ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL de C.

Negruzzi
I. Context:
Nuvela “ Alexandru Lăpușneanul” de C. Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura
română, o capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior.
Publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al ”Daciei literare” ( 1840), nuvela ilustrează
două dintre cele patru idei formulate de Mihail Kogălniceanu, conducătorul revistei, în articolul-
program intitulat ”Introducție”, care constituie și manifestul literar al romantismului românesc:
promovarea unei literaturi originale; inspirația din istoria națională.
Ulterior, nuvela „ Alexandru Lăpușneanul” a fost inclusă în ciclul “Fragmente istorice”, din
volumul „ Păcatele tinereților”, alături de alte texte narative de inspirație istorică: ”Aprodul
Purice”, „Sobieski și românii”.
II. Încadrare:

- Nuvelă romantică de inspirație istorică

- Nuvela:- specie epică în proză, cu o construcție riguroasă, având un fir narativ central. Se
observă concizia intrigii, obiectivitatea perspective narative și aparența verosimilității
faptelor prezentate. Personajele sunt relativ puține, caracterizate succinct și gravitează în
jurul personajului principal.
- Este o nuvelă istorică deoarece este inspirată din trecutul istoric: tema, subiectul,
personajele și culoarea epocii (mentalități, comportamente, relații sociale, obiceiuri,
vestimentație, limbaj)
- C. Negruzzi se inspiră din ”Letopisețul Țării Moldovei” de Miron Costin și prelucrează,
pentru episodul omorârii lui Moțoc, scena uciderii boierului Batiște Veveli în timpul
domniei lui Alexandru Iliaș.
- Din ”Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche preia imaginea personalității lui
Alexandru Lăpușneanul, scene, fapte și replici ( de exemplu: mottoul capitolului I, ” Dacă
voi nu mă vreți, eu vă vreu”, și al IV-lea, ” De mă voi scula, pre mulți am să popesc și
eu…”).
- Negruzzi se distanțează de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin viziunea romantică
asupra istoriei, influențată de ideologia pașoptistă. Autorul modifică realitatea istorică, dar
acțiunea nuvelei se păstrează în limitele verosimilului.
Coexistența elementelor romantice cu elemente clasice- specifică pașoptismului. Se
regăsesc și trăsături ale literaturii realiste.
Trăsăturile romantice ale operei:
- Tema istorică: lupta pentru putere în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lăpușneanul în Moldova (1564-1569)
- Personajul excepțional surprins în situații excepționale (uciderea celor 47 de boieri)
- Antiteza dintre angelic și demonic (Alexandru Lăpușneanul vs. Ruxanda), dintre Spancioc și
Stroici vs. Moțoc
1
- Amestecul claselor sociale: țărănimea, boierimea, domnitorul
- Culoarea locală, pitorescul: detalii vestimentare sau culinare
Trăsături clasice:
- Sobrietatea stilului
- Echilibrul compozițional ( patru capitole introduse prin patru mottouri)
- Regula celor trei unități: de timp (sec. XVI), de spațiu (Moldova), de acțiune ( autonomia
fiecărui capitol în parte și posibilitatea așezării lui pe momentele subiectului)
Trăsături realiste:
- Obiectivitatea naratorului
- Verosimilitatea
- Personajul colectiv- (surprinderea psihologiei mulțimii adunate la porțile curții domnești),
Negruzzi construiește pentru prima dată în literatura română un astfel de personaj

III. Tema ilustrată cu secvențe semnificative:

Tema: evocarea artistică a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, la mijlocul secolului
al XVI-lea, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul, lupta pentru
impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de un domnitor crud, tiran.
O primă scenă semnificativă este aceea a întâlnirii dintre Alexandru Lăpușneanul și Ruxanda din
capitolul II. Dialogul dintre cei doi accentuează antiteza dintre personalitățile lor. Ruxanda dă
dovadă de diplomație, încercând să își convingă soțul că puterea pe care o are trebuie folosită în
scopuri nobile, nu pentru răzbunare. Labilitatea psihică a domnitorului este sugerată de reacțiile
contradictorii ( tandrețe vs. agresivitate): ” frumoasa mea doamnă”, ” muiere nesocotită”, ”
doamna mea”. Natura conflictuală a lui Lăpușneanul conturează firea lui antitetică, pe de o parte
rațională fiindcă premeditează crimele și are sânge rece, pe de altă parte, instinctuală, deoarece
este agresiv fizic și verbal. Îi promite că va înceta omorurile, dar nu înainte de a-i oferi un leac de
frică.
O altă scenă semnificativă este întâlnirea dintre Lăpușneanul și boieri în biserică din capitolul III.
Se evidențiază latura demonică a domnitorului prin jurământul strâmb din biserică. Acesta vrea
să pară umil și smerit, închinându-se la icoane și sărutând racla Sfântului Ioan. Naratorul
surprinde un detaliu, pus pe seama zvonurilor, care denotă teama de pedeapsa divină ” Spun că în
minutul acela el era foarte galben la față și că racla sfântului ar fi tresărit”. Discursul său de
reconciliere este minuțios conceput, cu inteligență, diplomație și ipocrizie. Trimiterile biblice
sunt menite să convingă audiența de intențiile sale pașnice ” Să trăim de acum în pace, iubindu-
ne ca niște frați, pentru că aceasta este una din cele zece porunci...”. Își face cruce, invocă
divinitatea, își asumă greșelile, dovedindu-se un foarte bun cunoscător al psihologiei maselor.
IV. Elemente de structură și compoziție

Titlul indică numele protagonistului, atestat în ”Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore

Ureche, particularizând personajul ficțional în raport cu personalitatea istorică prin articolul

2
 hotărât ”l”. Se observă singularitatea domnitorului, unicitatea sa, istoria reține numele lui
Alexandru Lăpușneanu în Moldova secolului al XVI-lea.
Naratorul este omniscient, sobru, detașat, predominant obiectiv, dar subiectivizează ușor
narațiunea prin epitetele de caracterizare ” tiran”, ”mișelul boier”, ”deșanțată cuvântare”.
Narațiunea la persoana a III-a este cu focalizare zero, viziunea ”dindărăt”.

