De atunci încolo, stăm la marginea ei, și doar un cuvânt ne desparte: DA CRED! Scurt dar suficient să zdrobească o inimă obișnuită cu clipa finită. Sclipiri de frumusețe răzbat în fiecare plantă, în fiecare picur de ploaie, ca un ecou din veșnicii. Privind înspre eternitate nu pot decât să tresalt de bucurie, Știind că ce am pierdut putea-vom iarăși să avem. La poarta eternității nu mai stau îngerii să o păzească, Stă Fiul gata să mă primească.