 90 480 490 660 +34%
Coreea de Sud 280 280 330 340 +3%
UE-28 560 320 300 330 +9%
Egipt 270 280 320 320 +2%
Canada 240 280 300 300 -2%
Mexic 370 240 200 210 +7%

Tabelul 18
Exporturile de bovine vii (fără reproducători) (mii cap)
Specificare 2007 2011 2012 2013 2013/2012
Mexic 1090 1440 1540 1050 -32%
Canada 1410 670 810 1040 +29%
Australia 670 620 510 740 +43%
UE-28 170 530 490 370 -25%
Brazilia 640 400 480 650 +36%
Columbia 180 60 300 240 -21%
Uruguay 40 170 50 40 -20%

Tabelul 19
Importurile de bovine vii (fără reproducători) (mii cap)
Specificare 2007 2011 2012 2013 2013/2012
USA 2490 2110 2280 2030 -1%
Venezuela 430 340 650 740 +14%
Indonezia 320 410 280 450 +61%
Liban 200 210 200 210 +6%
Israel 50 180 130 170 +29%
Turcia 0 390 420 160 -62%
Sursa: Departement Economie după diverse surse: USDA, EUROSTAT, MLA, MDIC,
Turkstat

24
 Tabelul 20
Producţia cărnii de bovine la nivel mondial în 2013
Producţia
Şeptel Consum
abatorizată
Specificare (zona, Populaţia
Total din care Total
ţara) mil. loc. Bubaline Total Total kg
mil. vaci de mil.
mil. cap. t.e.c t.e.c. e.c./loc.
bovine carne cap.
EUROPA 7,3 7,4
505,7 87,1 12,1 - 25,2 14,7
Uniunea Europeană mil. mil.
Ucraina 45,0 2,65 - - - 440000 - 8,9
1,4 2,4
Rusia 143,5 8,5 - - 6,9 16,7
mil. mil.
MEDITERANĂ
76,0 13,9 - - - 865000 870000 11,4
Turcia
Egipt 85,0 4,0 - - - 285000 - 7,1
Algeria 37,0 1,0 - - - 145000 230000 6,1
Maroc 32,6 3,2 - - - 254000 260000 8,0
Libia 6,0 - - - 0,075 22000 - -
Liban 4,8 0,064 - - - 58000 87000 18,0
Tunisia 10,9 - - - - 55000 59000 5,4
AMERICA DE SUD
201,0 180,0 50,0 - - 9,6 mil - 38,6
Brazilia
Uruguay 3,2 11,7 4,29 - 1,98 491000 135000 40,0
2,85
Argentina 41,3 50,9 20,9 - 12,9 2,8 mil 63,9
mil
Paraguay 6,8 13,4 5,3 - - 500000 200000 29,4
Venezuela 29,7 11,6 - - - 355000 580000 19,5
AMERICA DE
11,7 11,6
NORD 316,0 87,7 29,0 - - 36,8
mil mil
USA
Canada 35,3 12,2 3,9 - 3,0 - 970000 27,4
1,8 1,8
Mexic 118,0 17,6 - - - 15,2
mil. mil.
ASIA 2/3 zebi 3,85 2,15
1,25 mil 327,0 - 38,0 1,7
India 1/3 bivoli mil mil
1,22
Japonia 126,4 3,95 - - 1,19 508000 9,7
mil
Coreea de Sud 48,9 3,3 - - 1,07 344000 699000 14,2
Vietnam 92,5 5,0 - - - 370000 450000 4,9
Indonezia 248,5 18,1 - 1,5 - 586000 - 2,6
China 1,35 mil 104,0 - - 40,0 5,6 mil 6,0 mil 4,5
OCEANIA
4,8 10,3 - - 4,3 - 105000 2,3
Noua Zeelandă
2,36
Australia 23,1 28,3 - - - 784000 33,9
mil

Efectivul mondial de bovine în perioada la care ne referim a cunoscut o uşoară

creştere ajungând în anul 2012 la 1485 milioane capete. Cele mai mari efective sunt
deţinute de India, Brazilia, USA şi UE-28.
Producătorii principali de carne de bovine sunt însă USA, Brazilia şi UE-28,
urmate de China, India, Argentina şi Australia (tab. 13). În aceste ţări producţia totală
de carne a cunoscut unele creşteri semnificative în ultimii doi ani (+9% în Brazilia,
+12% în India, +10% în Argentina şi Australia), în timp de în ţările UE-28 s-a
înregistrat o scădere de -4%, în SUA şi Canada o scădere de -1% iar în Mexic de -3%.
Referitor la schimburile comerciale (importuri şi exporturi) de carne şi animale
între principalele ţări producătoare de pe glob situaţia la nivelul anului 2013 se

25
prezintă astfel:
Exporturile cărnii de vită s-au intensificat în ultimii doi ani, cele mai mari
creşteri fiind înregistrate în India (+24%) şi în ţările din America de Sud (Paraguay
+30%, Brazilia +20%, Argentina +10%) cu excepţia Uruguay unde exporturile au
scăzut în 2013 cu -5%. O reducere semnificativă a exporturilor cărnii de bovine s-a
înregistrat şi în ţările UE-28 (-18%) ajungând la 190 mii tone echivalent carcasă în
2013 (tab. 18).
Importurile cărnii de vită au cunoscut o dinamică accentuată în perioada
2007-2013, cele mai mari cereri fiind din zona asiatică şi UE-28 (tab. 17).
Astfel, importurile cărnii de vită în China şi Hong-Kong au crescut de 2,5 ori în
ultimul an (2013), în Vietman cu +34%, iar în UE-28 cu +9% (tab. 17).
O dinamică mai accentuată s-a înregistrat şi în comerţul cu animale vii,
exporturile cele mai mari fiind efectuate cu bovine de carne din Australia (+43%),
Canada (+29%) şi Brazilia (+36%). În ultimii doi ani exporturile de bovine vii s-au
redus cu -32% în Mexic, cu -21% în Columbia, cu -20% cele din Uruguay, cauza
principală fiind de natură sanitar-veterinară dar şi economică prin deprecierea
monezilor naţionale. Aceeaşi reducere semnificativă au înregistrat-o şi ţările UE-28
unde exporturile de bovine vii s-au micşorat cu -25% în 2013 (tab. 18).
Importurile de bovine vii au cunoscut o foarte mare creştere în Indonezia
(+61% în 2013), Israel (+29%) şi Liban (+6%), dar s-au redus cele din USA (-11%) şi
în special în Turcia (-62%) cauzate de restricţii veterinare (tab. 19).
O analiză de sinteză a producţiei cărnii de bovine la nivel mondial în 2013 este
prezentată în tabelul 20. Referitor la şeptelul total de bovine pe continente şi
principalele ţări crescătoare, a populaţiei abatorizate şi a consumului datele sunt
sintetizate în tabelul 20.
În Europa, ţările UE-28, la o populaţie de 505,7 milioane de locuitori efectivul
total de bovine este de 87,1 milioane capete, din care 12,1 milioane vaci de carne.
În ţările din zona Mediterană efectivul cel mai mare de bovine se creşte în
Turcia (13,9 mil. capete), Egipt (4,0 mil. capete) şi Maroc (3,2 mil. capete), dar în
structura de rasă predomină vacile de lapte.
În America de Sud cel mai mare efectiv de bovine se creşte în Brazilia care
deţine 180 mil. capete, din care 50 milioane vaci de carne. Este ţara cu cele mai mari
efective de bovine însă în structura de rasă un procent ridicat îl reprezintă zebii care
sunt folosiţi ca animale mixte iar în ultimii ani ca animale de carne supuse hibridării
cu rase de taurine specializate pentru carne, în mod special Charolaise şi Aberdeen
Angus şi Hereford.
În ţările din America de Sud exploatarea bovinelor pentru carne crescute în rasă
curată şi prin hibridare cu alte rase de lapte sau cu zebu cunoaşte o puternică
dezvoltare, această zonă beneficiind de păşuni intense şi resurse furajere apreciabile
pentrudezvoltarea producţiei de carne, dar şi de o tradiţie îndelungată.
În America de Nord cele mai mari crescătoare de bovine sunt USA cu un efectiv
total de 87,7 milioane capete, din care 2,9 milioane capete bovine de carne, Canada cu
12,2 milioane capete efectiv total şi 3,9 milioane capete bovine de carne. În aceste ţări
creşterea bovinelor de carne din rase specializate este în plină dezvoltare, cu preferinţă
pentru rasele Charolaise, Aberdeen Angus, Blonde d’Aquitaine, Piemontese, Blanc
Belgian Blue, care sunt crescute atât în rasă pură cât şi prin încrucişare cu rase de lapte
26
(Holstein, Jersey) şi mixte (Brown Swiss) pentru producerea de hibrizi comerciali
folosiţi în totalitate pentru carne.
În zona asiatică cel mai mare efectiv de bovine (327 mil. cap.) se găseşte în
India, dar în structura de rasă predomină zebii (2/3 din efectiv) şi bivolii (1/3 din
efectiv). Urmează China cu 104 milioane capete în majoritate vaci de lapte şi
Indonezia cu 18,1 mil. capete dar cu efective din rase primitive adaptate condiţiilor
specifice din zonă.
În Oceania ţara cu cele mai mari efective de bovine pentru lapte şi pentru carne
este Australia cu 28,3 mil. capete, urmată de Noua Zeelandă cu 10,3 mil. capete.
Producţia totală de carne abatorizată (în tone echivalent carcasă) diferă de la un
continent la altul şi de la o ţară la alta, primul loc fiind deţinut de USA cu 11,7
milioane t.e.c., urmată de Brazilia cu 9,6 mil. tec, Uniunea Europeană-28 cu 7,3 mil.
tec, China cu 5,6 mil. tec, India cu 3,85 mil. tec, Argentina cu 2,85 mil. tec şi Australia
cu 2,36 mil. tec. Producţia de carne abatorizată este semnificativă şi în alte ţări între
care: Mexic cu 1,8 mil. tec, Rusia cu 1,4 mil. tec.
Dacă analizăm consumul cărnii de vită (în kg e.c./loc.) primul loc este deţinut
de Argentina cu 63,9 kg e.c./loc, Uruguay cu 40,0 kg e.c./loc., Brazilia cu 38,6 kg
e.c./loc., USA cu 36,8 kg e.c./loc., Australia cu 33,9 e.c./loc., Paraguay cu 29,4 kg
e.c./loc. şi Canada cu 27 kg e.c./loc.
Ţările din UE-28 au realizat un consum de 14,7 kg e.c./loc., în 2013, iar Rusia
16,7 kg e.c./loc.
Datele statistice ne arată că ţările din America de Sud înregistrează cel mai mare
consum de carne de vită, la care se adaugă şi unele ţări din alte zone, între care Liban
cu 18,0 kg e.c./loc şi Turcia cu 11,4 kg e.c./loc din zona Mediterană, Japonia cu 9,7 kg
e.c./loc. şi Coreea de Sud cu 14,2 kg e.c./loc din Asia şi Mexic cu 15,2 kg e.c./loc din
America de Nord.

PRODUCŢIA CĂRNII DE VIŢEL DE CARNE ÎN UE 2014

Producţia UE 15 reprezintă 95% din producţia europeană a celor 28 state şi al
cincilea dintre cei mai mari producători cu peste 90%. În 2014, Franţa a rămas primul
producător de carne de viţel, înaintea Olandei şi Italiei (tab. 21).
Tabelul 21
Sacrificările viţeilor de carne în Uniunea Europeană (mii tec)
Specificare 2010 2011 2012 2013 2014x) 2014/2013 (%)
Franţa 207 203 196 190 188 -1,1
Olanda 176 181 178 181 183 +1,1
Italia 125 117 124 94 89 -5,3
Germania 43 45 48 45 47 +4,4
Belgia 49 51 50 52 53 +1,0
Alte ţări 48 46 43 43 36 -16,3
UE-15 649 643 639 605 596 -2,0
e)
estimări; Sursa: GEB - Institut de l’Elevage după Eurostat

Cu 595000 tec, volumul cărnii de viţel scade cu peste 2% şi sub 600000 tec.
Această scădere este datorată în mare parte producţiei în ţările din sudul Europei.
Sacrificările din Italia au un nou recul după Eurostat (de -5% în volum) şi cele din Spania

27
şi Portugalia sunt în scădere (-25% şi -12% respectiv). Invers, Belgia şi Germania
înregistrează o creştere a volumului (+1% şi +5%) confirmând diferenţele de evoluţie între
ţările din Nord şi din Sud.
Pentru producerea de viţei destinaţi îngrăşării se utilizează atât rase de lapte, cât
şi de carne, iar tehnologia de creştere şi valorificarea este specifică pentru fiecare
combinaţie, astfel:
Tabelul 22
Rasa mamei Rasa tatălui Tipul de carcasă
Rasă de lapte Carne albă
Rasă de lapte
Rasă mixtă – carne Carne roz (marmorată) 150-160 kg
Rasă mixtă Carcasă mare 350 kg
Rasă mixtă
Rasă carne Carcasă mare 350 kg
Rasă carne Rasă carne Carcasă mare 350 kg

În contextul schimbărilor aduse de integrarea României în Uniunea Europeană

situaţia sectorului de creştere a bovinelor trebuie adaptată schimbărilor economice şi
social-politice pe care le aduce globalizarea.
Analiza sumară a situaţiei sectorului bovin în momentul integrării evidenţiază
următoarele:
 din punctul de vedere al efectivului matcă, cu cele 1,7 milioane vaci şi juninci,
România ocupă locul 7 din cele 27 state existente la acea dată, ceea ce reprezintă un
potenţial de producţie care trebuie bine evaluat şi exploatat;
 în producţia de lapte, la nivelul comunităţii europene se realizează un surplus
de 17%, iar cota de lapte impusă se poate realiza cu circa 800000 vaci;
 producţia de carne are un deficit de circa 500000 tone anual, deficit care se
măreşte de la an la an (Jurconi, mai 2006);
 resursele naturale de producţie (baza furajeră şi forţa de muncă) şi potenţialul
pieţei ne orientează spre reconstituirea numerică a efectivului de taurine la 5-6
milioane capete şi creşterea încărcăturii de la 11,7 vaci/100 ha, cât avem în prezent, la
24 vaci/100 ha (faţă de 50-80 vaci în ţările cu zootehnie performantă);
 avem o structură de rase şi o zonare care permit schimbări tehnologice
suficient de rapide pentru menţinerea pieţei. Cu 65-70% rase mixte (Bălţată
românească, Brună, Pinzgau) şi 30-35% rase de lapte (de tip Friză), cu rase bine
aclimatizate şi adaptate condiţiilor de întreţinere, România poate răspunde noilor
cerinţe ale pieţei în condiţiile valorificării resurselor actuale de care dispunem.
Având în vedere aspectele menţionate, creşterea bovinelor în ţara noastră ar
trebui să devină un subiect de mare atenţie nu numai pentru crescători şi procesatori,
dar şi pentru autorităţile guvernamentale şi toţi factorii de decizie.Strategia pe care
trebuie să o adoptăm pentru diferenţa de circa 800000 vaci care nu participă la cota de
lapte este orientarea spre dezvoltarea producţiei de carne, care poate fi o soluţie viabilă
şi de perspectivă pentru ţara noastră. În această situaţie se pot aplica următoarele
variante tehnologice:
 o parte a efectivului din ferma de lapte se însămânţează cu tauri din rase mixte
sau de carne, iar viţeii obţinuţi sunt destinaţi îngrăşării;
 schimbarea tehnologiei în întreaga fermă şi introducerea tehnologiei vaca de

28
carne, vacilor doici, vaca şi viţelul (sau alte denumiri) în care viţeii sunt întreţinuţi
alături de mame, iar întreaga producţie de lapte este consumată prin supt.
În condiţiile aplicării celor două variante tehnologice care pot funcţiona în
paralel, va exista, însă, o încurajare a tehnologiei vaca de carne prin subvenţiile
acordate, pentru a menţine efectivele de bovine şi a valorifica uriaşa rezervă de
biomasă regenerabilă, de a menţine fertilitatea solului precum şi de a asigura eficienţa
economică a fermei.

Fig. 5 Taur Limousine

29
 CAPITOLUL IV
RASELE DE TAURINE PENTRU CARNE

RASA CHAROLAISE
Origine, formare şi evoluţie. Rasa Charolaise, care aparţine ramurei de
animale jurasice, este originară din Saone-et-Loise (Franţa) şi este una din cele mai
vechi rase de carne din ţară. Ea a fost selecţionată înaintea secolului al XIX-lea pentru
producerea de boi pentru tracţiune grea apţi pentru a se îngrăşa uşor şi valorifica
pentru carne. În formarea rasei s-a practicat încrucişarea populaţiilor locale cu rasa
Simmental şi apoi Shorthorn care i-au imprimat aptitudini evidente pentru carne.
La formarea şi definitivarea ca rasă de carne s-a folosit cu eficienţă şi gândire
ştiinţifică selecţia şi consangvinitatea prin conducerea Registrului Genealogic încă
din anul 1864.
Caractere morfologice şi însuşiri funcţionale
Charolaise este o rasă masivă de carne având o dezvoltare corporală
hipermetrică şi un format corporal dreptunghiular, cu o dezvoltare puternică a
musculaturii pe toate regiunile corporale şi exprimarea tipului de culard.
Vacile au talia de 146-157 cm şi greutatea 1000-1300 kg, cu următoarea
evoluţie în funcţie de vârstă:
 la 2 ani – 146 cm şi 998 kg greutate;
 la 3 ani – 149 cm şi 1176 kg greutate;
 la 4 ani şi peste – 157 cm şi 1285 kg greutate.
Tăuraşii au talia cuprinsă între 146-157 cm şi greutatea de 1250-1750 kg, cu
următoarea evoluţie:
 la 2 ani – 152 cm şi 1219 kg greutate;
 la 3 ani – 160 cm şi 1419 kg greutatea;
 la 4 ani şi peste – 164 cm şi 1684 kg greutate.
După datele INRA le Pin-Theix, viţeii realizează următoarea dezvoltare
corporală, în funcţie de vârstă:
Tabelul 23
Vârsta în zile naştere 120 210 365
masculi 48 178 292 488
Greutatea, kg la
femele 45 166 262 371

Rasa poate realiza aceste performanţe în condiţii de hrănire în general puţin

favorabile, în funcţie de calitatea furajelor disponibile.
Roba are culoare alb-gălbuie uniformă, cu firele de păr creţ pe cap şi corp la
unii indivizi, pielea şi mucoasele de culoare roz, coarnele şi copitele cu pigment
galben.
Rasa are constituţie robust, cu osatura dezvoltată şi rezistentă, cu o mare
capacitate de adaptare la condiţii de mediu variabile având mecanismul de
termoreglare bine pus la punct.
Are o precocitate mijlocie, cu vârsta primei fătări în jur de 36 luni şi 3% fătări
30
gemelare, lactaţiile sunt scurte (6-8 luni) şi capacitatea de alăptare foarte bună
(produce peste 3000 kg lapte).
Aptitudini
Rasa Charolaise are un potenţial mare de creştere, o bună eficacitate alimentară,
fertilitate şi aptitudini pronunţate pentru carne, care o face foarte valoroasă. Aceste
performanţe naturale constant selecţionate de crescătorii aderenţi la HB au contribuit
la notorietatea sa, apreciată ca rasa de carne cea mai valoroasă din Franţa şi din lume.
Aptitudinile pentru carne sunt apreciabile şi confirmate prin performanţele de
creştere şi îngrăşare. La îngrăşare intensivă tineretul mascul realizează sporuri medii
de 1250-1350 g/zi iar femelele 900-1000 g/zi, dar unii indivizi pot depăşi 1500 g/zi.
Randamentul la sacrificare este 64-70% la tineretul îngrăşat şi 55-56% la vacile
reformate. Se obţin carcase mari, cu producerea cărnii în carcasă de 78-84%.
Rasa posedă o capacitate mare de ingestie a furajelor de volum. Ea îşi satisface
apetitul său cu furaje grosiere pe care alte rase le refuză. Altfel zis, transformarea
furajelor în carne se face cu o eficacitate excepţională care este net superioară altor
rase. Aceste aptitudini sunt asociate cu o mai bună rusticitate şi o foarte mare
docilitate. Drept rezultat rasa Charolaise se adaptează foarte bine la toate sistemele de
exploatare: extensiv sau intensiv. Femelele, în cadrul rasei fac obiectul unui mare efort
pentru ameliorarea calităţilor maternale. Rasa are o bună fertilitate (procentul de
gestaţie este 92%), o bună prolificitate (3-4% fătări gemelare) şi un foarte bun interval
între fătări (tab. 24).
Tabelul 24
Intervalul între fătări la rasa Charolaise
(după Institutul de l’Elevage, Federation Bovins Croissance)
Intervalul între fătări (zile) sub 350 350-380 380-410 410-440 peste 440
Primipare (%) 11 29 28 18 14
Total (%) 23 39 22 10 7

O deficienţă a rasei o reprezintă fătările dificile, cu 10-14% distocii, urmate de

unele pierderi la viţei.
Rasa Charolaise produce fără dificultate un viţel pe an/vacă. Aceste calităţi sunt
completate de excepţionala capacitate de alăptare a vacilor, cea mai bună dintre rasele
specializate de carne. Ea permite, fără o furajare complimentară, de a asigura la viţel o
creştere medie de 1100 g/zi în cursul primelor 120 zile de viaţă.
Charolaise produce faţă de alte rase de carne, tăuraşi şi viţele reformate de 24-
36 luni cu greutate 650-800 kg, de asemeni tăuraşi de 700 kg greutate vie la 18 luni.
Răspândire şi performanţă
Rasa este foarte rustică, se adaptează bine la condiţiile de mediu variabile şi
foarte dificile, ea este crescută cu succes în numeroase zone calde şi în condiţii
extensive. Charolaise este bine consolidată ereditar şi îşi transmite bine însuşirile fiind
apreciată ca un „rasseur” foarte important pentru obţinerea de rezultate remarcabile în
încrucişări. Ea ameliorează producţia de carne la alte rase de carne, mixte şi de lapte,
în mod deosebit privind viteza de creştere, conformaţia, dezvoltarea musculaturii şi
scăderea procentului de grăsime. În rasă pură ca şi în încrucişare, dezvoltarea
musculaturii este excepţională, potenţialul de creştere incomparabil şi calităţile bune
maternale au contribuit la dezvoltarea masivă a rasei. Este crescută în prezent în 92
31
departamente din Franţa şi deţine un efectiv de 1700000 vaci rasa Charolaise, ocupând
locul numărul unu între rasele de carne franceze. Programul de selecţie vizează
ameliorarea calităţilor de creştere şi a calităţilor de carne dar şi uşurinţei la fătare.
Notorietatea sa a depăşit normal frontierele. Ambasadoare a geneticii bovine franceze
după o jumătate de secol, ea este azi prezentă în peste 70 ţări din toate climatele şi la
toate altitudinile. Ea este întâlnită în ţările din America de Sud, America de Nord,
Oceania, Asia de Sud-Est, Africa orientală şi de Sud, şi desigur în Europa. Ea a servit
la ameliorarea şi crearea unor rase noi prin metisarea zebului obţinându-se hibridul
Charbray (USA şi Australia) şi Canchim în Brazilia. De peste 20 de ani există o
Federaţie Internaţională de creştere şi promovare a rasei Charolaise care facilitează
schimburile de informaţii tehnice între ţări.
Orientarea în timp spre creşterea bovinelor pentru carne în sistem devenit
tradiţional cu o tehnologie specifică: întreţinerea pe păşuni cultivate sau naturale pe tot
sezonul de păşunat, parcelarea păşunilor cu gard electric ori alte mijloace simple,
fătări pe păşune, creşterea viţeilor alături de vacile care alăptează până la 8-10 luni,
adăpători şi fânare mobile tractate pe păşune, boxe cu concentrate pentru viţei şi o
genetică nouă (transplant de embrioni, spermă sexată, testarea genomică) au permis
menţinerea în Franţa a unui număr mare de rase ameliorate şi moderne, tradiţionale şi
rustice, care să valorifice superior toate suprafeţele în sistem ecologic, mai ales la deal
şi munte. Acest sistem a permis să devină cel mai mare producător de carne în UE. Nu
este lipsit de interes că preţul unui tăuraş din rasele de carne sau metişi care la 8 zile
ajunge la 280 euro/cap faţă de 120-160 euro/cap la celelalte rase.
Între rasele rustice cu aptitudini de carne sau de carne-lapte fac parte: Aubrac,
Gascogne, Abondance, Flamande, Vosgiene, Tarantaise şi Salers.
În România a fost introdusă prima dată în 1964 când s-au importat din Franţa 4
tăuraşi şi 3 juninci gestante care au fost cazate la fosta IAS Criţ-Braşov. În perioada
1969-1970 se mai importă un nucleu de 7 tăuraşi din Danemarca care au fost
repartizaţi la fostul SEMTEST Voluntari şi Iaşi, iar în 1971 se importă 12 tăuraşi din
Franţa cu scopul de a obţine material seminal pentru încrucişarea cu rasele autohtone
şi de testare a capacităţii de combinabilitate cu rasele noastre. Au rezultat unii metişi,
cum au fost cei din combinaţia Ch x BR care au realizat un spor de 1114 g/zi şi
aptitudini foarte pentru carne, cu greutatea carcasei de 520 kg şi 56% randamentul la
sacrificare.

Fig. 5. Hrănirea în padoc a tineretului de rasă Charolaise

32
 Fig. 6. Tineret taurin de rasă Charolaise la îngrăşat
După 1989 au fost făcute alte importuri de material genetic din rasa Charolaise,
ultimele nuclee fiind aduse la SC Curtici-Arad (241 juninci gestante din Polonia) şi în
Moldova la unii proprietari din judeţul Suceava şi judeţul Galaţi.

RASA LIMOUSINE
Origine
Rasa Limousine îşi are leagănul de formare în partea de vest a Masivului
Central, în regiunile Limousine şi Marche, caracterizate printr-un climat aspru, într-o
regiune predominant acoperită de păşuni, cu solul pietros şi condiţii de exploatare
precare. În aceste condiţii de mediu naturale a rezultat o populaţie cu o rusticitate
deosebită, viguroasă, rezistentă la boli şi cu o mare capacitate de adaptare. Iniţial a fost
folosită pentru muncă, având însă şi calităţi pentru carne care au fost amplificate prin
selecţie intensă ajungându-se la rasa actuală foarte apreciată pentru carne.

Fig. 8. Taur de rasă Limousine

(www.limousine.org)

Standardul morfologic şi aptitudinile rasei

Rasa Limousine este de talie mare cu o conformaţie excepţională pentru carne şi
cu o mare putere de creştere. Vacile au talia 135-145 cm şi greutatea de 650-850 kg,
iar la tauri talia este 145 cm şi greutatea 1000-1300 kg.
Animalele din această rasă posedă caracteristici de carne excepţionale, de

33
asemeni o bună conformaţie caracteristică animalelor specializate pentru carne.
Culoarea este roşie uniformă, acaju intens, mai deschisă pe abdomen, pe partea
posterioară a membrelor şi în regiunea perineului, anusului, scrotului sau a ugerului şi
pe vârful cozii. Membranele mucoase sunt de culoare roz şi uniforme cu cercuri de
culoare mai deschisă în jurul ochilor şi al botului.
Rasa se distinge prin următoarele caracteristici:
Este o rasă docilă, echilibrată şi uşor de exploatat, care îmbină calităţile materne
cu aptitudinile pentru carne. Scheletul este fin şi musculatura dezvoltată, cu un raport
excelent carne/oase.
Datorită rusticităţii, animalele din această rasă se adaptează uşor la sistemele de
exploatare extensive şi intensive, valorificând eficient păşunea şi furajele voluminoase.
Este o rasă cu o mare rezistenţă la boli şi la condiţii mai precare de exploatare,
fiind o excelentă vacă doică.
Productivitatea ei tehnică şi economică este excepţională, obţinându-se 93-94
viţei înţărcaţi de la 100 vaci care au fătat, rasa situându-se pe primul loc pentru
cantitatea de greutate viţel pe kg de vacă întreţinută. Crescătorii pot obţine aceste
rezultate cu un minim de muncă şi de risc, graţie unei excelente fertilităţi şi o uşurinţă
la fătare. Vacile sunt bune mame şi au o capacitate de alăptare bună, cu peste 2000 kg
lapte în perioada de alăptare a viţeilor.
Masculii au la naştere 41-42 kg, iar femelele 39 kg, fătările fiind uşoare şi cu o
incidenţă scăzută a distociilor, 92% din fătări nefiind asistate. Viţeii sunt viguroşi cu
foarte puţine mortalităţi după naştere, care îi conferă o excelentă productivitate
numerică.
Tineretul realizează o intensitate mare de creştere cu un spor mediu zilnic de la
naştere la înţărcare de 1160 g, iar în perioada 6-12 luni, la îngrăşare intensivă de 1300-
1400 g/zi. Este o rasă cu o eficacitate alimentară remarcabilă, o foarte bună fecunditate,
cu fătări uşoare şi pierderi reduse, care permite o excelentă rată de înlocuire.
Animalele din această rasă furnizează o carcasă mare, de calitate superioară (75%
din carcase se încadrează în clasele U şi E), cu un randament la sacrificare de 65-70% şi
un procent ridicat de muşchi în carcasă. Carnea se distinge prin fineţea fibrei musculare
cu puţină grăsime, prin calităţi organoleptice şi culinare deosebite, iar la comercializare
se realizează pe kg viu un plus de 10-15% faţă de alte tipuri genetice.
Vacile din rasa Limousine au o longevitate mare, cu posibilitatea de a da
produşi până la vârste înaintate. În funcţie de cerinţele pieţei, rasa Limousine poate
furniza o gamă largă de de produse de calitate, după cum urmează:
 viţei de lapte, care se valorifică la 3-4 luni, la o greutate de sacrificare de 170-
200 kg, obţinându-se carcase de 110-130 kg şi un randament la sacrificare de 70%;
 viţei de Saint-Etienne, valorificaţi la vârsta de 8-10 luni, la greutăţi de 350-
450 kg, cu obţinerea unei carcase mijlocii şi o carne de culoare deschisă;
 viţei de Lyon, valorificaţi la 10-15 luni şi greutate vie de 400-500 kg,
obţinându-se carcase mari de 270-320 kg;
 viţelul semifinisat sau broutard, care se valorifică la vârsta de 7-9 luni, după
înţărcare şi întreţinerea pe păşune, la o greutate vie de 270-320 kg. Aceştia sunt viţei
născuţi primăvara şi întreţinuţi împreună cu vacile mame pe păşune pe tot sezonul şi
valorificaţi toamna târziu sau la începutul iernii;
 viţele şi vaci reformate îngrăşate.
34
 Programul de selecţie, răspândire şi rolul biologic al rasei
Programul de selecţie original pus în valoare în Franţa utilizează toate metodele
moderne disponibile şi permite un progres genetic constant al performanţelor în
producţia de carne. El comportă următoarele etape:
 controlul performanţelor în ferme şi evaluarea vacilor;
 evaluarea taurilor tineri în testare pentru performanţele individuale în staţiune;
 evaluarea după descendenţi a taurilor pentru aptitudinile de carne;
 evaluarea calităţilor materne ale descendenţilor taurilor destinaţi a fi utilizaţi
la însămânţări artificiale;
 selecţia genomică.
După fiecare etapă de apreciere se elimină indivizii necorespunzători criteriilor
de selecţie şi în final rămân pentru utilizare ca genitori a celor mai buni indivizi, care
corespund obiectivelor de selecţie ale rasei.
O parte din acest program cuprinde selecţia taurilor destinaţi a fi utilizaţi pentru
încrucişare industrială în vederea obţinerii hibrizilor de carne valorificaţi în totalitate.
Graţie calităţilor sale excepţionale şi marii capacităţi de adaptare, rasa Limousine este
apreciată tot mai mult de crescătorii din Franţa cât şi din alte ţări. În Franţa se creşte în
70 de departamente, cu un efectiv de 142000 vaci în controlul oficial al producţiei. În
România, în ultimul deceniu au fost importate câteva nuclee de vaci Limousine care se
cresc în stare pură în câteva ferme particulare din judeţele Timiş, Arad, Braşov, Ilfov
şi la crescători din alte zone, precum şi tauri de reproducţie la SEMTEST Craiova şi
Târgu Mureş, precum şi la SC TCE 3 Brazi ferma Bovis Select-Piatra Neamţ. În
Moldova s-a elaborat şi este în curs de implementare un program de carne bazat pe
folosirea încrucişărilor industriale ale rasei Limousine şi altor rase de carne
specializate (Charolaise, Aberdeen Angus, Blanc Belgian Blue, Piemontese,
Simmental de carne) cu rasele autohtone Brună, Bălţată românească, Pinzgau, Bălţată
cu negru românească şi Sură de stepă.
La nivel mondial există o asociaţie denumită C.I.L. (Conseil International
Limousine) care facilitează schimburile de informaţii dintre ţări şi asociaţii
profesionale pentru difuziunea de material genetic.

Fig. 7. Întreţinerea în padoc pe timp de iarnă

Rasa Limousine are o răspândire universală şi se utilizează ca rasă pură şi
pentru încrucişare în 72 de ţări de pe cinci continente. Extinderea sa se datorează
faptului că este o rasă de carne uşor adaptabilă la condiţii de mediu variabile care
combină cel mai bine calităţile de măcelărie cu cele maternale, fiind o rasă docilă, uşor

35
 de exploatat în diverse sisteme. Rasa Limousine furnizează o gamă largă de produse
finite, de la viţei de lapte până la juninci de reproducţie şi tineret bovin pentru
îngrăşare. Atât prin valoarea comercială a produselor sale cât şi prin rentabilitatea
creşterii, rasa Limousine este una din cele mai eficiente pentru crescătorii de animale.
Rasa Limousine în Marea Britanie
Chiar dacă Anglia este leagănul formării celor mai valoroase rase de taurine
pentru carne, în prezent Limousine este principala rasă britanică de bovine de carne,
sub raport numeric deţinând 35% din piaţă:
 720000 viţei proveniţi din părinţi Limousine înregistraţi anual;
 peste 18000 viţei Limousine cu pedigree înregistraţi anual;
 peste 2500 crescători membri ai Societăţii Britanice pentru bovine Limousine;
 taurii Limousine: performanţă, creştere şi conformaţie;
 descendenţii Limousine: carcase superioare, randament ridicat, carne cu
însuşiri superioare.
Diverse studii comparative au precizat caracteristicile specifice ale rasei
Limousine: cea mai bună eficienţă alimentară (Universitatea din Nebraska),
randamentul cărnii comercializabile (INRA), uşurinţa fătării (Bovine de creştere),
fertilitatea şi longevitatea mamelor (Bovine de creştere), plus valoarea în creştere
(Marea Britanie). Pentru a exemplifica una din calităţile deosebite ale rasei Limousine,
care este capacitatea de alăptare, prezentăm în continuare rezultatele comparative în
unele ferme cu regim de furajare diferenţiat şi de eşalonare a fătărilor (tab. 25).
Tabelul 25
Rezultate comparative a producţiei de lapte din patru exploataţii supuse
controlului producţiei de lapte
Nr. Durata Nivelul
Prod. de Cantitatea % mediu % mediu
Nr. mediu medie a la fătare
Specificare Rasa lapte totală zilnică de de
vaci de lactaţiei (kg
(kg) (kg/zi) grăsime proteine
lactaţii (zile) lapte)
Cireada nr. 1 177 8,6 3,7 3,27
5,7 1126 6,3
Raţii de bază Limousine 13 (126- (5,2- (2,91- (2,97-
(1-12) (576-1812) (4,0-8,3)
iarna: 255) 14,6) 4,8) 3,63)
Fân+sfecla
Metişi 257 1957 3,81 3,19
furajeră 10,3 7,7 8,7
(L x Rasa 3 (179- (1446- (3,15- (3,11-
Fătări pe tot (4-14) (6,7-8,3) (7,4-10)
de lapte) 322) 2250) 4,45) 3,28)
anul
Cireada nr.2 190 8,4 3,96 3,56
4,3 1290 6,8
Raţii de bază Limousine 19 (118- (5,6- (3,46- (3,19-
(1-10) (783-1798) (5,4-8,6)
iarna: 265) 11,6) 4,79) 4,05)
Siloz
Metişi 224 2558 13,4 3,91 3,42
porumb+fân 3,0 10,9
(L x Rasa 2 (178- (1480- (9,6- (3,82- (3,31-
Fătări (1-5) (8,3-13,4)
de lapte) 271) 3635) 17,2) 3,99) 3,53)
toamna/ iarnă
Cireada nr.3 146 3,79 3,53
3,8 1139 7,7 9,9
Raţia de bază Limousine 13 (114- (2,79- (2,83-
(1-8) (719-2602) (5,2-15,9) (6-17,2)
iarna: 240) 5,64) 3,56)
Siloz de
Metişi 179 1976 12,5 4,39 3,30
iarba+fân 4,7 10,6
(L x Rasa 3 (137- (1222- (9,6- (3,51- (3,15-
Fătări de (2-10) (8,4-14,5)
de lapte) 222) 3218) 16,8) 4,87) 3,51)
iarna
Cireada nr.4 175 9,6 3,99 3,66
4,3 1307 7,5
Raţii de bază Limousine 7 (118- (6,6- (3,69- (3,42-
(2-7) (732-1621) (5,9-10,1)
iarna: 193) 17,2) 4,15) 3,76)
Siloz
Metişi
porumb+fân
(L x Rasa
Fătări
de lapte)
toamna/ iarnă

36
 După rezultatele controlului producţiei realizate pe 52 vaci Limousine
repartizate în 4 cirezi a căror alimentaţie a fost controlată şi ajustată pentru a pune în
evidenţă potenţialul producţiei de lapte (capacitatea de alăptare) a rezultat că
potenţialul mediu pentru lapte a unei vaci Limousine este cuprins între 1100 şi 1300
kg pe o durată de 5-6 luni (tab. 25). Ori, pentru a atinge o greutate vie de 200 kg (sau
135 kg carcasa), un viţel trebuie să consume în jur de 1600 litri lapte. Rezultă deci un
deficit de producţie de 400 litri. Singurul mijloc convenabil pe termen lung este de a
acoperi acest deficit prin ameliorarea potenţialului genetic pentru lapte al rasei.
Rezultatele controlului privind calitatea laptelui, au demonstrat că, opus unor
idei general admise, laptele produs de rasa Limousine nu este mai slab calitativ raselor
de lapte clasice, ci are un lapte echilibrat în conţinutul de grăsime şi proteine (raportul
1,1 faţă de 1,3). Astfel, rasa Limousine are un conţinut mediu de 3,7-4,0% grăsime şi
de 3,3-3,7% proteine care poate satisface necesarul nutritiv al viţeilor sugari.
Calităţile maternale
 98% fătări uşoare;
 Greutatea la naştere a viţeilor: 40 kg;
 Greutatea viţeilor masculi la 120 zile: 165 kg;
 Intervalul între fătări: 376 zile.
Calităţile pentru tăiere
 Greutatea la 210 zile-tineret femel: 242 kg;
 Greutatea la 210 zile-tineret mascul: 268 kg;
 Randamentul la sacrificare pentru tineret mascul la 18 luni: 68%;
 Procentaj de grăsime scăzut: raport muşchi/grăsime = 7;
 Fineţea scheletului: raport muşchi/os = 4,7;
 Conformaţia viţelor: 75% clasaţi E sau U conform sistemului de clasificare
european (SEUROP).

Fig. 9. Vacă şi taur de rasă Limousine

(Sursa: Bovin Limousine)

RASA BLANC BELGIAN BLUE

Origine şi formare
Originară din Belgia, este recent formată, începând cu anul 1960 şi recunoscută
în 1973 când a fost denumită rasa Blanc Belgian Blue sau Alb Albastră Belgiană.
La originea formării a stat faimosul taur GEDEON, de tip culard, născut la
10.02.1955 şi folosit la însămânţări artificiale în populaţia mixtă de taurine din

37
Mijlocul şi Înalta Belgie din care a fost selecţionată această rasă ultraspecializată în
producţia de carne.
În 1964 , deci 8 ani mai târziu a fost selecţionat taurul GANACHE de
MONTAINE, născut la 1.12.1961, care avea bine evidenţiate calităţile de tip culard
pe care le-a transmis în descendenţă.
Istoria denumirii de Alb Albastru Belgian (BBB) începe cu expoziţia
internaţională de la Hanovra din 1972 când a avut loc „botezul rasei”, când
responsabilii germani cu bonitarea animalelor din expoziţie s-au trezit în faţa a 5 tauri
masivi de carne dintr-o rasă nouă, necunoscută, prezentată de crescătorii belgieni.
Bonitorii i-au considerat că sunt minunaţi şi i-au înscris în catalog drept Alb Albastru
Belgian, nume sugerat de crescătorii din regiunea Cologne-Aix-la-Chapelle.
În prezent rasa Blanc Belgian Blue deţine 1,5 milioane capete rasă pură în
Belgia, reprezentând 50% din efectivul de taurine al ţării şi 98% din populaţia
mondială a acestei rase, reprezentând unicul pol de selecţie sau genofondul unic al
rasei.
În 1974 rasa BBB s-a împărţit în două tipuri distincte: tipul de carne şi tipul
mixt carne-lapte, supremaţia tipului de carne fiind evidentă.
Rasa prezintă trei varietăţi de culoare:
 albă-gălbuie uniformă - 47%;
 blue (bălţată alb-bleu) - 43%;
 neagră cu mici pete albe - 10%.
Aceste trei fenotipuri corespund segregării unei perechi de gene moştenite de la
rasa Shorthorn.
Culoarea albastră (blue) a pielii este dată de prezenţa unui pigment şi de
alternanţa perilor albi cu a celor negri, caracter care nu a putut fi fixat ereditar. De
aceea dacă ambii genitori au această culoare produşii obţinuţi sunt 25% de culoare
albă, 50% sunt albaştri (bleu) şi 25% negri.
Caracterele morfologice
Rasa are o dezvoltare hipermetrică cu animale care impresionează atât prin
volum cât şi prin talie sau armonia liniilor (fig. 10). Gena care determină hipertrofia
musculară este răspunzătoare în mare parte de această conformaţie excepţională şi se
găseşte localizată pe cromozomul doi.
Această conformaţie şi dezvoltare corporală este rezultatul: trecutului genetic al
rasei (provine dintr-o rasă mixtă de talie mare şi precoce); fixării genelor care
determină hipertrofia musculară şi selecţia altor gene care permit dezvoltarea
musculară; selecţia liniei genetice cu animale de mare gabarit, armonioase şi cu o bună
funcţionalitate.
Formatul corporal este dreptunghiular, cu musculatura foarte bine dezvoltată
(hipertrofie musculară), forme corporale rotunjite şi prezenţa fenomenului de culard
(fig. 10).