Timpul și spațiul:- precizate, conferă verosimilitate acțiunii: ”Moldova”, ”Tecuci”,

”Cetatea Hotinului”, a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul dintre anii 1564-1569.

Incipit- final:
Incipitul este pregătitor și se realizează printr-o introducere care captează atenția cititorului.
Paragraful inițial rezumă evenimentele care motivează revenirea la tron a lui Lăpușneanul și
atitudinea lui răzbunătoare. Stilul lapidar se aseamănă cu cel cronicăresc. Se evidențiază
autoritatea și personalitatea puternică a personajului principal.
Finalul nuvelei este închis. Sfârșitul domnitorului este consemnat în același stil concis,
cronicăresc de la începutul operei „ Acest fel fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care
lasă o pată de sânge în istoria Moldovei.”
Construcția subiectului:
Nuvela are o structură clasică, simetrică, echilibrată, alcătuită din patru părți (asemenea
actelor dintr-o piesă de teatru). Aproape fiecare secțiune cuprinde câte un moment al
subiectului și este precedată de un motto.
Capitolul I
- Expozițiunea – condițiile în care sosește în țară Lăpușneanu
- Intriga – dorința de răzbunare a domnitorului împotriva boierilor care l-au trădat în prima
domnie
- Motto: avertismentul voievodului ” Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”

Capitolul II

- Desfășurarea acțiunii:- confiscarea averilor boierilor, uciderea lor, desființarea armatei

pământene, arderea cetăților, întâlnirea dintre vaduva unuia dintre boieri și Ruxanda și
intervenția Ruxandei pe lângă domnitor.
- Motto:- ”Ai să dai sama, doamnă!...”
Capitolul III
- Punctul culminant: - slujba de la Mitropolie, uciderea celor 47 de boieri, uciderea lui Moțoc
de către mulțime, ” leacul de frică” pentru doamna Ruxanda- piramida din capetele boierilor.
- Motto:- ” Capul lui Moțoc vrem...”
Capitolul IV

3
- Deznodământul: retragerea la Hotin, boala, călugărirea domnitorului, amenințările acestuia,
moartea tiranului prin otrăvire.
- Motto:- ”De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...”
Conflict
- Principalul conflict- exterior, politic, între boieri și domnitor pentru putere.
- Conflict secundar- domnitor și Moțoc- particularizare a dorinței de răzbunare a domnitorului
-domnitor- Ruxanda
- Conflict social- boieri și popor- capitolul III
Personajele
- Personajele sunt construite potrivit esteticii romantice: personaje excepționale în situații
excepționale, construite în antiteză, cu replici memorabile.
- Alexandru Lăpușneanul- personaj principal, romantic, excepțional, care acționează în
situații excepționale.
- Întruchipează tipul domnitorului tiran, sângeros și crud. Este construit din contraste, are o
psihologie complexă, calități și defecte puternice, un ” damnat” romantic. (G. Călinescu)
- Trăsătura sa dominantă este setea nestăvilită de putere care determină toate acțiunile sale pe
parcursul nuvelei, dublată de o dorință de a se răzbuna pe boierii trădători.
- Impulsiv, viclean, hotărât, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic, personajul este
puternic individualizat și memorabil.
- Este caracterizat direct ( narator, alte personaje, autocaracterizarea) și indirect ( fapte,
limbaj, comportament, relații cu alte personaje, gesturi, atitudine, vestimentație).
- Doamna Ruxanda- personaj secundar, romantic, construit în antiteză cu Lăpușneanul:
blândețe- cruzime, caracter slab-caracter puternic.
- Este fiica lui Petru Rareș, nepoata lui Ștefan cel Mare, orfană, trece prin multe atrocități, un
frate este ucis, altul renunță la religia sa, obligată să se mărite cu Lăpușneanul.
- Gestul de a-l ucide pare în contradicție cu sufletu-i nobil, este provocat de spaima că
domnitorul îi va ucide fiul.
- Moțoc, Spancioc, Stroici- personaje secundare
- Personajul colectiv- mulțimea revoltată. Psihologia mulțimii este surprinsă cu finețe, în mod
realist: ” venise fără să știe pentru ce au venit și ce vrea”, ” Prostimea rămasă cu gura
căscată”.
Limbajul
- Se observă prezența arhaismelor ” spahii”, ” vornic”, ” spătar”, a regionalismelor, ” Șepte”-
culoarea locală.
- Stilul autorului este concis, sobru, simplu, folosind puține mijloace artistice.

V. Concluzie

Coexistența elementelor romantice cu elemente clasice într-o operă literară este o trăsătură a literaturii pașoptiste,
nuvela ”Alexandru Lăpușneanul” deschizând drumul observației realiste prin tehnica detaliului semnificativ și prin

4
surprinderea psihologiei mulțimii. Nuvela se remarcă prin complexitate și profunzime, G. Călinescu afirma chiar că
nuvela ar fi devenit o scriere celebră ca ”Hamlet” dacă ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale.