Planul cursului

1. Introducere (recapitulare)

2. Structura atomului

3. Notiuni de rdioactivitate

4. Legatura chimica

5. Stare solida. Cristalografie. Retele cristaline

6. Echilibrul chimic

7. Acizi si baze

Bibliografie

1. D. Negoiu, Tratat de Chimie Anorganica, vol. 1, Ed. Tehnica, 1972.

2. C.E, Housecroft, A.G. Sharpe, 4th Ed., Pearson, Inorganic Chemistry, 2012.

3. R.H. Petrucci, F.G. Herring, J.D. Madura, C. Bissonnette, General Chemistry – Principles and
Applications, 10th Ed., Pearson, 2011.
I. INTRODUCERE

Chimia este o stiinta exacta ce are ca scop studiul structurii si proprietatii materiei, scimbarea
compozitiei acestei dar si transformarile calitative si cantitative ale acesteia.

Materia: se defineste ca fiind tot ceea ce ocupa spatiul si prezinta proprietati de masa si inertie

Compozitie : partile sau componentele unui esantion de materie, precum si proprotiile relative ale
acestora.

Exemplu : apa oxigenata H2O2 contine 5,93% hidrogen si 94,07% oxigen.

Proprietati : atributele sau calitatile prin care se poate distinge un anumit tip de materie de altul.
Acestea pot fi fizice sau chimice.

Proprietate fizica : acea proprietate care nu implica schimbarea compozitiei chimice a materiei
(exemplu : culoare, duritate, stare de agregare etc.)

Transformare fizica : o transformare care implica schimbarea unei proprietati fizice fara schimbarea
compozitiei chimice (exemplu : topire, solidificare etc.)

Proprietate chimica : capacitatea unui tip de materie de a-si schimba compozitia chimica in anumite
conditii

Transformare chimica sau reactie chimica : unul sau mai multe tipuri de materie sunt schimbate in alte
tipuri de materie cu compozitii diferite – transformare ce implica schimbarea compozitiei chimice.

Clasificarea materiei

In prezent, IUPAC admite existenta a 118 elemente (perioada a 7-a este ocupata).

IUPAC : International Union of Pure and Applied Chemistry, www.iupac.org

Elemente si compusii chimici sunt denumite substante.

Compusii chimici : substante ce contin atomi a doua sau mai multe elemente.

Molecula : este unitatea structurala cea mai mica ce contine aceeasi proportie de atomi ca si compusul
luat in intregime.

In sens chimic strict, termenul de substanta trebuie folosit doar pentru elemente sau compusi. Un
amestec de substante va avea o compozitie si proprietati diferite de la o proba la alta.
Compozitia si proprietatile sunt identice indiferent de proba – amestec omogen. Daca proprietatile si
compozitie difera de la un esantion la altul sau de locul de masurare atunci este vorba despre un
amestec eterogen.

Masurarea proprietatilor materiei

Rezultatul masurarii se compune dintr-un numar si unitatea de masura.

Unitatea de masura indica standardul (referinta) in raport cu care acea cantitate masurata este
comparata.

Systeme Internationale d’Unites (SI)

Aceste unitati SI au la baza unitatea de lungime (metrul). Initial, metrul era definit ca fiind 1/10.000.000
din distanta de la Polul Nord la Ecuator (o bara de metal pastrata la Paris).

In prezent, metrul se defineste ca fiind distanta strabatuta de lumina in vid in timp de 1/2999792458
secunde.

Exista unitati SI fundamentale si derivate.

Unitati de masura SI fundamentale

__________________________________________________________________________
Marime fizica Unitate Simbol
___________________________________________________________________________
Lungime metru m
Masa kilogram kg
Timp secunda s
Temperatura kelvin K
Cantitatea de substanta molul mol
Intensitatea curentului electric amperul A
Intensitatea luminoasa candela cd
___________________________________________________________________________

Unitati derivate : se obtin prin operatii de inmultire sau impartie a celor fundamentale.
Exemplu Volum (m3).
O parte dintre acestea au primit denumir si simboluri speciale
Forta : newton 1N = 1m . kg s-2
Energie : joule 1J = 1N . m = m2 .kg . s-2
Sarcina electrica : Coulomb 1C = 1A . s

___________________________________________________________________________
Marime Unitate Simbol
___________________________________________________________________________
Energie joule J
Frecventa hertz Hz
Forta newton N
Presiune pascal Pa
Sarcina electrica coulomb C
Capacitanta electrica farad F
Forta electromotoare volt V
Rezistenta ohm 
___________________________________________________________________________

Scurta istorie a chimie. Legile fundamentale ale chimiei

Legea conservarii masei substantelor

A fost enuntata de catre Lavoisier in 1774 in urma efectuarii unor experimente ce constau in arderea
staniului in tuburi inchise.
Intr-o reactie chimica, suma maselor reactantilor este egala cu suma maselor produsilor de reactie.

Legea proportiilor definite (Proust 1799)

Substantele reactioneaza intre ele in proprortii de masa definite si constante. (Orice proba dintr-un
compus prezinta aceeasi compozitie chimica).

Legea proportiilor multiple (derivata din Teoria atomica a lui Dalton).

Daca doua elemente se pot combina intre ele pentru a forma mai multi compusi chimici, diferitele mase
ale unui element ce reactioneaza cu aceeasi masa a celulalt element se gasesc intre ele in raporturi
simple si mici.
Exemplu

CO CO2

1g C 1g C
1,333g O 2,667g C

Legea proportiilor echivalente (legea echivalentilor)

Substantele reactioneaza intre ele in cantitati proportionale cu echivalentii chimici ai aelementelor sau
compusilor respectivi.
Echivalent chimic : cantitatea dintr-un element sau compus chimic ce poate substitui sau se poate
combina cu 1g de hidrogen sau 8g de oxigen.

Atomul si particulele elementare. Elemente chimice

Un element al sistemului periodic senoteaza : ZAE

Numarul atomic Z – numarul de protoni dintr-un anumit atom al unui element.

Numarul de masa A – numarul total de protoni si de neutroni dintr-un atom.
Numarul de neutroni va fi A-Z.

Izotopi. Nu toti atomii unui element au aceeasi masa. In 1912 J.J. Thomson a masurat raportul dintre
masa si sarcina a ionilor pozitivi formati de neon, Acestia prezentau mase diferite :

20 21 22
10𝑁𝑒 10𝑁𝑒 10𝑁𝑒

90,51% 0,27% 9,22% Abundenta naturala

Izotopii sunt acei atmi care au aceeasi valoare a lui Z dar valori diferite pentru numarul de masa A.

Atomul este constituit din trei tipuri de particule fundamentale : protonul, electronul si neutronul.

Proprietatile celor trei particule fundamentale sunt prezentate in tabelul de mai jos :

_____________________________________________________________________________________
Particula Sarcina electrica Masa
SI(C) Atomic SI(Kg) Atomic (uam)
_____________________________________________________________________________________
Proton +1,6022x10-19 +1 1,6726x10-27 1,0073
_____________________________________________________________________________________
Neutron 0 0 1,6749x10-27 1,0087
_____________________________________________________________________________________
Electron -1,6x10-19 -1 9,1x10-31 0,005486
_____________________________________________________________________________________

Unitatea atomica de masa (uam sau mai simplu u) se defineste ca fiind a 12-a parte din masa atomului
12
C.

mproton~mneutron~ 1u

1
𝑚𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡𝑟𝑜𝑛 ~ 𝑚
2000 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑜𝑛

Fizica moderna considera ca neutronul si protonul sunt, la randul lor, compuse din alte subparticule
fundamentale.

1uam = 1u = 1,66x10-27 kg.

Trebuie retinut ca masa unui atom nu se poate determina doar prin insumarea maselor particulelor
constituente.

Aceste valori se determina experimental prin folosirea spectrometriei de masa si folosind ca standard
izotopul 12C cu mC=12u (incepand cu anul 1971).

100

35
Cl
80 17
Intensitatea relativa/%

60

40
37
17
Cl

20

0
34 35 36 37 38
Numar de masa (A)
Masa atomica relativa se calculeaza ca fiind media maselor izotopilor in functie de abundenta lor
naturala.

Pentru clor, aceasta se va calcula in felul urmator:

75,77 24,23
𝐴𝑟 (𝐶𝑙) = ( 𝑥34,97) + ( 𝑥36,97) = 35,45
100 100

Spectrul de masa pentru C contine doua semnale corespunzatoare prezentei a doi izotopi 12C cu
abundenta naturala 98,93% si masa 12u si 13C cu abundenta naturala 1,07% si masa 13,0033u. Sa se
determine masa atimica relativa.

98,93 1,07
𝐴𝑟 (𝐶) = ( 𝑥12) + ( 𝑥13,0033) = 12,0107
100 100

Molul si numarul lui Avogadro

molul – unitate SI de masura pentru cantitatea de substanta.

Molul este cantitatea de substanta ce contine acelasi numar de unitati elementare cu numarul de atomi
continut in 12g de izotop 12C.

Acest numar este numarul lui Avogadro, NA = 6,022 x 1023 mol-1.

Conceptul de mol se poate extinde si la alte unitati elementare : atomi, ioni, molecule, compusi ionici.

Masa moleculara – reprezinta masa unui molecule si se exprima in uam sau u.

Masa molara – reprezinta masa unui mol de substanta, adica acea cantitate ce contine NA de unitati
elementare ; aceasta se exprima in g/mol.

Cele doua marimi au aceeasi valoare dar unitati de masura diferite.

Exercitiu rezolvat

Un oxoacid cu formula HxEyOz are masa moleculara 178usi contine un numar total de 13 atomi in
molecula. Continutul de element E este de 34,80% (procente de masa) sau 15,38% raportat la numarul
de atomi. Sa se determine elementul E dar si formula oxoacidului ?

Moxoacid = xAH + yAE = zAO = 178

178 = x + yAE + 16z

x + y + z = 13
Continutul de element E raportat la numarul de atomi este :

𝑦 15,38
=
𝑥+𝑦+𝑧 100

Stiind ca numarul total de atomi este 13, relatia devine :

𝑦 15,38
=
13 100

si astfel, y = 2.

Masa atomica a elementul E se va calcula cu relatia :

𝑦𝐴𝐸 34,80
=
178 100

yAE = 62 astfel ca AE = 31, deci E = P (fosfor)

Relatiile anteriora devin:

x + 62 + 16z = 178

x + z = 11

ceea ce inseamna ca x = 4 si z = 7. Formula oxoacidului este : H4P2O7 (acid pirofosforic).

Reactii chimice si ecuatii chimice

O reactie chimica este un proces prin care un grup de substante (reactanti) se transforma in alt grup de
substante (produsi de reactie).

Faptul ca o reactie chimica a avut loc se poate dovedi experimental prin una sau mai multe schimbari
sesizate : schimbarea culorii, formarea unui solid (precipitat), degajarea unui gaz, absorbtia sau
degajarea de caldura.

O reactie chimica se reprezinta printr-o ecuatie chimica folosindu-se o sageata intre cei doi membri ce
are semnificatia : reactantii « se transforma » in produsi.

Exemplu

monoxid de azot + oxigen dioxid de azot

(incolor) (brun – roscat)

NO + O2  NO2
Numarul total de atomi ai unui element trebuie sa fie acelasi in ambele parti ale ecuatiei chimice
(egalare), astfel ca ecuatia se scrie corect :

2NO + O2  2NO2

Egalarea ecuatiilor chimcie se face prin ajustarea coeficientilor din fata formulelor chimice.

Este important sa includem in ecuatia chimica o serie de informatii suplimentare cu privire la starea de
agregare, daca reactia chimica se petrece in solutie apoasa, sau alte conditii de reactie.

Exemplu

reactia se petrece la temperatura ridicata

∆
2𝐴𝑔2 𝑂(𝑠) → 4𝐴𝑔(𝑠) + 𝑂2 (𝑔)

reactia se petrece in solutie apoasa

2𝐴𝑙(𝑠) + 6𝐻𝐶𝑙(𝑎𝑞) → 2𝐴𝑙𝐶𝑙3 (𝑎𝑞) + 3𝐻2 (𝑔)

Stoechiometrie – include tot ceea ce inseamna relatii cantitative ce implica mase atomice si molare,
formule chimice si ecuatii chimice.

Pentru urmatoarea ecuatie chimica :

2𝐻2 (𝑔) + 𝑂2 (𝑔) → 2𝐻2 𝑂(𝑙)

se intelege ca

2x molecule H2 + x molecule O2  2x molecule H2O

Daca se presupune ca x = NA = 6,022.1023, atunci vom putea scrie :

2moli H2 + 1mol O2  2moli H2O

Pe baza acestui rationament se pot calcula cantitatile de substante implicate intr-o transformare
chimica.

Exemplu rezolvat

Ce cantitate de oxigen se obtine prin descompunerea a 1,86 moli de clorat de potasiu ?

∆
2𝐾𝐶𝑙𝑂3 (𝑠) → 2𝐾𝐶𝑙(𝑠) + 3𝑂2 (𝑔)

2 moli KClO3 ............3 moli O2

1,86 moli KClO3........x moli O2

 1,86. 3
𝑥= = 2,79
2

moxigen = 2,79 moli . 32 g/mol = 89,28 g

Reactii chimice in solutie

In functie de starea de agregare a solventului, se deosebesc mai multe tipuri : solid, lichid, gaz. Discutia
urmatoare se limiteaza la solutii apoase.

substanta dizolvata – solut sau dizolvat

substanta in care se dizolva – solvent sau dizolvant.

Concentratii

Molaritate – numarul de moli dintr-un litru de solutie.

𝑛𝑢𝑚𝑎𝑟 𝑑𝑒 𝑚𝑜𝑙𝑖 𝑛
𝑐𝑀 = =
𝑉𝑠 (𝑙) 𝑉𝑠 (𝑙)
𝑚𝑑
𝑛=
𝑀
𝑚𝑑
𝑐𝑀 =
𝑀. 𝑉𝑠 (𝑙)

Normalitate (concentratie normala) – numarul de echivalenti dintr-o substanta dizolvati intr-un litru de
solutie.
𝑚𝑑
𝑐𝑁 =
𝐸𝑔 . 𝑉𝑠 (𝑙)

Diluarea solutiilor – in laborator se pastreaza o solutie relativ concentrata (solutie stoc) din care se
prepara solutii mai diluate (cu concentratii mai mici).

Solutia stoc : cM1 si Vs1

Solutia diluata obtinuta : cM2 si Vs2.

Numarul de moli pentru cele doua solutii se calculeaza astfel :

n1 = cM1 . Vs1

n2 = cM2 . Vs2

Dar, fiind vorba de aceeasi cantitate de solut, atunci cele doua valori sunt egale :

cM1 . Vs1 = cM2 . Vs2

Aplicatie

Cum se prepara 0,5 l de solutie de concentratie 0,01M dintr-o solutie stoc de concetratie 1M de HCl ?

cM1 = 1, Vs1 = ?

cM2 = 0,01, Vs2 = 0,5 l

cM1 . Vs1 = cM2 . Vs2

1 . Vs1 = 0,001 . 0,5, deci Vs1 = 0,005l, sau Vs1 = 5 ml. Se masoara 5 ml din solutia stoc peste care se
completeaza cu 495 ml de apa.

Acelasi rationament se aplica si atunci cand se lucreaza cu concentratii normale.

Nomenclatura compusilor anorganici

1. Acizii (se impart in doua categorii : hidracizi si oxoacizi)

Hidracizii HnX, n = 18-numarul grupei (stare de oxidare minima), X = nemetal

Acid + element + hidric

Exemplu

HF Acid fluorhidric

HBr Acid bromhidric

H2S Acid sulfhidric

Oxoacizii HnXOm, X = nemtetal cu stare de oxidare variabila

SO maxima (este egala cu numarul grupei – 10)

acid + element + ic

Exemplu

H2CO3 acid carbonic (+4)

H3PO4 acid fosforic (+5)

HNO3 acid azotic (+5)

H2SO4 acid sulfuric (+6)

SO intermediara (de regula, aceasta este cu doua unitati mai mica decat SO maxima)
Acid + element + os

Exemplu

H3PO3 acid fosforos (+3)

HNO2 acid azotos (+3)

H2SO3 acid sulfuros (+4)

Acizii oxigenati ai halogenilor

So = +1 acid hipo + element + os

SO = +3 acid element + os

SO = +5 acid element + ic

SO = +7 acid + per + element + ic

Exemplu

HClO acid hipocloros

HClO2 acid cloros

HClO3 acid cloric

HClO4 acid percloric

2. Bazele

In general, bazele sunt compusi ce contin una sau mai multe grupari hidroxil (OH).

M(OH)n, n = starea de oxidare a metalului.

Se denumesc : hidroxid de metal

Exemplu

Ca(OH)2 hidroxid de calciu

Al(OH)3 hidroxid de aluminiu

Fe(OH)2 hidroxid de fier (II)

Fe(OH)3 hidroxid de fier (III)

3. Oxizii (compusi ai oxigenului cu elementele sistemului periodic, fie metale sau nemetale).

E2On, n = starea de oxidare a elementului

Se denumesc : oxid de element

Exemplu

Oxizii nemetalelor (se indica numarul atomilor de O)

CO monoxid de carbon

CO2 dioxid de carbon

SO2 dioxid de sulf

SO3 trioxid de sulf

P2O5 pentaoxid de fosfor

Oxizii metalelor

Na2O oxid de sodiu

CaO oxid de calciu

MgO oxid de magneziu

Pentru stari de oxidare diferite se va indica fie tare de oxidare a metalului, fie se foloseste sufixul « os »
pentru starea de oxidare inferioara si « ic » pentru starea de oxidare superioara.

FeO oxid de fier(II) sau oxid feros

Fe2O3 oxid de fier(III) sau oxid feric

CuO oxid de cupru(II) sau oxid cupric

Cu2O oxid de cupru (I) sau oxid cupros.

4. Saruri

(compusi care se formeaza in urma reactiei dintre un acid si o baza, reactie de neutralizare ; se disting
doua tipuri, dupa natura anionului – simplu sau oxoanion).

MnEm, m = starea de oxidare a metalului, n = starea de oxidare a elementului.

Na2S (se obtine prin reactia dintre NaOH si H2S) sulfura de sodiu

KBr (KOH + HBr) bromura de potasiu

FeCl2 clorura de fier(II) sau clorura feroasa

FeCl3 clorura de fier(III) sau clorura ferica

Mn(EOx)m, unde n = sarcina anionului, m = starea de oxidare a metalului.

Se disting doua cazuri, in functie de starea de oxidare a elementului E.

SO maxima : element + at de metal

Exemplu

Acid Stare de oxidare Sare Denumire sare

HNO3 +5 NaNO3 azotat de sodiu

H2SO4 +6 MgSO4 sulfat de magneziu

FeSO4 sulfat de fier (II) sau feros

Fe2(SO4)3 sulfat de fier(III) sau feric

HClO4 +7 Mg(ClO4)2 perclorat de magneziu

SO intermediara : element + it de metal

Exemplu

Acid Stare de oxidare Sare Denumire sare

HNO2 +3 NaNO2 azotit de sodiu

H2SO3 +4 Na2SO3 sulfit de sodiu

HClO +1 NaClO hipoclorit de sodiu

5. Alti compusi binari moleculari

Denumire : prefix (ce indica numarul atomilor) + element (electronegativ) + ura de element (cu stare de
oxidare pozitiva)

Exemplu

SF6 hexafluorura de sulf

PCl3 triclorura de fosfor

PCl5 pentaclorura de fosfor

CCl4 tetraclorura de carbon

II. STRUCTURA ATOMULUI

Modelul cuantic al atomului se bazeaza pe ecuatia lui Schrödinger, stabilita in anul 1926.

In forma ei unidimensionala, atemporala pentru atomul de hdrogen se obtine pornind de la ecuatia

undei stationare.

2𝜋𝑥
Ψ = 𝐴 sin
𝜆

prin derivarea acestei relatii, se obtine

𝑑Ψ 2𝜋 2𝜋𝑥
= 𝐴 cos
𝑑𝑥 𝜆 𝜆

operatia de derivare se repeta

𝑑2 Ψ 2𝜋 2 2𝜋𝑥
2
= − ( ) 𝐴 sin
𝑑𝑥 𝜆 𝜆

relatie in care se identifica ecuatia undei stationare

𝑑2 Ψ 2𝜋 2
= −( ) Ψ
𝑑𝑥 2 𝜆

Se foloseste in continuare relatia lui de Broglie

ℎ
𝜆=
𝑚𝑣

si cea a energiei cinetice

1
𝐸𝑐 = 𝑚𝑣 2
2

dar

𝑝 = 𝑚𝑣

ceea ce inseamna ca

1 2
𝐸𝑐 = 𝑝
2𝑚
ℎ
𝜆=
𝑝
Inlocuind aceste relatii, se obtine :

𝑑2 𝜓 2𝜋𝑝 2
= −( ) 𝜓
𝑑𝑥 2 ℎ

𝑑2 𝜓 4𝜋 2 2
= − 2 𝑝 𝜓
𝑑𝑥 2 ℎ

𝑑2 𝜓 8𝜋 2 𝑚
= − 𝐸𝑐 𝜓
𝑑𝑥 2 ℎ2

Energia totala a sistemului se compune din energie cinetica si energie potentiala :

𝐸𝑡 = 𝐸𝑐 + 𝑉(𝑥)

𝑑2 𝜓 8𝜋 2 𝑚
+ (𝐸𝑡 − 𝑉(𝑥) ) = 0
𝑑𝑥 2 ℎ2

daca se tine cont de relatia

ℎ
ℏ=
2𝜋

atunci se poate scrie

𝑑2 𝜓 2𝑚
+ 2 (𝐸 − 𝑉)Ψ = 0
𝑑𝑥 2 ℏ

In cazul tridimensional, aceasta ecuatie devine :

𝜕 2 Ψ 𝜕 2 Ψ 𝜕 2 Ψ 8𝜋 2 𝑚
+ + + (𝐸 − 𝑉)Ψ = 0
𝜕𝑥 2 𝜕𝑦 2 𝜕𝑧 2 ℎ2

𝜕2 𝜕2 𝜕2
+ + =Δ
𝜕𝑥 2 𝜕𝑦 2 𝜕𝑧 2

2𝑚 2𝑚
ΔΨ − 2
𝑉Ψ = − 2 𝐸Ψ
ℏ ℏ

ℏ2
𝐻=− Δ+𝑉
2𝑚

unde H este un operator matematic denumit Hamiltonian.

In forma ei cea mai scurta, ecuatia lui Schrodinger se scrie:

𝐻Ψ = ΕΨ
In aceasta ecuatie, valorile energiei care satisfac relatia se numesc valori proprii iar functiile de unda se
denumesc functii proprii.

Atunci cand se face trecerea de la coordonate carteziene la cele sferice, functia de unda va fi descrisa de
cele trei coordonate (r, , ) ; in acest caz se poate separa o parte radiala ce depinde doar de r si o parte
unghiulara ce depinde de celelalte doua variabile  si .

Ψ(𝑟, 𝜃, 𝜑) = 𝑅𝑛,𝑙 (𝑟)𝐴𝑙,𝑚𝑙 (𝜃, 𝜑)

Relatiile de transformare a coordonatelor carteziene in cele sferice sunt urmatoarele :

𝑥 = 𝑟 sin 𝜃 cos 𝜑

𝑦 = 𝑟 sin 𝜃 sin 𝜑

𝑧 = 𝑟 cos 𝜃

𝑥2 + 𝑦2 + 𝑧2 = 𝑟2

Probabilitatea se defineste:

𝑃 = 𝜓 2 𝑑𝑉

iar densitatea de probabilitate:

𝑃
𝜓2 =
𝑑𝑉

Prin reprezentarea grafica a distributiei radiale, 4r2R(r)2, in functie de distanta de la nucleu, se obtine
urmatoarea forma pentru orbitalii 1s, 2s si 3s. (graficul este preluat din referinta [2]. Se poate observa ca
pentru orbitalul 1s al atomului de hidrogen valoarea maxima se situeaza la a0 = 53 pm.
In schimb, daca se tine cont de partea unghiulara a functiei de unda, reprezentarea orbitalilor va fi cea
redata in figura anterioara.

Vor exista trei orbitali de tip p cu forma bilobara orientati de-a lungul axelor :

Substratul de tip d va contine cinci orbitali cu forma tetralobara, doi fintre acestia sunt orientati in lingul
axelor (dx2-y2 si dz2) si alti trei ce au lobii orientati de-a lungul bisectoarelor axelor carteziene (dxy, dxz si
dyz).
Numerele cuantice

Starea electronului intr-un atom este descrisa de cele patru numere cuantice n, l, ml, ms.

_____________________________________________________________________________________

n l ml ms

_____________________________________________________________________________________

(numar cuantic (numar cuantic (numar cuantic (numar cuantic

principal) orbital sau secundar) magnetic orbital) magnetic de

spin)

_____________________________________________________________________________________

DIMENSIUNEA SI FORMA ORBITALILOR ORIENTAREA Nr. maxim de

ENERGIA ATOMULUI ORBITALILOR electroni

intr-un orbi-

tal = 2

_____________________________________________________________________________________

n=1,2,3,4,... l=0,1,2,3,...,n-1 ml=-l,..,0,..+l ms=±1/2

2l+1 valori

K, L, M, N,... s, p, d, f,...

_____________________________________________________________________________________

STRAT SUBSTRAT ORBITAL ELECTRON

_____________________________________________________________________________________

Numarul cuantic de spin

Acesta a fost propus in 1925 de catre Uhlenbeck si Goudsmit pentru a explica o serie de caracteristici ale
spectrului atomului de hidrogen. Exista doua posibilitati pentru a orienta spinul electronului :
Dovada experimentala pentru existenta spinului electronic a fost furnizata de catre experimentul lui
Stern si Gerlach (1920).

In acest experiment s-a folosit Ag cu un numar impar de electroni (47) care este vaporizat in cuptor.
Electronul genereaza un camp magnetic datorita spinului. Campul magnetic atribuit unei perechi de
electroni cu spin antiparalel va fi zero. Pentru Ag 23 de electroni vor avea acelasi spin iar restul de 24 de
electroni vor avea spinul opus. Deoarece exista o probabilitate egala ca spinul electronului
neimperecheat sa fie +1/2 sau -1/2, se constata divizarea fasciculului de atomi in urma interactiei cu
campul magnetic neomogen produs de magnet.
Constructia invelisului de electroni. Configuratii electronice.

Constuctia invelisului de electroni se realizeaza prin respectarea proincipiului “Aufbau” ce are in vedere
o serie de reguli detaliate mai departe. Configuratia electronica a unui atom presupune distribuirea
electronilor in straturi, substraturi si orbitali. Proprietatile chimice si fizice ale unui element pot fi
corelate cu configuratia lor electronica.

1. Orbitalii se ocupa in ordinea crescatoare a energiei (in ordine crescatoare a lui n, numar cuantic
principal).

2. Regula sumei « n+l » minime (Klecicovschi). Energia corespunzatoare straturilor depinde de valoarea
“n+l”. Cand suma “n+l” este identica pentru doua substraturi diferite, atunci se va ocupa substratul cu
valoarea mai mica a lui n.

Exemplu

_____________________________________________________

Substrat n l n+l

_____________________________________________________

4s 4 0 4

3d 3 2 5

4p 4 1 5

______________________________________________________

Ordinea corecta va fi urmatoarea : 4s23d104p6.

3. Regula lui Hund

Pentru orbitalii din acelasi substrat, acestia se vor ocupa pe rand, mai intai cu cate un electron, si apoi cu
cel de-al doilea electron, astfel incat suma spinilor sa fie maxima.

Exemplu

Pentru a plasa cei patru electroni in substratul 3d, se va proceda asa cum este descris in figura de mai jos
in vederea obtinerii configuratiei ce corespunde starii fundamentale (cu energie minima) :
3d4

4. Principiul excluziunii al lui Pauli (1926)

Doi electroni nu pot avea aceleasi numere cuantice.

Tipuri de reprezentari folosite pentru configuratia electronica:

- notatie spdf restrânsa

Exemplu O : 1s22s22p4
- notatie spdf extinsa
Exemplu O : 1s22s22px22py12pz1
- prin folosirea diagramei de orbitali
- Exemplu

Aceste reguli se aplica pentru stabilirea configuratiilor electronice ce corespund starii fundamentale a
atomului (starea corespunzatoare energiei minime).

Pentru stabilirea corecta a ordinii substraturilor se pot folosi doua metode intuitive ce ajuta la
identificarea secventei orbitalilor.
 1s
2s

2p 3s

3p 4s

3d 4p 5s

4d 5p 6s

4f 5d 6p 7s

5f 6d 7p 8s

1s

2s 2p

3s 3p 3d

4s 4p 4d 4f

5s 5p 5d 5f

6s 6p 6d

7s 7p
Se urmareste sensul sagetilor, astfel incât rezulta urmatoarea succesiune a nivelelor energetice:
1s, 2s, 2p, 3s, 3p, 4s, 3d, 4p, 5s, 4d, 5p, 6s, 4f, 5d, 6p, 7s, 5f, 6d, 7p.

Blocul elementelor s (ns1 si ns2) – elementele din grupele 1 si 2

Blocul elementelor p (np1-6) – elementele din grupele 13 – 18
Blocul elementelor d (n-1d1-10) – elementele din grupele 3 – 12
Blocul elementelor f : ns2(n-1)d1(n-2)f1-14

Pozitionarea unui element in sistemul periodic se face in felul urmator: valoarea lui n pentru ultimul
strat, cel in curs de ocupare, indica perioada, iar numarul electronilor de valenta (din stratul in curs de
completare) va indica numarul grupei.

Exemplu

1. Z=43
1s22s22p63s23p64s23d104p65s24d5

Acest element se regaseste in perioada a 5-a, grupa a 7-a.

2. Z=53
1s22s22p63s23p64s23d104p65s24d105p5

Acest element se regaseste in perioada a 5-a, grupa a 17-a.

O parte din elementele sistemului periodic au primit denumiri generice, dupa cum urmeaza:

grupa 1 metale alcaline (ns1)

grupa 2 metale alcalino-pamântoase (ns2)
grupa 15 pnictogeni (ns2 np3)
grupa 16 calcogeni (ns2 np4)
grupa 17 halogeni (ns2 np5)
grupa 18 gaze nobile sau rare (ns2 np6)

Exercitiu rezolvat

Sa se stabileasca valorile numerelor cuantice pentru electronii din stratul in curs de completare a
elementului cu Z=17.

Rezolvare :
I. Se stabileste configuratia electronica pentru acest element.
1s2 2s2 2p6 3s2 3p5
II. Se identifica electronii din stratul in curs de completare (stratul al 3-lea, substratul 3p).
III. Se stabilesc numerele cuantice pentru acesti electroni cu ajutorul diagramei de orbitali.
Substrat n l ml ms
Electron
3s 3 0 0 +1/2
3 0 0 -1/2
3p 3 1 1 +1/2
3 1 1 -1/2
3 1 0 +1/2
3 1 0 -1/2
3 1 -1 +1/2

Penetrare si ecranare
Pentru atomul de hidrogen, distributia radiala 4r2R(r)2 in cazul orbitalilor 3s, 3p si 3d este prezentata in
urmatoarea figura (preluata din referinta [2]):
Se constata urmatoarele:
- fiecare functie se anuleaza la nucleu datorita prezentei termenului r2 (la nucleu r=0)
- maximul acestor functii reprezinta probabilitatea cea mai mare de a regasi electronul in atom
- electronul din orbitalul 3s are o probabilitate mai mare de a se regasi mai apropae de nucleu in
comparatie cu electronul din orbitalul 3p sau 3d.
- similar, electronul din oprbitalul 1s are o probabilitate mai mare de a se regasi in vecinatatea
nucleului comparativ cu electronul din orbitalul 2s sau 3s (vezi figura anterioara).

Abilitatea electronilor de tip s sa se regaseasca mai apropape de nucleu se numeste penetrare.

In acelasi timp, electronii care se gasesc pe straturile inferioare au un efect de ecranare pentru electronii
de pe straturile exterioare. Efectul acestui fenomen va fi scaderea fortei de atractie exercitata de catre
nucleu asupra unui electron din straturile exterioare.

Se poate defini o sarcina nucleara efectiva :

𝑍𝑒𝑓 = 𝑍 − 𝜎

 = constanta de ecranare si se calculeaza cu ajutorul regulilor semiempirice ale lui Slater.

1. Electronii se impart in grupuri, sp, respectiv d si f.

(1s) (2s, 2p) (3s, 3p) (3d) (4s, 4p) (4d) (4f) (5s, 5p) ....

2. Contributia electronilor cu numar cuantic mai mare decat cel considerat este zero.

3. Pentru electronii de tip (sp)

- fiecare electron din grupul sp identic cu cel considerat participa cu 0,35 la valoarea constantei
de ecranare
- electronii din stratul imediat inferior (n-1) contribuie cu valoarea 0,85
- toti ceilalti electroni din straturile inferioare primesc constanta 1

4. Electronii din grupul d sau f

- fiecare electron identic cu cel considerat (din acelasi grup) contribuie cu valoarea 0,35
- toti electronii de pe straturile inferioare contribuie cu valoarea 1.
Un sumar al acestor reguli se regasesc in tabelul urmator:

_______________________________________________________

Strat n n-1 n-2,..1

Electroni

_______________________________________________________

sp 0,35 0,85 1

_______________________________________________________

df 0,35 1 1
_______________________________________________________

Exemplu rezolvat
Sa se calculeze sarcina nucleara efectiva pentru electronul distinctiv al potasiului.
K are Z=19
Configuratia electronica este : 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s1
 = 0x0,35 + 8x0,85 + 10x10 = 16,80
Zef = 19 – 16,80 = 2,20

Variatia proprietatilor elementelor in sistemul periodic

Raza atomica, energia de ionizare, afinitatea pentru electroni.

Se poate defini:
- raza covalenta ca fiind jumatatea distantei dintre nucleele a doi atomi uniti printr-o legatura
covalenta simpla
- raza ionica se bazeaza pe distanta dintre doua nuclee ale ionilor legati prin legatura ionica.
Deoarece ionii nu u aceeasi marime, aceasta distanta trebuie impartita judicios intre cationi si
anioni. O metoda se bazeaza pe raza ionica a O2- cu valoarea 140 pm din care se deuc apoi prin
diferenta celelate valori.
- raza metalica – intr-un metal solid cristalin, raza metalica este jumatatea distantei internucleare.
- raza van der Waals este jumatatea distantei ce separa atomul considerat (X) de un alt atom (Y)
ce nu sunt legati prin legatura chimica.

Pentru acelasi element, aceste raze au valori diferite, asa cum este ilustrat in exemplul urmator pentru
sodiu.
Raza atomica a atomului izolat se poate deduce in mod aproximativ cu urmatoarea relatie :

𝑛2 𝑛2
𝑟(𝑝𝑚) = 53 = 53
(𝑍 − 𝜎) 𝑍𝑒𝑓

Variatia razei atomice in grupa

Raza atomica va creste in grupa odata cu cresterea valorii sarcinii nucleare Z, respectiv n, numarul
cuantic principal (in acelasi timp cu cresterea numaruui de straturi).

Exemplu

Sa se justifice variatia razei atomice pentru elementele Na, K si Rb.

Na (Z=11) : 1s2 2s2 2p6 3s1

 = 0x0,35 + 8x0,85 + 2x1 = 8,80

Zef = 11 – 8,80 = 2,20

K (Z = 19): 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s1

 = 0x0,35 + 8x0,85 + 10x10 = 16,80

Zef = 19 – 16,80 = 2,20
Rb (Z = 37): 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 4s23d10 4p6 5s1
= 0x0,35 + 8x0,85 + 28x1 = 34,80
Zef = 37 – 34,80 = 2,20

Se constata ca pentru aceste trei elemente sarcina nucleara efectiva are aceeasi valoare, drept urmare
este evident ca daca se aplica relatia:

𝑛2 𝑛2
𝑟(𝑝𝑚) = 53 = 53
(𝑍 − 𝜎) 𝑍𝑒𝑓

se obtine rNa < rK < rRb

Variatia razei in perioada

Raza atomica descreste de la stanga la dreapta in perioada.

Exemplu

Li : 1s2 2s1, = 0x0,35 + 2x0,85 = 1,70, Zef (Li) = 3 – 1,70 = 1,30

Be: 1s2 2s2,  = 1x0,35 + 2x0,85 = 2,05, Zef (Be) = 4 – 2,05 = 1,95

Valoarea lui n in ambele cazuri este 2, ceea ce determina ca rLi > rBe.

Raza ionica

Exista urmatoarea relatie intre razele anionilor, cationilor si atomilor de la care provin :

r (cation) <r (atom) < r (anion)

In continuare vom demonstra veridicitatea acestei relatii folosind aceeasi relatie de calcul a razei ca in
exemplele precedente.

Cationi izoelectronici sunt acei cationi cu acelasi numar de electroni.

Exemplu : Na+ si Mg2+ (ambele specii au cate 10 electroni).

Raza ionica a cationilor izoelectronici este mai mica pentru specia cu sarcina pozitiva mai mare.

Na+ (10 electroni) : 1s2 2s2 2p6

Mg2+ (10 electroni) : 1s2 2s2 2p6

 = 7x0,35 + 2x0,85 = 4,15

Zef(Na+) = 11 – 4,15 = 6,85

Zef(Mg2+) = 12 – 4,15 = 7,85

Deoarece Zef(Na+) < Zef(Mg2+) atunci r(Na+) > r(Mg2+)

Anioni izoelectronici – acei anioni ce contin acelasi numar de electroni.

Raza ionica a anionilor izoelectronici este mai mare pentru specia cu sarcina negativa mai mare.

Exemplu : O2- si F- au acelasi numar de electroni (10)

O2- (10 electroni) : 1s2 2s2 2p6

F- (10 electroni): 1s2 2s2 2p6

 = 7x0,35 + 2x0,85 = 4,15

Zef(O2-) = 8 – 4,15 = 3,85

Zef(F-) = 9 – 4,15 = 4,85

Deoarece Zef(O2-) < Zef(F-) atunci r(O2-) > r(F-)

Atunci cand se compara raza atomica cu cea ionica pentru clor:

rcov(Cl) = 99pm

rionica(Cl-) = 181 pm

se constata relatia r (atom) < r (anion)

Valorile razelor atomice si ionice ale elementelor sistemului periodic sunt redate in tabelul urmator
(preluat din referinta [3]), valorile sunt redate in pm.
Energia de ionizare

Energia de ionizare se defineste ca fiind cantitatea de energie absorbita de catre un atom in stare
gazoasa necesara expulzarii unui electron.
+
𝑀𝑔(𝑔) → 𝑀𝑔(𝑔) + 𝑒− I1 = 738 kJ/mol

+ 2+
𝑀𝑔(𝑔) → 𝑀𝑔(𝑔) + 𝑒− I2 = 1451 kJ/mol

Aceasta energie de ioniza se poate estima folosind relatia obtinuta in cadrul dezvoltarii modelului Bohr:
2
𝑍𝑒𝑓
𝐼 = 𝑅𝑦 𝑛2
, unde Ry = 13,6 eV

Valorile primei energii de ionizare pentru elementele sistemului periodic sunt redate in graficul urmator
(preluat din referinta [2]):
Se constata urmatoarele:

- gazele rare au cele mai ridicate valori ale energiei de ionizare;

- metalele alcaline au cele mai scazute valori ale energiei de ionizare ;
- in perioada, trendul general este de crestere a valorii energiei de ionizare odata cu cresterea
sarcinii nucleare efective ;
- exista anumite discontinuitati pentru valorile energiei de ionizare, odata cu trecerea de la grupa
a 15-a la grupa a 16-a ; de la grupa 2 la grupa a 13-a sau de la grupa a 12-a la grupa a 13-a.
Aceste discontinuitati se pot explica printr-o stabilitate mai mare a configuratiilor electronice la
semiocupare sa ocupare completa.

Afinitatea pentru electroni

Aceasta se defineste ca fiind schimbarea entalpiei asociata procesului in care un atom aflat in stare
gazoasa castiga un electron.
−
𝐹(𝑔) + 𝑒 − → 𝐹(𝑔) H = -328 kJ/mol

In general :
−
𝑋(𝑔) + 𝑒 − → 𝑋(𝑔) 

Nu exista un trend general pentru variatia afinitatii pentru electroni pentru elementele sistemului
periodic.

Atomii cu volum mai mic din dreapta sistemului periodic tind sa aiba valori mai mari ale afinitatii pentru
electroni.

AE(F) = -328 kJ/mol

AE(Cl) = -349 kJ/mol

Daca ne uitam la valorile afinitatii pentru electroni in cazul oxigenului :

−
𝑂(𝑔) + 𝑒 − → 𝑂(𝑔)  = -141 kJ/mol

− 2−
𝑂(𝑔) + 𝑒 − → 𝑂(𝑔)  = +744 kJ/mol

este evident ca formarea ionului O2- in faza gazoasa este putin probabila. Acest ion oxid se regaseste in
compusii ionici (de exemplu MgO) unde formarea acestuia este explicata prin existenta altor procese
energetice favorabile.

3. RADIOACTIVITATE. CHIMIE NUCLEARA

Masa unui atom de 1H este suma exacta a maselor unui proton si a unui electron. Masa atomica a altor
atomi este mai mica decat suma maselor protonilor, neutronilor si a electronilor continuti, rezultand o
diferenta ce se denumeste defect de masa.

Defectul de masa reprezinta o masura a energiei de legatura a protonilor si neutronilor din nucleu
(protonii si neutronii se denumesc impreuna nucleoni).

Precizare : Defectul de masa se poate aplica si reactiilor chimice obisnuite, dar pierderea de masa este
foarte mica, si, in general, ignorata.

Defectul de masa este un fenomen atribuit combinarii particulelor din nucleu – nucleoni.

Defectul de masa, m, este diferenta dintre masa reala a unui nucleu (atom) si masa atomului calculata
prin insumarea maselor protonilor, neutronilor si a electronilor.

Aplicatie

Sa se estimeze energia de legatura pentru izotopul 73𝐿𝑖, cunoscand urmatoarele date :

m( 73𝐿𝑖) = 7,01600 u

1u = 1,66054x10-27 kg

m(electron) = 9,10939x10-31 kg

m(proton) = 1,67262x10-27 kg

m(neutron) = 1,67493x10-27 kg

c=2,998x108 ms-1

m( 73𝐿𝑖) = 7,01600 x 1,66054 x 10-27 = 1,16503 x 10-26 kg

Suma maselor:

m = (3 x 9,10939 x 10-31) + (3 x 1,67262 x 10-27) + (4 x 1,67493 x 10-27) = 1,17203 x 10-26 kg

Diferenta de masa va fi:

Dm = 1,17203 x 10-26 – 1,16503 x 10-26 = 0,00700 x 10-26 kg

Energia de legatura se va calcula cu relatia :

E = mc2

E = 0,00700 x 10-26 x (2,998 x 108)2 = 6,29160 x 10-12 J ( pentru un atom)

In schimb, daca vom calcula valoarea corespunzatoare pentru un mol, se obtine :

6,2916 x 10-12 x 6,022 x 1023 = 3,79 x 109 kJ/mol

Observatie : valoarea obtinuta este una foarte mare. La arderea unui mol de butan in oxigen se degaja o
energie de 2857 kj/mol.

Variatia energiei de legatura pe nucleon

6,29𝑥10−12
𝐸73𝐿𝑖 = = 8,98 𝑥 10−13 𝐽
7

Pentru a utiliza si discuta mai usor aceste valori se transforma in MeV.

Astfel, energia de legatura pe nucleon va fi :

8,98 𝑥 10−13
𝐸73𝐿𝑖 = = 5,6 𝑥 106 𝑒𝑉 = 5,6 𝑀𝑒𝑉
1,6 𝑥 10−19

Aceasta energie reprezinta energia eleiberata per nucleon la formarea nucleului din particule
fundamentale.

In graficule de ma jos este reprezentata variatia energiei de legatura per nucleon in functie de numarul
de masa (imaginea a fost preluata din referina [2]).
Acest grafic poate fi utilizat pentru aprecierea stabilitatii relative a nucleelor in raport cu
descompunerea lor in particule fundamentale.

Se observa ca nucleul cel mai stabil este cel al 56

26𝐹𝑒 (acesta are cea mai mare energie de legatura per
nucleon).
In general, nuclizii cu numere de masa in jurul valorii de 60 au cea mai mare valoare a energiei de
legatura per nucleon, motiv pentru care acestea sunt considerate cele mai stabile, constituind
predominant miezul Pamantului.

Stabilitatea nuclizilor

1. Daca doua nuclee mici se combina intr-unul greu (pana la valoarea A = 60) atunci se observa ca
valoarea energiei de legatura per nucleon creste, astfel incat o anumita masa este convertita in energie
rezultand un proces puternic exoterm denumit fuziune.

2. Pentru nucleele cu A>60, adaugarea de nuclee suplimentare ar presupune consum de energie,

deoarece energia de legatura per nucleon descreste. Pe de alta parte, dezintegrarea in nuclee mai
usoare presupune eliberarea de energie. Acest proces se denumeste fisiune nucleara si sta la baza
functionarii bombelor atomice si a reactoarelor nucleare.

Din acelasi grafic ce prezinta variatia energie de legatura per nucleon in functie de numarul de masa se
mai observa existenta unor valori maxime ce corespund unei serii de izotopi foarte stabili : 42𝐻𝑒,
12 16
6𝐶 , 8𝑂 .

Daca se considera un model stratificat al nucleului, asemanator invelisului electronic, atunci se constata
ca exista anumite stari stabile pentru anumite numere de protoni si neutroni. Aceste numere se
denumesc numere magice, conform tabelului de mai jos :

Numar protoni Numar neutroni

__________________________________________

2 2

8 8

20 20

28 28

50 50

82 82

___________________________________________
Distributia izotopilor naturali stabili in functie de paritatea numarului de protoni (Z) si neutroni (N) este
redata in tabelul de mai jos :

_________________________________________________

Combinatie Numar de izotopi naturali

_________________________________________________

Zpar Npar 163

Zpar Nimpar 55

Zimpar Npar 50

Zimpar Nimpar 4

_________________________________________________

Observatii :

Se observa ca cei mai stabili nuclizi sunt cei cu numere de protoni si neutroni pare.

Exista numai cateva exemple (4) de nuclizi stabili cu numerele Z si N impare :

2 6 10 14
1𝐻 , 3𝐿𝑖, 5𝐵 , 7𝑁

Toti izotopii elementelor cu Z>83 sunt radioactivi.

Pentru elementele usoare, cu Z≤20, numarul de neutroni este aproximativ egal cu numarul de protoni
𝑁
iar raportul : 𝑍 ~1.

Pentru elementele cu Z>20, datorita fortelor de repulsie dintre protoni, este necesar un numar mai mare
𝑁
de neutroni, astfel incât : 𝑍 ~1,5.

Exercitiu rezolvat :
82 118 214
Care dintre urmatorii nuclizi : 33𝐴𝑠, 50𝑆𝑛, 84𝑃𝑜 sunt stabili si care sunt radioactivi ?

Se calculeaza numarul de protoni si numarul de neutroni pentru fiecare exemplu.

82
33𝐴𝑠,Z = 33, N = 82-33 = 49. Se regaseste o combinatie de numere impar – impar (este valabila doar
pentru nuclizi usori). Acest izotop este radioactiv.
118
50𝑆𝑛,Z = 50, N = 68. Se regaseste un numar magic si o combinatie de numere par – par ceee ce
conduce la rezultatul ca acest isotop este un nuclid stabil.
214
84𝑃𝑜, Z>83. Acest nuclid este radioactiv.

Tipuri de dezintegrari radioactive

Pentru scrierea rectiilor nucleare se respecta doua reguli :

- suma numerelor atomice trebuie sa fie aceeasi in ambii membri

- suma numerelor de masa trebuie sa fie egala in ambele parti.

Tipuri de particule implicate in dezintegrarile radioactive :

1. particule , 42𝐻𝑒.

2. particule b (2 tipuri) :

- - sunt electroni ce provin din nucleele atomiulor in timpul proceselor de dezintegrare ; sunt particule
cu energie foarte mare si se noteaza −10𝛽 .

+ - pozitron, particule cu sarcina pozitiva cu aceleasi proprietati ca particulele -. Se noteaza +10𝛽.

3. neutroni 10𝑛.

4. proton 11𝑝.

5. neutrino .

6. radiatii .

Dezintegrari prin particule 

𝐴
𝑍𝑋 → 𝐴−4 4
𝑍−2𝑌 + 2𝐻𝑒

Exemplu :
238
92𝑈 → 234 4
90𝑇ℎ + 2𝐻𝑒

Numarul atomic Z este mai mic cu doua unitati iar numarul de masa va fi mai mic cu patru unitati.

Dezintegrari prin particule 

 - prin particule - (are la baza transformarea unui neutron intr-un proton si un electron)
1 1 0
0𝑛 → 1𝑝 + −1𝛽 + 𝜐

(aceste transformari sunt insotit de formarea particulelor de tip neutrino care nu se includ mai
departe in scrierea reactriilor nucleare).

Exemplu :
234
90𝑇ℎ → 234
91𝑃𝑎 +
0
−1𝛽

(numarul atomic Z creste cu o unitate iar numarul de masa A ramane neschimbat).

- prin particule + (are la baza transformarea unui proton intr-un pozitron si un neutron)
1 0 1
1𝑝 → +1𝛽 + 0𝑛 + 𝜐

Emisia de pozitroni se intalneste in cazul nuclizilor radioactivi usori artificiali.