38
 Fig. 10. Rasa Blanc Bleu Belge

Capul este uşor, bine proporţionat, cu fruntea largă, nările mari, mult mai bine
dezvoltat la mascul. Coarnele sunt orizontale, uşor arcuite spre exterior la vaci.
Gâtul este gros şi orizontal la vaci, mult mai voluminos şi convex la taur.
Salba este scurtă şi plină, cu pliuri foarte groase ce se alungesc spre posterior.
Grebănul este larg şi musculos, se continuă în linie dreaptă cu gâtul şi spatele.
Umerii sunt musculoşi, cu o bună prindere a regiunilor învecinate, la tauri
musculatura umărului, braţului, antebraţului şi scapulo-humerală foarte dezvoltată.
Spatele şi zona dorsală sunt orizontale, largi, musculoase şi cu un şanţ median
pe mijloc care poate continua spre crupă. Crupa este largă, cu şolduri ascunse, lungă,
înclinată, cu musculatură foarte dezvoltată, dublă în special la masculi, cu şanţ median
bine marcat de la sacrum spre toată linia superioară.
Şoldul şi fesele sunt pline şi convexe, cu pliuri intermusculare cu plecare de la
punctul ischial spre spate în forma unui arc de cerc, mergând până la jaret. La mascul
datorită masei musculare superioare se pierde această formă de arc de cerc. Coada este
dezvoltată în raport cu osatura, de lungime medie, cu prindere înfundată şi cădere
perpendiculară.
Toracele este rotund, acoperit cu musculatură groasă în spatele umărului mai
ales la masculi. Pieptul este larg şi musculos la tauri, pielea fină, suplă, cu salba puţin
dezvoltată.
Membrele au osatura fină dar foarte rezistentă, articulaţii fine, suple, ongloane
sănătoase şi rezistente. Aplomburile sunt largi, cu frecvente deformări osoase (defecte
de aplomb).
Pielea este fină, suplă, pigmentată pe zonele colorate, fără grăsime subcutanată,
inserată direct pe muşchi.
În ce priveşte dimensiunile corporale, rasa BBB are valori impresionante.
Standardul rasei pentru talie este de 1,48 m (1,45-1,50 m) la taur şi de 1,35 m
(1,32-1,40 m) la vacă, iar pentru greutatea corporală de 1250 kg (1100-1300 kg) la
taur şi 750 kg (700-800 kg) la vacă. Unele plus variante pot atinge greutatea de 1500
kg şi talia de 1,55 m la tauri, de asemenea şi vacile pot atinge talia de 1,40 m şi
greutatea de 1000 kg.
Aptitudini
La început rasă mixtă, BBB a devenit graţie unei selecţii foarte riguroase şi
folosirii cu pricepere a geneticii, o rasă de carne de o calitate incomparabilă. Ea
39
beneficiază de o capacitate de adaptare fără pereche. La început fiind o rasă rustică,
BBB s-a adaptat perfect diferitelor tipuri de sol, relief şi climat, ceea ce i-a permis
răspândirea pe un mare areal în diferite ţări.
Animalele din această rasă modernă de carne se disting prin punctele tari (forte)
referitoare la:
 dezvoltarea extraordinară a musculaturii;
 marea lor uniformitate;
 precocitate ridicată şi aptitudini remarcabile pentru producţia cărnii de
tineret;
 eficienţa alimentară la îngrăşare;
 docilitatea extremă şi calmul lor, uşor de exploatat şi manipulat la păşune;
 fătări uşoare în cazul încrucişărilor (numai 2% cezariene).
Rasa are aptitudini remarcabile de reproducţie. Vârsta medie la prima fătare este
de 29-30 luni, însă sunt multe juninci care fată prima dată la vârsta de 24 luni, atunci
când se practică o hrănire intensivă a tineretului femel de reproducţie. Durata gestaţiei
este relativ scurtă: 282,6 zile (± 5,9 zile), respectiv 282,7 zile pentru viţeii masculi şi
281,6 zile pentru femele. Fătările gemelare reprezintă, în medie 2,3%. Când
reproducerea se face în rasă curată fătarea este dificilă, datorită dezvoltării fătului (47-
48 kg la masculi şi 44 kg la femele), peste 80% necesitând cezariana ca manoperă
curentă, acesta fiind defectul major al rasei. În cazul încrucişărilor fătările dificile sunt
în proporţie de 3-4%, asemănător altor rase. Intervalul mediu între fătări este de 14
luni, iar pentru 75% din vaci acesta este cuprins între 11 şi 15 luni.
În Belgia circa 50% dintre fătări provin din însămânţarea artificială. Procentul
de „non retourn” la 58 zile este de 69,7%.
Calităţile sale de carne sunt inegalabile. Tipul culard BBB răspunde în totalitate
exigenţelor comerţului cu carne de primă calitate. Referitor la calităţile de carne
inegalabile rasa deţine un record: ea oferă cel mai mare procent de carne superioară
(nobilă) faţă de toate rasele, astfel:
 o carcasă mare, omogenă, foarte bogată în carne şi săracă în grăsime, având în
compoziţie 80% carne, 14% oase şi 6% grăsime;
 un randament foarte mare la sacrificare, de 70% şi peste (fără tineret) şi peste
80% carne comercială în carcasă;
 o tandreţe (fineţe) extremă a cărnii graţie fineţii febrei musculare, suculenţă şi
frăgezime, cu un conţinut redus de grăsime (carne slabă), de o mare valoare dietetică;
 cea mai mare parte o reprezintă carnea de calitate întâi asigurând cel mai mare
preţ de vânzare pe kg de carcasă.
Animalele din această rasă pot fi folosite cu rezultate foarte bune pentru
îngrăşarea în sistem extensiv a vacii şi viţelului direct pe păşune, cât şi pentru
îngrăşarea în sistem intensiv, de tip „baby beef” şi „ultra baby beef”.
La exploatarea pe păşune se înregistrează sporuri mari de creştere (900-1000
g/zi) şi de 1200-1600 g/zi, la îngrăşarea tăuraşilor în sistem intensiv, cu valorificarea
la vârste între 7 şi 13 luni.

40
 Tabelul 26
Performanţele tăuraşilor BBB comparativ cu rasa Holstein şi tipul mixt BB
Specificare Holstein BB mixt BB carne
Greutatea carcasei, kg 260 315 378
Randament, % 54 59 68
Muşchi în carcasă, % 56,6 61,2 73,5
Grăsime în carcasă, % 27,2 24,2 13,7
Oase în carcasă, % 16,3 14,4 12,8

Tabelul 27
Preţurile relative ale viţeilor hibrizi comparativ cu Holstein pur
(după Dr. H. Lewis, Meat and Livestock Commisionm U.K.)
% Tauri Viţele
Metişi BBB 212 193
Metişi Charolaise 186 138
Metişi Limousin 158 117
Metişi Simmental 177 131
Holstein pur 100 100
Rasa BBB este adevărata producătoare de bani pentru fermieri care trebuie
exploatată la întregul potenţial. În staţiunile de testare a tăuraşilor sportul zilnic şi
eficacitatea alimentară este remarcabilă, după cum se observă din tabelul următor.

Tabelul 28
Performanţele realizate la vârsta de 7-13 luni în staţiune
Specificare Holstein Hibrizi BBB
Spor mediu zilnic, kg 1,4 1,5
Consum zilnic, kg 9,0 8,8
Indice de consum, kg 6,5 5,9

În tehnologia tradiţională de creştere până la 18-19 luni a tăuraşilor se ajunge la

greutatea medie de 650 kg. Calităţile excepţionale a rasei o clasează drept cea mai
performantă între rasele de carne.
La sacrificare se obţin carcase foarte mari cu regiunile corporale bine îmbrăcate
în muşchi, cu un strat de grăsime externă foarte redus.
Calitatea cărnii obţinute este foarte bună, circa 70% din carcasele de tineret
îngrăşat fiind clasificate în clasele S şi E, după sistemul SEUROP.
Carnea obţinută este de culoare deschisă, roz-sidefie, fragedă, suculentă şi
savuroasă, cu o marmorare şi perselare aparte. În acelaşi timp, carnea are o valoare
nutritivă ridicată, determinată de compoziţia în patru elemente principale: este foarte
bogată în proteine (21-22%) cu o mare valoare biologică, în vitaminele B3 şi B12, în
fier şi zinc, elemente care se regăsesc într-o formă uşor asimilabilă de către organism.
Carnea are calităţi dietetice deosebite, prin conţinutul redus de colesterol (45 mg/100 g
carne), comparativ cu 62 mg/100 g la pieptul de pui, fiind recomandată de către
medici şi nutriţioniştii dieteticieni pentru alimentaţia bolnavilor.
Pe lângă aceste calităţi carnea de la rasa BBB are şi particularităţi culinare
deosebite, timpul de preparare fiind mai redus cu 1/3 faţă de timpul necesar pentru

41
carnea altor rase.
Răspândire, rol biologic şi economic
Valoarea genetică şi dezvoltarea impresionantă a musculaturii au impus rasa
Blanc Belgian Blue în întreaga lume, fiind folosită la ameliorarea multor rase de
bovine şi la obţinerea de hibrizi comerciali în încrucişări ca rasă terminală.
În Europa rasa este răspândită în Belgia, Luxemburg, Spania, Portugalia,
Olanda, Franţa, Danemarca, Cehia, Ungaria, Marea Britanie, Italia, România, Turcia,
dar şi în America de Nord (SUA şi Canada), America de Sud (Brazilia, Argentina,
Peru, Columbia, Venezuela, Uruguay, Mexic), Oceania (Noua Zeelandă şi Australia),
Asia (Japonia, Coreea, China) şi Africa (Africa de Sud).
Rezultate remarcabile se obţin prin încrucişări ca rasă paternă terminală,
hibrizii obţinuţi fiind valorificaţi în totalitate pentru carne. În această direcţie studiile
efectuate în multe ţări au evidenţiat rezultatele favorabile ale încrucişării dintre rasele
de tip Friză şi Blanc Belgian Blue, cât şi cu rasele mixte de tip Simmental sau Schwyz,
când se realizează o creştere a randamentului la sacrificare de 4-5% şi a cantităţii de
carne în carcasă de peste 8%, obţinându-se carcase mari de calitate superioară, cu o
cantitate mare a cărnii de calitate superioară şi mai puţină grăsime. Este de remarcat şi
scăderea numărului de distocii, fătările decurgând normal, asemănător altor rase.
Rezultate asemănătoare s-au obţinut şi în ţara noastră în încrucişările comerciale
cu rasele Bălţată românească, Brună şi Bălţată cu negru românească, hibrizii obţinuţi
manifestând aptitudini remarcabile pentru carne şi fiind valorificaţi la preţuri
favorabile pentru crescători (Ujică, Pântia, Nistor, Viziteu, 2008).

Programul de ameliorare şi perspectivele rasei

Programul de ameliorare belgian se referă la peste 98% din populaţia mondială
a rasei BBB şi este cea mai credibilă sursă de ameliorare genetică.
 Schema de selecţie şi de testare după descendenţi:
Anual sunt testaţi 600 tăuraşi după performanţa individuală (p.p.) pentru:
 Spor mediu zilnic;
 Consum specific;
 Valoarea de piaţă a taurilor pentru sacrificare;
 Profitabilitate.
Selecţia se bazează pe:
 Testul performanţelor pozitive (valoare de ameliorare pozitivă);
 Clasificare liniară;
 Parametrii de sănătate.
 Testul descendenţei la rasă pură are în vedere selecţia celor mai buni
performeri pentru:
 Greutatea mică a viţeilor la naştere;
 Gestaţia scurtă;
 Conformaţia la naştere;
 Indice de carne ridicat al viţeilor
 Viabilitate perfectă a viţeilor.
 Testele descendenţei la taurii BBB pentru încrucişare în Belgia, Franţa,
Olanda, Islanda şi alte ţări sunt prezentate în continuare:

42
 Tabelul 29
Indexul mediu de selecţie a tăuraşilor testaţi la Enfield Beef Station-Irlandax)
Conţinutul
Greutatea Greutatea Fătări Durata
Conformaţia carcasei în
Rasa tatălui carcasei, carcasei asistate gestaţiei
index grăsime
kg index % zile
index
Charolaise 399,95 1,12 -0,15 2,79 4,5 285
Limousine 370,84 0,98 -0,29 3,20 3,8 285
Simmental 371,50 0,65 -0,04 1,59 4,2 284
Hereford 367,43 0,56 0,53 1,02 1,8 282
Angus 363,12 0,69 0,40 1,80 2,3 280
Blanc
Begian 381,70 1,19 -0,56 3,87 4,5 280
Blue
x)
Datele sunt valabile pentru tăuraşi sacrificaţi la 26 luni, a căror indici sunt comparaţi
cu tăuraşi Holstein

Tabelul 30
Preţurile relative (%) ale viţeilor hibrizi de la vacile Holstein cu rasele de carne
(după Dr. H. Lewis, Meat and Livestock)
Specificare Tauri Viţele
Hibrizi cu BBB 212 193
Hibrizi cu Charolaise 186 138
Hibrizi cu Limousine 158 117
Hibrizi cu Simmental 177 131
Holstein pur 100 100

Datele din tabel evidenţiază superioritatea netă a hibrizilor rasei BBB

comparativ cu alţi hibrizi ai raselor de carne cu rasa Holstein pur.

Tabelul 31
Folosirea raselor de carne ca tauri terminali şi profitabilitatea hibrizilor
(după Langholz şi Gerardy, Germania)
Fleckvieh Limousine BBB
Specificare Holstein
(hibrizi) (hibrizi) (hibrizi)
Greutate vie finală, kg 300 +28 +31 +61
U2 23
U3 33 15
Clasificarea R2 33 40 50 62
carcaselor, % R3 40 17
O2 56 20
O3 11
Preţ de vânzare (%) 100 111 114 126

Superioritatea hibrizilor rasei BBB rezultă din greutatea la sacrificare mai mare
cu 61 kg, încadrarea carcaselor în clase de calitate (U2, U3 şi R2) şi preţul de vânzare
mai mare cu 26% faţă de rasa Holstein pur.

43
 Tabelul 32
Rezultate comparative obţinute în urma abatorizării
(după Soltner, 1987)
Însuşirea Rasa BBB (%) Rase mixte (%)
Carne de calitatea I (după tăuraşi) 41,40 31,20
Masa musculară (carne) 70,00 58,00
Grăsime 13,50 23,00
Oase 16,50 19,00

Hibrizii rasei BBB se mai remarcă şi prin alte calităţi:

 10% mai multă carne de vânzare, cu preţuri mai mari;
 frăgezimea mai mare a cărnii şi un conţinut mai mic de colesterol;
 temperamentul foarte docil şi animale uşor de manipulat;
 spor mediu zilnic mare, animale precoce, cu maturitate timpurie;
 cel mai mic cost de furajare pe kg de carcasă, cu o proporţie mare de carne de
calitatea întâi.
Aplicarea hibridării cu MSC de la rasa BBB în fermele de vaci de lapte prin
inseminare a 25% din vacile cu potenţialul genetic cel mai redus determină:
 îmbunătăţirea randamentului la viţei cu 100% fără o investiţie financiară;
 îmbunătăţirea profitabilităţii fermei cu 20%;
 îmbunătăţirea mai rapidă a nivelului mediu de producţie a fermei asigurând în
acelaşi timp o profitabilitate mai mare în viitor.
Aplicarea hibridării în fermele de vaci de carne:
 taur terminal BBB pentru vacile din rasele Angus, Hereford, Limousine,
Salers, Simmental de carne;
 este cea mai rapidă metodă de îmbunătăţire a potenţialului de carne a
efectivului din fermă;
 determină maximizarea profitabilităţii fermei de carne.
Recomandări în sprijinul prevenirii dificultăţilor la fătare:
 evitarea folosirii taurilor BBB la viţele;
 atenţie la condiţia corporală a vacii la fătare care este principalul motiv al
fătărilor dificile.Vacile grase prezintă o dificultate mare la fătare indiferent de rasa cu
care s-a făcut încrucişarea. Pentru aceasta, înainte de fătare programul de hrănire
trebuie adaptat pentru a menţine vacile în formă.
Greutatea viţeilor la fătare este de 46 kg la masculi şi 42 kg la femele. În
perioada creşterii viţeii realizează sporuri de 1400 g/zi şi un consum specific de 6,5 kg
furaj pentru un kg spor. Vârsta la care animalele se sacrifică este între 14 şi 18 luni,
când au o greutate medie de 600 kg (tab. 33).
Tabelul 33
Evoluţia dezvoltării corporale la rasa BBB
Specificare Greutatea corporală de:
Sexul
Vârsta, luni naştere 12 24 36 48 60
M 46 475 775 1000 1160 1200
Greutatea, kg
F 42 370 500 600 650 725
M - 120 135 142 146 148
Talia, cm
F - 115 122 128 132 134
44
 RASA SIMMENTAL DE CARNE
Origine şi răspândire
Rasa Simmental este originară din Elveţia şi s-a format pe valea râului Simmen,
cantonul Berna de unde s-a răspândit în toată Europa şi apoi în alte ţări de pe glob.
Datorită calităţilor sale şi adaptabilităţii deosebite la condiţii de mediu variabile, rasa
Simmental s-a răspândit pe arii extinse în Europa, Asia, Africa, Oceania, America de
Sud, America de Nord şi Canada, având o populaţie totală de peste 41 milioane
capete, ocupând locul al doilea ca efectiv pe glob. În Europa rasa este selecţionată
pentru producţia mixtă de carne-lapte iar în SUA, Canada pentru producţia de carne
unde este inclusă alături de rasele clasice pentru carne.
Rasa este cunoscută sub diferite denumiri în funcţie de ţară, direcţia de creştere:
Simmental în Elveţia şi alte ţări, Fleckvieh în Germania şi Austria, Pezzata Rossa în
Italia, Montbeliarde în Franţa, Bălţată cu roşu în alte ţări, Bălţată românească în ţara
noastră.
Caractere morfologice
Rasa are o conformaţie de carne şi armonioasă, capul larg şi scurt, gâtul gros,
trunchiul masiv şi musculos, membre puternice cu osatura dezvoltată, aplomburi
corecte.
Culoarea originală a rasei Simmental a fost bălţată alb cu galben, nuanţa
galbenă fiind deseori închisă până la roşu (fig. 11).

Fig. 11. Simmental de carne

Capul, abdomenul şi membrele sunt albe, trunchiul adesea cu brâu alb,
mucoasele de culoare roz, coarnele şi ongloanele galbene.

45
 Fig. 12. Rasa Simmental de carne
Dezvoltarea corporală este hipermetrică: taurii ating talia de 150-165 cm şi
greutatea de 1000-1400 kg, iar vacile au talia de 138-150 cm şi greutatea de 600-900
kg.
Este o rasă cu animale robuste şi rustice, care se adaptează uşor la cele mai
variate condiţii de mediu şi exploatare. Se caracterizează printr-o fertilitate ridicată,
precocitate reproductivă şi însuşiri evidente pentru producţia de carne, o conversie
bună a furajelor, docilitate şi uşurinţă în exploatare, instinct matern dezvoltat şi
capacitate mare de alăptare. Vârsta la prima fătare este în jur de 28-30 luni, fătările
regulate iar vacile pot produce un viţel pe an, cu o greutate medie la fătare de 38,5 kg.
Viţeii au o greutate mare la înţărcare, cu un spor mediu zilnic la tăuraşi de 1250-
1400 g până la greutatea de 650 kg.
La sacrificare se obţin carcase mari cu o valoare comercială foarte bună datorită
dezvoltării musculaturii şi randamentului la sacrificare de 60-65%. Carnea are calităţi
superioare, culoarea roz pal, este fragedă, suculentă, perselată şi marmorată,
reprezentând peste 50% din carnea totală, cu raporturile carne/oase şi carne/grăsime
asemănătoare raselor de carne specializate.
Ca animal de carne este folosită atât în rasă curată cât şi în încrucişări
rotaţionale sau ca taur terminal, hibrizii rezultaţi caracterizându-se prin însuşiri foarte
favorabile producţiei de carne, cu viteză mare de creştere şi acumulări de masă
corporală ridicate, capacitate mare de valorificare a păşunii şi eficienţă maximă în
exploatarea pentru carne.
Din încrucişarea rasei Simmental cu zebu Brahman a rezultat hibridul Simbrah
mult folosit ca animal de carne în special în America de Sud.

Fig. 13. Hibrizi de carne Simbrah

(www.agromundo.co)
46
 RASA BLONDE D’AQUITAINE

Origine
 Rasă modernă din Franţa cunoscută sub o nouă denumire după 1962 – Blonde
d’Aquitaine;
 A rezultat din fuziunea a trei ramuri: Garonnaise, Quercy, Blonde des
Pyrenees.

Fig. 14. Rasa Garonnaise la muncă

 Rasa a cunoscut o extensie continuă graţie RUSTICITĂŢII calităţilor sale de
la rasele originale.

Fig. 15. Expansiunea numerică şi geografică continuă

47
 Standard
 O rasă de carne specializată;
 O mare dezvoltată corporală şi cu musculatura bine evidenţiată, forme
rotunjite;
 Animalele se disting prin caracterele specifice:
 capul expresiv;
 lungimea corpului;
 amplitudinea bazinului;
 armonie, eleganţă, fineţe.

O rasă uşor de crescut

48
 Program de selecţie

Calităţile incontestabile pentru producţia de carne

O creştere şi o eficacitate alimentară excepţională

Specificare Masculi Femele

Greutatea la naştere, kg 47 43
Greutatea la 120 zile, kg 176 168
Greutatea la 210 zile, kg 280 260
Greutatea la 1 an, kg 468 368
x)
Sursa: Controlul performanţelor în ferme, 1997, Bovines Croissance - Institut de
l’Elevage
Vaci controlate: 65277
Specificare Vârsta Greutatea
Viţei de carne 3-4 luni 120-150 kg carcasă
Tăuraşi 5-7 luni 250-320 kg în viu
Tineret bovin 14-17 luni 400-450 kg carcasă
Viţele de carne 24-30 luni 380-450 kg carcasă
Vaci reformate Vârste variabile 450-600 kg carcasa

49
 Calităţi de carne excepţionale
În rasă pură
 un randament în carcasă superior
 un procentaj de carne netă inegalabil
 un procentaj de carne nobilă inegalabil

Taurul Gescard cu 6 titluri de campion (Paris Special)

Antricot de Blonde d’Aquitaine

 o carne perselată cu fibre fine, fără a fi acoperite de grăsime, dietetice şi

prezentabile (festive).

Vârsta la sacrificare 15 luni

Greutatea carcasei 411 kg
Randament 65,3%
x)
Sursa: Resultats Jeunes Bovins testage „Serie G” – Midatest Institut de l’elevage

Vârsta 5 ani
Greutatea vie 1240 kg
Greutatea carcasei 901 kg
Randament 72,6%
Grăsimi şi deşeuri 6,8%
Oase 10,%
Randament carne net 83,2%
50
Exemplu de la un campion – Gescard

% sfert posterior/greutatea carcasei 55,3

% sfert anterior/greutatea carcasei 47,3
% oase/greutatea carcasei 9,6
% grăsime/greutatea carcasei 8,3
% carne netă 81
% carne bucătărie rapidă 65
x)
Carcase de calitate, performante şi rentabile

În încrucişare

Metişi Blonde d’Aquitaine x Holstein (Regatul Unit)

Blonde d’Aquitaine în încrucişare cu rase tropicale (Zebu Nelore-Brazilia)

Blonde d’Aquitaine în încrucişare cu o rasă de carne anglo-saxonă (Hereford-

Regatul Unit)

Vârsta la sacrificare 156 zile

Greutatea carcasei 149 kg
Randament 66%
x)
Sursa: Resultate viţei de carne metişi Testage „Serie E” – Midatest Institut de
l’elevage
51
 Tip de încrucişare s.m.z. (g/zi) U.F./kg spor carcasă Spor în carcasă (g/zi)
Simmental x Roşie Daneză 1224 7,3 670
Hereford x Roşie Daneză 1189 7,1 619
Blondă x Roşie Daneză 1250 6,6 730
x)
Rezultate Daneze
Specificare Greutate la naştere Număr Greutatea la sacrificare Număr
Blondă x Masculi 38,4 155 229 1524
Zebu Femele 36,1 184 203 1459
Masculi 180
Zebu
femele 165
x)
Rezultate braziliene

Rasa Aubrac

RASE DE CARNE ŞI METIŞI CRESCUTE ÎN GERMANIA

Rasele de carne şi metişi cu alte rase se cresc în fermele private cu efective
mici cât şi în asociaţiile cooperative de dimensiuni mari. În lanţul Baden-Wurttemberg
se cresc circa 56700 capete în 7377 ferme private ce deţin 60000 ha teren.
Structura fermelor: 251 ferme mici cu 273 tauri şi 3100 vaci înscrise în HB şi
282 ferme mari cu 308 tauri şi 4900 vaci.
Rasele crescute: Deutsche Angus (171 ferme), Galloway (89 ferme),
Limousine (79 ferme), Charolaise (66 ferme), Highland (52 ferme) şi hibrizi cu zebu
(31 ferme), Welsh Black (10 ferme), Aberdeen Angus (9 ferme), Fleckvieh (5 ferme),
Luing (5 ferme), Salers (4 ferme), Dexter (3 ferme), Pinzgauer (3 ferme), Hereford (1
fermă).
Total efectiv şi structura acestuia: 19359 ferme cu tauri din care de carne, din
care 32% Limousine, 28% Angus, 20% Charolaise, 20% metişi cu alte rase.
Rasele de carne pot fi grupate în două categorii:
Rase mari care se pretează la exploatare intensivă şi semiintensivă:
a) Pentru exploatare intensivă:
Rasa Charolaise – rasă mare cu aptitudini pronunţate de carne.
Rasa Fleckvieh – rasă germană cu caractere pronunţate pentru carne dar şi cu
aptitudini de lapte (rasă mixtă).
b) Pentru exploatare semiintensivă:
Rasa Aberdeen Angus – rasă mică de talie, de culoare neagră fără coarne, cu

52
aptitudini pronunţate de carne. Sunt animale blânde, foarte bune mame, cu o producţie
bună de lapte, se exploatează uşor pe păşune împreună cu viţeii până la înţărcare (6-7
luni). Fătările sunt uşoare şi cu o intensităţi mari de creştere în primul an.
Rasa Deutsche Angus – rasă de carne, fără coarne specializată pentru carne de
foarte bună calitate. A rezultat prin încrucişarea taurilor Aberdeen Angus cu rase
mixte şi de lapte (Brună, Friză). Tineretul se valorifică pentru carne la vârsta de 24
luni când realizează o greutate şi un spor mediu zilnic mare.
Rasa Hereford – face parte tot din rasele de talie mică provenită din USA şi
Anglia, se distinge prin culoarea caracteristică, bălţată roşu cu alb, culoarea albă având
o răspândire zonală, începând de la greabăn, pe marginea superioară a gâtului, capul
alb cu botul roz-cărămiziu, apoi cuprinde marginea inferioară a salbei şi ajunge la
capul pieptului, întinzându-se pe abdomen şi pe membre de la genunchi în jos. Coada
în treimea inferioară este alb – inclusiv smocul cozii. Este o rasă care valorifică
eficient nutreţurile inclusiv păşunile bogate în vegetaţie dar de o calitate mai slabă
(cum sunt preeriile din America de Sud şi Centrală sau din zonele mlăştinoase sau
inundabile ale unor fluvii cum este şi Dunărea). Are un temperament vioi, vacile fiind
bune mame, cu o producţie bună de lapte folosită în exclusivitate pentru creşterea
viţeilor.
Rasa Limousine – rasă cu aptitudini pronunţate de carne, de culoare roşie
vişinie uniformă pe tot corpul, fată viţei cu greutate mică la naştere şi fără dificultăţi la
fătare. Vacile sunt blânde, foarte bune mame, se exploatează uşor pe păşuni naturale
sau cultivate. Se pretează foarte bine la încrucişări cu rasele mixte sau de lapte
obţinându-se metişi cu aptitudini remarcabile pentru carne de foarte bună calitate.
Rasa Pinzgauer – are caractere mixte de carne-lapte şi provine din Austria
unde s-a format şi perfecţionat. Are culoare bălţată roşu cu alb, culoarea albă având o
răspândire zonală caracteristică: pe linia superioară de la greabăn, se întinde apoi pe
spinare, şale, crupă, pe treimea inferioară a cozii, pe uger, abdomen până la capul
pieptului. La nivelul antebraţului şi şi grasetului culoarea albă poate forma două inele
care nu sunt obligatorii. Rasa foloseşte foarte bine păşunile alpine, este docilă, uşor de
exploatat, cu aptitudini de carne-lapte. Temperamentul este vioi.
Rasa Salers – este o rasă robustă, de culoare neagră, având coarne mari
caracteristice. Adaptată perfect zonelor alpine, fiind exploatată pentru producţie mixtă
carne-lapte.
Rasa Vorderwalder – are culoarea bălţată negru cu alb, desenul alb fiind
asemănător rasei Pinzgau. Este o rasă cu aptitudini mixte carne-lapte, valorificând
foarte bine furajele verzi şi grosiere pentru producţia de carne.
c) Pentru exploatare extensivă se folosesc rasele:
Rasa Dexter – cea mai mică rasă de taurine din lume, cu talia de 90-120 cm. De
culoare brună uniformă şi exploatată pentru carne lapte.
Rasa Galloway – rasă fără coarne, de culoare neagră (90% din efectiv) dar şi
blondă (crem) sau cu un brâu alb la nivelul toracelui. Creşte foarte bine împreună cu
caii.
Rasa Highland – rasă scoţiană de culoare roşie uniformă, talie mică, coarne
foarte dezvoltate în formă de liră. Rezistentă la intemperii, valorifică foarte bine
păşunea şi nutreţurile grosiere.
Hibrizi cu Zebu – caracteristic este prezenţa cocoaşei de la zebu şi aptitudinile
53
de carne ale raselor folosite la hibridare. Valorifică foarte bine păşunile şi vegetaţia
luxuriantă din zonele tropicale sau ecuatoriale.
Alte rase crescute extensiv pentru producţia de carne
Rasa Luing – de culoare brun roşcată uniformă, provenită din combinarea rasei
Beef Shorthorn cu Higland şi diferiţi metişi nedefiniţi.
Welsh Black – de culoare neagră uniformă, este o rasă robustă cu aptitudini de
carne dar şi cu o producţie de lapte bună care asigură creşterea intensivă a viţeilor în
perioada de alăptare.
În Germania se cresc 23 rase de carne din care 11000 capete sunt înscrise în
Herdbuch.
Structura raselor de carne se prezintă astfel:
Limousine - 27% şi este dominantă
Charolaise - 17%
Angus - 16%
Fleckvieh - 10%
Galloway - 9%
Alte rase - 21%.

GRUPA RASELOR DE CARNE ITALIENE

Principalele rase de carne italiene, luate în evidenţa agenţiei naţionale pentru
rasele de carne, ANABIC, sunt: Chianina, Romagnolă, Maremmana, Podolică,
Marchigiana. Toate aceste rase autohtone sunt derivate din rasa Podolică care are
caractere asemănătoare Surei de Stepă şi sunt crescute de aproximativ 200 ani în zona
de origine.
În prezent, vitele pentru carne sunt crescute în toată Italia, mai ales în regiunile
centrale şi sudice. Efectivul total este de 500000 capete, din care 150000 sunt
înregistrate în Registrul Genealogic al fiecărei rase. Datorită caracteristicilor lor
accentuate şi foarte favorabile producţiei de carne, cum ar fi: dezvoltarea masei
musculare şi carne cu înalte calităţi organoleptice, fătare uşoară şi o remarcabilă
adaptabilitate la condiţiile variate de mediu şi climat, vitele de carne italiene au fost
exportate în multe ţări, unde sunt crescute atât în rasă pură cât şi prin încrucişarea cu
alte rase pentru obţinerea hibrizilor de carne. Vitele de carne italiene se bucură de
atenţie atât în ţările europene, cum ar fi Germania, Anglia, Olanda, Polonia, Ungaria
ş.a., dar şă în ţări de pe alte continente, în special Canada, SUA, Mexic, Brazilia,
Argentina, Peru, Uruguay, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă, China, Japonia,
Rusia, India, Pakistan ş.a. (Ujică şi colab., 2007).
Rasele actuale de carne din Italia pot fi împărţite în două subgrupe:
- Prima subgrupă cuprinde rasele de carne specializate şi perfecţionate
respectiv: Chianina, Marchigiana, Romagnola şi Piemontese.
Caracterele lor principale de producţie şi reproducţie prin care se diferenţiază
sunt:
- viteză mare de creştere, în special pentru masele musculare;
- precocitate şi longevitate productivă bune;
- caracteristici fizico-chimice şi organoleptice superioare ale cărnii;
- fătări uşoare atât în cazul creşterii în rasă curată cât şi al încrucişărilor;
- calităţi materne apreciabile şi o bună capacitate de alăptare, vacile manifestând
54
un potenţial bun de lapte necesar hrănirii viţelului în perioada de alăptare;
- fertilitate ridicată;
- precocitate de reproducţie bună;
- rezistenţă organică şi adaptabilitate la condiţiile de mediu variabile.
- Subgrupa a II-a cuprinde rasele Maremmana şi Podolică, rase rustice cu o
capacitate de creştere şi reproducere în mediu deficitar, cu resurse furajere reduse şi
posibilităţi de asigurare fluctuante. Principalele lor caractere productive şi
reproductive sunt:
- viteză mare de creştere şi rezultate bune la sacrificare;
- calităţi organoleptice şi culinare ale cărnii deosebite;
- uşurinţa la fătare atât pentru rasa curată cât şi în cazul încrucişărilor;
- însuşiri maternale ridicate;
- fertilitate şi longevitate productivă ridicate;
- rezistenţă organică şi rusticitate bune.
Toate rasele de carne italiene au unele caractere comune privind culoarea robei.
Astfel, pielea este pigmentată (ca ardezia), iar culoarea robei uniformă de la alb
porţelaniu (rasa Chianina) la gri deschis sau gri închis (negru) pe laturile gâtului,
greabăn şi flancuri (Piemontese, Maremmana, Podolică).
Aceste vite au temperamentul liniştit şi o mare docilitate, fiind uşor de
exploatat. Selecţia şi ameliorarea genetică au scopul de a îmbunătăţi dezvoltarea
musculară, sporul zilnic în greutate, mărirea randamentului la sacrificare, maturizarea
corporală precoce în scopuri comerciale, menţinerea uşurinţei la fătare, a calităţilor
materne aparente, rezistenţei organice şi rusticităţii.

RASA CHIANINA
Originară din Umbria şi Toscana, rasa s-a dezvoltat şi ameliorat în regiunea
Chianina, zonă de câmpie cu soluri fertile şi climat mediteranean. Pornindu-se de la
aptitudinile multiple pe care le prezintă această rasă, prin selecţie, s-a ajuns la o rasă
specializată cu aptitudini unilaterale pentru carne.
Animalele din această rasă se caracterizează prin gigantism somatic, vacile
având talia de 150-160 cm şi greutatea de 800 kg, iar taurii o talie de 168-172 cm şi o
greutate de 1300 kg. Rasa Chianina este recunoscută ca cea mai mare rasă din lume,
fiind denumită şi „gigantul taurinelor”, taurii pot atinge greutatea de 1700 kg şi talia
de 200 cm, iar vacile care sunt extrem de masive pot cântări până la 1000 kg.
Culoarea tipică a părului este alb-porţelaniu, uniformă pe tot corpul, care
contractează cu pigmentaţia neagră a pielii, regiunile nazale, a ochilor şi smocul cozii.
Au conformaţia corporală corectă, trunchiul este cilindric, lung, larg şi adânc,
cu greabănul uşor proeminent, spinarea şi şalele lungi, musculoase. Crupa este lungă,
largă şi foarte bine îmbrăcată în musculatură. Membrele au osatura fină, rezistentă şi
aplomburi corecte.
Este o rasă robustă, vioaie, precoce şi rezistentă, puţin pretenţioasă la condiţiile
de mediu şi cu o bună adaptabilitate.
Viţeii au la naştere 42-45 kg dar pot atinge chiar 60 kg. Părul lor are culoarea
spicului de grâu (galben-roşcat), culoare ce devine alb-porţelaniu începând cu vârsta
de 3 luni.
Tineretul are o bună capacitate de creştere, la masculi se obţin sporuri de 1200-
55
1300 g/zi, iar la femele 1000-1300 g/zi, până la vârsta de 8 luni. Este rasa care
realizează greutăţi mari la vârste tinere. Astfel, la 12 luni poate atinge 450-600 kg, la
18 luni 700-850 kg şi la 24 de luni 850-1065 kg.

Fig. 16. Rasa Chianina

(http://www.zootechnik.com/czyt_rasy.php?rasy_id=3)

Cea mai optimă greutate pentru a fi sacrificaţi este de 500-750 kg care se atinge
de obicei la vârsta de 15-17 luni. Randamentul mediu la sacrificare este de 58%, la
animalele adulte, iar la tineretul îngrăşat de 64-65%, furnizând carcase mari cu 80-
82% carne şi 15,4% oase. Vacile au o bună capacitate de alăptare şi au instinctul
matern dezvoltat.
În prezent există 150000 vite din rasa Chianina în Italia, din care 35000
reprezintă efectivul de selecţie, cu 14000 efectiv matcă în peste 900 de crescătorii din
Toscana, Umbria şi Lazio. Mărimea medie a fermelor este de 32,3 indivizi, din care
15,7 efectiv matcă.
Datorită calităţilor deosebite s-a răspândit atât în Italia cât şi în alte ţări între
care: Argentina, Brazilia, Canada, SUA, unde se găseşte în rasă curată sau participă la
încrucişări industriale. Rasa Chianina s-a folosit în Italia la ameliorarea raselor
Marchigiana şi Maremmana şi la formarea rasei Modica. În Brazilia se foloseşte la
hibridizarea cu zebu Nellore.

RASA MARCHIGIANA
Originară din regiunea Marche şi apoi răspândită în centrul şi nordul Italiei.
Rasa derivă din tulpina Podolică locală, încrucişată la finele secolului trecut, timp de
peste 20 de ani, cu rasa Chianina şi apoi cu rasa Romagnolă.
Prezintă caracteristici între Chianina şi Romagnola în ceea ce priveşte greutatea
şi dimensiunile corporale, având o bună dezvoltare a lungimilor. Este de tip
mezomorf, cu o bună dezvoltare a lungimilor. Părul de pe corp este de culoare albă cu,
nuanţă gri, mai ales la tauri, iar pigmentaţia pielii este neagră.
Este o rasă pentru carne caracterizată prin talie remarcabilă, trunchiul lung şi
cilindric, dezvoltare optimă a masei musculare, forma corpului foarte armonioasă şi
compactă.
Viţeii au la naştere culoarea gălbuie şi cântăresc 40-60 kg, iar la 12-15 luni pot

56
ajunge la 600-700 kg. Greutatea animalelor adulte este de 1200-1500 kg la tauri, iar la
vaci de 700-900 kg. Sporul zilnic de creştere poate atinge 2000 g, iar randamentul la
sacrificare 66-67%.

Fig. 17. Rasa Marchigiana

(http://esp.agraria.org/bovinos/marchigiana.htm)

În prezent există 200000 vite din această rasă, în Italia, din care 60000 înscrise
în Registrul Genealogic constituind nucleul de selecţie al rasei. Se creşte în peste 5000
crescătorii în stabulaţie legată sau liberă şi numai în sistem semipăşunat. Mărimea
medie a fermelor este de 10,6 indivizi din care 4,6 efectiv matcă.
Din 1993 se pune accent pe depistarea exemplarelor cu hipertrofie musculară
care este acum temă de cercetare şi de selecţie pentru a finaliza o linie
„Marchigiana2M”, animale care prezintă „crupa dublă” cu menţinerea caracteristicilor
proprii rasei: o carne de foarte bună calitate, aptitudini reproductive favorabile,
regularitatea fătărilor, calităţile materne aparte; longevitate şi rezistenţă organică. Este
însă o rasă foarte scumpă.

RASA ROMAGNOLA
Descinzând din rasa Podolică, vitele din rasa Romagnola au fost transformate,
datorită selecţiei, din vite folosite la muncile câmpului în vite pentru carne. Se
caracterizează printr-o bună dezvoltare somatică şi în special a musculaturii. Tipul
morfologic este mezo-brevimorf, cu o conformaţie foarte armonioasă şi puternică,
membre scurteşi solide, ceea ce le face foarte potrivite pentru păşunat. Corpul este
compact, acoperit cu o musculatură foarte bine dezvoltată, în special în zona trenului
posterior. Culoarea este albă uniformă cu nuanţe de sur-deschis la femele şi o nuanţă
mai închisă la masculi. Ugerul are o conformaţie corespunzătoare, iar capacitatea
maternă este foarte bună. Coarnele au formă de liră la femele şi de semilună la
masculi.

57
 Fig. 18. Rasa Romagnola
(http://esp.agraria.org/bovinos/romagnola.htm)

Taurii au greutatea de 1200-1400 kg, iar randamentul la sacrificare de 63-64%.

Sporul mediu zilnic în greutate este foarte asemănător cu cel al raselor Chianina şi
Marchigiana. Greutatea ideală pentru sacrificare este între 600-700 kg. Rasa are o
mare adaptabilitate la climatul cald şi umed. În Italia există 30000 vite din această
rasă, din care 16000 înregistrate în Registrul Genealogic, rasa fiind crescută în
principal în regiunea Romagna, în peste 1000 crescătorii. Dimensiunea medie a
fermelor este de 13,5 indivizi, din care 6,3 efectiv matcă. Se practică întreţinerea în
stabulaţie liberă şi semipăşunat pe timp de vară.

RASA MAREMMANA
Este o rasă veche şi foarte rustică care se creşte de peste 250 ani în Eturia.
Animalele din această rasă, de tip mezo-dolicomorf, se caracterizează printr-o talie şi
greutate corporală hipermetrică. Culoarea robei este sură uniformă, cu o nuanţă mai
deschisă la femele. Au scheletul fin, coarnele lungi în formă de liră la femele şi
circulare la masculi, pielea fină, pigmentată şi elastică.
Ugerul are în general o conformaţie corectă producând o cantitate de lapte
suficientă pentru creşterea viţeilor. Vacile din această rasă sunt foarte bune mame,
ceea ce permite aplicarea sistemului de creştere a viţeilor la „vaci doici”.
Fiind o rasă de carne, animalele au o bună dezvoltare a masei musculare, în
special la nivelul trenului posterior pentru animalele îngrăşate.
Zona de creştere este în principal, Maremma (Toscana şi Lazio), nucleul de
selecţie totalizând 5000 capete (3000 efectiv matcă), crescute în 40 de crescătorii şi
numai în sistem de păşunat. Dimensiunea medie a fermelor este de 126,6 indivizi, din
care 72,9 efectiv matcă, valori mari pentru crescătoriile extensive.

58
 Fig. 19. Rasa Maremmana
(www.agraria.org)

RASA PODOLICĂ
Face parte din subgrupa raselor rustice, cu o capacitate remarcabilă de creştere
şi reproducere în condiţiile de mediu dificile, cu resurse furajere reduse şi de slabă
calitate.
Animalele adulte au o talie variabilă (mai redusă la vitele crescute în Lucenia şi
mai mare în Calabria şi Puglia). Roba este de culoare albă, de diferite nuanţe, uneori
fiind chiar gri-închis.
Fac parte din tipul morfologic dolicomorf, cu scheletul fin, uger bine conformat
şi o capacitate de alăptare bună. Vacile din această rasă sunt bune mame, şi se pretează
la întreţinerea pe păşune în zonele montane, iar din laptele obţinut se prepară brânza
Caciocavallo, sortimentul recunoscut oficial relativ recent ca produs naţional ecologic.
La animalele la îngrăşat se observă o foarte bună dezvoltare a maselor
musculare, iar la sacrificare se obţine o carne de calitate.
Rasa se creşte cu precădere în Calabria, Campania şi Puglia, efectivul luat în
selecţie fiind de 27000 capete (15000 efectiv matcă) în peste 500 crescătorii folosind
sistemul de păşunat.
Dimensiunea medie a fermelor este de 53,7 indivizi, din care 29,1 efectiv matcă.

Fig. 20. Rasa Podolică

(http://esp.agraria.org/bovinos/podolica.htm)
59
 RASA PIEMONTESE
Este o rasă veche ultraspecializată în producţia de carne. Provine din taurinele
de tip Aurochs, Bos primigenius şi Podolia podolicus, formată şi crescută în regiunea
Piemonte. În evoluţia rasei pentru dezvoltarea însuşirilor de carne s-a folosit
încrucişarea cu tauri Charolais. Herdbookul rasei a fost deschis în anul 1887 şi
reorganizat în anul 1958, efectivul total din Italia depăşind 350000 capete.
Rasa Peimontese se caracterizează prin tip morfologic de carne, cu o dezvoltare
hipermetrică, talia la vaci de 135-140 cm şi greutatea corporală de 550-600 kg, iar la
tauri talia de 145-147 cm şi greutate corporală de 800-1000 kg.
Culoarea robei la masculi este sură (vânătă)cu o accentuare a firelor de păr
negru pe gât, regiunea greabănului şi extremităţile membrelor. La femele culoarea este
sură deschis spre alb cu unele pete gri-roşcate. Viţeii la naştere au o culoare galben-
roşcată de nuanţa spicului de grâu.
Conformaţia corporală este tipică raselor de carne ultra specializate cu formatul
dreptunghiular, musculatura foarte bine dezvoltată, pe tot corpul, osatura fină şi
rezistentă, linie superioară musculoasă şi largă, crupa bine îmbrăcată în muşchi şi
foarte frecvent de tip „culard” pieptul larg şi musculos, toracele profund, înalt şi
destins, fese convexe iar flancurile pline.
Membrele sunt puternice, cu unghii pigmentate şi tari. Ugerul are o dezvoltare
bună, cu sferturi simetrice şi bine vascularizate. Producţia de lapte este suficientă
pentru a hrăni viţelul, în medie 3100 kg lapte, 3,64% grăsime şi 3,45% proteine. Din
laptele obţinut se prepară brânzeturile specifice Castelnagno, Bra şi Roschera.
Rasa Piemontese are aptitudini foarte favorabile pentru producţia de carne.
Tăuraşii îngrăşaţi intensiv pot realiza la vârsta de 15-18 luni greutatea corporală de
550- 600 kg, iar femelele la 14-16 luni greutatea corporală de 350-450 kg. Sporul
mediu zilnic este de 1100-1200 kg, iar randamentul la sacrificare de 65-68%.
Viţeii sunt înţărcaţi la 4-6 luni, când ating greutatea corporală de 160-200 kg.
Carcasele sunt mari şi de calitate superioară. Indicele de conversie a hranei este foarte
bun, fiind avantajată în comparaţie cu alte rase de carne.
Rasa Piemontese se pretează foarte bine la încrucişări cu alte rase în scopul
îmbunătăţirii producţiei cantitative şi calitative de carne.
Rezultatele unor astfel de încrucişări unde s-a urmărit modul cum se comportă
metişii dintre rasa Piemontese şi rasele Friză olandeză, Holstein Friză, Bălţată cu roşi
olandeză (MRI) şi Red Holstein, comparativ cu animalele crescute în rasă curată,
evidenţiazăsuperioritatea metişilor şi aptitudinile favorabile producţiei de carne. Se
remarcă faptul că randamentul la sacrificare şi greutatea carcaselor sunt net superioare
la metişi, diferenţele în valoare absolută faţă de rasele materne ajungând la peste 70 kg
pentru greutatea carcasei şi la peste 5% pentru randamentul la sacrificare. De
asemenea, se observă şi calitatea carcaselor exprimată în sistemul EUROP, care este
superioară la toate categoriile de metişi.

60
 Fig. 21. Rasa Piemontese
(http://esp.agraria.org/bovinos/piemontese.htm)

Fiind o rasă valoroasă, apreciată de crescători, s-a răspândit în unele ţări

europene, între care: Franţa, Germania, Marea Britanie, dar şi pe continentul american
în SUA, Canada, Argentina, Brazilia, în Africa de Sud sau în Australia.

RASA WAGYU
S-a format în Japonia şi este rasa care produce cea mai scumpă carne de vită
datorită calităţilor sale.
Denumirea „Wagyu” provine din termenul „wa”-japonez şi „gyu”-taurine şi se
referă la toate taurinele de carne japoneze.
Din sursele istorice existente rezultă că taurinele au fost introduse în Japonia în
secolul II şi au fost folosite ca animale de muncă în cultura orezului.
Din cauza terenului denivelat, migraţia acestor animale a fost dificilă, astfel că
taurinele au fost crescute în populaţii mici, izolate reproductiv, în fiecare zonă
dezvoltându-se o populaţie specifică.
În perioada 1635-1868 taurinele din Japonia au fost izolate de alte rase prin
mandat al Shogunului şi au rămas sub această restricţie până în zilele noastre, cu
excepţie unei perioade scurte la finele anilor 1800 în timpul Restaurării Meji. Există
totuşi relatări care atestă că majoritatea efectivelor de taurine a fost influenţat de rase
englezeşti şi continentele cu peste 100 ani în urmă timp de mai multe generaţii. Un rol
important asupra rasei Wagyu l-au avut rasele Brown Swiss, Shorthorn, Devon,
Simmental, Ayshire, Korean, Holstein şi Angus, importante începând cu anul 1887.
Aceste rase au participat la încrucişări necontrolate cu populaţii locale, rezultând
hibrizi care se vindeau foarte bine. După anul 1910 când preţul hibrizilor a scăzut
foarte mult s-a renunţat la încrucişări şi a început selecţia populaţiilor din fiecare
regiune după însuşiri special alese în cadrul fiecărei populaţii.
În regiunea Tajima a fost selecţionată rasa Wagyu neagră cu patru varietăţi
distincte: Tottori, Tajima, Shimane şi Okayama.
Taurinele Tajima, crescute în regiunea cu aceeaşi denumire sunt mai mici şi au
trenul anterior mai bine dezvoltat, fiind folosite pentru tracţiune la căruţe prin orezării.
Acestea se deosebesc de varietatea Tottori, care au fost folosite ca animale de povară
în transportul cerealelor din regiunea Tottori, selecţia făcându-se pentru animale mai
61
masive cu o bună dezvoltare corporală şi putere mare de tracţiune.
Principala „rasă” Wagyu s-a dezvoltat în insula Kzushu şi este de culoare roşie
uniformă. Aceasta deţine ca şi rasa Wagyu neagră două tipuri distincte: Kochi şi
Kumamoto.
Taurinele Kochi s-au dezvoltat sub influenţa rasei Korean, iar Kamamoto se
crede că a fost puternic influenţată de rasa Simmental.
Ca înfăţişare generală rasa nu impresionează având aspectul unei rase mixte
(fig. 22) asemănătoare Surei de Stepă.

Fig. 22. Bovine din rasa Wagyu

(www.gandul.info; en.wikipedia.org)

Rasa Wagyu se remarcă prin calităţile excepţionale ale cărnii săracă în

colesterol (fig. 23) şi prin rezultatele obţinute în încrucişări industriale cu rase de
lapte, mixte şi de carne, cât şi în hibridări cu zebu.

Fig. 23. Carne de la rasa Wagyu

(http://crisvestcarne.ro)

Roba la rasa Wagyu este de culoare roşie sau neagră uniformă, coarnele de
culoare albă la bază şi negre la vârf, au formă dreaptă sau uşor curbată înainte.
Viţeii la fătare au o greutate foarte mică (sub 30 kg) dar sunt foarte viguroşi şi
rezistenţi, neexistând fătări dificile. Este o rasă tardivă, dar cu o foarte bună fertilitate.
Creşterea este foarte lentă. Perioada de îngrăşare este foarte lungă-ajungând la trei ani
până ce animalul poate fi sacrificat. La sacrificare se obţin carcase mici de numai 150
kg de foarte bună calitate. În Japonia rasa are un protocol de îngrăşare special: duşuri,
masaje, furajare specială. Numai astfel se obţine o carne cu fibre musculare fine,
62
perselate şi impregnate alternativ cu grăsime (seu).
Taurinele Wagyu au o foarte mare rezistenţă şi o foarte bună stare de sănătate şi
adaptabilitate la condiţiile variabile de mediu. Este o rasă care valorifică foarte bine
furajele, pe care le transformă în carne de înalte calităţi. Folosesc foarte eficient păşunea
cât şi cerealele, obţinându-se o carne marmorată şi o carcasă de calitate superioară.
Datorită calităţilor deosebite ale cărnii cu un conţinut redus în colesterol, taurinele
Wagyu sunt foarte solicitate la export şi s-au răspândit în Australia, Noua Zeelandă,
Statele Unite, Canada, Chile, Brazilia, dar şi în Europa, inclusiv în România.
Olanda este prima ţară din Europa care a importat rasa Wagyu şi care a atras
atenţia prin calităţile nutritive şi culinare deosebite pe care le posedă, carnea care este
denumită „caviar de vită”.
Cercetările efectuate de către specialiştii de la Pennsylvania State University cât
şi cei de la Washington State University au pus în evidenţă calităţile organoleptice
(palatabilitatea, aroma şi frăgezimea) specifice rasei Wagyu, carnea acesteia depăşind
ca valoare majoritatea raselor specializate. În prezent, în lista multor restaurante din
Londra, Amsterdam, Paris, dar şi din SUA, Canada se găseşte carnea de Wagyu, care
se valorifică la preţuri foarte ridicate fiind cea mai scumpă carne de vită pe piaţa
internaţională.
De exemplu, în supermarketul Old Homestead din Manhatten, USA, burgerii
din Wagyu se vând la preţul de 41 dolari,iar costul carcasei este între 10 şi 20
dolari/kg, cu recordul de 250 dolari/kg pentru carnea de friptură.
În Statele Unite rasa a fost importată prima dată în 1976, când s-au achiziţionat
doi tauri Tottori Black Wagyu şi doi tauri Kumamoto Red Wagyu. Acesta a fost
singurul import de Wagyu în Statele Unite, până în anul 1993, când au mai fost
importaţi încă doi masculi şi trei femele din tipul Tajima, iar în 1994 s-au importat 35
femele, varietatea neagră şi roşie. Ulterior au mai fost efectuate şi alte importuri, în
prezent Wagyu fiind bine cunoscută şi apreciată în Statele Unite. În această ţară rasa
se foloseşte la încrucişări cu rasa Angus, în urma cărora s-a obţinut vaca Kobe, care
are imprimate calităţi şi mai bune decât ale rasei Angus.
În Irlanda programele de metisare cu Wagyu sunt subvenţionate de stat şi se
extind tot mai mult. În Marea Britanie o carcasă de Wagyu se vinde la licitaţie cu
15000 lire sterline.
În România importul acestei rase s-a făcut pentru prima dată la SCTCE 3 Brazi,
ferma Roznov Neamţ, în cadrul Programului de carne înfiinţat în acest judeţ şi unde se
produce m.s.c. destinat metisării cu rasele autohtone. Aici au fost obţinuţi primii
hibrizi de Wagyu care prezintă interes deosebit şi perspective de răspândire în viitor.
În Suceava crescătorul Dumitru Prodaniuc are hibrizi din tauri Wagyu importaţi
din Irlanda, cu vaci din rasele Holstein, Brună, Bălţată românească şi Pinzgau. Hibrizii
produşi aici sunt livraţi înapoi în Irlanda, deoarece în România nu se poate obţine în
prezent un preţ bun care să acopere cheltuielile efectuate de fermier.

RASA ABERDEEN-ANGUS
Aberdeen-Angus este cea mai populară rasă de carne din insulele britanice şi
din lume, ceea ce se reflectă în cererea tot mai mare a consumatorilor pentru carne de
bovine de calitate, cu o garanţie şi asigurare a calităţii pe care numai Aberdeen-Angus
le poate oferi.
63
 Fig. 24. Vaci de rasă Aberdeen-Angus
(en.wikipedia.org)

Rasa Aberdeen-Angus este uşor de îngrijit, un considerat economic important

având în vedere numărul redus de braţe de muncă din majoritatea fermelor. Avantajele
includ ecornarea naturală (absenţa coarnelor) - care face întreţinerea uşoară, fătarea
uşoară, fără complicaţii, o bună capacitate de reproducţie şi longevitate. De asemenea,
rasa se pretează bine la păşunat realizându-se astfel o producţie de carne de bovine de
cea mai bună calitate pe cale naturală, cu un minimum de nutreţuri concentrate. Viţeii
rezultaţi din încrucişări cu Aberdeen-Angus cresc repede şi eficient obţinându-se
carcase de bună calitate, care satisfac cerinţele moderne pentru carcase de mărime
medie, cu greutate în jur de 280-320 kg.
Rasa Aberdeen-Angus este ideală pentru sistemele de producţie mai extensivă
din regiunile de seş. Cererea pentru carnea de Aberdeen-Angus a înregistrat o creştere
extraordinară, o oportunitate unică pentru producţii de carne de bovine din Europa în
aceste vremuri dificile pentru sectorul creşterii animalelor. Este foarte bine apreciată şi
solicitată în România unde s-au înfiinţat mai multe ferme private.

RASA BEEF SHORTHORN

Originară din Marea Britanie, rasa Beef Shorthorn figurează cu Herd-Book-ul
din 1822.
Culoarea este piersicie iar conformaţia corporală caracteristică raselor de carne,
dar cu o bună robusteţe şi structură.

Fig. 25. Vacă de rasă Beef Shorthorn

(http://www.wellfedhomestead.com/choosing-a-dairy-cow-breeds)

64
 Rasa are atribute specifice cum ar fi o bună heritabilitate şi longevitate, fătări
uşoare şi performanţe ridicate privind sportul în greutate, randamentul la sacrificare şi
calităţile cărnii. Este o rasă docilă, uşor de exploatat, răspândită în multe ţări unde a
participat la ameliorarea şi formarea unor noi populaţii de taurine pentru carne.
Metişii comerciali cu alte rase au un comportament excelent în producţia de
carne, fiind mult mai apreciaţi şi solicitaţi de crescători, dar şi de comercianţi.
Greutatea animalelor adulte este: 1000 kg la tauri şi 600 kg la vaci.

RASA BRITANICĂ SOUTH DEVON

South Devon este cea mai mare dintre rasele de bovine britanice, binecunoscută
pentru calităţile sale materne şi calitatea cărnii.
Originea şi dezvoltarea
Rasa South Devon, a fost formată în Anglia de Sud-Vest, într-o zonă din
comitatul Devon numită South Hans, de unde s-a răspândit pe întreg teritoriul
comitatelor Devon şi Cornwall. Materialul biologic iniţial din care a provenit rasa a
fost dus din portul Plymouth către coloniile nord-americane în număr considerabil,
inclusiv câteva exemplare pe şesul primilor colonişti, Mayflower, în 1620, iar pe
timpul războaielor napoleoniene, au furnizat necesarul Marinei Regale. Principala
extindere a rasei pe teritoriul întregii ţări s-a produs abia în secolul XX. South Devon a
fost recunoscută ca rasă în anul 1800. Vitele din această rasă aveau părul roşiatic
deschis uniform pe tot corpul, constituţie robustă, oferind un lapte bogat în
componenţii de bază şi carne bună, cu fibră fină şi marmorată. Crescătorii le foloseau,
de asemenea, pentru a trage la jug, ca animale de muncă, până la sfârşitul secolului al
XIX-lea. Pe la mijlocul secolului, selectarea atentă a animalelor de prăsilă a
determinat îmbunătăţirea considerabilă a rasei pentru producţia de carne. În anul 1981
a luat fiinţă South Devon HerdBook Society recunoscută de guvern ca organizaţie
oficială, iar South Devon a devenit una dintre cele 14 rase de vite britanice ale căror
registre genealogice (Herd Books) datează tocmai din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea.
În primii ani ai secolului XX, rasa este considerată mixtă cu aptitudini bune
pentru producţia de carne, lapte şi grăsime. Calităţile rasei au determinat exporturile
masive şi participarea la târgurile de vânzare din ţară şi străinătate, ajungând la
susţinerea fermierilor din South Devon.
Rasa a evoluat către un tip de carne, iar din 1960 s-a iniţiat o schemă de selecţie
după metodologia BLUP folosită şi astăzi. La începutul anilor ’70, un „boom” pe piaţa
cărnii de vită din Regatul Unit a dus la creşterea cererii pentru vitele South Devon în
regiunile din afara comitatelor Devon şi Cornwall, circa 5000 de capete fiind preluate,
în fiecare an, pentru procesare în produse finite în alte părţi ale ţării. Astfel, a crescut
şi cererea pentru animale de prăsilă, inclusiv la export. Exporturile au crescut foarte
mult, în special către Canada unde au fost vânduţi 170 tauri apoi 90 către Africa de
Sud şi 150 către SUA. Acest material biologic s-a adaptat bine la regimul de
temperatură din aceste zone, dovedindu-şi capacitatea de adaptare şi calităţile speciale
ca animale de carne.
În prezent rasa s-a răspândit peste ocean, South Devon Herd Book Society fiind
înfiinţată cu asociaţii similare din Noua Zeelandă, Australia, Africa de Sud, SUA şi
Canada asociaţii înfiinţate pentru a susţine dezvoltarea rasei în ţările menţionate. Între
65
Societăţi există o comunicare regulată şi un schimb permanent de materiale de
cercetare şi informaţii ştiinţifice, de management şi gestiune economică.
Oportunităţile de export a vitelor de prăsilă au apărut către Irlanda şi Europa
continentală şi un schimb de material genetic (de spermă şi embrioni) cu alte ţări mai
îndepărtate.
Caracteristicile rasei
Taurul South Devon, poreclit „uriaşul blând” atinge dimensiuni şi masă
musculară, la maturitate, între 1200-1500 kg, fiind un animal foarte docil, uşor de
condus şi mânuirea foarte uşoară în exploatare.
Culoarea este uniformă, de o nuanţă roşiatică deschisă, părul creţ, pielea uşor
detaşabilă. Prezenţa firelor de păr alb pe partea anterioară a corpului este indezirabilă,
la fel şi în faţa regiunii ombilicale.
Capul este larg, cu botul larg, de culoare roz uniform, fără pete albăstrui sau
peri negri în jurul buzelor. Coarnele, dacă există, trebuie să fie albe sau galbene şi
curbate în jos. Urechile sunt aşezate mult spre înainte şi au o mărime generoasă.
Grebănul nu este proeminent, dar frumos armonizat cu linia superioară a
corpului.
Trunchiul este robust şi masiv. Coastele sunt bine evidenţiate, uniforme şi
puternic arcuite, cu întindere mult spre spate, de-a lungul spinării. Spinarea este
dreaptă, largă şi musculoasă, bine îmbinată cu regiunea şalelor. Trenul posterior este
lung, larg, de formă pătrată în partea superioară. Coapsa şi fesa largi, musculoase, cu o
descindere evidentă până în partea mijlocie. Coada este bine poziţionată şi frumos
ataşată pe regiunea posterioară, prezentând un smoc de peri stufos.
Membrele şi copitele sunt puternice şi rezistente. Aplomburile membrelor
posterioare sunt paralele, cu unghiul jaretului rezonabil de drept; membrele din faţă nu
sunt foarte depărtate, cu aplombul corect. Copitele sunt corecte şi rezistente, cu o
înclinaţie îndreptată direct în faţă. Corectitudinea membrelor şi copitelor permit o
locomoţie uniformă, cu paşi paraleli şi mers energic.
Însuşiri fiziologice şi funcţionale
Rasa are un temperament foarte liniştit, animalele fiind docile şi uşor de
exploatat.
Este o rasă precoce, cu un ritm de creştere rapid şi o maturizare timpurie.
Tăuraşii pot fi utilizaţi la reproducţie la vârsta de aproximativ 15-18 luni, pe un grup
relativ restrâns de femele, care va creşte treptat în decursul primului an. Durata de
folosire poate atinge vârsta de 11-12 ani. Masculii eliminaţi de la reproducţie sunt
folosiţi pentru producţia de carne, necastraţi ori castraţi, în funcţie de cerinţele pieţei
locale.
În cirezile fără pedigree, taurul South Devon are două utilizări principale: ca
reproducător pentru obţinerea de metişi cu alte rase sau ca reproducător în rasă pură
pentru obţinerea de viţei destinaţi sacrificării.
Atributele rasei şi anume conformaţia robustă a masei musculare şi capacitatea
de alăptare ridicată, dar şi calităţile materne foarte bune, sugerează că rasa South
Devon poate contribui la îmbunătăţirea producţiei de carne, furnizând animale (viţei şi
adulte) pentru carne de bună calitate.
Rasa South Devon poate fi folosită de asemenea, în scheme de încrucişare cu
două sau trei rase, cu principalul beneficiu al unui astfel de sistem care îl constituie
66
menţinerea vigorii hibrizilor în fiecare generaţie.
Folosit ca reproducător pentru obţinerea de viţei pentru carne, taurul South
Devon îmbunătăţeşte calitatea cărnii, oferind rezultate excepţionale ca procentaj şi
clasificare a carcaselor, îmbunătăţind gradul de marmorare, frăgezimea şi gustul, dar şi
o reducere a perioadei de creştere până la sacrificare.
Femela South Devon se maturizează precoce şi poate făta de la vârsta de 2 ani,
deşi este încă destul de obişnuită fătarea de la 2½-3 ani. Maturizarea sa precoce are o
semnificaţie majoră pentru cei interesaţi de sistemele cu randament înalt şi
îmbunătăţire genetică rapidă. Fătarea nu constituie, de obicei, o problemă, dar depinde
de factorii obişnuiţi: dimensiunea şi condiţia fizică a vacii şi taurului selecţionat. O
grijă aparte trebuie avută, ca şi în cazul altor rase de vite mari din Rgatul Unit, de
alegerea taurului pentru juninci.
Durata medie a gestaţiei este de 286 zile, iar vacile pot făta anual, timp de până
la 15 ani. Vacile pot produce mult lapte, care ajută viţelul în creşterea rapidă şi
realizarea unui spor zilnic de peste 1000 g. Vacile au un instinct matern puternic, fiind
mame excelente calitate care le ajută de a fi şi foarte bune vaci doici. Majoritatea
naşterilor sunt de câte un singur viţel, dar, în aproximativ 10% din cazuri, apar şi fătări
gemelare. Rasa are o foarte bună longevitate, ceea ce necesită o rată redusă de juninci
pentru înlocuirea stocului de prăsilă din cireadă, rămânând anual un stoc de viţele care
pot fi vândute ca animale de prăsilă sau utilizate pentru carne în ferma de provenienţă.
Alte calităţi ale rasei sunt: rezistenţa şi adaptabilitatea la condiţii de mediu
variabile, valorificarea superioară şi eficientă a nutreţului, carnea de viţel hrănit cu
iarbă fiind bogată în acizi graşi Omega-3, carcasă de calitate superioară, cu o carne
marmorată, cu fibră fină, costuri de producţie scăzută. Este o rasă potrivită pentru
sistemele organice şi cu foarte bune rezultate în încrucişări industriale.

67
 Fig. 26. Aspecte ale creşterii rasei South Devon

RASA GALLOWAY
Rasa Galloway este originară din Scoţia şi face parte din rasele vechi, fără coarne,
selecţionată pentru producţia de carne, a cărui registru genealogic iniţial datează din
1862 care includea rasele Galloway şi Aberdeen Angus. Ulterior, în anul 1878 se
înfiinţează Galloway Cattle Society of Great Britain care iniţiază propriile pedigree.
Animalele din rasa Galloway au culoarea neagră uniformă cu părul abundent şi
uneori creţ cu nuanţe maronii.
Sunt animale foarte docile şi curajoase, cu instinct matern pronunţat şi o bună
capacitate de alăptare, care dau naştere la viţei cu o bună dezvoltare la naştere şi foarte
viguroşi. Este o rasă puţin pretenţioasă care se întreţine uşor în libertate pe păşune
vara iar iarna stau afară pe zăpadă, unde se hrănesc cu fân şi apă la discreţie.
Vara pe păşune necesită umbrare pentru a fi protejate de razele solare puternice.
Dezvoltarea corporală este medie, cu greutăţi de 750-1000 kg la tauri şi 450-700 kg la
vaci, iar viţeii cu 35-40 kg greutate la naştere.
Este o rasă foarte rezistentă şi cu o putere de adaptare remarcabilă, care
valorifică eficient toate tipurile de păşuni şi nutreţuri grosiere.
Carnea are calităţi aparte, cu o fibră fină şi lipsită de grăsime (fără colesterol),
care conţine o cantitate mare de omega 3, carne marmorată şi perselată foarte apreciată
de consumatori.
Masculii se comercializează la greutatea medie de 450 kg realizată la 20 luni,
iar femelele la 400-450 kg, la 28 luni. Randamentul la sacrificare 60% şi peste.

68
 Folosită la încrucişări cu alte rase diferite, transmite hibrizilor caracteristicile de
calitate a cărnii: suculenţă, marmorare, perselare şi conţinut ridicat în Omega 3.
Rasa Galloway în România
Rasa Galloway a fost adusă prima dată, în 2006, din Germania, de către Franz
Bucher, cetăţean german, în localitatea timişeană Tormac, care deţinea firma Agro-
Bucher înfiinţată în 2003 în localitatea Şag. Iniţial au fost aduse, în 2006, patru vaci
gestante şi două juninci, efectiv care a fost multiplicat, în prezent depăşind 20 capete.
Întreţinerea se face liber pe păşune vara şi în padoc iarna. Vacile sunt crescute
împreună cu viţeii, care se alăptează prin supt natural până la 6-7 luni când vacile
înţarcă de la sine. Se practică monta naturală, cu tauri întreţinuţi împreună cu vacile.
Este crescută în rasă pură, iar din 2008 s-a încercat şi hibridarea cu rasa Bălţată
românească, obţinându-se în 28 noi. 2008 primul viţel hibrid Galloway x Bălţată
românească.

Rasa Belted Galloway

Rasa are aceleaşi origini şi caracteristici ca şi Galloway, cu deosebirea că poate
fi de culoare roşie, neagră sau cenuşie cu o dungă transversală sau cordon de culoare
albă, apărut în urma unei infuzii cu rasa Dutch Lakenvelder care a avut loc în sec.
XVII-XVIII. Crescătorii o denumesc prin alintare rasa „Beltie”.
Animalele din această rasă au dezvoltare corporală medie spre mare, taurii
atingând greutăţi între 815-955 kg, iar vacile între 400-600 kg. Viţeii au la naştere 30-
35 kg, fătarea este uşoară, cu o rată redusă a fătărilor dificile. Este o rasă fără coarne,
cu animele robuste, uşor adaptabile la condiţiile variabile de mediu şi diferite sisteme
de exploatare, animale puţin pretenţioase, docile şi uşor de manevrat.
O caracteristică aparte este longevitatea deosebită (17-20 ani), rezistenţa la boli
şi intemperii, valorificarea eficientă a resurselor furajere. Se pretează pentru
încrucişări comerciale, viţeii rezultaţi având o vigoare hibridă, putere de creştere şi
carne de calitate superioară.
Creşterea bovinelor de carne în România poate fi o afacere profitabilă, în
special în zona montană şi deluroasă, în condiţiile în care, în zonele de munte, rasele
de vaci pentru carne aduc profit mai mare decât vacile de lapte.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în prezent există numai 29 mii de
exemplare de bovine destinate producţiei de carne, adică aproximativ 2,3% din numărul
total de bovine crescut în România, însă prin diversificarea producţiilor pe care acestea
le realizează, consumul redus de energie şi natura furajelor pe care le valorifică face din
creşterea şi exploatarea bovinelor de carne o activitate durabilă şi de perspectivă.
Pentru buna organizare a producţiei de carne, recent Federaţia Crescătorilor de
bovine din România (FCBR) a înfiinţat un departament pentru rasele de carne.
Membrii acestuia, în număr de 7 persoane, desemnate în cadrul Adunării
Generale a FCBR de la Piatra Neamţ din 26 august 2000 sunt crescători de taurine din
rasele de carne.
Acest departament reprezintă o oportunitate pentru sprijinirea crescătorilor care
fac parte din asociaţiile componente ale federaţiei şi care deţin una, până la trei vaci.
Pentru aceşti crescători singura variantă este creşterea vacilor de carne, deoarece nu au
capacitatea de a face investiţii pentru a produce lapte conforme care să fie valorificat
la un preţ acceptabil.
69
 CAPITOLUL V
SPECIFICUL HRĂNIRII ŞI ÎNTREŢINERII VITELOR
DE CARNE
Producţia de carne de bovine se poate realiza în multe feluri fiind dependentă de
foarte mulţi factori motiv pentru care la noi în ţară are o desfăşurare haotică. Din
punctul nostru de vedere, al tehnologilor, crescătorul care doreşte să producă taurine
destinate sacrificării trebuie să-şi aleagă, în funcţie de condiţiile specifice ale fermei:
 tipul de producţie;
 sistemul de alimentaţie;
 sistemul de întreţinere.
Legat de tipul de producţie este necesar, în primul rând, să stabilim „ce fel de
carne de bovine putem să producem”. Această dorinţă este la rândul ei dependentă de
următoarele elemente:
 Structura efectivului de vaci
 Vaci din rasele de lapte sau mixte, care sunt mulse dar care se pot încrucişa
industrial cu tauri din rasele de carne obţinându-se produşi cu o valoare de măcelărie
mai mare.
 Vaci „alăptătoare”, care nu sunt mulse dar hrănesc direct 1-3 viţei proprii
sau adoptaţi. Pot proveni din rase de lapte, mixte sau rustice. Aceasta este structura
cea mai puţin reprezentată la noi în ţară.
 Vârsta la sacrificare
Se ştie că bovinele au o aptitudine remarcabilă de a-şi adapta creşterea şi
dezvoltarea corporală la regimul alimentar la care sunt supuse. De aici derivă
varietatea mare a vârstei la sacrificare pe care o reprezentăm în schema 1 după Soltner,
1987.
 Felul fermei
Se întrevede şi la noi o specializare şi respectiv o intercondiţionare a fermelor
după cum este specificat mai jos.
 Ferme producătoare de lapte şi viţei pe care îi vând la 8-15 zile de la fătare sau
3-6 luni, după înţărcare (de la vaca mamă sau după alăptare artificială).
 Ferme care cumpără, cresc şi îngraşă viţei până la o anumită vârstă şi
categorie de greutate.
 Ferme de îngrăşare care cumpără animale slabe (reformate) şi le îngraşă pe
parcursul câtorva luni.
Alimentaţia taurinelor destinate îngrăşării este diferită de cea a taurinelor de
reproducţie sau a celor specializate pentru producţia de lapte şi se caracterizează prin:
- Practicarea unui forţaj alimentar, în unele sisteme, prin furaje şi raţii care să
asigure obţinerea unor sporuri mari în greutate, dar care nu mai permit schimbarea
destinaţiei animalului;

70
 Categoriile de vârstă de producere a cărnii de bovine
(adaptare după Soltner, 1987)

- Valorificarea în condiţii economice, în alte sisteme, a nutreţurilor grosiere,

suculentelor însilozate, produselor secundare din industria zahărului, spirtului,
amidonului (aşa numitele borhoturi) şi chiar a produselor furajere aflate la limita
inocuităţii ca de exemplu a gozurilor de cereale şi a prafului de moară;
- Cerinţele azotate ale animalelor pot fi asigurate în proporţie de 30-50% prin
administrarea substanţelor azotate sintetice neproteice (SASN) de tipul ureei;
- Dirijarea fermentaţiilor ruminale pentru a creşte ponderea acidului propionic
la un raport faţă de acidul acetic de până la 1/1,7 (1/3 la vacile în lactaţie).
Se va avea în vedere şi că alimentaţia practicată influenţează mult calitatea
carcaselor (de exemplu borhoturile în cantităţi mari modifică calităţile organoleptice
ale cărnii şi ridică procentul de apă, din carcase) din această cauză fiind necesară şi o
perioadă de finisare a animalelor.
După sistemul de întreţinere, îngrăşarea se poate face în stabulaţie (la grajd),
pe păşune sau mixt iar în funcţie de gradul de intensitate al creşterii se poate practică
în sistem intensiv, semiintensiv sau extensiv în diferite variante.
Îngrăşarea în sistem intensiv
În funcţie de greutate şi vârsta de sacrificare îngrăşarea în sistem intensiv se
poate face pentru:
- tăuraşi „uşori”, cu greutăţi de 350-450 kg la vârsta de 9-13 luni;
- tăuraşi „medii”, cu greutăţi de 450-550 kg la vârsta de 14-17 luni;
- tăuraşi „grei”, cu greutăţi de 550-650 kg la vârsta de 17-20 luni.
La acest sistem prezentăm două variante de îngrăşare:
Varianta de îngrăşare pentru carne albă are drept scop obţinerea unei
specialităţi de carne denumită „carne albă de viţel”.
Caracteristici: durata îngrăşării 90-100 zile când viţeii ajung la greutăţi
corporale de 130-150 kg datorită sporurilor zilnice de până la 1,2 kg/zi.
71
 Tehnica de alimentaţie: hrănirea este în exclusivitate lactată pe bază de lapte
integral, smântânit sau înlocuitori de lapte. Consumul zilnic de lapte creşte de la 6-7 l
în primele zile de viaţă până la 20-22 l în faza finală. Consumul total de lapte ajunge la
1200-1500 l/perioadă.
Varianta de îngrăşare baby-beef normal
Caracteristici: masa corporală de valorificare este de minim 450 kg pe care o
ating la vârsta de 14-17 luni; durata de îngrăşare 400-510 zile, cu sporuri de 0,9-1,2
kg/zi şi consumuri specifice de circa 7 UN/kg spor.
Tehnica de alimentaţie: se practică pe faze cu preluarea viţeilor până la vârsta
de 15-21 zile.
 faza de alăptare – înţărcare
- perioada 15-70 zile;
- consumuri: lapte 400 kg; NC 45 kg (nutreţ concentrat cu 20% PB); fibroase
20 kg.
 faza de creştere
- perioada 71-130 zile;
- consumuri: NC 170 kg (cu 16% PB); fibroase 60 kg.
 faza de creştere – îngrăşare
- perioada 131-260 zile;
- consumuri: NC 440 kg; fibroase 260 kg; silozuri 780 kg.
 faza de îngrăşare – finisare
- perioada 261-400 zile;
- consumuri: NC 700 kg; fibroase 420 kg; silozuri 1250 kg.
Consum total/cap: lapte 400 kg; NC 1355 kg; fibroase 760 kg; silozuri 2030 kg.
Îngrăşarea în sistem semiintensiv
Caracteristici: preluarea viţeilor după înţărcare la vârsta de 3-6 luni şi la greutăţi
de 120-150 kg, masa corporală de valorificare 500-600 kg, la vârsta de 18-28 luni,
sporuri 0,7-0,9 kg/zi, consumuri specifice 8-10 UN/kg.
În acest sistem se deosebesc următoarele faze de îngrăşare:
 faza de acomodare cu o durată de 15-30 zile, se combate stresul de
transport, de schimbare a nutriţiei (medicaţie antistres) şi a condiţiilor de mediu; se
obişnuiesc animalele cu noile categorii furajere, structura raţiei fiind reprezentată de:
fibroase 30-35%, concentrate 25-30% şi de furaje pe baza cărora se face îngrăşarea
35-40% conform următoarei faze.
 Faza de îngrăşare propriu-zisă de 300-420 zile:
- pe bază de silozuri 10-30 kg/zi/cap respectiv 60% din structura raţiei,
concentrate 20-30%, fibroase 10-15%.
- pe bază de produse secundare industriale: tăieţei de sfeclă 20-35%,
borhoturi de la fabricarea spirtului, amidonului 50-60% din structura SU, la care se
adaugă fibroase 10-15% din SU (1-2 kg/zi/cap), grosiere 15-20% din SU (2-3
kg/zi/cap) sub formă de AFU (amestecuri furajere unice).
- pe bază de rădăcinoase, bostănoase, tuberculifere 30-40% din SU (15-20
kg/zi/cap) la care se adaugă grosiere 20-25%, concentrate 15-20% şi fibroase 10-15%
din SU.
- pe bază de masă verde şi concentrate timp de 120-150 zile/an, 1-2 veri. Se
asigură structura raţiilor la furajele de bază la o proporţie de 30-40% iar fibroasele şi
72
concentratele reprezintă 20-25% respectiv 30-35%.
Îngrăşarea în sistem extensiv
În acest sistem se practică o hrănire de tip sezonier.
Caracteristici: durata 3 ani şi peste, masa corporală la valorificare 650-750 kg,
sporuri medii zilnice 0,3-0,6 kg/zi, consumuri specifice 17-20 UN/kg spor. Hrănirea
este specifică celor 4-6 sezoane parcurse şi se bazează pe suculente şi voluminoase
celulozice. Tăuraşii se castrează.
Specificul alimentaţiei este:
- în sezonul de vară se păşunează 120-150 zile/sezon cu consumuri de masă
verde de 40-60 kg/zi/cap.
- în sezonul de iarnă se asigură fibroase 1-1,5 kg/100kcorp, grosiere 1-1,5
kg/100 kcorp, suculente 5-6 kg/100kcorp.
La finisare, indiferent de sezon, se introduc concentrate în cantitate de 1-2
kg/zi/cap.
În final prezentăm o variantă care poate fi aplicată şi în ţara noastră prin
utilizarea vacilor doici.
O vacă considerată „alăptătoare”, nu se mulge, dar hrăneşte direct unul, doi şi
chiar trei viţei fătaţi de ea sau adoptaţi.
În Franţa 60% din vacile de rasă Charolaise sunt „alăptătoare”. În sistemul
Charolaise-Limousine, fătările sunt grupate la sfârşitul iernii – începutul primăverii iar
înţărcarea se face la sfârşitul perioadei de păşunat. Cerinţele nutritive la aceste vaci
sunt pentru o producţie de:
- 6-9 litri de lapte/zi în primele 3-4 luni de lactaţie pentru vacile din rasele de
carne sau rustice care hrănesc un viţel;
- 10-15 l de lapte/zi în primele 3-4 luni de lactaţie pentru vacile din rasele de
lapte care hrănesc doi viţei.
Cerinţele pentru întreţinere reprezintă circa 70% din necesarul total de energie
şi de substanţe nutritive ale animalelor.
Tabelul 34
Exemplu de program de hrănire a vacilor doică adaptat după sistemul
francez
Lunile
I F M A M I I A S O N D
anului
Păşunat Început de
Sezonul Sfârşitul iernii Vara Toamna
abundent iarnă
Înţărcare
Starea Întreţinere Debut Pre
Fătare Montă Întreţinere
fiziologică gestaţie lactaţie înţărcare
gestaţie
Pentru Pentru Pentru
În creştere pentru
Cerinţe sfârşitul lactaţie şi menţinerea Pentru gestaţie
lactaţie
gestaţiei fecundare greutăţii
Fibroase
Fibroase concentrate
Mod de Păşunat turnant suculente
1-2 kg, 110-120 g
hrănire 20 vaci pe pacele de 4 ha (silozuri
PD/UN
sfeclă)

73
 Tabelul 35
Alimentaţia taurinelor supuse îngrăşării în sistem intensiv
Norme de hrană utilizate pentru tineretul taurin (pe cap şi pe zi)
Greutatea corporală Spor mediu SU PD Ca P Caronten Sare
UN
kg kg/zi kg g g g mg g
70 0,793 1,225 2,3 275 16 10 16 15
130 0,899 3,1 3,4 360 21,3 11,5 23 15
340 1,003 6,4 7,0 555 38 24 50 40
510 1,048 9,9 9,8 625 46 34 60 50

FOLOSIREA PAJIŞTILOR PENTRU PRODUCEREA CĂRNII DE

VITĂ
Pajiştile reprezintă o sursă eficientă de producere a cărnii de vită. Randamentul
unei pajişti şi încărcătura de animale sunt influenţate direct de efectul lucrărilor
agrofitotehnice ce se aplică pe pajiştile naturale şi semănate. În condiţiile ameliorării
pajiştilor naturale creşte de două până la patru ori nivelul producţiei, scade cu 15-50%
ponderea de resturi vegetale neconsumate şi creşte de trei până la şapte ori încărcătura
de animale sau capacitatea de păşunat.
Gradul de ameliorare a pajiştilor influenţează şi calitatea cărnii de bovine, prin
îmbunătăţirea compoziţiei chimice (creşterea ponderată a conţinutului de grăsime şi a
conţinutului de proteină de la 20,40% la 21,3%, în cazul pajiştii semănate).
În general, o pajişte ameliorată influenţează întreaga structură morfologică şi
fiziologică a animalelor. Sistemul alimentar are un impact direct şi asupra calităţii
cărnii de vită sau poate furniza o creştere a conţinutului de acizi graşi benefici pentru
sănătatea omului, cum sunt omega-3 sau acizii linoleici pentru sănătatea omului, care
pot preveni sau încetini apariţia cancerului sau a bolilor cardiovasculare. În acest sens,
unele cercetări efectuate în Canada au demonstrat că, în cazul tineretului taurin furajat
cu iarbă proaspătă la discreţie sau obţinută prin păşunat, a crescut conţinutul de acizi
graşi linoleici (de la 0,4% la 0,6%) faţă de sistemul convenţional de furajare, cu
concentrate şi fân. De asemenea, raportul omega-6/omega-3 al cărnii provenite de la
taurinele furajate la discreţie cu iarbă proaspătă este inferior (2) faţă de varianta
furajată convenţional (>4) pe bază de concentrate şi fân.
Alimentaţia omului, în general, are o raţie de omega-6/omega-3 excesiv de
ridicată, adesea de ordinul 10/1. Diminuarea acestui raport care furnizează starea de
sănătate, se realizează prin consumul unor produse bogate în omega 3, aşa cum este
carnea de vită crescute pe păşune.
Analiza economică a costurilor de alimentaţie şi întreţinere arată că, în cazul
tineretului bovin pentru carne, costurile cele mai scăzute se realizează în cazul
sistemului de păşunat raţional al pajiştilor faţă de sistemul convenţional de alimentaţie,
bazat pe concentrate şi fân la discreţie.
În condiţiile din România, gradul de profitabilitate al producţiei de carne de vită
este dat de tehnologia de ameliorare a pajiştilor. Astfel, după cum arată Nicoleta
Dragomir, pe pajiştile naturale neameliorate, unde valoarea cheltuielilor nu depăşeşte
15 lei/ha, profitul mediu realizat este de numai 377 lei/ha. Pe o pajişte naturală
ameliorată (fertilizare şi calcarizare), cheltuielile de întreţinere cresc la 421 lei/ha, dar
se obţine un profit de 1470 lei/ha. Cultura de pajişti semănate (fertilizare şi
74
calcarizare), semănată în zona de deal, realizează cel mai ridicat profit, prin producţie
de carne de vită, în condiţiile unor cheltuieli de întreţinere de 602 lei/ha/an. (Revista
Ferma, XV, nr. 11 (126) mai 2013, p. 54-55, Nicoleta Dragomir)

PAJIŞTILE SEMĂNATE ŞI IRIGATE

Pajiştile naturale cât şi cele artificiale semănate şi irigate constituie una din
sursele principale de hrană în obţinerea cărnii de vită, după cum arată prof. dr. ing.
Nicolae Dragomir în cadrul simpozionului „Carnea de taurine, o afacere de
perspectivă pentru fermierul român” (Arad, sept. 2006).
În multe ţări din UE, între care se remarcă Franţa, Austria, Elveţia, Regatul
Unit, cel mai eficient sistem tehnologic de producere a cărnii de vită îl constituie
furajarea animalelor pe pajişti semănate, formate din graminee şi leguminoase perene
în proporţie de 60:40%. Acestea pot asigura în zonele mai favorabile pentru aceste
culturi, necesarul de peste 80% din furajele fibroase şi suculente pentru tot anul într-o
fermă de taurine pentru carne.
Cercetările efectuate în ţara noastră au dovedit că, randamentul pajiştilor
semănate, în producţia de carne, diferă în funcţie de condiţiile agroecologice specifice
diferitelor zone pedoclimatice.
De exemplu, în condiţiile zonei transfrontaliere colinare din Moldova,
randamentul conveierelor de pajişti semănate şi fertilizate diferenţiat, folosite ca
păşune pentru tineretul taurin de 12-18 luni din rasa Brună, se prezintă astfel:

Tabelul 36
Producţia Spor total Kg
de SU Spor greutate vie
Doza de Încărcătura SU
Tipul de Zile de consumată mediu
îngrăşăminte de animale pentru
pajişte păşunat de zilnic
(kg/ha s.a.) (UVM/ha) kg/ha kg/ha/zi 1 kg
animale (g/zi)
spor
(t/ha)
Conveier
format din
13,9
culturi pure
(70 kg
sau N500P60 127 11,06 5,9 681 814 6,5
masă
amestecuri
verde)
de graminee
perene
Conveier
format din
amestecuri 12,9
de graminee (65 kg
N150P60 127 10,52 5,9 713 820 6,5
(60%) şi masă
leguminoase verde)
perene
(40%)

Analizând aceste date se constată că, în condiţiile pajiştilor semănate şi irigate,

din zona colinară transfrontalieră a Moldovei la aceeaşi încărcătură de animale – deşi
producţia de substanţă uscată (SU) consumată în timpul păşunatului a fost mai ridicată
la culturile pure şi la amestecuri de graminee perene-tineretul taurin care a păşunat pe
conveierul format din leguminoase perene şi graminee a valorificat mai bine nutreţul
75
verde, realizând o producţie de carne mai mare: sporul mediu zilnic a fost de 713 g,
depăşind cu 32 g/zi loturile de animale ce au păşunat pe conveierul format numai din
graminee pure. Totodată, sporul total în greutate vie a fost de 820 kg/ha, faţă de numai
814 kg/ha pe pajiştea de graminee.
Datele obţinute demonstrează că producţia de carne produsă pe pajiştea formată
din graminee şi leguminoase perene este mai eficientă, prin folosirea unei cantităţi mai
mici de îngrăşăminte cu azot (150 kg/ha s.a., faţă de 500 kg la pajiştea de graminee) şi
printr-o valorificare mai bună a nutreţului verde pentru obţinerea unui kg spor greutate
vie (consum de 12,9 kg SU pe pajiştea de graminee şi leguminoase, faţă de 13,9 kg SU
pe pajiştea de graminee).
Experienţe s-au făcut şi în alte zone ale ţării, pe alte rase, amestecuri în alte
proporţii şi cu alte doze de îngrăşăminte, care au dovedit eficienţa folosirii pajiştilor în
sporirea producţiei cărnii de vită. De exemplu, în condiţiile din sudul Olteniei, pe o
păşune formată din graminee (70%) şi leguminoase (30%), irigată şi păşunată cu
tineret taurin din rasa Brună, în medie pe doi ani, s-a realizat un spor de 769 g/zi şi o
producţie totală în greutate vie de 790 kg/ha, comparativ cu pajiştea formată numai din
graminee perene de pe care s-a realizat un spor de numai 663 g/zi şi o producţie totală
de carne de 677 kg/ha greutate vie, adică cu 14,3% mai mică.
În experienţele cu tineretul taurin din rasa Holstein, rezultatele au demonstrat că
sporurile în greutate sunt mai mari decât în cazul tineretului din rasa Brună. Astfel, în
cazul păşunatului pe o pajişte formată din amestec de graminee şi leguminoase perene,
sporul mediu zilnic a fost de 731 g, iar sporul total în greutate vie de 832 kg/ha,
respectiv 4,9 kg/ha/zi. Tineretul taurin din aceeaşi rasă care a păşunat pe o pajişte
formată numai din graminee, a realizat un spor de numai 725 g/zi şi o producţie totală
de carne de 764 kg/ha greutate vie.
Experienţele efectuate în condiţiile pedoclimatice specifice zonei depresionare a
Maramureşului, prin organizarea păşunatului tineretului taurin din rasa Brună de
Maramureş, pe o păşune semănată cu graminee (70%) şi leguminoase (30%) a dovedit
că se realizează o producţie de biomasă furajeră de 8,62 t/ha SU şi un randament
ridicat în producţia de carne, respectiv un spor mediu de 751 g/zi, o producţie totală de
carne de 681 kg/ha greutate vie (4,70 kg /ha/zi) şi un consum de furaj de 12,7 kg SU/1
kg carne.
Sub aspect economic, producerea cărnii de taurine în condiţiile furajării pe
pajiştile semănate, reprezintă modalitatea cea mai eficientă şi mai uşor de realizat,
dacă se practică un păşunat raţional, cu ajutorul gardului electric.
Din experienţele la care ne referim rezultă că, în condiţiile unei pajişti semănate,
formată din raigras peren (60%) şi trifoi alb (40%), păşunată cu tineret taurin Brună de
Maramureş, pe o perioadă medie de 120 zile, se poate realiza o cantitate totală de
carne de 504 kg/ha, cu un cost al sporului de creştere în greutate de circa 18000 lei/kg,
fără aplicarea de îngrăşăminte cu azot. Dacă păşunatul se efectuează pe o pajişte
formată numai din raigras peren (fertilizată cu N220 kg/ha/an), costul sporului în
greutate se ridică la 26000 lei/kg. Din aceste experienţe efectuate în diferite zone ale
ţării rezultă clar că, pajiştea semănată, formată dintr-un raport echilibrat între speciile
de graminee şi leguminoase perene, la care se aplică tehnologia corespunzătoare,
constituie unul din cele mai eficiente sisteme de producere a cărnii de vită în fermele
de creştere a viţeilor de carne. (Rolul pajiştilor semănate şi irigate asupra sporului în
76
greutate la taurine. Revista de Zootehnie şi Medicină Veterinară, nr. 4/2007, p.11-13).

