RUGĂ PENTRU ROMÂNIA

de Petru Dugulescu

Există oare în Galaad

Vreun leac de vindecare?
Căci neamul meu este bolnav,
Şi rana lui e mare.

Se cere leac vindecător,

Se cere o minune
Să vindece al meu popor,
Româna naţiune.

Există-un doctor priceput

Să-i oblojească rana_
Că-l doare-aşa cum n-a durut,
Şi-l chinuie satana.

Prin ciuma roşie trecuţi

În noua libertate,
Ucidem pruncii nenăscuţi,
Mânaţi de voluptate.

Incesturi,crime,sodomiţi,
Abundă prin ziare.
Suntem o casă de smintiţi,
În plină destrămare.

În ţara cu guvern corupt,

Parlamentari,miniştri,
Ca din pământ au apărut
Miliardari siniştri.

Ne vrem o ţară de creştini

Şi-o afirmăm din gură,
Dar de Hristos suntem străini,
La fel şi de Scriptură.

În blocuri triste,cenuşii,
Bătrânii mor de foame,
Uitaţi de stat şi de copii.
O,fie-Ţi milă,Doamne.

Te rog pentru poporul meu,

Pentru al Tău sfânt Nume,
 Căci rana lui miroase greu
În ţară şi în lume.

Ascultă-ne din cerul Tău,

Tămăduieşte ţara!
Ne mântuieşte de cel rău,
La fel ca la Gadara!

Ridică Doamne-acest blestem!

Redă-ne bucuria!
Ne-ascultă ruga, fă un semn,
TREZEŞTE ROMÂNIA!!!

Preluată cu permisiune de pe Crestiensciprian`s blog.

SE-AUDE PE ULIȚĂ

de Traian Dorz

Se-aude pe ulița satului meu

Un ropot grăbit de copite,
Un glas de departe ce vine mereu,
Un chiot de doruri cumplite.

E poate Iubitul, e poate chiar El!

Nu-mi spune că-i vântul, străine!
Căci azi eu zic „poate” și mâine la fel,
Dar poimâine sigur că vine!

Copilă, mireasă, ce mire aștepți,

Nu-i nimeni în Cer să mai vie.
Zadarnic pe uliță ochii-ți îndrepți,
Că ulița ta e pustie!
 De când adormiră părinții străbuni
Stau toate la fel neschimbate.
Ce chiot auzi tu? ce goale minuni,
Ce glas de vedenii ciudate?

– Se-aude pe ulița satului meu

Un glas peste lumea deșartă.
Și iată, un tânăr, ce-l văd numai eu,
Se-aruncă din șea lângă poartă!

E, poate, Iubitul, e, poate, chiar El!

Nu-mi spune că-i vântu-n rovine!
Căci azi eu zic „poate” și mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur că vine!

Preluat din revista „Sămânța adevărului”, noiembrie 2007.

MI-E VEȘNICĂ VIAȚA

de Costache Ioanid

Mi-e veșnică viața, doar drumul ei mereu

E-n umbră și-n lumină urcând spre Dumnezeu;
Mi-e veșnică viața, doar forma ei trecând
E alta, pururi alta, mereu alt chip având.

Din Dumnezeu Eternul Izvor al Vieții ies

Alcătuit în chip crezut dar ne-nțeles,
Trimis pentru-o lucrare și-un țel nepieritor
cuprind eterna taină și ard eternul dor.

Vegheat de Ochiul Veșnic de-a pururi neascuns

Cu limpedea lumină e-adâncul meu pătruns
Știut cu ușurință ce sunt și ce-am să fiu
Nicicând în „prea devreme”, niciunde-n „prea târziu”.
 Rotația vieții urmează-un veșnic drum,
De-a pururi alta-i starea cu fiecare-„acum”,
De-a pururi mai spre-nalte și fericite stări
Port steagu-acestei sfinte și unice chemări.

Mai luminos mi-e totul și tot mai înțeles,

Cu orice pas din neguri mereu mai sigur ies
Și-mi crește fericirea cu cât sunt mai cuprins,
Mai treaz în strălucirea din care sunt desprins.

… O, Viu Izvor al vieții, spre forme-n veci mai noi

Și stări în veci mai nalte suim spre Tine roi,
Fă tot ce-n noi e moarte topindu-se pe drum
S-ajungem numai viață în Veșnicul Acum.