Exemplu :
30
15𝑃 → 30
14𝑆𝑖 +
0
+1𝛽

Captura de electroni

Un numar mare de radionuclizi artificiali, continand un exces de protoni in nucleu, se stabilizeaza prin
captura de electroni. Acest proces consta in absorbtia unuia din cei doi electroni de pe primul strat :
1 − 1
1𝑝 + 𝑒 → 0𝑛 + 𝜐

Acest proces este urmat de emisia de raze X.

𝐴
𝑍𝑋 + 𝑒 − → 𝑍−1𝐴𝑌
Pe baza acestui proces, s-a elaborat o metoda (denumita metoda argonului) ce permite stabilirea varstei
rocilor cu continut de poatsiu, in functie de cantitatea de argon extrasa din acestea. Aceast ametoda se
bazeaza pe urmatorul proces de dezintegrare :
40 − 40
19𝐾 + 𝑒 → 18𝐴𝑟

Emisia de radiatii 

Emisia de radiatii g insoteste unele procese de dezintegrare prin particule  si . Acestea se produc in
urma trecerii nucleului dintr-o stare excitata (rezultata in urma dezintegrarii) intr-o stare stabila, fara
modificarea numarului atomic Z si a celui de masa A.

Exercitiu rezolvat
Sa se completeze urmatoarele reactii de dezintegrare radioactiva :
222 4
86𝑅𝑛 → ? + 2𝐻𝑒
215
83𝐵𝑖 → 215
84𝑃𝑜+ ?

Raspuns :
 222 218
86𝑅𝑛 → 84𝑃𝑜 + 42𝐻𝑒
215
83𝐵𝑖 → 215
84𝑃𝑜 +
0
−1𝛽

Izotopi radioactivi naturali

Nuclidul stabil cu cel mare numar atomic Z este 209

83𝐵𝑖 . Toti nuclizii cu numar Z>83 si numere de masa
mai mari sunt radioactivi. De exemplu, nuclidul (natural) 238
92𝑈este radioactiv. Acesta participa la
urmatoarele procese succesive de dezintegrare radioactiva :
238 234 4
92𝑈 → 90𝑇ℎ + 2𝐻𝑒
234
90𝑇ℎ → 234
91𝑃𝑎 +
0
−1𝛽
234
91𝑃𝑎 → 234
92𝑈 +
0
−1𝛽

....
....
206
82𝑃𝑏
(izotop stabil).
Aceste procese de dezintegrare se opresc pana la formarea unui izotop stabil.

Toti izotopii naturali radioactivi apartin uneia dintre cele trei serii :
- seria uraniului (descrisa anterior)
- seria toriului
- seria actiniului.

Acestea sunt familii radioactive naturale.

A patra familie (cunoscuta dupa descoperirea radioactivitatii artificiale) se numeste familia neptuniului.

Legea dezintegrarii radioactive

Viteza dezintegrarii nucleelor este direct proportionala cu numarul de nuclee N.

𝑑𝑁
= −𝜆𝑁
𝑑𝑡
 = constanta de dezintegrare radioactive
𝑑𝑁
= −𝜆𝑑𝑡
𝑁
Integrarea acestei relatii conduce la urmatoarea relatie :
𝑙𝑛𝑁 = −𝜆𝑡 + 𝑐
Pentru eliminarea constantei c se considera ca la momentul t=0 exista un numar initial de nuclee N0, si
astfel se obtine :
𝑙𝑛𝑁0 = 𝑐

𝑙𝑛𝑁 = −𝜆𝑡 + 𝑙𝑛𝑁0

𝑁
𝑙𝑛 = −𝜆𝑡
𝑁0
 𝑁 = 𝑁0 𝑒 −𝜆𝑡
Aceasta relatie reprezinta o relatie tipica pentru o transformare cu cinetica de ordinul I.
Timpul de injumatatire, t1/2, reprezinta intervalul de timp in care numarul de nuclee de un anumit tip se
reduce la jumatate prin dezintegrare.
𝑡 = 𝑡1
2
𝑁0
𝑁=
2
𝑁0 −𝜆𝑡1
= 𝑁0 𝑒 2
2

1 −𝜆𝑡1
=𝑒 2
2
𝑙𝑛2 0,693
𝑡1 = =
2 𝜆 𝜆

Activitatea, A, sau viteza de dezintegrare se defineste ca fiind numarul de dezintegrari nucleare

spontane a unui radionuclid in unitatea de timp. Se poate exprima folosind ca unitate de masura
Becquerel sau unitati Curie.
1Bq = o dezintegrare pe secunda (s-1)
1Ci = 3,7 1010 Bq (s-1)

Exemplu
Datarea obiectelor vechi prin utilizarea 𝟏𝟒𝟔𝑪

Se presupune ca in partea superioara a atmosferei se formeaza izotopul 14C prin bombardarea 14N cu
neutroni, in acord cu urmatoarea reactie nucleara:
14 1 14 1
7𝑁 + 0𝑛 → 6𝐶 + 1𝑝

Acest izotop nu este stabil, fiind radioactiv, si se decompune conform urmatoarei reactii nucleare:
14 14 0
6𝐶 → 7𝑁 + −1𝛽

In organismele vii exista un echilibru intre 14C preluat din atmosfera (majoritar prin procesul de
fotosinteza) si 12C (izotopul cel mai abundent natural), astfel incat 14C/12C = constant (14C care se
dezintegreaza este inlocuit constant de 14C din atmosfera). Timpul de injumatatire corespunzator 14C
este de 5730 de ani.

Radioactivitatea artificiala

Primele experimente cu privire la bombardarea nucleelor usoare cu particule  au fost efectuate de

catre Rutherford :
14 4 17 1
7𝑁 + 2𝐻𝑒 → 8𝑂 + 1𝑝

Alaturi de izotopul 178𝑂 care este un izotop al oxigenului, stabil si neradioactiv, s-au pus in evidenta si
formarea protonilor.
Mai tarziu, Curie, a folosit particulele  pentru a bombarda nuclee de aluminiu :
27 4 30 1
13𝐴𝑙 + 2𝐻𝑒 → 15𝑃 + 0𝑛

In acest mod s-a obtinut primul nuclid radioactiv artificial, care se dezintegreaza prin pozitroni :
30 30 0
15𝑃 → 14𝑆𝑖 + +1𝛽
In prezent, au fost obtinuti mai mult de 1000 de radionuclizi artificiali.

Elemente transuraniene

Pana in anul 1940 se cunosteau doar elementele naturale. Incepand cu anul 1940, prin bombardarea cu
neutroni a nucleelor de 238U, s-a produs primul element sintetic.
238 1 239
92𝑈 + 0𝑛 → 92𝑈 + 𝛾
239
92𝑈 → 239
93𝑁𝑝 +
0
−1𝛽

Alte elemente artificiale au fost obtinute prin bombardarea nucleelor elementelor transuraniene cu
nuclee usoare. Un astfel de exemplu este prentat mai jos :
249 15 260 1
98𝐶𝑓 + 7𝑁 → 105𝐷𝑏 + 4 0𝑛
249 18
97𝐵𝑘 + 8𝑂 → 260 4 1
103𝐿𝑟 + 2𝐻𝑒 + 3 0𝑛
Astfel de reactii nucleare se petrec in acceleratoarele de particule.