PAJIŞTILE PERMANENTE (NATURALE)

În România păşunile totalizează o suprafaţă de 3,4 milioane ha, iar fâneţele
ocupă 1,5 milioane ha. În total, pajiştile şi fâneţele au o pondere de 34% din suprafaţa
agricolă a ţării şi reprezintă sursa furajeră principală care asigură peste 70% din
necesarul anual de furaje pentru obţinerea laptelui şi cărnii de vită.
Producţia de carne ce se poate realiza pe pajişti este de 400-600 kg/ha la tineret
taurin, iar cea de lapte de 3500-4500 kg/ha reprezentând cel mai redus cost de
producţie.

Fig. 27. Pajişte naturală de calitate mediocră

Degradarea pajiştilor a dus la o productivitate scăzută, care nu depăşeşte 5-7

tone de masă verde la hectar. O astfel de producţie abia permite o încărcătură de
animale cuprinsă între 0,2-0,5 UVM. În vederea îmbunătăţirii organizării,
administrării şi exploatării pajiştilor, a fost elaborată şi promulgată o lege care vizează
toate categoriile de pajişti, din toate zonele, cu excepţia pajiştilor care urmează să fie
împădurite. Conform legii elaborate pajiştile vor fi exploatate pe baza unor
amenajamente pastorale obligatorii, făcute de Ministerul Agriculturii şi plătite de
asociaţiile care le folosesc. Astfel, pajiştile comunale şi urbane vor fi folosite numai
pentru păşunat, fâneţe şi pentru cultivarea plantelor erbacee specifice zonei, pentru a
obţine masă verde, fân sau seminţe.
Consiliile locale vor fi obligate să scoată la licitaţie, până la data de 1 februarie
a fiecărui an, concesionarea pajiştilor pentru o perioadă de minim 10 ani şi o
încărcătură optimă de animale pe hectar de minim 0,3 UVM/ha.
Crescătorii de animale care folosesc pajiştile sunt obligaţi să facă lucrările de
întreţinere care vor fi trecute în contractul de concesiune.
În ţara noastră majoritatea suprafeţelor de pajişti sunt localizate în domeniul
privat (97%), iar în domeniul public 3%. Încărcătura cu animale pe pajişti poate
ajunge în medie la 0,8-1,4 UVM/ha, nivel de încărcare apropiat de cel din Uniunea
Europeană.
Gospodărirea pajiştilor permanente (naturale)
Din punct de vedere furajer, pajiştile permanente aflate cu precădere în zonele
de deal şi montane au un covor ierbos elastic, foarte bine încheiat şi compus din specii
de ierburi cu valoare diferită. La menţinerea în cultură a suprafeţelor întinse de pajişti
77
permanente cu valoare redusă concură pe lângă condiţiile naturale, lipsa mijloacelor
pentru fertilizarea, mecanizarea lucrărilor, executarea lucrărilor pedoameliorative şi a
îmbunătăţirii calitative a covorului ierbos datorită preţurilor ridicate ale seminţelor. În
cazul pajiştilor temporare (semănate) compoziţia botanică este determinată de
proprietar, care alege amestecuri potrivite condiţiilor de sol şi a modului de exploatare.
Pajiştile temporare sunt formate din diferite feluri de amestecuri de ierburi.
Analizând răspândirea în cultură a pajiştilor temporare se constată că acestea sunt
cultivate în circa o treime din gospodării, însă faptul că aproape două treimi din
gospodării nu fac pajişti semănate din cauza costului ridicat al înfiinţării culturii,
evidenţiază faptul că majoritatea fermierilor nu au posibilitatea de a aplica cea mai
însemnată verigă a tehnologiei moderne a culturii pajiştilor.

Fig. 28. Pajişte cultivată în Ţara Bârsei

Iarba de pe pajişti este utilizată în principal sub două forme: fie că se păşunează
direct, fie că este recoltată şi administrată animalelor ca nutreţ verde, nutreţ însilozat,
fân, semifân, făină de fân, granule, etc.
Suprafeţele de pajişti din prima categorie sunt cunoscute sub denumirea de
păşuni, iar cea de a doua categorie sub denumirea generală de fâneţe, fiindcă iarba
recoltată se conservă îndeosebi sub formă de fân ori semifân. Tradiţional, din pajiştile
permanente, anumite suprafeţe au fost delimitate ca păşuni, iar altele ca fâneţe.
Desigur, pentru fâneaţă se opresc pajiştile cele mai bune, pe terenuri plane, din
apropierea centrelor gospodăreşti, în timp ce pajiştile mai puţin productive, situate pe
terenuri mai puţin productive şi mai îndepărtate, inclusiv cele din zonele submontane
şi montane mai accidentate sunt lăsate pentru păşune. O atenţie mai mare se acordă
fâneţelor privind întreţinerea, fertilizarea, supraînsămânţarea şi exploatarea lor.
Păşunile, în general, nu se bucură de aceeaşi atenţie, nu datorită importanţei lor mai
mici, ci extinderii mai mari, în zone mai greu accesibile şi la distanţe mai mari de
centrele gospodăreşti.
Exploatarea pajiştilor exclusiv în regim de fâneaţă sau de păşune a determinat
unele efecte negative în ceea ce priveşte evoluţia covorului vegetal şi drept urmare
productivitatea acestuia.
Păşunatul a dus la dezvoltarea cu precădere a unor specii de ierburi cu talie
joasă, mai puţin productive şi la înmulţirea buruienilor specifice pe păşune, rezistente
la călcatul animalelor sau ocolite de a fi consumate şi favorizând posibilitatea lor de a
fructifica şi de răspândire invazivă.
78
 Recoltarea ierbii prin cosit repetat an de an a determinat înmulţirea speciilor de
plante de talie înaltă şi a buruienilor specifice, îndeosebi a umbeliferelor. La
dezvoltarea acestora a mai contribuit şi fertilizarea unilaterală cu gunoi şi urină prin
practicarea „târlitului”.
Această concepţie privind folosirea pajiştilor naturale s-a extins ulterior şi
asupra pajiştilor semănate. De cele mai multe ori, la alcătuirea amestecurilor furajere,
unul din criteriile de alegere a speciilor era destinaţia sau modul de folosire a
pajiştilor, criteriu folosit şi la standardizarea amestecurilor. Un amestec standard de
păşune trebuie să cuprindă un număr mai mare de specii de graminee şi leguminoase
mai rezistente la păşunat, cu longevitate mai mare, specii în general de talie joasă sau
mijlocie, pe când un amestec de fâneaţă trebuie să fie alcătuit din specii de talie înaltă,
mai productive şi mai puţine la număr.
Evoluţia concepţiei privitoare la utilizarea pajiştilor, a dus la apariţia folosirii
mixte a pajiştilor.
În accepţia acestei concepţii pentru menţinerea unui echilibru între specii a unei
stări culturale bune şi a unei productivităţi ridicate, pajiştile trebuie exploatate prin
rotaţie, şi în regim de păşune şi în regim de fâneaţă, atât de la un an la altul, cât şi în
cadrul aceluiaşi an. În plus, această concepţie presupune folosirea pajiştilor alternativ
cu specii şi categorii diferite de animale.

Fig. 29. Fertilizarea pajiştilor cu gunoi de grajd

Întrucât modul de păşunat al acestora şi preferinţele lor sunt diferite, se

întregeşte şi mai mult dezvoltarea armonioasă a covorului vegetal, evitându-se
dezvoltarea buruienilor specifice. Metoda folosirii mixte a pajiştilor prin coasă şi
păşunat cu bovinele nu poate avea aplicabilitate generală. Pajiştile situate la altitudini
mari şi în zone greu accesibile se vor folosi cu precădere pentru păşunatul ovinelor şi
tineretului bovin, iar cele cu posibilităţi de mecanizare şi fertilizare vor avea destinaţia
de fâneţe.
Păşunatul raţional, în accepţia ei modernă, implică folosirea mixtă a pajiştii şi
presupune împărţirea păşunii în mai multe tarlale, cu folosirea lor prin rotaţie, astfel ca
animalele să aibă la dispoziţie masă verde tot timpul verii, iar covorul vegetal să se
poată reface în condiţii optime.
În realitate însă, iarba se reface cu viteze diferite în cursul perioadei de
vegetaţie. Primăvara, viteza de creştere şi refacere a ierbii fiind foarte mare, la primul
ciclu de păşunat, uneori şi la al doilea, se realizează un excedent de masă verde, în

79
timp ce, către toamnă, viteza de refacere scade tot mai mult şi se realizează un deficit
de furaj verde. De aceea, uniformizarea producţiei de iarbă pe parcursul perioadei de
vegetaţie este practic imposibilă, dar se poate eşalona prin două mijloace:
administrarea de cantităţi diferite de îngrăşăminte cu azot pe diferitele tarlale ale
păşunii, iar în cazul pajiştilor temporare şi prin însămânţarea de soiuri de graminee cu
precocităţi diferite.
Cositul unor tarlale la primul ciclu de folosire nu se face ca scop în sine pentru
obţinerea fânului sau silozului, ci mai mult pentru a regla creşterea ierbii, pentru a
înlătura risipa şi a asigura animalelor o iarbă de calitate corespunzătoare în tot cursul
perioadei de păşunat. Într-o gospodărie cu specific zootehnic, se rezervă şi o anumită
suprafaţă de pajişte pentru producerea fânului. Fâneţele se recoltează la momentul
optim când înspică gramineele, obţinându-se cea mai mare cantitate de furaj şi cu un
conţinut nutritiv acceptabil. Atât suprafaţa de pajişte destinată special pentru păşunat,
cât şi otava de pe fâneţe se păşunează proporţionat în cadrul tarlalelor, cu gard electric.
Animalele se obişnuiesc foarte uşor cu gardul electric încât nu încearcă nici o tentativă
de forţare a împrejmuirii, fie ea şi dintr-o simplă sfoară.

Fig. 30. Folosirea gardului electric pentru păşunatul raţional

În cursul aceluiaşi an, unele tarlale de păşunat sunt cosite, în timp ce fâneţele
sunt păşunate după ce se ia o coasă pentru fân. În anul următor, se are în vedere pe cât
posibil să se schimbe modul de folosinţă al pajiştii, în sensul că tarlalele păşunate în
anul precedent să fie cosite, iar cele cosite să fie păşunate. Dacă această rotaţie nu se
poate face în fiecare an, atunci, după împrejurări, tarlalele păşunate se lasă pentru o
coasă o dată la 2-3 ani. Aplicând această nouă teorie a folosirii mixte a pajiştilor, la
alcătuirea amestecurilor pentru înfiinţarea pajiştilor temporare nu se mai face acea
distincţie între specii de păşune şi specii de fâneaţă. De altfel, aşa numitele „specii de
păşune”, cum ar fi Festuca rubra, Agrostis capillaris, Poa pratensis, folosesc tot mai
puţin la alcătuirea amestecurilor fiind şi slab productive şi slab concurente faţă de
celelalte specii mai valoroase.
În ultimul timp, atenţia cercetătorilor din Europa s-a oprit asupra câtorva specii
de graminee foarte productive cum sunt: Dactylis glomerata, Festuca pratensis,
Festuca arundinacea, Lollium perenne, Phleum pratense, din care s-au selecţionat o
mulţime de soiuri cu însuşiri diferite (Maruşca, T. 2013).
80
 Pentru speciile şi soiurile de graminee de pajişti, pe lângă însuşirile de
productivitate şi rezistenţă la boli ceea ce contează în mod deosebit este precocitatea.
Pentru a permite o exploatare cât mai simplă a unei pajişti, diferitele tarlale se
însămânţează cu amestecuri simple de graminee şi leguminoase, dar cu precocităţi
diferite. În acest fel, în sistemul păşunatului prin rotaţie a vitelor de carne, fiecare
parcelă poate fi folosită într-un interval de timp optim, adică de la atingerea stadiului
de 10 cm până ce plantele au 35-45 cm.
În cazul acestor pajişti, exploatarea mixtă a lor prin coasă şi prin păşunat este cu
atât mai mult posibilă, deoarece speciile enumerate mai sus se pretează bine şi la
păşunat şi dau producţii bune şi în regim de fâneaţă.

RECOLTAREA ŞI CONSERVAREA FURAJELOR

RECOLTAREA IERBII
Iarba de pe pajişti care nu se păşunează se recoltează pentru prepararea fânului
şi derivatelor din fân (făină, brichete), însilozare sau în vederea curăţirii păşunii de
resturile nepăşunate. Procedeul tradiţional cu coase se foloseşte tot mai rar fiind
înlocuit cu recoltarea cu mijloace mecanice.
Cositul ierbii cu cositori mecanice, de diferite tipuri, pot fi purtate pe tractor sau
acţionate de tractoare monoax de dimensiuni mici, agregat denumit în mod curent
motocositoare. Motocositoarea este echipată cu cuţite de lungime diferită, echipament
ce îi asigură un front de lucru de lăţime variabilă de la 1,30 m la 1,90 m.
Cositorile pot lăsa iarba împrăştiată pe toată suprafaţa sau adunată în brazde,
cum este motocositoarea „Rapid rex” prevăzută cu o furcă laterală, care adună masa
verde tăiată într-o singură parte.
Pentru lucrările în pantă, majoritatea tipurilor de motocositori pot fi echipate cu
roţi metalice cu dinţi. Aceste roţi se montează în afara roţilor de cauciuc, dând o mai
mare stabilitate şi aderenţă maşinii.
Motocositoarele echipate cu roţi metalice se pot folosi şi la lucrări de
îmbunătăţire a pajiştilor.

CONSERVAREA FURAJELOR
Metodele cele mai răspândite de conservare a furajelor fibroase destinate
hrănirii vitelor de carne sunt prin uscare sau prin însilozare. Ambele sunt răspândite şi
fiecare dintre ele prezintă avantaje şi dezavantaje, astfel că fermierul alege o metodă
sau alta, în funcţie de condiţiile în care se află gospodăria.

PREPARAREA FÂNULUI
Pentru majoritatea fermelor de bovine de carne, fânul joacă un rol esenţial în
alimentarea de iarnă a animalelor. Se consideră că randamentul unei vaci de carne este
influenţat în general 20% de potenţialul genetic, 30% de condiţiile de cazare şi
îngrijire şi 50% de furajare (Ujică, V., 2007).
Recoltarea unui fân de calitate este o problemă importantă şi adesea dificil de
realizat de către fermier. Producţia furajeră este tributară diverşilor factori impuşi de
ritmul de vegetaţie al plantelor, condiţiile atmosferice, mecanizarea lucrărilor şi felul
de depozitare. Între aceşti factori, precipitaţiile atmosferice joacă un rol important.
81
Ploile frecvente înnegresc furajul, îl depreciază prin dezvoltarea mucegaiurilor,
compromiţând chiar recolta. În această situaţie fermierii caută mereu soluţii pentru
obţinerea fânului de calitate într-un timp cât mai scurt.
Una din metodele folosite este grăbirea uscării fânului pe sol. În acest scop
fermierii au la dispoziţie un set bogat de maşini care sparg brazdele şi împrăştie iarba,
o întorc, iar după uscare o strâng în brazde în vederea adunării. Maşinile de tip piruetă
purtate pe tractor, ridică iarba de pe sol, o aerisesc, o întorc şi o lasă afânată. Prin
câteva treceri pe zi cu aceste maşini se grăbeşte considerabil procesul de uscare. La
ultima trecere maşina se reglează pentru a lăsa fânul în brazde groase, gata pregătite în
vederea strângerii de pe câmp. Pentru strângerea fânului se mai foloseşte şi grebla
mecanică a coasei, ca şi a preselor de balotat, asemănătoare cu a celor existente în
schema noastră de maşini. Riscul provocat de rămânerea prelungită a furajului recoltat
pe teren este mult diminuat, prin terminarea uscării fânului pe cale artificială, în fânar.
Baza uscării prin ventilaţie este lăsarea furajului puţin timp pe câmp, de a-l manipula
mecanic până la umiditatea de 35-50% şi desăvârşirea uscării prin curent de aer rece
sau cald. Metoda permite uscarea furajului în stadiul optimal şi conservarea la
maximum a valorii sale nutritive. Pentru reuşita deplină se recomandă cultivarea de
soiuri bogate în frunze care în momentul recoltării să conţină cât mai puţine tije.
O altă posibilitate este uscarea artificială a ierbii care se practică de multă vreme
în Elveţia (tab. 37) de către multe cooperative.
Iarba uscată artificial în uscătoare de mare capacitate.
Metoda se aplică pe scară industrială în Elveţia, Franţa, Germania şi Italia, fiind
organizată de mai multe cooperative care posedă uscătoare moderne, unde fermierii
duc iarba direct de pe câmp şi primesc furajul uscat în saci sau sub diferite forme de
comprimare. Acest mod de conservare ar putea constitui un exemplu şi pentru fermele
de vaci de carne din zona transfrontalieră România-Republica Moldova-Ucraina.

Tabelul 37
Anul Uscătoare, bucăţi Fân, mii tone
1956 92 39080
1960 125 72300
1965 137 78400
1966 135 87220
1967 135 88980
1968 135 84570

Cu toate avantajele tehnice oferite, uscarea artificială a ierbii a început să intre

în declin din cauza preţului de cost ridicat al energiei electrice iar perspectivele de
extindere ridică unele semne de întrebare pentru mulţi fermieri.

TRANSPORTUL FÂNULUI PENTRU DEPOZITARE

Manipularea furajelor de volum cu ocazia transportului este o lucrare greoaie şi
costisitoare care reclamă multe braţe de lucru şi timp. Mecanizarea acestor lucrări,
precum şi a lucrărilor de conservare a fânului, pot fi socotite printre preocupările de
bază a oricărui fermier care deţine vite de carne.
Pentru transportul fânului neambalat se foloseşte pe scară largă
82
autoîncărcătoarea, de construcţie şi capacitate diferită. Maşina de tip remorcă, pe două
roţi ataşată la tractor, are în partea din faţă un pick-up care preia fânul din brazdă şi îl
încarcă automat. Descărcarea se face tot automat prin partea din spate, punându-se în
funcţie o bandă transportoare aflată pe fundul remorcii. Există şi autoîncărcători
autopropulsate a căror posibilitate de manevră pe terenurile în pantă este mai mare
decât în cazul celor remorcate.
Fânul balotat se transportă cu remorci obişnuite. Depozitarea fânului se face
foarte rar sub cerul liber, în majoritatea fermelor depozitarea fiind asigurată în fânare
sau în podul grajdurilor. În acest ultim caz grajdurile sunt astfel construite ca să poată
adăposti în podul lor întreg stocul de fân.

ÎNSILOZAREA
Conservarea prin însilozare se adaptează mai bine decât uscarea atunci când
condiţiile de mediu (atmosferice) au un grad de umiditate crescut (vreme umedă cu
ploi frecvente) iar conservarea prin uscare este mai dificilă.
După uşurinţa cu care se însilozează, culturile sunt grupate în trei categorii:
 bogate în substanţe zaharoase, uşor de însilozat. În această grupă sunt
cuprinse: porumbul, sfecla şi raigrasul italian.
 mai puţin bogate în substanţe zaharoase, relativ sărace în substanţe azotate
care se pot conserva fără adaosuri speciale. Aici se încadrează: trifoiul roşu în culturile
dominante de graminee, iarba păşunilor permanente ori temporare cu conţinut relativ
scăzut de leguminoase.
 sărace în substanţe zaharoase, bogate în proteine, la însilozarea cărora trebuie
să se adauge conservanţi. În această grupă se încadrează: leguminoasele, amestecul de
lucernă-golomăţ, iarba pajiştilor permanente sau temporare bogate în leguminoase.
Dintre speciile de graminee principalele care intră în componenţa pajiştilor
semănate, raigrasul şi timoftica sunt mai bogate în zahăr solubil şi ca atare reuşesc mai
uşor la însilozare decât golomăţul.
Conţinutul în zahăr solubil variază în cursul anului la aceeaşi specie de plantă,
în funcţie de fenofază. Spre exemplu, la raigras conţinutul în zahăr solubil este de
circa 6% în luna aprilie, se majorează la 30% în creşterea tulpinii şi scade la 5% după
înflorire. Începând de la sfârşitul lunii iunie, acest conţinut se stabilizează la circa 1%.
Însilozarea ierbii se face în majoritatea cazurilor în silozuri tip turn, cele mai
răspândite fiind silozurile turn de construcţie metalică, cu posibilităţi de încărcare a
materialului pentru conservare, în partea superioară. Încărcarea se face cu ajutorul
benzilor transportoare sau tocători cu ciclon.

83
 Fig. 31. Conservarea ierbii prin însilozare în silozuri metalice şi prin
înfoliere în baloţi

EŞALONAREA PRODUCŢIEI DE IARBĂ PE PAJIŞTILE

TEMPORARE ŞI RANDAMENTUL LOR ÎN PRODUCŢIA CĂRNII DE VITĂ
Pe pajiştile temporare, eşalonarea producţiei de iarbă se face mai uşor decât pe
cele permanente, având în vedere precocitatea diferită a gramineelor şi leguminoaselor
perene din componenţa amestecurilor. Spre exemplu, se cunoaşte bine că între stadiile
de înspicare-înflorire ale golomăţului (Dactylis glomerata) şi ale timofticii (Phleum
pratense) este o diferenţă de 15-20 zile iar între soiurile precoce şi cele tardive din
cadrul aceleiaşi specii mai apar diferenţe de 8-10 zile (tab. 38).
Valorificând aceste diferenţe de precocitate, la primul ciclu de păşunat se pot
alcătui conveiere de amestecuri simple (o graminee şi o leguminoasă) sau complexe
(2-5 graminee+1-2 leguminoase) pentru pajiştile temporare.
Pentru a cunoaşte ce tip de amestec de ierburi perene să alegem în climatul
nostru cu un pronunţat caracter continental, după cum arată T. Maruşca, în
experimentări riguroase cu tineret taurin femel de prăsilă s-a determinat randamentul
pajiştilor temporare în producţia cărnii de vită pentru condiţii de neirigare şi de irigare
(tab. 39).

Fig. 32. Fătarea pe păşune

84
 Tabelul 38
Soiuri de graminee şi de leguminoase perene create în staţiunile de
cercetare din România
(sinteză după: Maruşca T., 2013)
Producţia Rezistenţă Modul
Precocitate Calitate de
Specia Soiul Omologat x) SU Sămânţă xx)
boli Iernat folosire
(t/ha) (kg/ha) xxx)

Graminee perene
Festuca 10-
Transilvan2 1988 3 900 2 2 3 FP
pratensis 13
Festuca 12-
Adela 2001 2 900 3 3 2 PFG
arundinacea 13
10-
Căprioara 2009 3 750 4 2 1 FPG
11
Festuca rubra
Cristina 2009 3 9-10 700 4 2 1 FPG
Peisaj 2005 1 8-9 600 4 2 1 GFP
10-
Magda 2004 2 800 3 3 2 FP
Dactylis 12
glomerata 11-
Intensiv 1988 3 900 3 3 2 FP
12
10-
Mara 1989 4 700 1 3 4 PG
Lolium 12
perenne 11-
Măgura 1999 3 800 1 3 3 PFG
12
Phleum 11-
Tirom 1979 4 700 3 2 1 FP
pratense 12
10-
Doina 1995 3 1000 4 2 2 F
11
11-
Olga 1999 4 900 4 3 2 F
Bromus 12
inermis 11-
Mihaela 2004 3 950 4 3 2 F
12
11-
Iulia Safir 2010 3 950 4 3 2 F
12
Phalaris 16-
Premier 2004 3 800 5 2 2 F
aorundinacea 18
Leguminoase perene
Carmencita 2009 3 9-10 300 1 2 1 FP
Trifolium Mioriţa 1989 2 8-9 400 1 2 2 PG
repens Carpatin 1996 2 8-9 450 1 2 2 PG
Danitium 2004 2 9-10 450 1 2 2 PG
10-
Nicol 1995 2 500 2 2 2 PF
11
11-
Oltim 2004 2 550 2 2 2 PF
Lotus 12
corniculatus Dragotim 2008 2 8-9 500 2 2 2 PF
Mg. 8 2007 2 9-10 500 2 2 2 FP
10-
Doru 2004 3 500 2 2 2 PF
11
Onobrychis 12-
Anamaria 2009 2 1200 3 3 2 F
viciifolia 13
x)
Precocitate: 1. Timpuriu – înspică la 10 mai; 2. Semitimpuriu – 11-20 mai; 3.
Semitardiv – între 21-31 mai; 4. Tardiv – înspică după 1 iunie.
xx)
Calitate, rezistenţă la boli şi la iernat: 1. Foarte bună.....9. Foarte slabă.
xxx)
Mod de folosire: P-păşune, F-fâneaţă; G-gazon.

85
 Tabelul 39
Rezultate privind producţia pajiştilor temporare
(calitatea şi sporul în greutate vie la tineretul taurin, 1972-1993)
Producţia medie
Tipuri de amestecuri
Specificare S.U. P.B. Spor greutate
Condiţii
t/ha % kg/ha % kg/ha %
Simple 10,36 100 2140 100 789 100
Amestecuri
Complexe 10,80 104 2280 107 935 118
Neirigat 9,72 100 2080 100 749 100
Cultură
Irigat 11,44 118 2340 113 987 132
Media 10,58 - 2210 - 855 -

Din datele obţinute în 13 experienţe cu durata de 2-4 ani fiecare, în 6 locaţii

diferite (Vlădeni-BV, Măgurele-BV, Sighet-MM, Secuieni-NT şi Şimnic-DJ în
neirigat; Moara Domnească-IF în condiţii de irigare), la o fertilizare medie de 175 kg
azot, 64 kg/ha de P2O5 şi 46 kg/ha de K2O se obţin peste 10 tone de substanţă uscată
(S.U.) şi peste 2200 kg/ha de proteină brută (P.B.), care permit obţinerea a 855 kg/ha
spor greutate vie numai cu iarba de pe păşune, fără furaje concentrate.
Amestecurile complexe de graminee şi leguminoase perene sunt superioare cu
18% faţă de cele simple, iar pe pajiştile irigate se obţin cu 32% mai multă carne decât
pe cele neirigate.
În urma acestor rezultate, pentru condiţiile ţării noastre, sunt de preferat
folosirea cu precădere a amestecurilor complexe în condiţii, pe cât posibil, de irigare
în toate zonele mai umede, dar obligatoriu, însă, în zona de câmpie mai secetoasă şi
zona transfrontalieră cu Republica Moldova.
În tabelul 40 prezentăm un exemplu de eşalonare a producţiei de iarbă pe cicluri
de păşunat a unor amestecuri complexe folosite într-un conveier la Măgurele-Braşov,
(după T. Maruşca) faţă de un amestec complex unitar în medie de 4 ani (1974-1977).

Tabelul 40
Producţia de substanţă uscată
(repartizarea producţiei de S.U. pe cicluri de păşunat – media 1974-1977)
Variante Producţia medie Repartizare pe cicluri (%)
Conveier de SU
1 2 3 4 5 6 7 8x)
amestecuri (t/ha)
1.Timpuriu 8,78 13,8 18,0 17,9 9,5 10,6 14,0 10,7 5,6
2.Mediu 9,28 15,8 20,5 12,1 13,3 7,7 13,7 12,7 4,3
3.Tardiv 9,88 26,4 18,7 17,2 9,4 8,1 12,3 5,0 2,9
MEDIA A 9,31 18,9 19,1 15,7 10,7 8,7 13,3 9,7 4,2
B.Amestec unitar 9,83 17,5 20,1 13,7 12,4 9,0 13,9 9,1 4,3
-
Dif. A-B -0,52 +1,4 -1,0 +2,0 -1,7 -0,3 -0,6 +0,3
0,1
x)
8 cicluri de păşunat în 2 ani (1975 şi 1976) din cei 4 ani

Concret, pentru o pajişte temporară cu 8 parcele de păşunat se vor stabili

următoarele amestecuri de graminee şi de leguminoase perene:
 2 parcele cu amestec timpuriu: Dactylis glomerata (50%); Lolium perenne
86
(10%); Festuca pratensis (10%); Poa pratensis (10%), Trifolium repens (10%); Lotus
corniculatus (10%).
 3 parcele cu un amestec mijlociu: Festuca pratensis (50%); Lolium perenne
(20%); Poa pratensis (10%); Trifolium repens (10%); Lotus corniculatus (10%).
 3 parcele cu amestec tardiv: Phleum pratense (50%); Lolium perenne (10%);
Festuca pratensis (10%); Poa pratensis (10%); Trifolium repens (10%); Lotus
corniculatus (10%).
Observăm că aceste amestecuri se bazează pe o precocitate diferenţiată a
gramineelor de bază care participă în proporţie de 50%, pe adaptabilitatea speciilor
Lolium perenne şi Festuca pratensis, pe completarea golurilor prin Poa pratensis, pe
rezistenţa la păşunat a leguminoasei Trifolium repens şi pe rezistenţa la stres
termohidric a speciei Lotus corniculatus.
Eşalonarea producţiei de iarbă pe cicluri de păşunat şi asigurarea ritmică a
furajului stau la baza obţinerii vitelor de carne crescute pe pajiştile temporare.
Realizarea în condiţii de neirigare din Ţara Bârsei, a unui spor de 826 g/cap/zi
la tineretul taurin fără concentrate în raţie şi a unei producţii de 1042 kg/ha spor
greutate vie în medie pe 4 ani pun în evidenţă valoarea biologică de excepţie a
soiurilor româneşti de ierburi perene şi a raselor mixte de bovine (carne-lapte),
adaptate mai bine la condiţiile ţării noastre, faţă de cele din import (tab. 41).
Rezultatele prezentate în aceste experienţe se situează la acelaşi nivel cu cele
obţinute în ţări cu zootehnie dezvoltată şi reprezintă o soluţie viabilă de a folosi, fără
rezervă, soiurile de plante româneşti şi rasele autohtone cu aptitudini de carne pentru
obţinerea cărnii de vită pe pajiştile existente.
Tabelul 41
Producţia de S.U., sporuri medii şi conversia furaj-greutate vie
(în 163,3 zile de păşunat, Măgurele-Braşov)
A.Conveier B.Amestec Diferenţa
Specificare UM %
amestecuri unitar +/-
Producţia de SU t/ha 9,31 9,83 +5,2 105,6
Spor greutate vie g/cap/zi 8,26 801 -25 97,0
Spor greutate vie kg/ha 1042 1023 -19 98,2
Consum furaj/kg
kg SU 8,9 9,6 9,6 107,9
spor

Fig. 33. Întreţinerea pe păşune şi adăparea la sursă de apă naturală (râu)

87
 VALORIFICAREA EFICIENTĂ A PĂŞUNILOR DIN ZONELE
DE DEAL ŞI MONTANE ÎN PRODUCŢIA CĂRNII DE VITĂ
Creşterea tineretului taurin pe păşunile submontane şi montane are o influenţă
favorabilă asupra producţiei de carne, cât şi asupra performanţelor de lapte,
longevităţii lor economice şi eficienţei acestor producţii, deoarece condiţiile de mediu,
în special de climă, de hrană pe bază de nutreţ verde direct de pe păşune, sunt deosebit
de favorabile în comparaţie cu sistemul de creştere în stabulaţie şi hrănirea la iesle.
Astfel, într-o cercetare făcută pe efective mari de vaci Brună în Elveţia, Kunzi N.
(1985) constată că vacile care au fost crescute la munte ca tineret au dat 200 kg lapte
în plus pe lactaţie şi trăiesc cu un an mai mult decât animalele crescute la şes.
Dintre numeroşii factori de mediu care influenţează performanţele de producţie
ale animalelor s-au studiat mai ales frigul, căldura, altitudinea (Blanca, N., 1968,
Draskoczy, J., 1969, Maust, L. E., şi colab., 1972, Mc Dowell, R. E., 1968, Şerban, D.,
şi colab., 1979) constatându-se că în condiţiile unor variaţii sezoniere mari ale climei,
creşterea taurinelor poate deveni nerentabilă.
Întreţinerea tineretului taurin pe păşunile de altitudine impune în mod
obligatoriu existenţa adăposturilor simple pentru protejarea animalelor pe timpul
nopţii sau în perioadele cu ploi reci şi temperaturi scăzute. Astfel, cercetările efectuate
în Maramureş de Şerban D. şi colab., 1979, 1985, arată că pe păşunile submontane
adăposturile pot îmbunătăţi creşterea în greutate cu 10-12% a tineretului taurin.
Rezultate asemănătoare au obţinut şi Caputa, I., 1975, în Elveţia sau Perinado
Lucerna şi colab., 1973, în Spania.
În cadrul unor loturi de animale scoase la păşune, omogene în aparenţă, se pot
observa diferenţe importante în comportament, de care trebuie să ţinem seama mai
mult decât în oricare alt sistem de creştere. Aceste diferenţe se referă mai ales la:
timpul de păşunat, frecvenţa apucării ierbii, cantitatea de iarbă ingerată, timpul de
rumegare (ca urmare gradul de asimilare şi performanţele diferite), locul ocupat în
ierarhia turmei, comportamentul diurn faţă de celelalte animale din grup, care, toate
influenţează mai mult sau mai puţin eficienţa creşterii şi îngrăşării pe păşune.
După unii autori activitatea bovinelor pe păşune este mai ales diurnă; timpul de
păşunat pare determinat de doi factori: creşte când cantitatea de iarbă scade şi scade
când durata zilei este mai mică. Animalele pasc mai intens în timpul primelor ore ale
dimineţii şi ultimele ore ale zilei. La introducerea animalelor pe păşune trebuie să
avem în vedere faptul că animalele ţinute mult timp în stabulaţie încep greu să
păşuneze şi trebuie însoţite de animale care sunt obişnuite cu păşunatul sau cel puţin
au fost şi în anii trecuţi la păşune. Adaptarea trebuie să se facă timp de 2-3 săptămâni,
timp în care şi flora microbiană din rumen se acomodează cu schimbarea regimului de
hrănire. Trecerea de la regimul de hrănire de iarnă la cel de păşunat constituie o
perioadă critică în creşterea taurinelor de carne, deoarece implică importante
modificări de mediu, mai ales în zonele montane şi submontane. Stabulaţia în
adăposturi cu temperatura constantă este schimbată cu păşunatul de primăvară
timpuriu, cu variaţii mari de temperatură, la care se adaugă şi alimentaţia deosebită
radical.
Ţara noastră se numără printre ţările cu o suprafaţă relativ mare de fond
pastoral, motiv pentru care sporirea producţiei pajiştilor naturale are importanţă
primordială în creşterea animalelor atât sub aspectul asigurării bazei furajere, cât şi al
88
cheltuielilor care se fac cu această ramură, beneficiile fiind mult mai mari în cazul
utilizării intensive a păşunatului.
Având în vedere că pajiştile naturale submontane şi montane reprezintă peste
25% din fondul pastoral total, o condiţie esenţială pentru o creştere dinamică a
taurinelor de carne o constituie folosirea intensivă a acestor pajişti.
Observaţiile practice şi experimentale efectuate de Kotvos, R., 1972 şi D.
Şerban, 1979 au demonstrat că şi în aceste zone, atunci când animalele au iarbă de
calitate şi în cantităţi suficiente, când se foloseşte păşunatul raţional (tarlalizarea şi
rotaţia păşunilor), când pajiştile sunt fertilizate corespunzător, se asigură apă la
discreţie animalelor, păşunile sunt dotate cu adăposturi de protecţie pentru vreme
nefavorabilă, iar animalele alese în loturi omogene, se pot realiza sporuri de creştere şi
îngrăşare bune, dar mai ales creşterea poate deveni rentabilă.
Acest aspect a rezultat şi din cercetările efectuate în Elveţia de Caputa, I., 1975,
atunci când animalele au avut iarbă în cantitate suficientă şi de calitate, când s-a
asigurat o rotaţie raţională pe tarlale, cu apă la discuţie, iar pajiştile au fost fertilizate
în mod corespunzător, bovinele s-au adaptat uşor la condiţiile de altitudine şi s-au
obţinut sporuri în greutate normale.
D. Şerban şi colab., 1988, într-o experienţă comparativă efectuată la Sighet, în
care s-a urmărit influenţa păşunatului la altitudini diferite asupra creşterii şi îngrăşării
tineretului taurin din rasa Brună de Maramureş, a obţinut rezultatele prezentate în
tabelul de mai jos.

Tabelul 42
Evoluţia sporului de creştere şi îngrăşare la tineretul taurin din rasa Brună
de Maramureş, crescut la altitudini diferite
(după D. Şerban şi colab., 1988)
Spor mediu zilnic Media sporului în
Sistemul de Altitudine
Lotul (g/zi) greutate
furajare m
Pe păşune La grajd g/zi %
Masă verde la
I - 729 427 579 100,0
grajd
II Păşune cultivată 240 721 470 597 103,1
III Păşune naturală 770 424 419 421 72,8
IV Păşune naturală 980 436 574 395 68,2

Se constată din aceste date că lotul I furajat la grajd şi lotul II pe păşune

cultivată la 240 m altitudine au dat rezultate asemănătoare, în schimb, lotul III,
îngrăşat pe păşune naturală la 770 m, dar mai ales lotul IV, care a păşunat la 980 m
altitudine, au avut sporuri de creştere şi îngrăşare cu 41,8% respectiv 31,3% mai
reduse. Această scădere a sporului se explică prin cantitatea dar mai ales prin calitatea
masei verzi de pe păşunile de altitudine, cât şi prin condiţiile de mediu mai aspre la
care trebuie să se adapteze organismul.
În zonele submontane şi montane, unde păşunile şi fâneţele naturale reprezintă
peste 70% din suprafaţa agricolă, există o corelaţie strânsă între intensitatea folosirii
acestora şi rentabilitatea creşterii bovinelor pentru carne, motiv pentru care sporirea
producţiei pajiştilor naturale are o importanţă deosebită şi este o condiţie esenţială în

89
creşterea continuă a efectivelor. În aceste zone s-a constatat că dozele de azot aplicate
păşunilor duc la o creştere a producţiei de carne obţinută pe hectar proporţional cu
creşterea producţiei de iarbă şi că o importanţă mare asupra îngrăşării bovinelor o are
fertilizarea în mod corespunzător a pajiştilor, asigurând o iarbă de calitate, în cantitate
suficientă şi folosită raţional prin tarlalizare.
Atunci când nu se dispune de condiţii în perioada de vară, chiar dacă sporurile
în greutate sunt mai mici comparativ cu cele ale animalelor furajate la grajd, folosirea
păşunilor naturale se impune totuşi, având şanse de-a compensa efectele negative ale
subnutriţiei în prima parte a perioadei de finisare.
În vederea delimitării precise între rezultatele activităţii de producere a furajelor
şi cele ale activităţii de creştere şi îngrăşare a taurinelor pentru carne este necesar să
existe o evidenţă cantitativă şi calitativă a furajelor, deci o gestionare separată.
Aceasta ar conduce la sporirea preocupărilor pentru creşterea producţiei de furaje verzi
pe păşune şi valorificarea lor eficientă.
Gestionarea distinctă a furajelor ar trebui să cuprindă atât elementele cantitative
cât şi cele calitative reflectate în valoarea nutritivă (UN, PD, vitamine, săruri minerale)
precum şi indicatorii de eficienţă economică.
Unele recomandări se impun şi în ceea ce priveşte determinarea costurilor de
producţie ale furajelor verzi de pe păşune. Practica calculării costului de producţie a
nutreţurilor verzi de pe pajişti trebuie să reflecte, aşa cum este normal, comensurarea
reală a eforturilor materiale şi umane depuse pentru producerea furajelor verzi folosite
în producerea cărnii de taurine pe păşune.
Bibliografie
Beranger, C., 1965 – Influenţa îngrăşării cu azot a păşunilor asupra producţiei
de carne. Consfătuire I, a Federaţiei Europene de Pajişti, Wageningen, Olanda
Caputa, I., 1975 – Întreţinerea tineretului bovin cu sau fără adăpost pe păşune.
Revue suisse d’agriculture, VII (1), Elveţia
Şerban, D. şi col.,1979 – Rezultate obţinute în creşterea şi îngrăşarea tineretului
taurin pe păşunile submontane. Revista de creşterea animalelor nr.2, Bucureşti
Şerban, D. şi colab., 1988 – Eficienţa valorificării păşunilor la diferite altitudini
pentru îngrăşarea taurinelor. Producţia animală-zootehnie şi medicină veterinară, nr.
10, Bucureşti

SISTEME DE CREŞTERE A TAURINELOR DE CARNE

Cererea tot mai mare de carne de taurine din ultima vreme înregistrată pe plan
mondial dar cu precădere în Europa, determină mulţi crescători de vite să se orienteze
înspre această producţie. Din păcate, crescătorii de taurine nu sunt stimulaţi suficient
pentru această direcţie de producţie din următoarele motive: preţurile de valorificare
oferite de piaţă nu sunt suficient de mari pentru a acoperi efortul, efectivul matcă este
limitativ pentru producţia de carne şi structura de efectiv nu este în favoarea producţiei
de carne, şi nu în ultimul rând în România nu există o tradiţie pentru consumul de
carne de vită.
În aceste condiţii ce poate face un crescător de taurine pentru a realiza profit şi
din această producţie a taurinelor: carnea. Există două alternative: 1) fie îşi schimbă
total profilul fermei şi trece la o afacere cu vaci de carne şi 2) fie utilizează o parte din
resursele fermei pentru a produce carne. Sigur că orice antreprenor nu ar dori să
90
renunţe total la unele avantaje ale exploatării taurinelor pentru ambele producţii
principale: laptele şi carnea. Acesta este unul dintre motivele pentru care în Europa se
exploatează rase de taurine pentru producţie mixtă. Dintre acestea cu siguranţă rasa
Bălţată românească, aparţinând tulpinii da taurine Simmental, este cea mai profitabilă
pentru exploatare mixtă în regiunea de vest a ţării.
În continuare se vor descrie pe scurt câteva opţiuni pe care le are un crescător
pentru a face profituri din exploatarea taurinelor pentru producţia de carne.
Dacă în fermă există resurse suplimentare pentru a creşte taurine pentru carne,
sau dacă suprafaţa de teren agricol este mică, atunci se pot lua în considerare patru
sisteme:
1. Sistemul vacă-viţel presupune exploatarea unui număr mic de vaci de carne
(10-15 capete) şi creşterea pentru îngrăşare a viţeilor obţinuţi de la acestea. Viţeii vor
fi înţărcaţi la circa 6 luni la o masă corporală de circa 220-230 kg.
2. Sistemul dairy beef (carne de la vacile de lapte) care înseamnă
cumpărarea de viţei nou-născuţi (masculi) din rasele specializate pentru producţia de
lapte (Holstein-Friză, Brună etc) şi creşterea lor până la atingerea masei corporale de
150-250 kg. Acest sistem permite sporirea câştigurilor, chiar şi pentru fermierii cu
vaci de lapte, mai ales acolo unde se utilizează păşunea pe timp de vară pentru
asigurarea furajării. Deoarece piaţa pentru carne albă este limitată tăuraşii din rasele de
lapte se pot utiliza pentru producerea de tăuraşi îngrăşaţi. Mai mult o anumită parte
din vacile de lapte din fermă poate fi însămânţată cu material seminal de la tauri din
rasele de carne, obţinându-se viţeii destinaţi pentru producţia de carne.
3. Sistemul de creştere pentru îngrăşare a tineretului taurin care presupune
cumpărarea viţeilor (de regulă masculi) având masa corporală de 200-250 kg şi
creşterea lor până când aceştia ating masa corporală de 350-400 kg.
4. Sistemul de îngrăşare pentru valorificare prin care se cumpără tineretul
taurin (mascul) la greutatea de 350-400 kg şi îngrăşarea până la atingerea greutăţii de
valorificare (500-550 kg).
În cazul în care un fermier se hotărăşte să se dedice numai producţiei de carne
de taurine atunci poate integra punctele 1, 3 şi 4 de mai sus, sporind eficienţa
economică a exploataţiei, la care poate adăuga şi sistemul de la punctul 2.
Care sunt resursele de care trebuie să dispună un fermier pentru a produce carne
de taurine?
Locaţia trebuie aleasă în aşa fel încât să respecte toate regulile impuse de
protecţia mediului şi a comunităţii în care se intenţionează înfiinţarea fermei. Este
permisă în zonă exploatarea taurinelor la capacitatea proiectată? Cum vor reacţiona
vecinii la acest proiect?
Terenul agricol poate să fie compus fie din păşune fie din teren arabil. Este
posibilă irigarea lui? Este nevoie de un ţarc sau padoc pentru a adăposti animalele
atunci când se va iriga terenul sau este necesară odihna păşunii. Se impune existenţa
unui padoc atunci când fermierul are intenţia de a finisa animale pentru valorificare.
Dacă suprafaţa de teren este suficient de mare atunci este preferabil ca o parte din
furaje să fie produse în fermă. Deşi este convenabilă, deţinerea tuturor utilajelor
agricole poate fi costisitoare.
Producerea de furaje voluminoase şi capacitatea de păşunat. Dacă
întreţinerea se face pe păşune atunci trebuie să se ţină cont de factorii care influeţează
91
producţia pajiştii: sezonul, precipitaţiile, disponibilul de apă pentru irigare, tipul de
sol, fertilitatea solului, speciile şi varietăţile de plante şi tipul de păşunat.
Performanţa taurinelor şi capacitatea de păşunat sunt influenţate de producţia şi
calitatea furajului de pe păşune. Aceşti doi indicatori nu sunt uşor de stabilit şi nu sunt
constanţi pe toată durata păşunatului.
Resursa umană. Familia poate avea satisfacţii mari prin creşterea şi îngrăşarea
cătorva tăuraşi. Copii pot beneficia de pe urma responsabilităţii cu care au fost
investiţi şi familia se poate întări prin munca împreună. Dacă numărul de animale este
mai mare atunci forţa de muncă trebuie planificată cu atenţie. Chiar şi atunci când
animalele sunt pe păşune ele trebuie observate cel puţin zilnic, pentru a ne asigura că
au suficientă apă şi hrană, precum şi că sunt sănătoase.
Cazarea animalelor şi echipamente. În cazul îngrăşării unui număr mai mic de
animale nu este necesar să se asigure mai multe condiţii decât cele de bază. Dintre
facilităţile care sunt necesare amintim: dispozitiv de contenţie (poartă blocantă şi
panouri), hrănitori pentru furajele concentrate sau iesle pentru supliment de furaje
voluminoase şi garduri adecvate. De asemenea, trebuie asigurată o sursă curată şi
continuă de apă.
Gardurile bune sunt necesare pentru a asigura siguranţa şi buna relaţie cu
vecinii. Pe păşune sunt utile gardurile electrice. Gardurile care închid un padoc trebuie
să fie suficient de puternice, înalte şi impenetrabile pentru animale. Nu se recomandă
folosirea sârmei ghimpate în locurile în care se vor manipula sau aglomera taurinele.
Hrănitorile sunt necesare dacă se administrează supliment de furaje concentrate.
Taurinele pot fi întreţinute foarte bine în aer şi pe timp de iarnă dacă se asigură un zid
care reduce curenţii de aer şi un loc de odihnă uscat. Deoarece iarna şi primăvara
padocurile devin umede şi murdare taurinele vor fi cazate sub o copertină sau pe o
movilă de pământ.

92
 CAPITOLUL VI
ÎNFIINŢAREA FERMELOR DE CARNE
Taurinele de carne cu genetică superioară au un viitor asigurat în zootehnia
României, fermele de lapte având un trend descendent.
În România, până de curând se vorbea doar de înfiinţarea şi modernizarea
fermelor de bovine pentru lapte, de dezvoltarea producţiei de lapte şi unităţilor de
procesare, trendul înscriindu-se în linia tradiţiei zootehnice româneşti. Acest avânt
a cunoscut în ultimul timp un trend descendent atât din cauza preţului scăzut al
laptelui materie primă, cât şi al creşterii costurilor de producţie, a preţurilor pentru
hrana animalelor, dar şi concurenţei acerbe şi presiunii din partea altor ţări
producătoare de lapte din UE mai iefin şi de o calitate superioară sub aspectul
stării de sănătate.
Datele statistice arată că din cantitatea totală de lapte produsă în ţară, doar
1,2-1,3 milioane tone ajung la procesare, adică 20% ceea ce reprezintă puţin.
Această situaţie determină procesatorii de lapte care au investit în unităţi de
procesare să se orienteze către achiziţionarea de lapte materie primă d in alte ţări,
cum ar fi Olanda, Ungaria, Polonia, care oferă preţuri de achiziţii mai mici şi lapte
de o calitate superioară. Pentru România este o realitate că laptele provenit din
gospodăria ţărănească nu corespunde în totalitate normelor europene de igienă iar
această neconcordanţă este greu de controlat având în vedere că laptele destinat
procesării, provenit de la diverşi crescători este amestecat la punctele de colectare
având un impact negativ asupra conformităţii de calitate a laptelui şi implicit
asupra preţului de achiziţie. În România avem în prezent capacităţi de procesare şi
ambalare de 2,3 miliarde de tone, cu mult peste ceea ce producem, situaţie care
determină desfiinţarea multor centre de colectare şi chiar părăsirea ţării de unele
companii străine aşa cum s-a întâmplat recent cu TNUVA, iar fermierii români
care deţin exploataţiile mici de subzistenţă să se orienteze spre altceva pentru a
depăşi această situaţie. O soluţie a fost propusă recent de către Ministerul
Agriculturii prin acordarea unui credit către primăriile comunale pentru
achiziţionarea unui număr de tancuri de răcire pentru fermierii mici care vor livra
lapte neconform destinat procesării pentru brânzeturi fine fermentate. O altă
soluţie bună care a fost deja implementată în multe judeţe ale ţării pentru micii
crescători de bovine este trecerea treptată la producţia de carne, care nu presupune
însă excluderea producţiei de lapte.
Creşterea bovinelor de carne nu concurează fermele de lapte, ţara noastră
având un efectiv matcă suficient de mare care permite dezvoltarea fermelor de
carne care să supravieţuiască concomitent cu fermele de lapte. Alternativa
dezvoltării fermelor de carne are în vedere conjunctura internaţională a pieţii
cărnii de bovine cu preţuri stimulative pentru fermieri, cererii crescânde a acestui
produs alimentar, resursele existente în ţară (suprafeţe mari de păşuni)
neexploatate şi a unui management mai simplu şi mai economic decât în cazul
fermelor de lapte. O realitate este şi aceea că în România cererea de c arne de vită

93
şi consumul este mult mai redus decât pentru carnea de la alte specii, dar în
Europa de Vest deficitul de carne de vită este de peste 200000 tone, astfel că
producţia şi preţurile sunt în favoarea cărnii de vită, consumul în aceste ţări fiind
de peste 30 kg pe cap de locuitor. Pentru România creşterea bovinelor de carne
este un domeniu nou care necesită timp pentru implementarea tehnologiilor
specifice şi educarea fermierilor, iar conversia de la lapte la carne este un proces
de lungă durată, dar cu perspective şi foloase în viitor.

CARACTERISTICILE DE BAZĂ A FERMELOR DE BOVINE

PENTRU CARNE
Un prim aspect este că în România există suprafeţe mari de păşuni,
neutilizate eficient, care se pretează foarte bine pentru rasele de carne, iar
condiţiile geo-climatice sunt favorabile pentru creşterea vitelor de carne
specializate sau a metişilor cu rasele autohtone.
Producerea cărnii de vită este o afacere sustenabilă, cu costuri reduse, al
cărui scop este producţia a unu sau doi viţei pe an, în funcţie de perioada de
întreţinere cu valorificarea exclusivă prin abatorizare.
Tehnologia de creştere a vacilor de carne este foarte simplă şi costurile sunt
mai mici decât în cazul creşterii vacilor pentru lapte care folosesc tehnologii mult
mai complicate şi la costuri mari.
Primul aspect care diminuează foarte mult costurile de exploatare a vacilor
de carne îl reprezintă necesarul redus de facilităţi: adăposturi simple tip şopron,
dispozitive de contenţie, hrănitori, adăpători, garduri. În fermele de carne
animalele sunt întreţinute aproape tot timpul anului pe păşune, chiar şi în sezonul
rece, întreţinerea în adăposturi fiind necesară doar în perioada fătărilor pe timp de
iarnă. Păşunatul este foarte bine controlat prin parcelarea terenului cu garduri
electrice obişnuite şi mutarea animalelor de pe o parcelă pe alta când vegetaţia se
reduce prin păşunat iar înălţimea ierbii scade la 10 cm. În funcţie de cantitatea de
iarbă de pe o parcelă, durata de folosire a unei parcele este de 10-15 zile şi
revenirea după o perioadă de refacere a covorului vegetal de 35-40 zile.
Costurile întreţinerii vacilor de carne sunt cu atât mai mici cu cât pentru
creşterea acestora furajul principal este masa verde păşunată care poate reprezenta
90-95% din totalul hranei.
Sistemul de creştere este extensiv ceea ce reduce efortul de îngrijire a
animalelor şi a forţei de muncă, iar managementul factorilor tehnologici este mai
simplu şi costurile mai scăzute faţă de creşterea vacilor de lapte.
Hrănirea vacilor şi producerea cărnii de vită prin folosirea păşunilor reduce
dependenţa faţă de piaţa de furaje care este scumpă mai ales pentru concentrate.
Producerea cărnii prin îngrăşarea pe păşune nu aduce concurenţă, ci
completează în mod fericit oferta pentru producţia de carne de vită de calitate.

ÎNFIINŢAREA UNEI FERME DE CARNE

Conversia de la ferma de lapte la ferma de carne se poate realiza direct prin
creşterea bovinelor de carne specializate în rasa pură sau treptat prin încrucişări cu
rase de carne în funcţie de materialul biologic şi posibilităţile financiare
disponibile.
94
 Trecerea directă către rasele de carne presupune înlocuirea vacilor existente
prin investiţii în vaci de carne de reproducţie şi în adaptarea întregii tehnologii din
fermă către sistemul de vacă alăptantă crescută în sistem extensiv.
Dacă fermierul îşi propune creşterea bovinelor de carne în rasă pură trebuie
analizate următoarele aspecte:
 resursele disponibile (forţă de muncă, teren agricol, capitalul de care
dispune pentru investiţie şi cunoştinţele în domeniu);
 potenţialul de procesare şi comercializare a producţiei, eventual de
asociere cu firme partenere care asigură piaţa de desfacere;
 orientarea de a produce şi material de reproducţie (juninci gestante şi tauri
pentru montă-naturală sau însămânţări artificiale) selecţionat pe baza criteriilor
fenotipice şi genotipice.
Creşterea taurinelor de carne se poate practica şi ca o afacere suplimentară
deoarece acest sistem necesită un volum mic şi flexibil de investiţii şi forţă de
muncă.
O altă variantă, dar cu o durată mai lungă de conversie, este însămânţarea
vacilor de lapte minus variante cu material seminal de la tauri de carne cu genetică
superioară pentru obţinerea de viţei hibrizi cu caracteristici bune pentru producţia
de carne şi care vor fi valorificaţi în totalitate pentru sacrificare. În cazul
efectivelor mai mici se poate folosi şi monta naturală prin tauri selecţionaţi
practică foarte curentă în multe ferme care au trecut la producerea cărnii de vită.
În cazul conversiei treptate a unei ferme de lapte la vaci de carne, fermierul
trebuie să schimbe mai întâi modul de reproducere a efectivelor de vaci pe care îl
are în proprietate, prin adoptarea sistemului de monte şi fătări sezoniere folosind
cu precădere monta naturală.
Următorul pas îl reprezintă eficientizarea producerii şi conservării furajelor
cu asigurarea stocurilor de fibroase şi suculente pentru sezonul de iarnă.
În al treilea rând, fermierul trebuie să-şi adapteze ori să schimbe sistemul de
întreţinere pentru vaci şi viţei corespunzător pentru vitele de carne.
Factorul esenţial în această conversie îl reprezintă alegerea geneticii
corespunzătoare pentru aceste încrucişări. Fermierul trebuie să opteze pentru
încrucişare la genetica de top, pentru a obţine cele mai bune rezultate care
îndeplinesc cele mai bune condiţii de mediu şi bunăstare de producere a cărnii de
vită.
Analizând situaţia actuală din România şi zona transfrontalieră cu Republica
Moldova şi Ucraina observâm că fermierii s-au orientat la genetica oferită de unele
rase de carne cu răspândire universală: Charolais, Aberdeen Angus, Limousine,
Blanc Belgian Blue, Piemontese şi chiar Simmental negru de carne.
Riscul şi problema conversiei unei ferme de vaci de lapte în fermă de bovine
pentru carne nu mai reprezintă acum o problemă deoarece au apărut firme pe piaţă
care garantează contractual asigurarea pieţei de desfacere. Aceste companii asigură
materialul genetic de calitate superioară, juninci gestante şi material seminal
congelat ori tauri pentru reproducţie, iar apoi cumpără viţeii rezultaţi în fermă,
asigurând astfel desfacerea producţiei. O astfel de firmă este Karpaten Meat din
Sibiu care oferă un pachet complet cu genetica de top de la rasa Aberdeen Angus
pentru creşterea în rasă curată sau pentru sistemul de încrucişare.
95
 Această rasă de carne oferă crescătorilor multe avantaje: animalele de rasă
Angus sunt robuste, foarte docile şi uşor de întreţinut cu un efort minim, se
pretează la creşterea intensivă sau extensivă, cu un spor mare de creştere, un
randament mare la sacrificare, cu un procent ridicat de carne de calitate superioară.
Este rasa preferată de mulţi crescători care necesită costuri scăzute de producţie şi
se pretează la un management bun.
Prin metisarea taurilor Angus cu vacile din rasele Bălţată românească,
Brună, Bălţată cu negru românească se obţine, prin efectul heterozis, un produs cu
calităţi superioare, performanţe de creştere mari cu un spor mediu zilnic ridicat,
viţeii valorificând pe deplin producţia de lapte a mamelor şi nutreţul verde de pe
păşune.
Fătările sunt uşoare fără dificultăţi, iar viţeii sunt sănătoşi, rezistenţi şi
realizează o creştere intensivă până la valorificare.
Având în vedere potenţialul enorm pe care îl deţine România prin resursele
naturale cum sunt suprafeţe mari de păşune, ideale pentru rasele de carne, rasa
Aberdeen Angus este una din aceste rase adaptată perfect la condiţiile geo -
climatice ale ţării şi poate valorifica foarte bine iarba de pe păşune.
În cele de urmează vom prezenta unele rezultate semnificative obţinute în
zona transfrontalieră de Est prin folosirea acestor încrucişări comerciale cu rase
specializate de carme, activitate care a căpătat o mare amploare datorită
avantajelor obţinute de viitor.

PROIECTAREA UNEI FERME COMERCIALE DE CARNE

Producerea cărnii de vită se poate face prin mai multe sisteme şi metode, cel
mai practicat fiind îngrăşarea tăuraşilor şi parţial a viţeilor eliminaţi de la
reproducţie. Având în vedere structura de rasă a taurinelor din ţara noastră pentru
îngrăşare predomină animalele din rasele mixte (Bălţată românească, Brună de
Maramureş, Pinzgau de Transilvania, Sură de Stepă) şi de lapte (Bălţată cu negru
românească). De regulă, crescătorii reţin toate viţelele pentru reproducţie iar taurii
sunt destinaţi vânzării pentru îngrăşare sau valorificării directe fără a fi îngrăşaţi,
viţelele fiind valorificate pentru carne doar ocazional.
În ultimul timp a început să fie practicată şi obţinerea cărnii prin tehnologia
vacii de carne folosind rasele de taurine specializate pentru producţia de carne în
încrucişări comerciale cu rase mixte şi de lapte hibrizii rezultaţi (masculi şi
femele) fiind în totalitate valorificaţi pentru producţia de carne superioară calitativ.
Tehnologia vacii de carne presupune folosirea ca hrană de bază nutreţul
verde de pe păşunile naturale sau cultivate şi alte resurse furajere din grupa
furajelor grosiere, concentratele fiind aproape excluse sau folosite în cantităţi mici
pentru viţei în perioada de alăptare sau pentru animale îngrăşate aflate în faza de
finisare.
În cazul proiectării unei ferme comerciale pentru producerea cărnii de vită,
în cele ce urmează vom prezenta un exemplu simplu de folosire a hibrizilor vacilor
mixte şi de lapte cu tauri din rasa Limousine. Efectivul total de vaci este de 80
capete cu reproducţie simplă fără a se dori mărirea efectivului. Aceasta înseamnă
că ferma va avea un circuit închis, adică tot tineretul va fi crescut în fermă, cu
vânzarea către abator a animalelor îngrăşate.
96
 Indicatorii tehnici ai fermei utilizaţi în proiectare sunt:
- Natalitatea la vaci – 93% , intervalul între două fătări succesive (CI) la
vaci – 390 zile, reformă la vaci – 20%, reformă la viţei 0-6 luni – 5%, reformă la
tineret 6-18 luni – 4%, sacrificări de necesitate – 5%, producţia de lapte minimă la
vaci – 1500 kg pe lactaţie.
Ferma se va înfiinţa în zona transfrontalieră a Moldovei (judeţul Vaslui),
hrănirea bazându-se pe folosirea la maxim a păşunilor naturale şi cultivate,
îngrăşarea tineretului şi recondiţionarea vacilor reformate făcându-se în stabulaţie.
Întreţinerea va fi în sistem liber, vara pe păşune şi iarna în adăposturi simple de tip
copertină. Reproducţia se va baza se monta naturală dirijată sezonieră cu fătările
între 1 februarie şi 31 martie, iar montele de la 20 aprilie la 20 iunie.
În structura efectivului au fost cuprinse 11 categorii de producţie a căror
mişcare anuală este prezentată în tabelul 41 luând în calcul indicatorii tehnici
propuşi prin proiect. Se ajunge astfel la un efectiv total de 263 capete conform
tabelului 43.

Tabelul 43
Structura efectivului de taurine de carne
Categoria Efectiv rulat anual (capete)
Vaci carne 80
Tauri carne 3
Junici 16
Tineret femel 12-15 luni 16
Tineret femel 7-12 luni 16
Viţele reproducţie 0-7 luni 16
Viţele pentru îngrăşare 0-6 luni 17
Tineret mascul 0-6 luni 32
Tineret mascul îngrăşare 6-14 luni 30
Tineret femel îngrăşare 6-14 luni 16
Vaci reformate 16
Vaci care nu fată 5
Total 263

Din cele 80 vaci se vor obţine 65 viţei, adică natalitatea de 80,1%, procent care
este mic pentru o fermă rentabilă dar care se încadrează în situaţia actuală reală
întâlnită în fermele de taurine din ţara noastră, cu multe cazuri de infertilitate şi
pierderi de viţei prin mortalitate şi sacrificări de necesitate.

97
 Tabelul 44
Mişcarea efectivului de taurine, pe luni calendaristice
Efectiv Luna calendaristică Total
Categoria Specificare
1 ian. I F M A M I I A S O N D anual
Efectiv începutul
80 80 80 80 80 80 80 80 80 80 80 80 80 80
lunii
Vaci carne Cat. Inf. 0 8 8 0 0 0 0 0 0 0 0 0 16
Intrări
Cumpărări
Ieşiri Reformă 16 16
Efectiv începutul
3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3
Tauri lunii
carne Intrări Cumpărări 1 1
Ieşiri Vânzări 1 1
Efectiv începutul
16 16 16 16 16 16 16 16 16 16 16 16 16 16
lunii
Cumpărări 0
Intrări
Juninci Cat. Inf. 0 0 0 0 8 8 0 0 0 0 0 0 16
La categ.
8 8 16
Ieşiri sup.
Vânzări 0
Efectiv începutul
0 0 0 8 16 16 8 0 0 0 0 0 0 0
lunii
Tineret Cat. Inf. 0 8 8 0 0 0 0 0 0 0 0 0 16
Intrări
femel 12- Cumpărări 0
15 luni La categ.
8 8 16
Ieşiri sup.
Vânzări 1 1
Efectiv începutul
16 16 16 8 0 0 0 0 0 0 8 16 16 16
lunii
Tineret Cat. Inf. 0 0 0 0 0 0 0 0 8 8 0 0 16
Intrări
femel 7-12 Cumpărări 0
luni La categ.
8 8 16
Ieşiri sup.
Mortalităţi 0
Efectiv începutul
0 0 0 8 16 16 16 16 16 16 0 0 0 0
lunii
Viţei de Intrări Fătări 0 8 8 16
reprod. 0-
7 luni La categ.
8 8 16
Ieşiri sup.
Mortalităţi 1 1
Efectiv începutul
0 0 0 8 16 16 16 16
lunii
Fătări
Intrări 9 8 0 0 0 0 0 0 0 0 0 17
Viţele pt.
îngrăşare La categ.
0
0-6 luni sup.
Ieşiri Mortalităţi 1 1
La
8 8 16
îngrăşare
Efectiv începutul
0 0 0 15 30 30 30 30 30 15 0 0 0 0
lunii
Tineret Intrări Fătări 0 16 16 0 0 0 0 0 0 0 0 0 32
mascul 0-
6 luni La alte
15 15 30
Ieşiri categ.
Mortalităţi 1 1 2
Efectiv începutul
Tineret 28 28 28 28 28 14 0 0 0 15 29 28 28 28
lunii
mascul la Intrări Cat. Sup. 15 15 30
îngrăşare
Mortalităţi 1 1 2
6-14 luni Ieşiri
Vânzări 14 14
Efectiv începutul
Tineret 15 15 15 15 15 7 0 0 0 8 15 15 15 15
lunii
femel la Intrări Cat. Sup. 8 8 16
îngrăşare
Mortalităţi 1 1
6-14 luni Ieşiri
Vânzări 8 7 15
Efectiv începutul
0 0 0 0 0 0 0 16 16 16 0 0 0 0
lunii
Vaci Categ.
Intrări 16 16
reformate Vaci
Mortalităţi
Ieşiri
Vânzări 16 16

98
 TEHNOLOGIA DE EXPLOATARE ÎNTR-O FERMĂ DE CARNE
În primele 2-2,5 luni de viaţă viţeii sunt crescuţi împreună cu mamele lor în
adăpost după care întreţinerea continuă pentru cuplul vacă-viţel pe păşune până
toamna târziu. La păşune viţeii primesc separat concentrate care se administrează în
nişte ţarcuri pe păşune la care au acces numai viţeii, similar cum se face furajarea
mieilor în saivane.
Pentru creşterea tineretului mascul şi femel se întocmeşte un plan de creştere
ţinând cont de rasă, sex, specificul hrănirii, după modelul de mai jos:

Tabelul 45
Plan de creştere a tineretului mascul
Vârstă
Specificare
Naştere 185 zile
Masa corporală (kg) 33 200
Spor total (kg) - 167
Spor mediu zilnic (g) - 900

Tabelul 46
Plan de creştere a tineretului taurin femel
Vârstă Juninci
Specificare 185 205 12 15 Înainte de După
Naştere
zile zile luni luni fătare fătare
Masa corporală
32 189 206 318 382 524 498
(kg)
Spor total (kg) - 157 174 112 64 142 -
Spor mediu zilnic
- 850 850 700 700 500 -
(g)

La fătare viţelele au planificată greutatea corporală de 32 kg, iar sporul mediu

zilnic de 850 g până la 12 luni şi de 700 g până la admiterea la reproducţie. Junincile
sunt planificate cu un spor mediu zilnic de 500 g. În funcţie de această planificare
viţelele destinate îngrăşării, cu înţărcare la 6 luni, vor realiza 189 kg, iar cele destinate
reproducţiei, înţărcate la 205 zile vor atinge greutatea de 206 kg. La vârsta de 15 luni
când vor fi admise la reproducţie viţelele vor avea 382 kg, adică 68% din greutatea de
adult a vacilor. Înainte de fătare junincile vor ajunge la 524 kg iar după fătare vacile
vor avea masa corporală de circa 500 kg, adică 90% din greutatea vacilor adulte.
În cazul tăuraşilor, greutatea planificată la naştere este de 33 kg şi un spor
mediu zilnic de 900 g, ceea ce le va permite să ajungă la o greutate de 200 kg la vârsta
de 185 zile, adică la înţărcare.
Pe baza progresării creşterii viţeilor de carne se va întocmi planul de îngrăşare
după modelul cuprins în fişa tehnică a îngrăşării din tabelul de mai jos:

99
 Tabelul 47
Fişa tehnică a îngrăşării tineretului Limousine şi hibrizilor cu rasele
autohtone
Specificare Viţele Tăuraşi
16 capete 30 capete
Capacitatea îngrăşătoriei 46 capete
Tipul de îngrăşare semiintensiv
Vârsta de introducere 185 zile
Vârsta de valorificare 415 zile
Durata îngrăşării 230 zile
Masa corporală iniţială 189 kg 200 kg
Masa corporală finală 374 kg 406 kg
Sporul total de masă 185 kg 206 kg
Sporul mediu zilnic 804 g 896 g

Îngrăşarea se va realiza în sistem semiintensiv, în stabulaţie liberă, în

adăposturi. Hrănirea se va realiza pe bază de fân recoltat de pe pajiştea artificială
special înfiinţată pentru ferma de carne proiectată în apropierea acesteia.
Durata totală a îngrăşării va fi de 230 zile pentru ambele sexe şi va avea trei
faze:
 faza de pregătire cu durata de 25 zile când se va realiza acomodarea cu
adăpostul şi dieta folosită;
 faza de îngrăşare propriu-zisă cu durata de 180 zile şi furaje pe bază de
fân de pajişte artificială;
 faza de finisare cu durata de 25 zile.
Conform fişei tehnice de îngrăşare viţelele vor realiza un SMZ de 804 g,
respectiv un spor total de 185 kg şi se vor valorifica la vârsta de 415 zile şi greutatea
de 374 kg.
Tăuraşii vor realiza un SMZ de 896 g pe durata îngrăşării, ajungând la o
acumulare de masă de 206 kg, iar valorificarea se va face la vârsta de 415 zile şi
greutatea de 406 kg.
Tehnologia prezentată poate fi modificată în funcţie de cerinţele pieţii la alte
vârste şi greutăţi corporale.
Vacile reformate vor fi scoase din lotul de reproducţie în luna iunie (conform
mişcării efectivului) şi se vor transfera pe o altă păşune în lotul de îngrăşare în sistem
semiintensiv pe bază de nutreţ verde fără adaos de concentrate. Pentru această
categorie de animale SMZ planificat este de 800 g, iar după trei luni de întreţinere pe
păşune, adică la finele lunii septembrie vacile reformate şi îngrăşate se valorifică la
abator la o greutate de 633 kg.
În continuare vom prezenta tehnologia de furajare pentru toate categoriile de
animale dintr-o fermă de carne.
Numărul vacilor reformate anual este de 16 capete, ceea ce permite înlocuirea
totală a mătcii odată la 5 ani. În cazul taurilor de reproducţie s-a prevăzut cumpărarea
anuală a unui taur şi reforma corespunzătoare de 33,6% pentru evitarea
consangvinizării. Tineretul femel va fi admis la reproducţie la vârsta de 15 luni, astfel
că prima fătare va avea loc la vârsta de 24-25 luni. Tineretul femel reformat de la

100
reproducţie şi toţi tăuraşii vor fi supuşi îngrăşării în fermă iar vacile reformate vor fi
condiţionate înainte de valorificare prin sacrificare.

PARTICULARITĂŢILE DE HRĂNIRE LA VACA DE CARNE

Rasele de carne care alăptează produc, în cel mai bun caz, un viţel înţărcat pe an
(cel mai frecvent 0,85-0,90) care consumă minimum 1500 kg lapte matern. Viţeii
întreţinuţi împreună cu mamele lor, vara pe păşune, până la vârsta de 6-8 luni când are
loc înţărcarea, adică până toamna târziu înainte de revenirea la grajd la vârsta de 6-10
luni viţeii ajung la greutatea de 230-330 kg masculi şi 201-290 kg femele.
Pentru cuplul vacă-viţel cerinţele nutriţionale cele mai mari sunt în sezonul de
păşunat şi sunt determinate de lactaţie, de reproducţie, de creştere şi de mişcare.
Cerinţele nutriţionale pentru întreţinere la vacile care alăptează reprezintă
până la două treimi din consumul de energie şi de proteine. Ţănând seama de greutatea
corporală, conform sistemului francez, necesarul zilnic este de 4,35 UFL, 345 g PDI,
30 g Ca şi 23 g P pentru o vacă de 500 kg, care creşte la 5,00 UFL, 315 g PDI, 36 g Ca
şi 27 g P pentru o vacă de 600 kg.
Cerinţele pentru gestaţie cresc în funcţie de luna de gestaţie şi necesarul
pentru întreţinere trebuie suplimentat, începând cu luna a 6-a de gestaţie, cu 0,56 UFL,
47 g PDI, 5 g Ca şi 2 g P, astfel că în ultima lună de gestaţie această creştere să ajungă
la 2,93 UFL, 226 g PDI, 28 g Ca şi 9 g P pe zi.
Cerinţele pentru producţia de lapte care obişnuit la rasele de carne este
inferioară unei medii de 9 kg/zi, sunt de 0,45 UFL, 53 g PDI, 42 g Ca şi 1,7 g P. (D.
Drânceanu, 2013).

Fig. 34. Hrănirea bovinelor

(www.stackyard.com)

Particularităţile de hrănire a vacilor de carne în perioada de păşunat trebuie

să aibă în vedere că în această perioadă vacile îşi desfăşoară cea mai mare parte a
lactaţiei iar viţeii înregistrează cel mai mare spor zilnic până la înţărcare.
Sporul mediu zilnic este influenţat de cantitatea de lapte disponibilă pentru supt,
îndeosebi în primele săptămâni de viaţă când hrana de bază o reprezintă aproape în
exclusivitate laptele matern. Odată cu înaintarea în vârstă, se dezvoltă treptat sistemul
digestiv, în special compartimentele gastrice, ceea ce favorizează consumul de
nutreţuri fibroase, suculente (nutreţ verde şi nutreţ însilozat) şi chiar grosiere (paie,
coceni) specifice animalului adult. Pe măsură ce cantitatea de lapte supt se reduce

101
progresiv de la 7 kg la 3 kg/cap/zi între vârsta de 3 şi 8 luni, aportul energetic şi azotat
al furajelor din alte surse decât laptele trebuie să crească spre sfârşitul perioadei la 3,2
UFL şi 320 g PDI, pentru un SMZ de 800 g. În felul acesta, diminuarea producţiei de
lapte la vacile care alăptează va determina creşterea consumului de iarbă pe păşune.
Astfel, dacă un viţel consumă primăvara, la vârsta de 3 luni, 8 kg lapte şi numai 3-4 kg
lapte la vârsta de 8 luni, ingestia de iarbă prin păşunat va creşte de la 1 kg SU la 5 kg
SU spre sfârşitul perioadei.
În caz de necesitate, când cantitatea de iarbă devine insuficientă faţă de cerinţele
viţelului, se poate interveni pentru completarea cerinţelor nutriţionale cu alte categorii
de furaje conservate, respectiv fibroase, silozuri şi amestecuri simple de concentrate în
cantităţi care nu depăşeşc 250-300 g/cap/zi.
Pentru vacile care fată la sfârşitul verii şi primele 2-4 luni de alăptare se
desfăşoară la păşune, cerinţele de nutriţie ale vacilor care alăptează se asigură prin
disponibilul de otavă. Dacă aceasta este insuficientă, pentru a nu afecta condiţia
corporală a vacilor la intrarea în stabulaţie, se poate preveni prin practicarea unei
hrăniri suplimentare prin administrarea unor categorii de furaje conservate specifice
bovinelor (fânuri, nutreţuri însilozate şi chiar grosiere).
Hrănirea suplimentară se impune şi în cazul unei secete timpurii din primăvară
care coincide cu perioda de vârf a fătărilor. Comparativ cu fătările obişnuite de iarnă-
primăvară, fătările precoce în iarnă cât şi cele de la sfârşitul verii şi de toamnă necesită
cantităţi mai mari de furaje (altele decât cele verzi de pe păşune) şi de calitate mai
bună.
Pentru vacile care alăptează în perioadele de extra-sezon de păşunat, raţiile
furajere se stabilesc în mod obişnuit pe bază de fânuri, de nutreţuri însilozate (porumb
sau ierburi) şi chiar de grosiere (coceni de porumb şi paie de cereale). Pentru
acoperirea cerinţelor de proteine este necesar să se folosească şi amestecuri simple de
concentrate care au în structură şroturile cu un conţinut azotat mai ridicat. Aportul de
azot din raţie va fi mai bine valorificat dacă se stimulează activitatea celulozolitică
microbiană din reticulo-rumen prin asigurarea de cantităţi corespunzătoare de zaharuri
solubile prin administrarea de amidon de cereale, melase, tăieţei de sfeclă, ş.a.

PRODUCEREA HIBRIZILOR DE CARNE ÎN FERMELE DE LAPTE

 În fermele producătoare de lapte marfă, pe lângă tehnologia specifică acestui
sistem de producţie se poate adopta şi un program adecvat pentru producerea de carne
„în viu”, situaţie în care producţia de hibrizi cu rasele de carne devine o opţiune
profitabilă a fermierului. Trecerea unei ferme de lapte pe obţinerea de hibrizi pentru
carne trebuie făcută după ce fermierul s-a asigurat că a obţinut de la fiecare vacă o
viţică de înlocuire a mamei după reformare. Plus valoarea vine din faptul că viţeii
hibrizi obţinuţi sunt mai viguroşi din punct de vedere biologic, se dezvoltă bine, sunt
mai rezistenţi la îmbolnăviri şi au un aspect comercial superior viţeilor de rasă pură.
 Experienţele au demonstrat că producerea de viţei hibrizi ar putea fi o
alternativă şi pentru gospodăriile de 1-3 vaci, femelele putând fi utilizate pentru
producerea de carne „în viu” în loc de lapte marfă. Pentru obţinerea de hibrizi pentru
carne se pot folosi rase specializate de carne cum ar fi: Alb Albastră Belgiană (BBB),
Aberdeen Angus, Charolaise, Limousine, Piemontese, Simmental de carne sau chiar
Wagyu introdusă recent în Moldova. În cadrul SCDCB Arad, într-o experienţă de
102
încrucişare a rasei Bălţată românească cu tauri Limousine s-au obţinut rezultate demne
de a fi luate în seamă. Astfel, urmărindu-se etapele de creştere şi dezvoltare ale viţeilor
hibrizi de la naştere până la vârsta de un an, comparativ cu viţeii de rasă pură Bălţată
românească, măsurătorile au evidenţiat o serie de avantaje în creşterea viţeilor hibrizi,
prin modul de dezvoltare al principalelor regiuni corporale, sporului în greutate şi
consumului specific. Viţeii hibrizi Limousine x Bălţată românească au caractere
morfologice pronunţate de carne, un ritm de creştere şi dezvoltare diferit faţă de viţeii
din rasa maternă (BR) pură, astfel:
 în perioada dezvoltării intrauterine, principalele regiuni corporale ale metişilor
hibrizi au un ritm de creştere redus, ceea ce face ca la naştere aceste regiuni să atingă
dimensiuni inferioare celor de rasă pură. Rezultă că la naştere viţeii hibrizi Limousine
x Bălţată românească sunt mai scunzi, cu lărgimi mai înguste, mai scurţi şi mai puţin
grei decât viţeii de rasă BR pură, iar fătările sunt mai uşoare;
 în primul an de viaţă la viţeii Limousine x Bălţată românească toate regiunile
corporale manifestă o viteză de creştere net superioară faţă de viţeii BR rasă pură şi
realizează dimensiuni corporale superioare;
 este de presupus că mulţimea de gene care ajung la hibrizii cu rasa Limousine,
dar şi combinaţia de gene de la ambele rase să determine o activitate de sinteză de
substanţă nouă cu mult superioară la hibrizi faţă de cei rasă pură. În felul acesta, la
vârsta de un an, la hibrizii cu Bălţată românească chiulotă şi celelalte regiuni ale
trunchiului sunt mai bine îmbrăcate în muşchi, iar musculatura apare hipertrofiată, cu
greutatea vie ce depăşeşte cu 14 kg pe cea a viţeilor Bălţată românească.
 Viţeii hibrizi mai au un alt mare avantaj prin calitatea carcasei şi a cărnii de
calitate superioară. Rezultatele comparative ale hibrizilor Limousine x Bălţată
românească şi Alb Albastră Belgiană x Bălţată românească au demonstrat că ambele
categorii de hibrizi produc carcase semnificativ mai bune (toate încadrate în categoria
A), cu un raport carne-oase mai bun decât la viţeii de rasă pură Bălţată românească. În
final, din valorificarea acestor viţei hibrizi veniturile fermei sunt mai mari.
 Carnea viţeilor hibrizi au fibre musculare mai fine, cu o densitate mai mare pe
unitatea de suprafaţă, cu un conţinut de ţesut conjunctiv mai scăzut şi mai uniform
perselată decât la viţeii BR de rasă pură.
 Compoziţia chimică a cărnii hibrizilor din cele două grupe (cu Limousine şi
Alb Albastră Belgiană) nu se deosebeşte semnificativ în privinţa conţinutului de apă,
al proteinelor, grăsimilor şi sărurilor minerale, faţă de carnea viţeilor BR rasă pură.

DEFINIREA FERMEI COMERCIALE

După noua lege 37/2015 exploataţiile sunt redefinite în funcţie de tipul general
de activitate agricolă şi de dimensiune economică astfel:
O fermă comercială porneşte de la 15 ha cu grâu sau 12,5 ha cu porumb boabe,
8 vaci de lapte, 342 ovine, 153 familii albine, 1,1 ha legume în câmp sau 0,21 ha cu
legume în sere.
În funcţie de activitatea agricolă, exploataţiile se clasifică în:
 exploataţii specializate în culturi:
- de câmp;
- horticultură;
- culturi permanente.
103
  exploataţii specializate în producţia animală:
- creşterea erbivorelor;
- creşterea granivorelor;
- exploataţii mixte: cu culturi mixte, de creştere a animalelor,
de culturi şi creşterea animalelor, exploataţii neclasificate.
Dimensiunea economică (SO) se determină pe baza: producţiei standard totale
(SO-Standard Output), exprimată în euro.
SO se calculează înmulţind suprafaţa, respectiv numărul de animale cu
coeficienţii fiecărei culturi, respectiv specii iar prin însumare se obţine dimensiunea
economică a fermei.
Potrivit Legii 37/2015 în funcţie de dimensiunea economică fermele şi
exploataţiile agricole se clasifică astfel:
 sub 1999 euro SO – ferme de subzistenţă ce produc numai pentru consumul
propriu;
 2000-7999 euro SO – ferme de semisubzistenţă care îşi asigură consumul
propriu şi comercializează o mică parte din producţia proprie;
 8000-49999 euro SO – ferme comerciale mici care comercializează peste 50%
din producţia agricolă pe care o realizează;
 50000-999999 euro SO – ferme comerciale/exploataţii agricole mijlocii care
îşi comercializează întreaga producţie;
 Peste 1000000 euro SO – ferme comerciale/exploataţii agricole mari care îşi
comercializează întreaga producţie.

PERSPECTIVELE CREŞTERII BOVINELOR PENTRU CARNE

DIN ROMÂNIA
Creşterea bovinelor de carne în România poate fi o afacere profitabilă, în
special în zona montană şi deluroasă, în condiţiile în care, în zonele de munte, rasele
de vaci pentru carne aduc profit mai mare decât vacile de lapte.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în prezent există numai 29 mii de
exemplare de bovine destinate producţiei de carne, adică aproximativ 2,3% din
numărul total de bovine crescut în România, însă prin diversificarea producţiilor pe
care acestea le realizează, consumul redus de energie şi natura furajelor pe care le
valorifică face din creşterea şi exploatarea bovinelor de carne o activitate durabilă şi
de perspectivă.
Această activitate are unele puncte forte, dar şi puncte slabe.
Punctele forte vizează mai multe aspecte:
- Tehnologie de creştere simplă şi costuri mai reduse decât în cazul creşterii
vacilor de lapte.
- Existenţa suprafeţelor mari de păşuni şi fâneţe care pot fi valorificate prin
creşterea vacilor de carne.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, din suprafaţa totală de 4791428 ha a
pajiştilor (păşuni şi fâneţe) din ţara noastră, suprafaţa de 2165444 ha se află în zona
montană, iar 2625984 ha, în zona de câmpie şi deal.
- Existenţa unor capacităţi de creştere şi exploatare a taurinelor pentru îngrăşare
nefolosite, care pot fi redate sectorului de producere a cărnii de vită.
- Capacitatea mare de producere a cerealelor destinate furajării tineretului taurin
104
şi a bovinelor adulte în perioada de finisare.
- Efectiv matcă suficient de mare (1441783 capete) pentru structurarea
producţiilor la taurine în cele două direcţii, lapte şi carne.
- Starea bună de sănătate a efectivelor de bovine.
- Disponibil de resurse umane în mediul rural şi de specialişti în domeniul
creşterii, reproducţiei, ameliorării, apărării sănătăţii, cercetare şi învăţământ de
specialitate.
- Dar, argumentul principal este cel legat de un deficit de carne de vită
totalizând peste 200000 tone/an în UE, în perioada 2007-2010.
Dintre punctele slabe fac parte:
- Reducerea accentuată a efectivelor şi a producţiilor de carne, funcţionarea
defectuoasă a sistemului de reproducţie şi a acţiunilor sanitare-veterinare.
- Lipsa unui sector puternic producător de carne-marfă şi a unui sistem
organizat de aprovizionare a abatoarelor cu animale şi de procesare a cărnii de vită.
- Consum scăzut pe cap de locuitor şi autoconsum ridicat în zonele rurale a
cărnii de tineret sacrificat în condiţii neeconomice.
- Productivitate slabă în sectorul producerii furajelor.
- Dificultăţi privind depozitarea şi funcţionarea lanţului frigorific.
- Deficienţe privind calitatea (furaje, greutatea optimă la sacrificare, depozitare,
ambalare, distribuţie).
- Costul ridicat al procesării cărnii şi lipsa personalului specializat.
- Performanţe scăzute privind oferta şi cerinţele pieţei.
Pentru buna organizare a producţiei de carne, recent Federaţia Crescătorilor de
Bovine din România (FCBR) a înfiinţat un departament pentru rasele de carne.
Membrii acestuia, în număr de 7 persoane, desemnate în cadrul Adunării
Generale a FCBR de la Piatra Neamţ din 26 august 2000 sunt crescători de taurine din
rasele de carne.
Acest departament reprezintă o oportunitate pentru sprijinirea crescătorilor care
fac parte din asociaţiile componente ale federaţiei şi care deţin una, până la trei vaci.
Pentru aceşti crescători singura variantă este creşterea vacilor de carne, deoarece nu au
capacitatea de a face investiţii pentru a produce lapte conform care să fie valorificat la
un preţ acceptabil.

Fig.35 Bovine de carne

(Sursa: www.agrointel.ro)
105
 CAPITOLUL VII
REZULTATE PRIVIND FOLOSIREA ÎNCRUCIŞĂRILOR
CU RASE DE CARNE A TAURINELOR AUTOHTONE
Folosirea încrucişărilor industriale, ca mijloc de mărire a fenomenului de
heterozis, rămâne una dintre problemele cele mai actuale ale creşterii taurinelor pe
plan mondial. Actualitatea permanentă a acestui procedeu tehnic rezidă în însăşi
actualitatea necesităţii sporirii producţiei de carne în orientarea continuă în domeniu
acestei producţii.
Răspunzând preferinţelor pieţei mondiale pentru o carne mai slabă cu un raport
mai favorabil proteine-grăsime iar pentru ţările din UE impunerea cotelor de lapte, au
determinat crescătorii din marile ţări producătoare de carne de taurine să treacă în
ultimul deceniu la folosirea şi mai intensă a încrucişării industriale a vacilor şi
junincilor din rasele mixte sau de lapte, cu tauri din rasele precoce, de carne. Folosirea
acestui gen de încrucişări este deosebit de actuală şi pentru ţara noastră după aderarea
la Uniunea Europeană.
Rasele de carne care au fost importate la noi începând cu anul 1958, trebuie să-
şi găsească în prezent cea mai judicioasă folosire, urmărindu-se în acest scop să se
stabilească cele mai reuşite combinaţii de încrucişare cu rasele noastre locale primitive
şi ameliorate.
Cercetările efectuate în trecut în acest domeniu pe plan mondial au dat rezultate
şi concluzii contradictorii.
O serie de cercetători, printre care Ernst L.K.C., Pamuşchin A.M., Levantin
D.R., Komissarenka A.M. şi alţii, susţin că la metişii rezultaţi din încrucişarea
industrială, dintre rasele locale şi rasele de carne, indicii cantitativi şi calitativi ai
producţiei de carne sunt superiori şi recomandă ca eficientă această încrucişare.
Un număr însemnat de cercetători însă, printre care Bonadona T., citat de
Furtunescu Al. (1964), Mansson Ch. Nilson, Horn A. şi alţii ajung la concluzia că
încrucişarea industrială dintre rasele de carne şi rasele mixte sau de lapte nu determină
sporuri cantitative evidente, socotind în ultima analiză că acestea nu se justifică din
punct de vedere economic.
La noi în ţară cercetările mai vechi efectuate de Al. Futunescu (1964) şi E.
Raicu de la I.C.P.C.B. Corbeanca (1964), dar cele mai recente efectuate de V. Ujică, I.
Pântea, L. Popovici, I. Nistor, F. Cotos, C. Viziteu în cadrul unor teze de doctorat la
Facultatea de Zootehnie Iaşi, Gh. Georgescu, Gh. Mărginean, I. Murat, C. Călin de la
Facultatea de Zootehnie Bucureşti, T. Oroianu, Gh. Mureşan şi C. Velea de la
Facultatea de Zootehnie din Cluj-Napoca, I. Vintilă, St. Acatincăi, G. Stanciu, L. T.
Cziszter de la Facultatea de Zootehnie din Timişoara, Aurelia Sălăgean şi colab., de la
S.C.D.C.B. Arad, semnalizează o îmbunătăţire a unora dintre indicii cantitativi ai
producţiei de carne la metişii F1 dintre vacile Bălţată românească, Pinzgau şi Sură de
stepă cu tauri de rasă Hereford şi Aberdeen Angus, iar cercetările colectivului condus
de Al. Furtunescu (1964) semnalează doar o îmbunătăţire a unora dintre indicii
cantitativi şi calitativi ai producţiei de carne.
106
 REZULTATELE ÎNCRUCIŞĂRILOR TAURILOR HEREFORD ŞI
ABERDEEN ANGUS CU VACI BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ ŞI
PINZGAU
Gh. Dincă şi colab., (1965) au efectuat o experienţă prin care au urmărit să
stabilească comportarea metişilor F1 rezultaţi din încrucişarea vacilor de rasă Bălţată
românească şi Pinzgau cu tauri din rasele Hereford şi Aberdeen Angus, în condiţiile
îngrăşării acestora în sistemul semiintensiv.
Experienţa s-a efectuat la Staţiunea experimentală agricolă Brăila în anul 1965, pe
un număr total de 45 tăuraşi repartizaţi randomizat în 6 loturi: unul martor din rasa
Bălţată românească (rasă pură), două loturi experimentale de metişi F1 cu rasa Hereford
(Hereford x Bălţată românească şi Hereford x Pinzgau), două loturi experimentale de
metişi F1 cu rasa Aberdeen Angus (Aberdeen Angus x Bălţată românească şi Aberdeen
Angus x Pinzgau) şi un lot experimental de metişi F1 rezultaţi din încrucişarea vacilor de
rasă Pinzgau cu tauri din rasa Bălţată românească.
Experienţa a durat 122 zile (26 III-25 VII 1965), împărţite în trei subperioade,
după schema obişnuită. Întreţinerea s-a făcut în condiţii asemănătoare. Îngrăşarea s-a
bazat pe sistemul semiintensiv de îngrăşare a tineretului taurin, folosindu-se fibroasele şi
ciocălăii de porumb uruiţi în adaos de melasă şi uree. Raţiile au fost echilibrate în raport
cu sporul zilnic în greutate planificat, corespunzător etapei respective de îngrăşare.
În cadrul cercetărilor, aprecierea rezultatelor s-a făcut prin urmărirea în general a
trei categorii de indici:
- 7 indici cantitativi;
- 6 indici calitativi;
- 2 indici ai eficienţei economice.
Indici cantitativi:
- Dezvoltarea corporală – determinată prin gravimetrie şi biometrie;
- Starea (stadiul) de îngrăşare – determinată prin biometrie pe baza dimensiunilor
specifice şi prin somatometrie, după schema D.L.G;
- Capacitatea de îngrăşare-exprimată prin sporul mediu zilnic pe total perioadă şi
prin valoarea coeficientului de creştere a principalelor dimensiuni corporale;
- Greutatea carcasei – determinată imediat după sacrificare;
- Ponderea diferitelor sferturi în greutatea carcasei;
- Randamentul la tăiere; Indicii cantitativi secundari (greutatea organelor,
greutatea pielii, greutatea picioarelor cu ongloane, a flaxului tare).
Indici calitativi:
- Compoziţia chimică a cărnii;
- Raportul calitativ al cărnii în carcasă;
- Raportul carne:oase (kg oase la 100 kg carne şi kg carne la 1 kg oase);
- Raportul carne: grăsime (kg grăsime la 100 kg carne şi kg carne la 1 kg
grăsime);
- Indicele de seu (kg seu aderent x 100)/greutatea carcasei kg;
- Valoarea energetică a cărnii (kcal/kg).
Indicii eficienţei economice:
- Preţul de cost;
- Consumul de UN/kg spor greutate.
Pentru aprecierea în ansamblu a producţiei de carne la diferitele loturi, s-a folosit
107
un indice de sinteză, bazat pe aprecierea rezultatelor prin acordarea unui punctaj general
(după V. Temişan).
În efectuarea experienţei pentru stabilirea indicilor urmăriţi, s-a folosit tehnica
actuală indicată de literatura de specialitate (Tacu, Snedecor).
Toate datele obţinute au fost prelucrate statistic calculându-se valorile medii,
eroarea standard a mediei, coeficientul de variabilitate, coeficientul de precizie, dreapta
de regresie, raportul Fisher şi testul Tukey.
În urma analizei rezultatelor obţinute autorii au ajuns la următoarele concluzii:
- Produşii obţinuţi din încrucişarea industrială a vacilor din rasele noastre mixte
cu tauri Hereford şi Aberdeen Angus se pretează în general a fi folosiţi în sistemul de
creştere şi îngrăşare semiintensivă la grajd, pe bază de fibroase şi ciocălăi de porumb cu
adaos de melasă şi uree. În acest sistem de îngrăşare ei realizează indici cantitativi,
calitativi şi economici cu valori mulţumitoare.
- Sub raport cantitativ şi economic, cele mai bune rezultate s-au obţinut în cazul
folosirii taurilor din rasa Hereford. Produşii dintre aceştia cu vacile Bălţată românească
şi Pinzgau se caracterizează printr-o capacitate mai mare de îngrăşare, reflectată în
sporuri medii zilnice de peste 1 kg pe total perioadă de îngrăşare şi printr-un consum
mai redus de UN pe kg spor de creştere în greutate.
- Ca urmare a acestui fapt la aceşti metişi se obţine preţul cel mai scăzut pe kg spor.
- Din punct de vedere calitativ metişii Hereford x Bălţată românească şi Hereford
x Pinzgau sunt inferiori celor proveniţi din încrucişarea cu tauri de rasă Aberdeen-
Angus.
Aceştia din urmă înregistrează valori superioare la marea majoritate a indicilor
calitativi, urmăriţi, caracterizându-se printr-un procent mai mic de oase în carcasă,
printr-o pondere mai mare a cărnii de calitate superioară şi printr-o valoare mai ridicată a
indicelui de seu. Ca urmare a unei stări mai bune de îngrăşare realizată în final, metişii
de Aberdeen Angus au şi o cantitate mai mare de substanţă uscată în carne.
- Apreciind în ansamblu producţia de carne obţinută, pe baza unor indici sintetici
de apreciere, se constată că cel mai ridicat punctaj îl primesc în ordine loturile Aberdeen
Angus x Pinzgau, Hereford x Bălţată românească, Bălţată românească şi Aberdeen
Angus x Bălţată românească.
- Analizând comparativ rezultatele care s-au obţinut de către fiecare dintre cele
două rase de carne, în încrucişarea cu rasele noastre Bălţată românească şi Pinzgau, se
constată că în timp ce rasa Hereford dă rezultate mai bune în combinaţie cu vacile de
rasă Bălţată românească, taurii Aberdeen Angus dovedesc din contra, o mai mare
capacitate combinativă cu rasa Pinzgau.
- Produşii rezultaţi din încrucişarea Bălţată românească x Pinzgau au dat rezultate
mai slabe, înregistrând în general valori inferioare atât la indicii cantitativi, cât şi la indicii
calitativi, în comparaţie cu loturile de metişi proveniţi din încrucişarea cu rasele de carne.
De altfel, după rezultatele obţinute la toate loturile în care rasa Pinzgau a intrat în
combinaţie, se constată că în momentul de faţă aceasta are o aptitudine mai redusă
pentru producţia de carne decât rasa Bălţată românească.
- Rasa Bălţată românească, considerată ca martor în aceste cercetări, se dovedeşte
a fi un material biologic valoros în exploatarea ei pentru producţia de carne. Selecţionată
în această direcţie, ea poate egala sau chiar depăşi în multe privinţe rezultatele obţinute
prin încrucişarea industrială a raselor noastre cu tauri din rasele de carne.
108
 REZULTATE OBŢINUTE PRIN FOLOSIREA RASEI BLANC BELGIAN
BLUE ÎN ÎNCRUCIŞĂRI COMERCIALE CU RASELE AUTOHTONE
BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ, BRUNĂ ŞI BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ
În scopul cunoaşterii influenţei rasei Blanc Belgian Blue (BBB) asupra
îmbunătăţirii aptitudinilor pentru producţia de carne a raselor autohtone Bălţată
românească, Brună şi Bălţată cu negru românească s-a organizat o experienţă de
încrucişare cu această rasă modernă, ultraspecializată în producţia de carne.
Orientarea de a cuprinde în cercetările efectuate a celor trei rase autohtone, cu
cea mai mare pondere în şeptelul naţional de taurine cât şi din zona de est a ţării
(Moldova) a fost determinată de necesitatea testării rasei BBB în încrucişări de primă
generaţie cu rasele autohtone, iar pe baza rezultatelor acestor experimentări să se poată
stabili cele mai eficiente scheme de încrucişare şi tehnologii de creştere a metişilor în
scopul valorificării pentru carne. De menţionat că, cercetările efectuate de I. Pântea
finalizate în teză de doctorat sub îndrumarea prof. dr. Vasile Ujică constituie o
premieră naţională, astfel de încrucişări nemaifiind efectuate până la momentul
respectiv, cel puţin în zona de est a ţării (Moldova).
Metişii rezultaţi au fost crescuţi în fermele de provenienţă, în perioada 0-3 luni,
folosindu-se tehnologia specifică perioadei de alăptare, iar de la trei luni (înţărcare) au
fost afluiţi la SC Semtest SA Iaşi unde au fost crescuţi până la vârsta de 18 luni după
tehnologia specifică tăuraşilor în testare după performanţele proprii.
În conformitate cu protocolul experimental au fost urmărite obiectivele cercetării
începând cu însămânţarea femelelor şi obţinerea produşilor până la studiul producţiei de
carne cantitative şi calitative prin sacrificarea la vârsta de 18 luni. Pentru comparaţie
s-au folosit animale (masculi şi femele) din rasele autohtone care au fost crescuţi în
aceleaşi condiţii de mediu şi după aceeaşi tehnologie ca şi metişii cu rasa BBB.
Principalele rezultate obţinute sunt prezentate în continuare:
 Pentru obţinerea unui metis au foat utilizate, în medie, 2,9 doze m.s.c.,
procentul de gestaţie fiind de 62,5%.
 Greutatea medie la fătare a fost de 39,4 kg la metişii F1 BBB x BR, 37,3 kg la
metişii F1 BBB x B şi 35,2 kg la metişii F1 BBB x BNR. Fătarea a decurs normal la
toate cele trei rase neînregistrându-se fătări dificile sau distocii.
 Din punct de vedere fenotipic, metişii au moştenit de la rasa BBB calităţile
privind dezvoltarea musculaturii, inclusiv tipul „culard” şi aptitudini pronunţate pentru
producţia de carne. În ceea ce priveşte roba, aceasta a prezentat o variabilitate în
cadrul fiecărei categorii de metişi dar fără să lipsească nuanţa bleu atât la metişii cu
roba bălţată cât şi la cei cu roba uniformă.
 Urmărind dezvoltarea corporală pe baza evoluţiei masei corporale şi a principalelor
dimensiuni corporale de la naştere până la 18 luni au rezultat următoarele aspecte:
Metişii F1 BBB x BR au realizat, la 18 luni, greutatea medie de 494±17,08 kg,
urmată de metişii BBB x B cu o greutate medie de 488,84±11,97 kg. Metişii BBB x
BNR au avut greutatea medie de 435±16,12 kg, inferioară primelor două grupe de
metişi, dar superioară rasei Brună (403,69 kg) şi BNR (392,54 kg). Prin urmare,
metişii BBB x BR şi BBB x B au avut cea mai bună dezvoltare corporală, influenţa
rasei BBB şi exprimarea fenomenului heterozis fiind evidentă.
 Analiza dinamicii dezvoltării corporale, pe baza principalelor dimensiuni, relevă
unele aspecte care concordă cu evoluţia greutăţii corporale. Metişii din cele trei loturi se
109
disting prin lărgimea pieptului şi toracelui, dar în special prin dezvoltarea musculaturii
bazinului, a coapsei şi fesei ceea ce le dă aspectul cu totul particular faţă de rasele
materne (BR, B şi BNR).
În urma aprecierii aspectului comercial al loturilor experimentale înainte de
sacrificare au rezultat următoarele:
 Animalele apreciate nu au avut o stare de îngrăşare aparte, deoarece, în
experimentele efectuate nu s-a practicat îngrăşarea, acestea fiind crescute după
tehnologia specifică practicată în ferma de testare după performanţele proprii din SC
SEMTEST SA Iaşi.
 Analizând gradul de dezvoltare a trenului posterior şi, în mod deosebit, a pulpei
se constată că metişii au avut această regiune corporală mult mai dezvoltată comparativ
cu rasa maternă. Aprecierea gradului de dezvoltare şi a altor regiuni importante pentru
producţia de carne relevă aspecte asemănătoare, după cum se poate observa şi din
materialul iconografic prezentat în lucrare. Toate cele trei grupe de metişi au avut o bună
dezvoltare a dimensiunilor de lungime, lărgime şi adâncime, în special a trenului
posterior şi o foarte bună dezvoltare a musculaturii cu valoare comercială ridicată,
calitate transmisă bine de rasa paternă BBB.
 Din analiza aspectului comercial al animalelor înainte de sacrificare rezultă clar că
cele mai pronunţate aptitudini pentru producţia de carne s-au constatat la metişii BBB x B.
 Greutatea vie la sacrificare a fost, în medie, 528,3 kg la metişii BBB x BR,
495,3 kg la metişii BBB x B şi de 455,0 kg la metişii BBB x BNR, între loturi fiind
diferenţe foarte semnificative.
 Randamentul la sacrificare, la toate categoriile de metişi, a fost superior raselor
pure materne. Astfel, metişii BBB x B au avut randamentul „la cald” de 63,93%, metişii
BBB x BR de 60,75% iar metişii BBB x BNR de 59,48%. Aceste rezultate dovedesc că
toate categoriile de metişi au realizat valori ale randamentului apropiate de rasele de
carne specializate, dintre care se detaşează metişii BBB x B care se apropie prin acest
parametru de rasa pură BBB.
 Analiza rezultatelor tranşării carcasei pe macrocomponente relevă diferenţe
între loturi datorate diferenţelor existente atât privind greutatea vie la sacrificare cât şi
greutăţii carcasei. La toate categoriile de metişi se constată o creştere a ponderii
regiunilor care furnizează o cantitate mare de carne şi de calitate superioară (pulpa,
antricotul, muşchiuleţul, spata).
 În urma dezosării carcasei a rezultat că ponderea cea mai mare de carne în
carcasă au realizat-o metişii BBB x B, cu 77,64%, urmaţi, în ordine, de metişii BBB x
BR cu 76,64% şi de metişii BBB x BNR cu 75,63%.
 Ponderea oaselor, în structura semicarcasei, indică o reducere a greutăţii oaselor
la cele trei grupe genetice de metişi. Cea mai evidentă reducere a ponderii oaselor se
înregistrează la metişii BBB x B (14,69%), dar şi la metişii BBB x BR (17,76%) şi
metişii BBB x BNR (17,66%).
 Influenţa favorabilă a rasei BBB, asupra cantităţii dar şi calităţii cărnii metişilor,
este ilustrată şi din analiza ponderii seului aderent în carcasă. Se constată că metişii au
avut o cantitate redusă de seu aderent: 0,84% la metişii BBB x B, 1,03% la metişii BBB
x BR şi de 1,16% la metişii BBB x BNR.
 În urma studiului compoziţiei chimice şi aspectelor histologice esenţiale ale cărnii

110
la metişii BBB, comparativ cu rasele autohtone BR, B şi BNR, se constată o ameliorare a
calităţii cărnii, în special sub aspectul fineţii fibrelor musculare, a densităţii pe mm2, dar şi
a raporturilor tisulare (carne/oase, carne/seu aderent), în special a raportului dintre ţesutul
muscular şi conjunctiv, în favoarea ţesutului muscular. Dacă la aceste aspecte calitative se
adaugă şi ameliorarea evidentă a cantităţii de carne de calitate superioară în carcasă,
scăderea procentului de seu aderent şi a proporţiei de oase, suculenţa şi culoarea roz
sidefie a cărnii, se poate aprecia utilitatea încrucişării raselor autohtone cu rasa Blanc
Belgian Blue, ca rasă terminală şi valorificarea, în totalitate, a produşilor obţinuţi pentru
producţia de carne. Prin aceasta se poate spori, după aprecierile noastre, producţia de carne
cantitativă cu 10-15% şi o îmbunătăţire semnificativă din punct de vedere calitativ.
 Cercetările efectuate de autorul acestei lucrări ştiinţifice privind folosirea rasei
BBB în încrucişări cu rasele autohtone BR, B şi BNR, sugerează utilitatea lor pentru
producţie dar şi necesitatea aprofundării acestor cercetări prin efectuarea de studii asupra
metişilor rezultaţi şi din alte încrucişări industriale, în diferite sisteme de îngrăşare, ceea
ce ne-a determinat să abordăm aceste aspecte în cadrul altor teze de doctorat, a căror
rezultate sintetice vor fi prezentate în continuare.

REZULTATE OBŢINUTE PRIN FOLOSIREA RASELOR CHAROLAISE

ŞI LIMOUSINE ÎN ÎNCRUCIŞĂRI COMERCIALE CU RASELE AUTOHTONE
BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ ŞI BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ
Cercetările pe plan naţional privind folosirea încrucişărilor în scopul îmbunătăţirii
producţiei de carne la taurine au debutat la începutul anilor 60 prin studiile efectuate de E.
Raicu şi colab. (1964), Al. Furtunescu şi col., (1964), V. Temişan (1976) şi s-au amplificat
după anul 1989 prin cercetările efectuate de V. Ujică, I Pântea, L. Popovici, I. Nistor, C.
Viziteu de la Facultatea de Zootehnie Iaşi, finalizate în unele teze de doctorat, precum şi
cele ale lui Gh. Georgescu, Gh. Mărginean, C. Călin, I. Murat, C. Velea, Gh. Mureşan,
Gh. Moldovan, T. Oroianu, I. Vintilă, St. Acatincăi, G. Stanciu, L.T. Cziszter, ş.a.
Pe aceeaşi linie se înscriu preocupările specialiştilor de la ANARZ Bucureşti şi a
altor specialişti din producţie, între care sunt cele ale medicului veterinar V. Pachiţanu
de la S.C. T.C.E. 3 Brazi SRL Neamţ, iniţiatorul folosirii raselor de carne specializate în
încrucişări industriale în Moldova.
În scopul cunoaşterii influenţei raselor de carne moderne (Blanc Belgian Blue,
Charolaise, Limousine) asupra îmbunătăţirii producţiei de carne s-au organizat două
experienţe de încrucişare în ferme private din Moldova, obiectivele urmărite fiind:
 însămânţarea vacilor din rasele autohtone cu material seminal de la rasele
specializate de carne şi urmărirea indicilor de reproducţie (numărul de însămânţări,
durata gestaţiei, sexul produşilor şi modul cum a decurs fătarea, procentul de avorturi şi
mortalităţi la viţei, etc.);
 urmărirea procesului de creştere a viţeilor hibrizi de la naştere la 18 luni prin
determinarea greutăţii corporale şi indicilor de creştere a principalilor dimensiuni
corporale, sporul total şi mediu zilnic pe etape de vârstă;
 abatorizarea produşilor şi urmărirea principalilor indici cantitativi şi calitativi ai
cărnii.
Experienţele de încrucişare între taurii din rasele de carne Charolaise şi
Limousine cu vaci din rasele autohtone Bălţată românească şi Bălţată cu negru
românească au fost efectuate de C. Viziteu în două ferme private din judeţul Bacău,
111
metişii fiind valorificaţi la vârsta de 18 luni.
În urma însămânţărilor efectuate s-au obţinut 151 produşi, din care 85 masculi şi
66 femele, în următoarele combinaţii genetice: L x BR, 25 produşi, Ch x BR, 28
produşi, Ch x BNR, 22 produşi, L x BNR, 25 produşi.
Analiza creşterii tineretului din loturile experimentale, de la naştere la 18 luni,
evidenţiază următoarele aspecte prezentate în tabelul 48.
În urma analizei rezultatelor privind evoluţia greutăţii corporale a rezultat că
metişii rasei BR au avut o energie de creştere superioară metişilor rasei BNR şi o mai
mare exprimare a fenomenului heterozis. În ambele cazuri însă metişii au avut o greutate
corporală superioară raselor materne (BR şi BNR), ceea ce justifică pe deplin folosirea
acestor variante de încrucişare.
Analiza evoluţiei dimensiunilor corporale a evidenţiat aspecte asemănătoare celor
ale masei corporale, metişii L x BR şi Ch x BR detaşându-se de metişii L x BNR şi Ch x
BNR, printr-o dezvoltare corporală superioară.
Rezultatele obţinute în urma analizei principalilor indici de creştere (energia de
creştere, viteza absolută şi relativă, intensitatea de creştere şi coeficientul de creştere), au
evidenţiat faptul că metişii din toate variantele de încrucişare au avut viteza şi
intensitatea de creştere superioară comparativ cu rasele materne.
Urmărind evoluţia coeficientului de creştere pentru greutatea corporală s-a
observat că metişii Ch x BR, la vârsta de 18 luni, au depăşit rasa maternă cu 13,58%,
metişii L x BR cu 7,09%, metişii Ch x BNR cu 12,18%, iar metişii L x BNR cu 6,06%.
Aprecierea producţiei de carne pe lângă greutatea corporală ca element principal,
se face şi pe baza mărimii sporului mediu zilnic. În experienţele efectuate de C. Viziteu
nu s-a practicat îngrăşarea metişilor, după cum s-a făcut precizare mai înainte, de aceea
vom prezenta sporul mediu zilnic pe întreaga perioadă de creştere.
Tabelul 48
Evoluţia greutăţii şi principalelor dimensiuni corporale de la naştere la 18 luni
Vârsta L1 BR L2 L x BR L3 Ch x BR L4 BNR L5 Ch x BNR L6 L x BNR
Specificare
(luni) X s X s X s X s X s X s
naştere 36,92 2,06 39,00 2,06 40,96 2,50 35,74 1,45 36,77 2,02 37,16 1,51
Greutatea 6 luni 209,57 4,16 224,53 6,33 245,00 8,80 188,20 3,61 220,33 2,20 212,31 1,93
corporală, kg 12 luni 385,36 9,05 440,67 9,52 481,33 12,16 332,14 5,17 413,46 5,93 386,38 6,66
18 luni 583,44 11,72 657,67 8,32 697,50 11,48 501,33 6,50 606,22 6,70 573,13 6,46
naştere 76,57 1,45 78,00 1,51 85,40 1,76 69,79 2,39 71,54 2,36 68,69 1,18
Înălţimea la 6 luni 106,93 1,38 107,80 1,14 110,40 1,59 100,21 2,25 102,77 2,77 102,08 2,13
greabăn, cm 12 luni 119,64 1,15 121,33 1,34 125,20 1,69 125,64 2,84 125,85 2,79 126,85 2,76
18 luni 132,11 2,80 128,89 1,05 133,20 1,93 130,11 1,61 131,11 2,00 131,13 1,35
naştere 75,00 1,46 79,73 1,83 87,13 1,68 70,50 2,44 72,85 2,44 70,15 2,03
Lungimea 6 luni 134,57 1,22 137,47 2,94 143,00 1,64 126,07 2,40 132,23 2,04 129,23 1,92
corpului, cm 12 luni 159,29 1,38 161,80 1,61 168,00 1,73 139,86 2,93 151,69 1,65 146,15 1,67
18 luni 169,44 1,59 185,78 2,10 188,30 1,88 161,78 2,22 171,78 2,16 166,63 1,99
naştere 30,64 1,51 33,67 1,29 36,73 1,43 30,86 1,46 32,31 1,31 31,08 1,32
Adâncimea 6 luni 45,93 1,68 50,27 1,22 54,13 1,30 49,50 1,69 49,77 1,58 48,38 2,06
toracelui, cm 12 luni 56,21 1,42 57,80 1,47 61,07 1,28 53,14 1,99 56,92 1,65 51,92 1,75
18 luni 60,44 2,40 67,44 0,88 70,60 2,06 56,67 1,58 64,78 1,98 60,00 2,50
naştere 79,71 1,13 81,13 1,99 88,47 1,68 72,07 2,46 75,31 2,42 71,46 1,33
Perimetrul 6 luni 136,57 1,65 138,20 1,69 146,40 1,99 121,21 2,15 130,85 2,70 122,85 1,77
toracelui, cm 12 luni 157,07 1,77 165,07 2,21 171,40 2,13 145,93 2,40 155,85 2,70 147,85 1,86
18 luni 171,56 2,40 179,22 2,33 183,20 2,09 164,33 2,78 173,89 4,01 170,63 2,82
naştere 11,57 0,75 12,49 0,91 14,47 0,91 12,29 1,26 13,00 1,15 11,23 1,09
Perimetrul 6 luni 18,14 1,02 21,20 0,94 21,53 1,06 15,50 0,85 18,31 1,43 15,43 1,19
fluierului, cm 12 luni 20,57 1,28 22,27 0,88 24,27 1,22 17,21 0,57 20,31 1,84 19,46 1,56
18 luni 26,44 1,59 26,22 1,20 29,60 1,07 24,56 1,13 24,78 1,64 23,13 1,24
naştere 10,86 0,66 11,93 1,16 12,27 0,88 10,86 0,94 11,54 0,96 10,54 1,05
Lărgimea
6 luni 21,00 0,87 20,13 1,12 21,13 1,18 16,79 0,89 16,31 1,18 15,54 0,96
capului la
12 luni 22,18 1,12 21,67 1,04 23,07 1,22 17,93 0,91 18,31 1,37 17,00 1,35
orbite, cm
18 luni 22,78 1,71 25,33 1,22 27,30 1,49 22,78 0,97 22,89 1,45 20,75 1,38

112
 Din analiza datelor obţinute se constată că loturile experimentale au realizat
sporuri medii zilnice între 930,43 g (L4 BNR) şi 1245,13 g (L3 Ch x BR). Cu excepţia
rasei BNR se constată sporuri medii zilnice de peste 1000 g, cele mai bune rezultate
obţinându-se la loturile L3 L x BR şi L3 Ch x BR (tab. 49).
Tabelul 49
Indicii de creştere pentru greutatea corporală
Creştere exprimată prin:
Greutatea
Viteza Intensitatea de Coeficientul de
Lotul Vârsta corporală Viteza absolută
relativă creştere creştere
kg kg
% % %
naştere 36,92 - - - - 6,01
6 luni 209,57 172,65 0,959 82,38 140,09 34,12
L1
12 luni 395,36 185,79 1,032 46,99 61,42 64,38
BR
18 luni 583,44 188,08 1,044 32,23 38,43 95,00
adult 614,10 30,66 0,170 4,99 5,12 100,00
naştere 39,00 - - - - 5,93
6 luni 224,53 185,53 1,030 82,63 140,80 36,56
L2
12 luni 440,67 216,14 1,200 49,04 64,98 71,75
L x BR
18 luni 657,67 217,00 1,205 32,99 39,51 107,09
adult 614,10 43,57 0,242 7,09 6,85 100,00
naştere 40,96 - - - - 6,66
6 luni 245,00 204,04 1,133 83,28 142,70 39,89
L3
12 luni 481,33 236,33 1,312 40,09 65,07 78,37
Ch x BR
18 luni 697,50 216,17 1,200 30,99 36,67 113,58
adult 614,10 83,40 0,463 13,58 12,72 100,00
naştere 35,74 - - - - 6,61
6 luni 188,20 152,46 0,847 81,00 136,16 34,82
L4
12 luni 332,14 143,94 0,799 43,33 55,32 61,46
BNR
18 luni 501,33 169,19 0,939 33,74 40,59 92,77
adult 540,36 39,03 0,216 7,22 7,49 100,00
naştere 36,77 - - - - 6,80
L5 6 luni 220,23 183,46 1,019 83,30 142,77 40,75
Ch x 12 luni 413,46 193,23 1,073 46,73 60,98 76,43
BNR 18 luni 606,22 192,76 1,070 31,79 37,80 112,18
adult 540,36 65,86 0,365 12,18 11,48 100,00
naştere 37,82 - - - - 6,99
L6 6 luni 212,31 174,49 0,969 82,18 139,52 39,29
Lx 12 luni 386,38 174,07 0,967 45,05 58,24 71,04
BNR 18 luni 573,13 186,75 1,037 32,58 38,92 106,06
adult 540,36 32,77 0,182 6,06 5,88 100,00

Diferenţele între lotul L1 BR şi L6 L x BNR, cât şi faţă de lotul L5 Ch x BNR

nu sunt semnificative. În schimb, între celelalte loturi diferenţele sunt foarte
semnificative, metişii din lotul L3 Ch x BR realizând un spor mediu zilnic superior cu
314,7 g faţă de lotul L4 BNR şi cu 206,38 g faţă de metişii din lotul L6 L x BNR.
Evidenţiem totodată şi metişii lotului L2 L x BR care au obţinut un spor mediu zilnic
mai mare cu 259,24 g faţă de lotul L4 BNR.

Rezultate privind aprecierea la sacrificare

Mărimea carcasei reprezintă însuşirea de bază, dacă se ţine seama că ea
determină valorile indicilor cantitativi ai producţiei de carne. Iar ponderea acestora în
eficienţa economică finală a îngrăşării este hotărâtoare.Dintre însuşirile care definesc
mărimea carcasei am analizat următoarele: greutatea carcasei, randamentul la tăiere şi
ponderea sferturilor în carcasă (tab. 50).
113
 Tabelul 50
Aprecierea la sacrificare
Greutatea Greutatea Greutatea Randamentul
vie la carcasei (kg) sferturilor (kg) (%)
Lotul
sacrificare La La La La
Anterior Posterior
(kg) cald rece cald rece
L1 BR 583,44 336,33 330,42 179,85 156,48 57,63 56,12
L2 L x BR 657,67 402,11 392,14 242,75 159,36 61,14 58,74
L3 Ch x BR 697,13 436,75 430,63 236,54 200,21 62,63 61,72
L4 BNR 501,43 263,57 258,47 129,96 133,61 52,71 51,08
L5 Ch x BNR 606,22 363,89 360,18 187,83 176,06 60,01 59,26
L6 L x BNR 573,13 338,00 331,56 172,47 165,53 59,21 57,83

Analizând greutatea carcasei la cald, se constată că de la metişii L x BR şi Ch x

BR s-au obţinut carcase mari de peste 400 kg, iar de la metişii Ch x BNR şi L x BNR
cât şi de la rasa pură BR carcase de peste 300 kg. De la lotul de rasă pură BNR s-au
obţinut carcasele cele mai mici, de 263,57 kg, în medie. Comparativ cu rasele materne,
la toate cele patru grupe genetice de metişi s-au obţinut carcase cu greutăţi mai mari,
ca urmare a dezvoltării în lungime şi lărgime a carcaselor, concomitent cu dezvoltarea
macrocomponentelor şi aptitudinilor evidente pentru producţia de carne. Aspecte
asemănătoare se constată şi din analiza greutăţii carcaselor la rece.Analiza ponderii
sferturilor în greutatea carcasei (tab. 50) scoate în evidenţă, în primul rând, aşa cum
era de aşteptat, că sferturile anterioare au o pondere mai mare în greutatea carcasei
decât sferturile posterioare, primele reprezentând între 49,3% şi 60,36% din greutatea
carcasei.
Datele obţinute de autorul citat înregistrează o excepţie pentru lotul L4 BNR la
care ponderea sferturilor anterioare a fost de 49,3%, inferioară celor posterioare care
au reprezentat 50,69% din greutatea carcasei (la cald). O situaţie particulară o
considerăm şi în cazul lotului L2 L x BR, la care sferturile anterioare reprezintă
60,36% din greutatea carcasei, iar sferturile posterioare numai 39,63%, ceea ce
înseamnă o mai slabă dezvoltare a trenului posterior.Referitor la ponderea sferturilor
în carcasă se constată că rasele de carne Charolaise şi Limousine au tendinţă să
modifice valoarea raportului dintre sferturi în sensul măririi ponderii sferturilor
posterioare. Aceasta înseamnă o dezvoltare mai bună a musculaturii trenului posterior
la metişi şi obţinerea unei cantităţi mai mari de carne de calitate superioară.
Aprecierea randamentului la tăiere, la loturile experimentale, scoate în
evidenţă superioritatea metişilor raselor Charolaise şi Limousine comparativ cu rasele
autohtone Bălţată românească şi Bălţată cu negru românească (tab. 50).
În cazul loturilor L3 Ch x BR şi L2 L x BR randamentul la cald depăşeşte 60%,
se poate evidenţia şi randamentul de 60,01% la metişii din lotul L5 Ch x BNR, cât şi
randamentul de 59,21% pentru metişii din lotul L6 L x BNR, rasele de carne
contribuind evident la îmbunătăţirea aptitudinilor pentru carne a rasei Bălţată cu negru
românească.Diferenţele găsite între loturi sunt semnificative şi scot în evidenţă
superioritatea metişilor raselor Charolaise şi Limousine faţă de rasa Bălţată
românească şi evident, faţă de rasa Bălţată cu negru românească. Totodată rezultatele
privind randamentul la tăiere evidenţiază superioritatea în încrucişări a rasei
Charolaise faţă de rasa Limousine, precum şi superioritatea rasei BR faţă de rasa
114
BNR.
Rezultatele obţinute din experienţele de încrucişare a vacilor din rasele Bălţată
românească şi Bălţată cu negru românească cu rase specializate pentru carne
(Limousine şi Charolaise) justifică utilitatea acestor încrucişări industriale în scopul
îmbunătăţirii producţiei de carne la taurine. Metişii rasei BR, în special, cu rasele
Charolaise şi Limousine au realizat sporuri medii zilnice de peste 1000 g/zi, iar la
vârsta de 18 luni greutăţi corporale de peste 600 kg, încadrându-se în tipul morfologic
al animalelor de carne.Metişii Ch x BR şi L x BR au avut cele mai pronunţate
aptitudini pentru producţia de carne apreciate cu un punctaj total între 13 şi 15 puncte,
urmaţi de metişii Ch x BNR şi L x BNR care au totalizat între 12 şi 13,5 puncte, la fel
ca şi lotul de Bălţată românească.
Din analiza aspectului comercial al animalului înainte de sacrificare rezultă clar
că cele mai pronunţate aptitudini pentru carne le-au avut metişii Ch x BR şi L x BR,
dar şi caractere mult îmbunătăţite la metişii Ch x BNR şi L x BNR. În toate cazurile
însă, metişii au avut aptitudini superioare raselor materne, de unde se poate trage
concluzia efectului benefic al încrucişărilor practicate. Aprecierea randamentului la
tăiere, scoate în evidenţă superioritatea metişilor Charolaise şi Limousine comparativ
cu rasele autohtone materne, pentru loturile L3 Ch x BR şi L2 L x BR randamentul la
cald depăşind 60%.Pornind de la rezultatele cercetărilor proprii şi ale altor studii
întreprinse în ţara noastră asupra capacităţii combinative a raselor autohtone de taurine
cu rasele de carne moderne (Charolaise, Limousine, Blanc Belgian Blue, Aberdeen
Angus, Piemontese, Simmental de carne) s-a elaborat un program special pentru
gospodăriile particulare din zona Moldovei, ca mijloc de sporire şi îmbunătăţire a
producţiei de carne la taurine.

115
 CAPITOUL VIII
APRECIEREA CALITĂŢII BOVINELOR PENTRU
CARNE
Calitatea bovinelor înainte de sacrificare este influenţată de o multitudine de
factori: specie, rasă, sex, vârstă, individ, condiţiile de creştere (intensiv, semiintensiv,
extensiv), sistemul de alimentaţie, sistemul de întreţinere (liber, legat), condiţii de
selecţie, ş.a.
Aprecierea poate fi subiectivă, când se ţine seama de „ceea ce solicită
consumatorul” şi se face o „negociere” între crescător şi cumpărător, cât şi aprecierea
obiectivă, pe baza unor principii, metode şi elemente tehnice specifice.
Multitudinea de factori care influenţează calitatea animalelor în viu, determină o
conformaţie specifică şi o anumită greutate înainte de sacrificare, un randament
specific şi o anumită calitate a cărnii, elemente care pot fi apreciate mult mai obiectiv.
Referitor la criteriile de apreciere trebuie făcută precizarea că acestea sunt
prevăzute în legislaţia zootehnică şi sanitar-veterinară care prevede limitele de
greutate în viu şi starea de îngrăşare (funcţie de specie, rasă, vârstă, categorie), la care
pot fi efectuate sacrificările la bovine.
Folosirea drept criteriu principal a greutăţii în viu se datorează gradului mare de
subiectivitate la aprecierea conformaţiei înainte de sacrificare, a dezvoltării corporale
şi prezenţa maniamentelor.
Greutatea corporală în viu, se consideră cea avută de animal după transportul la
locul sacrificării, aplicând un scăzământ de transport, denumit calou şi un post de 12
ore (în medie). Scăzământul calculat trebuie să se încadreze în valorile normale
(funcţie de durata transportului, distanţă, mijloc de transport şi altele).
În condiţiile economiei de piaţă, cele mai utilizate metode de apreciere a
calităţii în viu sunt:
1. Metoda liberă (din ochi, nerecomandată pentru necunoscători), pe baza
greutăţii şi a maniamentelor (maniamentele constituie depuneri de grăsime în ţesutul
conjunctiv subcutanat care se realizează pe perioada îngrăşării şi care reflectă, prin
ordinea în care apar, gradul de dezvoltare al animalului).
2. Metoda punctelor, cea mai obiectivă în condiţiile unei pieţe organizate,
bazată pe criteriul conformaţiei (metoda punctelor) şi după starea de îngrăşare
(apreciată pe baza prezenţei şi dezvoltării maniamentelor).
Grăsimea se depune în muşchi, pe organele interne şi sub piele. Deoarece
acumularea depunerilor externe (sub piele) este în strânsă corelaţie cu cele interne, se
poate urmări dinamica depunerilor externe.
Mărimea şi dezvoltarea maniamentelor evidenţiază o dinamică succesivă:
- maniamente timpurii: la ceafă, la baza cozii, la umăr şi la pliul iei;
- maniamente semitimpurii: la şale, la ultima coastă, la capul pieptului şi la
şold;
- maniamente târzii: la baza coarnelor şi a urechii, submaxilar (guşa), la nivelul
venei jugulare, al fesei, al scrotului sau în zona premamară şi în zona perineală.
116
 Fig. 36. Topografia maniamentelor la bovine
1 - ceafa; 2- baza sau pliul cozii; 3 - umărul; 4 - pliul iei; 5 - şalele; 6 - ultima coastă şi flancul;
7 - capul pieptului; 8 - şoldul; 9 - baza coarnelor şi baza urechii; 10 - guşa; 11 - salba sau vena
jugulară; 12 - fesa, perineal şi cordonul; 13 - premamar (Sârbulescu V. şi colab., 1977)

Tabelul 51
Ordinea de apariţiei a maniamentelor la bovine
Localizarea Modul de depunere a
Regiunea anatomică
maniamentelor grăsimii
Timpurii
Ceafa Regiunea cefei Grăsime externă
Baza cozii Baza cozii Grăsime externă
Spată Articulaţie scapulohumerală Grăsime externă
Pliul iei Pliul grasetului Grăsime internă şi musculară
Semitimpurii
Şale Ultimele vertebre lombare şi cele Grăsime internă şi
Ultima coastă şi dorsale intermusculară
flancul Mijlocul ultimei coaste şi flancul Grăsime internă şi externă
Capul pieptului Extremitatea anterioară a sternului Grăsime internă şi externă
Şold Unghiul extern al iliumului Grăsime internă şi externă
Târzii
Grăsime internă
Baza coarnelor şi Baza conchiei auriculare
urechilor
Grăsime internă
Submaxilar (guşă) Unghiul inferior al maxilarului
Grăsime externă
Venă jugulară Jgheabul jugular
Grăsime externă
Fesă Faţa posterioară a pulpei
Grăsime internă şi musculară
Scrotal Regiunea testiculară
Grăsime internă şi musculară
Premamar Regiunea premamară
Grăsime internă şi
Perineal Regiunea perineală
intermusculară

117
 Fig. 37. Palpaţia maniamentelor corporale la taurine folosite în evaluarea
stării de îngrăşare

Evaluarea prin metoda punctelor

În scopul diminuării subiectivismului în aprecierea valorii comerciale a
animalelor vii, în ultimul timp au apărut metode ce iau în considerare următoarele
aspect:
- regiunile corporale care furnizează cea mai mare cantitate de carne;
- existenţa şi dezvoltare maniamentelor;
- impresia generală a animalului viu.
Aprecierea după metoda punctelor diferă de la o ţară la alta. De exemplu, în
Germania se foloseşte schema D.L.G., pentru aprecierea calităţii taurinelor pentru
carne (tab. 52).
Tabelul 52
Schema D.L.G. pentru aprecierea în viu a calităţii bovinelor în Germania
Criterii de apreciere Nota maximă Coeficient Nota generală
A. Îmbrăcarea în musculatură
(dezvoltarea musculaturii)
-Pulpă (crupă-coapsă-fesă) 5 3 15
Spinare şi şale 5 3 15
Spată şi braţ 5 1 5
B. Maniamente 5 1 5
C. Impresie generală 5 1 5
TOTAL PUNCTE 45

Se observă că punctajul este de maxim 45 puncte şi că baza o are aprecierea

masei musculare.
Pentru o interpretare corectă în evaluare trebuie să se ţină seama de anumiţi
factori, şi anume: specie, rasă, vârstă şi sex.
Specia. Există diferenţe semnificative între taurine şi bubaline în ceea ce
priveşte conformaţia, comportamentul la îngrăşare şi depunerea grăsimii. Astfel, în
cadrul aceleiaşi categorii de îngrăşare, bubalinele prezintă proeminenţe osoase mai
evidente, musculatura mai slab dezvoltată, pielea mai puţin elastică şi corpul rotunjit.
În schimb, maniamentele sunt prezente, proeminente şi consistente la palpare,
118
punându-se în evidenţă mai uşor la ultima coastă şi la baza cozii, într-un stadiu mai
avansat de îngrăşare.
Rasa. Conformaţia corporală, gradul de dezvoltare a musculaturii şi
predispoziţia pentru îngrăşare sunt diferite şi în funcţie de rasă. Astfel, rasele
ameliorate au, în general, corpul mai rotunjit, musculatura dorso-lombară, a crupei, a
coapsei şi a feselor foarte bine dezvoltată, proeminenţele osoase mai şterse şi pielea
mai moale. În privinţa maniamentelor, acestea sunt mai reliefate în cadrul aceleiaşi
calităţi de îngrăşare, în comparaţie cu animalele neameliorate.
Vârsta. Cerinţele privind încadrarea într-o calitate de îngrăşare sunt stabilite
diferenţiat în raport cu vârsta, deoarece formele corporale şi gradul de dezvoltare a
maniamentelor se prezintă diferit la animalele tinere faţă de cele adulte. Astfel, în
cadrul aceleiaşi calităţi de îngrăşare, în timp ce animalele tinere prezintă forme
corporale mai rotunjite şi maniamentele lipsesc sau sunt mai slab dezvoltate, animalele
adulte prezintă contururi mai rectilinii şi maniamentele prezente sunt mai bine
evidenţiate.
Sex. În cadrul aceleiaşi calităţi de îngrăşare, femelele au maniamente mai
dezvoltate şi formele corporale mai puţin rotunjite, în comparaţie cu taurii. Astfel,
taurii au corpul mai cilindric, formele corporale mai rotunjite şi maniamente mai
reduse, mai difuze şi mai consistente (fig. 38).

Fig. 38. Maniamente şi topografia lor, la tauri (Banu C. şi colab., 1980)

1-regiunea dintre baza coarnelor şi baza urechilor; 2-regiunea cefei; 3-regiunea şalelor;
4-regiunea de la baza cozii; 5-regiunea de la faţa posterioară a pulpei (cordonul); 6-regiunea
iei; 7-regiunea testiculelor (scrotum); 8-regiunea unghiului extern al şoldului; 9-regiunea
flancului şi cea de la faţa internă a ultimei coaste; 10-regiunea din dreptul articulaţiei spetei cu
umărul din faţă şi spate; 11-regiunea de la capul pieptului; 12-regiunea dintre guşă şi piept; 13-
regiunea de sub falca de jos (guşă)

În ţările Uniunii Europene sunt prevăzute patru clase de calitate: excelentă (A),
foarte bună (B), bună (C) şi mediocră (D), luând în considerare conformaţia
animalului viu la livrare (tab. 53).

119
 Tabelul 53
Conformaţia animalului viu
Conformaţia Excelentă (A) Foarte bună (B) Bună (C) Mediocră (D)
Convexe şi caracterizate Bombate sau Concave cu
Majoritatea tind spre
printr-o musculatură rectilinii. musculatură
rectiliniu. Pulpa este
Profile compactă şi masivă în Musculatura mai insuficient
însă convexă.
musculare toate regiunile corporale. puţin profundă. dezvoltată.
Musculatura foarte
Şoldurile nu sunt Şoldurile sunt Şoldurile
dezvoltată
aparente evidente. evidente
Concavă, cu
Uşor convexă dar Rectilinie, largă cu
musculatură
Crupa Foarte bine dezvoltată musculatura musculatură mai
lipsită de
profundă puţin profundă
profunzime
Rotundă, cu
Scurtă, rotundă şi foarte musculatură Mai alungită, cu
profundă. Profilul din profundă, profilul musculatură mai Lungă şi plată.
spate al pulpei are din spate al pulpei cu puţin profundă. Profilul din
Pulpa convexitatea foarte convexitatea Profilul din spate spate al pulpei
evidentă. Jaretul scurt şi evidentă. Jaretul mai rectiliniu. Jaretul concave. Fanta
foarte musculos. Fanta lung, dar foarte mai alungit. Fanta foarte lungă
este foarte scurtă musculos. Fanta medie
scurtă
Largă până la nivelul
spetelor cu musculatură Cu musculatură
Largă până la nivelul Mai puţin largă la
foarte profundă. Falsul puţin profundă,
spetelor, cu nivelul spetelor şi
Spinarea fileu formează îngustă, are
musculatură cu musculatură mai
proeminenţe musculare formă de
profundă puţin profundă
de o parte şi de alta a acoperiş
liniei spinării

Interpretarea evaluării are la bază următoarele principii:

- Viţeii şi tineretul pot realiza clasa de calitate excelentă;
- Juncanii, boii de măcelărie şi vacile tinere, bine îngrăşate, pot realiza cel mult
clasa foarte bună;
- Taurii şi vacile de reformă nu pot realiza decât clasa „mediocră” (Georgescu
Gh. şi colab., 1995).
În Franţa există un catalog FRANCE care include pentru fiecare categorie un
anumit număr de clase: boi (5 categorii), femele de peste 30 luni (5 categorii), vaci
reformă (6 categorii), tauri de peste 30 luni (5 categorii).
Luând drept bază criteriul conformaţiei, catalogul se referă, în esenţă, la
următoarele categorii:
categoria F: excelentă
categoria R: foarte bună
categoria A: bună
categoria N: medie
categoria C: mediocră
categoria E: rea.
Pentru admiterea în una din categoriile amintite, o bovină trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
1. Categoria F (excelentă)
Toate profilele sunt convexe, caracteristică fiind o musculatură compactă şi
120
masivă în toate porţiunile corpului. Şoldurile nu sunt aparente. Crupa este rotundă,
coapsa scurtă, rotundă şi foarte groasă, jaretele scurte şi foarte musculoase, fanta
foarte scurtă. Spatele este larg şi foarte gros până la înălţimea spetelor. Falsul filet
formează o proeminenţă musculară de o parte şi de alta a şirei spinării.
2. Categoria R (foarte bună)
Majoritatea profilelor sunt mai puţin rectilinii. Coapsa este încă convexă.
Dezvoltarea musculară este importantă. Şoldurile sunt neaparente. Crupa este uşor
convexă şi plină (rotundă). Coapsa este rotundă şi groasă, jaretul este mai lung, dar
foarte musculos, cu fanta scurtă. Spatele este larg şi gros la înălţimea spetelor.
3. Categoria A (bună)
Toate profilele sunt rectilinii; musculatura este groasă, şoldurile sunt foarte
uşor marcate, coapsa este mai lungă decât la „R”, rectilinie, dar întotdeauna groasă,
jaretul destul de lung, dar musculos, fanta medie, spatele rămâne gros, dar mai larg la
înălţimea spetelor.
4. Categoria N (medie)
În ansamblu, profilele sunt rectilinii. Musculatura este de grosime medie, cu
şolduri proeminente. Crupa este uşor concavă, lipsită de grăsime. Coapsa este
alungită, lipsită de grăsime, jaretul puţin musculos, fanta lungă. Spinarea este îngustă
şi lipsită de grăsime, îngustându-se la nivelul spetelor.
5. Categoria C (mediocră)
Profilele sunt concave, musculatura insuficientă, şoldurile fiind net
proeminente. Crupa este concavă şi puţin groasă, coapsa lungă şi plată, fanta foarte
lungă. Spinarea este puţin groasă, îngustă, în formă de acoperiş.
6. Categoria E (rea)
Toate profilele sunt puternic concave, cu musculatura foarte redusă. Osatura
este aparentă, şoldurile foarte proeminente, coapsa foarte lungă şi scobită, spetele
foarte puţin groase şi foarte înguste.
Acest sistem permite, în cadrul unor pieţi organizate, cotarea animalelor.
În Marea Britanie, criteriile generale au acelaşi fundament (rasă, sex, vârstă,
constituţie şi greutate), în standardele de clasificare luându-se în consideraţie:
conformaţia, gradul de finisare şi impresia generală.
Tabelul 54
Categorii de calitate la bovine în Marea Britanie
Număr de
Tip Categorii de calitate
categorii
Pentru tăiere
Vaci reformate 7 Selecţionat, bun, standard, comercial, acceptabil,
mediocru, conserve
Tauri şi boi 6 Selecţionat, bun, comercial, acceptabil, mediocru,
conserve
Tăuraşi castraţi şi 8 Prima, selecţionat, bun, standard, comercial, acceptabil,
viţele mediocru, conserve
Viţei (bovine sub 1 6 Prima, selecţionat, bun, standard, acceptabil şi deşeu
an) şi viţei de lapte
Pentru îngrăşat
Tăuraşi castraţi, 6 Lux, selecţionat, bun, mediu, comun şi inferior.
viţei, viţele

121
 În România standardele în vigoare evaluează calitatea comercială a bovinelor
după conformaţie şi starea de îngrăşare, în funcţie de specie (taurine sau bubaline),
rasă (ameliorate şi metişii lor, specializate pentru lapte şi metişii lor sau neameliorate),
precum şi masa corporală de valorificare. Se prevăd trei clase de calitate.
Taurine adulte. Rase (A1): Bălţată românească, Brună, Holstein-Friză,
Pinzgau şi metişii lor.
A1.1. Calitatea I-a
Animalele au corp rotunjit, musculatura bine dezvoltată, regiunile crupei,
coapsei şi feselor pline, şoldurile rotunde. Regiunile dorsală şi lombară sunt bine
îmbrăcate în carne şi grăsime. Depozitele de grăsime de sub piele se simt uşor la pipăit
în regiunea scrotală (la masculi) sau mamară (la femele), la coastei, la şale, la baza
cozii şi, mai puţin, la capul pieptului, la spată şi la şolduri. Pielea este moale şi
elastică. La tauri existenţa maniamentelor nu este obligatorie.
A.1.2. Calitatea a II-a
Animalele au corpul mai puţin rotunjit, musculatura dezvoltată, regiunea crupei
plată, regiunea feselor plină, şoldurile puţin proeminente. Regiunile dorsală şi lombară
sunt îmbrăcate cu carne. Depozitele de grăsime se simt uşor la pipăit la ultimele
coaste, la ie, în regiunea scrotală sau mamară şi, mai greu, la spată. Pielea este moale
şi mai puţin elastică. La tauri existenţa maniamentelor nu este obligatorie.
A.1.3. Subcalitatea a II-a
Animalele au corpul şi mai rotunjit, cu musculatură slab dezvoltată. Regiunea
crupei este scobită, la fel regiunea feselor, iar unghiurile osoase sunt reliefate. Pielea
este puţin elastică, sub piele nesimţindu-se, la pipăit, depozite de grăsime.
Rase (A2): Sură de stepă, Roşie dobrogeană şi metişii lor.
A.2.1. Calitatea I-a
Animalele au corpul puţin rotunjit, cu musculatura dezvoltată. Regiunile crupei
şi feselor sunt pline, şoldurile proeminente, în regiunile dorsală şi lombară sunt
îmbrăcate cu carne şi grăsime. Depozitele de grăsime se simt uşor la pipăit în
regiunile iei, scrotale (mamare), a coastelor, şalelor, spetelor şi la capul pieptului, la
baza cozii şi, mai greu, la şolduri. Pielea este moale şi elastică. La tauri existenţa
maniamentelor nu este obligatorie.
A.2.2. Calitatea a II-a
Animalele au corpul nerotunjit şi musculatura potrivit dezvoltată, regiunea
crupei puţin scobită, în regiunea feselor dreaptă. Şoldurile sunt reliefate, regiunile
dorsală şi lombară fiind mai puţin îmbrăcată cu carne. Depozitele de grăsime se simt
uşor la pipăit la ultima coastă, la ie, în regiunea scrotală (respectiv mamară), la baza
cozii, simţindu-se mai greu la spată. Pielea este moale şi mai puţin elastică. La tauri
existenţa maniamentelor nu este obligatorie.
A.2.3. Calitatea a III-a
Animalele au corpul cu musculatura insuficient dezvoltată, cu regiunile crupei
şi a feselor scobite, cu unghiuri osoase bine reliefate. Pielea este puţin elastică. Sub
piele nu se simt, la pipăit, depozite de grăsime.
Tineret taurin. Rase (T1): Bălţată românească, Brună, Holstein-Friză,
Pinzgau şi metişii lor.
T.1.1. Calitatea I-a
Animalele au corp rotund, musculatura bine dezvoltată, regiunile crupei,
122
coapsei şi feselor pline. Şoldurile sunt uşor conturate, regiunile dorsală şi lombară
fiind bine îmbrăcate cu musculatură. Depozitele de grăsime de sub piele se pot simţi la
ie, la ultima coastă şi la capul pieptului. La tăuraşi maniamentele lipsesc.
T.1.3. Calitatea a II-a
Animalele au corpul rotunjit şi musculatura dezvoltată. Regiunile crupei,
coapsei şi feselor sunt plate, şoldurile uşor proeminente, iar regiunile dorsală şi
lombară sunt îmbrăcate cu carne. Existenţa maniamentelor nu este obligatorie.
T.1.3.Calitatea a III-a (subcalitatea a II-a)
Animalele au corpul mai puţin rotunjit, cu musculatura mai puţin dezvoltată.
Regiunea crupei este uşor scobită, iar cea a feselor este dreaptă. Unghiurile osoase
sunt proeminente, regiunile dorsală şi lombară fiind puţin îmbrăcate cu carne. Nu se
simt depozite de grăsime sub piele.
Rase (T2): Sură de stepă, Roşie dobrogeană şi metişii lor.
T.2.1. Calitatea I-a
Animalele au corpul rotunjit, cu musculatura dezvoltată. Regiunile crupei,
coapsei şi feselor sunt plate. Şoldurile sunt mai puţin proeminente. Regiunile dorsală
şi lombară sunt îmbrăcate cu carne. Depozitele de grăsime de sub piele se simt la
pipăit la ie, la ultima coastă, la baza cozii şi la capul pieptului. La tăuraşi
maniamentele lipsesc.
T.2.2.Calitatea a II-a
Animalele au corpul mai puţin rotunjit şi musculatura mai puţin dezvoltată.
Regiunile crupei, coapselor şi feselor sunt plate, cu şolduri proeminente. Regiunile
dorsală şi lombară sunt mai puţin îmbrăcate cu carne. Existenţa maniamentelor nu este
obligatorie.
T.2.3. Calitatea a III-a
Animalele au corpul rotunjit şi musculatura puţin dezvoltată. Regiunea crupei
este scobită. Unghiurile osoase sunt reliefate. Regiunile dorsală şi lombară sunt puţin
îmbrăcate cu carne. La pipăit, nu se simt depozite de grăsime sub piele.
Confirmarea rezultatului aprecierii calităţii în viu este materializată prin
randamentul şi calitatea carcasei, după cum vom vedea în continuare.
Randamentul şi indicii de recuperare
Carcasa, împreună cu greutatea animalului înainte de sacrificare, constituie
elemente de calcul al randamentului. Indicele de randament se determină prin
cântărirea, la cel mult două ore după tăiere, a părţilor din carcasă rămase după jupuire,
eviscerare, îndepărtarea extremităţilor şi raportarea acestei greutăţi la greutatea vie a
animalului, stabilită după post sau după scăderea caloului, astfel:
Indice de randament = (greutate netă x 100)/greutate vie
La bovine (adulte şi tineret), în randament intră:
- greutatea carcasei, plus seu aderent, ugerul şi coada (fără piele, cap, picioare,
organe).
La viţeii de lapte, în randament intră:
- greutatea carcasei şi seul total (fără piele cap, picioare, organe).
Indicii de recuperare pentru organe şi subproduse reprezintă cantitatea minimă
ce trebuie recuperată. În raport cu felul subproduselor, sunt exprimate fie în procente
faţă de masa recepţionată, fie pe cap de animal tăiat (kg, buc). Cantitatea minimă
normală se determină cu relaţia:
123
 s = (Gyx 100)/Nc
Ir = [(s x Gy) x 100]/Nc
în care:
s-cantitatea de subprodus ce trebuie recuperată;
Gy-masa vie, kg;
Nc-numărul de capete ce se sacrifică;
Ir-indice de recuperare (în procente, kg, buc, metri).
Randamentele şi indicii de recuperare sunt prezentaţi în tabelul 55 şi 56.

Tabelul 55
Randamente şi indici de seu pentru diferite categorii de bovine
Randament în carne, Randament în seu aderent,
Specia
% %
I. Bovine adulte:
calitatea I-a 51,5 -
calitatea a II-a 47,5 0,5
calitatea sub a II-a 43,0 -
II. Tineret bovin îngrăşat în sistem intensiv (baby beef):
A. Grupa până la 340 kg viu:
calitatea I-a 52,0 0,7
calitatea a II-a 49,0 0,5
B. Grupa 341 – 400 kg viu:
calitatea I-a 53,0 0,7
calitatea a II-a 49,5 0,6
C. Grupa peste 400 kg viu:
calitatea I-a 54,0 0,8
calitatea a II-a 51,0 0,6
III. Tineret bovin îngrăşat în sistem semiintensiv:
A. Grupa până la 340 kg viu:
calitatea I-a 51,0 0,7
calitatea a II-a 48,0 0,5
calitatea sub a II-a 42,0
B. Grupa 341 – 400 kg viu:
calitatea I-a 51,5 0,7
calitatea a II-a 49,5 0,6
calitatea sub a II-a 43,0
C. Grupa peste 400 kg viu:
calitatea I-a 52,5 0,7
calitatea a II-a 49,5 0,6
calitatea sub a II-a 43,0 -
IV. Viţei (taurine, bubaline)
calitatea I-a 51,5 -
calitatea a II-a 47,0 -

124
 Tabelul 56
Indici de recuperare organe şi subproduse la diferite specii de animale
Indicele de recuperare Bovine Porcine Ovine
Cap, % 2,30-2,63 5,70 4,00
Creier, % 0,10-0,11 0,06 -
Limbă fără şlung, % 0,28-0,29 0,23 -
Şlung, % 0,31 0,28 -
Ficat, % 1,19 1,17 1,60
Inimă, % 0,30 0,23 -
Rinichi, % 0,19 0,20 0,65
Splină, % 0,17 0,13 -
Piei, % 6,30-6,88 4,50 -
Sânge, % 3,00 3,00 -
Picioare, % - 1,20 -
35 m/cap la bovine adulte şi 21 m/cap la
Maţe subţiri, m/cap 15,5 22,00
mânzaţi
Rotocoale bovine, m/cap 5-8 - -
Funduri, buc/cap 0,98 - -
Bumbare, buc/cap 0,95 1,00 -
Băşici, buc/cap 0,95 - -
Coarne bovine adulte, % 0,32 - -
Unghii, % 0,38 - -
Epifiză, buc/cap 0,85 - -
Hipofiză, buc/cap 0,90 0,75 -
Pancreas, g/cap 110 0,60 -
Fiere, g/cap 120 - -
Plămâni, % 0,8-1,70 0,85 0,80
Bâzări (porci graşi), % - 1,80 -
Bâzări (porci de carne),
- 1,30 -
%
Burţi bovine, % 1,80 - -
Picioare, % 1,30 1,20 -
Urechi, % 0,10 - -
Mure-ghemuri, % 0,9 - -

Tabelul 57
Randamentul (%) minim la tăiere a taurinelor pe categorii de vârstă şi
calitate

Categoria de vârstă
Categoria de calitate
Adulte Mânzaţi Viţei
Extra 55,0 - -
Calitatea I-a 50,6 50,2 51,5
Calitatea a II-a 46,5 46,7 47,0
Calitatea a III-a 42,2 41,8 -

125
 Tabelul 58
Compoziţia în acizi graşi a grăsimii de bovinex
Grăsime subcutanată (%) Grăsime intermusculară (%) Grăsime intramusculară (%)
C14:0 3,79 C14:0 2,78 C14:0 2,23
C16:0 3,79 C16:0 26,1 C16:0 26,8
C16:1 3,79 C16:1 1,55 C16:1 1,55
C18:0 3,79 C18:0 27,2 C18:0 19,5
C18:1 3,79 C18:1 37,0 C18:1 33,1
C18:2 3,79 C18:2 4,27 C18:2 14,5
C18:3 3,79 C18:3 38,6 C18:3 1,60
Acizi graşi saturaţi 51,4 Acizi graşi saturaţi 56,2 Acizi graşi saturaţi 48,7
Acizi graşi mono-saturaţi 43,5 Acizi graşi mono-saturaţi 38,6 Acizi graşi mono-saturaţi 34,6
Acizi graşi polinesaturaţi 5,10 Acizi graşi polinesaturaţi 5,27 Acizi graşi polinesaturaţi 16,7
x)
Consiliul National de la Nutrition, RREcomandation nutritionnelles pour la Belgique,
1996

Fig. Carne de bovine

(www.royalbeef.net)

126
 CAPITOLUL IX
TRANSPORTUL BOVINELOR PENTRU
SACRIFICARE
Reglementările privind deplasarea animalelor şi obligaţiile referitoare la
activitatea de abator sunt cuprinse în Ordinul nr. 5/2005, publicat în MO nr. 237/2005,
şi modificat, prin Ordinul nr. 87/2005, publicat în MO nr. 849/2005. În continuare
prezentăm sinteza acestor reglementări.

DOCUMENTE NECESARE EFECTUĂRII

TRANSPORTULUI DE ANIMALE
Bilet de adeverire a proprietăţii – este un certificat al producătorului, eliberat
de primăria zonală. Se emite individual sau colectiv.
Certificat sanitar-veterinar de transport – este un document obligatoriu. Se
emite, de obicei, individual pentru animale mari (bovine adulte, mânzaţi, viţei) sau
colectiv pentru animale mici (porcine, ovine). Certificatul sanitar-veterinar de
transport atestă caracteristicile animalului, starea de sănătate, zona infecto-
contagioasă, destinaţia.
Avizul Direcţiilor sanitar- veterinare judeţene implicate, atunci când
transportul se efectuează între judeţe.
Foaie de transport (pe jos sau cu mijloace auto) sau scrisoare de trăsură (cale
ferată) în care se înscriu:
- pentru bovine adulte, mânzaţi, viţei: numărul matricol, calitatea recepţionată
la fermă sau îngrăşătorie, greutatea vie;
Acte contabile (aviz de excepţie, factură sau chitanţă fiscală) în care se înscriu:
greutate vie facturată, preţul, scăzământul de transport acordat.
Obligaţiile persoanelor care transportă animale pe teritoriul României, conform
reglementărilor în vigoare, sunt următoarele:
- să accepte numai animale crotaliate care sunt însoţite numai de formularul de
mişcare, certificat de sănătate sau certificat veterinar de sănătate pentru export, după
caz, iar pentru bovine, şi de transport;
- să verifice la îmbarcare, pentru fiecare animal, corespondenţa între paşaportul
bovin, formularul de mişcare-certificat de sănătate şi crotalie;
- să prezinte la control, persoanelor responsabile de control oficial, animalele şi
toate documentelor menţionate anterior;
- să asigure bunăstarea animalului pe parcursul întregii călătorii, în conformitate
cu legislaţia în vigoare;
- să transporte animalele în vehicule autorizate sanitar-veterinar în acest scop.
Se mai obişnuieşte marcarea animalelor pe anumite categorii de calitate, în
special pe criteriul ponderal (greutate). Bovinele adulte, mânzaţii şi viţeii se
marchează pe crupa stângă (seria) şi pe crupa dreaptă (calitatea, în cifre romane) prin
înfierare sau prin tunderea părului.

127
 CONDIŢIILE DE TRANSPORT
Condiţiile de transport. Transportul este avantajos pentru animale în condiţii
naturale normale, cât şi în condiţii artificiale optime. Dacă animalele sunt transportate
în condiţii necorespunzătoare se înregistrează efecte negative asupra animalelor.
Supravegherea şi comportamentul însoţitorilor influenţează starea de sănătate a
animalelor şi calitatea cărnii. Astfel, manevrarea bruscă a animalelor, mai ales la
îmbarcare şi debarcare, are influenţă negativă asupra stării de sănătate a animalelor şi
asupra indicilor organoleptici şi tehnologici ai cărnii.
Aşezarea animalelor în mijlocul de transport. Aşezarea animalelor cu spatele în
direcţia de înaintare a mijlocului de transport are efect negativ asupra animalelor
transportate.
Distanţa mare, durata mare a transportului şi viteza mare de rulare a
autovehiculelor cresc consecinţele negative ale transportului. În timpul transportului,
greutatea animalului se micşorează, înregistrându-se caloul (pierderi din greutatea
unui animal pe timpul transportului, exprimate în procente).
Valoarea caloului este reglementată prin normative, fiind variabilă în funcţie de
specie, anotimp, durata şi distanţa transportului (tab. 57).
Transportul este o parte a seriei de activităţi necesare în vederea aducerii
animalelor de la fermă la abator, care se referă, de obicei, la etapa de preabatorizare
sau manipularea antemortem a animalelor.
STRESUL
Stresul determină în general scăderea reactivităţii organismului, tulburări de
adaptare şi de comportament.
Cele mai importante stări de stres care afectează animalele transportate sunt:
stresul motor, stresul emoţional, stresul termic, stresul mecanic, stresul hidric şi
stresul digestiv.
- Stresul motor este provocat de manevrarea brutală a animalelor care poate
determina creşterea consumului de energie şi de oxigen în musculatură şi ridicarea
temperaturii corporale, ceea ce conduce la stres cardiovascular.
- Stresul emoţional poate fi provocat de teama animalelor la scoaterea acestora
din mediul obişnuit, de contactul cu oamenii sau cu animalele necunoscute, factori
care determină eliberarea hormonilor de către glanda suprarenală şi reducerea
glicogenului din muşchi, urmată de creşterea concentraţiei de acid lactic.
- Stresul termic este provocat de densitatea mare în mijlocul de transport, de
caniculă şi lipsa de aer. Acest stres se poate manifesta prin şoc caloric sau stres de frig,
exprimat prin tremurături şi consum mare de energie.
- Stresul mecanic este provocat de încărcarea, transportul şi descărcarea
necorespunzătoare a animalelor care pot determina afecţiuni ale pielii şi ţesuturilor
sub-dermice.
- Stresul hidric este determinat de consumul insuficient de apă înainte şi după
transport care provoacă deshidratarea organismului, perturbarea funcţiilor fiziologice,
în special a celor renale, iar în caz grav produce şocul.
- Stresul digestiv este provocat de supraîncărcarea tubului digestiv, datorită
alimentaţiei înainte de transport şi se manifestă prin tulburări respiratorii, circulatorii
şi vomitări.
În urma acumulării datelor experimentale privind influenţa transportului asupra
128
organismului animal, în Raportul Comisiei Ştiinţifice pentru Bunăstare şi Sănătate
Animală, din martie 2002, se concluzionează că:
- efortul fizic depus de animale în timpul transportului (se agită, se zbat, se bat
între ele) determină creşterea creatinkinazei sangvine şi acidului lactic circulant şi
muscular, efectul imediat fiind astenia musculară, iar efectul tardiv se constată după
tăierea animalelor prin iniţierea rapidă în carcase a rigidităţii musculare şi maturarea
defectuoasă a cărnii;
- hipertermia de stres, generată în special de transporturile prelungite sau cu
mijloace de transport improprii, determină creşterea cortizolului circulant şi a
volumului trombocitar;
- „răul” de transport datorat mijloacelor de transport insuficient echipate sau
improprii pentru transportul de animale vii, determină creşterea vasopresinei, cu
influenţă negativă asupra rigidităţii musculare şi maturării cărnii.
Oscilaţiile termice din timpul transportului (sau transporturile cu mijloace de
transport neclimatizate şi neacoperite, în condiţii de temperatură ambiantă foarte
scăzută sau foarte ridicată), determină tahicardie, aritmie cardiacă, tahipnee şi, uneori,
se poate ajunge chiar la fibrilaţie cardiacă sau sincopă cardiacă şi respiratorie.

BUNĂSTAREA ANIMALELOR PE TIMPUL ÎMBARCĂRII ŞI

TRANSPORTULUI
Personalul însoţitor pentru transportul animalelor are responsabilitatea legală
pentru îngrijirea şi asigurarea bunăstării acestora. Leziunile şi stresul apar de cele mai
multe ori în timpul încărcării şi descărcării, atunci când facilităţile şi modalităţile de
manipulare sunt necorespunzătoare. Procedurile de îmbarcare trebuie să fie planificate
în aşa fel încât să permită o durată corespunzătoare, pentru ca încărcarea lotului să se
efectueze în condiţii optime şi fără a cauza leziuni. Încărcarea trebuie să fie
supravegheată de către personal manipulant, care trebuie să aibă cunoştinţele de bază
despre nevoile fiziologice şi comportamentul speciei transportate. Supraveghetorii
trebuie să ia măsurile necesare ca persoanele care asistă sau personalul necalificat, să
nu stânjenească încărcarea corectă a animalelor. Zgomotele (ţipetele, strigăte),
bruscarea, hărţuirea şi violenţa fizică trebuie să fie evitate.
Este necesar să fie disponibile facilităţi adecvate pentru a evita stresarea
animalelor, traumatizarea acestora şi pentru a proteja personalul manipulant.
Animalele nu ar trebui să urce sau să coboare rampe cu o pantă mai mare de 20°. Cu
rezultate optime pot fi utilizate platforme de încărcare la nivel, platforme de încărcare
hidraulice sau vehicule cu elevator în sistem hidraulic.
Rampele trebuie să fie construite în aşa fel încât să fie corespunzătoare pentru
modalitatea de transport utilizată. În mod ideal, ar trebui să existe o platformă plană la
marginea rampei, la acelaşi nivel cu platforma de îmbarcare. Aceasta nu trebuie să
aibă mai puţin de 1,5 m lungime, pentru a facilita deplasarea în siguranţă a animalelor.
Rampele şi suprafeţele de urcare ar trebui să reducă la minimum riscul alunecării
animalelor. Pentru acoperirea posibilelor goluri între rampa de îmbarcare şi podeaua
autovehiculului se utilizează extensii solide care trebuie să nu poată fi
deplasate/dislocate pe durata îmbarcării.
Animalele se deplasează dificil atunci când acestea nu văd încotro se
deplasează. Utilizarea forţei faţă de animalele care nu au loc să se deplaseze este o
129
dovadă de cruzime şi este strict interzisă. Bastoanele cu şocuri electrice trebuie să fie
alimentate numai cu baterii şi utilizarea acestora trebuie redusă la minimul cerut de
necesităţile de dirijare. În cazul bovinelor, biciurile sau clopoţeii metalici (tălăngile)
sunt ideale, pentru că deplasarea se va realiza la îndemnul sonor al acestora. Este
interzisă folosirea bâtelor, a ţevilor din metal, a lanţurilor sau a curelelor groase
confecţionate din piele sau cauciuc pentru a lovi animalele. Nuielele sau alte materiale
utilizate, ca o extensie a braţului, pentru a îndemna animalele printr-o uşoară atingere
sunt cele mai folositoare în cazul manipulării.
În anumite situaţii utilizarea câinilor special dresaţi pentru a ajuta la îmbarcare
poate să fie acceptată. Numărul acestora trebuie menţinut la minimul necesar.
Încărcarea manuală sau împingerea cu mâinile este permisă în cazul animalelor tinere,
care au probleme la urcarea pe rampă.
Iluminatul artificial este utilizat la îmbarcarea pe timpul nopţii. Instalaţiile de
iluminat trebuie poziţionate astfel încât să lumineze în egală măsură curtea, rampele,
coridoarele şi autovehiculele. Iluminatul nu trebuie să determine existenţa unor colţuri
întunecate sau a unor suprafeţe foarte strălucitoare în spaţiul de deplasare a animalelor,
înăuntrul autovehiculului trebuie să existe, de asemenea, o iluminare difuză, pentru a
ajuta animalele să vadă încotro se îndreaptă.
În condiţii necorespunzătoare de transport animalele pot să moară. Acest lucru
se poate întâmpla datorită unor temperaturi prea ridicate cauzate de ventilaţia
insuficientă, datorită stresului care poate determina încetarea activităţii cordului,
datorită leziunilor provocate de aglomeraţie şi de sufocare, în special în cazul
bovinelor adulte cu greutate corporală mare.
Animalele pot să sufere o deshidratare datorită lipsei apei. De asemenea,pot să
fie epuizate fizic datorită privării îndelungate de hrană şi menţinerii în poziţie
verticală.
Alunecările, căderile şi lovirile de protuberanţele ascuţite ale pereţilor boxelor,
ţarcurilor sau vehiculelor, pot duce la apariţia zgârieturilor şi la alte tipuri de
traumatisme, cum ar fi hemoragie internă sau fracturi. Traumatismele pot fi cauzate,
de asemenea, prin încăierarea între animale străine sau necompatibile. Aceasta este o
problema ce vizează mai ales bovinele adulte.
Prezenţa coarnelor poate determina grave leziuni. De asemenea, animalele pot
suferi din cauza căldurii dacă nu sunt protejate împotriva expunerii la radiaţii solare
intense.
Traumatismele sunt indicatori ai unor condiţii de bunăstare inadecvate şi
determină o valoare scăzută a carcasei şi pot duce la deprecieri ale pielii.

CERINŢE REFERITOARE LA TRANSPORT

CERINŢE LEGISLATIVE
În timpul colectării şi transportului, animalele trebuie să fie manipulate cu
grijă, fără să li se cauzeze suferinţe inutile.
Reg. (EC) 853/2004 – privind aprobarea Regulilor specifice de igienă pentru
alimente de origine animală, Anexa III Cerinţe specifice, Secţiunea I Carne de
ongulate domestice, Capitolul I – Transport de animale vii la abator, punctul 1 şi
Secţiunea a II-a – Carne provenită de la păsări şi de la animale logomorfe, Capitolul
I – Transportul animalelor vii la abator, punctul 1.
130
 ...animalele care prezintă simptome de boală sau sunt originare din efective
cunoscute a fi contaminate cu agenţi importanţi pentru sănătatea publică pot să
fie transportate la abator numai atunci când autoritatea competentă permite
aceasta.
Reg. (EC) 853/2004 – privind aprobarea Regulilor specifice de igienă pentru
alimente de origine animală, Anexa III Cerinţe specifice, Secţiunea I Carne de
ongulate domestice, Capitolul I – Transportul de animale vii la abator, punctul 2 şi
Secţiunea a II-a. Carne provenită de la păsări şi de la animale logomorfe. Capitolul I
– Transportul animalelor vii la abator, punctul 2.
INSPECŢIA ANIMALELOR PENTRU A DETERMINA STAREA DE
APT PENTRU TRANSPORT
Din motive de igienă şi bunăstare, animalele trebuie să fie într-o condiţie fizică
corespunzătoare pentru a suporta transportul, şi pentru aceasta este necesară efectuarea
unei inspecţii de către personalul competent, chiar înainte de îmbarcare.
Animalele care suferă de boli contagioase pot determina infectarea celor
sănătoase în timpul transportului. Astfel, animalele bolnave nu sunt acceptate pentru
transport.
Animalele care nu pot fi transportate mai sunt şi cele care:
- prezintă dureri sau nu se pot deplasa normal în timpul transportului;
- prezintă şchiopături;
- prezintă fracturi, leziuni extinse sau răni profunde;
- prezintă prolaps al rectului sau uterului;
- sunt în faza finală de gestaţie;
- au fătat în ultimele 48 de ore;
- sunt foarte tinere sau nou-născute.
Cazuri speciale
Animalele slăbite sau cele ce prezintă leziuni, pot fi transportate doar cu acordul
medicului veterinar. În cazul în care acesta nu este disponibil, decizia poate fi luată de
către o persoană calificată (asistent sau tehnician veterinar). Este de preferat ca
animalele să nu ajungă în situaţia de a fi prea slăbite, pentru a putea suporta condiţiile
de transport.
Animalele care obosesc prea repede nu trebuie acceptate pentru transport.
Animalele slăbite ar trebui transportate către destinaţie pe cea mai scurtă cale, pentru
ca stresul provocat să fie minim. De asemenea, ar trebui protejate împotriva condiţiilor
climatice extreme şi transportate numai alături de animale în aceeaşi situaţie.

Tabelul 59
Norme privind caloul (%) maxim la animale
(Georgescu Gh. şi colab., 2000)
Specificare Bovine Ovine Porcine
Transport 24 ore, dist. până la 100 km 3 3 4
Transport 48 ore, dist. 101-200 km 4 4 5
Transport 72 ore, dist. 201-300 km 5 4 5
Transport 96 ore, dist. 301-400 km 5 5 6
Transport peste 96 ore, dist. peste 500 km 6 6 7

131
 Pierderile în greutate sunt diferite în funcţie de anumiţi factori, şi anume:
- transportul pe jos determină pierderi mai mari cu 3,7% faţă de transportul cu
mijloacele terestre şi maritime;
- durata şi timpul de deplasare mărite determină dublarea pierderilor;
- animalele tinere pierd în greutate cu 2% mai puţin faţă de cele adulte;
- în privinţa speciei, pierderile sunt mai mari la porcine faţă de ovine şi bovine;
- condiţiile de transport necorespunzătoare (caniculă + umiditate scăzută sau
frig + umiditate ridicată) măresc pierderile.
Pentru diminuarea pierderilor de greutate se recomandă optimizarea condiţiilor
de transport, evitarea transportului pe jos, în viteză mare, de lungă durată, fără
întreruperi, comportamentul brutal al însoţitorului etc.
Transportul necorespunzător al animalelor poate avea efecte negative şi asupra
calităţii cărnii.
Stresul poate duce la o producţie de carne depreciată calitativ.
La toate speciile de interes economic, prelungirea stării de stres va determina:
- apariţia sindromului DFD (Dark, Firm, Dry), manifestat printr-o culoare
închisă a cărnii, cu rigiditate musculară pronunţată şi cu un procent de umiditate
scăzut (carne „neagră, tare, uscată). Acesta se manifestă mai ales în cazul bovinelor,
purtând şi denumirea de sindromul DCB (dark, cutting, beef). Pe lângă aspectul
neplăcut, carnea cu acest sindrom prezintă un risc crescut la contamirea bacteriană, în
comparaţie cu cea provenită de la animale sănătoase (Rusen, Tudor, Piscoi - 2007).
Carnea DFD este caracterizată de un pH superior (peste 6,2), la 24 ore după
sacrificare, cu o capacitate puternică de reţinere a apei şi aptitudine la conservare
inferioară. Carnea DFD apare când concentraţia de glicogen în muşchi este mică. În
această situaţie producerea acidului lactic şi acidifierea muşchiului sunt reduse, iar
pH-ul se stabilizează la o valoare mai mare. Factorii mai importanţi ce determină
diminuarea concentraţiei de glicogen din muşchi sunt: stresul de transport de la fermă
la abator; amestecul animalelor în perioada ce precede sacrificarea;
- apariţia miopatiei exudative sau carnea PSE (Pale-decolorată, Soft-moale,
Exudative-exudativă), sindrom caracterizat prin modificări ale muşchilor, apărute după
12-24 ore de la sacrificare. Astfel, carcasele sunt fără rigiditate, deoarece rigor mortis
dispare rapid şi suferă chiar o deformare datorită lipsei de consistenţă. Culoarea
muşchilor este diferită (carne bicoloră), de la roşie-vie (în general muşchii care sunt
aproape de os) până la aproape albă. Suprafaţa muşchilor este foarte umedă, iar prin
presare se obţine lichid de-a lungul muşchiului, pH-ul ultim, măsurat la 24 ore după
sacrificare, este foarte scăzut (5,2-5,5), conjugat şi cu o temperatură ridicată a cărnii
(40° C sau mai mult). Pot fi atinşi toţi muşchii, sau numai anumiţi muşchi:
Longissimus dorsi, semitendinos, semimembranos, Gluteus;
- modificarea însuşirilor organoleptice ale cărnii, în special a culorii, care
devine închisă, mai ales în cazul transportului cu autovehicule care degajă oxid de
carbon formând carboxil-hemoglobina;
- acumularea de produşi metabolici în ţesutul muscular care pot imprima un
caracter toxic al cărnii;
- scăderea conţinutului de glicogen din ţesutul muscular, ceea ce afectează
maturarea şi conservarea cărnii;
- creşterea acidităţii cărnii, în special în cazul transportului pe jos şi de lungă
132
durată.
Limitarea acestor efecte negative asupra calităţii cărnii se realizează printr-un
transport cât mai odihnitor pentru animale, o dietă specifică după transport din care să
nu lipsească hidraţii de carbon şi o perioadă de odihnă pentru animale, de 24 de ore.
Factorii care influenţează puternic calitatea cărnii sunt:
- regimul alimentar înainte de îmbarcarea animalului. Se recomandă postul
alimentar de cca 12 ore, dar nu mai mult de 24 ore, deoarece reduce poluarea cu
dejecţii în timpul transportului, uşurează eviscerarea, evită contaminarea
microbiologică a carcasei, reduce incidenţa cărnii PSE şi măreşte capacitatea de
reţinere a apei;
- îmbarcarea animalelor făcută în condiţii necorespunzătoare (loviri, zgomote
etc.) determină creşterea pulsului, intensifică degradarea glucozei musculare în acid
lactic şi măreşte temperatura corporală;
- transportul propriu-zis influenţează calitatea cărnii prin condiţiile de mediu în
care se desfăşoară; transportul scurt şi confortabil are efecte pozitive asupra calităţii
cărnii.
Pentru limitarea efectelor negative ale transportului asupra animalelor se
recomandă: organizarea raţională a transportului (mijloace de transport adecvate
distanţei, speciei etc.); asigurarea spaţiilor de staţionare şi de examinare a animalelor,
precum şi a rampelor de încărcare-descărcare, asigurarea densităţii optime în
mijloacele de transport; asigurarea unor condiţii confortabile în timpul transportului
(se preferă timpul răcoros, igienă, hrănire şi adăpare corespunzătoare speciilor
transportate etc.); supravegherea animalelor în timpul transportului de către personal
instruit etc.
Diminuarea efectului nefavorabil al transportului asupra stării de sănătate a
animalelor se poate realiza prin vaccinări, prin o bună organizare a transportului, prin
asigurarea confortului tehnologic şi unui comportament neagresiv al însoţitorilor,
precum şi prin profilaxia şi combaterea stresului de transport (administrarea de
glucoză, de antibiotice etc. în combinaţie cu vitaminele A, D3, E şi C şi cu asigurarea
condiţiilor optime de microclimat).
Organizarea transportului animalelor în mod corespunzător influenţează pozitiv
fluxul tehnologic, permite eliberarea spaţiilor de cazare la timp, determinând atât
economii de furaje şi de forţă de muncă cât şi derularea normală a fluxului tehnologic
de producţie şi a respectării principiului „totul plin, totul gol”. Managementul
corespunzător al transportului asigură diminuarea consecinţelor nefavorabile asupra
animalelor având efecte pozitive asupra indicilor cantitativi, calitativi şi economici ai
cărnii.
Pentru a organiza corespunzător transportul animalelor se recomandă:
- stabilirea graficului şi a rutei de transport;
- alegerea celei mai eficiente modalităţi de transport, în funcţie de condiţiile
existente (puterea economică a unităţii, gradul de dotare tehnică, căile de comunicaţii,
specia şi categoria de animale, distanţa de transport etc.);
- stabilirea loturilor pentru livrare şi marcarea lor;
- definitivarea documentelor oficiale de transport (acte de transport, acte de
proprietate privind animalele, certificat sanitar-veterinar);
- amenajarea şi igienizarea spaţiilor de încărcare şi descărcare;
133
 - stabilirea personalului care însoţeşte transportul şi instruirea lor privind: ruta
de transport, opririle pentru adăpare şi hrănire, intervenţiile ce se impun când apar
accidente de transport;
- stabilirea fluxului raţional de transport (pregătirea, îmbarcarea, transportul
propriu-zis, descărcarea şi recepţionarea animalelor).
Transportul animalelor spre abator se poate realiza atât pe jos, cât şi cu ajutorul
mijloacelor moderne de transport(pe cale ferată, cu autovehiculele, pe calea apei
sau pe calea aerului).

TRANSPORTUL ANIMALELOR VII, SPRE ABATOR, PE JOS (FĂRĂ

MIJLOACE DE TRANSPORT)
În ţările dezvoltate, transportul animalelor spre abator, pe jos nu se mai practică
aproape deloc atât datorită riscului de îmbolnăvire, cât şi a consecinţelor pe care acesta
le are asupra animalelor (pierderi în greutate, accidente) şi a calităţii cărnii.
Transportul animalelor pe jos poate fi utilizat în următoarele situaţii:
- în interiorul complexelor zootehnice, de la fermă până la locurile de îmbarcare
aflate în incintă, sau când între bazele de recepţie şi abatoare distanţele sunt sub 10
km;
- pentru specii uşor deplasabile, precum bovine şi ovine care se pot transporta
pe jos până la 10 km distanţă (transportul pe jos este puţin recomandat porcinelor);
- absenţa căilor şi mijloacelor de comunicaţie adecvate (şosele, căi ferate,
porturi, aeroporturi).
Pentru ca transportul pe jos al animalelor să se desfăşoare corespunzător se
recomandă respectarea anumitor principii, şi anume:
- stabilirea unui traseu corespunzător;
- cunoaşterea prognozei meteorologice pentru evitarea riscurilor vremii
nefavorabile;
- controlul sanitar-veterinar al animalelor pentru a depista pe cele care nu pot fi
transportate;
- evaluarea capacităţii zilnice de transport a animalelor în funcţie de specie,
starea de îngrăşare şi vârstă (pentru bovinele grase – 12 km, pentru bovinele semigrase
– 18 km, iar viţeii sub 3 luni nu se transportă pe jos);
- dimensionarea efectivului de animale pentru transport (maximum 150-250
bovine) şi gruparea pe sexe şi categorii de vârstă pentru o mai bună supraveghere;
- pentru fiecare grup de animale se vor asigura doi însoţitori principali şi dacă
este posibil, se vor folosi şi câini dresaţi;
- asigurarea duratei zilnice optime de transport (10 km/zi);
- efectuarea transportului în timpul zilei, de preferat pe timp răcăros (dimineaţa
între orele 6-10 şi după-amiaza între 16 şi 18);
- pe timpul caniculei transportul se va realiza în timpul nopţii;
- evitarea forţării ritmului de mers care duce la obosire, accidentare şi chair
moartea animalelor;
- asigurarea condiţiilor corespunzătoare de hrănire, de adăpare şi de îngrijire a
animalelor în timpul transportului, mai ales când acesta se realizează pe distanţe şi
durate mari;
- supravegherea atentă a animalelor pe tot timpul transportului, iar în cazul
134
îmbolnăvirilor sau accidentelor mortale, oprirea transportului într-un loc izolat şi
anunţarea organelor administrative de către şeful de transport, care sunt obligate să
anunţe medicul veterinar pentru a decide dacă animalele rămân în carantină în locul
respectiv sau transportul continuă.

TRANSPORTUL ANIMALELOR VII SPRE ABATOR CU AJUTORUL

MIJLOACELOR MODERNE
TRANSPORTUL ANIMALELOR PE CALEA FERATĂ
Transportul pe calea ferată are atât avantaje cât şi dezavantaje:
Avantaje:
- asigură independenţa faţă de condiţiile meteorologice, precum şi siguranţă în
transport;
- permite o capacitate mare de transport şi viteză relativ ridicată;
- asigură confort tehnologic (spaţii, posibilităţi de hrănire, de adăpare şi de
îngrijire);
- cost relativ redus, asigurând eficienţă economică.
Dezavantaje:
- este mai dificil de utilizat datorită legislaţiei şi disciplinei riguroase din
transporturile pe calea ferată;
- produce zgomote şi clătinări ale animalelor, respectiv stres şi oboseală;
- necesită transporturi intermediare, provocând stres suplimentar animalelor.
Transportul animalelor pe calea ferată necesită realizarea următoarelor măsuri:
- stabilirea necesarului de vagoane pentru transportul animalelor în funcţie de
specie, categorie, număr de animale etc;
- asigurarea necesarului de vagoane de marfă acoperite; întocmirea
documentelor de transport de către beneficiar;
- examinarea animalelor de către medicul veterinar şi eliberarea certificatului
sanitar-veterinar;
- asigurarea ventilaţiei conform convenţiei europene şi evitarea manevrării
violente a vagoanelor;
- efectuarea transportului în timpul zilei sau nopţii (când iluminarea artificială
este de cca 500 lucşi/mp la înălţimea de 1 m de la sol);
- în cazul în care transportul durează până la maximum 48 de ore, se impun
pauze pentru odihna animalelor;
- dirijarea animalelor de export prin staţiile de frontieră în care există puncte de
control sanitar-veterinare.
Etapele transportului animalelor pe calea ferată:
- aducerea vagoanelor la gara de îmbarcare; curăţirea mecanică şi dezinfecţia
vagoanelor;
- aerisirea vagoanelor şi asigurarea aşternutului curat din paie, rumeguş sau
talaş; montarea jgheaburilor şi despărţitorilor în vagoane şi depozitarea inventarului
necesar pe timpul transportului;
- aducerea animalelor la gara de îmbarcare;
- aducerea rampelor fixe sau mobile pentru îmbarcare, care trebuie să fie
antiderapante, cu balustradă (cu înălţimea minimum de 1,3 m), cu denivelări
rezonabile (între rampă şi vagon trebuie să fie o distanţă de maximum 12 cm);
135
 - conducerea animalelor spre rampă şi îmbarcarea acestora cu ajutorul
personalului instruit, manifestându-se răbdare şi blândeţe;
- supravegherea încărcării şi descărcării transportului de către medicul veterinar
care verifică actele de proprietate şi de sănătate, starea tehnică (integritatea pereţilor,
pardoselii, tavanului, inelelor de fixare, închiderea uşilor şi ferestrelor, verificarea
existenţei unor corpuri ascuţite) şi de igienă a vagoanelor, starea de sănătate a
animalelor etc;
- aşezarea animalelor în vagon în funcţie de specie (bovinele se dispun paralel
sau transversal, pe axul longitudinal al vagonului şi se contenţionează de inelele din
pereţii laterali);
- montarea unor paravane la uşi pentru evitarea risipei aşternutului, gunoiului
sau nutreţurilor;
- asigurarea spaţiului necesar, în funcţie de specie, de categoria de greutate şi de
sezon (tab. 60);
- asigurarea necesarului de nutreţuri, a surselor şi mijloacelor pentru
administrarea hranei şi a apei (adăparea se face la gurile de apă din gările unde
trenurile staţionează mai mult timp);
- asigurarea personalului de însoţire (1 persoană/vagon în cazul animalelor mari
şi 1-3 persoane/vagon la animalele mici), care să ajute la îmbarcarea animalelor, a
furajelor şi a inventarului în tren; să supravegheze şi să hrănească animalele; să le
adape de 2 ori/zi; să anunţe imediat cazurile de îmbolnăvire şi să sacrifice animalele în
pericol de moarte; să ajute medicul veterinar la controalele ce le execută; să nu arunce
în timpul mersului sau staţionării trenului gunoaie, furaje, dejecţii;
- asigurarea ventilaţiei în vagoanele ce transportă animalele;
- descărcarea animalelor ajunse la destinaţie, în maximum 2 ore de la sosire, cu
ajutorul rampei;
- curăţirea şi igienizarea vagoanelor, a rampelor, a locurilor de staţionare a
animalelor (Georgescu şi colab., 2000).

Tabelul 60
Suprafaţa necesară pe cap de animal la transportul pe calea ferată
(Teuşdea V, 1996)
Specia Categoria de greutate (kg) Suprafaţa (m2)
peste 600 2,10-2,70
400-600 1,90-2,10
Bovine adulte
200-400 1,50-1,90
sub 200 1,00-1,50
sub 55 0,3-0,4
Viţei
55-110 0,4-0,7
peste 60 0,70-1,20
Porcine
sub 60 0,50-0,70
Ovine - 0,75-1,00

TRANSPORTUL ANIMALELOR CU AUTOVEHICULE

Transportul animalelor cu autovehicule este un sistem modern, utilizat mai ales
în ţările dezvoltate economic, unde reţeaua de drumuri este foarte bună, iar
autovehiculele sunt performante. În ţara noastră, eficienţa transportului animalelor cu
136
autovehiculele este afectată de starea precară a drumurilor, de existenţa
autovehiculelor mai puţin performante şi de costul ridicat al combustibilului.
Transportul animalelor cu autovehicule are o serie de avantaje, şi anume:
- este rapid şi eficient, se evită transporturile intermediare întrucât operaţiunile
de încărcare, descărcare se realizează direct la rampa producătorului sau furnizorului;
- diminuarea stresului de transport prin simplificarea manipulării animalelor;
- poate fi executat în momentul optim al zilei;
- elimină lucrările de hrănire şi adăpare a animalelor, deoarece transportul
durează numai câteva ore;
- asigură confort bun în timpul transportului, ceea ce conduce la diminuarea
pierderilor în greutate, a riscului de îmbolnăvire, a accidentării sau mortalităţii
animalelor;
- costul este convenabil, ceea ce asigură eficienţă economică.
Autovehiculele specializate pentru transportul animalelor trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
- să aibă fiabilitate ridicată, să asigure o bună suspensie şi o mare stabilitate în
timpul transportului;
- să confere animalelor confort (tab. 61) şi siguranţă în timpul transportului;
- să asigure o luminozitate suficientă pentru supravegherea animalelor în timpul
nopţii; se preferă mijloacele de transport termoizolate şi cu un microclimat
corespunzător pentru viţei, miei şi purcei;
- să protejeze animalele împotriva intemperiilor (radiaţii, ploi, ninsori, vânturi
puternice).
Tabelul 61
Suprafaţa necesară pentru transportul animalelor cu autovehicule
(Teuşdea V, 1996)
Greutatea Suprafaţa Greutatea Suprafaţa
Specia Specia
(kg) m2/animal (kg) m2/animal
sub 200 0,50-0,60 peste 70 0,30-0,35
peste 200 1,00-1,10 peste 75 0,35-0,40
peste 300 1,10-1,40 peste 100 0,45-0,55
Porcine
Bovine peste 400 1,40-1,50 peste 125 0,55-0,60
peste 500 1,50-1,60 peste 1500 0,65-0,70
peste 600 1,60-1,75 adulte 0,30-0,40
peste 700 1,75-2,00 Ovine tineret 0,25-0,30

Observaţie: duratele de încărcare/descărcare din autovehicule, inclusiv

cântărire:
- 60 min pentru autovehicule de 2,5-3 t;
- 100 min pentru autovehicule de 3-6 t;
- 130 min pentru autovehicule mai mari de 6 t (6-10 t).
Etapele transportului animalelor cu autovehiculele (fig. 39 a, b):
- contractarea autovehiculelor speciale de transport animale de la societăţile
autorizate;
- verificarea autovehiculelor dacă corespund din punct de vedere constructiv şi
igienic şi anume: să asigure un transport confortabil (suspensie şi suprafeţe optime); să

137
asigure ventilaţie corespunzătoare şi protecţie faţă de climatul advers; să permită o
bună supraveghere a animalelor şi condiţii de hrănire şi adăpare (dacă se impune); să
fie prevăzute cu obloane laterale puternice, bine fixate şi îmbinate; să fie curăţate şi
dezinfectate, iar pe pardoseală să fie împrăştiat rumeguş sau paie, mai ales în zilele
friguroase;
- întocmirea documentelor de transport (acte de proprietate, de sănătate, foaie
de transport, care cuprind numărul de animale, greutatea acestora etc);
- stabilirea responsabilităţilor expeditorului şi transportatorului (membrii
echipajului să fie bine instruiţi, iar şoferul să conducă cu prudenţă);
- încărcarea în timp optim a animalelor (60-130 min pentru autovehiculele cu
capacitate de 2.5-7,0 t), fără brutalitate şi cu ajutorul rampei;
- imobilizarea animalelor mari, dar nu de coarne, ci de inelele nazale în cazul
taurilor; viţeii se transportă în cuşti înguste şi înalte;
- transportul propriu-zis, care presupune circulaţia cu viteză redusă, manevrări
silenţioase, evitându-se pornirile, virările şi opririle;
- supravegherea animalelor în timpul transportului care constă în oprirea
vehiculului, câteva minute, după fiecare oră, pentru controlul animalelor (contenţia
animalelor mari, situaţia panourilor despărţitoare la animalele mici, comportamentul şi
starea de sănătate a animalelor).

a. b.
Fig. 39. Transportul bovinelor cu mijloace autospeciale
a) îmbarcarea în mijlocul auto; b) debarcarea din mijlocul auto

TRANSPORTUL ANIMALELOR PE CALEA APEI

Transportul animalelor este limitat de relaţiile comerciale de export-import,
fiind utilizat în special pentru tineretul ovin şi bovin îngrăşat intensiv.
Transportul animalelor pe calea apei prezintă avantaje dar şi dezavantaje.
Avantaje:
- capacitate mare de transport;
- confort relativ bun în timpul transportului; înregistrarea unor pierderi de
greutate mai mici; cost relativ redus, asigurându-se eficienţă economică.
Dezavantaje:
- durata mai mare a transportului, cu implicaţii în asigurarea unor condiţii
corespunzătoare de hrănire, adăpare şi întreţinere pe timpul transportului;
- are caracter limitat datorită necesităţii unei baze materiale specifice;
- este un mijloc de transport foarte stresant pentru animale şi lent, prelungind
starea de stres a animalului.
Etapele transportului animalelor pe calea apei:
- întocmirea documentelor de transport;
138
 - stabilirea personalului însoţitor de animale;
- verificarea amenajărilor necesare întreţinerii şi adăpării animalelor, precum şi
starea de curăţenie a navei;
- elaborarea planului de încărcare a animalelor;
- transportul animalelor de la bazele de colectare la danele de încărcare;
- examinarea animalelor de către medicul veterinar şi eliberarea certificatelor
sanitar-veterinare de transport;
- îmbarcarea animalelor pe timpul zilei sau nopţii numai în cazul în care este
asigurată o iluminare adecvată;
- încărcarea nutreţurilor, a aşternutului şi depozitarea apei, pentru toată durata
transportului;
- asigurarea suprafeţei optime (1,00-2,60 m2/cap pentru bovine adulte şi 0,25-
0,75 m2/cap pentru viţei) şi a unui volum de aer corespunzător (0,19 m3/oră/kg pentru
animalele mari şi 0,13-0,22 m3/oră/kg pentru animalele mici);
- hrănirea de 2 ori/zi, adăparea de 3 ori/zi, supravegherea continuă a animalelor,
precum şi curăţirea zilnică a navei pe durata transportului;
- verificarea documentelor de transport la sosirea animalelor la destinaţie de
către medicul veterinar şi debarcarea lor;
- curăţirea şi dezinfecţia navei după terminarea descărcării animalelor.
Convenţia Europeană pentru protecţia animalelor recomandă în timpul
transportului pe calea apei:
- să existe dispozitive speciale pentru scurgerea rapidă a apei;
- să existe posibilitatea de sacrificare a animalelor în caz de necesitate,
evitându-se existenţa cadavrelor de animale;
- să asigure spaţii de izolare pentru animalele bolnave, suspecte sau care
necesită îngrijiri speciale;
- să se separe masculii de femele, mai ales când se estimează că acestea vor
intra în călduri, în timpul transportului.

TRANSPORTUL ANIMALELOR PE CALEA AERULUI

Transportul animalelor pe calea aerului este mai puţin folosit pentru animalele
destinate sacrificării datorită stresului provocat (variaţiile de temperatură, animalele îşi
pierd uşor echilibrul datorită manevrelor de zbor, percep golurile de aer) şi costurilor
ridicate.
În baza Convenţiei Europene privind protecţia animalelor, în transportul
internaţional se recomandă ca acestea să fie plasate în boxe adecvate categoriei, care
trebuie să fie ancorate în cala avionului. În avion trebuie să existe facilităţi de
sacrificare a animalelor în caz de necesitate.
În Marea Britanie, există un serviciu specializat pentru monitorizarea mişcărilor
bovinelor BCMS (British Cattle Movement Service). Activităţile acestui serviciu
sunt de:
- ţine registrul naşterilor, morţilor şi importurilor de bovine, folosit în scopuri
legate de sănătatea animalelor şi de controlul subvenţiilor;
- eliberarea paşapoartelor pentru bovine;
- înregistra unde se află bovinele individual;
- oferă facilităţi, servicii şi ajutor specializat.
139
 Paşaportul ce însoţeşte bovinele (fig. 40) include:
- detaliile animalului (prima pagină);
- detaliile despre locurile unde a fost pe parcursul vieţii;
- cărţi de mişcare care sunt trimise atunci când animalul este mutat, dacă
mişcarea nu este înregistrată electronic;
- informaţiile despre bonusurile speciale pentru bovine;
- detalii despre moartea animalului.

Fig. 40. Paşaportul pentru bovine în Marea Britanie

(http://en.wikipedia.org/wiki/British_Cattle_Movement_Service)

140
 BIBLIOGRAFIE
1. Acatincăi, St., 2006 – Consideraţii privind situaţia actuală şi de perspectivă
a cărnii de taurine în Uniunea Europeană şi în România. Revista de Zootehnie, an III,
nr. 3, septembrie 2006, p. 3-7.
2. Acatincăi, St., 1999 – Cercetări privind aptitudinile de carne ale tineretului
taurin de rasă Bălţată Românească. Teză de doctorat, UŞAMVB, Timişoara.
3. Avon, 2006 a. – Bulletin of the International Dairz Federation 409/2006. The
World Dairz Situation 2006. International Dairy Federation, Bruxelles.
4. Amer, P., 2006 – Economic indexes for selection of beef cattle in Ireland:
Living document, october 2006.
5. Andersen, B. B., Liberinssen, T., Kousgard, K., Buchter, L., 1977 –
Crossbreeding experiment with beef and dual-purpose sise breeds on danish dairy
cow. II1. Daily gain, feed conversionand carcass quality of intensively feed young
bulls. Livst. Prod. Sci., 4, 19-29.
6. Balle, I., 1986 – Production de viande bovine, INRA, Paris, p. 473-490.
7. Baran, P., Dinescu, St., 1977 – Aprecierea calităţii animalelor pentru carne.
Ed. Ceres, Bucureşti.
8. Bănică, Gh., 1966 – Încrucişarea industrială a taurinelor pentru producţia de
lapte şi carne. Redacţia revistelor agricole, Bucureşti.
9. Beranger, C., 1986 – Production de viande bovine, INRA, Paris, p. 491-499.
10. Beranger, C., Menissier, F., 1981 – La races bovines allaitantes: rapport de
la comision des recherches bovines de l’INRA. Bull. Tech., C.R.Z.V., INRA Theix,
43, p. 5-14.
11. Bibe, B., Foulley, J. L., 1976 – Efects d’heterosis chez les bovines viande:
rezultats bibliographic. In l’heterosis; aspects theoriques et experimentaux. Bull. Tech.
Dep. Genet. Anim., INRA 24, p. 87-110.
12. Bibe, B., Frebling, I., Menissier, F., 1973 – Schema d’utilisation des races
rustiques en croissment avec des races a viande, In: 24 Reunion annuale de la FEZ,
Viene, 23-27 septembrie 1973, Ann. Genet. Se. Anim., 6, 144 (abstr.)
13. Bibe, B., Frebling, J., Menissier, F., Vissac, B., 1976 – Utilisation des races
rustiques en croissment avec des races a viande: exemple de la race Gascogne. Ann.
Genet. Se. Anim., 8, 233-264.
14. Bocard, R., Bordes, P., 1986 – Production de viande bovine. INRA, Paris, p.
81-84.
15. Bonaiti, B., Bibe, B., Hary, A., Menissier, F., 1988 – Comparaision des races
bovines Charolaise, Limousine et Maine Anjou en races pure et en intercroissement. 2.
Performances d’engraissement des taurillons pure et F1. Genet. Sel. Evol., 20, 343-
356.
16. Bouren, R. S. A., 1996 – Blanc Blue Belge, l’aventure d’une race a la
conquete du monde, Toumai Constermen.
17. Brotherstone S., Veerkamp, R. F., Hiu, W. G., 1997 – Genetic parameters
for a simple predictor of lifespan of Holstein-Friesian dairy cattle and its relationship

141
to production. Animal Science 65, 1-142.
18. Carter, A. H., 1975 – Evaluation of cattle breeders for beef production in
New-zeeland. A review. Livest. Prod.. sci., 2, 237-340.
19. Casu, S., Boyozoglu, J. G., Bibe, B., Vissac, B., 1975 – Systemes
d’amelioration genetique de la production de viande bovine dans les pays
mediterraneens: les recherches sardes. Bull. Tech. Dep. Genet. Anim., INRA, 22, p.
54.
20. Călin, I., 1997 – Cercetări privind potenţialul de creştere, îngrăşare şi
calitatea cărnii la rasa BNR. Teză de doctorat, UŞAMV Bucureşti.
21. Chavaz, J., 1987 – Essai avec la races Blonde D’Aquitane. Premier rezultats
la facilite de velage. Bulletin de la FSIA, 25, 197-200.
22. Clinquart, A., 1996 – Variation des performances zootechniques des
caracteristiques de la carcasse et des constituants plasmatiques cez les taurillons Blanc
Bleu Belge, Liege, ULG, These presente en vue de l’obtention du grade d’agrege de
l’einseignement superior, p. 28-36.
23. Clinquart, A., Van Enaeme, C., Van Vooren, T., Van Hoof, J., Hornick, J.,
Istasse, L., 1994 – Meat quality in relation to breed (Belgia Blue vs Holstein) and
conformation (duble musched vs dual porpose type), Sciences des Aliments, 14, 401-
407.
24. Clinquart, A., Van Enaeme, C., Van Vooren, T., Van Hoof, J., Istasse, L.,
1993 – Comparison of two grawth during the growing period in fattening buls III.
Slaughter caracteristics carcass composition and meat quality. Anim. Prod., 56:474.
25. Coffey, M., Krzyzelewski, T., Roughsedge, T., Mrode, R., 2007 – Egenes
and Basco National Beef Evaluations in the UK, Procedings of the Interbull Technical
Workshop Paris, France, March 9-10 2007, Bulletin 36, 1-15.
26. Crump, R. E., Simm, G., Nicholson, D., Findlay, R. H., Bryan, J. G. E.,
Thompson, R., 1997 – Results of multivariate individual animal model genetic
evaluations of British pedigree beef cattle. Animal Science 65, 199-207.
27. Cundiff, L. V., 1988 – Experimental results on crossbreeding cattle for beef
production. J. Anim. Sci., 30, 694-705.
28. Czech Beef Cattle Breeders Association, 2007 – Animal report of the beef
performance recording in 2005, p. 96.
29. Cziszter, L. T., 1999 – Cercetări privind îmbunătăţirea tehnologiei de
creştere şi hrănire a viţeilor până la 6 luni. Teză de doctorat, UŞAMV, Timişoara.
30. David, N., Dinu, I., 1988 – Economia şi organizarea producţiei de carne de
taurine. Ed. Ceres, Bucureşti.
31. Dascălu, C., Bogdan, A., Ujică, V., 2014 – Zootehnie generală şi specială,
Curs universitar ediţia a II-a, Editura Mustang, Bucureşti.
32. Dincă, Gh. şi colab., 1965 – Cercetări asupra adaptării şi eficienţei
economice a creşterii raselor precoce de carne importate în condiţiile ţării noastre.
Lucrări ştiinţifice ICZ, vol XXII. Red. Rev. Agric. Bucureşti.
33. Dincă, Gh., Dobre, I., Elena, Bezie, 1967 – Contribuţii la studiul unor indici
ai producţiei de carne la metişii obţinuţi prin încrucişare industrială dintre rasele locale
ameliorate cu tauri din rasele precoce de carne. Lucr. Şt., ICZ, vol. XXV, Red. Rev.
Agric., Bucureşti.
34. Dinu, I., 1989 – Tendinţe şi orientări moderne în creşterea animalelor. Ed.
142
Ceres, Bucureşti.
35. Dinu, I., David, N., 1976 – Economia producţiei de carne la taurine. Ed.
Ceres, Bucureşti.
36. Defrasne, I., Hornic, I. L., Gauthier, K. N., Istasse, L., 1995 – Effects de la
vitese de croissance au paturage chez des taurillons finis en stabulation: 1.
Performances zootehniques. Ann. Zoot., p.365.
37. Drăgănescu, C., 1979 – Ameliorarea animalelor. Ed. Ceres, Bucureşri.
38. Duffy, P. A., 1987 – Performance carnee des races bovines suisses: Qualite
de la viande chez les taurillons. Revue Suisse Agric., 9(4), 204-207.
39. Duffy, P.A., 1989 – Performance viande de la race Blonde d’Aquitane en
croissement industriel compare aux Simmental M.2eme partie: qualite de la viande.
Revue Suisse Agric., 21(4), 219-223.
40. Dufrasne, I., Hornick, J. L., Gauthier, S., Korsak, N., Istasse L., 1995 –
Effects de la vitese de croissance au paturage chez des taurillons finis en stabulation: 1
Performances zootehniques. Ann. Zootech., p. 365.
41. Evans, R. D., Pabion, T., Cromie, A., Kearney, F., Wicham, B., 2007 –
Genetic improvement in the irish suckler beef herd: industry expectation and
experience so far. Proceedings of the interbull technical workshop, Paris, France,
March 9-10, 2007, Bulletin nr. 36.
42. Eriksson, J. A., Eriksson, S., Nasholm, A., Roth, A., 2007 – Proceedings of
the Interbull Technical Workshop Paris, France, March 9-10, 2007. Interbull Bulletin
nr. 36, 13-15.
43. Eriksson, S., Nasholm, A., Johansson, K., Philipson, J., 2004 – Genetic
parameters for calving difficulty stillbirth and birth weight for Hereford and Charolais
at first and later parieties. J. Anim. Sci., 82, 375-383.
44. Eriksson, S., Nasholm, A., Johansson, K., Philipson, J., 2006 – Genetic
analyses of field-recorded growth and carcass traits for Swedish beef cattle. Livest.
Prod. Sci. 84, 53-62.
45. Falaschini, A., şi colab., 1995 – Marchigiana, Romagnola, Piemontese: razze
italiene per produzione del vitellane. Taurus, 4, p. 12.
46. Faucon, A., 1986 – Production de viande bovine. INRA, Paris, p. 7-32.
47. Fogh, A., 2007 – Genetic evaluation of danish beef breeds. Proceedings of
the interbull technical workshop Paris, France, March 9-10, 2007. Interbull Bulletin
nr. 36.
48. Fouilloux, M. N., Clement, V., Laloe, D., 2007 – Measuring connected ness
among random effects to practice in large-size genetic evaluations. Submitted to
Genet. Sel. Evol.
49. Fouilloux, M. N., Minery, S., Mattalia, S., Laloe, D., 2006 – Assesment of
connected ness in the international genetic evaluation of Simmenta and Montbeliards
breeds. Interbull meeting, Knopio, Finland, June 5-6, Interbull Bulletin 35, 129-135.
50. Frebling, B., Menissier, F., Vissac, B., 1976 – Utilisation des races rustique
en croissemnent avec de races a viande: exemple de race Gascogne. Ann. Genet. Sel.
Anim. 8, 233-264.
51. Furfurica, A., 1972 – Cercetări privind rezultatele încrucişării vacilor de rasă
Brună cu tauri din rasele de carne. Teză de doctorat, IANB, Bucureşti.
52. Furtunescu, Al. şi colab., 1964 – Unele caracteristici ale producţiei de carne
143
la metişii F1 dintre taurii Hereford şi vaci din rasa BR, Pinzgau şi Sură de stepă. Lucr.
Şt., IANB, Bucureşti, p. 385.
53. Geay, P., 1990 – Croissance des bovines et qualite. INRA, Prod. Anim., 4, p.
87-116.
54. Georgescu, Gh., şi colab., 1988 – Tratat de crşterea bovinelor, Vol. I, Ed.
Ceres, Bucureşti.
55. Georgescu, Gh., Mărginean, Gh., Vintilă, I., Grosu, H., Drăgănescu, C.,
1998 – Tratat de creştere a bovinelor, Editura didactică şi Pedagocică, Bucureşti.
56. Georgescu, Gh., Ujică, V., şi colab., 1990 – Tehnologia creşterii bovinelor.
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
57. Georgescu, Gh. şi colab., 2000 – Tratat de producerea, procesarea şi
valorificarea cărnii, Ed. Ceres, Bucureşti.
58. Gherman, O., Amza, I., 1977 – Determinarea valorii de ameliorare pentru
producţia de carne a unor tauri folosiţi la însămânţarea artificială cu material seminal
congelat. Revista Creşterea Animalelor, p. 10-14.
59. Ghise, Gh., 2006 – Perspective pentru agricultura comunitară: piaţa cărnii în
perioada 2006-2013. Revista Ferma.
60. Grainger, C., Goddard, M. E., 2004 – A review of the effects of dairy breed
on feed conversion efficiency – an opportunity lost? Animal production in Autralia 25,
77-80.
61. Gregory, K. E., Kundiff, L. V., 1980 – Crossbreding in beef cattle. Evolution
of systems. 1. Anim. Sci., 51, 1224-1242.
62. Groen, A. F., 2001 – Recording and evaluation of functional traits. Trends
opportunities and threats. Proceedings of the 32-nd Biennal Session of ICAR.
Wageningen Pers., Wageningen.
63. Grosu, H., Oltenacu, P., coordonatori, ş.a., 2005 – Programe de ameliorare
genetică în zootehnie. Ed. Ceres, Bucureşti.
64. Hageman, L. A., Young, D. M., 1981 – Applied iterative methods computer
science and applied mathematics, Academic press, Inc., San Diego.
65. Hornick, J. L., Clinquart, A., Gauthier, S., Van Eenaeme, C., Istasse L., 1995
– Effects de la vitese de croissance au paturage chez les taurillons finis en stabulation:
II Qualite de la viande et composition de la graisse Ann. Zootech. 44:366.
66. Hornick, J. L., Kafidi, N., Marcq, A., Gielen, M., Istasse, L., 1994 –
Relations entre conditions d’achat, performances zootechniques et parametres
economiques dans une exploitation d’engraissement de taurillons de race Blanc Blue
Belge. Ann. Med. Veto. 138: 573-578.
67. Interbull, 2007 – Guidelines to join interbeef, version 1.
68. Joandet, G. E., 1977 – Crossbreding researche in South America. In: Mason,
I. L., Pobst, W., (ed). Crossbreeding experiments and strategy of beef utilisation to
increase beef production, 155-170. Commision of the European Communities. EUR
5492 e, Luxemburg.
69. Jorjani, H., Klei, L., Emanuelson, D., 2003 – A simple method for weighted
bending of genetic (co) variance matrices. Journal of Dairy Science 86, 677-679.
70. Journaux, L., Fouilloux, M. N., Guerrier, J., Laloe, D., 2006 – Genetic
evaluation for beef cattle breeds using pedigrees and on farm records from birth to
weaning. Institut de l’Elevage, Paris (http://www.instelevage.asso.fr)
144
 71. Journaux, L., Wickham, B., Venot, E., Pabiou, T., 2006 – Development of
rutine international genetic evaluation services for beef cattle as an extension of
Interbull Bulletin 35, 146.
72. Kashala, R. K., 1992 – L’amelioration de la production de viande bovine en
region tropicale d’altitude du Shaba (Zaire) par croissement Zebu type „Marangu” x
race francaise Limousine. Bull. Rech. Agron., 27 (4) Geambloux, 415-444
73. Kaufnann, G., Cavaz, J., 1989 – Performance viande de la race Blonde
d’Aquitane en croissement industriel comparee aux Simmental M 1er partie:
Performance d’engreisement et valeur de la carcasse. Rev. Suisse. Agric. 21(4), 211-
218.
74. Kock, R. M., Dickerson, G. E., Cundiff, L. V., Gregory, K. E., 1985 –
Heterosis retained in advanced generations of crosses among Angus and Hereford
cattle. J. Anim. Sci., 60, 1117-1132.
75. Koenen, E. P. C., 2006 – Selection for body weight in dairy cattle in the
Netherlands. 7th World Congress on Genetics Applied to Livestock Production.
Communication Nr 01-62.
76. Laloe, D., Fouilloux, M. N., Guerrier, J., 2007 – Field genetic evaluation of
beef cattle in France: from birth to slaighterhouse. Proceedings of the interbull
technical Workshop Paris, France, March 9-10 2007. Interbull Bulletin nr. 36, 19-23.
77. Laloe, D., 1993 – Precision and information in linea – models of genetic
evaluation. Genet. Sel. Evol. 25, 557-576.
78. Laloe, D., Phocos, F., Menissier, F., 1996 – Considerations about measures
of precision and connentedness in mixed linear models of genetic evaluation. Genet.
Se. Avol. 28, 359-378.
79. Liu, Z., Pasman, E., Reinhard, F., Reents, R., 2003 – Application of the
multiple trait effective daughter contribution to the linear model with direct and
maternal genetic effects. Interbull Bulletin 30, 75-81.
80. Long, C. R., 1980 – Crossbreeding for beef production: experimental results.
J. Anim. Sci., 51, 1197-1223
81. Lupan, V., Chilimar S., Ujică, V., 1997 – Tehnologia creşterii bovinelor
FEP, Tipografia centrală Chişinău, Rep. Moldova.
82. Micol, D., 1986 – Production viande bovine.TEC-DOC, Lavoiser, Paris.
83. Montgomerie, B., 2007 – Experience with data recording and genetic
evaluation of live weight for dairy cows in New Zeeland. Proceedings of the interbull
technical workshop Paris, France, March 9-10 2007. Interbull Bulletin 36.
84. Nordli, H., 2007 – Genetic Evaluation of norweglan beef breeeds.
Proceedings of the Interbull Technical Workshop Paris, France, March 9-10, 2007.
Interbull Bulletin 36.
85. Olori, V. E., Cromie, A. R., Grogan, A., Wickham, B., 2005 – Practical
aspects in setting up a national cattle breeding program for Ireland. Presented at the
EAAP Meeting, Uppsala, Sweden, 5-8 june 2005.
86. Oroian, T., Vlaic, A., Cighi, V., Oroian, Elvira, Oroian, R. G., 2005 –
Croisements entre les races Blanc Bleu Bleges, Bălţată românească de tip Simmental
şi Brună. Buletinul UŞAMV – Cluj Napoca, 61, p. 26-30.
87. Pabiou, T., Venot, E., Guerrier, J., Coffey, M., 2007 – Data exchange for
beef international evaluation. Interbull workshop, Paris, France, March 9-10. Interbull
145
Bulletin 36, 49-55.
88. Pântia, I., 1998 – Efectul încrucişării raselor autohtone cu tauri de rasă Blanc
Belgian Blue şi aptitudinile pentru producţia de carne ale metişilor rezultaţi. Teză de
doctorat, USAMV Iaşi.
89. Phocas, F., Donoghue, K., Graserm H. U., 2005 – Investigation of the three
strategies for an international genetic evaluation of beef cattle weaning weight. Genet.
Sel. Evol. 37, 361-380.
90. Phocas, F., Laloe, D., 2003 – Evaluation models and genetic parameters for
calving difficulty in beef cattle breeds. Livest. Prod. Sci. 89, 121-128.
91. Pierre, Mollieu, Joos, Caroline, 2006 – Le Blanc Bleu Belge en croissement,
Herd-book Blanc-Bleu Belge.
92. Pool, M., Olori, V., Cromie, A., Wickham, B., Weerkamp, R., 2005 – To
one cow survival and fertility evaluation for Irish Dairy and Beef Cattle. Proceeding of
the 2005 Interbull Meeting, Uppsala, Sweden, june 2-4 2005. Interbull Bulletin nr.33,
55-58.
93. Popovici, L., 2002 – Contribuţii la studiul creşterii şi îngrăşării tineretului de
rasă Brună cu diferite tipuri de raţii în sistem semiintensiv de exploatare. Teză de
doctorat, UŞAMV Iaşi, 2002.
94. Pribyl, J., Misztal, L., Pribylova, J., Seba, K., 2003 – Multiple-breed
multiple-traits evaluation of beef cattle in the Czech Republic. Czech J. Nim. Sci. 48,
519-532.
95. Pribylova, J., Vostry, L., Vesela, Z., Pribyl, J., Bohmanova, J., 2004 –
Breeding value for own growth of beef bulls in performance-test station. Animal
Science Papers and Reports, 22, 97-103.
96. Pryce, J. E., Harris, B. L., 2006 – Genetics of Body Condition Score in New
Zeeland Dairy Cows. J. Dairy Sci. 89, 4424-4432.
97. Quali, C., 1990 – Croissance des bovines et qualite de viande, INRA-
E.N.S.A. Rennes, p. 216-218.
98. Raicu, E., Popovici, D., Marinescu, Al., 1969 – Producţia de carne şi
îmbunătăţirea ei. Ed. Agrosilvică, Bucureşti.
99. Safus, P., Pribyl, J., Vesela, Z., Vostry, L., Stipkova, M., Stadnik, L., 2006 –
Selection indexes for bulls of beef cattle. Czech J. Anim. Sci. 51, 285-298.
100. Sandu, Gh., 2006 – Metode experimentale în zootehnie. Ed. Coral Samivet,
Bucureşti.
101. Shi, M. J., Laloe, D., Menissier, F., Renand, G., 1993 – Estimation of
genetic parameters of preweaning performance in the French Limousin cattle breed.
Genet. Se. Evol. 25, 177-189.
102. Silvas, E., şi colab., 1989 – Rezultate obţinute în încrucişarea rasei Bălţată
românească cu rase specializate în producţia de carne. Lucrări ştiinţifice SCPCB Tg.
Mureş.
103. Stalhammar, H., 1997 – Genetic studies of beef characteristics in Swedish
cattle breeds. Acta Universitalis Agriculturae Sueciae: Agraria, Sweden, nr. 55.
104. Stanciu, G., 1999 – Tehnologia creşterii bovinelor. Ed. Brumar, Timişoara.
105. Temişan, V., 1976 – Stadiul actual, programul şi perspectivelor ameliorării
aptirudinilor pentru producţia de carne ale raselor din RS România. Teza de doctorat
IA Cluj Napoca.
146
 106. Ujică, V., şi colab., 1991 – Ponderea variabilităţii genetice a principalelor
însuşiri morfo productive ale populaţiei de taurine Brună din zona de est a ţării şi
utilizarea acesteia în procesul de ameliorare. Lucrări ştiinţifice, Vol. 33-34, Seria Zoot.
şi Med. Vet., UA Iaşi.
107. Ujică, V., Chelmu, S. S., Nistor, I., Şonea, C., Viziteu, C., Dascălu, C.,
2012 – Îmbunătăţirea producţiei de carne la taurine, Ed. Cermaprint, Bucureşţi.
108. Ujică, V., 1974 – Cercetări asupra creşterii taurinelor de rasa Brună de
Maramureş şi a metişilor Holstein Friză x Brună. Teza de doctorat, IA Cluj Napoca.
109. Velea, C., 1972 – Cercetări comparative de îngrăşare semiintensivă a
tineretului din diferite rase şi metişi crescuţi în România. Teză de doctorat, IA Cluj
Napoca.
110. Velea, C., Mureşan, Gh., Topalagă, A., Buzan, V., 1985 – Îndrumător
pentru creşterea şi îngrăşarea tineretului taurin. Ed. Ceres, Bucureşti.
111. Velea, C., Mureşan, Gh., Bud, I., David, V., Vomir, M., 1993 – La
dinamique des principaux indices de la production de viande a l’abattage et en
carcasse chez les jeunes taurins de la race Bălţată românească (Pie rouge romanie).
Buletinul I.A.C.N., vol. 44.
112. Venot, E., Pabion, T., Laloe, D., Wickham, B., Fouilloux, M. N., Joumaux,
L., 2006 – First steps towards a European joint genetic evaluation of the Limousin
breed. Interbull meeting, Kuopio, Finland, june 5-6, Interbull Bulletin 35, 141-145.
113. Venot, E., Pabiou, T., Fouilloux, M. N., Caffey, M., Laloe, D., Guerrier, J.,
Cromie, A., Journaux, L., Flynn, J., Wickham, B., 2007 – Proceedings of the Interbull
Technical Technical Workshop Paris, France, March 9-10, 2007, Interbull Bulletin nr.
36, 41-47.
114. Vesela, Z., Pribyl, J., Kucera, J., Seba, K., Vostry, L., 2007 – Current
system of beef evaluation in the Czech Republic. Proceedings of the interbull
technical workshop Paris, France, March 9-10, 2007. Interbull Bulletin nr. 36.
115. Vesela, Z., Pribyl, J., Safus, P., Vostry, L., Seba, K., Stolc, L., 2005 –
Breeding value for type traits in beef cattle in the Czech Republic. Czech J. Anim.
Sci., 50, 385-393.
116. Vintilă, L., 1988 – Bazele ameliorării genetice a populaţiilor de animale
domestice. Ed. Facla, Timişoara.
117. Vissac, B., Bonhomme, D., Frebling, J., 1971 – L’utilisation des races a
viande francaise en croissement de premiere generation pour le production de veaux
de boucherie: bilan de dix annees de recherché (1960-1970). Bull. Tech. Dep. Genet.
Anim. INRA, 12, p.27.
118. Weerkamp, R. F., 1998 – Selection for economic efficiency of dairy cattle
using information on live weight and feed intake : A Review. J. Dairy Sci. 81, 1109-
1119
119. Quali, C., 1990 – Croissans de bovins et qualite de la viande. INRA ENSA
revues, Rennes, p. 216-218.
120. Quintanilla, R., Laloe, D., Renand, G., 2002 – Heteroskedasticity and
genotype by environment interaction across European countries for weaning weight in
Charolais breed. 33-rd Biennal Session of ICAR, Interlaken, Switzerland, May 26-31,
2002, 147-150.
121. xxx, 1993 – Studiul sectorului de creştere a animalelor în România. Raport
147
final Phare, vol. I, II, Bucureşti.
122. xxx, 2000 – The situation of beef performance recording. Results 1998.
ICAR.
123. xxx, 2005 – L’anne economique lait et viande bovine. Perspectives 2006.
Dep. Econ. De l’Institut de l’Elevage (GEB) France. Le Dossier Economie de
l’Elevage, nr. 354.
124. xxx, 2007 - L’anne economique lait et viande bovine. Perspectives 2008.
Dep. Econ. De l’Institut de l’Elevage (GEB) France. Le Dossier Economie de
l’Elevage, nr. 374.
125. xxx, 2006 – L’anne economique viande bovine. Perspectives 2007. Les
dossiers Economie de l’Elevage, nr. 365.
126. xxx, 2006 – Le marche mondial de la viande bovine en 2006. Un
commerce sous contraintes. Les dossiers Economie de l’Elevage, nr. 363.
127. xxx, 2006 – Lait et viande en Bulgarie. Elevages eparpilles filiers eclatees.
Les dossiers Economie de L’Elevage, nr. 362.
128. xxx, 2007 – Perspectives offre demande des viandes bovines et ovines dans
l’UE ci l’horizon 2015. Les dossiers Economie de l’Elevage, nr. 371.
129. xxx, 2007 – Boeuf, veau, agneau dans la grande distribution. Strategies des
segmentation et d’approvisionnement. Les dossiers Economie de l’Elevage, nr. 369.
130. xxx, 2007 – L’elevage en Roumanie. Une tradition laitiere et un avenir
european por les viandes ovine et bovine. Les dossiers Economie de l’Elevage, nr.
368.
131. xxx, 2007 – Carnea de vită posibilă preferinţă prioritară pe piaţa internă şi
europeană. Revista de Zootehnie şi Medicină Veterinară, nr. 5, p. 8-9.
132. xxx, 2007 – Nu v-ar interesa creşterea taurinelor din rasa Limousin,
excelentă prin performanţele la producţia de carne? Revista de Zootehnie şi Medicină
Veterinară, nr. 9, p. 9-10.
133. xxx, 2007 – Proiect tip pentru îngrăşarea de tineret taurin cu 50 capete (1).
Revista de Zootehnie şi Medicină Veterinară, nr. 11, p. 5-7.
134. xxx, 2007 – Proiect tip pentru o îngrăşătorie de tineret taurin cu 50 capete
(II). Revista de Zootehnie şi Medicină Veterinară, nr. 12, p. 5-8.
135. xxx, 2014 – Dossier annuel Bovins, viande 2014. Perspectives 2015.
Economie de l’Elevage, Nr. 453, Janvier 2015
136. xxx, 2014 – Dossier viande bovine en 2020. Qnelle production francaise de
viande bovine a l’orizont 2020? Economie de l’Elevage, Nr. 450, Octobre 2014
137. xxx, 2014 - Dossier PAC. La PAC dans tous ses Etats. Economie
de l’Elevage, Nr. 452, Decembre 2014
138. xxx, 2015 – Dossier marche mondial Viande Bovine, Anne 2014.
Perspectives 2015. Economie de l’Elevage, Nr. 457, Mai 2015
139. http://www.Cschms.cz
140. www.lr.dk/kvaeg/diverse/principles
141. www.tru-test.com/weighing_new/wow.asp
142. www.gallagher.co.nz/weighsystems.aspx

148
 ANEXE
Anexa 1
RASE DE CARNE ŞI HIBRIZI ÎN DIFERITE ŢĂRI

Taur Simmental de carne Vacă şi viţel Charolaise pe păşune

Simmental de carne din Danemarca Tineret Simmental de carne pe păşune

(Sursa: Sire Directory 2014)

Hibrizi industriali pentru carne Rasa Limousine şi Galoway

149
Suprafaţa ochiului de muşchi la rasa Limousine Rasa Fleckvieh din Austria
cu aptitudini pronunţate pentru carne

Suprafaţa ochiului de muşchi la rasa Fleckvieh austriacă Tineret Limousine întreţinere

liberă în padoc

Tineret Limousine la o expoziţie Hibrid trirasial de carne BBB x (P x Sim)

150
Hibrizi de carne BBB x Jersy, BBB x H, BBB x L Hibrid de carne cu BBB de 8 luni

Hibrid BBB x Roşie daneză în Danemarca Hibrid de carne L x Sim 15 luni – 685 kg

Hibrizi de carne Limousine x Shorthorn Hibrizi de carne cu mame pe păşune

151
Hibrizi de carne: Ch x L şi L x Sim Rasa Herens pe o păşune alpină în Elveţia

Rasa Aubrac

152
 Anexa 2

Rasa Sură de Stepă

Taur Sură de stepă Vacă Sură de stepă

Tineret în padoc Tineret cu aptitudini de carne

Vaci Sură pe păşune Vaci Sură hrănite în padoc

153
Vacă şi viţel Tineret în padoc

Vacă şi viţel Vacă primipară

Vacă şi viţel Tăuraş pe păşune

154
Aspect general dintr-o fermă cu rasa Limousine Taur Limousine

Vite Limousine în padoc Vite Limousine în padoc

Tăuraşi Limousine într-o fermă de testare Tineret Limousine. Hrănire în padoc

155
 Tineret Simmental de carne Viţel Simmental de carne

Tăuraşi Simmental de carne Tineret Simmental în padoc

Vacă Simmental donatoare şi viţei Bonitarea tineretului Simmental într-o expoziţie

din transferul de embrioni

156
 Taur Pinzgau Vacă Pinzgau pe păşune

Vacă şi viţel Pinzgau Viţel Pinzgau

Vacă şi viţel Pinzgau Vacă şi viţel Pinzgau

157
 Taur Piemontese Taur Chianina

Vaci Piemontese Vaci Chianina cu viţei

Tineret Piemontese Tineret Chianina

158
159
160
161
162
163
164
165
166
167
Taur Aberdeen la SC TCE 3 BRAZI Taur Aberdeen Angus roşu
(Boviselect P. Neamţ)

168
 Taur Aberdeen Angus negru Taur Limousine

Taur BBB Taur Charolaise Lunca Paşcani

Taur Blonde d’Aquitaine Taur Simmental de carne

169
 Taur BBB Operaţie de cezariană la rasa BBB

Vaci BBB cu viţei pe păşune Tauri BBB

Vacă BBB Vacă BBB cu viţel

170
 Taur Charolaise Vacă Charolaise

Taur Charolaise Viţei Charolaise din embriotransfer

Viţele Charolaise la expoziţie Tăuraşi Charolaise la expoziţie

171
 Vacă Charolaise cu viţel pe păşune Vacă Charolaise cu viţel pe păşune

Vacă Charolaise cu viţel pe păşune Vacă Charolaise cu viţel pe păşune

Tineret din rase de carne pe păşune ` Tineret Charolaise pe păşune

172
 Viţei Simmental de cane din embriotransfer Vacă Simmental de carne pe păşune

Vacă cu viţel metis de carne Tăuraşi Simmental de carne

Vacă Simmental de carne Tineret Simmental de carne

dintr-o gospodărie ţărănească

173
 Taur Hereford Vacă Hereford

Tineret Hereford pe păşune Viţele Hereford în padoc

Vite de carne într-o expoziţie cu vânzare (HxL) Hibrizi de carne (HxL)

174
 Vacă Limousine Vacă şi viţel Limousine

Limousine pe păşune (grup de animale) Cireadă de animale Limousine pe păşune

Cireadă de Limousine Cireadă de Limousine

175
 Limousine pe păşune Tineret Limousine

Viţel Limousine Tineret femel de reproducţie pe păşune

Junincă gestantă iarna în padoc Tineret Limousine hrănit iarna în padoc

176
Taur Hereford Vacă şi viţel Hereford

Tauri Hereford Tineret femel Hereford

Tăuraşi Hereford Vaci şi viţei Hereford pe păşune

177
 Taur Blonde d’Aquitane `Vacă şi viţel Blonde d’Aquitane

Tăuraşi Blonde d’Aquitane la îngrăşat

178
Hibrizi de carne de la SC Lunca Paşcani Hibrizi de carne de la SC Lunca Paşcani

Hibrizi de carne Hibrid de carne (HxAA)

Vacă şi viţel hibrid (HxAA) Hibrid de carne (HxAA)

179
Hibrid (HxAA) Hibrid Piemontese x Sură de stepă

Vacă hibrid (LxBR) Vacă şi viţel Chianina

180